Moliftele Sfântului Vasile sub restricţii seculare

Începând din secolul IV şi până astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti rugăciuni de exorcizare şi timp de atâtea secole poporul lui Dumnezeu s-au servit de ele. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stâlpii Ortodoxiei, nu cunosc şi nu trăiesc prea mult din ortodoxia noastră şi nu cred în existenţa reală a demonilor.
Rugăciunile de exorcizare sunt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor sau păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur[1].
Personal cred că citirea Moliftelor Sf. Vasile, după Sf. Litrughie în ziua de 1 ianuarie este bine să se facă, aşa cum este tradiţia în Bucovina şi în unele zone ale ţării, întrucât multe din obiceiurile ocazionate de sărbătorile de iarnă sunt de sorginte păgână şi demonică. Cert este faptul că noi am împrumutat foarte multe obiceiuri păgâne, care contribuie la secularizarea societăţii. Secularizarea nu este rezultatul confruntării dintre credinţă şi necredinţă, ci a parazitării credinţei, care o transformă în pseudocredinţă, pseudotradiţie sau pseudospiritualitate. Fără să nesocotim sau să subevaluăm patrimoniul de tradiţii şi obicieiuri foarte bogat al ţării noastre, care are caracteristicile unei moşteniri culturale şi spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita între sacru creştin şi ”sacru” păgân şi pe dimensiunea spiritualităţii mântuitoare a credinţei în Hristos.
Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, sunt manifestări care reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul cvasiuniversal al soarelui. Este vorba deci de idolatire, un păcat foarte grav condamnat de Sf. Scriptură. De aceea Sf. Părinţi au dat canoane în acest sens, pentru a feri pe creştini de capcanele celui viclean şi pedepsesc canonic, pe cei care nu se feresc de obiceiurile păgâne: canonul 24 Ancira; 83 Vasile cel Mare precizează: clericii care practică astfel de obiceiuri să se caterisească; mirenii să se afurisească. 70, 71 ap.; 24, 51, 61, 62, 65, 71, 94 VI. Clericul care practică obiceiuri superstiţioase să se caterisească; mireanul să se afurisească. 65, 79 (VI).
În acest context ar fi de dorit ca Sf. Sinod să dea o reglementare în acest sens şi să aplice canoanele faţă de unii preoţi şi chiar ierarhi care încurajează, sau sunt indiferenţi faţă de manifestarea publică a obiceiurilor păgâne, desfăşurate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Oare mai trăim noi, creştinii acestui mileniu, „sărbătorile cu Dumnezeu” – Emanuel. Îl mai simţim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autenticã a sãrbãtorilor sfinte în mijlocul acestor dezmăţuri ritualice păgîne? Oare nu suntem din toate părţile asurziţi şi orbiţi de hiturile radio, de emisiunile TV şi de alte surogate „crăciuniste”, iar în goana noastră din timpul isteriei cumpãrãturilor de Crãciunul devenit comercial, consumist şi chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simţim pe Hristos ca Mântuitor? Nu cumva nu vedem din taina şi dragostea lui Hristos decât bradul, obiceiurile pãgâne reînviate frenetic, porcul şi pe Moşul care face discount? Nu reprezintă oare toate acestea o toleraţă nepermisă faţă de demonizarea colectivă a societăţii şi a ţări? Nu este oare “era Harry Potter” o îndrăcire subtilă a lumii, sub masca magiei “nevinovate”?
Iată doar câteva motive să se treacă în rânduiala Tedeumului de anul nou şi citirea Molifteleor Sf. Vasile, rostite de ziua lui, tocmai pentru a contracara acţiunea dezmăţului ritualic al obiceiurilor păgâne şi “magia regizată”, care se dezlănţuie fără oprelişti, la toate nivelurile vieţii laice, dar în special de la Craciun şi până la revelionul mult aşteptat de unii[2].
Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci şi din locuri şi ţinuturi. Cred ca Moliftele ar trebui completate şi nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: să scoată demonii din politică, din masonerie, mişcări oculte, de prin unele bănci jefuitoare, precum şi din alte ideologii drăceşti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiţi şi apostaţi, din guverne şi administraţii centrale şi locale, care jefuiesc prin taxe şi impozite aberante pe om, pe care îl umilesc şi-l subjugă în numele unei false simulări a binelui comun.
De toţi aceşti prigonitori ne lepădăm, ne dezicem de ei, dar îl rugăm, în acelaşi timp, pe Sf. Vasile cel Mare să mijlocească de ziua lui, la Bunul Dumnezeu, la începutul anului civil, să scoată toţi dracii din cei menţionaţi mai sus. Deci iată rolul cultic dar şi folosul social şi comunitar al Moliftelor, citite la cumpa dintre ani. Dacă toată Biserica Orotodoxă Română ar citi Moliftele Sf. Vasile pe 1 ianuarie sau ale Sf. Ioan Gura de Aur, în cele trei sărbători rânduite cinstirii lui, am convingerea că mulţi draci vor pleca din ţara aceasta în pustiul şi abisul lor.
M-aș bucura, să fie introdusă citirea Moliftelor Sf. Vasile şi ale Sf. Ioan Gură de Aur şi la începutul anului bisericesc, la 1 septembrie şi să fie la fel de unitară slujba Tedeumului, privind rânduiala rugăciunii în completare, deci suplimentată, aşa cum am sugerat eu mai sus, şi nu în restricţii sau desfiinţarea unor practici de secolo, care au ţinut demonii departe…Deci să fim la fel de harnici şi pentru a adăuga putere rugăciunii, în aceaşi măsură, în care unii se străduesc să fie harnici în a o limita, restricţiona şi a o dilua…Prin rânduiala specială propusă pentru Tedeumul de la începutul anului civil, se recunoaşte din partea Biserici şi se adaugă implicit, mai mare valoare anului secular, decât anului bisericesc propri-zis.
În acest context trebuie pusă problema Moliftelor şi nu în contextul incidentului de la Tanacu, sau a altor preoţi, care manipulează slujbele, speculând credinţa unora, ceea ce face, ca unii, voit sau nevoit să desfiinţeze sau să limiteze liturgic Moliftele, făcând jocul unor zvonaci de serviciu ai vremii şi a altor formatori şi ideologi seculari ai omului recent.

Pr.Prof.dr. Mihai Valică

[1] Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI nr. 4 /2009.
[2] Vezi pe larg, pr. Dr. Mihai Valică, Crăciunul între cinstire cultică, pervertire şi povară, în: Epifania, nr. 14, decembrie 2010-ianuarie 2011, Iaşi, 2010, pp. 119-125.

sursa