Semnalul de alarmă al unui colonel român: ”Mă tem că în curând cine va rosti cuvântul patriot va fi arestat. Mă tem că am devenit o ţară de laşi”

Ne merităm soarta. Mă mai tem că am devenit o ţară de laşi, că vom privi cu nepăsare defilarea armatelor străine pe sub Arcul de Triumf, că în curând cine va rosti cuvântul patriot va fi arestat, că vom deveni nu doar haznaua sau groapa de gunoi a Europei ci şi poligonul de încercare al acesteia, mă tem că ne vom depopula, deromâniza şi dezintegra, că va veni o vreme când chiar nu se va mai şti cine a locuit aceste meleaguri, care sunt leagănul actualei civilizaţii europene. Europa a devenit ţiganul care după ce ajunge împărat îşi omoară părinţii ca să nu i se mai cunoască originile. Mă tem că toate astea se vor întîmpla, pentru că acuma, când se fac paşi în acestă direcţie, privim nepăsători şi indiferenţi, ca şi când nu ar fi vorba despre noi.

1

Intr-un articol publicat pe site-ul in-cuiul-catarii.info, colonelul (r) Marin Neacșu, trage un semnal de alarma referitor la ultimele evenimente politico-economice, desfășurate atât din țara cât și in afara ei.

articolul integral:

Ma tem…

1

În ţară

În ţară şi pe lângă ea au loc evenimente care au o mare influenţă nu atât asupra prezentului, cât asupra viitorului României, iar românii, unii toropiţi de căldură, alţii luaţi de ape sau veniţi cu pluta, dar toţi cu ochii la tv, căinându-i ba pe britanici că au “votat cu ochii închişi” ba pe turci că culeg roadele politicii de represiune şi megalomanie, trec peste aceste evenimente cum trece Bârzava prin Sculea. Nu ştiu unde o să ajungem dacă vom continua cu această stare de contemplare inconştientă, dar îmi e teamă că nu prea departe.
În ţară au loc evenimente meteorologice extreme care alternează, parcă într-un joc nebun, de la caniculă la revărsări de apă în torente, piatră, inundaţii şi asta în decursul a câteva zile că nu mai ştii ce să iei cu tine când pleci din casă, ochelarii de soare, sau barca? Oamenii nu mai ştiu pe cine să dea vina, ori pe Dumnezeu şi pe sfinţii care parcă se joacă cu vieţile noastre, ori pe cei care au defrişat ţara, ori pe sistemele HAARP. Mă tem că nu vor înţelege niciodată că ei sunt de vină şi într-un caz şi în altul fie că l-au uitat pe Dumnezeu, fie că s-au făcut că nu văd ce se întâmplă pe lângă ei.
Cel care se crede preşedintele românilor, deşi singur a declarat că este preşedintele ţării luate înapoi, al guvernului său şi partidului pe care vrea să îl îngraşe artificial cu uneperetilenă sau Opreafenol ca şi femierii care scot pe piaţă “trufandale” injectate, îşi încalcă a nu ştiiu câte oară prerogativele şi se amestecă în problemele partidelor, făcând presiuni mult mai vizibile şi mai nocive decât predecesorul său, pentru a acapara puterea totală. Mă tem că va reuşi pentru că preşedintele mut a găsit în românul adormit şi în sistemul corupt condiţiile ideale pentru a face ce vrea fără a fi deranjat de nimeni.

Varză de Bruxelles

Un ministru din guvernul de “specialişti” numit şi varză de Bruxelles, declară, în afara sferei sale de competenţă, el fiind ministru la comunicaţii, că părinţii ar cam trebui să îşi ia gândul de la învăţământul gratuit, că asta este o reminscenţă comunistă, că ţara, el prin ţară înţelegând guvernul, nu mai are posibilitatea să finanţeze învăţământul, că cine nu are bani să plătească şcoala poate să rămână şi fără şcoală, că doar şi până la Cuza tot aşa eram şi uite ce bine votau proştii. Lângă propunerea lui, ca un moţ pe un rahat de Bruxelles, vine propunerea unui alt reprezentant al guvernului, de la MI, care anunţă că românii nu mai pot parca maşinile pe trotuare. Şi o propunere şi alta ne arată ce face acest guvern când este în criză de bani: taie din drepturile constituţionale şi dă legi care să aducă noi surse de capsare a românului. Bineînţeles că înalţii guvernanţi nici nu ştiu şi nici nu vor să găsească soluţii pentru a produce bani din investiţii sau activităţi lucratrive, pentru ei bugetul ţării are o singură sursă : taxe, şi amenzi, iar la neajungere, suspendări şi încălcări ale drepturilor fundamentale. Mă tem că în curând un alt ministru va cere ca dreptul la viaţă să fie suprimat, iar primul ministru Cioloş va declara că aşteaptă ca ministrul respectiv să îşi ceară scuze, iar preşedintele că se consideră informat.

Cu mâna întinsă

Tot în România, familia gângăvitului trădător de neam, cetăţeanul Mihai, duce lupte grele, după ce şi-a luat înapoi toate domeniile, a vândut ce a putut dar nu mai are lichidităţi şi deci nu mai are din ce trăi şi cu ce plăti facturile, să se instituţionalizeze casa regală. Adică statul român să recunoască şi să suporte cheltuielile unor profitori care au primit rentă viageră timp de 40 de ani de la regimul comunist ca să nu vorbească de rău sistemul cu care au bătut palma la 23 August 44, deci să plătim noi proştii de români toate cheltuielile celor care au la dispoziţie palate şi domenii de zeci de mii de hectare, pentru că ei nu sunt în stare să îl administreze. Iar guvernul de trădători bineînţeles că a acceptat, proiectul de lege a primit avizele miniştrilor de resort, urmează a fi discutat şi aprobat în Parlament. Şi uite aşa România va fi singura ţară europeană în care sunt recunoscute numai drepturile trădătorilor atât cei care ne-au condus cât şi cei care ne conduc, iar românii nu fac altceva decât să plătească. Nu era suficient că ţineam în spinare pe salarii şi pensii nemuncite o gaşcă de politcieni corupţi şi nesimţiţi, acuma vom ţine în aceeaşi spinare şi “casa regală” alţi trădători, profitori, penali,cu progeniturile lor cu tot, cu neamurile lor cu tot, care se cred buricul pământului. Nimeni nu vrea să vadă că este anticonstituţional, România nu este regat iar casa regală a lui Mihai este egală în drepturi cu a lui Cioabă, un alt îmbuibat care va cere şi el probabil aceleaşi drepturi după ce gângăvitul va fi recunoscut oficial ca entitate juridică. Mă tem că nu ne mai revenim.

Ignorantul ignorat

Undeva în inima Europei, la o reuniune oficială a şefilor de stat şi de guvern, preşedintele României se plimba iarăşi ca o găscă pierdută, nebăgat în seamă, cu o mutră atât de jalnică, atât de penibilă, atât de umilită încât m-am întrebat dacă asta este din cauză că reprezintă România sau pentru că este Iohannis şi toată lumea ştie că nu are ce vorbi cu el. În deplasare pe holuri, sau la locul pentru fotografia oficială, toţi vorbeau cu câte cineva, toţi îşi dădeau mâna, se căutatu, se salutau, numai la dulapul nostru nu se uita nimeni. La un moment dat, cel din dreapta lui se uită în stânga, vede dulapul şi se apleacă pentru a vedea cine e după el, pretextând că ar căuta pe cineva, dar lui, Dulapului Naţional, nu îi acordă nici o privire. Este jenant, umilitor, cu atât mai mult cu cât nu este primul preşedinte român care este tratat aşa, şi predecesorul său a fost tratat la fel. Cu toată bunăvoinţa mea, este evident că în ambele cazuri, colegii de “consiliu” ai preşedinţilor noştri scumpi, au evitat discuţiile cu cei doi pentru că acolo era o întâlnirile a şefilor de stat şi de guvern, iar ei nu erau aşa ceva, ei erau două slugi fără personalitate, fără alură, fără opinie personală, fără mândrie naţională. Ei nu reprezentau România ei au reprezentat, în toate întâlnirile oficiale, interesele celor care i-au urcat în scaun şi asta o ştiau toţi preşedinţii de stat şi de guvern prezenţi. Mă tem că nu vom avea decât astfel de reprezentanţi la Consiliul Europei şi atunci să nu ne mai mire că suntem consideraţi Cenuşăreasa Europei.

Umilinţa la nivel de şef de stat

Se poate şi aşa

Undeva într-o ţară fost comunistă, dar cu o conducere naţională, realistă şi independentă, în Polonia, Europa este anunţată că binomul Merkel-Hollande a decis să târască Europa într-o aventură aberantă, la care numai Hitler a mai visat, o Europă condusă de rasa pură franco -germană, cu o singură armată, un singur sistem juridic, un singur sistem de securitate, fără greniţe, fără indentitate, fără tradiţii, şi chiar fără drepturi, singurul drept al celor ce vor adera sau achiesa la această aventură fiind acela de a fi conduşi ca mieii la tăiere. Îmi e teamă că, având la conducere un dulap fără cap, fără personalitate, fără simţ naţional, fără dragoste de ţară, România va fi prima ţară care va îmbrăţişa ideea şi care va declara oficial că este gata să îşi bage capul în jug. Nici nu e de mirare, avem antecedente, să ne amintim că matelotul este primul şef de stat care a enunţat sintagma Statele Unite ale Europei adică exact ceea ce se doreşte cu propunerea lansată de miniştrii de externe franco-germani grupului de la Vişegrad. Documentul incriminat a fost dezvăluit polonezilor de chiar conducerea ţării, care a declarat că nu va fi niciodată de acord cu aşa ceva. Da, polonezii au preşedinte, nu glugă de coceni.

Mă tem …

Astăzi la Bucureşti a fost „deschis” comandamentul NATO.Privind la chipurile oficialilor români prezenţi la eveniment, la satisfacţia vecină cu orgasmul afişate feţele lor la gândul că vor avea lângă ei o oboală străină, mă întrebam când s-a produs această metamorfoză diabolică încât să ajungem să ne bucurăm ca nişte cretini, când un stat (sau mai multe) îşi trimit(e) trupe stabilind baze militare în ţara noastră. Oare noţiunea de independenţă şi suveranitate au devenit antiromâneşti iar prezenţa trupelor americane în ţară se numeşte patriotism ? Dulapul vorbeşte despre stabilitate si securitate Euro-Atlantică şi despre Ucraina, ca şi când de asta nu pot dormi Mihai Viteazu, Mircea cel Bătran, Radu de la Afumaţi, Ioan Vodă,Tudor Vladimirescu, Ion Antonescu în locurile de veci, de grija ucraininilor. Îmi e teamă că nu vom mai scăpa niciodată de aceste baze militare dar nici de lideri trădători.

Ne merităm soarta.

Şi mă mai tem că am devenit o ţară de laşi, că vom privi cu nepăsare defilarea armatelor străine pe sub Arcul de Triumf, că în curând cine va rosti cuvântul patriot va fi arestat, că vom deveni nu doar haznaua sau groapa de gunoi a Europei ci şi poligonul de încercare al acesteia, mă tem că ne vom depopula, deromâniza şi dezintegra, că va veni o vreme când chiar nu se va mai şti cine a locuit aceste meleaguri care sunt leagănul actualei civilizaţii europene. Europa a devenit ţiganul care după ce ajunge împărat îşi omoară părinţii ca să nu i se mai cunoască originile. Mă tem că toate astea se vor întîmpla, pentru că acuma, când se fac paşi în acestă direcţie, privim nepăsători şi indiferenţi, ca şi când nu ar fi vorba despre noi.

http://www.comisarul.ro/articol/document-bomba/televiziunea-poloneza-dezvaluie-pla_793397.html
http://www.tvp.info/25939587/europejskie-superpanstwo-zobacz-oryginalny-dokument
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Ministerul+de+Interne+Intentionam+interzicerea+parcarii+pe+trotu
http://epochtimes-romania.com/news/institutionalizarea-casei-regale-intra-in-linie-dreapta-cum-arata-proiectul-de-lege-initiat-de-guvern–248910

in-cuiul-catarii.info

Reclame

Un doctor spune adevărul. ”Teologii” Bisericii când o vor face?

4-.-.-

SINODUL_2_ECUMENIC_w2000_h1297_q100

381 și 2016: Constantinopol și Kolimbari
de Fotis Mihail (doctor)

În anul 381 s-a întrunit Sinodul al II-lea Ecumenic, la Constantinopol, în cadrul căruia s-au hotărât patru lucruri:

1. A fost condamnat Macedonie, care tăgăduia dumnezeirea Sfântului Duh.
2. A fost condamnat încă o dată Arie (au fost reînnoite anatemele asupra arianismului).
3. S-a completat Simbolul de credință sau Crezul.
4. S-au formulat 8 Sfinte Canoane.

În anul 2016 s-a întrunit la Kolimbari, în insula Creta, așa-zisul sfânt și mare sinod, la care de asemenea s-au luat tot patru hotărâri:

  • I-au dezincriminat pe toți ereticii condamnați de Sinoadele Ecumenice anterioare (nu numai că acești eretici nu au fost condamnați încă o dată, ci dimpotrivă au participat la lucrările sinodului ca invitați oficiali).
  • A fost recunoscută și salutată cu laude așa-zisa lucrare a Consiliului Mondial al Bisericilor (C.M.B), care a fost numit de Sfântul Paisie Aghioritul – ”preșul zdrențăros al diavolului.”
  • Au fost anulate articole întregi ale Simbolului de Credință (au fost recunoscuți eretici ca fiind cică biserici).
  • Au fost încălcate și batjocorite mai multe Sfinte Canoane ale Bisericii (rugăciunea în comun cu ereticii la Kolimbari în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, recunoașterea tainelor ereticilor, îngăduirea săvârșirii cununiilor mixte etc).

Cu alte cuvinte, în anul 381 a fost definită și întărită de către Sfinții Părinți conștiința eclesiologică și dogmatică a ortodocșilor, în vreme ce în 2016 au fost hotărâte cele exact pe dos.
În anul 381, la Sinodul al II-lea Ecumenic, președinte al Sinodului a fost unul dintre cei mai mari Sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Grigorie Teologul. Alături de el au participat 150 de episcopi ai Bisericii, printre care personalități marcante: Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Kiril, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Nectarie, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Meletie, Patriarhul Antiohiei, Sfântul Donat ș.a. Deci, este evident că în anul 381 hotărârile au fost luate cu rugăciunile și cu prezența fizică a cel puțin șase Sfinți recunoscuți de Biserică.

În vreme ce în 2016, în locul cuvântului Sfinților, s-a impus cuvântul diplomatic.

Merită ca în acest punct să vedem, chiar și foarte pe scurt, care a fost atitudinea Sfântului Grigorie Teologul și care este astăzi cea a patriarhului ecumenic Bartolomeu față de erezie și de eretici, astfel încât să înțelegem cât mai deplin și hotărârile pe care ei le-au luat în anul 381, respectiv în anul 2016.
Referindu-se la eretici: papistași, monofiziți și protestanți, care desigur au fost condamnați de Sinoadele Ecumenice, patriarhul ecumenic Bartolomeu vorbește despre biserici surori. El aprinde flacăra dumnezeului comun împreună cu ereticii și cu păgânii, se roagă des cu reprezentanții celor 350 de așa-zise biserici, membre ale C.M.B, participă la ceremonii desfășurate în cadrul sinagogii evreiești, se roagă împreună cu papa, cu cardinalii și cu pastorii protestanți în biserica patriarhală din Constantinopol etc.

Însă Sfântul Grigorie Teologul ce a făcut? A condamnat fiecare erezie și ne-a transmis un testament duhovnicesc de neprețuit, scriind: ”Vremea de război se deosebește foarte puțin de cea a stăpânirii ereticilor.” (Cuvântul 43, Către Marele Vasile, în EPE 6, 246 și în VEPES 60, 171, PG 36, 588 Α)

”Într-adevăr, eu mă tem de lupii cei răi… Mă tem de tâlhari și de hoți, ca nu cumva sărind peste gard în țarcul oilor, să jefuiască cu nerușinare sau să fure prin înșelăciune astfel încât să jertfească, să omoare și să distrugă, înșfăcând ca pradă, suflete aflate în buna rânduială, așa cum a spus unul dintre profeți. Mă tem ca nu cumva să găsească poarta deschisă cineva care până ieri sau până de curând era al nostru și, după ce va intra ca unul de-ai noștri, să păgubească turma ca un străin.” (Cuvântul al 26-lea, Către sine, către popor și către păstori, EPE 2, 156, VEPES 59, 202. PG 35, 1229D-1232A)

Sunt extrem de mari răspunderile noastre, ale clerului și ale poporului ortodox, față de hotărârile luate la Kolimbari și față de deschiderile ecumeniste ale multor conducători bisericești de-ai noștri. Sfântul Grigorie Teologul ne cheamă să tragem cu discernământ concluziile și, cu ajutorul Dumnezeului Treimic să luăm, fiecare în parte, hotărârile care se impun.

traducere din limba greacă de
pr. dr. Ciprian Staicu

Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu catre Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului

teodosie-serafim-4

Statul elen

SFÂNTA MITROPOLIE DE PIREU
Akti Themistokleus 190
185 39 PIREU
Email: impireos@hotmail.com
Telefon central 210 4514833
Fax 210 4518476
Nr. Protocol 244

În Pireu, pe 24 februarie 2014

Către
Înaltpreasfinţitul
Arhiepiscop al Tomisului,
Domnul domn TEODOSIE,
În CONSTANŢA, ROMÂNIA

Înaltpreasfinţite sfinte frate,

Nesfârşita bunătate, îndurarea şi harul Dumnezeului Celui în Treime slăvit a învrednicit de-Dumnezeu-mântuita şi Sfânta noastră Mitropolie, dar şi pe noi personal, de un aşa mare har, ca să Vă avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţia Voastră cea de-Dumnezeu-aleasă, Arhiepiscop al Tomisului, profesor de Noul Testament şi decan al Facultăţii de Teologie a Universităţii de Stat din Constanţa, împreună cu consilierul Înaltpreasfinţiei Voastre, preacucernicul şi eruditul părinte protopresbiter Gheorghe Nadoleanu şi cu preacucernicul şi eruditul diacon al Înaltpreasfinţiei Voastre, părintele Bogdan Chiriluţă, timp de trei zile, 7-9 februarie a.c.. Pentru aceasta, datorăm mai întâi negrăite mulţumiri Atotînţeleptului, Proniatorului, Atotputernicului şi Atotdesăvârşitului nostru Dumnezeu Treimic, iar în al doilea rând Înaltpreasfinţiei Voastre şi colaboratorilor Ei, pentru acceptarea invitaţiei şi venirea la Pireu.
Într-adevăr, Înaltpreasfinţite, prezenţa Voastră şi comuniunea duhovnicească cu Înaltpreasfinţia Voastră în cele trei zile au fost foarte folositoare, deosebit de didactice şi pline de bogate, cereşti şi dumnezeieşti daruri şi haruri.
Adesea şi de multe ori, pe perioada celor trei zile de şedere a Înaltpreasfinţiei Voastre în Pireu, V-am văzut vorbind la telefon şi – realmente – fiind destul de acaparat, fapt care arată neîncetata grijă şi continuul răspuns al Înaltpreasfinţiei Voastre la lucrarea ostenitoare şi plină de responsabilitate a păstoririi clerului şi poporului din Sfânta Arhiepiscopie a Tomisului. Am aflat că primeaţi telefoane şi dădeaţi telefoane unor oameni nefericiţi şi săraci, cu destule probleme psihice, ca să le fiţi sprijinitor în nevoile lor, ca să le găsiţi o casă în care să locuiască, medici buni, la care să-şi găsească vindecarea. Şi toate acestea numai pe cheltuielile Înaltpreasfinţiei Voastre, având întotdeauna în minte pilda Samarineanului milostiv. Credem, Înaltpreasfinţite, pentru că am fost martori înşişi văzători şi am auzit cu urechile noastre că Înaltpreasfinţia Voastră nu trăiţi pentru sine, ci pentru dragostea aproapelui Înaltpreasfinţiei Voastre. Zicem acestea nu pentru a linguşi pe Înaltpreasfinţia Voastră şi pentru a-i crea Acesteia simţăminte de aroganţă, trufie şi egoism – departe de noi! -, ci pentru a arăta în mod incontestabil realitatea şi a Vă incita să cultivaţi această virtute până la măsura desăvârşirii, precum Însuşi Domnul zice: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt”. Am văzut în Înaltpreasfinţia Voastră dragostea nefăţarnică şi dezinteresată, altruismul şi întregul virtuţilor, cu care orice arhiereu trebuie să fie împodobit.
Imediat ce am privit cu atenţie chipul sfânt şi ascetic al Înaltpreasfinţiei Voastre, V-am asemănat cu marii asceţi de demult, dar şi contemporani, aşa cum îi privim pe aceştia zugrăviţi în sfintele icoane, fapt care arată că într-adevăr duceţi o aspră viaţă ascetică şi monahală, care în mod sigur este un rod al credinţei autentice. Adevărul de mai sus a fost tuturor învederat şi de către toţi constatat, fiind verificat cu proprii noştri ochi, deoarece ori de câte ori s-a pus masă în cinstea Voastră, Înaltpreasfinţia Voastră însăşi aţi consumat cel mai puţin. Cu veselie am aflat că acest aspru ideal ascetic şi monahal îl împliniţi, Înaltpreasfinţite, şi în numeroasele sfinte mănăstiri din Sfânta Arhiepiscopie a Tomisului, mănăstiri care au fost ridicate din temelii de către Înaltpreasfinţia Voastră şi care – sub omoforul Înaltpreasfinţiei Voastre – au devenit şi devin loc de adăpost pentru monahii, care vor să depună mărturie în mod liber pentru mărturisirea Credinţei Ortodoxe. Demn de semnalat şi de laudă este şi lucrarea Înaltpreasfinţiei Voastre de întemeiere a multor sfinte mănăstiri în numele sfinţilor slăviţilor Noi Mucenici din temniţele româneşti, care au mărturisit în timpul regimului comunist, ale căror sfinte moaşte izvorăsc bunămireasmă şi mir şi săvârşesc nesfârşite minuni, renumite în toată lumea.
În timpul vizitei Înaltpreasfinţiei Voastre la muzeul de pe Acropole, v-aţi minunat de cultura antică elenă, atrăgându-ne atenţia asupra faptului că noi creştinii elen-ortodocşi, ar trebui să privim aceasta doar ca pe arta şi cultura strămoşilor noştri antici, respingând cu dezgust orice element idolatru, care ar exista în ea. Ne-aţi mai accentuat că idolatria nu este numai închinarea vizibilă la statuile falşilor dumnezei antici, ci şi adorarea şi satisfacerea ruşinoaselor şi dezonorantelor patimi omeneşti.
Primul mare popas al pelerinajului Înaltpreasfinţiei Voastre a fost vizita în Sfânta Insulă Eghina, cu scopul de a Vă închina la sfintele şi de har izvorâtoarele moaşte ale celui între sfinţi, mult-calomniatului, mult-prigonitului şi antipapistaşului Părintelui nostru Nectarie, Episcopul Pentapolei.
Discuţia cu Înaltpreasfinţia Voastră în timpul călătoriei, până la sosirea noastră în Eghina, ne-a minunat şi am rămas cu totul satisfăcuţi, mai întâi de erudiţia teologică şi de rigurozitatea patristică a Înaltpreasfinţiei Voastre, îndeosebi asupra temelor dogmatice, eclesiologice şi liturgice, în al doilea rând de excepţionala activitate a Înaltpreasfinţiei Voastre la Universitatea din Constanţa, iar în al treilea rând de lucrarea pastorală a Înaltpreasfinţiei Voastre de întoarcere a musulmanilor în Biserica Ortodoxă, prin intermediul unui dialog ştiinţific şi teologic patristic, care rodeşte minunata urmare a convertirii şi botezării multor musulmani ca ortodocşi. Pentru aceste lucruri minunate am dat slavă lui Dumnezeu, că şi în această epocă dificilă n-au încetat sa se ridice Părinţi, următori Sfinţilor Părinţi, ca Înaltpreasfinţia Voastră, o personalitate profundă, pătrunzătoare şi preabogată în teologie.
Ajungând în Eghina foarte repede, am vizitat Sfintele Mânăstiri ale Sfintei Anastasia şi Maicii Domnului – Hrisoleontissa, deşi Dumneavoastră, Înaltpreasfinţite, aşteptaţi cu nelinişte şi cu nerăbdare, dar şi cu bucurie de copilaş, măreţul moment al venerării Sfintelor Moaşte ale Sfântului Nectarie, ca să vă rugaţi nu pentru Sine, ci pentru cei ce erau în nevoie şi ceruseră aceasta de la Înaltpreasfinţia Voastră.
La Sfânta Mânăstire a Sfântului Nectarie Vă aştepta arhipăstorul locului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Idra, Spetses şi Eghina, Domnul Domn Efrem, care V-a rezervat o caldă primire şi V-a ghidat pe la sfintele locuri de pelerinaj ale Sfântului Nectarie. Îndreptându-Vă, Înaltpreasfinţia Voastră, spre venerarea Sfintelor Moaşte ale sfântului, am văzut-o pe ea plină de sfânt fior şi emoţie şi înlăcrimată. Era evidentă evlavia Înaltpreasfinţiei Voastre. Bucuria Voastră era de nedescris, dar împlinită în momentul în care V-aţi aşezat în strana şi în tronul arhieresc în care a stat Sfântul Nectarie, dar şi pe patul, pe care foarte puţin îşi odihnea vasul său de lut.
V-am văzut purtând permanent cu Înaltpreasfinţia Voastră, Ieratikon-ul cu Dumnezeiasca Liturghie în limba română şi în limba elenă şi exploatând fiecare minut în studierea Dumnezeieştii Liturghii în limba elenă veche.
Punctul culminant al vizitei Înaltpreasfinţiei Voastre a fost în mod sigur săvârşirea coroanei Sfintelor Taine ale Preasfintei noastre Biserici, adică a Dumnezeieştii Mistagogii celei fără-de-sânge, co-liturghisind cu micimea noastră în Sfânta Catedrală Mitropolitană a Sfintei Treimi, unde, la nivel local, în chip strălucitor şi praznical, am sărbătorit pentru prima dată al VIII – lea Sfânt Sinod Ecumenic, din timpul Marelui Fotie.
V-am admirat ca arhiereu în tron şi slujind în chipul şi locul Marelui Arhiereu Hristos şi am strigat cuvântul Apostolului Pavel: Intr-adevăr, „un astfel de arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi”, pentru pământul Dobrogei. V-am văzut trăind cu intensitate şi participând după adevăr şi cu inima la Dumnezeiasca Liturghie, dându-vă toată puterea sufletească şi trupească, toată fiinţa şi toată dumnezeiasca râvnă a Înaltpreasfinţiei Voastre, cât timp aţi liturghisit înaintea Cerescului Jertfelnic. Ne-aţi înălţat până la corturile cereşti şi aţi reuşit să ne faceţi să credem că cele cereşti se bucură cu cele pământeşti şi că o împreună-dănţuire se face îngerilor şi oamenilor.
O mare şi plăcută impresie ne-a pricinuit faptul că aţi cântat destul de multe ecfonise ale Dumnezeieştii Liturghii în limba elenă, fără vreo problemă deosebită în exprimare şi pronunţie.
Însă cea mai mare surpriză am avut-o când V-am auzit rostind în limba română rugăciunile Dumnezeieştii Liturghii, dar şi întreaga lectură evanghelică a Pildei Vameşului şi Fariseului din memorie, fără a folosi vreo carte. Am rămas uimiţi, când am aflat de la erudiţii colaboratori ai Înaltpreasfinţiei Voastre că ştiţi, de asemenea, pe de rost, toate Sfintele Slujbe, Arhieraticonul, Molitfelnicul, Psalmii, Vechiul şi Noul Testament, fără a folosi vreo carte.
Ca o încununare a tuturor celor de mai sus a fost si întru totul excepţionala şi deosebita omilie a Înaltpreasfinţiei Voastre, pe care aţi rostit-o la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, cu referire la importanţa celui de-al VIII – lea Sfânt Sinod Ecumenic, pe care o şi expunem mai jos. Foarte onorantă pentru micimea noastră a fost şi dăruirea plină de nobleţe din partea Înaltpreasfinţiei Voastre a sfintei icoane a celui între sfinţi Părintelui nostru Teotim, Arhiepiscopul Tomisului.
Înaltpreasfinţite, pe perioada şederii Voastre aici, aţi dat mărturia nefalsificată şi universală a Ortodoxiei autentice şi aţi dovedit râvna cea întru cunoştinţă pentru apărarea adevărului, deoarece – după cuvântul Înaltpreasfinţiei Voastre – nu este suficient doar a crede cineva ortodox, ci trebuie şi a mărturisi Ortodoxia înaintea tuturor şi a lupta împotriva ereziei, folosind argumente din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi.
Suntem siguri, Înaltpreasfinţite, că poporul şi îndeosebi clerul şi monahismul din Sfânta Voastră Arhiepiscopie, pe care o păstoriţi, dar şi Patriarhia Română sunt în mod minunat fericiţi pentru prezenţa Înaltpreasfinţiei Voastre. Aţi dovedit că sunteţi un om, care nu se îngrijeşte de sine însuşi, ci lucrează de obşte doar pentru ceilalţi, fapt pentru care V-aţi şi deschis braţele Înaltpreasfinţiei Voastre şi ne-aţi primit pe noi toţi cu dragoste părintească, aşa cum face Însuşi Dumnezeu.
În sfârşit, primiţi asigurarea noastră personală că pelerinajul Înaltpreasfinţiei Voastre şi experienţele din timpul acestuia au constituit un moment cu totul istoric şi o etapă istorică în acţiunile Sfintei noastre Mitropolii şi că amintirea acestora va rămâne pururi gravată în memoria noastră. Pentru aceasta, Vă datorăm Înaltpreasfinţiei Voastre şi aleşilor colaboratori ai Înaltpreasfinţiei Voastre, înmulţite mulţumiri.
Mulţumindu-Vă şi pentru deosebit de onoranta invitaţie de a vizita Preasfânta Voastră Eparhie, invitaţie la care ne gândim, rămânem,

Cel mai mic frate în Hristos

MITROPOLITUL
† Serafim de Pireu

traducere din limba greacă: Protosinghel Leontie Fusa

sursa

De ce (nu) îi iubeşte lumea pe sfinţi

1In fiecare an, caut să identific ce legătură, ce asemănări există între viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se află la Iaşi de 374 de ani, şi vieţile sfinţilor care vin „în pelerinaj” la Iaşi, în miezul lunii octombrie. Anul acesta, „oaspeţi” sunt Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, şi Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Cercetându-le cu atenţie vieţile, găsim o sumedenie de diferenţe şi, aparent, nici un element comun. Sunt sfinţi din epoci diferite, cu roluri şi cu lucrări diferite în Biserică. Sfânta Maria Magdalena a fost ucenică a Mântuitorului şi este prima persoană consemnată de Evanghelie că L-ar fi văzut pe Iisus Cel Înviat din morţi; Sfântul Ioan Gură de Aur a fost arhiepiscop în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin (Istanbulul de azi), fiind întronizat în anul 398; iar Sfânta Parascheva a fost o tânără ce s-a nevoit, acum o mie de ani, într-o mănăstire din Ţara Sfântă. Sigur, toţi sfinţii lui Dumnezeu, inclusiv cei trei menţionaţi anterior, au în comun râvna lor pentru Cel de la Care au şi primit darul sfinţeniei. Dar ei se împart – fără să se despartă – şi în câteva „categorii”, funcţie de anumite similitudini aghiografice, cum ar fi: prorocii, apostolii, mironosiţele, evangheliştii, mucenicii, cuvioşii, ierarhii etc. Cei trei sfinţi, care, prin sfintele lor moaşte, se reunesc zilele acestea în capitala Moldovei, sunt din „categorii” diferite. Şi totuşi, au ceva în comun.
Sfânta Maria Magdalena nu a fost crezută când, în dimineaţa Învierii, a alergat la apostolii ce stăteau încuiaţi în casă „de frica iudeilor” (Ioan 20, 19) şi le-a vestit că „a văzut pe Domnul” (Ioan 20, 18). Mai mult, spusele ei şi ale celorlalte femei mironosiţe „au părut înaintea lor ca o aiurare” (Luca 24, 11). Ulterior, spusele ei au fost confirmate prin faptul că Însuşi Hristos li s-a arătat apostolilor şi multor alţi ucenici.
Sfântul Ioan Gură de Aur, deşi unul dintre cei mai iubiţi ierarhi din istoria Bisericii, om milostiv, ascet aspru, orator de excepţie şi tâlcuitor neegalat al Scripturii, nu numai că a fost exilat de puterea politică de atunci, în două rânduri, dar a şi fost caterisit de un sinod (în 403) sau depus din treaptă de un altul (din 404). Nu numai puterea lumească s-a simţit deranjată, aşadar, de prezenţa, activitatea şi predica acestui sfânt cu râvnă dumnezeiască, ci şi unii oameni din Biserică, ierarhi chiar, au preferat să-l înlăture, în loc să îndrepte ce era de îndreptat la viaţa lor. Nu multă vreme după moartea sa (survenită în anul 407), Ioan a început să primească cinstire de sfânt, la racla cu sfintele sale moaşte cerându-i iertare pentru prigoana la care a fost supus chiar urmaşul la tronul Bizanţului al celor care l-au alungat din Constantinopol.
Sfânta Parascheva, încă din copilărie, obişnuia să împartă bunurile sale celor săraci. Fapt pentru care a fost adesea mustrată de părinţii săi. Când s-a întors din Ţara Sfântă în locul natal (Epivata, în apropiere de Constantinopol), după ce împlinise 25 de ani, nu a mai fost recunoscută de nimeni şi a murit, la doar 27 de ani, fiind îngropată ca o străină oarecare. Cu toate acestea, în urma unor vedenii dumnezeieşti, creştinii de acolo au primit poruncă să scoată din pământ trupul acelei străine care ar fi trebuit să le fie, de fapt, foarte familiară, dacă ar fi avut ochi duhovniceşti.
Cei trei sfinţi au, aşadar, în comun faptul de a nu fi bine primiţi de lume: a nu fi crezut, atunci când vorbeşti despre Dumnezeu, a fi alungat, când viaţa ta este o continuă jertfă de inspiraţie cristică, a nu fi recunoscut, atunci când chipul ţi-e transfigurat de asemănarea cu Cel după al Cărui Chip am fost creaţi – iată tot atâtea situaţii care ne trimit cu gândul la cuvintele ce s-au spus chiar despre Domnul Hristos: „…dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11). Acesta este traseul oricărui om ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte: din partea lumii este inevitabil să aibă parte de îndoială, de judecată, de respingere. E o lume care nu se simte confortabil când se întâlneşte cu slava şi cu iubirea lui Dumnezeu. O lumea încă stăpânită de puterile întunericului.
Cei trei sfinţi continuă să dea mărturie, nu doar pelerinilor ce vin la Iaşi zilele acestea, ci tuturor celor ce caută cu adevărat pe Dumnezeu, cum că e firesc să ai împotrivire din partea lumii. E firesc să devii incomod, nebun chiar, în ochii celor ce le binevesteşti pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şi Înviat. Dar că o astfel de atitudine nu e menită să te descurajeze, ci să te ajute să dobândeşti acea desăvârşită smerenie, cea care te înalţă până la a-L vedea pe Dumnezeu precum este (Cf. I Ioan 3, 2). Când poţi păstra pacea într-o inimă zdrobită, dar mângâiată de cuvintele Domnului, în pofida respingerii, atacurilor sau indiferenţei celor din jur tău, înseamnă că eşti pe Cale. Să te uiţi atunci cu atenţie: vei întrezări, la un moment dat, ca tovarăşi de drum, şi pe înflăcărata Marie Magdalena, şi pe Ioan cel ce glăsuieşte neîntrecut, şi pe Parascheva cea cu pas de pelerin. De voieşti, îi poţi vedea chiar acum, în cei ce aşteaptă, răbdători, să ajungă la limanul sfinţeniei – cel cu chip de baldachin înflorit şi raclă de argint aurit.

pr. Constantin Sturzu

sursa

3