Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!

1

1

În plin scandal politic, în care societatea românească este divizată în două, susținători ai unui partid sau altul, (din păcate prea puțini sunt cei care gândesc obiectiv și care nu se limitează la a vedea doar umbrele ideilor reflectate pe peretele scenei politice), în plină furie a străzii împotriva unui sistem corupt (dar cine corupe de fapt?), manipulatorii de serviciu au identificat vinovatul: Părintele Justin Pârvu și naționalismul!

Digi24, una dintre televiziunile prin care s-au promovat intens ura, mânia, furia, revolta în stradă, folosind chiar sloganul mediatic: Ro-mânia!, a realizat un reportaj video. în care este stigmatizat din nou naționalismul (bineînțeles că nu extremist, dar așa sunt învățați absolvenții de științe politice, conform noii ideologii neo-marxiste) și unul din promotorii influenți din ultimul deceniu, nimeni altul decât Părintele Justin, precum și curentul naționalist de la mănăstirea Petru Vodă, stigmatizați bineînțeles sub eticheta de „legionarism”, că deh… ce poate fi mai rău, mai plin de fanatism și de extremism pe fața pământului astăzi?!… Dar să vedem de ce acest linșaj taman acum?

Să ne lămurim din capul locului însă: a protesta, a ieși în stradă nu este ceva rău în sine. De foarte multe ori această atitudine a poporului a fost și este necesară, pentru stoparea dictaturii, abuzului, totalitarismului. Știm cu toții că România e furată, că este trădată, că este vândută de către niște guvernanți ce nu au inimă pentru români și pentru România, ci eventual au inimă, vorba Părintelui Justin Pârvu, din material plastic. Furată de către ce fel de guvernanți, dacă nu de către guvernanți români, aleși prin, vorba aceea, vot democratic și liber? Însă tot vorba Părintelui Justin: „democrația este doar la vârf, sus; pentru masele prostite însă voinţa poporului se clădeşte pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îţi dă doar impresia că eşti alegător liber”. Alții s-au complăcut în ideea că mai bine votăm răul cel mai mic. În acest sens, cu simț pătrunzător observă Părintele Mihai Andrei Aldea pe facebook: „Deosebirea între un mare lider PSD şi un mare lider PNL:

– Ion Iliescu, mare lider PSD, îl decorează pe managerul general al Firmei austriece Schweighofer, campioană la defrişări în România, pe care a sprijinit-o repetat;

– Klaus Iohannis, mare lider PNL, este decorat de austrieci pentru susţinerea intereselor lor şi sprijină repetat Firma austriacă Schweighofer, campioană la defrişări în România”.

Dar cineva din spatele ideilor ce proiectează forme pe peretele scenei politice, nu vrea ca noi să aflăm cine manevrează de fapt lucrurile și de aceea ni se introduc pe scenă, în general prin canalele de manipulare media, potențiali dușmani ai poporului, hoți și ei, dar cu mult mai mici decât cei din spatele lor. Este mult mai ușor să găsești un vinovat și să scoți oamenii în stradă, pentru a le satisface psihologic nemulțumirile adunate, și de nedorit ca oamenii să realizeze cine este sistemul din umbră care manevrează de fapt.
Astfel, nu se vrea să observăm că suntem de fapt o colonie, ocupată de străinii pe care îi îmbrățișăm respectuos (bineînțeles doar cu acordul trădătorilor din Parlamentul României). Din teama de a nu renaște cu adevărat în România un curent autentic patriot, ni se spune de fapt la Digi 24 că mănăstirea Petru Vodă și Părintele Justin renasc un naționalism fanatic, prin care se duce o campanie de defăimare și de ură împotriva străinilor. Părintele Justin nu a urât străinii. Părintele Justin nu a urât pe nimeni, dimpotrivă: a putut să salveze de la moarte cu prețul propriei sale vieți unul din torționarii săi din Mina de la Baie Sprie. Părintele Justin era și este iubit atât de români, cât și de străini. Dar a iubi străinul nu înseamnă că trebuie să-i vindem țara, și să o vindem pe nimic. Dimpotrivă, Părintele Justin obișnuia să ofere ca pildă Statele europene care nu și-au îndoit genunchii și au știut să conviețuiască pașnic și demn cu toate celelalte popoare.

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu

1Ceea ce nu înțeleg guvernanții noștri este că putem să ne iubim străinii și fără să le devenim slugi.

Câți ani de temniță și de sacrificiu au adus acești jurnaliști neamului românesc ca să să-și permită să îl defăimeze pe Părintele Justin? Părintele Justin Pârvu a suferit 16 ani de temniță comunistă pentru a dezrobi țara de totalitarism și de toți cei care au asuprit, într-un fel sau altul, neamul românesc, iar respectivii jurnaliști în mod rușinos îl acuză pe Părintele Justin tocmai de totalitarism. Oare au iubit ei o clipă acest neam măcar în mică parte așa cum a făcut-o Părintele Justin? Oare au vărsat ei măcar câteva lacrimi pentru România, așa cum făcea Părintele Justin neîncetat, atât înlănțuit în chinurile temniței cât și în legăturile dragostei pentru milioanele de oameni care i-au călcat pragul și au primit ajutor în suferințele lor? Părintele Justin a iubit omul, a iubit românul, nu pentru un job mai bun, nu pentru o leafă mai mare, l-a iubit cu adevărat, dezinteresat, doar pentru Dumnezeu. Părintele Justin a rămas și va rămâne în conștiința românilor un stindard al dreptății, un erou al neamului, pe care l-a iubit cu prețul vieții sale, un sfânt. Este rușinos într-un Stat de drept să ne defăimăm proprii martiri, proprii eroi, pe martirii temnițelor comuniste, care au suferit chinuri inimaginabile doar pentru ca tinerii de azi să aibă o Românie liberă și frumoasă, doar pentru că ei nu au putut trăda pe Dumnezeu și neamul lor. Acestor denigratori ai Părintelui Justin, nu le pot răspunde decât: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu! Doresc tinerilor de azi să învețe din eroismul și patriotismul Părintelui Justin, ca să poată avea o Românie mai bună!

de Monahia Fotini
articol apărut în nr. 48 al revistei ATITUDINI

Reclame

In Biserica se slujește, numai stăpânii lumești conduc

1

«Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13)

Niciodată un Creştin nu trebuie să ajungă la conflictul între dragostea pentru poporul său şi hotărârea de a se ţine de porunca lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu au fost date tocmai spre binele tuturor popoarelor – deci şi spre binele nostru. Dar, dacă omul îşi îndreaptă toată bunăvoinţa numai spre familia sa, spre neamul său şi nu îi mai rămâne nimic pentru celelalte popoare, este o mare nenorocire şi pentru el, şi pentru neamul căruia aparţine. Cu adevărat, Creştinismul este credinţa dragostei. În Sfânta Scriptură se zice că Dumnezeu este şi Adevărul, şi Dreptatea, dar şi Dragostea. Însuşi Domnul Hristos cere de la noi:

«Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pre cei ce vă blesteamă pre voi, bine faceţi celor ce vă urăsc pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce vă supără, şi vă gonesc pre voi. Ca să fiţi fii Tatălui vostru celui din Ceruri; că pre soarele său îl răsare preste cei răi, şi preste cei buni; şi plouă preste cei drepţi, şi preste cei nedrepţi.» (Matei 5, 44-45)

Iată ce înseamnă această dragoste, chiar faţă de vrăjmaşi. Nu sentimentalisme! Dragostea faţă de vrăjmaşi este să gândeşti că acela nu ştie ce face şi că, din pricina răutăţilor pe care le săvârşeşte, cea mai mare pagubă şi-o face lui şi poporului său. E ca şi cum s-ar arunca într-o prăpastie şi, dacă nu se pocăieşte cu adevărat în faţa lui Dumnezeu, dacă nu-şi schimbă felul de viaţă, va ispăşi în veşnicie. Veşnicia nu are sfârşit. Acest simţământ, ca şi tristeţea pe care o încerci în faţa fiecărui om care-şi întinează chipul său şi-al poporului său, dorirea care ţi se naşte în suflet şi rugăciunea către Dumnezeu pentru ca şi el să se pocăiască cu adevărat şi să se îndrepte, iată ce înseamnă dragostea faţă de vrăjmaşi. Care va să zică, de la noi se cere să fim răbdători şi să iertăm, dar, se-nţelege, nu cu o detaşare fără de minte. Hristos ne trimite «ca oile în mijlocul lupilor» şi cere de la noi: «fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.» (Matei 10, 16)

Într-un alt loc zice:

«Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15,13)

Când, în acele vremuri îndepărtate, s-a ajuns la o neînţelegere, să zic aşa, între Sfinţii Chiril şi Metodie şi nişte oameni, cineva le-a spus:

«Voi aveţi porunca: Să nu ucizi!, însă purtaţi război împotriva noastră!»

Atunci ei i-au răspuns:

«Cine credeţi voi că face mai mult: cel care împlineşte o poruncă, sau cel care împlineşte două porunci ale stăpânului său?»

«Păi, acela care împlineşte două porunci.»

Atunci sfinţii i-au zis:

«Este adevărat că Dumnezeu a zis: Să nu ucizi!, dar Hristos a zis şi aceasta, că nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva îşi dă viaţa pentru aproapele său; iar cei care se duc în apărarea vieţii şi neatârnării celor apropiaţi îşi pun viaţa lor în primejdie.»

Şi, cu adevărat, nu este dragoste mai mare decât atunci când cineva sufletul său şi-l pune pentru prietenii săi.

extras din SĂ FIM OAMENI – Viața și Cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei, Ed. Predania (pag.125 -126)

Acest Sfant Patriarh mai spunea:

”Ca patriarh al Serbiei, întâietatea între egali şi orice întâietate înaintea oamenilor le înţelegem ca întâietate în slujire, în jertfă şi pe Cruce. Nu sunt cuvintele noastre, ci ale lui Hristos, care zice:

«Cine vrea să fie între voi primul, să fie slugă tuturor.»

Jertfa e temelia unităţii atât în viaţa de obşte a Bisericii, cât şi a poporului, precum şi-n alte aspecte ale vieţii sociale, iar Crucea este singura biruinţă veşnică a omului.
Pe cand nu era inca patriarh, el lamurea astfel: Cu cat mai mare este treapta pe care te afli in Biserica, cu atat mai mult trebuie sa slujesti. Numai stapanii lumesti conduc – dar in Biserica se slujeste.
Să nu uităm că Dumnezeu zideşte adevărata mărire şi vrednicie pe împăciuire şi jertfirea de sine pentru celălalt. Aceasta este învăţătura lui Hristos, a mucenicilor şi noilor mucenici! ”

sursa

Ecumenism sub pretext anti avort“ sau 40 de zile pentru viață”

1

Cristian Borz, reprezentat al comunității penticostale, a transmis mesajul că mișcarea pro-life face ca toate bisericile să fie una. Foto: https://www.culturavietii.ro/2015/03/14/campania-40-de-zile-pentru-viata-la-cluj-napoca-a-ajuns-la-jumatatea-sa/

Pe multe site-uri, inclusiv mass-media, a aparut urmatorul:

COMUNICAT DE PRESĂ

Campania 40 de zile pentru viață ia amploare

Cea mai mare mișcare pro-viață la nivel internațional, campania 40 de zile pentru viață, reîncepe în data de 1 martie în Cluj-Napoca. Creștinii clujeni se vor uni din nou în post, rugăciune și veghe pașnică pentru încetarea avorturilor.
Campania se va desfășura în fața Clinicii de Ginecologie I, pe str. Clinicilor
colț cu str. Victor Babeș, în perioada 1 martie — 9 aprilie între orele 6,00 — 23,00.
Conferința de presă va avea loc marți, 28 februarie la orele 10.00, la Cluj Life Center din str. Universității nr. 1, ap. 30. Având drept motto ‘Împreună clădim cultura vieții’ în aceeași zi la orele 19.00, ‘misionarii vieții’ vor da starul celor 40 de zile prin evenimentul de lansare al campaniei în sala Ioan Mușlea a Bibliotecii Centrale Universitare.
Campania promovează cultura vieții și se desfășoară simultan în Cluj Napoca și în alte 340 de orașe din 28 de țări. În țara noastră, campania s-a extins in ultimii 2 ani în București, Baia Mare, Gherla, Năsăud, Timișoara, si Iași.
Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că populația României este în continuă scădere datorită numărului foarte mare de avorturi — un copil ucis prin avort la trei sarcini, că ocupăm locul 2 (doi) în lume la acest capitol, cu aproape 23 milioane de copii avortați în ultimii 60 de ani. Dorim de asemenea să conștientizăm opinia publică cu privire la valoarea vieții intrauterine și să atragem atenția asupra consecințelor negative ale avortului, în primul rând asupra femeii, iar apoi și asupra întregii societăți românești. Pentru că fiecare ființă umană are dreptul la viață, conform Declarației universale a Drepturilor omului, dorim să fim o voce a copiilor români nenăscuți, a căror viață nu este apărată prin lege decât dacă sunt doriți.

‘Precum cea de-a treia ediție a campaniei 40 de zile pentru viață, ediția actuală este coordonată în această primăvară, de o echipă de tineri, aparținând diverselor confesiuni creștine’, declară Andi Coman, unul dintre coordonatorii locali al campaniei. ‘Conștientizăm gravitatea problemei: avortul nu poate fi o soluție. Vrem să continuăm să luptăm pentru cei mai mici dintre noi, pentru cei care nu au o voce prin care să se apere și să mobilizăm clujenii să întâmpine nevoile mamelor aflate în dificultate.’

Primele trei ediții ale campaniei la Cluj Napoca au primit răspunsuri pozitive din partea comunității. ‘A fost o ocazie extraordinară de a informa publicul cu privire la implicațiile morale, fizice și psihice ale avortului asupra copilului, asupra femeii, asupra familiei și asupra societății, ca întreg. Cele trei campanii desfășurate din 2015 în coace ne-au oferit acest cadru, precum și noi oportunități de acțiune’, a subliniat Iulia Călinescu, inițiator național al campaniei.
Și de această dată, campania va însuma 40 de zile de veghe pașnică în rugăciune, desfășurată în spațiul public. Toți participanții la veghea pașnică vor fi rugați să semneze o declarație de pace, angajându-se să se comporte în permanență ca niște adevărați ambasadori ai lui Cristos. ‘Dorim să încurajăm creștinii să se implice în ajutorarea concretă a femeilor aflate în criză de sarcină. Viața este un dar neprețuit, unic și irepetabil, iar noi suntem datori să o protejăm’, a adăugat Iulia Călinescu.
40 de Zile pentru Viață este o inițiativă pașnică, foarte specifică și independentă, care se axează pe 40 de zile de post, rugăciune și veghe pașnică în fața clinicilor de avort și care are la bază o motivație educațională. Cadrul celor patruzeci de zile este preluat din numeroase exemple întâlnite de-a lungul istoriei biblice. În decursul a 12 ani, prin aceste campanii, au fost salvate peste 12.000 de vieți.
Pentru informații legate de 40 de Zile pentru Via ă în Cluj-Napoca, vizitați: 40.proviata.ro sau https://www.facebook.com/40-de-Zile-pentru-Viață-Cluj-Napoca

CONTACT:

Iulia Călinescu
Liliana Chelcan

*

Iata si ce putem citi la http://www.culturavietii.ro/2016/09/29/40-zile-pentru-viata-cea-mai-mare-miscare-pro-viata-din-lume-se-afla-la-a-treia-editie/., de anul trecut:

Misionarii vieții invadează Clujul, atenționează unul dintre mesajele colorate pe care trecătorii le pot citi astăzi, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca. Prima zi de veghe pentru încetarea avorturilor a început, în fața Clinicii de Ginecologie I, cu 18 suflete unite în rugăciune și hotărâte să lupte pentru viață. Chiar înainte de ora deschiderii, tinerii au împânzit trotuarul cu mesaje pro-viață, pentru ca acțiunea lor să fie și mai vizibilă. Pancarte noi și-au făcut apariția dis-de-dimineață: „Femeile au nevoie de ajutor, nu de avort”, „Merit să lupți pentru mine”, „Paternitatea începe la concepție”. În zorii zilei, a fost rostită prima rugăciune, iar cele 480 de ore de veghe care se vor desfășura aici au început.
Începând de azi, 28 septembrie, și până în data de 6 noiembrie, clujenii aparținând tuturor denominațiunilor creștine se vor ruga zi de zi, în acest loc, pentru încetarea avorturilor în orașul lor. Campania 40 de zile pentru viață se află deja la a treia ediție în Cluj-Napoca. Experiența primelor două ediții le-a dovedit cât de mare este puterea lui Dumnezeu: aceste campanii au reprezentat o ocazie excelentă de a sensibiliza publicul în legătură cu problema avortului și de a lua măsuri concrete pentru ajutorarea mamelor aflate în situații de criză de sarcină.
Trei piloni stau la baza acestei mișcări pro-viață care, începând cu anul 2007, a dus la salvarea a peste 11.700 de suflete: postul și rugăciunea, veghea pașnică și mobilizarea comunității. Prezența fizică a creștinilor în stradă, în orele de veghe, este o mărturie puternică și un prilej de evanghelizare. Prin semnarea unei declarații de pace, ei se obligă să acționeze în orice circumstanțe ca adevărați ambasadori ai lui Cristos, iar prin mesajele pe care le promovează, ei devin misionari ai vieții și ai adevărului.
Voluntarii campaniei luptă pentru ca demnitatea vieții să fie respectată, din momentul concepției și până în momentul morții naturale. Dar, mai mult decât atât, prezența lor în stradă transmite un mesaj de speranță: femeile însărcinate pot beneficia de ajutor. Există, astfel, moduri concrete în care clujenii se angajează să ajute mamele aflate în criză de sarcină, iar această nouă ediție a campaniei vrea să încurajeze cât mai multe comunități creștine să își deschidă porțile și inimile pentru a ajuta aceste mame. Avortul nu este o soluție, iar sarcina nu este niciodată o rușine, fiindcă fiecare viață este un dar de la Dumnezeu, un dar unic și irepetabil.
Creștinii clujeni stau în stradă zilnic pentru a apăra acest adevăr. Li se alătură alte 363 de orașe din lume și 3 orașe din România – București, Gherla și Năsăud – în lupta pentru viață. Cei care se află în alte zone ale țării sunt invitați să li se alăture în post și rugăciune, pentru ca aceste zile de pocăință și har să reprezinte, cu adevărat, începutul încetării avorturilor în orașele și în țara noastră.

*

Sa vedem de unde a pornit:

https://40daysforlife.com/history/

Deci din Texas, in 2004.

La aceasta actiune participa insa si ortodocsii, cum a fost si acum doi ani, cu binecuvantarea IPS Andrei:

http://www.ascorcluj.ro/2015/09/18/campania-40-de-zile-pentru-viata/

E de bine asta cu anti avortul, dar de ce in hora asta mare? La ce bun rugaciunea asta intergalactica cu toti “crestinii” din univers? Noi ortodocsii nu putem face singuri si de capul nostru 40 de zile de rugaciune si proteste anti avort? De ce Ierarhii nu s-au ocupat de asa ceva? Simplu, pentru ca orice lucru bun trebuie musai inregimentat sub o umbrela rea. In cazul de fata, ecumenismul.

sursa

Invataturi ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință (Sfântul Munte Athos)

2

– Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie.

– Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată.

– Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire…Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor.

– Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om.

– Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu.

-Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem.

– Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor.

– Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui…

– Dacă nu părăsești păcatul, orice ai face este zadarnic. Îndată ce-l părăsești și te desparți de el, toate sunt iertate, după spovedanie.

– Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla.

– Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.

(Fragmante din cartea ” Mărturii din viața monahală”)

3

In timpul postului sa citim rugaciuni

1

În special acum când ne aflăm într-o perioadă mai accentuată de pregătire este mai ușor să ne formăm deprinderi duhovnicești care să ne însoțească atât în timpul postului cât și în afara lui. Astfel este foarte important să se creeze, chiar și în singurătatea și intimitatea fiecăruia, o asemănare cu atmosfera de rugăciune din biserică, o liturghie după liturghie.Cum se poate face aceasta? Iată câteva sfaturi scurte de la Pr. Sergei Chetverikoff (†1947):

În primul rând, prin alegerea unui colț de rugăciune liniștit. Acasă, poate deasupra patului, agățați două sau trei icoane și o candelă înaintea lor. Apoi, este vital să stabilim un program permanent de rugăciune acasă. Stabiliți o vreme de rugăciune: seara, dimineața și în timpul zilei. Programul de rugăciune să nu fie prea lung, așa încât să nu devină prea obositor din pricina noutății acestei experiențe. Răstimpul oferit rugăciunii trebuie întotdeauna să fie tratat cu frică, efort și atenție. Pe lângă rugăciunea personală este nevoie și de unele elemente externe: statul în picioare, metaniile, îngenunchiatul, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, citirea rugăciunilor. Cu cât mai des se va ruga cineva astfel, cu atât mai bine. Este bine să ne obișnuim cu rugăciunea, întrucât la început, sufletul este imediat aprins de dorul rugăciunii.
Trebuie să ne rugăm simplu: ridicându-ne la rugăciune, să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu, însoțind cuvintele rugăciunii cu semnul Sfintei Cruci, metanii și plecări ale genunchilor. Canonul de rugăciune pe care ni-l trebuie îndeplinit mereu, fără scăpări.
Există chiar și trepte ale rugăciunii: prima treaptă este cea a rugăciunii fizice, care constă mai mult din citirea rugăciunilor, stat în picioare și metanii; mintea hoinărește, nu există o înclinație ontologică spre rugăciune: efortul și răbdarea sunt indispensabile; aceasta este rugăciunea activă. A doua treaptă este rugăciunea stăruitoare: mintea începe să se obișnuiască să se concentreze la vremea rugăciunii și să rostească toată rugăciunea fără ca gândurile să se risipească. A treia treaptă este rugăciunea simțurilor: inima devine plină de sentimente, și ceea ce până aici era gând acum devine sentiment. Cine a ajuns la această treaptă se roagă fără cuvinte, căci Dumnezeu este Dumnezeul inimilor.
Citiți Cuvântul lui Dumnezeu, Noul Testament, și înainte să citiți vorbiți cu Dumnezeu prin rugăciune, așa încât Dumnezeu să vă ajute să înțelegeți, să rețineți și să puneți în practică ceea ce ați citit. Nu vă înfricoșați de ascetism, efort, post, rugăciune și abstinență către care sunteți chemați de Dumnezeu. Toate acestea sunt plictisitoare și sunt o povară doar dacă sunt lucrate fără să vă gândiți la Hristos, dar când sunt lucrate în numele lui Hristos, cu credință și cu dragoste, atunci jugul devine și povara devine ușoare.
Fie ca Domnul să ne ajute pe toată durata Postului Mare să îl îndeplinim pe acesta cum se cuvine așa încât să putem prăznui cu vrednicie Sfânta Înviere!

O foame şi o însetare după plinirea Trupului lui Hristos este postul

1

Postul, de exemplu, nu este o interdicție, nici un simplu exercițiu de îmbunătățire individuală. Este, cum spun Părinții Bisericii, o foame şi o însetare după plinirea Trupului lui Hristos. Este un mod liturgic al Bisericii. Eu postesc nu doar pentru mine, ca individ, ci ca mădular viu al unui Trup ce însetează după plinirea Sa în Hristos, capul Său.
Dacă nu vreau să postesc, mă scot pe mine în afara tainei soborniceşti, mă smulg din albia lucrării Trupului lui Hristos. Mă închid pe mine acelui râu de apă vie care izvorăşte din Trupul lui Hristos, prin mădularele Sale vii.

(Părintete Philotheos Faros, Înstrăinarea ethosului creştin, Editura Platytera, Bucureşti, 2000, p. 12)

1

Postul sufletesc si postul trupesc

1

Privind neîncetat spre cele cereşti, spre ţinta efortului nostru ascetic, spre „răsplata cea înaltă” de la Hristos şi neîntorcându-ne ochii sufletului şi ai trupului spre cele materiale şi trecătoare, vom birui „pofta gurii şi a pântecelui cu ajutorul acestui văz” îndreptat spre Dumnezeu.
În acest mod adăugăm postului trupesc un post al sufletului, căci şi sufletul are mâncărurile „vătămătoare” de la care trebuie să se înfrâneze: desfrâul, pizma, slava deşartă etc. Dacă ţinem doar postul şi înfrânarea trupească şi pe cea sufletească o ignorăm, toată osteneala este zadarnică, deoarece ne pângărim „partea cea mai preţioasă”, adică inima, care este sălaşul Duhului Sfânt.
Căci unirea postului trupesc cu cel sufletesc oferă lui Dumnezeu „jertfa cea mai plăcută şi un lăcaş de sfinţenie în adâncul inimii neprihănite”.

(Sfântul Ioan Casian, Virtutea înfrânării-tămăduitoare a lăcomiei pântecelui, Editura Trinitas, Iași, 2003, pp. 9-10)

1