Psaltirea din Biblia Domnitorului Șerban Cantacuzino – 1688 reeditată în nouă grafie și grai, anul mântuirii 2018

cititi in format PDF:

1

„Păstraţi cărţile vechi, fiindcă va veni timpul şi veţi avea nevoie de ele, pentru că cele noi vor fi schimbate” – sfat dat de duhovnici din veacul trecut

Iubite cititorule,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi cu osteneala unor fraţi iubitori de Hristos, am reuşit să diortosim Psalmii Împăratului David din Biblia lui Şerban Cantacuzino – 1688. Tălmăcită întâia oară din limba greacă de fraţii Radu şi Şerban Greceanu, ajutaţi de: stolnicul Constantin Cantacuzino, fratele domnitorului, cărturar şi istoric renumit al acelor vremuri, Arhiereul Gherman din Nissa Capadociei şi Mitrofan, episcopul Huşilor. Tipărirea a început la data de 5 noiembrie 1687 sub domnitorul Şerban Cantacuzino şi s-a terminat în ziua de 10 noiembrie 1688, după moartea acestuia, la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
A fost o mare provocare să aducem psalmii în graiul vorbit astăzi, fără a micşora puterea duhovnicească a acestora. Am remarcat încă din primele versete diferenţele uluitoare dintre o Psaltire ce se găseşte astăzi în pangare sau librării şi psalmii de la 1688. Astfel, după îndelungi sfătuiri cu părinţi dreptslăvitori am concluzionat că această Psaltire este necesară pentru a putea lupta ’’împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.’’ (Ef: 6,12). În ultimul secol, vrăjmaşii lui Hristos au ţesut cu dibăcie pânza de păianjen care astăzi acoperă ochii celor mai mulţi dintre creştini. Iudeomasoneria a reuşit să nască şi să crească această blestemată erezie a ecumenismului, ajunsă iată la maturitate în vara anului 2016, odată cu sinodul tâlhăresc din Creta. Dar pentru a ajunge să muşte din trupul Bisericii aşa cum o face astăzi ecumenismul, a fost nevoie de o pregătire prealabilă a terenului. O direcţie importantă în acest proces o constituie modificarea cărţilor ortodoxe. Astfel, referindu-ne strict la Psaltire, au fost înlocuite anumite cuvinte, dându-le alte înţelesuri (spre exemplu: demoni a fost înlocuit cu idoli, spovedi a fost înlocuit cu lăuda, zăbovi a fost înlocuit cu cugeta ş.a.) sau au fost modificate anumite sensuri. Un alt exemplu îl avem în psalmul 90 versetul 6. În varianta de la 1688 avem: ’’De săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce în întuneric umblă, de întâmplare şi diavol de amiazăzi.’’. În Biblia de la 1914, regăsim aceeaşi formă: ’’De săgeata ce zboară ziua, de lucrul cel ce umblă în întuneric, de întâmplare şi de dracul cel de amiazăzi’’ În Biblia Sinodală din 1988, prima parte: ’’Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,’’ face parte din versetul 5, iar versetul 6 sună aşa: ’’De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.’’ Aceeaşi ’’molimă’’ o găsim şi într-o Psaltire din 2013. Mergem aleator şi ne oprim la Psalmul 44 versetul 10, care în Biblia de la 1688 sună aşa: ’’Smirnă şi stacti (ulei de smirnă) şi casie (scorţişoară), de la hainele tale; din turnuri de pil (fildeş), dintru care te-au bucurat fetele împăraţilor întru cinstea ta.’’ În Biblia Sinodală 1988, acelaşi verset sună aşa: ’’Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta;’’ Observaţi printre alte modificări şi literele mari de la tale, te şi ta, dându-ne de înţeles că e vorba de Dumnezeu, ceea ce nu se regăseşte în Biblia de la 1688, nici în cea de la 1914. În Biblia Anania, versetul 10 e de fapt versetul 8 şi sună aşa: ’’Smirnă şi balsam şi aloe mireasma şi-o răspândesc din veşmintele Tale; din palate de fildeş Te înveselesc ele, fiice de împăraţi, întru cinstea Ta.’’ Putem da foarte multe exemple, dar ne vom întinde pe tot atâtea pagini câte are o Psaltire. Este evident că în ultima sută de ani, odată cu ecumenismul, s-au diluat psalmii, s-au ’’înmuiat’’ devenind aproape inofensivi pentru diavol. Ei au fost modificaţi fie de către întregi comisii, vezi Biblia Sinodală din 1988, fie de ierarhi masoni, fie de editurile deţinute de aceeaşi ierahi masoni, fie de jidovi. O altă inovaţie a fost aceea a schimbării anumitor timpuri ale verbelor, plasând astfel acţiunea psalmilor în trecut, ca pe o poveste, un basm ce s-a petrecut în negura vremurilor. Astfel: ’’Cel ce mă înalţi pe mine din porţile morţii’’ a devenit ’’Cel ce m-ai ridicat pe mine din porţile morţii’’ etc.

În varianta pe care o aveţi în mână, rugăciunile dintre catisme, Pomelnicul şi Cântările lui Moise au fost preluate din Psaltirea de la Neamţ din 1843. Această Psaltire vine în ajutorul tuturor credincioşilor dreptslăvitori care vor să înalţe către Dumnezeu o rugăciune curată, bineplăcută Lui, psalmii din ea fiind cu adevărat rostiţi de către Duhul Sfânt prin gura lui David.

Editorii

În aproximativ trei săptămâni va fi disponibilă și pe hârtie, în format A5, cu legătorie de artă și coperți groase laminate lucios. Pentru comenzi, trimiteți un email la glasulstramosesc2017@gmail.com

Reclame

Identificarea numarului 666 in codul de bare

1

(Hristodul Aghioritul – Muntele Athos)

In ultimul deceniu, cu prilejul discutiilor despre emiterea asa-ziselor cărti de identitate electronice, s-au născut multe dezbateri si s-au scris multe texte privitoare la problemele pe care e probabil să le creeze întrebuintarea acestor identităti. Astăzi, după votarea în Cameră a legii despre ”Protejarea individului de prelucrarea datelor cu caracter personal”, subiectul revine în actualitate pentru că votarea legii mai sus-amintite era premisa indispensabilă a emiterii identitătilor electronice (emitere care urmează cât de curând) si a punerii în aplicare a acordului Schengen.
In cărtile de identitate de tip vechi există o majusculă din alfabetul grecesc si un număr de serie care (împreună cu litera care-l însoteste) este unic pentru fiecare cetătean. Numărul acesta este scris cu caracterele arabe cunoscute (0,1, 2, 3…). însă în identitătile electronice care urmează să fie emise, numărul unic pentru fiecare om, numărul unitar de cod de înregistrare, pentru a putea fi recunoscut prin citire electronică, optică, trebuie să fie reprezentat într-un anumit sistem al codului barat (bar code). Acest cod barat poate fi reprezentat prin linii negre, de grosime diferită, pe hârtie albă si, prin urmare, văzut cu ochiul liber, asa cum spre exemplu sunt codurile care se găsesc pe aproape toate alimentele si pe multe alte produse de folosintă zilnică. Poate fi de asemenea ”imprimat” pe bandă magnetică, asa cum sunt cele aflate pe spatele mai tuturor card-urilor comerciale (Eurocard, Etno-cash, Cashcard etc.); în ultimul caz, numărul de cod nu este vizibil pentru că altfel oricine ar putea transcrie foarte usor numărul care corespunde altei persoane, putându-l folosi pentru el însusi în locul celuilalt atunci când scoate bani etc. (Pe benzile magnetice codul barat există sub forma unor linii magnetizate si nemagnetizate si citirea se face de către masini speciale.)

Să punem acum o paranteză ca să spunem două cuvinte despre sistemele de calculare, pentru a fi pe întelesul tuturor tot ce le vom explica în continuare.

Scrierea numerelor este reprezentarea numerelor naturale prin simboluri. Cel mai obisnuit mod de scriere a numerelor în Grecia antică era folosirea literelor alfabetului grecesc. In acest mod litera alfa reprezenta numărul 1, litera beta reprezenta numărul 2 litera gama reprezenta numărul 3, litera delta reprezenta numărul 4., litera iota, numărul 10, litera kapa, numărul 20 etc. Romanii, pentru reprezentarea numărului 1 foloseau simbolul I, pentru 2 – II… pentru 5 – V, pentru 10-X s.a.m.d.

Numai în secolul al XIII-lea a început să fie folosită scrierea numerelor în sistemul arabo-indian cu cifrele cunoscute: 0,1, 2, 3… 9, iar acesta este sistemul zecimal de numărare, a cărui întrebuintare s-a generalizat în secolul al XV-lea, folosindu-se de atunci pretutindeni în lume.

1

Din 1970 până astăzi s-au folosit prin progresul tehnologiei noi moduri de notare a numerelor absolut diferite de cele pe care le stiam. Astfel, s-au folosit codurile barate pentru reprezentarea cifrelor. Motivele pentru care sunt folosite codurile barate (bar codes) este că alternantele liniilor negre cu cele albe, folosite de aceste coduri, sunt usor de citit de către sistemele de detectare, adică de către asa-numitele ”creioane luminoase” (light pens), ale calculatoarelor electronice. Astfel, citirea numerelor de pe diferitele produse se face foarte repede si fără nici o greseală. Citirea cifrelor se face prin plimbarea deasupra codului barat a unui fascicul foarte delicat de lumină laser care se reflectă în mod diferit; într-un fel atunci când cade pe linia neagră si altfel atunci când cade pe linia albă. Tocmai această succesiune a liniilor negre si albe de grosime diferită este unică pentru fiecare cifra si constituie „identitatea” fiecărui număr.
Sistemele codului barat, folosite pentru reprezentarea numerelor de cod ale diferitelor produse, sunt aproape 200 la număr. Din acestea, cele mai cunoscute si cele mai larg întrebuintate sunt U.P.C (Universal Product Code) care înseamnă codul universal al produselor si sistemul E.A.N-13 (European Article Numbering) care înseamnă „Notarea europeană a numerelor pentru lucruri (obiecte)”. Aceste două sisteme de coduri prezintă foarte putine diferente; al doilea cod (EAN-13) se spune că urmează să se folosească pentru înscrierea numărului de cod care va fi unic pentru fiecare om, iar acest număr se va găsi pe cartea de identitate electronică.

Multi îsi exprimă obiectiile la folosirea codului barat. Obiectiile sunt fundamental două: prima e legată de faptul că, prin întrebuintarea acestui număr unitar de cod de înregistrare – care va înlocui orice act public (de ex. cartea obisnuită de identitate, permisul de conducere, pasaportul, carnetul CEC, carnetul de sănătate etc.) – va deveni posibilă datorită interconectării permise deja (prin legea votată de curând 2472/1997) a arhivelor calculatoarelor electronice, urmărirea mai tuturor activitătilor fiecărui om, chiar si în afara Greciei. A doua obiectie este folosirea numărului nefast, 666, despre care se spune că e cuprins în două elemente folosite în coduri, atât în sistemul U.P.C cât si în E.A.N-13.

Scopul acestui mic studiu este de a verifica cât de adevărat este ceea ce se sustine, anume că în sistemele de cod mai sus-pomenite e cuprins numărul 666.

Sistemul de cod European Article Numbering (EAN-13)

Cum s-a spus si mai înainte, în sistemul EAN-13 cât si în sistemul foarte înrudit cu el, UPC, numerele sunt reprezentate sub formă de linii paralele verticale, negre si albe de „lătime” diferită. Reprezentarea numerelor în acest fel usurează mult, pentru că citirea lor într-un mod electronic, optic, este rapidă si se face fără greseală.

Sistemul EAN-13 se numeste astfel pentru că numărul de cod al fiecărui lucru este alcătuit din 13 cifre. Prima cifră a unui asemenea număr se scrie separat ca un număr arab, la stânga codului barat, în timp ce celelalte 12 cifre ale numărului se scriu în două subcâmpuri (jumătăti), unul la stânga si unul la dreapta cu caracterele codului barat. Primele sapte cifre indică tara de provenientă si fabricantul obiectului (elementele 2-3 si, respectiv 4-7) în timp ce celelalte cinci cifre din cele sase rămase indică tipul produsului. Ultima cifră este cifra de control, cu care se verifică dacă calculatorul ”a citit” corect codul barat.

1

Cele două subcâmpuri (subgrupuri) ale celor 12 numere sunt despărtite prin „caracterele auxiliare” alb-negru care se găsesc unul la început, unul exact la mijloc si unul la sfârsit; de aceste caractere ne vom ocupa mai târziu.

Structura codului barat EAN-13

Codul barat este alcătuit din linii paralele întunecate de grosime diferită, între care sunt intercalate intervale luminoase (linii luminoase), care de asemenea au o grosime variată. Diferitele cifre ale numerelor sistemului zecimal (0,1,2,…9) sunt reprezentate printr-o succesiune diferită si unică pentru fiecare cifră de intervale (linii) negre si albe de lătime diferită.

Această succesiune a liniilor negre si a intervalelor albe, din care e constituită fiecare din cele douăsprezece cifre ale codului EAN-13, are o anumită ”lătime” alcătuită din sapte unităti de lătime standardizate (”modules”). Fiecare asemenea unitate de lătime are, conform normelor sistemului EAN-13, o lătime de 0,33 milimetri, fiecare din cele 12 cifre fiind reprezentată cu linii negre si albe de lătime variată, aflate într-o succesiune diferită; aceste linii au o lătime totală de 0,33 x 7 = 2,31 mm. Pentru reprezentarea concretă a fiecărei cifre se folosesc patru alternante de linii negre si albe, fiecare linie având lătime diferită, dar cu o lătime totală de 0,33 x 7 = 2,31 mm (vezi diagramele 2 si 3). Se poate face si micsorarea si mărirea întregii reprezentări. In primul caz însă nu e permis ca ”grosimea” modulului (module) să fie mai mică de 0,23 mm.

1

In această diagramă observăm următoarele:

Fiecare număr al codului barat se întinde pe o lătime de sapte ”unităti de lătime standardizate” (modules). Astfel, numărul 0 (zero) din seria A (setul A) este reprezentat în felul următor: trei ”unităti de lătime” albe, două ”unităti de lătime” negre, o ”unitate de lătime” albă si una neagră – lătime totală ”sapte unităti de lătime”. Această succesiune concretă negru-alb, de o anumită lătime, defineste cu cele patru alternante ale ei numărul 0. Succesiunea respectivă în aceeasi serie (A), pentru numărul 2 este: două unităti de lătime albe, una neagră, două albe, două negre.

1

In seria de mai jos a aceleiasi diagrame (3, setul C) observăm o reprezentare diferită a acelorasi numere. Numărul 0 este reprezentat astfel:

2.jpg

Cu putină atentie constatăm că reprezentarea cifrei 0 în ultima serie (setul C), ca si a lui 2 si a oricărei alte cifre din sistemul zecimal este inversarea reprezentării aceluiasi număr din prima serie (setul A). Cu alte cuvinte, acolo unde cifra zero are o linie neagră în prima serie (setul A), aceeasi cifră are un interval (linie) alb în seria de jos (setul C); iar acolo unde are un interval (linie) alb în prima serie, are prin corespondentă o linie neagră în ultima serie. (Codificare inversată, vezi setul A si setul C.)

Lucrurile sunt însă mult mai complicate în sistemul de cod EAN-13. In aceeasi diagramă 3 vedem trei serii orizontale (seturile A, B si C), cu o codificare diferită a cifrelor 0,1,2…9.

Seriile A si B (setul A si setul B) se întrebuintează pentru codificarea cifrelor din subcâmpul stâng din codul barat, în timp ce setul C se foloseste pentru codificarea numerelor din subcâmpul drept al codului barat (vezi diagrama 3 si 4a).

1

Prima serie (setul A) si ultima serie (setul C) constituie codificările cifrelor, prin mecanismul pe care l-am explicat mai sus, acela al codificării aceluiasi număr în două serii (setul A, setul C), prin simpla inversare. Reprezentările cifrelor seriei de mijloc (setul B), folosite si ele pentru reprezentarea numerelor în subcâmpul stâng al codului barat, constituie imaginile în oglindă (aici, cu alte cuvinte, se observă o inversare a întregului număr) ale reprezentărilor seriei C (setul C). In plus, observăm că reprezentarea cifrelor în setul B este imaginea inversată, imaginea în oglindă (”răsturnată” si ”negativă”) a reprezentării cifrelor din setul A. Asadar, de exemplu, numărul 6 este reprezentat: în setul A ca 6A, în setul B ca 6B,iar în setul C ca 6C,

1

în timp ce numărul 0 este reprezentat: în setul A ca 0A, în setul B ca 0B, iar în setul C ca 0C.

2

Pentru toate grupele de codificare (setul A, setul B si setul C) fiecare unitate luminoasă de lătime (modul) corespunde în limbajul calculatorului lui 0, în timp ce fiecare unitate întunecată îi corespunde lui 1. In acest fel fiecare cifră a sistemului zecimal (0, 1,2… 9) este constituită dintr-o succesiune diferită de 0 si 1 (sistemul binar). Asa cum se vede în diagrama 3 si cum am explicat mai sus, numărul 0 în setul A, reprezentat prin codul barat ca 0001101, va corespunde în limbajul calculatorului succesiunii 0001101; numărul 4 din setul C este reprezentat prin codul barat ca 1011100, iar acelasi număr în sistemul binar corespunde succesiunii 1011100 s.a.m.d. (vezi diagrama 3).

Dacă observăm cu atentie diagrama 3, constatăm existenta unui al treilea element caracteristic al codificării, care există în cele trei seturi de numere (setul A, setul B si setul C). Acest element caracteristic este următorul: toate numerele din grupurile A si B (setul A si setul C) care se folosesc pentru codificarea numerelor în subcâmpul stâng al codului barat sunt impare, încep adică de la 0 si se termină cu 1 (de exemplu, numărul 5 în setul A se scrie ca 0110001, iar în setul B se scrie ca 0111001), în timp ce toate numerele din subcâmpul drept al codului, care se iau din setul C, sunt pare, încep adică de la 1 si se termină cu 0 (astfel numărul 5 în setul C se scrie ca 1001110). Acest fapt, existenta adică a numerelor impare, pentru calculator, în subcâmpul stâng si a numerelor pare în subcâmpul drept este al treilea element caracteristic al codificării.

Caracteristicile codificării în sistemul EAN-13 sunt următoarele:

1. Fiecare număr este compus din 4 alternante, două negru si două alb (de un număr diferit de ”unităti de lătime” pentru fiecare alternantă).

2. Se observă fenomenul de inversare (în codificarea fiecărei cifre), inversare care, atunci când comparăm seturile A si C, este o inversare simplă, în timp ce atunci când comparăm seturile B si C este o inversare a întregului număr, sau inversare în oglindă. Când comparăm însă seturile A si B, observăm că inversarea este ”răsturnată” si ”negativă”.

3. Toate numerele din subcâmpul stâng sunt impare, în timp ce numerele din subcâmpul drept sunt pare.

„Caractere auxiliare” – Barele de sigurantă (guard bars)

In paragrafele de mai sus am încercat să explicăm modul de codificare în sistemul EAN-13 a celor douăsprezece numere variabile (sase în subcâmpul stâng si sase în cel drept al codului barat). Dacă observăm însă diagrama 1, constatăm că, în afară de reprezentarea barată a celor 12 cifre variabile (care se schimbă de la obiect la obiect), există si trei caractere ”auxiliare” invariabile, care se numesc ”bare de sigurantă” (guard bars). Aceste ”caractere” care se prelungesc în jos se află totdeauna în aceeasi pozitie: în marginea din stânga, în centru si în marginea din dreapta a codului barat.

Codificarea liniară a acestor caractere (guard bars), este
reprezentată astfel:

1

respectiv (diagrama 2), în timp ce în realitate este asa:

2

Ultimele caractere, dacă sunt scrise în formă binară, arată astfel: 0101, 01010 si respectiv 1010.

Asertiunea cum că aceste caractere numite mai sus au o a doua codificare lineară si forma corespunzătoare binară provine din observatia că prima linie albă din partea stângă si ultima din partea dreaptă se confundă cu marginea albă care, asa cum se vede din diagrama 2, este parte din întreaga reprezentare a codului barat si care de aceea se numeste ”zonă linistită” (quiet zone).

1

Trebuie să notăm că, în conformitate cu normele codurilor barate UPC si EAN-13, este indispensabilă existenta unei margini albe (light margin) în stânga si în dreapta întregului reprezentat simbolic (care începe de la bara de sigurantă din stânga si se sfârseste cu bara de sigurantă din dreapta). Marginea albă nu numai că este o parte integrantă a întregii reprezentări a codului barat, dar are si o anumită lătime care, în sistemul EAN-13, este cel putin egală cu zece unităti de lătime (module). 0 dovadă în plus că trebuie să existe de ambele părti o margine albă satisfăcătoare este faptul că cei ce fabrică aceste coduri barate recomandă ca ele să nu fie imprimate pe marginile ambalajului diferitelor produse, iar o altă dovadă este si recomandarea ca această margine albă să fie complet curată (vezi schitele 1-5).

Si mai importantă este observatia că numerele din subcâmpul stâng încep de la 0 si se termină cu 1, în timp ce cele din subcâmpul drept încep de la 1 si se termină cu 0. Concluzia pe care o tragem de aici este că fasciculul laser (scanner), fie miscându-se de la stânga spre dreapta, fie miscându-se invers, de la dreapta spre stânga, totdeauna începe să citească de la zero ! Dacă nu există o margine albă, computerul nu poate citi codul!

Aici trebuie să observăm cum codificarea (lineară) a caracterului auxiliar din dreapta (guard bar) este codificarea liniară inversată (simplă si în oglindă !) a caracterului auxiliar din stânga.

In ceea ce priveste caracterul auxiliar din mijloc, acesta constituie o fuziune a caracterului auxiliar stâng cu cel drept. Acest caracter, pentru că se află exact la mijlocul câmpului codului barat, n-ar trebui să fie posibil de reprezentat nici cu grafia stângă, nici cu cea dreaptă (inversarea celei stângi). Această reprezentare grafică a barei de sigurantă de la mijloc este rezultatul grafiei din stânga si din dreapta a caracterelor auxiliare, astfel:

1

Cu această ultimă formă, ”bara de sigurantă” din mijloc este citită de scanner la fel în ambele sensuri, începând întotdeauna de la intervalul alb, 0 (atât de la stânga la dreapta, cât si de la dreapta la stânga), asa cum se întâmplă exact si cu citirea celorlalte numere din subcâmpurile codului barat.

După cele spuse mai sus, pe bună dreptate se întreabă fiecare dacă nu cumva aceste caractere auxiliare (guard bars), asa cum sunt reprezentate prin sistemul barat si binar, corespund vreunui număr si dacă da, care este acest număr. Cum s-a explicat mai sus, reprezentarea lineară este la stânga= 0101, la dreapta = 1010, în timp ce reprezentarea binară corespunzătoare este 0101 si 1010. Poate observa oricine cu surprindere că acest ”caracter auxiliar”:

1. arată patru alternante alb-negru (două alternante negru si două alb);
2. scrierea caracterului auxiliar din dreapta este inversarea (simplă – ”module” după ”module” – si în oglindă, adică a întregului număr) scrierii caracterului din stânga;
3. reprezentarea sa stângă este un număr impar 0101), în timp ce cea din dreapta este un număr par (1010).
prezintă, cu alte cuvinte, toate caracteristicile codificării numerelor din sistemul barat EAN-13 si corespunde, prin urmare, unui anumit număr!

Dacă privim diagrama 3, vom constata că numărul care îndeplineste toate premisele enumerate mai sus ale scrierii codului barat EAN-13 si este singurul care completează cele 4 altemante alb-negru (si, prin urmare, îi stabileste pe deplin ”identitatea”, fără a se confunda cu nici un alt număr) în 4 unităti de ”lătime” (modules) succesive este cifra 6 ! (vezi setul B si setul C).

Această calitate unică a numărului 6 de a fi definit în întregime de patru intervale (modules) continue, calitate pe care nici un alt număr din sistemul barat nu o are, face posibilă identificarea si recunoasterea lui; celelalte trei intervale (module), care în cazul concret al numărului 6, asa cum este reprezentat în seturile B si C, sunt albe si nu creează o altă alternantă (negru-alb) si, prin urmare, nu oferă nici o informatie în plus! Asadar, computerul fie că citeste 0101, fie 0000101, în ambele cazuri întelege ”identitatea” numărului 6. Lucrul acesta este valabil pentru ambele moduri de lectură, de la stânga la dreapta si invers.

1

In ceea ce priveste ”bara de sigurantă” din mijloc (”guard bar”), trebuie să adăugăm următoarele: dacă se folosea numai un singur set de reprezentare (lineară) a cifrelor 0,1,2… 9, n-ar fi fost nevoie să existe si o bară de sigurantă de mijloc. Când se folosesc însă două sau trei seturi de numere (ca în sistemul UPC sau EAN-13) atunci, pentru a nu se confunda numerele din mijloc din subcâmpul stâng si din subcâmpul drept al codului, este indispensabilă existenta acestei bare. Fabricatii codurilor UPC si EAN-13, având în vedere acest lucru, trebuie să dea un răspuns la întrebarea: de ce au optat pentru folosirea mai multor seturi de numere, de vreme ce si cu un singur set de numere ar fi fost posibil să se dea aceleasi informatii pentru fiecare produs.

Chiar fabricantii trebuie să dea un răspuns la întrebarea de ce au ”rezervat” tocmai această reprezentare barată pentru numărul 6, care este singurul număr definit în întregime de patru intervale de lătime (”modules”) continue, si nu pentru oricare alt număr, dat fiind faptul că nu există o structură logică matematică în reprezentarea barată a cifrelor de la 0 la 9. Poate pentru a se asigura prezenta celor trei de 6, dintr-un motiv cunoscut numai de ei!

După cele spuse până acum, dincolo de asemănarea vizuală, rezultă de la sine concluzia că barele de sigurantă (guard bars), la începutul, la sfârsitul si la mijlocul codului barat în sistemul EAN-13 (si UPC), sunt trei de 6, care se găsesc într-o legătură de nedesfăcut cu numerele variabile ale codului, cu atât mai mult cu cât bara de sigurantă din mijloc (numărul 6), nu este indispensabilă, dacă se folosea numai un singur set de numere !

In sfârsit, fabricantii codurilor barate U.P.C si E.A.N-13 sunt întrebati: de vreme ce reprezentarea barelor de sigurantă (guard bars) creează probleme de constiintă crestinilor de pe tot globul, de ce nu înlocuiesc simbolismul barat al acestor bare de sigurantă? Un prilej pentru a se produce înlocuirea este cel de acum când, datorită anului 2000, devine necesară schimbarea afisării datei pe computere.

Asadar, de ce se va folosi pentru oameni EAN-13, care înseamnă marcarea numerică în sistem european a obiectelor ? Acesta este respectul lor fată de persoana umană ? Aici se descoperă diferenta abisală între antropologia crestin-ortodoxă, care vede omul ”încununat în slavă si în cinste” si ”cu putin mai mic decât îngerii”, si antropologia dictatorilor lumii care urmează să vină, pentru care omul, cel asemenea lui Dumnezeu, este un ”goim” (un animal), prin urmare putând fi ”marcat” cu semne de nesters pe mâna lui dreaptă sau pe frunte, pentru a fi recunoscut de ”stăpânii săi”.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre, prin circulara sa extrem de importantă, cu nr. 2626/7 aprilie 1997, cu toată responsabilitatea ne-a făcut cunoscut că: ”(…) progresul civilizatiei în domeniul aplicatiilor electronice a fost legat asa cum nu trebuia de numărul 666, care se foloseste ca număr principal de cod în această tehnologie…” Fireste că aceia care au încredere în maica noastră Biserica n-au nevoie de dovezi în plus.

Societătile (din străinătate) care fabrică aceste coduri, fiind puse înaintea protestului la scară mondială al constiintelor, protest care a apărut în presă, s-au justificat că nu pot schimba numărul 666, pentru că: 1. reprezentarea sa barată slujeste tehnologia asa cum nu o poate face nici un alt număr si 2. pentru că o eventuală schimbare a programului ar cere cheltuieli de ordinul bilioanelor de dolari.

Reprezentantii guvernului si ministrii, în aparitiile lor la televiziune, exprimându-si pozitia fată de acest subiect, s-au justificat prin aceea că nevoile tehnologiei impun folosirea acestui număr pe plan mondial si că tara noastră nu poate fi exceptată din acest sistem.

In legătură cu acelasi subiect, ziaristi distinsi si obiectivi au făcut studii pe care le-au publicat în ziare. Prin aceste studii confirmă existenta celor trei de 6 în reprezentarea barată (bar codes) a sistemelor UPC si EAN-13.

In plus, zeci de deputati greci au informat în mod obiectiv publicul si au depus în Cameră studii importante, apartinând unor reputati oameni de stiintă în domeniul electronicii, care explică cum anume e cuprins acest număr în respectivele sisteme de codificare.

După această recunoastere publică la nivel mondial, n-ar mai fi nevoie să mai adăugăm nimic. Singurul lucru unde am socotit că trebuie să mai contribuim cu ceva este următorul: să arătăm fiecăruia dispus să învete cum poate fi decodificat acest număr mascat, ascuns în mod intentionat pentru a fi înăbusite reactiile constiintei credinciosilor si pentru a fi evitate urmările economice pe care le-ar suporta societătile din cauza boicotării produselor lor de către popoarele crestine, lucru care ar însemna pentru ele pierderi de bilioane de dolari.

Insinuarea metodică a numărului 666 în viata noastră

Unii spun că nu-i deranjează dacă primesc numărul 666. Nu ne explică dacă înteleg să-l aibă în numărul lor de telefon sau în numărul chitantei vreunui cont. Nici nu ne lămuresc dacă înteleg să-l accepte pe vreo cartelă care le va servi la operatiunile financiare sau pe cartea lor de identitate, lucru care arată identificarea lor cu cele înscrise pe această carte. In sfârsit, dacă înteleg să-l accepte ”pe mâna lor dreaptă sau pe frunte”.

In ceea ce priveste faptul de a primi ”semnul” sau ”numărul numelui” ”pe mâna lor dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13, 16), Sfânta Scriptură este foarte limpede si avertizează câ acest (simbol) ”semn” exterior echivalează cu o lepădare. Cu toate că este un simbol exterior, are totusi prelungiri spirituale si, ca urmare, chinul nostru vesnic, adică iadul: ”si fumul chinului lor se suie în vecii vecilor si nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei si chipului (icoanei) ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apocalipsa 14, 11). In ceea ce priveste subiectul cărtii de identitate, credem că circulara Sfântului Sinod este foarte limpede când spune: ”Nu e cu putintă ca un crestin să fie indiferent la introducerea voită si sistematică a acestui număr în viata sa”. De asemenea, si Părintele Paisie în 1987, în foaia sa cu titlul ”Semne ale vremurilor – 666″ a scris:

”Asadar, cu toate cele spuse de mine mai înainte, putem auzi, din păcate, o grămadă de lucruri prostesti ale creierului, spuse de anumiti Ťgnosticiť contemporani. De pildă, unul spune: ŤEu voi primi cartea de identitate cu 666, dar voi pune lângă ea o Cruceť, în timp ce altul zice: Eu voi primi pecetea pe cap cu 666, dar voi face si o Cruce pe capť. Tot asa se mai pot auzi o grămadă de asemenea prostii spuse de unii care cred că astfel se vor sfinti, în timp ce toate acestea sunt doar amăgiri” (Ieromonah Hristodulos Aghioritul, Părintele Paisie, p. 191-192).

Ceea ce va trebui să stim foarte bine este că toate au un început si un sfârsit. Ca să întelegeti ce dorim să vă spunem, vă vom da un exemplu: până când să ajungă cineva să comită păcatul desfrânării trupesti, care este un act deja împlinit, va trece treptat prin diferite stadii. Inceputul păcatului este bântuirea gândurilor necurate care loveste mintea. Asadar, vede cineva o femeie frumoasă si gândul îl îndeamnă la rău. Dacă mintea omului nu nutreste o ură neîmpăcată fată de păcat si iubire fată de Dumnezeu, datorită înclinatiei sale păcătoase si datorită vinovătiei sale se creează înlăuntrul său imagini ale dorintei. Dacă mintea omului ar nutri o ură neîmpăcată fată de păcat si ar avea iubire fată de Dumnezeu, atunci n-ar trece la al doilea stadiu al păcatului, care este consimtirea la ceea ce o sfătuieste gândul. Dacă omul este înclinat înspre păcat, va consimti, justificându-se si considerând că de fapt nu e nimic, plăsmuind în imaginatia sa scene ale săvârsirii păcatului. Asadar, ajunsă la acest punct , mintea devine prizonieră, e înrobită si, inofensivă cum se găseste, e târâtă si împinsă către ultimul stadiu al comiterii păcatului cu trupul. Fără îndoială că, în orice stadiu s-ar afla un om, dându-si seama de slăbiciunea sa si luptând cu umilintă, harul lui Dumnezeu îl va acoperi si nu-l va lăsa să cadă.

Putem asadar să redăm schematic acest proces:

1. primul stadiu: bântuirea mintii si sfătuirea la rău a gândului;
2. al doilea stadiu: discutia care se poartă cu gândul si care se termină prin consimtire, iar această învoire creează în mintea omului scene ale săvârsirii păcatului;
3. al treilea stadiu: după învoirea mintii urmează comiterea păcatului, care este desfrânarea trupească.

Vedem, asadar, că păcatul este introdus sistematic, cu metodă si cu viclenie în om. Cu cât mai devreme îsi dă seama mintea de insinuarea păcatului si îl respinge, cu atât mai usor se desface din mrejele lui si scapă de urmările căderilor sale. Cunoscând Ziditorul si Dumnezeul nostru, ca nimeni altul, siretlicurile duhurilor răului, pentru a ne păzi de căderea în păcat, ne-a dat poruncă să căutăm împărătia Lui, respingând fiecare gând rău, si a hotărât că si căderea mintii în primul stadiu, care este consimtirea la păcat, este păcat. De aceea si a spus că ”oricine văzând o femeie si poftindu-o, deja a si săvârsit desfrânare cu ea în inima sa” (Matei 5, 28).

Mai apoi, si toti Sfintii si Părintii Bisericii noastre, ne-au învătat un lucru: să oprim păcatul în primul lui stadiu, izbăvindu-ne astfel de toate urmările lui pline de amărăciune.

Cu acest exemplu vedem că si în privinta lui 666 este valabil acelasi lucru: cei care vor să-l impună oamenilor, condusi de experienta tatălui lor celui viclean, îl introduc metodic în viata oamenilor.

Inainte de toate vedem că numărul 666 e promovat de organisme internationale, la diferite manifestări internationale, la întâlnirile sportive, că se insinuează si apare pe firmele magazinelor, pe jucării, pe obiecte de uz casnic, pe monede, pe cartele de tot felul s.a.m.d.

In stadiul initial am văzut că acest număr se introduce fără să băgăm de seamă; iar cei ce-l promovează fac acest lucru ca să cântărească în ce măsură avem mintea limpede si reactionăm, astfel încât să poată trece la alte actiuni pe care le au pregătite. Dacă vor constata că mintea oamenilor nu este interesată de nimic altceva în afară de ”pâine si de circ”, vor trece încet, încet la al doilea stadiu, plasând de acum înainte acest număr în mod vizibil în situatiile sau la manifestările pe care le-am pomenit mai sus. Dacă vor constata din nou că unii încep să înteleagă ce se întâmplă, vor încerca prin organele lor fie să convingă oamenii că totul este întâmplător, fie să ridiculizeze această temă. Cel mai important lucru este că se vor strădui să reusească în a-i familiariza pe oameni cu această chestiune. (De exemplu: când, mai demult, cineva fura 1.000 de drahme, toate ziarele dezbăteau tema zile întregi; crescând însă păcatul furtului si ajungând astăzi să se fure miliarde, când auzim că s-a furat de la cineva 2.000.000 de drahme, nu mai dăm nici o importantă, pentru că ne-am familiarizat cu furtul de miliarde. Âcelasi lucru se întâmplă si cu omorul: dacă mai demult era omorât cineva, se făcea mare vâlvă si aveau loc mari dezbateri care durau luni de zile. Astăzi un omor, o crimă, dacă nu trece neobservată, se va discuta despre ea cel mult până la următorul buletin de stiri, si acest lucru este cel mai rău. Din păcate însă, până la un anumit punct, au si reusit, pentru că deja s-a ajuns să se discute problema plasării numărului pe cartea noastră de identitate, iar simultan se face deja reclamă la stadiul următor, al punerii semnului pe mână sau pe frunte; din păcate, unii încă mai spun: „Ce ne deranjează să primim numărul 666?” si, ca si când n-ar fi fost de ajuns, le si reprosează celor care luptă cu bună credintă.

Uneori, în mod artificial, se plasează într-un mod disimulat numărul 666, ca si când ar fi rezultatul adunării anumitor numere. Cel mai recent exemplu îl avem în cazul documentului public pe care au fost chemati să-l semneze toti politistii din Grecia. Aici am dori să explicăm că bunii nostri politisti n-au stat să adune numerele ca să le iasă 666. Dar cei ce au aranjat ca numărul acesta să iasă ca rezultat al unei adunări, au sunat la telefon – desigur fără a-si spune numele – anumiti politisti si le-au spus: ”Vedeti, vâ fortăm să semnati acest document cu 666. Dacă nu credeti, faceti adunarea si veti constata si singuri”. Acelasi lucru s-a întâmplat si cu bancnota de 5.000 de drahme si cu atâtea altele. Ei fac acest lucru în mod intentionat si artificial, numai si numai ca să ridiculizeze subiectul si să determine opinia publică să-i considere pe crestini ca unii care scotocesc ca să găsească si să vadă peste tot numai 666. Ce realizează astfel ? Pun în aplicare vechea poveste a ciobanului cu lupul: ciob anul mincinos care striga într-una: ”Lupul la oi!”, iar lumea care alerga de fiecare dată să-l ajute; până când, într-un sfârsit, au încetat să-l mai creadă, iar atunci când, într-adevăr, lupul a năvălit la turmă, nimeni n-a mai crezut strigătele de ajutor ale ciobanului. Asadar, îi provoacă pe crestinii sensibilizati deja, care îsi dau seama de ce se întâmplă, să protesteze, iar opinia publică să creadă că strigă fără motiv despre ”numerele” Antihristului. Pe de altă parte, în modul acesta, opinia publică se obisnuieste cu toate aceste strigăte de protest si începe deja să-i considere pe crestini psihopati, care văd lucruri care nu există. Astfel, când se va pune numărul acesta pe cartea de identitate, pe mână sau pe frunte, vor spune: „Ei, sunt cei ce văd peste tot numai 666!”, si astfel cercurile obscure care promovează întreaga chestiune vor reusi ca ea să treacă aproape neobservată.
De asemenea, constatăm deja cu totii că, de vreme ce au întârziat să dea numărul de cod pe mână sau pe frunte, au început cunoscutul proces al familiarizării oamenilor cu ideea. De aceea vedem că în diferite părti ale lumii se foloseste utilizarea palmei în diferite moduri, cum s-a întâmplat de exemplu cu marcarea de pe mână, pe care am văzut-o de curând la alegerile din Cecenia sau din Albania, sau asa cum auzim că se întâmplă si în anumite cazinouri, în anumite aeroporturi sau în altă parte, ca de pildă în Euro-Disney în Franta. Suntem deja informati că în anumite bănci se face uz de palmă la seifurile băncii. Astfel încearcă să-i obisnuiască pe oameni cu ideea folosirii palmei, încât atunci când peste putin timp vor anunta că se va da numărul unitar de cod de înregistrare, care se va afla pe mână sau pe frunte, toată lumea nestiutoare va spune: „Ei, nu e nimic ! Asa cum l-au întrebuintat atâtia ani acolo, acolo si acolo… , acum e mai bine să se dea asa, pentru că hotul nu ne va mai putea fura astfel card-ul”.

Intr-adevăr, ne temem

Unii spun fără să se gândească prea mult: ”Si de ce ne temem ?” Amintim tuturor acestora care găsesc încontinuu ”pretexte pentru păcatele lor” că începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu (Psalm 110, 10), care este însă o teamă dezinteresată, izvorând din străduinta unui suflet cucernic si credincios, de a nu face ceva ce nu i-ar plăcea lui Dumnezeu sau ceva care L-ar mâhni. In ceea ce priveste subiectul nostru, dacă ne temem, ne temem să nu-L întristăm pe Sfântul Duh: ”Să nu întristati Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ati fost pecetluiti pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30), asa cum spune îndemnul Apostolului nostru. Toti cei care protestează si pun înainte piepturile lor arată că nu se tem de nimeni si merg împotriva sistemului mondial; lucru pe care ceilalti nici măcar nu-l pot întelege, fiindcă se tem să nu piardă bunurile materiale de care se bucură si care, toate, provin direct de la cei care-si impun planurile lor antihriste.

Părintele Porfirie, întrebat fiind de către staretul unei mânăstiri de ce n-a spus ceva lumii despre acest subiect al cărtilor de identitate si al numărului 666, a dat următorul răspuns, în care e cuprins întregul adevăr; iată cum explică părintele de ce unii desconsideră subiectul în cauză:

„Si eu lupt pentru această problemă, dar în mod diferit. Am constatat că mintea omului, iubind patimile, este întunecată si nevăzătoare. Asadar, orice as spune, pentru că mintea aceasta a omului e lipsită de lumină si nu vede, fiindcă e întunecată de patimi, cuvintele mele nu vor ajuta cu nimic. De aceea, toate eforturile mele constau în a-l face pe om să înteleagă că din cauza patimilor sale e orb si că de aceea e firesc să nu vadă. Fac acest lucru pentru a-l îndemna pe om să-si curete sufletul ca să poată vedea si singur toate câte se întâmplă în zilele noastre”.

Aceasta este astăzi o constatare obisnuită. Vedem teologi, duhovnici etc. care pe de o parte spun ”este”, iar pe de alta spun ”poate nu este”, arătând astfel, fără să se ascundă, că ei însisi sunt lipsiti de vederea duhovnicească si că sunt purtati si ”dusi de valuri, purtati încoace si încolo de orice vânt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Prin această purtare si prin această conduită a lor, singurul lucru pe care-l reusesc este să se expună continuu pe ei însisi si să dovedească în mod real că nu văd. Sfintii nostri când spuneau ”da” era ”da” si când spuneau ”nu” era ”nu”. Adeverind acest lucru, Apostolul Pavel scrie: ”Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da si nu” (II Corinteni 1, 18). Astfel, ei însisi, prin atitudinea lor, arată tuturor celor care îi ascultă că dau atentie cuvântului Evangheliei si toate câte le scrie Părintele Paisie în cartea sa „Părinti atoniti si întâmplări din Muntele Athos”: ”Dacă cumva cineva dintre noi, părintii egumeni, este putin nevăzător duhovniceste, să nu cerem supunere oarbă de la călugări, ca să nu cădem cu totii în prăpastie, asa cum scrie: si dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15, 14). Părintele Paisie, datorită sufletului său purificat si mintii sale cu totul limpezi si curate, a văzut toate câte se întâmplă. De aceea, foaia sa care se numeste Semne ale vremurilor-666 (vezi Ierom. Hristodulos Aghioritul, Părintele Paisie, p. 188) scrie: ”(…) în timp semnele apar foarte limpezi; Ťfiarať de la Bruxelles, cu 666, a sorbit aproape toate statele în computer. Cartea de identitate sau introducerea pecetii, ce altceva arată?”. Vedem cum toti se ocupă numai si numai de introducerea numărului 666 în viata noastră si nu vorbesc deloc de lucrurile profetite care deja se împlinesc în zilele noastre si care sunt legate direct de promovarea acestui sistem economic mondial. Aici nu ne vom mai ocupa de subiect. Aceia dintre dumneavoastră care doriti să vedeti ce se întâmplă exact, unde ne găsim si care sunt acele lucruri despre care sufletul curătit al părintelui Paisie spune că se văd foarte limpede, în timp ce noi nu le vedem, vor avea posibilitatea să le cunoască în cartea care va apărea curând si care se numeste: „Păziti-vă de rătăcire”, carte a ieromonahului Hristodulos Aghioritul.

Supunerea noastră trebuie să dovedească discernâmânt

Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea persoanei umane si niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveste această temă delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut nelinistea unor frati ai nostri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu consună cu traditia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu, având în vedere că acestia poartă un grad în ierarhia preotească.
Trebuie să întelegem toti foarte bine că toti oamenii avem o calitate, pe care bineînteles o acceptăm de bunăvoie si în libertate: suntem toti robi ai Domnului nostru Hristos. Si patriarhul, si arhiepiscopul, si episcopul, si diaconul, si călugărul, si mireanul, toti suntem robi ”îndatorati” a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Si toti uniti alcătuim împreună cu capul, care este Hristos, trupul Bisericii. Asadar, Dumnezeu a rânduit să fim toti împreună uniti cu El. El să fie capul, iar noi toti să fim mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca un mădular, despărtit de trup, să nu poată exista de unul singur; si acest lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea desăvârsită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârsi de unul singur Taina Sfintei Euharistii, ci e nevoie oblig atoriu să fie de fată cel putin încă un membru de rând al Bisericii; si se arată generozitatea lui Dumnezeu, faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de celălalt si să depindă unul de altul. Apostolul Pavel analizează foarte bine faptul că suntem ”trupul lui Hristos si mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).

Asadar, toti robii din ierarhia Bisericii de la gradul cel mai înalt, al patriarhului, si până la gradul cel mai mic, al mireanului, au o singură datorie: să se supună si să asculte în mod absolut de cuvântul lui Dumnezeu. Singura diferentă care există este aceea că gradele superioare ale ierarhiei Bisericii si-au asumat lucrarea de a transmite cuvântul lui Dumnezeu spre gradele inferioare, si acest lucru pentru că Dumnezeu, asa cum se spune: ”Nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii”, Care voieste „ca toate să se facă cu cuviintă si după rânduială” (I Corinteni 14,33,40).

Trebuie însă să întelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligati să fie strâns legati si uniti cu Capul, totusi, pentru că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru si folosi propria lor judecată si pot urma propria lor vointă. Aici începe problema, pentru că, în timp ce aparent sunt robi ai lui Dumnezeu, de fapt servesc propria lor vointă, făcând uz de propria lor judecată.

Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie să facem în acest caz:

Pe când Domnul Hristos se afla pe pământ împreună cu ucenicii si cu Apostolii Săi, la un moment dat i-a îndemnat să fie atenti la învătătura fariseilor; si aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: ”Cărturarii si fariseii au sezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceti-le si păziti-le; dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: „Cărturarii si fariseii au sezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care sezuse mai înainte proorocul Moise si din care învăta poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant al Lui îl luaseră acum cărturarii si fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu toate că scaunul si l-au însusit oameni plini de patimi, Hristos nu îi îndeamnă totusi pe ucenicii Săi si nici poporul să plece de lângă acest fel de învătători si nici nu-i îndeamnă să nu-i asculte, ci îi sfătuieste în felul următor: ‘Toate câte vă vor zice vouă, faceti-le si păziti-le”. Să fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: „Cele ce vă spun să păziti, să păziti!” Vedem că Hristos Domnul nostru, pentru că ei se găsesc ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă să ascultăm de ce este al lor, adică de produsul propriei lor ratiuni si gândiri, adică de ceea ce izvorăste din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca să-i ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim. Cuvântul ”a păzi” se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus să împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură (sau tot ceea ce a fost legiuit de Părintii Bisericii prin sinoadele ecumenice). Ei, asadar au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu si, prin urmare, de a ne îndemna pe noi să-l păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu, aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecintele pe care le aduce cu sine apostazia, această neascultare si îndepărtare al or de cuvântul lui Dumnezeu. Noi, fiindcă suntem datori să ascultăm numai poruncile Domnului nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă să păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori să-i ascultăm; dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun vouă să le faceti, faceti-le; adică toate câte vi le spun să le înfăptuiti, înfăptuiti-le. Dimpotrivă, nu numai că nu trebuie să ascultăm de părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru si spune: ”Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1, 8). Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la capătul lumii, nu le-a dat poruncă să meargă si să-i învete pe oameni învătături diferite, porunci omenesti, cuvinte frumoase teologice si povesti frumoase. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând: ”Drept aceea, mergând, învătati toate neamurile, (1) botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, (si 2) învătându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20). (Să luăm aminte aici ce poruncă dă Apostolilor.)

Vedem, asadar, că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe credinciosi, pentru a se sălăslui Dumnezeu însusi în cei botezati si că cea de-a doua este de a-i îndemna pe credinciosi să păzească toate câte El a dat poruncă să fie păzite.

Prin urmare, Sfintii Apostoli si apoi urmasii lor, patriarhii, episcopii, preotii, teologii si asa mai departe, nu pot să-i învete pe oameni ceea ce le spun propriile lor gânduri că e corect sau ceea ce ei însisi cred că trebuie să facem în fiecare situatie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop, duhovnic, preot, diacon, călugăr sau mirean, este obligat să ne transmită cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-ne anume să păzim poruncile Domnului nostru: ”Căci nu ne propovăduim pe noi însine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi însine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II Corinteni 4, 5).

Asa trebuie să avem o ascultare plină de discernământ,la care putem ajunge numai prin umilintă adevărată. De asemenea, trebuie ca toti robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin iconomia lui Dumnezeu, să fie uniti prin ascultare cu Capul Bisericii, Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest fapt aduce ”neorânduială” în tot trupul, iar acest membru va da socoteală pentru dezordinea pe care o va crea.

Terminând cuvântul Său, Domnul a spus: ”Dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3).Aici ne putem minuna de măretia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă să păzim tot ce ei ne spun să păzim, nu însă să si facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se, ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată că nu trebuie să-i judecăm, si faptele lor viclene să nu devină cauză a depărtării noastre de El; ne spune că trebuie să păzim cu credintă ceea ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei însisi în esentă nu-L slujesc, nici nu-L iubesc, ci sunt nevoiti de scaunul pe care sunt asezati să se prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui.

Deosebind acum voi însivă adevărul, vedeti ce veti face, dacă: 1. un episcop vă spune: ”Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos ne-a profetit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va impune să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte. Lucrul acesta nu trebuie să-l acceptăm, pentru că vom fi osânditi pe veci si, ca să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie să-l acceptăm nici pe cartea de identitate, nici pe vreun card si nici să votăm proiectul de lege prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru că asa cum e scris „oricine te sileste să mergi cu el o milă, mergi cu el două”. 2. Un alt episcop va sustine că: ”Toate acestea sunt prostii. Nici un număr 666 si nici un semn exterior nu vă va vătăma. Nu vă ocupati de asta, acceptati-l ca să vă faceti treaba si nu mai ascultati toti fanaticii si pe toti care văd pretutindeni numai demoni”.

Cred că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe aceia care îl iubesc si îi slujesc lui Dumnezeu si care au grijă de propria voastră mântuire, si pe ceilalti, interesati numai „să fie văzuti de oameni” (Matei 6, 5) si care vă însală, voind să se arate buni fată de voi si să-si justifice atitudinea lor de apostati, de întoarcere de la Hristos, urmând să-si trăiască viata asa cum le e lor mai bine, pentru a se sluji pe ei însisi si nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din urmă, să nu uităm că e valabil si ce spune Apostolul Pavel; „Fiindcă toti caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21).

In Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele ale lui Dumnezeu, avem atâtia alti buni episcopi si preoti etc. care le caută pe cele ale lui Hristos si putem să-i ascultăm pe ei spunându-ne ce trebuie să păzim. Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia asa: „Iar de învată cineva altă învătătură si nu se tine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos si de învătătura cea după dreapta credintă… depărtează-te de unii ca acestia” (I Timotei 6, 3, 5).

Crestinii, dându-si seama că au început să apară unul unul câte unul „semnele”, se găsesc, asa cum ne găsim noi toti, în situatia dificilă în care se găsea si Pilat, care în timp ce avea în fata lui întreg Adevărul, se întreba: „Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Multi frati ai nostri sunt nelinistiti si se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste chestiuni si în special cu subiectul cărtii de identitate electronice.

Intr-o zi, un grup de patru tineri discuta despre cartea de identitate si fiecare avea câte o părere diferită.

Asadar, spuneau:

– Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu si mi-a spus că nu trebuie să primim cartea aceasta de identitate – a spus cel dintâi. Sigur, ca o dovadă mi-a adus foaia părintelui Paisie.

– Mie mi-a spus duhovnicul că sunt „ridicole” toate aceste lucruri si că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al doilea.

– Duhovnicul meu mi-a spus că dacă primesc cartea de identitate si pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr.

– Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu si mi-a spus că el nu se ocupă cu Antihristul, ci cu Hristos si m-a sfătuit să fac si eu la fel, a completat cel de al patrulea.

După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui să asculte de duhovnicul lor, si dacă da, atunci ce se întâmplă când duhovnicii au păreri diferite si, mai mult decât atât, cu totul contrarii una fată de cealaltă.

Mai apoi m-au întrebat si pe mine si le-am spus că fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunta si va conduce lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi si norii cei întunecati.

Unii frati ai nostri spun că anumiti preoti îsi exprimă, siguri de ce spun, părerile si că le si publică în cărti, devenind astfel publică diferenta de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr, atunci se va împărtăsi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune că nu o să fie cuprinsi de hătisuri si nici nu se vor rătăci toti cei care vor avea grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată si de trezvie, cu ajutorul Sfintelor Taine si al ascultării duhovnicesti. Biserica noastră iubitoare ne învată că Sfântul Duh este Unul si că pentru fiecare problemă are o singurâ părere si o singură vointă. Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i ”informeze” în legătură cu una si aceeasi temă pe cei patru preoti, reprezentantii Lui, pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte de a ne dedica pe noi însine slujirii lui Dumnezeu, nu ne-am îngrijit atât cât trebuia pentru curătirea suf letului nostru. Dacă fiecare duhovnic si-ar fi lepădat propria lui vointă si propria lui părere, ne-am fi unit toti în Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, si am fi lăsat astfel harul să lucreze si am învăta toate câte El ”ne-a poruncit”. Asadar, nu trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de păreri, ci bine ar fi să avem în vedere porunca Apostolului: ”Nu vă lăsati furati de învătăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriti prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); si cât vom putea, să ne împărtăsim de Sfintele Taine, ca să se lumineze mintea noastră ”să nu mai fim copii dusi de valuri, purtati încoace si în colo de orice vânt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor spre uneltirea rătăcirii” (EfeseniA, 14).

Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie îsi va conduce ca un bun păstor turma, si credem că acest lucru se va întâmpla curând, ”tu însă rămâi în cele ce ai învătat si de care esti încredintat, deoarece stii de la cine ai învătat, si fiindcă de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot să te înteleptească spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15).

Cine nu este teolog?

Intr-o revistă s-a reprodus un text publicat de o altă revistă, care, după ce a fost citit, i-a scandalizat pe foarte multi crestini. Vom prezenta aici câteva puncte ale acestui articol, pentru a constata fiecare că sunt aspecte inacceptabile pentru Ortodoxia noastră. Asadar, acolo scrie: 1. ”Trebuie să subliniem că nu sunt teologi toti cei care identifică Antihristul cu 666″. Revista în cauză, republicând articolul, arată că nu cunoaste si că dispretuieste întru totul textele sfinte ale Scripturii noastre, cu impietate spunând ”că nu sunt teologi (de Dumnezeu cuvântători)” atâtia si atâtia sfinti ai Bisericii noastre care ne-au lăsat prin traditie scrieri si opere foarte pretioase, unde s-au pronuntat în legătură cu tema noastră; să pomenim numai câtiva: Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Irineu episcop al Lyonului, Sfântul Andrei episcopul Noii Cezareei, Sfântul Ipolit papă al Romei, Sfântul Areta episcopul Noii Cezareei si atâtia alti sfinti ai Bisericii noastre. Oare nu se rusinează necredinciosii să spună c ă sfintii nostri ”nu sunt teologi (de Dumnezeu cuvântători)” ? (Noi, considerând această necinstire adusă Sfintilor o necinstire a propriei noastre persoane, le spunem că numai prin faptul de a dispretui, de a desconsidera si de a necinsti pe sfintii nostri si de a se considera teologi pe ei însisi arată în ochii tuturor căderea duhovnicească pe care au suferit-o, potrivit cu legea duhovnicească, care spune: ”Oricine se înaltă pe sine (mai presus de sfintii nostri) se va smeri” (Luca 18, 14). 2. Acelasi articol arată că autorul nu cunoaste absolut deloc pozitia Bisericii lui Hristos si, prin extindere, nici pe cea a Sfântului Sinod, care ca o Maică, prin circulara sa, a făcut apel si printre altele a explicat fiecăruia că: ”Astfel, cu durere observăm că progresul civilizatiei în domeniul aplicatiilor electronice s-a legat asa cum nu trebuia de numărul 666, care se foloseste ca număr principal de cod în respectiva tehnologie. Se spune în mod limpede în Sfânta Carte a Apocalipsei că numărul acesta este numărul Antihristului… Si, prin urmare, nu e cu putintă ca un crestin să fie indiferent atunci când constată introducerea voită si sistematică a acestui număr în viata sa; si în viata natiunii elene, care este aproape în întregimea ei crestină si ortodoxă” (fragment din circulara nr. 2626/7 aprilie 1997 a Sfântului Sinod). La sfârsit, ne întrebăm: redactorul articolului în cauză si revista care l-a republicat (ca pe un ”răspuns” !), ei însisi ”au fost străini în Ierusalim si nu cunosteau cele din cetate” (Luca 24, 18), sau au proclamat vreo biserică a lor, spunând numai ceea ce în mod arbitrar judecă ei însisi singuri a fi corect? Altfel, nu se explică atitudinea lor. Sfânta Comunitate de la Sfântul Munte Athos, prin circulara nr. 5 din 18 martie 1993 mărturiseste foarte clar că: ‘Fără nici o îndoială, se pregăteste terenul pentru pecetea nesuferită, urâtă si antihristă a lui 666″. Asadar, autorul articolului si redactorul revistei, dacă sunt constienti de ceea ce fac, numai atât se cuvine să facă: reconsid erându-si părerile, să le ceară iertare cititorilor si să se adune în jurul pozitiilor ortodoxe ale Bisericii noastre, smerindu-si gândirea, care e mai degrabă trufasă, si să cumpănească si să socotească bine cele spuse de fericitul Părinte Paisie, cel care a spus si a scris: „Mă uimesc! Nu-i pun pe gânduri toate aceste fapte si întâmplări? De ce nu pun fie un semn măcar de întrebare la interpretările creierului lor? Dacă ajută Antihristului pentru pecete, cum oare nu vor târî si alte suflete spre pierzanie? Asta se întelege de la sine, pentru că este scris: (…) ca să ducă în rătăcire, dacă se poate, pe cei alesi” (Marcu 13, 22). Vor fi dusi în rătăcire cei ce vor interpreta aceste lucruri numai cu mintea lor”.

De ce vom fi osânditi pentru semn ?

In acelasi articol amintit putem citi: „Nici un semn nu ne va duce în iad, decât lepădarea de Hristos si lipsa de iubire. Fără voia noastră liberă, nici un semn (pecete) nu va actiona asupra noastră nici spre mântuire, dar nici spre osândă”. De asemenea si altii ne-au pus întrebarea: ‘‘De ce, dacă vom avea un număr de cod pe mână, vom fi pedepsiti si trimisi în iad?”

Ii întrebăm si noi pe cei care spun că doar lepădarea de Hristos aduce după sine osânda: dacă Domnul nostru Hristos n-ar fi spus că: ”De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor si Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui” (Matei 10, 33), ci ar fi zis: ”Chiar de vă veti lepăda de Mine în fata oamenilor, nu contează, ajunge ca înlăuntrul vostru să nu vă lepădati, căci Eu oricum tot vă voi duce în rai”, atunci ar mai fi fost lepădarea un act care să aducă osândirea? Firesc, ne veti răspunde: Nu, deoarece atunci n-ar mai fi fost legiuit acest lucru de către Legiuitor. Acelasi lucru se pare că-l spune si Apostolul Pavel: ”Căci fără lege, păcatul era mort” (Romani 7, 8) si ”unde nu este lege, nu este nici călcare de lege” (Romani 4,15) si, de asemenea: ‘‘prin Lege vine cunostinta păcatului” (Romani 3, 20) (cunoastem păcatul si devenim constienti de el numai după ce e dată legea împotriva lui). Astfel e alungată nestiinta si păcătosul nu mai are putinta de a se dezvinovăti. Astfel, acceptăm faptul că nu lepădarea în sine este actul care aduce pedeapsa, ci încălcarea unei porunci date de Domnul Hristos si care a fost rânduită să aibă urmări vesnice (Matei 25, 41-46). Nerespectarea poruncilor are urmările’ cuvenite. Pentru păzirea acestor porunci, pe care nesocotindu-le cineva are de suferit vesnic despărtirea de Dumnezeu, mii si mii de oameni si-au sacrificat viata din iubire fierbinte pentru Hristos. Toti acestia sunt cetele de martiri si de mărturisitori ai credintei noastre care, dacă Domnul n-ar fi legiuit ca urmare a lepădării osânda vesnică a iadului si despărtirea sufletului de Dumnezeu, poate nu si-ar mai fi jertfit viata. Dar din dragoste pentru El, chiar dacă lepădarea n-ar fi adus după sine osânda iadului, de El tot nu s-ar fi lepădat.

Să vedem acum ce-a rânduit Domnul în legătură cu tema pecetii, care sunt urmările pe care le vom suporta, nesocotindu-I poruncile si de ce le vom suporta.

Domnul nostru Hristos a spus că oricine se va lepăda de El va merge în iad si va fi pedepsit. Unora poate li se va părea că e aspru pentru o simplă discutie în care ne lepădăm de El să suportăm în consecintă caznele vesnice. De aceea îi îndemnau unii pe mucenici ca să evite martiriul, să se lepede de Iisus în afară, dar înlăuntrul lor să creadă în El. Mucenicii însă le-au răspuns că sunt mai răi decât prigonitorii lor, pentru că aceia îi lipseau de viata aceasta trecătoare, pe când acestia încearcă să-i lipsească de viata cea vesnică.

Domnul a prezis acum 2000 de ani că va veni cineva care va impune un sistem mondial de negot la care, ca să participe cineva, va trebui să aibă un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte. Domnul a lăsat pentru motive pe care le cunoaste prea înteleapta Lui Judecată ca: ”Cine se închină fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, si se va chinui în foc si pucioasă, înaintea sfintilor îngeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Si nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apocalipsa 14, 9-11). Ne explică asadar în Scriptură foarte limpede că, dacă ne învoim cu acest sistem si ne lăsăm însemnati, urmarea acestui consimtământ va fi pedeapsa vesnică a iadului.

Acum să vedem din ce motiv această pecete este considerată lucrare aducătoare de pedeapsă. Când noi, crestinii, suntem botezati si suntem unsi în numele Domnului nostru Iisus Hristos cu Sfântul Mir, chiar dacă suntem unsi în exterior, pe trup, de către preot, această ungere lucrează asupra sufletului nostru într-un mod tainic si duhovnicesc si mijloceste pătrunderea harului Preasfântului Duh, ceea ce înseamnă că Dumnezeu Insusi intră în noi; astfel, în mod oficial suntem socotiti robi ai Celui Unuia-Născut, ai Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Damaschinul spune: ”Untdelemnul Botezului este înteles ca o vestire a Ungerii si ne face pe noi unsi si ne vesteste prin Sfântul Duh mila lui Dumnezeu” (cf. Dogmatica, vol. 1, ed. Credinta ortodoxă, p. 446).

Vedem asadar că prin simpla folosire exterioară a Sfântului Mir se împlineste marea Taină în lume, se întemeiază împărătia lui Dumnezeu înlăuntrul omului. Si asa cum Dumnezeu a lăsat prin această simplă ungere pe dinafară cu untdelemn să se împlinească marea Taină, să ne unim tainic cu Sine, tot El însusi a lăsat ca prin acest semn exterior să se steargă propria Lui pecete si să ne despărtim pe veci de El. Vedem, de altfel, că Sfânta noastră Biserică ne învată să facem pe trup simbolul si semnul Sfintei Cruci. Făcându-ne semnul Sfintei Cruci, ne apărăm ca si cu un zid de orice rău, iar demonii sunt alungati. Nu e doar un simbol exterior lipsit de importantă, ci are influentă duhovnicească. Si acest mare eveniment l-a lăsat Dumnezeu să se împlinească printr-o folosire exterioară. Vedem apoi cum Dumnezeu porunceste profetului Moise să întindă mâinile în asa-fel încât să formeze semnul Crucii, si câtă vreme trupul lui formează semnul Crucii, dusmanii sunt pusi pe fugă, dar atunci când le coboară, israelitii s unt învinsi. Asa cum spune Sfântul Ioan Damaschinul, „simbolurile care se văd sunt ale unor lucruri văzute doar cu mintea”.

Să revenim la tema noastră: primirea acestui semn dat oamenilor va avea sensul acceptării unui stăpân si domn străin. Pentru că, în timp ce Botezul si Mirungerea se fac în numele Domnului nostru Iisus Hristos, acest semn se leagă de numele sau de numărul numelui Antihristului. Iar din versetul: ”Aici este întelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Si numărul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 18) vedem că nu e vorba de un simplu simbol exterior si de un semn gravat sau de un număr întâmplător, ci de acceptarea de bunăvoie (pentru cei care-l acceptă) a unui stăpân străin, a Antihristului, si de înstrăinarea noastră automată si vesnică de singurul si adevăratul nostru Domn. Dumnezeu, asadar, nu pedepseste pe nimeni, noi singuri, de bunăvoie, acceptăm chinul nostru vesnic, punându-ne pe noi însine în slujba diavolului si supunându-ne lui. Acest semn îl primeste cineva prin liberă voie; în primul stadiu, la un anumit moment, când si legal este consfin tit si intră încet, încet în viata noastră; si în stadiul final, când prin atitudinea noastră nepăsătoare vom lăsa să ni-l impună si vom ajunge în punctul culminant al unei dileme finale: ori Sfânta Ungere în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ori semnul cu numărul numelui fiarei. Si atunci fiecare va face alegerea sa potrivit cu: ”Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî si pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va tine si pe celălalt îl va dispretui. Nu puteti să slujiti lui Dumnezeu si lui mamona” (Luca 16, 13) (căci este vorba despre mamona la modul propriu, dacă prin acest semn cineva deră la acest sistem economic mondial).

Esential, asadar, nu este numărul 666. Acest număr este pur si simplu un element în plus pentru a ne trezi. Ceea ce nu vrea Dumnezeu de la noi este să ne învoim să revindem diavolului libertatea pe care El ne-a dăruit-o prin sfintitul Său sânge, răscumpărându-ne din blestemul legii. Dumnezeu nu ne vrea robi si nu doreste să arătăm supunere aceluia care va încerca să ne pună pe mâna dreaptă sau pe frunte semnul stăpânirii lui si să ne întoarcă la epoca în care stăpânii îsi recunosteau sclavii după tatuajul de pe trup. Redăm mai jos un text care a apărut în ”Washington Times” din 11 octombrie 1993, sub titlul ‘Tatuajul national de înaltă tehnologie” si care arată că sunt adevârate toate câte se spun:

„Este vorba de SmartCard, adică de cardul inteligent pe care vrea să-l impună presedintele Clinton. A fost fabricat de societatea Hughes Aircraft Company si oricine îl are nu-l va pierde niciodată, a spus Clinton! E vorba de un transponder implantat în corpul omenesc cu seringa. Ce este un transponder? Este un nou termen tehnic format din două cuvinte: transmiter (emitător) si responder (receptor). Transponder-ul primeste semnale de unde radio de la un anumit emitător, le amplifică si le transmite pe o altă frecventă unui receptor! Acest microcipulet introdus cu o seringă este cel mai genial, cel mai sigur, cel mai ieftin, cel mai fiabil, trecând toate testele cu succes si este prin toate acestea o foarte bună metodă de recunoastere a persoanelor, folosind unde radio. Mărimea lui nu depăseste mărimea unui bob de orez, si pur si simplu se pune sub piele”.*

Care subiect are întâietate?

Ii auzim pe multi, voind să-si impună propria lor luptă pentru o cauză, că declară încontinuu: ”Acest subiect de care ne ocupăm este major si trebuie să-i dăm întâietate !” Natural, ascultăm multe lucruri despre foarte multe subiecte, de la cele de cea mai mică importantă până la cele de importantă majoră, cum este si cel al ecumenismului. Ceea ce putem spune cu toată certitudinea este următorul lucru: toate problemele răsar dintr-o singură rădăcină care, acoperită de pământ rămâne nevăzută, dar care ne face să ne despărtim, ocupându-ne fiecare cu miile de ramuri care ies din ea. Si, mai ales, ne face să ne certăm între noi si să uităm astfel complet de rădăcină. Este trist lucru să ne tulburăm, luptând împotriva tuturor acelora care contribuie cu orice chip la ecumenism – si contribuie rău – si să nu luptăm ca să smulgem rădăcina pe care, dimpotrivă, o si udăm si o si îngrăsăm. (In cartea cu titlul „Păziti-vă de rătăcire”, veti avea posibilitdtea să cunoasteti izvorul ecumenismului si cine bea apă din ace st izvor ca, astfel, devenind constienti de problemă, dacă vrem, să luptăm împotriva ei si să o lovim la rădăcină si nu în ramuri. Când cineva vrea să dărâme un zgârie-nori nu se duce la etajul 130 si începe să dărâme etaj cu etaj, pentru că ar muri, iar acel zgârie-nori ar rămâne tot la locul său. Dar dacă-i va pune explozibil la temelie, în cinci minute îsi va atinge scopul.) Aceia care ne creează toate problemele, văzându-ne că luptăm în diverse chipuri împotriva lor, au hotărât că, pentru a-si atinge scopul, nu există altă solutie decât să ne aservească; si au găsit acest mod electronic, desăvârsit pentru puterile omenesti. Acum judecati si singuri, o dată ce vom deveni robii unei ”autorităti” necunoscute, vom mai putea lupta oare împotriva tuturor celorlalte pe care vor fi avut grijă să le impună prin lege, de vreme ce oricine se va opune va fi pedepsit si urmărit zi si noapte, fără odihnă. Asadar, v-ati întrebat ce ati putea face aflând că ecumenismul este dirijat de UE în scopul convergentei religii lor si al diferentelor de dogmă, în perspectiva superstatului unitar, urmând să fabrice un cetătean european unitar, fără dezbinări născute din convingeri religioase si fără diferente de dogmă? Vă informăm că nu veti putea face absolut nimic. Vom fi nevoiti să urmăm ordinele UE si să ne conformăm. Altfel, vom fi acuzati că suntem nationalisti si că reanimăm patimile religioase din Evul Mediu, de vreme ce, potrivit argumentelor lor, vom fi socotiti un pericol pentru interesul public si national. Iar acordul Schengen a avut grijă să cuprindă toate aceste cazuri în obiectivele sale. Atât am vrut să vă spunem aici, iar cel ce voieste să priceapă, să priceapă ! Cine nu întelege e nevoit să aibă putină răbdare si va întelege, numai că atunci va fi prea târziu. Lăsăm judecătii dumneavoastră ierarhizarea problemelor si stabilirea prioritătii fiecărui subiect. Oricare va fi părerea dumneavoastră, o vom respecta întru totul, după cum vom respecta prioritatea pe care o dati subiectului de care vă ocupati. Noi pur si simplu dorim să întelegeti că vrem să fiti liberi, ca să puteti lupta pentru această cauză.

Cum vom proceda cu banii si cum vom mânca?

Este o întrebare pe care o putem auzi adeseori pusă de multe persoane, o întrebare care se adresează tuturor. Unii se gândesc că vor supravietui fără să aibă contact cu acest sistem economic, iar altii vor să încerce să vadă, prevăzând anii grei care vor urma, dacă nu cumva pot urma pilda dreptului Iosif în Egipt când a fost înstiintat că vor urma 7 ani de foamete si a strâns alimente pentru a avea la nevoie. La început putem constata că avem o strategie ”bună” ! Dar, chiar înainte de a începe războiul cu ”turcii”, ne îngrijim să avem un loc unde să ne ascundem si să avem ce mânca. Adică îi ajutăm de la început pe propriii nostri dusmani, cum nu-i ajută nimeni altcineva, spunând: ”Incercati să faceti ce vreti! Noi am luat deja hotărârea că ne veti învinge!” De la început se vede ce moral scăzut avem, lucru pe care nu-lîntâlneste nimeni, nici măcar la jocurile sportive. Asa cum la baschet sportivii unei echipe, chiar si atunci când pierd cu diferentă de 10 puncte si mai au 30 de secunde până la sfârsitul m eciului, nici atunci nu depun armele.

Ca duhovnic nu pot să-mi spun aici propria mea părere, dar sunt dator să vă spun ceea ce ne-a poruncit Domnul Iisus să facem. Domnul Iisus ne-a dat ca primă poruncă: „Căutati mai întâi împărătia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33). Atunci când noi arătăm ascultare si cerem mai întâi de toate să împărătească Hristos în sufletul, în mintea si, prin urmare, si în familiile noastre si, prin extindere, în orasul nostru si în tara noastră, atunci bunul Dumnezeu ne-a făgăduit (si nu există nici o posibilitate să se întâmple altfel) că toate cele de care avem nevoie ni le va da El. De aceea a spus că: ‘‘Toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). De altfel, e logic, întrucât dorim ”să fim împărătiti” de El si, prin urmare, să fim robii Lui. Hristosul nostru îsi ia asupra-Si să aducă tot ce are nevoie cel care lucrează numai pentru El, mai înainte chiar ca acesta să aibă nevoie: ”Stie dar Tatăl vostru cel ceresc că aveti nevoie de ele” (Matei 6, 32), si pentru aceasta a spus: ”De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiti pentru sufletul vostru ce veti mânca” (Matei 6, 25). Ca să ne dea să întelegem că-L interesează ce vom mânca, a spus: ”Priviti la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitnite, si Tatăl vostru cel ceresc le hrăneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus de ele?… Deci, nu duceti grijă, spunând: Ce vom mânca ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca. (…) Stie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveti nevoie de ele” (Matei 6, 26-32). Trebuie, asadar, să facem ascultare Domnului Hristos si să vrem din toată inima noastră să împărătească El în noi, în familia noastră, în orasul nostru, în patria noastră si să respingem si să ne împotrivim la orice altfel de împărătie care ni se impune prin patimi înăuntrul nostru si în chip felurit în familia noastră, în orasul nostru, în tara noastră. Imi închipui că ati înteles ce vreau să spun, pentru că, dacă ne vom smeri si vom căuta împărătia lui Dumnezeu, pentru toate aceste lucruri nu trebuie să ducem grijă. Aceasta este treaba lui Dumnezeu si nu v a exista niciodată nici o problemă. Profetul David adevereste, dându-ne spre pildă experienta lui: ”Tânăr am fost si am îmbătrânit si n-am văzut pe cel drept părăsit, nici semintia lui cerând pâine” (Psalm 36, 25). ‘

Dacă nu căutăm, fratilor, împărătia lui Dumnezeu, si cu nepăsare vom lăsa să se instaureze împărătia aceluia al cărui număr al numelui este 666, atunci, în măsura în care suntem nepăsători, vom fi nevoiti să suportăm si consecintele nepăsării; astfel, de vreme ce fiecare îsi va asuma partea de răspundere care i se cuvine, va ridica pe umerii săi povara cu neputintă de ridicat a grijii pentru sine, pentru a constata apoi foarte limpede ceea ce până acum nu stia: ”Fără de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5).

Crestinii si, în special, grecii, sunt oameni cu mare râvnă; din acest motiv nu putem nici măcar concepe că ar fi cu putintă a-si face gânduri pentru ce vor mânca în vremurile Antihristului, din moment ce, mai ales în perioade de pace, oameni trăitori în lume stau de bunăvoie în fata vreunei clădiri a vreunui lider politic si fac greva foamei până la moarte; si fac acest lucru numai si numai pentru o ideologie lumească. Nu putem crede că acestia au idealuri (pentru care se jertfesc) mai înalte decât cele ale crestinilor. Singura diferentă este aceea că crestinii, atunci când se sacrifică pentru Domnul nostru Iisus Hristos, care este Adevărul, se sacrifică cu bucurie (căci pe cel ce fericit se dă pe sine Dumnezeu îl iubeste…). Am putea justifica faptul putinei credinte a unora dacă cei care se lasă ”însemnati” ar duce-o bine. Dimpotrivă, însă, din Scripturi stim că loviturile Apocalipsei numai ei le vor primi: ”Si fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Si nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apocalipsa 14,11).

Dacă acum cineva nu doreste să se încredinteze pe sine lui Dumnezeu, să-l asculte pe Alexandru cel Mare care, într-o zi, a găsit un soldat de-al său ascuns într-un tufis si l-aîntrebat:

– Cum te cheamă ?

– Alexandru, a răspuns soldatul.

– Si de ce stai aici ascuns si înfricosat ?

– Pentru că mi-e frică de luptă.

Atunci Alexandru cel Mare, i-a răspuns:

– Ascultă, soldatule, ori îti schimbi numele, ori îti schimbi tactica.

Unii frati ai nostri care, într-adevăr, îl iubesc pe Hristos si sunt hotărâti să nu adere la acest sistem economic – sistem care impune ca, pentru a putea face cineva tranzactii economice si operatiuni cu bani, să primească semnul cu numărul numelui aceluia – au prevederea să cumpere un domeniu într-o regiune îndepărtată si să construiască acolo o căsută, unde în anii aceia ducându-se, nelegati de nimic, să planteze legume de grădină si să se întretină. Aici din nou trebuie să vă mâhnesc, trebuie însă să întelegem precis ce va fi. De aceea va trebui să amintesc tuturor fratilor nostri că, pentru a nu se aplica sistemul acesta în tara noastră, solutia e una singură: lupta. Voi explica de ce toate măsurile de precautie nu vor avea nici o putere.
Veti fi înteles că mai înainte încă de a se fi votat bine legile si acordul care permite culegerea si prelucrarea informatiilor, au avut grijă să se impună formularul fiscal E-9, prin care declarăm tot ce avem, unde se află, precum si toate bunurile noastre descrise în detaliu. Prin urmare, în această clipă statul cunoaste cu exactitate tot ce posedăm si unde anume se află. In acelasi timp însă, prin sistemul mondial de control, după cum vedeti, se impozitează absolut orice. Pentru a se justifica detinerea oricărui bun, posesorul trebuie să aibă veniturile corespunzătoare. Intrucât nu vom adera la acest sistem, nu vom fi în stare să justificăm posedarea vreunui bun mobil sau imobiliar si nici nu vom putea face fată obligatiilor noastre fiscale în momentul în care, asa cum a profetit si Sfântul Cosma al Etoliei, vor pune impozit chiar si ”pe găini si pe ferestre”. Astfel, chiar dacă posedăm ceva, pentru că nu vom putea face fată obligatiilor fiscale, tot ce avem o să ni se ia.

Poate cineva va spune: dacă n-am declarat ce posed, de unde va sti Statul că am o casă sau un teren în cutare sau în cutare loc. Stim cu totii că e ilegal să nu ne declarăm averea si că se pedepseste de lege, iar pedeapsa se aplică atunci când se constată abaterea. Mai mult, dacă altcineva declară propriul nostru domeniu, Statul îl va crede pe el si nu pe noi, pentru că noi nu-l avem declarat.

Fireste că pe măsură ce timpul va trece, legile vor deveni mai aspre, încât vom depinde cu totul de Stat; nu vom mai putea păstra nimic care să fie al nostru, întrucât nu vom fi plătit impozitul. Asadar, în ceea ce ne priveste, au grijă ca Statul să fie ”actionar si asociat”, încât noi însine să nu mai putem detine nimic în mod independent.

Toate aceste lucruri le spunem doar:

1. Ca să avem cunostintă si să nu ne culcăm pe o ureche crezând că putem să ne îngrijim de ziua de mâine în felul arătat mai sus;
2. Ca să nu ne risipim în dreapta si în stânga, privindu-se fiecare pe sine, în timp ce ar trebui ca noi toti, cu toate fortele noastre, să luptăm împreună ca să nu se aplice acest sistem economic în tara noastră;
3. De vreme ce cel ce scrie aceste lucruri personal le vede întâmplându-se, are răspunderea personală de a-i informa pe fratii săi încât, atunci când mai târziu îsi vor da seama ce ne-a lovit, să nu spună: ”Uitati, nu s-a găsit nici unul să ne spună două lucruri măcar”.

Unii care ei însisi au o problemă si vor să se justifice si în afară poate vor spune că toate câte le discutăm aici sunt ipotetice. Le răspundem că în această clipă îi si vedem pe unii înfăptuind anumite lucruri, dar pentru că încearcă să pună totul la cale într-ascuns, sigur anumite lucruri trebuie să le presupunem. Pentru că atunci când vedem pe cineva că aruncă vreascuri uscate în jurul casei unui frate de-al nostru si le udă cu benzină, trebuie să presupunem că o face numai si numai ca să dea foc casei. Acum, dacă unii dintre noi ne vor acuza că vorbim la modul ipotetic numai pentru faptul că a pus lemne si a turnat benzină, dar n-a aprins si focul, le răspundem că trebuie să presupunem ce are de gând să facă cel bănuit, ca să putem păzi dinainte casa fratelui nostru si să facem orice ne stă în putintă pentru a îndepărta lemnele si benzina. Pentru că, atunci când toate vor fi pregătite, scânteia este o chestiune de secundă si totul devine cenusă cât nu gândesti. Asa cum atunci când cineva vede venind n ori negri si căzând primele picături presupune că va ploua si aleargă să-si ia umbrela ca să nu-l plouă, tot asa si noi avem poruncă de la Domnul Hristos ca, atunci când vedem aceste semne să presupunem si ce va urma. Domnul Hristos asa a lăsat să purcedem, spunând: ”învătati de la smochin pilda: Când mlădita lui se face fragedă si odrăsleste frunze, cunoasteti că vara este aproape. Asemenea si voi, când veti vedea toate acestea, să stiti că este aproape la usi” (Matei 24,32-33). In timp ce pentru ceilalti a spus: ”Când vedeti un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceti (presupuneti) că vine ploaie mare; si asa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceti (presupuneti) că va fi arsită, si asa este. Fătarnicilor ! Fata pământului si a cerului stiti să o deosebiti, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiti?” (Luca 12, 54-56).

Din această cauză, toti vă spunem că trebuie să luptăm acum, pentru că si Domnul nostru a spus: ”Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (loan 9,4).

De aceea si Sfântul Sinod a explicat că: ”… nu este cu putintă ca un crestin să fie indiferent în legătură cu introducerea voită si sistematică a acestui număr în viata noastră si în viata natiunii elene, care este aproape în întregime crestină si ortodoxă”. Pentru aceasta si Sfânta Obste a Sfântului Munte a scris că: ”Chemăm poporul grec să manifeste prin orice mijloc legal si democratic împotrivirea la emiterea noilor cărti de identitate electronice si la votarea în Cameră a modificării legii privitoare la înscrierea religiei”. Si continuă: ”Nici o nouă lege nu poate proteja libertatea personală a cetăteanului de tehnologia electronică contemporană ale cărei posibilităti sunt nelimitate. Numai desfiintarea definitivă a legii (…) va alunga toate temerile si va potoli nelinistea vie a poporului grec fată de iminentul dosar electronic general care fără nici o îndoială va pregăti terenul si pentru atât de urâta si nesuferita pecete antihristă 666. Frati ortodocsi crestini greci, treziti-vă si rămâneti statornici si de neclintit în Sfânta noastră Credintă Ortodoxă si nu vă îndoiti că aceasta este credinta cea care va birui în lume !”

Pentru aceasta si sfintii categumeni de la mănăstirile aghiorite scriu, atrăgându-ne atentia. De aceea si preasfintitii episcopi, prin circularele lor pe care le trimit mitropoliilor, îsi informează turma si cu curaj declară în scris că se împotrivesc acestui regim al Antihristului, care urmează să se impună.

De asemenea, după cum am scris si în cartea „Urna alegerii”, Parintele Paisie a spus:
– Ascultă, fiule, atunci când vezi că cineva îti pune foc în casă cu un chibrit, în momentul în care focul este încă la început, îti stă la îndemână să-l stingi cu un pahar cu apă. Dacă însă neglijezi si spui: A, nu-i un foc prea mare, atunci din cauza indiferentei si neglijentei tale focul va creste si-ti va arde toată casa. Atunci n-o să mai poti face nimic altceva decât să te lasi biciuit fără milă de propria ta constiintă si să stai si să-ti privesti plângând propria nenorocire.

Criza artificială

Trebuie să cunoasteti că nu va fi posibil ca acest sistem de control mondial să se instaureze pe fată, adică inspiratorii lui nu vor veni să ne spună niciodată în fată: ”Vrem să vă desfiintăm libertatea personală si să vă punem sub un control non-stop”. Dimpotrivă, atunci popoarele s-ar ridica, si ”ambasadorii” sistemului n-ar stii unde să se mai ascundă. Trebuie, prin urmare, să aplice mai întâi o politică si să-i pună la cale introducerea, făcând într-o primă fază ca poporul să simtă nevoia unui sistem, o nevoie însă creată de o criză artificială. Să dăm câteva detalii:

Să luăm spre exemplu problema drogurilor. Probabil veti fi observat că dacă mai înainte existau legi severe pentru cei ce foloseau si vindeau droguri, fenomenul era rar; când si când mai auzeam de câte un narcoman. Incet, încet însă, s-a pus la cale elasticizarea legilor. Astfel au fost blocate actiunile politistilor si astăzi am ajuns în punctul în care traficantii de droguri sunt judecati formal si eliberati în scurt timp, luându-si de la capăt comertul, fără să se teamă de nimic. Acestlucru, asa cum toti ne dăm seama, a avut ca rezultat faptul că o mare parte din tineretul Greciei cunoaste experienta drogurilor. Părintii copiilor dependenti de droguri, dar si părintii celor care se tem ca nu cumva copiii lor să sfârsească prin a se droga sunt indignati de acesti traficanti care le duc copiii la dezastru si protestează în toate directiile, cerând să se facă ceva pentru ca cei responsabili să fie arestati. In timp ce cetătenii se găsesc într-un asemenea punct al disperării si cer stăruitor să se facă ce va pentru combaterea traficului, cu droguri care, asa cum am spus, în mod artificial a fost adusă până la acest punct, auziti de pe buzele unor ministri propunerea de a se desfiinta si legile care mai există si de a se legaliza cultivarea drogurilor, ca să poată fi liber cultivate, chiar si în ghiveciul de pe balcon. Ne închipuim că întelegeti acum unde ar duce, într-o primă fază, cultivarea liberă, circulatia si întrebuintarea drogurilor usoare. Este de la sine înteles că le vor consuma tot mai multi tineri. Prin urmare, factorii responsabili vor căuta să-i găsească pe traficantii de droguri puternice, în timp ce deja comertul lor va fi în floare. Pe măsură ce problema va deveni mai arzătoare, se vor întâmpla două lucruri: vom fi din ce în ce mai disperati si mai indignati, vom cere cu disperare să se ia măsuri si să fie prinsi si pedepsiti vinovatii, în timp ce, pe de altă parte, vom asculta justificări absurde de genul: ”Nu-i putem combate pe traficantii de droguri, pentru că nu-i putem găsi”, indifere nt dacă atelierele producătoare de droguri din Turcia sau din Scopije lucrează nestânjenite zi si noapte. In acest punct, criza artificială pe care o urmăreau si-a atins scopul. Lumea a ajuns în punctul de a cere cu disperare o solutie si momentul ”servirii” sistemului celui mai totalitar, a celui mai lipsit de libertate si a celui mai antidemocratic a sosit. Ba chiar sub forma de acadea. Infătisându-ni-se drept mântuitorii nostri, ne vor spune că trebuie să aderăm la acordul Schengen si să votăm o lege care să permită culegerea de informatii si prelucrarea lor si, de asemenea, să dăm fiecărui om un număr de cod unitar de înregistrare care, în ultima fază, se va afla pe mână sau pe frunte, pentru a putea în acest fel, într-o fractiune de secundă, să localizeze infractorii prin satelit, să verifice la bancă depunerile de bani ”murdari”; si, în acest fel, bietii părinti care îsi văd copiii stingându-se nu mai au altă iesire decât aceea de a accepta solutia care li se propune (chiar dacă, în conditii diferit e, nu le-ar fi plăcut) pentru că trebuie să pună mai presus de libertatea lor viata copilului lor. De altfel, cei mai multi oameni preferă formula: ”Mai bine robi si vii, decât morti si liberi”. In mod firesc, atunci când se vor aplica toate aceste planuri dictatoriale, să nu credeti cumva că va fi combătut comertul cu droguri, pentru că toti stiti foarte bine cine sunt aceia care se găsesc în spatele traficantilor si ce interese urmăresc si stiti că ceea ce îi interesează este ca popoarele să fie narcotizate, ca să nu înteleagă foarte bine unde sunt conduse si să nu poată reactiona. Martor al tuturor lucrurilor pe care le spunem invocăm poporul Frantei care, după ce a pătit ce am pătit si noi si a fost nevoit să semneze acordul si să fie pus sub urmărire, a văzut cu surprindere că nu numai că drogurile nu s-au redus, ci că, după validarea acordului si după suspendarea controlului vamal, Franta a fost inundată de droguri care vin din Olanda. Aici întrebăm: Oare nu cumva si lor li s-a spus că acordul Schengen a fost făcut pentru combaterea drogurilor si a criminalitătii ? Credem că întelegeti până aici putin din ritualul lor întunecat. Acum nu rămâne decât ca dumneavoastră singuri să urmăriti toată punerea la cale a acestei crize artificiale, la toate nivelurile vietii noastre si dumneavoastră singuri să constatati că este adevărat ceea ce spunem, adică: 1. mai întâi infractiunile grave nu vor mai fi pedepsite, iar legile vor deveni mai elastice, domnind astfel fărădelegea care minimalizează infractiunile mari, transformându-le în delicte minore; 2. vine mai apoi constientizarea de către noi toti a adevăratei situatii si, astfel, vom începe să căutăm cu disperare o solutie pentru această problemă; 3. va veni ”solutia” pe care o vor propune ”mântuitorii” nostri, într-o primă fază prin promovarea unei cărti electronice si, în stadiul final, prin punerea la cale a fixării codului pe mână sau pe frunte, asa cum bine scrie si cuviosul părinte Paisie:

„Asadar, în spatele acestui sistem perfect al cardului de deservire de sigurantă realizat pe computer, se ascunde o dictatură mondială si robia Antihristului (Apocalipsa 13, 16)”.

Pentru a vedea cum va arăta peisajul în ansamblu, ne vom referi la câteva cazuri unde deja criza artificială este destul de înaintată. Furturile cer ca solutie retragerea banilor si adoptarea unui card electronic. Vă vom lăsa însă să luati singuri initiativa si să vedeti cum se pregăteste criza artificială a cresterii numărului de furturi, pentru că toti trebuie să întelegem ce cântec ne cântă, si cum vor izbuti să ne facă să dansăm pe el.

Cresterea comertului cu prunci, a adoptiilor ilegale s.a.m.d. constituie un alt exemplu. Vedeti ca prin elasticizarea legilor a crescut la maximum si această problemă. Veti vedea că solutia care va fi propusă va fi implantarea unui microcip noilor născuti încă de la nastere, pentru a putea fi urmăriti si pentru a nu fi pierduti. 0 mică demonstratie ne-o fac implantând încă de pe acum microcipuri animalelor. Astfel, sustin ei, controlează animalele fără stăpân si găsesc, prin satelit câinii pierduti, dar si pe stăpânul lor.
Combaterea evaziunii fiscale este încă o pietricică la edificiul propagandei lor. Vă gânditi la încărcarea impozitelor si asa insuportabile pe care ni le impun încontinuu, în timp ce, pe de altă parte, protestează pe motiv că cei mai bogati nu-si plătesc impozitele. De notat că, dacă dumneavoastră datorati 70.000 de drahme pe care nu-i aveti, vă confiscă averea, în timp ce celor foarte bogati însusi Statul le dăruieste datorii de miliarde, care, fireste, vă împovărează pe dumneavoastră. Gânditi-vă la criteriile obiective care pentru multi sunt nedrepte, iar, pe de altă parte, constatati că ne servesc acest ”plan salvator” care are drept scop combaterea evaziunii fiscale.

Vedeti cresterea criminalitătii. Admirati elasticitatea legilor. Am ajuns asadar ca o crimă să echivaleze cu 10 ani de închisoare; si chiar mai mult, pe zi ce trece pedeapsa poate să se micsoreze. Asadar, cineva care are predispozitie spre a ucide deja nici nu mai e băgat în seamă.

Cei care pun la cale subteran planurile UE, voind să sporească si mai mult această criză artificială, au ales calea economiei. Din acest motiv obligă guvernele si le fortează să impună ”stoarcerea” economică a popoarelor lor, urmând să coboare indicii economiei la limita pe care o doresc. Lucrul acesta are drept rezultat faptul că tările îsi vor supune cetătenii unei menghine economice, punându-le impozite împovărătoare, cerându-le diverse contributii bănesti, impunând aproape dublarea criteriilor obiective si reducerea ajutoarelor sociale cu rezultatul ca, pe de o parte, să scadă într-un fel indicii economici ai tărilor si să crească în acelasi timp alti indici până la maximum. Multe întreprinderi sunt nevoite să se închidă. Anul acesta s-a anuntat că se vor închide 65% din întreprinderile mici si mijlocii, datorită impunerii unor criteni obiective suplimentare. Anumite întreprinderi, pentru a supravietui, sunt nevoite să recurgă la evaziune fiscală sau să mituiască functionarii de stat, urmând ca numai î n felul acesta să-si regleze afacerile. Deci, când toate acestea se întâmplă la nivelul întreprinderilor, întelegeti – cu somajul care deja domneste – ce se întâmplă la nivel personal si social. Incepe să crească indicele furturilor, al criminalitătii, al comertului cu prunci, adoptiile ilegale, exploatarea minorilor, pederastia, crimele pentru exploatarea organelor umane, comertul cu droguri s.a.m.d. Lumea, pierdută într-un haos economic care deja se impune si traversată de urmările acestei mizerii economice, se refugiază în droguri pentru a-si uita, chiar si pe moment, problemele, în timp ce cu sigurantă mai înainte unii au avut grijă să-i niveleze toate valorile si toate idealurile.
Cresterea acestor indici creează o destindere a coeziunii sociale. Asadar, nu este întâmplător faptul că au ales convergenta economiilor în vederea unificării Europei, pentru că această convergentă duce la pauperizare, a cărei urmare naturală este devierea de la valorile morale. Această Europă, prin acest mod nedemocratic pe care îl impune, nu s-ar putea instaura altfel si nu s-ar realiza decât ”strângând” prin această metodă popoarele, încât să o considere mai degrabă salvatoarea lor, pentru că se presupune că astfel va lua sfârsit martiriul lor. Programul UE are niste performante foarte dure: reducerea indicilor economiei cu tot ceea ce implică, având drept urmare cresterea tuturor indicilor numiti mai sus (de criminalitate etc.), dar si a altora, pe care din motive de spatiu n-o să-i amintim aici. Astfel domneste fărădelegea si crima. Rezultatul ? Poporul, opresat de măsurile economice împovărătoare si de decăderea morală, va căuta cu disperare pe cineva care să-i dea posibilitatea să respire din nou. A ceastă cerere disperată a poporului nu va fi auzită decât atunci când disperarea sa va ajunge la culme din cauza propriilor lui oameni politici si din cauza măsurilor nationale. Atunci, firesc, aceste cercuri obscure îsi vor promova ”omul”, dar si sistemul perfect de control mondial si desfiintarea libertătii personale, cu justificarea că aceasta e solutia pentru scăderea indicilor criminalitătii, ai coruptiei etc, indici care din cauza politicii severe de austeritate au urcat la cote foarte înalte.
Acordul Schengen trebuia să fie ”servit” cu fată socială, ca un panaceu pentru combaterea crimei si a comertului cu droguri. Iar poporul pe jumătate mort din cauza măsurilor împovărătoare îi va ruga pe acestia să-si asume sarcina de a-l scoate din impas, declarându-le că se predă fără conditii si se supune acestui nou sistem de control universal pe care îl va accepta ca necesar pentru functionarea largă a societătii. Pe de o parte, vor da indicatii pentru o austeritate mai mare, iar pe de altă parte ”vor servi” acest sistem economic controlat la nivel mondial, prin care vor fi acordate facilităti numai la început si numai în anumite cazuri si numai în procent de 50%, celor care optional aderă la el. Restul de 50% pe care îl vor dărui acestora va fi răscumpărarea libertătii lor prin desfiintarea intimitătii vietii particulare si personale.
Fireste, dacă am continua, ar trebui să enumerăm toate câte se pun la cale, dar nu ne-ar ajunge tomuri întregi. De aceea, pentru că nu subestimăm judecata si puterea dumneavoastră de întelegere, pur si simplu am atins în treacăt câteva din aceste probleme; am făcut-o ca să cunoasteti lămurit că, dacă într-o zi veti citi în ziare sau veti auzi la televizor despre denunturi că la pasajele pentru autovehicule, unii, întelesi cu functionarii, nu-si plătesc taxa, municipalitatea pierzând astfel în fiecare an miliarde de drahme, asteptati-vă ca în scurt timp să auziti că s-a găsit si solutia ! Aceste pasaje rutiere, se va spune, vor deveni electronice, si în felul acesta municipalitatea va înceta să mai piardă bani. Verificati cu atentie intervalul de timp scurs între primul comunicat, care vă anuntă problema, si cel de-al doilea, în care vi se arată solutia găsită; veti vedea ce ”inventatori” avem, care numai în câteva zile sunt gata să instaleze pasajele electronice pentru autovehicule ! Principala caracterist ică a acestei solutii va fi, bineînteles, un control deplin, pentru că exercitând un control electronic la aceste pasaje rutiere, ele vor servi totodată si pentru culegerea si prelucrarea de date. La banca natională de date se înregistrează ora la care a trecut cutare sau cutare automobil, de exemplu dacă a trecut pe la pasajul de la Malgaron. Dacă a trecut si pe la pasajul de la Katerinis, presupun că masina se îndreaptă către Atena. Socotind timpul pe care l-a făcut pentru a străbate distanta dintre Malgaron si Katerinis, care, să spunem, ar fi de 20 de minute, ajung la concluzia că viteza cu care a circulat automobilul respectiv era de 140 de km/h. In acest caz trebuie să-i fie trimisă acasă o citatie pentru depăsirea limitei de viteză. La pasajul de la Shimatariou a ajuns după 8 ore, ceea ce nu e natural, dacă socotim viteza cu care mergea la început. Incrucisând toate aceste date, se descoperă că un alt automobil care a plecat din Atena avea aceeasi întârziere exact între cele două pasaje rutiere. In banca de informatii descoperim următorul element: în Karavomilo, în taverna ”To Limani” (Portul), soferul primului automobil a plătit la masă 60.000 de drahme, lucru care arată că de fapt a făcut cinste altora. Evident, acelora care călătoreau în celălalt automobil, care a avut aceeasi întârziere. Trebuie analizate aceste date din dosarul lor pentru a se constata dacă cei care s-au întâlnit participă la o actiune comună sau pur si simplu dacă se potrivesc ca mod de gândire sau dacă convingerile lor religioase si politice sunt aceleasi etc.

Să nu ne lăsăm păcăliti de acadea si să încercăm să vedem ce se ascunde în spate.

Dati Cezarului ce-i al Cezarului

Multi oameni politici, vrând să impună în orice chip tot ceea ce poporul nevinovat nu doreste, invocă chiar si cuvântul lui Hristos care, atunci când I s-a arătat moneda, a spus: ”Dati Cezarului ce-i al Cezarului” (Marcu 12, 17). Acesti politicieni se pun pe ei însisi astfel în locul Cezarului. Avem să le spunem că trebuie să dovedească un elementar bun simt si un elementar discernământ. Bun simt, deoarece acest punct de vedere – ”Noi suntem Cezari si trebuie să vă supuneti” – nu l-a exprimat public nici Cezar despre el însusi. Discenământul este necesar pentru că Hristos când a spus ”Dati Cezarului ce-i al Cezarului”, a spus-o având în vedere regimul care era atunci: o monarhie totalitaristă necontrolabilă. Cezar se declara ”dictator” si prima lui grijă când a venit la putere a fost să-si asigure pentru el însusi un control suprem în toate domeniile vietii publice, astfel încât în afară să nu se observe nici o schimbare (vezi si Istoria Romană, de M. Rostovtzeff, ed. Papazisi, 1984). Asadar, Cezarul era s i stat, si putere, totul si toate. Dacă oamenii nostri politici mărturisesc că în această clipă avem acelasi regim, noi nu trebuie să mai spunem nimic; această mărturisire spune de la sine totul. Discenământul însă se află în ceea ce a spus Domnul să se dea Cezarului. Le-a arătat moneda pe care era gravat chipul Cezarului si le-a spus: De vreme ce această monedă are întipărit asupra ei chipul Cezarului, de vreme ce el a bătut-o si el a făcut-o să circule, dati asadar Cezarului ce-i al Cezarului si i-a îndemnat să-i dea acestuia impozitele. Să nu uitam si continuarea cuvintelor Mântuitorului: ”(dati) si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” (Marcu 12, 17). Oricine are minte înteleaptă întelege ce-I apartine lui Dumnezeu. Pur si simplu noi îi informăm pe cei ce nu stiu că toate îi apartin lui Dumnezeu. Un lucru îl respecta chiar Dumnezeu însusi si a rânduit ca acesta să apartină exclusiv omului, anume libertatea sa personală. De aceea si Dumnezeu, chiar si atunci când e vorba de mântuirea noastră, nu încalcă liberul nostru arbitru. Există o lege divină (dar si omenească) prin care se consfinteste libertatea fiecarei persoane, care astăzi este încălcată; ba, mai mult, această încălcare flagrantă este consfintită printr-un acord si printr-o lege!

Despre istorie se spune că ”până acum” în tara noastră Cezarul, adică puterea, ”a fost” poporul. In baza art. 1, § 2, 3 din Constitutie se stabileste că: temelia statului este suveranitatea populară. Toate puterile purced de la popor, există pentru el si pentru natiune si sunt exercitate asa cum stabileste Constitutia. Prin urmare, deputatii, ministrii, prim-ministrul, presedintele tării sunt functionarii Cezarului, adică ai poporului, si lor Cezarul le incredintează ducerea la bun sfârsit a vrerilor lui, pentru aceasta plătindu-i cu propriii lui bani. De altfel, chiar si aceasta denumire de ”ministru” arată că orice asemenea persoană se află ”sub lucrare”, desemnând un functionar al poporului, cineva care execută o operă pe care i-a încredintat-o poporul.

Acum vrem să întrebăm ce s-a întamplat. Nu cumva functionarii Cezarului, fără să-l mai fi informat, au conspirat împotriva puterii lui si au schimbat stăpânul, recunoscând drept stăpân si Cezar centrul de putere de la Bruxelles ? Astfel, dintr-o dată, Cezarul de drept (poporul) îsi dă seama că a fost trădat si înrobit altuia ! Si, ca si când n-ar fi fost de ajuns, functionarii lui au devenit din ce în ce mai duri, numindu-l pe Cezar (poporul) când „măgari”, când ”întârziati”, când ”obscurantisti”, când „retrograzi”, când ”fanatici”. Dar când s-au întâmplat toate acestea ? Atunci când poporul a reactionat, dându-si seama că functionarii săi îi mărturisesc că nu mai sunt în stare să-i ducă la îndeplinire vrerile, pentru că altii au hotărât deja pentru el si îi impun să se conformeze ”recomandărilor” lor.

Pe scurt, aducând lucrurile la justa lor dimensiune, spunem că functionarii acestia trebuie si sunt obligati să-i dea si Cezarului ce-i al Cezarului, si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Astăzi însă, din păcate, din câte vedem, acesti functionari, nesocotindu-l si pe Cezar si pe Dumnezeu, vor trebui să dea socoteală si Cezarului, si lui Dumnezeu, căci sunt datori amândurora.

„Rătăciti, dacă nu cunoasteti Scripturile”

Domnul Iisus Hristos ne-a arătat răspicat cauza pentru care rătăcim si care este necunoasterea Scripturilor. Când pe Sfânta noastră Scriptură ”s-a asternut praful si se odihnesc păianjenii” si singura noastră sursă de informare sunt astăzi mijloacele de informare în masă – televiziunea, ziarele, radioul – e de la sine înteles că rătăcim de colo-colo si că suntem în primejdie de a ne pierde cu totul mintile. Asa cum se stie, aproape toate mijlocele de informare în masă – din câte se spune – slujesc interesele economice ale stăpânilor lor. Dacă stăm putin si studiem si ce spun si programele lor, vom pricepe că în marea lor majoritate, cu desigur, rare exceptii, se opun celor poruncite nouă de Domnul nostru Iisus Hristos. Numai Sfânta Scriptură si Vietile Sfintilor slujesc si urmăresc cu adevărat interesul nostru duhovnicesc si trupesc. De aceea, trebuie ca si noi, într-un anumit moment, să ne îngrijim de binele nostru si de interesul nostru si singuri să comparăm aceste două izvoare de mesaje si să ne stabil im după cum socotim mai bine cursul vietii noastre. Cel dintâi izvor, adică Sfânta Scriptură si Vietile Sfintilor, are drept scop să curătească mintea noastră nevinovată si să o însănătosească. Celălalt izvor are drept scop întunecarea mintii prin multimea nesfârsită de ”gunoaie” pe care i le desartă. Sigur, toti vor întelege odată că au devenit niste primitori de gunoaie, dar cu cât mai repede va pricepe cineva cum stau lucrurile, cu atât mai putine vor fi consecintele nefaste asupra trupului si sufletului său si cu atât mai putin va fi nevoit să lupte ca să-si ”îngrijească sufletul” pe care unii l-au transformat într-o groapa de gunoi.
In această carte ne referim la câteva caracteristici ale unei profetii care se împlineste în zilele noastre: există deja posibilitatea tehnologică, prin intermediul calculatoarelor electronice, care permite exercitarea unui control mondial. Nu e contestat de nimeni faptul ca prin acordul Schengen si prin legea 1472/1997 pentru prelucrarea datelor apare deja foarte limpede vointa politică de a se impune controlul mondial si de a fi desfiintată viata personală. Nimeni nu poate contesta de asemenea faptul că apare, timid la început, noul sistem economic mondial al societătii fără bani si, desigur, chiar si copiii stiu deja că acest sistem economic mondial impune tuturor locuitorilor pământului să primească numărul unitar de cod de înregistrare sub forma unui semn gravat, sub forma cunoscutului cod barat de marcare a produselor. Că acest număr 666 este cuprins în codul barat o mărturisesc toti, chiar si companiile care-l fabrică; nu neagă nici specialistii în electronică de vreme ce numărul poate fi recunoscut vizual. Aceste semne ne preocupă. Totusi nu putem judeca lucrurile numai după ele, pentru că în paralel se mai împlinesc si alte câteva profetii, apar si alte câteva semne ale vremurilor si mai importante, si mai caracteristice, direct legate de primele. Totusi, nici nu le vedem si nici nu le luăm în consideratie, si aceasta pentru că nu cunoastem Scripturile. Când vom vedea că se împlinesc toate profetiile vom pricepe si ce se întâmplă. Asa cum, de exemplu, în persoana lui Hristos nu s-a împlinit numai profetia celor 30 de arginti, ci s-au arătat toate celelalte semne, care au adeverit cele profetite de Sfintii Prooroci, asa si astăzi nu putem întelege totul, numai prin intrarea în viata noastră a numărului sau a semnului, ci trebuie să vedem si celelalte lucruri mai importante care se întâmplă, pe care nu le cunoastem si pe care nu le vedem. In cartea noastră care va apărea în curând si care poartă titlul „Vedeti ca nu cumva să vă rătăcească cineva” veti avea posibilitatea să vedeti care erau toate acest e lucruri, întâmplări si aceste fapte foarte clare pe care le-a văzut sufletul curat al părintelui Paisie, lucruri care s-au împlinit deja; atunci veti întelege si dumneavoastră de ce strigăm si ne nelinistim, sigur în sensul cel bun al cuvântului. Atunci veti vedea singuri cum decurg evenimentele si cum, în zilele noastre, se descoperă secretele sfârsitului lumii, rămase ascunse de veacuri.

Să fim atenti să nu atragem asupra noastră ocara lui Hristos care ne numeste fătarnici pe noi toti, cei care zicem că nu vedem ce se întâmplă: ”Tot nu întelegeti, nici nu pricepeti? Atât de învârtosată este inima voastră? Ochi aveti si nu vedeti, urechi aveti si nu auziti si nu vă aduceti aminte?” (Marcu 8, 17-18) si în alt loc: „Fătarnicilor, fata cerului stiti să o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Matei 16, 3).

De vreme ce sunt scrise că vor veni…

Unii ne-au întrebat: „De vreme ce toate sunt scrise că vor veni, atunci de ce ne mai împotrivim?”

E doar un pretext si o justificare pentru a ne ascunde moralul nostru scăzut. Le vom pune si noi acestora o întrebare: Hristos a spus că într-o zi vom muri si asupra acestui lucru nu avem nici o îndoială sau sperantă că va fi altfel; acestea, ca si toate celelalte pe care ni le-a prezis, se vor împlini cu sigurantă. Asadar, pot ei să ne spună, de vreme ce stiu că într-o bună zi vor muri, de ce nu stau, crezând în fatalitate, asteptând moartea, ci mănâncă si beau, ca să trăiască? (Stim că dacă nu contribuim noi însine la mentinerea vietii noastre, lucrul acesta este considerat sinucidere si suntem condamnati. La fel se întâmplă, metaforic vorbind, si cu libertatea noastră.) Cu toate că stiu că moartea este inevitabilă, ei mănâncă, beau, petrec, adună bani, clădesc palate, cumpără masini, cumpără terenuri si ogoare, creează întreprinderi si se cheltuiesc în mii si mii de asemenea actiuni, în timp ce sunt convinsi că într-o bună zi va veni moartea. De ce dar, acum, pentru libertate, de vreme ce ni s-a spus c ă veni cineva si ne va lipsi de ea, nu fac absolut nici un efort si asteaptă ca niste fatalisti deznădăjduiti să li se pună cătuse la mâini si la picioare ? Aceasta arată că sunt niste oameni fără idealuri care întotdeauna vor să fie târâti de cursul năvalnic al unui ”râu” si care nu au nici cea mai mică dispozitie să lupte pentru idealul lor, pentru Hristos Domnul nostru, râvnind numai un fotoliu comod, o masă bună, un portofel umflat. Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a spus că va veni Antihristul, ce înseamnă asta, fratilor ? Că trebuie să-l asteptăm si să-l primim cu bratele deschise ? Sau că trebuie să-l acceptăm ? Cel ee ne-a spus că va veni Antihristul a spus cu durere si ceea ce urmează: ”Eu am venit în numele Tatălui Meu, si voi nu mă primiti; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veti primi” (loan 5,43); cu durere a spus că pe acela îl vor accepta, îl vor primi. Nu se arată aici foarte limpede că preasfânta voie a lui Hristos nu doreste să-l primim pe acela? N-a spus El că, printr-un sistem economic mondial, ei vor impune un sistem planetar de operatiuni si tranzactii ca nimeni ”să nu poate cumpăra sau vinde” si că vor da un semn oamenilor cu numărul numelui Antihristului 666? Pentru că Hristos a prezis că vor veni, trebuie noi să acceptăm? Dar El însusi este Cel care a rânduit asa: ”Cine se închină fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, si se va chinui în foc si pucioasă, înaintea sfintilor îngeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Si nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apocalipsa 14, 9-11).

El, Care a prezis că se vor întâmpla toate acestea, a prezis si urmările pe care le vor suporta toti cei care îl vor primi pe acela si a poruncit cum să se poarte robii Săi: „Aici este răbdarea sfintilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus” (Apocalipsa 14, 12). In acest scop, pentru a nu ne rătăci, va trimite pe profetul Ilie si pe dreptul Enoh, ca să ne apere de rătăcire si să nu primim semnul.

Asadar, Domnul nostru ne-a dat nouă, ca unora ce-I suntem robi, porunci despre ce trebuie să facem atunci când se vor împlini toate câte le-a prezis. Trebuie, ca unii ce suntem credinciosii Săi robi, să păzim aceste porunci, oricare va fi cursul final al lucrurilor, pentru că ”asteptăm învierea mortilor” când ”din nou va veni cu slavă si va judeca viii si mortii”. Iar criteriul după care ne va judeca este dacă robii Săi au crezut în El si au ascultat de poruncile Lui, sau n-au crezut în El si n-au păzit toate câte le-a poruncit. Insă a nu crede cineva si a nu păzi poruncile Lui arată tocmai ceea ce spune Apostolul: ”Credinta fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20). Hristos ne-a avertizat că ei vor încerca să ne înrobească, ne-a făcut cunoscut că El ne-a eliberat ”din sclavia celuilalt ca un milostiv si iubitor de oameni” si ne-a spus că stă în puterea noastră să apreciem această libertate sau să o vindem pentru un ”blid de linte” (sau în schimbul unor pachete Delor). De asemenea, Apostolul Pavel, reamintindu-ne cele de mai sus, scrie: „Cu pret ati fost cumpărati. Nu vă faceti robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23).

„Este nevoie – asa cum cere judecata lui Hristos – să vină smintelile.” Să băgăm bine de seamă să ne tinem departe si să nu participăm la acestea, pentru că asa este după cum Domnul Iisus spune: „Vai omului aceluia prin care vor veni smintelile” (Matei 18, 6).

„Putin aluat dospeste toată frământătura”

In chip necugetat spun unii că în fata Parlamentului a demonstrat un mic grup de crestini fanatici. Prin urmare, sustin ei, nu ne putem ocupa de o minoritate a poporului elen.
Cei cărora le scapă asemenea cuvinte, dacă mai sunt si politicieni, arată tuturor limpede că nu sunt inspirati de un spirit democratic, pentru că trăsătura caracteristică a unei societăti guvernate de legi drepte este nu numai respectarea drepturilor si a libertătilor unei minorităti, ci a fiecărui cetătean în parte. Consfintirea libertătii fiecărui cetătean este o obligatie prioritară a unei democratii adevărate, pentru că nu e posibil ca libertatea noastră personală să fie rânduită de vointa celor multi. Ea este un bun inalienabil, care nu se supune logicii lui „50% + l”. Le reamintim oamenilor nostri politici că si în Politehnică o mână de studenti s-au încuiat înăuntru si au protestat; si atunci mijloacele de informare în masă si dictatorii au spus că e vorba de o mână de „dandy-boys”, de „golani” si de „fanatici anarhisti”. Am putut vedea însă atunci că acesti studenti au fost cei putini care si-au lăsat inima să vorbească si care au ridicat micul lor glas împotriva regimului totalitarist al tancurilor. Am văzut si mai departe că în spatele lor, chiar dacă de teama armelor nu îndrăznise să vorbească până atunci, se afla totusi toată Grecia, care în cele din urmă a coborât pe străzi si astfel a început căderea regimului. Apoi, cei care ne conduc astăzi i-au declarat eroi pe toti acei „dandy-boys” si „golani”, stabilind prin lege să se instituie sărbătoarea Politehnicii.

Trebuie să mărturisim că si astăzi, datorită putinilor „fanatici”, poporul grec află ce i se pregăteste. Dacă acesti putini n-ar fi strigat la noi, cei multi, s-ar fi adeverit zicala antică: „Am fi cântat acum despre casele noastre pârjolite”. Acum însă să vedem ce înseamnă: ”Oare nu stiti că putin aluat dospeste toată frământătura?” (I Corinteni 5, 6) si „Nu te teme, turmă mică” (Luca 12, 32).

Anumite subiecte nu se supun judecătii majoritătii, dar se iau în consideratie foarte serios consecintele negative pe care le suportă minoritatea. De exemplu, dacă o societate farmaceutică pune în circulatie un medicament împotriva durerii de cap si dacă acest medicament foloseste unor milioane de oameni, dar dacă din cauza vreunei reactii adverse 200 de oameni mor, legea impune întreruperea circulatiei respectivului medicament. Factorii responsabili nu spun că cei care au murit sunt o minoritate fată de cei multi cărora medicamentul le-a făcut bine. Nu urmează „logica” după care ar trebui să moară majoritatea si abia apoi să se retragă de pe piată medicamentul!

De asemenea, dacă oameni de spirit invocă minoritatea ca pe o justificare, le spunem totusi că, sustinând un asemenea lucru, arată ce mult s-au îndepărtat de duhul lui Hristos, pentru că El este singurul care a dat valoare persoanei umane si unicitătii personale a fiecărui om. El a spus că sufletul omenesc nu poate fi compensat cu lumea întreagă (si cu nici un interes national). El ne-a arătat prin parabola Sa că lasă majoritatea celor 99 de oi si, ca un Părinte plin de iubire, se interesează numai de una singură. El a lăsat ca toti împreună să alcătuim un trup si să fim mădulare ale aceluiasi trup al Bisericii, încât atunci când suferă fie si un singur mădular, să sufere împreună cu el si celelalte, adică întregul trup. Domnul n-a spus dacă suferă un singur mădular, tăiati-l si aruncati-l si nu-i mai dati importantă, pentru că e numai unul. El, dimpotrivă, a spus că oile ascultă de glasul Său si că oile Sale le ”chemă pe nume si le mână afară” (loan 10, 3), arătând interes pentru fiecare oaie în parte; nu le consideră turmă (obiecte sau produse), asa cum vor unii astăzi să ne facă să fim. Foarte frumos, si Apostolul Pavel arată că de multe ori Dumnezeu nu este de acord cu majoritatea, de aceea si zice: „Dar cei mai multi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie” (I Corinteni 10, 5-6).

Să nu uităm nici faptul că Dumnezeu întotdeauna i-a ales pe cei putini si pe cei slabi, tocmai ca să-i facă de rusine pe cei puternici, pe cei multi si pe cei întelepti.

Având toate acestea în vedere, dacă nu altceva, cel putin să arătăm că avem cunostintă.

Ce putem face ?

Când unii înteleg tot ce am spus aici, dar au un moral scăzut – lucru care bineînteles nu se potriveste nici cu a fi crestin, nici cu a fi grec – spun: ”Ei, ce putem face noi în fata UE ?” sau ”Cum putem noi să ne împotrivim acestor forte obscure”? Aici e greseala în care am căzut noi toti si pe care strămosii nostri, în situatii asemănătoare, n-au făcut-o. In toate lucrurile ne bazăm pe ce putem face noi, dar noi nu putem face nimic singuri fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu ne cere să facem ceva, pentru că stie neputinta noastră, ci cere numai să-I arătăm că „nu dorim ceea ce nu-I place nici Lui si cere să o spunem în orice mod: ”Nu !”; de aici mai departe este treaba Lui. El ne va apăra tara în modul Său preaîntelept. Aduceti-vă aminte cum, atunci când poporul Israel umbla după voia lui Dumnezeu, El avea grijă să ”pună la punct” toate popoarele care unelteau împotriva lui. Când însă Israel a părăsit legea Sa, atunci si cel mai mic dintre neamuri l-a stăpânit. Apostolul Pavel ne încredintează: ”Si toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, si au fost scrise spre povătuirea noastră, la care au ajuns sfârsiturile veacurilor. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia seama, să nu cadă” (I Corinteni 10, 11-12). De aceea să nu vedeti problemele care se află în fata dumneavoastră ca pe niste munti, ca astfel să deveniti nelucrători. Datoria noastră este să arătăm buna noastră dispozitie, anume că nu suntem de acord cu toate acestea si, prin urmare, că nu le acceptăm. Noi, asa mici cum suntem, ne vom împlini mica noastră datorie, si marele Dumnezeu, Care niciodată nu ne-a părăsit neamul, îsi va face marea Lui datorie si va muta din loc muntii ridicati în fata noastră, asa după cum ne-a promis: ”Toată valea să se umple si tot muntele si dealul să se plece; si să fie cele strâmbe si cele colturoase căi netede. Si se va arăta slava Domnului si tot trupul o va vedea, căci gura Domnului a grăit” (Isaia 40,4-5); ”Dar tu, Israele, sluga mea, Iacove, pe care te-am ales, sământa lui Avraam, iubitul Meu !… Pe tine care te-am smuls din cele mai depărtate margini ale pământului si te-am chemat din cele mai depărtate colturi si ti-am zis: Tu esti robul Meu, pe tine te-am ales si nu te-am lepădat; nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îti dau tărie si te ocrotesc si dreapta Mea cea tare te va sprijini. Iată că se vor rusina si de ocară se vor face toti cei ce sunt aprinsi împotriva ta; toti vor fi nimiciti si vor pieri cei ce se fac vrajmasi ai tăi! Căuta-vei si nu vei găsi pe cei ce te urăsc pe tine si ca o nimica vor fi cei ce vor să se lupte cu tine. Că eu sunt Dumnezeul tău, Eu întăresc dreapta Ta si îti zic tie: Nu te teme, că Eu sunt ajutorul tău. Nu-ti fie frică, vierme al lui Iacov, viermisor al lui Israel, Eu sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău si Sfântul lui Israel. Iată, voi face din tine o grapă cu dinti, ascutită si nouă. Vei merge peste munti si îi vei preface în pulbere si văile în pleavă măruntă. Tu le vei vântura, vântul le va lua si vijelia le va risipi” (Isaia 41,S-l6).

Asadar, dacă vom arăta că avem credintă cât un bob de mustar, vom spune acestui munte care se ridică în fata noastră: „Ridică-te si aruncă-te în mare” (Matei 21, 21), si asa va fi. De asemenea, dacă nu avem credintă, atunci să avem rezerve de răbdare, de vreme ce „acela care are răbdare până la sfârsit, acela se va mântui”; pentru că altfel si stihiile naturii vor fi împotriva noastră, din cauza necredintei noastre si deja se pare că au început s-o si facă.

„In păcate te-ai născut întreg si tu ne înveti pe noi?”

Poporul este întru totul de acord cu toate câte le-am scris în această carte mică si recunoaste că strigăm numai si numai pentru a căpăta garantarea vietii noastre personale si că cerem ca orice drept, fie international, fie european, fie national, sa aibă drept obligatie prioritară protejarea si respectarea valorii omului si stabilirea inviolabilitătii libertătii personale, prin urmare si a libertătii constiintei religioase, care este inviolabilă. Unora care stau în fotolii largi, care au salarii grăsute si a căror slujbă nu e pusă în pericol, nu le pasă. Singurul lucru care-i interesează este ca, vânzând tot, să aibă ei însisi avantaje materiale. Fără îndoială, din cauza lipsei de argumente care să justifice atitudinea lor de nejustificat, se cheltuiesc într-o luptă de exterminare, care are ca singură armă noroiul cu care aruncă asupra tuturor acelora care spun adevărul, caracterizându-i „fanatici”, ”apucati”, „posedati”, „maniaci ai numerelor”, ”parareligiosi”, care se îmbogătesc informând poporul. Mai folosesc si multe alte asemenea sofisme (cu neputintă de însirat aici), încercând cu orice chip să abată poporul si să-i vatăme gândirea. In acelasi timp, au însă grijă – atunci când vând tot ce avem sfânt si cuvios – să „arunce” publicitătii câte un scandal existent sau inexistent, pentru a vătăma judecata opiniei publice si să spună: „Da, acestia sunt cei care spun asemenea lucruri!” Datorită faptului că suntem lipsiti de viclenie, dar si pentru că ei detin toate ”mijloacele”, reusesc, până la un anumit punct, să smintească judecata poporului si astfel să-l însele si să închidă gura tuturor celor care strigă, denuntând înselarea poporului.
De aceea, să cunoastem bine si să ne asteptăm în mod sigur să înceapă să lupte împotriva Bisericii noastre, în care vor arunca cu noroi. Cu sigurantă, vor încerca să-i murdărească pe toti cei care luptă pentru drepturile bunilor nostri clerici: oameni ai Bisericii, cetăteni de onoare, ziaristi pe deplin obiectivi. Noi însă nu trebuie să-i credem. De ce? Pentru că încearcă să ne abată atentia, să ne dezorienteze. Dimpotrivă, trebuie să protestăm si să ne aflăm alături de Biserica noastră si alături de oamenii care luptă pentru noi si pentru Hristos. Iar pentru a nu ajunge legati si prizonierii unei superputeri, trebuie ca cei care luptă să nu înceteze să vorbească, indiferent dacă în viata lor personală au si ei, ca niste oameni păcătosi, anumite patimi si păcate. Vom da si un mic exemplu, ca să întelegeti ce vrem să spunem:

Un soldat, când e pus santinelă la granită ca să observe dusmanii care vor vrea să intre în tabără în timp ce toti dorm si să vadă când tabăra e încercuită de dusmanii care vor să-i ia prizonieri si să-i chinuiască pe toti cei dinăuntru, trebuie să strige si să tragă câteva focuri de armă ca să se trezească si ceilalti soldati. Aceasta nu are nici o legătură cu viata sa personală si de aceea nu pot iesi unii ofiteri colaborationisti să-i linistească pe soldati, spunându-le: ”Nu-l ascultati, acesta este un om imoral, face bani multi din câstiguri ilicite !” si nu pot inventa nimic de acest fel. Ce legătură are viata personală a soldatului, pentru care va da socoteală numai lui Dumnezeu, cu faptul că el strigă numai ca să scape tabăra de distrugere? De aceea, să nu fim si noi influentati de ce spun ofiterii colaborationisti si să nu ne sperie noroiul pe care îl aruncă împotriva santinelelor care, cu bună credintă, strigă de dragul nostru. Noi să vedem numai dacă această ”gardă” strigă pentru binele nostru. Poate fi de folos pomenirea cuvintelor lui Hristos: „Dacă am vorbit rău, dovedeste că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă bati?” (Ioan 18, 23), si ”multi dintâi vor fi pe urmă, si cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei 19, 30) si, de asemenea: ”Vamesii si desfrânatele merg înaintea voastră în împărătia lui Dumnezeu” (Matei 21, 31) ca si răspunsul pe care îl dau evreii farisei si urmasii lor de astăzi, fiecăruia care îndrăzneste să tragă semnalul de alarmă al epocii noastre: „In păcate te-ai născut tu întreg, si tu ne înveti pe noi ?” (Ioan 9, 34). Ce ar fi trebuit adică? Orbul, pentru că s-a născut în păcate, n-ar fi trebuit să mărturisească că Hristos i-a deschis ochii ? Noi îi punem pe toti acestia în fata scenei în care unii cereau ca desfrânata să fie omorâtă cu pietre, cărora Domnul Hristos, privindu-i, le-a spus: ”Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (Ioan 8, 7); aceia, întelegându-si greseala, s-au îndepărtat. Din păcate, urmasii lor de astăzi, găsindu-se într-o stare duhovnicească si mai rea, consideră că ei însisi sunt fără de păcat si în timp ce au o bârnă în ochi, merg să scoată paiul din ochiul fratelui lor. Il arată cu degetul pe cel ce, om fiind, poate a căzut si el, în vreme ce ei însisi otrăvesc în mod constient societatea cu lipsa lor de moralitate, cu crima, cu acuzatiile reciproce, cu droguri si cu altele asemenea.

Autorul acestei cărti mărturiseste public că în lupta personală pe care si-a asumat-o, aceea de a-i informa pe fratii săi duhovnicesti, înainte de a o începe, n-a pus drept criteriu ceea ce va plăcea lumii. Fără îndoială, stia că pe multi îi va multumi, pe unii îi va nemultumi cartea sa, pentru că nu e posibil să facă exceptie de la regulă si tuturor să le placă ce-i place si lui, când, pentru cuvintele Domnului nostru Hristos „s-a făcut dezbinare în multime pentru El” (Ioan 7, 43). Astfel, poporul îl urma pe El si-L asculta, în timp ce stăpânii lumii Il urmăreau fără odihnă ca să „se agate” de vreun cuvânt si să-I poată izvodi o acuzatie împotrivă. Si pentru că n-au găsit, s-au refugiat în noroi, zicând: „că are pe Beelzebut si că, cu domnul dracilor alungă dracii” (Marcu 3, 22). Au găsit si pe unii „binevoitori” care au dat mărturie împotriva Lui ca să-L răstignească.

Cunoscând autorul aceste două laturi, a hotărât să nu ia nici una în consideratie; a hotărât să nu-i asculte nici pe cei multumiti, care îl vor lăuda pentru lupta sa „sinceră”, nici să asculte sau să ia în consideratie amenintările, acuzatiile false si noroiul pe care unii încearcă să i-l arunce în fată, pentru că le sunt atinse interese sau pentru că îi sileste invidia.

Asadar, pe cei care îl laudă n-o să-i asculte deloc, deoarece crede cu tărie că el însusi este un rob netrebnic care a făcut ceea ce era dator să facă; si nu se expune în mod nesăbuit laudelor, pentru că îl pândeste pericolul de a-si forma o idee bună despre el însusi, idee care ar avea ca urmare firească consecinte negative, asa cum spune legea duhovnicească, „că oricine se înaltă pe el însusi (adică oricine îsi formează o bună idee despre el însusi), se va smeri”. Simte însă nevoia să multumească tuturor acelora care sunt robi împreună cu el, care au mintea clară si gândirea plină de bunătate si care, datorită dispozitiei lor curate, pot distinge că tot ce spune nu e de la el, ci de la Hristos si că, datorită Lui, îi multumesc.
In ce-i priveste pe ceilalti, care nu au o părere bună despre nimeni si, prin urmare, nici despre scriitor, are să le spună că niciodată nu e posibil ca un preot sau un călugăr să-si tină gura închisă, temându-se ca nu cumva să fie acuzat, denuntat, amenintat, sau să i se creeze alte probleme. Un preot care într-adevăr lucrează ca un rob pentru Domnul său îsi jertfeste până si sufletul, urmând să-L slujească cu credintă si să-L mărturisească în fata oamenilor.
Autorul ar dori să multumească si celor care vor încerca, denuntându-l, calomniindu-l sau acuzându-l, să-i închidă gura. Si le multumeste, dându-si seama de starea jalnică în care se află, pentru că de mic îl ruga el însusi pe Dumnezeu să se milostivească de el si să-l îndrepte din această neîngăduită stare jalnică. Acum însă nu e singur, are ca martori pe toti aceia care îl acuză si asa poate mai degrabă să-I ceara lui Dumnezeu mila Sa, arătându-I si atâtia „martori”. în ceea ce priveste lucrurile de care îl acuză, a avut grijă ca el însusi, mai înainte de toti, să si le treacă la activ.
De asemenea, scriitorul ar vrea să se justifice si pentru că, prin cele ce a scris, s-au mâhnit anumiti frati ai săi. In notiunea de „lume” sunt cuprinsi toti oamenii, cu toate vrerile lor nenumărate. Prin urmare, pentru că multi frati nu se îngrijesc să-si facă vrerile să se unească cu acea unică vrere a lui Hristos, cu care noi încercăm -lăsându-le la o parte pe ale noastre – să ne unim si să ne armonizăm, este imposibil, chiar dacă am vrea, ca dorintele noastre să coincidă cu cele ale tuturor oamenilor, pentru că fiecare cere altceva. Nici să vrem să-i multumim pe toti n-ar fi cu putintă, din cauză că vrerile noastre sunt diferite. Dar, pentru că Hristos are numai o vrere, noi, toti oamenii, putem să ne adunăm în jurul vrerii Lui, încât si pe El să-L multumim, dar si între noi să comunicăm, să ne întelegem unul cu altul si să ne iubim. Pe noi oricum nu ne interesează să ne plăcem nici nouă însine, după cum este scris: dacă mi-as plăcea mie însumi, n-as mai fi rob al lui Hristos.
De altfel, un rob plin de bună credintă, care-L iubeste pe Domnul său nu va dori să aibă parte de la oameni de un tratament mai bun decât a avut El. Domnul, voind să ne arate că drumul nostru nu este asternut cu lauri, ne-a pregătit, spunând: „Dacă vă urăste pe voi lumea, să stiti că pe Mine mai înainte de voi M-a urât. Dacă ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăste. Aduceti-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, si pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor pâzi” (loan 15, 18-20).

In anumiti frati ai nostri se naste întrebarea dacă pentru toate câte le-am scris suport presiuni sau dacă împotriva mea s-a pornit un război pentru a mă opri. Simt nevoia să spun tuturor prietenilor cititori că după aparitia cărtii „Urna alegerii”, în care au fost cuprinse aproape 20 de pagini cu informatii despre toate câte se vor întâmpla, unii, nemultumiti de faptul că am început să vă informăm, au început să dea telefoane, să trimită scrisori si anonime si să-l ameninte pe scriitor că, dacă nu va înceta să vorbească despre aceste subiecte, ”îl vor face de râs” în mijloacele de informare în masă, spunând lumii că e un escroc, un înselător etc. Scriitorul a primit si o multime de alte amenintări. Anonimii au avut grijă să-l informeze că în primul stadiu vor aplica metoda ”aruncării cu noroi”. Probe ale unor asemenea scrisori au fost depuse de scriitor la procuratura din Salonic (ianuarie-februarie 1997) ca mărturii oficiale în plângerea care a fost depusă împotriva unor necunoscuti.
Presiunile care se exercită asupra sa pentru a fi întreruptă această lucrare de informare a dumneavoastră, din câte se pare, provin de la factori guvernamentali care, din păcate, colaborează cu anumite „fete bisericesti” si sunt ajutati de ziaristi. Desigur, asa cum era de asteptat, aceste cercuri au fost nemultumite si mai mult după emisiunile de la televiziune în care publicul larg a fost informat exact despre ce anume se întâmplă astăzi în patria noastră. Scriitorul, chiar si la nivel personal, suportă consecintele pomenite si în cartea sa „Urna alegerii”, apărută în decembrie 1996 (pag. 430), dar explică: „Ceea ce am scris, am scris având deplina cunostintă a tuturor consecintelor. Nu mi-a fost însă posibil să mai suport să văd cum ne însală si cum ne subminează”.

Am rezerve dacă să fac cunoscută iubirii dumneavoastră o parte din aceste presiuni, sau dacă ar trebui să-mi tin gura închisă. Veti vedea până unde au ajuns oamenii Statului care, din păcate, asa cum ne-am informat, actionează în colaborare cu „fete bisericesti” care în această clipă poartă răspunderea pentru multe probleme din cauza cărora suferă Biserica si tara noastră. Vă vom prezenta chiar si documente publice falsificate care aveau drept scop să exercite presiuni asupra noastră.
As vrea să vă asigur pe dumneavoastră, pe toti iubitii mei frati, că nu am deloc intentia să mă opresc din a vă informa si în continuare, deoarece pentru dragostea dumneavoastră sunt obligat de Hristos să-mi jertfesc, dacă trebuie, si sufletul. Atât timp cât dumneavoastră veti dori să aflati si să ascultati, eu vă voi informa. Sunt numai două cazuri în care m-as putea opri:

1. dacă văd că si dumneavoastră nu mai doriti să ascultati;
2. dacă va îngădui Dumnezeu ca gura mea să se închidă pentru totdeauna.

Mă rog călduros pentru toti cei care-mi stati alături în această luptă cu orice mijloc si vă multumesc pentru ajutorul pe care mi-l dati, aflându-vă alături de mine. Grăitoare este o scrisoare a unui frate pe care nu-l cunosc si care, din adâncul sufletului, îmi multumeste si îmi recomandă să aplic sfatul: ”Caravana merge, lăsati sacalii să urle”, lucru pe care îl face si scriitorul, indiferent dacă, personal, nu-i consideră în nici un caz pe fratii săi ”sacali”.

Solutia nu este să întoarcem pagina

Odată am vizitat un cunoscut de ziua lui onomastică. M-a invitat să iau loc pe o canapea lângă un alt musafir. Unul din oaspeti a luat de pe masă un album mare cu fotografii de familie, s-a asezat lângă mine si a început să-l răsfoiască, admirând câteva clipe imortalizate din viata stăpânului casei. Deschizând la prima pagină, a văzut o minunată fotografie de la nunta cuplului. Oaspetele era fermecat de frumusetea miresei, de rochia ei bogată si de aerul mândru al mirelui. După ce s-a săturat să privească fotografia a mers la pagina următoare. Acolo era cuplul de tineri căsătoriti într-un Jaguar de lux, împodobit în exterior cu flori si panglici. In fotografie apărea toată măretia luxului. După ce a admirat-o si pe aceasta a întors din nou pagina; acolo era fotografia de la masa de nuntă. Se vedea o masă bogată, cu zeci de feluri de mâncare, de băutură si dulciuri. Pe fundal apăreau oaspetii care petreceau si dansau toti foarte veseli.

Paginile care cuprindeau în ele viata stăpânului casei erau întoarse de musafir una câte una, sorbind cu bucurie clipele de vis ale vietii lui. Am ajuns aproape de sfârsitul albumului de familie când, întorcând din nou pagina, oaspetele a căzut cu privirea pe o temă cu totul diferită de cele precedente. In fotografie apărea un mort asezat în cosciug. Era vorba de tatăl mirelui, planul era apropiat si se vedea numai capul mortului, palid, înghetat, inexpresiv, urât, înconjurat de flori care aveau rostul să risipească înghetul mortuar. Eu, de alături, n-am apucat să văd bine fotografia, pentru că oaspetele, de îndată ce a văzut mortul, a întors pagina în grabă. Am intervenit si l-am rugat să întoarcă putin înapoi s-o văd; mi-a răspuns:

„Vă rog mult, pentru că mă mâhnesc asemenea lucruri, le evit. Două minute, să termin albumul si apoi vi-l voi da să-l răsfoiti si să-l cercetati cu atentie numai dumneavoastră”.

M-am minunat atunci cum în acest om realitatea mortii a creat o răscolire sufletească si în acelasi timp am văzut, că modul lui de a aborda această problemă era gresit. Credea că rezolva problema numai întorcând pagina, fără să privească înaintea lui. Era un adorator al vietii si voia să vadă numai evenimentele fericite, care însă nu erau deloc sigure. Chiar si un banal ”poate” e posibil să schimbe cursul acestor evenimente fericite. Singurul lucru sigur pe care îl are această viată si pe care nici un ”poate” nu este în stare să-l schimbe este moartea. Moartea constituie cel mai mare eveniment al vietii unui om, cel mai esential si cel mai fundamental. Si totusi, numai cu această problemă esentială a vietii noastre nu vrem să ne ocupăm, sub pretextul că acest eveniment ne creează o tulburare puternică în suflet. Nu stim oare că va veni acea clipă, fie că o vrem, fie că nu, în care ne vom întâlni si cu moartea? Poate o întâlnim nu numai o singură dată, ci de mai multe ori, pentru că o putem întâlni la fr atele nostru, la bunica noastră, la mama noastră sau la multe alte rude. Cum vom rezolva această problemă ? Să nu mergem să-l vedem pe tatăl nostru mort? In felul acesta nu înfruntăm nici o situatie de viată, ci dimpotrivă, creăm alte mii de probleme ce nu vor avea rezolvare. Solutia este să privim chestiunea în fată, să o rezolvăm si să nu ne mai mâhnească, ci, dacă e posibil, chiar să ne producă bucurie. Un crestin adevărat se exprimă pe deplin prin aceste cuvinte: „Prăznuim omorârea mortii, pieirea iadului si începătura vietii vesnice si săltând, cântăm imnuri de slavă Celui ce pe acestea le-a pricinuit, Unul Dumnezeul părintilor nostri, Cel binecuvântat si în veci slăvit”.

Unii frati ai nostri – si din păcate si anumite fete bisericesti – se pare că abordează în chipul amintit si situatia apărută în zilele noastre, de care e vorba si în această carte. Când se găsesc fată în fată cu ea si trebuie să o înfrunte, încearcă să întoarcă cu disperare pagina si-i auzim spunând cu artă, acoperindu-si problema: ”Noi ne ocupăm cu Hristos si nu cu Antihristul”. Arată astfel că nu pot întelege că, ocupându-se de moarte, de fapt sunt ajutati să abordeze într-un mod corect viata si să o trăiască nu ca pe un vis, ci ca pe o realitate. De fapt, nu înteleg că atunci când spun „doresc lumina” sau „urăsc întunericul” e acelasi lucru si că: ”Il iubesc pe Hristos” sau ”îl urăsc pe Antihrist si încerc să evit orice are legătură cu el, pentru că nu-l vreau nici pe un simplu card, nici pe cartea mea de identitate si nici pe mâna mea” sunt în acelasi spirit.

Fată de această problemă a zilelor noastre trebuie să dovedim mult discernământ pentru că de multe ori se întâmplă ca părinti prea cucernici si purtători de Dumnezeu, care au vorbit sau au scris despre acest subiect al Antihristului si al pecetii lui, să fi avut o atitudine diferită, dar într-un caz special. In care anume ? Atunci când un frate are judecata mai slabă, are probleme sufletesti, pur si simplu este ”sufocat” de chinurile vietii sau îl macină probleme de familie sau boli. Acesta este cazul în care părintele, cu un mare discernământ, întrevăzând că situatia sufletească a fratelui său nu este una care să permită ca acesta să fie informat – pentru că la durerea lui s-ar mai adăuga o altă durere, împovărătoare pentru măsura lui – si având darul si virtutea unui asemenea discernământ, recomandă respectivului frate să nu se ocupe de Antihrist, ci de Hristos.
Asadar, trebuie să avem si noi putin discernământ. E bine să vedem cui i-a spus părintele să nu se ocupe cu Antihristul si în ce situatie se găsea fratele respectiv. Autorul acestei cărti a trăit alături de părintele Paisie multe asemenea clipe. Se întâmpla ca părintele Paisie să împartă cu miile foaia sa cu titlul „Semne ale vremurilor – 666” pentru a informa lumea, totusi câtorva frati răniti si suferinzi el le recomanda să nu se ocupe de această temă. Vedeti, părintii nostri duhovnicesti nu sunt lipsiti de delicatete. Ca să întelegem mai bine exemplul, cu un asemenea discernământ abordează anumiti părinti problema dacă ar trebui sau nu să-i informeze pe anumiti frati ai nostri bolnavi de cancer, care nu stiu de ce suferă, despre boala lor. Asadar, părintii duhovnici, atunci când constată că cineva dintre cei bolnavi de cancer este spovedit si împărtăsit si nu se teme de moarte, îl informează despre boala sa si îi spun că are cancer. Când însă un frate nu poate accepta să i se spună că suferă de cancer si această informatie i-ar crea probleme în plus, fără rezultate pozitive, ei evită s-o facă, bineînteles fără ca acest lucru să însemne că fratele nu mai are cancer.
Un lucru care sigur e valabil aici este că nici un părinte purtător de Dumnezeu nu contrazice ce spun despre însemnare alti părinti teofori care se pronuntă asupra subiectului. E nevoie însă de mult discernământ ca să intrăm în duhul Sfintilor. Dacă nu avem acest discernământ, credem că cutare părinte, dacă nu vorbeste, nu este de acord. La asemenea concluzii pot ajunge însă numai cei care au un suflet superficial si care sunt lipsiti de discernământ.

Vedem, din păcate, cum anumiti frati ai nostri, aflându-se în totală necunoastere, desi nu se preocupă corect de ce se întâmplă si nu luptă împotriva dusmanilor credintei noastre, îi combat pe fratii nostri care cu suflet treaz protestează împotriva impunerii simbolurilor anticriste si care se supun Maicii noastre Biserica, care prin circulara ei sfătuieste: „Cu durere observăm că progresul civilizatiei în domeniul aplicatiilor electronice a fost legat asa cum nu trebuia de numărul 666, care este folosit ca număr principal de cod în această tehnologie. Numărul acesta este pomenit limpede în sfânta carte a Apocalipsei drept numărul Antihristului si, prin urmare, nu e cu putintă ca un crestin să fie indiferent la introducerea deliberată si sistematică a acestui număr în viata noastră si în viata poporului grec, care aproape în întregime este crestin si ortodox”. Ne întrebăm: fratii care nu iau în considerare cele pomenite mai sus si spun ce le trece prin minte oare nu citesc deloc Evanghelia ca să vadă că Hristos îi sfătuieste să-i lase pe toti care ”nu sunt împotriva noastră pentru că cu noi vor fi” ? Sau, poate, pentru că nu au înlăuntrul lor îndrăzneala si bărbătia de a-si pune înainte piepturile lor în fata dusmanilor lui Hristos si încearcă să facă paradă de fortă înaintea celor ”mici” ai lui Hristos ? Părintele Paisie, cu durere a scris pentru acesti oameni:
”Ciudat însă este că si multi oameni înduhovniciti, în afara faptului că îsi dau propriile lor interpretări, se tem si ei cu teamă lumească de dosarul electronic, în timp ce ar trebui să se nelinistească duhovniceste si să-i ajute pe crestini printr-o bună neliniste si să le întărească credinta, ca să simtă mângâierea dumnezeiască”.

Acestora, care din cauza lipsei lor de curaj continuă să folosească următoarea formulă: „Noi ne ocupăm cu Hristos si nu cu Antihristul”, le spunem că nu mai trebuie de acum înainte să ne ocupăm de ei, salutând o observatie foarte bună a lui Alexandros Tsirintanis: „Unii crestini au păreri si scopuri atât de ceresti, încât ajung să nu mai fie folositori aici pe pământ; cum s-ar zice, zboară în cer si nu mai păsesc pe pământ… „

Noi, fratilor, avem în fata noastră această pagină concretă de istorie si chiar dacă ceva nu ne place, nu o întoarcem ca să evităm continutul ei, pentru că chiar dacă am întoarce-o, nu înseamnă că ea încetează să mai existe. Vrem ca, privind-o în fată si într-un mod corect, cu credintă în Hristos, s-o înfruntăm si asta cât mai e vreme. Dacă cineva dintre dumneavoastră crede că problema se rezolvă numai închizând ochii si nemaiprivind-o, atunci să imite exemplul strutului pe care-l iubeste.

Fireste, mânati si de iubirea frătească si de datoria pe care o avem fată de Hristos, nu vom înceta să-l lovim prieteneste pe spate si să-l îndemnăm să vadă pericolul iminent, asa încât tăvălugul demonic să nu-l găsească expus, ci ne vom face datoria de frati, ca să avem constiinta linistită. Desigur, bunul Dumnezeu, Care nu vrea să rătăcească creaturile Sale, prevăzând totul, ne-a prevestit că va trimite pe doi mari profeti ai Săi, pe profetul Ilie si pe dreptul Enoh, ca să îndemne lumea să nu-l primească pe Antihrist si nici pecetea lui.

Sigur, cunoastem că îi punem la grea încercare pe toti aceia pe care îi informăm, pentru că deja e adevărat ce a spus Domnul: „De n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovătire pentru păcatul lor” (Ioan 15, 22). Adevărat este si aceasta: „Iar sluga aceea care a stiut voia stăpânului si nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult” (Luca 12, 47).

Fiecare dintre noi trebuie să cunoască că toată taina fărădelegii se lucrează prin îngăduinta lui Dumnezeu, pentru că El lasă să fie astfel cu un singur scop, asa cum spune Apostolul Pavel: pentru a fi judecati toti cei care „n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osânditi toti cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (II Tesaloniceni 2, 10-12).

Sfârsit si lui Dumnezeu slavă

Lumina si faptele credintei, convorbiri cu Parintele Cleopa

1

Introducere

Duhovnicul este sufletul, inima care da viata unei manastiri. Autoritatea lui morala, experienta lui, blandetea si mestesugul lui de a calauzi suflete pentru viata vesnica sunt calitati de necontestat. Duhovnicul, precum o spune insusi numele, este un om al Duhului, care poarta in sine pe Duhul Sfant si cu ajutoruI Lui se lupta cu duhurile rautatii, pentru ocrotirea si mantuirea fiilor sai sufletesti. Sub epitrahilul lui se formeaza noii calugari, se cresc suflete curate pentru Dumnezeu, se dezleaga pacatele, se calauzesc cei ce iau crucea lui Hristos. In chilia duhovnicului, ca intr-o camara a Duhului, se dau sfaturi de taina, se indrepteaza pasii oamenilor pe calea mantuirii, se deschid inimile impovarate, se tamaduiesc rani ascunse, se mangaie sufletele tulburate si se dezleaga marile intrebari ale vietii. La orice ora din zi sau din noapte, duhovnicul sta de veghe, se roaga pentru fiii sai sufletesti, isi deschide usa pentru fiecare; impaca, linisteste, dezleaga, binecuvanteaza, se jertfeste si isi pune sufletul sau garantie pentru fiii sai duhovnicesti. De iscusinta si priceperea lui dvhovniceasca depinde in cea mai mare parte mantuirea celor care ii povatuieste. Arhimandritul Cleopa Ilie este parintele duhovnicesc al Manastirii Sihastria si al multor credinciosi de peste 50 de ani. Arhimandritul Cleopa este un duhovnic al rugaciunii, al cunoasterii si al cuvantului viu, care trezeste constiinta, care lumineaza mintea si da viata. Sfintia Sa porneste de la minte spre inima. De aceea, mai intai invata, sfatuieste, explica, hraneste sufletul prin cuvant si abia la urma spovedeste si asculta glasul constiintei si al inimii celor ce vin la el. Din acest motiv si roadele sunt mari si de durata. Mai ales la cei invatati si iubitori de cunoastere. Parintele Cleopa este considerat, pe drept cuvant, unul din cei mai iscusiti duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului romanesc contemporan. Viata sa interioara exemplara, de ascet si sihastru consacrat, experienta sa in nevointa monahala, vastele sale cunostinte scripturistice si patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar intalnita, blandetea, dragostea sa de oameni, ravna pentru Dumnezeu si cuvantul sau hotarat, intelept si precis, unit cu darul frumoasei vorbiri in grai dulce moldovenesc, fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate in spiritualitatea noastra ortodoxa. Credinciosii, numerosii sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, il socotesc ca fiind o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru manastirile si Biserica noastra. Viata plina de incercari a Prea Cuviosiei Sale, statomicia sa in nevointa si cunoastere, in rugaciune si cuvant, in traire vie si misiune evanghelica, pastorala, au atras in jurul Sfintiei Sale numerosi calugari si credinciosi dornici de cuvant, de sfatuire, de calauza spre Hristos si de mantuire. Asa s-a facut ca in aproape cinci decenii de activitate duhovniceasca, Parintele Cleopa a creat, fara sa stie cum, un curent ortodox traditional de innoire a vietii monahale si crestinesti in manastirile si parohiile din centrul si nordul Moldovei. Daca acest curent s-ar intretine si incuraja, el ar putea progresa si ar da roade bune, atat prin manastiri, cat si prin parohii, tot mai multe lovite de conflicte de familie si de secte. Astazi, parintele Cleopa a trecut de 82 de ani. In ciuda varstei si a ostenelii, fiind plin de iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni, dupa indelungatele ore de rugaciune, gaseste timp totusi pentru folosul si mantuirea celor care vin la el ziua si noaptea. Calugari, preoti si mireni, tineri si batrani, vaduve si cersetori, toti asteapta la usa chiliei Prea Cuviosiei Sale. Unii vin pentru cuvant de folos si sfatuire. Altii, pentru rugaciune si binecuvantare, iar altii pentru spovedanie si milostenie; ii primeste pe toti cu aceeasi bucurie si rabdare.
Dintre numeroasele convorbiri, verbale sau scrise, pe care le-am avut cu Parintele Cleopa in ultimii 20 de ani, am ales 14, deja publicate in cele doua volume de Convorbiri duhovnicesti si le reeditam acum intr-un volum aparte, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit Daniel, cu titlul ” Lumina si faptele credintei ” . Nadajduim ca aceasta carte va fi o calauza duhovniceasca pentru toti cei ce iubesc pe Hristos si poarta in ei nadejdea mantuirii.

Arhimandrit Ioanichie BALAN

Intampinarea Domnului
2 februarie 1994

Convorbirea intai

Despre creatie, caderea omului, rai si iad

1. Parinte Cleopa, spuneti-mi cateva cuvinte despre creatia lumii vazute si nevazute, dupa invatatura Sfintilor Parinti.

Toata creatia este scoala a sufletelor celor cuvantatoare, spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Caci, privind la cele create la Dumnezeu, ne inaltam cu mintea la cele nevazute si ne intarim in sfanta credinta. Cat suntem in trup, toate le vedem ” ca prin oglinda ” , adica prin creatii, care formeaza icoana, imaginea celor viitoare de dincolo de mormant. Creatia este oglinda lui Dumnezeu in care se reflecta bunatatea, mila, pronia si iubirea Tatalui ceresc pentru noi oamenii. Sfintii Parinti numesc pe toate cele vazute ” spatele lui Dumnezeu ” , care inchipuiesc, simbolizeaza pe cele viitoare. Iar cand vom trece la cele vesnice, atunci vom vedea cu ochii cei duhovnicesti ” fata lui Dumnezeu ” , adica vom privi fata catre fata slava Prea Sfintei Treimi, fara sa mai avem nevoie de ” oglinzile ” cele de pe pamant, adica de creatii. Aici pe pamant nu suntem vrednici sa privim pe Dumnezeu in fata. Iar daca auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : ” Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ” ( Ioan 1, 18 ) , sa intelegem ca nu L-a vazut dupa fiinta, dupa esenta, insa Il vedem prin creatie. Ca dupa fiinta nici ingerii din cer nu-L pot vedea si intelege pe Dumnezeu.

2. Ce spun Sfintii Parinti si mai ales Sfanta Scriptura despre ingeri si despre caderea lui Adam ?

La inceput ingerii nu stiau ca Iisus Hristos este numit de Duhul Sfant ” Ingerul sfatului celui mare ” , cum Il numeste proorocul Isaia, cu care se sfatuia permanent Tatal. ” Ingerii nu-L stiau de Fiu al lui Dumnezeu ” , spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Deci, cand a strigat Sfantul Arhanghel Mihail, zicand : ” Inchinati-va Ingerului sfatului celui mare ” , unii din ingeri n-au vrut sa I se inchine Lui si de aceea au cazut in adancul iadului, cum spune Mantuitorul : ” Vazut-am pe satana, cazand ca un fulger din cer ” ( Luca 10, 18 ) .
Deosebirea dintre caderea ingerilor rai si a omului este ca ingerii au cazut cu voia lor, deci din libertate, iar omul a cazut din amagire si din indemnul diavolului. Iar ” pacatul cu sfatuire ” , spune Sfantul Ioan Gura de Aur, ” jumatate este al celui ce il face si jumatate al celui ce l-a sfatuit ” . Dumnezeu a ingaduit omului in rai sa faca pacatul cel mai mic, adica sa manance din pomul cunostintei binelui si raului. Ca daca manca din pomul Vietii, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, omul nu mai avea pocainta niciodata, se impietrea la inima ca diavolul, cadea ca diavolul, nu mai murea niciodata si se chinuia in veci in iad, asemenea satanei.
La caderea lui Adam au contribuit doua patimi rationale ale omului – mandria si pofta. Prin caderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui Dumnezeu, caci a cazut din ispita diavolului. Astfel, harul si arvuna mantuirii au ramas in om, pentru ca a gresit din nestiinta si pentru ca este purtator de trup pamantesc. Numai celui ce se leapada de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfant, dar si acesta. este primit prin pocainta. Iar cel ce greseste din nestiinta, pastreaza harul, insa acoperit de pacate. Iata pentru care pricina femeia lui Adam s-a numit Eva, adica Viata, iar nu moarte, pentru ca nu a cazut total ca diavolul si apoi pentru ca prin a doua Eva, ˇ adica Maica Domnului, se va izbavi neamul omenesc.
Dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, indoit a fost creat omul, cu trup si suflet; indoit a fost si pomul cunostintei binelui si raului; indoita si urmarea greselii lui Adam; indoit este si raiul- raiul pamantesc, sau sanul lui Avraam, unde stau sufletele dreptilor pana la judecata viitoare si raiul ceresc, adica imparatia cerurilor unde vor intra dreptii pana dupa a doua judecata. Iar mancarea din pomul cunostintei binelui si raului inseamna ” cat de bine era omului daca nu manca si cat de rau este ca a mancat ” .
Despre ingeri trebuie sa stim ca ei s-au zidit numai prin gandirea lui Dumnezeu, dar nu erau neschimbatori, ci i-a lasat ca ei singuri sa castige prin lupta neschimbarea. Atat ingerii cat si primii oameni nu aveau imaginatie. Cum au cazut ingerii in imaginatie, indata au cazut din cer in iad, ca doreau sa fie asemenea ” celui Preainalt ” . Iar oamenii au cazut in clipa cand s-au indoit de cuvantul lui Dumnezeu. Indata ce satana le-a rapit frica de moarte, zicand : ” Nu veti muri, ci veti fi vii… ” , omul a cazut in imaginatie si apoi in pacat. Cea mai mare paguba este sa uite omul de moarte. Cum i-a sters omului din minte frica mortii, indata a murit prin pacat. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca primul om a cazut prin trei lucruri : femeia, lemnul ( pomul ) si neascultarea. Si tot prin trei lucruri va fi mantuit : Maica Domnului, Crucea si ascultarea.

3. Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei ?

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut ” ingrecata ” ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, ” se odihnea deasupra apelor ” , ca sa dea viata apelor si zidirilor.
Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca ” pamantul era netocmit si gol ” , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu ” sa fie lumina ” ( Facerea l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.
Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare ” caruta luminii ” , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul ” ca o lampa ” , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti ” temeliile lumii ” si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : ” Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui ” ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt ” temelii ” ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : ” Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez ” , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.
Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : ” cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei ” ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.

4. Ce ne mai puteti spune despre creatie si despre crearea omului ?

Dumnezeu a facut pe om si intreaga lume din patru materii sau stihii. Doua stihii usoare – aerul si focul – si doua stihii grele, care curg in jos – pamantul si apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucreaza unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar in vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul Domnului care zice : ” De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile pamantului ” ( adica aerul, pamantul si apa ) . Dar zice Duhul Sfant prin gura lui David ca nu va distruge stihiile si intreaga zidire, ci numai le va innoi : ” Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fala pamantului ” ( Psalm 103, 31 ) .
Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul – un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si ” a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grai ” ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici este raiul.
Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : ” Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra ” ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din doua parti – trup si suflet – dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti – trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.
Omul incepe de pe pamant sa guste si sa traiasca cele ale cerului, caci inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata, se dezbraca de cele pamantesti si se imbraca in cele ceresti, asa cum au fost sfintii. Caci ” zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului ” ( Romani 8, 22-23 ) .
Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric, vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi. Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume, numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacatesi de iad si sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune si pocainta. Aici placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mantuire. Ca spune Sfantul Maxim Marturisitorul : ” Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea vesnica ” . A treia lume este raiul si imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.

5. Ce altceva trebuie sa mai stim despre om ?

Omul este ” regele creatiei ” pentru ca este facut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; pentru ca are suflet viu si poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Omul este singura fiinta care primeste darul de a spori in virtute, in sfintenie si in putere, ajungand pana la indumnezeiere. Insa prin pacat, omul a cazut din cinstea cea dintai, in starea cea de rob, de om pacatos. De aici, se poate iarasi sui la cinstea cea dintai, de fiu al lui Dumnezeu, insa cu multe si mari jertfe si osteneli. Iata ce zice despre aceasta Sfantul Grigorie de Nyssa : ” Precum Dumnezeu l-a facut pe om alt dumnezeu, dumnezeu al pamantului, tot asa, prin pacat, Dumnezeu S-a suparat asa de mult pe om, incat intreaga zidire s-a razvratit asupra omului. Trupul ii este neputincios si plin de suferinte, focul il arde, frigul il omoara, sarpele il musca, lupul il ucide, marea il ineaca, pamantul il inghite, foamea il chinuie, diavolul il ispiteste pana la moarte… ” .
Totusi Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare, de pocainta si de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, desi inabusit de pacate. Apoi i-a dat legea constiintei ca sa-l invete si sa-l mustre pentru cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului pierdut, adica nostalgia paradisului, care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de pocainta, simtire duhovniceasca spre cele bune. In Hronograf se spune ca dupa izgonirea lui Adam din rai, patruzeci de zile a plans stramosul Adam la portile raiului, cerand iertare, insa heruvimii care strajuiau portile raiului nu i-au mai deschis, caci nu mai putea sa intre in nemurire omul muritor fara pocainta si jertfa de rascumparare a lui Hristos. Atunci, intorcandu-se Adam inapoi pe pamant, a inceput a-l ara, a-l semana si a lucra in sudoarea fruntii sale, ca sa-si dobandeasca painea cea de toate zilele.
Desi era departe de Dumnezeu, de aici de pe pamant omul Il putea vedea pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Isaac Sirul, insa in chip tainic, prin cei doi ochi ai sufletului. Cu un ochi Il vedea pe Dumnezeu din zidiri, adica prin contemplarea duhovniceasca a creatiei, a tuturor celor facute asa de minunat de mainile lui Dumnezeu. Cu al doilea ochi Il vedea pe Dumnezeu prin implinirea poruneilor Lui si prin simtirea duhovniceasca a inimii. Sfantul Vasile cel Mare spune in aceasta privinta ca, cu cat sporeste omul in cugetarea sau contemplarea naturala a zidirilor, in aceeasi masura sporeste in credinta si in dragostea de Dumnezeu.

6. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cele noua cete ingeresti ?

Dumnezeu a creat mai intai lumea nevazuta, adica pe ingeri. Sfantul Apostol Pavel si mai tarziu ucenicul sau, Sfantul Dionisie Arepagitul, in lucrarea sa Ierarhia cereasca si bisericeasca, imparte ingerii in noua cete ceresti, fiecare ceata de ingeri avand o anumita misiune dumnezeieasca ( Romani 8, 38; 1 Petru 3, 22 ) . Astfel, Serafimii cei cu cate sase aripi, Heruvimii cei cu ochi multi si Scaunele sau Tronurile, care ” odihnesc pe Dumnezeu ganditor ” , formeaza prima ceata de ingeri. Acestia inconjoara tronul cel de vapaie si lumina al Prea Sfintei Treimi ( Iezechiel 1, 4-28 ) . Apoi urmeaza Puterile, Stapaniile si Domniile, care formeaza a doua ceata mijlocie de ingeri. Acestia au misiunea sa stapaneasca intreg universul, planetele, stelele, vanturile, marile si puterile intunericului, adica pe diavoli si iadul. Urmeaza apoi Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii, care formeaza a treia ceata de ingeri si au ca misiune sa faca cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Deci, ingerii nostri pazitori sunt numarati in ceata a noua, ca cei mai de pe urma dintre ingeri si cei mai apropiati de neamul omenesc.

7. Ce stim din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parintii despre rai ?

Sfanta si dumnezeiasca Seriptura ne vorbeste despre rai, zicand : ” Si a sadit Dumnezeu rai in Eden, catre Rasarit, si-a pus acolo pe omul pe care l-a facut. Si a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot pomul frumos la vedere si bun la mancare; si pomul vietii in mijlocul raiului, precum si pomul cunostintei binelui si raului ” ( Facere 2, 8-9 ) . Sfantul Ioan Damaschin, despre rai, zice asa : ” Pentru ca Dumnezeu a vrut sa faca pe om dintr-o fire vazuta si una nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa ( Facere 1, 26 ) , ca pe un inger si stapan al intregului pamant si ale celor ce sunt intru el, i-a zidit omului inainte un fel de palat imparatesc in care traind, va avea viata fericita. Acesta este raiul dumnezeiesc, plantat in Eden cu mainile lui Dumnezeu, camara a intregii bucurii si veselii; caci Eden inseamna desfatare si este situat in partea de rasarit, mai sus decat tot pamantul. Are o clima temperata si este luminat de un aer foarte fin si curat, acoperit cu plante vesnic inflorite, plin de miros de buna mireasma, umplut de lumina, depasind notiunea oricarei frumuseti si podoabe simtite; un tinut cu adevarat dumnezeiesc si o locuinta vrednica de cel facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In el nu locuia nici o fiinta rationala, ci numai omul, plasmuirea mainilor dumnezeiesti ” ( Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap.11, Despre paradis ) .
Sfantul Vasile cel Mare, aratand din Sfanta Scriptura ca raiul a fost zidit de Dumnezeu la rasarit, zice : ” Si a sadit Dumnezeu raiul in Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul pe care l-a plasmuit. Sa intelegem, deci, ascultatorilor, sadire vrednica lui Dumnezeu si rai cuviincios iubirii de podoaba al unui Ziditor ca Acesta atat de mare ” . Apoi, aratand ca nu cu lemne de obste a fost impodobit raiul, zice acelasi Sfant Parinte : ” Daca cu lemnele cele de obste ar fi fost plin raiul, s-ar fi cuprins cu adevarat intru facerea cea dintai a sadurilor si nimic nu ar fi fost trebuinta de sadirea cea mai aleasa si mai deosebita… dar acum, mult mai deosebite si cu chipul si cu gusturile si cu neamurile, sadurile cele din sine, care mai inainte rasarisera din pamant, sunt felurile copacilor saditi de Dumnezeu in rai ” ( Exaimeron ) .

8. Unde este locul raiului si al iadului si care este originea lor ?

Cat priveste despre locul raiului, Sfantul Vasile cel Mare nu arata locul geografic unde a fost anume. Ci zice doar atat : ” Deci acolo a sadit Dumnezeu raiul unde nu era sila vanturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii si patru vremi ale anului, nu grindina, nu trasnete care aprind, nu volburi, nici trasnete care lovesc, nici inghetare de iama, nici umezeala de primavara, nici infocare de vara, nici uscaciune de toamna… Acolo floarea nu putina vreme straluceste… Buna mireasma este fara de sat, frumoasa vopseala vesnic straluceste… Acolo sunt neamuri de feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasului, dulceata prea minunata adauga celor ce se vad, incat sa se ospateze omul prin toate simtirile : pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipaindu-le, pe altele mirosindu-le si din altele gustand… ” ( Exaimeron, Cuvant pentru rai ) . Despre rai, atat Sfanta Scriptura, cat si dumnezeiestii Parinti ne arata ca locul lui este la Rasarit. Raiul se mai numeste si ” Paradis ” , care in limba persana inseamna gradina plina de saduri si flori. In limba ebraica raiul se zice ” Pardus ” . Teofilact al Bulgariei si Sfantul Nicodim Aghioritul spun sa nu se confunde raiul cu cerul, pentre ca altul este cerul si altul raiul, unde a fost primul om.
Asadar, iata aici putine cuvinte despre rai si locul raiului. Iar despre iad stim din dumnezeieasca Scriptura ca iadul este loc de chin ( Matei 18, 8; 23, 33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23, 28 ) . Stim ca in iad sufera trupul si sufletul celor pacatosi ( Matei 5, 30; 18, 9 ) . Stim ca in iad este pedeapsa vesnica ( Daniil 12, 2; Matei 25, 46 ) . Iadul are foc vesnic ( Matei 18, 8 ) ; flacara vesnica; are rau de foc ( Apocalipsa 20,10; 19, 20 ) ; are foc nestins ( Isaia 66, 24; Marcu 9, 43 ) ; are foc mistuitor ( Isaia 33, 14 ) ; are gheena focului ( Matei 5, 22; 10, 28; 18, 9 ) ; are tartar ( 2 Petru 2, 4; Apoc. 20,1 ) ; acolo este ” viermele, plangerea si scrasnirea dintilor ” ( Matei 13, 42; 51, 50 ) , cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, aratand cat folos aduce omului cugetarea la iad, zice : ” Daca la gheena totdeauna vom gandi, nu vom cadea degraba in gheena ” . Si iarasi : ” Nimeni din cei ce au inaintea ochilor gheena nu va cadea in gheena ” ( Impartire de grau, Cuvant despre judecata cea viitoare ) . Iar unde este locul iadului, dupa Sfanta Scriptura, acesta ni-l arata dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Efeseni, zicand : ” Iar aceea ca S-a suit, ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului ” . Apoi zice : ” cel ce S-a pogorat, Acela este care S-a si suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate sa le umple ” ( Efeseni 4, 9-10 ) . Deci, iata marturia Sfintei Scripturi despre locul iadului. Locul lui este in ” partile cele mai de jos ale pamantului ” , adica adancul cel nemasurat al vazduhului. De aceea si dumnezeiescul Parinte Ioan Damaschin, intelegand acest lucru din Sfanta Scriptura, zice astfel in cantarile sale : ” Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase, si a treia zi, precum Iona din chit, ai inviat din mormant ” ( Slujba Invierii, pesna a 6-a ) .
In cartea Usa pocaintei tiparita in limba romana la Brasov, in anul 1812, scrie : ” Drumul cerului se face prin pogorare, dupa cum si drumul iadului se face prin suire; si macar ca cerul este deasupra crestetului nostru, iar iadul este sub picioarele noastre, cu toate acestea, ca sa ajungi in cer este trebuinta sa te smeresti si sa te pogori, pentru ca este scris in Sfanta Scriptura : ” Tot cel ce se va inalta pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta ” ( Luca 14, 11 ) .
Cat priveste originea raiului, el a fost creat de Dumnezeu odata cu crearea primului om, caruia i-a fost incredintat sa-l lucreze si sa-l stapaneasca. Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru ingerii cazuti care s-au prefacut in diavoli, inainte de crearea omului, adica in clipa cand Lucifer a cugetat ” sa fie asemenea ” cu Dumnezeu. Altceva este raiul si altceva este Imparatia Cerurilor. Raiul a fost destinat omului inainte de cadere, in care stau si sufletele dreptilor pana la judecata de apoi, fiind numit si ” sanul lui Avraam ” ; iar Imparatia Cerurilor este locul unde se afla scaunul si slava Prea Sfintei Treimi si unde vor intra sufletele dreptilor dupa judecata de apoi, fiiind numita si ” fericirea vesnica ” ( Matei 25, 46 ) .

9. Care este numarul ingerilor cazuti din cer, dupa Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti, in ce loc stau diavolii pana la judecata viitoare si de au voie sa ispiteasca si sa piarda pe oameni ?

Dumnezeiasca Scriptura nu ne arata exact numarul ingerilor cazuti din cer, ci numai ne spune ca cei ce au cazut din cer impreuna cu Lucifer ” au fost a treia parte din stelele cerului ” , adica din ingeri ( Apocalipsa 12, 4, 9 ) . Iar locuinta ingerilor cazuti este in vazduh, adica locul dintre cer si pamant ( Efeseni 6, 12 ) . In alt loc spune ca ingerii rai sunt aruncati in intuneric, adica departe de fata lui Dumnezeu, pana la judecata viitoare ( Isaia 14,12,15; II Petru 2; 4; Iuda 1, 6; Luca 8, 31 ) .
Crestinii, toti oamenii drepti ai lui Dumnezeu sunt ispititi si suparati de diavoli cu ingaduinta si voia lui Dumnezeu, pentru a nu se mandri, pentru a li se incerca credinta si pentru a-si pune toata nadejdea lor numai in Dumnezeu ( II Corinteni 12, 7; I Petru 1, 6-7 ) . De asemenea, crestinii sunt ispititi de diavol, pentru incercarea dragostei lor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 13, 3 ) ; pentru incercarea supunerii oamenilor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 8, 2 ) ; pentru a se alege cei buni de cei rai si a se invrednici de mai multa plata. Ispitele diavolului, insa, nu intrec niciodata puterile noastre, ” caci Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi mai presus de puterile noastre ” ( I Corinteni 10, I3; II Petru 2, 9; Apocalipsa 3,10 ) .

10. Din ce cauza a cazut omul din rai ? Din mandrie, din neascultare sau din amagirea diavolului ?

A cazut din toate aceste pricini. Si din mandrie, caci a voit sa fie asemenea Ziditorului sau; si din lacomie, pentru ca a mancat din pomul oprit; si din neascultare, si din zavistia si amagirea diavolului ( Sf. Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. III. pag. 153; Facere 3, 1-7; II Corinteni 11, 3; I Corinteni 7, 5; Matei 4, 1; I Tesaloniceni 3, 5 ) .

11. Ce s-ar fi intamplat cu Adam daca nu manca din pomul cunostintei binelui si raului, ci manca din pomul vietii ?

Daca Adam ar fi mancat din pomul vietii, atunci si pedeapsa lui ar fi fost fara de sfarsit, adica nu ar mai fi murit, ca prin moarte sa i se ierte pacatul, ci ar fi fost aruncat in adancul iadului, impreuna cu diavolul, fara nici o speranta de iertare si rascumparare ( Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, cap. 11 ) .

12. Cum s-ar inmultit neamul omenesc si ce soarta ar fi avut daca nu gresea Adam in rai ?

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca ” scopul de mai inainte al lui Dumnezeu a fost sa nu ne nastem prin legatura nuntii, din stricaciune ” . Dar calcarea poruncii a facut ca oamenii sa se inmulteasca prin nunta, intrucat Adam a nesocotit legea data de Dumnezeu. Deci, toti cei ce se nasc din Adam ” se zamislesc intru faradelegi ” , cazand sub osanda protoparintelui. Aceasta o spune proorocul David zicand : ” in pacate m-a nascut maica mea ” . Deci Eva, maica noastra, a tuturor, a nascut in pacat, adica din placere. De aceea, si noi cazand sub osanda maicii noastre Eva, zicem ca ne nastem in pacate ( Filocalia, vol. II, pag. 210 ) .
Unii Sfinti Parinti afirma ca, daca Adam nu ar fi gresit, neamul omenesc s-ar fi inmultit prin cuvant. In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel Mare : ” Ce zici, omule ? Este oare vreun lucru cu neputinta la Dumnezeu ? Oare Dumnezeu, Care inmulteste neamul multor feluri de pasari fara impreunare, nu putea face acest lucru si cu neamul omenesc ?… ” ( Exaimeron, Cuvantul 8 ) .
Iar daca intrebi ce soarta ar fi avut Adam daca nu gresea in rai, la aceasta zic ca ” Dumnezeu l-a facut pe om pentru ca sa se impartaseasca de bucuria de a fi in preajma lui Dumnezeu si de fericirea de a cunoaste, de a-L slavi pe Dumnezeu ” . El este incununarea intregii zidiri, este o lume mica, cum spun Sfintii Parinti. Prin trupul sau, omul face legatura cu lumea vazuta, iar prin suflet el face legatura cu Dumnezeu. Omul a fost facut sa fie faptura aleasa a slavei dumnezeiesti. Rostul sau in rai era sa implineasca porunca lui Dumnezeu si sa lucreze prin harul Duhului Sfant la desavarsirea sa, ajungand prin participare sa fie dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ( Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 71-73 ) .

13. Cum se cuvine sa traim noi pe pamant, pentru a rascumpara pacatul stramosesc al lui Adam facut in rai ?

Mai intai trebuie sa ne botezam in numele Prea Sfintei Treimi, deoarece Sfantul Botez deschide imparatia cerurilor, dupa cuvantul Sfintei Evanghelii, care zice : ” De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu ” ( Ioan 3, 5 ) . Bupa botez, avem datoria sa ne pazim de pacate si sa luptam impotriva lor, fiind ajutati de harul lui Dumnezeu cel primit la Sfantul Botez. ” Prin botez ne-a scos eu sila din robie, desfiintand pacatul prin cruce si ne-a dat poruncile libertatii; dar a urma sau nu poruncilor, a lasat la voia noastra libera. Deci, chiar de la Sfantul Botez, dupa harul lui Iisus Hristos, ni s-a daruit harul desavarsit al lui Dumnezeu, spre implinirea tuturor poruncilor. Dar pe urma, tot cel ce l-a primit in chip tainic, dar nu implineste poruncile, pe masura neimplinirii este luat in stapanire de pacat, care nu este al lui Adam, ci al aceluia ce a nesocotit poruncile, intrucat luand puterea lucrarii, nu a savarsit lucrul ” ( Filocalia, vol. 1, Sfantul Marcu Ascetul, pag. 278 ) . ” Caci in masura in care crezand, lucram poruncile, in aceeasi masura lucreaza si Duhul Sfant in noi roadele Sale… ” ( Ibidem, pag. 290 ) .

14. Care este cea dintai lege data omului in rai ?

Dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul, cea dintai lege data de Dumnezeu omului in rai este legea cea fireasca, adica vederea si intelegerea zidirilor lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5 ) .

15. Spuneti-ne cateva cuvinte despre patriarhul Avraam si urmasii Lui. Cum a ajuns el ” parinte al multor neamuri ” ?

Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele sa uneasca toate cele trei grupe de popoare care se trag din semintia lui Noe. Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage semintia evreilor, adica semitii. Prin Heturia, care era din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei si Europei, adica iafetitii. Iar prin a treia femeie, Agar slujnica, care era din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage semintia agarenilor sau arabilor, numiti si hamiti. Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit parinte al tuturor semintiilor pamantului, adica al semitilor ( evreilor ) , al iafetitilor, adica al crestinilor ( indo-europenilor ) si al hamitilor, adica al arabilor. Cand toate aceste trei semintii vor crede in Hristos, atunci se vor uni toate popoarele si ” va fi o turma si un pastor ” . Noi crestinii suntem fiii lui Avraam prin credinta lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos si prin femeia lui, Heturia. Semitii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hamitii ( arabii ) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi crestinii suntem fiii lui Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos, care este mult mai de pret decat a fi fiul lui Avraam prin sange, cum sunt evreii si arabii.

16. Spuneti-ne ceva si despre Noe si urmasii lui.

Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru ca el singur cu inca sapte suflete au fost scapati de Dumnezeu cu viata in vremea potopului. El a avut trei fii : Sem, Ham si Iafet. Pe Sem l-a binecuvantat tatal sau Noe, zicand : ” Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan ( fiul lui Ham ) sa-i fie rob ” . Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvantat, zicand : ” Sa inmulteasca Dumnezeu pe Iafet… ” iar pe Ham l-a blestemat, pentru ca a vazut goliciunea tatalui sau, zicand : ” Blestemat sa fie Canaan! Robul robilor sa fie la fratii sai. ” ( Facere 9, 25-27 ) .
Datorita pacatelor lui Sem, pamantul Palestinei a fost mai tarziu ocupat de popoarele canaaneice, care se trag din Ham. De aceea a fost chemat Avraam din tara Ur in Canaan ca sa mosteneasca pamantul stramosului sau Sem. Pentru aceea si Moise a intors poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei, adica in tara Canaanului, care era dat lor de Dumnezeu dupa potop. Dar, dupa cum stim, din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din Palestina, ” afara de cinci cetati ” pe care Dumnezeu nu le-a dat in mainile evreilor; pentru ca prin aceste popoare pagane sa-i smereasca pe evrei cand vor iesi inaintea lui Dumnezeu. Deci, ori de cate ori evreii suparau pe Dumnezeu, El ii lasa sa cada in mainile celor cinci popoare pagane, printre care au fost si filistenii.
Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu face tot asa si cu crestinii si chiar cu barbatii sfinti. Le lasa unele slabiciuni si patimi firesti nebiruite de ei, precum mania, somnul, foamea, lenevirea, gandurile, imaginatia, ispitele trupesti, cu scopul sa-i smereasca, ca sa nu cada in pacatul mandriei. La sfarsitul vietii, insa, Dumnezeu le ridica aceste patimi si prin mila Lui se mantuiesc. Caci fara mila Lui, nici sfintii nu se pot mantui, dupa cuvantul care zice : ” In dar sunteti mantuiti „.

Convorbirea a doua

Despre credinta, nadejde, dragoste si har

17. Credinta in Dumnezeu este innascuta in om sau este dar al lui Dumnezeu ?

Credinta este un dar al lui Dumnezeu ( Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni 1, 29; II Petru 1, 1 ) . Credinta este un lucru al lui Dumnezeu ( Fapte 11, 21; I Corinteni 2, 5; Efeseni 1, 19; Coloseni 2, 12; II Tesaloniceni 1, 11; I Timotei 1, 14 ) . Credinta este un dar al Sfantului Duh ( I Corinteni 12, 9; Galateni 5, 22 ) . Credinta in Dumnezeu apartine si vointei omului ( Matei 8, 13; 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42 ) . Credinta creste si se dezvolta prin voia omului, ” prin colaborarea si conlucrarea noastra cu Dumnezeu ” ( Teologia Morala, vol. III, Bucuresti 1981, pag. 95 ) .

18. Necredinta in Dumnezeu se datoreaza lipsei harului Sfantului Duh sau lipsei sentimentului religios din inima omului ? Adica necredinta declarata este un act liber al vointei omului sau se datoreaza incapacitatii sale de a crede si lipsei de educatie religioasa ?

Necredinta ii vine omului mai mult din voia lui libera de a se lega pe sine de lucrurile cele desarte si trecatoare ale veacului de acum ( Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentrru ca sa fie omul desavarsit, tomul III, pag. 243, Manastirea Neamt, 1823 ) . Iarasi, necredinta ii vine omului din inima necuvioasa ( Evrei 3, 12 ) ; din inima impietrita ( Marcu 16, 14 ) ; din cauza abaterii de la adevarul revelat ( Ioan 8, 44-46 ) ; din orbirea trimisa de la Dumnezeu ( Ioan 12, 39-49 ) ; din orbirea trimisa asupra lui de la diavolul ( II Corinteni 4, 4 ) , care fura cuvantul ( Luca 8, 12 ) ; precum si din cautarea slavei omenesti ( Ioan 5, 14 ) . Necredinta este un act liber al omului prin care el nu voieste sa creada in Dumnezeu ( Luca 16, 23; Ioan 19, 9-10 ) ; in fagaduintele Lui si in minunile Lui ( Ioan 12, 37; Psalm 77, 36; Numeri 14, 11 ) .

19. Care sunt mijloacele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge si pastra credinta in Dumnezeu : catehizarea citirea Sfintei Scripturi, rugaciunea, minunile, milostenia, predica sau exemplul personal ?

Primul mijloc de a convinge pe cineva sa creada in Dumnezeu este predica deoarece credinta vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvantului lui Dumnezeu ( Romani 10, 17 ) . Caci, cum vor crede de nu vor auzi ( Ioan l, 7; 17, 20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; II Tesaloniceni 1,10 ) . Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi dupa marturia care zice : ” Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu si crezand sa aveti viata intru numele Lui ” ( Ioan 20, 31; II Timotei 3,15; I Ioan 4,13 ) . Al treilea mijloc de a convinge la credinta in Hristos sunt minunile lui Dumnezeu ( Ioan 6, 30; 7, 31;11, 23-25; 20, 30-31 ) .
Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinta in Dumnezeu este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu intelegere, dupa cea scrisa : ” Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca sa fie ei fara cuvant de aparare ” ( Romani 1, 20 ) . De aceea si Sfantul Dionisie Areopagitul numeste adevarata teologie, privirea duhovnicestilor cuvinte celor din zidire, prin care, din acestea de jos ne suim catre cele de sus, adica, din cele pricinuite, ne suim catre pricinuitorul. Si asa, prin zidire, ca printr-o oglinda, privim pe Ziditorul si Il laudam pe El si Il numim ca este Dumnezeu, dupa purtatorul de Dumnezeu Maxim Maiturisitorul. Si toate se zic si sunt cu dumnezeiasca vointa, ca Cel ce este pricinuitor a toate, dupa teologia adeveritoare, pozitiva si nimic din toate nu este mai presus de Fiinta, dupa teologia tagaduitoare – negativa.
Zice, inca, cu impreuna-glasuire si dumnezeiescul Dionisie, ca : ” Dumnezeu si din toate cele ce sunt se lauda, dupa asemanarea tuturor, ale carora este pricinuitor. Si este, iarasi, prea dumnezeiasca cunostinta a lui Dumnezeu, ceea ce prin necunostinta se cunoaste, dupa unirea cea mai presus de minte ” . Si iarasi : ” Dumnezeu intru toate este si intru nimenea, nimic. Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui ” . Vezi pe larg despre aceste lucruri la Sfantul Nicodim Aghioritul, in Paza celor cinci simtiri, Manastirea Neamt 1826, Cap. IV, paginile 345-376. Si Marele Vasile zice ca : ” Toata zidirea lui Dumnezeu este scoala sufletelor celor cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, prin cele vazute si simtite dand povatuire mintii catre privirea celor nevazute ” ( Exaimeron, Voroava I, fila III, Bucuresti, 1826 ) .
Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinta in Dumnezeu, este predica prin pilda vietii, prin exemplul personal, adica prin trairea dupa voia lui Dumnezeu si dovedirea prin lucru a celor ce invata cineva. De aceea, a zis unul din Sfintii Parinti : ” Taci tu si lasa sa vorbeasca lucrurile tale ” . Si iarasi : ” Mustra prin puterea faptelor celor bune ale tale, pe cei ce impreuna iti dogmatisesc tie, iar nu prin placerea grairii cu cuvintele tale ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 23 ) . De aceea si marele Apostol Pavel indeamna pe ucenicul sau, Timotei, ca ” intru toate sa se faca pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta si cu curatia ” ( I Timotei 4, 12 ) . La fel si pe efeseni ii invata sa se poarte ” ca fii ai luminii ” ( Efeseni 5, 8-10 ) . Iar colosenilor, le scrie asa : ” Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt afara ( din Biserica ) si rascumparati vremea. Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia ” . ( Coloseni 4, 5-6 ) .

20. Cum se cuvine a se purta crestinii fata de necrestini si de necredinciosi ? Au voie sa locuiasca la un loc sau sa se casatoreasca intre ei ?

Fata de necrestini trebuie sa ne purtam cu dragoste si cu blandete, caci prin aceste doua mari virtuti pe multi ii aducem catre Hristos, dupa marturia Sfantului Efrem Sirul care zice : ” Chipul de a aduce pe toti la Hristos, este numai al dragostei si al blandetei ” ( Cuvant pentru dragoste, Tomul III, pag. 31-37 ) . Si Sfantul Macarie cel Mare numai cu cateva cuvinte vorbite cu dragoste si blandete a intors la credinta in Hristos pe un slujitor idolesc, pe care apoi, si calugar, si ucenic al sau l-a facut ( Pateric, Cuvantul 37, pag. 146 ) .
Cat priveste pe eretici avem marturia dumnezeiescului Apostol Pavel care ne spune : ” De omul eretic dupa prima sfatuire si a doua sfatuire, departeaza-te ” ( Tit 3, 10 ) . Ereticii sunt vrajmasi ai adevarului si ai lui Dumnezeu ( Psalm 36, 20 ) . Ereticii sunt fii ai celui viclean ( Matei 13, 38 ) , carora nu ne putem increde ( Ioan 2, 24 ) . Ereticii, fiind vrajmasi ai lui Dumnezeu ( Psalm 36, 20 si 91, 9 ) , nu avem voie sa-i iubim, ca pe crestini, ca ei sunt ” fii ai diavolului ” , ” pui de vipera ” ( Matei 3, 7; 12, 34; 23, 33; Luca 3, 7 ) . Cu ereticii nici nu avem voie sa ne rugam ( canonul 10 si 64 Apostolic ) . Pacatul lor este impotriva Duhului Sfant, care ” nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor ” ( Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10 ) . Pe eretici nici in casa nu avem voie sa-i primim, nici ” buna ziua ” sa le zicem ( II Ioan l, 10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag.156 ) .
Cat priveste casatoria unui crestin ortodox cu femeia eretica sau invers, nu se poate, deoarece nu se poate impreuna lupul cu oaia, spre nasterea de fii ( Pravila Bisericeasca, Nicodim Sachelarie, pag. 91, manuscris ) . Iar daca doi soti inainte de a se face crestini s-au casatorit legal, apoi daca unul din ei s-ar converti la adevarata credinta ortodoxa, iar celalalt va ramane in necredinta, dar ar voi sa traiasca mai departe cu sotul dreptcredincios, unul ca acela, dupa zisa Apostolului, sa nu se desparta, fiindca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios ( I Corinteni 7, 12-14; VI Ecumenic, Canonul 72 ) .

21. Cum se cuvine a se purta crestinii ortodocsi fata de crestinii de alta confesiune ?

Cu cei de alta religie, daca nu ne provoaca la discutii despre credinta noastra cea dreapta, trebuie sa ne purtam fata de ei cu dragoste si mila si sa-i ajutam la nevoile lor, dupa pilda data noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos cu samarineanul cel milostiv ( Luca 10, 37; Matei 7, 12 ) . Iar daca voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta, sau Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe, atunci ” trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte ” ( Razboiul nevazut, cap. XIX, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) . Fiindca se cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi insine, iar pe Dumnezeu fara de margine. Nu cumva socotind noi ca iubim pe aproapele, sa ne lasam calcati de cei straini de dreapta credinta in Hristos, care voiesc a ne departa pe noi de la ortodoxie si a ne impune credinta lor cea stramba si ereticeasca. Se cade, asadar, oricarui preot ortodox si oricarui crestin al Bisericii noastre dreptmaritoare, sa fie un bun ostas al lui Hristos cu toata evlavia si cu manie barbateasca si tare sa apere prin cuvant si prin scris adevarul dreptei noastre credinte. Nu se cade a fi bland acolo unde nu trebuie a te purta cu blandete. Ca, auzi ce zice proorocul : ” Acolo cel bland sa fie razboinic ” ( Ioil 3, 10 ) . Acelasi lucru ne invata si Sfantul Pimen cel Mare, zicand : ” Se cade noua a rabda toate, macar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar taia mana noastra cea dreapta, iar daca cineva voieste a ne departa si a ne desparti pe noi de Dumnezeu, atunci sa ne maniem ” ( Pateric, Cuvantul 118, pag. 190 ) . Si iarasi zice : ” Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia oara fa-te sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de dreapta credinta ” .

22. Care este pozitia evanghelica a Bisericii Ortodoxe fata de oameni in general ?

Biserica noastra Ortodoxa, avand in vedere invatatura marelui Apostol Pavel, care zice : ” Va indemn, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri si multumiri pentru toti oamenii ” ( I Timotei 2, 1-2 ) , face rugaciuni pentru cei mai sus pomeniti, pentru conducatori, pentru necrestini, pentru necredinciosi si cei de alte religii, dar numai in chip sobornicesc, nepomenindu-i pe nume, deoarece unii ca acestia nu au impartasire cu noi.
De exemplu, cand auzim la Sfanta Liturghie pe preot zicand : ” Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i invete pe dimsii cuvantul adevarului, sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca Si Apostoleasca Biserica… ” ; sau cand zicem : ” Pentru pacea a toata lumea… ” si celelalte, atunci Biserica noastra dreptmaritoare se roaga in chip sobornicesc cum am zis, pentru toti oamenii, dar nu nominal, ci numai in general. A ne ruga impreuna cu ei ne opresc dumnezeiestile canoane ( Apostolic 9, 10, 45, 64; Laodiceea 6, 7, 33; Vezi si la Sfantul Simion Tesaloniceanul, intreb. 47, pag. 490 ) .
Biserica Ortodoxa, fata de toate confesiunile crestine, fata de popoarele pagane, precum si fata de necredinciosi, pastreaza invatatura Mantuitorului de a socoti pe toti oamenii aproapele nostru ( Matei 22, 39 ) si a urma cele zise : ” Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea ” ( Matei 7, 12 ) . Cat priveste credinta lor, nu putem avea impartasire cu ei nici in rugaciune, nici in celelalte Taine ale Bisericii lui Hristos, pana nu vin la dreapta credinta ( Canoanele 10-11 Apostolic ) . Iar cat priveste pacatele lor, nu avem voie a-i uri pe ei, ci pe diavolul prin care au cazut, dupa cum zice Sfantul Isaac Sirul : ” Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste faptele lor si nu-i dispretui pentru aceste fapte ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 57 ) . Cu alte cuvinte, a uri boala, iar nu pe bolnav. Cat despre secte si orice fel de erezii, nu avem voie nici a ne ruga impreuna, nici a manca cu ei, nici in casa a-i primi, ca nu cumva de lucrurile cele rele ale lor, si de ereziile lor sa ne impartasim ( II Ioan 1,10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag. 156; II Ecumenic, canon 5; III Ecumenic, canon 7; VI Ecumenic, canon 1 si 2 etc. ) .

23. Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, in cate feluri se impart oamenii pe pamant ?

Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, oamenii de pe pamant se impart in trei grupe : crestini, care cred in Hristos; necrestini ( pagani ) , care nu cred in Evanghelia lui Hristos, ci in anumiti oameni zeificati, precum Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc. si a trei grupa, atei, care nu cred in nici o divinitate. Necrestinii se impart si ei in trei mari grupe : monoteisti-evrei si mahomedani; dualisti – care cred in doua principii, al binelui si al raului, si politeisti, care cred in mai multi idoli sau zei mincinosi.
Crestinii se impart la randul lor in trei mari confesiuni si Biserici : ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri ca : protestanti de Confesiune Augustana ( luterani ) , reformati, anglicani, metodisti, prezbiterieni si grupari neoprotestante.

24. Care dintre aceste categorii de crestini au harul mantuirii ?

Biserica noastra ortodoxa invata ca harul este dat tuturor oamenilor ( Tit 2, 11 ) , deoarece : ” Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina ” ( I Timotei 2, 4 ) . Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa conlucreze cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, cap. 244, pag. 145 ) . Biserica Ortodoxa, fiind Biserica apostolica, are harul mantuirii.

25. Cum se vor mantui crestinii care nu au credinta cea adevarata ?

Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu intru adevar aceia se vor mantui, dupa cum spune Duhul Sfant : ” Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheama pe El intru adevar ” ( Psalm 144, 18 ) . Despre oamenii care nu au primit credinta in Dumnezeu nu putem zice ca se mantuiesc, deoarece apostolul ne invata : ” Un Domn, o credinta si un botez ” ( Efeseni 4, 5; I Corinteni 12,12 ) . Si iarasi : ” Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul ( dreapta credinta ) acesta ” ( Galateni 6,16 ) si in alt loc : ” Cine nu se lupta dupa lege nu se incununeaza ” ( II Timotei 2, 5 ) .

26. Care este cea mai scurta definitie credintei ? Dar a nadejdii ?

Cea mai scurta definitie a credintei este cuvantul ” Cred ” . Cand zici cuvantul ” cred ” inseamna ca primesti si marturisesti ceea ce invata Biserica despre Dumnezeu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 51 ) . Iar cea mai scurta definitie a nadejdii este : ” Asteptarea cu incredere a bunatatilor fagaduite de Dumnezeu ” ( Idem, pag. 222 ) .

27. Ce fapte bune sporesc credinta noastra in Dumnezeu ? Indoiala in credinta este pacat? Cum poate fi alungata indoiala din inima omului ?

Credinta creste, sporeste si se intareste prin ispite, prin necazuri si scarbe ( 1 Petru l, 6-7; Iacob l, 3 ) . Credinta se inmulteste, sporeste si se intareste prin rugaciune ( Marcu 9, 24; Luca 17,15 ) . Indoiala in credinta este pacat si ea vine omului din imputinarea crediniei ( Matei 8, 26;14, 31; Luca 8, 24-25; Iacob l, 6 ) . Indoiala se alunga din inima omului prin credinta, rugaciune si lasarea in voia lui Dumnezeu ( Matei 26, 38-41 ) . Indoiala si imputinarea de suflet se face uneori prin slobozenia lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 46, pag. 240 ) , pentru unele pacate si. mai ales pentru a ne smeri si a cere mai mult ajutorul Lui.

28. Nadejdea crestina se naste din credinta sau din toate faptele bune ?

Nadejdea crestina se naste din credinta ( Galateni 5, 5; Evrei 10, 23; Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 223-224 ) . Nadejdea se naste si din rabdare ( Romani 5, 4 ) .

29. Cum putem sa sporim in inima noastra nadejdea mantuirii ?

Putem spori in inima noastra nadejdea mantuirii prin credinta cea lucratoare, adica prin credinta ce lucreaza prin dragoste ( Galateni 5, 5-6; I Tesaloniceni 1-3; I Timotei l, 14; II Timotei l, 13; I Ioan 3, 23; Tit 3, 15; Filimon l, 5 ) . Aceasta credinta lucratoare prin dragoste o are cel ce se sileste a lucra in toata vremea faptele cele bune. Cine nadajduieste mantuirea fara a face fapte bune dupa a sa putere, unul ca acela are o nadejde nebuna ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 22, pag. 117-121 ) . Si in alt loc zice : ” Fa binele si nadajduieste in Dumnezeu ” ( Psalm 36, 3 ) .

30. Cum trebuie sa intelegem cuvantul din Sfanta Scriptura, care zice : ” Blestemat este cel ce-si pune nadejdea in om ” ? ( Ieremia 17, 8 ) .

In vederea mantuirii, a dobandirii viietii vesnice, nadejdea noastra trebuie s-o punem numai in Dumnezeu ( Psalm 2, 12; 5, 11; 117, 8-9 ) . Nadejdea nu trebuie pusa in om ( Psalm 145, 3; Isaia 2, 22 ) . Nadejdea celui credincios nu trebuie pusa in trup ( Filipeni 3, 4 ) ; nici in noi insine ( II Corinteni l, 9 ) . Nu trebuie sa nadajduim in dreptatea noastra ( Luca 18,19 ) . Omul se aseamana cu iarba ( Psalm 102, 15 ) , cu floarea campului, cu umbra, cu trestia cea franta de vant, cu panza paianjenului ( Isaia 36, 6; Iov 18, 14 ) . Deci, este blestemat omul care nadajduieste in om, caci unul ca acela nadajduieste in zidirea lui Dumnezeu cea prea mica si slaba si nu in Dummnezeul puterilor. Cine nadajduieste in Dumnezeu este iubit de Dumnezeu ( Psalm 146, 11 ) , iar cine nadajduieste in om, nadajduieste in desertaciune, deoarece omul ” desertaciunii s-a asemanat si zilele lui ca umbra trec ( Psalm 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13 ) . Blestemat este omul care lasa pe Ziditorul sau si nadajduieste in cele desarte si stricacioase si in om care este rob al pacatelor ( Ioan 8, 34; Romani 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14, 23; Efeseni 2, 3 ) .

31. Ce este deznadejdea si care sunt urmarile ei in viata omului ?

Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu. Ea este un pacat impotriva Duhului Sfant. Deznadejdea este a unsprezecea treapta a pacatului, dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul. Urmarile deznadejdii duc pe om la a douasprezecea treapta a pacatului, care este sinuciderea, asemenea lui Iuda.

32. De ce isi pierd unii oameni nadejdea mantuirii si ajung la sinucidere ?

Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredintei, a mandriei, a deznadejdii, a fricii, a razbunarii si a lipsei unui duhovnic bun.

33. Cum trebuie combatute pacatele deznadejdii si ale sinuciderii ? Ce ne invata Sfintii

Parinti in aceasta privinta ? Pot fi pomeniti la sfintele slujbe asemenea oameni ?
Pacatul deznadejdii si gandul sinuciderii se vindeca prin rugaciunea cea staruitoare ( Iacob 5, 13; Iuda 20 ) . Orice rugaciune staruitoare este lecuirea deznadejdii si intarirea nadejdii ” ( Sfantul Ioan Scararul, Cuvantul 28 ) . Iarasi, omul se intareste impotriva deznadejdii prin spovedanie si impartasirea cu Sfintele si dumnezeiestile Taine; cei sinucisi nu pot fi pomeniti la nici un fel de rugaciune, nici acasa, nici la Sfanta Biserica, afara de cazul ca au fost dementi, bolnavi grav de nervi ( Pravila Bisericeasca de Protos. Nicodim Sachelarie, pag. 291-292 ) .

34. Ce este dragostea crestina, in cate parti se imparte si cum se naste ea in inima credinciosului ?

Dragostea, in inteles mai larg, este nazuint omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea crestina este puterea dumnezeieasca revarsata in inima credinciosului prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret si doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si implinirea vointei Lui, jertfind in caz de nevoie orice bun pamantesc ( Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 314 ) . Dragostea dumnezeiasca se imparte in doua trepte si anume : O dragoste care se castiga prin toate faptele bune, mai ales prin rugaciunea curata a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divina necreata, ca dar de sus ( Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Morala, vol. III, pag. 254 ) .

35. Ce fapte bune sporesc dragostea crestina si ce pacate o imputineaza mai mult ?

Toate faptele bune ajuta pe om sa sporeasca in dumnezeiasca dragoste, dar mai mult decat toate rugaciunea cea curata. Caci prin aceasta ” strigand omul catre Dumnezeu, ies afara toate cele ce sunt ” ( Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 35 etc. ) . Cel mai mare pacat care imputineaza si izgoneste de la noi dragostea cea dumnezeieasca este ura ” care este egala cu uciderea de om ” ( Facere 27, 41; I Ioan 3, 15; 4, 20 ) . Apoi iubirea de sine, mandria si zgarcenia.

36. Care sunt fiicele dragostei crestine ?

Fiicele dragostei crestine sunt toate faptele bune, incepand cu sfanta rugaciune. Rugaciunea este si mama si fiica a iubirii.

37. Prin ce se dovedeste dragostea crestina ?

Dragostea crestina, atat dragostea de Dumnezeu cat si cea catre aproapele se dovedeste prin faptele bune, precum : milostenia, ajutorarea celor din nevoi, primirea de straini, mangaierea si cercetarea celor suferinzi, sustinerea celor slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au suparat, rugaciunea pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. ( II Corinteni 8, 22; I Tesaloniceni 2, 6; II Timotei 2,10; I Ioan 3, 6; Luca 17, 4; Efeseni 4, 32; II Corinteni 9,14 ) .

38. Ce este ura, din ce pricina se naste ea in inima omului si cum poate fi combatuta ?

Ura, ca si celelalte patimi, se naste din iubirea de sine, egoismul, care este maica si radacina tuturor pacatelor, dupa sfintii Ioan Damaschin si Efrem Sirul. Iar iubirea de sine este ” iubirea nerationala fata de trup ” dupa Sfantul Maxim Marturisitorul ( Filocalia, vol. II, pag. 67 ) . Ura este ucidere de om ( I Ioan 3, 15 ) . Ura este permisa numai impotriva diavolului si a pacatului ( Psalm 96, 11; Pilde 8, 13; Amos 5, 15 ) . Ura este permisa asupra nedreptatilor, dupa cuvantul psalmistului ” nedreptate am vazut si m-am scarbit ” ( Psalm 118, 163; Romani 12, 19; Pilde 13, 5; 17, 13 ) . Crestinii trebuie sa urasca minciuna ( Psalm 118, 163 ) ; trebuie sa urasca caile nedrepte ( Psalm 118, 104 ) , precum si ” adunarea pacatosilor ( Psalm 25, 5 ) . Trebuie sa urasca sfatul celor ce urasc pe Dumnezeu ( Psalm 138, 21-22 ) . Ura se biruieste prin dragostea de Dumnezeu si de aproapele, iar dragostea de Dumnezeu o castigam prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugaciunea cea curata.

39. Care este deosebirea intre ura, manie, invidie, zavistie, certare si pisma si care sunt urmarile lor ?

Ura este radacina patimilor aratate mai sus, iar acestea sunt ramurile ei, cum vorbeste Sfantul Efrem Sirul in cuvantul sau pentru deosebirea patimilor. Urmarea urii si a fiicelor ei este moartea sufletului.

40. Ce invataturi si sfaturi duhovnicesti dati credinciosilor pentru a-i intari in cele trei virtuti teologice – credinta, nadejdea si dragostea – care stau la temelia mantuirii noastre ?

Eu sunt om simplu si necarturar si nu ma pricep a da invataturi aparte la cele trei virtuti teologice. Acestea le las pe seama teologilor care le pot intelege si talcui celor care-i asculta. Aici trebuie sa cunosti o teologie a celor multi si necarturari, care inca nu stiu Crezul si Tatal nostru, ba nici rugaciunile incepatoare. Dupa a mea slaba putere si pricepere, in cele spre folosul mantuirii, eu, mai intai le aduc aminte credinciosilor de frica de Dumnezeu care invata pe omul sa se abata de la rau ( Pilde 1, 7; 9, 10 ) .
Stim de la Sfintii Parinti, ca intelepciunea are doua capete. Cel de jos este frica de Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este ” legatura desavarsirii ” . De la frica de Dumnezeu incepand, eu ii indemn pe credinciosi la frica de moarte si de judecata. Apoi le aduc aminte de muncile iadului, de slava raiului, de milostenie, de cresterea copiilor in frica si certarea Domnului, de spovedanie sincera si deasa, de parasirea pacatelor, care este adevarata pocainta. Pe cei casatoriti ii indemn la viata curata de familie, sfatuindu-i sa paraseasca pacatul cel greu al uciderii de copii si orice incercare impotriva zamislirii de copii. Ii indemn sa paraseasca certurile, judecatile, mania, betia si ura si ii indemn sa se impace unii cu altii mai inainte de asfintitul soarelui.
Ii indemn pe credinciosi sa nu se duca la cei care descanta, la vraji sau la ” deschiderea pravilei ” care este vrajitorie cu lucrurile sfinte, numita de Sfintii Parinti ” ghitia ” . Ii indemn pe credinciosi sa mearga regulat la Sfanta Biserica, sa asculte predicile preotilor si sa nu se adune prin case sau la adunarile sectare. Ii mai indemn sa se pazeasca de betii, de desfranari, de adulter si de celelalte urgii ale acestor grele pacate. Ii indemn sa posteasca cu sfintenie cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea, afara de cazuri de boala sau alte imprejurari binecuvantate. Ii sfatuiesc pe credinciosi sa nu citeasca carti eretice si sectare, nici sa discute despre credinta cu sectarii; ci sa citeasca Sfanta Scriptura cat mai des, precum si invataturile Sfintilor Parinti. Ii sfatuiesc pe credinciosii nostri sa aiba in casa Ceaslovul, Psaltirea, Biblia, vieti de sfinti si alte carti de rugaciuni si de invataturi folositoare de suflet. Ii indemn sa asculte de preoti si conducatori, stiind ca sunt randuiti de Dumnezeu. Ii indemn, de asemenea, sa se roage seara si dimineata si sa inceapa orice lucru cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci.
Ii indemn sa traiasea in pace cu cei din casa, cu vecinii, cu toti oamenii; sa aiba mila de cei neajutorati, straini si bolnavi; sa nu fure nimic de la altii, nici din averea cea de obste. Ii mai indemn sa se roage pentru toata lumea, sa rabde cu barbatie necazurile; sa dea celui cu cinstea, cinste; celui cu frica, frica; celui cu dajdia, dajdie; si nimanui cu nimic sa nu ramana dator – cum ne invata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul 13, 5-8.
Acestea si altele de acest fel invat pe crestini, pe fiii Bisericii noastre Ortodoxe care ajung pana la mine. Iar a face mare teologie cu acesti nevinovati crestini, nici nu ma pricep si nici nu socotesc a le fi lor de mare folos, cata vreme au inca dinti de lapte la cele mai inalte si subtiri invataturi duhovnicesti.

41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta ?

Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa dragoste si bunatate ( Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9 ) . Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa ( Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. 11 ) .

42. Ce intelegem prin dreptatea lui Dumnezeu si cum o putem indeplini ?

Dreptatea lui Dumnezeu este una din desavarsirile Lui ( Exod 34, 7; Deuteronom 32, 4; Psalm 7, 9; 88, 14; Isaia 45, 21-24 ) . Iar pentru a implini dreptatea lui Dumnezeu, pe cat este cu putinta omului, crestinul trebuie a se sili sa faca toate faptele cele bune si toate poruncile date lui de Domnul, iar dupa implinirea tuturor sa se socoteasca pe sine ” sluga netrebnica ” , dupa cum a zis Hristos ( Luca 17, 10 ) , intelegand ca toata fapta buna se faptuieste de Dumnezeu prin credinciosi ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; II Tesaloniceni 2, 17; Evrei 13, 21 ) . Dumnezeu este drept si fagaduieste binecuvantarea Sa celor ce pazesc poruncile Lui si fac dreptate ( Psalm 14, 1-2; 23, 3; Pilde 21, 21; Isaia 33, 15 : Matei 5, 8 ) .

43. Cat poate omul sa inteleaga din tainele si lucrurile lui Dumnezeu ?

La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca ” cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse ” ( Isus Sirah 16, 22 ) . Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu ” toate vor fi facute cunoscute omului ” ‘ ( Isaia 54, 13; 55, 5 ) . Numai ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor ( Romani 1, 19 ) .
Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse ( Iov 5, 9; 9, 10; 37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8 ) . Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea ( Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33 ) . Omul, dupa masura curatiei mintii si inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa marturia marelui Vasile ” lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand povatuire mintii prin cele vazute si simtite, catre privirea celor nevazute ” ( Exaimeron, Cuvantul 1 ) . Din privirea cea cu intelepciune duhovniceasca asupra lumii, a creatiei, omul cunoaste pe Creator ( Romani 1, 20; Isaia 40, 22; Psalm 18, 1 ) . Cerul si pamantul spun slava Lui ( Psalm 18, 1-4; 144, 10 ) . Bunatatea si darnicia lui Dumnezeu se vad in toate lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iarasi in creatia Lui ( Psalm 18, 1; Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20 ) . Inletepciunea si slava Sa se cunosc in lucrurile Sale cele minunate ( Iov 37, 16; 38, 4; Psalm 8, l; 85,19 ) . Dreptatea Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se cunoaste in legea Sa ( Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12 ) . In vremea de apoi, ne spune dumnezeiasca Scriptura, ” pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de ape ” ( Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17 ) .

44. Ce intelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa ?

Pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de fapturile Sale ( Psalm 32, 13; 14, 15; 103, 10-30; 135, 25; Isaia 46, 4; Luca 12, 22; I Petru 5, 7 ) . Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca ” de pronie si de mai inainte intelegere avem trebuinta ca sa se faca toate ” . Iar Sfantul Chiril al Ierusalimului zice ” ca a privit Domnul toate, mai inainte de facerea lor, fara de vreme intelegandu-se fiecare dupa intelegerea cea fara de vreme voitoare a Sa ” ( Pentru Treime, cap. 11 ) .

45. Spun unii Sfinti Parinti ca Dumnezeu conduce lumea cu doua maini, adica cu dreptatea si cu mila. Cum trebuie intelese aceste cuvinte ?

Cele doua maini ale Tatalui cu care a facut lumea vazuta si nevazuta si cu care le conduce pe toate, nu sunt dreptatea si mila Lui. Cele doua maini ale Parintelui Ceresc sunt Fiul si Sfantul Duh, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : ” cu cuvantul Domnului cerurile s-au facut si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor ” ( Psalm 32, 6 ) . Iar daca unii Sfinti Parinti au numit undeva ” mainile lui Dumnezeu ” pe cele doua insusiri si desavarsiri ale Lui, adica dreptatea si mila, ei au aratat ca prin acestea Dumnezeu lucreaza cu scumpatate si cu iconomie mantuirea si indreptarea sufletelor omenesti si conduce intreaga lume spre slava Sa si dupa voia Sa cea sfanta si dreapta. Sfanta Scriptura, avand in vedere aceste doua desavarsiri ale lui Dumnezeu, ne invata pe noi ca mai tare trebuie sa ne temem de mila Lui, decat de dreptatea Lui. Ca de vom supara dreptatea lui Dumnezeu, noi alergam la mila Lui; iar daca vom gresi prea mult cu increderea prea mare in mila Lui, apoi unde vom alerga sa impacam dreptatea Lui ? De aceea Sfanta Scriptura ne face atenti, zicand : ” Sa nu zici ca mila Lui este mare si va curati multimea pacatelor mele, ca mila de la El este si peste cei pacatosi o va odihni ” (Isus Sirah 5, 6-7 ) .

46. Daca Dumnezeu conduce numai prin pronie, ce vina are omul cel ce greseste fara voie sau din nestiinta ?

Dumnezeu l-a facut pe om ” si l-a lasat in mana sfatului sau ” ( Intelepciunea lui Solomon 2, 23; Isus Sirah 15, 14 ) . Dumnezeu nu este spargator de usi. El nu forteaza usa sufletului nostru. Auzi ce zice : ” Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, voi intra la el, si voi cina cu el si el cu Mine ” ( Apocalipsa 3, 20 ) . In alt loc, aratand stapanirea de sine a omului, zice : ” Doamne, caci cu arma bunavointei ne-ai incununat pe noi ” . Deci, omul este liber si nu este silit sa faca binele; insa este invatat sa faca binele si sa pazeasca toate poruncile lui Hristos ( Matei 28; 20 ) . Iar de va gresi cineva din nestiinta, tot se va bate, dar mai putin ( Luca 12, 48; Romani 2, 12 ) . Si de a gresit omul fara voie, sa se caiasca, si prin pocainta cea de voie, pe cele fara de voie sa le vindece ( Matei 11, 20; Luca 17, 3-4; II Corinteni 7, 10 ) .

47. Ce este mantuirea si care sunt conditiile mantuirii, dupa sfintii Parinti ?

Mantuirea este izbavirea de pacate ( Psalm 129, 8 ) . Mantuirea vine de la Dumnezeu ( Matei l, 21; Psalm 38, 36, 39; 67, 20; Isaia 25, 9; 45, 17; 43, 11 ) . Mantuire s-a facut neamului omenesc prin sangele lui Hristos ( Matei 20, 28; Marcu 10, 45; Fapte 20, 28; Efeseni 1, 7; Evrei 11, 12-IS ) . Mantuirea s-a savarsit prin Iisus Hristos ( Isaia 63, 9; Luca l, 69 ) . Hristos poate mantui totdeauna si nu este mantuire prin altul ( Evrei 7, 25; Fapte 4, 12 ) . Iar conditiile mantuirii sunt : harul Sfantului Duh, credinta dreapta in Dumnezeu, unita cu toate faptele cele bune si marturisirea numelui lui Iisus Hristos ( Romani 10, 9-10 ) ; caci cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui ( Matei 10, 22-24; Marcu 13, 13 ) .

48. Ce intelegem prin har si cand primeste omul harul Duhului Sfant ?

Harul este semnul rascumpararii ( Efeseni 1, 13-14; 4, 30 ) . Omul primeste harul Prea Sfantului Duh mai intai la Botez princu Sfantul Mir ( II Corinteni l, 21-22; I Ioan 2, 27; Fapte 8, 15 ) . Dupa Sfantul Botez, harul Sfantului Duh se primeste pe calea rugaciunii ( Luca 11, 13 ) . Apoi primim harul Sfantului Duh prin mijloacele cele sfintitoare ale Bisericii lui Hristos, care sunt cele sapte Taine, precum si prin ierurgii, sfintiri etc. Harul Sfantului Duh se da celui ce crede in Iisus Hristos si se pocaieste ( Fapte 2, 38; 10, 43-44; Galateni 3, 14; Ioan 7, 39 ) .

49. Toti oamenii au harul Sfantului Duh ? Necrestinii, necredinciosii, ereticii, sectarii si crestinii cazuti in pacate de moarte, poarta in ei harul Sfantului Duh ?

In Vechiul si Noul Testament, harul Sfantului Duh a fost fagaduit tuturor celor ce vor crede in Iisus Hristos ( Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36, 27; Fapte 2, 17-18 ) . Dar harul Prea Sfantului Duh s-a dat cu deosebire Sfintilor Apostoli ( Ioan 20, 22; Fapte 1, 8; 2, 4; 4, 31; 6, 3; 13, 2 ) . Paganii, necredinciosii si apostatii nu au harul Prea Sfantului Duh ( Iuda 19-20; I Corinteni 2, 14 ) . In vremea de apoi ” multi inselatori si hristosi mincinosi ” se vor arata cu viclenie ca au harul Sfantului Duh si vor face semne mari si minuni false cu puterea satanei, spre a insela pe multi precum a zis Domnul ( Matei 24, 24; Marcu 13, 22; II Tesaloniceni 2, 9; Apocalipsa 13, 13-14 ) . Acesti inselatori vor face minuni false cu puterea satanei spre a insela pe cei alesi si a-i indeparta de la dreapta credinta ( Deuteronom 13, 1, 8; Apocalipsa 19, 20 ) . Vrajitorii, proorocii mincinosi, ereticii, inselatorii si facatorii de minuni false sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu ( Levitic 20, 27; Deuteronom 18,10-12 ) . Dumnezeu nu asculta pe cei ce fac minuni false ( Levitic 11, 31; 20, 6; Deuteronom 13, 3 ) . Crestinii care cad in pacate grele ” intristeaza pe Duhul Sfant ” ( Efeseni 4, 30 ) . Totusi nu pierd harul mantuirii. Daca se vor intoarce din toata inima la spovedanie si la lucrarea faptelor bune, iarasi dobandesc harul Prea Sfantului Duh ( Fapte 2, 38 ) . Ereticii si sectarii nu au harul Prea Sfantului Duh, fiiindca primul pacat impotriva Sfantului Duh, savarsit de ei este ” rautatea neincrederii adevarului dovedit si aratat, al dreptei credinte in Hristos ” ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953, pag. 439-441 ).

Convorbirea a treia

Despre rugaciune si Sfanta Liturghie

50. Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu ?

Fapta cea buna este ” roada dreptatii ” ( Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18 ) . Fapta buna se mai zice si ” roada vrednica de pocainta ” ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) . Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna ( Ioan 10, 32; Fapte 10, 38 ) . Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 ) . Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ) . Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece ” Dumnezeu este cel ce lucreaza ” intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ) .

51. Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu ?

Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu ( Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31 ) . Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh ( Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5 ) . A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ( Matei 22, 39 ) .

52. Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit ” sa pazim toate Lui ” ( Matei 28, 20 ) . Sfantul Apostol Iacob arata ca ” de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu ” ( Iacob 2, 10 ) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta ( Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32 ) , ” cine face fapte vrednice de pocainta ” ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) , unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand : ” A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ) . Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand : ” Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui ” ( Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10 ) .
Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand : ” Smeritu-m-am si m-am mantuit ! ” ( Psalm 114, 6 ) . Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintaiˇ ” Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor ” ( Matei 5, 3 ) . Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 – Pentru smerita cugetare – zice : ” N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine ” ( Filocalia, vol. IX ) . Tot acolo arata el ca ” smerenia este poarta imparatiei cerurilor ” . Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru : ” Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare ” ( Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare ) . La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca ” Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi ( Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2 ) . Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el : ” Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire ” ( Tomul III, Cuvant pentru pocainta ) . Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre.

53. Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ?

„Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii ” , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : ” Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor… ) . ” Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor ” , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca ” rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu ” . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

54. In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare ?

Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume : rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere.

55. Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu ?

Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea inimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu.

56. Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta ?

Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. ( A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam ) . ” Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor ” , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el : ” Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 38 ) .

57. In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : ” Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El ” ( Matei 6, 7-8 ) . Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune : ” Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta ” ( Pateric, ed. 1930 ) . La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala.

58. Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune ?

Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice : ” Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea ” ( Psalm 33, 1 ) . Si iarasi : ” In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul ” ( Psalm 102, 22 ) . Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32 ) . Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.

59. Care rugaciune este mai puternica ? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus ?

Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : ” Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu ” ( Psalm 129, 1 ) . Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ) ; femeia canaaneanca ( Matei 15, 22 ) ; apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii ( Matei 8, 25 ) ; orbii din Ierihon ( Matei 20, 30-33 ) ; leprosul ( Marcu 1, 40-41 ) , etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice : ” Racnit-am din suspinarea inimii mele… ” ( Psalm 37, 8 ) . Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ates celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori.

60. Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor ?

Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca ” cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa ” ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8 ) .

61. Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus ?

Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul ” este bold de aur al sufletului ” , spune Sfantul Ioan Scararul ( Cuvantul 7 ) , si ” cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica ” ( Scara, Cuvantul 7 ) . Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca ( Ibidem ) .

62. Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez ( Scara, Cuvantul 7, Pentru plans ) . La fel si Sfantul Isaac Sirul zice : Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa ” ( Cuvantul 33; Filocalia, vol. X ) . Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, ( Ibidem ) . Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.

63. De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvantul 7 ) .

64. Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?

Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi : iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice : ” Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 25 ) .

65. Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca ?

La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice : ” Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie ” ( Sbornicul, vol. I ) .

66. Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii ?

Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi.
Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca ” intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii ” dupa Sfantul Teofan Zavoratul.

67. Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii ?

Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.

68. In ce consta unirea mintii cu a inimii ?

Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii ( Ibidem ) .

69. Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus ?

Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice : ” Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii ” ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ) . Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este ” vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele ” . Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama.
Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28 ) . Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh.
Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos ( A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .
Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea : adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca ( A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I ) .

70. Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii ?

Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima ( Ibidem ) .

71. Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune ?

Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice : ” Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti ” ( Coloseni 3, 17 ) . Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca ” cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste ” ( Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65 ) .

72. Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura ?

Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice : ” Aduceti Domnului roada buzelor voastre ” ( Efeseni 6, 18 ) . David proorocul, iarasi spune : ” Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta ” ( Psalm 50, 16 ) . In alt loc tot el spune : ” Si L-am inaltat pe El cu limba mea ” ( Psalm 65, 16 ) . Sau ” Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina ” ( Psalm 101, 1 ) . In alt loc, iarasi zice : ” Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat ” ( Psalm 141, 1 ) . In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste.

73. Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii ?

Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice : ” Da-mi, fiule, inima ta ” ( Pilde 23, 26 ) . Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice : ” Tie a grait inima mea ” ( Psalm 26, 13 ) . Si iarasi : ” Racnit-am din suspinarea inimii mele ” ( Psalm 37, 8 ) . Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea : ” Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor ” ( Isaia 29, 13; Matei 15, 8 ) .
Sfantul Grigorie de Nyssa zice ” ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii ” ( Comentariu la viata lui Moise ) . Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si ” sa cantam in inimile noastre Domnului ” .

74. Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice : ” Neincetat sa va rugati ” ? ( I Tesaloniceni 8, 17 ) .

Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este : sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. ” Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata ” , cum spune Sfantul Teofan Zavoratul ( Sbornicul, vol. I, ms ) . Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis : ” Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc… ” ( Psalm 15, 8 ) . Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu.

75. Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii ?

Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85 ) .

76. Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii ?

Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice : ” Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste ” ( Ibidem, Cuvantul 35 ) .

77. Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica ?

Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea :

– Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
– Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
– Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
– Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
– Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
– Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
– In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
– Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
– In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
– Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
– Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
– Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura – predica;
– Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
– Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
– Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
– Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
– Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
– Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.

Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica.

78. Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii ?

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte ” intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe ” . Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ) .

79. Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si

pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor ?
Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor ” cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie ) .

80. Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii ?

Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. ( Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului ) .
Sfanta Liturghie ” este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul ” , numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta ” care se impartasesc in chip nevazut ” de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.

81. Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti ?

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati ( A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940 ) .

82. Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune ?

Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece ” milostenia este aripa a rugaciunii ” ( Scara, Cuvantul 28 ) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice : ” Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga ” . Si iarasi : ” cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic ” ( Ibidem ) . Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, ” cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu ” , zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca ” lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 33 ) . Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante.
Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum : credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.

83. Ce este postul si de cate feluri este ?

Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit ” pentru a smeri sufletul ” . Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele : infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti ” aripa rugaciunii ” , care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri : post desavarsit ( total, negru ) , post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post ” imparatesc ” , adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare.

84. Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca ?

Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris : ” In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare ” ( I Timotei 6, 11 ) . Si iarasi : ” intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre ” si ” cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui ” ( Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13 ) . Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. ( Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc. ) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.

85. Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu ?

Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bineprimit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii ( Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc. ) . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim ( Matei 6, 16-18; Luca 21, 24 ) ; Apostolii au postit si s-au rugat ( Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27 ) .
Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. ” Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bineprimit lui Dumnezeu este infranarea de rautati… „.

Convorbirea a patra

Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie

86. Ce este pacatul si de ce atrage dupa sine mania lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor ?

Dupa invatatura Sfintei Scripturi, pacatul este calcarea cu buna stiinta si de bunavoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeste si faradelege ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49, 12-13 ) . Radacina pacatului este pofta care ispiteste pe om ( Iacob 1, 13-15 ) . Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului fiindca ” pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu ” ( Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32 ) . Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului, deoarece ” pacatosii sunt vrajmasi ai lui Dumnezeu ” ( Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10; 78, 6; Isaia 10, 6 ) .

87. In cate feluri se impart pacatele si care sunt pacatele mai greu de vindecat ?

Sfantul Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua : pacate de moarte si pacate care nu sunt de moarte ( 1 Ioan 5, 16-17 ) . Tot el imparte pacatele de moarte in trei mari grupe : pofta trupului, pofta ochiului si trufia viietii ( 1 Ioan 2, 16 ) . Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in trei mari grupe :

a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum : uciderea, pruncuciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, uciderea aproapelui, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim : necredinta in Dumnezeu, apostazia ( lepadarea de credinta ) , eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc. Cele dintai se numesc ” pacate capitale ” , pentru ca sunt cele mai numeroase si stapanesc pe cei mai multi oameni. Cele de-al doilea se numesc ” strigatoare la cer ” , pentru ca striga si cer de la Dumnezeu pedeapsa omului inca in viata. Pacatele cele mai mari si mai greu de vindecat sunt pacatele impotriva Duhului Sfant si pacatele de moarte care stapanesc pe om de mai multa vreme, adica patimile.

88. Care este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu ?
Cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu este pacatul mandriei, caci acesta a facut pe ingeri diavoli, dupa cum si smerenia ” poate face din diavoli ingeri ” ( Scara, Cuvantul 25 ) .

89. Care sunt imprejurarile pacatului si cate sunt acestea ?

Imprejurarile pacatelor sunt in numar de sapte si anume : Cine a facut pacatul ? Ce fel de pacat a facut ? Din ce motiv si pentru ce l-a facut ? Prin ce mijloc l-a facut ? In ce vreme l-a facut ( in tinerete, la batranete, ziua, noaptea etc. ) ? In ce loc l-a facut ? De cate ori l-a facut ? ( A se vedea pe larg invatatura catre duhovnic de Sfantul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928 ) .

90. Care si cate sunt treptele pacatului ?

Treptele pacatului sunt in numar de douasprezece, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul si anume : Prima treapta, cand face cineva fapta buna cu scop rau pentru bani, pentru lauda, pentru cinste, adica cand amesteca binele cu raul. A doua treapta este implinirea faptei bune pe jumatate, necompleta. A treia treapta este ispita, momeala, adica ispitirea ce vine asupra omului de la diavol, de la lume si de la trup si-l ispiteste pe om prin cele cinci simturi numite de Sfintii Parinti ” ferestrele sufletului ” . A patra treapta este unirea, adica amestecarea mintii cu ispita. A cincea treapta a pacatului este lupta miniti, adica a sufletului cu ispita. Pana aici nu este pacatul zamislit. De aici insa incepe a zamisli pacatul care aduce osanda asupra omului. A sasea treapta a pacatului este invoirea mintii cu pacatul, adica indulcirea mintii de ispita, de pofta. Din clipa aceasta se zamisleste pacatul in mintea si inima omului si-l face pe om vrednic de osanda, precum spune Sfantul Apostol Iacob : ” Pofta zamislind, naste pacatul, iar pacatul savarsindu-se, naste moarte ” ( Iacob 1, 13-15 ) .
A saptea treapta a pacatului este pacatul facut cu mintea prin imaginatie. Ca dupa ce omul se invoieste sa faca pacatul, el se sileste, din indemnul diavolului, sa intipareasca acel pacat in mintea sa ca si cum l-ar fi facut cu lucrul. Prin imaginatie pacatul creste si se inradacineaza in inima omului. A opta treapta a pacatului este hotararea vointei de a face pacatul si insasi savarsirea lui cu fapta. A noua treapta este obiceiul pacatului, adica savarsirea lui de mai multe ori. A zacea treapta a pacatului este patima, deprinderea, adica savarsirea permanenta cu voia si fara voia omului. A unsprezecea treapa a pacatului este deznadejdea, cand omul isi pierde nadejdea iertarii prin pocainta, prin harul si mila lui Dumnezeu. A douasprezecea treapta a pacatului este sinuciderea, adica uciderea omului deznadajduit din cauza pacatelor sale cu voia sa libera. Aceasta este cea mai grea treapta a pacatului, de care sa ne fereasca Dumnezeu pe toti. Cel care se sinucide nu mai are iertare in veci, iar Biserica nu are voie sa se roage pentru el. ( Dupa Invatatura catre duhovnic, pag. 15 ) .
Sfintii Parinti ne invata sa ne luptam cu pacatul cat este mic, in clipa zamislirii, iar nu cand se face mare si se inradacineaza prin patima in inima noastra. Sa-l ucidem, cand este furnica, iar nu leu, caci altfel ” furnicoleul ” ne ucide el pe noi. La fel si psalmistul David, insuflat de Duhul Sfant, zice : ” Fericit este cel ce va lua si va lovi pruncii tai de piatra ” ( Psalm 136, 9 ) , adica, feririt este acel crestin care isi va zdrobi pacatele sale de piatra-Hristos cat sunt inca mici ca niste prunci, ca de vor creste mari ne vor robi in Babilonul patimilor si ne vor ucide ele pe noi.

91. Care este baia duhovniceasca care spala, dezleaga si scoate din radacina pacatele omului ?

Intai este baia sfantului si dumnezeiescului Botez care spala pacatul stramosesc si toate pacatele facute pana la Botez ( Fapte 2, 38; Ioan3, 3-5 ) . A doua baie, deopotriva cu Botezul, este Taina Sfintei Spovedanii. care spala si curata pacatele oamenilor. Despre aceasta spune Sfantul Isaac Sirul : ” Dar dupa dar, s-a dat de Dumnezeu oamenilor dupa Botez, Taina Pocaintei, ca pocainta este numita si a doua nastere ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 72 ) . Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul a indraznit sa zica : ” Mai mare decat Botezul, dupa Botez, este izvorul lacrimilor ” ( Cuvantul al 7-lea, Pentru plans, Filocalia, vol. IX ) .

92. Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie ?

Cand crestinul nu-si marturiseste toate pacatele asemenea lui Iuda si cand duhovnicul nu le dezleaga. El nu are voie sa le dezlege pana ce crestinul nu primeste canonul randuit. Daca duhovnicul dezleaga pe cineva ” mai inainte de a face acela canonul, sau mai inainte de a marturisi ( de a se fagadui ) ca il va face, unul ca acela se face vinovat de toate pacatele celui pe care l-a dezlegat ” ( A se vedea Carte folositoare de suflet si Invatatura catre duhovnic, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .
Iarasi, pacatele omului raman nedezlegate daca nu face fapte de pocainta, ” caci fara de indreptare nu poate sa existe iertare ” . Insa adevarata pocainta este parasirea pacatului si cainta inimii.

93. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant ( hulele ) de care zice Domnul ” ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor ” ? Daca sunt marturisite si se face canon pentru ele sunt iertate ?

Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea : necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum si neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.
Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este ” indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui ” . Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci ” nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu ” ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953 ) .

94. Care sunt conditiile canonice ale Sfintei Spovedanii ?

Spovedania, pocainta sau marturisirea pacatelor este una din cele sapte sfinte Taine ale Bisericii prin care Dumnezeu iarta si dezleaga pacatele tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate si hotarasc sa duca o viata curata, dupa voia lui Dumnezeu. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani si se savarseste cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Calugarii din manastiri, dupa traditie se marturisesc o data pe saptamana, iar mirenii cel mai des odata pe luna si cel mai rar de patru ori pe an, in cele patru posturi ( Constitutiile Apostolilor, 11-13; Marturisirea Ortodoxa etc. ) . Conditiile canonice si obligatorii ale adevaratei spovedanii sunt acestea : Mai intai, alegerea unui duhovnic bun si iscusit. Apoi, spovedania sa fie intreaga, sincera, de buna voie, iar nu silita, cu umilinta si sa fie neprihanitoare ( Invatatura catre duhovnic, pag. 141-149 ) . Dumnezeu osandeste pacatul dupa constiinta si intelepciunea fiecaruia, pe unii de la varsta de 10 ani, iar pe aliti de la o varsta mai mare. Daca isi va spovedi omul pacatele, cu tot sufletul, cu cainta si de buna voie, atunci duhovnicul poate usura vindecarea ranilor sale sufletesti, iar canonul cu care trebuie sa-l canoniseasca pe credincios sa-l imparta in trei. O parte sa o puna pe seama milostivirii lui Dumnezeu canimeni nu este fara de pacat afara de unul singur Dumneu Care ne-a rascumparat cu Sfant Sangele Sau din mainile diavolului. A doua parte din canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa dezlege si sa lege pacatele oamenilor, dupa cum spune nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos ( Indreptarea Legii, 1652, cap. 322 ) . Iar a treia parte din canon sa o dea aceluia care a savarsit pacatele.
Duhovnicul sa aiba un loc sfant unde sa spovedeasca pe oameni. De obicei, spovedania se face in Sfanta Biserica, in fata icoanei Mantuitorului nostru Iisus Hrisos. Preotul este dator ca pe fiecare sa-l primeasca la spovedanie cu fata vesela, cu blandete si evlavie, ” iar nu cu mahnire si cu fata posomorata ” ( Ibidem, 327 ) . Iar de va fi vreun om bolnav de moarte, si va chema preotul sa-l spovedeasca, iar acesta nu va merge, macar de nu ar fi duhovnic, atunci pacatele celui ce a murit nespovedit raman asupra preotului, ” si preotul trebuie sa se pocaiasca trei ani si metanii 100 pe zi ” ( Pravila bisericeasca de la Govora, 1648, pag. 47 ) .
Credinciosii sunt datori sa spuna toate pacatele si sa nu-si schimbe duhovnicul, decat cu binecuvantare si din motive intemeiate. ” Oricare om sau femeie de-si va lasa duhovnicul sau fara oarecare vina si se va duce sa se spovedeasca la altul, sa se desparta de Biserica, impreuna cu acela ce il primeste pe el ” ( Ibidem, 117 ) . Cel ce s-a spovedit si a primit canonisirea si dezlegarea trebuitoare fara a mai repeta pacatele facute, ” unul ca acesta nu este obligat sa le repete la alta marturisirie ” ( Sfantul Simion al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. IX, 24 ) . Unii sunt de parere ca, in chip exceptional, ” cand cineva din mireni asista la moartea neprevazuta a cuiva daca acela nu are cui sa se marturiseasca, se poate spovedi celui ce asista, adica mireanului, ca apoi acesta sa marturiseasca pacatele celui mort la duhovnic, luand dezlegare pentru amandoi ” ( Pravila bisericeasca, ms, de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .
Sa se stie ca ” este si o spovedanie pacatoasa sau falsa ” si anume, cand cineva cauta un duhovnic lesne iertator, care dezleaga, nu dupa legea lui Dumnezeu, ci dupa parerea sa, sau are aceleasi pacate. Acestia se afunda amandoi in osanda, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit. Cand cel ce se marturiseste nu spune toate pacatele sale, sau le spune pe jumatate, sau le justifica cu minciuni, ducand in eroare pe duhovnic, cand se vor spovedi in colectiv mai multi oameni la duhovnic, spunand pacatele in gand, fara a le auzi preotul si a le aprecia pe toate in lumina Sfintelor Canoane si a legilor morale, in toate aceste trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este savarsita canonic si pacatele raman nedezlegate ( Ibidem ) , caci spovedania se face numai individual.
Alte conditii canonice ale Sfintei Spovedanii sunt si acestea : spovedania se face numai individual si niciodata in grup, in public, cum este obiceiul in unele parti. Credinciosii sunt datori sa-si cerceteze constiinta din copilarie si sa noteze pe hartie toate pacatele facute, pentru a nu uita nici unul. Marturisirea se face intotdeauna cu post si rugaciune, inainte de a manca, atat preotul cat si credinciosul. Ea se face in orice zi si ori de cate ori ne mustra constiinta, indiferent de vrednicia preotului, caci harul Duhului Sfant savarseste taina. Spovedania se face la nevoie si fara post, chiar daca nu este cineva vrednic de Sfanta Impartasanie, caci numai prin spovedanie se spala si se dezleaga pacatele.

95. Care este cheia Sfintei Spovedanii si care sunt efectele ei ?

Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, Taina Pocaintei se immparte in patru parti si anume :

a. Durerea inimii si parerea de rau a celui ce a facut pacatul.
b. Spovedania prin viu grai si individual la duhovnic.
c. Implinirea canonului dat de duhovnic.
d. Dezlegarea, sau cheia Sfintei Spovedanii, care se face pe capul celui ce s-a spovedit prin punerea mainilor si semnul Sfintei Cruci. Cel mai mare efect al Spovedaniei este dezlegarea si iertarea pacatelor celui ce s-a marturisit, dupa cuvantul Domnului, care zice : ” Carora veti ierta pacatele se vor ierta lor si carora le veti tine, tinute vor fi ” ( Matei 16, 19; Ioan 20, 23 ) .

96. Pe cine nu are voie dubovnicul sa dezlege la spovedanie ?

Nu are voie sa dezlege pe cel ce nu se hotaraste a parasi pacatul si a face canonul. De asemenea, nu are voie sa dezlege pe acei carora le amana canonisirea pana ce preotul duhovnic va cerceta canoanele si pravilele bisericesti, spre a se orienta asupra canonisirii lor ( Sf. Vasile, can. 84, Cartagina, 43; Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic, Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, Sfantul Simeon Tesaloniceanul ) .

97. Care este cel mai important si mai folositor canon ce trebuie dat la Sfanta Spovedanie ?

In vremile vechi, cand crestinii aveau mare ravna si evlavie sa se impartaseasca mai des cu Sfintele Taine, cel mai greu canon pentru crestinii de atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lung de la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie. De aceea si Canoanele Parintilor vechi, ca Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nyssa etc. opreau pe cei pacatosi pentru pacatele grele de la Sfanta Impartasanie, uneori pana la 10, 15 sau chiar 20 de ani, si le aplicau la spovedanie cele patru trepte de canonisire : plangerea la usa bisericii, ascultarea, ingenuncherea in pridvorul bisericii si starea impreuna cu credinciosii in biserica. Abia la urma ii primeau la Sfanta Impartasanie ( vezi Sfantul Grigorie al Neocezareei, Canonul 11 ) .
Acum, insa, cand credinta a slabit si crestinii cei mai multi zac in adancul nesimtirii si a lipsei de evlavie faita de Sfanta impartasanie cu Trupul si Sangele lui Hristos, cred ca cel mai mare canon pentru indreptarea sufletelor lor este parasirea pacatelor spovedite si lupta cu ele pana la moarte. Iar postul, rugaciunea, milostenia, metaniile si alte nevointe sa li se dea dupa putere, dupa starea lor de sanatate si dupa greutatea pacatelor facute, potrivit cu scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane. Deci, cel mai mare si mai de folos canon la spovedanie este parasirea si ura fata de pacatele facute, precum si plangerea lor pana la moarte. Ca de ii vom opri pe credinciosi numai de la Sfanta si Dumnezeieasca Impartasanie, atatia sau atatia ani, si nu le vom da canon simtt si cu oarecare osteneala, potrivit cu gravitatea pacatelor lor, ei, nemaiavand evlavia si ravna celor dintai crestini pentru cele sfinte, primesc usor departarea de Sfanta Impartasanie si raman in nesimtire fata de pacatele lor.
De aceea, trebuie a-i sfatui si a-i indemna pe credinciosi sa faca canonul cuvenit. Dar mai mult decat toate, sa paraseasca pacatele, ca parasirea pacatelor, dupa Sfintii Parinti, este adavarata pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca : ” Cel mai cumplit lucru al pacatului este a petrece in pacat si cel mai rau lucru al caderii este a nu se scula din pacat ” ( Cuvant la Proorocul Iona, la Daniil, la cei trei coconi si pentru pocainta, in Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Buzau, 1833 ) .
Asadar, daca cel mai cumplit lucru este a petrece in pacat, apoi cel mai folositor lucru este canonul parasirii pacatului. Daca cel mai rau lucru al caderii este a zace in cadere, apoi cel mai mare si mai folositor canon este a ne ridica din cadere !

98. Astazi se pot aplica intocmai Canoanele stabilite de Biserica ?

Sfintele Canoane, atat cele apostolice, cat si ale Sinoadelor ecumenice, locale si ale Sfintilor Parinti, intotdeauna au fost, sunt si vor fi dreptare si calauzitoare ale sufletelor, iar noua tuturor ni se cuvine a ne supune si a pazi dumnezeiestile Canoane cu nestramutare, ” ca cei ce nu le pazesc se supun sub infricosate certari si canonisiri ” ( Pidalion, Manastirea Neamt, ed. 1844, fila 8 ) . In cazuri exceptionale sa urmeze porunca ierarhului locului si a duhovnicului.

99. Nu cumva prin acestea crestinii se indeparteaza de Biserica si de Prea Curatele Taine ?

Nu Sfintele Canoane sunt pricina departarii crestinilor de Biserica lui Hristos, ci nepazirea scumpatatii si a iconomiei celor randuite de Canoane ii indeparteaza pe preoti si pe popor de Biserica lui Hristos. Sfintele Canoane, dintotdeauna, sunt spre folosul si mantuirea sufletelor, chiar si acelea care au numai valoare istorica si nu se mai pun in aplicare azi : Canoanele istorice ne arata cum au fost puse pe atunci in aplicare de Sfintii Parinti si de conducatorii Bisericii crestine, cand Biserica era atacata de erezii si prigoane. Acest lucru nu este mic spre orientarea celor ce pastoresc azi Biserica lui Hristos, atat in Rasarit cat si in Apus.
Canoanele care contin in ele dogme si legi morale cu nimic nu si-au pierdut valoarea. Ele sunt ca niste faruri de lumina ale Bisericii, spre indreptarea corabiei celei vii care este Biserica lui Hristos, ce pluteste in valurile veacurilor spre limanul mantuirii.
Deci nimeni nu are voie sa invinuiasca Sfintele si dumnezeiestile Canoane pentru rautatea ce stapaneste azi pe cei ce nu au frica de Dumnezeu. Un lucru trebuie tinut minte. Preotii si pastorii sa cunoasca bine scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane si sa le puna in practica dupa vreme si de la caz la caz cu fiecare suflet ranit de pacate. Studentii teologi ar trebui sa cunoasca cat mai bine cum sa aplice scumpatatea si iconomia Canoanelor care s-au pus de Duhul Sfant in Biserica lui Hristos. Mare primejdie este atat pentru preoti cat si pentru pastoritii lor, daca nu cunosc cat de putin Sfintele Canoane, precum si felul cum trebuie sa le aplice. Caci zice Sfantul Ioan Gura de Aur ” ca mare primejdie este pentru un preot a nu cunoaste Canoanele si mare prapastie este acolo unde Canoanele nu stapanesc. De aceea si fiecare episcop, cand se hirotoneste, marturiseste ca va pazi Canoanele Bisericii ” ( Canonul 2 al Sinodului VII Ecumenic ) .

100 Ce ne puteti spune despre spovedania in comun, fara a-si marturisi pacatele individul si fara dezlegare pe capul fiecaruia, ce se practica in unele locuri ?

Asemenea spovedanie este necanonica, nu are valoare de Taina, iar pacatele raman nedezlegate. Asemenea practici trebuie cu totul parasite pentru a nu se desfiinta Taina Sfintei Spovedanii si a arunca in osanda atat pe preot cat si pe credincios.

101. Daca cineva ramane in aceleasi pacate dupa marturisire si nu se pocaieste, este vinovat credinciosul sau duhovnicul ? In acest caz cum este mai bine sa se procedeze ? Sa-l primesca in continuare pentru a nu se deznadajdui sau sa-l trimita la alt duhovnic ?
Daca cineva, dupa marturisire, staruie mereu in aceleasi pacate sau si in altele mai grele si daca preotul si-a facut datoria si l-a sfatuit indeajuns sa paraseasca pacatul iar el nu a ascultat, atunci preotul nu este vinovat. Iar daca preotul nu l-a sfatuit indeajuns si nu l-a canonisit dupa legea lui Dumnezeu si din nepasarea lui acela cade in aceleasi sau in alte pacate mai grele, atunci si preotul are pacat si se osandeste ca unul ce nu a pus doctoriile necesare pe ranele pacatelor. Iar daca preotul si-a dat toata silinta sa-l ajute sufleteste pe cel ce petrece in nepasare si nepocainta, insa fara de folos, atunci este bine a-l trimite la alt doctor mai iscusit, poate prin acela ii va da Dumnezeu credinciosului indreptare. Insa nu degraba sa-l departeze de el, ci sa procedeze cu blandele si cu indelunga rabdare, ca sa nu-l arunce in deznadejde.

102. Ce datorii are duhovnicul fata de fiii sai duhovnicesti si ce datorii au fii duhovnicesti fata de dahovnic ?

Duhovnicul are marea datorie fata de fiii sai duhovnicesti, de a-i supraveghea, de a-i invata pururea si de a se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Iar fii duhovnicesti au si ei datoria de a asculta invataturile duhovnicului lor, de a-i cere intotdeauna sfat si binecuvantare pentru toate, de a-si face canonul randuit, de a se sili spre indreptarea lor si de a se ruga pentru parintele lor duhovnicesc.

103. Cum trebuie inteleasa duhovnicia in viata Bisericii Ortodoxe ?

Duhovnicia ” este judecatorie interna a sufletului crestin care are imparatia lui Dumnezeu inauntrul sau, avand ca judecator constiinta sa, adica stiinta de sine, in raport cu legile Domnului, cu ajutorul carora preotul poate face deosebire intre bine si rau. Intrucat crestinul nu se poate cunoaste exact pe sine, nici Legea lui Dumnezeu nu o stie pe deplin si nici aplicarea la faptele sale nu o poate face fara partinire. Pentru a-si completa aceasta judecata interna, apeleaza la un judecator extem, asemenea lui, dar superior lui prin harul Duhului Sfant, pe care il consulta si de la care cere ceea ce-i lipseste – iertare, lumina si adevar ” . Acesta este duhovnicul, a carui misiune este sa examineze, sa indrume, sa judece in numele lui Hristos, sa dea sentinta dezlegarii sau nedezlegarii pacatelor, neconditionat sau conditionat, toate implinindu-se in cadrul legilor lui Dumnezou date lui de Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, in afara carora nu poate sa fie legare sau dezlegare de pacate, lumina si adevar bisericesc ( Ioan 14, 15-30; 15, 1-14; Pnvila Bisericeasca de arhim. Nicodim Sachelarie ) .

104. Cand are voie credinciosul sa-si schimbe dubovnicul ?

Iata ce spun Canoanele in legatura cu aceasta : ” Oricare om isi va lasa duhovnicul sau fara anumita vina si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica impreuna cu acela ce il primeste la el ” ( Pravila Bisericeasca de la Govora, cap. 118 ) . In caz ca duhovnicul dupa multa rabdare si sfatuire, nu observa nici o indreptare la credincios, un astfel de penitent trebuie trimis la alt duhovnic, sub motiv ca nu se pricepe a-i vindeca ranele sale sufletesti.
Daca cineva a fost afurisit ( exclus din Biserica ) de episcopul sau, nu are voie sa fie primit de alt episcop mai inainte de a fi iertat de episcopul sau. Insa el poate sa apeleze la sinod ca sa se apere si sinodul poate da o alta hotarare ( Antiohia, 6 ) . Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca ” preotul trebuie sa afuriseasca ( sa oprsasca ) de la cele sfinte pe cel vinovat cand este randuit de Canoane, ca sa nu se incarce de pacate straine. Ca nu este aceea rabdare ci pricina de pierzare. Ca nu se cuvine a fi noi mai milostivi decat Sfintii Parinti. Arhiereul sau duhovnicul, fiind stapanit de aceleasi pacate ca si cel pe care il spovedeste, sa nu socoteasca ca i se vor ierta lui acele pacate, daca va fi ingaduitor si-i va usura pe pacatosi, calcand legile Domnului. Ci pentru ale sale pacate sa ceara iertarea iar legea lui Dumnezeu sa o aplice cu dreptate. Poate fi ingaduitor numai atunci cand pacatosul se va hotari a se indrepta de la rau si a se smeri intru pocainta ” ( Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 9, 30 ) .

105. Cum trebuie sa se procedeze cu acei credinciosi care au savarsit pacate grele si totusi cer cu staruinta Sfanta Impartasanie ?

Cu aceia care au pacate grele si totusi cer staruitor Sfanta Impartasanie, iata cum trebuie procedat. Daca se vor spovedi curat, cu mare durere de inima, cu lacrimi si cu cainta, duhovnicul care i-a oprit un timp de la cele sfinte, potrivit Sfintelor Canoane, poate sa le faca acest pogoramant. Adica sa imparta canonul dat si numarul anilor de pocainta in trei parti, dupa cum am spus mai inainte. O parte sa o puna spre milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca nimeni dintre oameni nu este fara de pacat; a doua parte a canonului sa ramana asupra celui ce a savarsit pacatele; iar a treia parte de canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa lege si sa dezlege, dupa cum zice nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos. ( Indreptarea legii, Targoviste,1652 ) . Duhovnicul, pentru a se orienta mai bine in legatura cu scumpatatea si pogoramantul pe care il face de la caz la caz cu cei ce se spovedesc si se pocaiesc, este bine sa citeasca cu intelegere Sfintele Canoane si mai ales canonul 102 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, iar nicidecum sa se bazeze pe priceperea sa, caci ” duhovnicul are putere a lega si a dezlega numai in conformitate cu legea Domnului ” .
Asadar canonisirea trebuie facuta numai potrivit cu invatatura Sfintei Scripturi, potrivit cu Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti, caci altfel spovedania si pocainta nu ar aduce nici un folos credinciosului si nici duhovnicului.

106. Cum trebuie procedat cu acei credinciosi care nu primesc canon la spovedanie ? Dar cu cei care sunt bolnavi si nu pot face canonul ?

Cei ce nu vor sa primeasca un canon la Sfanta Spovedanie, dupa multa sfatuire, de vor ramane in indaratnicia lor, nu li se poate face dezlegarea de pacate, cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in invatatura catre duhovnic. Celor bolnavi, insa, li se poate face usurare de canoanele care cer osteneala trupeasca, precum : post, metanie, priveghere, milostenie, daca nu au de unde da etc.; insa pentru osteneala duhului nu sunt scutiti, adica de sfanta rugaciune, cea dintotdeauna, si de multumire catre Dumnezeu pentru suferinta pe care o au. Dupa cum am zis, canonul celor bolnavi se poate schimba, nu insa si obligatia de a ierta, a se ruga si a multumi neincetat lui Dumnezeu pentru toate, caci prin aceasta se vor mantui.

107. De cate ori pe an trebuie sa se spovedeasca mirenii ?

Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de povara pacatelor si sa primim mangaierea harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des cu atata mai bine. De obicei insa, spovedania este legata de cele patru posturi. Porunca a patra a Bisericii invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, in cele patru posturi. Cei mai sporiti in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti ” macar o data pe an ” si anume in Postul Pastilor ( Martursirea Ortodoxa, partea I, intrebarea 90 ) .

108. De cate ori pe an trebuie sa ne impartasim dupa randuiala Bisericii ?

Sfanta Impartasanie, fiind strans legata de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, in cele patru posturi, sau cel mai des odata pe luna pentru cei mai evlaviosi si cel mai rar la Sfintele Pasti. Insa numai dupa savarsirea canonului dat. Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda credinciosilor ca se pot impartasi cel mai des de douasprezece ori pe an, la cele douasprezece praznice Imparatesti, cu dezlegarea duhovnicului lor, ” insa cu frica si cu cutremur, ca sa nu luam osanda in loc de hrana si moarte in loc de viata ” ( Impartire de grau, Cuvintele 53 si 54 ) .

109. Care sunt conditiile principale pentru a primi cineva cu vrednicie Trupul si Sangele Domnului ?

Pregatirea pentru Sfanta Impartasanie este de doua feluri : trupeasca si sufleteasca. In general ea consta din urmatoarele parti :

a. Spovedania, marturisirea pacatelor, fara de care nimeni nu se poate impartasi, nici chiar clericul. Numai copii pana la sapte ani sunt scutiti de spovedanie.
b. Impacarea cu toti oamenii. Nimeni nu se poate impatatasi certat cu cineva si neimpacat, sau avand rautate, ura si gand de razbunare asupra cuiva. Dumnezeu, fiind dragoste, primeste la cele sfinte numai pe cei care iarta si traiesc in dragoste.
c. Infranarea de la mancare de dulce si de la orice pofta si necuratie trupeasca. Sotii sunt datori sa tina cel putn sapte zile de curatie inainte de Sfanta Impartasanie si inca trei zile dupa Sfanta Impartasanie. Credinciosii sunt datori sa tina curatenie si sa posteasca miercurea, vinerea si in cele patru posturi cand se impartasesc. In caz de boala grea, preotul le randuieste un post mai scurt, dupa caz. Cei care se impartasesc intre posturi sunt datori sa posteasca cel putin trei pana la sapte zile, inainte de Sfanta Impartasanie. Crestinii sunt datori sa se infraneze inainte de primirea celor sfinte, de bautura, de tutun, distractii, glume, zavistie, clevetire etc.
d. Implinirea canonului dat de duhovnic. Credinciosii nu se pot impartasi fara invoirea duhovnicului lor si fara implinirea canonului randuit de el la spovedanie, afara de caz de boala sau alte imprejurari grave, cand pot primi cele sfinte in orice situatie s-ar gasi cel in cauza.
e. Rugaciunea. Credinciosii sunt datori sa se roage mai inainte de primirea Sfintei Impartasanii in mod deosebit. Sa citeasca in ajun din Ceaslov, din Psaltine si Acatistier, sa faca dupa putere metanii, inchinaciuni, milostenie la saraci si alte fapte bune. In mod deosebit sunt datori sa citeasca seara, Acatistul Mantuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de pocainta, Canonul ingerului pazitor si Canonul Sfintei Impartasanii, iar dimineata cele douasprezece rugaciuni. Dupa primirea celor sfinte, credinciosii trebuie sa citeasca rugaciunile de multumire.

110. In ce imprejurari se pot impartasi credinciosii cu pogoramant, adica exceptional ?

Dupa cum am spus cei ce sunt opriti un timp de la Sfanta Impartasanie se pot impartasi cu pogoramant numai in caz de primejdie de moarte, adica de accidente, de operatie, internare in spital pentru mai mult timp etc. De asemenea, femeile insarcinate se pot impartasi in luna a noua, orice oprire canonica ar avea, cu conditia ca dupa nastere sa tina in continuare canonul dat de duhovnic.

111. Care dintre crestini nu se pot impartasi nici chiar inainte de moarte ?

Nu pot fi impartasiti nici chiar pe patul de moarte, crestinii ortodocsi care refuza cele sfinte; cei care s-au lepadat de credinta; cei care au parasit Biserica si s-au dus la secte; cei dementi, adica cei care nu pot judeca cu mintea si nu se pot spovedi; cei in agonie care nu au apucat sa fie mai inainte spovediti si impartasti; cei indracti ( demonizati ) ; cei care hulesc pe Dumnezeu si Il injura, chiar si pe patul de moarte; cei care au savarsit pacate impotriva Sfantului Duh pana in ceasul mortii si nu s-au pocait; cei deznadajduti care vor sa-si puna capat zilelor; cei cu totul robiti pana la moarte de betie, de grele pacate trupesti, furii de cele sfinte si cei care nu vor sa ierte nici pana la moarte pe aproapele lor.

112. Ce alte sfaturi ne mai puteti da in legatura cu duhovnicul si duhovnicia ?

Nici un cleric ( duhovnic ) nu poate dezlega la spovedanie pe cel legat de altul, decat numai daca cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept si este dezlegat de episcopul sau. Alta invatatura a Bisericii zice asa : ” Cauta sa gasesti un duhovnic bun, duhovnicesc, sa fie invatat si iscusit in fapte, sa cunoasca bine ranele sufletesti ca sa stie sa dea o doctorie cu pricepere ” , precum ar fi facut cand ar fi avut o rana trupeasca. Caci s-au vazut multi in ziua de azi careand boala, au omorat duhovniceste pe multi din cei bolnavi, precum zice si Hristos, ” cand un orb povatuieste pe alt orb, amandoi cad in groapa ” .
Cand vei gasi un duhovnic bun sa nu te mai duci la altul, caci daca negutatoresti marturisirea nu te poti folosi. Daca te-ai marturisit la un duhovnic de mai multe ori si din pricina ca ai cazut in aceleasi pacate, te rusinezi de el si te duci la altul ca sa te rusinezi mai putin si sa primesti canon mai usor, acestia ” mai rau manie pe Dumnezeu ” . Unii crestini obisnuiesc sa caute duhovnici foarte ingaduitori, care iarta fara canon si chiar le dau si Sfanta Impartasanie. Unii ca acestia se pierd pe sine si se fac pierzare si pentru altii, dar ” vremea judecatii ( osandei ) lor este in veac ” zice Sfanta Scriptura.
Altii uneltesc viclesugul mai cu maiestrie, caci se duc la un duhovnic si spun unele pacate, apoi se duc la zltul si spun alte pacate, talcuindu-le in asa fel incat sa le infatiseze fara adevarata lor vina. Altii spun repede pacatele lor ca duhovnicul sa nu le bage in seama, nici sa cerceteze cu deamanuntul pricinile si urmarile acelor pacate si astfel sa poata fi taimaduiti. Altii, ceea ce este si mai rau, nu voiesc sa le marturiseasca pe toate, ci ascund pe cele mai mari. Toate aceste uneltiri ale diavolului, cauta pe orice cale sa duca la pierzare sufletele oamenilor slabi in credinta.
Duhovnicul nu este decat un martor inaintea lui Dumnezeu si un organ prin care Duhul Sfant lucreaza taina iertarii pacatelor. Duhovnicul talcuieste si aplica legea lui Dumnezeu pentru vindecarea sufletului omenesc. ” Daca duhovnicul constata pe cineva ca nu este sincer, are datoria sa-l respinga de la spovedanie ” . Daca nu ar face asa ar insemna ca duhovnicul nu slujeste pe Dumnezeu cu credinta, cu inima curata si devotata. Pocainta este una din cele sapte Taine pe care o lucreaza Duhul Sfant in chip nevazut prin slujba vazuta a duhovnicului. Cand te spovedesti nu cumva sa-ti pleci urechea la glasul diavolului care iti sopteste in minte, zicand : ” Oare ce va zice duhovnicul cand va auzi astfel de pacate ? ” Uneori diavolul ii sopteste credinciosului prin oamenii cei rai si barfitori cum ca duhovnicul ar spune altora pacatele de la spovedanie. La aceasta sa-si aduca aminte fiecare de bogatul ce si-a marturisit pacatele sale in mijlocul Bisericii cu glas tare inaintea tuturor celor de fata si, in timp ce si le marturisea, ingerul Domnului ii stergea pacatele lui cele marturisite in fata tuturor, cum spune Sfantul Ioan Scararul in Cuvantul 4 din Filocalia, vol. IX. Sa se stie si aceasta, ca duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l dezleaga Dumnezeu si nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine prin calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Asadar, in cele spuse pana aici este clar ca nici duhovnicul, afara de pricinile aratate mai sus, nu se poate schimba, nici canonul dat de un duhovnic nu-l poate dezlega altul, cat timp duhovnicul lui traieste. Iar daca cineva se sminteste de vreo slabiciune a duhovnicului sau si nu mai are evlavie la el, atunci, daca are motiv bine intemeiat, se poate duce la alt duhovnic, insa numai cu binecuvantarea duhovnicului dintai. La nou duhovnic este dator sa faca o spovedanie generala din copilarie, ca acela sa-l poatacunoaste bine si astfel sa-i randuiasca un canon potrivit, spre indreptarea lui.

113. In ce conditii se spovedesc si se impartasesc copii ? Dar cei batrani si greu bolnavi ?
Copiii mici pana la sase-sapte ani, daca sunt botezati, se impartasesc fara spovedanie, la 30 sau 40 zile. Spovedania lor incepe de la varsta de 7 ani. Cei batrani si bolnavi este bine sa se impartaseasca la fel, la trei-patru saptamani, daca nu au vreo oprire de la Sfanta Impartasanie. Daca au pacate cu totul grele, de moarte, Sfintii Parinti randuiesc sa se impartaseasca numai pe patul de moarte sau cum va hotari duhovnicul lor.

114. Cum se cuvine a se spovedi si a se impartasi calugarii, dupa randuiala Sfintilor Parinti ? Cat de des se pot impartasi monahii, schimonahii si calugarii bolnavi ?
Tot ce am spus pana acum despre aceasta sfanta taina este valabil si pentru calugari. Monahii si schimonahii sunt datori a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului mai des decat mirenii, insa cu pregatirea cuvenita, dupa Sfintele Canoane, si cu dezlegarea duhovnicului lor. Calugarii se pot impartasi cel mai des odatape luna, sau, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul 53 din Impartire de grau, la cele douasprezece praznice imparatesti. Schimonahii, indeosebi cei bolnavi, si batranii se pot impartasi cel mai des odata pe saptamana, dupa traditia noastra manastireasca. Aceasta ne invata si povatuirile din Liturghier, zicand : ” Preoti de popor sa invete pe credinciosii lor ca, in cuget curat, parte barbateasca si femeiasca sa se impartaseasca de va fi cu putinta, la praznicele cele imparatesti de peste an, iar de nu macar in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca de impartasirea cu Sfintele Taine, insa cu cuvenita pregatire si cu invoirea duhovnicului lor sa faca aceasta ” .

115. Cum trebuie sa se pregateasca clericii, preotii si diaconii pentru Sfanta Liturghie ?
Despre toate acestea scrie pe larg in povatuirile Sfintei Liturghii din Liturghier. In general, clericul de mir este dator sa respecte urmatoarele : Sa se spovedeasca la duhovnicul sau inainte cu o zi de Sfanta Liturghie; sa aiba dezlegare de la duhovnic pentru savarsirea celor sfinte; sa tina curatenie inainte si dupa Sfanta Impartasanie cateva zile; sa fie impacat cu enoriasii sai si cu toti oamenii; sa-si citeasca din timp toate rugaciunile randuite pentru Sfanta Impartasanie; sa faca in ajunul fiecarei sarbatori Vecernia si Utrenia la biserica; sa savarseasca orice slujba, mai ales Sfanta Liturghie, fara graba si cu toata evlavia; sa-si pregateasca din timp prescuri si vin natural pentru cele sfinte; sa-si pregateasca temeinic in cursul saptamanii predica duminicala sau a sarbatorii, prin care este dator sa-si hraneasca duhovniceste enoriasii sai.

116. Care este rolul si importanta predicii in biserica ?
Fiecare preot este dator sa catehizeze ” cu timp si fara timp ” pe credinciosii sai, caci ” credinta vine prin auz, iar auzul prin vestirea cuvantului lui Dumnezeu ” ( Romani 17, 10 ) . Altfel, poporul piere din lipsa de cunostinta a cuvantului dumnezeiesc, iar preotul va da infricosat raspuns la judecata. Auzi ce spune Dumnezeu prin gura proorocului : ” Fiindca ai lepadat cunostinta si Eu te voi lepada sa nu mai fii preot, caci ai uitat legea Domnului tau ” ( Osea 4, 6 ) . Catehezele si predicile, in general, trebuie sa se faca pe temeiul Sfintei Scripturi si dupa invataturile Sfintilor Parinti. Sa fie bine gandite, simtite, traite de preot, ca sa poata convinge si pe credinciosi. Predicile, sa fie calde, mangaietoare, pe intelesul tuturor, presarate cu istorioare practice usor de tinut minte. Sa iasa din inima, ca sa mearga la inima. O mare importanta au, mai ales acum cand s-au inmultit sectele, predicile catehetice cu tema, ca sa stie poporul dreapta credinta ortodoxa si sa se poata feri de cursele sectarilor.

117. In cate feluri este dator a predica preotul ?
Preotul este dator a predica in trei feluri si anume : cu cuvantul, cu scrisul si cu viata, dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur. Cu gura este dator sa invete pe credinciosi cuvantul Domnului, dogmele, canoanele si invataturile Sfintilor Parinti. Cu scrisul sau cu mana este dator sa scrie cele ce a invatat din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti. Iar cu viata este dator sa predice prin trairea sa personala, dupa putere, despre cele ce invata, aducandu-si aminte de cuvantul Domnului care zice : ” Cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru Imparatia Cerurilor ( Matei 5,16 ) . Cea mai puternica este predica prin viata preotului.

118. Se poste mantui cineva fara duhovnic si fara spovedanie ?
Nu. Nimeni nu se poate mantui, nici mireni, nici calugari, nici clerici, fara spovedania pacatelor si fara dezlegarea de la duhovnic, dupa cuvantul Domnului care zice : ” Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se vor ierta si carora le veti tine, tinute vor fi ” ( Ioan 20, 23 ) . Si in alt loc : ” Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer ” ( Matei 18, 18 ) . Deci, cum va intra cineva in imparatia cerurilor, nefiind dezlegat pe pamant de pacatele sale ? Ca aceasta putere s-a dat numai celor alesi, adica apostolilor, episcopilor si preotilor, iar nu mirenilor. Toti trebuie sa avem duhovnicii nostri si sa ne spovedim regulat, chiar si aceia carora li se pare ca nu au pacate. Asa ne invata Sfantul Apostol si evanghelist Ioan : ” De vom zice ca pacat nu avem, ne inselam pe noi insine si adevarul nu este cu noi. De vom marturisi pacatele noastre, credincios si drept este Dumnezeu ca sa ne ierte noua pacatele noastre si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea ” ( I Ioan 1, 8-9 ) . Iar Sfantul Simeon Tesaloniceanul arata, zicand : ” Toti trebuie sa ne pocaim, si mireni si calugari si preti si arhierei. Toti sa ne pocaim ( spovedim ) , ca sa ne mantuim ” ( Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 251, Despre Taina Pocaintei ) . Fara spovedanie, nimeni nu se poate mantui, deoarece ” toti multe gresim ” ( Iacob 3, 2 ) . Tot omul este zamislit si nascut in pacate ( Facere 8, 21; Psalm 50, 6; Matei 7, 1l; Romani 3, 11 ) . Sfanta Scriptura ne arata ca ” pacatul aduce moarte ” ( Iacob 1, 15 ) si ca ” nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu ” .
Deci sa tinem minte ca ” pacatul este calcarea Legii lui Dumnezeu si este uraciune si necuratie inaintea Lui ” si ca mania Domnului vine asupra celor rai si pacatosi care mor nespovediti si fara pocainta. Pacatosii, prin spovedanie si pocainta, intorc mania cea dreapta a lui Dumnezeu si capata mantuirea sufletelor lor.

119. Duhovnicul poate opri de la lucrarea celor sfinte pe un cleric ? Ce trebuie sa faca duhovnicul in aceasta situatie ?
Cele mai mari pacate facute de clerici, adica lepadarea de credinta ortodoxa, uciderea, desfranarea, profanarea celor sfinte ( ierosilia, sacrilegiul ) etc., trebuie sa fie spovedite numai la arhierei, precum si alte pacate grele care nu le pricepe duhovnicul, facandu-se toate cu sfatul arhiereului, pentru ca lucrarea duhovniciei este mai ales a arhiereului. Duhovnicul nu poate opri de la savarsirea celor sfinte pe vreun diacon sau preot, pentru orice pacat, ci trebuie sa-l trimita la episcopul locului sau la Sfantul Sinod, dupa regula Bisericii noastre Ortodoxe.

120. Ce parere aveti despre acei clerici care dau prea des si fara cercetarea cuvenita Sfanta Impartasanie la credinciosi ?
Preotii care dau Sfanta Impartasanie credinciosilor fara cercetarea cuvenita si fara canonisire sunt datori sa citeasca cu atentie Povatuirile din Liturghier care privesc pregatirea sufleteasca si trupeasca a credinciosilor pentru Sfanta Impartasanie. Preotii sunt datori sa cunoasca bine Sfintele Canoane si practica Bisericii Ortodoxe, iar la nevoie sa consulte pe episcopul locului, pe care sunt datori sa-l asculte toata viata.. Preotii trebuie sa citeasca invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur despre felul cum trebuie data Sfanta Impartasanie. Iata ce zice el in Cuvantul 55 din cartea sa Impartire de grau ” Nu mica munca zace asupra voastra, preotlor, daca stiind la cineva vreo rautate ii vet ingadui sa se impaartaseasca de Masa aceasta. Sangele lui Hristos din mana voastra se va cere. Macar vreun voievod de-ar fi, macar eparih, macar cel incoronat cu coroana, daca cu nevrednicie se apropie ( de cele sfinte ) , opreste-l. Mai mare stapanire ai tu decat acela… ca decat cel indracit mai rau este cel ce a pacatuit si se apropie. Ca acela, pentru ca este indracit, nu se munceste; iar acestia cand se apropie cu nevrednicie, la munca vesnica se dau. Deci nu numai pe acestia sa-i oprim, ci in scurt pe toti care ii vom vedea ca se apropie cu nevredrnicie. Nici unul sa nu ia ca Iuda, ca sa nu patimeasca ca Iuda ” . Si iarasi zice : ” Nu da sabie in loc de hrana. Ci macar din nebunie de va veni acela sa se impartaseasca, opreste-l. Sa nu te temi. Teme-te de Dumnezeu nu de om. Iar daca tu nu indraznesti sa-l opresti, ada-l la mine. Nu voi ingadui sa se faca acestea. De suflet ma voi desparti mai inainte decat voi da Sange stapanesc cu nevrednicie. Si sangele meu tot il voi varsa, mai inainte decat voi da Sange asa de infricosat celui caruia nu i se cuvine. Iar daca mult iscodind cineva nu a stiut pe cel rau, nu este nici o vina ” .
De aceea, duhovnicul trebuie sa fie cu mare grija la spovedanie, socotind bine pe cine trebuie sa opreasca si cui sa-i dea cele sfinte cu vrednicie. Daca cineva duce o viata imorala si cauta prin inselaciune sa primeasca Sfanta Impartasanie, va intra satana in el ( Ioan 13, 27 ) , asemanandu-se lui Iuda. Daca cineva este pe patul de moarte si nu mai poate vorbi i se poate da Sfanta Impartasanie pe marturia celor din jurul sau, cum ca bolnavul este om credincios, ca s-a spovedit regulat si a dorit cele sfinte. Cel mai mare pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste, plangand amar, asemenea talharului de pe cruce, poate fi impartasit. Iar daca cineva nici pe patul de moarte nu vrea sa se impace cu aproapele, sau refuza cele sfinte, nu trebuie sa fie impartasit.
In ce priveste purtarea Sfintelor Taine de catre mireni, chiar cu voia preotului, iata ce spune Pravila Bisericeasca : ” Preotul care va da Sfanta Taina a lui Dumnezeu ( Impartasania ) , citetului celui destoinic, sau omului simplu sa o poarte ei incoace si incolo pentru oarecare treburi, iar nu insusi preotul sa o poarte cu frica de Dumnezeu, unul ca acela sa se pocaiasca trei ani ” ( Pravila Bisericeasca de la Govora, 35 ) . Si iarasi : ” Preotul care va impartasi pe orice om, fie mic, fie mare, tanar sau batran, pana ce nu va lua stire despre dansul de la duhovnicul lui de este destoinic sau nu, unul ca acesta sa se izgoneasca din preote, adica sa se pocaiasca cinci ani; iar daca din neglijenta va impartasi, chiar de-ar fi cocon mic, sapte ani sa aiba pocanie ” ( op. cit., 35 ) . ” Nu este ingaduit a se tine Sfintele Taine, in casa, mai ales in familie, sau a le purta la sine si din indelungarea de vreme sa se neglijeze pastrarea lor, ci numai la biserica pe Sfanta Masa sa se pastreze cele sfinte; caci credinciosii cand trec pe langa biserica se inchina lui Hristos. In vreme de nevoie, de persecutii, de foc, de cutremure sau cand se duc cele Sfinte la bolnavi acasa, poate preotul sa ia cu sine cele sfinte, dar si atunci cu mare cinste si grija, pe cat posibil mergand cu ele ca la vohodul cel mare, cu lumanarea aprinsa inainte, fara a cauta vreun castig lumesc ” ( Sfantul Simeon Tesaloniceanul, cap. 9 ) .
” Nu ce cuvine a liturghisi prin case particulare de catre episcopi sau preoti ” ( Laodiceea, 58 ) . Deoarece al VI-lea Sinod Ecumenic supune caterisirii pe preotii care slujesc si boteaza prin paraclise, care sunt in casele particulare, fara invoirea episcopului, si noi hotaram aceasta. Caci pe cand Sfanta Biserica Ortodoxa indrepteaza cuvantul adevarului si pastreaza adevarul si invata moralitatea vietuirii, apoi este urat si necuvios intru ascultare si anarhie ( clericii ) furisandu-se prin case, sa rupa buna randuiala si sa o umple de multa tulburare si sminteala. Pentru aceasta prezentul sinod, de acord cu Sinodul Ecumenic al VI-lea, canonul 31, a hotarat sa fie lepadati din cler cei ce liturghisesc prin paraclise, care sunt prin case, lepadarea din cler facandu-se de catre episcopul locului. Iar daca unii dintre acestia patrund in case si vor indrazni sa liturghiseasca fara voia episcopului, aceia sa se cateriseasca, iar mirenii care sunt partasi acestora sa se supuna afurisirii ( Ibidem l, 2,12 ) .

121. Spun Sfintii Parinti ca cel mai greu se mantuiesc clericii, adica arhiereii, preotii si duhovnicii. Ce ne puteti spune in aceasta privinta ?
Sfintii si dumnezeiestii Parinti spun intr-adevar ca cu anevoie se vor mantui preotii, duhovnicii si toti pastorii de suflete. Datoriile pastorilor de suflete sunt multe si grele, fata de sine, fata de familie, fata de clericii care depind de ei si cu care colaboreaza in slujba Domnului, precum si fata de poporul incredintat lor spre a-l duce spre mantuire si multi pastori se lasa inselati de lacomie, care este radacina tuturor pacatelor ( I Timotei 6, 10 ) , prin care smintesc pe credinciosi si nedreptatesc pe colaboratorii lor, preoti, diaconi, cantareti etc. Toate veniturile bisericii sunt o proprietate a lui Dumnezeu, iar preotul nu este decat un iconom al lor si este obligat sa le imparta cu dreptate la toti cei ce au nevoie si merita impartasirea din ele. Cel ce este nedrept fata de colaboratorii sai se pedepseste cu afurisirea din slujba sa si daca nu se indreapta se cateriseste, ” ca unul ce a ucis pe fratele sau ” ( Const. Apostolice, 9 ) .
Ce pot sa spun eu mai mult in aceasta privinta ? Fiecare preot duhovnic si pastor de suflete stie mai bine decat mine ce are de facut. Deci, sa-i ajute Dumnezeu sa-si indeplineasca datoriile fata de Hristos, fata de familie, fata de sine, fata de societatea in care traieste si mai ales fata de sufletele incredintate lui spre mantuire, spre a dobandi cat mai multi pentru imparatia lui Dumnezeu.

122. Ce trebuie sa faca pastorii de suflet pentru a dobandi Imparatia lui Dumnezeu ?
Trei sunt lucrurile de capetenie pentru mantuirea sufletelor noastre : credinta dreapta in Dumnezeu, faptele cele bune si smerenia. Adica, cand vom lucra cu poruncile lui Hristos sa zicem in inima noastra ” ca slugi netrebnice suntem fiindca nu am facut decat ceea ce, eram datori sa facem, dupa cum ne invata Domnul ” ( Luca 17, 10 ).

Convorbirea a cincea

Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor

123. Cum se cuvine sa se pregateasca tinerii pentru casatorie ?
Cea mai buna pregatire a tinerilor pentru viata si casatorie este cresterea lor ” in frica si certarea Domnului ” , precum ne invata pe noi vasul alegerii si gura lui Hristos, marele Apostol Pavel. Mai intai se cere tinerilor sa cunoasca pe scurt invatatura de credinta ortodoxa. Sa stie Crezul pe de rost si alte rugaciuni de nevoie, sa aiba duhovnici buni, sa citeasca Sfanta Scriptura si mai ales Noul Testament, Catehismul Ortodox si alte carti de folos sufletesc. De asemenea, sunt datori sa traiasca in feciorie pana la cununia religioasa si sa se sileasca a lucra dupa putere toate faptele bune, mai ales rugaciunea, mergerea regulata la Biserica, postul, milostenia, viata curata, ascultarea de parinti si spovedania in cele patru posturi.
Iata cum se cuvine sa se pregateasca orice tanar pentru a pasi in viata si pentru casatorie. Sa ne gandim ca nunta este cea mai veche Taina a Bisericii, intemeiata de Dumnezeu inca din rai. Ea sta la temelia familiei, a lumii intregi. Taria familiei depinde si de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie pregatiti pentru viata de familie inca din copilarie. Preotul, nasul de botez si parintii au in viata tinerilor cel mai mare rol si raspundere.

124. Care sunt regulile canonice ale nuntii crestine ?

Regulile canonice pe care sunt datori a le implini tinerii la nunta crestina ortodoxa sunt unsprezece la numar si anume :

1. Cei doi tineri care vor sa se cunune unul cu altul, sa nu fie intre ei nici un fel de rudenie trupeasca sau duhovniceasca, adica din Sfantul Botez. Cununia intre rude este oprita cu desavarsire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.
2. Parintii celor doi tineri trebuie sa se invoiasca si sa se uneasca la casatoria copiilor lor. Nuntile facute fara voia parintilor nu aduc bucurie copiilor si sunt canonisite de Sfantul Vasile cel Mare in canoanele 38, 40 si 42 ca si desfranarea, cu trei ani oprire de la Sfanta Impartasanie pana la impacarea celor doi tineri cu parintii lor.
3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca si sa se invoiasca a se casatori unul cu altul; caci de se casatoresc fara voia lor, la indemnul parintilor sau pentru castiguri materiale, aceasta nunta nu poate dainui.
4. Logodirea celor doi tineri sa se faca cu preot, dupa randuiala Bisericii, cu cercetarea canonica cuvenita.
5. Tinerii logoditi sunt datori sa traiasca la parintii lor pana la cununia religioasa si sa-si pazeasca cu sfintenie fecioria, ca de vor gresi mai inainte sunt canonisiti de Biserica ca niste desfranati si opriti sapte ani de la Sfanta Impartasanie.
6. Mai inainte cu o saptamana sau doua de cununia religioasa cei doi tineri sunt datori sa se spovedeasca la duhovnicul lor din copilarie sau la preotul satului, cu post si rugaciuni si, daca au voie, sa se pregateasca pastru Sfanta Impartasanie.
7. Cununia religioasa se cuvine, dupa traditie, a se face dimineata, de obicei Duminica, mai inainte de inceperea Sfintei Liturghii, iar nasii mirilor sa fie crestini buni, capabili sa invete si sa povatuiasca pe calea cea buna pe finii lor.
8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap in mijlocul bisericii, inconjurati de credinciosi pana la sfarsitul slujbei, iar preotul da binecuvantare de Sfanta Liturghie si se roaga impreuna cu toti cei de fata pentru ajutorul celor incununati. Crezul si Tatal nostru este dator sa le zica mirele.
9. Cand preotul zice : ” Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati ” , atunci cei doi miri se apropie de Sfantul Potir si se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos, daca au voie de la duhovnicul lor.
10. Dupa terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt condusi la casa mirelui de nuntasi dupa vechea traditie ortodoxa, unde se aseaza la masa, mananca si se veselesc cu cucernicie si buna randuiala, intru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine crestinilor.
11. Daca cei doi tineri s-au impartasit, se cuvine sa fie in curatenie pana in seara zilei urmatoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.

Aceasta este regula canonica a celor ce se casatoresc, randuita de Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai multi crestini o calca in zilele noastre, spre a lor osanda ( Dupa Hristoitia, Bunul Moral al crestinilor, cap. 26; pag. 67-69, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) . Cei ce implinesc aceste reguli crestine la casatorie, primesc binecuvantare de la Dumnezeu si duc viata linistita in familie si cu buna sporire in toate. Iar cei ce calca randuiala Bisericii la casatorie, duc viata cu multe ispite. Dupa randuiala Bisericii nu se fac cununii sambata seara, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac nunta cu scop de castig, spre a dobandi daruri si sume mari de bani, schimband Taina Nuntii randuita de Dumnezeu in rai, in prilej de desfranare, de sminteala si de castig pierzator de suflete spre a lor osanda. Un alt mare pacat fac tinerii care se cununa numai de ochii lumii, nu pentru nastere de copii, ci spre placere trupeasca si fac cununie si petrecere in sfintele posturi, cand nuntile sunt oprite.

125. Care sunt gradele de rudenie opritoare de casatorie ?
Gradele de rudenie sau rudeniile sunt de patru feluri :

A.1. Rudeniile de sange ( consangenitate ) in linie dreapta, care se opresc de la casatorie la infinit. Consangenitatea in linie dreapta se imparte in doua :
a. In linie dreapta suitoare, adica, tata- bunic – strabunic etc.
b. In linie dreapta coboratoare, adica tata -fecior – nepot -stranepot etc.
2. Rudenii de sange in linie colaterala, care se opresc de la casatorie pane la al saptelea grad inclusiv. Fratii de o mama sunt de gradul II de rudenie; verii primari sunt de gradul IV de rudenie; verii al doilea sunt in gradul VI de rudenie si nu se pot casatori unii cu altii; verii al treilea sunt in gradul VIII de rudenie si acestia au voie sa se casatoreasca intre ei. Fratii si verii de tata vitreg sau mama vitrega, nu se pot casatori intre ei tot pana la gradul VIII inclusiv. In cazuri de nedumerire se cere sfatul si dezlegarea episcopului locului.
B. Rudenii prin incuscrire. Membrii a doua familii incuscrite nu se pot casatori pana la al cincilea grad, inclusiv. Membrii a trei familii incuscrite nu se pot casatori pana la al treilea grad, inclusiv, dupa sinodul patriarhal din Constantinopol, din anul 997.
C. Inrudire spirituala, din botez si cununie, intre nasi, fini si rudele lor. Casatoria cu rude spirituale este oprita pana la gradul al treilea inclusiv. Nu se pot casatori nasul cu fina, cu mama sau cu fiica finei. Nu se pot casatori finul cu fiica nasului si fiul nasului cu fiica finei.
D. Inrudirea prin adoptiune ( infiere ) se opreste de la casatorie pana la gradul al treilea, inclusiv. In toate cazurile cei doi tineri, dimpreuna cu parintii lor, sunt datori sa consulte pe preot si sa asculte intru totul de randuiala Bisericii fixata de Sfintii Parinti si pastrata cu atata sfintenie de inaintasii nostri.

126. In cazuri cu totul speciale, preotul poate singur sa ia hotarare si sa dea dezlegare de cununie celor inruditi?
Pentru cazuri cu totul speciale, exceptionale, logodnicii trebuie indrumati sa consulte pe episcopul locului, care poate anula logodna, sau da cuvenita dezlegare de cununie si randuieste un anumit canon de pocaina. Cand cei doi tineri sunt rude apropiate, veri primari, frati primari, frati vitregi, cumnati, etc., nici episcopul nu are voie sa dezlege o asemenea nunta faradelege, pe care au oprit-o si au legat-o Sfintii Parinti. Iar ” daca vreun preot savarseste o asemenea nunta; fara stirea episcopului, sa se cateriseasca ” . De obicei, gradele de rudenie in casnicie, mai ales cele din incuscrire, cele spirituale si din infiere, nasc multe probleme preotilor si Bisericii si nu putini tineri se casatoresc fiind rude, fie din nestiinta, fie din lacomia de avere, fie din neascultare si necredinta, din care pricina au mult de suferit in viata.

127. Ce trebuie sa faca cei casatoriti anticanonic cu rude apropiate?
Orice nunta ce se face cu rude trupesti sau sufletesti apropiate, Biserica lui Hristos n-o recunoste, ci o desparte si o canoniseste, dupa caz, cu oprire de la Sfanta Impartasanie si pocainta, de la 3 pana la 10 si uneori 15 ani, pentru ca se face amestecare de sange, se calca legea dumnezeiasca si se face sminteala in popor.

128. Cate casatorii ingaduie Biserica?
Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta : ” Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas vaduvi de tineri prin deces si n-au copii ” . Iar Sfantul Apostol Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate ” mai poate sa se casatoreasca, decat sa arda ” ( I Corinteni 7, 39 ) . ” Casatoria a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se impartasi, iar a treia casatorie trei ani ” , zice Sfantul Nichifor in canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, ” unii ca aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani si metanii cate 24 pe zi ” ‘, zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. ” Cel casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit ” ( Apostolic 17; VI Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12 ) . Slujba cununiei a doua se face simpla si fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor ( Neocezareea, 7 ) . Preotul, daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totusi indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia si nu mai are voie sa savarseasca nimic din cele ale preotiei ( Sfantul Vasile, 6 ) .
Casatoria a treia se ingaduie de Biserica ” numai de mare nevoie, acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani ” . Sfantul Vasile zice ca ” la trigami sa se aplice afiurisire ( oprim de la Sfanta Impartasanie ) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. ” ( Canon 4 ) . ” Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este calcare de lege ” , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este ” afurisit si lipsit de toata slujba Bisericii ” pana se desparte de acea persoana si se pocaieste opt ani.
” Daca o femeie sau barbat moare si sotul ramas se casatoreste, nu pacatuieste … dar daca ramane vaduv ( pana la moarte ) isi agoniseste mai multa slava la Dumnezeu ” ( Pastorul lui Herma ) . Iar Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, in cartea sa Apologia, spune despre a doua casatorie : ” Dupa Dascalul nostru, cei ce s-au casatorit a doua oara dupa legea omeneasca sunt pacatosi, precum si cei ce cauta la femeie spre a o pofti. Ca nu numai cel ce preacurveste cu fapta este preacurvar, ci si cel ce voieste a preacurvi, fiindca nu numai faptele ci si gandurile sunt vazute la Dumnezeu… ” . Iar pe cei ce fac mai multe casatorii, Sfintii Parinti ii numesc poligami. Deci, dupa a doua nunta nu mai este nunta, ci poligamie. De aceea a zis Domnul samarinencei care pacatuise cu cinci barbati : ” Pe care il ai, nu-ti este tie barbat ” ( Ioan 4, 18 ) . ” Cei ce au trecut peste a doua nunta, nu merita sa fie numiti barbati si soti ” , zice Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 4. Tot el spune pentru a treia nunta : ” Sfinti Parinti au trecut sub tacere nunta a treia ( poligamia ) si au socotit-o ca pe o pofta dobitoceasca si straina de vrednicia omului crestin. Noua ni se pare ca acest pacat este mai mare decat curvia… ” ( Canonul 80 ) .

129. Care este scopul evanghelic al nuntii crestine ?
Scopul principal al nuntii crestine, dupa porunca lui Dumnezeu ( Facere 1, 28; 2, 18-24 ) si dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este unirea prin iubire a celor doi soti in numele Domnului pentru nasterea de copii, spre inmultirea neamului omenesc. Apoi, ajutorarea sotilor intre ei, pentru usurarea vietii; infranarea trupeasca si evitarea desfraului si a imoralitatii in lume. Toate aceste scopuri sa fie spre preamarirea lui Dumnezeu ( Ivatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, pag. 487; Dictionarul Teologic, Pr. I. Bria, 1981, pag. 95-96 ) .

130. Ce pacat savarsesc cei ce traiesc fara cununie religioasa si au copii ? Ce trebuie sa faca ei spre a se mantui ?
In afara de cerintele fizice, omul are in plus necesitati si datorii superioare, sufletesti, si deci are nevoie in casnicie si de binecuvantarea lui Dumnezeu, adica de cununia religioasa. Cei ce traiesc fara aceasta cununie nu li se pot primi darurile si pomelnicele la Sfantul Altar si nu pot fi nasi, nici la cununie, nici la botez. Ei nu se pot mantui decat daca se cununa la biserica facand si un canon de cativa ani oprire de la Sfintele Taine ( Dupa pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .
Sinodul I Ecumenic, in canonul 3 si VI Ecumenic, in canonul 5, opresc cu desavarsire pe clericii de orice grad sa aiba vreo femeie ingrijitoare la casele lor, ” afara de mama, sora sau matusa, sau pe alte persoane care nu pot fi banuite de legatuua de concubinaj ” … ” Iar daca cineva ar calca cele hotarate de noi sa se cateriseasca. Aceasta sa respecte si cei casatoriti, avand grija de curatenia lor morala ” . Vezi, deci, ce grija au avut Sfintii Parinti sa pastreze viata morala in Biserica lui Hristos si cu cata tarie au luptat impotriva smintelii si a cumplitului pacat al desfranarii !

131. Cum se cuvine sa se aleaga nasii la botez si la cununie si ce datorii au nasii fata de finii lor ?
Nasii trebuie sa se aleaga dintre cei mai buni si mai evlaviosi crestini, indiferent de starea lor sociala, pentru ca nasii sunt povatuitori duhovnicesti ai finilor lor si au mai mari indatoriri decat parintii cei trupesti. Nasii trebuie sa fie oameni cumpatati, morali, blanzi, de model in societate. Sa cunoasca bine credinta ortodoxa, Crezul, Catehismul ortodox, Sfanta Scriptura si sa mearga regulat la biserica. De aceea nu pot fi nasi la botez si la cununie crestinii de alta religie ( catolici, protestanti, sectari etcˇ ) , cei ce traiesc in concubinaj ( necununati ) , in desfranare, cei ce nu vor sa aiba si sa creasca copii, cei betivi, divortati si cu nume rau in societate. Nasii trebuie sa fie alesi cu multa grija si numai cu voia preotului paroh, in fata caruia sa se oblige ca vor purta grija sa invete pe finii lor frica lui Dumnezeu, sa-i supravegheze, sa-i cheme la biserica, la spovedanie, la savarsirea faptelor bune, sa-i cerceteze regulat la casele lor, sa-i mustre la nevoie, sa le dea carti crestinesti de citit, pentru ca nasii au mare raspundere, fiind garantii finilor lor inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.
Nasul se leaga cu finul si cu parintii lui ” printr-o rudenie spirituala, care este mai mare decat cea dupa trup, deoarece el se numeste parinte duhovnicesc ” dupa Canonul 53 al Sinodului VI Ecumenic. ” Parintii trupesti, spune Dionisie Areopagitul, incredinteaza copilul unui crestin botezat care este un bun educator in cele dumnezeiesti, incat copilul va ramane pentru toata viata sub povatuirea lui, ca la un tata duhovnicesc si garant al vietii lui dupa Dumnezeu… ” Nasul trebuie sa locuiasca cat mai aproape de finul sau pentru a-l supraveghea si ajuta la invatatura poruncilor lui Dumnezeu. Iata pe scurt, cum se aleg nasii de la botez, de la cununie si calugarie. Ei trebuie sa fie cei mai buni din cei mai buni, ca cei ce trebuie sa dea socoteala in fata lui Dumnezeu pentru fiii lor sufletesti. Putem spune ca multi nasi credinciosi isi mantuiesc sufletele prin finii lor, daca ii cresc in frica Domnului; dar mai multi se osandesc pentru lenevirea si nepasarea fata de fiii lor sufletesti. La randul lor si finii au datoria sa asculte pe nasii si garantii lor sufletesti, sa-i consulte in toate, sa primeasca sfaturile lor cele bune, sa se roage zilnic pentru nasii lor, pentru preotii care i-au botezat, cununat sau calugarit si sa le fie de model duhovnicesc in toata viata.
Nasii de calugarie se aleg de catre staret, dintre cei mai buni calugari sau duhovnici ai manastirii. Calugarii trebuie sa aiba nasi numai dintre calugari, iar mirenii numai dintre mireni. ” Nu se cuvine, nici este lucru cinstit, nici primit ca un calugar sau o calugarita sa primeasca copii dupa Sfantul Botez ( adica, sa fie nasi la botez ) , sau sa tina cununii la nunta. Iar de va indrazni sa faca acest lucru fara de cale, de rusine si faradelege, sa se canoniseasca cum va parea arhiereului. Iar de va face aceasta a doua oara, sa se izgoneasca din Biserica lui Hristos, ca un calcator al dumnezeiestilor pravile ( Pravila lui Matei Basarab, cap. 135 ) .

132. In ce conditii Biserica Ortodoxa aproba divortul ?
Dupa invatatura data noua de Dumnezeu, casatoria este indisolubila, adica una singura pe toata viata : ” Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta ” ( Matei 19, 6 ) . Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soti. Totusi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor intre ei prin divort. Iar divortul este desfacerea casatoriei pe care o provoaca sotii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvantare sau hotarare juridica oficiala. De aceea, nici nu se prevede vreo slujba bisericeasca la divort. Adevarata legiuitate a nuntii consta numai in casatoria intaia. Desfacerea ei legala o face numai moartea unuia dintre soti, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soti, caci dupa moarte ” sunt ca ingerii, necasatoriti ” ( Matei 22, 30 ) .
Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, tinand seama de scopul moral al casatoriei, inca din vremea apostolilor a dat ingaduinta vaduvei ramasa prin deces de a se recasatori. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative : a vaduvei prea superioare, in deplina stapanire de sine ( Luca 2, 36-37 ) si a desfraului prea pacatos, i s-a indicat calea de mijloc a casatoriei celei de a doua ( I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14 ) , cum spune asa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentala Prsvila Bisericeasca.

133. Care sunt cauzele canonice ale divortului ?
Motivele canonice de divort sunt :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.
c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta impiedica scopul casatoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.

II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta – apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .
III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, ” ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului ” ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48 ) . Insa ” cel ce-si lasa ( prin divort neingaduit ) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie ” , dupa Sfantul Vasile cel Mare.

134. Cand se considera incheiat divortul canonic ? Adica in ce moment cei doi soti sunt liberi sa se casatoreasca, din punct de vedere canonic ?
Divortul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de divort aratate mai sus ( adica : adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in monahism etc ) . Trebuie, insa, pe langa motivele canonice aratate mai sus, sa se tina seama si de motivele de divort hotarate de legislatia civila.

135. Care sunt efectele divortului canonic ?
Efectele de drept ale divortului canonic se refera pe de o parte la sotii divortati, iar pe de alta parte la copiii nascuti din casatorie. Divortul canonic desface in orice privinta legatura conjugala si pune pe soti in acel raport in care se gaseau inainte de casatorie ( dupa Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202 ) .

136. Ce ne invata Sfintii Parinti despre nasterea de copii ?
Sfanta si dumnezeiasca Scriptura, precum si Sfintii Parinti, arata ca copiii sunt un dar al lui Dumnezeu ( Geneza 20, 17-18; 25, 21; 29, 33; 30, 6, 17, 22; 33, 5; 48, 8-9; Luca 1, 7 ) . Iar nasterea de copii este o binecuvantare si randuiala dumnezeiasca data de Dumnezeu omului inca din rai, prin porunca : ” cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul… ” ( Facere 1, 28 ) . Prin nasterea de copii se innoieste neamul omenesc si se mentine viata pe pamant. Asadar, nasterea de copii este cea mai mare datorie a celor doi soti care se unesc prin casatorie. Nasterea de copii formeaza cea mai mare bucurie si adevarata temelie a familiei; ea consolideaza si desavarseste casnicia si este izvor de sanatate. Fara implinirea acestei datorii Taina Nuntii se desfiinteaza. Pentru, aceea Dumnezeu binecuvanteaza pe primul om, Adam si ii face femeie, pe Eva, ca sa nasca copii.
Dupa izgonirea lui Adam din rai, nasterea de copii devine, pe langa binecuvantare, si canon de ispasire a pacatelor parintilor. Nasterea de copii ajuta mult la mantuirea parintilor, cum spune Sfantul Pavel, ca femeia ” se va mantui prin nastere de fii ” ( I Timotei 2, 15 ) . In Vechiul Testament, cei ce nu aveau copii erau socotiti lepadati de la fata lui Dumnezeu. De aceea se rugau ziua si noaptea sa le daruiasca Domnul copii. La fel glasuiesc si toti Sfintii Parinti. Ei se rugau pentru cei ce nu aveauu copii sau nu puteau naste, sa le dea Dumnezeu copii buni si sanatosi, iar pe cei bolnavi ii vindecau cu rugaciunile lor. Pe cei care nu voiau sa aibacopii ii sfatuiau, cum spune si Sfantul Pavel, ca mai bine sa nu se casatoreasca sau sa traiasca in infranare ( curatenie ) , cu invoirea ambilor soti, decat sa-si ucida copiii.
Mantuitorul aseamana pe cei ce se casatoresc numai pentru pacat, sau de ochii lumii, sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamant. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai intai o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la mantuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt certati de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri in viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osanda vesnica.

137. Ce trebuie sa faca ( sotii ) ca sa aiba copii buni si sanatosi ?
Parintii, daca doresc sa aiba copii buni, intelepti si sanatosi, trebuie ca ei sa fie mai intai buni, credinciosi, ascultatori de Biserica si plini de frica lui Dumnezeu. Caci copiii sunt de fapt ” copii ” ale parintilor lor. Ce vad si ce aud in casa de la parinti aceea fac. Educatia copiilor incepe chiar din ziua nuntii parintilor, adica din clipa zamislirii. Pentru a avea copii intelepti si credinciosi, parintii trebuie sa se roage mult, sa mearga regulat la biserica, sa posteasca sfintele posturi, sa se spovedeasca adesea, sa tina curatenie in zilele randuite, sa faca milostenie, sa fie blanzi, smeriti si plini de dumnezeiasca dragoste pentru toti. Sotii sunt datori sa se infraneze in sarbatori si in posturi si sa nu faca nici un fel de mestesug diavolesc spre a nu avea copii. Cel mai greu pacat al celor casatoriti este avortul, adica uciderea de copii. Copiii zamisliti in zile de sarbatori, si in posturi si in stare de betie sau dupa avorturi, de obicei, se nasc bolnavi, sunt debili si uneori chiar infirmi. La fel si cei ceß practica paza, nu se pot impartasi doi ani cu Sfintele Taine si uneori se imbolnavesc de nervi, ca o pedeapsa a dreptului Judecator. Dupa nastere, parintii sunt datori sa se ocupe mai mult decat orice de educarea si buna crestere a copiilor. Mai intai sa caute nasi credinciosi copiilor lor. Apoi sa-si duca regulat copiii la biserica, sa-i impartaseasca cu Sfintele Taine in fiecare luna, sa-i invete de mici rugaciuni si lucruri bune, sa nu-i smineasca cu cuvintele si faptele lor, caci sminteala pe care o fac parintii copiilor lor este un pacat greu in fata lui Dumnezeu, cu urmari cumplite in viata copiilor. Cei mai multi copii ajung rai in viata, datorita pacatelor pe care le-au deprins de la parintii lor din copilarie. De asemenea, copiii trebuie sa fie invatati, atat de parinti si nasi, cat mai ales de preotul satului, frica de Dumnezeu, dreapta credinta, omenia, mila, smerenia, ascultarea si cunostinta Sfintei Scripturi. Trebuie sa fie deprinsi de mici cu postul, cu rugaciunea regulata, cu spovedania, cu mila fata de cei lipsti si respect fata de cei lipsiti si respect fata de toti oamenii. Rugaciunea, citirea cartilor bune, ascultarea si respectul fata de parinti, frica de Dumnezeu si exemplul personal dat de tata si de mama sunt cele mai sigure cai si mijloace de educare si crestere crestineasca a copiilor.

138. Care sunt principalele datorii ale parintilor fata de copii, dupa Sfanta Scriptura ?
Prima datorie a parintilor fata de copii este aceea de a-i iubi ( Tit 2, 4 ) . Copiii trebuie sa fie nascuti din dragoste si din dorinta ambilor soti, iar nu din placere, din pacat sau din intamplare. A doua datorie a parintilor fata de copii este de a-i invata legea dumnezeiasca ( Deuteronom 4, 9-10; 6, 7; 20, 25; Psalm 77, 5-7; Pilde 22, 6; Efeseni 6, 4 etc. ) . Parintii au datoria de a-i invata pe copii dreapta credinta si frica de Dumnezeu ( Facere 18, 19; Psalm 33, 11; Pilde 1, 7 ) . Au datoria de a le povesti copiilor lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu din sfintele carti  ( Iesire 13, 14-15; Isus Navi 4, 6; Psalm 43, 1 ) . Parintii mai au datoria de a-i invata pe copii ascultarea si supunerea ( Pilde 4, 3-4; I Timotei 3, 4 ) ; au datoria de a-i binecuvanta ( Facere 48, 15-16; Evrei 11, 20 ) ; de a compatimi pe copiii lor ( Psalm 102, 11-13 ) ; de a-i indemna si mangaia ( I Tesaloniceni 2, 11 ) ; de a-i conduce bine ( I Timotei 3, 4, 12 ) ; de a-i mustra pe copii ( I Regi 2, 23-24 ) ; de a-i indrepta si pedepsi la nevoie ( Deuteronom 8, 5; Pilde 3, 12; 13, 24; 19, 18; 22, 15; 23,13-14; Evrei 12, 7, 9-10 ) ; de a nu-i intarata si mania ( Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21 ) ; de a le indeplini trebuintele cele de nevoie ( Pilde 13, 22; Matei 7, 9-11; Luca 11, 11-13; II Corinteni 12, 14; I Timotei 5, 8 ) . Parintii au datoria de a se ruga pentru copiii lor, pentru intelepciunea, pentru cresterea lor duhovniceasca si pentru mantuirea lor ( Facere 17, 18; 4 Regi 29, 19 ) . Au datoria sa-i ajute in vreme de ispite ( Iov 1, 5 ) si in caz de boala ( II Regi 12, 16 ) ; sa fie pilda buna fiilor lor ( IV Regi 14, 13;15, 3 ) si sa-i invete pe copii din tinerete ( Pilde 22, 6 ) toate faptele bune si dragostea crestina dupa Sfanta Evanghelie. Apoi sa-i incredinteze unor duhovnici buni.

139. Care sunt datoriile copiilor fata de parintii lor, dupa invatatura Sfintei Scripturi ?
Principalele datorii ale copiilor sunt : Sa pazeasca legea lui Dumnezeu ( Deuteronom 30, 2; Pilde 28, 7 ) ; sa se teama de Dumnezeu ( Deuteronom 31, 12-13; Psalm 33, 11 ) ; sa se teama de parinti si sa-i cinsteasca ( Exod 20, 12; Levitic 19, 3; Deuteronom 5, 16; Matei 15, 4; 19, 19; Marcu 7, 10; 10, 19; Luca 18, 20; Efeseni 6, 2 etc. ) ; sa se supuna parintilor ( Psalm 6, 20-21; 7, 1-3; Efeseni 6, 1; Coloseni 3, 20 ) ; sa asculte invatatura parintilor ( Proverbe 1, 8; 3, 4; 4, 1; 20, 21; 5, 1-2; 6, 20-21 etc ) ; sa ingrijeasca pe parintii lor ( Facere 45, 9-12; 47, 11-13; I Regi 22, 3-4; I Timotei 5, 4, etc. ) ; sa cinsteasca pe batrani ( Levitic 19, 32; Pilde 23, 22; I Petru 5, 5 ) . ” Copiii ascultatori veselesc inima parintilor ( Pilde 10, 1-15, 20; 23, 15, 24-25; 27; 11 etc. ) ; copiii ascultatori vor fi binecuvantati ( Exod 20, 12; Deuteronom 5, 16; Ieremia 35, 18-19; Pilde 3, 1-4; Efeseni 6, 1-2 etc. ) .
Copiii rai, dimpotriva, nu asculta de parintii lor ( Romani 1, 30; 2 Timotei 3, 2 ) ; dispretuiesc pe parintii lor ( Pilde 15, 5, 20; Iezechiel 2, 27 ) ; injura pe parintii lor ( Pilde 30, 11 ) ; sunt pedepsiti de Dumnezeu pentru parintii lor ( Pilde 19, 13 ) ; pricinuiesc intristare parintilor lor ( Pilde 10, 1; 17, 21-25 ) ; prada pe tata, alunga pe mama ( Pilde 19, 26 ) ; nu cinstesc pe batrani ( Isaia 3, 5 ) . Sfanta Scriptura vorbeste de amenintari, anateme si pedepse date de Dumnezeu copiilor care dispreltuiesc pe parintii lor ( Deuteronom 27, 16; Iezechiel 22, 7, 15 ) . Aceleasi pedepse vin si asupra copiilor care nu se supun parintilor ( Deuteronom 21, 18-21 ) ; asupra copiilor care rad de parintii lor ( Pilde 30, 17 ) ; asupra copiilor care blestema pe parinti ( Iesire 21, 17; Levitic 20, 9; Pilde 20, 20; Matei 15, 4; Marcu 7, 10 ) ; asupra copiilor care bat pe parinti lor ( Iesire 21, 15 ) ; asupra copiilor care rad si dispretuiesc pe batrani ( IV Regi 2, 23-24 ) si asupra copiilor betivi si iubitori de placeri ( Deuteronom 21, 20-21 ) . Despre toate acestea se vorbeste pe larg in Pravila Biesericeasca a Arhim. Nicodim Sachelarie, deja citata.

140. Ce ne invata Sfintii Parinti despre Suflet ? Care este originea sufletului si cand se uneste cu trupul ?
Iata ce ne invata Biserica Ortodoxa : ” Plantele si animalele au duh de viata biologica ” , necesara viietii lor firesti, care nu depaseste trebuintele corpului lor, fiind una cu el, caci la creatie Domnul numai ” a zis si s-au facut ” , asa cum sunt ele astazi. Omul, insa, a fost creat trupeste cu o pregatire speciala ( Facere 1, 26-30 ) si i s-a creat un suflet viu ( Facere 2, 7 ) , adica nemuritor, avand insusiri speciale, dupa chipul lui Dumnezeu, nu dupa infatisare, ci dupa nemurire, ca cel ce avea sa se perfectioneze prin exercitiul vietii morale libere, care lucreaza intru asemanarea cu Dumnezeu, prin respectarea legilor Domnului, intru stapanirea de sine si conducerea fapturii supuse Lui, ca un reprezentant al lui Dumnezeu fata de cele pamantesti si ca un delegat al lumii materiale fata de Facatorul prin viata sa pamanteasca si trupeasca, in care sintetizeaza cele materiale ale pamantului. Deci el era si este un microcosmos adica o lume mica ( Dupa Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin ) .
Exista trei teorii despre suflet :

1. preexistentialismului, condamnat de Biserica.
2. traducianismului animal, adica teoria prin care se arata ca sufletul se transmite in clipa zamislirii de la parinti la fii, ca si la animale, dupa regulile puse odata de Creator. Nici aceasta teorie nu este aprobata de Biserica.
3. creationismului, pe care o invata Biserica Adica sufletul fiecarui om este creat de Dumnezeu in clipa zamislirii. Alte explicatii de amanunt nu s-au dat. Se pare ca aceasta invatatura, in care sa intre si aspectele vietii de ereditare trupeasca si sufleteasca, ar putea fi expusa astfel : sufletul fiecarui om este creat de Dumnezeu, nu din nimicul absolut, ca sufletul lui Adam, ci din realitatea parintilor nascatori, asemenea cu Eva si Adam. Asa se explica mai bine paternitatea dumnezeiasca a proprietatii ei creationale, precum si a colaborarii parintilor pamantesti binecuvantati in viata si in urmasii lor ( Dupa Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ms ) .

” Cand stapaneste in noi ratiunea ( sufletul ) , aceasta chinuieste in mod necesar trupul care slujeste ca instrument in vederea virtutii ” , spune Sfantul Maxim Marturisitorul ( Filocalia, vol. III, pag. 309 ) .
” Trupul este al sufletului, iar nu sufletul al trupului, caci cel mai mic este al celui mai mare, iar nu cel mai mare al celui mai mic. Deci, fiindca pentru greselile cele dintai a rasarit legea pacatului, care este placerea simturilor, pentru aceasta s-a hotarat moartea trupului prin osteneli si dureri, randuita spre desfiintarea legii pacatului. Cel ce stie ca moartea s-a ivit din pricina pacatului, spre desfiintare lui, se bucura pururea in sufletul sau cand vede cum este desfiintata legea pacatului din trupul sau, prin felurite osteneli si dureri ca sa primeasca fericita viata viitoare in duh; caci stim ca nu poate ajunge la aceea daca nu este golita mai inainte din trup ca dintr-un vas, inca in aceasta viata, legea pacatului, sustinuta prin afectiunea vointei fata de el ” ( Filocalia, vol. III, pag. 309 ) .
Biserica invata ca omul este alcatuit din trup si din suflet ( dihotomism ) , iar nu din trup, duh si suflet ( trihonomism ) , cum s-ar crede in aparenta ( I Tesaloniceni 5, 23; I Corinteni 15, 45; Evrei 4, 12 ) . ” In constitutia sa trupeasca, spune arhimandritul Nicodim si duh de viata biologica, suflet senzitiv, dar acestea nu sunt decat o cantitate materiala identificata cu trupul omenesc, unde locuieste sufletul, care este a doua cantitate de sine statatoare ( Matei 10, 28; Luca 12, 4-6; Marcu 14, 34 ) . Armonia dintre suflet si Dumnezeu o garanteaza armonia dintre trup si suflet si, pe temeiul acestei armonii, se desfasoara armonia dintre om si animale, plante si intreaga natura. In conditiile de azi ale pacatului proportia de armonie fiind faramitata, ea se realizeaza partial pe intreaga stare a existentei de la nesimtitoarea piatra si pana la varful scarii Iacov-Dumnezeu ” ( Facere 28, 10-22; Romani 3, 20-24; Romani 5, 12-21 ) .

141. In ce consta chipul si asemanarea lui Dumnezeu din om si in ce parte anume sunt asezate ?
Sufletul este chipul lui Dumnezeu in om, intrucat are intreita putere, dar o singura fire. Puterile sufletului omenesc sunt acestea trei : simtirea, ratiunea si vointa. Cu simtirea omul se aseamana lui Dumnezeu-Tatal; cu ratiunea se aseamana Fiului, iar cu vointa se aseamana Duhului Sfant. Si precum in Sfanta Treime, macar ca trei sunt fetele, insa nu sunt trei, ci un singur Dumnezeu, asa si sufletul omenesc, macar ca trei sunt puterile lui sufletesti, insa nu sunt trei suflete, ci un suflet. Deosebirea intre chipul si asemanarea lui Dumnezeu din sufletul omenesc, dupa Sfintii Vasile cel Mare ( Exaimeron, Cuvantul 10 ) , Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim si altii consta in aceasta, ca chipul lui Dumnezeu se primeste de catre suflet in vremea zidirii sale, iar asemanarea lui Dumnezeu din suflet se savarseste la Botez.
Deci, chipul lui Dumnezeu este ratiune, in vointa si simtire, iar asemanarea lui Dumnezeu este in silinta omului spre desavarsire prin lucrarea faptelor bune si impreuna lucrarea harului dumnezeiesc. Despre aceasta iata ce spune Sfantul Vasile cel Mare : ” Sa facem om, zice Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Noastra. Pe una, adica chipul, prin zidirea lui Dumnezeu o avem; iar pe alta, asemanarea, prin bunavointa noastra o indreptam ” . Iar Sfantul Dimitrie al Rostovului zice : ” Mie mi-a lasat Dumnezeu ca sa fiu dupa asemanarea dumnezeiasca. Astfel, dupa chip sunt cuvantator, iar dupa asemanare sunt crestin… Deci sa stim cum ca chipul lui Dumnezeu este si in sufletul omului necredincios, iar asemanarea numai in crestinul cel imbunatatit. Si cand ar gresi de moarte crestinul, atunci numai de asemanarea lui Dumnezeu se lipseste, iar nu si de chip. Si macar si in munca vesnica de s-ar osandi omul, chipul lui Dumnezeu este acelasi intr-insul in veci, iar asemanarea a fi nu poate ” ( Cuvant al Sfantului Dimitrie al Rostovolui, in Hronograf, ed. Manastirea Neamt, 1987 ) .

142. De ce avortul este considerat ucidere si este combatut cu atata tarie de Sfanta Biserica ?
Prin avort se intelege uciderea pruncilor in pantece prin tot felul de mijloace. Deoarece fatul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zamislirii, pentru aceea avortul este combatut de Biserica si de Sfintii Parinti cu atata tarie, pentru ca se ucide viata, se pierde sufletul, atat al celui ucis, cat si al celui care savarseste uciderea si calca porunca lui Dumnezeu, care zice : ” Cresteti si va inmultiti ” ( Facere 1, 28 ) . Se calca si porunca a V-a din Decalog, care zice : ” Sa nu ucizi ” ( Iesire 20, 13 ) . Prin avort se ameninta viata de pe pamant, se calca porunca creatiei data de Dumnezeu in rai, se atenteaza la viata celor mai nevinovate fiinte omenesti, care sunt copiii; se destrama familia, se imbolnaveste societatea intrega si se aduc peste cei vinovati cumplite pedepse dumnezeiesti, atat in viata, cat si dupa moarte. Apoi, sufletele copiilor avortati, nefiind botezate, nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu, ci asteapta ziua cea infricosatoare a judecatii, cand singuri vor acuza pe parintii care i-au ucis in fata Dreptului Judecator Iisus Hristos.
Iata pentru ce avortul este crima, adica ucidere de om si trebuie combatut cu toata taria de Biserica si de pastorii ei.

143. Ce canon randuiesc Sfintii Parinti pentru femeile care fac avort sau indeamna si ajuta pe altele sa faca acest cumplit pacat ?
Femeile care isi avorteaza copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigase de copii, iar nu mame, si primesc pedepse grele inca din viata aceasta. Iata ce spun si canoanele Sfintilor Parinti in legatura cu pacatul uciderii de prunci : ” Despre femeile care pacatuiesc si-si omoara fatul in pantece, fortandu-se sa faca ucideri, sa se opreasca, dupa hotararea data mai inainte, ca sa se impartaseasca la iesirea din viata. Dar procedand cu iubire de oameni, dupa cum am aflat, hotaram ca sa fie oprite vreme de zece ani dupa treptele canonisirilor hotarate ” ( Ancira, 21 ) . ” Femeile care dau buruieni otravitoare si pierzatoare, precum si cele ce primesc otravurile omoratoare de prunci, sa se supuna canonului de 20 de ani al ucigasului ” ( VI Ecumenic, 91; Sfantul Vasile cel Mare, 56 ) . ” Femeia care bea ierburi ca sa-si piarda rodul trupului si sa nu nasca coconi, aceea sa aiba pocanie cinci ani matanii cate trei sute pe zi. Iar de va face si barbatul asa, mai rau este. Nici Biserica sa nu-i primeasca prescura lui, nici prinosul lui de nu se va pocai ” ( Pravila Bisericeasca, Govora, 20 ) . ” Femeia de va zamisli si va bea ceva ca sa se lepede inceperea dintr-insa sa se pocaiasca opt ani si matanii 367 zilnic; iar de i se va intampla ei a muri sa nu se ingroape in cimitir ” ( Ibidem, 115; indreptarea Legii cap. 364 ) . ” Femeia care a pierdut pruncul fara voie, un an se canoniseste ” ( Sfantul Ioan Postnicul, cap. 22 ) . ” Femeia care a nascut pe cale si nu a purtat grija de prunc, sa fie supusa vinovatiei ucigasului ” ( Sfantul Vasile, 33 ) .

144. Unde se afla sufletele copiilor avortati si care va fi soarta lor la judecata de apoi ?
Copiii care mor nebotezati, din motive independente de vointa parintilor sau a preotilor, se pot considera partasi la botezul dorintei, ca si dreptii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecarile facute de Iisus Hristos la rugaciunile parintilor sau ale prietenilor. Caci Dumnezeu nu pedepseste pe cel nevinovat, ci dimpotriva, caci El a creat pe om spre fericire. Totusi, parintii copiilor se vor spovedi si li se va randui canon potrivit cu grija sau nepasarea lor. Adica sa boteze sau sa creasca un copil sarac, sa viziteze un loc sfant, sa faca milostenie, sa fara metanii, sa tina post etc. Iata ce spune Sfantul Chiril al Ierusalimului in Cateheza a III-a, cap. 10 : ” Daca cineva nu primeste botezul, nu se mantuieste, afara numai de mucenici care primesc imparata si fara de apa ( botez ) . Mantuitorul, cand a mantuit lumea prin Cruce si cand I s-a impuns coasta, a slobozit sange si apa, ca sa se boteze cu sangele Lui cei care se boteaza in timpul persecutiilor. Mantuitorul numeste mucenicia botez, caci zice : ” Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu si sa va botezati cu botezul cu care Eu ma botez ? ” ( Marcu 10, 38 ) . ” Mucenicii si-au facut marturisirea de credinta, facandu-se priveliste lumii, ingerilor si oamenilor ” ( I Corinteni 4, 14 ) . Sinodul VI Ecumenic in canonul 83, spune : ” Cei morti nu pot fi botezati, dupa cum nu pot fi nici impartasiti ” . Deci copiii avortati, nascuti fara de vreme, pierduti fara voie, sau care mor indata dupa nastere, fara a primi botezul, nu pot fi botezati nicidecum dupa moarte, pentru ca nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniti nici la biserica, pentru ca nu sunt botezati si nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucisi de parinti cu voia lor, intreaga raspundere ramane asupra parintilor. In Pravila Bisericeasca a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 178, citim urmatoarele despre acest lucru : ” Pentru copiii avortati si care mor nebotezati nu se afla nicaieri invatatura, nici in Sfanta Scriptura, nici la Sfintii Parinti, fiindca viata oamenilor, atat a celor maturi, cat si a celor necrestini, este in mana Facatorului lor, care nu poate fi obligat sa descopere toata iconomia providentei Sale muritorilor, nici sa cunoasca ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Sau rasuna mereu in lume si cei ce aud au datoria sa raspunda, numai in masura de ei inteleasa si pentru ei data. De buna seama ca Dumnezeu nu pedepseste pe cei ce nu cunosc legile si mai ales pe copiii nebotezati. Ba, dimpotriva. El a creat pe om spre fericire si, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor vointa si putere in virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El ii fericeste pentru existenta lor, asa cum si ei Il lauda pentru aceeasi existenta nevinovatasi frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sunt randuiti la fericirea naturala a existentei, dar nu la cea a rasplatirii dupa merite, intrucat nu au fapte virtuoase ” .
„Fericirea naturala o da Dumnezeu direct si necesar, fara a mai fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie de a se vorbi de ea intre oameni. Ci, revelata divina ne arata numai pe acea fericirie la care si omul contribuie ” ( II Corinteni 12, 4; Apocalipsa 21, 22 ) . Pravila lui Matei Basarab, in capitolul 153, spune despre copiii nebotezati : ” Iar cati coconi ai crestinilor mor nebotezati, asijderea si ai paganilor, aceia nu merg nici in imparatia cerurilor, nici in munca, ci numai la un loc luminos. Iar cand se boteaza se deschid cerurile pe care le incuiase Adam pentru neascultare si au fost tot inchise pana cand a venit Domnul nostru Iisus Hristos si a dat darul Sfantului Botez in lume ” ( Ibidem, 154 ) .

145. Cum se poate combate acest cumplit pacat al uciderii de fii, care bantuie astazi in toata lumea ?
Cred ca aceasta datorie de a invata pe oameni sa nu-si ucida copiii este mai mult a preotilor si a pastorilor de suflete. Ei trebuie sa arate credinciosilor, cu dovezi din Sfanta Scriptura, din invataturile Sfintilor Parinti si din dumnezeiestile Canoane, cat de greu este pacatul uciderii si cat de mare pedeapsa primeste ucigasul de la Dumnezeu. Adam si Eva, dupa ce au fost scosi din raiul pamantesc pentru pacatul neascultarii de Dumnezeu, s-au insotit si nascand Eva pe primul copil, anume Cain, a zis Adam : ” Am dobandit om prin ajutorul lui Dumnezeu ” ( Facere 4, 1 ) . Deci, nasterea de prunci, de orice sex, se face ” prin ajutorul lui Dumnezeu ” , fie ca este bun crestin, fie ca este pagan, si fiecare nou nascut are in sine, afara de trupul pamantesc si scanteia dumnezeirii, adica sufletul nemuritor. Caci spune Sfanta Scriptura ” Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul suflet viu ” ( Facere 2, 7 ) . Suflet viu, adica nemuritor. Astfel, la zamislirea fiecarui prunc in pantecele maicii sale, Dumnezeu pune inca de la inceput suflet nemuritor in fiecare om. De aceea si proorocul David, insuflat de Duhul Sfant, zice : ” Ca Tu ai zidit rarunchii mei, sprijinitu-m-ai din pantecele maicii mele… Minunate-s lucrurile Tale, Doamne si sufletul meu le cunoaste foarte… ” ( Psalm 138, 13-16 ) . Sufletul pruncului se zamisleste in pantecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului si chiar si zilele lui ii sunt socotite de Dumnezeu cat sa traiasca pe pamant, inca inainte de a se zamisli.
Deci, sa inteleaga femeile care isi ucid copiii ca sunt ucigase ale zidirii lui Dumnezeu si vinovate de gheena focului. Caci daca numai a uri pe cineva se socoteste ucidere de oameni, dupa cuvantul lui Hristos care zice : ” cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este ” ( I Ioan 3, 15 ) – si ” orice ucigas de oameni nu are viata vesnica ” – oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mama care-si ucide propriul sau copil, chiar de ar fi zamislit prin puterea lui Dumnezeu, numai de o clipa ? Deci, sa stie orice femeie care si-a ucis copiii, ori in ce chip, ca nu va scapa de pedeapsa lui Dumnezeu. Sa nu spuna ca era zamislit numai de o zi sau de un ceas, ca Dumnezeu nu cauta la timp ci la intentia gandului. Daca cineva ar semana in tarina sa grau, porumb sau altceva si altul venind i-ar distruge semanatura sa, apoi nu l-ar da in judecata si nu i-ar cere despagubire ? Dar Dumnezeu va lasa nepedepsiti pe cei ce distrug samanta si tarina unde se zamislesc prunci ? Sa-si aduca aminte femeile cele ucigase de copii, de Cain care a facut o singura ucidere si s-a pedepsit inca din viata cu sapte feluri de pedepse. Intai a fost blestemat de Dumnezeu pe pamant. A doua pedeapsa sa lucreze pamantul. A treia ca nu-i dadea lui pamantul taria si roadele sale. A patra pedeapsa i-a fost suspinarea. A cincea, tremurarea. A sasea, sa fie el departat de la fata lui Dumnezeu. A saptea pedeapsa a lui Cain, era semnul ce i L-a pus Dumnezeu ca sa nu-l ucida nimeni din cei ce il vor afla pe el ( Facere 4, 9-14 ) .
Deci, cum vor scapa de pedepsele vremelnice si vesnice acele mame care-si ucid copiii lor ? Care dintre fiarele pamantului si-au ucis candva puii lor ? Si cum se va arata femeia ucigasa de prunci inaintea lui Dumnnezeu, fiiind mai rea decat toate fiarele pamantului ? Aceleasi pedepse vor primi si acei soti care se pazesc prin diferite mijloace de a nu naste copii, deoarece intentia lor este aceeasi, de a omori pruncii si de a opri zamislirea zidirii lui Dumnezeu.

146. Sfanta Bierica ar putea accepta o reglementare a nasterilor din motive sociale ca : foamete, boli, lipsa etc. ?
Biserica lui Hristos nu poate niciodata aproba uciderea de prunci ( avortul, paza etc. ) , pentru orice motive. Mantuitorul ne-a spus ca sufletul omului este mai scump decat orice pe lume ( Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37 ) . Apoi, cum sa aprobe Biserica in vreun fel pierzarea sufletelor omenesti ? Cine ar putea rascumpara atatea suflete care se pierd prin ucidere, necrestinat si neluminati prin Sfantul Botez, singurul care poate ierta pacatul stramosesc si cele personale ? Cum ar aproba vreo Biserica crestina sa se omoare sufletele copiilor, mai ales neavand Sfantul Botez ? Caci stim ca tot omul ” este zamislit in pacate ” si numai prin Botez se uneste cu Hristos si devine fiu al Bisericii ( Psalm 50, 5; 57, 3; Iov 15, 14; 25, 4; Isaia 4, 8; Ioan 3, 6 ) . Deci, cine va avea indrazneala din cei ce conduc Biserica lui Hristos, sa aprobe oarecare pogoramant femeilor crestine pentru uciderea copiilor ? Cine ar ingadui aceasta faradelege, sa aprobe uciderea pruncilor, fiind sub pacatul stramosesc si fara lumina Sfantului Botez ? Eu cred ca aceasta faradelege nu va aproba-o Biserica lui Hristos niciodata, aducandu-si aminte de cuvintele Domnului care zice : ” Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau ” ( Matei 16, 26 ) .
Dumnezeu este Tatal sufletelor noastre ( Numeri 27, 16; Evrei 12, 9; Matei 6, 9 ) . Apoi, cine va indrazni sa dea voie a se pierde un suflet care este creat de Tatal nostru cel din ceruri ? El a creat sufletul nostru si l-a inzestrat cu nemurire. Deci, cum ar fi posibil sa aprobe Biserica lui Dumnezeu sa se omoare sufletele cele inzestrate cu nemurire de Creatorul lor neavand dumnezeiescul Botez, care este semnul curatirii pacatelor si al renasterii prin apa si Duh ? ( Ioan 3, 3-5; Romani 6, 3; Efeseni 5, 26; Tit 3, 5 ) . Sau care din fetele bisericesti va indrazni sa aprobe in vreun fel uciderea pruncilor din motive sociale ? Oare nu ne spune noua Mantuitorul : ” Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Au nu este viata mai mare decat hrana si trupul decat imbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in hambare si Tatal vostru ceresc le hraneste pe ele. Oare nu sunteti voi mai de pret decat ele ? Si cine din voi grijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot ? Luati seama la crinii campului cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc; si va spun voua ca nici Solomon in toata marirea lui nu s-a imbracat ca unul din acestia. Iar daca pe iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu asa o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor ? Deci nu purtati de grija zicand : ce vom manca, ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca ? ” ( Matei 6, 25-31 ) ca toate acestea paganii le cauta. Iar daca si de boli se tem femeile care nasc, spre a nu se imbolnavi, atunci sa duca viata de infranare, de curatie si de post, caci dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, cele mai multe boli vin asupra omului din cauza neinfranarii si a necumpatarii de la cele vatamatoareˇ Auzi ce zice el : ” Nu pricinui trupului boala si slabiciune, ca nu-mi spui mie pricinile, ci Celui ce le stie. Spune-mi, a posti nu poti ? Dar, a te satura in toata viata si a-ti sfarama trupul cu greutatea bucatelor, poti ? Au nu stii ca postul este maica sanatatii ? ” ( Exaimeron, Cuvantul I ) . Si iarasi, adauga Sfantul Vasile : ” N-a fost in rai vin, nici junghieri de dobitoace ” . Dupa potop insa a zis Dumnezeu omului : ” mancati toate ca pe niste verdeturi de iarba ” ( Facere 9, 3 ) .
Apoi, aratand vechimea postului, zice Sfantul Vasile : ” Vino, calatoreste prin istorie si cearca inceputul postului, ca este de o varsta cu omenirea. Tot lucrul care intrece cu vechimea este vrednic de cinstit. Cucerniceste-te dar, omule, de caruntetele postului, ca postul in rai s-a legiuit ” . Cea dintai porunca pe care a luat-o Adam a fost aceea, ca ” din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati ” ( Facerea 2, 17 ) . Si iarasi zice : ” Fiindca nu am postit, am cazut din rai ” . Sa postim dar, ca la el sa ne intoarcem. Si iarasi : ” Carora le-au cazut oasele in pustie ? Au nu acelor ce cautau mancare de carne ? ” Si in alt loc zice : ” Bucatele cele grase si bucatele cele multe, neputand a le mistui stomacul, multe boli au adus in lume; iar postului si infranarii pururea ii urmeaza sanatatea ” . Si iarasi : ” Evreii, pana cand se indestulau cu mana si cu apa cea din piatra, pe egipteni ii biruiau, prin mare calaroreau si nu era intru semintiile lor bolnav ” ( Iesire 16, 3; Psalm 104, 36 ) . Iar dupa ce si-au adus aminte de caldarile cele cu carnuri si s-au intors cu poftele la Egipt au cazut din pamantul fagaduintei ( Exaimeron, Cuvantul 1, Despre Post ) .
Am adus aici putine marturii pentru cei ce pricinuiesc motive de boli si pentru aceasta li se pare ca avea dreptul sa ingaduiasca cuiva sa piarda si sa omoare pruncii, punand pricina de boala. Boala, insa, o trimite Dumnezeu ca pedeapsa pentru pacate ( Numeri 11, 33; Levitic 26, 16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc. ) .
Deci, daca vreo femeie este bolnava, nu la ucidere de prunci sa-si gaseasca scapare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, sa se roage lui Dumnezeu cu umilinta, cu post si cu durere in inima, caci la El este puterea si indurarea de vindecare a celor bolnavi. Postul, rugaciunea si infranarea intru curatenie a celor casatoriti si bolnavi, acestea sunt leacul lor, iar nu uciderea de prunci nevinovati.

147. Care sunt urmarile cele mai mari ale avortului asupra trupului si sufletului ?
Femeile care fac avort se imbolnavesc deseori de boli grele, nevindecabile, imbatranesc inainte de vreme, sufera mai ales de nervi, nasc copii bolnavi si infirmi, nu se inteleg cu barbatii lor, au mustrare de constiinta pana la moarte, sau cel putin timp de zece ani, daca se pocaiesc si primesc canonul randuit de duhovnicii lor. Iar daca nu, le asteapta canonul cel vesnic in muncile iadului, de care sa ne fereasca pe toti Bunul nostru Mantuitor.

148. Ce trebuie sa faca o mama insarcinata daca sotul o sileste la avort ? Dar daca este greu bolnava si are multi copii ?
Sfantul Apostol Pavel zice asa : ” Femei, supuneti-va barbatilor vostri, precum se cuvine, intru Domnul ” ( Coloseni 3, 18 ) . Aici trebuie sa intelegem ca nu intru toate se cuvine femeii sa se supuna barbatului, ci numai la cele ce se cuvin in Domnul. Poate barbatul sa o indemne si la lucruri de faradelege, la furat, la betie, la ura, la cearta, la desfranare, la ucidere, la secte, la necredinta etc. La acestea nu se cuvine a se supune barbatului, macar si moarte de ar rabda de la el. Ca nu se cade a iubi si asculta pe barbat mai mult decat legea lui Dumnezeu.
Iata ce zice Sfantul Nicodim Aghioritul la cuvintele de mai sus ale marelui Apostol Pavel : ” O, cititorule, cum a zis Pavel sa se supuna femeile barbatilor lor ? Cum se cuvine, intru Domnul ! ” Adica, la cele ce se cuvine si sunt legiuite si la cele dupa Dumnezeu. Caci de ar cere barbatii sa-i asculte femeile lor la ce!e necuvioase si nelegiuite, la lucruri afara de fire si la necredinta sau la calcarea poruncilor lui Dumnezeu, intru acestea zic, nicidecum sa nu se supuna femeile si sa faca voia lor cea rea. Pentru ca atunci, impreuna cu barbatii lor, ” se vor osandi in munca iadului ” ( Subinsemnare la Talcuirea Epistolei catre Coloseni de Fericitul Teofilact al Bulgariei, Bucuresti 1904 ) .
Deci ramane clar ca femeia nu trebuie in nici un caz sa se supuna barbatului ei, cand acela o indeamna, sau o sileste la avort, adica ucidere de prunci. Iar daca femeia este bolnava si din acest motiv vrea sa-si piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea vesnica, de-si va ucide pruncii ei.a, femeia crestina si credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos, chiar daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte. Tocmai de aceea Sfanta Biserica da voie femeilor inainte de nastere sa se impartaseasca, chiar de ar fi oprite pe multi ani, caci Biserica lui Hristos are in vedere durerile nasterii si primejdia mortii pentru mamele care nasc.
O adevarata mama crestina trebuie sa fie gata intotdeauna de jertfa totala la nastere, adica de moarte. Prin durerile nasterii, femeia castiga mantuirea sufletului ei, dupa cuvantul Sfantului Pavel, care zice : ” Dar se va mantui ( femeia ) prin nastere de fii, daca staruie cu deplina intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie ” ( I Timotei 2, 15 ) . Durerile nasterii s-au dat de Dumnezeu femeii, ca un canon pentru greseala ei cea dintai, dupa cuvantul Domnului care zice : ” Inmultind voi inmulti necazurile tale si suspinul tau, in dureri vei naste fii si spre barbatul tau va fi intoarcerea ta si el te va stapani ” ( Facere 3, 16 ) .
Asadar, sa intleaga femeile cele intelepte si credincioase si sa primeasca canonul cel dat lor de prea Bunul Dumnezeu cu toata bucuria si multumirea, ca este spre iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor lor. Iar daca vreuna din ele va muri in chinurile nasterii, pe altarul jertfei si va avea dreapta credinta, aceea se va mantui, cum spune Sfanitul Pavel, si cu mucenicii se va socoti. Caci Biserica lui Hristos nu accepta nici un motiv pentru uciderea de copii, adica avort, boala, saracie, primejdie, copii multi, barbati rai etc. Toti crestinii sunt datori sa se jertfeasca pana la moarte, acolo unde i-a randuit Dumnezeu sa traiasca.

149. Ce ne spuneti despre infranare, in general ?
Infranarea statornica este temelia moralei crestine; dar nu orice infranare, ci numai aceea inchinata Domnului si implinita cu intelepciune, dupa dreptatea legii lui Dumnezeu. Toata faptura este buna si vrednica sa fie folosita de om. Dar nu toti oamenii sunt facuti pentru toate lucrurile din lume. ” Toate imi sunt slobode, dar nu toate imi sunt de folos ” ( I Corinteni 10, 23 ) . De aceea, crestinul care se foloseste de lumea aceasta trebuie sa fie ca si cum nu s-ar folosi de ea, ” Ca chipul lumii acesteia trece ” ( I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15 ) . Indeosebi clericii, ca si apostolii de odinioara, trebuie sa fie tuturor pilda de infranare ( VI Ecumenic 12,13,18, 30 ) , spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui si spre mantuirea lor ( Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12 si 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 si 13 ) .
Batranii si bolnavii care si-au istovit trupul cu infranarea in tinerete, pot sa-si usureze intretinerea cu hrana mai buna, fiindca infranarea recomandata de Biserica nu omoara oameni, ci pacate. Deci, acolo unde pacatul a slabit si infranarea se indulceste, ca hrana buna se socoteste ca doctorie folosita in numele Domnului ( Romani 16, 3-6 ) . Cei scrupulosi si neintelegatori in iconomia infranarii, trebuie sa se supuna sfaturilor duhovnicilor. Cei hraniti cu duhul slavei desarte care nu asculta si astfel se istovesc cu postul spre a lor paguba trupeasca si sufleteasca trebuie sa stie ca singuri se omoara pe ei insisi si vor da seama inaintea Domnului ca nu au mers pe calea cea imparateasca a Sfintei Biserici, fiind neascultatori ( Tit 1, 16; Romani 14, 14 ) . Infranarea trebuie respectata, atat de clerici si monahi, cat si de mireni, respectandu-se invataturile Sfintilor Parinti, traditia Bisericii si sfaturile duhovnicului.

150. Care este randaiala de infranare ( curatie ) si traire conjugala a sotilor ?
Biserica nu a fixat sotilor un program de convietuire, caci nu poate intra in amanuntele zilnice. Ci a lasat totul la stiinta lor si la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele si cu idealul fiecaruia. In general, sotii au datoria de a se ajuta unul pe altul, atat la bine cat si la necaz, si mai ales la boala si in greutatile vietii in general. Credinciosia unuia fata de altul trebuie sa fie sfanta; copiii sa fie bine crescuti, gospodaria bine chibzuita si demnitatea morala si sociala cu grija pastrata, cum zice si Sfantul Apostol Pavel : ” Casatoria sa fie cinstita intru toate si patul nespurcat; iar pe desfranati si pe preadesfranati ii va judeca Dumnezeu ” ( Evrei 1, 4 ) . Un Parinte bisericesc zice : ” Cei ce sunt legati prin casatorie trebuie sa-si fie lor judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca este lucru cuviincios a se departa unul de altul pentru un timp, prin consimtamant, pentru ca sa traiasca in rugaciune si apoi iar sa se apropie ” ( I Corinteni 7, 4; Sfantul Dionisie 3 ) .
Celor casatoriti legal le zice acelasi Sfant Apostol : ” Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea si apoi iar sa va impreunati ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neinfranarea voastra. Si aceasta o zic dupa sfat, iar nu din porunca ” ( I Corinteni 7, 5-6 ) .
„Insa este de trebuinta a se feri de impreunane sambata si Duminica, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca ” ( Timotei, canonul 13 ) . ” Nu s-a oprit barbatul si femeia de la impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune si Sfanta Impartasanie ” ( Pravila Mare, 170 ) . Sfantul Simeon al Tesalonicului invata pe cei casatoriti : ” Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au legat de Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata si sa vietuiasca in pace si evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curatie si dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci si de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-si creasca copiii cu frica de Dumnezeu ( Efeseni 6, 4 ) , sa faca milostenie si sa se mantuiasca ” ( Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262 ) .
Pravila Marie a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre curatenia trupeasca a celor doi soti : ” Barbatul si femeia sa nu se afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului si a femeii ” . Iar in Molitfelnical mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre infranarea trupeasca a sotilor : ” In cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu ” .
Asadar, zilele de infranare trupeasca a sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge sarbatoarea la biserica, iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie.

151. Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii din randul credinciosilor nostri ?
Pentru combaterea desfraului, de orice fel ar fi el, care stapaneste atat de mult lumea de astazi, preotii, pastorii de suflete si Biserica in general trebuie sa faca permanent efort de a ingradi, micsora si starpi acest prea urat si blestemat pacat care macina sanatatea trupului, dezbina familia, imbolnaveste copii, sminteste pe cei din jur, manie atat de mult pe Dumnezeu, desparte pe crestini de Prea Curatele Taine si arunca cele mai multe suflete ale credinciosilor in focul gheenei.
Preotii sa spuna adesea in predicile lor si in scaunul de spovedanie, celor vinovati, cat de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfranati si preadesfranati ( adulteri ) , pe sodomiteni, pe gomoreni si pe cei ce urmeaza pacatul lui Onan. Sa le aminteasca credinciosilor ca insusi Dumnezeu a oprit preacurvia in cele zece porunci, zicand : ” Sa nu preacurvesti ” ( Deuteronom 20, 14 ) . Si iarasi zice : ” Cu femeia aproapelui tau sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si ca sa te spurci cu ea ” ( Levitic 18, 20 ) . Iar despre pacatul cel prea urat al sodomititor, spune Dumnezeu : ” Cu nici un dobitoc sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si sa te spurci cu el; nici femeia sa nu stea la dobitoc, ca sa se intineze cu el; aceasta-i uraciune. Sa nu te culci cu barbat, ca cu femeie, ca aceasta spurcaciune este… Sa nu va intinati cu nimic din acestea, ca cu toate acestea s-au intinat paganii, pe care Eu ii izgonesc dinaintea fetei voastre. Ca s-au intinat si am privit la nelegiuirile lor si a lepadat pamantul pe cei ce traiau pe el. Iar voi sa paziti poruncile Mele si toate legile Mele si sa nu faceti toate ticalosiile acestea… Ca nu cumva sa va lepede si pe voi pamantul, cand il veti intina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost inainte de voi. Ca tot cel ce va face ticalosiile acestea, sufletul care va face acestea se va starpi din poporul sau… ” ( Levitic 18, 22-30 ) .
Sa le aduca aminte preotul celor vinovati si cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care zice : ” Pe desfranati si pe preadesfranati ( adulteri ) ii va judeca Dumnezeu ” ( Coloseni 3, 5-6 ) . Si iarasi : ” Nu va inselati, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu ” ( I Corinteni 6, 9-10 ) . ” Fugiti de curvie, ca tot pacatul pe care il face omul, afara de trup este, iar cel ce curveste in trupul sau pacatuieste. Au nu stiti ca trupul vostru este lacas al Duhului Sfant care locuieste in voi ?… ” ( Ibidem 6, 18-19 ) . Pe langa acestea sa le aminteasca preotul si invataturile Sfintilor Parinti, precum si asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc asa de aspru pe vinovati si-i opresc vreme indelungata de la Sfanta Impartasanie.
Astfel, Sfantul Grigore de Nyssa opreste pe cel desfranat 9 ani de la Sfanta Impartasanie ( canonul 4 ) , iar Sfantul Vasile cel Mare, 7 ani ( canonul 59 ) . Pe preacurvar ( adulter ) il opreste Sfantul Grigore de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfantul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credinciosilor sai, atat in viata aceasta, cat si in viata vesnica, cred ca pe multi ii va izbavi de o patima infricosatoare ca aceasta.

152. Cum trebuie combatuta patima betiei din randul credinciosilor si care sunt urmarile cele mai grave ale acestui pacat ?
Cred ca cele mai bune masuri de combatere a betiei din sanul credinciosilor, ar fi sa li se arate ce ne invata Dumnezeu in Sfanta Scriptura despre pacatul betiei si urmarile ei. Sa li se spuna ce ne invata Sfintii Parinti si dumnezeiestile Canoane despre aceasta dobitoceasca patima si care sunt pedepsele cele vremelnice si vesnice care asteapta pe cei betivi. De exemplu, sa li se spuna cuvantul Sfantului Pavel, ca ” betivii nu vor mostenii imparatia lui Dumnezeu ” ( I Corinteni 6, 10; Galateni 5, 21 ) . Sa li se arate ca atat Legea Veche opreste pe om de la betie ( Levitic 10, 9 ) , cat si cea Noua ( I Timotei 5, 3-8; Tit 1, 7 ) . Sa le spuna ca betia este oprita ( Luca 21, 34; Romani 13, 13; Efeseni 5, 5, 18; I Tesaloniceni 5, 4 ) ; ca betia este pacat de moarte sufleteasca pentru orice om, ca il duce la desfranare, la distrugerea familiei, la sminteala publica, la tot felul de boli, la saracie, la ucidere si la osanda vesnica.
Betia este mama desfranarii, din care se nasc toate urgiile, cum spune Sfantul Apostol Pavel : ” Nu va imbatati de vin, intru care este desfranarea… ” ( Efeseni 5, 18 ) . Betia duce pe om la cearta ( Pilde 20, 1; 23, 29-30 ) si la saracie ( Pilde 21, 17; 23, 31 ) . Betia duce pe om la stricaciune ( Pilde 23, 31-33 ) ; la nedreptate ( Pilde 31, 5; Rom.13, 13 ) si la cruzime ( Isaia 28, 7; Osea 4, 11 ) . Betia este cu atat mai mult oprita slujitorilor lui Dumnezeu, adica clericilor ( I Timotei 3, 2-3; Tit 1, 7 ) . De aceea, mare pedeapsa asteapta pe cei betivi care nu se pocaiesc ( Isaia 5, 12, 22; 28, 1-3; Deuteronom 21, 20; Ioil 1, 5; Naum 1, 10; Matei 24, 49-51; Luca 12, 45-46 ) .
Iata ce pedepse grele hotarasc si Sfintele Canoane : ” Episcopul, preotul sau diaconul, obisnuindu-se cu table si cu betia, ori sa inceteze, ori sa se cateriseasca ” ( Apostolic 42 ) . ” Ipodiaconul, citetul sau cantaretul, asemenea facand, ori sa inceteze, ori sa se afuriseasca; asemenea si mireanul ” ( Apostolic 43 ) . Iar Pravila Mica de la Govora, zice : ” Preotul care va bea in carciuma, sau va juca, sau va canta mireneste, sa se izgoneasca din preotie ” ( cap. 35 ) .
In alt loc zice : ” Clericilor nu li se cuvine a manca in carciumi si a bea, afara numai daca sunt impinsi de nevoia strainatatii ” ( Cartagina, 40 ) . Despre femeia betiva zice Pravila Mica : ” Femeia betiva sa nu se impartaseasca, pana nu se va lasa sa nu mai bea ” ( cap. 88 ) . ” Omul mirean de se va imbata si va varsa sa se pocaiasca 60 de zile; iar de va fi fost impartasit cu Sfintele Taine si dupa aceea va varsa, sa nu se pricestuiasca cu Sfintele Taine nici in Postul Mare si nici la Sfantul Petru si peste toate sfintele posturi sa se pocaiasca. Iar de ar fi facut aceasta intru acele ( patru ) sfinte posturi, sa nu se mai pricestuiasca ( impartaseasca ) peste tot anul, pana la 200 de zile si metanii cate 12 pe zi ” ( cap. 88 ) . Aceeasi pravila mai adauga : ” Cade-se preotului sa sada la masa cu frica lui Dumnezeu, sa manance si sa bea cate putin si sa se socoteasca a fi sluga. Caci Scriptura graieste : Preotul care se imbata, cum va judeca drept acest pacat la altii ? Nu zic Scripturile sa nu bei vin, ci sa bei dar sa nu te imbeti; caci tot betivul saraceste si isi pierde mintea, si mult rau face, si pe sine se sugruma, si sufletul sau il da diavolului ” ( cap. 140 ) .
Pentru a combate mai cu tarie patima betiei, cred ca preotul trebuie sa fie cu totul nebetiv si tuturor pilda de urmat. Apoi sa se roage pentru cei patimasi ca Dumnezeu sa-i intoarca mai curand la pocainta. Apoi sa cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, ale Sfintilor Parinti si hotararile Sfintelor Canoane si sa-i invete cu timp si fara timp pe credinciosi a se infrana si pazi de aceasta blestemata patima, care, cum spune Sfantul Vasile cel Mare, ” face pe om mai rau decat toate dobitoacele si fiarele ” .

Convorbirea a sasea

Despre suferinta, ispite, vrajitorie

153. De cate feluri este suferinta in lume ?
De doua feluri : suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca, precum mustrarea de constiinta, intristarea, deznadejdea, indoiala, mania, ura etc. Suferintele omenesti se pot imparti inca in doua parti : unele spre indreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa si arvunirea osandei vesnice a celor rai ( Calauza predicatorutui de Dr. C. Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293 ) .

154. Pentru ce este atata suferinta pe pamant?
Zice dreptul Iov : ” Omul este nascut pentru suferinta ” ( Iov 5, 7 ) . Iar Sfantul Pavel zice ca ” toate fapturile sunt in suferinta ” ( Romani 8, 21 ) . Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16 ) . Suferintele sunt urmari ale pacatului ( Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18 ) . Suferintele sunt pedepse pentru pacate ( Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14 ) . Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre mantuire.

155. Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor ? Care este ratiunea si scopul suferintei ?
Scopul suferintei pentru crestini este unul singur : ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.
Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli, mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele, spre osanda vesnica.
Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David : ” Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat ” ( Psalm 22, 5 ) . Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul ( Psalm 31, 10 ) .

156. Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamant ?
Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare ( 2 Petru 1, 6-7 ) ; sa fie insotita de bucurie ( Coloseni 1, 11 ) si de nadejde. Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul ” Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre ” ( Luca 21, 19 ) . ” Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui ” ( Matei 24, 13 ) .

157. Din ce pricini sufera copiii nevinovati ? Ce pacate ispasesc ei ?
Citim la Iesire : ” Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si chiar al patrulea neam ” ( Iesire 20, 5 ) . Si iarasi : ” Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii, si peste fiii fiilor, pana la al treilea si al patrulea neam ” ( Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21 ) . Marele prooroc Ieremia zice : ” Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor dupa ei ” ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16 ) . Proorocul Isaia zice : ” Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor ( Isaia 14, 21 ) .
Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate intelege destul de clar din ce pricina sufera copiii cei nevinovati si ale caror pacate le ispasesc ei.

158. Cum alina Biserica suferinta omeneasca si ce datorie are crestinul fata de cei in suferinta ?
Biserica alina si vindeca suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu ( Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90, 15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14 ) . Biserica a randuit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune pentru cei bolnavi este Taina Sfantului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobandirea sanatatii.
Crestinul are o mare datorie fata de cei din suferina, ca sa-i ajute dupa a sa putere, atat prin mijloacele materiale, precum : imbracaminte, hrana, ospatare, ingrijire, bani etc., cat si prin mijloace spirituale, precum : rugaciune pentru cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimiri, mangaiere etc, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel care zice : ” Bucurati-va cu cei ce se bucura si plangeti cu cei ce plang ” ( Romani 12, 15 ) .

159. Ce intelegem prin ispite si de ce este lasat omul sa fie ispitit ?
Ispitele sunt incercari care vin asupra omului de la diavol si de la slugile lui, oamenii cei rai ( Iacob I, 13; Matei 4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 3; I Tesaloniceni 3, 5 ) . Omul este ingaduit de Dumnezeu sa fie ispitit ” spre incercarea dragostei fata de Dumnezeu ” ( Deuteronom 13, 3 ) ; spre incercarea supunerii noastre ( Deuteronom 8, 2 ) ; spre incercarea nedoririi de castig ( Iov 1, 9; 12 ) . De fapt, ispitele corespund intotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari in credinta, le randuieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa sporeasca in sfinftenie si sa se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi in credinta si rabdare le randuieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca. Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel : ” Ispita pe voi nu va ajuns, decat ispita omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu care nu va va lasa pe voi sa va ispititi mai mult decat puteti; ci impreuna cu ispita va face si sfarsitul ei, ca s-o puteti suferi ” ( I Corinteni 10, 13 ) . Acelasi lucru spune si proorocul David : ” Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi mainile lor ” ( Psalm 124, 3 ) . Dreptul Iov spune ca cei credinciosi sunt impovarati cu diferite ispite prin ingaduinta lui Dumnezeu ( Iov 7, 8; Iacob l, 2; I Petru l, 6 ) . Dar niciodata Dumnezeu nu ingaduie la cei alesi ispite peste puterile lor.

160. Care sunt adevaratele izvoare ale ispitelor ?
Trei sunt izvoarele ispitelor : ” Pofta truputui, pofta ochilor, trufia vietii ” , cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan ( I Ioan 2, 16 ) ; sau : ” iubirea de placeri, iubirea de slava si iubirea de argint, din care se naste tot raul ” , cum spune Sfantul Ioan Damaschin ( Filocalia, vol. IV, p. 188 ) . Cu aceste trei feluri de ispite a incercat satana sa-L ispiteasca si pe Hristos ( Matei 4, 2-11 ) .

161. Care sunt dusmanii ce ne lupta si ne ispitesc pana la moarte ?
Trei sunt dusmanii care ne lupta pana la moarte : diavolul, placerile lumii si trupul. Toti acesti trei dusmani ne lupta prin ispite de tot felul si putini sunt acei crestini care reusesc, cu darul lui Hristos, sa iasa biruitori in lupta cu ispitele si placerile acestui veac. Ca ” de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ne-am osteni ” , zice Duhul Sfant prin gura psalmistului. Dar, ajutandu-ne Mantuitorul, ”nimenea nu va strica cetatea noastra ” ( Antifon, glas 3 ) .

162. Care sunt cele mai mari ispite cu care ne lupta acesti trei dusmani ai sufletelor noastre ?
Diavolul, izvorul a tot raul, ne ispiteste direct indeosebi cu ganduri de necredinta, de hu!a, de indoiala, de deznadejde, de mandrie si de slava desarta. Iar indirect, diavolul ne ispiteste prin oameni cu ganduri de trufie, de slava desarta, de manie si desfranare; cu iubirea de argint, cu lacomia de avere, cu invidia, cearta, osandirea, limbutia si altele. Prin trup ne ispiteste diavolul cu lenevirea, lacomia pantecului, betia, desfranarea, moleseala vointei, nesimtirea inimii, trandavia si altele de acest fel.

163. Din cate parti este ispitit crestinul ?
Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :
De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.
Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru ” ziua de maine ” , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.
Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit. Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum : mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : ” Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele… ” ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : ” Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele ” ( Psalm 50, 11 ) .
Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand : ‘ ” Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre ” . Despre ochi zice Mantuitorul : ” Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa ” ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : ” De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul ” ( Iacob 3, 2 ) .
Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. ( Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) .

164. Care sunt ispitele cel mai greu de canoscut si de biruit ?
Cel mai greu de cunoscut si de biruit sunt ispitele cele rationale ale sufletului, adica : gandurile de hula, de indoiala in credinta, de deznadejde; apoi ispita parerii de sine, cugetarea inalta de sine, increderea in sine si altele. Iar dintre ispitele trupesti, cel mai greu de biruit si cel mai primejdios este gandul desfranarii, pentru ca este legat de fire, de trup. Apoi, pentru ca cel ce se mandreste intru sine este lasat de Dumnezeu sa cada in desfranare. De aceea Sfintii Parinti ne poruncesc sa fugim de orice prilej de desfranare, de orice cuget trupesc, pana nu devine pacat, sa ne ferim de orice persoana care ne sminteste si ne impinge spre cumplitul pacat al desfranarii.

165. De ce are satana atata ura asupra omului si de ce ii ingaduie Dumnezeu sa ispiteasca si sa amageasca prin pacat faptura Sa ?
Satana nu are putere si dezlegare sa stapaneasca, sa insele sau sa sileasca vointa omului la pacat. El numai il ispiteste prin tot felul de mestesuguri, naluciri, aduceri-aminte, prin imaginatii, prin simturi, prin slabiciunile firii, prin placeri, prin ganduri. Satana niciodata nu se arata omului in fata, nu se descopera direct ca dusman al omului. Ci il lupta pe ascuns, indirect sau prin oamenii rai, folosind tot felul de mestesuguri diavolesti, ca sa nu fie descoperit ca el insusi doreste caderea si pierzarea noastra. El se numeste ispititor si tatal minciunii, pentru ca prin ispite si prin curse mincinoase ne trage la pacat. Satana doar forteaza vointa noastra, atata patimile si pornirile trupesti si sufletesti ale firii noastre, creaza ocazii de pacat, ne aduce mereu aminte de caderile noastre, dar nu are voie si dezlegare de la Dumnezeu sa ne sileasca la pacat, ca atunci noi n-am avea nici o vina, nici o osanda si nimeni n-ar scapa de cursele lui. Insa, daca omul slabeste in vointa si rugaciune, daca se indulceste de momelile diavolului si accepta pacatul, atunci nu diavolul este de vina, ci omul. De aceea i s-a randuit inger pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit Biserica, spovedanie, adica baie de curatire a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca. De aceea i s-a hotarat plata, daca biruieste, sau osanda, daca este biruit.
Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare in credinta, ca omul sa-si puna toata nadejdea mantuirii numai in Dumnezeu, iar nu in puterile sale si ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa plata de la Dumnezeu. Dumnezeu lasa pe satana sa-l ispiteasca pe om, dar niciodata nu ingaduie diavolului sa-l ispiteasca mai presus de puterea credintei sale ( I Corinteni 10, 13 ) . Numai pe cel mandru si necredincios il lasa Dumnezeu sa fie ispitit de diavoli peste puterile sale, ca sa-l smereasca si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu si al slujitorilor Lui. Omului insa i s-a dat putere sa se impotriveasca diavolului, sa-l biruiasca si sa-l alunge de la el ( Efeseni 6, 11; 6, 16; Iacob 4, 7; I Petru 5, 9 ) .

166. Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului ?
Doua sunt cele mai putemice arme cu care biruim toate cursele si ispitele diavolului. Intai este sfanta rugaciune si apoi smerenia. Noi ne rugam neincetat Tatalui ceresc, zicand : ” Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean ” ( Matei 6, 13 ) . Adica cerem Tatalui sa nu ne lase in ispite peste puterile noastre si sa ne izbaveasca de toate cursele diavolului cele pline de viclesug. Deci, in orice vreme de ispita trebuie sa ne rugam staruitor, cu lacrimi, cu post si cu zdrobirea inimii. Sfintii Parinti ne recomanda sa zicem permanent rugaciunea lui Iisus, mai ales in timp de ispita, ca numele Domnului, ca o sabie scoate din inimile noastre si taie ispitele vrajmasului.
A doua arma foarte puternica impotriva ispitelor diavolesti este smerenia. Auzi ce zice David : ” Smeritu-m-am si m-am mantuit ” ( Psalm 114, 6 ) . Cand suntem invaluiti de ispite si patimi sa ne smerim din inima, adica sa ne socotim cei mai pacatosi, zicind ca pentru pacatele si mandria noastra suntem ispititi, si atunci va fugi diavolul de la noi, ca cel mai tare este ars vrajmasul de smerenie, de rugaciunea cu lacrimi si de post. Alte arme in vreme de ispite sunt : rabdarea ispitelor cu barbatie, spovedania deasa a gandurilor, citirea cailor sfinte, ocolirea pricinilor de pacat. Sfanta Impartasanie, tacerea, instrainarea de cele pamantesti si altele.

167. Care sunt foloasele ispitelor in lupta noastra cu vrajmasul diavol ?
Primul folos este ca fara de ispite si fara de lupta cu ispitele nu ne putem mantui, nici nu avem pentru ce sa fim incununati. Fara ispite si lupta duhovniceasca nu este posibila mantuirea sufletului. De aceea zicea un parinte din pustie : ” Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul ” ( Pateric, ed. 1930 ) .
Apoi, ispitele ne deprind mestesugul luptei duhovnicesti, ne calesc in viata, ne ajuta sa crestem sufleteste. Ispitele ne sporesc credinta, ne invata si ne silesc sa ne rugam mai mult. sa fim priveghetori si silitori la biserica, la post, la citirea cartilor sfinte; ne trimit mai des la spovedanie, la sfatuire si la Sfanta Impartasanie. Ispitele ne smeresc, ne arata cat suntem de slabi si neputinciosi, cand suntem singuri. Ispitele sporesc rabdarea, rugaciunea, lacrimile, smerenia si credinta noastra. Iata ratiunea, scopul si folosul ispitelor pe pamant.

168. Parinte Cleopa, ce este vajitoria si de cate feluri este ?
Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu scopul implinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atat la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cat si la crestinii din Legea Darului, pana in vremea noastra. In Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apeland la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrajitori au fost atat Valaam, cat si cei trei magi care practicau astrologia.
Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai multe parti si anume :
Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palma, numita ” chiromantie ” si prin alte obiecte ( bobi, carti de joc, cafea, etc ) . Descantarea, spiritismul, adica chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil ( I Regi 28, 3 ) , pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea carbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugaciuni pentru cei bolnavi, care pretind ca sunt ” vrajiti ” etc.
Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numita astazi ” deschiderea pravilei ” ; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe ziduri de biserica, sau introducerea lor in candele etc. Fermecatoria, adica vrajirea unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin invocarea ajutorului diavolesc, numita popular ” ursita ” . Ghicirea prin maruntaiele animalelor, numita ” iconoscopia ” . In acest fel de vrajitorie intra si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numita si prevestire ( tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mancarimea palmelor ) . Baierele prin care se intelege purtarea la mana sau la piept a unor ate, obiecte ( amulete ) sau bucati de stofa vopsite spre pazirea de boli, de primejdii si de pagube, dupa ce mai intai s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chematorii de demoni ( clindonii ) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numara cei ce fac focuri inaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pantece precum si cei ce ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrajitorie ce se practica in zilele noastre. Astrologia este o vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana astazi. Prin astrologie se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor, vanturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind ca fiecare om are o stea proprie.
Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape uitate, altele practicate si in zilele noastre, pe care le combatem si de care trebuie sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc si insala pe multi crestini spre a lor pierzare.

169. Poate, intr-adevar, sa ajute diavolul pe oameni prin vraji, mai mult decat ne ajuta puterea si harul lui Dumnezeu ?
Sa se stie ca diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe raufacatori. Ei nu pot niciodata sa faca minuni adevarate, ci numai cu naluciri mincinoase insala pe cei necredinciosi si slabi in credinta. Acest adevar ni-l arata dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur, zicand :
” Nu vezi cum diavolii n-au putut sa vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecatorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise in Egipt, si pe tine oare au sa te vindece ? ( Iesire 9, 11 ) . Si daca dracii nu se milostivesc de sufletul tau, cum se vor intrista pentru durerea trupului tau ? Daca dracii se silesc sa te izgoneasca pe tine din imparatia lui Dumnezeu, cum te vor izbavi pe tine de boli ? Rasuri sunt acestea si basme. Daci nu te amagi, crestine, ca niciodata lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face candva doctor. Ca mai lesne poate focul sa inghete si zapada sa incalzeasca, decat diavolul sa te vindece pe tine cu adevarat ” ( Impartire de grau, pag. 324 ) .
Deci, noi cand ne imbolnavim, sau avem necazuri, sau suntem nedreptatiti, sau avem pagube, sau feciori de casatorit, sau alte greutati in familie, sa nu mai alergam la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrajitorii si ghicitorii, ci la Biserica sa alergam si la preoti, la rugaciune si la post si indata ne va ajuta Bunul nostru Tata care ne-a zidit caci are mila de noi.

170. Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei ?
Cei ce fac vraji si cei ce alearga la vrajitori fac un mare pacat impotriva Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Renunta la rugaciunile Bisericii si intra in casele vrajitorilor. Se leapada de slujitorii lui Hristos, adica de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adica, lasa apa cea vie, preotul si harul mantuirii din Biserica si, pentru interesele lor patimase si omenesti, cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adica al vrajitorilor si vrajitoarelor. Se leapa de adevar si primesc in loc minciuna, caci toate cuvintele vrajitorilor sunt minciuna si amagire diavoleasca.
Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati ” nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vina ” , dupa cum spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru un astfel de pacat vin asupra celor vinovati, care alearga la vraji, tot felul de rautati si primejdii. Mai intai, mustrarea constiintei ca au lasat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrajmasului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pentru multi ani de la Sfanta Impartasanie, de la 7 pana la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si alearga la vraji, scot din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc in casa lor si inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred in ajutorul lor, se leapada de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vraji si alearga la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu pacat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fara leac, cu suferina in familia lor, cu pagube si neintelegere, cu saracie si moarte cumplita. Si daca nu se spovedesc la preot si nu-si plang pacatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mantui. Vrajitorii si cei ce cred si alearga la ajutorul diavolului, daca nu se parasesc de aceasta si nu se pocaiesc ” se leapada cu totul din Biserica ” , adica se despart de Hristos si se dau de bunavoie in mainile vrajmasului, iar daca mor in acest pacat, nici nu se ingroapa cu preot, ci asemenea celor pagani si lepadati de credinta, spre vesnica lor osanda in muncile iadului. Iata urmarile grozave ale vrajitoriei.

171. Ce canon randuiesc Sfintii Parinti vrajitorilor si celor ce alearga la vraji ?
Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfantul Vasile cel Mare. Iata ce spune el in canonul 72 : ” Cel ce se da vrajitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor ” ( Sfantul Vasile, 72; Sfantul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36 ) . El pune pe vrajitori in randul ucigasilor de oameni si a celor lepadati de Dumnezeu, adica ii opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. In canonul 65, acelasi sfant Vasile cel Mare, zice : ” Femeia ce va fermeca strainii si pe ai sai, ( se opreste de cele sfinte ) ani 9 si metanii 500 pe zi ” ( pag. 115 ) . Iar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta Impartasanie pe cei ce merg la ghicitori, la carti de joc si alte asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. Iar ” daca vor starui in acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzatoare si paganesti, hotaram sa se lepede cu totul de la Biserica, precum si Sfintele Canoane invata… ” . Sfantul Ioan Postitorul scurteaza canonul vrajitorilor si al celor ce alearga la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, daca se marturisesc de pacat, daca il parasesc definitiv si daca tin post zilnic pana la orele 3 dupa masa si fac cate 250 de metanii pe zi.
Dar si Sfanta Scriptura arata cat de greu pedepseste Dumnezeu cei ce alergau la vrajitori, ca auzi ce zice : ” Pe fermecatori nu-i lasati sa traiasca ” ( Iesire 22, 18 ) . Si iarasi zice : ” Si barbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descantatori sau vrajitori, cu moarte sa se omoare; pe amandoi cu pietre sa-i ucideti ca vinovati sunt ” ( Levitic 29, 27 ) . Si iarasi : ” Sufletul care se va duce la descantatori sau la vrajitori ca sa curveasca in urma lor, Eu voi intoarce fata Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui ” ( Levitic 20, 6 ) .
Vedem ca pe imparatul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amara si grea in Babilon, ca ” trecea pe fiii lui prin foc si facea descantece si felurite vraji si a facut graitori din pantece si vrajitori si a inmultit a face rau inaintea Domnului, ca sa-l inlature pe el de la imparatie ” ( II Paralipomena 33; 6 ) . Pe imparatul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea imparatiei si cu moarte de ocara, pentru ca a lasat pe Dumnezeu si a chemat femeie graitoare din pantece, urmand ghiciturilor ei ( I Regi 28, 7 ) . Iar pe imparatul Ohozia s-a maniat Dumnezeu foarte, ca a trimis sa intrebe pe vrajitoarea din Ecron.

172. Spuneti-mi mai pe larg despre pacatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se spune ” deschiderea pravilei ” care se obisnuieste astazi intre credinciosi.
Vrajirea cu lucruri si cu carti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheama ” ghitia ” . Acesti vrajitori amesteca vrajile lor cu rugaciuni, cu psalmi si alte cuvinte sfinte, adresate catre Maica Domnului si catre sfinti, ca sa poata insela mai usor pe cei slabi in credinta. Acest fel de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele, batranele si tigancile pentru a amagi pe cei slabi de minte. Iata ce zice despre acestea Sfantul Ioan Gura de Aur : ” Tu zici ca batrana aceea este crestina si omul acela este ghicitor crestin si cand descanta sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decat numele lui Hristos, al Nascatoarei de Dumnezeu si al sfintilor, deci ce rau fac ei ? La aceasta iti raspund ca pentru aceasta se cuvine mai cu seama sa urasti pe femeia cea rea si pe acel rau fermecator si ghicitor ( din carti ) , findca folosesc spre ocara si necinste numele lui Dumnezeu. Crestini fiind, lucreaza ca paganii. Pentru ca si diavolii, cu toate ca numesc numele lui Dumnezeu, insa tot diavoli sunt. Unii, voind a se indrepta, zic ca este crestina femeia care a descantat si nimic alta nu zice, fara numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vartos o urasc si ma intorc de la ea, ca intrebuinteaza numele lui Dumuezeu spre ocara. Numindu-sc pe dansa crestina, se arata pe sine ca lucreaza cele ale paganilor ( Hristoitia, op. cit. p. 305-320 ) .
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor carti sfinte se opresc de impartasanie pana la 7 ani, pentru ca Psaltirea este o carte sfanta cu multe proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant si este pentru rugaciune, iar nu pentru ghicit si castigat bani spre osanda.

173. Pentru ce au cazut crestinii in vrajitorie ?
Pentru ca a slabit in ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru ca nu se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca sa-si implineasca cererile lor prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca nu citesc Sfanta Scriptura sa vada ce osanda ajung pe cei vrajitori si pentru ca nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit pentru ca au uitat fagaduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, cand au spus : ” Ma lepad de satana, si de toate lucrurile lui, si de toata slujirea lui… ” . De asemenea, mai alearga crestinii la ajutorul diavolului cand nu li se implineste cererea lor la Biserica sau pentru ca uita de moarte si de ziua judecatii lui Hristos.
De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai la Biserica si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste, zicand : ” Va rog, fiti curati de aceasta inselaciune… si cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici mai intai acest cuvant : Ma lepad de tine satana, si de cinstea ta, si de slujirea ta si ma impreun cu tine, Hristoase ! Fara cugetarea aceasta niciodata sa nu iesi din casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma, aceasta cetate de aparare, si impreuna cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta ca asa de te vei inarma pretutindenea, nu numai om, ci chiar diavolul de te va intalni, nu va putea sa te vatame pe tine ” ( Hristoitia, pag. 316-317 ) .

174. Cum pot crestinii sa se izbaveasca de vrajitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul ?
Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si alearga regulat la Sfanta Biserica, nu va cere niciodata ajutorul diavolului si vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinta tare in Dumnezeu sa-I ceara neincetat ajutorul. Iar cei slabi in credinta, care au cerut vreodata ajutorul vrajitorilor, daca vor sa se mantuiasca, mai intai sa se spovedeasca de acest pacat si sa ceara canon. Apoi, sa nu mai apeleze la ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sa alerge. Apoi sa se roage cat mai mult cu rugaciuni si lacrimi din inima ( Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; Ieremia 29, 13 ) si asa cu rabdare si credinta se vor izbavi de vraji si vor primi darul Duhului Sfant.

175. Ce sunt visele si vedeniile, care este deosebirea intre ele si de cate feluri sunt ?
Va raspund cu cuvintele Sfantului Ioan Scararul, care zice : ” Visul este miscarea mintii in vremea nemiscarii trupului. Iar nalucirea ( vedenia falsa ) este amagirea ochilor cand doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea este o vedere a ceva fara ipostas ( nereal ) ” ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 75 ) . Iata dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de doua feluri : vise si vedenii bune si rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta : Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desavarsti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, caruia i s-a aratat Arhanghelul Gavriil in vis, poruncindu-i sa fuga cu Pruncul Iisus si cu Fecioara Maria in Egipt. Visele bune vin de la ingeri si ne amintesc de moarte si de osanda, iar dupa ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune si la pocainta. Dimpotriva, visele si nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de lumina sau in sfinti, care ne amagesc prin somn ca suntem buni si vrednici de rai, iar dupa ce ne desteptam ” ne scufundam in mandrie si bucurie ” ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 76 ) .

176. Este pacat sa creada crestinii in vise si vedenii ?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca ” cel ce crede in vise este asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca s-o prinda ” . Tot el spune, ca ” diavolii slavei desarte sunt in visuri prooroci. Ei inchipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. Iar daca se implinesc vedeniile ne minunam si ne mandrim cu gandul, ca si cum am avea darul inaintevederii ( proorociei ) . Cei ce asculta de diavolul, acestia s-au facut adeseori proorocimincinosi ” . Si mai departe zice : ” Diavolii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, caci si doctorii pot sa ne spuna moartea de mai inainte ” . Apoi incheie, zicand : ” Cand incepem sa credem in visele diavolilor, ei isi bat joc de noi, chiar si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor si nalucirilor din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, pag. 76 ) . Deci, este pacat sa credem in visuri si vedenii, ca prin acestea ne amagesc foarte usor diavolii si ne arunca in pacatul cel cumplit al mandriei si slavei desarte, cand omul se increde in sine mai mult decat in cuvantul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amagit pe multi crestini si calugari, aruncandu-i apoi in prapastia pierzarii. Iar daca cineva are totusi indoiala de visul sau vedenia sa, sa se spovedeasca la duhovnic si sa-i ceara sfatul lui, ca prin duhovnic graieste Dumnezeu.

177. Din cate pricini se inseala oamenii de vedenii si de visuri desarte ?
Din sapte pricini se insala crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume : din mandrie, din slava desarta, care este prima fiica a mandriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor; din cauza ravnei nesocotite a unor crestini, care se roaga si postesc mult ca sa aiba vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul : ” Cu mare boala boleste cel ce are ravna cea rea ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 58 ) ; a cincea pricina a amagirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si indaratnicia unor credinciosi, mai ales a celor mandri, din care pricina usor sunt vanati de diavolul; a sasea pricina vine din cauza vietii de sine, ascunse, a unora si din nemarturisirea curata a gandurilor la duhovnic; iar ultima pricina prin care se insala crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti. Despre acestea spune si inteleptul Sirah, zicand : ” Visurile cele rele sunt desertaciune, ca vrajile si descantecele, si pe multi visurile i-au inselat si au cazut toti cei ce au nadajduit intr-insele ” ( Isus Sirah 34, 1-7 ) . Cel ce crede lesne in visuri si vedenii, fara multa cercetare si sfat, sa se canoniseasca, la fel cu cei ce merg la vraji si descantece, adica pana la 7 ani sa se opreasca de la Sfanta Impartasanie.

Convorbirea a saptea

Despre rugaciune, lacrimi, duhovnicie, datoriile preotilor

178. Parinte Cleopa, ce legatura este intre frica de Dumnezeu si dragostea de Dumnezeu ?
Frica de Dumnezeu, spun Sfintii Parinti precum si proorocul David, este ” inceputul intelepciunii ” , adica ea face inceputul a toata fapta buna; iar dragostea de Dumnezeu este desavarsirea si sfarsitul faptelor bune. Frica de Dumnezeu formeaza deci inceputul mantuirii, iar dragostea de Dumnezeu, ” care scoate afara frica ” este sfarsitul mantuirii, pentru ca cel ce iubeste traieste numai in Dumnezeu, ” care este dragoste ” . Sa nu avem atata frica de Dumnezeu, cat mai ales dragoste de Dumnezeu, ca auzi ce zice Sfantul Vasile : ” Cel ce face fapta buna din frica, adica de frica muncilor iadului, a pedepsei, acela este in stare de rob; cel ce face fapta buna pentru rasplata, adica pentru a i se implini cererile aici pe pamant si a dobandi plata in cer, acela este in stare de sluga, care slujeste pe stapanul sau pentru plata, adica pentru bani; iar cel ce face fapta buna din dragoste de Dumnezeu, iar nu de frica sau pentru plata, acela este in stare de fiu al lui Dumnezeu ” . Deci, cine ajunge sa faca fapta buna din dragoste, fara alt scop, acela a ajuns la masura desavarsirii si se numeste fiu al lui Dumnezeu.

179. Cum se cuvine sa imparti dragostea noastra fata de Dumnezeu, fata de aproapele si fata de noi insine ?
Citim in Mantuirea pacatosilor ca trebuie sa avem catre noi insine inima de judecator, catre aproapele inima de mama, iar catre Dumnezeu inima de fiu. Pe Dumnezeu suntem datori sa-L iubim din toata inima noastra, din toata puterea si virtutea, fiind gata sa ne dam si viata pentru El, asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosi si ierarhi, cue s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos si pentru Evanghelie. Pe aproapele nostru sa-l iubim ” ca pe noi insine ” , adica asa cum ne iubim pe noi, cum ne ingrijim, ne hranim si ne ajutam, tot asa se cuvine sa iubim, sa miluim, sa hranim, sa ajutam si sa indrumam pe calea mantuirii pe aproapele nostru. Iar pe noi insine se cuvine sa ne osandim permanent si sa ne mustram pentru pacatele noastre, socotindu-ne mai pacatosi decat toti oamenii. Asa de vom face, asa de vom iubi pe Dumnezeu si pe aproapele, iar pe noi ne vom judeca cu smerenie, ne vom mantui cu adevarat si vom fi primiti in imparatia cerurilor.

180. Cate feluri de iubiri sunt, dupa Sfintii Parinti ?
Sfantul Nicodim Aghioritul si alti parinti, impart iubirea in cinci feluri : iubire duhovniceasca, adica iubirea de Dumnezeu si de aproapele, care este cea mai inalta si singura mantuitoare de suflet ( Matei 22, 23-40 ) ; iubire fireasca, adica iubirea tinerilor, a sotilor, a parintilor fata de fii si a copiilor fata de parinti, care nu este nici spre mantuire, nici spre osanda, pentru ca este din fire; iubire din mandrie si slava desarta, cand cineva iubeste pe cei care il lauda si il vorbesc de bine; iubire din interes, cand cineva iubeste pe aproapele, fie pentru bani, fie pentru daruri, fie din respect sau din alta oarecare pricina omeneasca; iubire trupeasca, adica din pofta, cand cineva iubeste pe oameni sau femei pentru placeri si pacate trupesti, ori pentru betie care duce la desfranare. Prima iubire este mantuitoue. A doua este fireasca, deci nici buna, nici rea. Iar ultimile trei iubiri sunt vinovate si aducatoare de osanda vesnica, daca nu le paraseste crestinul.

181. Care sunt aripile sufletului cu care poate zbura la viata vesnica ?
Doua sunt aripile sufletului pentru mantuire : frica de Dumnezeu si frica de moarte si judecata. Dupa ce Dumnezeu l-a. zidit pe Adam si l-a asezat in rai, cel dintai l-a inarmat pe om cu frica mortii, zicand : ” Din toti pomii care sunt in rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el cu moarte vei muri ” ( Facere 2, 17 ) . Cand diavolul l-a dezarmat pe Adam de frica mortii, zicandu-i : ” Nu, nu veti muri ! ” atunci indata l-a biruit si l-a ucis. Deci, si noi, daca vrem sa ne mantuim si sa ajungem la Hristos, cu aceste doua aripi sa ne ingradim, adica cu frica lui Dumnezeu si frica mortii, si astfel de toate cursele diavolului ne vom izbavi si vom savarsi cu pace calatoria vietii.

182. Care este cel mai mare dar pe care se cuvine sa-l dam lui Dumnezeu ?
Cel mai mare dar pe care se cuvine sa-l dea crestinul lui Dumnezeu este jertfa, adica a se jertfi pe sine pentru Dumnezeu, asa cum s-au jertfit mucenicii, cuviosii, pustnicii si toti dreptii. Fara jertfa nimeni nu se poate mantui, precum spune insusi Iisus Hristos : ” Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui ” ( Matei 24,13 ) .

183. Cum putem ajunge la cunostinta de Dumnezeu ? Care este cea mai inalta cale de cunoastere duhovniceasca ?
Trei sunt caile prin care ajungem la cunoasterea si comuniunea mistica cu Dumnezeu : teologia, asceza si sfanta rugaciune. Prin aceste trei cai au umblat toti sfintii si au ajuns la cea mai inalta treapta de unire cu Dumnezeu, anume la contemplarea si vederea lui Dumnezeu, adica pana la rapirea ” in trup sau afara de trup ” , cum a ajuns si Sfantul Apostol Pavel. Dintre acestea, cea dintai si mai la indemana tuturor este sfanta rugaciune, facuta cu credinta si din toata inima. Prin ea ne unim cel mai usor cu Dumnezeu si fara ea ne departam cel mai mult de Dumnezeu, precum spune un sfant parinte : ” Nimic nu lipeste pe om de Dumnezeu mai mult ca rugaciunea ” .

184. Care este cea mai puternica rugaciune care uneste pe om cu Dumnezeu ?
Sunt mai multe feluri de rugaciuni : cu limba, cu mintea si cu inima. Cea mai inalta rugaciune este rugaciunea din inima, adica cu participarea inimii, prin umilinta, zdrobire si lacrimi. Sa nu punem mare baza pe rugaciunea citita, adica rugaciunea orala, cu limba. Aceasta este cea mai slaba rugaciune, pentru ca nu participa mintea si inima. Rugaciunea mintii este mai inalta ca rugaciunea orala pentru ca participa la ea si gandurile, adica atentia miniti. Cel ce se roaga cu atentia mintii la tot ce rosteste, acela se roaga cu mintea, insa nici aceasta nu este desavarsita. Sfintii Parinti spun ca rugaciunea mintii este rugaciunea cu un picior, adica este jumatate de rugaciune, pentru ca ramane in cap si nu participa la ea si inima. Dar cand la rugaciune se uneste mintea cu inima, adica gandurile mintii coboara cu darul Domnului in inima, atunci s-a facut zamislirea rugaciunii celei duhovnicesti, adica am ajuns la cea mai inalta rugaciune, numita rugaciunea inimii. Iar semnele ca am ajuns la aceasta inalta lucrare sunt : o putemica caldura in partea inimii, un permanent dor si ravna pentru Dumnezeu, o nespusa dragoste pentru oameni si pentru toata zidirea, o bucurie duhovniceasca negraita, plans de bucurie, izvor adanc de lacrimi, de smerenie si netemere de moarte.

185. Care este cel mai bun dascal al rugaciunii ?
Este insasi sfanta rugaciune, dupa cum spune Sfantul Macarie cel Mare : ” Eu stiu ca nu stii sa te rogi, dar roaga-te cum poti si cat mai des si rugaciunea singura te va invata sa te rogi ” . Deci, sa ne rugam cum putem si cat mai mult si vazand Dumnezeu ravna noastra ne va ajuta sa dobandim rugaciunea cea adevarata a inimii si darul lacrimilor.

186. Din ce cauza astazi nu ne mai putem ruga asemenea parintilor nostri de demult si nu mai avem rabdare la sfanta rugaciune ?
Spunea un sfant parinte ca ” precum apa stinge focul, asa uitarea stinge rugaciunea ” . Nu ne mai putem ruga astazi pentru ca am uitat si uitam de Dumnezeu. Iar uitarea este inainte mergatoare a indepartarii de Dumnezeu. Apoi, nu ne mai rugam astazi cu aceeasi evlavie ca inainte pentru ca am slabit cu totii in credinta. Cine crede cu tarie in Dumnezeu, se teme de Dumnezeu, Il iubeste pe Dumnezeu si se roaga Lui neincetat, pentru ca nu poate trai fara de Dumnezeu, departe de Tatal nostru cel ceresc. Cred ca slabirea credintei in Dumnezeu este pricina cea mai mare a slabirii rugaciunii in randul credinciosilor. Tocmai de aceea sectarii amagesc pe unii ortodocsi, pentru ca in locul rugaciunilor lungi ei vin cu cantari si predici, care atrag si incanta pe cei mai slabi in credinta.
Daca vrem sa ne miluiasca Dumnezeu, sa ne ierte de pacate si sa ne ocroteasca de tot felul de ispite si primejdii, trebuie sa ne silim la sfanta rugaciune ziua si noaptea. Sa citim, mai ales noi, calugarii, la Psaltire, care are mare putere; sa citim cele sapte laude din Ceaslov, acatiste, paraclise sau mai ales sa rostim rugaciunea lui Iisus; iar in sarbatori, precum cerbul la izvoare, asa sa venim regulat la biserica pentru a asculta Sfanta Liturghie. Si, daca ne lupta diavolul cu uitarea, cu necredinta, cu lenea, cu somnul sau cu grijile acestei vieti, noi sa ne rugam macar cu gura, implinind pravila data noua de duhovnic, pe cat vom putea. Cu timpul ne va ajuta Domnul sa trecem de la cantitate la calitate, de la rugaciunea cea risipita a gurii, la rugaciunea cea curata a mintii si a inimii si atunci, gustand din bucuria Duhului Sfant, vom vedea ” ce bun este Domnul ! ”

187. Spuneti-mi ceva despre blandetea si smerenia Domnului ?
Despre aceste doua virtuti ne graieste insusi Hristos, zicand : ” Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre ” ( Matei 11, 29 ) . Iar la fericiri, zice Domnul : ” Fericiti cei saraci ( smerti ) cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor; si mai departe zice : ” Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul ” ( Matei 5, 5 ) . Prin aceste doua fericiri, Mantuitorul ne spune ca cei smeriti si blanzi la inima mostenesc atat pamantul, cat si imparatia cerurilor, adica atat bunatatile si fericirea vietii pamantesti, cat si fericirea vietii vesnice, pentru ca pe cei blanzi si smeriti toata lumea ii iubeste, ii respecta, ii asculta si se foloseste de ei. Cea mai usoara cale de mantuire este a celor blanzi si smeriti cu inima. Cu blandetea dobandim pe oameni, iar cu smerenia alungam pe diavoli si chemam in ajutorul nostru pe ingeri. Cei blanzi si smeriti cu inima au mai putine ispite in viata aceasta adica ” afla odihna sufletelor lor ” , pentru ca prin blandete imblanzesc si castiga dragostea tuturor oamenilor, iar prin smerenie ard pe diavoli si ii alunga departe de ei.
Spun Sfintii Parinti ca blandetea sta intre manie si dragoste. Apoi adauga : ” blandetea sa nu te duca pana la lasitate; nici dragostea sa nu te duca pana la nepasare ” . Deci, trebuie sa folosim cu grija blandetea, care sta totdeauna la mijloc, intre manie si dragoste. Nici atat de blanzi incat sa se huleasca Evanghelia si numele lui Dumnezeu inaintea noastra din pricina dragostei; nici cu totul aspri si neinduplecati, incat sa pornim spre manie si razbunare pe aproapele nostru. Iar despre smerenie spun Sfintii Parinti ca este haina lui Hristos, pentru ca a luat trup omenesc pentru mantuirea noastra. Hristos a primit in trup patimile firii neprihanitoare, ca : foamea, setea, durerea, oboseala. Iar patimile firii pacatoase, adica pacatele, nu le-a primit Hristos.

188. Spuneti-mi ceva despre constiinta ?
Sfantul Vasile cel Mare ” dreptarul Bisericii si cumpana cea mare ” sau ” ochiul Bisericii ” , cum il numesc unii Sfinti Parinti, spune despre constiinta ca este glasul lui Dumnezeu in om. Iar Sfantul Isaac Sirul spune : ” Cela ce a ajuns sa se impace cu sine, adica cu constiinta sa, a impacat cu sine cerul si pamantul ” . Acelasi lucru spune Mantuitorul, zicand : ” Impaca-te cu parasul tau pana esti pe cale… ” ( Matei 5, 25 ) , adica sa ne impacam cu constiinta noastra pana suntem pe calea vietii, ca dupa moarte nu mai putem face nimic.
Nelinistea, mustrarea constiintei omului pacatos este un semn al milei lui Dumnezeu, ca sa se impace cu El cat este in aceasta viata trecatoare. Intai trebuie sa crezi ca exista Dumnezeu, care a creat lumea si stapaneste toate. Apoi, sa te silesti dupa putere sa faci voia Lui. Al treilea, daca vrem sa ne mantuim trebuie sa ne impacam cu constiinta noastra, mai bine-zis cu Dumnezeu care ne-a creat si ne va judeca dupa faptele noastre. Iar despre constiinta trebuie sa stim ca ea este una din energiile necreate ale lui Dumnezeu, una din lucrarile Lui, precum este si viata.

189. Cum putem dobandi pacea inimii si a constiintei ?
Patru sunt caile prin care putem castiga pacea inimii si a constiintei :

a ) sa cautam intotdeauna locul cel mai de jos;
b ) sa ne multumim in toate cu cat mai putin din cele necesare vietii;
c ) sa ne rugam permanent ca sa se faca numai voia lui Dumnezeu cu noi;
d ) sa ne lasam in toate numai in voia lui Dumnezeu.

190. Care este cea mai inalta teologie a crestinilor ?
Cea mai inalta teologie nu este a vorbi despre Dumnezeu, nici a contempla zidirea Lui. Cunoasterea lui Dumnezeu din creatie, din admirarea frumusetii universului ( macrocosmosului ) si a omului ( microcosmosului ) , numita de Sfantul Maxim Marturisitorul ” contemplatia naturala in duh ” , este numai a incepatorilor. Cea mai inalta teologie crestina este unirea cu Dumnezeu prin traire, adica prin credinta, cugetare si implinirea faptelor bune.

191. Spuneti-mi ceva despre iubirea de sine.
Iata ce va spun. In masura in care omul se leapada de iubirea de sine, in aceeasi masura sporeste in fapte bune, se induhovniceste si se apropie de Hristos. De obicei, cand este vorba de sine, omul strica intotdeauna cantarul, adica masura; isi face lui mai multa dreptate, isi alege partea cea mai buna, cea mai mare, cea mai frumoasa; plange pentru sine mai mult decat pentru altul si se bucura de sine mai mult decat de altul. Hristos insa a rastignit pe cruce iubirea de sine, dandu-si viata pentru noi. Dintre oameni, putini sunt aceia care isi rastignesc patima iubirii de sine, asemenea lui Hristos. Sunt multi care se angajeaza sa traiasca viata duhovniceasca, dar nu ajung pana la rastignire, pentru ca nu renunta total la iubirea de sine, adica la egoism. Or, fara jertfa, fara rastignirea patimilor noastre, fara parasirea pacatelor, nu putem sa vedem pe Hristos, nu ne putem mantui.

192. Ce sfat dati credinciosilor si calugarilor pentru mancarea de carne ?
Doua mari virtuti au fost in rai la primii oameni : fecioria si nemancarea de carne. Dupa caderea lui Adam, adica dupa ce a intrat moartea in lume prin pacat, a randuit Dumnezeu viata conjugala, iar mancarea de carne a randuit-o abia dupa potop. ” Sa mancati toate ca pe o iarba ” zice Dumnezeu ( Facere 9, 3 ) , ca dupa ce s-a varsat sangele animalelor sacrificate, carnea ramane numai ca o iarba. Mirenii au voie sa manance carne in toate zilele afara de cel patru posturi, miercurea si vinerea si celelalte zile oprite de Biserica. Calugarii, insa, dupa regulile vietii monahale si dupa Sfintele Canoane nu au voie sa manance carne, afara numai daca sunt gazduiti la mireni si aceia nu stiu ca ei nu mananca sau nu au altceva sa le dea de mancare.

193. Cum se poate curati inima de patimi ?
Spun unii Sfinti Parinti ca mintea usor se lumineaza si usor se intuneca. Iar inima foarte greu se intuneca prin patimi si foarte greu se lumineaza, se curata. Curatia inimii, adica despatimirea se face in timp indelungat, mai bine zis toata viata, prin asceza, pocainta si lacrimi. Cel mai mult insa se curata inima prin rugaciune, ca rugaciunea il face pe om fiu al lui Dumnezeu dupa dar. Cine a ajuns la curatia inimii a ajuns vazator de Dumnezeu, vazator tainic cu ochii inimii.

194. Ce este plansul si de cate feluri este ?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca ” plansul dupa Dumnezeu este o tristete a sufletului ( pentru pacate ) , o simtire a inimii indurerate, care cauta pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza… Plansul sau strapungerea inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog nevazut, neincetat si indurerat, in care sufletuI isi recunoaste necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu… ” ( Filocalia, vol. IX, pag. 164 ) . Tot acelasi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute si dupa botez.
Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata si de muncile iadului in care se chinuiesc pacatosii. Acelasi lucru il spune si cuviosul Pimen : de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din aceasta numai se nasc lacrimile si plansul cel mantuitor. Iar sfintii Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul si altii, spun ca : ” lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu ” caci prin lacrimi se linisteste vazduhul inimii. Si iarasi : ” Sufletul ce si-a simtit pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii ” .
Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri : plansul mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea : ” Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame… ” ( Luca 15, 17 ) ; plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din intristarea mintii si a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca foarte greu se castiga si foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai plansului si lacrimilor sunt : slabirea credintei, lenevirea la rugaciune, lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire si mai ales slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a zis : ” Tata, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau… ( Luca 15, 18-19 ) , atunci fiul cel pierdut a dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inima.

195. De cate feluri sunt lacrimile si care din ele sunt mantuitoare ?
Lacrimile sunt de opt feluri, dupa Sfintii Parinti. Lacrimi din dragoste de Dumnezeu, cand omul se gandeste la frumusetea creatiei dumnezeiesti. Acestea formeaza cel mai inalt plans, numit plans de bucurie si de dor dumnezeiesc. Lacrimile dragostei ingrasa pe om. Lacrimi din frica de Dumnezeu. Acestea au mai mica putere decat cele dintai, pentru ca plansul din dragoste de Dumnezeu este plansul fiului catre Tatal, iar plansul din frica este al slugii care mereu se teme sa nu supere pe Stapanul sau. Plansul din frica mijloceste la Dumnezeu iertarea pacatelor si este inaintemergator al celui dintai ( Filocalia, vol. IX, p.116 ) . Plansul din frica usuca pe om, asemenea clestelui care se arde de foc. Lacrimi de mila si dragoste pentru aproapele, pentru cei bolnavi din spitale, pentru saraci, vaduve, copii orfani, pentru cei flamaanzi, goi si straini, pentru toti oamenii din suferinta. Aceste lacrimi sunt sfinte si mantuitoare asemenea celor dintai. Lacrimi din frica mortii si a muncilor iadului. Acestea sunt lacrimi bune, mantuitoare ca si cele dintai si aduc roada de pocainta. Lacrimi din fire sau firesti, adica ale sotilor, ale rudelor, ale parintilor pentru fii si ale fiilor pentru parinti. Acestea nu sunt nici bune, nici rele. Ele se pot vedea uneori si la animale. Lacrimi din slava desarta. Acestea sunt foarte periculoase, pentru ca pe langa lacrimile cele bune, mantuitoare si smerite, pune diavolul lacrimi de slava, spre a fi vazuti si laudati de oameni. Or, plansul cel duhovnicesc trebuie sa fie intotdeauna ascuns si nestiut de nimeni, afara de Dumnezeu si de duhovnic. Lacrimi din dezmierdare, care izvorasc din pofta, din betie, din manie, din aducere aminte a celor rele etc. Al optulea fel sunt lacrimi pentru pagube, din saracie, din durerea ranelor, pentru tot felul de boli.
Primele patru feluri de lacrimi sunt mantuitoare; cele firesti nu sunt nici bune, nici rele; iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare si aducatoare de osanda.
Deci, plansul cel duhovnicesc este indoit. Plansul dintai, adica o permanenta intristare a mintii si a inimii pentru pacate, o stare de umilinta de taina, pentru ca nu poate face cele bune cat trebuie. Acest plans il suie pe om acolo unde il suie insasi fapta buna pe care n-a reusit sa o faca. Intristarea inimii face cat toate faptele bune si duce pe om la plansul al doilea si cel mai inalt al lacrimilor din dragoste si din frica de Dumnezeu. Spune un cuvios parinte ca ” cel ce se scarbeste pentru pacatele sale este ca vremea innourata care, in curand va slobozi apa, adica lacrimi ” . ” Lacrimile ne dau tuturor nadejdea mantuirii, ne spala pacatele si aduc pacea consiiintei noastre ” , precum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut zicand : ” Mustrarea constiintei este chinuirea chinurilor, iar pacea constiintei este veselia veseliilor ” .

196. Care sunt lucrarile duhovnicesti ale mintii, dupa Sfintii Parinti ?
Sfantul Grigore Sinaitul spune ca mintea crestinului trebuie sa aiba noua lucrari duhovnicesti si anume : contemplarea la Persoanele Prea Sfintei Treimi si la toate puterile ceresti; contemplarea la intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru mantuirea lumii; contemplarea naturala in duh, adica cugetarea la ratiunile lucrurilor create de Dumnezeu, la frumusetea creatiei, la scopul pentru care au fost create, la armonia creatiei, a universului si ridicarea mintii de la cele vazute la cele nevazute; de la frumusetea celor de jos, la frumusetea dumnezeiasca a celor de sus; de la cele trecatoare la cele gandite si vesnice, urcand de la cele pamantesti la cele dumnezeiesti ca pe o scara duhovniceasca. A patra lucrare a mintii este cugetarea la moarte; apoi cugetarea la muncile iadului, unde se chinuiesc cei pacatosi; cugetarea la fericirea raiului; cugetarea la imparatia cerurilor, dupa judecata viitoare si a noua lucrare a mintii, cugetarea la frica de Dumnezeu si la pacatele noastre ca niciodata sa nu mai gresim.

197. Care sunt miscarile duhovnicesti ale mintii ?
Mintea crestinului are trei miscari, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul : Miscarea dreapta, cand cugeta numai la Sfanta Scriptura, la minunile Domnului, la cele ceresti. In aceasta miscare a mintii poate intra si ispita diavolului pentru a-l insela pe om. A doua este miscarea in zig-zag, cand omul cugeta si la Sfanta Scriptura si la lumea vazuta a zidirilor, la creatie. Si aici poate intra ispita diavolului, cand cugeta prea mult. A treia miscare a mintii se numeste ocolitoare sau in spirala, cand omul se coboara cu mintea in inima sa, precum melcul in casa sa si mirele si mireasa in camara, si de aici, din inima, unde nu mai poate intra ispita diavolului, mintea se inalta spre Hristos. Marii nostri sfinti si cuviosi intotdeauna isi aveau mintea in inima si de aici, din adancul inimii, se rugau, vorbeau cu mirele Hristos si dadeau razboi diavolului. Despre aceasta spune si Mantuitorul, zicand : ” Iar tu cand te rogi, intra in camara ta si incuind usa ta, roaga-te Tatalui tau… ” ( Matei 6, 6 ) . Aceasta este cea mai inalta si mai folositoare miscare a mintii, sa o coboram in inima ci de aici sa ne inaltam sa vorbim cu Hristos, sa plangem pentru pacatele noastre si sa dam razboi diavolului. Dar nu toate cele trei miscari le putem folosi la fel.

198. Care este folosul cugetarii la creatia lui Dumnezeu ?
Sfantul Vasile cel Mare spune in cartea sa numita Exaimeron ca ” toata lumea vazuta este scoala si imagine a lumii nevazute ” . Tot el spune ca ” toata floarea si toata iarba ne invata ca este Dumnezeu ” . Zidirea vazuta talcuieste pe Scriptura si Sfanta Scriptura talcuieste pe zidire. Atat una, cat si alta, sunt ca doua file de carte. Pe o pagina citim cuvintele Sfintei Scripturi, pe cealalta pagina citim in cartea zidirii, care vorbeste de Dumnezeu. La fel spune si Sfantul Grigore de Nyssa : ” Toata zidirea, ca o trambita striga la noi ca a facut-o Dumnezeu ” . Am citit intr-o carte cum un filosof se plimba cu batul in mana pe un camp si batea florile cu batul : ” Le bat pentru ca prea tare striga catre mine ca le-a zidit Dumnezeu ! ” .
Toate creatiile vazute se numesc darurile lui Dumnezeu. Si precum face mirele cu mireasa ca isi dau daruri care intaresc dragostea intre ei, tot asa face si Dumnezeu cu noi. El pune mintea noastra intre El si creatii, ca sa-L putem mai bine intelege si vedea. Dumnezeu ne da cele create in dar, iar noi ii dam lui Hristos, Mirele inimii noastre, gandurile, rugaciunile si dragostea noastra. Sfantul Antonie cel Mare nu stia multa carte, dar era atat de intelept in cele duhovnicesti ca uimea pe toti filosofii care veneau la pestera lui. Odata, l-au intrebat cativa filosofi : ” Antonie, care sunt cartile tale pe care ai invatat ? ” Iar el, aratand cu mainile cerul, stelele, marea si intreaga natura din jurul sau, le-a zis : ” Acestea sunt cartile mele pe care le citesc si care intrec pe toate celelalte ” ( Dictionarul Aghiografic, pag. 90 ) .

199. Cum poate crestinul sa se inalte cu mintea mai usor, prin cugetare, de la zidire la facatorul ei, Dumnezeu ?
Poate cineva sa cugete la zidirile lui Dumnezeu si sa se inalte cu mintea de la zidire la Ziditor, numai daca isi are mintea si inima curatite de patimi. Altfel, nu poate vedea si simti in cele zidite pe Dumnezeu, precum sunt necrestinii si pacatosii. Auzi ce zice Hristos : ” Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ” ( Matei 5, 8 ) . Mintea se curata foarte repede de cugetele cele rele. Este de ajuns citirea unei pagini din Sfanta Scriptura sau rostirea unei mici rugaciuni cu luare aminte. Dar tot asa de repede se poate intina. Inima insa, cu anevoie se curata de patimi si cu anevoie se intineaza. Cel care are inima curata este mult mai sporit duhovniceste decat cel cu mintea curata de ganduri rele.

200. Care este rugaciunea cea mai potrivita pentru calugarii incepatori si pentru crestini ?
Sfantul Ioan Scararul spune ca ” de la noii incepatori nu cere Dumnezeu rugaciune desavarsita, adica rugaciunea inimii, caci a ingerilor este desavarsirea. Pentru noii incepatori se recomanda rugaciunea verbala, rugaciunea citita din cartile de pravila : Ceaslov, Psaltire, Acatistier, Sfanta Liturghie, slujbele zilnice ale Bisericii si ascultarea. Sfantul Simeon al Tesalonicului zice ca ” dupa varsta duhovniceasca a fiecaruia sa se recomande si lucrarea duhovniceasca a rugaciunii mintii si a inimii ” . Ca daca cineva incepe inainte de vreme, pana nu este curatit de patimi aceasta inalta rugaciune, se osteneste in zadar si se tulbura. Deci, nimeni sa nu inceapa viata duhovniceasca cu rugaciunea contemplativa a inimii, ci cu rugaciunea lucratoare, care consta din metanii, inchinaciuni, rugaciuni din Ceaslov, post, citirea Psaltirii si a altor carti folositoare, ascultare si smerenie fata de toti. Acestea formeaza viata cea lucratoare care este potrivita pentru toti si pentru calugari si pentru mireni. Iar viata contemplativa specifica mai ales calugarilor, consta in paza mintii, lucrarea mintii, rugaciunea mintii, rugaciunea inimii si contemplarea sau privirile cele duhovnicesti ale inimii. Asa ne invata toti Sfintii Parinti, dascali ai rugaciunii.

201. Spuneti-mi, va rog, mai pe larg, ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii si cum ajungem la rugaciunea inimii ?
Rugaciunea mintii este rugaciunea facuta cu luare aminte de sine, fara ganduri, fara imaginatii si cugete rele. Aceasta este rugaciunea celor nedesavarsiti, insa mai inalta decat rugaciunea orala si cea vorbita. Sfintii Parinti numesc rugaciunea cu mintea curata ” rugaciunea cu un picior sau ” pasare cu o aripa ” , deci care nu poate merge nici zbura pentru ca nu participa si inima. Iar rugaciunea inimii este rugaciune desavarsita, numita ” rugaciune cu doua picioare ” , cu ajutorul careia ne unim cu Hristos, vorbim cu Hristos si petrecem inca din trup in bucurie si dulceata vietii vesnice.
Rugaciunea inimii este rugaciunea sfintilor, a celor desavarsiti, care se castiga cu multa osteneala si numai cu darul lui Dumnezeu la aceasta treapta duhovniceasca de rugaciune, numita si ” rugaciune contemplativa ” , ajung ” numai cate unul din neam in neam ” , spun dascalii rugaciunii. Prin rugaciunea inimii, intelegem unirea mintii cu inima, sau coborarea mintii in inima pentru a petrece acolo neincetat cu Hristos, prin rugaciune de taina. Unirea mintii cu inima consta in a uni gandurile duhovnicesti ale mintii cu sentimentele duhovnicesti ale inimii. Atunci inima se inchide si se deschide foarte greu. Atunci inima inghite pe Iisus si Iisus inghite inima. Atunci se zamisleste rugaciunea cea de foc a inimii, fara ganduri si imaginatii. Atunci se face unirea duhovniceasca intre Mire si mireasa, intre Hristos si inima. Atunci Hristos sta de vorba cu noi in camara inimii noastre si diavolul nu mai are putere sa ne biruiasca. Rugaciunea cea curata a inimii se dobandeste dupa indelungate osteneli, prin repetarea neincetata a numelui lui Iisus, cu multe lacrimi, cu adanc de smerenie, cu privegheri de toata noaptea, cu post, tacere, pazire a mintii de ganduri, mai ales de slava desarta, cu indelungata rabdare si numai cu ajutorul si darul Duhului Sfant. Apoi, fara un dascal iscusit al rugaciunii si fara duhovnic ales, nimeni sa nu indrazneasca a naluci aceasta ingereasca rugaciune, ca rugaciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu.
Cand intram cu mintea in inima noastra trebuie sa inchidem trei usi : usa cea vazuta a chiliei, pentru oameni; usa buzelor, pentru a nu vorbi cu nimeni si usa inimii, contra diavolilor, punand pe minte portar al inimii. Cand omul se roaga din inima, se umple de dragostea lui Dumnezeu si nu mai doreste nimic decat sa petreaca astfel pururea, precum dorea Petru sa ramana pururea pe Muntele Tabor, in lumina lui Hristos. Mintea in timpul rugaciunii trebuie sa fie oarba, surda si muta, adica, sa nu vada, sa nu auda si sa nu vorbeasca nimic si cu nimeni, decat cu singur Iisus Hristos. Atunci rugaciunea este numita ” rugaciune de un singur gand ” sau ” rugaciunea lui Iisus ” . Atunci mintea este luata de Duhul Sfant si i se dau alte cuvinte scurte de rugaciune, ca nu cumva sa fie furata de diavolul prin lungimea cuvintelor.
Daca avem numai rugaciunea mintii nu putem scapa de ispite si tulburari. De aceea Sfintii Parinti ne indeamna zicand :
” Coboara-te, omule, din minte in inima, ca acolo vei afla mangaiere si dulceata dulcetilor, iar in minte este mare iarmaroc si tulburare ” . Cand mintea se uneste cu inima, imaginatiile sfinte trebuie sa fie pastrate in memorie, iar nu in imaginatie. Altfel, nu te poti cobori cu rugaciunea in inima si ramai numai la lucrarea mintii.
De la rugaciunea cea sfanta a inimii omul poate ajunge la o alta rugaciune mai inalta, anume cea contemplativa, care nu se mai numeste rugaciune, ci vedere duhovniceasca, la care ajung numai sfintii. Ultima si cea mai inalta treapta a rugaciunii este rapirea mintii la cele ceresti, in trup sau afara din trup – Dumnezeu stie- precum a fost rapit Sfantul Apostol Pavel pana la al treilea cer.

202. Daca nu putem dotbandi rugaciunea cea inalta a inimii, ne putem mantui numai ca rugaciunea orala si cu ragaciunea mintii ?
Cum sa nu ! Numai sa ne rugam cu staruinta, cu cainta si smerenie, ca auzi ce zice Duhul Sfant : ” Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va pedepsi ” ( Psalm 50, 18 ) .

203. Ce ne invata Sfintii Parinti despre inima ?
Inima este centrul vietii si al sufletului nostru. Pentru aceea si Dumnezeu ne-o cere, zicand : ” Fiule, da-Mi inima ta ! ” ( Pilde 23, 26 ) . Iar Iov zice : ” Nimic nu este mai adanc decat inima omului ” . Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron, spune ca ” inima este radacina vietii ” . Ea se zideste la toate fiintele intai si tot ea se preface in pamant, cel mai pe urma. Inteleptul Solomon zice : ” Cu toata strajuirea strajuieste inima ta, ca intr-insa sunt izvoarele viietii ” ( Pilde 4, 23 ) . Altfel, inima se face izvor al mortii, in loc de izvor al vietii. Dupa Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri si anume : Inima este centrul tuturor puterilor firesti ale omului, adica puterea hranitoare ( nutritiva ) , seminala, crescatoare, etc. Inima este si centrul puterilor sufletesti ale omului, care sunt in numar de cinci si anume : vointa; ratiunea, formata din cinci parti : minte, gand, ce rasare din minte ca raza din soare, cugetare, alegere si hotarare; simtirea, numita si puterea poftitoare; mania ( puterea manioasa ); si cuvantul ( puterea cuvantatoare ) .
Aceste cinci puteri se numesc puteri sufletesti si isi au sediul tot in inima. Apoi inima este centrul ( locul ) puterilor afara de fire, adica al patimilor. Pacatele si patimile se numesc afara de fire, pentru ca nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din inceput in om. Pacatele isi au sediul tot in inima, dupa cuvantul Mantuitorului care zice : ” Din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele… ” ( Matei 16, 19 ) .
Inima este inca centrul suprafiresc, adica centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfantului Duh si al tuturor faptelor bune, care isi au sediul tot in inima. Daca punem strajer la poarta ininii pe minte, adica gandul cel bun, el nu va lasa sa intre inauntru pacatele celor cinci simtiri, iar patimile cele ce ies din inima le va opri, ca sa nu se prefaca in pacate. Deci, paza inimii consta in a pune gandul portar al inimii pentru a opri orice cuget patimas sa nu intre in inima. Mintea, care intra in inima, este foarte greu stramtorata, caci la inceput se simte ca intr-o temnita. Pe urma, se deprinde si se simte foarte bine, caci inima este camara fireasca a mintii.

204. Credeti ca mai sunt si in zilele noastre calugari si mireni care au dobandit rugaciunea cea dubovniceasca a inimii ?
Numai singur Dumnezeu stie. Pot sa fie unii dintre calugarii sihastri, care traiesc la liniste prin munti, sau la Athos. Sau din cei mai batrani, care s-au nevoit toata viata prin manastiri, in tacere, in ascultare si smerenie si care n-au primit cinste si dregatorii bisericesti, ca ceilalti abia isi mai fac putina pravila seara si dimineata din cauza grijilor, multe si a raspandirii mintii. Din aceasta cauza nici la slujbele bisericii nu vin regulat. Si, daca totusi vin, abia au rabdare sa se termine slujba si sa plece afara. Ma intreb, daca nu mai avem rabdare sa zabovim un ceas-doua la rugaciunea in biserica, sa ne rugam pentru pacatele noastre si sa slavim pe Dumnezeu dupa putere, cum vom avea rabdare sa stam o vesnicie in ceruri ? Oricum, nu trebuie sa slabim in rugaciune si mai ales in practicarea rugaciunii lui Iisus. Ci sa ne ostenim cu staruinta si smerenie cat este dupa a noastra putere, ca a dobandi rugaciunea cea curata si a cobori cu mintea in inima nu depinde de noi, ci este un dar al lui Dumnezeu. Smerenia inimii completeaza lipsurile noastre in rugaciune si ne suie acolo unde ne urca rugaciunea cea curata. Cunosc mireni care se roaga mai mult decat noi si unii ii intrec pe calugari. Or fi, poate, si dintre ei unii care au ajuns la rugaciunea inimii, dar numai Unul Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume.

205. Sfanta Evangbelie si Sfintii Parinti pun mare pret pe smerenie. De ce este asa de mare puterea smereneiei fata de celelalte fapte bune ?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca singura virtuite neimitata de diavoli este smerenia. Diavolii stiu sa cante, stiu teologie mai multa decat toti teologii din lume, privegheaza mai mult decat toti calugarii, nu dorm niciodata, nu mananca, cred in Dumnezeu etc. Un singur lucru nu stiu si nu pot diavolii sa faca : Sa se smereasca ! In iad sunt si preoti, si calugari, si fecioare, si imparati… Numai smeriti si milostivi nu sunt in iad !

206. Ce virtuti il ajuta mai mult pe om la desavarsire ?
Toate trei deopotriva, pentru ca cine este desavarsit in rugaciune, este desavarsit si in celelalte virtuti. Dar mai mare decat toate virtutile ramane dragostea, cum spune Sfantul Apostol Pavel. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul spune : ” Cine a ajuns sa fie desavarsit in iubire, a ajuns la culmea nepatimirii ” . Si, in alt loc, zice : ” iubirea si infranarea il curata pe suflet de patimi, iar pe minte o curata rugaciunea cea curata ” . Pe patimile trupesti le ucide infranarea ( postul ) , iar pe patimile sufletesti le ucide dragostea de Dumnezeu si de oameni. Tot el spune in alt loc : ” Daca vrei sa fii desavarsit, iubeste aceste doua virtuti : dragostea si infranarea ” . Dragostea are doua parti : dragostea de Dummezeu si dragostea de oameni. Cea dintai este fara limita; cea de-a doua are margini. Spun Sfintii Parinti ca si diavolii si pacatosii din iad se biciuiesc cu biciul dragostei lui Dumnezeu.
Se cuvine sa fim insa cu mare atentie pentru a nu amesteca dragostea curata, duhovniceasca, cu dragostea interesata. Sa nu iubim cu scop, numai pentru un timp; nici sa iubim pe oameni in mod diferit, dupa fata, dupa cinste, dupa varsta, dupa sex sau credinta, caci semnul desavarsirii in dragoste este atunci cand iubim pe toti oamenii cu aceeasi masura, adica egal. Sa luam aminte si la cuvantul Sfantului Grigorie Teologul, care zice in versurile sale cele iambicesti :
” Mintea se inseala si adevarul se fura
De prea multa dragoste sau prea multa ura ” .
Adica sa iubim, sa iertam, dar sa nu renuntam la mustrare si invatatura, cand este nevoie, ca si mustrarea si canonul tot din dragoste se dau, spre indreptare si mantuire. Spune Sfantul Apostol Pavel ca : ” Dragostea este legatura desavarsirii ” , iar Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca ” Dumnezeu este dragoste ” . Deci, dragostea sa fie temelia, centrul si coroana viietii si mantuirii.

207. In ierarhia faptelor bune, pe care o considerati a fi cea mai mare ?
Spun Sfintii Parinti, printre care si Cuviosul Antonie cel Mare, ca ” imparateasa faptelor bune este dreapta socoteala ” . Multi s-au aruncat in potopul patimilor ca sa scape pe altii de la moarte si s-au inecat pentru ca n-au avut chibzuinta si dreapta socoteala in viata. Toate faptele bune trebuie facute cu masura si dreapta socoteata, adica sa umblam pe calea imparateasca de mijloc, dupa darul, firea si puterea fiecaruia, ca sa nu cadem intr-o parte sau alta, ca ” extremele sunt ale diavolului ” spun dumnezeiestii Parinti.

208. Care este folosul cugetarii la moarte ?
Cuvantul ” moarte ” a fost prima amenintare a lui Dumnezeu asupra omului pe cand era in rai si cea mai puternica arma impotriva pacatului. Sfantul Vasile cel Mare spune ca ” cel mai bun sfetnic in viata este aducerea aminte de moarte ” , iar sfantul Ioan, Damaschin zice : ” O, moarte, moarte, mai bine te-am numi noi viata ! ” Si avea perfecta dreptate. Ca si inteleptul Solomon, daca ar fi avut sfetnic moartea, nu ar fi cazut in desfranari cu femei. Dar pentru ca nu a cugetat la moarte a cazut, cu toata intelepciunea data lui de Dumnezeu.

209. Ce ne puteti spune despre credinciosii care vin pe la manastiri ?
Sa stii ca nu vin credinciosii la manastiri pentru noi, ci pentru credinta lor curata, cum ca la manastiri este mai multa credinta si viata calugarilor este mai aleasa. Eu asa cred, ca Dumnezeu nu tine manastirile pentru noi, calugarii, ca suntemacatosi, ci le tine pentru credinta credinciosilor iubitori de Hristos. Poporul roman este un popor de aur. Credinciosii din lume sunt mai buni ca noi. De aceea avem marea datorie sa nu-i smintim in credinta lor si sa ne jertfim pentru ei. Sfantul Apostol Pavel zice : ” Nimeni al sau sa nu caute ” , si in alt loc zice : ” Tuturor toate m-am facut ca pe toti sa-i dobandesc ” ( I Corinteni 9, 19 ) . Iar Sfantul Efrem Sirul zice : ” Fiecare bucatica rupta din tine sa fie un folos pentru aproapele ” . Ei se folosesc sufleteste de noi, de slujbele care se prin fac prin manastiri, de cantari, de sfaturile preotilor, de spovedanie, de binecuvantare, de rugaciuni, ca nu le dam de la noi, ci din cele ce ne-a dat Dumnezeu; iar noi, calugarii, ne folosim sufleteste de credinta lor curata, de dragostea lor, de sinceritatea lor, de rabdarea, de smerenia si ascultarea lor. Asa sunt manastirile noastre, deschise pentru top, si mai ales pentru bunii nostri credinciosi de la orase si sate. Si, dupa cum stim, asa au fost ele dintotdeauna. Chiar si sihastrii din paduri si pesteri primeau credinciosi la chiliile lor, carora le dadeau sfaturi si se rugau pentru ei, si ajungea o bucatica de paine si pana la ei de la bunii nostri crestini.

210. Cum se cuvine sa ne purtam noi, calugarii, cu mirenii ?
Mai intai sa nu-i smintim cu faptele si cuvintele noastre. Auzi ce spune Sfantul Isaac Sirul : ” Calugarii care vor sminti pe mireni, in veac nu vor vedea lumina ! ” Iar Sfantul Ioan Scararul zice : ” Daca vei vedea minuni la mireni, sa stii ca nu pentru tine, ci pentru credinta lor s-au facut aceste minuni ” . Apoi sa-i ospatam si sa ne purtam cu ei cu multa dragoste si mila, ca vin de departe, cu multe greutati pe suflet; unii sunt bolnavi, altii au copii multi. Apoi, sa ne rugam cu credinta pentru ei, iar nu de mantuiala. Si apoi, sa le dam sfaturi crestinesti si cuvinte de mangaiere, cum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur : ” De nimic nu au mai multa nevoie credinciosii decat de cuvinte de mangaiere ” .

211. Este bine sa-i primim la spovedanie ?
Cum sa nu ! Sa-i spovedim, sa-i sfatuim, sa-i binecuvantam, sa-i folosim duhovniceste si sa nu-i lasam sa plece din manastůe tot cum au venit. Cat s-au ostenit sfintii ingeri sa-i aduca la manastire si noi sa-i refuzam ! Ba, inca sa-i ducem la masa, sa nu plece flamanzi de la noi, caci si ei ne hranesc pe noi. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur : ” De va fi cineva intelept ca ingerii din cer si curat ca Sfantul Ioan Botezatorul, dar daca nu are sfetnic duhovnicesc nu se poate mantui ” . Mare dar este darul duhovniciei ! Sa mangai, sa dezlegi pacatele oamenilor, sa randuiesti canon de vindecare si sa dai sfaturi de mantuire. Numai un suflet daca ai castigat, acela este mai scump decat toata lumea !

212. Care Taina din cele sapte este cel mai greu de savarsit ?
Taina Sfintei Spovedanii, parinte. Prin aceasta Taina, ori salvezi un suflet si te salvezi si pe tine, ori ucizi si te ucizi in veci si pe tine. Totusi, prin nici o alta Taina sau slujba nu poti castiga mai multe suflete pentru imparatia lui Dumnezeu, ca Taina Spovedaniei. Insa atata raspundere si primejdie apasa asupra preotului duhovnic, incat Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca ” putini duhovnici se mantuiesc ” . Aceste cuvinte ne infricoseaza si ne cutremura pe toti.

213. Care dintre membrii Bisericii sunt cel mai greu de marturisit ?
Candidatii la hirotonie si clericii in general. Mai ales cand e vorba de candidatii la hirotonie, duhovnicul trebuie sa fie foarte atent, sa nu le dea dezlegarea la preotie, daca au pacate de moarte, ci sa-i trimita la episcopul locului, ca isi ia asupra sa toate pacatele acelora. Iata ce spune Pravila bisericeasca despre aceasta :
” Asculta, o duhovnice ! Ia seama la candidatii de preotie, ca toate pacatele facute de ei, daca nu le marturisesc la duhovnic, sau ii dezlegi la hirotonie impotriva Canoanelor, toate cad asupra ta… ” . In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel Mare : ” Ma mahneste foarte ca se neglijeaza Canoanele Parintlor si s-a inlaturat orice strictete din Biserica. Si ma tem ca cumva sporind cate putin aceasta nebagare de seama sa ajunga ordinea Bisericii in cea mai de pe urma tulburare… Curatiti dar Biserica, inlaturand pe cei nevrednici; cercetati pe cei care sunt vrednici… ” ( Sfantul Vasile cel Mare, canonul 89 si Prolog, vol. I, 10 oct. ) .

214. Care sunt principalele conditii canonice pentru admiterea candidatilor la hirotonie ?
Iata principalele conditii : Sa fie ortodox din nastere si din parinti evlaviosi; daca este dintre cei reveniti de la alte confesiuni sa nu fie de curand botezat; sa fie sanatos si nevatamat la trup. Cei ciungi, orbi, schiopi, infirmi, bolnavi de nervi nu se pot face preoti. Sa nu fie epileptic sau schizofrenic. La casatorie sa fie, atat candidatul cat si sotia, feciorelnici si neintinati; sa nu fi cazut nici dupa casatorie in pacatul desfranarii; sa nu fi facut sotia lui vreun avort sau alt pacat pentru a nu avea copii; sa nu fi fost mai inainte talhar, betiv public, necredincios, sectant, smintitor prin pacatele sale publice, etc. Apoi candidatul sa fie foarte credincios, milostiv, cu mare frica de Dumnezeu si binecunoscator al Sfintei Scripturi, al Sfintelor Canoane si scrierilor Sfintilor Parinti, ca sa poata pastori bine turma incredintata lui de Hristos si apara dreapta credinta de secte, de necredinta si de tot felul de pacate. La fel si sotia lui sa fie ortodoxa, evlavioasa, iubitoare de Hristos, milostiva si din parinti binecredinciosi.

215. Care sunt datoriile preotilor dupa hirotonie ?
Cele mai importante datorii ale preotului sunt acestea : Sa savarseasca Sfanta Liturghie si toate slujbele in zilele randuite, cu toata evlavia si credinta, iar nu pentru bani sau lauda de la oameni; sa nu ceara bani credinciosilor pentru nici un fel de slujba, ci sa lase ca fiecare sa dea singur cat binevoieste, dupa a sa putere; sa fie milostiv cu toti oamenii si mai ales cu vaduvele, cu saracii si cu cei bolnavi; sa nu intre niciodata in carciumi, nici sa se imbete, spre a nu sminti pe credinciosi, sa nu intre singur in casele credinciosilor, spre a nu face sminteala atat lui, cat si altora; sa nu se amestece in afaceri lumesti, comert, betii, judecati, certuri publice, politica etc.; sa invete pe credinciosi permanent dreapta credinta; sa tina regulat predica in biserica si sa explice cele sfinte credinciosilor sa cerceteze pe fiecare familie periodic si sa se ingrijeasca de mantuirea turmei sale; sa lupte cu toate puterile si mai ales cu pilda viietii sale impotriva sectelor si a tot pacatul; sa procure credinciosilor sai carti folositoare de suflet; sa combata cu toata taria desfraul, betia, divortul, avortul, certurile in parohie etc. Acestea sunt, mi se pare, principalele indatoriri, la care mai adaug : sa marturiseasca regulat pe credinciosi in cele patru posturi; la fel si el cu ai sai, sa aiba un duhovnic bun de care sa asculte si sa se spovedeasca adesea; sa respecte, dupa putere, Sfintele Canoane; in caz de mare nevoie sa ceara sfatul episcopului locului ( Dupa Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940, pag. 149-155 si 264-267 ) .
216. Ce trebuie sa faca duhovnicul cu clericii care au savarsit pacate opritoare de cele sfinte ?
Spune Sfantul Simeon al Tesalonicului ( op. cit., cap. 293 ) ca ” greselile preotilor in cele ale preotiei la arhiereu trebuie sa se marturiseasca si sa se dezlege ” . Canonul 11 al Sinodului I Ecumenic spune ca daca duhovnicul constata la clerici abateri canonice grave sa nu-i dezlege, nici sa-i opreasca de la cele sfinte, ci sa-i trimita la episcopul locului, singurul care ii poate dezlega sau caterisi. Iar Sfantul Nicodim Aghioritul spune la fel : ” Sa nu cumva, o duhovnice, sa dezlegi greselile preotilor opritoare de Sfanta Liturghie, ci sa-i trimiti la episcopul locului ” . Clericul care a savarsit pacate opritoare de cele sfinte, macar de Sfanta Liturghie sa se opreasca, daca nu si de celelalte Sfinte Taine. In aceasta privinta spune Sfantul Ioan Gura de Aur : ” Mai bine sa stea biserica lui Dumnezeu fara slujba, adica inchisa, decat sa slujeasca in ea un preot nevrednic ! ”

217. Ce sfaturi mai importante dati duhovnicilor ?
Preotul duhovnic este suveran la scaunul de spovedanie. El judeca atunci in numele si in locul lui Hristos. Nu poate lega oricum, fara judecata; nici sa dezlege orice si pe oricine. Pentru a nu gresi trebuie sa cunoasca foarte bine Sfintele Canoane, Traditia Bisericii, practica liturgica, invataturile Sfintilor Parinti si mai ales Sfanta Scriptura, ca fara aceste arme este ca un soldat fara sabie. Apoi, duhovnicul trebuie sa fie tare in credinta, cu mare frica de Dumnezeu, cu multa mila de oameni si cu inima de tata pentru toti. Sa judece cat mai atent si drept, adica fara partinire, sa tina cont de firea, varsta, asezarea, temperamentul, studiile, pozitia sociala, starea sanatatii, cultura, puterea de intelegere si ascultarea fiecaruia, si, mai ales, de credinta si de frica de Dumnezeu pe care o are credinciosul. Sa spovedeasca cu mare grija si atentie, fara graba. Sa asculte ce i se spune de fiecare, si apoi sa intrebe, incepand de la cele duhovnicesti, la cele firesti, de la credinta, rugaciune si biserica, la cele omenesti si trupesti. Sa nu iscodeasca prea mult pacatul, sa nu sminteasca mai ales pe tinerii copii cu intrebarile sale; sa nu se mire nici sa ocarasca pe cineva pentru pacatele marturisite; sa nu intrebe cu cine anume a pacatuit si mai ales sa nu divulge secretul spovedaniei. Sfintele Canoane spun ca cine divulga pacatele de la spovedanie sa i se ia harul preotiei si al duhovniciei. Duhovnicul sa marturiseasca numai individual si niciodata in comun.

Convorbirea a opta

Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi

223. Cand i se da omului inger pazitor ? La zamislire, la nastere sau la Sfantul Botez ?
Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa : ” Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele ” . Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului si alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l mangaia in ispitete si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece omul in acest veac. Despre aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand : ” Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujba pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? ” ( Evrei 1, 14 ) . Cu aceste cuvinte, Apostolul inalta cugetele ascultatorilor si mangaie foarte mult pe crestini, fiindca arata ca Dumnezeu are multa purtare de grija pentru dansii, de vreme ce ” pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa slujeasca pentru mantuirea oamenilor ” .
Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat si in Legea Darului, ingerii au fost trimisi de Dumnezeu sa ajute si sa slujeasca oamenilor celor alesi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah si Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutasul, Apostolul Pavel si altii. Prin aceste cateva marturii am aratat ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori, nu numai la Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea mantuirii, care Il iubesc si cred intru El.

224. Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu ingeri pazitori ?
Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totusi ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza si departeaza de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel asezat de Hristos si de Apostoli in Biserica Sa. ( A se vedea Talcuirea Epistolei catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei, 1904 ) . Cat priveste popoarele pagane, acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele fiecarei tari, dupa marturia Sfiintei Scripturi care zice : ” Atunci a pus hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu ” ( Deuteronom 32, 9 ) . Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor, ca cei ce domnesc peste neamuri. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate, manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.

225. Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il ajuta la mantuire ?
Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l mangaia in necazurile viietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului : ” Nici sa dormiteze cel ce te pazeste ” ( Psalm 120, 3 ) . Ingerul pazitor apara sufletul cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi imparat si prooroc : ” Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul ” ( Psalm 33, 9 ) . Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului ( Evrei 1, 14 ) . Ingerul pazitor scapa pe om in vreme de primejdie ( Fapte 5, 19;12, 7-8; 12, 15; 9, 11 ) . Ingerul pazitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre pazirea oamenilor ( Psalm 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7 ) . Mantuitorul ne porunceste sa nu dispretuim pe copii, ” ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu ” ( Matei 18, 10 ) .
226. Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata ? Care este scopul ingerului rau ?

Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui si il povatuieste spre tot lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune, pe care le face in viata si pe care i le va prezenta in ceasul judecatii cand ” cartile se vor deschide ” . De asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie si un inger rau ( diavol ) care scrie si el, amanuntit, tot pacatul pe care il face omul in viata, pana in clipa mortii.
Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna si a-l indemna la pacat, cu gandul, cu imaginatia, cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu trupul si cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat si chiar il savarseste; diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea facuta in viata, de care ii va cere raspuns la judecata particulara, adica dupa moarte, daca nu a fost dezlegat de pacate in viata, prin spovedanie si pocainta.

227. Curm poate crestinul scapa de ispitele ingerului rau, adica ale diavolului, care il urmareste toata viata ?
De nevoie este pentru mantuirea omului sa fie ispitit de diavolul, ca daca nu se va ispiti, nu se va mantui, nu se poate cali in lupta cea duhovniceasca si nu poate avea nici o plata pentru faptele sale cele bune, fiind facute din obicei, fara nici o impotrivire de la diavolul. De aceea zice si Sfantul Petru, ca ” diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu racnind umbla, cautand pe cine sa inghita, caruia stati-i impotriva, fiind intariti in credinta…, ( I Petru 5, 8-9 ) . Deci, viata noastra este o lupta cu diavolul, care ne ispiteste, fie prin propriul nostru trup, fie prin cei din jurul nostru, fie direct, prin slugile intunericului. Ispitele sunt necesare pentru ca ne calesc in lupta cu pacatul, pentru mantuirea noastra, dar numai sa nu ne biruiasca. Un mare parinte din Pateric zice : ” Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul ” .
Crestinul poate scapa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea tuturor faptelor bune si mai ales prin rugaciune, post smerenie, dragoste, spovedanie deasa, pocainta, milostenie si multa rabdare.

228. Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de la dansul ? Dar cand face o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul ?
Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu ( Deuteronom 25, 16; Pilde 5, 5; 10, 5; 3, 32 ) , apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei pacatosi si nu se va departa de la ei ? Si daca ” cel ce face pacatul este de la diavolul ” , ( 1 Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44 ) , apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce face lucrurile diavolului, adica, langa cel betiv, desfranat, preadesfranat, necredincios, mincinos zgarcit, urator de oameni si eretic ? Si daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui Dumnezeu ( Numeri 14, 34; Iosua Navi 5, 6; Psalm 80, 13-14; Isaia 48, 18-19 ) , apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul ? Si daca Duhul Sfant se intristeaza de pacat ( Galateni 4, 30; I Tesaloniceni 5,19 ) , cum nu se va intrista ingerul Domnului si nu se va departa de la cel ce face pacatul si nu voieste sa se intoarca la pocainta ? Si daca Sfantul Duh este maniat si suparat pe cei neascultatori si rai ( Isaia 6, 3, 10 ) cum nu se va supara si ingerul Domnului cel curat si sfant, pe cel ce face pacate si nu voieste sa se intoarca la pocainta ?
Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste pacatul caci pacatul ucide sufletul si se departeaza de la cel ce lucreaza faradelege. Dar, iarasi se intoarce si ajuta pe omul pacatos, cand acesta vine la pocainta cu lacrimi si cu durere in inima pentru cele facute ( II Corinteni 7, 9 ) . Caci ” bucurie se face in cer pentru un pacatos care vine la pocainta ” ( Luca 15, 7-10 ) , deoarece Dumnezeu voieste ” ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului ” ( Iezechiel 18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9 ) . Deci, cand omul face cele rele intristeaza si departeaza de la sine pe Duhul Sfant si pe ingerul pazitor, iar in locul lui se apropie de om diavolul si duhul cel rau. Iar cand crestinul se intoarce din toata inima lui la pocainta, veseleste pe Dumnezeu si pe toti ingerii din cer, apropie de sine pe ingerul sau si alunga de la dansul pe ingerul satanei. Si aceasta lupta se da in inima si mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul vietii lui.

229. Cum trrebuic sa colaboreze crestinul cu ingerul sau pazitor, pentrn a ajunge intru imparatia lui Dumnezeu ?
Crestinul trebuie sa imite pe sfinti si pe ingeri, ca sa fie numarat in cer impreuna cu sfintii si cu ingerii. Adica, sa-L slaveasca neincetat pe Dumnezeu; sa-L laude si sa-I multumeasca todeauna lui Dumnezeu pentru toate; sa-L asculte, sa pazeasca poruncile Lui, sa-L iubeasca pe Dumnezeu, sa iubeasca toti oamenii, sa duca intru toate viata crestineasca. Precum ingerul este slujitor al lui Dumnezeu si il pazeste pe om intru toate caile sale ( Psalm 90, 11 ) si precum ingerul se supune voii lui Dumnezeu ( Psalm 102, 20-21 ) , la fel trebuie sa faca si omul credincios. Sa se supuna lui Dumnezeu si sa faca voia Lui. Si daca ingerul se bucura de intoarcerea pacatosului la pocainta ( Luca 15, 7-10 ) , asa se cuvine sa faca si omul credincios. Sa se bucure de intoarcerea celor rai la pocainta. Daca ingerii se ingrijesc de mantuirea oamenilor si le ajuta ( Facere 24, 7; Psalm 90, 11-12; Psalm 33, 7; Matei 4, 6 ) , asa sa faca si crestinii, mai ales pastorii de suflete, sa se ingrijeasca in tot chipul de mantuirea si intoarcerea la pocainta a sufletelor omenesti. Ingerii slavesc neincetat pe Dumnezeu ( Psalm 102, 20; Isaia 6, 3; Luca 2, 13-14; Apocalipsa 5,11 ) . La fel si credinciosii sunt datori sa slaveasca pe Dumnezeu, dupa cuvantul psalmistului : ” Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea; pururea lauda Lui in gura Mea ” ( Psalm 33, 1 ) . Si daca ingerul este pururea veghetor spre tot lucrul bun, apoi si omul credincios este dator neincetat sa vegheze cu mintea sa si sa ia aminte ca potrivnicul nostru, diavolul, umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita ” ( I Petru 5, 8 ) .
Asa de va face tot crestinul, se va afla impreuna lucrand cu ingerul sau pazitor la savarsirea tuturor faptelor bune.

230 In ce chip ajuta ingerul pazitor pe suflet in ceasul mortii si pana cand ramane langa el dupa moarte ?
Mai intai ingerul pazitor se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul incredintat lui ca sa aiba sfarsit crestinesc si sa i se ierte toate pacatele. Apoi ii da in cuget credinciosului sa se impace cu toti, sa se spovedeasca din copilarie la preot, sa se impartaseasca cu Trupul Domnului si sa-si puna toate in buna randuiala. Iar in ceasul mortii lui, nu numai un inger il ajuta pe el, daca a facut fapte bune, ci mai multi. Acest lucru il spune Sfantul Efrem Sirul, zicand : ” Au nu stiti, fratii mei, ce fel de frica si de nevoie avem sa patimim in ceasul iesirii noastre din viata aceasta, cand se va desparti sufletul de trup ? Mare frica, mare taina se savarseste acolo. Ca vin la dansul ingerii buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, amandoua partile voind sa ia sufletul si sa-l aseze si sa-i intocmeasca locurile lui. Deci, daca sufletul si-a castigat de aici fapte bune, in ziua iesirii lui, faptele bune pe care le-a castigat de aici se fac ingeri buni si il inconjoara pe dansul si nu lasa nici una din puterile potrivnice sa se atinga de el, ci il iau pe dansul cu bucurie si veselie impreuna cu ingerii, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu si il duc pe dansul la Stapanul Hristos, Imparatul slavei, si il inchina Lui impreuna cu toata puterea cereasca, si il duc de aici la loc de odihna, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grija, ci viata nemuritoare si veselie vesnica, impreuna cu toti care au bineplacut lui Dumnezeu… ” ( Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentru ca de-a pururea sa avem in minte ziua iesirii noastre din viata, tomul III ) . La cei pacatosi, spune Sfantul Efrem Sirul, faptele lor cele rele se prefac in ceasul mortii in ingeri rai si il insotesc pana e aruncat in focul gheenei, acuzandu-l pe el de acelea ce le-a facut si nu s-a pocait. Dupa moarte ingerul insoteste sufletul 40 de zile, impreuna cu alti ingeri, aratandu-i intai fericirea raiului si apoi muncile iadului. Apoi il duc pentru a treia oara in fata Prea Sfintei Treimi si i se hotaraste, pana la judecata de apoi, fie loc de odihna in rai, fie loc de osanda, dupa faptele sale. Din clipa aceea ingerul pazitor il paraseste pana la judecata viitoare.
Iar cum sufletul trece prin vamile vazduhului dupa moarte, acelasi sfant parinte Efrem ne arata, zicand : Atunci, luand ingerii sufletul se duc prin vazduh, intru care stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, luatorii de seama si zapcii care, intampinand pe suflet in vazduh, il iscodesc si aduc inaintea omului pacatele si zapisele cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele facute cu lucrul, cu gandul si cu aducerile aminte. Multa este frica; mult cutremur ticalosului suflet; nepovestita este nevoia care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii, frangandu-se, clevetindu-se, impingandu-se, oprind pe suflet ca sa nu se salasluiasca in lumina si sa intre in latura celor vii. Insa, sfintii ingeri luand pe suflet, il duc… ” ( Ibidem, Cuvant pentru a doua venire si pentru judecata, tomul III ) .
Astfel, sfantul inger pazitor, dupa cum mai inainte am aratat, intotdeauna sta langa omul credincios, spre a-l pazi si a-l ajuta in viata. Inca si dupa moarte il insoteste pe suflet pana la 40 de zile.

231. La invierea cea de apoi va veni si ingerul pazitor al fiecarui om ?
In ziua infricosatei judecati, ingerul pazitor ajuta sufletul pe care l-a pazit in aceasta lume si calatoreste cu el inaintea infricosatului Judecator. Despre acest adevar se scrie in mai multe locuri, si mai ales la Canonul catre ingerul pazitor, unde se scrie asa : ” Cand se va pune scaunul si cartile se vor deschide si Cel vechi de zile va sedea, si oamenii se vor judeca, si ingerii vor stainainte, si pamantul se va clatina, si toate se vor infricosa si se vor cutremura, atunci arata spre mine iubirea Ta de oameni si ma izbaveste de gheena, pe Hristos imblanzindu-L ” ( Cantarea a VIII-a ) . Ingerul pazitor va conduce sufletul la invierea cea de apoi spre a-si cunoaste trupul sau din pamant, cum spune in viata Sfantului Vasile cel Nou din 26 martie.

232. Cum se bucura ingerii din ceruri pentru un pacatos care se pocaieste si in ce chip se intristeaza cand pacatuieste ?
Ingerii din ceruri se bucura cand se pocaieste un pacatos, asemenea Pastorului celui mare, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a aflat oaia cea pierduta, adica neamul omenesc, zicand : ” Bucurati-va impreuna cu Mine ca am aflat oaia cea pierduta ” ( Luca 15, 6 ) . Acest lucru il descopera Mantuitorul si in pilda cu drahma cea pierduta. El arata bucuria ingerilor pentru cel ce se intoarce la pocainta prin cuvintele : ” Va zic voua, asa se face bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste ” ( Luca 15,10 ) . Iar cand omul pacattuieste, ingerul pazitor se intristeaza si plange pentru el, departandu-se de acel suflet pana cand iarasi se intoarce la Dumnezeu prin pocainta.

233. Care este cea mai inalta intelepciune a crestinului ?
Dupa Sfantul Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului este sa cugete de-a pururea la ceasul mortii. Iar dupa Sfanta Scriptura, cea mai inalta filosofie a crestinului este frica de Dumnezeu ( Psalm 1, 1-4; 110, 10; Iov 18, 28; Pilde 15, 33 ) . Frica de Dumnemu este neaparat trebuincioasa pentru cinstirea lui Dumnezeu ( Psalm 5, 7 ) si pentru slujirea lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 13; 10, 20; Psalm 2, 11; Evrei 12, 20 ) . Frica de Dumnezeu este necesara pentru dobandirea mantuirii noastre ( Filipeni 2, 12; Pilde 28, 14 ) ; pentru pazirea poruncilor lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 24; 8, 6; 10, 12-13 ) ; pentru ferirea de pacate ( Exod 20, 20; Psalm 4, 4; Pilde 14,16;16, 6; Iov 1, 8; 2, 3 ) ; pentru dobandirea sfinteniei ( II Corinteni 7, 1 ) ; pentru a carmui sufletele cu dreptate ( Exod 18, 21; II Regi 23, 3 ) ; pentru a judeca drept ( II Paralipomena 19, 6-9 ) . De aceea Sfanta Scriptura ne invata sa umblam intru toate cu frica lui Dumnezeu, sa facem toate cu credinta si cu frica de Dumnezeu ( II Paralipomena 19, 9; Efeseni 5, 21; Coloseni 3, 22 ) .

234. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele : ” Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi ” ? ( Isus Sirah 7, 38 ) .
Aceste cuvinte ne invata ca de-a pururea sa avem in minte pe langa frica de Dumnezeu si cugetarea mortii. Insa aceasta la noi, cei incepatori in fapta buna, caci cei ce sunt sporiti prin darul lui Dumnezeu dobandesc in locul fricii de moarte dragostea de Dumnezeu. Acestia nu mai au frica de moarte deoarece dragostea scoate afara frica ( I Ioan 4, 18 ) . Iar cele mai de pe urma ale omului, dupa Sfintii Parinti, de care trebuie sa ne aducem aminte in toata viata, sunt : ceasul mortii, adica despaitirea sufletului de trup, trecerea sufletului pe la vamile vazduhului, starea sufletului inaintea Prea Sfintei Treimi si hotararea care i se va da, adica raiul sau iadul.

235. Ce intelegem prin moarte ?
Prin moarte intelegem doua lucruri : moarte fizica, adica despartirea sufletului de trup, si moartea duhovniceasca, adica calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care ucide si sufletul si trupul omului pacatos. Omul insa nu moare niciodata cu sufletul, ci numai cu trupul. Caci sufletul este creat de Dumnezeu nemuritor, fie ca ajunge in rai sau in iad, dupa faptele lui. Moarte sufletului este pacatul, dupa cuvantul : ” Plata pacatului este moartea ” ( I Corinteni 15, 56; Iezechiel 18, 4, 20; Romani 1, 32; 6,16 etc. ) .

236. Ce intelegem prin judecata particulara si unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte ?
Sunt doua feluri de judecati ale oamenilor. Cea dintai este judecata numita particulara, adica personala, ce se va face indata dupa moarte, cand fiecare suflet trece prin infricosatele vami ale vazduhului si sta inaintea Dreptului Judecator, spre a i se hotari loc de odihna sau de osanda provizorie, dupa faptele lui, pana la a doua venire a lui Hristos. A doua este judecata de apoi sau generala, a tuturor oamenilor, care va avea loc la sfarsitul veacurilor, cand se vor alege cei buni de cei rai si vor merge cei buni intru imparatia lui Dumnezeu, ” si asa pururea cu Domnul vor fi ” , iar cei rai vor fi aruncati in focul cel vesnic ( Matei 25, 31-46 ) .
Cat despre locul unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte, potrivit cu pilda bogatului nemilostiv si saracului Lazar ( Luca 16,19-31 ) , Sfanta Biserica ne invata asa : timp de doua zile dupa moarte sufletul este purtat de ingerul pazitor peste tot in lume, pe unde a trait si a facut fapte bune sau rele si isi aminteste de toate cele din pruncie pana in ceasul mortii. In a treia ei este dus la Dumnezeu, iar la 40 de zile i se randuieste loc de odihna sau osanda. In Pravila Mare de la Targoviste, capitolul 162, spune ca ” sufletul, de multa dragoste a trupului ( sau ) , caci s-a despartit de dansul, uneori merge la casa aceea unde a fost in viata, iar alteori la mormantul unde este trupul ingropat. Iar imbunatatitul si dreptul suflet merge pe la locurile unde avea obiceiul sa se roage pentru mantuirea lui si face doua zile pe pamant. Iar a treia zi merge sufletul impreuna cu ingerul sau la cer si sta inaintea groaznicutui scaun si se inchina inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea se face a treia zi Sfanta Liturghie si pomana pentru cel mort. Iar daca se inchina lui Dumnezeu merge cu ingerul de ii arata bogatele si frumoasele lacasuri ale sufletelor dreptilor si ale sfintilor care au facut voia lui Dumnezeu in lume. Toate acestea le vede sufletul atunci ( de la a patra pana la a noua zi ) . Iar a noua zi merge iar de se inchina lui Dumnezeu. Pentru aceasta se face Litughie si pomenire la a noua zi. Apoi il duce ingerul si ii arata toate muncile cele de dedesubt ( din iad ) pana la 40 de zile, ( cand se inchina a treia oara Prea Sfintei Treimi ) . Pentru aceasta se fac liturghii si pomeniri ( pentru cei morti ) la 40 de zile. Iar de acum incolo, dupa lucrurile care le-a facut ii da lui de se odihneste, pana va veni Hristos sa judece lumea si sa-i dea sau sa-i plateasca fiecaruia dupa lucrurile lui ” .
Aceasta este Traditia Bisericii si acesta este rolul slujbelor ce se fac pentru cei raposati.

237. Ce deosebire este intre rai si imparatia lui Dumnezeu ?
Sfantul Ioan Damaschin, in Dogmatica sa, spune ca ” raiul este material si spiritual si in el stau sfintii pana la sfarsitul lumii ” . Dupa judecata de apoi dreptii vor intra impreuna cu Hristos intru imparatia cerurilor. In rai sfintii si dreptii nu se impartasesc direct de slava Prea Sfintei Treimi, ci numai in parte. Iar cand vor ” intra intru slava Sa ” , atunci ” vor fi pururea cu Domnul ” . In rai stau dreptii numai provizoriu, temporar, pana la infricosata judecata generala; iar in imparatia lui Dumnezeu petrec vesnic impreuna cu ingerii, in lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi. In rai sufletele pot fi mutate dintr-o stare de fericire in alta, potrivit cu faptele facute pe pamant, care ajuta la mantuirea altora in vreme indelungata si potrivit cu rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru ele; iar in imparatia lui Dumnezeu toate sunt desavarsite si vesnice. Raiul este o gradina dumnezeiasca, cu pomi, cu flori, cu pasari ceresti, cu fericire nedeplina, situata ” in cer ” . Iar imparatia lui Dumnezeu este insusi locul slavei, unde se afla scaunul Prea Sfintei Treimi, situata deasupra cerurilor, in ” cerurile cerurilor, despre a carei slava nimeni nu poate vorbi; nici om, nici inger, nici insusi Sfantul Pavel, care a fost rapit pana la al treilea cer ( II Corinteni 12, 3-4 ) . Asadar, primul om a pierdut prin pacat raiul, o gradina cereasca, iar prin credinta in Iisus Hristos si prin sfintenie va dobandi, nu o gradina, nu raiul cel dintai, ci insasi imparatia slavei lui Dumnezeu.
Cuviosul Nicodim Aghioritul, in talcuirea Epistolei a doua catre Corinteni, spune ca ” dupa slava, altul este cerul si altul este raiul. Iar dupa alegorie si analogie, poate este acelasi sau poate nu este acelasi… ” . Sfantul Maxim Marturisitorul explica mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul indumnezeit. Intaiul cer este sfarsitul a toata fapta buna. Al doilea cer este inaltarea mintii si cunostintei la cele dumnezeiesti, atat simtite cat si gandite. Al treilea cer este teologia, prin care ajunge cel desavarsit, cu ajutorul darului Sfantului Duh, la starea de contemplatie, adica la rapirea mintii si la intelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunostinta. Unii din Sfintii Parinti zic ca Apostolul Pavel a fost rapit in rai, adica la al treilea cer al cunoasterii dumnezeiesti, fiindca i s-au vestit cuvintele tainice si negraite despre rai, care si pana astazi sunt ascunse pentru noi. Adica, ce este pomul viietii cel din mijlocul raiului; ce este pomul cunostintei binelui si raului; ce au fost heruvimii si sabia de vapaie care pazea usa Edenului; ce au fost pomii din care a randuit Dumnezeu sa manance Adam, si altele pe care le-au talcuit Sfintii Parinti, insa nu asa cu amanuntul.
Raiul este loc foarte laudat pentru frumusetea lui. Acolo a fost rapit Sfantul Pavel si a auzit cantari ” pe care nu este cu putinta omului a le vorbi ” ( II Corinteni 12, 4 ) . Acolo sunt Enoh si Ilie; acolo este talharul de pe cruce; acolo este ” sanul lui Avraam ” in care a intrat Lazar si unde sunt asezate de catre ingeri toate sufletele dreptilor si sfintilor, in loc de odihna, pana la judecata cea viitoare, cand li se va da imparatia cerurilor ( Kiriacodromion, Talcuirea evangheliei cu bogatul si saracul Lazar ) .

238. Care sunt insusirile sufletului dupa moarte ?
Sufletul, dupa despartirea de trup, isi pastreaza insusirile sale date de Dumnezeu, ca : memoria, cugetarea, gandirea, intelegerea, vointa libera etc. In schimb unele facultati ca : placerea, mahnirea, frica, mania, imaginatia, activitatea si cele de acest fel, dincolo nu lucreaza ca aici, unde sufletul este in legatura cu trupul acesta patimas. Toate aceste facultati dupa moarte se induhovnicesc, asemenea trupurilor celor duhovnicesti, dupa cuvantul Sfantului Pavel care zice : ” Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc ” ( I Corinteni 15, 44 ) . Patru sunt insusirile trupului inviat din morti, dupa Sfantul Apostol Pavel : nestricaciunea, cinstea, puterea si duhovnicia ( I Corinteni 15, 42-44 ) . Iar insusirile sufletului sunt cele aratate mai sus, care raman vesnic cu el, fie ca sufletul este in rai sau in iad. In schimb, insusirile firesti ale trupului omenesc, precum puterea seminala, cea hranitoare si simtitoare, dupa moarte nu le mai are sufletul, deoarece trupurile duhovnicesti in rai nu mai au nevoie de mancare si bautura, cum spune Sfantul Pavel : ” Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant ” ( Romani 14, 17 ) .

239. Sufletele dreptilor se cunosc intre ele in rai ? Dar ale pacatosilor din iad ? Ce legatura este intre cei din rai cu cei din iad si cu cei de pe pamant ?
Ca dreptii se cunosc in rai, despre aceasta nu poate fi nici o indoiala. Acest lucru il arata insusi Mantuitorul in pilda cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar, unde spune : ” Si in iad, ridicandu-si bogatul ochii sai, vede pe Avraam de departe si pe Lazar la sanurile lui ” ( Luca 16, 23 ) . Dar nu numai ca se vad, ci intelegem din Sfanta Evanghelie ca se aud unii pe altii. Ca iata ce zice bogatul din iad catre Avraam : ” Parinte Avraam, miluieste-ma si trimite pe Lazar… ” . In Kiriacodromion scrie urmatoarele, la talcuirea acestei evanghelii : ” Cei pacatosi vad pe cei drepti, nu numai pe cei cunoscuti ci si pe cei necunoscuti. Vad cei pacatosi si pe cei nedreptatiti de dansii, insa ” de departe ” . Ca foarte departe sunt ei de imparatia lui Dumnezeu si de fericirea cea vesnica. Vede bogatul cel nemilostiv, pe Avraam cel milostiv si iubitor de straini si pe Lazar cel nemiluit de dansul. Egipteanca cea inversunata ( femeia lui Putifar ) vede pe Suzana cea curata si pe Iosif pe care l-a suparat si napastuit. Izabela cea nedreapta vede pe Ilie cel drept si pe Navute pe care l-a nedreptatit. Iar Neron tiranul vede pe Constantin imparatul, cel intocmai cu Apostolii, pe Petru, pe Pavel si pe ceilalti sfinti pe care i-a omorat. Aceasta o adevereaza si cuvantul Domnului, care zice : ” Vedea-vor pe Acela care L-au impuns ” ( Ioan 19, 37 ) ” . Iar aceasta mai pe larg o zice inteleptul Solomon, graind : ” Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de vederea cea preaslavita ” ( Intelepciunea lui Solomon 5, 1-2 ) .
Deci, legatura dintre cei din rai cu cei din iad aceasta este, ca se vad si se aud unii pe altii ” de departe ” , ca cei din iad se roaga si cer ajutor celor din rai ca sa fie scapati de osanda. Iar cei de pe pamant sunt in legatura duhovniceasca de dragoste cu toti cei raposati, indiferent unde ar fi si fac rugaciuni si milostenii pentru izbavirea lor din munci. Datorita acestora si mai ales Sfintei Liturghii si dezlegarilor ce se fac in Biserica pentru cei raposati, este posibila iesirea unor suflete din iad, spre a intra in rai, prin mila prea bunului nostru Dumnezeu. Dar numai pana la judecata cea de apoi, dupa care nimic nu se mai poate face pentru cei aruncati in muncile iadului. Cei din iad vad si pe cei de pe pamant si se cunosc intre ei, dar nu se pot ajuta cu nimic ( Luca 16, 28-31 ) .

240. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele Domnului, Care zice : ” Ma sui sa va pregatesc voua loc ” si ” In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt ” ? ( Ioan 14, 2 ) .
Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit la ceruri sa gateasca loc celor ce vor crede in El si vor lucra poruncile Lui. Si aceasta gatire este despartita dupa masura faptelor bune ale fiecaruia, zice Sfantul Andrei al Cezareei in talcuirea Apocalipsei, la Cuvantul VI. In ce consta ” pregatirea ” de loc din ceruri, ramane o taina a lui Dumnezeu. Ea insa arata dragostea desavarsita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh pentru omul impodobit cu fapte bune, care devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar.
Iar cat priveste multele locasuri care sunt in ” casa Tatalui ” , adica in ceruri, auzi pe Sfantul Efrem Sirul ce zice : ” Multele locasuri ale Tatalui numeste Mantuitorul pe masurile mintilor celor ce salasluiesc in latura aceea ( in rai ) , adica pe despartirile si deosebirile intru care cu mintea se vor desfata. Ca nu cu deosebirea locurilor, ci cu randuiala darurilor a zis Domnul multe lacasuri. Caci precum din razele soarelui acestuia simtit, dupa curatirea puterii celei vazatoare ( fiecare ) se desfateaza… asa si in veacul viitor toti dreptii si sfintii se vor salaslui intr-o bucurie cu nedespartire si fiecare, dupa masura sa, dintr-un soare gandit se straluceste si dupa vrednicie trage pe bucurie si veselie ” ( Tomul III, Cuvant pentru fericitele lacasuri ) .

241. Dumnezeu, Care stie mai inainte de nastere cine se mantuieste, de ce nu sileste pe om sa mearga pe calea mantuirii ?
Da, Dumnezeu stie toate mai inainte de nasterea noastra. El stie care din oameni se vor mantui si care se vor osandi. Dar nu le hotaraste toate mai dinainte, ci lasa la voia lor libera. Ca daca l-ar sili pe om pe calea mantuirii, i-ar rapi libertatea si vointa si omul nu ar mai avea nici o plata dincolo. Adica, omul si-ar pierde calitatea sa de om, de fiinta libera si, deci, si-ar pierde si rasplata si mantuirea. Ca Dumnezeu nu este spargator de usi, ci numai bate la usa inimii fiecaruia, iar a deschide este in voia libera a omului. Auzi ce zice Domnul : ” Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra si voi cina cu el si el cu Mine ” ( Apocalipsa 3, 20 ) . Iata, dar, ca Dumnezeu nu forteaza usa, adica voia libera a omului. Dumnezeu stia mai dinainte ca cetatea Ninive se va pierde, pentru rautatile sale, dar nu a hotarat pierderea ei mai dinainte, asteptand intoarcerea oamenilor. Intoarcerea lor la pocainta a intors spre bine si hotararea lui Dumnezeu. ( Dupa Sfantul Ioan Gurd de Aur, Cuvant despre pocainta, din Impartire de grau ) .
Asadar, ramane la voia omului de a se incununa sau a se osandi, caci Dumnezeu ” voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina ” ( Isaia 45, 22; Matei 18,14; Ioan 3, 16; Timotei 2, 4; 3, 4; II Petru 3, 9 ) . La mantuirea fiecaruia dintre noi se cere o singura conditie : unirea voii noastre cu voia lui Dumnezeu si atunci niciodata nu ne vom osandi.
242. Cum poste ajuta Biserica sufletele credinciosilor dupa moarte ?
Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca ” mai mult decat orice alta slujba, sufletele raposatilor nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele Liturghii si scoaterea de miride ( particele ) pentru ei ” ( Tratat asupra tuturor dogmelor ) . Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta, pe binefacerile aproapelui si pe incredere in pocainta celor raposati, cu care cei vii se prezinta inaintea Domnului ca o implinire a poruncii de a se iubi unii pe altii. De vor fi mici pacatele celui mort, atunci el se foloseste de liturghiile, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru el, adica il iarta Dumnezeu si-l scoate afara din iad. Iar de vor fi pacate mari si grele, pe care nu le-a spovedit in viata, atunci nu se iarta, ci numai se usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el si nu-i foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie ( Pravila Mare de la Targoviste, 158 ) .
” Mirida care se scoate la Liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort, il uneste pe cel mort cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul nevazut ” ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375 ) . Foloseste inca pentru sufletele celor raposati si pomenirile care se fac la 3, la 9 si la 40 de zile ( Ibidem 162 ) . Pomenirea mortilor se face pana la un an si pana la sapte ani. Cel ce a murit spovedit, dar nu si-a implinit canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni si de milostenii ce se fac pentru el. Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru raposati, cele mai de folos sunt Sfintele Liturghii ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie si Viata repausatilor ) . Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut canonul pe pamant, il face dincolo, in iad, si apoi este scos la odihna raiului.

243. Ce sunt si cate sunt la numar vamile vazduhului pe unde trec sufletele dupa moarte ?
Vamile vazduhului sau ” tribunalele din vazduh, pe unde trec si sunt cercetate sufletele oamenilor dupa moarte, sunt formate din cete de ingeri rai, diavoli dintre cei mai infricosatori, care stau in calea sufletelor, le opresc, le vadesc pacatele facute, chiar si pe cele spovedite si parasite de multa vreme, pe cele savarsite in copilarie, in tinerete, la batranete, pe cele gandite si savarsite cu voie sau fara voie, pana in clipa mortii. Sfantul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavolesti : ” Ca nu ne este noua lupta impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor, a incepatorilor si stapanitorilor veacului acestuia ” ( Efeseni 6, 12 ) . Asa precum si Sfanitul Pavel adevereste, ca cel ce a fost rapit pana la al treilea cer, precum si Traditia Bisericii, ne invata ca cetele diavolilor din vazduh sunt impartite in numeroase grupuri sau polcuri, dupa numarul patimilor si ale pacatelor de moarte. Fiecare ceata de ingeri rai, una mai infricosatoare decat alta, are in fruntea sa un inger cumplit, avand misiunea sa cerceteze sufletul de un anumit pacat. Adica, de cand l-a facut, cum l-a facut, de cate ori, in ce imprejurare, daca l-a marturisit sau nu la preot, daca a facut sau nu canon pentru el, daca l-a parasit, daca a indemnat si pe altii sa-l faca sau nu. Cele mai grele vami, unde cad cei mai multi crestini sunt vamile desfranarii, betiei, uciderii de copii, mandriei, necredintei, osandirii altora, lenevirii, zgarceniei, urii, lacomiei si eresurilor.
Cat despre numarul exact al acestor vami, sau cum anume sunt asezate in vazduh, ramane o taina a lui Dumnezeu. Unii sfinti, si mai ales Sfantul Vasile cel Nou de la 26 martie, numara 20 de vami ale vazduhului, pentru principalele pacate de moarte. Altii numara 24. Noi nu trebuie sa iscodim tainele lui Dumnezeu. Numai atat trebuie sa stim ca ” pentru tot cuvantul desert vom da seama ” . De aceea trebuie sa parasim tot pacatul, sa ne marturisim la duhovnici iscusiti, sa facem canonul dat, sa punem inceput bun, sa ne rugam neincetat, sa facem milostenie si sa alergam cat mai des la biserica. Prin acestea ni se iarta toate pacatele si se mantuiesc sufletele noastre de vamesii vazduhului si de muncile iadului.

244. De ce dezgroapa in unele parti mortii la sapte ani ?
Dupa traditia Bisericii mortii nu se dezgroapa niciodata, pana la judecata cea de apoi. Dar in unele locuri este obiceiul de a se dezgropa mortii la sapte ani, cand li se face pomenire la mormant. Se mai dezgroapa prin orase, unde nu este suficient loc prin cimitire si chiar in unele manastiri, iar osemintele calugarilor se depun in asa numitele ” gropnite ” , ” cripte ” , adica ” osuare ” , situate sub bisericile din cimitir, cum sunt la manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatec si altele.
Dezgroparea mortilor este benevola. De obicei se pastreaza traditia locului. Dezgroparea este obligatorie numai in trei cazuri : cand cel raposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura arhiereasca, sau a murit in pacate foarte grele. Daca sunt aflati neputrezi, este semn ca nu au fost iertati de Dumnezeu si este nevoie de multe rugaciuni si dezlegari ca sa fie iertati. Iar in alte cazuri nu trebuie sa le mai tulburam linistea celor pecetluiti pana la a doua inviere.

245. Care sunt semnele ce caracterizeaza moastele sfintilor ?
Moastele sfintilor aflate intregi in morminte sunt si raman permanent nestricacioase; sunt bine mirositoare; raspandesc buna mireasma; sunt uscate, usoare si au culoare galben-deschis, asemenea alunelor coapte; sunt placute la vedere; nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca; sunt asemenea omului care doarme linistit, si izvorasc din ele felurite minuni si vindecari de boli, spre slava lui Dumnezeu ( a se vedea si Pidalion 1, fila 444 ) . Cele mai recente sfinte moaste descoperite in vara anului 1980 in pustiul Hozeva, din valea Iordanului, sunt moastele unui mare sfant si sihastru roman, moldovean, Cuviosul ieroschimonah Ioan Iacob ” Hozevitul ” . In prezent sfintele lui moaste, intregi si bine mirositoare, sunt asezate intr-un sicriu frumos si depuse in biserica manastirii Sfantului Gheorghe Hozevitul, din apropiere de Ierihon.

246. Parinte Cleopa, de ce trebuie sa fie sfarsitul lumii ?
Spun Sfintii Parinti ca pentru patru pricini trebuie sa fie sfarsitul lumii. Ca sa se arate dreptatea lui Dumnezeu in toata desavarsirea ei; ca sa se arate nedreptatea oamenilor fata de poruncile lui Dumnezeu; sa se pedepseasca pacatele si faradelegile lumii de la intemeierea ei pana la sfarsitul veacurilor si ca sa se rasplateasca faptele bune ale dreptilor pe masura credintei si a rabdarii lor.

247. Cand va fi sfarsitul lumii ?
Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii. Aceasta este o mare taina a lui Dumnezeu. Odata ucenicii au intrebat pe Iisus Hristos cand va fi sfarsitul lumii. Iar Domnul le-a raspuns : ” De ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal ” ( Matei 24, 36; Marcu 13, 32; Luca 17, 20 ) . Mantuitorul ne spune ca sfarsitul va veni fara de veste, precum a venit ; candva si potopul. ” Precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci, precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului ” ( Matei 24, 37-39 ) . De aceea, intotdeauna trebuie ” sa priveghem ” , sa fim pregatiti prin pocainta si fapte bune si sa stam in asteptarea Mirelui Hristos, precum stateau fecioarele cele intelepte, ca nu stim in care straja din noaptea vietii noastre va veni, ” ca in ceasul in care nu gandim Fiul Omului va veni ” ( Matei 24, 42-44 ) . Insa Domnul nu ne-a lasat cu totul in nedumerire. El ne-a spus ca mai inainte de venirea Sa ” in slava, sa judece viii si mortii ” , cum spune la Crez, vor urma numeroase semne intre oameni, pe pamant si in univers, care vor prevesti apropierea venirii lui Hristos. Dupa aceste semne vom cunoaste cat de aproape este venirea Domnului la judecata.

248. Care sunt cele mai importante semne premergatoare venirii lui Hristos la Judecata de apoi ?
Ni le-au aratat in Vechiul Testament mai ales marii profeti Isaia, Iezechiel si Daniil, iar in Noul Testament, Sfintii Apostoli Petru, Pavel si Ioan, in Apocalipsa. Dar cel mai clar ni le-a prevestit Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Evanghelisti ( Matei 24; Marcu 13; Luca 21 ) .

249. Ce trebuie sa facem noi crestinii ca sa aflam mila in ziua Judecatii lui Hristos ?
Sa facem mila, ca sa aflam mila. Mantuitorul ne va intreba mai intai de faptele milei crestine, precum citim la Sfantul Evanghelist Matei, in capitolul 25, versetele 31-46. Apoi sa pastram cu sfintenie dreapta credinta in Iisus Hristos, asa cum am mostenit-o de la Sfintii Apostoli. Sa ne pazim de ” proorocii si hristosii mincinosi ” , care sunt crestini razvratiti ce se rup de Trupul Bisericii lui Hristos. Pe langa dreapta credinta sa ascultam de Sfanta Biserica si de pastorii nostri sufletesti; sa ne rugam mai mult; sa ne spovedim des, sa parasim tot pacatul care ne desparte de Dumnezeu, sa traim cu totii in dragoste, ” caci dragostea niciodata nu cade ” ( I Corinteni 13, 8 ) si sa rabdam toate necazurile si incercarile vietii, caci ne spune Hristos : ” cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui ” ( Matei 24, 13 ) .

250. Cum trebuie sa intelegem semnul apocaliptic 666, de care se vorbeste in Apocalipsa, capitolul 13, versetul 18 ?
Numarul 666 este un numar alegoric, simbolic. Unele grupari sectare cred, in mod literal, ca va fi o ” pecete ” pusa pe fruntea sau pe mana dreapta a anumitor crestini vrednici de pedeapsa. In Biserica Ortodoxa, cel mai bine explica sensul acestui numar Sfantul Andrei, episcopul Cezareei. Astfel, primul 6 – spune acest sfant – simbolizeaza mania fara judecata; al doilea 6 simbolizeaza mintea plina de tulburare; iar al treilea 6 simbolizeaza pofta fara ratiune. Toate aceste trei patimi vor stapani pe multi crestini in veacul de pe urma, adica razbunarea, necredinta si desfranarea.

251. Prin sfarsitul lumii intelegem distrugerea generala a universului sau numai o reinnoire a lui ?
Nu va fi distrusa lumea materiala, pamantul si intreg universul, ci numai se va reinnoi, se va curati, dupa care ” va fi cer nou si pamant nou ” ( Apocalipsa 21, 1 ) . La fel spune si psalmistul David : ” Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului ” ( Psalm 103, 31; II Petru 3, 13 ) . Este pacat sa credem ca Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a facut-o cu mainile Sale si a zis ” ca este buna foarte ” . Sfintii Parinti au hotarat si ei ca ” cine va zice ca la sfarsitul lumii va fi distrus desavarsit pamantul si universul – care este zidirea lui Dumnezeu – sa fie anatema ” .

252. De ce trebuie sa invie trupurile tuturor oamenilor la Judecata de apoi ?
Trupurile tuturor oamenilor, de la primul Adam pana la ultimul nascut din femeie trebuie sa invie la Judecata de apoi ca sa stea inaintea tronului lui Iisus Hristos ( Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10 ) si ca sa ia fiecare suflet si trup plata sau osanda, dupa faptele care le-a lucrat cu trupul si sufletul in viata aceasta de acum ( Iov 31, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 17, 10; 32, 19; Iezechiel 18, 20; Matei 25, 35-45; Romani 2, 6; Iacob 2,13; I Petru 1, 17 ) . Invierea dreptilor se va face pentru a invia cu trupuri duhovnicesti si nestricacioase, asemenea trupului lui Hristos ( Romani 6, 5; I Ioan 3, 2; Filipeni 3, 21 ) . Nu vor fi doua randuri de invieri, a celor drepti mai intai, pentru a imparati cu Hristos o mie de ani si apoi a celor pacatosi, cum invata ereticii hiliasti ( milenaristi ) . Ci toti vor invia odata ” la trambita arhanghelului ” . Trupurile oamenilor trebuie sa invie, sau spre osanda, sau spre slava vesnica. ( Daniel 12, 2-3 ) .
Trupurile dreptilor vor invia spre a fi proslavite cu cele patru insusiri ale trupurilor ceresti, de care spune Sfantul Apostol Pavel, adica cu nestricaciunea, cu puterea, cu slava si cu duhovnicia ( I Corinteni 15, 42-49 ) . Trupurile dreptilor vor invia ca sa poarte chipul trupului celui ceresc al lui Hristos, precum in lumea aceasta au purtat chipul trupului cel pamantesc ( I Corinteni 15, 48 ) . Iar trupurile celor pacatosi vor invia spre munca vesnica ( Matei 25, 46 ) si ” spre a se cunoaste din asezarea fetei lor vina lor si pacatele care le-au facut ” ( Usa pocaintei ) . Trupurile dreptilor vor invia ca sa fie proslavite de Hristos, pe Care L-au purtat in inima lor pe pamant, ostenindu-se la toata fapta cea buna, dupa invatatura Evanghelii. Iar trupurile pacatosilor vor invia ca sa se arate intunecate si grozave la vedere, ca cele ce au facut lucrurile intunericului si au purtat in ele pe diavolul, care este intuneric si inselaciune ( Usa pocaintei, cap. 3 ) .

253. Cand si unde va fi judecata viitoare ?
Intrebi cand va fi Judecata de apoi ? Ne este de ajuns sa stim ca Dumnezeu a hotarat o zi pentru judecata cea viitoare ( Isaia 2, 12; 34, 8; Fapte 17, 31; Romani 2, 16; Matei 11, 22-24 ) , care va fi sfarsitul lumii acesteia ( Matei 24, 1-26 ) . Iar cand va veni ziua Judecatii de apoi, sa auzim pe Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care zice : ” Iar de ziua si ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal ” ( Matei 24, 36 ) . Iar de locul unde va fi judecata, stim din gura Sfantului Apostol Pavel, ca va fi in vazduh si in nori ( I Tesaloniceni 4, 17; Ioan 3, 17, 24; I Corinteni 15, 51 ) . Dupa marturia sfantului prooroc Ioil, locul judecatii va fi in Valea Plangerii, adica in Valea lui Iosafat de langa Ierusalim : ” Si voi aduna toate neamurile, zice proorocul, si le voi pogori pe ele in Valea lui Iosafat si ma voi judeca cu ele acolo ” ( Ioil 4, 12 ) . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca locul judecatii de apoi va fi ” afara oareunde de toata lumea aceasta, precum socotesc eu. Ca precum temnitele imparatilor si ocnele departe sunt puse, asa si gheena va fi afara de lumea aceasta, ” ( Impartire de grau, Cuvant despre judecata ce va sa fie ) . Asadar, din marturiile sfintilor prooroci si Apostoli si din invatatura Evangheliei lui Hristos, se arata atat de luminat ca este judecata si osanda vesnica pentru cei pacatosi. Iar de locul unde va fi judecata si gheena focului vesnic ne spune cel mai clar Sfantul Apostol Pavel, ca va fi in vazduh ( I Tesaloniceni 4, 17 ) .

254. Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului ?
Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii la infricosatoarea Judecata de apoi :

a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor fi judecati de Hristos dupa legea constiintei data omului din nastere, numita si legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care este glasul lui Dumnezeu in om, fiecare stie ce este bine si ce este rau. Dupa aceasta lege s-a condus lumea pana la Moise ( Romani 2,14-15 ) .
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos si toti cei ce nu cred in Hristos, este legea zidirilor, a intregii creatii care ne sta pururea in fata si ne spune ca este facuta atat de minunat de un Creator nevazut, de Dumnezeu. ” Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este scoala a sufletelor celor cuvantatoare ” , este Biblia nescrisa a tuturor oamenilor ( Romani 1, 20; Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 43; Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826 ) .
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a lui Moise, care s-a dat pe muntele Sinai ( Romani 2, 12 ) .
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos, dupa care se vor judeca toate popoarele crestine ( Ioan 12, 48; Romani 2, 1-6; Iacob 2, 12 ) .

Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat de Dumnezeu si nu are iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos. Sfintii parinti spun ca paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au cunoscut pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca crestini, mai greu si mai tare se vor pedepsi decat paganii care au gresit dupa legea firii.

255. Intrucat dreptii din rai sunt mantuiti, pentru ce trebuie sa innvie si ei din morti si sa fie judecati a doua oara in ziua de apoi ?
Pentru ca in ceasul mortii au fost judecati provizoriu si fara trup, iar la judecata de apoi vor fi judecati cu tot cu trup. Adica, va fi judecat si trupul pentru faptele lui, ca sa nu ramana nici el nejudecat si nerasplatit sau neosandit. Apoi, pentru ca de la judecata particulara pana la cea de pe urma, faptele bune facute de cei drepti pe pamant le agonisesc mai multa rasplata si odihna intru imparatia lui Dumnezeu, care li se va da in ziua cea mare a judecatii. La fel si cu cei pacatosi, faptele lor rele de pe pamant le agonisesc dupa moarte, prin sminteala, mai multa osanda care li se va da la judecata de apoi.
Deci, la judecata viitoare se vor judeca si dreptii si pacatosii ( Ecclesiast 3, 17; II Petru 2, 9 ) ” si toti vom sta inaintea divanului lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce-a lucrat prin trup ” ( Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10 ) . Asadar, dreptii se vor judeca spre a avea ” marturia lui Hristos inaintea Tatalui ” ( Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5 ) si spre a primi rasplata cea vesnica; iar pacatosii vor invia spre a primi osanda cea vesnica, dupa faptele lor ( Matei 13, 43; 25; 46; Ioan 5, 29; Romani 2, 7-10; II Timotei 4, 8; I Petru 5, 4; Apocalipsa 11, 18 ) . Dreptii, dupa judecata de apoi, nu mai primesc raiul in care au fost pana atunci, ci primesc imparatia lui Dumnezeu unde ” vor straluci ca soarele ” intru lumina Prea Sfintei Treimi ( Matei 25, 4, 34; 43 ) .

256. De ce se cerceteaza la judecata de apoi numai faptele milosteniei iar celelalte fapte nu, dupa cum spune Evanghelia dupa Matei, capitolele 25, 34-45 ?
Sa nu zicem ca la judecata de apoi nu se intreaba si celelalte fapte bune. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice : ” De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor ( Matei 5, 20 ) . Sa ne aducem aminte ca imparatia cerurilor este a celor saraci cu duhul ( Matei 5, 3 ) si a celor ce sunt prigoniti pentru dreptate ( Matei 5, 10 ) . Sa ne aducem aminte ca numai cei ce vor ajunge la nevinovatia si curatia pruncilor ” vor intra intru imparatia cerurilor ” ( Matei 18, 3; 19, 14; Marcu 10, 14; Luca 18, 16 ) . Sa ne aducem aminte ” ca prin multe scarbe si necazuri ni se cade noua a intra intru imparatia lui Dumnezeu ” ( Fapte 14, 22 ) . Iar Sfantul Apostol Pavel zice : ” Nu va amagiti : nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici ocaratorii, nici rapitorii, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu ” ( I Corinteni 6, 9-10 ) . La Efeseni, intareste din nou acest lucru zicand : ” Aceasta sa stiti ca tot desfranatul, sau necuratul, sau lacomul, care este slujitor idolilor, nu are mostenire intru imparatia lui Hristos si Dumnezeu ” ( Efeseni 5, 5 ) . Iar la Apocalipsa zice : ” partea celor fricosi si necredinciosi, si pacatosi, si spurcati, si ucigasi, si desfranati, si fermecatori, si inchinatori la idoli, si a tuturor celor mincinosi este iezerul care arde cu foc si pucioasa, care este moartea a doua ” ( Apocalipsa 21, 8 ) . Si Pavel adauga in alt loc : ” Nu stiti oare ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu ? ” ( I Corinteni 6, 9 ) . Iar Domnul zice : ” pentru tot cuvantul desert pe care il vor grai oamenii vor da seama in ziua judecatii ” ( Matei 5, 22;12, 36-37; Iuda 15 ) .
Asadar, de toate faptele cele bune si cele rele vom fi intrebati in ziua judecatii de apoi. Iar daca spune evanghelistul ca la judecata de apoi vom fi intrebati numai de cele sapte fapte ale milosteniei ( Matei 25, 34-45 ) , aceasta sa intelegem ca milostenia este una din fiicele dragostei, dupa cum zice si Sfantul Pavel ca ” dragostea se milostiveste… ” ( I Corinteni 13, 4 ) . Deci, intrucat dragostea este ” legatura desavarsirii ” ( Coloseni 3, 14 ) , sa intelegem ca din dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele izvorasc toate faptele cele bune si ca cine are dragoste desavarsita acela a ajuns la ” plinirea Legii ” ( Romani 13, 8-10 ) , avand in sufletul sau cea mai mare fapta buna care ” nu piere niciodata ” ( I Corinteni 13, 8 ) . Caci in dragoste se cuprind toate faptele cele bune.
Pentru aceasta va intreba Domnul la judecata numai de milostenie, pentru ca cel ce este cu adevarat milostiv este si un izvor al dragostei de Dumnezeu si de oameni si lucrator a toata fapta buna.

257. De cate feluri este milostenia crestina ?
Milostenia crestina este de doua feluri : trupeasca, adica materiala si sufleteasca, adica duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea de Dumnezeu si de aproapele.

258. Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari ?
Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi ( Matei 25, 4-45 ) si anume : sa hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat, sa imbracam pe cel gol, sa cercetam pe cel bolnav si intemnitat, sa odihnim pe cel strain si care este in necaz.

259. Care sunt faptele milosteniei sufletesti ?
Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredinciosi si eretici; sa intoarcem la pocainta pe cei pacatosi si instrainati de Dumnezeu; sa invatam cele bune pe cei nestiutori; sa mangaiem si sa sfatuim pe cei deznadajduiti, pe cei intristati si bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele nostru, adica pentru tot omul care este in nevoi ( Filipeni 1, 19; Coloseni 4, 3; Iacob 5, 16 ) ; sa iertam din inima pe cei ce ne gresesc si sa nu ne razbunam pe ei ( Matei 5, 44-48; 18, 22 ) .

260. Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu ? Dar a iubirii fata de aproapele ?
Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este ” de a lua cineva crucea sa si a urma lui Hristos pana la moarte ” ( Matei 10, 38; Luca 14, 27 ) , asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosii, calugarii cei alesi si toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea mai mare izvorata din iubirea de aproapele este ” de a-si pune cineva sufletul ( viata ) pentru aproapele sau ” ( I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15; II Timotei 2, 10; I Ioan 3, 16 ) .

261. Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie ?
Este si una si alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a crestinilor fata de Dumnezeu si de oameni. Rugaciunea pentru aproapele este o dovada a dragostei crestine ( II Corinteni 9, 14 ) si o datorie duhovniceasca a fiecarui membru al Bisericii lui Hristos ( Efeseni 6, 18; I Timotei 2, 1; Iacob 5, 16 ) . Oricum am socoti, suntem datori sa ajutam pe aproapele nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu sfatul, cu hrana, cu bani, cu tot ce putem si este.

262. Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie ?
Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupeasca, ” ca daca nu avem, nu ni se cere ” zice Sfantul Isaac Sirul. Insa milostenie duhovniceasca oricine poate si este dator sa faca cu aproapele. Adica sa se roage pentru cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa le dea un pahar cu apa, sa le spuna un cuvant de mangaiere.

263. Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala ?
Cat priveste pe calugari ” este mai mare lucru pentru ei sa fie saraci, decat sa miluiasca pe saraci ” ( Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16 si 17 din Scara Sfantului Ioan Scararul ) . Iar daca monahii vor uita fagaduinta lor de a fi saraci si vor aduna bani si alte averi, atunci prea obligati sunt sa faca milostenie la saraci, caci ei au dat juramant inaintea lui Hristos sa traiasca toata viata in saracie de buna voie. Pe calugarii care aduna bani si averi numai milostenia ii poate izbavi de osanda lui Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata, scrisa in Prolog, volumul I, in 11 octombrie.
Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput era foarte milostiv si iubitor de saraci. Pe toti care bateau la poarta manastirii ii primea, ii ospata, vorbea cu ei si le dadea cele de nevoie. Mai tarziu, a devenit iubitor de cinste omeneasca si a parasit milostenia si pe saraci. Se imprietenise cu oameni bogati, cu dregatori si boieri, carora zilnic le dadea ospete si se indeletnicea numai cu ei. Iata ca odata a venit la poarta manastirii un batran sarac si i-a spus portarului : ” Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de departe cu multa osteneala si doreste sa vorbeasca cu dansul ” . S-a dus portarul manastirii, dar egumenul ospata si vorbea cu bogatii. Cand i-a spus, a raspuns cu asprime portarului : ” Nu ma supara acum. Nu ma vezi vorbind cu oamenii ? Pentru ce ai slobozit pe acest sarac in manastire ? ” . Auzind acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat in asteptare la poarta pana seara. Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat si l-a intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; ” Am a-ti spune un cuvant, parinte ” . Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a lasat la poarta si s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut pana la poarta si nu a luat in seama rugamintea saracului aceluia. Deci, inserandu-se si vazand el ca nu-l primeste egumenul, s-a apropiat de portar si i-a zis : Asa sa-i spui egumenului : A venit Hristos la tine si nu l-ai primit ! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de acum voi trimite la tine pe cei bogati si putemici din toata tara aceasta, ca lucruri pamantesti doresti, dar bunatatile Mele nu le vei vedea ! ” In clipa aceea s-a facut nevazut. Era Iisus Hristos in chip de sarac ! Sa invatam de aici, parinte, ce mare putere are milostenia la saraci pentru mantuirea noastra. Ca odata cu saracul vine si Hristos la usa noastra. Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de la noi intristati. Iar cei care nu au, sa-i mangaie macar cu un cuvant si sa se roage pentru ei. Sa ne amintim de parintele Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu si Agapia. Cand venea cate un sarac la chilia lui si nu mai avea ce sa-i dea, se ducea pe la parinti sau maici si le zicea : ” Va rog, imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit Hristos la mine si nu am ce sa-I dau ! ” Asa faceau parintii nostri. Asa sa facem si noi ! Saracii sunt mantuirea noastra.

264. Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului ? Milostenia singura mai poate inlocui pe celelalte fapte bune ?
Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca si sufleteasca izvoraste din dragostea de Dumnezeu, si de aproapele. Daca cineva este milostiv, fara vreun scop rau, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu si de aproapele si prin aceasta el implineste toata Legea, deoarece ” dragostea este implinirea legii si legatura desavarsirii ” ( Romani 13, 8-10; Coloseni 3, 14 ) .
” Mila este mai placuta lui Dumnezeu decat jertfele ” ( Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7 ) . ” Cine face milostenie isi face bine sufletului sau ” , zice Solomon ( Pilde 11, 17 ) , dobandeste viata, dreptate si slava ” ( Pilde 21, 21 ) si este fericit ( Pilde 14, 21 ) . Iar Mantuitorul fericeste pe cei milostivi si le asigura mila Sa, atat in veacul de acum cat si in cel viitor, caci zice : ” Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui ” ( Matei 5, 7 ) .
Dar nu este de ajuns pentru mantuire numai milostenia. Ca nu numai porunca milosteniei trebuie implinita, ci si toate celelalte fapte bune si porunci ale lui Dumnezeu : Sfantul Apostol Iacob zice : ” Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile. Caci Cel ce a zis sa nu desfranezi, a zis si sa nu ucizi. Si daca nu desfranezi dar ucizi, te-ai facut calcator al legii ” ( Iacob 2, 11 ) . Cel ce a zis ” fiti milostivi ” ( Luca 6, 36 ) , tot Acela a zis : ” Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si se va ierta voua ” ( Luca 6, 37 ) . Si cel ce a fericit pe cei milostivi, Acela a fericit si pe cei saraci cu duhul si pe cei blanzi si pe cei ce flamanzesc si pe cei prigoniti pentru dreptate ( Matei 5, 3-12 ) .
Deci, trebuie sa intelegem clar ca omul credincios, care voieste sa se mantuiasca, este dator sa implineasca nu numai porunca milosteniei, ci sa se osteneasca dupa a sa putere a implini toate faptele bune si toate poruncile Domnului.

265. De ce se numeste iubirea de argint, adica iubirea de bani, de placeri si de averi, inchinare la idoli ?
Se numeste inchinare la idoli pentru ca cei ce iubesc banii, placerile trupului si averile, se inchina acestor patimi ca unor dumnezei si pun pe acestea mai presus decat pe Ziditorul. Adica, cel ce se iubeste pe sine mai mult decat pe Dumnezeu, este un inchinator la idoli. La fel este si cel ce se ingrijeste de mancare, de bani, de haine, de avere, mai mult decat de suflet, de biserica, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de sine are masura iubirea de aproapele ( Matei 19, 19 ) . Iubirea de Dumnezeu nu are limita, adica este nelimitata, dupa porunca : ” Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta; din tot cugetul tau si din toata puterea ta ” ( Deuteronom 6, 4-5 ) . Cel iubitor de bani se inchina banilor in locul lui Dumnezeu. Cel lacom la mancare isi face pantecele sau un dumnezeu, adica idol, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel ( Coloseni 3, 5 ) . Iar ” cel ce face pacatul este rob al pacatului ” ( Ioan 8, 34; Romani 3, 9; 6, 16; Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit 3, 3; II Petru 2, 19 ) . Deci, cine este rob al pacatului, nu mai poate fi rob al lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Mantuitorul a pus prima conditie, celui ce vrea sa-I urmeze Lui, sa se lepede de sine si sa-si ia crucea sa, spre a-I urma Lui ( Matei 16, 24 ) . Si aceasta, pentru ca cel ce are patima iubirii de sine are impreuna cu ea si toate patimile si pacatele, deoarece ” iubirea de sine este maica, radacina si izvor a tot pacatul ” ( Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, Cuvant pentru faptele cele bune si pentru patimi; Fi!ocalia, vol. IV, Cuvant minunat si folositor, de Sfantul Ioan Damaschin etc. ) .

266. Ce este egoismul si cum poate crestinul sa se izbaveasca de el ?
Egoismul este iubirea de sine, adica iubire nerationala, exagerata fata de trup ( Filocalia, vol. II, cap. 59 ) . Crestinul se poate curati de aceasta cumplita patima prin lepadarea de sine ( Matei 16, 24 ) ; prin biruirea de sine, nepretuirea de sine, defaimarea de sine, cunostinta de sine si tagaduirea de sine; prin rugaciune, post si deasa spovedanie.

Convorbirea a noua

Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism

267. Odata l-a intrebat pe parintele Cleopa unul din fii sai duhovnicesti : Ce trebuie sa fac cand slujesc Sfanta Liturghie si primesc pe Hristos ?
Cand vrei sa slujesti si sa te impartasesti cu Trupul si Sangele lui Hristos, trei lucruri esti dator sa faci : sa fii impacat cu toti, sa te spovedesti si sa-ti faci canonul de rugaciune. Cu aceste trei intotdeauna apropie-te, iar fara acestea niciodata sa nu indraznesti a te apropia de cele sfinte, ca sa nu te arzi in focul cel dumnezeiesc.

268. Un calugar din Manastirea Neamt l-a intrebat pe parintele Cleopa intr-o zi : Ce sa fac sa ma mantuiesc ?
Parinte Hariton, pazeste aceste trei si te vei mantui cu darul lui Hristos : Sa nu-ti ramana canonul si rugaciunea nefacute in fiecare zi; scoala-te la miezul noptii si te roaga lui Dumnezeu, luand parte la slujba Utreniei; infraneaza-te pana la moarte de mancarea de carne si de vorbirea de rau.

269. Parinte Cleopa, dati-mi un cuvant de folos l-a rugat unul din fii sai duhovnicesti.
Asculta, parinte. Mama tuturor faptelor bune este sfanta rugaciune. Daca in vremea cea randuita pentru rugaciune, te ocupi cu altceva afara de rugaciune esti batjocorit de diavoli, ca toti sfintii au fost sub rugaciune. Prima grija sa-ti fie rugaciunea si apoi cititul, scrisul si lucrul mainilor. Sa nu te fure ocupatiile in locul rugaciunii. Numai cand esti sub ascultare ai motiv binecuvantat sa lipsesti de la rugaciuni, caci ascultarea este mai mare decat rugaciunea.

270. Altadata a zis iarasi despre rugaciune :
Nimic nu lipeste pe om mai mult de Dumnezeu ca sfanta rugaciune ! Sa nu ne lenevim nici o clipa de a vorbi cu Dumnezeu, caci diavolul da mare razboi impotriva celor ce se roaga.

271. Odata l-a intrebat un calugar : Parinte Cleopa, care este cea mai mare fapta buna pentru cel ce se pocaieste ?
Spun dumnezeiestii Parinti ca nici o fapta buna nu este mai scumpa sub soare ca recunoasterea pacatelor tale; si nici o primejdie nu este mai mare pentru suflet ca nerecunoasterea neputintelor tale.

272. Un alt frate l-a rugat : Spuneti-mi un cuvant despre Imparatia lui Dumnezeu.
Asculta, frate. Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci sta in putere; adica in lucrarea faptelor bune !

273. Un duhovnic din manastire l-a intrebat : Parinte Cleopa, vin credinciosi la mine la spovedit, sa-i primesc ?
Sa-i primim cu toata dragostea, parinte. Cat s-au chinuit ingerii lor sa-i aduca pana aici si noi sa-i lasam nemarturisiti ?

274. Un credincios l-a intrebat : Parinte Cleopa, m-am certat cu cineva si ori de cate ori ii cer iertare, nu vrea sa ma ierte. Ce sa fac sa ma impac cu dansul ?
Nu-i mai zice nimic, nici nu-l vorbi de rau catre cineva, ci roaga-te lui Dumnezeu pentru dansul si iarta-l din inima. De la o vreme se stinge mania, asemenea unui foc peste care nu mai pui lemne.

275. Odata l-a intrebat cineva : Ce zici, parinte Cleopa, este pacat sa fumezi ?
N-am gasit scris in Sfanta Evanghelie ” sa nu fumezi ” ; dar am gasit scris ” sa nu judeci ” ! Fumatul insa este pacat.

276. Un calugar l-a intrebat : Parinte Cleopa, de ce nu ma pot ruga cu aceeasi ravna ca in ziua cand am venit la manastire ?
Din cauza uitarii, caci uitam de ceasul mortii si al judecatii lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata, zicand : ” Precum apa stinge focul, asa uitarea stinge rugaciunea ! ” Sa ne intoarcem la ravna cea dintai si ne vom mantui.

277. Unui parinte care se mania adesoori pe ucenicul sau, i-a zis odata batranul :
Parinte, nimic nu este mai greu decat sa cresti duhovniceste pe cineva. Dar sa nu uitam ce spune Sfantul Efrem Sirul, ca chipul indreptarii si al castigarii sufletelor este numai al blandetii.

278. Un frate care patimea o grea incercare, l-a intrebat pe parintele Cleopa : Ce sa fac in suferinta aceasta ?
Rabda, frate, pana la capat si multumeste lui Dumnezeu ca certarea aceasta este semn al milei lui Dumnezeu, iar nu al maniei Lui.

279. Altul iarasi l-a intrebat : Parinte Cleopa, poate un crestin bun sa salveze o familie, un sat, o comunitate, prin sfintenia vietii lui ?
Cum sa nu poata, parinte ! Cu cat sunt mai multi crestini alesi in lume, intr-o tara, intr-o localitate, cu atat tara sau localitatea aceea este crutata de primejdii, de razboaie, de cutremure, de foamete si de tot raul. Iar cu cat se vor imputina mai mult alesii lui Dumnezeu dintr-o tara sau localitate, cu atat mai greu este lovita de certarea Domnului. Odata s-a intrebat un sfant : ” Poate un om sa mantuiasca o cetate ? Poate ! ” a raspuns el. Exemplu a fost proorocul si imparatul David. Ca auzi ce zice Dumnezeu : ” Pentru David, robul Meu, nu voi pierde cetatea Ierusalimului ” .

280. Parinte Cleopa, a intrebat un credincios, oamenii dinainte de Hristos, ca si cei ce n-au crezut in El pana astazi, au fost si ei calauziti de pronia lui Dumnzeu, sau nu ?
Toti oamenii, dinainte sau de dupa Hristos, credinciosi sau necredinciosi, ca si stramosii nostri de odinioara, toti au fost si au trait sub pronia lui Dumnezeu. Caci pronia a fost din veci, nu numai de la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Niciodata nu a fost lipsita lumea si intreaga creatie de mila si pronia lui Dumnezeu.

281. Intr-o zi l-a intrebat ucenicul : Parinte Cleopa, cum se cuvine sa ma comport duhovniceste intre oameni ?
Sa fii la aratare cu pogoramant si cu dragoste, iar in ascuns sa ai lucrare duhovniceasca. Aceasta este taina vietii noastre ! Sau, cum spune la Pateric : ” Folosul fratelui este roada ta ” . Ajutand, miluind, mangaind si iubind pe aproapele, te mantuiesti pe tine. Rugaciunea mea este sa te hranesc pe tine, sa te adap pe tine, sa te odihnesc si folosesc pe tine. Ca mai inalta este dragostea intru randuiala sa decat rugaciunea. Ca rugaciunea este numai una din faptele bune, iar dragostea este legatura desavarsirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.

282. Un calugar randuit cu primirea mirenilor la arhondaric l-a intrebat pe batranul : Parinte Cleopa, spunet-mi cum trebuie sa primim pe oaspeti la manastiri ?
Oaspetii vin la noi in numele lui Hristos. De aceea ii primim cu dragoste in manastiri, ii odihnim, ii ospatam si dezlegam la vin, pentru ca odata cu fratele tau vine si Hristos la tine. Astfel, prin ei avem pe Hristos intre noi. Aici sta toata cheia ospitalitatii noastre crestine si manastiresti.

283. Ospitalitatea si iubirea de aproapele tau au totusi o masura ? a intrebat acelasi calugar.
Mantuitorul spune sa iubesti pe aproapele ” ca pe tine insuti ” , adica cu masura, cat te iubesti pe tine. Iar unii Sfinti Parinti spun : ” Nici dragostea catre aproapele sa nu o reversi catre toti in masura, ci limitat. Intai faci mila si ajuti pe cei din casa ta, apoi pe cei de un neam cu tine si la urma pe cei de alt neam ” . Asa este si cu ospitalitatea in manastiri, limitata dupa caz si imprejurari. Pentru ca a ne arunca in valtoarea lumii, de multe ori ne aduce paguba in loc de folos.

284. Un parinte duhovnicesc l-a intrebat pe batranul : Parinte Cleopa, dupa expcrienta pe care o aveti, unde se gaseste astazi credinta mai curata, intre credinciosii simpli sau intre cei invatati ?
Sa ascultam pe Sfantul loan Gura de Aur care spune : ” Daca vrei sa gasesti credinta curata, in poporul de jos o gasesti… ” Sinceritatea, smerenia si cainta lor pentru pacate, asemenea pacatoasei din Evanghelie, o primeste Dumnezeu ca pe o jertfa. Credinta mai curata, mai sincera si mai devotata ca la credinciosii nostri de la tara nu vei gasi in alta parte. Ca, desi gresesc, ei stiu mai mult ca altii sa se smereasca si sa-si marturiseasca pacatele. Sa ascultam si pe Sfantul Efrem Sirul, care, in cuvantul pentru vames si fariseu, spune printre altele : ” Injuga la doua care, dreptatea cu mandria si pacatul cu smerenia si vezi care ajunge mai repede la Dumnezeu ? ” Fariseul a injugat dreptatea cu mandria, dar n-a ajuns la Dumnezeu. Iar vamesul a injugat pacatul cu smerenia si a luat-o inaintea fariseului. Pentru ca Dumnezeu ” celor mandri le sta impotriva iar celor smeriti le da dar ” ( Iacob 4, 6; I Petru 5, 5 ) . Iar in alt loc : ” Fara de Mine nu puteti face nimic ” ( Ioan 15, 5 ) . Este un fariseu launtric in inimile noastre, care nu ne lasa sa ne smerim. Pe acela de-l vom scoate afara din noi repede ajungem la Dumnezeu. Apoi sa nu uitam ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimilor ! El stie inima fiecaruia. De aceea, este un mare pacat a judeca pe cineva.
La fel si Sfantul Ioan Gura de Aur zice : ” Dumnezeu nu se slaveste in cei multi, ci in cei putini; nu in cei tari, ci in cei slabi, dar sinceri si credinciosi. Altfel s-ar crede ca El este neputincios. Ca pe cei ce conduc si sunt puternici, obicei are satana sa-i biruiasca cu mandria, cu ura, cu iubirea de argint, cu trufia si necredinta ” .

285. Care este cea mai inalta cugetare a crestinului ? l-a intrebat acelasi duhovnic.
Unii dumnezeiesti Parinti spun ca cea mai inalta cugetare este a-ti cunoaste neputinta ta. Ca zice Hristos : ” Cand veti faee toate cate am poruncit voua, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem ca ce eram datori sa facem aceea am facut ” ( Luca 17, 10 ) . Dar face cineva toate cate ne-a poruncit Hristos ? Numai prin smerenie le poate face.
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este de doua feluri : smerenie din pacat, care abia este cunostinta de sine si smerenie din dreptate. Prima este doar marturisirea pacatelor personale. Dar sa nu creada cineva ca aceasta este smerenie, ca isi cunoaste pacatele sale. Ci numai aceea este adevarata smerenie, cand cineva are toate faptele bune si ajunge de face si minuni, iar el se socoteste praf si cenusa. Dar la masura adevaratei smerenii ajung numai sfintii. Mi-amintesc de o istorioara. Odata o fecioara a invatat pe de rost toata Scriptura. Apoi s-a dus la un sihastru sfant si i-a spus. Iar batranul a intrebat-o : ” Facutu-ti-s-a tie ocara ca lauda si necinstea ca cinstea ? Nu ! a raspuns ea. Atunci nimic n-ai facut, a raspuns batranul. Du-te acasa si citeste din nou Sfanta Scriptura ! ” ( Pateric,1930 ) .

286. Alta data, iarasi l-a intrebat : Parinte Cleopa, spuneti-mi cuvant pentru viata de pustie. Care este mai veche, cea de obste sau cea de pustie ?
Hristos a intemeiat mai intai viata de pustie, prin cele 40 de zile de post pe muntele Carantania, unde a fost ispitit de diavolul si l-a biruit. Apoi, alegand pe cei 12 Apostoli, a intemeiat si viata de obste.

287. Care oste nevointa si care sunt ispitele pustnicului ? l-a intrebat acelasi ?
Nevointa pustnicului, a sihastrului, este rugaciunea neincetata ajutata de post. Rugaciunea si postul sunt cele doua arme de aparare ale sihastrului, cele doua aripi cu care se urca pana la scaunul lui Hristos. Pustnicul trebuie sa fie o candela vesnic aprinsa prin neadormita rugaciune. Daca stai in pustie pentru liniste, pentru recreere sau studiu, niciodata nu te va lupta diavolul. Dar, cum zici ca stai pentru Dumnezeu, cum incepi sa te rogi si sa postesti in pustie, sa vezi atunci cum te lupta diavolul. Spune in Pateric de un sihastru ca s-a dus la pustie si, iata, odata i s-a aratat diavolul in chip de om si l-a intrebat : ” Pentru ce ai venit aici ? ” Pentru Dumnezeu ! ” , a raspuns el. Atunci a inceput diavolul a-l lupta cu tot felul de ispite ca sa-l alunge din pustie. ” De ce ma lupti asa ? ” l-a intrebat pustnicul pe diavol. ” Daca ai fost sincer si mi-ai spus de ce stai aici, ca eu nu stiam ! Ca sunt multi oameni care stau la liniste, dar nu se roaga, nici nu postesc. Eu cu aceia nu am treaba ” .
Deci, cine vrea sa vina la, manastire sau sa se retraga la sihastrie, acela trebuie sa se roage mult si sa posteasca dupa putere. Altfel, rade diavolul de el. Cu cat staruie calugarul mai mult in rugaciune, cu atat sporeste mai mult. Sfantul Ioan Gura de Aur zice in aceasta privinta : ” Taria imparatului sta in multa armata, iar taria pustnicului sta in multa rugaciune ! ” Iar ispitelr cu care e luptat sihastrul sunt : trandavia, somnul, nalucirile de noapte, razboiul desfranarii; mania, frica, mandria, slava desarta si altele.

288. Parinte Cleopa, l-au intrebat catva ucenici, este dator calugarul sa faca milostenie materiala ?
Cum sa nu ! Orice calugar este dator sa faca milostenie la saraci, din tot ce are, imbracaminte, bani, alimente. Chiar si cel ce traieste in pustie este dator sa deschida usa saracului, sa-i dea pesmeti de mancare sau macar un pahar de apa. Numai celui ce traieste cu totul izolat in adancul muntilor si este cu desavarsire lipsit de cele pamantesti nu i se cere milostenie. Nu auzim ce spune Sfantul Isaac Sirul ? ” Calugarul care nu face milostenie este ca un pom blestemat si fara roade… ” . Dar mai ales calugarul de azi, care are salariu si de toate ? Sa faca mila cu banii, numai sa nu-i stranga, ca se arunca in prapastia pierzarii. Vai de calugarul care strange bani si nu-i imparte la saraci, ca isi aduna lui mare osanda !

289. Este totusi un motiv binecuvantat sa adune cineva banii ?
Din patru pricini, zic dumnezeiestii Parinti, aduna oamenii bani. Unii aduna din lacomie si iubirea de avutie, care este inchinare la idoli si semn de necredinta, ca sa aiba, zic ei, la batranete, ca si cum Dumnezeu nu poarta grija de noi. Dar, oare, Cel ce te hraneste astazi, nu te va hrani si maine ? Altii aduna, bani si alte averi din placere, ca sa manance mult si sa traiasca bine. Altii, din slava desarta si lux, ca sa se imbrace bine, cu haine scumpe, sa zideasca locuinte mari si sa-i laude lumea. Iar altii aduna bani si alte bunuri, ca o economie pentru ceilalti, pentru familie; pentru obste, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un pacat; ba inca ai si plata; ca n-ai irosit averea tuturor.
Calugarii din obste, care intr-adevar sunt calugari si pazesc cu sfintenie votul saraciei, fiind saraci de cele pamantesti, nu sunt datori sa faca milostenie materiala. Ei ajuta lumea mai ales cu sfanta rugaciune si cu exemplul vietii lor. Manastirile, insa, intotdeauna au facut milostenie la cei saraci si nevoiasi. La trapeza fiecarei manastiri, ca Neamt, Secu, Sihastria si chiar la schituri, exista o masa pentru saraci, numita ” masa calicilor ” , unde mancau zilnic zeci de saraci din Pipirig, calatori, inchinatori si bolnavi. Oricine venea primea mancare si cazare gratuit timp de trei zile. Aceasta este milostenia calugarilor, dupa Sfintii Parinti ! Ea se face de obste, in numele tuturor; de aceea toti au parte de ea. Iar daca cineva din calugari are ceva de prisos, el trebuie sa dea tot ce are in plus la econom, ca acesta sa imparta milostenia, iar nu calugarul.
Mi-amintesc ca odata a venit la staretul nostru, protosinghelul Ioanichie Moroi, un om sarac cu o casa de copii sa ceara ajutor. Staretul l-a intrebat : ” Frate, ai vaca cu lapte ? ” Nu, parinte, i-a raspuns el, cu ce s-o cumpar ? ” Atunci staretul s-a sfatuit cu parintii din consiliu si i-a donat acelui sarac o vaca cu lapte care fatase de doua saptamani.
Staretul nostru asa ne zicea : ” Lasa sa ma duc eu in iad ca adun bani pentru obste, decat sa va duceti voi ” , si nu ne lasa sa avem bani la chilie. ” Calugarul care are avere deosebita este al doilea Iuda, spunea batranul, este fur si talhar, ca fura din avutul obstei si duce la neamurile sale ” . Asa ne invata Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor Suditul.

290. Si a adaugat parintele Cleopa :
Parintilor, cand eram eu frate in Sihastria, nimeni nu-si incuia chilia, caci nici nu avea cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie ni se dadea de la obste. Dar sa vezi, odata, cum a vrut vrajmasul sa ma prinda cu patima iubirii de argint. Prin anul 1937, pe cand eram bucatar la manastire, a venit un credincios la noi si mi-a zis : ” Parinte Cleopa, iata ce monede noi si frumoase au iesit ! ” . Si mi-a dat una si mie. Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hartie, ca sa nu-l vada nimeni, si am incuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie si saltam hartia de pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult si iar ma duceam la chilie. Intr-o zi, vazand eu ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban, incat tineam usa incuiata si ma gandeam numai la el, am facut semnul sfintei cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un sarac. Asa am scapat atunci de iubirea de argint !

291. Sa va spun si alta intamplare din tineretea mea.
Pe cand eram frate, aveam talent la pictura. Ma invatase pictura icoanelor un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am inceput cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si ii placea. Dar eu incepusem sa ma ispitesc la bani, ca singur imi cumparam vopsele si cele de nevoie pentru icoane.
Odata a venit parintele staret la mine si mi-a zis : ” Ce pret are icoana aceea ? ” Nu are pret, prea cuvioase ! ” i-am raspuns. ” Pe aceea, frate Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa ! ” – ma ispitea batranul.
Cand am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii si sa am bani, m-am temut sa nu ma biruiesc de iubirea de argint. Intr-o zi vine economul la chilia mea si-mi zice : ” Frate Costica, lasa pictura si hai la ascuttare ! ” . Atunci, am lasat toate si am fost trimis sa pasc oile. Asa m-am izbavit de doua pacate, – de mandrie si de iubirea de argint.

292. Mergand odata parintele Cleopa in cimitirul manastirii cu cativa ucenici, le-a spus aceste cuvinte :
Parintilor, cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor. Ca, auzi, ce zice Sfantul Ioan Gura de Aur : ” Mergi la cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu ! ” . Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau tulburati sau impietriti la inima si nu se puteau ruga, se duceau noaptea la cimitire sau la cei ce zaceau pe patul de moarte si asa dobandeau iarasi lacrimi, umilinta si ravna de rugaciune. Sa venim zilnic in cimitir ca sa ne rugam pentru fratii nostri cei plecati, ca ei singuri nu se mai pot ajuta. Pe toti parintii acestia i-am cunoscut. Ce viata curata si smerita au dus pe Pamant !
Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost si nu mancau pana n-o terminau de citit, cum era parintele Gherasim, fratele meu sau parintele Vasile Mitoseru. Altii faceau multe metanii si aveau darul lacrimilor. Altii faceau ascultare fara cartire si erau plini de dragoste, precum parintele Galaction Ilie, parintele Ilarion Ionica si fratele meu Vasile. Altii iubeau linistea si tacerea, precum parintele Pimen Nastac si schimonahul Ioan Rosu. Iar altii aveau rugaciunea lui Iisus in inima lor, cum au fost parintele Paisie Nichitencu si parintele Ghervasie Gaspar. De toti parintii care au trait in Sihastria m-am folosit si pe toti ii pomenesc cu nevrednicie in rugaciunile mele. De aceea vin mereu aici, in cimitir si-mi amintesc de dragostea si de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos si in curand vom pleca si noi sa dam socoteala de faptele noastre !

293. Unul din ucenici l-a intrebat intr-o zi : Prea Cuvioase parinte, ma biruie patima maniei si smintesc pe frati. Ce sa fac sa am blandete ?
Sfantul Efrem Sirul spune : ” Cu cel necredincios, cand vrea sa vina la credinta, cu mare btandete sa vorbesti cu el, ca chipul intoarcerii si al dobandirii sufletelor este numai al blandetii ” . Iar Sfantul Grigorie Teologul spune : ” Blandetea calatoreste intre manie si nesimtire ” . Deci, ca sa dobandim darul blandetii, sa ne rugam cu staruinta lui Dumnezeu, sa citim invataturile Sfintilor Parinti si sa tinem permanent calea de mijloc. Tot Sfantul Grigorie Teologul zice, in cuvintele cele iambicesti :
” Mintea se inseala si adevarul se fura
De prea multa dragoste si prea multa ura ” .
Duhovnicul, mai ales, trebuie sa tina masura blandietii si adevarului intre dragoste si manie, adica intre iertare si canon. El trebuie sa masoare la spovedanie dragostea cu dreptatea, iar ura cu rabdare si blandete.

294. Cum poate omul sa aiba mai multa, liniste duhovniceasca in viata aceasta trecatoare ? l-au intrebat calugarii pe parintele Cleopa ?
Prin fuga de griji multe. Acest lucru ni-l arata noua dumnezeiescul parinte Isaac Sirul, care zice : ” Omul cel cu multe griji nu se poate face bland si linistit ” . Si iarasi zice : ” Fara instrainarea de griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau ” . Si iarasi : Mintea tulburata ( de griji ) nu va scapa de uitare si intelepciunea acesteia nu-i deschide usa ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5 ) . Sa fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta rugaciune care este mama tuturor faptelor bune.

295. In ce consta curatenia omului si in cate parti se imparte ?
Curatenia omului este intreita, si anume : curatenia trupului, adica pazirea lui de toate intinaciunile cele trupesti; curatenia sufletului, adica slobozirea lui din legatura patimilor celor ascunse care se alcatuiesc in minte si a treia, curatenia mintii la care ajung numai cei desavarsiti, intru descoperirea tainelor dumnezeiesti ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, Vol. X, Cuvantul 18 ) .

296. Prin ce anume se arata dragostea cea adevarata catre aproapele ?
Dragostea cea adevarata se face cunoscuta, nu numai prin daruirea de milostenii, ci cu mult mai mult, prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca a celor bolnavi ( Filocalia, vol. II, p. 41 ) .

297. Cum ne putem izbavi de vorbirea de rau a altora ?
De aceasta patima cumplita ne putem izbavi mai ales prin sfanta rugaciune. Ca auzi ce zice dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul : ” Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, ca atat Dumnezeu te arata adevarul celor ce se smintesc ” ( Filocalia, vol. II, cap. 89 ) . La fel zice si Sfantul Isaac Sirul : ” Gura nedreapta, prin rugaciune se astupa ” ( Filocalia Vol. X, pag. 52 ) . Sa ne rugam mai mult ca sa ne izbavim de clevetire, de osandire si de mania lui Dumnezeu.

298. Care este cel mai puternic cuvant ce poate folosi pe altii ?
Cel mai putemic cuvant care poate sa foloseasca si sa zideasca pe altii este cuvantul cel din lucrare, adica exemplul vietii noastre. Acest lucru ni-l arata acelasi sfant parinte Isaac Sirul, care zice : ” Altul este cuvantul cel din lucrare si altul cuvantul cel frumos si fara iscusinta lucrarii ” . Iar in alt loc zice : ” Stie intelepciunea a-si impodobi cuvintele sale si a grai adevarul, necunoscandu-l pe dansul, si a arata perntru fapta buna, fara sa aiba iscusinta lucrarii. Cuvantul cel din lucrare este camara a nadejdii; iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet rusinii ” . Adica, rusineaza constiinta celui ce vorbeste fara sa implineasca cu fapta. Apoi adauga :
” Precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti, fara sa poata cu aceea a-si racori setea lui, si precum este cel ce vede visuri frumoase, asa este cuvantul fara de fapta ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 1, Despre lepadarea de lume, pag. 29 ) .

299. Cum se cuvine a se purta calugarii fata de mireni ?
Intotdeauna numai cu dragoste si cu blandete si sa se roage mereu pentru ei. Iar a manca si a ne veseli si a ospata impreuna cu dansii, daca se poate niciodata, asa cum ne invata Sfintii Parinti, ca sa nu se faca sminteala spre pacat. Iata ce zice in aceasta privinta Sfantul Isaac Sirul : ” De vei fi silit sa razi, sa nu ti se vada dintii. De vei fi nevoit sa vorbesti cu femei, intoarce-ti fata despre vederea lor, si asa vorbeste cu dansele cu grija si buna cuviinta. Iar de monahii departeaza-te ca de foc si ca de cursa diavolului; atat intalnirea, cat si de impreuna vorbirea si vederea cu ele; macar de ti-ar fi si surori ale tale, dupa trup, fereste-te de ele ca de niste straine ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 60 ) .

300. Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si mandria ?
Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in ascuns, iar mandria, prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. II, Sfantul Maxim Marturisitorul, pag. 90 ) . Acelasi sfant parinte zice : ” Nu mica lupta se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prinrugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza ” ( Ibidem, pag. 105 ) .

301. Ce este smerenia ? Se poate cineva mantui fara smerenie ?
Smerenia este o virtute de mare importanta pentru mantuirea noastra, fara de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru noi. Ca auzi ce zice Sfanta Evanghelie :
” Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar ” ( Iacob 4, 6 ) . A sta impotriva celor mandri inseamna a le inchide usa imparatiei cerurilor. Prin smerenie, insa crestinul se aseamana, dupa a sa putere, cu insusi Domnul, Care a zis :
” Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre ” ( Matei 11, 29 ) . Smerenia este de mare trebuinta spre a intra intru imparatia cerurilor si fara smerenie nimeni nu se poate mantui. Pentru aceasta mare virtute Mantuitorul ne da pilda pe copii, ca iata ce zice : ” Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare intru imparatia cerurilor ” ( Matei 18, 14 ) .
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este ” haina lui Dumnezeu ” care S-a smerit, imbracandu-se in trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume, auzim pe acelasi mare sfant al linistii, zicand :
” Smerenia este o putere tainica pe care o primesc sfintii desavarsiti, dupa desavarsirea intregii lor vietuiri. Aceasta putere nu se da decat numai celor desavarsiti in virtute, prin puterea harului, atat cat incape in hotarul firii ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 20, pag. 109 ) .

302. Ce este cunostinta de sine si ce folos aduce pentru mantuirea sufletului ?
Cunostinta de sine este o treapta a smeritei cugetari. Pe aceasta a avut-o vamesul care se ruga in biserica si care s-a intors ” mai indreptat la casa sa ” decat fariseul. Sfantul Isaac Sirul zice despre ea : ” Fericit este omul care isi cunoaste neputinta sa, caci cunostinta aceasta i se face lui temelie, si radacina, si incepatura de toata fapta buna ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 21 ) .

303. Care dintre calugari este mai placut lui Dumnezeu ? Cel ce se linisteste in pustie cu post si cu necurmata rugaciune ? Sau cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului spre mantuire ?
Este mult mai aproape de Dumnezeu calugarul care se nevoieste in pustie cu mare smerenie, cu tacere, cu rugaciune si lacrimi, cu post, cu infranare si lepadarea grijilor din lume, curatindu-si sufletul sau de patimi, decat cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului fara a avea intarire duhovniceasca pe masura celor ce le invata. Acest lucru ni-l arata Sfantul Isaac Sirul, zicand : ” Sa nu-mi asemeni mie pe cei ce fac semne si minuni si puteri in lume cu cei ce se linistesc cu intelegere. Iubeste nelucrarea linistii mai mult decat saturarea celor flamanzi in lume si decat intoarcerea multor neamuri la credinta in Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Cavantul 23 ) .
Deci, mai mare lucru si mai folositor este sa se curateasca cineva de patimile sale trupesti si sufletesti in liniste si in supunere, decat a invata pe altii voia lui Dumnezeu, neavand el varsta duhovniceasca potrivita spre aceasta. Despre acest lucru zice si Sfantul Grigorie Teologul : ” Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, dar mai bine decat aceasta a te curati pe tine de patimi pentru Dumnezeu ” . Iar Sfantul Isaac Sirul zice : ” Mai de folos iti este sa te ingrijesti sa invii din patimi sufletul tau cel cazut, prin miscarea gandurilor tale spre cele dumnezeiesti, decat sa invii pe cei morti ” ( Ibidem, p. 126 ) . Apoi, acelasi parinte, adauga : ” Multi au savarsit puteri, au inviat din morti, s-au trudit sa intoarca pe cei rataciti si au facut lucruri mari… Iar dupa acestea ei, care au inviat pe altii, au cazut in patimi intinate si spurcate si s-au omorat pe ei insisi si s-au facut sminteala multora prin faptele lor vazute. Pentru ca erau inca bolnavi cu sufletul si nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor, ci s-au predat pe ei insisi in marea lumii acesteia pentru a tamadui sufletele altora, ei insisi fiind bolnavi si si-au pierdut sufletele lor din nadejdea in Dumnezeu ” ( Ibidem p. 126 ) .

304. Astazi, cand nu mai traiesc calugarii in pustie si cand tot mai multi credinciosi vin la manastiri pentru a se ruga, pentru a se mangaia duhovniceste si a primi cuvinte de invatatura, ce sa alegem mai mult, linistea sau dragostea evanghelica ?
Sa le pastram pe amandoua, ca nu se contrazic una pe alta. Insa cu multa luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astazi, ca si intotdeauna, sa nu lasam randuiala noastra calugareasca de rugaciune, de tacere, de ascultare, de infranare a simturilor, de curatie si saracie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajuta la despatimire si la mantuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si folositori credinciosilor care vin la manastiri. Deci, calugarii tineri, noii incepatori, cei iubitori de liniste, schivnicii si parintii batrani se cuvine sa aleaga mai mult tacerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, parintii randuiti sa odihneasca pe mireni, preotii slujitori care au o viata aleasa si au darul cuvantului, au datoria sa stea inaintea credinciosilor cu toata dragostea, sa le asculte necazurile, sa-i sfatuiasca, sa se roage pentru ei si sa-i mangaie duhovniceste, ca acesta este rostul manastirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curata in Dumnezeu si unitatea neamului. Asa faceau si parintii nostri. Insa rugaciunea, biserica si ascultarea sa ramana, ca atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi.
Insa obicei are satana ca pe cei ce stau inaintea mirenilor, intrucat nu mai au timp de rugaciune si liniste destula, sa-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti calugari; mai ales cu raspandirea mintii, cu ganduri de desfranare, cu slava desarta, cu laoomia pantecelui si cu iubirea de bani. Si daca nu se marturisesc curat si cat mai des, daca nu iau aminte de ei si se indulcesc cu gandurile cele rele, usor cad in pacate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multa grija in aceasta privinta, pentru cei care stau inaintea credinciosilor, sa nu fie iubitori de lauda, nici de placeri, nici de mancari, nici de averi, ca multi pastori de suflete au cazut si s-au osandit din aceste pricini.
Sfantul Apostol Pavel, stiind cata intemeiere ii trebuie celui ce propovaduieste altora cuvantul Domnului, zice despre sine : ” In toate zilele imi chinuiesc trupul si il robesc, ca nu cumva altora propovaduind, eu sa ajung de sminteala ( Romani 14, 21; I Corinteni 9, 27 ) . El isi chinuia trupul cu postul, cu privegherea de noapte, cu lucrul mainilor si cu rugaciunea, ca sa nu cada si sa sminteasca pe cei intorsi la Hristos. La fel si Moise. El mai intai se ruga si apoi invata poporul Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca sfesnicul cel cu sapte lumini sa fie turnat intreg si batut cu ciocanul, ca sa ne arate noua ca cel ce voieste sa fie lumina altora, sa fie desavarsit si incercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa cel ce invata pe altii va putea ca ” si celor ce se ispitesc sa le ajute ” , cum spune Sfantul Apostol Pavel.

305. Care sunt cauzele cele mai puternice ale pacatelor ?
Cele mai puternice pricini ale pacatelor in lume, care duc la pierzare pe multi crestini sunt : vinul, femeile, bogatia, necredinta in Dumneuu si desavarsita sanatate a trupului, cum spune Sfantul Isaac Sirul ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5 ) . Daca indepartam de la noi aceste pricini, cu ajutoiul lui Dumnezeu, ne izbavim de pacate si, deci, de moarte.

306 In secolul nostru se constata o slabire generala a credintei in Dumnezeu si a trairii crestine. Care sunt motivele principale ale slabirii credintei si aparitiei sectelor in lume ?
Motivul principal al slabirii credintei in Dumnezeu este unul : inmultirea faradelegitor dintre oameni. Credinta a slabit pe pamant mai ales din cauza urmatoarelor pacate : mandria, neascultarea de cuvantul Evangheliei si de pastorii Bisericii; instrainarea crestinilor de Biserica; lipsa de pastori buni, betia, desfraul etc. Acest adevar ni-l arata Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, cand zice : ” Iar din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci ” ( Matei 24, 12 ) .
Crestinii care s-au rupt definitiv de Sfanta Biserica, care se impotrivesc dogmelor credintei noastre ortodoxe si apostolice si care si-au format o invatatura de credinta gresita se numesc sectari ( eretici ) . Sectele in Biserica au fost inca de la inceputul propovaduirii Evangheliei in lume si vor exista pana la sfarsitul veacurilor. Ele sunt atat rezultatul necredintei in Dumnezeu, cat si un putemic semn apocaliptic.
Oamenii, in general, parasesc Biserica si cad in erezii din urmatoarele cauze principale : din nestiinta, adica din lipsa de cunoastere a cuvantului lui Dumnezeu, a Sfintei Tradtii si a invataturii Sfintilor Parinti ( Osea 4, 6-7; Deuteronom 1, 39; Ioan 4, 11 ) ; din inselaciunea diavolului, care ” umbla, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita ” ( I Petru 5, 8 ) si care reuseste sa amageasca pe multi crestini prin patimi, prin increderea in sine, prin necredinta etc. ( Facere 3, 1-6; Matei 4, 1-10; Ioan 8, 44; II Corinteni 1, 3, 15 ) ; din cauza mandriei, care a creat cele mai multe secte si erezii in istoria Bisericii crestine, reusind sa sfasie trupul tainic al lui Hristos. Apoi, din cauza inmultirii pacatelor omenesti, precum : betia, desfraul, avortul, divortul, neintelegerea din familie etc. Apoi lipsa de slujitori devotati in Biserica lui Hristos; din lipsa de explicare a credintei ortodoxe la credinciosi; din cauza firii razvratite a unor crestini, din lipsa de carti bisericesti, de rugaciune si de invatatura, din lipsa de viata duhovniceasca exemplara a preotilor, din lipsa de experienta, de blandete, de staruinta si iscusinta pastorala a preotilor si din alte pricini. Inmultirea sectelor si a proorocilor mincinosi, mai ales in secolul nostru, este, desigur, si un semn apocaliptic al sfarsitului lumii. Acest adevar ni-l arata Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care, vestind despre a doua Sa venire pe pamant, a zis : ” Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor insela pe multi… ” ( Matei 24, 11 ) .

307. Intrucat cunoasteti bine fenomenul sectar in tara noastra, care ar fi principalul motiv al aparitiei sectelor la noi ?
Pe langa cele spuse mai sus, cred ca un motiv principal care a contribuit la aparitia si inmultirea sectelor in tara noastra a fost si este lipsa de preoti buni si devotati care sa pastoreasca turma lui Hristos cu toata credinta si frica de Dumnezeu. Daca pastorii Bisericii s-ar sili sa fie mai intai ei evlaviosi, tari in rugaciuni, blanzi, plini de dragoste, milostivi, buni cunoscatori ai invataturii lui Hristos, modele vii in viata, silitori a invata pe credinciosi drepta credinta si poruncile Sfintei Evanghelii, sectele in tara noastra aproape ar disparea. La inmultirea sectelor in tara noastra contribuie mult si sminteala, mandria si neascultarea unor credinciosi, dorinta lor de a invata si pe altii, de a tine predica in locul preotilor, lipsa unor predici bune, calde si insufletitoare, precum si lipsa de slujbe si cantari cat mai frumoase in biserici. Daca aceste lipsuri ar fi inlaturate, prozelitismul sectar ar da inapoi si multi credinciosi rupti de Biserica ar reveni in staulul lui Hristos.

308. Care sunt urmarile cele mai grave ale prozelitismului sectar in tara noastra ?
Urmarile cele mai grele ale inmultirii sectelor in tara noastra sunt multe si uneori nebanuit de mari. Mai intai pastorii de suflete, care pierd pe credinciosi din sanul Bisericii, nu se mantuiesc nici ei si nici cei ce s-au ratacit din cauza lor de la adevarata credinta. Apoi, prozelitismul sectar, ambitia, interesul moral sau material al sectelor, mandria, fanatismul, dus uneori la acte imorale, la faramitarea sectelor in grupuri rivale, dizidente.
Legatura tuturor sectelor cu tarile occidentale dezbina credinciosii nostri, slabesc unitatea duhovniceasca a Bisericii si indeamna la incalcarea legilor statului, la anarhie si faramitarea familiei.

309. Ce trebuie sa faca Biserica Ortodoxa, slujitorii si credinciosii nostri si cum sa actioneze mai bine pentru a opri prozelitismul sectar in satele si orasele noastre ?
Pentru a opri stricarea dreptei credinte apostolice de catre sectari atat pastorii, ierarhii, preotii si calugarii, cat si credinciosii nostri ortodocsi trebuie sa procedeze in trei feluri :

a. intai sa citeasca cat mai des cu evlavie si cu multa atentie Sfanta Scriptura, pentru a cunoaste cat mai bine credinta noastra apostolica;
b. sa cunoasca pastorii si credinciosii, doctrina Bisericii Ortodoxe, pentru a invata la randul lor pe credinciosii din parohii;
c. atat pastorii Bisericii, cat si toti crestinii ortodocsi sa se sileasca a trai si a implini poruncile Evangheliei lui Hristos pentru a fi pilda tuturor prin faptele lor. Mantuitorul nostru Iisus Hristos cere de la noi mai intai sa facem si sa lucram poruncile Lui si apoi sa vorbim la altii despre ele, caci zice : ” Cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor ” ( Matei 5, 19 ) . La fel invata si Sfantul Pavel pe ucenicul sau Tit : ” Acestea graieste si mustra si indeamna cu toata taria ” ( Tit 2, l5 ) . La fel si Sfantul Isaac Sirul spune : ” Taci tu, sa vorbeasca faptele tale ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 23 ) .

De asemeni, pentru oprirea prozelitismului sectar este de mare importanta sa se tipareasca pentru credinciosi cat mai multe carti de rugaciuni, catehisme, carti de invatatura crestineasca si mai ales Vietile Sfintilor, care sunt foarte cautate. De aceeasi importanta pentru apararea credintei este predica in biserica si la orice ocazii, precum si datoria preotilor de a face regulat catehizarea credinciosilor. Daca slujitorii Bisericii vor implini cu sfintenie aceste datorii evanghelice si pastorale, vor reusi cu siguranta sa opreasca prozelitismul si fanatismul sectar. Iar de vor neglija aceste datorii evanghelice, nu se va putea face aproape nimic in fata prozelitismului sectar din tara noastra si vom fi aspru judecati de Hristos.

310. Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la apararea credintei ortodoxe si oprirea prozelitismului sectar ?
Calugarii din manastirile noastre au ajutat intotdeauna la propovaduirea, mentinerea si apararea credintei ortodoxe si unitatii religioase in tara noastra. Manastirile si calugarii ce se nevoiesc in ele au fost si sunt ca niste limanuri ale sufletelor crestinesti care inoata in valurile tulburi ale veacului acestuia. Atat calugarii cat si calugaritele, cat mai ales staretii si duhovnicii din manastirile noastre, de vor duce viata duhovniceasca curata, dupa exemplul Sfintilor Parinti, potrivit cu fagaduintele date la calugarie, de se vor ruga cu staruinta ziua si noaptea si de vor cunoaste cat mai bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti, vor fi si de acum inainte faclii si limanuri de odihna si mantuire pentru crestinii nostri, pentru cei stapaniti de patimi si pentru cei indoielnici in credinta, care se lupta cu ispitele, cu patimile si necazurile acestei vieti. Manastirile noastre, prin traditia lor milenara, prin cuviosii calugari rugatori in ele, au fost si trebuie sa fie si pe viitor vetre de traire duhovniceasca in Iisus Hristos, lacasuri de mangaiere si intarire in credinta, oaze de lumina, de cultura crestineasca si limanuri de odihna si liniste sufleteasca pentru credinciosi, prin slujbele cele sfinte care se fac in ele, prin invataturile duhovnicesti ale calugarilor si mai ales prin pilda viietii curate a celor ce traiesc in ele. Cred ca este nevoie in manastiri, ca si in sate, de duhovnici buni si de preoti bine pregatiti. Caci, daca vei pune un singur cioban sa pazeasca o mie de oi, pe multe le va pierde si pe multe le vor rapi lupii. De aceea zice si Sfantul Ioan Gura de Aur in omiliile sale : ” cand vor lipsi pastorii, se vor aduna lupii ” .

311. Ce parere aveti despre ecumenism si miscarea ecumenica mondiala ?
Este nevoie mai intai de multa rugaciune, ca fara Dumnezeu nu putem face nimic ( Ioan 15, 5 ) . Intalnirile intre Biserici sunt bune, evanghelice, caci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altiisi inceteaza ura confesionala. Insa, de aici pana la unire este departe ca pana la ceruri, caci nici o Biserica neortodoxa nu va renunta la credinta ei ca sa vina la Biserica Ortodoxa.
Se cere de asemenea membrilor Bisericii Ortodoxe, sa fie cu mare grija ca nu cumva sa renunte la ceva din traditia noastra milenara, din invataturile Sfintilor Parinti si mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite si aparate de atatia sfinti si cu atata jertfa. Ca daca Sfintii Parinti intruniti la cele sapte Sinoade ecumenice si la cele 11 sinoade locale in primele veacuri crestine nu ar fi fost cu mare atentie la apararea dogmelor si invataturilor dreptei credinte ortodoxe, noi astazi poate nu mai eram crestini ortodocsi. Deci trebuie sa fim cu luare aminte ca jertfa sfintilor nostri parinti sa nu fie zadamica. Altfel, ne pierdem si noi mantuirea si dezbinam si pe credinciosii Bisericii Ortodoxe atat de statornici, evlaviosi si devotati.

312. Cand credeti ca se va implini cuvantul Sfintei Evanghelii, ca sa fie pe pamant ” o turma si un pastor ” ?
Cand toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevarata credinta ortodoxa in Dumnezeu, Cel in Treime laudat si preamarit. Aceasta va fi numai la sfarsitul veacurilor, in felul in care numai singur Dumnezeu stie.

Convorbirea a zecea

Alte cuvinte de folos

313. Parinte Cleopa, ce ne este mai de folos noua calugarilor sa facem in viata ?
Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci, trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am mai trait pe pamant !

314. Ce legatura duhovnicesca este intre rugaciune si citirea cartilor sfinte ?
Spun Sfintii Parinti ca doua lucruri de geniu are mintea omului : citirea si rugaciunea. Ele se ajuta permanent una pe alta. Cand suntem tulburati si raspanditi cu mintea, mai mult sa citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cand vazduhul inimii s-a linistit si gandurile mintii s-au adunat, mai mult sa ne rugam si mai putin sa citim.

315. Dati-mi un sfat pentru rugaciune, ca uneori am timp sa ma rog si sa ma indeamna gandul sa fac altceva de folos, iar alteori nu am timp si as dori sa ma rog.
Daca te jefuieste vrajmasul de rugaciune, te jefuieste de orice. De aceea spune Sfantul Isaac Sirul : ” Daca in vremea rugaciunii faci altceva decat te rogi, sa stii ca esti batjocorit de diavol ” . Eu te sfatuiesc ca niciodata sa nu lasi sfanta rugaciune, nici sa faci altceva in vremea ei, ca diavolul ne indeamna sa facem orice, mai ales in vremea rugaciunii, numai sa nu ne rugam.

316. Ce intelegem prin rugaciunea facuta ” in duh si adevar” ?
Cand ne rugam in gand lui Dumnezeu atunci ne rugam in duh, adica cu mintea si cu inima stapanite de atentie si simtire. In adevar, ne rugam cand lucram si poruncile lui Dumnezeu, ca ele sunt adevar, cum spune proorocul David : ” Toate poruncile Tale sunt adevar ” ( Psalm 118, 86 ). Insa, te rogi in adevar numai cand faci poruncile dupa legea lui Dumnezeu, adica in dreapta credinta, cum zice psalmistul : ” Ca legea Ta este adevarul ” (Psalm 118, 42).

317. Cum putem ajunge la aceasta rugaciune duhovniceasca ?
Maica de obste a rugaciunii este darul Duhului Sfant. Aceasta invata pe om sa se roage, sa creasca in rugaciune, sa urce dintr-o treapta in alta a rugaciunii, pana ajunge la treapta cea mai inalta. Ca opt sunt treptele rugaciunii, dupa unii Sfinti Parinti : contemplarea naturala in duh, adica cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugaciunea limbii; rugaciunea gurii si a limbii, adica rugaciunea cu glas tare; rugaciunea mintii si a gurii; cand te rogi cu glas tare si cu toata luarea aminte; rugaciunea mintii; rugaciunea mintii si a inimii, cand te rogi in taina cu luare aminte si cu simtirea inimii; rugaciunea inimii, cand mintea este inghitita de inima, prin darul lui Dumnezeu si de acolo se inalta cu putere la cer.
Si ultima treapta, rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea fara cuvinte la care ajung numai unii din sfinti, cu darul Duhului Sfant.

318. Cu orice rugaciune putem ajange la rugaciunea cea de foc a inimii ?
Da. Cu orice rugaciune putem dobandi adevarata rugaciune a inimii.
Si cu citirea Psaltirii daca o facem cu mare credinta si luare aminte, si cu metaniile, si cu acatistele, si chiar cu cantarea cea duhovniceasca, si cu postul, si cu privegherile de toata noapte. Sfintii Parinti, insa, au ales rugaciunea lui Iisus pentru a dobandi rugaciunea inimii, ca cea mai potrivita. Mai mare decat rugaciunea inimii, insa, este extazul, rapirea mintii, numita de Parinti ” Vedere duhovniceasea” , cand se curateste vazduhul inimii. La aceasta treapta au ajuns Moise si Ilie, cand s-au invrednicit sa vorbeasca cu Dumnezeu si sa vada slava Lui.
Si mai ales Sfantul Apostol Pavel, care ” a fost rapit pana la al treilea cer, in trup sau afara de trup, Dumnezeu stie” . Ca nici el nu stia. In ultima treapta a rugaciunii puterile sufletesti raman la om, dar le poarta Duhul Sfant unde voieste, ca omul nu le mai poate conduce. Mintea omului in acel moment se topeste de focul dumnezeirii, ca ceara in foc si nu mai are lucrarea ei. Cei cu intelegere omeneasca nu pot pricepe intelepciunea Duhului Sfant. Nici descoperirile din vremea rugaciunii nu le poate talcui cel ce le-a vazut, ci altul mai inalt decat el. Cum a fost proorocul Daniel. El nu-si putea explica descoperirile cele dumnezeiesti, ci i le explica arhanghelul Gavriil.

319. Ati cunoscut vreun calugar sau mirean cu rugaciumea inimii ?
Am cunoscut cativa pustnici care traiau prin bordeie in padurile din jurul Manastirii Sihastria, pe la Sihla, Agapia Veche si Pocrov, dar cat erau de sporiti in rugaciune, numai Dumnezeu stie. Acum toti s-au dus din lumea aceasta. La noi in Sihastria, aveau rugaciunea inimii parintii Ghervasie Gaspar, Paisie Nichitencu, bucatarut manastirii (+ 1970) si poate, parintele Gherasim Ilie, fratele meu.
Rugaciunea inimii, insa, este o lucrare de taina pe care numai Dumnezeu o stie, iar cel care o are foarte greu o spune altora. Ba, uneori nici nu stie omul ca are rugaciunea inimii. Sunt si mireni care au rugaciune duhovniceasca, incat intrec si pe calugari. Sa va spun o intamplare minunata pe care am vazut-o aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar. Am venit la biserica pe la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile de Sfanta Impartasanie in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica. Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din toata inima aceste cuvinte : ” Doamne, nu ma lasa ! Doamne, nu ma lasa !” Am vazut o lumina galbuie in jurul ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei se facea tot mai mare si se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul rugaciunii ! Iata ca mirenii ne intrec pe noi calugarii ! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume !

320 Dar noi care nu ajungem la masura rugaciunii adcvarate, ne putem mantui ?
Auzi ce spune Duhul Sfant : ” In dar sunteti mantuiti” . Nu faptele noastre, ci mila lui Dumnezeu si smerenia inimii ne mantuiesc. Ca si sfintii au nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfant savarseste toate. Vezi un gandac mic ce face ? Merge pe ici, pe colo. Se uita pe unde ar putea pasi, dupa puterea lui. Se urca pe o frunza, cade jos, apoi iar se urca; nu da inapoi, pana nu ajunge sus, pe deal sau in varful copacului. Asa face si puiul de pasare. Se de pe o creanga pe alta, se mai uita, da din aripioare, se urca pe un copac.
Si asa, dupa a lui putere, se urca cat poate mai sus, ca sa fie la adapost. Tot asa sa facem si noi. Sa urcam din treapta in treapta, cu staruinta si smerenie si asa, cu darul lui Dumnezeu, vom dobandi rugaciune curata de ganduri si imaginatii, apoi cateva lacrimi si nadejdea mantuirii.

321. Ce ne spuneti despre imaginatie care bantuie in vremea rugaciunii ?
Fericita mintea care se roaga, se inchina fara imaginatie, ca Hristos n-a avut imaginatie, fiind Dumnezeu. Adam a cazut din rai dupa ce a cazut in imaginatie, ca isi imagina, dupa sfatul lui Lucifer, ca de va manca din pomul oprit nu va mai muri in veac. Spun Sfintii Parinti ca cea mai mare boala si ispita in vremea rugaciunii este imaginatia mintii, numita de ei si ” caracatita sufletului cu opt brate ” sau ” octogon ” . Mai este numita imaginatia si ” pod al dracilor „. In timpul rugaciunii din inima cel mai greu lucru este a pazi imaginatia; mai greu chiar decat a pazi mintea de ganduri. Sa nu uitam ca tot ce este circumcis, imaginat, nu este Dumnezeu. Or, daca ne oprim la imaginatii, ne inselam, nu mai putem patrude pe poarta cea ingusta a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.

322. Prin ce este omul superior tuturor creaturilor ?
Toate sunt create de Dumnezeu, dar nu toate sunt din Dumnezeu, cum este omul. El este creat cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci omul are puterea sa devina fiu al lui Dumnezeu dupa dar, sa se nasca din Dumnezeu, sa creasca in fapte bune, sa se indumnezeiasca. Omul are suflet viu, creat de Dumnezeu, in care se odihnesc o mica parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu, care sunt tot atatea cate sunt si insusirile lui Dumnezeu.

323. Cel ce nu face deplin voia lui Dumnezcu are voie sa indemne si pe altii la fapta buna ?
Spune Sfantul Isaac Sirul ca ” se cade si celui ce nu face fapta buna, ca lipsa faptelor sale o implineste folosul cuvantului ” . Iar Sfantul Scararul zice : ” Se cade celui ce invata si nu face, rusinandu-se de cuvintele sale, sa inceapa si el cate putin a face fapta buna” .

324. Ce sfat ne mai dati pentru mantuirea sufletului ?
Sa ramaneti in corabia Bisericii si sa ascultati de ea, ca Biserica este trupul lui Hristos. Biserica este mama noastra cea de obste. Prin Biserica intram in lume, in viata si prin ea plecam din lume, in cealalta viata vesnica. Noi, crestinii, suntem asemenea unui copac sadit de Dumnezeu. Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Asa si crestinii care se rup de Biserica mor, nu mai pot avea viata, nici mantuire pana nu se intorc in sanul Bisericii. Cand mintea omului iscodeste credinta si paraseste Biserica, in zadar sunt toate faptele bune. Iar unde este unitate si intelegere, acolo este mantuire si Dumnezeu ajuta. Mai spun Sfintii Parinti ca in vremea de pe urma doua lucruri vor ajuta Biserica si pe credinciosi : pustia simtita, adica muntii, pesterile, padurea; si pustia gandita, adica pastrarea credintei in taina inimii.

325. Unde se mantuiesc calugarii mai usor ? In viata de obste sau in viata de sine la liniste ?
Spune Sfantul Teodor Studittul asa : ” Calugarii din viata de obste se mantuiesc cu miile, iar cei din viata de sine cate unul la mie” . In viata de obste trebuie sa fie o minte in toate capetele si un suflet in toate trupurile, cum spune Sfantul Vasile cel Mare. Pe cand in viata de sine, fiecare face ce vrea. Mananca cand vrea, doarme cand vrea, se roaga cand vrea. Nimenea nu-l conduce si nu-i taie voia, decat singura constiinta sa il calauzeste si duhovnicul, daca ii cere sfatul. In aceasta privinta imi aduc aminte si de cuvantul parintelui nostru Ioanichie Moroi, egumenul Sihastriei, ca adeseori ne zicea : ” Parintilor si fratilor, cand se va strica viata de obste in manastiri, atunci se pustiesc manastirile !”
Si asa este. Acum aproape peste tot s-a stricat viata de obste.

326. Dupa randuiala vietii monahale, care sunt motivele canonice pentru care calugarul poate sa plece din manastirea sa de metanie ?
Trei sunt motivele canonice pentru care un calugar poate sa plece in alta manastire, si anume : daca stau femei in manastiie; daca sunt copii mici in manastire si daca staretul este eretic. Al patrulea motiv, dupa Sfantul Vasile cel Mare, daca un calugar are vatamarea sufleteasca in manastirea sa, poate pleca in alta manastire unde crede ca poate spori.

327. Daca un calugar este trimis din manastirea sa in alta parte si nu se duce de la metanie, este pacat ?
Daca ne leaga inima de loc, inca nu iubim pe Dumnezeu. De vrea Dumnezeu sa ne puna o sarcina in spate, oare noi sa n-o primim ? Ca Dumnezeu nu ne incarca mai presus de puterea noastra. Deopotriva cu ispita, cu suferinta va veni si mangaierea Duhului Sfant in inima noastra.

328. Este de folos sa mearga calugarii in pelerinaj la Mormantul Domnului ?
Asa a fost intrebat odata Sfantul Vasile cel Mare de o calugarita, iar el i-a raspuns : ” Daca n-ai aflat cararea catre Ierusalimul cel dinauntru, du-te la Ierusalim; iar daca ai aflat-o nu te mai duce !”

329. Care este importanta Sfintei Litughii ?
Sfanita Liturghie are caracter si de jertfa si de cina. Prin jertfa liturgica se spala pacatele celor ce se pomenesc si li se scot particele si, totodata, prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar cina Domnului, adica Trupul si Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta Liturghie pe pamant este semn ca inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar ” cand va inceta jertfa si turnarea ” , cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii. Ca nu armele vor pustii si arde pamantul, ci, cum spune la Pilde, ” faradelegea va pustii tot pamantut si va rasturna scaunele celor putemici ” . In acele zile, trei patimi cumplite vor stapani in lume, simbolizate de numarul apocaliptic 666, si anume : minte fara de judecata, adica plina de iutime, de razbunare si ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant desfranarea, sodomia si betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita adica oamenii vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari si patimi, incat nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la moarte.

330. Ce trebuie sa stim despre Botez ?
Prin Botez se spala deodata doua pacate cu care se naste copilul, adica atat pacatul stramosesc, cat si pacatul zamislirii din placere. Ca si zamislirea este considerata pacat, dupa cuvantul psalmistului din Psalmul 50, care zice : ” Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut mama mea.. ” . De aceea trebuie sa se boteze copiii. Ei se boteaza prin credinta nasilor, cum s-a vindecat si sluga sutasului. Omul la inceput a fost creat sa se inmulteasca prin cuvant, nu prin pofta ca este fiinta cuvantatoare, asa cum a zamislit Maica Domnului prin cuvant. Insa, omul, prin pacat a ajuns sa se inmulteasca trupeste.

331. Parinte Cleopa, in ce an ati venit la manastire ?
Noi am fost zece frati la parinti, din care cinci – patru frati si o sora – am venit la manastire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost pustnic pe muntele Ceahlau. Sora mea Ecaterina a fost rasofora la Agapia Veche, iar eu si cu inca doi frati mai mari, Vasile si Gheorghe, am venit la Sihastria. Pana in anul 1935 mi-au murit de tineri, toti cei noua frati. Apoi a murit si tata, Alexandru Ilie, zis Tarlea. Mai traiam eu, ca staret la Manastirea Sihastria si mama, acasa in comuna natala, Sulita Botosani. In anul 1946 am adus pe mama la Sihastria, am calugarit-o si am dus-o la Agapia Veche, unde a trait pana in anul 1968, cand s-a dus la Domnul, in varsta de 92 de ani.
Iar venirea mea la manastire a fost asa : In ziua de 12 decembrie 1929, de Sfantul Ierarh Spiridon, cand aveam 17 ani, am plecat din casa parinteasca cu fratele meu mai mare Vasile, cu doua traiste in spate. In una aveam Vietile Sfintilor, Psaltirea, Ceaslovul si Sfanta Scriptura; iar in cealalta aveam doua icoane mari, pictate – una, cu Maica Domnului si alta, cu Sfantul Gheorghe. Nimic altceva nu ne-am luat de-acasa. Parintii nostri, Alexandru si Ana ne-au petrecut plangand pana pe camp, pe platoul targului Sulita, la locul numit ” Rapa lui Budai ” . Aici, fratele meu Vasile a inceput a canta condacul Acatistului Mantuitorului, ” Aparatorul cel mai mare si Doamne, biruitorul iadului… ” . Apoi ne-am inchinat, am sarutat mainile parintilor si am plecat spre Schitul Cozancea. In clipa aceea parintii mei au cazut jos si plangeau in hohote ! La Cozancea am stat o noapte la parintele Paisie. Apoi am luat si pe fratele nostru Gheorghe, am venit toti trei la Suceava, ne-am inchinat la moastele Sfantului Ioan cel Nou si de aici am venit pe jos la Manastirea Sihastria.
Aici era egumen protosinghelul Ioanichie Moroi. Cum ne-a vazut ne-a tinut trei zile si trei nopti la poarta manastirii sa ne rugam si sa batem cu batul intr-un butuc de brad, ca sa ne ispiteasca daca avem rabdare pentru viata calugareasca. Numai seara ne lasa sa dormim intr-o chilie. Dupa trei zile de post, de rugaciune si ispitire, ne-a chemat in biserica, ne-a spovedit, ne-a impartasit cu Prea Curatele Taine, ne-a dus la trapeza sa mancam si ne-a randuit chilii si ascultare in manastire. Pe mine si pe fratele meu Vasile ne-a trimis la oi, ca stiam bine de acasa, iar pe fratele Gheorghe la vite. Nu ne vedeam unii cu altii cate o saptamana si chiar cate o luna. Asa am intrat in nevointa calugareasca. In anii 1931 si 1933 au murit fratii mei si am ramas singur. In anul 1937 am fost tuns in calugarie si am pascut zece ani oile manastirii. In anul 1942 am fost luat de la oi si am fost numit in fruntea unei comisii de conducere a manastirii, ca parintele egumen era bolnav. Iar in ianuarie 1945 am fost hirotonit preot si numit staret al manastirii in locul batranului egumen, decedat.

332. Spun parintii batrani ca la inceput nu voiati sa primiti hirotonia in preot. Cine v-a determinat s-o primiti ?
Citind eu prin carti si auzind ca Sfantul Grigorie Teologul si Sfaantul Ioan Gura de Aur au fugit multa vreme de preotie, ma temeam sa primesc o asa de mare treapta, prin care multi nevrednici s-au osandit. De aceea nu voiam sa primesc preotia. Dar in toamna anului 1944, mergand cu carul cu boi la via manastirii de la Racova-Buhusi, ne-a iesit inainte plangand o batrana dintr-un sat, cu un Liturghier, un epitrahil, o cruce de mana si un baston preotesc si mi le-a dat mie, zicand : ” Parinte, aceste lucruri au ramas la mine de la un batran preot care a murit. Vi le dau sfintiei voastre, poate va trebuie… !” . Le-am dus la manastire. Acest lucru m-a miscat atat de mult, incat l-am socotit un semn dumnezeiesc ca sa primesc Taina Preotiei si ascultarea de staret.

333. Cati ani ati fost staret la Manastirea Sihastria ?
Aproape cinci ani. Din ianuarie 1945, pana la 1 septembrie 1949, cand am fost transferat la Manastirea Slatina cu 30 de calugari din Sihastria.

334. Cum vi s-a parut ascultarea de staret la Sihastria ?
N-a fost deloc usoara. Dupa incendiul din 1941, manastirea era in reparatie, nu aveam chilii pentru calugari, iar fratii noi se adunau mereu. Era greu cu hrana si materialele, ca dupa razboi si foamete. Obstea, insa, in cativa ani s-a dublat, ajungand la 80 de parinti si frati. La inceput nu aveam preoti suficienti la biserica, paraclisul de iarna era ars si nu aveam fonduri de reparatii. Dar ne-a ajutat Dumnezeu, ca ne-a trimis credinciosi buni din Radaseni si am mers inainte. Ne-au ajutat si manastirile Neamt si Secu cu bani, hrana si un paraclis pentru iarna. Apoi am facut calugari, am hirotonit preoti noi si am intarit programul slujbelor la biserica. Ce-am adaugat in plus la biserica au fost privegherile de toata noaptea la cele douasprezece praznice imparatesti, privegherea Acoperamantului Maicii Domnului, marti seara si citirea neincetata a Psaltirii in biserica, de catre toata obstea, incepand cu staretul manastirii, traditie care se mai pastreaza si astazi.

335. Ce bucurii duhovnicesti mai deosebite ati svut la manastirea Sihastria in anii tineretii ?
Cele mai mari bucurii duhovnicesti le-am avut in primii zece ani, cand am fost cioban la oile manastirii impreuna cu fratii mei. Stana, oile, trairea in liniste si singuratate pe munte, in mijlocul naturii mi-au fost cea mai inalta scoala de calugarie si teologie din toata viata mea. In acesti ani m-am rugat cel mai mult si am citit numeroase scrieri ale Sfintilor Parinti, precum : Patericul, Scara Sfantului Ioan Scararul, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Efrem Sirul, Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfantului Vasile cel Mare, Vietile Sfintior si Sfanta Scriptura. Cartile le imprumutam din bibliotecile manastirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine in desaga, cu oile pe munte. Iar rugaciunea mea era citirea Psaltirii in fecare zi si cele sapte laude. Dupa ce terminam pravila, mancam ceva din desaga, apoi scoteam scrierile Sfintilor Parinti si citeam pe langa oi pana seara. Imi erau asa de dragi cuvintele Sfintilor Parinti incat se lipeau ca ceara de memoria mea. Mi-amintesc, odata, ca si Sfantul Cuvios Ioan Iacob, bibliotecar la Manastirea Neamt intre anii 1933-1936 mi-a imprumutat sa citesc cartea Alfavita sufleteasca. Apoi ma intalneam cu calugarii pustnici care se nevoiau acum 50 de ani in padurile din imprejurimi, carora le ceream cuvinte de folos si le duceam cate ceva de mancare de la stana. Toate acestea au format pentru mine cele mai curate bucurii duhovnicesti.

336. Ce parinti mai alesi se nevoiau acum cincizcei de ani in jurul Manastirii Sihastria ?
In toamna anului 1930 am cunoscut pe Sfantul Cuvios Ioan, un mare rugator si calugar cu viata sfanta. Tot in acea vreme am cunoscut si alti parinti iubitori de liniste care traiau in padurile din apropiere; ieromonahul Partenie cu ucenicul sau Gherasim; ieroschimonahul Vasian de la Sihla; schimonahia Isidora de la Rapa lui Coroi; monahiile Cleomida, Zenovia si Magdalena cu ucenicele lor ierodiaconul Cristofor, nevoitor aproape de Schitul Sihla; monahiile Antonina, Eufrosina si Pangratia, care mai tarziu s-au dus la Locurile Sfinte, unde au si raposat. Apoi monahii : Timotei, Ilarion si Nicodim, cu metania din Manastirea Neamt si monahia Valentina cu fiica ei Emiliana. Pe toti acestia i-am cunoscut si m-am folosit duhovniceste de nevointa si sfaturile lor. Dumnezeu sa-i numere pe toti in ceata sfintilor !

337. Ati aorit vreodatata sa va retrageti la liniste in Muntele Athos ?
Am dorit aceasta din tineretile mele, mai ales ca am avut si un mos acolo, pe ieroschimonahul Varlaam Vantu. Insa nu am vrut sa ma duc de capul meu, fara porunca, ca sa nu gresesc inaintea lui Dumnezeu si sa ma mustre constiinta ca am facut voia mea. Staretul, duhovnicul si mitropolitul meu niciodata nu m-ar fi lasat sa ma duc la Athos. In toamna anului 1977, cand am fost impreuna cu sfintia ta la Sfantul Munte, inclinam cu gandul sa cer binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit pentru a ma retrage la Athos. Cand am intrebat pe Arhimandritul Iustin Popovici din Serbia, cum stii si sfintia ta, daca ar fi bine sa ma duc La Athos, sau sa raman in tara, el mi-a raspuns : ” Daca te duci in Sfantul Munte, mai adaugi o floare la buchetul de flori din Muntele Athos si te rogi numai pentru sfintia ta. Iar daca ramai in tara, stai inaintea credinciosilor, inveti pe multi calea mantuirii, propovaduiesti pe Hristos, cresti ucenici si te mantuiesti si pe sfintia ta si pe altii. Ca daca ii parasim si plecam toti la liniste, cine sa-i mangaie, cine sa-i invete voia lui Hristos si sa-i calauzeasca in dreapta credinta ortodoxa, mai ales acum cand s-au inmultit peste tot necredinta si sectele !”
Aceste cuvinte ale parintelui Iustin Popovici m-au linistit, renuntand pentru totdeauna sa ma retrag la Athos. Am socotit ca prin gura lui a vorbit insusi Duhul Sfant.

338. La sfarsitul acestei convorbiri, ce sfaturi duhovnicesti dati parintilor care v-au cunoscut si pretuit ?
Sa slujeasca Biserica lui Hristos cu toata vrednicia, cu totala daruire si dragoste pana la jertfa, aparand dreapta credinta de tot felul de invataturi rele si sa poarte grija de turma si sufletele ce li s-au incredintat, ” ca cei ce vor sa dea seama ” in ziua judecatii de toate. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca : ” preotul trebuie sa se si jertfeasca, nu numai sa jertfeasca „.
Si in alt loc zice : ” Nimic nu este mai greu decat a pastori suflete pe calea mantuirii ! ”

339. Ce sfat mai deosebit dati ucenicilor Prea Cuviosiei voastre, pe care i-ati crescut si invatat voia lui Dumnezeu ?
Sa ramana in dragostea lui Hristos si sa se iubeasca unii pe altii, cu dragostea cu care i-am iubit si eu. Apoi, sa ajute si ei pe altii la mantuire, sa ramana sub ascultare in staulul Bisericii Ortodoxe si sa se roage pentru iertarea pacatelor mele, ca astept din zi in zi sa ma cheme Hristos la judecata si sa dau socoteala pentru toate. Sa nu uite ucenicii mei ca oricata stiinta, avere si cinste am avea, oricata rugaciune si nevointa am face, nu ne putem mantui daca nu ne iubim, daca nu ne iertam si daca nu ne ajutam unii pe altii, ca ” Dumnezeu este dragoste ” . Altfel, este in zadar toata osteneala si nadejdea noastra.
Cat am putut, m-am silit dupa a mea slaba putere cu darul lui Dumnezeu, sa folosesc si sa invat pe fiecare, calugar si credincios, calea mantuirii. Pe nimeni n-am intors desert de la usa chiliei mele. Ci am deschis usa chiliei si a cuvantului tuturor care au venit la mine, stiind ca odata cu fiecare om, intra si Hristos in chilia mea. Nu pot spune ca am facut tot ce as fi putut face, nici n-am implinit cu fapta ce-am invatat pe altii. Insa am cugetul impacat ca ce mi-a dat Dumnezeu in dar, am impartit si eu altora in dar si nadajduiesc ca ma voi mantui prin mila lui Dumnezeu si prin rugaciunile Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti.

340 Ce dorinta mai aveti acum in suflet ?
Sa las toate si sa ma rog pentru pacatele mele ! Aceasta este ultima mea dorinta. Ca nimic nu este mai usor, decat a invata pe altii si nimic nu este mai greu, decat a face ce inveti pe altii. De aceea, acum si eu as vrea sa las toate si sa implinesc cu fapta ce am invatat pe altii toata viata.

341. Parinte Cleopa, in incheiere, dati-mi si mie un cuvant de folos.
Parinte Ioanichie, mai intai sa avem convingerea ca in toata clipa suparam pe Dumnezeu. Fara aceasta smerenie din inima nu ne putem mantui. Eu asa incep marturisirea mea. Apoi, daca voiesti sa te mantuiesti, pazeste acestr trei lucruri, cum spune Sfantul Antonie cel Mare : ” Sa nu te muti curand dintr-un loc in altul; sa ai intotdeauna pe Dumnezeu inaintea ochilor si, orice vrei sa faci, sa ai marturie din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti” . Alt cuvios parinte spunea : ” Fa-ti chilia rai, pe calugari sa-i ai ca pe ingeri, cauta pacea si te vei mantui !”
Asa si noi, parinte Ioanichie, sa pazim cu scumpatate invataturile Sfintilor Parinti si poruncile date noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si, cu darul Lui, nadajduim ca ne vom mantui si in vesnica odihna ne vom salaslui. Amin.

Convorbirea a unsprezecea

Despre energiile necreate

342. Ce intelegem prin energiile necreate ale lui Damnezeu, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ?
Prin cuvintele ” energii necreate ale lui Dumnezeu ” se inteleg lucrarile felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucreaza si a lucrat din veac la facerea si conducerea lumii vazute si a celei nevazute. Despre aceste energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu sa se vada in disputele teologice ale Sinodului VI Ecumenic din Constantinopol ( 681 ), in care se arata clar despre cele doua firi si cele doua vointe ale firii dumnezeiesti si umane a lui Hristos. Prin aceste energii sau lucrari necreate, Dumnezeu misca creatia Sa si Se misca si El insusi, ramanand totusi nemiscat si neschimbat. Energiile necreate izvorasc din dumnezeirea comunl a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se impartaseste omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinta Sa, care ramane pururea neatinsa de vreo zidire a Sa vazuta sau nevazuta.

343. Ce putem spune despre energiile necreate, pe intelesul tuturor ?
Am zis ca aceste energii necreate ale lui Dumnezeu, pe limba noastra romaneasca se pot numi si lucrari ale lui Dumnezeu. Ca sa inteleaga oricine felurimea acestor energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu, trebuie sa stie si sa inteleaga ca la Dumnezsu energiile Duhului Sfant sunt nenumarate.
Din aceste multe energii este bine a cunoaste macar pe unele din ele, care sunt : puterea Sa cea atotcreatoare si nemarginita (Psalm 32, 6,13); puterea Sa cea atotstiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4,12-13); puterea Sa cea atotsfintitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni 1,12) etc.
Alta este puterea Sa cea atotvazatoare (Psalm 32,13), alta este puterea Sa cea atotcuprinzatoare si alta este pronia Lui dupa cuvantul : ” Cel ce da hrana la tot trupul… ” (Psalm 135, 25). Toate aceste energii sau puteri ale lui Dumnezeu izvorasc din fiinta Sa. Prin ele Dumnezeu trimite darurile Sale cele necreate la toate zidirile care lucreaza in multe feluri in toate cele vazute si nevazute.

344. Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?
Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, ” pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc „; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

345. Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale crestini si in cei care nu sunt crestini ?
La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele pagane lucreaza prin pronia, prin mila si nemarginita Sa putere si intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).

346 Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu si harul Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez ?
Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine si face pe crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca ” Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh” (Vezi si Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).

347. Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul Sfantutui Duh primit la Botez ?
Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui, fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27). Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in El si se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale grele. Dar daca omul isi cunoaste greutatea pacatelor sale si se va intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci – prin energia lui Dumnezeu cea atotsfintitoare – iarasi va dobandi de la Dumnezeu darul Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat. Iar de va ramane crestinul in pacate grele si nu se va intoarce prin pocainta si fapte bune catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda si intuneric fata de darul lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El nu este spargator de usi (Apocalipsa 3, 20).

348. Pana la Sfantul Grigore Palama (sec. XIV), teologul energiilor necreate, ce invatau Sfintii Parinti despre energiile divine ?
Pana la Sfantul Grigore Palama, Sfintii Parinti cei vechi si mari luminatori, ca : Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Atanasie cel Mare si multi altii ziceau ca energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrari si desavarsiri ale insusirilor Lui (vezi Dictionar de Teologie Ortodoxa, Pr. Prof. Ioan Bria, Bucuresti, 1981, p.141-143).
Energiile divine lucreaza taina mantuirii in oameni prin darul Duhului Sfant si prin darurile ce izvorasc din El. Caci atat harul cat si darurile harului sunt energii necreate ale lui Dumnezeu.

349. Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este si ea una din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?
Intelepciunea si atotstiinta lui Dumnezeu sunt si ele desavarsite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14). Intelepciunea lui Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18). Intelepciunea si stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3). Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita si nemasurata ( Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere (Psalm 138, 5-9), nu are hotar si lucreaza in creatia lui Dumnezeu in multe feluri (Efeseni 3,10).

350. Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea si pronia lui Dumnezeu ? Cum lucreaza una si cum cealalta ?
Atat intelepciunea cat si pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti necreate si Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia si planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).

351. Cum se impartaseste omul din intelepciunea divina ? Care este legatura intre intelepciunea lui Dumnezeu intelepciunea omului, mai ales a sfintilor ?
Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire 28, 3; 31, 3-6). Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu si cea a oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta si nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata si atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor credinciosi si sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor de Dumnezeu, fiind marginita si dupa masura credintei fiecaruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).

352. Oamenii indumnezeiti si sfinti ” purtatori de Dumnezeu” poarta in ei mai multe daruri si o mai mare parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?
Duhul este unul, iar darurile sunt impartite si felurite, dupa vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel si lucrarile sunt felurite, dar acelasi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12, 6).
Daca darurile si lucrarile Duhului sunt felurite, apoi si energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti si credinciosi sunt felurite. Caci prin energia sfinteniei ii sfinteste, prin energia cea duhovniceasca si atotluminatoare ii lumineaza si prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelasi Duh Sfauit izvorasc.

353. Energiile necreate lucreaza in om de la zamislire ? Dar harul Duhului Sfant il primeste omul numai la Sfantul Botez ? Sau i se mai adauga noi daruri in cursul vietii, dupa masura sfinteniei personale ?
De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia si altele. Iar darul Prea Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38). Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei si al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I Corinteni 12, 11) si dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) si pentru convertirea necredinciosilor (I Corinteni 14, 10). Darurile lui Dumnezeu trebuie sa fie intru bunatate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4,1-2; I Timotei 4,14; I Petru 4,10).

354. Ingerii se impartasesc si ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?
Ingerii, ca si oamenii, au fost creati de Acelasi Dumnezeu si se impartasesc si ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum intelepciunea, sfintenia si altele.

355. Diavolii poarta si ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?
Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur si necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate si peste tot. Dumnezeu este si in satana si in diavoli, fiindca este necuprins si pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este in vazduh dar nu se vatama, fiind si Dumnezeu de fata acolo, si precum pacatul este prezent in suflet, asemenea si darul lui aste prezent in suflet, nimic vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea sa aiba impartasire cu curatenia.
Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12).

356 De ce nu-si retrage energiile divine de la ingerii cazuti ci ii lasa sa ne faca rau si sa ne impiedice de la mantuire ? Se poate spune ca diavolii folosesc puterea divina data lor la pierderea sufletelor omenesti ?
De mare nevoie este ca Dumnezeu sa nu-si retraga puterea Sa atotstapanitoare acum din ingerii cei rai, caci daca ei ar fi lasati liberi ar face din lume un al doilea iad. Numai la sfarsitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani si jumatate) spre a lucra asupra celor credinciosi cu inselaciunile sale (I Ioan 2,18) si multi antihristi vor fi in timpurile din urma (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4,1). Ispitele ne sunt in viata de mare folos, de vom avea rabdare in ele. Deoarece ele se trimit cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru incercarea credintei noastre (I Petru l, 6-7), Pentru incercarea dragostei noastre fata de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) si pentru incercarea supunerii hoastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu ingaduie ca noi sa fim ispititi mai presus de puterile noastre (I Corinteni 10,13).

357 Cum se inteleg cele aratate de Sfantul Dionisie Areopagitul, care zice asa : ” Dumnezeu este totul intru toate si intru nimenea nimic.
Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui” ? (Despre dumnezeiestile nume,cap. 7).
Taina acestor cuvinte se arata luminat prin teologia catafatica (afirmativa) si prin teologia apofatica (negativa). Sa se stie : ” Cand mintea noastra se suie prin zidiri catre Ziditorul, vazand si intelegand cuvintele cele din zidiri, asemanandu-se cu Ziditorul, atuncea unelteste teologia cea adeveritoare si suitoare (catafatica), numind pe Dumnezeu Intelept, Bun, Lumina, Soare, Aer, Foc si toate cele ce sunt, fiind pricinuitor al acestora. Iar dupa ce se va sui cu duhul Si mai presus de fire la Ziditorul si va vedea ca nu este asemenea cu toate zidirile, ci fara de asemanare le intrece pe acestea, atunci unelteste teologia apofatica, numind pe Dumnezeu cu tagaduire si covarsire mai presus de intelepciune si mai presus de bunatate…” .
Si Sfantul Ioan Damaschin, aratand ca nici o zidire nu poate atinge fiinta lui Dumnezeu, zice asa : ” Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala, adica pe ingeri Si pe toate cetele ceresti, si este clar ca acestea au o natura spirituala si incorporala in comparatie cu materia caci numai Dumnezeirea este cu adevarat nemateriala si incorporabila. Dumnezeu apoi creaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta si nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa. A facut corpul din pamant, iar sufletul rational si ganditor l-a dat prin insuflarea Sa…” (Dogmatica).
Aceasta numim la om chip dumnezeiesc caci cuvintele ” dupa asemanare” arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu mai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip gresit arata Origen. Sfintii Parinti spun ca omul este facut de Dumnezeu ca un alt Dumnezeu dupa dar, nu dupa fiinta.
Sa intelegem, deci, ca atat ingerii cu toate cetele ceresti, cat si omul zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinta lui Dumnezeu, care e in veci neinteleasa de nimeni. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este totul in toate prin energiile Sala cele necreate, nu prin fiinta Sa. Iar prin fiinta sa nu este cunoscut nimic nimanui.
Intreaga creatie a lui Dumnezeu se imparte in patru categorii : vietuitoare nemuritoare si insufletite, cum sunt ingerii; altele care au minte, suflet si duh, precum sunt oamenii; altele au numai duh si suflet, cum sunt animalele; iar altele au numai viata, cum sunt plantele de tot felut. In ierburi dainuieste singura viata, fara suflet, fara duh si fara minte.
Am spus acestea spre a se intelege ca Dumnezeu Se cunoaste si Se descopera tuturor oamenilor prin intreaga Sa creatie, care este condusa de pronia si puterea Sa, adica de energiile divine necreate. Iar fiinta lui Dumnezeu nu se descopera, nici se poate cunoaste vreodata nimanui din nici o creatie si nici o minte a celor din cer si de pe pamant n-o poate cuprinde in veci.

Convorbirea a douasprezecea

Rolul ispitelor in mantuire

358. Oamenii se pot mantui fara ispite de la diavoli ? Este absolut necesara prezenta si ispitirea de la diavoli pentru mantuirea oamenilor ?
Oamenii au fost ispititi chiar in rai si inselati de diavolul (Facere 3,1). De atunci firea noastra cea stricata, care a cazut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitita de diavolul spre incercarea credintei celor inselati (I Petru 1, 6-7; Iov 7, 18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului insa i s-a dat putere de a se impotrivi ispitelor diavolesti (Efeseni 6,11; Iacob 4,7) si de a le invinge (I Corinteni 10,13).
Dumnezeu l-a facut pe om cu voie libera, de sine stapanitor si l-a lasat pe el in mana sfatului sau. De va vrea; omul poate sa tina credinta si poruncile lui Dumnezeu si sa faca cele placute Lui (Sirah 15, 14; 15,17; Ieremia 21, 8; Deuteronom 30, 14,16-17; Psalm 5, 12 ). De va intrebuinta omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu si toata fapta buna, primeste de la El cununa si mantuirea sufletului sau, dupa cuvantul psalmistului : ” Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dansul” ( Psalm 33, 21). Iar de va folosi omul rau libertatea sa spre lucrarea pacatelor, va auzi de la Dumnezeu infricosatele cuvinte : ” Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic cal este gatit diavolilor si ingerilor lui” (Matei 25, 41). Iata deci cat de mare rol au ispitele in viata crestinilor. Ca fara ispite si fara lupta cu diavolul, cu pacatul, nu ne putem mantui, ca nu avem pentru ce primi cununa si odihna vesnica in Imparatia cerurilor.

359. Oare diavolii vor fi osanditi in ziua de apoi numai pentru ca ne ispitesc pe noi ? Care este invatatura Bisericii in aceasta privinta ?
Satana si ingerii lui nu vor fi pedepsiti in ziua de apoi numai pentru vina ca ne ispitesc pe noi, oamenii. Ci pentru ca au gresit inaintea lui Dumnezeu cu mandria si neascultarea lor (Isaia 14, 11-14). Al doilea, pentru ca satana a fost pricinuitorul caderii noastre (Facere 3, 1 : 6,13-14; II Corinteni 11 3; I Tesaloniceni 3 5). Diavolii vor fi pedepsiti in ziua de apoi pentru ca pururea se impotrivesc lui Dumnezeu si zidirii Lui (Zaheu 3,1; I Tesaloniceni 3, 18; luda 9; Apocalipsa 12, 7); pentru ca au impiedicat propovaduirea Evangheliei lui Hristos in lume (Matei 13, 19, 39; Marcu 4, 15; Luca 8, 12; II Corinteni 4, 4); pentru ca au inselat lumea (Apocalipsa 12, 9; 20, 3); pentru ca au stricat Sfanta Scriptura si au dus pe oameni la ratacire si la eresuri (Matei 4, 6; Luca 4,10; Psalm 9, 11-12); pentru ca au inselat pe oameni cu nalucirile lor, facandu-se in ingeri luminati si alte inchipuiri false luand (I Corinteni 11, 14). Diavolii vor fi pedepsiti si pentru ca fura cuvantul lui Dumnezeu din inimile oamenilor (Matei 13,19; Marcu 4, 15). Multe si nenumarate alte rautati au diavolii cu care pururea supara pe Dumnezeu, Ziditorul lor si nu se pocaiesc niciodata, pentru care vor lua osanda cea vesnica in ziua cea mare a judecatii de apoi (Matei 25, 41; Ioan 16,11; II Petru 2, 4).

360. Care este asemanarea intre omul bun si ingeri dupa invatatura Sfintilor Parinti ?
Omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa (Facere 1, 26-27). Adam este nenascut, caci este plasmuit de Dumnezeu (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, pag. 25). Eva este purceasa din coasta lui Adam, caci ea nu a fost nascuta (Ibidem). De asemenea, Dumnezeu este facatorul ingerilor. El i-a adus de la neexistenta la existenta si i-a zidit dupa propriul Lui chip, mai inainte de crearea omului. Ingerii au o natura necorporala, un fel de duh si foc imaterial, dupa cum spune dumnezeiescul prooroc David : ” Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc ” (Psalm 103). Prin aceste cuvinte se arata ca ei sunt usori, arzatori, calzi, stralucitori, grabnici spre dorul lui Dumnezeu si slujirea Lui, indreptati spre cele de sus si liberi de orice gand material. Ingerul este o fiinta spirituala, vesnic miscatoare, libera, necorporala, slujeste lui Dumnezeu cel vesnic si a primit in firea lui nemurirea, dupa har. Care este insa natura si definitia naturii lui, numai Dumnezeu o stie. Se spune ca este necorporal in raport cu noi, deoarece tot ce se pune in comparatie cu Dumnezeu, singurul fara trup, este corporal si material. Numai Dumnezeu este in realitate necorporal (Sa se vada pe larg Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul III, pag. 59, Bucuresti). Omul, cum am aratat mai sus, a fost creat de Dumnezeu cu mainile Sale din natura vazuta si nevazuta, ” dupa chipul si asemanarea Sa” . Trupul omului a fost facut din pamant, iar sufletul lui, rational si ganditor, Dumnezeu i l-a dat lui Adam prin insuflare. Aceasta numim ” chip dumnezeiesc „, caci cuvintele ” dupa chipul” indica ratiunea si liberul arbitru, iar cuvintele ” dupa asemanare” arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu mai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip gresit zicea Origen. ” Dumnezeu a facut pe om nevinovat, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatite, ca o a doua lume, un microcosmos; un alt inger, inchinator compus, vazator al lumii materiale, dar si initiat in lumea spirituala, imparat al celor de pe pamant, dar condus de sus, pamantesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, in mijloc intre maretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mandriei ” (Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul 12, pag. 98-99).
Si la oameni si la ingeri sunt libertatea vointei, mintea si altele de acest fel.

361. De ce spune Domnul ca omul este cu putin mai mic decat ingerii si in ce consta micimea omului fata de ingeri (Psalm 8, 5) ?
Mai intai omul poarta trup material din pamant si poseda cele cinci simtiri : vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Omul se alatura prin ratiune de fiintele necorporale si spirituale, adica de ingeri, deoarece el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la indumnezeire, punct culminant al virtutilor, al trairii in Hristos. Pentru aceasta omul este microcosmos, adica o ” lume mica ” . Omul se deosebeste insa de ingeri prin neputintele si suferintele trupului, ca : boala, schimbarea, batranetea moartea, prefacerea trupului si altele.

362. Poate omul sa ajunga pe ingeri prin sfintenia vietii, adica prin indumnezeire ?
Omul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune poate sa ajunga la o masura de desavarsire si indumnezeire, dar ramane tot om cu trup neputincios si material. Ingerul insa pururea este duh nematerial, dupa darul lui Dumnezeu, caci cu masura are si el nematerialitatea. Pentru ca numai Dumnezeu este cu totul nematerialnic.

363. Prin ce fapte bune poate omul sa sporeasca mai mult si sa se apropie de ingeri ?
Omul se apropie dupa putere de sfintenia ingerului, prin neprihanire, adica sfintenie. Iar neprihanirea se castiga mai ales prin doua mari virtuti : dragostea si infranarea. Caci ” dragostea omoara in om patimile cele sufletesti, iar infranarea pe cele trupesti ” (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 64, Suta I-a, pag. 47). Iarasi zice : ” Cel desavarsit in iubire a ajuns la culmea nepatimirii, nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod sau, peste tot, intre barbat si femeie. Ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste, caci nu mai este la el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si intru toti Hristos ” Galateni 3,18). Asadar, cine ajunge prin dragoste si prin infranare la o nepatimire ca aceasta, unul ca acela a ajuns dupa putere la indumnezeire, la o nepatimire ce se apropie de ingeri. Ingerii au sfintenie si neprihanire fara osteneala, dupa darul lui Dumnezeu prin creatie. Iar oamenii si cu multe osteneli si lacrimi numai cu darul si cu mila lui Dumnezeu ajung la o anumita masura de neprihanire. ” Nu pot diavolii sa miste nici un fel de patima in om, daca se va gasi in sufletul sau dragostea si infranarea, fie ca se va afla trupul lui in stare de veghe, fie ca se va afla in stare de somn” (Filocalia, vol. II, pag. 73). Trei sunt starile morale generale la monahi, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul : Cea dintai stare consta in a nu pacatui cu lucrul, a doua, a nu zabovi in minte si inima gandurile patimase, iar a treia, a privi cu mintea fara patima, trupurile femeilor si ale celor ce ne-au intristat.

364. De ce unii din sfinti numesc pe om inger amestecat ? In ce fel omul este inger amestecat ? Ce intelegem prin indumnezeirea omnlui ?
Dupa cum am spus mai inainte, Dumnezeu a facut pe om drept, virtuos, lipsit de intristare, fara de grija, luminat cu toata virtutea si incarcat cu toate bunatatile, ca un pom plin de toate roadele. Deci un alt inger amestecat, adica compus din trup si suflet. Prin trup se aseamana mai mult cu cei de pe pamant, iar prin suflet, se aseamana cu ingerii. Termenul final al tainei omului este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu. Omul se indumnezeieste prin participarea sa la iluminarea dumnezeiasca si nu prin transformarea sa in fiiinta dumnezeiasca. Dumnezeu l-a facut pe om fara de pacat, iar prin vointa, liber. Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil de a pacatui, ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui; ci are mai mult libertatea vointei. Avea omul in rai puterea sa progreseze in bine, ajutat fiind de darul lui Dumnezeu, dupa cum avea si puterea de a se intoarce de la bine la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia pentru motivul ca omul era cu voie libera. ” Nu este virtute aceea care se face prin forta ” , Spune Sfantul Ioan Damaschinin capitolul XII, Pentru om, pag : 99-101. Iar pricina pentru care omul se zice si ” inger amestecat”, este mai intai faptul ca in ipostasul lui sunt doua firi : una vazuta si alta nevazuta, asemenea. firii ingeresti.
Si aceasta o arata Sfantul si marele teolog Grigorie care zice : ” Trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi si o dovada a unei intelegeri mai mari si a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de unire intre natura vazuta si cea nevazuta” (Cuvantul 38 la Teofanic, adica la Nasterea Domnului, Grigorie cel. Mare, 36, col. 321 C).

Convorbirea a treisprezecea

Despre copii si tineretul crestin

365 Care este modelul, prototipul ideal pe calea vietii noastre crestine ?
Este Insusi Iisus Hristos Mantuitorul lumii. Sa mergem dupa putere pe urmele Lui, spre a nu pierde calea vietii care duce la mantuire. Dupa Hristos, cele mai desavarsite modele sunt sfintii, incepand cu Maica Domnului. Sa le urmam exemplele vietii.

366 In ce fel sfintii si parintii nostri duhovnicesti ne pot fi modele vii de urmat pe calea mantuirii ?
Marele Apostol Pavel, cand trecea prin cetati, invata pe crestini sa pazeasca invataturile randuite de Apostoli si de preotii din Ierusalim (Fapte 16, 4). In alt loc zice : ” Va mai rugam, fratilor, sa avea luare aminte pentru cei ce se ostenesc intru voi, pentru cei ce va carmuiesc intru Domnul si bine va sfatuiesc, si pentru munca lor sa-i socotiti pe ei vrednici de prisoselnica dragoste ” (I Tesaloniceni 5,12-13). In alta Epistola zice : ” Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait cuvantul lui Dumnezeu, ca privind cu luare aminte cum si-au incheiat viata, sa le urmati credinta” ( Evrei 13, 2 ). Vezi ce zice ? Sa privim cu luare aminte la parintii si inaintasii nostri cum si-au incheiat viata. Adica daca viata lor a fost lumina si pilda pana la mormant pentru noi toti, atunci sa le urmam credinta. Se poate ca cineva din parintii nostri, oricat de evlavios ar fi si tare, sa se schimbe din asezarea lui cea buna si duhovniceasca si sa devina rau si smintitor. Or, aceluia nu trebuie a-i urma, ca nu impreuna cu el sa ne pierdem sufletul. Iar daca acela a dus lupta cea buna pana la sfarsit, si in viata cinstita si duhovniceasca s-a sfarsit, aceluia sa-i urmam. Asa au fost sfintii lui Dumnezeu Apostolii, Mucenicii si Cuviosii Parinti pe care Biserica ii cinsteste de mii de ani si le urmeaza invataturile pline de sfaturi Si mantuitoare de suflet. Acestia, dupa cuvantul Domnului, au fost faclii aprinse pe pamant si au rabdat pana in sfarsit ispite si necazuri pentru Hristos. Pentru aceea au si luat cununa vietii de veci, fiindca ” lupta cea buna s-au luptat si calatoria au savarsit” dupa voia Domnului.
Toti Sfintii si Cuviosii Parinti canonizati de Biserica lui Hristos ne sunt modele de urmat pe calea mantuirii fara nici o indoiala. De aceea suntem datori a-i cinsti cu toata evlavia si a le urma dupa putere, rugaciunea, postul, curatia, smerenia, blandetea, mila, sfatul si jertfa. La fel, sa urmam si viata curata si binecuvantata a parintilor nostri trupesti care ne-au nascut si a duhovnicilor si parintilor nostri care ne-au unit cu Hristos si ne-au ajutat cel mai mult pe calea mantuirii.

367. Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti ? Dar de la parintii nostri duhovnicesti, care ne-au crescut si au adormit in Domnul ?
De la sfinti sa invatam mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu, statornicia lor in dreapta credinta, curajul cu care marturiseau pe Hristos si sfintenia desavarsita a vietii lor, iar de la parintii nostri duhovnicesti sa invatam blandetea si dragostea cu care ne-au crescut si ne-au vorbit de Dumnezeu, ravna lor pentru biserica si rugaciune si mila cu care ajutau pe toti oamenii la mantuire.

368. In ce masura copiii, prin nerautatea si curatia lor, ne pot fi modele spre o viata curata si duhovniceasca ?
Sfantul Apostol Pavel zice ca de la copii putem lua numai nerautatea si nevinovatia lor, dar nu si intelegerea lor prunceasca. ” Fratilor, spune el, nu fiti copii cu mintea. Adica fiti copii cu nerautatea. La minte, insa fiti desavarsiti ” (I Corinteni 14, 20). De la prunci putem lua pilda smerenia, dupa cum a zis Domnul : ” Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare intru Imparatia cerurilor” (Matei 18, 4). Iar daca cineva, prin darul lui Dumnezeu, va ajunge sa fie desavarsit cu mintea si intelegerea si sa aiba nerautatea, smerenia si curaitia pruncilor, acesta cu adevarat a ajuns la culmea nepatimirii si poate sa fie pilda de urmat pe calea mantuirii.
369. Cuvintele lui Hristos ” Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor, ( Matei 19,14) este o porunca pentru noi toti sau numai un un indemn ?
Aceste cuvinte sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim, si sa ne silim sa avem inima smerita si nevinovata de copii. Dar vezi ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci : ” a unora ca acestia ” . Adica toti care prin darul lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune ajung la masura curateniei si a nevinovatiei pruncilor, vor dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste si pe parintii trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata, sa-i lase sa vina la viata, iar nu sa-i omoare. Apoi au porunca sa-si creasca copiii in credinta si in frica de Dumnezeu, in rugaciune si in viata curata. De vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos si vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta vor implini si ei porunca Domnului : ” Lasati copiii sa vina la Mine !” .

370. Copiii botezati si nevinovati sunt mai buni la Dumnezeu decat monahii si crestinii desavarsiti ? Ce asemanare este intre copii si cei desavarsiti ?
Mai mare plata de la Dumnezeu au monahii si crestinii care vor castiga nevinovatia si curatenia pruncilor prin lupte si osteneli, decat copiii botezati ai crestinilor. Caci copiii numai prin darul Prea Sfantului Duh de la Botez au luat desavarsirea, fara de osteneala proprie. Iar crestinii si monahii buni au rabdat pana la moarte necazurile, scarbele si durerile veacului de acum si prin rabdarea lor au dobandit sufletele lor (Luca 21,19; Romani 12,12; Efeseni 4, 2; Tit 2, 2).

371. De ce totusi Mantuitorul cheama pe copii la Sine inaintea tuturor oamenilor si ni-i da drept modele de desavarsire ?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Insusi izvorul nemarginit al dragostei, al curatiei si al nevinovatiei, din dragostea Sa cea nemarginita iubeste pe copii pentru nevinovatia lor si ii cheama la Sine, ca sa ne dea noua pilda spre a urma cu fapta curatenia, nevinovatia si nerautatea pruncilor si a copiilor curati. Prin cuvintele : ” Lasati copiii sa vina la Mine” , Domnul ne arata ca El iubeste pe copii si nevinovatia lor si cu pilda ne indeamna pe toti sa fim ca ei.

372. Copiii nevinovati care se duc la Domnul de mici, pot fi considerati sfinti si deci modele de urmat pentru noi ?
Pot fi considerati sfinti si modele de urmat pentru noi cat priveste nevinovatia si curatia lor, dar nu si lupta si suferinta pentru lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Caci ei au intrat in imparatia cerurilor numai pentru nevinovatia vietii, nu si pentru ostenelile faptelor bune pe care le-au indurat cu barbatie sfintii lui Dumnezeu, care prin multe suferinie si prigoane pentru Hristos au dobandit viata vesnica (Matei 5,10-13; Fapte 14, 22; II Corinteni 4,17; II Tesaloniceni 1, 5).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : ” De nu va veti intoarce si de nu vep fi ca pruncii, nu veti intra intru imparatia cerurilor” (Matei 18, 3). Dar la aceasta nevinovatie si curatenie a pruncilor, sfintii lui Dumnezeu prin mari lupte, osteneli si chinuri, au ajuns.

373. Ce raspuns greu vor da inaintera Domnnului acei parinti trupesti si sufletesti care smintesc pe fiii lor si nu poarta grija de mantuirea sufletelor lor ?
Parintii trupesti si sufletesti, care smintesc prin faptele si cuvintele lor pe fiii si fiicele lor si nu poarta grija de mantuirea sufletelor lor, au asupra lor ” vaiul” spus de Mantuitorul : ” Vai lumii pentru sminteli !… Dar mai vai de cel prin care vine sminteala !… Acela mai bine si-ar lega o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in adancul marii” (Matei 18, 6-7 ). Prin greutatea pietrei de moara se arata cat de greu este pacatul smintelii, care aduce pierderea tuturor celor ce s-au smintit.
Iar pentru nepurtarea de grija a parintilor trupesti si sufletesti privind calauzirea copiilor si crestinilor pe calea mantuirii, acestia vor lua osanda lui Eli preotul care nu a purtat de grija de cei doi fii ai sai, Ofni si Finees, lasandu-i sa faca multe rautati inaintea Domnului. Din aceasta nepurtare de grija si-a pierdut viata si sufletul atat preotul, cat si fiii sai, iar sicriul Legii Domnului a fost luat in robie de Filisteni (I Regi 4,18-20; I Regi 2,13-18).

374. Se stie ca cei mai loviti si biruiti de ispitele veacului nostru sunt copiii si tinerii, fiii nostri sufletesti. Cine poarta aceasta vina pentru caderea si slabirea lor spiritnala ? Ce ar trebui sa facem pentru salvarea si calauzirea lor pe calea cea buna ?
Cea mai mare raspundere pentru catehizarea si povatuirea copiilor, a tinerilor si a fiilor nostri sufletesti o poarta parintii lor trupesti si duhovnicesti.
Datoriile principale ale parintilor catre copiii lor sunt acestea :
– A-i iubi (Tit 2, 4);
– A-i invata Legea lui Dumnezeu (Exod 12, 26-27), adica dreapta credinta si faptele bune;
– A-i invata frica lui Dumnezeu ( Facere 18, 19; Deuteronom )
– A le povesti lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu (Exod 10, 2;13,14);
– A le povesti judecatile lui Dumnezeu (Ioil 1, 3);
– A-i invata cu ascultarea si supunerea (Pilde 4, 3-4);
– A-i conduce spre tot lucrul bun (I Timotei 3, 4); a-i deprinde de mici rugaciunca, ascultarea de Biserica, smerenia, viata curata;
– A-i mustra cand gresesc (I Regi 2, 23);
– A-i indrepta si a-i pedepsi (Deuteronom 8, 5; Pilde 3,12;13, 24);
– A nu-i intarata (Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21);
– A se ruga lui Dumnezeu pentru binele lor spiritual si material (Facere 17,18; I Paralipomena 29,18);
– A-i compatimi, adica a plange cu ei (Psalm 102, 13), cand sunt in suferinta si a nu-i sminti;
– A le da pilda buna cu viata lor (IV Rcgi 14, 3; 15, 3; II Paralipomena 34, 2).
Acestea si altele de acest fel sunt datoriile parintilor trupesti fata de fiii lor. Dar si parintii duhovnicesti, ca : arhiereii, staretii de manastiri si schituri, preotii de la parohii, dascalii Bisericii, nasii de botez, de cununie si de calugarie si toti care au fii sufletesti sub a lor ascultare, au mare grija si mare raspundere pentru formarea si cresterea duhovniceasca a fiilor lor sufletesti, spre slava lui Dumnezeu, stiind ca un singur suflet este mai scump decat toata lumea, precum a zis Domnul (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25). Nepasarea si negrija pastorilor duhovnicesti si trupesti pentru cresterea si indreptarea fiilor lor sufletesti le pedepseste aspru Domnul Dumnezeusi in veacul de acum si in cel viitor, cum citim in Sfanta Scriptura !

375. Cum trebuie si cum putem ajuta mai mult pe copiii si pe fiii nostri sufletesti sa urmeze lui Hristos, sa stea la picioarele Lui si chiar sa se invredniceasca a-L purta pe Hristos in inima lor ?
Vom putea ajuta spre mantuire pe fiii nostri trupesti si sufletesti numai daca noi si parintii nostri trupesti si sufletesti ne vom face datoria dupa cele aratate la intrebarea de mai sus. Dar mai ales daca le vom da pilda nu numai cu vorba, ci si cu fapta si cu trairea, dupa invatatura Sfintilor Parinti care zic : ” Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale” . Sfantul Isaac Sirul zice : ” Mustra si invata pe altii, nu numai prin cuvant, ci prin puterea lucrarii tale ” . Tot el, aratand ca pilda vietii zideste si foloseste pe altii mai mult decat cuvantul cel frumos si mestesugit, zice : ” Altul este cuvantul din lucrare ( experienta ) si altul este cuvantul cel frumos si fara de iscusinta lucrarii. Cuvantul din lucrare este camara nadejdii, iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet al rusinii ” (Filocalia vol.X, Cuvantul 1). Am insemnat aici aceste cuvinte ca sa arat ca cea mai mare si mai puternica invatatura data copiilor si fiilor nostri duhovnicesti nu este numai vorba, ci pilda vietii prin lucrare. Ca toti ne grabim la invatat, dar fericit este in viata cel ce tace si face. Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur zice : ” Cuvantul de multe ori tare strigand pe multi i-a suparat, iar fapta buna cea lucratoare si tacand pe toti ii foloseste… De aceea, fratii mei, daca ne-ar ajuta mila lui Dumnezeu, macar cu varful degetului sa ne atingem de cele ce invatam pe altii prin cuvant. Insa daca vorbim altora din lucrare, atunci cuvintele noastre au putere, ridica pe multi din pacate prin pocainta, si-i fac fii ai lui Dumnezeu dupa har. De aceea sunt atatea drame si copii rai, neascultatori in familiile noastre, pentru ca cei dintai care smintesc pe copii sunt, chiar parintii. Sau daca ii invata cu cuvantul, ii ucid cu viata lor rea, mai ales cu betia, desfraul, necredinta, cearta, lipsa de la biserica si hulirea lui Dumnezeu. Copiii si fiii nostri sufletesti trebuie sa ne vada totdeauna blanzi la cuvant; smeriti in comportare, milostivi la inima, nelipsiti de la biserica, legati mai mult de Dumnezeu decat de cele pamantesti si infranati de la toate cele rele. Dar mai presus de toate sa ne vada ca traim cu totii in dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune. Cine iubeste din inima pe oameni, acela are pe Hristos in inima. Iar cuvantul care iese din inima, patrunde in inimile tuturor. De vom face asa, vom fi ca o lumina in sfesnic si vom fi binecuvantati de Dumnezeu cu multi si buni fii sufletesti pe pamant, iar in cer cu viata vesnica.

376 Cum vedeti o indreptare a tinerei generatii de azi, atat de lovita de necredinta, de sexualitate, de alcoolism si secte ?
Daca va avea crestinul in viata sa doua ziduri : frica de Dumnezeu in dreapta sa si frica mortii in stanga sa, atunci fiecare si-ar indrepta viata sa inaintea lui Dumnezeu. Marele prooroc David zicea : ” De-a pururea vad pe Dumnezeu inaintea mea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu gresesc” (Psalm 15, 8). Iar in alt loc scrie : ” Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi” (Sirah 7, 38). Inca este scris : ” Cu frica de Dumnezeu se abate de la rau tot omul” (Pilde 16, 6). Iar Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Cea mai inalta filosofie pentru om este sa aiba moartea neincetat inaintea ochilor sai ” . Asadar, tot omul – fie el tanar sau batran – de va calatori intre aceste doua ziduri, adica intre frica de Dumnezeu si frica de moarte, nu se va abate in viata nici la stanga, nici la dreapta, ci va merge drept, cu cumpatare si cu mare intelepciune spre Dumnezeu. Daca atat parintii trupesti, cat si cei duhovnicesti si-ar face cu frica de Dumnezeu datoriile lor, dupa invatatura Sfintei Scripturi, mai mult ar ajuta la indreptarea tinerilor si a copiilor pe care ii au ca un dar de la Bunul Dumnezeu si pentru care vor da mare si greu raspuns in ziua cea mare a judecatii de apoi.

377. Care este marea responsabilitate a Bisericii pentru oameni in general si pentru crestini in special, spre a-i ajuta pe calea mantuirii ?
Marea raspundere a Bisericii fata de fiii ei, fata de toti crestinii si necrestinii este aceeasi dintotdeauna : de a propavadui Evanghelia in lume, de a boteza in numele Prea Sfintei Treimi, de a creste si hrani duhovniceste pe cei ce cred, de a se ruga intotdeauna pentru toti oamenii (I Timotei 2, 2). Grija Bisericii este de a apara dreapta credinta in lume si a forma buni preoti predicatori care sa cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, invataturile patristice, canoanele Apostolilor, ale celor sapte Sinoade Ecumenice si cele ale sfintilor, apoi invatatura de credinta si puterea disciplinara a Bisericii spre indreptarea celor rai si razvratiti de la dreapta credinta. Dar mai presus de toate Biserica lui Hristos trebuie sa se roage prea milostivului Dumnezeu sa pazeasca lumea si tara de razboaie, de cutremure, de foamete, de dezbinare, de tot felul de secte si patimi care ucid sufletele oamenilor si dezbina familia crestina. Sa cerem in rugaciunile noastre pastori cat mai buni ca sa carmuiasca bine corabia Bisericii, mame credincioase ca sa nasca si sa creasca copii eredinciosi si peste tot oameni iubitori de Dumnezeu si de dreapta credinta.

378. Dupa cum se stie, familia crestina trece printr-o criza tot mai mare. In parte si-a pierdut caracterul sacru de taina divina, devenind pentru unii un contract social, caci a slabit mult credinta in Dumnezeu, cat si increderea intre soti, iar copiii au devenit o povara grea pentru parinti. Ce sfaturi duhovnicesti propuneti pentru intarirea crestina a familiei in Biserica Ortodoxra ?
Criza vietii de familie este un fenomen general in lume, ca urmare a slabirii credintei in Dumnezeu. Mijloacele de intarire a familiei crestine sunt cele cunoscute din totdeauna : mai multa credinta in Dumnezeu, mai multa rugaciune, post, spovedanie regulata, Sfanta Impartasanie cu randuiala, citirea cartilor sfinte si nastere de copii. Toate acestea salveaza familia. Dar despre acestea cred ca au grija mai mult decat noi cei randuiti de Dumnezeu sa conduca Biserica pe calea mantuirii. Noi, calugarii, sa luam aminte de cele ce am fagaduit lui Dumnezeu la calugarie si pe cat ne ajuta mila Domnului sa ne silim a fi de folos si celor de afara, adica tuturor crestinilor si necrestinilor. Mai intai sa nu-i smintim cu slabiciunile noastre, apoi sa ne rugam Bunului Dumnezeu, Prea Curatei Sale Maici si tuturor Sfintilor Lui sa ne ajute si noua si lor sa strabatem cu bine calea cea sfanta a mantuirii. Sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care zice : ” Putin aluat dospeste toata framantatura” (Galateni 5, 9). Daca si noi, si bunii crestini pe care numai Dumnezeu ii stie si le cunoaste inimile, ne vom sili sa fim aluat bun, speram ca pe multi ii vom face buni cu mila si ajutorul tatalui ceresc Care nu voieste moartea pacatosului. Ramane totul la mila, ajutorul si indurarea Prea Bunului Dumnezeu. El va lumina si indrepta cum stie pe cei pe care noi ii socotim pierduti. Sa ne aducem aminte si ce a zis Dumnezeu marelui prooroc Ilie cand credea ca a ramas singur prooroc in Israel. Iar Dumnezeu i-a spus ca mai are sapte mii de barbati alesi care nu si-au plecat genunchii lui Baal si a caror gura nu l-au cinstit pe el (III Regi 19,18). Asadar, noi suntem praf si cenusa si nu stim cati robi ascunsi are Dumnezeu in tara noastra si in toata lumea Sa si nu stim in ce chip poarta El grija de mantuirea sufletelor omenesti.

379. Pentru intarirea credintei si increderii intre soti, ce sfaturi parintesti dati ?
Si la acestea voi raspunde cu marturiile Sfintei Scripturi. Mai intai voi arata care sunt datoriile barbatilor fata de femeile lor legitime pe care le-au luat cu randuiala crestineasca :
– A le iubi, atat fireste cat si duhovniceste, (Facere 24, 6; Efeseni 5, 25; 28, 33; Galateni 3,19);
– A le cinsti (I Petru 3, 7);
– A le fi credinciosi (Pilde 5,18-20; Maleahi 2,14-15);
– A trai cu ele in toata viata lor (Facere 2, 24; Matei 19, 39; I Corinteni 7,11; Efeseni 5, 31);
– A le mangaia (I Regi 1, 8).
Barbatii credinciosi sunt datori sa-si ia sotii credincioase, nu de alta lege, ca sa li se dezbine familia (Facere 24, 3; 28,1 ).
Barbatii trbuie sa-si cinsteasca sotiile lor ca pe ei insisi ( Facere 2, 23; Maleahi 2,15; Matei 19, 5-6; Efeseni 5, 28 ). Cat priveste datoriile barbatilor credinciosi fata de sotiile lor neconvertite la crestinism, sa se urmeze sfatul dat de Sfantul Apostol Pavel in Epistola 1 catre Corinteni (7,12;14, 6).
Datoriile femeilor catre barbatii lor sunt acestea :
A-i iubi (Tit 2, 4); a-i respecta (Efeseni 5, 33); a le fi credincioase ( I Corinteni 7, 3; 5, 39 ); a le fi supuse (Facere 3,16; I Corinteni 14, 34; Efeseni 5, 22-24; Galateni 3, 18; I Timotei 2, 11-12 ); a le naste copii si a-i creste in frica Domnului.
Aici vedem ca marele Apostol Pavel in Epistola sa catre Coloseni zice : ” Femeilor, fiti supuse barbatilor vostri, precum se cuvine intru Domnul ” (Coloseni 3, 18). Asadar, femeile sa se supuna barbatilor precum se cuvine intru Domnul, iar daca vreun barbat tiran, rau si patimas ar obliga femeia sa la pacate grele de desfranare, la avorturi, sau ar opri-o sa nu faca copii, sau ar sili-o la alte pacate grele si fara de lege, atunci femeia este datoare a nu se supune barbatului, caci aceasta supunere a ei nu este ” precum se cuvine intru Domnul ” , ci este o supunere diabolica care ii duce pe amandoi in osanda. Intre datoriile femeilor fata de barbati sunt si acestea : ele nu trebuie sa se infrumuseteze cu podoabe si haine scumpe care smintesc barbatii si alunga Duhul Sfant de la ele ( Timotei 2, 9; I Petru 3, 3 ), ci sa se impodobeasca cu fapte bune ca : smerenia, evlavia, rugaciunea, blandetea si milostenia ( Timotei 2, 9; I Petru 3, 4 ); sa poarte imbracaminte simpla ( Timotei 2, 9-10) ; sa faca cinste sotilor lor (Pilde 31, 23;1 1, 6).
Iar ca sfaturi duhovnicesti personale pentru buna armonie familiei crestine, recomand urmatoarele : cei doi soti sa fie oameni credinciosi, sa se roage regulat seara si dimineata, sa aiba in casa carti sfinte, sa participe in sarbatori la Sfanta Liturghie, sa tina dupa putere sfintele posturi si sa se spovedeasca in fiecare post Cei doi soti sa aiba ca duhovnic un parinte bun, bland si intelept : Acelasi lucru sa-l faca si cu copiii lor. In familia unde stapaneste Dumnezeu, credinta, dragostea, rugaciunea, evlavia si viata curata acolo domneste bucuria vietii, intelegerea, pacea Duhului Sfant ; armonia duhovniceasca. Iar in casa unde stapaneste betia, desfraul, avortul, necredinta, vrajitoria si razbunarea, acolo intra diavolul, cearta, divortul si moartea. Fiecare din cei doi soti sa-si alega calea vietii, a convietuirii familiale crestine. Un rol mare la salvarea crizei din viata de familie il are Biserica si preotul de parohie. Apoi duhovnicul, cartile sfinte si rugaciunea.

380. In cazuri de conflicte intre soti, ce trebuie sa faca ei pentra impacare si evitarea divortului ?
Cel dintai lucru, trebuie sa se impace, sa-si ceara iertare unul de la altul. Apoi sa se spovedeasca amandoi de tot ce au gresit si sa primeasca cu bucurie sfatul duhovnicului si canonul dat :
Si mai ales sa staruiasca in rugaciune, ca prin rugaciune, mai mult decat prin orice virtute, se castiga dragostea de Dumnezeu si de aproapele, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie, volumul II.
Pentru a se izgoni ura si razbunarea dintre soti, ei amandoi trebuie sa se roage unul pentru altul, sa-si aduca aminte de cuvintele Domnului Care zice : ” Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor care va urasc, rugati-va pentru cei ce va blestema pe voi” ( Matei 5, 44 ), sa urmeze si cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care zice : ” Soarele sa nu apuna intru mania voastra” ( Efeseni 4, 26 ) si sa nu uite ca ” prieten adevarat este acela care indura necazurile, nevoile si nenorocirile aproapelui, ca pe ale sale, cand acela este incercat, fara zgomot si fara tulburare ” . Am zis sa se roage sotii unul pentru altul cand vin neintelegerile intre ei, caci cu cat se roaga cineva din suflet pentru cel ce il defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc. Rugaciunea pe care o face cineva pentru binele celui ce l-a suparat alunga din mijloc ura si aduce dragostea lui Dumnezeu intre ei. Apoi prietenia adevarata si dragostea duhovniceasca se face statornica intre soti, daca ei vor fi hotarati in inima lor sa rabde unul de la altul toate necazurile vietii. Numai atunci vor ajunge la acea fericita porunca, care zice :
” Purtati sarcina unul altuia si asa veti plini Legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

381. Ce sfaturi evanghelice dati parintilor care nu vor sa nasca copii si recurg la avorturi si alte practici ucigase ?
Cei ce-si ucid copiii sunt impotriva vietii create de Dumnezeu, impotriva societatii omenesti si impotriva mantuirii lor. Acesta este cel mai greu pacat al crestinului pe pamant. Numai printr-o pocainta mare se pot mantui. Toti barbatii care indeamna pe femeile lor sa faca avorturi sunt ucigasi si toate femeile care fac avorturi cu voia lor sau a barbatilor sunt ucigase. Toti care impiedica nasterea de copii, prin orice fel de mijloace, sunt ucigasi. Pacatul uciderii este pacat strigator la cer (Facere 4, 10). Pacatul uciderii intineaza pamantul si aduce osanda lui Dumnezeu ( Numerii 35, 33-34; Psalm 105, 33 ). Dumnezeu priveste cu mare manie asupra celui ucigas ( Psalm 5, 6; Pilde 6, 16-17; 1 Paralipomena 22, 8 ). Dumnezeu urmareste cu manie pe cei ucigasi ( Psalm 9, 12; Isaia 26, 21 ). Dumnezeu se razbuna pe cei ucigasi ( Deuteronom 32, 43; Iezechiel 24, 7-8 ). Dumnezeu cere sange pentru sange ( Facere 9, 5-6 ). Dumnezeu se razbuna pentru sangele slugilor sale ( Deuteronom 32, 43; IV Regi 9, 7 ). Femeile care fac desfranare si isi omoara copiii in pantece, facand ucidere, sa se opreasca de la Sfanta Impartasanie, dupa Sfintele Canoane, pana la iesirea din viata ( Ancira 21 ). Femeile care iau medicamente si buruieni otravitoare si pierzatoare, precum si cele ce primesc otravuri omoratoare de prunci, sa se supuna canonului de 20 de ani al ucigasului ( Sinodul al VI-lea Ecumenic, canonul 91 ).
Femeia care nu se ingrijeste de copilul ei cu intentia de a muri sau face avort din neglijenta, sa primeasca canonul pentru uciderea premeditata (Sfantul Ioan Pustnicul, canonul 36 ). ” Femeia care va lua ierburi ca sa nu nasca copii, aceea sa aiba pocainta cinci ani si sa faca 300 de metanii pe zi. Iar de va fi cu voia barbatului ei, mai rau este. Nici biserica sa nu-i primeasca prescura ei, nici prinosul de vin pana se va pocai ” (Migne, P.G. 20). Femeia de-si va ucide pruncii la nastere de buna voie, in toate ziIele vietii ei sa se pocaiasca. Femeia care-si strica pantecele ca sa nu nasca copii, zece ani sa se pocaiasca, doi ani sa stea in curtea bisericii, trei ani sa stea langa usa bisericii, ascultand Scripturile, alti patru ani sa stea cu catehumenii in tinda bisericii ( in pronaos ) pana ce zice diaconul Cei chemati iesiti… Iar un an sa stea cu credinciosii la Litiurghie si apoi sa se impartaseasca” . ( Indreptarea Legii, 21, pag 245).
Cel mai mare pacat al credinciosilor casatoriti este avortul, uciderea de copii si al doilea asemenea acestuia este desfranarea ( adulterul ). Indemn pe toti credinciosii Bisericii Ortodoxe sa se fereasca de aceste doua prea mari pacate, iar daca le-au facut, cu voie sau fara voie, sa se marturiseasca la duhovnic cu mare cainta, sa primeasca canon cu cainta pentru ele si asa, cu mila lui Dumnezeu, sa-si mantuiasca sufletele lor.
Sa-L rugam pe Mantuitorul Hristos Care S-a facut prunc pentru noi sa pazeasca casele credinciosilor nostri si pamantul romanesc de aceste doua prea cumplite pacate strigatoare la cer, care aduc mania Domnului peste noi toti si osanda vesnica.

382. Se poate spera intr-o echilibrare crestina a familiei pe viitor, si in ce conditii anume ?
Mai intai de toate, pentru a ajunge oamenii la cele ce intrebati, trebuie ca toti sa aiba credinia in Dumnezeu si frica de El. Apoi sa traiasca cu infranare si cumpatare ( I Corinteni 7, 31; Tit 2,12 ). Frica de Dumnezeu si cumpatarea sunt obligatorii, atat slujitorilor, cat si crestinilor ( I Timotei 3, 23; Tit l, 7; I Timotei 3, 11 ). Apoi tinerilor ( Tit 2, 6) , batranilor (Tit 2, 30) si tuturor credinciosilor barbati si femei ( 1 Tesaloniceni 5, 6-8; Galateni 5, 22; II Petru 1, 6 ). Frica de Dumnezeu se naste in om din credinta in Dumnezeu, dupa cum arata Sfantul Maxim Marturisitorul, zicand : ” Cel ce crede in Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se infraneaza de la patimi si rabda necazurile; cel ce rabda necazurile, va avea nadejde in Dumnezeu; iar cu nadejdea in Dumnezeu se dezlipeste mintea de toata impatimirea celor pamantesti. In sfarsit, mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu” (Filocalia, volumul II, pag. 32). Bine a zis unul din sfinti, ca toata fapta buna incepe de la frica de Dumnezeu si se termina la dragostea de Dumnezeu ( Sf. Isaac Sirul, Cuvantul I ). Asadar, se poate spera intr-o echilibrare crestina a familiei numai atunci cand crestinii vor avea credinta dreapta in Dumnezeu, frica de Dumnezeu si mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Atunci vor asculta de Evanghelie si vor avea mila de sufletele lor si ale copiilor lor.

Convorbirea a paisprezecea

Prozelitismul sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti

383. Ce parere aveti despre evolutia miscarii sectare in lume si in tara noastra ?
Sectele crestine sunt un semn apocaliptic si o dovada a slabirii credintei in Dumnezeu. Atat in lume cat si la noi se inmultesc si se vor inmulti din cauza nebagarii noastre de seama si din cauza nestiintei Sfintelor Scripturi a celor multi din poporul nostru. Pe un crestin bine orientat in Sfanta Scriptura si in dumnezeiestile dogme ale credintei ortodoxe, nici un fel de secta nu-l poate converti si amagi. Cei mai multi care cad prada sectelor sunt oameni nelamuriti in credinta ortodoxa si care nu cunosc Sfanta Scriptura, Dogmele, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor parinti. De aceea, preotii de la orase si sate ar trebui sa le faca cunoscute cele de mai sus, in predicile din biserici, spre a-i lumina in aceasta privinta si spre a-i avea buni aparatori ai credintei crestine ortodoxe in Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare. Dumnezeiestii parinti zic ca ” viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului” ( Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, volumul II ). Foarte usor se inseala de sectanti cei ce nu citesc Sfanta Scriptura si nu cunosc invataturile Sfintilor Parinti. Raspandirea sectelor din tare noastra se datoreste si lipsei de preoti devotati, nu numai slabirii credintei ortodoxe.
Sectele creaza si o mare primejdie pentru unitatea etnic-nationala a poporului roman, deoarece toate sectele din tara noastra au venit din alte tari si au mare simpatie cu tarile de unde s-au nascut si au venit la noi. Inima lor nu este in tara noastra, nici nu tin la fiinta nationala a poporului roman, ci se silesc pe cat pot sa slabeasca unitatea de credinta si unitatea nationala a romanilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevarat crestin si cetatean roman care tine cu tarie la credinta ortodoxa apostolica a neamului in care s-a nascut, credinta pe care o avem de aproape doua mii de ani si in care s-a format poporul roman si crestin din cele mai stravechi timpuri.
Ne trebuie mai multa catehizare ortodoxa, carti de popularizare a credintei strabune si slujbe misionare cu ierarhi si preoti mai multi in toate bisericile ortodoxe, dar mai ales in cele lovite de secte. Ne trebuie si calugari misionari prin manastiri, ca sa colaboreze cu preotii de mir si sa faca impreuna misiune in parohiile cu grupari sectare. Credinciosii asculta cu multa incredere de duhovnicii si preotii calugari din manastiri. De ce sa nu fie si ei folositi in aceasta activitate misionara ? Iar Duminica ar trebui sa se faca slujbe misionare, cu predici de catehizare in toate satele, cel mai bine dupa amiaza la Vecernie.

384. Un preot bun, devotat pentru Hristos, poate evita prozelitismul sectar in parohia sa ?
Poate, de va fi ajutat de darul lui Dumnezeu si de va predica in trei feluri : cu gura, predicand regulat si din inima; cu mana, de va scrie cuvinte spre zidirea sufleteasca a crestinilor si cu pilda vietii sale, de va trai personal cele ce invata pe altii. Predica prin exemplul personal al preotului, desi este mai grea, dar mai mare folos aduce celor ce vor privi la viata lui, dupa cuvantul care zice : ” Mai credinciosi sunt ochii decat urechile ” . Pilda vietii mai mult lumineaza si convinge fara suparare pe oricine. Cine predica prin traire, ajunge la cuvantul scris : ” Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale ” . Preotul trebuie sa aiba si o sotie exemplara, cu copii numerosi, care sa-l ajute in misiune si el insusi sa fie un preot de rugaciune si milostenie.

385. Care sunt cele mai bune metode de intarire a vietii duhovnicesti in parohie ?
Cele mai bune mijloace de intarire a vietii duhovnicesti in parohie, pe langa cele aratate mai sus, sunt : savarsirea regulata si cu evlavie a slujbelor bisericesti in fiecare biserica; organizarea regulata de slujbe misionare cu preoti buni si predici catehetice; formarea de coruri bisericesti in toate parohiile; formarea unor bogate biblioteci misionare pe langa parohii si biserici pentru initierea si educarea enoriasilor; vizitarea anuala in grupuri organizate de credinciosi, a manastirilor si a locurilor sacre din tara noastra, fapt care fortifica unitatea religioasa si etnica a romanilor ortodocsi; formarea in cadrul fiecarei parohii de comitete crestine misionare si filantropice, cu scopul organizarii de ajutoare de boala celor saraci si bolnavi si sustinerii preotului impotriva prozelitismului sectar individual; spovedania regulata individuala a credinciosilor si acordarea Sfintei Impartasanii, dupa caz; desfiiintarea spovedaniei colective, care se mai practica in unele parohii si combaterea sustinuta a betiei, divortului, avortului, desfraului si tuturor conflictelor imorale din parohie; ajutorarea materiala a saracilor si familiilor cu bolnavi si copii numerosi; educarea exemplara a copiilor preotului si enoriasilor sai si altele.

386 Ce parere aveti despre dialogarile de unire dintre cele doua Biserici, Ortodoxa si Romano-Catolica din zilele noastre ?
Unitatea crestina nu sta numai in dialogurile care se fac intre Biserici de atatia ani. Sunt bune si dialogurile, sfatuirile, propunerile unora si ale altora in problema unirii. Dar sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului care zice : ” Fara de Mine nu puteti face nimic ” (Ioan 15, 5). Asadar, cu puterea si cu mila Lui toate se pot face, iar fara de El, nimic. Dupa slaba mea putere de intelegere cred ca in aceasta mare lucrare de unire a Bisericilor este mare nevoie de post, de rugaciune, si mai ales de smerenie din toate partile. Mandria si slava desarta au fost mai ales pricinile de dezbinare intre confesiunile mari si mici, dupa cum vedem si azi la diferite secte care se rup de Trupul lui Hristos, care este Biserica, si fiecare o ia dupa capul si parerea lui. Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a rugat catre Tatal : ” Ca toti sa fie una, precum noi suntem una” (Ioan 17, 21-22). Toti membrii Bisericii crestine trebuie sa staruiasca in rugaciune catre Prea Bunul Dumnezeu pentru unirea tuturor crestinilor. Cat priveste pricinile dogmatice care ne despart pe noi de Biserica Romano-Catolica, sa stim ca cea mai grea si mai mare este Filioque ( adica purcederea Duhului Sfant si de la Fiul) . Celelalte deosebiri sunt mult mai usoare. Sunt in total 3633 de Sfinti Parinti care au dogmatisit ca Duhul Sfant purcede numai din Tatal, nu si de la Fiul cum sustin catolicii. ( A se vedea despre aceasta in invatatura lui Nichita Ritorul Scitul, Cuvant despre purcederea Sfantului Duh, pag. 463, in lucrarea Dogmele lui Atanasie de Paros. M iaiiastirea Neamt, 1816. A se vedea inca si cele 14 martuii ale lui Eftimie Zigabenul in aceeasi carte, pag. 848-849 ). Dar ce sa mai zicem cand atatea sute de dogmatisti au scris pe larg in aceasta privinta.
Asadar, de nu vor ajunge Bisericile, Ortodoxa si Catolica, la intelegere in aceasta privinta, atunci nu se va putea face unirea.
Intr-adevar, la oameni acest lucru este cu neputinta, dar nu si la Dumnezeu. De aceea am zis mai sus ca este trebuinta din partea celor doua Biserici de multa rugaciune si post catre Prea Induratul Dumnezeu, ca sa lumineze mintile celor ce le conduc, spre a putea ajunge la o intelegere comuna in aceasta privinta.
Fie ca acelasi Prea Sfant Duh, pentm care nu se pot intelege, sa se indure cu mila Sa prea mare si sa lumineze pe toti care doresc unirea Bisericilor apostolice. Sa le ajute Dumnezeu a afla calea cea mai buna si mai sfanta in aceasta privinta, care ar aduce mare bucurie si mare folos intregii Biserici a lui Hristos.

387. Care ar fi cauzele principale ale slabirii duhovnicesti a monahiismnlui nostru in vremea de azi ?
Cea dintai cauza a slabirii duhovnicesti a monahismului nostru de astazi este stricarea vietii de obste din manastiri. Imi aduc aminte de batranul staret al Manastirii Sihastria, Ioanichie Moroi, care, in sfintele posturi, venea la masa numai sambata si Duminica, caci in celelalte zile nu gusta nimic decat Sfanta Impartasanie. El ne spunea adesea : ” Cand se va strica viata de obste din manastiri, atunci se vor pustii manastirile” . Caci a trai fiecare de capul lui, a manca cand vrea si a face ce vrea este lucru cu totul strain de viata calugareasca. Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor Studitul zic ca ” in vietile de obste se vor mantui calugarii cu miile, iar in viata de sine unul la mie !”
Alt lucru greu este mancarea de carne la monahi si monahii. Dumnezeiestile canoane opresc cu totul acest lucru.
Alt lucru pierzator este punga aparte a monahilor. Auzi ce zice Sfantul Teodor Studitul : ” Unde vor fi monahi cu pungi aparte, acolo nu este obste de monahi sau adunari de preoti” ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 1 ). La fel zice si Sfantul Vasile cel Mare in privinta vietii de obste : ” Cel ce are lucru deosebit in viata de obste, s-a despartit pe sine de Biserica lui Hristos si s-a instrainat de dragostea Domnului. Unul ca acela sa fie neimpartasit cu Sfintele Taine pana se va indrepta. Iar de se obrazniceste a se impartasi cu Sfintele si Prea Curatele Taine, sa stie unul ca acela ca spre osanda mananca si bea Trupul si Sangele Domnului si va avea parte cu bubosul Gheenei si cu vanzatorul Iuda si ceilalti asemenea lor. Iar de ingaduie cineva din episcopi si egumeni sa se faca unele ca acestea si oranduiesc invataturi impotriva Sfintilor Parinti, vor da seama in ziua judecatii de apoi. Caci orice calugar care pune gand sa aiba avere personala in manastire sau in afara, spre negutatorie, acela se face fur si talhar de ale sale, precum Anania si Safira (Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, pag. 35-42).
Alt lucru care slabeste si pustieste viata monahala si duce la pierzare pe cei ce vietuiesc in manastiri este nespovedania sau rara spovedanie. Cuviosul Paisie, marele staret al Manastirii Neamt, zice : ” Deasa spovedanie este temelia vieti duhovnicesti in manastire” . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, aratand cat de mare este folosul deselor spovedanii, zice : ” De este cu putinta si in fiecare ceas si in fiecare zi sa te spovedesti” . (Putul, Cuvant la Cruce si la talhar, Buzau,1833, pag.11-20).
Noi recomandam calugarilor spovedania saptamanala, iar Sfintele Taine in medie la 3-4 saptamani. Sunt inca alte multe pricini prin care slabeste si se pustieste viata duhovniceasca in sfintele manastiri de calugari si calugarite. Eu am amintit aici numai de stricarea vietii de obste, de mancarea de carne, de punga, de averea deosebita si de rara spovedanie, fiindca acestea sunt cheagul principal prin care se formeaza si se intareste organizarea vietii calugaresti in sfintele manastiri si daca nu ne vom destepta mai devreme, mai tarziu va fi prea tarziu.

388. Cum trebuie sa fie un staret de manastire pentru a reusi sa reinnoiasca si sa organizeze viata de obste ? Cu ce ar trebui sa inceapa ?
Un staret bun trebuie sa aiba o practica veche in lucrarea tuturor faptelor bune si o ispitire de multi ani in viata manastireasca. In acest ” cel ce s-a ispitit mult, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute” . Apoi staretul sa fie un bun teolog si cunoscator al Sfintei Scripturi, al dogmelor Bisericii Ortodoxe, al Sfintelor Canoane, al Invataturilor Sfintilor Parinti si al randuielilor si slujbelor bisericesti. Apoi sa nu fie nici prea aspru, nici prea pogorator; ca sa stie a folosi scumpatatea si iconomia canoanelor de la caz la caz.
Pentru a organiza o manastire de monahi sau monahii, staretul sau stareta trebuie sa cunoasca bine viata de obste dupa randuiala Sfintilor Parinti, sa tina cu sfintenie la infranare, sa nu dezlege ceva impotriva Sfintelor Canoane, sa respecte randuiala Tipicului Mare al Bisericii Ortodoxe si sa fe pilda vrednica de urmat tuturor, luand parte la toate slujbele de zi si de noapte ale Bisericii. Sa fie un bun duhovnic pentru sine si pentru altii, sa tina cu mare tarie la slujbele si canoanele Bisericii, la spovedania sincera a monahilor din manastirea sa. La biserica si la masa sa puna totdeauna cuvant de folos din Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor si din invataturile Sfintilor Parinti, mai ales ale celor ce au vietuit in viata de obste si ale celor de prin pustie, care au fost adevarati sihastri si luminatori ai lumii. Apoi sa dea porunca si canon monahilor, ca la ascultare sa tina tacerea si sa aiba pururea in inima lor rugaciunea mintii : ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma” , stiind ca ascultarea fara rugaciune este argatie, dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul. Caci calugarul sau calugarita care face ascultare cu dragoste in manastire si are rugaciunea in minte, liturghie savarseste, dupa invatatura Sfintilor Parinti. Staretul sa aiba grija ca toti monahii sa vina regulat la slujbele de zi si de noapte ale bisericii, si sa puna povatuitori si supraveghetori in lipsa lui, la toate ascultarile din biserica si din afara si sa stie a se purta frumos si cuviincios cu lumea din afara si cu autoritatile civile si bisericesti in drept.
Aceste putine insemnate aici si altele de acest fel se cuvine sa impodobeasca sufletul unui staret, caruia Dumnezeu i-a incredintat conducerea unor suflete pe calea mantuirii, pentru care va lua multe cununi sau mare pedeapsa in ziua de apoi.

389. In intreg monahismul ortodox se simte o tot mai mare lipsa de duhovnici iscusiti pentru formarea de ucenici si innoirea vietii spirituale. Care este situatia duhovnicilor in manastirile noastre de azi ?
Intr-adevar, ducem o mare lipsa de duhovnici buni prin manastiri si parohii. Daca n-ai cheag nu poti face branza buna ! Duhovnicii buni si iscusiti intr-o manastire formeaza cheagul si esenta spirituala a intregii obsti pentru toti cei ce se nevoiesc intr-o manastire. De aceea zice Sfantul Vasile cel Mare ca staretul unei manastiri nimic sa nu faca fara sfatuirea parintilor duhovnicesti, care pot sa-l ajute la conducerea spirituala si administrativa a manastirii, cum citim in vechile randuieli ale vietii monahale sau Regulamentul Sfantului Vasile cel Mare despre viata de obste. De mare nevoie este in fiecare manastire de un duhovnic iscusit si chiar mai multi. Fara duhovnici buni niciodata nu se va putea organiza o viata duhovniceasca si o disciplina iscusita prin manastiri. Iscusinta unui duhovnic nu sta numai in a cunoaste canoanele si invataturile Sfintilor Parinti. Ci mai ales iscusinta in rugaciune si dragoste, iscusinta in traire si suferinta pentru fapta buna, castigata cu osteneala proprie, prin incercarea lucruilor. Staretul si duhovnicul sunt parintii sufletesti ai unei manastiri, precum tata si mama sunt parintii unei familii. Daca parintii sunt buni, plini de credinta si dragoste si copiii lor vor fi buni, plini de virtute in Hristos. Sa cerem de la Dumnezeu astfet de stareti si duhovnici buni, cuviosi, plini de dragoste si sfintenie.

390. Care dintre monahi poate fi un duhovnic bun ? Cine trebuie sa aleaga si sa formeze pe duhovnic ? Cum trebuie sa fie un duhovnic bun ?
Acel monah poate fi duhovnic si preot care are viata curata, care iubeste rugaciunea. Biserica si oamenii si este bine orientat in cunoasterea Sfintei Scripturi, in dogmele credintei ortodoxe, in Sfintele Canoane si in invataturile Sfintilor Parinti si care are o bogata experienta in viata duhovniceasca. Un duhovnic bun nu trebuie sa fie nici prea aspru, dar nici prea bland si nepasator, cand este vorba de povatuirea unui suflet pe calea mantuirii. Trebuie insa sa aiba indelunga rabdare la indreptarea sufletelor si sa fie cu adevarat om duhovnicesc, adica om de rugaciune si cu mila fata de toti. Candidatii de preoti si de duhovnici sunt alesi de catre duhovnicii batrani, in frunte cu staretul fiecarei manastiri ” sub inspiratia Duhului Sfant si cu rugaciunea intregii obsti ” . La fel se aleg si staretii. Semne vazute ale unui duhovnic si staret bun sunt : smerenia si dragostea pentru toti, iar semne nevazute sunt inlelepciunea, viata curata, rugaciunea si infranarea.

391. Parinte Cleopa, care sunt conditiile mantuirii, pe intelesul tuturor ?
Asa i-am pus eu odata intrebarea aceasta parintelui Paisie, duhovnicul nostru, iar el mi-a raspuns : ” Omul se poate mantui si in lume, si in manastire, si la oras, si la sat, si in padure, daca are aceste trei lucruri : credinta dreapta in Dumnezeu, fapte bune si smerenie, adica omul sa nu cugete ca are ceva al sau, ci ca tot ce are in viata este de la Dumnezeu. Cine are aceste trei lucruri, se mantuieste oriunde ar fi pe fata pamantului. Iar daca una dintre ele ii lipseste, nu se poate mantui nicidecum ” . Pe mine, cand ma intreaba cineva cum sa se mantuiasca, eu ii raspund asa : Ca sa ne putem mantui, cu darul lui Dumnezeu, trebuie sa respectam trei conditii, pe langa cele amintite mai sus. Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, adica sa-L iubim si sa ascultam de El, precum asculta un fiu bun pe tatal sau; sa avem catre aproapele inima de mama, adica sa avem mila fata de toti oamenii, fara deosebire si sa-i ajutam atat sufleteste, la mantuire, cat si trupeste, cu cele de nevoie vietii, dupa a noastra putere; sa avem catre noi insine inima de judecator, adica permanent sa ne judecam ca noi suntem mai pacatosi decat toti oamenii. Cine implineste aceste trei conditii, acela intotdeauna se roaga cu folos, se spovedeste cu lacrimi si se impartaseste cu vrednicie cu Prea Curatele Taine. Iar cine nu le respecta, niciodata nu se apropie cu vrednicie de cele dumnezeiesti.

392. Cum trebuie sa primeasca preotul la spovedanie pe cei care vin la el ?
Sa-i primeasca cu toata dragostea, ca pe fiii lui Dumnezeu si ca pe fratii lui buni. Preotului trebuie sa-i fie mila de acel crestin care a fost adus la el de ingerul lui pazitor pentru a-si curati sufletul prin Sfanta Spovedanie. Ca n-a venit inaintea lui, ci inaintea lui Dumnezeu, iar preotul este numai un martor pentru dansul la judecata. Deci, cum ii este lui Dumnezeu mila de toata lumea, asa trebuie sa-i fie mila si preotului de toti care vin la spovedanie si sa-i primeasca cu dragoste, sa-i cerceteze cu mila, sa le dea sfaturi bune si canon, dupa randuiala. Dar mila trebuie s-o uneasca cu dreptatea, blandetea cu asprimea, iconomia cu scumpatatea canoanelor. Pentru a intelege mai bine aceasta, preotul trabuie sa citeasca cu atentie Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic. Preotul, ca un doctor sufletesc, trebuie sa taie rana pacatului ca sa vindece. Adica sa dea si canon de pocainta celui ce se spovedeste, precum : post, metanii, milostenie, oprire un timp de la Sfintele Taine, daca are pacate grele, rugaciuni, mergere regulata la biserica, grija pentru copii etc. Cine dezleaga pacatele fara canon, fara promisiunea solemna ca nu mai face pacatul, acela isi ia pacatele penitentului asupra lui. La fel greseste si preotul care spovedeste in comun si nu face marturisirea credinciosilor individual, cu dezlegarea pe capul fiecaruia, sau impartaseste fara spovedanie si canon dupa a lui indrazneala si netemere de Dumnezeu. Acel preot va da greu raspuns inaintea infricosatului Judecator Iisus Hristos.

393. Care este starea sufletului ce moare spovedit, dar sub canon, adica nu a mai avut timp pentru implinirea pe pamant a canonului de la spovedanie ?
Crestinul care moare spovedit dar este sub canon, se mantuieste sigur, caci a fost dezlegat de pacate pe pamant. Sufletul lui poate fi scos din muncile iadului cu Sfanta Liturghie, cu milostenia si cu rugaciunile celor din familia lui. Numai cei ce mor nespovediti si cu pacate grele, de moarte, nu mai pot fi scosi din osanda, ci sunt numai usurati in munci prin rugaciunile Bisericii si prin milostenie. Cel spovedit isi face canonul fie pe pamant, fie in iad.

394. Spune-ti-ne ceva despre barbat si femeie ?
Dumnezeu l-a facut pe om, iar ” ca omul sa nu fie singur „, i-a facut femeie din coasta sa. Intelepciunea nemarginita a lui Dumnezeu n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, nici pe barbat cu ale femeii. Fiecare dintre cei doi au insusirile lor si numai barbatul cu femeia pot forma omul intreg. Femeia este egala cu barbatul numai dupa fire, nu dupa dregatorie, caci este facuta din trupul barbatului. Ea este supusa barbatului, mai ales dupa caderea din rai, caci sarpele a ispitit pe om prin femeie. De aceea si Dumnezeu ii da canon : ” sa fie intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani” (Facere 3, 16). Femeia este supusa barbatului, dar numai dupa Dumnezeu, adica in cele bune. Daca este silita de sotul ei sa faca avort si orice pacat, atunci nu trebuie sa-l asculte, ca nu are pacat; iar daca il asculta la cele rele, amandoi iau pedeapsa egal. Sufletul femeii, ca si trupul, sunt egale cu ale barbatului, vrednic de aceleasi rasplati sau pedepse.

395. Spuneti ne ceva despre vrednicia duhovnicului si limitele lui.
Duhovnicul, la spovedanie, reprezinta pe Hristos pe scaunul de judecata El primeste spovedania si dezleaga in numele lui Hristos, prin harul Duhului Sfant. Nu preotul singur leaga si dezleaga, ci Hristos prin mainile si cuvantul lui. De aceea este foarte mare harul si raspunderea duhovnicului. Preotul in scaunul de spovedanie este pentru credinciosi parinte, doctor si judecator. De Taina Spovedaniei depinde mantuirea tuturor credinciosilor. Aici este vrednicia duhovnicului, sa poata castiga cat mai multe suflete, iar nu sa le piarda, ca Hristos S-a rastignit pentru toti oamenii.
Preotul trebuie sa faca tot ce-i sta in putere pentru mantuirea credinciosilor sai, de care depinde si mantuirea lui. Cel ce pacatuieste, raneste dreptatea lui Dumnezeu : Dar de se marturiseste dupa randuiala si paraseste pacatul, este dezlegat si iertat. Primul pas al spovedaniei este cainta pentru pacatele facute si venirea cu credinta la duhovnic. Al doilea pas este spovedania prin viu grai, individual, iar nu in comun, a pacatelor facute si nespovedite pana atunci. Al treilea pas al spovedaniei este primirea canonului cu hotararea de a nu mai pacatui si dezlegarea de pacate, fara de care marturisirea nu are nici o valoare. Dezlegarea se face individual, prin punerea mainilor in forma de cruce pe capul penitentului. Ne invata Sfintii Parinti ca daca dezlegam pe cineva inainte de a fagadui ca face canonul si paraseste pacatele, atunci pacatele lui cad asupra duhovnicului. Spovedania trebuie sa fie facuta cu voia fiecaruia, nu din sila sau obligat de cineva, ci numai indemnat. Apoi sa fie sincera si intreaga, nu pe jumatate; sa fie facuta cu umilinta, fara a da vina pe altcineva si cu hotarare ca nu mai face pacatul.
Un duhovnic nu poate dezlega toate pacatele, mai ales cele ale clericilor, in legatura cu savarsirea Sfintelor Taine si alte cazuri grave anticanonice. Toate aceste pacate trebuie spovedite ierarhului locului, singurul care le poate dezlega. In toate cazurile grele, preotul trebuie sa ceara sfatul si dezlegarea ierarhului. Preotul nu poate dezlega casatoriile intre rudenii, sau alte pacate cu totul impotriva invataturii ortodoxe, a moralei si a Sfintelor Canoane. Iata ce spune si Sfantul Efrem Sirul : ” Pagan este preotul care dezleaga ceea ce au legat dumnezeiestile Canoane ” . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice : ” Mare prapastie este unde Canoanele nu stapanesc si mare primejdie apasa asupra preotului care nu cunoaste dumnezeiestile Canoane ” . Intre Dumnezeu si om este pusa Taina Sfintei Spovedanii, care este al doilea botez, singura care ne iarta pacatele facute dupa Botez. De aceea, omul care moare nespovedit, este ca si cum ar muri nebotezat. Nu-l mai ajuta rugaciunile Bisericii. Dupa moarte, preotii nu mai pot dezlega pacatele nespovedite in viata, ca nu suntem noi mai milostivi decat Dumnezeu, Care zice : ” In ce te va gasi, in aceea te va judeca ” . Mare grija trebuie sa aiba credinciosii ca nimeni din familia lor sa nu ramana nespovediti in posturi, iar daca au pe cineva batran si bolnav in casa, sa cheme imediat un preot sa-l spovedeasca si impartaseasca, ca sa nu moara nedezlegat si neimpacat cu Hristos, Mantuitorul nostru.

396. Spuneti-mi cateva cnvinte despre valoarea smereniei.
Smerenia este cel mai mare tezaur al mantuirii noastre. Auzi ce spune Sfantul Isaac Sirul : ” Ajunge pentru mantuire intristarea mintii si smerenia in loc de toata fapta buna trupeasca si sufleteasca” . Iar mai departe spune : ” Daca am facut metanii, nu m-am mantuit; daca am privegheat, nu m-am mantuit; daca am tinut fecioria, nu m-am mantuit; daca am facut milostenie, nu m-am mantuit; daca am postit, nu m-am mantuit” , dar spune Duhul Sfant prin gura psalmistului : ” Smeritu-m-am si m-am mantuit !” . Asadar, smerenia ne asigura cel mai mult mantuirea, urmata de milostenie. Cu aceste doua virtuti se mantuiesc cel mai usor atat mirenii, cat si calugarii. Sa ravnim cu toata inima aceste doua mari fapte bune, ca sa vedem pe Hristos in lumina slavei Sale.

397. Spuneti-ne cateva cuvinte si despre milostenia crestina.
Milostenia este fiica cea mai mare a dragostei crestine. Milostenia are valoare deplina, numai daca este facuta in numele lui Hristos. Altfel, nu ne ajuta la mantuire, milostenia avand valoare doar de ajutor social, umanitar. Cea mai mare milostenie crestina este vestirea cuvantului lui Dumnezeu spre mantuirea oamenilor. Iata ce spune Sfantul Grigorie Teologul despre aceasta : ” Cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu spre folosul altuia este mai mare ca cel ce inviaza mortii. Ca cel ce inviaza mortii cu rugaciunea a inviat numai trupul, iar cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu la oameni, inviaza sufletele !” . La fel Sfantul Ioan Gura de Aur zice despre milostenie : ” Cel ce face milostenie este mai mare ca cel ce inviaza mortii ” . Sfanta Scriptura zice iarasi : ” Cel ce face milostenie va fi ca gura Mea „. Si in alt loc : ” Cel ce face credincios din necredincios, ca gura Mea se va chema ” , caci ” Milostenia acopera multime de pacate ” .
Cine face milostenie se aseamana cu Dumnezeu care miluieste pe tot omul, fara alegere ca este bun sau rau. Sa facem milostenie dupa putere, materiala si sufleteasca, in toata viata noastra, pentru a culege roadele ei in ceruri. Cine seamana aici jos, va culege roadele faptelor bune acolo sus, in fata tronului Prea Sfintei Treimi.

398. Ne intreaba credinciosii : Cand va fi sfarsitul lumii ?
Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii ” prooroci mincinosi ” si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii.

399. Spuneti-ne cateva ganduri despre sfanta rugaciune.
Spun unii din Sfintii Parinti : ” Sa nu uiti pe Domnul in vreme de liniste, ca sa nu te uite nici El in vreme de ispite si razboi „. Cat de mare adevar spun aceste cuvinte ! Adica sa ne rugam si sa laudam pe Dumnezeu cand suntem in pace si inca nu ne dau razboi diavolii prin ganduri si patimi. Iar cand duhurile satanei se vor ridica asupra noastra cu cugete patimase, cu razboiul mandriei, al desfranarii, al trandaviei, al lacomiei si indoielii, atunci darul lui Dumnezeu ne va ajuta sa biruim patimile si cursele vrajmasului. Caci cand te lupti cu diavolul, se lupta si el cu tine. In timpul ispitelor, numai cu rugaciunea si cu smerenia vom putea alunga si birui pe diavoli. Mai ales sa zicem atunci Rugaciunca lui Iisus. Numele Mantuitorului ca o sabie taie si alunga pe diavoli si te poate scapa de caderea in pacat.
Rugaciunea il face pe om atotputemic si nimic si nimeni nu-l poate birui pe omul rugator. Nici oamenii rai, nici diavolii, nici frica mortii, nici saracia, nici boala, nici mandria, nici razboiul desfranarii. Omul care se roaga permanent este de neinvins. Insa trebuie sa fie inarmat cu smerenia, sa se considere ca este nimic si numai Dumnezeu este totul in toti si in toate.

400. Cum trebnie sa mearga credinciosii la biserica ?
Mai intai trebuie sa mearga regulat la biserica, adica cat mai des, in fiiecare Duminica si sarbatoare, afara de cazuri grele de boala, spital, neputinta, serviciu. Apoi sa mearga la biserica impacati unii cu altii, ca biserica este casa Domnului, care este Dumnezeul dragostei. Cine nu iarta si uraste pe aproapele, nu poate intra niciodata in biserica, nu poate da slujba la altar, nu poate zice Tatal nostru ca nu-l primeste Dumnezeu. Apoi sotii sa tina curatenie inainte cel putin doua zile unul cu altul si sa aduca si pe copiii lor la biserica pentru a invata dreapta credinta si a creste in frica de Dumnezeu. Credinciosii sunt datori sa mearga din timp la sfintele slujbe, iar nu dupa inceperea Sfintei Liturghii. Ei trebuie sa asculte la biserica atat Sfanta Liturghie; cat si Vecernia, Utrenia, Acatistul, predica zilei, citirile si cantarile de la strana si toate invataturile crestine din gura preotului. Daca nu pot veni din timp la slujba, credinciosii trebuie sa se inchine la icoane numai dupa terminarea Sfintei Liturghii, ca sa nu tulbure linistea slujbei si a celor din biserica.
Credinciosii, mai ales femeile, trebuie sa se imbrace cuviincios cand vin la biserica. Este mare pacat pentru ele sa se poarte cu imbracaminte necuviincioasa, nu numai in biserica, ci si acasa, la lucru, pe strada, si mai ales cand se roaga. Sa vina la biserica cu capul acoperit, imbracate in haine femeiesti, iar nu barbatesti, nevopsite pe fata si pe unghii si sa stea cuviincios la sfintele slujbe. Este oprit credinciosilor sa plece din biserica inainte de sfarsitul slujbei. Sfantul Ioan Gura de Aur ii aseamana pe aceia cu Iuda vanzatorul, care a plecat de la Cina Domnului inainte de sfarsit. Sfanta Liturghie are aceeasi valoare cu Cina cea de Taina.
Deci sa pretuim biserica, sa iubim biserica, sa mergem regulat, cu dragoste si impacati la biserica, sa ascultam cu evlavie sfintele slujbe si cuvintele de invatatura, sa cantam si sa ne rugam impreuna in biserica, pentru ca astfel sa ne intoarcem la casele noastre hraniti duhovniceste si intariti in credinta si iubire. O slujba ascultata cu evlavie ne aduce pace si bucurie in casa si in inima si tine pana la cealalta Duminica. Biserica este mama noastra cea de obste. Sa o iubim si sa ascultam de pastorii nostri sufletesti, ca astazi s-au ridicat multi pastori si prooroci mincinosi, lupi imbracati in piei de oi, care indeamna pe crestini sa lase Biserica, pastorii ei cei sfinti, Sfanta Liturghie, Sfanta Cruce, pe Maica Domnului si pe toti sfintii si sa mearga la adunarile lor in afara de Biserica. Mantuirea este numai in Biserica, pe care a intemeiat-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, iar afara de Biserica sunt lupii rapitori, proorocii mincinosi si amagitorii. In Biserica este viata si mantuirea noastra, iar afara este pierzarea, intunericul si moartea celor ce se lasa de Biserica lui Dumnezeu.

401. Ce sa faca cei ce au pagube in casele lor ?
Cea mai folositoare rugaciune pentru cei ce au fost pagubiti sau jefuiti este Acatistul Sfantului Mucenic Mina, cu o zi de post. Paguba pe care o sufera cineva este considerata ca o milostenie la Dumnezeu; ea nu este trecuta cu vederea. In Biserica Ortodoxa, cel mai grabnic ajutator pentru pagube si furturi este Sfantul Mare Mucenic Mina. De aceea, in asemenea cazuri, ii citim cu post si evlavie acatistul si unele rugaciuni. Multi din cei ce fac aceasta cu credinta, afla lucrurile disparute si pe cei ce le-au rapit.

402. Ostasii care mor pe front pentru tara si Biserica, cum pot fi pomeniti la sfintele slujbe ?
Ostasii care mor in lupta pentru apararea tarii si a credintei in Dumnezeu, spune Sfantul Atanasie cel Mare, pot fi considerati ca martiri, pentru ca ei se jertfesc pentru apararea credintei adevarate si pentru salvarea vietii aproapelui, adica se sacrifica din iubire pentru a salva viata celor de aproape ai lor. De aceea se socotesc ca martiri si eroi si se face pomenire deosebita pentru ei la biserica. Apoi Biserica se roaga pentru biruinta ostasilor in razboi, precum pe timpul fratilor Macabei : ” Iuda a chemat pe Domnul sa-i fie ajutor si povatuitor in razboi” (II Macabei 12, 36).
Si in alt loc : ” Faceti razboi astazi pentru fratii vostri” ( I Macabei 5, 32 ).

403. Cum putem dobandi mai usor pacea inimii sufletului ?
Spune Sfantul Isaac Sirul : ” Impaca-te, omule, cu sine-ti, si ai impacat cerul cu pamantul !” . Sunt patru principii sau cai de a ne impaca cu noi, adica de a dobandi pacea inimii si a sufletului, si anume : a) Sa te multumesti in viata cu foarte putine dintre cele necesare vietii; b) Sa alegi locul cel mai de jos si sa fii sub ascultare; c) Sileste-te sa faci mai mult voia altuia decat a ta; d) Roaga-te lui Dumnezeu sa se faca intotdeauna voia Sa intru tine, adica sa ne lasam in viata intru toate in voia lui Dumnezeu si tot ce ni se intampla sa credem ca sunt dupa voia Lui. De vom face acestea, vom avea multa pace in suflet si mare nadejde de mantuire.
Sa ne ostenim ca sa nu pierdem pacea inimii, ca daca se tulbura inima omului, se tulbura toate puterile sufletesti din om, caci inima este centrul vietii noastre firesti, adica pamantesti, si a celei duhovnicesti. Cand avem pe Hristos in inima noastra, am impacat cerul cu pamantul, caci Hristos este ” Domnul pacii” . Sa cugetam la cuvintele Sfantului Martir Papia, care, fiind aruncat in foc pentru ca nu voia sa se lepede de credinta in Dumnezeu, zicea : ” Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decat arde focul acesta trupul meu ! ” .

404. Care este temelia vietii monahale chinoviale ? Dar a celei pustnicesti ?
Temelia vietii calugaresti in manastiri cu randuiala de obste este ascultarea, urmata de rugaciune; iar a vietii de liniste, pustnicesti, este rugaciunea neincetata. In viata de obste, diavolul se lupta cu calugarii indirect, prin oameni, pentru ca sunt sub ascultare si smerenie si nu fac voia lor, ci totdeauna voia altora. Iar in viata de liniste, calugarii se lupta cu diavolul piept la piept si nu pot rezista si birui daca nu se intaresc prin rugaciune si harul lui Dumnezeu. De aceea nu multi au sporit in nevointa pustniceasca, pentru ca acolo esti la mucenicie, ca in cuptorul Babilonului. Zice Sfantul Isaac Sirul ca ” puterea imparatului este intru multa ostire, iar taria calugarului este intru multa rugaciune ” . Nevointa in liniste este culmea, varful vietii monahale duhovnicesti. Aceasta a dat cei mai mari cuviosi si sfinti in viata monahala.

405. Cum trebuie intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel : ” Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor, ca stea de stea se deosebeste in stralucire” ? (I Corinteni 15, 41).
Iata talcuirea duhovniceasca a acestor cuvinte : Cu soarele sunt asemanati cei desavarsiti, care stralucesc, adica lumineaza si pe altii, dar isi pastreaza si stralucirea lor. Cei mai putin desavarsiti se aseamana cu luna, care, in vreme de ispite isi pastreaza intotdeauna pacea si linistea lunii. Iar ceilalti drepti sunt asemanati cu stelele, care se deosebesc ca marime si stralucire, pe masura faptelor lor. Stelele simbolizeaza pe toti dreptii mantuiti, care nu sunt numarati printre sfinti. Prin cuvintele ” Stea de stea se deosebeste in stralucire” , sa intelegem ca om de om se deosebeste unul de altul cu asezarea interioara a sufletului si a inimii.

406. Spuneti-ne ceva despre Maica Domnului.
Maica Domnului a fost aleasa de pronia divina mai inainte de intemeierea lumii, pentru a-L naste pe Hristos in trup. Ea a fost nascuta de Dumnezeu pentru ca prin ea sa vina mantuirea neamului omenesc, iar neamul omenesc a fost innoit prin Maica Domnului. Astfel, fiind aleasa sa nasca pe Hristos in lume, Maica Domnului a contribuit cel mai mult dintre oameni la mantuirea oamenilor. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca la inceput femeia a fost facuta din barbat, fara de femeie, iar Maica Domnului a nascut Barbat fara de barbat, din Duhul Sfant. Eva se numeste viata (cuvantul Eva inseamna viata in limba aramaica ) din doua pricini : intai, pentru ca Eva este mama fireasca a tuturor oamenilor pe pamant; apoi, se numeste viata pentru ca prin a doua Eva, adica Maica Domnului, avea sa se innoiasca neamul omenesc.
Prin Maica Domnului cand S-a zamislit Hristos, s-a unit firea lui Dumnezeu intreg cu firea omului intreg. De aceea Hristos are doua firi si doua voi, una dumnezeiasca si una omeneasca, dar formeaza o singura persoana. Maica Domnului nu este camara a intruparii lui Hristos ci este scaun si visterie a Dumnezeirii, caci si Fiul si Duhul Sfant S-au odihnit peste ea. Arhanghelul Gavriil ii spune Maicii Domnului ” cea plina de har” , pentru ca multe haruri s-au revarsat peste ea si, prin nasterea Fiului lui Dumnezeu in lume, ea s-a facut scaun si tron al Prea Sfiintei Treimi. Deci, daca Gavriil si toti ingerii o lauda si o cinstesc, cum nu suntem datori noi pacatosii s-o laudam si s-o cinstim ? De aici se vede cat de mare este pacatul sectantilor care hulesc si necinstesc cel mai mult pe Maica Domnului. De aceea ei vor fi chinuiti in iad impreuna cu ingerii cazuti, pentru ca hulesc pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care este a patra fata din ceruri, dupa Sfanta Treime. Prin Maica Domnului s-a facut cea mai inalta unire, unirea cea dupa ipostas a celor doua firi in Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

407. Spuneti-ne cateva cuvinte despre Sfinti.
Sfintii toti se roaga in cer pentru mantuirea lumii, impreuna cu Maica Domnului. Ei petrec in gradina raiului si impreuna cu ingerii slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant. Noi, crestinii, suntem datori sa cinstim pe sfinti, ale caror nume le purtam pe pamant, sa le cerem ajutorul si rugaciunea, sa le imitam viata si sfintenia si impreuna cu ei sa inaltam rugaciuni de lauda, de multumire si de cerere inaintea tronului Prea Sfintei Treimi : De vom duce aici viata curata, in rugaciune, smerenie, iubire si infranare, vom dobandi sfarsit crestinesc si vom fi primiti si noi in bucuria si fericirea sfintilor lui Dumnezeu, din imparatia cerurilor, pe care toata viata o dorim.

408. Spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Paisie Olaru, duhovnicul cel mai iubit din obstea Manastiri Sihastria.
Pe parintele Paisie, duhovnicul meu, il stiu de aproape 70 de ani. In anii 1925-1930 era pustnic in padurile din jurul schitului Cozancea-Botosani. Inca de atunci veneau la sfintia sa credinciosi din satele vecine sa-i ceara rugaciuni si sfaturi. La el veneam si noi, copiii, cu mama, din satul Sulita, caci eram aproape de Cozancea. Datorita lui am venit noi cinci frati la manastire. Pe urma, in 1947, cand eram eu staret la Sihastria, l-am adus de la Cozancea la Sihastria si l-am numit duhovnic oficial al intregii obsti. In 1949, cand am plecat ca staret la Manastirea Slatina cu 30 de calugari, l-am luat si pe parintele Paisie ca duhovnic al soborului de acolo. Dupa 4 ani, pe cand eu eram in muntii Rarau, sfintia sa a revenit la Sihastria.
Parintele Paisie a fost 40 de ani duhovnicul si sufletul acestei manastiri, a crescut sute de ucenici prin manastiri si are nenumarati fii duhovnicesti prin toate partile tarii. Sfintia sa are blandete si dragoste multa pe care multi dintre noi nu o avem. Dar nu se cuvine sa povestim viata nimanui cat este in viata. Ca spun Sfintii Parinti : ” Sa nu fericim pe nimeni inainte de sfarsit si sa nu deznadajduim pe nimeni inainte de mormant” . Dar suntem datori sa ne rugam unii pentru altii, ca sa fim si la Dumnezeu impreuna, cum suntem aici pe pamant.

409. Cum trebuie sa fie un bun calugar si care sunt virtutile ce se cuvine sa-i impodobeasca viata ?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, un adevarat calugar este bine sa se impartaseasca din toate faptele bune cate putin. Dar mai mult sa prisoseasca smerenia caci aceasta este poarta a Cerului; iar smerenia din ascultare se naste. Cununa tuturor faptelor bune ramane insa dragostea. Aceasta duce sufletul de la poarta Cerului inaintea tronului Prea Sfintei Treimi.

410. Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri din manastirile noastre ?
Am imbatranit in zile rele ! Ce sfaturi bune sa mai dau ?
Intotdeauna mi-am ranit stiinta gandului, invatand pe altii cele ce eu n-am lucrat. Am invatat multe si pe calugari si pe mireni, dar eu nici cu varful degetului nu m-am atins de cele ce am invatat pe altii. Sunt plin de pacate si niciodata nu plang pentru ele. Imi place sa arat altora calea cea buna si eu pururea lucrez cele rele. Sunt iubitor de aratare, iar inauntru sunt plin de toate rautatile si niciodata nu ma hotarasc sa pun inceput bun. Vad ca am imbatranit in rele si sunt bolnav cu trupul si cu sufletul, dar de moarte nu-mi aduc aminte, nici de muncile care ma asteapta pentru trairea mea cea cu nesimtire si prea impietrita. Imi aduc aminte cateodata de marii nevoitori care au trait mai demult in aceasta sfanta manastire, care dormeau in sicrie si se sileau la plangere si lacrimi, dar eu stau ca o stanca cu totul in nesimtire. Orice vorbesc pentru indreptarea altora, ma mustra pe mine mai mult decat pe ei, ca nu fac cele ce zic si zilele se scurteaza si vremea nemerniciei mele pe acest pamant se apropie. Se sting ca fumul zilele mele, iar eu nici o pregatire nu am pentru plecare la fratii mei si pentru darea mea de seama in fata preavesnicului Mantuitor si Judecator. Nu mai insir multe, ca niciodata nu voi putea spune intunericul rautatilor mele.
Insa calugarii tineri, de vor cugeta mereu la invataturile Mantuitorului si la exemplul sfintilor, de vor lua amintela sfaturile batranilor si la fagaduintele date la calugarie si le vor pune in practica, mari se vor chema in imparatia lui Dumnezeu si cu cuviosii cei de demult se vor numara. Sa fie oameni de rugaciune si smerenie, sa catatoreasca in viata sub ascultare, sa-si infraneze mereu limba si pantecele, si sa pastreze cu sfintenie ingereasca fecioria si iubirea de frati. Cu aceste fapte bune, ca cu niste arme de foc vor birui pe diavoli, vor taia ispitele, vor alunga gandurile, vor curati mintea si inima, vor urca scara virtuitilor pana la cer si vor dobandi pe Hristos si viata vesnica inaintea multor invatati si intelepti ai lumii.

411. Ce sfaturi dati calugarilor batrani, care v-au cunoscut din anii tineretii ?
Sa se roage pentru mine cel imbatranit fara pocainta. Oare unde este linistea mea cea iubita din anii tineretii si bucuria duhovniceasca pe care le aveam cand pasteam oile Manastirii Sihastria prin padurile si poienile acestea ? Ca umblam cu oile cu fratele meu Vasile si purtam in gluga numai Vietile Sfintilor si o bucata de paine pe care o mancam catre seara, dupa ce terminam de citit toata Psaltirea. Acum toti parintii de varsta mea din Sihastria s-au dus la Domnul. Adeseori ma duc in cimitir si ma rog la mormintele fratilor mei. Am ramas in viata eu printre cei mai batrani. De aceea stau mereu in asteptarea Mirelui Hristos, ca nu cumva sa vina in ceas de zi sau in miez de noapte si sa ma afle dormind si fara untdelemn in candela. In aceasta asteptare, ce sfaturi sa mai dau parintilor batrani care asteapta ca si mine plecarea din trup ? Sa faca ce mai pot din cele ce n-au facut la tinerete, sa se roage neincetat cu nadejde si cu lacrimi, sa fie cat mai des si curat spovediti, si gata, cu candelele aprinse in asteptarea Mirelui. Fericit va fi calugarul acela pe care il va gasi Domnul la rugaciune, dezlipit de toate lucrurile si grijile pamantesti, cu sufletul plin de bucuria mantuirii si arzand pentru dragostea Prea Sfintei Treimi.

412. Este bine ca manastirile si duhovnicii calugari sa primeasca pe mireni pentra rugaciune, spovedanie si cuvant de folos ?
Cum sa nu, parinte Ioanichie. Mai ales ca avem un popor asa de credincios. Ei se mantuiesc si se intaresc prin noi si noi prin ei. Asa au facut manastirile si calugarii nostri dintotdeauna. Asa s-a pastrat sufletul neamului nostiu, credinta strabuna ortodoxa si evlavia traditionala a romanilor. De aceea sunt in fiecare manastire si schit camere de oaspeti, numite arhondarice si un parinte randuit anume cu primirea lor. Oare nu stim noi ca odata cu credinciosii, cu saracii si cu toti cei ce vin la manastire in numele Domnului, vine si binecuvantarea lui Hristos in manastirea aceea ? Iar in manastirea care nu primeste gratuit credinciosi la rugaciune, la odihna si la masa, se indeparteaza binecuvantarea Mantuitorului Hristos din lacasul si obstea aceea. Toate manastirile noastre, de cand le stiu, au primit si odihnit cu dragoste pe credinciosii oaspeti.
Si toti marii duhovnici, ba chiar si sihastrii pe care i-am cunoscut in Moldova, primeau pe credinciosi, ii sfatuiau, ii spovedeau si le dadeau carti religioase, icoane si cuvinte de mantuire. Unii mergeau chiar prin sate cand erau chemati. Unii cresteau multi fiii duhovnicesti dintre mireni, altii dadeau ajutoare la zidirea bisericilor, altii distribuiau carti sfinte si faceau misiune evanghelica Iar calugarii din manastiri ajutau lumea si pe mireni cu rugaciunea. Aceasta este chemarea noastra si pe viitor. Sa ducem viata monahala si mai curata, sa aparam dreapta credinta si sa ajutam si la mantuirea oamenilor cu rugaciunea, cu viata si cu cuvantul. Sa nu uitam ca multi credinciosi ne intrec cu faptele bune pe noi calugarii ! Mai ales cu credinta, cu evlavia si cu smerenia.

413. Ce sfaaturi de folos dati preotilor si credinciosilor nostri de la sate si orase, care va cunosc si va pretuiesc ?
Ce sfaturi sa dau eu, un calugar simplu, necarturar, la preotii care au pregatire carturareasca si studii teologice inalte ? Sfintia ta stii ca eu am fost la parintii mei pastor de oi din copilarie.
Si dupa ce am venit la sfanta Manastire Sihastria, tot la oi am fost dat la ascultare, mai bine de zece ani. Apoi, odata, in vara anului 1942, fiind la tunsul oilor sub un fag frumos, au venit parintii din consiliu si m-au luat sa fiu cu grija manastirii, caci era arsa de foc, iar staretul era batran si bolnav.
Stie Prea Bunul Dumnezeu cate scarbe, griji si necazuri am avut din cauza ca am parasit ascultarea cea linistita de la oi. Ce sfaturi sa dau eu preotilor ? Oare ei nu au Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti pe care le-au studiat atatia ani in seminariile teologice si in facultati ? Sa le ajute Bunul Dumnezeu sa nu uite cele ce au invatat, ca de la mine nu au ce invata. De crestinii mireni imi este mila, ca vin pe la manastiri cu credinta si smerenie, ” ca niste oi fara pastor „, cu fel de fel de necazuri. Eu pe cei care vin la mine ii primesc si cat mila Domnului imi da sanatate si cuvant pentru credinta lor curata, pe atat ii invat si-i sfatuiesc, ii imbarbatez si le spun cate ceva de folos pentru mantuirea lor. Zice undeva Sfantul Efrem Sirul ca in ziua judecatii de apoi vom vedea crestini care nu au awt pregatire carturareasca stralucind ca soarele, iar noi, carora ni se pare ca stim multe, vom fi departe de fericirea cea vesnica, ca Dumnezeu nu se uita la hainele si numele noastre, ci la smerenia inimii. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care zice : ” Cei tari, tare se vor certa ” si ” carora li s-a dat mult, mult se va cere de la ei ” …, ” ca mai mult va fi batuta sluga care a stiut voia Domnului si n-a facut-o !”
Asadar, sa ne fie mila de bunii nostri crestini, atat de blanzi si smeriti care vin la manastiri si, pe cat ne ajuta mila si indurarea Domnului, sa-i ajutam in nevoile lor. Totdeauna sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului care zice ca ” De mila Domnului este plin pamantul ” ( Psalm 118, 64 ) si iarasi zice ca ” Indurarile Lui sunt peste toate lucrurile Lui ” ( Psalm 144, 17 ). Cred ca pentru multimea celor smeriti si necajiti si a copiilor nevinovati tine Prea induratul Dumnezeu lumea aceasta ! Zice dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul in Cuvantul sau Catre pastor. ” Ca nu poate aduce cineva lui Dumnezeu un dar mai mare decat sufletele oamenilor ” . Mare adevar este aici, si un suflet este mai scump decat toata lumea, dupa cuvantul Domnului, Care zice : ” Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau ?” ( Marcu 8, 36-37 ). Asadar, datoria noastra si a preotilor de la orase si sate este de a ne sili sa ajutam la indreptarea sufletelor pe calea fericita a mantuirii. Nu vom putea indrepta pe toti. Acest lucru ni-l arata vasul alegerii si gura lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel, care zice : ” Tuturor toate m-am facut, ca macar pe unii sa-i mantuiesc ” (I Corinteni 9, 22).
Imi aduc aminte si de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur car zice : ” Eu predic aici din amvon la aceasta mare multime care v-ati adunat astazi la biserica si de vor crede o suta, plata insutita voi lua. De vor crede saizeci sau treizeci, nu mica imi este plata; iar daca numai unul se va intoarce nici asa nu ma imputinez, caci si unul este mai scump decat toata lumea. Iar daca nici unul nu se va intoarce – zice el – eu nu voi inceta a va vorbi, caci si fantanele izvorasc si izvoarele curg, macar de va bea cineva apa din ele sau nu, ele isi fac datoria de a izvori si de a curge intotdeauna” (Cuvant la Cincizecime). Insa pentru ca cuvintele preotului sa ajunga la inimile credinciosilor, trebuie sa predice mai intai cu viata sa personala si apoi cu cuvantul. Apoi sa fie om de rugaciune, sa-i iubeasca pe oameni si slujbele Bisericii, sa aiba familie model, sa nu fie lacom, zgarcit si iubitor de averi; sa fuga de betie, de desfranare, de mandrie si de orice fel de sminteli. Iata chipul unui adevarat preot.

414. Parinte Cleopa, ce sfaturi de mantuire imi dati si mie personal, ca si tuturor ucenicilor Sfintiei Voastre ?
Ce sfaturi sa dau eu la cei care sfatuiesc pe multi si au pregatire atat de bogata ? Sfintia ta, care ai marea Evanghelie si izvoarele cele curate ale Sfintilor Parinti, nu cauta sa te adapi dintr-un parau rece si glodos. Nu lasa ” painea cea vie care s-a coborat din cer ” , cu care pururea trebuie sa-ti hranesti mintea si sufletul si nu cauta painea cea de tarate, amestecata cu neghine amare ! Ai atatea izvoare dumnezeiesti in Sfanta Scriptura si la Sfintii Parinti, care pot sa-ti racoreasca setea cea duhovniceasca si sa-ti invioreze sufletul spre a-l face sa zboare la cer. Nu ai ce invata de la mine, ca eu sunt rob al patimilor si orice as vorbi, spun numai din memorie si nu din lucrare. Ar trebui sa-mi aduc aminte de cuvintele marelui Apostol Pavel, care zice : ” Cel ce inveti pe altii, pe tine nu te inveti ?” . Fericit este cel ce predica tacand, prin lucrare, cum zice Sfantul Isaac Sirul : ” Cuvantul, si strigand, supara pe multi, iar viata, si tacand, pe multi ii foloseste” . Tot el zice : ” Altul este cuvantul lucrarii si altul cuvantul cel frumos si fara iscusinta al lucrurilor… caci precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti si nu poate apa aceea sa-i racoreasca setea si precum este omul care vede lucruui frumoase, asa este cuvantul fara de lucrare” (Filocalia, vol. X, Cuvantul I – Pentru lepadarea de lume).
Am insemnat aici cuvintele acestui mare parinte, ca pe o pecete adeveritoare asupra celor ce vorbesc, dar nu fac, asemenea mie celui ce imi place amanetul rusinii fata de cele ce vorbesc, fiindca pururea rusinez pe a mea stiinta, ca una vorbesc si alta face Numai la dreapta si infricosata judecata cea de apoi se va arata roada celor ce au vorbit din lucrare si care prin osteneala si truda si-au impodobit camara nadejdii sufletelor lor. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, ca niciodata nu a zis : ” Vai tie, desfranata !” Sau : ” Vai tie, vamesule !” … Sau : ” Vai tie, talharule !” Ci tot vaiul l-a intors asupra fatarnicilor, a celor plini de ura, de mandrie si orbiti de intunericul invidiei, al vicleniei si al iubirii de aratare ! Ca nu se uita Dumnezeu la cele ce vorbim noi, ci la cele ce lucram spre slava Lui. Asadar, am ajuns ca o fantana necuratita care adapa pe multi, iar pe sine nu se poate curati, si ca unul ce vopseste apa pe pereti, dar nu poate cu acea apa a-si racori setea lui. Fericiti sunt cei ce tac si lasa mai intai sa vorbeasca faptele lor, apoi vorbesc si ei din traire proprie si din prisosinta inimii lor. Am auzit si cuvantul care ma mustra : ” Fratilor, nu fiti multi invatatori, stiind ca mai mare osanda vom lua” ( Iacob 3,1 ).
Sa ajute mila Domnului nostru Iisus Hristos tuturor si mie pacatosului, ca sa nu fiu mustrat in ziua cea mare a judecatii de cele ce am invatat pe altii, dar eu n-am facut.

415.Va multumesc din toata inima, Prea Cuvioase Parinte Cleopa, in numele tuturor ucenicilor si credinciosior care va cunosc si va pretuiesc, pentru aceste sfaturi duhovnicesti izvorate dintr-un suflet ranit din pruncie de dragostea lui Hristos.
Rugati-va pentru mine, parinte Ioanichie, ca in curand astept sa ma cheme Hristos din trup. Sa ne rugam unii pentru altii ca sa fim primiti cu totii in lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi.

Arhimandrit Cleopa Ilie
Arhimandrit Ioanichie Balan

Ne vorbeste parintele Cleopa (vol. 3)

1

Despre credinta

Noi, dintru inceputul plamadirii acestui neam, asa ne stim, romani si crestini ortodocsi. Asa ne-am nascut si avem datoria sa pastram curat si deplin ce am mostenit de la strabuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obste ortodoxa romana, sa nu uitam niciodata evlavia, ravna si jertfa domnitorilor, stramosilor si parintilor nostri, cu care ei au aparat de-a lungul a aproape doua mii de ani, patria si aceasta credinta care le-au fost date drept sfanta mostenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfant, in Biserica Sa dreptmaritoare. Nu vrem sa stricam linistea nimanui in cele ale constiintei, dar nici nu vrem a ne departa si a parasi mostenirea strabuna in care noi simtim ca sta unitatea adanca a neamului nostru.
Pentru noi, patria si ortodoxia sunt ” gradina Raiului ” data noua de Dumnezeu sa ”lucram in ea si sa o pazim” ( Facere 2, 15 ) cu sfintenie. Sa stiti ca nu toata credinta in Dumnezeu este buna. Auzi ce spune marele Apostol Pavel : Fiule Timotei, sfatuieste pe crestini sa fie sanatosi in credinta.Poate sa creada cineva in Dumnezeu si credinta lui sa nu-i aduca nici un folos, daca nu crede cum marturiseste Biserica, adica credinta adevarata Ortodoxa. Si dracii cred in Dumnezeu !
Nu spune Apostolul Iacob ( cap. 2, 19 ) ca si demonii cred si se cutremura ? Dar ce le foloseste diavolilor credinta, daca ei nu fac voia lui Dumnezeu ?
Primul fel de credinta este CREDINTA DREAPTA, adica ORTODOXA, singura care este lucratoare si mantuitoare.
Apoi este credinta schismatica. Schismaticii sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinta ortodoxa, exact ca noi, dar fiindca nu asculta de Biserica, se numesc dezbinati de Biserica. Sunt afurisiti de Biserica, pana vin si se intorc inapoi, sa asculte de Sfantul Sinod. Credinta schismatica este si credinta catolica, care inseamna universala, dar nu mai este dreapta, adica ortodoxa, caci au schimbat unele dogme stabilite de Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti la cele sapte Sinoade Ecumenice. Din aceasta cauza ei s-au rupt de credinta si de crezul ortodox si cred in Papa.
Apoi este credinta eretica.Si sectarii cred,dar asta este credinta eretica.Daca cineva stramba credinta ortodoxa, ea nu mai este dreapta si nu-i placuta lui Dumnezeu. Ca marele Apostol Pavel spune asa : Pace peste cei ce vor urma cu dreptarul acesta – adica cu dreapta credinta – si peste toti alesii lui Dumnezeu. Si iar zice : Fiule Timotei, lupta-te ca un bun ostas al lui Iisus Hristos,ca cine nu se lupta dupa lege, nu se incununeaza(2 Timotei 2,5).Deci este o lupta si o credinta lucratoare,cand se face dupa legea lui Dumnezeu .Aceasta este credinta dreapta.Iar daca nu-i credinta dreapta, aceea este credinta eretica sau schismatica sau stramba,adica cu abatere de la dreapta credinta ortodoxa. Protestantii zic ” Sola fide „,mantuirea numai prin credinta.Omul se mantuieste numai prin credinta, fara fapte,zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob ? Credinta fara fapte e moarta, ( cap. 2, 20 ), precum si faptele fara credinta. deci credinta care nu este unita cu faptele bune ne este mantuitoare; ca si diavo
ii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu. Ati auzit ce spune marele Apostol Pavel?Acea credinta este mantuitoare,care se lucreaza prin dragoste. Credinta cunoscatoare au si dracii, iar credinta lucratoare o au numai crestinii cei buni. Credinta care este impodobita si imbracata cu faptele bune este credinta lucratoare, care aduce mantuire sufletului. Numai credinta care se lucreaza prin dragoste, numita credinta ortodoxa lucratoare, il poate mantui pe om.
Deci, sa nu va inselati cu ideile sectarilor, care vin din sanul Bisericii Protestante, care zic ca numai credinta, adica ” Sola Fide ” ajunge pentru mantuire, si ca pot sa-si faca de cap, ca n-au nevoie de sfat. Sau ” Sola Gratia „, care inseamna mantuirea prin har. Nu este adevarat !
A zis Apostolul : In dar suntem mantuiti ? Da. Dar acelasi Apostol care a zis aceasta, a spus si : Toti vom sta inaintea divanului lui Iisus Hristos, ca sa luam fiecare dupa cum a lucrat, dupa faptele lui. Ai auzit ca cere fapte ? Si Mantuitorul spune in Evanghelie : Cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale … si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui; si in Psalmul 61 zice : Ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos ? Toata fapta buna sau rea, o va trage Dumnezeu la judecata. Si in multe parti ale Scripturi iveti gasi acestea. Deci, numia credinta dreapta este mantuitoare, daca este unita cu faptele. Auzi ce spune Sfantul Apostol Iacob : Daca ar veni cineva la voi si ar fi goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele si v-ar cere ajutor, si le-ai zice : Du-te, frate ! Mergi in pace ! Dumnezeu sa te hraneasca; Dumnezeu sa te faca sanatos, Dumnezeu sa te primeasca, dar nu i-ai dat nimic, care este folosul ? ( Iacob 2, 14 – 17 ).
Fereasca Dumnezeu ! Dumnezeu ar putea sa-l miluiasca fara sa-l trimita la tine. Dar l-a trimis la tine sa vada dragostea ta; sa vada credinta ta, ca tu vrei sa-l ajuti, sa-l hranesti, sa-l primesti ca pe un strain in casa ta si sa-l adapi. Deci, creddinta ortodoxa unita cu fapta buna este credinta mantuitoare. Iar acea credinta in care nu-ti pasa de durerea aproapelui tau, este credinta stearpa, nelucratoare si nu aduce mantuire, caci credinta fara fapte este moarta. Credinta mozaica, este credinta evreilor primita prin proorocul Moise. Ei nu cred in Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, refuzand Legea cea Noua adusa de El si de aceea prigonesc pe crestini. Alta credinta este credinta pagana, a celor ce nu cred in adevaratul Dumnezeu. Cele mai mari religii pagane sunt : mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, sintoismul, etc. Ei se inchina la alti dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmismul David ? Idolii paganilor sunt argint si aur, lucruri facute de maini omenesti; gura au si nu vor grai .. si celelalte. deci, cine crede in alti Dumnezei si nu se inchina Dumnezeului Celui in Treime, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Dumnezeu Care a facut cerul si pamantul, acela are credinta pagana. Credinta crestina poate fi uneori superstitioasa, alteori fanatica. Oamenii care cred in vrajitorii, in descantece, in vise, in vedenii si alte naluciri, acestia sunt oameni superstitiosi si au credinta bolnava sau stricata. N-ai vazut ce spune la Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34 ? Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei ce au nadajduit in vise. Cel ce crede in vise este asemenea celui ce merge la vrajitori.
Dar ce este credinta fanatica ? Credinta care nu are la baza dreapta socoteala. Are un elan in toate : posteste prea mult, se nevoieste prea mult, o ia strasnic cu postul, cu milostenia, cu lepadarea de sine, cu metaniile si n-are un bilant, n-are o dreapta socoteala. Vorba proverbului : ” N-o lua lata, ca ramane negrapata ! ” Credinta fanatica stii cum este ? Cum ai incarca o masina cu tot felul de bunatati si pe urma i-ai da drumul la vale fara frana. Se duce si unde ajunge,se rastoarna. Gata ! Asa-i credinta fanatica.
Nu asa ! Toata fapta buna trebuie s-o conduca dreapta credinta in Iisus Hristos si dreapta socoteala sau cumpana dreapta. Dumnezeiasca Scriptura zice : ” Nu te abate nici la dreapta nici la stanga. Calea de mijloc este cale imparateasca „. Deci, este o credinta care nu are echilibru, o credinta fara dreapta socoteala se numeste fanatica. O ia intr-o parte si mai incolo se rastoarna.

O istorioara cu o vedenie falsa

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : ” Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !” Iar el spunea : ” Eu mi-am facut rugaciunea „. Dar ingerul spunea : ” Nu. Mai roaga-te „. ” Eu mi-am facut pravila „. Iar el spunea : ” Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? ” Si cand voia sa se culce, iar il scula.
Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : ” Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !” Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batrn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
– Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
– Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
– Cum bine ? zice parintele.
– Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
– Si cum te scoala ?
– Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
– Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
– Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima …
– Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : ” Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine „.
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !”
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
– Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
– Nu ma scol !
– Pai de ce ?
– Cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
– Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
– Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : ” Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune „.
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.
Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp de 30 de ani si-i spunea taine mari ? Adica : ” Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi „. Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.
Se duce ” ingerul ” acela in chip de calugar si zice : ” Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot !” iar calugarul cel amagit i-a zis : ” Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera „. Le-a gasit acolo. Si a zis : ” Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele „.
Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat : ” De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul ? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti.”
– Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva ?
– Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.
Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad :” Hai sa-ti descante baba !” Cu ghiocul,cu carti,sa-ti faca de ” ursita „;ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea ? Si numai vezi ca baba face cruce la descantece; si o auzi ca zice ” Tatal nostru ” si apoi descanta. Iar la urma zice : ” Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului !” Auzi ce zice sluga diavolului ? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului ? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei ? Biserica condamna pe descantatori : ” Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, ” chiromantia „, sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie „. Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate ? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.
Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. ” Mai, dar n-a fi pacat ! N-a fi pacat, ca baba a zis ” Tatal nostru ” si a facut cruce !”
Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad ? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii ? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului ! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica ! De asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori,vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.
Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama ” ghitii „, vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. de la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari si rusii, la anul 988. Au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.
De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi : ” Fugi, diavole ! Pleaca din jurul casei mele !”
Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul. Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare ” ghitie „. Stiti voi ce inseamna ghitii ? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine; ei ghicesc viitorul. Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei. Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta : ” Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii !” Auzi cum a spus adevarul ? Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli ? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare – adica ce o sa fie peste un an, peste o luna -, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare cas
ig domnilor ei. Dar Pavel Apostolul a spus : In numele lui Iisus Hristos, iti spun : Taci si iesi dintr-insa ! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul. Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi : ” Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei !” Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.
Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pabel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus : Nimeni sa nu plece ! Nu va faceti seama ! Toti suntem aici; si au cazut lanturiel de pe toti de tinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor ?
Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus : ” Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii „.
Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat :
– Oameni buni, cine sunteti ?
– Noi suntem apostolii lui Hristos ! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.
Apoi temnicerul a spus catre Pavel :Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru ! Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.
Dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita ? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri : unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii; altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.
Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari ? Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti ! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca ? Vezi sectarii ? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta sunt inaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului.

Despre vise si vedenii false

Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata ” proorocii „. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul Si tu spui : ” Mai, sunt adevarate !” Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum !” Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul. Dar, ai sa-mi spui : ” Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare … „. Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor.
Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.
Ati auzit ca este : ” Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii … „. Auzi ce spune darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune : Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu. Daca marele prooroc Daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura : A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand : Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori.
Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice : Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este. Sa nu credeti in vise ! Sa nu credeti in vedenii ! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise ? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura ? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise. Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti :
– partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
– partea manioasa, este in mijlocul inimii, si
– partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.
Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partea poftitoare. Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi – cum zice Scriptura – pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.
Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama ! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.
Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii. La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :
– Batranule, da uita-te la mine !
– Dar cine esti tu ?
– Dar nu vezi ca eu sunt ” Hristos ” ?
Si acela inchidea ochii mai tare ;
– Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.
– Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut ! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.
Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un ” arhanghel ” stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la ” Buna Vestire „. El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte :
– Batranule, uita-te la mine !
Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis :
– Dar cine esti tu ?
Eu sunt ” arhanghelul Gavriil !” Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.
– Ia seama ca ai fost trimis la altul ! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil !
-Ticalosule batran ! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.
– Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi !
Asa fugeau sfintii de vedenii. Dar ai sa ma intrebi : ” Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut ? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu ? ” Nu-i pacat. Doamne fereste ! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune ? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe : mai de folos iti este sa plangi un ceas penrtu pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni ! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem ! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare. Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din ” Scara ” : Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci – ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tutror visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.Dar poate ai sa spui : ” Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze ?” …
Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si act de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara :
Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa :
– Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama ! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti ! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta ! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.
Acela pune mana pe chei si zice :
– Da, stapane, asa fac !
Ce s-a intamplat ? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.
– Mai, Ioane, da drumul !
– Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule !
– Eu sunt, mai, stapanul.
– Nu te cunosc ! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc !
– Eu sunt, mai baiete ! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?
– Niciodata, noaptea nu te cunosc ! Vino maine ! N-ai spus ca vii ziua ? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu ?
Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.
– Dumneata esti ?
– Da.
– Poftim ! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.
Na! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :
– Bravo, mai, Ia asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul.
” Nu te cunosc noaptea !”.
Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul ? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri ! Auzi ce spune un sfant parinte ? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum !
Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii ca veacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea ! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.
Vine o batrana si-mi spune : ” Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau !”. ” Cine ti-a spus, mama ?” ” Am visat eu asta noapte „. ” Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise „. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere ? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.
Ce este credinta ? Auzi ce spune Apostolul : Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta ? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.
Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri ! Ca asa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre ! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor. Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare : ” Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu – sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin „.
Iar Sfantul Isaac Sirul zice : Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri. Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului ! Totul este mandrie !
Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem ! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii ! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.

Dreapta credinta a neamului romanesc

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantuli Apostol Andrei. Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul „.Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare „. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? ” Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai „. Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai !
Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava. Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.
Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei! Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

Diferentele dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica

– Exista purgatoriu, precum zic catolicii ?
– Purgatoriu nu este. catolicii zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cateva sute de ani si se curata acolo, apoi trece in Rai. Nu exista asa ceva. Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua – raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa … Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica.
Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica. Cei mai mari dusmani ai catolicilor sunt protestantii si calvinii. Ei s-au rupt de Biserica Catolica la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin si Hus. Care sunt punctele principale care ne despart de catolici ?
Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :

1 – Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )
2 – Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru !
3 – Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.
4 – Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5 – Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6 – Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7 – Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati … si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8 – Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
9 – Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
10 – Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc. Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.

Iata acestea sunt punctele dogmatice si canopnice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.

Intrebari de credinta

– Locul de-a dreapta si de-a stanga Preasfintei Treimi este cuiva predestinat ?
– Nu ! Mantuitorul zice : A sedea de-a dreapta Mea sau de-a stanga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit. Aceste doua locuri sunt randuite Maicii Domnului si Sfantului Ioan Botezatorul de catre Tatal. Cine este Ioan Botezatorul ? Cel mai mare om nascut din femeie. Iar Maica Domnului cine este ? Ce spune psalmul 44 ?
De fata a stat Imparateasa, de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si preainfrumusetata.
Daca a nascut pe Fiul lui Dumnezeu din Duhul Sfant, a fost ” camara Duhului Sfant „, l-a purtat in pantece si L-a alaptat. Cine poate fi mai mare decat ea ? Ea este Imparateasa Duhului Sfant, Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor ! Toti sectarii si paganii, in ziua judecatii vor vedea ei atunci cine este Maica Domnului, cand va straluci peste ceata Heruvimilor. Vai de capul lor ! Ii va duce satana in focul gheenei impreuna cu el si cu toti diavolii, care au hulit pe Maica Domnului !
Vedeti ca Hristos era pe Cruce rastignit si scuipat si biciuit, insa nici atunci n-a uitat pe Maica Domnului. O arata Sfantul Ioan Evanghelistul, zicand : Fiule, iata mama ta ! Adica, ia-o in primire ! Si a luat-o. Si catre ea zice : Mama, iata fiul tau ! A dat-o in stapanirea celui mai cinstit apostol si a mai trait 15 ani pana la mutarea ei la cer.
– Unii sectanti spun ca Ioan era intr-adevar fiul Maicii Domnului.
– Nu este adevarat ! Sfantul Ioan evanghelistul era fiul lui Zevedei. Era cel mai tanar ucenic al Domnului nostru Iisus Hristos. Nu i-a aratat-o in Evanghelie ? Ioan si Iacov erau fiii lui Zevedei, nu ai Maicii Domnului ! Ca Maica Domnului, n-a mai avut copii. Ce zice Scriptura : Si n-a cunoscut-o pe ea, pana cand n-a nascut pe Cel intai nascut. Cuvantul ” pana cand ” inseamna vesnicie. Intoarce-Te, Doamne, pana cand …, sau
Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Ce ? Dupa sfarsitul veacului nu mai e Hristos cu ei ? Si Mica, fata lui Saul, zice : N-a nascut copil pana n-a murit. dar ce ? A nascut dupa ce a murit ? Cuvantul ” pana cand ” inseamna vesnicie. Nu ca a cunoscut-o candva alt barbat inainte ca sa mai nasca.
– Parinte, in Apocalipsa spune de pecetea lui Antihrist, 666, care este puterea lui Antihrist.
– Frate, tu crezi ca se ia asa dupa slova, 666 ?
Acesti trei de sase simbolizeaza trei patimi cumplite care vor stapani lumea in vremea din urma, si anume :

I. Pofta fara de minte, adica desfrau si betie cum n-a mai fost niciodata pe pamant.
II. Inchipuire pripita sau imaginatie pripita, care duce la secte, dezbinari de tot felul, boli sufletesti, vrajitorie, deznadejde si sinucidere;
III. Si al treilea sase inseamna manie fara judecata, adica ura intre oameni, razboaie, razbunare, crime de tot felul, cearta si tulburare intre crestini, intre parinti si copii, asa cum scrie la Sfanta Evanghelie.

Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifra 666 stapanesc astazi tot pamantul, pana cand va veni sfarsitul lumii si judecata de apoi. Atunci fiecare va lua dupa faptele sale.
Pai voi ganditi ca o sa fie o pecete cu cifra 666 ? Prostii ! La Apocalipsa, daca ceri tu 666, eu iti cer tie ” jivina gandita ” si ” cal galben ” si ” ca; roib ” si ” cal negru ” si ” cetatea care naste „. Cetatea se face femeie si naste.
Ia sa-mi spui tu mie ce-s acelea ? Cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu, cele sapte trambite, ce-s acelea ? Pai spune, mai ! Cea mai blestemata secta din lume, care ne ameninta este secta iehovistilor. Ce hule grele aduc ei impotriva Dumnezeirii ! Ei nu cred in Hristos. Este o secta politica iudaica, care lupta impotriva Crestinismului si incearca sa atace dogma Preasfintei Treimi, caci despart pe Tatal de Fiul si de Sfantul Duh.
A fost vreodata Tatal fara Cuvant ? Hristos este cuvantul Tatalui. A fost vreodata Tatal fara Duh ? Ce spune in Psalmul 12 ? Cu cuvantul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor. A fost vreodata Tatal fara Cuvant sau fara Duh ?
N-ai vazut la facerea omului ? Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra. Cu cine se sfatuia tatal, daca nu era Fiul si Duhul Sfant ? N-ai vazut la amestecarea limbilor : Sa ne pogoram, sa le amestecam limbile. Sfanta Treime de la inceput se descopera in cele mai tainice Scripturi.
Deci raul din draci acesta este: pofta fara minte, inchipuire pripita si manie fara judecata. Asta inseamna 666 !” Si va veni o secta la sfarsitul lumii, zice Sfantul Andrei, care nu va face cruce si le va pune Antihrist pecetea pe mana dreapta si n-o vor ridica la frunte; ca fruntea este partea rationala a sufletului, adica mintea „.
Am avut mai demult cateva femei baptiste tocmai de la Abrud-Alba. Doua au facut cruce. De 30 de ani erau baptiste. Una a zis :
– Parinte nu fac cruce !
– Fa cruce ! ii spun.
– Nu fac, nu pot ridica mana in sus !
– Ti-a pus diavolul pecetea, de aceea n-o mai ridici ! Fa cruce femeie si vei vedea puterea lui Dumnezeu !
– Nu, ca nu pot ridica mana !
Si eu ii iau mana dreapta si-i fac cruce de trei ori pe fata.
– Valeu ! Valeu ! Acum am putut-o ridica !
Asa a fugit de la dansa diavolul care o stapanea.
– Vai, tare ma simt usoara !
– Da ! Acum s-a dus dracul de pe mana ta !
Apoi am marturisit-o si s-a intors din nou la Biserica. Vedeti puterea Sfintei Cruci ?
– Un patriarh ortodox poate fi schimbat si in ce conditii ?
– Numai Sfantul Sinod poate schimba un patriarh sau un episcop, daca are abateri grave dogmatice si canonice si daca este grav bolnav si cere demisia.
– Ce sa facem cu Sfanta Anafora care este veche si nu se poate manca ?
– Sfanta Anafora veche, daca n-aia vut grija de ea si n-ai mancat-o si a mucegait sau au mancat-o soarecii, ca se intampla si de acestea, o dai pe apa curgatoare sau o ingropi in pamant la loc curat. Sa n-o dai pe foc, ca este pacat. La fel si cu icoanele vechi si degradate, nu ai voie sa le arzi in foc, Cel mai bine este sa le duci la biserica.
– Este bine sa cante crestinii din instrumente muzicale, sau nu ?
– Cel mai bun organ de a canta lui Dumnezeu este gura si inima omului. Asa este in Biserica Rasaritului. La catolici se canta din orga; dar aceea este distractie si are nota de teatru. Nu ne ducem sa ne distram la biserica, caci orga te risipeste cu mintea in alta parte. Trebuie sa cant din inima mea, ca auzi ce spune : Racnit-am din suspinarea inimii mele. Gura noastra sa laude pe Dumnezeu, ca zice Psalmistul : Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea pururea lauda Lui in gura mea. Iata cum trebuie sa lauzi pe Dumnezeu. Nu cu orga si chitara.
– Daca esti certat cu cineva si vorbesti cu el, dar el totusi nu vrea sa raspunda, ce trebuie sa facem in acest caz ?
– Daca a intrat diavolul atat de tare in inima lui si nu te iarta, oricine ar fi – cumatru, cuscru, sora, frate -, trebuie sa-i zici de trei ori : ” Iarta-ma, frate, pe mine pacatosul si Dumnezeu sa te ierte !”
– Dar daca dupa aceasta tot te uraste si nu te iarta ?
– Daca iti ceri iertare de trei ori si nu te iarta, pacatul ramane asupra lui. Dar tu sa-ti faci datoria si pana de trei ori sa-ti ceri iertare. Daca nu te iarta, ramane greutatea asupra lui si tu roaga-te pentru el si urmeaza sfatul preotului tau.
– Copiii care sunt avortati au suflet ?
– Au ! Cum sa nu aiba ?
– Dintr-a cata zi au ei suflet ?
– Din clipa zamislirii.
– Din acel moment au suflet ?
– Da. Nu spune proorocul Ieremia : Doamne, Tu zidesti duhul omului intru zamislire.
– Pai, inseamna ca sunt numai suflet, parinte.
– Samanta barbatului si a femeii este vie. Si atunci in clipa impreunarii s-a zidit si sufletul si trupul.
– Prea Cuvioase, ce se zideste intai la om ?
– Intai si intai se zideste sufletul si apoi trupul. Trupul ia forma dupa suflet.
– Atunci cum este cu copiii avortati ?
– Pentru un copil avortat 20 de ani n-are voie sa se impartaseasca mama lui. El este viu de cand s-a zamislit in pantecele maiciilui; de cand era cat o samanta de canepa. Daca ii faci ceva de atunci sau bei niste otravuri ca sa pierzi copilul, ucigasa de oameni esti. De ce sa nu va spun ? Cum sa tac ? Ca o sa ma intrebe Mantuitorul !
– Iertare mai este, parinte ?
– Este iertare ! Te duci si te spovedesti, faci canonul si te iarta Dumnezeu. Nu este nici un pacat neiertat. Numai pacatul nepocait si nemarturisit ramane in veci neiertat.
– Sufletele copiilor avortati unde sunt ?
– Sufletele copiilor avortati, stau intr-un loc unde nu este nici intuneric, nici lumina. Nici nu se bucura, nici nu se chinuiesc. Si ei striga la Dumnezeu ” Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei tale, caci noi nu am vazut lumina soarelui, nu am vazut frumusetile din aceasta lume si nici nu am facut vreun pacat ?” Si atunci glasul lor se ridica la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele lor din mana mamelor ucigase. Iar parintii, care au omorat copiii in pantece, daca fac canon, ii elibereaza pe copiii lor din aceasta stare.
– Dar care se feresc sa nu nasca copii, ce canon trebuie sa faca ?
– Care se pazesc sa nu faca copii, sunt opriti de la Sfanta Impartasanie doi ani de zile.
– O femeie bolnava de trei ani de zile si care a pierdut un copil fara voia ei, va intreaba ce sa faca ?
– Sa se duca la marturisire la preotul ei si sa-si faca canonul randuit, ca daca nu-l face in lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo.
– Daca nu-i da canon parintele ?
– Ba, sa-i dea canon. Cine a pierdut copii fara voie este oprit de la Sfintele Taine numai doi ani.
– Cum se ia aghiasma mare ?
– Aghiasma mare care se sfinteste la Boboteaza, se ia zilnic de credinciosi opt zile, pana se termina praznicul Aratarii Domnului. Numai femeile necurate nu pot sa o ia, nici barbatii care nu tin curatenie cu sotiile lor. La fel si cei care au avut ispitire prin somn n-au voie sa ia aghiasma 24 de ore. Mai pot lua aghiasma mare, cei care s-au spovedit la duhovnic si cei care se impartasesc a doua zi.
– Ce putere au rugaciunile pentru cei adormiti ?
– Frate, ce spune Hristos : Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta. Cine se leapada de voi, de Mine se leapada. Ia gandeste-te ca arhiereii si preotii toti sunt ucenicii lui Hristos si ei mijlocesc in Sfantul Altar prin rugaciuni si particele. Voi stiti ca pomelnicele acestea care vin de la popor, toate merg in Sfantul Altar si le scoatem particele, pe care le punem in Sfantul Potir langa trupul lui Hristos ? Toate aceste particele pe crae le scoatem dimineata cu Sfanta Copie la Sfanta Proscomidie si le punem pe Sfantul Disc, ele sunt numai blagoslovite. Iar dupa Sfanta Epicleza particelele, numite si miride, se pun in Sfantul Potir si asa cei pomeniti la vii si la morti se impartasesc nevazut din cele sfinte si dobandesc iertare de pacate.
Iata ce valoare mare are Sfanta Liturghie !
De aceea suntem datori sa mergem regulat la Sfanta Liturghie, ca sa ne impartasim haric de Sfintele taine, atat prin rugaciune, cat si prin sfintele particele care se scot pentru noi si se pun in Sfantul Potir.
– Cum vedeti Sfintia voastra unirea Bisericilor ?
– Fratilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc, ci dumnezeiesc. Nu-i puterea noastra. Iata cum vad eu : Sa punem post si rugaciune catre Dumnezeu si cand va veni Duhul Sfant sa ne gaseasca ca la Sfintii Apostoli. Ce spune la Faptele Sfintilor Apostoli cand a venit Duhul Sfant ? Si era inima celor ce au crezut una si toate erau de obste. Nu mai ziceau ca aceasta casa este a mea, haina asta este a mea ! Asta este lucrarea Duhului Sfant.
Daca va veni Duhul Sfant, cand il cerem cu post si cu rugaciune, cand va veni, la mintile tuturor arhiereilor catolici si ortodocsi va fi aceeasi gandire : ” Hai sa ne unim, ca n-au fost la inceput doua Biserici, ci una singura „. Deci asta sa cerem la Dumnezeu, ca El poate face unitate de vederi intoate privintele. Noi, nu. Nu zice : Ramaneti intru Mine, ca fara de Mine nu puteti face nimic ?
Asta este. Le-am spus atunci. Da. Unitatea in credinta este un lucru. Mantuitorul a spus : Trebuie a se predica aceasta Evanghelie a Imparatiei spre marturie la toate popoarele si apoi va veni sfarsitul. Daca este spre marturie, poate sa fie si maine sfarsitul. Ca Evanghelia a auzit-o si japonezul si chinezul si indianul. Toti au auzit-o. Iar daca este vorba sa creada, sa se faca unitate de credinta, atunci numai Domnul stie. Dar pe noi ne intereseaza asta : ” Cum am sa-mi termin eu viata ?”, nu cand va fi sfarsitul lumii. Ca Mantuitorul a spus : Iar despre ziua ceasul acela, nimeni nu stie; nici ingerii din cer, nici Fiul ca om, ci numai tatal Meu. Dar eu, cand imi aduc aminte de sfarsitul lumii ? ” Stai, mai ! Dar eu mor maine ! Ce, daca a mai tine lumea asta o mie de ani ? Cu ce ma duc eu de aici ? Ce-am pus eu in traista ?” Ca Mantuitorul a spus : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua nici ceasul!

Despre Apostoli si ierarhia Bisericii

In trei ani si jumatate, Domnul i-a invatat toate minunile cele mari pe Apostoli, pe cer le-a facut in fata lor. Pe urma, la inaltarea Lui la cer, le-a poruncit : Voi stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus. N-a fost de ajuns numai ca au vazut Apostolii minunile Lui, nu numai ca le-a deschis mintea sa inteleaga Scripturile, ci le-a zis : Stati ca va imbrac cu alta putere, adica cu Duhul Sfant; ca mai de folos este sa Ma duc Eu, ca daca nu Ma duc Eu, nu vine la voi Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede. Si a trimis in chip de limbi de foc pe Duhul Sfant : cand va veni Acela, va marturisi despre mine toate, si va va spune toate.
Apostolii veau sa uite invataturile Mantuitorului, de nu venea Duhul Sfant peste ei . Dar le-a trimis pe Duhul Sfant. Iar dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, le-a spus : Mergand, invatati toate popoarele. Propovaduiti Evanghelia la toata zidirea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Si pe urma le spune: ” Intru numele Meu draci veti scoate, in limbi noi veti vorbi, de veti bea ceva de moarte nu va va vatama, veti sta cu aspide, cu scorpii si balauri si nu va vor vatama; morti veti invia … ” L-a dat putere intreita de-a face minuni, de-a boteza si de-a predica. Astfel, pe cei alesi i-a imbracat cu puterile necesare de a duce cuvantul lui Dumnezeu in toata lumea.
Dar nu pe toti i-a imbracat, nici pe toti i-a ales. Ca daca i-ar fi ales pe toti, unde mai era alegerea cea dintai ? A ales numai pe cei doisprezece Apostoli, si a mai trimis inca saptezeci de ucenici, cate doi inaintea fetei Sale, de ajutor celor doisprezece. Vezi ca Apostolul Petru l-a pus pe Filolog, pe Matia, pe Cleopa, l-a pus pe Timotei si pe Hermes.
Cei doisprezece Apostoli pe toti cei saptezeci i-au facut episcopi si i-au trimis in diferite parti sa vesteasca Evanghelia mantuirii. Pana aveau sa se faca alti ucenici, i-a pus pe cei saptezeci de Apostoli sa pastoreasca Biserica lui Hristos. Iata, pe Timotei l-a pus Sfantul Pavel episcop in Efes si pe Tit l-a pus in Creta. Acestia n-au fost din numarul celor 12, ci au fost din cei 70, ca sa arate ca ierarhia Bisericii incepe din cei doisprezece si se continua cu cei saptezeci de Apostoli. Cei doisprezece Apostoli au lasat in locul lor pe episcopii de astazi, iar cei saptezeci au fost urmati de preoti. Asa arata Sfantul Vasile: ” Preotii tin locul celor saptezeci de Apostoli, iar episcopii tin locul celor doisprezece Apostoli, pana la sfarsitul lumii, asa cum Hristos a pus ierarhia de la inceput „.

Rolul femeii in familie, societate si in Biserica

Am fost chemat la Manastirea Varatic, unde au venit reprezentanti de la consiliul ecumenic de la Geneva si acolo m-au pus sa vorbesc ceva in legatura cu rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.
M-am gandit la predica Sfantului Ioan Gura de Aur ” Pentru purtarea de grija de femei si pentru supunerea si cinstea femeii catre barbat „, din ” Impartirea de grau „. Al doilea, mi-am adus aminte de datoria diaconitelor din ” Tezaurul liturgic ” de Badea Ciresanu. Pe urma tot in problema asta, mi-am adus aminte de la ” Facere „, este un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, de ce a numit Dumnezeu pe femeie ajutatoare barbatului, ” ca nu-i bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutatoare asemenea lui „; si de colo de colo am improvizat asa cateva idei, dupa care am inceput sa schitez predica.
Eu credeam ca daca sunt atatia teologi, atatia profesori poate dupa slujba vor vorbi ei. Dupa slujba am mers cu totii la casa oficiala a manastirii. Ne-a dus cu corul acolo, cantand, cum este regula lor. Si mitropolitul din Liban printr-un translator a zis :
– Mata esti Ilie Cleopa ?
– Da.
– Ai sa ne vorbesti la conferinta.
– Fie voia Domnului.
Mitropolitul Ardealului, Antonie, se apuca si ma recomanda la toata multimea aceea, iar un episcop m-a recomandat in limba engleza. Eu care nici romaneste nu stiu bine le-am spus : ” Prea Cuvioasa maica stareta, prea cucernici parinti, consilieri, preoti si iubiti frati. Am fost chemat aici sa slujesc si sa tin un cuvant. Dar sa stiti ca azi va vorbeste de aici de la tribuna asta un cioban. Sa nu asteptati mare lucru de la mine. Am pazit oile manastirii pana mai deunazi pe un munte acolo si n-o sa va lovesc in gandire cu nimic din cele ce asteptati de la mine. Pentru ca eu am invatat sa pasc oile, eu sunt calificat sa fac branza, sa pasc oile, toate ale ciobanului.
Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, cand inaintea lui Dumnezeu nu sunt ? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata grosolana cum o duc eu, in pacate si neputinta ! Eu sunt poreclit calugar si am si acest vot, pe langa celelalte, si fac ascultare. Sia m sa incerc, in virtutea acestui vot sa va spun cate ceva.
Mi-ati spus sa vorbesc despre rolul femeii in familie, in societate si in Biserica. Ca sa vorbim aceasta predica trebuie sa luam istoria lumii de la capat. Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie. Dar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul. Si l-a facut Dumnezeu barbat si femeie. Nu spune asa la Facere ?
Si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice : ” Iata de ce-a zis intelepciunea cea nemarginita : ” Nu-i bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutatoare asemenea lui „. Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis : ” Cum se cheama asta ?” ” Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau „.
Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus : ” De ce-ai facut asta ? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fii „. Si a doua pedeapsa : Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani „.
Nu le convenea ce le spuneam ca erau mai multe femei. Dar cand spuneam de bine bateau din palme, iar cand nu, puneau capul jos ! Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului.Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.
Iata cum este : Pe femeie a lasat-o Dumnezeu ajutatoare omului. De aceea zice Sfantul Ioan Gura de Aur : ” femeia este liman al barbatului „. Barbatul, saracul, vine amarat cu cele mai mari greutati in societate, conduce osti, razboaiele; este mare raspunzator la intreprinderi de stat, in guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie sa fie liman. Sa stie sa-l intampine totdeauna cu un cuvant bun, cu blandete, sa-i pregateasca mancarea, sa-i faca haine, sa-l porneasca, sa-l primeasca cand vine de undeva. Intotdeauna ea trebuie sa fie aceea care sa odihneasca pe barbat, pentru ca-i ajutatoarea lui. Dar cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, nu-i asta : numai sa-i faca mancare barbatului si imbracaminte. Cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, rolul ei este sa fie mama de copii ! Sa fereasca Dumnezeu pe femeia aceea care vrea sa inlature durerea nasterii ! Pentru ca primul canon pentru ca a gresit, asta a fost : Intru dureri vei naste fii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : Daca fugi de durerea nasterii, de durerea vesnica vei da !, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus cu masura dulceata impreunarii cu durerea nasterii. Si tu, daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in durerea vesnica „. Asa citim in cartea ” Impartirea de grau „, cuvant pentru mireni, unde arata cum sa fie mireasa si mirele la casatorie.
Nu fugi de la durere spre placere, adica numai sa traiesti cu sotul, dar sa nu faci copii, ca in durerea cea vesnica te duci. Ca daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in mainile si in bratele cele vesnice ale iadului, ca nu vrei durerea care ti-a randuit-o Dumnezeu, ci vrei sa traiesti in placere si sa omori copiii.
Sa fereasca Dumnezeu ! Mai bine nu se nastea femeia aceea care isi omoara copiii. Pentru ca este pacat impotriva Duhului Sfant. Apoi unde trebuia sa gaseasca Dumnezeu copilului mai bun salas ca in pantecele maicii lui ? Si de acolo il scoti si il dai la caini si il omori ? ” Care balauroaica – spuen Sfantul Efrem Sirul -, care leoaica, care ursoaica si-ar omori vreodata puiul sau ? Si tu fiinta rationala si cuvantatoare faci mai rau decat animalele cele salbatice, cand ai ajuns sa-ti omori copiii. Du-te sa intalnesti in padure o scroafa cu purcei. Eu eram in padure – am stat noua ani si sapte luni prin muntii astia singur -, si am intalnit o scroafa cu purcei intr-un munte la ” Poiana Crainicului „. Eram singur. Cand am dat fata in fata cu ea, sa fereasca Dumnezeu, m-am intors, ca am avut un brad si m-am agatat de dansul. S-o repezit ca fulgerul la mine. Cand ai pus mana pe un purcel te-a facut praf; poti sa mori tot atunci. Si vanatorii se tem de ei. Asa isi apara purceii scroafa salbatica. Numai mamele crestine isi ucid copiii !
Asa sunt legile firii date de Dumnezeu : mama sa-si apere fiii sai. Dar omul rational sa fie mai rau decat toate fiarele si dobitoacele si sa-si omoare copiii ? Vai si amar de acele mame !
Fereasca Dumnezeu ! Toate pacatele sunt grele, dar acesta este mai greu decat toate. De aceea Sfintii Parinti il pedepsesc asa de greu. Si le-am spus la Varatic : Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie : Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice : Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira ! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire : Acolo ( in iad ) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.
Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune : ” Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte „, ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.
Vine deunazi una la mine si-mi zice : ” Parinte am insuficiente psihice si mi-a spus doctorul ca n-am voie sa nasc; sa-mi dai voie sa fac avort „. ” Fugi de-aici criminalo ! Ai venit sa ma conduci tu pe mine, sa inveti pe popa carte ? Sa mori de-o mie de ori, sa te faci martira, numai sa te spovedesti si sa te impartasesti. Cine ti-a spus o nebunie ca aceasta ? De unde vii tu ? Sa-ti dau voie eu sa faci crima ?”
Ei, asa a fost vorba, ca daca moare femeia nascand, moare la datoria ei cea mai sfanta de pa pamant, sa fie mama de copii.Dupa ce-am vorbit mai mult de rolul femeii in familie, am aratat ca nu numai sa-i creasca, ca si fiarele nasc; trebuie sa-i creasca in frica si certarea Domnului. Si la aceasta osteneala trebuie sa ia parte si barbatul, nu numai femeia, ca amandoi l-au facut pe copil. Ca daca nu-i creste in frica si certarea Domnului, ii vai si amar de cate greutati intampina in viata ! Se fac niste fiare, nu copii.
Pe urma am trecut la rolul femeii in societate. Uite ce ! In biserica i-a spus Apostolul femeii sa taca. In societate ea poate ocupa servicii ca si barbatul. Si le-am dat un exemplu :
Daca acum s-ar face un intuneric bezna, fara nici o lumanare, fara nici o lampa sau bec. In timpul asta o mana binefacatoare vine si pune o lumanare aici in mijlocul nostru. Toti s-ar bucura ca a aparut o zare de lumina. Dar lumanarea asta care sta aici, pusa in slujba tuturor, vorbeste ? Nu vorbeste ! Tace, dar face doua lucruri in folosul tuturor. Ea se jertfeste si lumineaza.
Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi, incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand – zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate.
O femeie la locul ei de munca, unde a randuit-o Dumnezeu, daca este curata, daca este credincioasa, daca este corecta, daca este harnica, daca este priceputa la toate, in toate problemele daca este prezenta, ea n-are nevoie sa predice, ca viata ei predica.
Aici se implineste ce-a spus Talasie Libanul : Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale !, sau Mustra si cearta pe cei de-aproape de tine, prin puterea lucrarii, nu prin multa vorbire !
In felul acesta ea este o lumina in sfesnic in societate si pentru toti care o vad si o aud si o inteleg, pentru ca este corecta in toate problemele. Asa si femeia in societate, este o lumina in sfesnicul societatii, daca la locul ei de munca are toate insusirile de care am spus mai sus.
Si am trecut de la rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeiii in Biserica, ce sa va spun ? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin.
Poate ati auzit si de diaconite: Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea ( Rom. 16, 1 ). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele ? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei ! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon ?
Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic : ” Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii „. Ce este hirotesia ? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau : exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.
Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea : ” Cei chemati, iesiti „, ei scoteau pe catehumenii, car einca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor. Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna ! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori : diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta.
Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum ! Apostolul Pavel a spus asa : ” vaduva care nu se marita sa fie hranita de la biserica.Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa „. Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite.Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija.( Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel : In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti. )
Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.
A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in post si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara. Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie ? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca aclugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua misiune a diaconitelor.
A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor.
A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop.
A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui.Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite.
A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie.
A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica. Barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta : cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o cararre ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar.Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost : Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.
Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna. Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.
Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte ! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica ? Dumnezeu se uita la exterior ? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati.
– Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica ? Unul canta Apostolul, altul citeste, altul vine la strana sa cante in cor. Este bine sau nu ?
– Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune : Iar femeia in biserica sa taca!
– Dar avem si cor mixt.
– Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice.
– La noi corul este format din barbati si femei.
– Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte sa cante barbatii si intr-alta parte sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica.
Stiti de cand s-a pus asta in biserica ? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea : ” Doamne, miluieste „. Preotul zice ” Cu pace Domnului sa ne rugam ” si toata lumea canta : ” Doamne, miluieste „, ” Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi „. Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei. Iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.

Cinstirea Maicii Domnului

Dumnezeu primeste pe om la pocainta pana la ultima lui suflare, daca se intoarce din toata inima si cinsteste pe Maica Domnului. Sa aveti mare evlavie catre ea ca fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului. In fiecare zi sa cititi acatistul si paraclisul ei. Daca nu ar fi Maica Domnului in ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de doua mii de ani. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi. Ea este a patra fata duhovniceasca in ceruri.
Stiti oare cine este Maica Domnului ? Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu, usa luminii, usa vietii, usa cea incuiata prin care n-a trecut nimeni, decat Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scara catre cer, cadelnita dumnezeiasca, biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este mireasma Tatalui, Maica Cuvantului si biserica dumnezeiescului Duh.
Cata mila o sa aiba Maica lui Dumnezeu de cei ce au cinstit-o pe ea si au laudat-o ! Si cata urgie o sa vina peste cei ce n-au crezut in sfintenia ei ! Ce-o sa faca sectele care hulesc pe Maica Domnului ? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, vezi cerul si pamantul. Domnul reprezinta cerul, este mai preus de ceruri si Maica Domnului reprezinta pamantul. Ea este din neamul nostru. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii Heruvimilor si ai Serafimilor.
Ea tine pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute. Ea este mama noastra, care are mila si de saraci si de vaduve. Pururea se roaga Mantuitorului pentru iertarea pacatelor noastre.

Puterea Sfintei Cruci

Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel : Crucea pentru cei pieritori, nebunie este – cum sunt sectantii -,iar noua, celor ce ne mantuim, Crucea este intelepciunea si puterea lui Dumnezeu. Ai auzit ce-i Sfanta Cruce ? Nu-i maciuca ! Este intelepciunea si puterea lui Dumnezeu ! Le-am spus acolo, de huiau, bateau din palme, aplaudau. Ati auzit ce-i Crucea, voi, sectantilor, care inselati oamenii si-i duceti in iad ?
S-au ridicat cu icoanele. Altul a citit in Deuteronom :
-Sa nu-ti faci chip cioplit, nici asemanarea vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, pe pamant, jos, in apa si sub pamant. Sa nu te inchini lor, sa nu slujesti lor.
– Ce-s acestea, icoane ? caci sectantii zic ca icoanele sunt idoli ! Ia sa-ti spun eu ! Cine a facut primele icoane ?
Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa. La Sfantul Ioan Damaschin spune ca prima icoana o face Dumnezeu, adica pe om, dupa chipul si asemanarea Sa.
-El a facut, dar ne-a poruncit noua sa nu facem.
– Iata, citeste la ” Iesire ” ( 23 – 29 ). Vezi in Biblie ca tot ce este in biserica este facut cu porunca lui Dumnezeu. Si icoanele si catapeteasma si sicriul Legii Domnului si heruvimii slavei si vestmintele preotilor si mitra arhiereilor si cadelnitele si sfesnicul cu sapte lumini, toate.
Nu i-a zis Dumnezeu lui Moise? ” Moise, fa aceasta ! Moise, ia si fa o lada de salcam si o poleieste toata cu aur ! Moise, fa doi drugi de salcam imbracati cu aur, si lada sa aiba verigi, ca sa bati drugii si sa ridici sicriul Legii. Moise, pune in lada aceea Tablele Legii, pe care ti le-am dat Eu pe Muntele Sinai. Pune sarpele de arama, pe care l-a facut cand ii mancau serpii in pustie, pune toiagul lui Aaron, care a infrunzit cand a rezemat de sicriul legii cele 12 toiege, caci al lui Aaron in noaptea aceea a infrunzit si a facut migdale. Si cup acu mana, o cupa de aur „. Mana era ca painea uscata, din care au mancat evreii in pustie 40 de ani. Astea nu erau lucruri de maini omenesti?

Cum citim in Sfanta Scriptura

Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca. La un copil de clasa intai, daca i s-ar preda un lucru de academie, ce stie acela ? El de-abia invata cateva cuvinte : usa, ac, rac si cutare. De-abia invata acum sa faca un carlig, sa scrie litera a, b, c si daca-i spui lucruri mai mari nu intelege nimic. Asa si in Sfanta Scriptura. Daca ma apuc sa spun lucruri adanci din Sfanta Scriptura, ori adormiti cu totii, ori plecati. Va plictiseste, pentru ca va dau hrana prea tare.
Nu auziti ce spune Apostolul Pavel ? Cat ati fost prunci in Domnul nostru Iisus Hristos, v-am hranit cu laptele cel cuvantator al Evangheliei, ca nu erati in stare sa mancati hrana vartoasa. Asa se intampla in Scriptura. Sunt cuvinte tari si hrana tare in Scriptura, pentru cei desavarsiti, nu pentru poporul de la tara. Daca unui copil care suge la pieptul mamei lui, i-as da sa manance carne, il hranesc sau il omor ? Il omori. De ce ? Pentru ca are dinti de lapte, moi. Asa pateste cel ce se baga in Sfanta Scriptura cu dintii intelegerii de lapte. De aceea spune Sfantul Grigorie de Nyssa : ” Nu spargeti oasele Scripturii, avand dintii intelegerii voastre de lapte, ca sa nu pieriti „.
Deci, Sfanta Scriptura este asa cum si merge mata pe o campie si gasesti o fantana cu ciutura. Si daca esti insetat, doar n-o sa bei toata fantana, cand ti-e sete. Dar ce faci ? Din fantana scoti apa cu ciutura, din ciutura pui in caldare, din caldare in cana si din cana pui in pahar.Din pahar bei cat iti trebuie si fantana ramane curata si tu ti-ai potolit setea.
Asa sa faci si cu citirea Sfintei Scripturi. De aici s-au facut sectele. S-au bagat in Sfanta Scriptura dupa capul lor. Sfanta Scriptura este foarte adanca si cine o citeste fara talmaci, fara sa stie cum o explica Sfintii Parinti, se prapadeste. Dar nu-i de vina Sfanta Scriptura, ca apa-i cuvantul lui Dumnezeu. Ii de vina omul care se baga in Sfanta Scriptura nepregatit si fara sa inteleaga lucrurile.
Nu va luati dupa sectari, care rastalmacesc Scriptura, ca va prapaditi. Auzi ce spune Sfantul Apostol Petru despre scrierile Sfantului Apostol Pavel : In toate epistolele sale, in care sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Va aduc un exemplu : Ridicat-ai la mare caii Tai, tulburand ape multe.Tu acolo crezi ca este vorba de mare si de cai si de ape. Cand colo, marea-i toata lumea, caii sunt apostolii, care au alergat sa predice in toata lumea cuvantul lui Dumnezeu, apele multe sunt toate popoarele pagane, care au fost tulburate de predicarea Evangheliei si de daramarea capistilor idolesti. Iata cum se citeste in Sfanta Scriptura si cum intelegem noi.
Nu poate un copil mic sa stie cele preainalte. Asa si omul care-i simplu, de la tara. Te duci si-i arati acolo : ” Nu te inchina la icoane, ca este chip cioplit „. Dar ce legatura are idolul cu sfintele icoane ? La porunca a doua in Decalog zice : Sa nu-ti faci tie chip cioplit, nici asemanarea vreunui lucru din cate sunt in cer sus, pe pamant, jos, in apa si sub pamant. Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti.
Aici de idoli vorbeste. Porunca a doua. Dar da cateva file mai inainte,la Facere si la Iesire, si-ti spune acolo : Si a spus Dumnezeu lui Moise, sa faca cortul marturiei cioplit din lemn de salcam; si sa faca sicriul Legii Domnului, imbracat cu aur si doi heruvimi de aur deasupra lui, si sa se faca perdeaua care sta inaintea sfintelor, de in mohorat rasucit, cu heruvimi cusuti si cutare.
Uite, acolo in Decalog spune Dumnezeu sa nu faci chip cioplit si dincoace spune sa faci chip cioplit : Vei face doi heruvimi de maslin, de sase coti inaltime si vei face chipuri de heruvimi. Icoane, nu?
Iata Dumnezeu acolo se pare ca spune sa nu faci icoane, dincoace spune sa faci icoane. Si un sectar te duce pe tine, care nu stii, si-ti arata numai acolo, dar dincoace nu-ti arata. Si tot Dumnezeu a spus sa faca icoane. Nu-i prost sectarul sa-ti arate si arma care-i impotriva lui.
De aceea va spun sa va tineti de preot si de Biserica ! Sfantul si dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul spune asa : ” Daca citim noi in Sfanta Scriptura si ajungem la un loc unde nu intelegem, sa nu o luam dupa mintea noastra si zicem ca aici este un loc razvratit sau nedrept. Sa-i spui dracului acestuia, al iscodirii, care duce la erezie si la sectarism : Ia asculta, diavole ! Ce-mi spui tu mie ca aic iin Sfanta Scriptura este ceva nedrept ? Eu am auzit pe Duhul Sfant, Care spune asa : Credincios este Domnul intru toate cuvintele Sale , si cuvios intru toate lucrurile sale. Deci clar ! Ca Dumnezeu este credincios intru cuvintele Sale. Daca iti mai pune la indoiala cutare lucru din Scriptura, zi catre demonul acesta : ” Ia asculta, diavole – sa-i spui in gand -, eu am auzit pe Duhul Sfant, zicand asa : Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc lamurit, si ispitit si curatit de sapte ori.Ai auzit cuvintele Domnului ? Sunt cuvinte curate; argint cu foc lamurit si ispitit de sapte ori. Deci clar ! Deci asta
am vrut sa va spun , pentru ca aveti sectari. Sa nu va luati dupa ei. Aveti pastori; aveti biserica voastra istorica de sute de ani acolo. Biserica noastra-i de doua mii de ani, iar sectele astea stii cum au aparut ? Ca ciupercile dupa ploaie; ca neghine prin grau. Niste buruieni crescute la umbra Bisericii.
Acestia sunt cei de care spune Mantuitorul in Evanghelie: In vremea de apoi multi prooroci mincinosi se vor arata si pe multi vor insela. Sectarii schimba adevarul Scripturii si sucesc intelesul Scripturii dupa capul lor, se ratacesc si ei si ratacesc si pe cei care ii asculta.
Deci, acesta mi-a fost scopul cuvantului de astazi, sa nu dati crezarii cuvintele sectarilor, cum zice si Sfantul Ioan Evanghelistul: Fiilor, nu dati crezare oricarui duh. Cercati, ca nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu. Cine te invata sa nu te inchini la sfintele icoane sau sa nu asculti de preoti sau sa nu mergi la biserica sau sa nu faci Sfanta Cruce sau sa nu te inchini la Sfintele Moaste sau sa nu tii Duminica, sau altceva rau, de te invata, fugi de el ca acela-i pecetluit de Antihrist.
Si-i va pune Antihrist pecetea pe mana dreapta si pe frunte. Stiti voi ce-i aceea ? Sfantul Andrei al Cezareei, la talcuirea Apocalipsei zice : ” Ii va intra in minte minciuna si inselaciunea, ca aici in minte este partea rationala a omului „. Si mana dreapta este pecetluita cand vei vedea ca omul nu o mai ridica in sus sa faca Sfanta Cruce. El nevazut este pecetluit deja de Antihrist. Fugi de acela: ” Ia fa cruce ! Nu faci ? Esti pecetluit de Antihrist ! Fug de tine ca ti-a pus pecetea pe mana dreapta si pe fruntea ta „.
Cand vei vedea ca omul nu mai ridica mana la frunte sa faca cruce, el are pecetea deja. Doar pecetea nu-i asa cum credem noi, 666, in cifre. Prostii ! Pecetea este de trei ori asemanatoare cu diavolul: pofta fara minte, inchipuire pripita si manie fara judecata, pe care le au toate sectele si toti acei care nu se inchina Sfintei Cruci si Maicii Domnului. Nu intelege oricine Sfanta Scriptura, fara numai acei care au invatat teologie si care au viata curata in Hristos, darul deslusirii duhurilor si Duhul Sfant, in acelasi duh in care s-a scris Scriptura.

Vorbirea lui Dumnezeu cu noi

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ? Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : ” Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? ” ” Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta „. Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : ” Stai, mai, mai este de treaba !” Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.
Hristos a spus : Vremile si anii le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu poate porunci sa fie soare sau vant sau ploaie sau furtuna sau viscol. Tatal ! In mana Lui sunt toate. Si la voia Lui. Vorbeste cu noi. Ati vazut ce spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie ? Cand predica Mantuitorul in Palestina, s-a prabusit un turn in Siloam. Siloamul este un mic lac in marginea Ierusalimului. S-a prabusit un turn mare si a omorat odata 18 oameni. Si ei i-au spus : ” Uite, Doamne, ce s-a intamplat !” Mantuitorul le-a zis : Ce credeti voi ? Aceia peste care a cazut turnul in Siloam, sunt cei mai pacatosi oameni din lume ? NNu !
Dar zic voua : de nu va veti pocai, toti asa veti pieri. Pilda pentru noi.
Au venit din Banat vreo trei familii. Au fost 30 de cutremure pana acum in Banat. Se cutremura, se cutremura si sta; numai ce vezi la trei zile alt cutremur. Toate vorbesc cu noi. Toate. Ca Dumnezeu asa vorbeste cu noi. Este prea mare sa vorbeasca altfel. Arata ca in mana Lui sunt si cutremurele si toate. Nu zice in Psaltire ? Cel ce asculta spre pamant , si-l face pe el de se cutremura. Cel ce se atinge de munti, si fumega.
Sa va pazeasca Preasfanta Treime si Maica Domnului pe toti si pe toti sa va duca Bunul Dumnezeu la Rai ! Pe voi, pe neamurile voastre, pe copilasii vostri. Si tare as dori sa ne intalnim la Rai, daca o fi mila Domnului !
Paziti-va, mama! Privegheati si va rugati, ca nu stim ziua nici ceasul ! Ai vazut ce spune Duhul Sfant despre om : Omul desertaciunii s-a asemanat, zilele lui ca umbra trec. Si in alta parte : Zilele mele ca umbra s-au plecat, si eu ca iarba m-am uscat. Ca s-au stins ca fumul zilele mele. Si Apostolul Iacob zice : Ca un abur s-a stins viata mea.
Dumnezeu ne-a dat viata, dar s-o intrebuintam bine, ca de la viata asta sa mergem la viata cea vesnica si sa ne bucuram in vecii vecilor. Nu, Doamne fereste, sa ne luam dupa desertaciunile lumii acesteia si sa cada cineva in iad ! Amintiti-va de calugarul Andrei, care a stat un ceas in iad si i s-a parut 300 de ani.
Dar ce va spun, mama ? Nu vedeti ca nu putem rabda o impunsatura de ac, o scanteie ? Vai de mine si de mine. Dar acolo ! Daca ar fi chinurile pe o mie de ani. Dar nu, ci in veacul veacului. Sa aveti mare frica de Dumnezeu.
Sa ne intrebam totdeauna : ” Oare ce vorbesc eu Ii place lui Dumnezeu ? Oare ce vreau eu sa fac acum, Ii place lui Dumnezeu ? Oare ce gandesc eu acum Ii place lui Dumnezeu ?” Constiinta iti spune : ” Da ” sau ” Nu „.
Sa fiti marturisiti curat in fiecare post. In postul mare de doua ori, la inceputul postului si la sfarsit. Si in postul Craciunului tot asa. Sfantul Ioan Gura de Aur auzi ce spune : ” De este cu putinta, o crestine, in fiecare ceas sa te spovedesti „. Pentru ca in fiecare minut si in fiecare clipa gresim lui Dumnezeu.

Diferite sfaturi

Cat ati cheltuit cu trenul, cat ati cheltuit cu autobuzul, cat ati venit pe jos, ingerul Domnului v-a numarat pasii, i-a cantarit si i-a masurat, ca acesti pasi nu i-ati facut catre crasma si catre nunti cu lautari, ci catre sfintele manastiri, ca sa vedeti o slujba frumoasa, sa auziti un cuvant si sa va spovediti, mama.
Iata ce este. Cand s-a trezit copilasul tau, esti mama si tata, ia si invata-l sa faca Sfanta Cruce dreapta, invata-l Tatal nostru. Pe urma invata-l Crezul, Simbolul nostru de credinta niceo-constantinopolitan, de la anul 325. Dreapta credinta este pecetluita de primele doua Sinoade ecumenice, unde a fost Sfantul Grigorie Bogoslovul. Si Crezul ortodox este aprobat de toate Sinoadele ecumenice, pana in zilele noastre. Noi am avut o singura credinta in Europa pana in 1054. Pana atunci n-au existat catolici sau protestanti. Ortodocsi eram toti in toata lumea. Acum catolicii au cedat in favoarea noastra vreo 13 puncte, sa se apropie de noi. Mai sunt zece. Si din cele 10 cel mai greu este Filioque. Este o chestiune dogmatica. Ei spun ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul, ceea ce este foarte greu. Atunci faci Treimea patrime. Sfantul Ioan Evanghelistul spune clar insa ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul.
Catolicii ar vrea sa se uneasca cu noi, ca vad greseala care a fost; ca de cand s-au despartit de noi, s-au facut atatea erezii. Mai ales de la protestanti, ca protestantii s-au rupt de catolici la 1516, cu Martin Luther, cu Calvin, cu Hus, cu Zwingli si cu ceilalti reformatori din secolul XVI.
Deci, daca vreti sa fiti adevarati fii ai Bisericii Ortodoxe, nu primiti sa stati de vorba cu sectarii, nu primiti carti de la ei. Ca acesti crestini lepadati de Biserica si hulitori de Dumnezeu, care vin din Apus, vor sa ne strice si credinta si neamul si unitatea noastra nationala. Sa tineti minte ! Suntem fii ai tarii romanesti si fii adevarati ai Bisericii Ortodoxe ! Nu avem nimic cu antihristii aceia care sunt impotriva Sfintei Cruci, impotriva Sfintelor Icoane. Apoi, acum la sfarsitul lumii o sa apara hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Slugile lui Antihrist.

Rolul celor patruzeci de Sfinte Liturghii

Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica, cea mai folositoare si mai puternica este Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumiii intregi. Am sa va zic istoria celor 40 de Sfinte Liturghii. In fiecare zi pe Sfanta Masa, unde se face Liturghia, Se jertfeste Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cum spune preotul slujitor: ” Se jertfeste Mantuitorul lumii, Cel ce ridica pacatele lumii „. O picatura din Sangele lui Iisus Hristos curata toate pacatele lumii. Si de aceea cele dintai slujbe care se pun si pentru vii si pentru morti sunt Sfintele Liturghii. Al doilea vin panacizile pentru morti, psaltirea, acatistele, vamile, ctitoriile.
Dar liturghiile nu se pot pune pentru oricine. Uite cum este!
Oamenii care injura de lucruri sfinte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Este pacat. Oamenii care traiesc necununati nu-i poti pune la Sfanta Liturghie ca este mare pacat. Cei ce au trecut la sectari nu-i poti pune la Sfanta Liturghie, ca s-au lepadat de botez si de Biserica. Cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte, nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Cei ce au murit necununati, nu s-au cununat nici la moarte, la fel nu-i poti pune.Si aceia care au fost in casatorie cu rudenii prea de aproape; incepand cu gradul cinci in jos.Aceia se pot pune la slujbe, la Psaltire; iar la Liturghie nici intr-un caz.
Apoi voi vedeti ca noi scoatem particele in fiecare dimineata la Sfanta Proscomidie, pentru toate miile de pomelnice care-s acolo. La noi in altar sunt 15 – 20 de parinti la pomenit dimineata. Ei se duc la preotul ce face Sfanta Proscomidie si zic : ” Parinte, blagosloveste sa pomenesc viii si mortii „. Iar preotul scoate doua particele cu sfanta copie, zicand asa : ” Primeste, Doamne, jertfa aceasta pentru mila, viata, pacea, sanatatea, iertarea pacatelor a robului lui Dumnezeu – arhimandritul cutare, sau preotul cutare, sau diaconul cutare si toti care de el se vor pomeni, vii si morti „. Atunci preotul slujitor pune o particica la vii si la morti pe Sfantul Disc, pentru fiecare preot si calugar care pomeneste.
O particica pusa in potir este ca o raza de soare; poti sa pomenesti un milion de suflete. Dar acele particele reprezinta fata sufletului pomenit la Sfanta Liturghie. Mare greseala fac preotii care dau particele acasa la oameni. Mare pacat fac ! Nu-i voie. Sa vii sa-mi aratai unde scrie sa dai particica acasa. Daca ii dai particica omului acasa, l-ai lipsit pe el de Liturghia din ziua aceea; nu mai are parte. Particelele se scot la Sfanta Proscomidie, din prescura a patra pentru vii si din prescura a cincea pentru morti si morti grabnic. Ele raman pe Sfantul Disc, ca dimineata sunt numai blagoslovite, nu-s inca sfintite.
Iar la Sfanta Epicleza, la invocarea Sfantului Duh, cand preotul ridica mainile in sus si face trei metanii pana la pamant si cheama pe Sfantul Duh, zicand : ” Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau Duh L-ai trimis in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie „. Apoi face o metanie cu fruntea pana la pamant si iar ridica mainile si cheama pe Preasfantul Duh, de trei ori. Si cand termina aceasta chemare a Sfantului Duh, el arata dumnezeiescul Agnet si Sfantul Potir si zice : ” Si fa, Doamne, painea aceasta, cinstit si preacurat Trupul Hristosului tau. Amin. Iar ce este in acest Sfant Potir, preascump Sangele Hritosului Tau. Amin „. Si binecuvantandu-le, zice : ” Prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau cel Sfant. Amin. Amin. Amin ! ” Apoi preotul sta in genunchi si se roaga impreuna cu tot poporul, pentru toata lumea.
Aceasta este inima Sfintei Liturghii, caci acum se coboara Duhul Sfant peste Sfintele Daruri, care se prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar particelele ce se scot pentru vii si pentru morti nu se prefac in Trupul si Sangele Domnului, ci se pun la urma in Sfantul Potir si se sfintesc cand se ating de Preacuratele taine. Atunci preotul zice : ” Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai. Amin „.
In clipa aceea, cand aceste miride sau particele, se adapa cu dumnezeiescul Sange, in acea clipa noi toti, vii si adormiti, ne impartasim euharistic, ganditor cu Iisus Hristos. Si macar de-ar fi sufletul cuiva in iad, sau in cer, de-ar fi la marginea lumii sau oriunde, Dumnezeu este de fata si se impartasesc toti cei pomeniti la Sfanta Liturghie si sunt in comuniune cu Iisus Hristos. Iar daca preotul iti da particica, nesfintita, dimineata, sa n-o luati, de o mie de ori este mai bine sa iei anafora, ca anafora este sfintita in cadrul Sfintei Liturghii, dar particelele nesfintite nu se dau acasa, Doamne fereste !
Deci in clipa in care particelele tale s-au adapat in Sfantul Potir, in clipa aceea tu te-ai impartasit cu Iisus Hristos si cu toata Sfanta Treime. Acesta este rolul sfintelor particele la Sfanta Liturghie. Iata de ce trebuie sa veniti cat mai regulat la biserica. Dar va rog, cand puneti pomelnic la Sfanta Liturghie, daca stiti ca unii traiesc necununati, dacac s-au luat neamuri de aproape, daca, Doamne fereste, cineva este sectar, daca huleste pe Dumnezeu sau injura, nu-l puneti la slujbe, ca-i faceti mare rau.Noi vrem sa-l unim cu Iisus Hristos si el Il injura ? Al cui glas asculta Dumnezeu ? Ia ganditi-va!
Cand va treziti din somn, dimineata, sa faceti intai si intai sfanta rugaciune, adica fa trei inchinaciuni si zi de trei ori ” Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie !” Da cu apa pe fata sa fuga somnul si treci in fata Sfintelor Icoane. Apoi fa de trei ori Sfanta Cruce dreapta, unind cele trei degete, care inchipuiesc Sfanta Treime – Tatal, Fiul si Duhul Sfant -, iar celelalte doua degete inchipuiesc dumnezeirea si omenirea lui Hristos, adica cele doua firi. Si pune intai mana la frunte : ” In numele Tatalui „; la pantece : ” al Fiului „; la umarul drept : ” al Duhului Sfant ” si pe umarul stang, zicand : ” Amin „.
Aceasta este crucea dogmatica, dupa randuiala canonica a Bisericii si dupa canonul 92 al Sfantului vasile cel Mare. Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste; il bagati in spital de atata ras. Cine te-a invatat sa-ti bati joc de Sfanta Cruce ? Cine iti leaga tie mana sa nu duci mana dogmatic ? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri inaltime si 3,80 metri latime.
Drept sa faci crucea. Daca nu, nu esti ortodox ca iti bati joc de Sfanta Cruce si rade dracul de tine cand bati cobza asa. Fa crucea dreapta si cand treci pe langa o biserica; sa nu-ti fie rusine sa faci Sfanta Cruce dreapta ! Acolo este de fata Truoul si Sangele Domnului, permanent pe Sfanta masa. Acolo Hristos este viu in Sfantul Altar. In toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfanta Masa. Daca nu te inchini la biserica, nu te inchini la Hristos ! Sa va vad in Rai pe toti ! Doamne fereste, unul sa nu ramana la munci, toti sa va bucurati in gradinile Raiului ! Toti. Daca as avea un sac mare, sa va pun intr-un sac si sa va pot da drumul in gradinile raiului ! Stiti voi cat este de frumos acolo ? Auzi ce zice Sfantul Apostol Pavel : Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit !
Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce se tem de El si-L iubesc pe El.

Stilul vechi si nou

– Parinte, de ce a fost nevoie sa se schimbe calendarul vechi, numit si calendarul Iulian ?
– Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare nevoie de indreptare. Acest calendar a fost intocmit de filosoful pagan Iulian Sosigene din Alexandria in anul 44, inainte de venirea Domnului, din porunca imparatului Romei, Iulius Cezar. Acest calendar a fost intocmit si asezat la acea vreme potrivit cu izomeria (echinoctiu),care era la data de 24 martie si 24 septembrie. Dar dupa intocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat ca acest calendar ramanea in urma, fata de calendarul ceresc, la 300 de ani cu o zi si cu o noapte.
Deci se vede clar, caci crestinii, inca de pe vremea Sfintilor Apostoli nu se mai tineau de echinoctiul calendarului iulian ( cel vechi ), care, dupa cum am vazut, ramanea in urma. Asa ca Sfintii Parinti de la Niceea fac prima indreptare a aclendarului iulian – dupa cum si Sfintii Apostoli mai inainte de ei au facut-o – si echinoctiul cel de la 24, 23 si 22 martie, gasindu-l in urma cu trei zile pana la venirea lor, il fixeaza la 21 martie unde era atunci.
– Dar eu am auzit pe cei cu stilul vechi spunand despre calendarul nostru indreptat ca este catolic, ca cel gregorian, indreptat de Papa Grigorie al XIII-lea la anul 1582.
– Nu este asa, iubite frate. Sa stii ca ramanerea in urma a calendarului era cunoscuta in Biserica noastra cu sute de ani inainte. Accest lucru se arata in marturia arhim. Nichifor, care, la sfarsitul Ceaslovului tiparit in anul 1816, arata ca din cauza greselilor calendarului si pascaliei vechi suntem cu 13 zile in urma.
– Parinte, dar cum a fost indreptarea calendarului in Biserica noastra, caci stilistii zic ca patriarhul Miron Cristea a uitat de randuiala veche si a stricat calendarul nostru cel sfant ?
– Nu patriarhul Miron Cristea a indreptat calendarul, ci Biserica noastra dreptmaritoare de Rasarit, in frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol si cu toti patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de fata, sau au trimis delegati si imputerniciti pentru a semna in locul lor.
– Dra cand s-a facut aceasta indreptare ?
– In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului Iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor Sfintilor Parinti si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul Iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie cum este acum. Hotararea a fost primita de toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliti, episcopi si delegatii lor, urmand ca fiecare Biserica sa faca indreptarea calendarului cand va gasi vremea potrivita. Astfel, in anul 1924, la 10 martie, a indreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol si Biserica Greciei.Apoi, pe rand, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei si in anul 1924, in octombrie, a indreptat calendarul si Biserica noastra Ortodoxa Romana, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul Iulian. Iar Sfintele Pasti le serbam odata cu crestinii care tin stilul vechi din celelalte tari, pentru unitatea si pacea Bisericilor noastre surori, care inca nu au indreptat calendarul, precum Biserica Rusa, Biserica Ierusalimului, s.a. Caci asa s-a facut intelegerea la Moscova, in anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de fata aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentantii lor.
– Dar stilistii zic ca noi am desfiintat postul Sfintilor Apostoli.
– Postul Sfintilor Apostoli nu este desfiintat, ci tinut sub iconomia Bisericii Ortodoxe.
– Dar cum se procedeaza atunci cand postul Sfintilor Apostoli lipseste ?
– Atunci ramane la hotararea Sfantului Sinod si cate zile randuieste Sfantul Sinod,atatea zile postim.
– Bine, dar cei cu stil vechi zic ca tin cu Ierusalimul si cu Sfantul Munte Athos.
– Daca tin cu Ierusalimul si cu Sfantul Munte Athos, de ce Ierusalimul nu-i primeste nici la slujba si nici la impartasire ? Cand am fost la Ierusalim si am intrat in audienta la Prea Fericitul Patriarh Benedict, prima intrebare pe care ne-a pus-o a fost : ” Nu este vreun stilist printre voi ?”, caci nici in audienta nu voia sa-l primeasca. Apoi, daca zic ca tin ca la Ierusalim, de ce nu fac ceea ce fac cei din Ierusalim, unde se tine stilul vechi ? Caci atat Patriarhia cat si mitropolitii, episcopii, preotii si diaconii de la Sfantul Mormant slujesc si se impartasesc cu toti crestinii care vin din toate tarile unde se tine stilul nou (calendarul indreptat ). Daca zic ca tin cu cei de la Sfantul Munte, de ce nu fac si ei ca cei de la Sfantul Munte; adica sa fie supusi Bisericii si Sfantului Sinod si tarii din care fac parte si sa slujeasca cu preotii si episcopii ce tin stilul nou, asa cum fac staretii, preotii si monahii din Sfantul Munte Athos ?
Daca stilistii zic ca tin cu Ierusalimul, de ce n-au venit sa slujeasca cu Patriarhul Diodor al Ierusalimului, in anul 1982, la hramul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava ? De ce Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu-i recunoaste, asa cum nu-i recunoaste nici Patriarhia Ecumenica din Constantinopol ? Caci Patriarhul Diodor al Ierusalimului, a zis la hramul Sfantului Ioan : ” Noi nu recunoastem in Romania alta Biserica in afara de Biserica Ortodoxa Romana. Noi, la Ierusalim, tinem calendarul Iulian cel neindreptat, dar acest lucru nu este o pricina de despartire intre noi si celelalte Biserici Ortodoxe surori si nici nu facem din calendar o dogma de credinta „. Daca stilistii zic ca tin cu Sfantul Munte, de ce, in anul 1993, cand au venit parinti din Grecia cu lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului prin Romania, n-au mers si ei la Slatioara ? De ce, in anul 1995, cand s-au intrunit toti Patriarhii la noi in Romania, n-au pomenit nimic de cei care tin stilul vechi ?
– Parinte, care sunt abaterile canonice ale stilistilor ?
– Stilistii au si grave abateri canonice. Iata care sunt cele mai grave :

1. Nu asculta de hotararea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923, care a hotarat indreptarea calendarului celui vechi.
2. Nu asculta nici de Patriarhia Ierusalimului.
3. Nu asculta de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane si de hotararea intai-statatorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova in anul 1948.
4. Episcopii si preotii lor, precum si crestinii condusi de ei, se departeaza de la slujirea si impartasirea cu preotii si ierarhii nostri, din ura, mandrie, razvratire si neascultare, cazand prin aceasta sub osanda canoanelor 12, 13, 14 si 15 ale Sinoadelor 1 si 2 din Constantinopol; 31 al Sfintilor Apostoli; 18 al Sinodului al IV-lea Ecumenic; 31 si 34 ale Sinodului al VI-lea Ecumenic; 5 al Sinoadelor din Antiohia si altele.
5. Boteaza si cununa a doua oara, savarsind o mare erezie si greseala dogmatica.
6. Au rupt legatura duhovniceasca cu ierarhia canonica a Bisericii Ortodoxe Romane.
7. Hulesc si defaima patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nou, numindu-i ” catolici „, ” lipsiti de har „, ” eretici „, etc.
8. Au facut manastiri fara aprobarea Sfantului Sinod.
9. Preotii stilisti se duc prin sate straine si fac slujbe pe ascuns, fara sa tina seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii. Si acestea sunt cateva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi in tara noastra.
– Stilistii sunt considerati eretici ?
– Nu. Sunt schismatici, adica dezbinati de Biserica Ortodoxa, caci au calcat legile bisericesti administrative, organizandu-si manastiri si biserici deosebite, fara aprobarea Sfantului Sinod. Iar daca indraznesc sa boteze a doua oara, atunci se fac eretici, potrivit cu canonul 47 Apostolic si alte canoane. Calendarul este un ceas. A fost schimbat de cinci ori pana acum, si cand va fi nevoie iar o sa-l schimbe.
Calendarul este un ceas al vremii si tu daca ai calendar cu un ceas in urma sau doua, de-acum al tau este bun, ca a ramas in urma ? Sau pentru calendar sa ne sfadim, sa ne dezbinam, sa ne uram ca nu mai suntem ortodocsi ? Ai auzit vreodata zicand : ” Sfinte mucenice calendare, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi ?” Ai auzit nebunii de acestea ? Calendarul daca ar fi sfant, ar trebui sa ne inchinam la calendar ! Ori calendarul este dogma ? Toate dogmele sunt sintetizate in Crez.
Ai auzit vreodata : ” Cred intr-unul calendar ?” Ai auzit nebunii din acestea ? Calendarul, nu-i dogma, nu-i sfant ! Este un ceas al vremii. De ce te inchini la el si din cauza lui nu te supui Bisericii si te apuci sa faci de capul tau hirotonii si sa botezi din nou ? Tine-te de Biserica ! Toate sectele care s-au rupt de Biserica, s-au rupt din neascultare si mandrie de la trupul lui Hristos.
Vezi la Efeseni ce spune la capitolul 1, 21-22 : Biserica este trupul lui Hristos. Vezi si la galateni 18 – 19 : Cap al Bisericii este Hristos. Si la Coloseni ai vazut ce-i Biserica ? Cine s-a rupt de Biserica, ori sectar ori stilist, orice ar fi, s-a rupt de Trupul lui Hristos si nu are mantuire in veacul veacului ! Asa sa stiti. Nu ne inchinam la calendar niciodata.
Si acesti stilisti care sunt nesupusi Bisericii pana in ziua de azi, raman o fractiune eretica care nu se va indrepta, ca zice asa : de la tot pacatul se intoarce omul usor, dar de la eres, foarte greu ! Si aceasta pentru ca se intuneca partea rationala a sufletului. Degeaba ii spun eu ca aici este alb, ca el vede negru. Si atunci foarte greu se intoarce, asa ramane. Si asa raman si sectele si celelalte.

Despre Oastea Domnului

– Parinte Cleopa, va mai intreb ceva : Sunt unii din ” Oastea Domnului ” care cer credinciosilor sa faca legamant cu Iisus. Ce este acest legamant ?
– Tu spune-i : ” Eu sunt in oastea Domnului de cand m-am botezat si eram cat o papusa. De atunci am facut legamant cu Iisus si m-am lepadat de satana si de toate lucrurile lui si m-am facut ostas al lui Iisus Hristos !”. Si daca nu crede, ada-i Molitfelnicul si arata-i unde spune : ” Iata te-ai facut ostasul lui Iisus Hristos „. Si eu sunt un ostas de cand m-a nascut mama, de cand m-am botezat si am legamant cu Hristos ca voi face voia lui. Nu-mi mai trebuie legamantul tau.
Oastea Domnului a fost aprobata de Biserica odata cu organizatia de binefacere a femeilor din Bucuresti, in anul 1923. Mergeau la spitale, ingrijeau bolnavii, duceau ajutor la cei bolnavi, foarte multi crestini paraseau imoralitatile. Si alta asociatie era in Ardeal, asociatia Sfantului Gheorghe, care in numele Sfantului Gheorghe lupta impotriva catolicilor, a protestantilor si a unitilor. Acestea trei au mers cat au fost conduse de mitropolitul Nicolae Balan. Cat timp au avut conducatori buni, ea a adus mare folos Bisericii. Dupa aceea s-au facut pepiniera pentru sectari. Se adunau prin case si cantau cantari facute de ei. Ca si sectarii, nu mai mergeau la biserica, nu ascultau de preot. Sfantul Apostol Pavel arata ca ostasii lui Iisus Hristos, daca vor sa se incununeze, trebuie sa se lupte dupa lege ( II Tim. 2,5 ), iar daca sunt ostasi numai cu numele si au parasit practica traditionala a Bisericii lui Hristos, apoi unii ca acestia nu mai sunt ostasi ai lui Hristos, ci dezertori si oameni nelamuriti in credinta, care, in loc de folos, aduc pagube Bisericii. Anul trecut a venit un preot la mine din judetul Covasna si mi-a zis : ” Parinte, am avut tot satul in ” Oastea Domnului ” si toti au trecut la penticostali. Am ramas numai cu zece familii ortodoxe „. Iata cum s-au rupt de Biserica si s-au facut pepiniera de sectari. Iar ostasii Domnului adevarati, care au ramas in Biserica si asculta de Biserica si de preot, care tin cele patru sfinte posturi si miercurea si vinerea, care se marturisesc regulat, se impartasesc si nu fac nimic fara voia Bisericii si a preotilor, aceia sunt ostasi adevarati, aceia sunt fii ascultatori ai lui Hristos.
Vedeti cati suntem noi aici ? Toti suntem in oastea Domnului ! Stiti de cand suntem in oastea Domnului ? De cand ne-am botezat. Ati auzit ce zice preotul la botez ? ” Fa, Doamne, pruncul acesta, ostas ales al Tau „. De atunci ne-am facut fiii lui Dumnezeu dupa dar si ostasi ai lui Iisus Hristos, de cand ne-am botezat. Iar Oastea Domnului a fost o asociatie crestina cu scopul sa trezeasca constiinta omului sa se lepede de pacate, cum a fagaduit la botez. Ca la botez asa spune : ” Ma lepad de satana si de toate lucruriel lui „. Si atunci cei din ” Oastea Domnului ” au spus : sa va lepadati de betie, de curvie, de hotie, de injuraturi, de fumat, de toate rautatile acestea. Sora mea cea mare, Maria, a murit in ” Oastea Domnului „. La fel si cumnatul meu. O, daca as avea eu credinta ei ! La biserica mergea regulat. Atunci le daduse si steaguri si un fel de decoratii la ostasii Domnului. Erau trecuti in Oastea Domnului si ofiteri, aveau multi preoti. A pornit foarte bine oastea Domnului. dar cand au venit comunistii, au dezbinat-o tare si multi s-au dus la secte, lepadandu-se de Biserica.
Am auzit ca unii din cei ce-si zic ” ostasi ai Domnului” fac adunari si predica prin casele oamenilor, fara sa stie preotii si fara sa ramana in legatura cu ei. Sfintele canoane nu dau voie mireanului si nici chiar preotului sa predice in public, fara porunca episcopului locului.
Iata ce zic sfintele canoane in aceasta privinta : ” Nu se cuvine crestinului mirean a porni cuvant in public sau a invata, insusindu-si lui dregatoria bisericeasca, ci a urma randuielii celei predate de Domnul si a deschide auzul la cei ce au luat darul invatatorescului cuvant si a invata de la dansii cele dumnezeiesti „.
Sfantul Apostol Pavel spune corintenilor : Au doara toti sunt apostoli ? Au doara toti sunt prooroci ? Au doara toti sunt talcuitori ? Ce te faci pe tine pastor, oaie fiind ? Ce te faci cap, picior fiind ? Ce te apuci a comanda osti, fiind randuit intre soldati ? ( I Cor. 12, 29-30 ). Cum vor propovadui daca nu sunt trimisi ? ( Rom. 10, 15 ).
Deci, cel ce predica fara sa fi fost trimis de episcopul sau preotul sau, acela este pe calea neascultarii si stim cu totii ca neascultarea lucreaza moarte. Iata, fratilor, eu v-am invatat cat am putut din mila lui Dumnezeu, dupa a mea slaba putere. V-am raspuns la intrebarile voastre si va indemn cu toata dragostea, cat inca mai sunt in viata, sa iubiti biserica, sa ascultati de preotii vostri, sa nu lipsiti de la sfintele slujbe, sa va spovediti regulat, sa faceti milostenie dupa putere. sa va rugati cat mai mult si sa va iubiti duhovniceste unii pe altii.
Acestea sunt sfaturile mele pe care le dau tuturor celor care vor sa se mantuiasca si sa dobandeasca Imparatia Cerurilor. Dar va rog si eu acum sa nu ma uitati la sfintele voastre rugaciuni, ca sunt batran si bolnav si in curand trebuie sa stau inaintea Domnului nostru Iisus Hristos, sa dau raspuns de toate faptele mele, bune sau rele, cate le-am facut pe acest pamant. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti, prin harul Duhului Sfant, ca sa mosteniti viata cea vesnica intru lumina si slava Preasfintei Treimi. Amin.

Ne vorbeste parintele Cleopa (vol. 2)

1

Sfanta Spovedanie

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ”Dumnezeu sa te ierte„, pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu – ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu. Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :

1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Aiauzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;

4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : ” A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia „.

6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har. Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra. Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste „. Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei. Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau. Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : ” Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! ” Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit. Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer … Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ? Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul. Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? ” Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje – adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul „. Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua – trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet. Sfantul Teodosie spune : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !”. Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
– Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
– O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu. Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
– Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
– Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie. dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : ” Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti „. O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este. De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui ce fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam – Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : ” Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! ”
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : ” Mama, nu ma lasa ! „, ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii. Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie. N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

Folosul desei spovedanii

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti „. Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat peDumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste ” Putul ” sau ” Fantana ” pe romaneste : ” De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic „. de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut. In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : … si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. … iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica. Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine. Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii. Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa: ” Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !”. Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ? deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate. Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute. Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor. Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : ” Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! ” Iar diavolul vas pune atunci : ” Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !”. Apoi va zice omului : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !”.
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele. Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni. Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m-oi spovedi la anul !”. Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici. Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Sfanta Impartasanie

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
– Cine se poate impartasi?
– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine. Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
– Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
– Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : ” Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari „.
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
– Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
– Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : ” Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa „, sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza. Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
– Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
– Da, avem la Sfantul Simeon al tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. Este pacat care te opreste douazeci de ani de la impartasanie. In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
– Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
– Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
– Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.

Cele cinci feluri de impartasiri

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir. Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc. Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire.
Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face. Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu. Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet. Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
– Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
– Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu … ( Ioan 6,53 )

Sfanta Cruce

Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu. De cate ori auziti cuvantul ” Cruce „, sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul.
Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul ” Cruce ” are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii.
Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel.
Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos.
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.
Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate.
Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : ” Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei „, ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala.
Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta.
Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi.
Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce.
Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos !
Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice: ” O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului. Asadar, ne-am adus aminte mai intai de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce – cea materiala si cea spirituala.
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

Despre dragostea de Dumnezeu

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.
Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul ” Doamne „, ” Dumnezeule ” sau ” Iisus Hristos „, statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Sfntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris ” Dumnezeu ” sau ” Iisus Hristos „, acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
– Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
– Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti. Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem :
-Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.
Asa multa umilinta avea.
Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem :
– Cum ai atata umilinta ?
– Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate. Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadta cu femeia cea pacatoasa.
La urma a spus Sfantul Efrem : ” Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste „.
Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam.Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.

Despre felul lacrimilor

Diavolul se amesteca in toata fapta buna. Ai vazut buruiana aceea numita hamei? Ea se prinde de orice gaseste in cale: de gard, de stalp, de poarta, de copac, de par. Numai vezi ca se ridica. Asa face si diavolul cu toata fapta buna. Se incolaceste in jurul ei pentru a o face zadarnica, sa nu mai fie buna.
Cat de mare este darul lacrimilor! Dar si aici diavolul aduce ispita. Si in felurile lacrimilor se baga vrajmasul, ca sa faca zadarnica lacrima omului in rugaciune, sa nu fie primita la Dumnezeu.
Lacrimile cele adevarate, care izvorasc din dragostea de Dumnezeu, atata putere au – spune Sfantul Grigorie de Nazianz – incat, izvorul lacrimilor de dupa Botez este mai mare decat insusi Botezul. El zice : ” Stiu si al cincilea botez, care se naste din lacrimi, din pocainta cu lacrimi, si atata putere are botezul acela, incat este mai mare decat cel dintai. Pentru ca Botezul cel dintai ne sterge pacatele, dar nu ne da putere de a nu mai pacatui. Daca am vrea noi se poate, dar vointa omului este lasata libera dupa Botez sa aleaga : sa pacatuiasca sau nu. Iar lacrimile de dupa Botez sterg si pacatele pe care le facem. Lacrimile de umilinta sunt mai bune decat Botezul, pentru ca sterg toate pacatele care s-au facut de la Botez pana atunci si te lasa curat. Sunt mai multe feluri de lacrimi. Daca ai lacrimi. sa iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii si care sunt de la satana. Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasa pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mananca, ori de nu mananca -, daca plange, el este satul. Aceste lacrimi tin si de foame si de sete, si omul nu are suparare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucura, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.
Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel : Bucurati-va, fratilor, si iarasi zic, bucurati-va !
Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usuca pe om,. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasa, ci usuca pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.
Omul plange si tot slabeste pentru ca lacrimile de acest fel se nasc din frica. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu si din aceasta cauza plange mereu, si se usuca trupul lui chiar daca ar manca sau n-ar manca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere sa usuce firea omeneasca, din cauza scarbei pentru pacat, cum se usuca lemnul la foc.
Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii si din frica judecatii. Cugetand omul cum va fi la moarte, cum are sa se chinuiasca, cat de greu are sa se desparta de trup, cat de greu va fi in ziua judecatii, cand va sta in fata a milioane de ingeri sa primeasca raspunsul hotararii, unde sa mearga, la bine ori la rau si, Doamne fereste, sa primeasca osanda vesnica. Deci si aceste lacrimi sunt bune.
Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plange dupa copil, copilul plange dupa mama, tata plange dupa baieti; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange sotia dupa sot. Lacrimi firesti sunt si cele din boala, din suferinta si din tristete.
Sunt si lacrimi care se nasc din slava desarta. Acestea sunt lacrimi rele.
Unul are darul umilintei, dar plange pentru ca-i place sa-l vada altul. Mai bine n-ar mai plange, ca satana i-a furat aceste lacrimi.
Este bine ca omul sa ascunda darul umilintei, daca-l are de la Dumnezeu. Dar si diavolul pune pe om sa planga, cand il vad altii. Daca nu poti opri aceste lacrimi, nu esti vinovat.
Daca omul plange cu scop sa-l vada cineva sau ii place sa stie cineva ca-i plangaret, aceste lacrimi sunt din slava desarta si sunt rele si chiar pagubitoare.
Mai sunt lacrimi venite din manie. Ai vazut om, cand nu se poate razbuna pe altul, plange de ciuda. Atata ii este de necaz, ca nu poate sa se razbune pe celalalt, si plange de amaraciune. Acestea sunt si mai rele ca cele din slava desarta. Acestea sunt lacrimi ucigase si rele, pentru ca el plange si inima-i stoarsa de satana, incat izvoraste lacrimi de ura. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, satanicesti.
Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva si, cand isi aduce aminte de dansa, plange. Acestea sunt aduse de dracul desfranarii.
Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamantul si plange dupa avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmasul, pentru ca omul crede ca Dumnezeu nu are sa aiba grija de el.
Deci, iata de cate feluri sunt lacrimile si nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului il curata, il lumineaza, il apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau firesti sau lacrimi rele si osanditoare.
Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca raul adus de satana in aceasta consta : in pofta fara de minte, manie fara judecata si inchipuire sau nalucire pripita. Ai vazut care-i raul din satana si din toate slugile lui ? Pofta fara de minte, ca au poftit sa fie asemenea lui Dumnezeu; manie fara de judecata, caci se pornesc fara ratiune sa omoare pe oricine, sa se razbune, sa faca rau oricarei zidiri a lui Dumnezeu si nalucire pripita ca isi inchipuiesc sa fie intocmai cu Dumnezeu, uitand ca sunt facuti de Dumnezeu.
Daca ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face inapoi ingeri. dar aceste rtei rautati ii fac pe ei draci. iar, daca ai scoate din firea lor acestea, ei ar ramane curati ca ingerii, cum au fost intai.

Harul mantuirii

– Cata vreme este harul cu noi ? a intrebat un credincios pe Parintele Cleopa. Iar el a raspuns:
– Cat traim. Numai daca il cautam. Dar daca nu-l cautam, dupa ce am murit, nu mai este cu noi.
– Cum putem castiga harul lui Dumnezeu ?
– Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.
Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ?
Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face …
Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.
Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : ” Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !” Iata ce trebuie sa faci.
Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.
Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.
Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : ” De va cadea lemn in crivat …, dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste „. Apoi zice : ” Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane …”
Cum te-a apucat sfarsitul. Ca in minutul cel mai de pe urma al vietii S-a rastignit Mantuitorul si asteapta si ingerii din ceruri si toata lumea mantuirea sufletului.
Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea sfarsit bun, sa nu ne apuce moartea nespovediti. Caci daca l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca si cum ar fi nebotezat, daca are pacate de moarte. Nu-i foloseste nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urma cu rugaciunile ei. Pentru ca nu s-a ingrijit din vreme sa-si curete sufletul sau cu pocainta cea adevarata, cu rugaciunea sincera si celelalte fapte bune.
– Dar desavarsirea nu are continuitate dupa moarte ?
– Pentru cei desavarsiti are. Ca ai auzit ce zice Duhul Sfant : Merge-vor din putere in putere. Arata-se-vor Dumnezeului dumnezeilor in Sion. Si sufletele dreptilor si ingerii merg in veacul veacului dintr-o treapta a fericirii duhovnicesti tot mai inalte.
Fiindca Dumnezeu nu are margini intru inaltime. In veacul veacului merg si dreptii si ingerii tot mai sus, din treapta in treapta, daca a pornit sufletul spre vesnicie, spre bine. Iar daca moare omul nespovedit si in grele pacate, coboara spre rau pana ajunge in fundul iadului, de care sa ne izbaveasca Dumnezeu pe toti. Amin.

Despre iubirea de argint

Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand ” inima „, ” cuget ” si ” putere „, Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu. Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie: Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.

Pocainta imparatului Manase

Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia. Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri. Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ? Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia. Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
– Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
– N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva. Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : ” M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !”
Se gandea in inima lui : ” Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !” Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie. Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor. Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta … ” Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : ” Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? ” Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : ” Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta „. Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor. Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.

Cugetarea la moarte

Totdeauna sa fii cu gandul la moarte, la judecata, la gheena, la ultimul moment din viata, la Imparatia cerurilor, la slava dreptilor, la hotararea cea din ziua judecatii, pentru ca acestea ne tin treji. Daca gandesc ca am sa mor si nu stiu cand, cata pregatire ne trebuie ?
Cine ne poate spune nou daca maine ne mai intalnim cand rasare soarele ? Ia sa vedem ? Ne putem pune garanti ca ajungem pana maine ? Iaca nu pot sa ma pun garant; ca viata nu-i in mana mea. Ma ia o durere, un junghi si gata. Asta-i. ca daca ai cugeta la moarte, te ajuta foarte mult ca sa nu gresesti.
Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai intelept sfetnic, daca vrei sa ti-l iei in viata, sa ti-o iei pe moarte ! Asa spun Sfintii Parinti. Pe Sfantul Vasile l-a intrebat filosoful Eubul, mare profesor al Alexandriei :
– Vasile, care-i firea filosofiei ? Care-i cea mai inalta filosofie ?
– De-a pururea sa cugetam la moarte.
Ce suntem noi, fratilor ? Praf si cenusa ! Viermi imputiti ai pamantului ! Tarana ! ” O mana de pamant in fundul unui mormant „. Asta suntem noi. Ce nelaudam ? Ce ne incapatanam ? Ce-am facut noi alt soare pe cer, alte stele, alte ceruri ?
Cea mai mare nebunie e sa se inalte omul in sine. Cea mai mare nebunie e sa nu-si cunoasca omul neputinta sa. Te ia un junghi de cu seara si pana dimineata esti gata ! Te-ai dus, ai murit fara pocainta, te-ai prapadit !
Unde sunt tiranii? Unde-s imparatii lumii ? Unde-s puternicii veacului ? Unde-s sahinsahii Persiei ? Unde-s imparatii Chinei ? Unde sunt sultanii turcilor ? Unde-s faraonii Egiptului ? Unde-s Napoleonii Frantei ? Unde-s tarii rusilor ? Unde-s cezarii Romei ? Unde-s kaiserii si imparatii Germaniei ? Unde-s, mai? Unde-s ? In fundul iadului, daca n-au facut bine ! Si daca au facut bine, ferice de ei ca au plecat de la o imparatie la alta.
Dumnezeu judeca pe toti acusi. Potopul atomic este pe clampa usii. Intr-o clipeala de ochi ne putem topi. Si atunci o sa vada omul pe cine a maniat si pe cine a suparat.
Ce n-a facut El pentru noi ? Si sa-nchizi ochii si sa spui : ” Pai, dar n-am stiut ! ” Ia ganditi-va cata nebunie e aici ! Cata hula ! Pus-au asupra cerului gura lor – cum spune in Psaltire.
Vai de noi ! Mai bine nu ne nasteam pe fata pamantului, deact sa zicem una ca asta. Vai de noi si de toti aceia care cred vreodata ca fara Dumnezeu pot face ceva. Vai de noi ! Mantuitorul a spus : ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara Mine nu puteti face nimic. ce putem face noi ? Iata acum vine o sageata si gata !
Dar unde te duci ? Ca dac-ar fi iadul doua sute de mii de ani, ar fi tare putin. Ca ai crede : ” Mai, dupa doua sute de mii de ani, tot am sa scap !”. Dar acolo-i vesnicie.

Sfantul Antonie le spunea ucenicilor : ” Pururea aduceti-va aminte de vesnicie. Pururea sa ganditi, ca, daca seara te-a apucat asfintitul soarelui, nu esti sigur ca ajungi pana dimineata. Si daca dimineata ti-a rasarit soarele, nu esti sigur daca mai apuci apusul. Ca nu este viata in mana noastra „.
Vai de mine ! Nu spune in Psaltire : Doamne, tu ai pus cu palme masurate zilele mele. Ca ce n-ar da omul sa mai traiasca un ceas, cand vine moartea ? Sa va zic o istorioara.
Era un imparat al Persiei. Acesta a fost foarte iubitor de aur. Si-a facut mobila de aur, si-a facut case si totul a spoit in aur – si mobila din casa a facut-o din lemn de caspias, un lemn pe care nu-l arde focul, mai frumos se face in foc. Dar era atat de iubitor de aur, ca a adunat saptezeci si cinci de lazi de aur – bani de aur, monezi -, fiind zgarcit; si a pus bir mare pe popor si a asuprit lumea in tot chipul. Femeia lui era o femeie inteleapta :
– Mai, omule, dar cat o sa traim noi de-aduni atata aur ?
– Taci ! Aurul este mai puternic decat toate.
Si s-a imbolnavit de moarte imparatul. Atunci a adunat toti inteleptii Persieisa-i intrebe cat mai are de trait. Si avea un preaintelept filosof si doctor, pe care il chema Sindonie.
Acela ii spunea numai adevarul in fata. Si imparatul avea ciuda pe el, ca nu-l magulea. Sunt si oamenin fatarnici, vicleni, care magulesc : ” Maria ta in veac ai sa traiesti !” Dar acela ii spunea adevarul : ” Uite asa trebuie sa faci „.
Imparatul l-ar fi pierdut, ca putea sa-l piarda ca imparat, dar zicea mai tarziu, cand se trezea : ” Mai, asta are dreptate, ca totdeauna imi spune cam ce-i drept !” Alteori il ura, ca totdeauna adevarul este urat. Mantuitorul a spus : Daca Ma urasc pe Mine si pe voi va vor uri.
Si chema imparatul doctori si filosofi, care-i ziceau : ” Maria ta, ai sa mai traiesti atatia ani !” Ia chemati pe Sindonie, a zis imparatul.
– Sindonie, ce zici tu, mai traiesc ?
Acela i-a pus mana pe puls.
– Nu rasare soarele maine dimineata si esti gata !
– Asa spui ?
– Da ! Daca nu, capul meu sa fie jos. Lasa-ma sa traiesc pana maine !
Ii cheama pe ceilalti :
– Da, maria ta, ziceau ei, esti bine, ai sa mai traiesti !
– Eu daca mai traiesc mai mult decat a zis Sindonie, pentru fiecare ceas dau cate o lada de aur, care imi mai da un ceas de viata ! Cu cele 75 de lazi de aur, tot mai am saptezeci si cinci de ceasuri de trait !; a zis imparatul. Si ei toti ziceau :
– Maria ta, ai sa traiesti ! Eu iti fac injectii; da, eu iti fac frectie; da, eu iti dau medicamente; da, eu te trag pe picioare … – numai ca sa capete o lada de aur !
Il cheama iar pe Sindonie :
– Ce zici tu, Sindonie ? Iti dau si tie o lada cu aur, daca mai traiesc un ceas.
– Mie daca mi le dai pe toate, nu-ti pot da, nu un ceas, nici o clipa, ca nu-i viata la noi, este la Dumnezeu.
– Si ce zici ?
– Cum ti-am spus; nu-ti rasare soarele. Cand va mai fi o jumatate de ceas pana atunci, te-ai dus.
Iar ceilalti ziceau :
– Maria ta, lasa-l pe Sindonie; da paralele incoace ca facem noi ce facem. Aducem medicamente, din nu stiu care tara …
Imparatul era gata sa dea si cei saptezeci si cinci de lazi pentru a mai trai :
– Mai, dau o lada pe ceas ! Numai sa nu fie cum a zis Sindonie.
Si parca ce mai erau 75 de ceasuri ? Nebunie. Sa se lege omul de viata asta !
Uite ce-i, frate, cand este vorba de adevar, sa spui numai adevarul. Ca viata nu-i la noi, ca mai dai tu o lada de aur sa mai traiesti un ceas. Dar eu, cat n-as da cand mor, sa-mi mai dea Dumnezeu un ceas sa ma pocaiesc ! Vezi cat este de scumpa viata ? Dar daca vrei sa traiesti in vecii vecilor, fa voia lui Dumnezeu, intoarce-te la pocainta si fa fapte bune si vei trai in vecii vecilor, iar daca nu, te asteapta munca si chin in vecii vecilor.
Fereasca Dumnezeu de asta ! Fereasca Dumnezeu ! De aceea am spus, sa nu punem baza in oameni, Doamne fereste, si in cuvintele lor. Fiecare este o mana de tarana intinata, in fundul unui mormant. Du-te la cimitir sa-mi arati care-i imparatul si care-i ostasul; care-i ministrul si care-i generalul. Du-te colo la cei care au murit de 50 – 60 de ani. Acolo sa-mi arati tu unde-i mitra arhiereului, unde-i coroana imparatului, unde-i bastonul filosofului, unde-s galoanele generalului; arata-mi mie acolo, sa vedem! Suntem egali cu totii acolo. Suntem tarana cu totii acolo. Si poti sa-mi spui ca nu-i un adevar ? Nu poti spune, in veacul veacului.
Iata ce suntem ! Sa nu nadajduim in viata asata. Ca pe toti ii insela viata asta si isi bate joc de toti. Te duci in fundul iadului, daca pui baza pe dansa. Iar daca in aceasta putina viata pe care-o mai avem, facem ceva pentru mantuirea sufletului, , apoi acela este cel mai intelept om din lume. Cu putina vreme cat tine viata – ca-i o trecere, o vizita pe pamant -, putem castiga vesnicia, viata vesnica.
De aceea, nu trebuie sa-ti pui nadejdea in putregaiul asta de trup, sau in bani, sau in dregatorii, sau in cinste, sau in palate, sau in bogatie, sau in stiinta, sau in mestesug, sau in frumusete, sau in orice vrei; ca toate-s nalucire.
N-auzi ce canta Sfantul Ioan Damaschin ? Mare intelepciune !
” Toate sunt mai neputincioase decat umbra, toate sunt decat visurile mai inselatoare, intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. Ci veniti, iubitii mei frati, raposatului sa-i cerem odihna de la Hristos si sufletelor noastre mare mila „.
Asta-i stihoavna care se canta cand mergi si duci mortul la groapa. Ai auzit ce spune ? ” Toate sunt mai neputincioase decat umbra. Toate sunt decat visurile mai inselatoare. Intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. ” Ca de ce au plans Sfintii Parinti, toata viata lor ? De ce li s-au uscat si le-au cazut genele de la ochi de lacrimi, ca Sfantului Arsenie cel Mare ? Purta o basma in san si atatea lacrimi a varsat, ca pururea isi stergea ochii. Mintea ii era la cer ! I-au cazut genele de la ochi si a fost saptezeci de ani, numai in pustie. Pentru ce ? Pentru ca cugeta la vesnicie.
Vine unul la mine, nu se lasa de un pacat si inca era om batran, si-mi zice :
– Parinte, sa-mi dai canon aspru, ca nu ma pot lasa de fumat.
– Mosule, lasa tigara, ca te duci in fundul iadului !
– Parinte, m-am obisnuit si n-o pot lasa.
– Mosule, esti batran si nu stii cand vine moartea !
– Vreau sa scap de ea, dar nu stiu cum !
– Daca nu te poti lasa de pacat, cum ai sa rabzi focul iadului ?
– Mi-e frica de iad, dar de fumat nu ma pot lasa !
Aveam un sfesnic cu o lumanare mai groasa si-i zic :
– Ia vino incoace ! Ia tine degetul la lumanare !
– Valeu ! Nu pot !
– Tine-l acolo !
Si-i iau mana si i-o tin eu.
– Nu pot, parinte, ma arde !
– Tine-o acolo, frate ! Cand ti-o veni dracul cu pofta, pune o lumanare si tine mana. Vrei sa te duci in iad ? Acolo nu-i lumanare. Cuptoare cu foc, de miliarde de ori mai tari ca asta. Pune mana in foc si vezi ! Stai pana ce arde, pana ce-or curge sangele, pana ce-or cadea ciolanele ! Sa vezi, mai vine pofta ?
– Bine zici, parinte, asa am sa fac ! De-acum nu-mi mai trebuie sa pun tigara in gura cate zile voi avea.
– Si daca te mai robeste vreo patima sa tii mana in foc si sa n-o iei de acolo pana nu-ti vei aduce aminte de focul iadului.
Si acesta ti-i canonul : sa zici : ” Doamne Iisuse … ” si sa pui mana la foc. Sa vedem, o sa-ti mai trebuiasca spurcaciuni ?
Ehee, pai daca uitam de focul acesta, de cel vesnic nu scapam!
Vai de noi, caci degeaba am mai vazut soarele pe pamant. Ce, crezi ca-i gluma, frate ? Iti spune Hristos, ti-au spus proorocii, ti-au spus patriarhii, ti-au spus dreptii si vine Dumnezeu din cer si-ti spune ca este foc vesnic. Unde focul lor nu se stinge si viermele lor nu doarme.
Vine Dumnezeu sa-ti spuna ca este foc vesnic ! Cine trebuia sa ne mai spuna, fratilor, de ziua judecatii ? Ti-a spus :
Legati-i mainile si picioarele, aruncati-l in intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Este gluma aceasta ?
Dumnezeu spune ! Ti-a spus ca este gheena, foc negru fara lumina, de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta si n-are fund si n-are margini in veacul veacului, unde se chinuiesc dracii si cei mai pacatosi.
Ai vazut istoria aceea cu calugarul Andrei ? Care a stat trei minute in gheena si i s-aparut mai mult de trei sute de ani.
Este scrisa in ” Viata repausatilor „. Ai vazut ce minuni ! Ia ganditi-va ! Ce-i gluma?
” Dac-am venit Eu din cer sa sufar pentru tine, sa-Mi vars sangele, cel preasfant si preacurat, sa-Mi pun viata si sufletul pentru tine si ti-am spus ca este munca vesnica ! Ce mai poti sa spui acum ? Cand iti spun : Duceti-va de la mine, blestematilor in focul cel vesnic. Cata dreptate are El ! Si : Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cerurilor, ce agatita voua de la intemeierea lumii.
Ai vazut ? Pentru unii este gatita Imparatia si pentru altii munca cea vesnica. fereasca Dumnezeu ! Sa stam bine, sa luam aminte ! Ca ne inseala ticaloasa asta de viata, si hoitul asta de trup ne trage numai la moarte. Numai la moarte.
El este cel mai bun prieten cu dracul; cel mai bun dintre toti. El te trage la mancare multa, la bautura multa, la somn mult, la curvie, la distractie, la lene, la dezmierdare, la iubire de bani, la iubire de averi. Uite dracul cum te trage la pacat ! Tovaras rau si viclean, care pururea ne inrobeste, pururea ne spurca si pururea ne ingrozeste si desparte ingerul Domnului de la noi. Cel mai mare dusman care trage la moarte si la munca vesnica; fire stricata din Rai, corupta, care ne luptam atata cu el sa-l tragem la bine si el iar la rau se duce. Dar Dumnezeu a venit cu darul Lui si ne-a dat Botezul si atatea arme; si pocainta si marturisirea ca sa ne putem indrepta, sa ne putem mantui.

Despre moarte

Cine poate sa fie sigur ca vom ajunge pana maine sau peste un ceas? De aceea, pentru ca viata noastra este nesigura pe pamant si toate se opresc la mormant, in cele ce urmeaza vom vorbi despre doua lucruri: despre moarte si constiinta. Mai intai, dupa dreptate, sa vorbim despre moarte. Porunca cea dintai a lui Dumnezeu, dupa greseala protoparintilor noatri, a fost aceasta : Cu moartte veti muri. Si intr-adevar, dupa calcarea poruncii, doua morti au venit asupra neamului omenesc. Adam, dupa 930 ed ani, si Eva, dupa 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovniceasca a fost lunga de 5508 ani, pana la venirea in trup a Noului Adam – Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.
Dar oare din care pricina, Adam, a numit-o Eva, adica ” viata „, desi se cuvenea s-o numeasca moarte, ca prin ea a venit moartea in lume ? Asa era cu dreptate. Dar in loc s-o numeasca moarte, o numeste viata, ca zice : Si a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se talcuieste viata.
Deci cum prin Eva vine moartea si Adam o numeste viata ? Care-i pricina ? Care-i taina dezlegarii aici ? Sa auzim ce spune Sfantul Grigore de Nissa : ” Pentru doua pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adica viata. Mai intai ca ea trebuia sa fie maica tuturor celor vii dupa trup, ca ea a nascut primul copil,, pe Cain, si a adus in viata prima fiinta omeneasca. A doua, ca prin Eva cea tainica, prin stranepoata Evei cea dintai, adica prin Preasfanta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria avea sa vina in lume viata, adica Hristos.
Iata pentru care pricina Adam, fiind prooroc si faptura cea dintai a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei sa i se puna numele acesta, pentru aceste doua pricini. Mai intai, ca va fi maica tuturor celor vii, cum arata Scriptura – deci o talcuire o avem in Scriptura si una in Traditie, de la Sfintii Parinti -, iar a doua, ca desi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui sa vina la plinirea vremii si viata. A luat satana in Rai trei lucruri, pentru a darama neamul omenesc : femeia, lemnul si neascultarea. La plinirea vremii, Noul Adam – Hristos -, tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana : femeia, lemnul si ascultarea. Cu cele impotriva, pe cele impotriva le-a surpat. Cu ascultarea lui Hristos de Parintele ceresc, pana la moarte si cu moartae pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam si a noastra; cu lemnul Crucii s-a vindecat rana cea venita prin lemn; gustarea din lemnul oprit, prin gustarea fierii si a otetului; si prin Preasfanta, Preacurata Fecioara Maria, Eva cea tainica, s-a vindecat pacatul Evei si moartea care a venit in lume.
Dar cuvantul nostru priveste in alta parte. Au trecut de la Adam pana la potop 2642 de ani. In acest timp n-a scazut din viata omului nimic. A trait Adam 930 de ani si Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea fiu al omenirii a trait 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc si placut lui Dumnezeu din neamul sau, a avut mare grija sa pazeasca in toata vremea lui, de cand s-a nascut, un mare dar : oasele lui Adam, corpul lui Adam stramosul lui. Cele mai scumpe moaste din lume le pastra el si pana la dansul le-au pastrat alti patriarhi mai vechi decat dansul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al saselea. Si le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump : prima zidire iesita din mana lui Dumnezeu – oasele lui Adam.
Noe, cand era de 500 de ani, ati auzit Scriptura, s-a casatorit si 100 de ani traind, a avut pe cei trei fii : pe Sim, Ham si Iafet. Si cand era Noe de 600 de ani, a inceput potopul si a tinut un an de zile furia potopului. A plouat numai 40 de zile si 40 de nopti, iar corabia numai la un an de zile s-a oprit, pentru ca ai auzit ce spune la Facere : ” Iar din luna a zecea pana in luna a sasea au scazut apele, trei luni de zile, si de-abia au inceput sa se vada varfurile muntilor celor mai mari din lume „.
Sa fi fost atunci cu corabia langa Noe, sa vezi de-abia in toata Romania varful Ceahlaului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau varful Ineului din Maramures, iar daca erai in Asia, varful Himalaia sau alti munti. Abia se zareau atunci numai varfurile muntilor, iar vuietul apelor si tulburarea vazduhului nu incetase.
Din luna a saptea pana in luna a patra mai scazand apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Cand a iesit Noe din corabie, langa Muntii Ararat, azi in Armenia, pustiu era pamantul, plin de mal, plin de furia si urgia luiu Dumnezeu, ca se inecase tot ce era viu, afara de cei ce erau in pantecele corabiei. Au iesit in campia Senar si au adus jertfa lui Dumnezeu. Apoi s-a aratat curcubeul, dupa cum stiti, semn de legatura vesnica intre om si Dumnezeu, ca nu va mai fi potop cu apa.
Si au iesit fiii lui Noe – Sim, Ham si Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa – de acea sunt negri acolo, ca Ham a fost blestemat -, iar lui Iafet i-a dat Europa.
Dar a avut grija mare Noe, cand a despartit pe fiii sai, ca au plecat fiecare in alta directie, dupa ce s-au inmultit, sa le dea un mare odor nepretuit pe cre il purtase in corabie si a avut grija mai mult decat de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, asa cum l-a facut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Si le-a zis Noe : ” Dragii mei, pamantul este inaintea voastra; de acum cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul, ca asa a zis Dumnezeu „; ca a doua oara a binecuvantat pe om cu acelasi cuvant dintai, cum este scris in Biblie.
” Eu nu va dau aur, eu nu va dau argint, eu nu va dau pietre scumpe. Acestea le veti gasi voi pe pamant si prin munti si oriunde. Va dau un lucru mai scump deact toate : va dau trupul protoparintelui nostru Adam, primul om din lume „. Si le-a impartit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, in Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, inspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au intrebat :
– Dar de ce ne folosesc noua acestea asa de mult ?
– Mare folos veti lua de cate ori veti privi la dansele!
– Care folos ?
– Cand veti vedea capul lui Adam, va veti aduce aminte ca sufletul lui este in chinurile iadului, pentru ca a gresit lui Dumnezeu si va veti trezi si veti zice: ” Doamne fereste ! Sa nu ajungem ca stramosul nostru ! Sa nu maniem pe Facatorul nostru, ca iata, oasele lui Adam sunt aici si sufletul lui se chinuieste in muncile iadului, pentru ca a calcat porunca lui Dumnezeu „.
Iata filosofia cea mai inalta pe care a dat-o Noe feciorilor sai : sa nu uite ca vor muri. Sa vada oasele lui Adam si sa-si aduca aminte ca si ei sunt praf si cenusa si indata dupa moarte urmeaza judecata si vai de acela care calca porunca lui Dumnezeu.
Cea mai inalta filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost intrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul :
– Spune-mi mie, o, minunatule ! – ca facusera scoala impreuna la Atena, pe vermea aceea fiind si la Alexandria mare cetate de cultura crestina si pagana – spune-ne noua, o, minunatule, care este cea mai inalta filosofie a crestinului ?
Si a zis marele Vasile :
– Cea mai inalta filosofie de sub cer este sa avem de-a pururea moartea inaintea ochilor nostri. Pentru ca stramosii nostri, atata vreme cat au avut moartea in fata, n-au gresit. De cate ori in Rai, le dadea satana in minte : ” Ia, duceti-va la pom si mancati !” Caci era frumos la vedere si bun la gust rodul ce l-a omorat. Dar cand s-a apropiat Adam zicea : ” Nu ma duc „. Dar de ce ? ” A spus Dumnezeu ca in ziua cand voi manca din pomul acesta, cu moarte voi muri.” Si de frica mortii nu se apuca sa manance.
Vazand satana ca sunt inarmati stramosii nostri cu aceasta arma puternica, adica cugetarea mortii, de catre Facatorul lor, ce-a gandit intai ? Sa le smulga din minte moartea. S-a bagat in sarpe, cum zice marele Vasile, ca in rai vorbeau toate animalele si sarpele avea picioare inalte, nu mergea taras.
Dupa ce l-a amagit pe Adam, Dumnezeu l- ablestemat sa se tarasca pe pantece, i s-au luat picioarele. Picioarele sarpelui sunt in pantece si astazi. Si asta ca sa se implineasca porunca sa mearga numai pe piept, sa manance pamant si sa fie blestemat pentru ca prin sarpe a reusit satana sa intre si sa vorbeasca cu Adam.
– Ce-a zis Dumnezeu ? a intrebat sarpele.
– Iata ce a zis, a raspuns Adam : ” Toti pomii Raiului, toate gradinile, desfatarea asta negraita este a noastra, dar din cutare pom sa nu mancam „.
– Dar de ce ? a intrebat sarpele viclean.
– A spus ca oricand vom manca, cu moarte vom muri.
– Nu-i adevarat ! – zice satana prin sarpe -, nu veti muri cu moarte.
– Cum se poate ? Dar de ce ?
– Stiti de ce v-a spus Dumnezeu asa ? Se teme foarte tare ca daca veti manca din pomul acela, va veti face dumnezei ca si Dansul si veti fi asemenea Lui si din mare rautate ce are pe voi, ca sa nu va inaltati ca El, v-a oprit sa mancati de acolo; ca in orice zi veti manca, ochii vostri se vor deschide si veti fi ca niste dumnezei !
Auzi ? Dumnezeu ii spune lui Adam ca va muri si sarpele ii spune ca nu va muri ! Si Adam lasa pe Ziditorul sau si asculta pe sarpe, adica pe satana, care vorbea prin gura sarpelui. Si crezand acestea, calca porunca si mosteneste indoita moarte : si pe cea trupeasca si pe cea duhovniceasca !
Parintilor, iubiti credinciosi, maicilor si surorilor, cateva suflete sunteti aici. Eu in viata mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii de oameni pe la hramuri si ori as vorbi la doua urechi, ori la doua mii, tot atat ma costa. Dar suntem cateva suflete aici. Daca n-am uita noi invatatura cea preascumpa a Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi, noi n-am mai gresi lui Dumnezeu.
Auzi ce spune dumnezeiescul si preainteleptul Isus, fiul lui Sirah, : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Pentru ce ? Daca cuget la moarte, moartea ma opreste si de a gandi raul, nu numai de a-l vorbi sau a-l face. Eu stiu ca Dumnezeu o sa-mi cantareasca si gandurile si cuvintele si lucrurile vietii mele, cand imi voi da sufletul. Deci, daca voi cugeta la moarte, ma feresc de toate. Auzi ce spune in ” Usa pocaintei „? Vedeti ca acea carte trateaza patru lucruri : moarte, judecata, Rai si Iad. Eu cred ca acea carte, daca ar fi tiparita in zeci de mii de exemplare, toata lumea ar merge in Rai. Numai daca ar intelege-o. Atat de mult foloseste pentru crestini cugetarea la moarte, ca ne arata ce-i omul si unde se duce si ce va fi in ziua mortii sau a judecatii.
Acolo spune ca cel mai mare sfetnic in viata nu este nici filosoful, nici ingerii, ci moartea : ” Ia-ti sfetnic, omule, pe moarte, si atata intelepciune are sa te invete, incat, nici Solomon in toata intelepciunea sa, nici ingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea „. Pentru ce ? Moartea te sfatuieste : ” Omule, nu gandi rau, ca ai sa mori ! Nu fura, ca ai sa mori ! Nu vorbi rau, ca ai sa mori ! Nu ura pe fratele tau, ca ai sa mori ! Nu fi desfranat, ca ai sa mori ! Nu injura, ca ai sa mori ! Nu fuma, ca ai sa mori ! Nu fi betiv, ca ai sa mori ! Nu te judeca cu altul, nu intentiona sa faci rau nimanui, ia seama de sufletul tau, ca ai sa mori ! Cata filosofie ne aduce moartea ! Auzi ce spune Sfantul Ioan Damaschin : ” O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza „. Vrei sa stii ca nici Solomon nu poate invata atata intelepciune ca moartea. Zice marele Vasile : ” Si Solomon acela, iubitorul de intelepciune, daca n-ar fi uitat
moartea, nu-l biruiau femeile, sa ajunga de batjocura lor, sa le faca si capiste, sa se lepede de Dumnezeu si sa se inchine la idoli „.
Iata, Solomon cel preaintelept, cel plin de darul intelepciunii, a ajuns inchinator la idoli si a zidit capiste zeilor, lepadandu-se de Dumnezeu dupa 40 de ani de domnie. Pentru ce ? A uitat ca va muri. Pe el il mustra cartea intelepciuni lui Isus, fiul lui Sirah : ” Te-ai intarit in trup, te-ai intarit in pacat si ai uitat pe Ziditorul, Care ti-a dat intelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani”.
Vai de noi si de noi, ca nu gresim pana nu uitam de moarte. Nici un pacat nu trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem inaintea ochilor moartea. Daca uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul in vecii vecilor.
Cine a gandit vreodata la moarte, si-a nalucit-o cu mintea si a gresit lui Dumnezeu vreodata ? Deci prea bun tovaras de drum , prea buna prietena si prea mare sfetnic ne este noua moartea. Sa nu ne temem de ea.
Cel mai mare filosof in viata sa avem moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau, totdeaunua iti va spune : pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori ! Si-ti spune cel mai mare adevar. Pentru ce ? Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecator, vei muri si vei sta inaintea lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.
Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof – invatase filosofia despre suflet si moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel -, cand a luat imparatia Persiei si a batut pe Darius si imparatia Egiptului si a luat imparatiile de langa Eufrat si imparatiile lui boz si celelalte. veneau filosofii si ii spuneau :
– Maria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius si sabia lui Darius este facuta in forma de octogon cu opt muchii si are manerul impodobit cu doua kilograme jumatate de pietre nestemate si poleita cu aur curat. Vino s-o vezi, macar !
Iar el le-a raspuns :
– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Ce-am sa fac eu cu sabia lui Darius in razboi ? Uite, am sabia asta ca fulgerul in mana mea, usoara. Aceea-i parada. S-o iau s-o leg la curea s-o duca calul, sa vada lumea ca straluceste la brau ?
– Vino, imparate, si ia pe sotia lui Darius, ca el a fugit si l-au spanzurat doi osteni.
– Cine l-a spanzurat pe Darius ? Cine le-a dat voie ? Sa-i spanzurati pe aceia, caci nu am dat eu ordin sa omori omul !
Am spus sa iei imparatia si sa-l lasi sa traiasca – ca el cucerea toate imparatiile si trecea mai departe. Altii ii ziceau :
– Ia una din fetele lui Darius, caci are cele mai frumoase fete de pe lume ! Doua fete avem. Si Macedon le-a zis :
– Sa nu le aduci sa le vad, ca-ti tai capul. Eu, care am cucerit atatea popoare cu puterea lui Dumnezeu, ma biruiesc de frumusetea unei femei ? Acest imparat a murit la 35 de ani necasatorit si otravit – stiti istoria lui -, dar totdeauna, cum ii spunea Ptolomeu Filadei si Seneca secretarul lui si Antioh si Nicanor si Vizantie si ceilalti si Chir cu toata suita lui :
– Maria Ta, nu-ti pasa de nimic; nici de aur, nici de frumusete !
– Nu ! Daca-i moarte, nu-i nimic !
De aceea si cand murea, dupa ce a batut toate imparatiile, cand a vazut ca-i dadusera otrava dulce, nepotii lui, a zis :
– Astazi am baut pahar dulce si amar !
– Ce este, Maria Ta ?
– Mor !
Se adunasera filosofii, generalii, imparatii, care pe unde ii pusesera. Iar el le-a zis :
– Eu nu ma tem de moarte ! Eu cred intru unul singur Dumnezeu, cum m-a invatat arhiereul evreilor, cand am cucerit Palestina. Acela mi-a spus ca este un singur Dumnezeu.
– Cum il cheama pe Dumnezeul vostru ? l-am intrebat pe arhiereu.
– Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Il cheama Savaot !
– Ce inseamna Savaot ?
– Dumnezeul ostirilor.
– Nu cumva conduce ostirile de jos ?
– N-ai grija, Maria ta ! El conduce ostirile cele din cer. Cu acelea nu te poti masura ! Aceluia ma inchin si eu.
Asa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu si a inceput sa fie un om foarte milostiv. Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui :
– Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul ? Din marmura ? De aur ? de pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin ? Toate pietrele scumpe i le-au pus.
Iar el le-e raspuns :
– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe. Ci sa-mi faceti mormantul si sicriul de granit si sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri : una in stanga si una in dreapta.
– Da de ce asta ?
– Pe acolo sa-mi scoateti mainile mele si sa le lasati goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.
Vedeti, fratilor, intelepciunea imparatului Alexandru Macedon ? Sa nu creada cineva ca, dupa moarte, va lua ceva cu dansul. Ce-au folosit faraonii Egiptului ca au pus in piramide atata aur si argint si au facut carute cu cai de aur ? Le gasesc altii si se imbogatesc la muzee. Ce le-a folosit ? Le-au luat cu ei ? nu. Stii ce-au luat cu ei ? Fapta buna ! Daca au facut-o, au fost intelepti.
Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte. Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea : ” Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori !”
Dar sa revenim, ca pentru moarte sunt inca multe de spus, mai cu seama la acestia cu hainele negre, ca noi calugarii avem mari juraminte inaintea lui Dumnezeu si cugetam totdeauna la moarte. Ca moartea nu alege nici tanar, nici batran, nu te cauta la contingente, la buletin de identitate, la livret. Nu te cauta ca esti mirean sau calugar, pregatit sau nepregatit. Sa ne ajute Preasfantul Dumnezeu cand vom inchide ochii, sa nu ne gaseasca nepregatiti.

Alt cuvant despre moarte

De nimic nu-i mai sigur omul pe pamant, decat de moarte. Ca ai sa traiesti mai mult, nu stii; ca ai sa fii mai bogat, nu stii; ca ai sa fii mai sanatos decat esti, nu stii; dar ca ai sa mori, stii. Si nimeni nu poate contesta acest adevar. Auzi ce a spus Dumnezeu la inceputul lumii : Cu moarte veti muri. Iar dumnzeeiasca Scriptura, la Isus, fiul lui Suirah, spune : Toti murim.
Sa stiti un lucru : Moartea este viata, pentru cela ce nu o uita pe dansa. Atata vreme cat stramosii nostri, protoparintii nostri Adam si Eva, n-au uitat moartea, ei erau in Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul si, dupa noua sute si ceva de ani, au murit si cu trupul.
Deci, moartea, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, este viata pentru cei ce nu uita de ea. Moartea, daca noi nu uitam de ea ne aduce viata vesnica.
Sfantul Vasile a fost intrebat de marele filosof Eubul, prietenul sau din Alexandria :
– Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea crestina ?
El i-a raspuns :
– De-a pururea sa cugetam la moarte.
Aceasta este cea mai inalta filosofie ! Pentru ce ? Cine cugeta la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugeta la moarte, se fereste de pacat. Ca auzi ce spune Apostolul Pavel : Plata pacatului este moartea. Cine isi aduce aminte de moarte, nu pacatuieste. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, in cartea intelepciunii sale : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Deci, tineti minte ! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune : In toate zilele pomenirea mortii o avem cu noi. Si iarasi : In toate zilele mor ! In toate zilele murea pacatului si via lui Hristos si in toate zilele pomenirea mortii o avea in inima sa. Pentru ce ? Ca sa nu moara cu sufletul. Cine uita de moarte, usor caded in mreaja ei, usor moare cu sufletul si se duce in gheena !Dumnezeiestii Parinti ne invata asa : ” Omule, daca vrei sa-ti iei un sfetnic si un dascal in viata, ca sa te povatuiasca sigur la calea mantuirii, nu lua pe nimeni altul decat pe moarte „! Cel mai mare sfetnic care ne poate povatui la Imparatia cerurilor este moartea. Numai sa nu uitam de acest sfetnic, acest profesor, acest dascal, ci totdeauna sa-l avem inaintea ochilor mintii noastre.
Moartea atat de bine te sfatuieste, daca nu uiti de ea, atata intelepciune te invata, incat nici Solomon, intru toata intelepciunea sa, nu poate sa te invete, cat te invata moartea. ca zic dumnezeiestii parinti : ” Nici Solomon nu cadea in placeri si in robia desfranarii cu femei, daca avea moartea inaintea ochilor lui „.
Daca si el ar fi avut dascal pe moarte, moartea era mult mai inteleapta decat dansul si l-ar fi oprit de la pacat. Dar a uitat de moarte si a cazut in mocirla rautatilor, pentru ca n-a vrut sa aiba un sfetnic mai scump decat toti, adica pe moarte. Iata cum te opreste moartea de la pacat :
Trupul cugeta impotriva duhului, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Cand trupul se ridica cu razboi impotriva sufletului ca sa-l spurce, atunci intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte ? Sa fac pacatul acesta, care ma indeamna trupul ? si ea iti va spune :
– Nu face pacatul, ca vii in mana mea si te duc in gheena !
Te indeamna diavolul sa furi ? Intreab-o pe moarte. Si ea iti va spune :
– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
Si ea iti va spune :
– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
– Nu face acestea, ca vii in mana mea ! Acusi mori ! Doar nu ramane aici nimeni si eu te arunc in gheena !
Deci, moartea este de mare folos si intotdeauna trebuie s-o avem inaintea ochilor ! Iar cand te indeamna diavolul sa faci un pacat, intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte ? Tu esti dascalul meu ! Ce sa fac ?
– Nu face, ca plata pacatului este moartea, si mori cu sufletul si vii in ghearele mele si te duc in gheena si acolo te muncesti in vecii vecilor !
Deci, iata cat este de buna moartea, daca ne-o punem sfetnic noua ! Cugetarea la moarte ne opreste de la pacat intotdeauna si ne invata sa facem numai bine. De aceea, vai de acela care uita de moarte, ca acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare in clipa cand face pacatul.
Daca am avea totdeauna moartea inaintea ochilor, n-am face pacatul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvantul, nici cu gandul, pentru ca Dumnezeu judeca si pacatul cu gandul ca pacat desavarsit.
Ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ? ” Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi usoare. Daca pacatele cu gandul ar fi usoare, nu socotea Insusi Hristos, intelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie intru pofta de femei si ucidere intru ura de frate „. Numai ai cugetat cu ura asupra fratelui si il urasti si esti ucigas ! Ai auzit ? Pracurvie din gandire si ucidere din ura impotriva fratelui.
Vezi ? Insa moartea nici aici nu te lasa. Moartea te opreste, nu numai sa nu treci la pacatul cu lucrul, ci nici la cel cu gandul. Pentru ca Dumnezeu osandeste gandurile ca pe fapte, in Legea Darului.
Ca El nu a venit sa strice Legea, ci sa o desavarseasca. In Legea Veche era scris : Sa nu furi ! Iar aici, in Legea darului, nici sa nu poftesti lucrul altuia. Deci, Hristos te opreste ca nici sa nu gandesti cu patima asupra lucrului altuia.
Fratii mei, fericit si de trei ori fericit este omul acela, care si-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna cand il lupta lenevia sa nu faca rugaciune, sa nu-si faca canonul dat de duhovnic; cand il lupta diavolul sa nu pazeasca posturile, sa dezlege la mancare de dulce, cand nu trebuie; sau cand il lupta diavolul sa fure, sau sa adune avere, sau sa se razbune pe altul, sau sa curveasca, sau sa injure, sau sa se imbete, sau sa fumeze, el s-o intrebe pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac lucrul acesta ?
Si moartea ii spune :
– Nu. Nu face ! Ca plata pacatului este moartea. Eu vin indata dupa pacat si te iau si te duc in gheena !
Iata in ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten si cel mai mare sfetnic in viata, spre viata vesnica. Nu ! Filosofia noastra, a crestinilor, nu est sa fugim de moarte. Dar ce ? Sa ne pregatim de moarte ! Sa o asteptam sa vina la noi. Si cum ? Sa ne marturisim curat pacatele, sa ne facem canonul, sa ne impacam cu toti, sa incetam de la pacate, sa facem fapte bune si atunci vom astepta moartea ca pe o mare parada, ca pe o mare sarbatoare.
Auzi ce spune Sfantul Efrem: ” Barbatul mustrat de constiinta sa pentru pacate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept asteapta moartea ca pe o mare sarbatoare !” Sa vina sa-l treaca din moarte la viata, ca veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dansul.
Noi ne temem: ” vai de mine, mor !” Ne temem ! Dar sa nu ne temem de ea. Sa ne temem de pacat, ca pacatul ne duce la moarte. Pentru ca plata pacatului este moartea si adevarata moarte a sufletului este pacatul!

Despre moartea celor pacatosi

Sa va spun doua cazuri de morti napraznice, sa vedeti cum mor cei ce nu se tem de Dumnezeu si nu vor sa se pocaiasca. A venit o biata femeie din Ardeal si mi-a spus :
– Parinte, barbatul meu, de cand m-am casatorit cu el, nu mergea la biserica, nu se ruga, nu postea, injura si era betiv si desfranat. Si iata cum l-a pedepsit Dumnezeu. Acum in Saptamana Mare dinaintea Sfintelor Pasti a venit acasa de la lucru si mi-a poruncit sa-i tai o pasare si sa-i fac mancare cu carne. Degeaba am cautat sa-i spun eu ca-i pacat, ca este Saptamana Sfintelor Patimi. De frica sa nu ma bata, am facut ce mi-a poruncit el.
Seara cand a venit de la lucru, m-a intrebat :
– Ai facut varza cu carne ?
– Ti-am facut -, i-am zis eu. Este in bucatarie.
Pe cand manca, l-a pedepsit Dumnezeu, ca s-a inecat si a murit cu mancarea in gat. De aceea am venit, parinte, sa-l puneti la slujbe, poate l-o ierta Dumnezeu, ca tare mai era rau si necredincios !
– Femeie, i-am zis eu, nu-l putem pune la sfintele slujbe, caci era necredincios si a murit din vina lui, ca un sinucigas !
Sa va arat cum a murit alt om rau.
Intr-o zi a venit o femeie dintr-un sat de pe Valea Moldovei sa-mi dea un pomelnic pentru sotul ei mort subit. Si am intrebat-o :
– Femeie, cum a murit sotul tau, sa stiu daca pot sa-l pun sau nu la sfintele slujbe ? Ca pe cei necredinciosi, pe sectari, pe betivi si pe desfranati, care mor fara pocainta, nu-i putem pomeni la Sfantul Altar.
– Parinte, sotul meu era betiv si desfranat. Nu mergea la biserica, nu se spovedea si nu ma lasa curata nici o saptamana din Postul Mare, ca nu stia ce-i Duminica, ce-i zi de post sau sarbatoare. Acum, la inceputul Postului Mare, l-am intrebat pe parintele nostru ce sa fac. Iar el mi-a spus : ” Ascunde-te la cineva saptamana asta ca sa poti posti cu curatenie macar sapte zile; apoi vina la marturisire si-ti voi da aghiazma mare „.
Deci am facut cum mi-a spus parintele. .M-am dus la nasa noastra, si i-am spus copilului sa-i spuna sotului ca sunt dusa la spital. Asa am putut posti si eu cateva zile cu rugaciune, cu post si cu curatenie. Cand vine el acasa de la lucru il intreaba pe copil :
– Mai, Vasile, unde-i mama-ta ?
– Este dusa la spital !
– Ia vezi, poate a venit. Sa vina la mine.
Dar sa auziti mania lui Dumnezeu. In clipa aceea deodata barbatul cade jos in casa – ca din cauza betiei i s-a rupt o artera la inima -, si incepe a striga deznadajduit : ” Salvarea, salvarea, chemati salvarea sa ma duca la spital, ca mor !”
Si cum s-a uitat la apus si la miazanoapte, a inceput a vedea cuptoarele iadului si pe diavoli. De aceea striga : ” Cuptorul … Cuptorul cu foc ! Uite diavolii cum vin sa ma ia … ! Nu ma lasati … ! Nu ma lasati, ca ma trag in cuptoarele iadului … ! Femeie, nu ma lasa !” Si m-a apucat de mana si asa a murit …
Ati vazut mania cea dreapta a lui Dumnezeu pentru cei care nu vor sa se pocaiasca ? Caci iata ce spune in Psaltire : Moartea pacatosului este cumplita, si Cei ce urasc pe dreptul vor gresi ! Fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia care se roaga si care tin sfintele posturi. Postul lungeste viata. Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Bucatele cele multe si bucatele cele grase, neputand sa le mistuie stomacul, multe boli au adus in lume. Iar postului si infranarii pururea ii urmeaza sanatatea „.
Ati vazut pe Sfantul Eftimie cel Mare ? Treizeci de ani n-a gustat paine si mancare facuta la foc; numai cu verdeturi se hranea si a trait peste o suta de ani. Ai vazut pe Sfantul Leontie de Agra in Sfantul Munte, ca n-a baut nici vin, nici untdelemn; numai cu fructe si cu radacini de pamant traia. Nu a mancat toata viata lui mancare fiarta la foc, sau paine, sau vin. Numai cand se impartasea, lua o lingurita de vin. Asa ! Si-a pus nadejdea numai in Dumnzeeu. Ce zice Mantuitorul ? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu. N-a pus nadejdea in hoitul acesta de trup, care ne duce in pamant. Ca daca aici omul pacatos nu poate rabda o scanteie de foc, acolo in iad, unde ard cei ce nu se pocaiesc, cum va rabda in vecii vecilor? Atunci va vedea fiecare!

Drumul sufletului dupa moarte

Fratii mei sa ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Sa stiti ca suntem pe pamant straini si calatori. Auziti ce zice Psaltirea : Nemernic este omul pe pamant si strain ca toti parintii sai. Nimeni nu ramane in lumea aceasta. N-am venit sa stam aici. Aici este o trecere necontenita; am rasarit prin nastere si asfintim prin moarte. Sfantul acela, dumnezeiescul Iov, zice asa: Din pantecele maicii mele am cazut in groapa. Ati auzit ? Atat i s-a parut viata pe pamant, dupa 400 de ani. Ca, dupa bataia aceea Dumnezeu i-a mai daruit 140 de ani de viata, dupa ce l-a incercat cu atatea chinuri si boli; si atat i-a parut, ca din pantecele maicii sale a sarit in groapa. O saritura i-a parut viata.
Voi nu auziti cu ce ne aseamana Duhul Sfant ? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Si iarasi : Zilele lui ca umbra trec. Si iarasi : Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Si iarasi zice : S-au stins ca fumul zilele mel si oasele mele ca uscaciunea s-au uscat. Si iarasi : Zilele anilor nostri ca panza paianjenului. Cu panza paianjenului s-au asemanat zilele vietii noastre. Adica, cat de slaba este panza paianjenului, asa-i de slaba viata noastra pe pamant; suntem umbra, vis si floare pe pamant ! Dumnezeu zice lui Isaia : Asculta, proorocule, striga si zi asa inaintea poporului : Tot trupul omului este iarba si toata slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar cuvantul Domnului ramane in veac. Deci, sa nu punem baza pe viata aceasta, ca-i umbra si vis.
Stiti ce ramane in veci ? Sufletul. Trupul vedeti ca se face tarana. Ca ingropam si dezgropam mortii si se fac in putina vreme tarana. Mai ales dupa o vreme nici oasele nu mai raman; toate se fac nimic.
Asta-i porunca cea dintai, ca pamant esti si in pamant vei merge. Dar sufletul nu moare niciodata. Sufletul ramane in vecii vecilor, ca el este duh si nu poate sa moara. Asa l-a facut Dumnezeu.
Dar, ca sa stiti ce se intampla cu sufletul cand moare omul, am sa va spun care-i drumul sufletului imediat dupa moarte, dupa traditia Bisericii Ortodoxe.
De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi.
Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a a vut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata. Asa arata Sfantul Efrem Sirul.
Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa le ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune. Si este o mare lupta si de aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune : ” Uite, cati diavoli au venit !”.
A vazut la Agapia Veche, parintele Eftimie, cu o saptamana inainte de a muri, cum se luptau ingerii cu diavolii pentru suflet, zicand: ” Uite cum se lupta! Ingerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap si-i lovesc pe draci. Uite cum fug !”.
Cu o saptamana inainte a spus cand va muri, caci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. dar nu toti vad taina aceasta, si sa o poata spune; o vad, dar nu o pot spune.
Atunci in ceasul mortii are mare indrazneala ingerul de la botez. Cand vine acesta, toti se dau la o parte. Ingerul pe care il avem de la Sfantul Botez are mare putere. De aceea, cand va rugati acasa, dupa ce ati terminat rugaciunile,sa faceti si cateva inchinaciuni la ingerul pe care-l aveti de la Botez si sa ziceti asa: „Sfinte ingere,pazitorul vietii mele,roaga-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine pacatosul sau pacatoasa !”.
Pentru ca acest inger, nu numai ca ne pazeste acum, dar el ne pazeste si in vremea mortii. El calatoreste cu noi in vamile vazduhului, pana la 40 de zile si il avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce-ar vrea.
Auziti ce zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Si iarasi zice : Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-i va izbavi pe ei. Deci este clar ca ingerul este cel ce ne pazeste si in viata de acum, si dupa ce murim, pana la 40 de zile.
Vine acel inger si zice : ” Dati-va la o parte, diavolilor ! Eu stiu viata acestui suflet, de cand s-a nascut si pana acum „. Si ingerul, venind, incepe a vorbi cu sufletul asa : ” Nu te teme, frate suflete !” Sfantul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru ca si ingerul si sufletul sunt fiinte rationale, de sine stapanitoare, cuvantatoare si sunt duhuri, cum zice Sfanta Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu.
Iata trupul tau ! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tau, aceasta-i casa ta in care ai stat pana acum. Cu acesta te-ai zamislit in pantecele maici itale, cu acesta ai trait 20, 60, 80, cati ani a vrut Dumnezeu sa-ti dea pe pamant; ca la Dumnezeu este viata, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, cand va suna trambita judecatii de apoi, intr-o clipaela a ochilor are sa invie acest trup, cum il vezi, si ai sa intri intr-insul si ai sa mergi la judecata, cum spune Apostolul Pavel : Toti vor sta inaintea divanului judecatii lui Iisus Hristos, ca sa ia fiecare dupa cum a lucrat, bine sau rau.
Ingerul pazitor ii aduce iar aminte : ” Iata, frate suflete, cand erai copil mic – sau copilita mica -, te-a trimis mama sa aduci o caldare de apa sau sa aduci zarzavat din gradina, sau sa aduci gastele de la pascut, sau sa faci o treaba cat de mica in ograda. Uite, asa gandeai tu atunci, asa intelegeai tu atunci !”. Si incepe sa-i aduca aminte din mica copilarie ce bine a facut el cu trupul acesta si ce rau a facut.
” Uite asa ai facut, cand erai in clasa intai la scoala, in a doua, in a treia; uite, asa faceai ! Dupa ce ai iesit din lume, cand erai fata mare sau flacau, cand te-ai insurat sau maritat, uite asa faceai „. Si-i aduce aminte din pruncie si pana la moarte in fiecare zi si ceas ce a facut. Ca sufletul, dupa ce iese din trup, foarte tare tine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai ingreuneaza pamantul, nici trupul ca sa uite. Toate le vede ca o oglinda.
Aceasta se intampla in ziua intai dupa moarte.
Ziua a doua dupa moarte se intampla un lucru mai infricosat. In ziua a doua dupa moarte il ia ingerul pazitor si-l duce pe unde a umblat omul toata viata. Atunci se intampla ceea ce spune in Psaltire : Pentru ce ma tem de ziua cea rea ? Ca faradelegea calcaiului meu ma va inconjura. Toata icoana vietii omului se descopera a doua zi dupa moarte. Dar ai sa spui : ” Parinte, cum poate sufletul omului sa mearga intr-o zi pe unde a mers toata viata ?” Sufletul inconjoara pamantul cat ai clipi din ochi. Sufletul nostru si ingerul pazitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune in Biblie : Alerga-vor, Doamne, in graba si mai repede ca razele fulgerelor, sufletele dreptilor se vor intoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel si in multe locuri. Sufletul este fiinta ganditoare si nici nu am zis cu limba un cuvant si cu gandul am inconjurat pamantul mai inainte de a-l pronunta : uite cum as spune eu acum : Pekin, New York, Moscova, Bucuresti, Sihastria.
Asa de repede merge sufletul, dupa ce iesim din trup. Si nu-i o greutate sa se duca el, in ziua a doua, cu ingerul pe unde a umblat toata viata. El numai gandeste si a si ajuns in locul acela, caci merge ca gandul. Si unde il duce in ziua a doua ? Il duce pe unde a umblat omul toata viata, si-i arata unde a facut bine si unde a facut rau. Si nu-i arata decat adevarul.
” Uite, aici ai jucat, aici te-ai imbatat, aici ai desfranat cu atatea femei sau barbati; aici ai injurat, aici ai fumat, aici ai avortat atatia copii, aici ai ocarat, aici ai furat, aici ai cantat, aici te-ai lenevit, aici te-ai razbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai batut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit si te-ai impartasit cu nevrednicie !”
Si-i arata si faptele bune : ” Uite, suflete, aici ai mers la biserica; aici ai ascultat cuvantul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei saraci, aici ai invatat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele carti, aici ai mers la biserica, aici ai rabdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvant de folos la altul, dincolo ai facut milostenie, ai imbracat pe cel gol, ai adapat pe cel insetat, ai primit pe cel strain „.
Ii arata toate, toate, si sufletul saracul nu poate zice nimic, ca nu-i arata decat adevarul, pentru ca ingerul nu poate sa minta Ii arata si cele bune si cele rele.
Si se minuneaza sufletul foarte si il intreaba pe inger :
– Sfinte ingere, cum de stii tu acestea toate ?
– Cum sa nu stiu, daca pururea am fost cu tine. Tu ai mancat, eu nu pot manca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai baut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate manca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz – cum zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Ca daca nu as fi fost eu cu tine, diavolii ar fi facut mare prapad, impreuna cu vrajmasii tai vazuti si nevazuti. Eu te-am aparat si pururea am fost langa tine si mereu am scris ce gandesti tu. Ca eu stiu gandurile tale si ce vorbesti tu si ce faci tu, bine sau rau.
Asta se intampla in ziua a doua. Il duce ingerul pazitor pe suflet pe unde a umblat toata viata.
Iar in ziua a treia dupa moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede ca plange mama, plange sora sau sotia sau sotul. Vede ca plang neamurile dupa el si ii pare rau. Dar nu mai are grija noastra; el se gandeste atunci numai la el, si zice : ” Ei raman pe pamant si se vor pocai, ca mai au vreme sa faca fapte bune. Dar eu pe unde ma duc ? Cine ma va ajuta pe mine acolo ?
Si asa merge in ziua a doua pe unde a mers toata viata. Iar in ziua a treia, lucru si mai infricosat. I se mai dau ingeri insotitori sufletului nostru sase ingeri purtatori de lumina si cu cel de la Botez, sunt sapte, ca sa treaca infricosatele vami ale vazduhului. Ati auzit de cele 24 de vami ale vazduhului. Se fac slujbe pentru cei care vor sa aiba mila de la Dumnezeu si sa-i scape de duhurile intunericului din vazduh.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala si Sfanta Impartasanie, precum si impacarea cu toti. Iar imediat dupa moarte se face 40 de zile Sfanta Liturghie si parastase cu dezlegari si milostenie la cei saraci, care ajuta sufletul cel mai mult cand trece vamile. Ca Biserica fiind mama noastra spirituala, se roaga acum pentru bietul suflet, care-i fiul ei dupa dar din Botez, sa treaca usor atunci vamile vazduhului. Ce se intampla pana ce va trece sufletul vamile vazduhului ? Atunci vede omul cat de folos ii era lui sa fie marturisit curat de pacate. Daca nu ar fi lasat Dumnezeu intre El si noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mantui. Ca zice Apostolul Iacov ca : Toti multe gresim si nimeni nu-i fara pacat.
Dar intre noi si Dumnezeu, s-a lasat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; ati auzit ca zice la marturisire : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala Tainei crestinesti „. Acum vede sufletul cat de folos ii era, daca era marturisit, cand trece vamile.
De aceea, va rog sa tineti minte : Cand vezi ca s-a imbolnavit in casa mama, sora, fratele, sotia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce intai doctorul; intai ada preotul si-l spovedeste curat de toate pacatele.
Omul trebuie sa se marturiseasca obligatoriu de patru ori pe an toata viata, in cele patru posturi, cat traieste el, dar mai cu seama cand vezi ca s-a imbolnavit rau. Atunci cheama preotul repede sa-l spovedeasca. Nu cand i s-a legat limba sau si-a pierdut constiinta; ci din vreme, cand are mintea clara si tine minte. Si-i spune : tata, mama, baiete, spune tot ce ai facut !
Pune-l sa scrie pe un caiet, daca stie, si sa-si aduca aminte tot, ca daca ai reusit sa faci o spovedanie buna, ai castigat sufletul lui. Ca ce spun Sfintii Parinti ? Chiar de a avut cineva pacate de moarte foarte grele, daca a murit spovedit, il scoate Biserica. El sta in iad numai pana ce se curata de pacat, pentru ca spune Sfanta Evanghelie : Nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Ai vazut ce spunea un sfant ? El a vazut o mare de flacari si din marea aceea ieseau porumbei albi ca zapada si zburau la cer. Si acolo era iadul si auzea tipete si vaiete. ” Cum, Doamne, din foc ies porumbei ?” s-a intrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepti, care s-au curatit prin canon stand in iad si si-au platit tot ce-au avut de platit.
Pentru ca Biserica intervine de pe pamant cel mai mult prin Sfanta Liturghie. Ca jertfa si rascumpararea noastra se face prin sangele lui Iisus Hristos. Cum zice si Apostolul : Sangele Lui ne curata de orice pacat.
Crestinul, daca a murit marturisit si daca, Doamne fereste, are pacate grele si nu si-a facut canonul, el isi face canonul dincolo, in iad. Dar din iad il scoate Biserica prin Sfanta Liturghie, prin dezlegari si milostaenie si tot la rai merge. Iar daca a murit cineva nespovedit din tinerete si a avut pacate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. toate slujbele care se fac pe pamant pentru un asemenea suflet, foarte putin il ajuta, fiindca nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Asa au asezat dracii vamile ca, daca ar putea, nici unul sa nu treaca la cer. Stiti de ce au ei ura si zavistia asta pentru oameni ? Pentru ca sufletele dreptilor completeaza numarul din care au cazut ei. Lumea asta atat o tine Dumnezeu – cum arata Sfantul Simeon Noul Teolog -, pana se va implini numarul ingerilor cazuti, din sufletele dreptilor. Nu cititi la Psaltire ? Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora. Pana se implineste numarul ingerilor care au cazut, ca au fost foarte multi; a treia parte din ingeri, cum zice Apocalipsa : Am vazut un diavol mare, rosu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant.
A cazut o treime de ingeri din toate cetele; si din heruvimi si din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gand cu satana, ca sa se faca asemenea lui Dumnezeu. Si de aceea au atata ura diavolii, ca stiu ca fiecare suflet, daca trece la cer, cum spune Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu, va fi in locul lor si le vor lua dregatoriile.
De aceea stau in vazduh si zic : ” Iata pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor sa treaca pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul !”. Si atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor sa stea in calea sufletelor, caci Dumnezeu, este si drept, nu numai milostiv,s i au facut aceste statii sau vami, intre cer si pamant, ca sa arunce in iad pe cei ce mor nepocaiti, in grele pacate.
Si iata cum sunt asezate : Vama intaia este pentru vorbirea de rau; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru manie, apoi lacomia si asa mai departe, de la cele mai mici pacate, pana la cele mai mari. Si cine n-a vorbit de rau ? Cine nu s-a maniat ? Cine nu s-a lacomit ? Cine nu s-a lenevit ? Cine n-a baut un pahar mai mult in viata ? Sau cine n-a cazut cu gandul, cu imaginatia si chiar cu fapta in desfranare, in betie, indoiala in credinta si in celelalte pacate trupesti sau sufletesti, cum citim in viata Sfintei Teodora ? Ati vazut ce a spus Sfanta Teodora cand a ajuns la vama betiei ?
” Ma minunam foarte ca dracii imi aduceau aminte de toate paharele de rachiu si de vin pe care le-am baut in viata. Si-mi aratau si cand am baut, in ce clipa si cu cine am fost si de cate ori m-am imbatat si de cate ori am baut. Si ii intrebam pe sfintii ingeri :
– Cum de stiu diavolii toate acestea ?
– Daca ei au fost ingeri !
Sa stiti, insa, ca de la Botez, pe langa ingerul bun, care sta de-a dreapta crestinului, mai ai un inger din ceata stapanilor iadului, un diavol care sta pe umarul stang. Acela scrie tot ce ai facut tu rau si ce ai vorbit rau si ce toate pacatele le-ai facut in viata. Iar ingerul bun scrie si cele bune si cele rele, cum spune acolo. Asa crede Biserica lui Hristos.
Acum sa vedem ce se intampla cu sufletul celui marturisit, cand vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate pacatele omului. Nu le mai gaseste scrise ! Atunci diavolii urla, racnesc si se manie ca pe acest suflet care avea pacate mari, avorturi, preacurvii, furturi, injuraturi, betii si altele, nu-l mai gaseste scris cu nimic. Cand crestinul a fost dezlegat de preot pe pamant, Duhul Sfant a sters de acolo toate pacatele lui. Cuvantul lui Hristos care zice : Tot ce va dezlega preotul pe pamant, va fi dezlegat si in cer. N-ati auzit ? Ce va lega el pe pamant, este legat si in cer. Deci, spovedania, taina aceasta este asa de mare, incat are putere sa-l curete pe om de orice pacat, sa-i dezlege toate pacatele. Numai daca omul a fost cuminte in viata, daca s-a spovedit curat, acela trece usor infricosatele vami ale vazduhului a treia zi.
Si i se cantaresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt in forma de pietre scumpe, iar faptele cele rele in forma de pietre simple sau alte greutati.
Sufletul este foarte intelept. El vede singur incotro merge. Daca la vami vede ca trag pacatele mai greu, incepe a plange foarte si a se intrista, mai ales ca vede la vami mii de diavoli care vor sa-l rapeasca la fiecare vama. Si-i zice ingerul pazitor :
– Nu te teme, frate suflete, ca nu stii judecatile lui Dumnezeu ! Nu te teme !
Sufletul se baga sub aripile ingerilor, cand vede atatea mii de draci. Un drac este atat de urat ca daca ar veni aici unde stam noi acu, cum este el in iad, nu mai ramane unul viu. Toti murim de atata uraciune si spaima a ingerului cazut. Iar sufletul, cand vede atatea mii de draci se baga sub aripile ingerului si zice :
– Domnii mei ingeri, nu ma lasati ! Tare ma tem de acestia !
Si-i zic ingerii :
– Nu te teme, frate suflete, ca esti cu noi ! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te insotim pe tine ! Doamne fereste, la 40 de zile sa nu cumva sa cazi in mainile lor ! dar acum n-ai grija, ca noi te pazim !
In ziua a treia sufletul nostru trece vamile vazduhului si exact a treia zi, cand a iesit din trup, in aceeasi clipa ajunge prima data la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Si ce vede el acolo ? Ca Sfanta Scriptura spune : Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut. Dar ce vede sufletul atunci ? Ca pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a vazut toata lumea. Si n-a fost Dumnezeu ? L-a vazut Avraam, L-a vazut Moise ; dar l-a vazut cu pogoramant, dupa inchipuire, cum a vrut sa se arate. Dar fiinta lui Dumnezeu nimeni nu a vazut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibilaoricarie minti rationale din cer si de pe pamant.
Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, cand ajunge prima data la tronul lui Dumnezeu ? Iata ce vede, dupa marturisirea Sfintilor Parinti. Vede stralucind o lumina negraita, de miliarde de ori mai tare ca soarele, si mireasma Duhului Sfant. Aude cantarile heruvimilor si serafimilor si apar niste nori de aur azurii, mergand spre rasarit si ingerii ingenuncheaza pe ei, impreuna cu sufletul.
Si odata se opresc in loc catre rasarit. Ca de aceea, sa tineti minte, ne inchinam la rasarit cand facem rugaciunile ; pentru ca tronul lui Dumnezeu este la rasarit. N-ai vazut ce zice Sfanta Scriptura ? Si au sadit rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia ? Rasarit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveti in casa ? Dumnezeu S-a suit spre cerurile cerurilor, spre rasarituri. Deci, la rasarit este tronul Preasfintei Treimi.
Si se opresc norii acestia si ingerii care stau in genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam : ” Duceti sufletul acesta in Rai sase zile „. ca sase zile trece sufletul nostru prin rai, cu iuteala gandului. Atunci ingerii cei buni il iau cu iiuteala fulgerului si-l duc catre gradinile Raiului.
Cand ajunge sufletul acolo cu ingerii, nimeni nu poate spune ce frumusete este. Si atunci vede acolo ca o floare din Rai, cum spune Sfantul Andrei, este mai scumpa decat toate popoarele lumii, decat toate podoabele si bogatiile veacului de acum; pentru ca aceasta floare are viata in ea si niciodata nu se mai vestejeste sau nu moare.
Acolo vede el, cum am zis, ” Raiul desfatarii „, ” Palatul Noului Sion „, ” Ierusalimul ceresc ” si cate spune Sfanta Scriptura. de o negraita bucurie este cand sufletul aude cantarile a milioane de ingeri, de heruvimi si de drepti, care canta acolo. Apoi vede corturile dreptilor, despre care spune la panahida, cum spune si Sfantul Cosma, care a fost prin rai. Numai acolo cata frumusete este !
Ajunge in niste livezi, niste pometuri, care n-au margini. Apar niste pomi cu frunza de aur, cu florile de aur si sub fiecare pom este un cort si in cort este o masa de aur, si in pomii aceia canta pasari ale caror aripi nimeni nu poate spune cat de frumoase sunt; si acele pasari nu mai mor in veacul veacului. Si se minuneaza sufletul, ca la unul cortul este de argint, la altul este de margaritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir si de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsa.
El vede ca si mesele nu-s toate la fel. Si copacii rodesc pe o singura ramura cate 70 feluri de roade. Canta si frunzele pomilor, canta si florile lor, canta si pasarile; curg rauri de miere si de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.Este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie cand trece sufletul prin Rai este alta. Se intalneste cu neamurile lui.
Voi, fratilor, sa stiti ca din neamul nostru avem si in rai, avem si in iad, ca Dumnezeu este drept. Cine a facut rau, s-a dus in iad; cine a facut bine, s-a dus in Rai. Si acolo in Rai nu cunosti cand ai ajuns, numai pe bunicul sau pe strabunicul. Daca te-as intreba eu acum pe mata : ” Cunosti pe strabunicul de 300 de ani in urma ?” De unde sa-l stii ! Ca de-abia daca il cunosti pe cel de 50-60 de ani in urma. Acolo in Rai, insa, se cunosc oamenii unii cu altii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : ” Ma intrebi daca se cunosc sufletele in Rai ? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul si saracul Lazar. Cand a murit bogatul si cand a murit Avraam ? Cu mii de ani inainte si se cunosteau si vorbeau „.
Acolo in rai iti ies inainte neamurile toate care sunt la bine si au palate de aur si pietre scumpe si livezi si zic : ” Mai, nepoate, mai ! tu esti al cutaruia, tu esti al cutareia, din tara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit inaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu esti al cutaruia, tu nu ne cunosti pe noi, dar noi te cunoastem. Noi stim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulara a sufletului. La 40 de zile se va hotara cu tine unde mergi, in Rai sau in iad. De vei afla mila la Dumnezeu si te va da la bine, sa vii la locasurile noastre, ca iata ce frumuseti avem aici; ce palate si ce minunatii, pe care nu poate sa le inteleaga omul.
Si asa il petrec neamurile lui si ingerii, mergand prin rai sase zile. Sufletul atunci uita cu totul ca a trait pe planeta asta, ca a avut mama, ca a avut sora, ca a avut frate … Ca el vede acolo alte bucurii, straine cu totul de lumea asta trecatoare. Sia tunc ingerul de la Botez, cand vede el ca se bucura tare, ca colo nimeni nu poate sta intristat de atata bucurie, se apropie de el si-i spune asa, daca stie ca este drept : ” Frate suflete, iata, la 40 de zile ai sa vii sa ocupi un loc de aici !”.
Iar daca-l stie ca-i pacatos, ii zice : ” Frate suflete, nu te bucura, nu te-am adus sa ramai aici. Te-am adus sa vezi ce-ai pierdut in putina vreme cat ai trait pe pamant, daca n-ai avut frica de Dumnezeu si nu te-ai marturisit si n-ai postit si n-ai mers la biserica si n-ai facut fapte bune !”
Cand aude sufletul ca nu va ramane in Rai – caci el credea ca va ramane acolo in veci -, cat de mare bucurie este in Rai, el se mahneste si incepe a plange cu amar.
– Cum, n-am sa raman aici ? intreaba el pe ingerul sau pazitor.
– Nu ! ii raspunde ingerul. Pe aici treci numai sa vezi in putina vreme ce-au castigat oamenii cu frica lui Dumnezeu si ce-au pierdut cei necredinciosi, care nu s-au inchinat lui Dumnezeu !
Asa trece sufletul sase zile prin Rai si cu trei, care au fost pana au ajuns la tronul Preasfintei Treimi, se fac noua. Iar la noua zile vin iarasi, ca fulgerele cerului pe nori, ingerii, si-l aduc inaintea Preasfintei Treimi, in lumina cea neapropiata ganditoare. El nu vede pe Dumnezeu, ca nici heruvimii nu-L vad; numai lumina si lumina negraita, care nu se poate spune.
Si se opresc norii acestia si la noua zile aude acest cuvant, daca sufletul este drept : ” Acest suflet sa aiba desfatarea si bucuria cea fara margini a celor noua cete ingeresti !”. Iar daca-i pacatos : ” Sufletul acesta sa nu aiba parte de fericirea si slava celor noua cete ingeresti !” Acest cuvant il aude la noua zile si apoi aude, zicand : ” Duceti sufletul acesta prin iad 30 de zile „.
Atunci il iau ingerii si-l intorc catre miazanoapte si catre apus, la locurile iadului, care nu au margine. Si atunci sufletul, cand il duc ingerii la iad, vede acolo ce spune Sfanta Scriptura : ” iadul cel mai de jos”, ” Fantana adancului ” si ” Iezerul de foc ” de la Apocalipsa. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pamantesc si care n-are margine adancimea lui.Acolo vede el intunericul cel mai dinafara, cel mai dinauntru, scrasnirea dintilor si tartarul, cate mai auziti la Sfanta Liturghie si in Scriptura. Si cand vede el atatea feluri de munci si atatea feluri de draci, vede acolo muncindu-se si neamuri de-a lui, cum vedea mai inainte in rai. Si neamurile stiu pe unde trece si-i ies inainte si striga catre el : ” Frate, nepotule, varule, mosule, matale te duci la judecata particulara. Te rugam din inima, adu-ti aminte si de noi si te roaga lui Dumnezeu pentru noi, daca te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atatia ani, de 200 de ani, de 300, de 500 de ani fiecare !”
Dupa cum se bucura sufletul mai inainte in Rai, ca si-a vazut neamurile lui la bine, acum se scarbeste de aceste neamuri ale lui, care, pentru pacatele lor, au fost randuite la osanda.
Si trec cele treizeci de zile cu iuteala gandului, ca fulgerul, si sufletul vede nenumaratele si negraitele si nenumitele munci ale iadului. Deci, treizeci de zile prin iad si cu noua care au fost cand s-a intors din Rai sunt 39 de zile. Iar in a 40-a zi il iau ingerii si-l duc a treia oara la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, in lumina cea neapropiata, ganditoare, spre inchinare. Si atunci, la 40 de zile, aude acest glas in limba aramaica a lui Avraam, daca sufletul este drept : ” Duceti acest suflet in Gan Eden !” , adica in desfatare si bucurie fara margini; iar daca, Doamne fereste, este pacatos, aude : ” Duceti sufletul acesta in Seol sau Hades”, adica in iad si in munca. Ingerii lui dumnezeu, cat sunt ded buni si preamilostivi , insa, daca le da porunca Dumnezeu sa-l duca la greu, il duc la greu, il duc in iad.
Daca ar vedea atunci cineva cum se roaga sufletul nostru la ingeri, cand vede ca-l duc la chinuri, ar plange temeliile pamantului. Se baga sub aripile ingerilor si zice :
– Ingerii lui Dumnezeu, cei preasfinti, cei preabuni, nu ma lasati ! Unde ma duceti ? Intr-ale cuimaini ma duceti ? Cine are sa ma mai scoata pe ine de acolo ? Cine mai are mila acum de mine ? Cine stie de pe fata pamantului in ce chinuri ma duc eu acum ?
Iar ingerii plang si-i spun :
– Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem porunca. Nu putem face nimic mai mult, decat cum porunceste Ziditorul : sa te ducem la bine sau la rau !
Si-l duc, daca, Doamne fereste, sufletul a trait rau, in pacate si fara pocainta il duc la rau sau daca-i bun si a pazit poruncile Domnului, il duc in Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele. Aceasta se intampla la 40 de zile dupa moarte. De aceea Biserica, mama noastra cea duhovniceasca, are mare grija sa faca pomeniri dupa fiecare mort la 3 zile, la 9 zile si la 40 de zile, pentru ca atunci se hotaraste unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.
De la 40 de zile mai ramane o singura portita deschisa pentru suflet. Daca sufletul a fost in credinta ortodoxa adevarata si a fost fiu adevarat al Bisericii lui Hristos, si daca n-a cazut in vreo secta sau in alte rataciri, sau pacate grele, si daca a fost spovedit si impartasit, Biserica il poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe si prin milostenie.
Biserica este mama noastra spirituala, care ne-a nascut pe noi de la dumnezeiescul Botez prin apa si prin duh. Biserica este stalpul si intarirea adevarului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsa. De aceea, are mare indrazneala catre capul ei din ceruri care este Hristos. Ati auzit ce spune Hristos in Evanghelie : Eu sunt buciumul, vita – adica trunchiul copacului -, si voi sunteti ramurile; toata vita care ramane intru Mine, aduce roada multa, iar care nu ramane intru Mine, in foc se arunca.
Deci, bagati de seama ! Cine nu ramane in Biserica, nu ramane in trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserica, toti sectantii care au iesit si au impanzit lumea – caci sunt peste 800 de secte numai in Europa -, acestia sunt neghina in grau, acestia sunt semintele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semanat samanta buna in tarina ta ? Dar de unde are neghina ? Un om vrajmas, adica diavolul, a facut aceasta.
Sectantii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricati la minte si la credinta, prin care satana vrea sa rataceasca si pe altii. Sa nu-i ascultati ! Cine s-a rupt de Biserica, s-a rupt de Trupul lui Hristos. Ia sa va dau o imagine : Daca copacul acesta ar fi incarcat cu flori pana in varf sau cu roade, un copac roditor, si daca o mladita s-a rupt de acolo cumva si a cazut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeste aceea ? Ce se intampla ? se ususca si o punem pe foc.
Asa-i si sufletul care s-a rupt de Biserica. S-a rupt de trupul lui Hristos. Ca Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos. Si acea mladita, acel suflet care s-a rupt de Biserica, in veacul veacului nu mai rodeste si nici mantuire nu are. Pentru ca Duhul Sfant si seva Duhului Sfant, vine numai prin punerea mainilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoti si de la preoti se lucreaza in randul credinciosilor prin Tainele care le-a hotarat Dumnezeu sa le lucreze preotul, ca iconom al tainelor lui Dumnezeu. Pe alta cale nu vine Duhul Sfant in Biserica.
Feriti-va ! Fugiti cat puteti, ca de diavoli, de acei care va invata sa nu va inchinati Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau sa nu mergeti la Biserica, sau sa nu ascultati de preot. Aceia vin cu satana in inima si-n minte, sa va rupa de Biserica, de adevarul nostru dogmatic, de credinta noastra ortodoxa, care este neschimbata de 2000 de ani, de la Hristos. Acum sectele au iesit ca ciupercile dupa ploaie, si toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tiparit la Bucuresti, si-am aratat si istoricul, si de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul sa ne strice si credinta si neamul, sa ne piarda sufletele.
Nu iesiti din corabia mantuirii. Nu plecati din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastra duhovniceasca. Ea ne-a nascut prin apa si prin duh, la Botez. Deci, sa cinstiti Biserica si pe preoti si pe arhierei si pe Sfantul Sinod. Tineti-va de Biserica noastra cea de totdeauna. Sa fiti crestini buni si cetateni buni, si sa impliniti porunca Sfantului Apostol Pavel : Dati celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica, si nimanui cu nimic sa nu ramaneti datori.
Se spune la Epistola catre Romani : Tot sufletul sa se supuna stapanirii celor mai inalte, ca nu este stapanire decat de la Dumnezeu. Si iar spune : cel ce nu se supune stapanirilor, legii lui Dumnezeu se impotriveste. A iesit o secta blestemata, foarte periculoasa pentru tara si Biserica, care se cheama ” Martorii lui Iehova „. Acestia sunt cei mai inversunati impotriva conducerii de stat si a Bisericii. Sa fugiti ca de diavoli, ca de satana de acestia ! Acestia, nu numai ca nu sunt crestini, dar sunt mai rai decat toti paganii. Ca nu recunosc nici Biserica, nici statul si nu cred in Hristos.
Paziti-va de orice secta, ramaneti fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost parintii si bunicii vostri si stramosii din veac. Ramaneti in Biserica, tineti-va de mama voastra, care este Biserica. Ca, Doamne fereste, chiar daca omul merge in iad pentru pacatele lui, Biserica il poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii si jertfe. Fara Biserica nu este mantuire ! Cine a iesit din Biserica, nu mai are pe Hristos, ca Biserica este Trupul lui Hristos. Cine a iesit din Biserica, nu mai este fiu dupa dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, caci s-a rupt de la mama lui duhovniceasca si a luat-o dupa capul lui si s-a pierdut.
Dumnezeu sa va ajute. Cu aceasta inchei si va rog din toata inima sa aveti frica de Dumnezeu, sa nu uitati rugaciunea, si sa va rugati si pentru noi pacatosii. Amin.

DESPRE RAI

Acum sa va spun ceva despre Rai intr-o istorioara care urmeaza de aici inainte. V-am spus ca marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit vesnic sa ramana acolo impreuna cu Hristos, invatatorul sau, cu Ilie si cu Moise, pentru ca a gustat cateva clipe din slava Raiului si din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Si iata ce am a va spune:
A fost in Constantinopol un imparat roman pe la anul 814 si a avut un frate dupa rtup. Acesta nu s-a mai insurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios si vazand cum trece viata aceasta ca fumul si ca visul, ca floarea si ca umbra, s-a gandit sa se duca la o manastire si sa se faca calugar.
Si s-a dus la o manastire din muntii Constantinopolului, la apa Sangarului. Si-a impartit toata averea lui si a dat-o la saraci si s-a imbracat in rasa calugareasca, primind numele de Cozma. Iar aclugarii stiindu-l ca invatase carte cu imparatul si vazand ascultarea si smerenia lui, l-au pus staret; si a staretit timp de 10 – 12 ani. Apoi a cazut intr-o boala foarte grea si a zacut mai multi ani, iar intr-una din zile si-a dat duhul. Si s-au adunat calugarii care erau aproape trei sute, si au inceput a plange dupa pastorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma, caci asa il chema. Si stateau uimiti si plangeau ca un staret ca acela nu avusese manastirea de la inceputul ei.
Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu, a inviat. Cand a inviat, privea cu ochii, cum statea culcat cu fata in sus pe laita, in podul casei. Si cum statea cu ochii atintiti in podul casei, soptea cu buzele sale incet niste cuvinte neincheiate si neintelese de nimeni. Si a stat asa timp ed aproape o zi intreaga. Dupa aceasta a deschis ochii si cand a vazut pe calugari in jurul lui, a inceput a cauta in san. Si cautand in san, ii intreba pe calugari : ” Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parintele Avraam ?” Si mai trecea oleaca si iar acuta in san si intreba : ” Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parinteel Avraam ?” Atunci calugarii au vazut ca el a avut mare descoperire si au inceput a plange, zicand :
– Parinte sfinte, dar cum de vorbesti sfintia ta acum ? Stii c-ai murit ?
– Stiu.
– Stii ca de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort ? Spune-ne noua, dacapoti, te rugam cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore cat ai fost mort ? Si ce paine ceri de la noi ? Ce bucati de paine cauti in san ? Doua bucati de paine uscata.
Atunci si-a dat el seama ca a fost rapit in cealalta lume si a zis ucenicilor sai :
– Dragii mei, adunati-va aici ca am sa va spun cate am vazut si cate am auzit pe unde am fost si cate mi-a ajutat Dumnezeu sa tin minte. Apoi a inceput sa le spuna asa : ” Stiu ca ieri pe vremea aceasta am murit. Si cand am murit, au venit in jurul meu o multime de diavoli, care de care mai urati. Unii boncaluiau ca taurii, altii nechezau ca si caii, altii urlau ca lupii, altii bateau ca nistecaini, altii croncaneau ca si corbii, altii suierau ca serpii si toti se repezeau la mine sa ma ia. Si spuneau : ” N-ai facut pocainta destul ! Ai fost frate de imparat, ai trait in palate si inca nu ti-ai ispasit pacatele prin pocainta la manastire. Esti al nostru !”
Si zice staretul Cozma : ” Eu cat am trait, aveam in chilia mea icoana celor doi apostoli,Andrei si Ioan Evanghelistul. Si m-au luat dracii, unii ma impingeau din urma, altii ma trageau inainte,a ltii ma impungeau, altii ma muscau si ma duceau.
Iar eu strigam la Maica Domnului si la cei doi sfinti apostoli, Andrei si Ioan Evanghelistul, sa vina, sa nu ma lase. Si m-au dus diavolii si deodata am ajuns la o prapastie, o rapa, care nu era mai larga decat,cat ar arunca un om voinic o piatra, ca o azvarlitura de piatra, dar adancimea ei era pana la iad. Si se auzeau in acea rapa, in acea prapastie mari tipete, mari vaiete, mari tanguiri. Si peste toti care erau acolo inauntru mergea un rand de foc si ei strigau : ” Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi „. Si dracii voiau sa ma dea in prapastia aceea.
Deodata s-a facut o punte mica peste prapastie, numai de doua degete, dar fara bara. Si ziceau dracii : Din doua una ai sa faci : ori te dam aici in prapastia aceasta, ori treci puntea „.
Si spunea Sfantul Cosma : ” Imi era foarte greu si una si alta. De cad in prapastie, mi s-a spus ca aceea este gura iadului si ma inghite si nu mai ies. Ca sa ma sui pe punte era de asemenea imposibil ca toti cadeau. Atunci cand ei ma tarau sa ma arunce in flacari, am strigat : Maica Domnului, nu ma lasa ! Si deodata a aparut o femeie imbracata in alb, ca fulgerul, si doi apostoli. Erau Andrei si Ioan Evanghelistul. Si a zis Maica Domnului catre Apostoli : ” Ioane si Andrei, luati sufletul acesta din mainile dracilor si-l duceti pana la raiul desfatarii. Si atunci dracii au fugit toti si m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a facut nevazuta.
Si a zis apostolul : ” Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte !” Si-au sarit ei pe puntea aceea numai de doua degete. Si un apostol ma ducea de mana inainte si unul mergea in urma si ma tinea. Si-am trecut acea mare prapastie pe puntea cea ingusta, dar la capatul puntii, era un arap care se parea ca ajunge pana la nori si avea limba lui de zeci de metri afara de foc si ochi de flacari si acest arap statea cu o mana deasupra prapastiei si mana aceea care statea deasupra prapastiei era umflata ca un stalp, iar cealalta era zbarcita si lunga.
Acela cand ne-a vazut pe noi cu greu s-a dat in laturi si scrasneau cu dintii la mine : ” MI-ai scapat de data aceasta, dar ai sa mai vii odata pe aici !”. Si eu, dupa ce am trecut de arapul acela, am intrebat pe Apostolul Andrei si pe Ioan :
– Sfinti ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care sta la capatul puntii aceleia pe unde am trecut.
– Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru ? Domnii puterii vazduhului.
– Dar de ce are mana aceea umflata, care o intinde deasupra prapastiei aceleia ?
– De-atatea suflete cat ia de pe punte, si-i arunca mereu in gura iadului. Ca vesnic, vesnic vin de pe fata pamantului si i s-a umflat mana cat ia de pe punte si arunca in iad !
– Dar eu, am intrebat, am sa scap de el ?
– Tu ai sa scapi, fiindca aia vut pe Maica Domnului ocrotitoare si pe noi. Deci nu te teme de el, caci mergem pana la Raiul desfatarii.
Si am mers, dupa ce am trecut de arapul acela si am dat de niste campii verzi cu milioane de milioane de flori de multe feluri de culori si era o mireasma de flori cum nu este pe fata pamantului si cum nnu poate sa-si inchipuie nimeni. Si florile acelea le batea unvantisor asa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi atat de stralucitoare, care mergeau si zburau deasupra florilor si cantau asa : ” Sfant, sfant, sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta „.
Mergand noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, in mijlocul acelei campii am vazut un batran cu barba alba, frumoasa, vestmintele lui straluceau ca soarele si am mers acolo. Si cand