El este omul de afaceri care îi ajută pe investitorii străini să cumpere clubul lui Negoiță. Masoneria vinde Dinamo!

1

Adrian Thiess in dreapta

gsp.ro: Francmasonul Adrian Thiess este intermediarul dintre Ionuț Negoiță și grupul din Marea Britanie care vrea să cumpere echipa.

Negocierile pentru vânzarea lui Dinamo sunt în toi! Ionuț Negoiță a semnat un precontract cu un grup de investiții din Marea Britanie, iar intermediarul care i-a adus pe posibilii cumpărători în România este francmasonul cu legături puternice în sfera politică, Adrian Ragnar Thiess.

Thiess este cel care a organizat în 2012 amicalul dintre Dinamo și Barcelona și are legături chiar și în sferele de elită ale planetei.

Reporterii GSP l-au contactat pe omul de afaceri pentru a afla care este exact implicarea sa, dar acesta s-a rezumat să spună: „Nu comentez!”

Gazeta vă prezintă mai jos cine este Adrian Ragnar Thiess, omul care a pus în mișcare vânzarea clubului Dinamo:

⇒ Una dintre firmele sale între timp radiată s-a numit „Mason Brothers Investment SRL”. Acesta declara pentru evz.ro în 2008: ” Da, sunt mason. În ritul de York şi în cel scoţian”
⇒ În urmă cu trei ani a organizat la București o întâlnire între doi dintre cei mai importanți oameni ai planetei, vicontele Etienne Davignon (președintele grupului Bilderberg) și Richard Haass (președintele Consiliului pentru relații externe al SUA)
⇒ În 2010 Thiess a lansat cotidianul „Puterea”, iar la deschidere l-a adus cu elicopterul pe Mihail Gorbaciov, fostul conducător al Uniunii Sovietice.
⇒ Până în septembrie 2001 a fost consilierul personal al președintelui Ion Iliescu
⇒ S-a ocupat de campania electorală a lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei
⇒ În 2008, fiind consilier al lui Sorin Oprescu, a refuzat să-și facă publică declarația de avere.
⇒ I-a oferit consultanță politică principelui Radu Duda
⇒ A intermediat amicalul de lux dintre Dinamo și Barcelona
⇒ L-a adus în România pe Ronnie O’Sullivan, cel mai mare jucător de snooker din lume
⇒ În 2016, Thiess declara că are de când să candideze la Primăria Capitalei: „Sorin Oprescu a fost cea mai mare dezamăgire nu doar a mea, ci a tuturor oamenilor care l-au sprijinit. Într-un fel și eșecul lui în administrația locală m-a determinat să candidez”
⇒ S-a vehiculat varianta că Thiess a coordonat din umbră campania prezidențială din 2014 a lui Klaus Iohannis.
⇒ A cumpărat drapelul de luptă al lui Avram Iancu, în schimbul sumei de 105.000 de euro. Thiess le-a luat fața lui Gigi Becali și Primărei Clujului, participanți și ei la licitație.
⇒ Deține o companie aviatică privată,
⇒ Este căsătorit cu Delia Elena Dobândă, fiica medicului Dobândă, susţinut de PP DD în funcţia de viceprimar al municipiului Târgovişte

„L-am cunoscut pe Iliescu în 2000, cînd o mare bancă din Germania era interesată de România. Șeful biroului de aici m-a abordat și mi-a cerut să-l invit pe Iliescu la Frankfurt. Am cerut o întrevedere și Iliescu a fost de acord. În ianuarie 2001, mi-a propus să-i devin consilier”
Adrian Thiess, în kmkz.ro

Au întrebat de insolvență și de stadion!
Discuțiile dintre cele două părți continuă, iar surse din conducerea clubului au detaliat pentru ziar care este stadiul negocierilor: „Este o procedură complexă, care va mai dura mult timp, întrucât sunt multe lucruri ce trebuie clarificate. Dacă e să se facă, se face în timp! Sunt acele probleme legate de procesul de insolvență, de procese, de stadion. Investitorul va decide dacă va continua demersurile pentru preluarea clubului. Oricum, e tentat pentru că prețul e foarte mic, dar vrea să știe exact ce înseamnă litigiile existente”.

*

2

Cine este Adrian Thiess cel care a cumpărat steagul lui Avram Iancu: fost consilier prezidențial, prietenul lui Iohannis și mason

NapocaNews: Sibianul Adrian Thiess a câștigat ieri seară licitația derulată de Artmark pentru drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, pentru suma de 105.000 de euro.

La licitație a participat și Primaria Cluj-Napoca, dar și omul de afaceri George Becali.

Membru al masoneriei, Adrian Thiess a fost candidat parlamentar la Aliantei DA si om de încredere al actualului ministru Vasile Blaga înainte ca acesta sa candideze pentru primaria Bucurestiului.

Pana in septembrie 2001, Adrian Thiess a fost consilierul personal al presedintelui Ion Iliescu.

În campania pentru Oprescu, activitatea lui Adrian Thiess a cuprins, între altele, si colectarea de fonduri, în jurul banilor strânsi pentru Oprescu aparând controverse despre adevarat destinatie la care au ajuns.

Adrian Thiess, Cornel Comsa si Victor Dumitriu, s-au ocupat de campania lui Sorin Oprescu pentru Primaria Capitalei.

Francmasonul Adrian Thiess s-a remarcat si ca un om de afaceri prosper, care a investit în mai multe domenii de activitate.

Tatal Alexandrei Thiess are o firma care se ocupa de comertul online si detine canalul de televiziune TeleShop 24, post de televiziune care are ca obiect de activitate comertul.

Thiess este actionar si la firma Eurostar Catering Expres, operatorul national pentru serviciile de catering mobil în toate trenurile de rang superior din România: Sageata Albastra, rapid si accelerat.

Thiess mai detine împreuna cu sotia sa, Elena Delia Thiess, înca trei firme: Dental Center 2001, Dental Expert Center si Casa Elegance D&A 1874.

Impreuna cu Mihai Craiu, Adrian Thiess a deținut cotidianul Puterea!

În urmă cu trei ani Adrian Thiess s-a remarcat atunci cand a organizat la Bucuresti o intalnire intre doi dintre cei mai importanti oameni ai Planetei: vicontele Etienne Davignon, presedintele grupului Bildenbergm, si Richard Haass, presedintele Consiliului pentru relatii externe al SUA.

Cam atat despre CV-ul masonului Adrian Thiess. Un CV care contine toate ingredientele care definesc un om influent: mason, consultanta politica si electorala, mass media, afaceri.

Thiess a fost elevul lui Klaus Iohannis, la Sibiu, în timpul liceului.

Thiess a fost un apropiat al staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014.

Thiess este acţionar la firma Eurostar Catering Expres, operatorul naţional pentru serviciile de catering mobil în toate trenurile de rang superior din România: Săgeata Albastră, rapid şi accelerat. Thiess mai deţine împreună cu soţia sa, Elena Delia Thiess, încă trei firme: Dental Center 2001, Dental Expert Center si Casa Elegance D&A 1874.

Adrian Thiess a declarat pentru Q Magazine, că va candida la Primăria Capitalei. „Cred că este momentul să fac pasul în faţă, să ies din umbră, unde am sprijinit victoriile altora, şi să lupt pentru propria mea victorie”, a declarat Thiess.

Reclame

Obraznicia masonilor: Acuzați că blochează reformele din poliție, francmasonii din poliție se plâng că sunt discriminati

1

Liderul francmasonilor din poliția britanică, David Staples, spune că aceștia sunt forțați să fie secretoși pentru că sunt discriminați. Săptămâna aceasta masonii din poliție au fost acuzați că își acoperă colegii din masonerie și că îi favorizează când trebuie să promoveze.
Staples, președintele executiv al Marii Loje Unite a Angliei, a scris o scrisoare către o serie de ziare de acoperire națională din Marea Britanie. Potrivit cotidianului The Guardian, el spune:

„Ne mândrim în tăcere de faptul că, de-a lungul istoriei, atunci când oamenii au suferit discriminări, atât în public cât și în viața socială, francmasoneria i-a primit cu brațele deschise, tratându-i ca pe egali. E păcat că în zilele noastre francmasoneria este discriminată în mod deschis și, din această cauză, că prea mulți dintre membrii noștri consideră că e mai bine să nu divulge faptul că sunt masoni.”

Aluziile că Federația Polițiștilor este în mod activ împiedicată de o grupare din francmasonerie – care este apolitică, nereligioasă și care susține integritatea și domnia legii – sunt „hilare”, a mai adăugat Staples.

„În 2001 și apoi și în 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că francmasoneria nu este o organizație secretă sau ilegală. Nu există niciun motiv pentru care ofițerii de poliție sau oricine altcineva, din orice domeniu, să nu poată fi francmason iar noi subliniem că împărtășim ca valori ale organizației noastre integritatea și slujba în folosul comunității.”

Comentariile lui Staples vin după ce Steve White, fostul șef al Federației Polițiștilor, a declarat că reformele în poliție sunt blocate de francmasoni și că organizația frățească ar încerca să submineze încercările de a angaja femei sau pe cei aparținând minorităților. Într-o declarație făcută pentru BBC și pentru cotidianul The Guardian, White a acuzat de asemenea pe ofițerii de poliție francmasoni pentru tratament preferențial acordat „fraților” în defavoarea unor ofițeri mai talentați dar non-masoni.

„Au fost situații când colegi de-ai mei au suspectat că francmasonii sunt un obstacol pentru reformă. Trebuie să ne asigurăm că oamenii iau decizii pentru cauze juste și este nevoie de o reformă culturală continuă în Federație, care ar trebui să reflecte cum se formează polițiștii”, a spus White.

„Este vorba despre încredere și convingere. Sunt oameni care consideră că a fi în același timp ofițer de poliție și mason nu e neapărat o idee bună. Mi se pare ciudat că există secții ale organzației în care o mare parte dintre reprezentanți sunt francmasoni.”

Staples pretinde că White și-a retras ulterior afirmațiile:

„Articolele din presă prezintă o dezamăgitoare și pe de-a întregul eronată interpretare a francmasoneriei. Mai mult, din câte am înțeles vorbind cu fostul președinte al Federației Polițiștilor, recentele articole de presă nu prezintă cu acuratețe afirmațiile sale.”

Francmasoneria poate fi privită ca o organizație internațională numărând circa 200.000 membri la nivel mondial. Este cea mai veche și mai mare organizație apolitică din lume, membrii ei numindu-se reciproc „frați”. Confundați uneori cu Illuminati, francmasonii constituie o organizație care crede că universul are un arhitect, deși masoneria nu este considerată o religie și nici lojile sale un loc de închinare. A fost criticată deseori pentru secretomania sa și acuzată ca servește intereselor membrilor săi și nu celor publice.

rt.com via ortodoxinfo

Masoneria si prostirea maselor prin reclame: Testează TACO-BELL vigilența „teoreticienilor conspirației” sau este doar o paradă Illuminati în văzul lumii?

1

Taco Bell a lansat câteva reclame intitulate „Belluminati”, în care sunt prezentate o societate secretă sinistră și o rafală de simboluri Illuminati. O fi vorba de „marketing strălucitor” sau o paradă a puterii elitelor în văzul tuturor?

Taco Bell este cel mai bine cunoscut pentru mâncarea sa pseudo-mexicană ieftină ce provoacă diaree. Într-adevăr este locul perfect pentru a servi delicoasa și misterioasa mâncare Grade F la care se adaugă „produse cu aromă de brânza americană topită” de-ți lasă gura apă. Oh, bucuria de a auzi stomacul gheorțăind după câteva îmbucături de Doritos cu aromă tacos – este un apel disperat de ajutor al unui sistem digestiv extenuat – sunt avertismente pentru un taifun la WC. Într-adevăr nu durează mult pentru un stomac sănătos pentru a realiza că acest influx de carne taco este de fapt otrăvitoare și pentru a-și conserva sănătatea generală, trimite totul „afară pe partea din dos”.

Acest inconvenient neînsemnat nu oprește milioane de clienți de la servirea unui munte tacos. Poate vă întrebați de ce? Păi, aici se opreasc glumele nesărate și trecem la lucruri serioase. Taco Bell nu este o glumă – este parte a unei mega-corporații gigant, tentaculară, ce hrănește o mare parte a lumii. Iar cei ce o dețin, sunt extrem de puternici.

Ce este Taco Bell?

Taco Bell face parte din Yum! Brands, o mega-corporație ce deține totodată KFC, Pizza Hut și Wingstreet. Compania se laudă astfel pe pagina de Linkedin:

„Corporația Yum! Brands, cel mai mare lanț de restaurante, are peste 43 500 de locații în peste 135 de țări și peste 1,5 milioane de asociați. Brandurile companiei – KFC, Pizza Hut și Taco Bell – sunt numărul unu în lume la categoria alimentelor din pui, pizza și mâncare mexicană.”

1Un banner reclamă la Yum! Brands de pe pagina Linkedln a companiei. Practic spune că hrănește întreaga lume.

În 2011 am publicat un articol intitulat Consumism irațional (sau câteva companii ce hrănesc întreaga lume).. În acest articol i-am menționat pe cei de la Yum! Brands și fosta companie mamă PepsiCo, enumerând numeroasele branduri ce le deține, precum Doritos, Quaker, Gatorade, Aquafina și bineînțeles Pepsi.

1Această imagine este postată pe pagina web a Yum! Brands. Simbolul ochiului arată că aparține elitelor

Compania mamă a Taco Bell este deținută în proporție de 100% de către elite. Deținătorii săi fac parte dintr-o organizație supra-națională cum ar fi Trilateral Commission, Council on Foreign Relations și grupul Bilderberg. Bugetul gigant al corporației, influența sa politică și bastionul producției agricole pe care îl deține, influențează felul în care hrana este produsă și hrănirea populației.

„Nivelul de concentrare pe industria fast food arată faptul că aceste corporații pot exercita un control uriaș asupra prețurilor de producție și vânzare, adică profit. De exemplu fermierii și agricultorii din SUA practică prețuri de lumea a 3-a pentru produsele lor. Asta se datorează companiilor gigant de alimente ce își impun prețul lor redus pe piață, apoi guvernul care cu subvențiile sale îi ține pe fermieri la limita subzistenței și la mâna intermediarilor ce se adaugă la prețul de producție împreună cu procesatorii uriași de alimente. Datorită trendului populației de a consuma tot mai mult zahăr, grăsime și sare în alimente, procesatorii le adaugă în produsul lor final, acestea fiind în esență ieftine și provocatoare de semi-dependență. Profitul procesatorilor crește dramatic pe măsură ce populația devine tot mai dependentă de cantități tot mai mari de hrană bogată în „calorii goale (…)

Și totuși americanii continuă să mănânce fast food. Asta se datorează oare faptului că americanii nu cunosc impactul fast food-ului asupra sănătății umane și mediul înconjurător? Poate fi unul din motive, dar mai sunt și altele:

  • hrana cu mult zahăr, cofeină și sare, are gust bun și afectează dispoziția la punctul la care crează dependență;
  • obiceiurile culinare se formează (NT gustul se educă) de la vârste fragede iar tinerii sunt ținta reclamelor și marketingului industriei alimentare;
  • persoanele cu venit redus de multe ori nu își permit decât mancare fast food;
  • ritmul rapid al vieții, impune oamenilor să mănânce în fugă;
  • restaurantele fast food sunt peste tot și de multe ori monopolizează spațiul de desfacere a produselor precum bazele sportive, stații de transport în comun, școli, aeroporturi, mall-uri nemailăsând loc vreunui alt comerciant;
  • reclamele la fast food nu încetează nicăieri;
  • pofta de mâncare este indusă de antidepresive, care sunt acum prescrise la scară mare;
  • senzația de gol ce acompaniază consumerismul poate fi umplută în mod convenabil de fast food-urile omniprezente.

-Political Economy and Global Capitalism: The 21st Century, Present and Future

Așadar, în timp ce reclamele Taco Bell fac glume pe seama conspiratiștilor, cum că elitele controlează lumea, patronii corporației fac parte de fapt dintr-un grup de elite care într-adevăr controlează lumea.

Belluminati

Vigilant Citizen există de vreo 10 ani. Era online înainte ca chestiunea „Illuminati” să devină un subiect viral în mass media și este în continuare astăzi când acest trend descrește. La începutul acestei decade, o generație de oameni au descoperit că simbolurile din jurul lor poartă de fapt o explicație simbolică ce înfățișează esența adevărată a celor ce dețin puterea. Acest adevăr simplu și ușor verificabil a dat naștere unei noi ere de conștientizare publică precum și o nouă formă de apetență pentru cerecetare și căutare a adevărului. Binențeles, elitele urau tot ce se afla în legătură cu aceasta. Nu a durat mult până când marionetele mass media au murdărit apele transformând orice formă de cercetare care implica activitatea elitelor într-o glumă prostească de desene animate. Campania a funcționat ca la carte: cuvântul „Illuminati” (care există de secole și descrie de fapt o societate secetă) este asociat cu o imagine considerată stupidă de marea majoritate.

Reclamele Belluminati sunt o continuare a acestui efort. Reclamele folosesc fapte reale, simboluri și concepte asociate cu elitele pentru a le transforma în glume, în timp ce vând maselor niște gunoaie cu 1$. Haideți să vedem ce se petrece acolo.

În primul rând, logo-ul Belluminati este de fapt logo-ul Taco Bell în interiorul unui triunghi.

1

Logo-ul transmite un o idee veche de mai mulți ani, precum că în interiorul clopotului (eng. Bell) se află de fapt un ochi reptilian.

1

Reclama începe cu un moșneag ciudat căruia îi strălucesc ochii.

1

bătrânul este transuman – o corcitură om-robot. Transumanismul este un subiect important pe agenda elitelor.

1

„Omul” scanează bancnota, subliniind luminat niște simboluri pe sigiliul Rezervei Federale inscripționate pe bancnotă. De asemenea, ochiul Taco Bell apare pe fața lui George Washington

Înăuntru, locul de adunare al Iluminaților este plin de figuri mascate sau acoperite, atmosfera fiind similară cu cea din balul filmului Eyes Wide Shut, atât de îndrăgite și găzduite de elite.

1

Petrecerea arată ca într-un videoclip marca Illuminati, cu un logo complet proiectat pe o draperie roșie. Acolo se află o persoană cu o coroană în formă de soare (din iconografia esoterică) iar la stânga se află un cap cu coarne de animal, simbol ce îl întruchipează pe Baphomet. De asemenea ei mănâncă burritos. Să sperăm că toaleta este în apropiere.

1

Aici, indivizi misterioși cu pelerine roșii privesc o hologramă a pământului – inducând ideea că conduc planeta în secret. Forma inscripționată pe tavan formează o stea în 6 colțuri aka steaua lui David, aka sigiliul lui Solomon.

1

Evidențiată în mod clar la acest bal este o pictură izbitoare a lui George Washington ce schițează cu mâna simbolul Roc popularizat de către Jay-Z

Simbolul Roc este menționat adesea de către Vigilant Citizen deoarece reprezintă adeziunea la elita ocultă.

1.jpg

Jay-Z făcând semnul Roc cu ochiul său în interiorul triunghiului, formând efectiv simbolul Illuminati. Roc este prescurtarea de la Rockfeller – una din cele mai proeminente familii de elită din lume.

1

Simbolul apare de asemenea în locuri ciudate ce nu au legătură cu Roc, precum în această fotografie a lui Gloria Steinheim într-o campanie pro-avort.

1

Semnul cu mâinile este cunoscut ca mâinile Kohanim atunci când preoții evrei binecuvântează

Cineva ar putea spune: „Ce amuzant, l-au pus pe George Washington să facă semnul Roc, ce mișto este și nu mai e de adăugat nimic.” Da, este amuzant într-adevăr. M-am înecat când mâncam burito și am văzut clipul. În orice caz, G. Washington a fost de fapt francmason de grad mare iar majoritatea operelor ce îl înfățișează sunt pline de simboluri masonice.

1.jpeg

Tabloul „George Washington ca Francmason” îl prezintă pe primul președinte al SUA înconjurat de absolut toate simbolurile masonice cunoscute astăzi.

Cu toate că tabloul cu Washington este o glumă, de fapt nu este. El a fost un membru de rang înalt al proeminentei societăți secrete. Întreaga sa viață și moștenire au fost influențate adânc de principiile masonice.

Iată încă un exemplu în care principiile masonice influențează profund: marele sigiliu al SUA.

1

Reclama înfățișează piramida neterminată de pe bancnota de 1 dolar, subliniind la fiecare pas cu cuvântul „tortilla”. Imaginea face haz de „teoriile” ce înconjoară numărul treptelor de pe piramidă.

Oamenii obișnuiți ce vizionează această reclamă s-ar putea gândi „ce prostie și la teoreticienii conspiraționiști, să numere treptele de pe piramidă!”. În timp ce acești oameni sunt educați de reclamele Taco Bell, există cărți scrise de autori ce au habar despre asta și explică clar înțelesul acestor simboluri. Manly P. Hall, un mason de gradul 33 și un proeminent ocultist descrie Marele Sigiliu al SUA.

„Misticismul european nu era mort la momentul fondării SUA. Mâna Misterelor controla noul guvern, iar semnătura Misterelor poate fi încă văzută pe Marele Sigiliu al SUA (…).

Semnificația numărului mistic 13, ce apare frecvent pe Marele Sigiliu al SUA, nu sibolizează doar numărul inițial de colonii. Emblema sacră din vechime a inițiaților, aici reprezentată de 13 stele, apare de asemenea deasupra capului de „vultur”. Motto-ul E Pluribus Unum, conține 13 litere, la fel ca inscripția Annuit Coeptis. „Vulturul”ține în gheara dreaptă o creangă cu 13 frunze și 13 fructe iar în cea stângă un snop cu 13 săgeți. Fațada piramidei, doar aceea ce conține datele, este formată din 72 de cărămizi aranjate în 13 rânduri.”

– Manly P. Hall, The secret teachings of all ages

Încă o dată, reclama face glume pe seama oamenilor ce de fapt cunosc propria istorie.

În concluzie

Țelul oricărei persoane din marketing este să producă o reclamă care să devină virală și să provoace oamenii la discuții pe tema asta. În mod evident Taco Bell a reușit și da, acest articol se adaugă discuției. În orice caz sunt mize mult mai mari la mijloc. Spre deosebire de articolele precedente ce analizau reclame, multe din aceste spoturi produse de branduri mari nu sunt destinate doar pentru a-și vinde produsele ci mai degrabă pentru a vinde agenda celor ce conduc aceste corporații.
De ani de zile, aceasta a fost agenda evidentă a mass mediei și anume de a discredita orice cercetare dspre „Iluminati” și de a ridiculiza pe cei ce discută despre asta. Ba mai mult, este un efort evident de a împrăștia dezinformare pentru a transforma subiectul în unul foarte confuz. Reclamele Taco Bell sunt parte a acestei agende. Combinând la un loc diverse simboluri Illuminati cu glume Taco Bell, reclamele „ficționează” întregul subiect inducând oamenilor obișnuiți ce nu cunosc despre ce este vorba, asocierea oricărui lucru etalat în reclamă, cu fantezia. Mai mult, ascunse sub haina ridicolului, reclamele de fapt expun masele la o cantitate mult mai mare de simbolism decât a fost analizat pe acest site de ani de zile, în mod rușinos punând acestea în văzul tuturor ca parte a culturii populare. Pe scurt, reclamele la Taco Bell sunt o diaree a minții.

vigilantcitizen.com via ortodoxinfo

Ordinul cavalerilor teutoni – Înnobilare 8 septembrie 2017: Preot ortodox participând la ritualul papistaș de „înnobilare” al cavalerilor teutoni

bitpress.ro: Ordinul cavalerilor teutoni – Înnobilare 8 septembrie 2017, ce a avut loc la Cetatea Oradea.

Caderea Ierusalimului sub dominatie musulmana nu a temperat insa avantul cavalerilor crestini din Europa, razboinicii veniti din indepartatele pamanturi nordice nerenuntand la lupta pentru recucerirea orasului sfant. Grupul de cavaleri germani din Palestina s-a distins in ochii papalitatii prin devotamenul si determinarea in lupta contra sarazinilor. Impresionat de daruirea acestor soldati, Papa Celestin al III-lea a sustinut crearea noului ordin calaveresc al teutonilor.
Ordinul Teuton a fost definitivat drept grupare de elita a Calugarilor razbonici abia in anul 1198, moment in care a primit comanda expresa a Papei printr-o recunoastere si autorizare, apoi au fost trimisi in Misiunea de eliberare si recucerire a Ierusalimul si pentru a apara Tara Sfanta de atacurile arabilor.
In 1198, Ordinul Teuton a devenit un ordin Militar-Monastic, dupa modelul Cavalerilor Ospitalieri (Ioaniti) si Templieri. S-a tinut o ceremonie in data de 5 martie 1198, la care au participat Patriarhul Ierusalimului, Regele Ierusalimului, Comandantul Armatei Cruciate si Marii Maestrii ai Ordinelor Cavalerilor Templieri si Ospitalieri, pentru a celebra infiintarea oficiala a Cavalerilor Teutoni drept Ordin Militar.
Teutonii si-au creat propriile insemne heraldice, deosebite de cele ale Templierilor, Ospitalierilor, Maltezilor si ale altor ordine Cavaleresti Medievale. Pentru a evidentia sobrietatea si seriozitatea tipic germanica, precum si a aminti tuturor ca acesti noi calugari soldati pastreaza doliu pentru nenumaratii Crestini cazuti in luptele cu musulmanii, Teutonii si-au ales ca simbol crucea neagra pe fond alb.

„Bula Papala” emisa de Inocentiu al III-lea la data de 19 februarie 1199 a confirmat evenimentul si a mai specificat ca noul ordin va „AJUTA! APARA! VINDECA!”. Principala Misiune Sacra a Ordinului Cavaleresc Teuton era ,,sa apere sfintele valori ale crestinismului si invataturile lasate crestinilor de catre Domnul Iisus si sa ajute, sa vindece si sa apere pe crestinii in nevoie!”. Aceasta Sfinta Misiune s-a concretizat la inceputuri in Jerusalim, prin construirea unui spital Crestin numit ,,SPITALUL SFINTEI MARII DIN IERUSALIM”, spital care s-a adaugat numelui Ordinului Cavaleresc Teuton, numindu-se din acel moment ,,Ordinul Cavalerilor Teutoni ai Spitalului Sfintei Marii Din Ierusalim”. Acolo se avea grija de bolnavi, ghidandu-se dupa regulile Cavalerilor Ospitalieri, in schimb celelalte activitati vor avea drept model in principiu organizarea Cavalerilor Templieri.
In zilele noastre, Ordinul Teuton, ca Ordin Ecumenic-Militar, mai activeaza in trei zone ale fostului Imperiu Militar si anume intr-o mica zona din Olanda, in Italia, unde ordinul a fost corupt de masonerie, si nu in ultimul rand in Romania, in zona Transilaviei, cu sediul in vechea cetate de scaun a Ordinului inca de la crearea sa… cetatea Varadium (Oradea).

Ordinul a fost reinfiintat dupa toate regulile papale ale secolului XII, la 8 septembrie 2016 si reorganizat dupa toate canoanele stricte ale Bulei Papale. Ordinul Teuton are protectia Casei Regale Imperiale-Rurikovich, iar reprezentantul ordinului in Romania este Eminenta sa Daniel E. Nica Conte (Graf) al Casei Regale Imperiale –Rurikovici, Mare Maestru al Imperiului Teuton Istoric Suveran al Cavalerilor Teutoni ai Sfintei Marii din Ierusalim.

Ordinul este fondat legal si isi continua Misiunea Papala, iar la ora actuala este extins pe patru continente si este in continua expansiune in toate zonele in care exista crestini care solicita intrarea in Ordin si organizarea in Comanderi Generale ale Ordinului Teuton pentru a ,,Ajuta! Apara! Vindeca!” comunitatile crestine si crestinii in nevoie din zonele areale ale acelor Comanderii ale Ordinului Teuton Istoric.
Este singurul Ordin Teuton care indeplineste in totalitate fiecare conditie impusa unui Ordin Teuton Istoric si respecta in totalitate Misiunea Papala din secolul XII. De aceea nu accepta in sanul sau adepti ai altor credinte decat cea crestina si manifestata prin juramant, mai intai in contact direct sau in scris cu Marele Maestru, apoi, la o data ulterioara, printr-un Juramint Ceremonial Cavaleresc rostit in fata Marelui Maestru, al Marelui Consiliu Teuton, al Marilor Generali Comandanti, ai Comandantilor Comanderiilor Teutone si ai Fratilor si surorilor Ordinului Teuton Istoric prezenti intr-un ritual de „Investire si Inobilare” in cadrul unui Capitul organizat in fata Altarul Bisericii sau Templu Crestin si al Marilor Preoti si al Marilor Doamne ale Templului Cavalerilor Teutoni Istorici.
Acest Ordin, conform statutului si conduitei cavaleresti, nu accepta la inrolare atei, masoni, satanisti sau politeisti, pentru ca aceasta duplicitate contravine juramantului in fata Altarului unde orice Cavaler Crestin rosteste „Crezul”care, prin juramant, il obliga sa ,,creada in unul Dumnezeu” .

Conditiile impuse de Bula Papala sunt:

1. Sa respecte Misiunea Papala Istorica.

2. Sa respecte Tinuta Istorica:

-camasa si capa de culoare alba pe care este aplicata crucea neagra teutona;

-regaliile autorizate de papalitate, specifice Ordinului Teuton.

3. Sa fie condus de un Mare Maestru ales prin vot, ca la inceputuri (spre exemplu, la Acra-Ierusalim).

Marele Maestru trebuie sa fie Nobil al unei Case Regale Crestine active si Cavaler in Mare Cruce, pentru a avea dreptul de a innobila la randul sau pe Marii Generali Comandanti si pe Comandantii de Comanderii conform traditiei, la Titlul Nobiliar de Baron al Ordinului Teuton si pe subalternii acestora la rangul de Cavaleri ai Ordinului Teuton.

Comandantii Comanderiilor avand rangul de Baroni ai Ordinului Teuton Istoric pot numi „Sergentii Ordinului Teuton”, care vor deveni ulterior Cavalerii Ordinului Teuton sau Comandanti ai Ordinului Teuton dupa Innobilare.

4. Ordinul Teuton Istoric trebuie sa fie protejat de o Casa Imperiala Regala Crestina (in cazul de fata Casa Regala Imperiala -Rurikovich).

5. Un membru al Ordinului Teuton Istoric este condus in baza unui „Cod Cavaleresc de Onoare „, care este unic si specific istoriei Cavalerilor Crestini.
Cavalerul Membru al acestei Cavalerii Teutone Crestine Istorice, trebuie sa fie in primul rand un bun crestin, sa nu accepte alaturi de Dumnezeul Crestin si Sfanta Treime niciun alt insemn, alti zei sau alte forme de supunere spirituala organizata conform „Crezului Crestin ” si Juramantului rostit in Fata Matelui Maestru in perioada de proba, iar mai apoi in fata Altarului, al Marelui Consiliu Teuton, al Marilor Preoti, al Marilor Domne ale Templului, al Marilor Cancelari, ai Marilor Protectori ai Ordinuliu Teuton Istoric, ai Marilor Generali Comandanti, ai Ordinului Teuton Istoric si al tuturor Fratilor Cavaleri si al Surorilor prezenti la intalnirea Capitulara de Investire si Innobilare.

6. Sa fie altruist, sa aiba o atitudine si un comportament moral, dornic sa ajute sa apere Credinta Crestina si sa ajute, sa vindece crestinii in nevoie cu toata daruirea si conform resurselor sale proprii.

La Catedrala mitropolitană din Iași cu semne masonice, Crucea cu doua brate semn masonic, slujba Bobotezei

doxologia.ro: După ce în ajun credincioşii ortodocşi s-au pregătit prin postire şi rugăciune pentru luminatul praznic al Botezului Domnului, în ziua sărbătorii au participat la Sfânta Liturghie, precum şi la slujba de Sfinţire a apei de Bobotează. La Iaşi, credincioşi din mai multe cartiere şi-au îndreptat astăzi paşii spre Catedrala Mitropolitană, pentru a participa la slujba de Bobotează oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înaltul ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit mai întâi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a rostit şi un cuvânt de învăţătură.
După citirea Rugăciunii amvonului, întreg soborul slujitor a ieşit pe amplasamentul din faţa Catedralei Mitropolitane, în glasul clopotelor şi al troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde a fost săvârşită slujba Sfinţirii celei mari a apei. Pentru sărbătoarea din acest an au fost pregătite 12 vase de lemn a câte 1.000 de litri.

Biografii ale unor episcopi masoni

1

Odată cu sinodul tâlhăresc din Creta, odrasla masoneriei, pus în scenă de ierarhi masoni, mulți frați s-au trezit și au realizat în ce dezastru duhovnicesc ne aflăm. Majoritatea au înțeles că acest proces de distrugere a Ortodoxiei se desfășoara începând cu intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor, însă veți vedea mai jos că diavolul și-a infiltrat slujitori în Biserică cu mult timp înainte.

Biografii ale unor episcopi masoni

La foarte scurt timp după înfiinţarea ei la Londra, 24/06/1717, Masoneria s-a stabilit şi pe teritoriul Ţărilor Romane, între anii 1733 şi 1740. Prima lojă s-a înfiinţat la Iaşi în 1742. Apoi, în 1744 s-a înfiinţat Loja Moldova (certificata de diverse documente şi o medalie masonica). O Lojă nouă, ca şi Loja Moldova, avea nevoie de o personalitate marcantă a societăţii moldoveneşti, de un om cu rang înalt. Astfel, în 1776 a fost ales Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1,785), decan al Huşilor între 1769 şi 1770 şi Mitropolit între 1786 şi 1788. Acest om cultivat, având o bibliotecă mare la dispoziţia sa, a devenit evident un politician şi un diplomat fin.
El a fost primul dintr-un şir de episcopi şi episcopi metropolitani care au ales să se alăture Masoneriei şi mişcării sociale, şi în special celei religioase, rămânând în mintea credincioşilor şi în analele Ortodoxe ca unul dintre agenţii săi cei mai capabili.

Mitropolitul Leon Gheuca

La scurt timp după moartea Mitropolitului Gavriil Calimachi, Patriarhul Ecumenic, împreună cu sultanul, au vrut să aducă la mitropolie pe un anumit Iacob, un grec, Superior al Mănăstirii Baenavschi din Iaşi. Împotriva acestei încercări, reprezentanţii Moldovei, printre care mulţi erau masoni, au trimis un protest la Înalta Poartă. În final, moldovenii au reuşit să-l aleagă pe Leon Gheuca pentru mitropolie, şi cu insistenţa domnitorului şi a Patriarhului, grecul Iacob a devenit episcop al Romanului.
Leon Gheuca descindea dintr-o familie boierească, el fiind un fost călugăr de la Putna, apoi “protosinghel” al Mitropoliei. Ajutat de Calimachi, el a devenit episcop de Roman în 1769 şi a primit mitropolia în 1786. Ca episcop, iar mai târziu ca Mitropolit, a fost mai mult preocupat de problemele culturale, fiind bun prieten cu cel mai mare prelat sârb Dositei Obradovici.
Episcopul Leon a încurajat, de asemenea, activităţile de tipărire de la Mănăstirea Putna, prin publicarea unei cărţi intitulata “Carte de Imn”‘ şi a unei “Pastorale”. În primele pagini ale “Cărţii Imnului” există un grup de vederi înţelepte în ceea ce priveşte mântuirea şi comportamentul de la Curtea Domneasca, inspirate din cartea “Exemple filosofice” tradusa şi tipărita de către Antim Ivireanu în 1713.
El a murit în ultimele zile ale anului 1788 şi este înmormântat în Catedrala “Sf. Gheorghe” (vechea biserică a mitropoliei), temelia acestei precursoare.

Episcopul-Melchisedec-Ștefănescu

1Un al doilea personaj este marele laic şi, mai târziu, savant teolog Mihail Ştefănescu, care a luat numele de Melchisedec, după ce a devenit cleric. El a fost profesor de teologie la Seminarul Teologic din Socola. A studiat la Iaşi şi la Universitatea de Teologie din Kiev, şi în scurt timp el a devenit rector al Seminarului Teologic din Huşi, a îmbrăcat sutana în 1853, devenind apoi episcop. El a fost adjunct al episcopului de Huşi (1861), adjunct la Dunărea de Jos (1864) şi profesor permanent între 1865 şi 1878 la Roman. A făcut parte din guvernul Kogălniceanu (mason). Pe plan extern de activitate, el a devenit vizibil în două acţiuni de prima mărime:

A) după participarea la Congresul de la Bonn (1875) unde s-a ridicat problema unirii “vechilor catolici” – care au respins catolicismul – cu protestanţii şi ortodocşii, el făcând un raport favorabil asupra chestiunii.

B) el este, de asemenea, promotorul şi apărătorul autocefaliei Bisericii Române fata de Patriarhia din Constantinopolul, un act normal după unirea celor două principate: Ţara Românească şi Moldova. Între timp el a lucrat în Loja “Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mânăstireşti.

Activitatea sa religios-politică şi mai ales din învăţământ a fost una remarcabilă.
El descindea dintr-o familie de preoţi vechi din Gârcina (judeţul Neamţ), având mai multe rude care au ales monahismul: ambii bunici, ex-preoţi de mir, doi fraţi (arhimandritul Ieronim şi Episcopul Valerian) şi două surori (Evghenia-calugarita la Văratic, Suzana – stareţă la Războieni).
A servit în timpul vieţii sale trei eparhii şi în mod natural preocupările sale au fost în primul rând problemele ecumenice şi pastorale. El a încurajat mulţi tineri, dornici de cunoaştere, trimiţându-i în străinătate cu burse de studiu (un bun exemplu care ilustrează bine gestul este cel al celebrului muzician Gavriil Musicescu, care a fost trimis de Episcopul Melchisedec la Petersburg pentru a studia muzică corală).
Trebuie subliniata şi activitatea socio-politica din timpul Unirii, atunci când el era lector la Seminarul Teologic din Huşi, fiind un susţinător fervent al Unirii înaintea feţelor bisericeşti.
În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc reprezentând biserica de la Huşi. De asemenea, el a propus să se pună capăt dependenţei Bisericii Ortodoxe Române fata de orice Patriarhie străina, adică să se proclame autocefalia acesteia şi să se stabilească o autoritate centrală sinodică, în care clerul de mir trebuie de asemenea să fie reprezentat..
El a devenit ministru al culturii în timpul guvernului Kogălniceanu, doar pentru un an, din cauza atacurilor din partea mării nobilimi, care nu putea accepta ca un funcţionar arhiereu să fie ales într-un asemenea rang înalt. A fost forţat să-şi prezinte demisia, semnata cu ” mult regret ” de Alexandru Ioan Cuza.
În 1865 a plecat împreună cu ministrul Ioan Cantacuzino la Petersburg, într-o misiune diplomatică, unde a fost primit de către Tarului Alexandru al II-lea.
Râvna dovedită în timpul întregii sale activităţi politico-militare poate fi redusă la o singură propoziţie rostită în Petersburg: “Biserica nu ne poate izola pe noi de ţara noastră, interesele ţării nu pot fi necunoscute pentru Biserică.”
Dar numele lui Melchisedec a rămas înscris, nu numai în istoria Bisericii Ortodoxe, dar şi în istoria culturii româneşti, prin cercetările sale – contribuţii preţioase la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural şi la dezvoltarea istoriografiei româneşti.
Activitatea sa culturală a dus la alegerea lui ca membru permanent al Societăţii Academice Române începând cu 10 septembrie 1870 şi al Academiei Române din 1879.
De la episcopul Melchisedec a rămas o corespondenţă bogată, publicată numai în ultimii ani. Scrisorile lui, adresate unor politicieni şi colegi din Sfântul Sinod sau de la Academie, unor savanţi, preoţi şi călugări, conlucrătorilor săi din Ismail şi Roman, precum şi membrilor de familie, evidenţiază pregătirea să distinsă, spiritul său practic de gospodar, dragostea pentru ţara şi biserica sa, precum şi caracterul său incoruptibil.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un om de valoare, nu numai în viaţa, dar chiar şi după moartea sa, prin intermediul voinţei sale. Averea lui a fost data Episcopiei Romanului şi o sumă de 1000 de lei anual a fost data unui tânăr plecat să studieze în Petersburg. Bogată lui bibliotecă (82 de manuscrise şi 2511 cărţi) a fost donata Academiei Române. Astfel, el şi-a înscris numele alături de cel al episcopului Dionisie de la Buzău şi cel al Mitropolitului Iosif Naniescu, fondatorii Bibliotecii Academiei Române.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un ierarh cu o cultură multilaterală, cu o viaţă spirituală distinsă, cu opinii vaste şi avansate, ca un gospodar priceput. Pentru toate aceste el a fost deosebit de apreciat de contemporanii săi: domnitorul Al.I.Cuza şi prietenii lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi alţii. Dar tocmai activitatea sa prodigioasă şi superioritatea spiritului său i-au adus mai multe adversităţi. El a fost atacat în presă timp de mai mulţi ani, fiind acuzat de sprijinirea reformelor lui Cuza, de a fi în relaţii cu Rusia şi cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Toate acestea au împiedicat alegerea să ca Prim Mitropolit, atât în 1875 şi în special în 1886, după moartea lui Calinic, când Biserica Ortodoxă trecea prin momente dificile şi atunci când nevoia de un om superior, cum era el, s-a simţit mai mult decât oricând.

Mitropolitul Veniamin Costachi

Provenea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în 1784, ajunge ieromonah în1 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși (26/27 iunie 1792), apoi de Roman în iunie 1796, și Mitropolit al Moldovei la 13 martie 1803.
Din informațiile care se găsesc în testamentul său și din notița autobiografică tipărită la finalul lucrării Funie întreită, se vede că a învățat mai întâi la “Academia Vasluiană” din Iași, și apoi la Mănăstirea Neamț, că s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său care era bolnav. Protectorul său a fost Iacob Stamate, episcopul Hușilor, care-l recomandă Mitropolitului Leon (1786-1788), și astfel ajunge la vârsta de 21 de ani egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Cum protectorul său Iacob ajunge în funcția de mitropolit, Veniamin este ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani. În această funcție se ocupă de îmbunătățirea școlilor și bisericilor (de ex. Actuala biserică din satul Ulmi comună Belcești jud. Iași construită cu sprijinul său) dar face și alte fapte generoase, care îi atrag iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova. Așa se explică faptul că în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, a reușit să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin duce o activitate neobosită și se arată totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară.

În primul rând se ocupă de școli și izbutește să-l convingă pe Alexandru Moruzi să dea faimosul hrisov din 24 mai 1803, care cuprindea următoarele dispoziții:

1. Se instituie pentru conducerea școlilor, o eforie compusă din mitropolit și doi boieri mari;
2. Se înființează 6 școli românești judeţene în principalele orașe ale Moldovei;
3. Școlile sunt deschise deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor, iar pentru copiii lipsiți de mijloace se instituie un număr de burse;
4. Pe lângă taxa de 4 lei, percepută de la preoți, pentru întreținerea școlilor, se va lua și din visteria țării o sumă însemnată.
Tot în anul 1803 se înființează Seminarul Teologic de la Iași. El s-a ocupat de bunul mers al școlilor și i-a ajutat și pe tinerii silitori, cum au fost de exemplu Asachi și Seulescu, pe care i-a trimis în străinătate să-și continue studiile, dar a și tradus și tipărit cărți necesare bisericii și învățământului. Tot din primul an ca mitropolit a organizat și învățământul preoțesc și a întemeiat seminarul de la Socola, care mai târziu a luat numele de “Seminarul Veniamin”, și a înființat și o școală de muzică bisericească.
Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). Intrarea rușilor în Moldova, l-au silit să demisioneze și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. Curând însă au venit împrejurări nenorocite atât pentru țară cât și pentru dânsul. Eteria grecească de la 1821 produce o teribilă anarhie și răspândește peste tot jaful și focul. Guvernul legal al țării se desființează și conducerea statului rămâne în mâna mitropolitului, care apără drepturile Moldovei, se împotrivește exceselor eteriștilor și ascunde în clădirea Mitropoliei pe cei mai prigoniți. În cele din urmă este și el nevoit să plece. Întorcându-se după restabilirea liniștii, și-a reluat cu mai multă ardoare nobilele sale acțiuni, dar amestecul guvernului în afacerile bisericești, l-au silit să se retragă în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.
Altă latură a activității sale este cea a ctitoririi de locașuri sfinte. În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, care va fi terminată de unul dintre urmașii săi, Iosif Naniescu. Numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor.
De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească.

În lucrarea Românii în francmasoneria universală, masonul Dan Amedeo Lăzărescu, menţionează numele acestui mare ierarh, specificând apartenenţa lui ca frate la Francmasoneria română.

Amfilohie Hotiniul- Episcop de Hotin

Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit pentru o perioadă funcția de episcop al Hotinului (1767-1770), de unde i se trage și numele. Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.
Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma.
Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai ales la Schitul Zagavia (comuna Scobinți), de lângă Hârlău. A trecut la cele veșnice în jurul anului 1800, la Schitul Zagavia.

PS Amfilohie a tradus și adaptat următoarele lucrări didactice:

• Gramatica teologhicească (Iași, 1795) după Catehismul mitropolitului Platon Levsin al Moscovei;
• De obște gheografie (Iași, 1795), prelucrată, prin intermediul unei ediții italiene, după Geografia universală a iezuitului Claude Buffier (cu informații istorice și geografice asupra Moldovei);
• Elemente aritmetice (Iași, 1795), după Aritmetica italianului Alessandro Conti (cu menționarea unităților de măsură folosite în Moldova).

În manuscris a rămas Gramatica fizicii, lucrare de științele naturii, prelucrată tot din limba italiană. În manualele sale, PS Amfilohie a introdus o serie de termeni noi, care au rămas în uz până azi.

Gherasim Clipa-Episcop de Român

Nascut in 1760, in Vicovu de Sus, jud. Suceava, in familie de preot (Barbovschi), decedat la 15 mart. 1826, in Iasi.
Calugarit la Putna, unde va fi invatat la “scoala duhovniceasca” organizata de Vartolomei Mazareanu dupa ocuparea Moldovei de nord de catre austrieci (1775), a trecut la manastirea Slatina, unde a ajuns dichiu (econom); aceeasi functie la Mitropolie (1787)
Episcop la Husi (2 iun. 1796, hirotonit a doua zi), apoi la Roman (25 mart. 1803), unde a pastorit pana la moarte (cu o intrerupere in timpul Eteriei: 1821 – 1822)
Reprezentant al miscarii iluministe din Moldova, a incurajat traducerea unor lucrari in romaneste.
In anul 1787 traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor”, scris de abatele Gabriel Perau în 1742.

Mitropolitul Dionisie Lupu

1Lupu Dionise, mitropolit. N. 25 febr. 1769, în Blăjeni, jud. Buzău, decedat la 7 febr. 1831, în Bucureşti.
Călugărit în 1785, probabil la Mitropolia din Bucureşti rămas în slujba Mitropoliei egumen la Dealu (1795 -1807) pe care o reface -, apoi la Tismana (1807-1819), arhiereu titular Sevastias (din 1801).
În mai 1819, ales şi înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei, păstorind până în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu (apr./mai 1821), când a părăsit Bucureştii, refugiindu-se la Braşov revenit la Bucureşti abia în 1827.
Că mitropolit, a plătit datoriile Mitropoliei, a Iuat măsuri în favoarea preoţilor, înlăturând multe din abuzurile din “epoca fanariotă”;
A îndrumat şcolile din eparhie, a trimis patru tineri la studii la Universitatea din Pisa;

A tipărit câteva cărţi:

– Apostolul (1820),
– Penticostarul (1820),
– Psaltirea (1820),
– Cuvinte şase pentru preoţie de Sf. Ioan Gură de Aur (1820),
– Cuvânt pentru preoţie al Sf. Grigorie de Nazianz (1821).

Mitropolitul Irineu Mihălcescu

Irineu Mihălcescu, din botez Ioan Mihălcescu (n. 24 iulie 1874, Valea Viei, comună1 Pătârlagele, județul Buzău – d. 5 aprilie 1948, Mănăstirea Agapia) a fost un teolog și ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de mitropolit al Moldovei (1939-1947).
S-a născut într-un sat de munte, fiind al șaselea din cei zece copii ai preotului Ioan Mihălcescu și ai preotesei Elena. A primit la botez numele de Ioan. După absolvirea școlii primare din satul natal, a studiat la Gimnaziul din Buzău (1887-1889), Seminarul din Buzău (1889-1891) și la Seminarul “Central” din București (1891-1895). Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Teologie din București (1895-1899), pe care a absolvit-o cu lucrarea “Sinodul III Ecumenic din Efes”.
Încă din perioada cât era elev la seminar, a început să predea ca preparator de limba greacă la Seminarul “Central” (1894-1900), apoi, după absolvirea facultății, a fost pentru o scurtă perioadă secretar al Internatului teologic din București (1900-1901).
Dorind să-și desăvârșească pregătirea, a urmat studii de specializare la Facultățile de Teologie și Filosofie din Berlin și Leipzig (1901-1904). A obținut, la 13 iunie 1903, titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Teologie și Filosofie din Leipzig, cu teza “Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers”.
Reîntors în România după obținerea doctoratului, Ioan Mihălcescu a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din București. A câștigat concursul și a fost numit profesor agregat (la 1 iunie 1904), apoi profesor titular (la 28 martie 1908) la Catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică a Facultății de Teologie din București, unde a predat până la alegerea să în scaunul mitropolitan al Moldovei (1939). În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit și funcții administrative, ca decan al Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1927), apoi ca decan al Facultății de Teologie din București (1927-1929 și 1933-1936).
În anul 1923 a fost hirotonit de către mitropolitul primat Miron Cristea ca preot pentru Biserica Amzei din București. A inițiat publicarea revistei “Curierul parohial al Bisericii Amzei”. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferite întruniri cu caracter ecumenic din străinătate, dintre care menționăm Congresul Alianței universale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică (Praga, 1928).
În anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, în urmă decesului soției sale, Anastasia [2]. S-a închistat în același an la Mănăstirea Sinaia, sub numele de Irineu, fiind apoi ridicat la rangul de arhimandrit.
Ales în anul 1936 ca arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de “Târgovișteanul”, a fost hirotonit întru arhiereu la 17 octombrie 1936 și desemnat să conducă secția culturală a Consiliului arhiepiscopal. În această calitate, a fost desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin, cu titulatura de “Craioveanul” (1 noiembrie 1938 – 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939).
A fost ales la 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939. A păstorit la Iași până la 16 august 1947, când s-a retras din scaun.
În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățământul teologic organizând diferite conferințe religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia Iașilor unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care să le ridice moralul etc.
S-a stabilit la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1948, după inscripția de pe piatra sa de mormânt. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
La 24 aprilie 2004, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea înaltului ierarh, a fost inaugurată casa memorială (reconstruită) a IPS Irineu Mihălcescu în satul buzoian Valea Viei din comună Pătârlagele și a fost dezvelit un bust al acestuia în fața casei. Cu acest prilej s-a celebrat o slujbă de comemorare de către un sobor de preoţi, în frunte cu PS Epifanie Norocel, episcopul Buzăului și Vrancei.

Patriarhul Miron Cristea

1Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi anti-semite [1], senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.
A făcut studiile la Gimnaziul săsesc din Bistrița (1879 – 1883), la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883 – 1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887 – 1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886 – 1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891 – 1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării “procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898 – 1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 – 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 – 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și că bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.

Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:

• înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
• participarea la reuniunile “Asociației pentru cultură și literatura poporului român din Transilvania” (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
• susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
• înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
• înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
• publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
• sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
• întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.

Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria” (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.

În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:

• unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
• înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.

Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii creștine.

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:

• revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
• înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
• a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
• a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
• a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.
Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:
• trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice;
• călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
• intervenția să la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare” și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
• edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan [necesită citare];
• înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
• primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.

Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.
Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
A fost succedat în funcția de premier de Armând Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu.
Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandonă cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement
Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni anti-semite, militând pentru alungarea evreilor din România. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”.
În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:
„Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor – Patriarhul Miron Cristea”.
Unele surse susțin că Miron Cristea a reușit să pună capăt violențelor antievreiești din mandatul de 44 de zile al lui Octavian Goga.

1

Inițiator al proiectului Catedralei Mântuirii Neamului

Între anii 1926 – 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie 1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:

• piața Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei și pe locul Halelor Centrale;
• terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental și clădirea Teatrului Național;
• terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să fie mutat la marginea orașului.

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

umsoi.com

Parintele Iustin Parvu: „Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei. Masoneria stă la pândă să vadă când se prăbuşeşte muntele acesta, bastionul Ortodoxiei – au răbdare.”

1

– Nu vedeţi că acum fac experimente pe noi cu vaccinul Gardasil…, despre care se spune că ar avea drept efect sterilizarea

– Experienţele care se fac pe noi, încât au ajuns să ucidă şi tineretul şi copiii aceştia, sunt asemenea experimentelor iudaice făcute pe poporul evreu. Nu vedeţi cu câtă ură s-au pornit asupra pruncilor noştri? Întocmai ca la Naşterea Mântuitorului când iudeii căutau să-L ucidă pe Hristos şi au omorât atâţia prunci nevinovaţi; îl luau de la pieptul mamei lor, îl treceau pe sub sabie fără pic de milă, şi asta numai pentru ura şi mânia lor împotriva lui Hristos. Astăzi asistăm la acelaşi fenomen. Distrug viţa română din pântece, să nu cumva să se mai perpetueze ortodoxia în lume. Este aceeaşi metodă dar sub altă formă, cu aceeaşi ură, aceeaşi răutate, sălbăticie şi până azi. Aici se vede cât îi doare sufletul pe cei din guvernul României, că în loc să ofere copiilor din şcolile noastre altfel de bunuri, cărţi, ajutoare materiale, îmbunătăţirea şcolilor, să se ocupe de formarea lor culturală care să fie cât mai aproape de adevărul istoric şi de tradiţia poporului nostru creştin – aşa ca să le dea o mângâiere şi materială şi spirituală – ei îi omoară. Dacă ei nu au avut acest interes până acum, s-au trezit deodată acum mari protectori ai copiilor – că pe de o parte ei apar ca nişte îngeri, dar pe de altă parte sunt nişte demoni împieliţaţi. De ce n-ar veni sub o formă umană în ajutorarea familiilor care au câte 5-6 copii, care suferă în mizerie şi multe lipsuri, că ni s-a dus buhul în toată lumea? Dacă ar face acest lucru, într-adevăr ai crede că urmăresc ceva bun.

– Păi cum să ajute familiile cu copii dacă ei vor să decimeze populaţia?

– Întotdeauna aşa a şi fost, din vremea partidului comunist. Cum se recrutau membrii de partid, de pildă? Într-o şedinţă se discuta despre unele elemente care ar fi foarte potrivite de recrutat în partid, dar dacă erau cumva creştini care merg la biserică… „Cutare membru de partid este bun, dar nu vezi că merge la biserică, îşi botează copiii, îşi cunună feciorii?” – şi nu-l mai puteau înscrie în partid. Pe de altă parte, noaptea, de pe la ora unu, îşi cununau copiii lor în mănăstirea Bistriţa, în paraclisul Sf. Ioan de la Suceava, membrii de partid, şi nu membrii oarecare, erau oameni de elită ai partidului, cu mare răspundere. Se făceau şi cununii, se făceau şi botezuri. Mi-aduc aminte, veneau, erau anumite zile frumoase aşa pe care le sărbătoreau ei şi aveau icoane acasă, sechestrate de la diferite mănăstiri, biserici, muzee, veneau cu nişte cadouri de rămâneai uimit de câte o icoană veche de vreo 5-600 de ani. Printre camerele securităţii era şi un depozit pentru icoane şi obiecte de cult de mare valoare luate de prin mănăstiri.

– Şi ce s-a întâmplat cu aceste obiecte? Au mai fost recuperate?

– Nu, nici vorbă, s-a făcut comerţ cu ele peste hotare. Mi-aduc aminte, într-una din zile, i-au adus unui stareţ de la o mănăstire, cea mai veche şi frumoasă icoană luată de la mănăstirea Putna şi dată acestui stareţ, care era omul de petreceri şi de mese şi omul lor. Ei, securiştii, preferau să se adăpostească şi să se distreze aici, la mănăstiri, unde era totul gratuit şi călugării obişnuiţi cu „duhul ascultării”. În sărbătorile Crăciunului, în mănăstiri, se tăiau câte doi-trei porci, doi mergeau la securitate, şi unul care rămânea pentru zilele în care veneau ei la mănăstire, cu tot cu familii.

Daca sunt nesocotite canoanele Sfinţilor Părinţi, Biserica oficială va fi prăbuşirea noastră

– Părinte, credeţi că Biserica ar trebui să recunoască colaborarea cu comunismul? Ţine de datoria lor morală sau mai multă sminteală s-ar face?

– Dar la câtă sminteală au făcut ei până acum, ce-ar mai fi una în plus? La ora actuală este o situaţie cum nu se poate mai degradantă în rândul oamenilor Bisericii. Nu suntem noi în măsură să-i discredităm, dar n-au ştiut decât să se măgulească pe lângă acest regim, condamnat de întreaga umanitate de azi. Şi, pe de altă parte, s-au folosit de popor ca să-i atragă de partea regimului – pentru că intenţia lor era să-i vadă poporul pe capii Bisericii alături de capii comunişti, şi aşa îşi câştigau credibilitatea. Dar toate acestea nu erau decât de faţada lumii.
Dar pe de altă parte unde se pomenea oră de religie în şcoală? Unde să pomeneşti un elev să meargă la biserică, când directorii şcolii stăteau la poarta bisericii să vadă cine intră sau iese din biserică? Asta era de fapt realitatea. Unde erau icoanele în şcoli? Unde erau cărţile de cult bisericesc, că abia găseai o psaltire şi un ceaslov? Mai interesant este că imediat înainte de revoluţie, securistul venea de la Bucureşti şi aducea ceasloave şi psaltiri pe la mănăstiri în ţară. Pe securist nu-l întreba nimeni ce duci acolo? Dar totuşi s-a menţinut practica aceasta ortodoxă în interiorul poporului nostru, nu s-a pierdut. De bine, de rău, copiii nu au rămas nebotezaţi, soţii nu au rămas necununaţi. Dar acum Dumnezeu ştie cât şi în ce măsură e valabilă toată lucrarea aceasta a noastră, ca să stai la o cununie sau la un botez după aceea să stai la o şedinţă bolşevică de partid, să scoţi din guşă ce-ai mai auzit, ce-ai mai văzut, ce se mai spune, ce se mai crede. E greu să spui o predică frumoasă, elegantă, cu atâta patos şi zel, de parcă ies porumbeii din gura predicatorului, iar după aceea s-o amesteci cu apa tulbure a comunismului. E o defăimare a harului lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu cred că a trecut cu vederea greşelile noastre şi a lucrat în neamul acesta, pentru credinţa poporului şi martiriul mucenicilor noştri din închisori şi de prin munţi. Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox. Ce se citeşte în Vieţile Sfinţilor, despre mamele, părinţii, care-şi cresc copiii în duhul Evangheliei – astăzi le trăim practic în viaţa de familie a neamului nostru şi ne dăm seama cât de apropiaţi suntem faţă de aceste adevăruri pe care Sfinţii Părinţi ni le-au lăsat nouă ca nişte faruri de lumină spre viitorul neamului nostru.
Ei vor să distrugă copiii noştri, tineretul, să distrugă lumea din rădăcinile ei. Iată, de pildă, mizeria şi criza financiară – mamele n-ar trebui să-şi lase copiii să se ducă de la 16-17 ani prin ţările occidentale să câştige o bucată de pâine, să se ducă să-şi piardă identitatea lor de ortodocşi şi de români. Că vin unii şi-mi spun că nu mai ştiu nimic de copiii lor de vreo 3-4 ani. Chiar astăzi a venit o familie şi plângea cu lacrimi fierbinţi că nu ştie nimic de 7 ani de copilul lor plecat de acasă. Şi, iată, asta este urgia, crima şi pacostea asta venită peste noi – răutatea acestor oameni care oprimă creştinismul de 2000 de ani. Ne confruntăm cu aceeaşi primejdie iudaică, ca de acum 2000 de ani şi până în prezent. Şi cred că în prezent este mai activă ca oricând. De acum înainte nu ştiu încotro mai mergem, pentru că acum nu mai avem justificare că suntem în vreme de prigoană, forţaţi de împrejurări, acum de bună-voie ne vindem ortodoxia ecumenismului.

– Păi, nu vedeţi că ei nu au fost în stare să-şi ţină promisiunile făcute la sinodul din iulie, prin care s-a stabilit să nu se mai facă ierurgii cu eterodocşii

– Dacă Biserica noastră Ortodoxă îşi va lepăda credinţa strămoşească şi va nesocoti canoanele Sfinţilor Părinţi, atunci, cu durere o spun, Biserica oficială va fi prăbuşirea noastră…

– Am tot auzit în ultima vreme ierarhi spunând că tainele catolicilor ar fi valide sau că oricine este botezat în numele Sfintei Treimi, indiferent de confesiune, se mântuieşte, adică botezul catolicilor ar fi valid.

– Eu aşa cred în botezul lor, dacă au renunţat la primatul papal şi la infailibilitate, dar atâta vreme cât la ei papa este Hristos, deci nu mai este Sfântă Treime şi ce valoare mai are botezul lor? Numai la noi e botez în numele Sfintei Treimi, la ei e botez în numele Papei, chiar dacă ei invocă în mod formal pe Sfânta Treime. Şi astfel creştinismul nostru a operat atât de frumos, dar asta numai prin sacrificiile şi jertfele mamelor. Sfintele mame.

– Cu prilejul acestor sărbători doriţi să transmiteţi ceva mamelor?…

– Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat liturghia în bisericile şi mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte, la pieptul lor au ţinut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugăciune, i-au îndumnezeit şi iau crescut în duhul acesta ortodox, aşa după cum şi creştinismul nostru se naşte astăzi în peştera Betleemului, în sfânta familie a Fecioarei Maria şi a dreptului Iosif. Ele, mamele, duc mai departe toată frumuseţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru. Mamele care au refuzat să vaccineze copiii, deşi nu au prea multe cunoştinţe medicale, dar prin experienţa lor practică şi bunul lor simţ, şi-au dau seama că tot ceea ce apare aşa deodată nu e lucru curat şi simt că nu e bun pentru copilul lor, pentru că au această experienţă frumoasă de zeci de ani şi se opun la tot ce apare aşa în afara lucrurilor normale cu toată puterea lor, să apere cu tărie sănătatea pruncilor lor, şi sănătatea trupească, şi sănătatea sufletească. Pentru că cine socoteşte să ia viaţa aceasta trupească prin ucidere, prin mizerie, prin lipsuri… sunt dispuşi să ia şi viaţa sufletească. Şi de aceea mamele au acest bun simţ şi intuiţie duhovnicească de a apăra cu toată puterea viaţa şi frumuseţea acestor tineri, lăsaţi de Dumnezeu ca să umple raiul cu ei. Pangarirea pamantului sacru.

– Cum vedeţi întoarcerea tinerilor români în ţară odată cu criza aceasta financiară care a cuprins toată lumea?

– Poporul român poartă azi nişte asemănări cu istoria poporului evreu. Poporul evreu a fost în robia egipteană, a fost în robia babiloniană, a fost în toate greutăţile şi conflictele pentru că este singurul popor din istorie care mereu a arătat o nemulţumire până în zilele noastre. Au cerut la început să li se dea conducători – li s-au dat bătrâni să-i sfătuie. Au cerut după aceea judecători – bătrânii nu sunt buni – le-a dat Dumnezeu judecători. N-au fost buni nici judecătorii – au cerut să aibă prooroci. Le-a dat Dumnezeu prooroci – n-au fost buni nici proorocii. Apoi au cerut să aibă regi. Le-a dat Dumnezeu regi şi împăraţi – dar n-au fost buni nici împăraţii. Au cerut de la Dumnezeu să continue în istorie să stăpânească lumea. Iată că Dumnezeu le-a dat să stăpânească lumea, pentru că unde este un evreu, acolo este şi pofta de stăpânire, pentru că acesta a fost idealul şi în viaţa, şi în visele lor – să stăpânească. Pentru că ei mereu au fost şi sunt într-o nemulţumire continuă.Reluând ideea de mai înainte, tot ei au născut şi revoluţia franceză, ei au născut şi naţionalismul şi ideea de naţiune. Dar pe de altă parte tot ei au născocit şi lupta între naţiuni şi deznaţionalizarea. „Trebuie să le desfiinţăm, trebuie să venim cu revoluţia franceză să spunem omului despre egalitate, fraternitate şi libertate”, aceste principii care nu sunt decât utopie. Sigur că nu se poate vorbi de egalitate, pentru că una este tata, alta este mama, altul este feciorul mai mare. Că stea de stea se deosebeşte în strălucire… alta este slava lunii, alta este slava stelelor, alta este în sfârşit viaţa societăţii din lumea noastră. De aceea ei au venit şi au născocit comunismul, au născocit revoluţia din 1918 din Rusia, au născocit marxismul şi au măcinat creştinismul rusesc. Ortodoxia rusească a fost decimată de această concepţie iudaică, concepţie care vine şi până în zilele noastre.
Acum sigur că tânărului acesta al nostru, scos din rădăcinile fireşti ale credinţei, ale ortodoxiei, punându-i-se la dispoziţie farmecul acesta al televizorului, al calculatorului, aceste tehnici răufăcătoare pentru om, pe lângă binefacerile lor – sigur că a devenit un om răzvrătit, un om dezrădăcinat din ascultare, din dragoste faţă de familie, de părinţi. Iată acum, la 18 ani, copilul, aduce în casă pe iubita lui, mama îl primeşte şi de aici încep căsătoriile acestea dezastruoase, de probă. Trăiesc câte şase-şapte ani, zece ani aproape şi în cele din urmă, poate se iau, se căsătoresc cu mare greu. Şi fac şi ei cununia religioasă datorită presiunii părinteşti. Ce iese din aceşti doi tineri consumaţi, epuizaţi, după o trăire de viaţă de la 15-16 ani? Ce oameni pot să mai iasă din ei? Şi iată-ne, poporul nostru, un popor babilonian. Şi a venit Dumnezeu cu mânia Lui astăzi şi ne-a împrăştiat în toată lumea, ne-a împrăştiat în lumea întreagă şi am ajuns să nu mai trăim nici măcar într-o unitate, cum trăia poporul evreu, – ei erau oarecum într-o conservare permanentă; ei totuşi îşi păstrau identitatea lor religioasă şi naţională. La râul Babilonului, cântarea acesta pe care o avem noi în Biserică, şi plânge foarte frumos înstrăinarea noastră de patria pământească şi cerească. „Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine“. Ei bine, vedeţi dumneavoastră, acest tineret al nostru a uitat de tot – nu mai are Ierusalim, nu mai are biserică, nu mai are şcoală, nu mai are armată, nu mai are regi, nu mai are împăraţi, nu mai are cărturari, nu mai are învăţători, nu mai avem conducători… Toţi netrebnici ne-am făcut – şi atunci mânia lui Dumnezeu vedeţi cât este de mare! Iar aceste fenomene de acum în care străinii ne iau şi ne aruncă în graniţele noastre poate să fie şi o revenire, şi un început de pocăinţă de toate fărădelegile şi răutăţile pe care le-am făcut şi le facem şi acum.
Păi se vede şi de la distanţă planul acesta diabolic pe care îl fac asupra noastră. Unde s-a mai pomenit ca o ţară ortodoxă ca România să mărşăluiască pe străzile Bucureştiului, capitala noastră curată şi sănătoasă de altă dată, cu obiceiurile şi frumuseţea lui ortodoxă – să găzduiască acum aici toate blestemăţiile pământului, să transformăm pământul acesta de sfinţenii, de rai, în loc de pângărire şi de spurcăciune a fărădelegilor?! Şi faptul că acum vin copiii noştri de dincolo, îi sfătuiesc să vină mai cu grijă, mai cu atenţie, şi să dea cu adevărat cinste şi valoare acestui pământ sacru de unde ne tragem şi hrana noastră şi sănătatea noastră. De aceea socotesc că e o binefacere de la Dumnezeu ca să revenim aici, să ne putem lucra pământul cu mai puţini dolari sau euro şi să ne putem găsi aici în sărăcia noastră, aşa cum au lucrat şi strămoşii şi părinţii noştri de altădată, că nu s-au dus peste hotare să cerşească la unguri, să cerşească la germani, să cerşească în ţările galice existenţa lor. A stat aici, a muncit pământul, a creat doina lui Eminescu, aici a creat poezia lui Alecsandri, amintirile lui Creangă, suferinţa cântată în versuri de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi toţi marii noştri oameni de cultură, toţi cântăreţi ai vieţii noastre creştine ortodoxe. De aici ar fi bine să reînnodăm firul acesta şi să reluăm mai departe viaţa în pregătirea noastră pentru veşnicie. Masoneria stă la pândă să vadă când se prăbuşeşte muntele acesta, bastionul Ortodoxiei – au răbdare. Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.

Extras din interviul cu Părintele Iustin Pârvu, realizat de monahia Fotini 23 decembrie, 2008, publicat in nr. 4 /2009 al revistei ”Atitudini