Comentarii Patristice – Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum

1

Duminica a 6-a după Rusalii – Ev. Matei 9, 1-8

(Mt. 9, 1) Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.

Văzându-L, gadarenii L-au rugat să treacă din hotarele lor. Astfel de oameni se găsesc și astăzi printre noi. Din necredință Îl silesc pe Domnul și Mântuitorul lumii să se treacă din hotarele inimii lor, după cum spune și Scriptura:înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Sol. 1, 4).

(Cromatius, Tratat la Matei 43.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 9, 2) Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

Au adus la El, precum am spus mai devreme, un al doilea slăbănog, zăcând pe pat, deoarece nu putea umbla. Și Iisus, văzând nu credința celui care a fost adus înainte, ci a celor ce-l purtau, i-a spus slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Ce smerenie minunată. Se adresează ca unuifiu acestui nenorocit și infirm slăbănog cu mădularele uscate, față de care preoții nici nu se aplecau să-l atingă. Cu adevărat a devenit fiu, căci păcatele sale au fost iertate. În același duh cu metafora biblică (termenul tropologia însemnă la origine, în general, o interpretare alegorică. De la sfârșitul secolului al IV-lea, a început să însemne în mod strict o alegorie biblică, precum în acest exemplu de la Ieronim – n.tr.) , un suflet ce zace în trupul său, cu puterea mădularelor pierdută, este vindecat de către Doctorul desăvârșit, Domnul. Dacă prin mila Sa sufletul este vindecat, va primi destulă putere ca să-și ia de-ndată patul singur și să umble.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1.9.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 9, 2) Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

Băgați de seamă, frații mei, că aici Dumnezeu nu cercetează dorințele celor bolnavi. Nu așteaptă să vadă credința celui neștiutor sau să probeze dorințele lipsite de simț ale bolnavului. Însă, nu refuză să ajute credinței altuia, încât doar prin har El oferă ceea ce lipsește. De fapt, frații mei, când cercetează doctorul vreodată sau verifică dorințele celor suferinzi? Căci este oare cu putință ca un bolnav să fie împotriva dorinței de a se vindeca?

(Petru Hrisologul, Predica 50.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 9, 2) Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

În pericopa vindecării slăbănogului sunt aduse și alte numeroase persoane pentru a primi vindecare. Cuvintele prin care vindecă Iisus sunt vrednice de cugetare. Slăbănogului nu-i spune Ești vindecat. Nu-i spune Scoală-te și umblă. Ci-i spune Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Slăbănogul este un urmaș al primul om creat, al lui Adam, iar printr-o persoană, prin Hristos, toate păcatele lui Adam sunt iertate. În acest caz, persoana care trebuie vindecată este adusă de către îngerii slujitori. Este numit și acum fiu, deoarece omul este lucrarea de căpătâi a lui Dumnezeu. Îi sunt iertate păcatele sufletului și îi este promisă și iertarea primei greșeli. Nu cred că slăbănogul a comis vreun păcat (care să-i fi adus boala) , mai cu seamă că Domnul a spus în alt loc că orbirea din naștere nu este pentru păcatele cuiva sau pentru cele ale părinților săi (vezi In. 9, 1-3).

(Ilarie de Poitiers, La Matei 8.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 9, 3-4) Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

Citim la prooroc cuvintele lui Dumnezeu: Eu, Eu sunt Acel Care şterge păcatele tale (Is. 43, 25). Cărturarii L-au acuzat de blasfemie, pentru că aveau prejudecăți în interpretarea cuvântului lui Dumnezeu. Dar Domnul, știind gândurile lor, se arată pe Sine a fi Dumnezeu care cunoaște cele ascunse ale inimii. El rupe tăcerea, zicând: Cu aceeași măreție și putere prin care vă cunosc gândurile, pot ierta și păcatele; convingeți-vă singuri de ceeace a primit slăbănogul.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1.9.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 9, 3-4) Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

Numai Dumnezeu poate cunoaște ceea ce este în mintea cuiva. Că Iisus are această cunoștință vedem din mai multe locuri. Iisus arată aici că este cu adevărat Dumnezeu și egal cu Cel din care S-a născut. Face asta arătându-le vădit ceea ce gândeau, căci unii se întrebau în sinea lor dacă El nu este altceva decât Dumnezeu. Dar întrucât le era frică de mulțime, nu mărturiseau aceasta. Le-a arătat gândurile lor spunând: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

Și, cu siguranță, dacă era cineva care să fie deranjat, ar fi fost slăbănogul suferind, deoarece se pare că a fost uitat cu totul. Imaginați-vă că se plânge, gândind: am venit să primesc vindecare, dar tu vorbești despre iertarea păcatelor mele. De unde știi aceasta? De ce schimbi subiectul? Dar slăbănogul nu a spus nimic de acest fel, ci se încredințează autorității Celui ce vindecă.

Dar cei răi și plini de sine plănuiesc întotdeauna împotriva faptelor bune ale altora. De aceea, îi mustră, dar o face pe merit, de parcă ar spune: pentru că nu ați crezut primului meu cuvânt, deși era cu putere, țineți cont că mai adaug ceva: dezvăluirea tainelor voastre.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 29.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 9, 5) Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?

Este mai ușor a spune decât a face. Deși păcatele slăbănogului erau iertate, numai Cel ce le-a iertat știa cel mai bine. Pentru scoală-te şi umblă, a putut mărturisi atât cel care s-a ridicat, cât și cei ce l-au văzut ridicându-se. Iată un semn trupesc care să justifice un semn spiritual, deși impactul său are rolul de a struni imperfecțiunile trupului și ale sufletului. Ni se dă o înțelegere a păcatului și a multor slăbiciuni ce aveau să vină. De asemenea, poate că păcatele sunt iertate mai întâi ca sănătatea să fie restaurată, de vreme ce cauzele infirmității au fost șterse.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1.9.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 9, 6) Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.

Mai mult decât atât, ca să se poată înțelege că El se afla în trup, că poate ierta păcatele și restaura sănătatea trupurilor, Iisus a spus: Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a spus apoi slăbănogului:Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. I-ar fi putut spune doar ridică-te, dar, pentru că fiecare lucru săvârșit trebuie explicat, a adăugat ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Prima dată a iertat păcatele, apoi și-a arătat puterea de a reda sănătatea. Apoi, cu luarea patului, a făcut înțeles că trupurile vor fi eliberate de infirmități și suferințe; iar în cele din urmă, prin întoarcerea slăbănogului la casa sa, le-a arătat credincioșilor că li s-a dat înapoi calea spre raiul din care a plecat Adam, părintele tuturor, care a decăzut prin murdăria păcatului.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 8.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 9, 7-8) Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Vedeți cum se descoperă ca fiind Creatorul, atât al sufletelor, cât și a trupurilor? Vindecă paralizia, atât din trup, cât și din suflet. Vindecarea sufletului este dovedită prin vindecarea trupului, chiar și când trupul rămâne o creatură care se târăște pe pământ. Mulțimile nu-și dădeau seama cine este El: Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. El a continuat, prin lucrările Sale zilnice, să-i deștepte și să le înalțe gândirea. Nu ar fi fost puțin lucru ca El să fi fost considerat mai mare decât ceilalți, ca venind de la Dumnezeu. Dacă ar fi gândit aceasta în mințile lor, ar fi descoperit mai apoi că El era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. (Vindecarea slăbănogului a făcut mulțimea să priceapă mai bine cine este Iisus. Deși nu s-au ferit să-l numere pe Iisus printre ființele umane, lăsând încă deschisă posibilitatea de a-L acuza de blasfemie – n.tr).

Însă, ei nu au primit limpede aceste lucruri și de aceea nu L-au recunoscut. Ei spuneau:acest om nu este de la Dumnezeu! Cum poate fi acest om de la Dumnezeu? Mințile lor se frământau continuu asupra acestor gânduri.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 29.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 9, 7-8) Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Admirația, iar nu teama trebuie să aducă această vindecare. Pentru a anticipa cele viitoare prin acest adevăr, mulțimile se temeau de cuvântul și de faptele Domnului. Este înspăimântător să mori fără a avea păcatele iertate de către Hristos, căci nimeni nu se întoarce în casa veșniciei decât dacă și-a agonisit iertarea păcatelor. Au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. Învățătura ajunge la limanul potrivit și, încetând frica din ei, Dumnezeu este preaslăvit pentru că a dat o asemenea putere oamenilor. Dar aceasta a fost doar datorită lui Hristos, căruia I se cuvenea ca Tatăl să-I împărtășească firea Sa. De aceea a putut face toate acestea, căci puterea lui Dumnezeu este nețărmurită. Altfel,slava ar fi venit doar de la cel vindecat și nu de la toți ceilalți. Însă aici, motivul pentru preaslăvirea oferită lui Dumnezeu este acesta: Prin Cuvântul lui Dumnezeu,, s-a dat omenirii putere,pentru iertarea păcatelor, pentru învierea trupurilor și pentru întoarcerea în rai.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 8.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Reclame

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 2 iulie

3

Condacul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (2 iulie)

Glasul 1

Iubind pe Dumnezeu cu adevărat, slăvite Ștefane, sfinte biserici și mănăstiri ai înălțat; pe cei săraci ai ajutat și pe cei greșiți i-ai iertat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu te-a înzestrat cu înțelepciune și putere ca să biruiești pe vrăjmașii țării tale și ai credinței creștinești. Drept aceea, te cinstim și părinte te numim.

*

Troparul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Glasul 1

Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte, Ștefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi și din necazuri.

*

Troparul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

glasul al 2-lea

Neînfricat apărător al dreptei credințe, te-a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Ștefane, pentru care tot poporul te-a numit mare, bun și sfânt, și te-a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem întăritor credinței noastre ortodoxe și al țării ocrotitor, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

***

1

Viata

„Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug”.
(Ps. 31, 1-2)

Unul dintre aceşti fericiţi, a fost măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit”, bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.
Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.
Pe Câmpia Dreptăţii este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”. Şi a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutând pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească.
Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei.
De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinţei.
Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumuseţea şi valoarea ei duhovnicească, redăm acest text:
“Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman Paşa. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii şi i-am biruit, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vie, în luna mai, cu capul său şi cu toată oştirea sa împotriva noastră şi să supuie ţara noastră care e o parte creştinească şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută, atunci creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere”.
Ştefan cel Mare a pus biruinţele în luptele purtate nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, înţelepciune, „har”, cum spune cuvântul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).
Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii.
Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi în luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfânt”.
Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Maria, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.
Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfânt însoţea rugăciunea cu postul, înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”.
Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători în atâtea războaie, arătând o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia îi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pământul în zi de sărbătoare cu boi şi plug de împrumutat de la boieri.
Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite: „Te-am iertat, scrie măritul Voievod lui Mihu, şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi întâmplările petrecute, ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii cei credincioşi şi de cinste”.
Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită.
Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu adevărat creştineşte: „Iar când au fost aproape de sfârşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum a ţinut-o el”. Cum vedem, grija pentru binele ţării şi al credinţei străbune o poartă în inima sa până în ceasul morţii. Cronicile vechi mai pun în gura măritului Voievod şi aceste cuvinte înainte de moarte: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”.
Ştefan cel Mare „s-a strămutat la lăcaşurile de veci” la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat (păgubit) de mult bine şi multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul şi de tot pământul Moldovei, cum se spune şi azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Şi norodu-n hohot plânge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?”
Ştefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simţim cu toţii, mai ales atunci când ne aflăm în faţa mormântului său de la Putna şi în faţa icoanei sale, insuflându-ne aceeaşi dragoste de ţară şi credinţă strămoşească; îl simţim alături de noi la bucurii şi mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră.
Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credinţa că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi şi va răsplăti pe toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă şi apărarea hotarelor ţării.
La mormântul său străjuieşte, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.
De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (2 iulie)

Condac 1:

Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care cu dreptate și cu dragoste a cârmuit poporul său; ctitor de locașuri sfinte și apărător al creștinătății; cel cinstit cu numele de “atlet al credinței creștine”, cu bucurie într-un glas să-i strigăm:
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Icos 1:

Din pruncie ai fost crescut de părinții tăi în dragostea de neam și credință, iar la vârsta oșteanului luptător ai fost rânduit de Dumnezeu să conduci Țara Moldovei. Pentru aceasta alesul între ierarhi, Mitropolitul Teoctist, la locul numit Direptate, domn te-a uns, ca împreună să glăsuim:
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a Casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitor al multor biserici din Țara Moldovei;
Bucură-te, că și în Transilvania și Muntenia ai zidit locașuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit credința și unitatea neamului tău;
Bucură-te, că Mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creștinească;
Bucură-te, că și alte mănăstiri din Muntele Atonului cu dărnicie ai ajutat;
Bucură-te, că astfel ostenindu-te, Dumnezeu ți-a sfințit viața;
Bucură-te, că prin înălțarea de biserici și mănăstiri ai întărit evlavia ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de țară;
Bucură-te, că ai păzit dreapta credință;
Bucură-te, că ai avut credință lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 2:

Împodobind pe pământ sfinte locașuri, cu daruri multe, biserică nefăcută de mână ți-ai pregătit în ceruri, unde acum te veselești și cu îngerii împreună glăsuiești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Văzând primejduită credința creștină, te-ai umplut de apostolească râvnă în apărarea ei, cerând ajutor de la Dumnezeu și luând ca mijlocitori pe sfinți; pentru aceea cu bucurie strigăm:
Bucură-te, că te-ai arătat iscusit atlet al lui Hristos;
Bucură-te, că Dumnezeu ți-a dat putere în luptele pe care le-ai purtat;
Bucură-te, că Sfinții Mari Mucenici Procopie și Dimitrie te-au întărit în lupte;
Bucură-te, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pururea ți-a fost ocrotitor;
Bucură-te, că ai făcut din icoana Sf. Gheorghe steagul oștirii tale;
Bucură-te, că pe acest Mare Mucenic ocrotitor al Moldovei l-ai ales;
Bucură-te, că prin mijlocirea acestor sfinți ai biruit pe vrăjmași;
Bucură-te, că în toate cu puterea lui Dumnezeu ai fost biruitor;
Bucură-te, că de primejdia morții în lupte nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, oștean înțelept al Crucii;
Bucură-te, purtător al biruinței dăruite din cer;
Bucură-te, nebiruit ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 3:

Nu de la oameni ți-a venit ajutorul în luptele ce ai purtat pentru apărarea credinței, ci de la Dumnezeu Atotputernicul, Cel ce toate le împlinește după bunăvoirea Sa. Pentru aceasta, Sfinte Ștefane, năvălirile potrivnicilor, cu ajutorul Celui ce dă biruințele, oprindu-le, ai cântat: Aliluia!

Icos 3:

Fiind încredințat că Dumnezeu te va ajuta să biruiești, ți-ai îmbărbătat oștenii cu pilda curajului tău și apoi i-ai răsplătit după dreptate, pentru care glăsuim:
Bucură-te, înțelepte Voievod, că în toate cu frică de Dumnezeu ai lucrat;
Bucură-te, că ai mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul primit;
Bucură-te, că ai răsplătit pe cei ce s-au jertfit pentru credință și țară;
Bucură-te, că îndreptarea celor potrivnici cu răbdare ai așteptat-o;
Bucură-te, că celor răi le-ai stat împotrivă;
Bucură-te, că pe cei vinovați cu înțelepciune i-ai judecat;
Bucură-te, că ai știut să ierți și să mustri cu bună rânduială;
Bucură-te, că pe părtașii la uciderea tatălui tău i-ai iertat;
Bucură-te, că și altora te-ai arătat îndurător;
Bucură-te, că prin acestea ai împlinit porunca iubirii de vrăjmași;
Bucură-te, că în toate milostiv te-ai arătat;
Bucură-te, că pe dușmani la pace i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 4:

Purtând biruință asupra potrivnicilor ca un ostaș al lui Hristos, smerit și înțelept, ai socotit, după dreptate, că aceasta vine de la Dumnezeu. De aceea n-ai încetat, Sfinte Ștefane, să lauzi nemăsurata Sa milostivire, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Înconjurat fiind de mulțimea potrivnicilor de alt neam, ai înțeles că numai Dumnezeu te poate ajuta; drept aceea te-ai silit să faci voia Lui. Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu și povățuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul; de aceea cu bucurie te lăudăm:
Bucură-te, iubitorule al sihaștrilor;
Bucură-te, fiu duhovnicesc preaiubit al Cuviosului Daniil;
Bucură-te, că pe duhovnicul tău cu smerenie l-ai ascultat;
Bucură-te, că prin învățăturile acestui cuvios ți-ai luminat cugetul;
Bucură-te, cinstitorule al tuturor călugărilor;
Bucură-te, că rugăciunilor acestora te-ai încredințat;
Bucură-te, că prin sfintele lor rugăciuni te-ai întărit în lupte;
Bucură-te, că tu pe aceștia după cuviință i-ai cinstit;
Bucură-te, că multe mănăstiri și sihăstrii ai împodobit;
Bucură-te, că în luptele tale, voia lui Dumnezeu ai împlinit;
Bucură-te, că țara, dreapta credință și creștinătatea întreagă ai apărat;
Bucură-te, întâiule între voievozii neamului;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 5:

Mănăstirile ctitorite de tine, slăvite Ștefane, cetăți ale credinței noastre ortodoxe s-au arătat și candele luminoase ale cunoașterii lui Dumnezeu, iar prin cuvintele Sfinților Părinți ai Bisericii străbune am învățat să cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Să priveghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită, ne-a învățat Dumnezeu Mântuitorul, iar Pavel Apostolul ne-a povățuit să ne rugăm neîncetat, învățături pe care tu în minte și în inimă le-ai purtat, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, iubitorule al rugăciunii;
Bucură-te, că rugăciunea ți-a fost scut de apărare în războaie;
Bucură-te, că prin post și rugăciune te-ai întărit;
Bucură-te, că prin rugăciune pe vrăjmașii văzuți și nevăzuți i-ai biruit;
Bucură-te, că prin evlavie la cunoașterea de Dumnezeu ai ajuns;
Bucură-te, statornic rugător pentru cei vii și pentru cei adormiți;
Bucură-te, că prin pocăință și post ți-ai curățit sufletul;
Bucură-te, că prin credință și fapte bune sfințenie ai dobândit;
Bucură-te, că pe Hristos, cu osârdie, l-ai slujit;
Bucură-te, că prin răbdare și rugăciune ți-ai agonisit smerenie;
Bucură-te, că prin credință tare sufletul ți-ai luminat;
Bucură-te, că prin Tainele Bisericii cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 6:

Ca și cu o porfiră te-ai îmbrăcat, Sfinte Ștefane, cu milostenia și cu bunătatea inimii, iar Dumnezeu, cunoscătorul inimilor nu te-a părăsit atunci când i-ai cerut ajutorul în nevoi și în necazuri; Căruia, mulțumindu-I ai cântat: Aliluia!

Icos 6:

Având statornică iubire față de Hristos, te-ai îndreptat pururea cu creștinească dragoste către cei din nevoi; de aceea grăim unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor săraci și nedreptățiți;
Bucură-te, că pe ei i-ai iubit pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că i-ai ocrotit de lăcomia celor prea bogați;
Bucură-te, că multe familii nevoiașe ai ajutat;
Bucură-te, că milosteniile tale bucurie au adus celor lipsiți;
Bucură-te, că prin miluirea lor scară către cer ți-ai făcut;
Bucură-te, că rugăciunea și postul cu milostenia le-ai unit;
Bucură-te, că iconom credincios al darurilor lui Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, că bine chivernisind bogățiile pământești, cele duhov¬nicești ai agonisit;
Bucură-te, că nu ți-ai lipit sufletul de cele trecătoare;
Bucură-te, învățătorule al milei și prietenul săracilor;
Bucură-te, că pentru bunătatea ta Hristos te-a răsplătit cu daruri veșnice;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 7:

Învățând de la Hristos să nu răsplătești cu rău celor ce ți-au greșit, iertare celor osândiți le-ai dăruit, iar cei miluiți de dragostea ta au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Din pricina neascultării, strămoșii neamului omenesc au fost scoși din Rai, iar tu, prin smerenie și ascultare, cunună de biruință de la Hristos ai dobândit; ca să-ți cântăm:
Bucură-te, Domnitor iubitor de smerenie;
Bucură-te, că prin ea ai surpat uneltirile diavolului;
Bucură-te, că prin ea ai îmblânzit pe cei răi;
Bucură-te, că prin smerenie spre cele cerești te-ai înălțat;
Bucură-te, că biruințele tale lui Hristos le-ai datorat;
Bucură-te, că înfrângerile tale, certare de la Dumnezeu le-ai socotit;
Bucură-te, că prin acestea te-ai păzit de duhul mândriei;
Bucură-te, că prin smerenie ai rușinat pe cel potrivnic;
Bucură-te, că țara și Biserica neamului prin jertfelnicia ta s-au întărit;
Bucură-te, că pentru smerenia ta Dumnezeu ți-a dat darul înțele¬pciunii;
Bucură-te, că smerindu-te, ți-ai pus toată încrederea în Dumnezeu;
Bucură-te, că dreapta judecată ți-a fost cumpănă în cârmuirea țării;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 8:

Țara și credința vitejește le-ai apărat, mărite Ștefane, crezând în Domnul Hristos, Cel ce ți-a dat ție putere. De aceea, împreună cu binecredincioșii tăi oșteni, din dragoste ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

“Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”, a zis Domnul, iar Apostolul grăiește: „prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu”; la aceste cuvinte tu, slăvite Ștefane, luând aminte, crucea vieții tale ai purtat-o cu vrednicie creștinească, pentru care noi îți aducem laude ca acestea:
Bucură-te, vrednic ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, că necazurile vieții cu răbdare le-ai îndurat;
Bucură-te, că moartea celor patru copii ai tăi nu ți-a slăbit credința în Dumnezeu;
Bucură-te, că în necazuri mai mult te-ai apropiat de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin răbdare te-ai întărit în dreapta credință;
Bucură-te, că ai purtat Crucea lui Hristos cu multă bucurie;
Bucură-te, că ai fost Domnitor harnic și oștean viteaz;
Bucură-te, că înfrânt fiind, n-ai deznădăjduit;
Bucură-te, că sfaturile evlavioasei tale maici le-ai urmat;
Bucură-te, că primejdiile nu te-au spăimântat;
Bucură-te, că îndurând multe necazuri, lui Iov te-ai asemănat;
Bucură-te, că ai fost pildă de răbdare în necazuri;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 9:

Fiind rănit în lupta de la Chilia, creștinește ai răbdat durerile până la sfârșitul vieții, gândindu-te pururea la suferințele Mântuitorului pe Cruce, Căruia cu smerenie I-ai cântat: Aliluia!

Icos 9:

Încredințat fiind de Învierea cea de obște, n-ai slăbit în dragostea față de cei adormiți în Domnul, ci, cu osârdie, i-ai cinstit prin fapte creștinești, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, fiu binecinstitor al părinților care te-au născut;
Bucură-te, cinstitorule al moșilor și strămoșilor din care ai odrăslit;
Bucură-te, că mormintele lor le-ai împodobit;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat dragostea ta față de ei;
Bucură-te, că pentru sufletele celor răposați multă grijă ai purtat;
Bucură-te, că nedespărțit de ei ai rămas prin dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că pildă de cinstire a înaintașilor te-ai făcut;
Bucură-te, că prin faptele tale credința în Învierea celor morți ai mărturisit;
Bucură-te, cinstitor smerit al celor adormiți în dreapta credință;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru sufletele ostașilor care s-au jertfit în luptă;
Bucură-te, că împreună cu drepții locuiești în ceruri;
Bucură-te, împlinitor viteaz al voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 10:

Cinstirea oștenilor care și-au jertfit viața pentru credință și neam ai dovedit-o așezând osemintele lor la temelia bisericii Mănăstirii Războieni, ca pe niște odoare de mare preț; pentru care, împreună cu ei, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Deschizându-ți inima la cuvintele apostolești: „Pentru mine viața este Hristos și moartea câștig”, te-ai îngrijit creștinește de trecerea ta la veșnicele locașuri; de aceea te lăudăm acum:
Bucură-te, că totdeauna te-ai îngrijit de sfârșitul vieții tale pământești;
Bucură-te, că prin aceasta te-ai gândit la ziua Judecății lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai pregătit pentru a da răspunsul cel bun;
Bucură-te, că moartea strămutare la cele veșnice ai socotit-o;
Bucură-te, că din timp mormântul ți-ai zidit la Mănăstirea Putna;
Bucură-te, că despărțirea de trup nu te-a înfricoșat;
Bucură-te, că ai înțeles creștinește vremelnicia acestei vieți;
Bucură-te, că prin trecerea ta la cele veșnice, n-ai uitat poporul tău;
Bucură-te, că legământ sfânt ai lăsat urmașilor tăi;
Bucură-te, că aceștia din pilda vieții tale se luminează;
Bucură-te, că ei, asemenea ție, înălțând locașuri sfinte preamăresc pe Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ocrotești pe iubitorii de Biserică;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 11:

Strămutându-te la locașurile cele veșnice, poporul binecredincios pe tine rugător neîncetat către Dumnezeu te-a aflat, ca împreună cu tine, să-I cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Iubind pe Hristos pe pământ, acum vezi frumusețea chipului Său strălucind în slava cea negrăită a Împărăției cerurilor. Știindu-te rugător pentru noi, cei ce suntem cuprinși de noianul ispitelor, te lăudăm, alesule al lui Dumnezeu, Sfinte Ștefane Voievod, zicând:
Bucură-te, pururea rugător pentru poporul cel credincios;
Bucură-te, ocrotitor al celor asupriți și împovărați;
Bucură-te, apărător al călugărilor ce se roagă în ctitoriile tale;
Bucură-te, apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, luminător al cârmuitorilor de țară;
Bucură-te, fiu credincios al Bisericii tale;
Bucură-te, om al dreptății pentru cei mulți;
Bucură-te, ctitor al multor mănăstiri și biserici;
Bucură-te, apărător al credinței creștine;
Bucură-te, că te asemeni marelui Împărat Constantin;
Bucură-te, Voievod viteaz și înțelept;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu și luptător creștin;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 12:

Toate ctitoriile pe care tu cu alese daruri le-ai împodobit sunt cinstite acum de credincioșii ce laudă pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 12:

Pomenirea ta cea binevestită, bucurie s-a arătat nouă urmașilor tăi, mărite Ștefane; luminează sufletele noastre cu lumina cunoștinței de Dumnezeu, de care pururea te bucuri în ceruri, pentru ca să-ți cântăm:
Bucură-te, închinător al Sfintei Treimi;
Bucură-te, binefăcător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cinstitor al sfinților ei;
Bucură-te, rugător pentru noi în ceruri;
Bucură-te, prieten al împăraților dreptmăritori;
Bucură-te, ocrotitor al oștirii iubitoare de Hristos;
Bucură-te, ocrotitor al ctitorilor de locașuri sfinte;
Bucură-te, apărător al celor nedreptățiți;
Bucură-te, lauda întregii Moldove și a tuturor românilor;
Bucură-te, nădejdea Bucovinei și a Basarabiei;
Bucură-te, Voievod purtător de biruință;
Bucură-te, lauda și bucuria credincioșilor creștini;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 13:

O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ștefane, zidește cu rugă¬ciunile tale în inimile noastre altar sfânt, precum ai zidit atâtea biserici și mănăstiri; biruiește duhurile rele ce se oștesc asupra noastră în chip nevăzut; ocrotește-ne cu rugăciunile tale necontenite și cu darul cel dat ție de Hristos, precum ai ocrotit pe creștinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1: Din pruncie ai fost crescut…și Condacul 1: Binecredinciosului Voievod al Moldovei…

Icos 1:

Din pruncie ai fost crescut de părinții tăi în dragostea de neam și credință, iar la vârsta oșteanului luptător ai fost rânduit de Dumnezeu să conduci Țara Moldovei. Pentru aceasta alesul între ierarhi, Mitropolitul Teoctist, la locul numit Direptate, domn te-a uns, ca împreună să glăsuim:
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a Casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitor al multor biserici din Țara Moldovei;
Bucură-te, că și în Transilvania și Muntenia ai zidit locașuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit credința și unitatea neamului tău;
Bucură-te, că Mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creștinească;
Bucură-te, că și alte mănăstiri din Muntele Atonului cu dărnicie ai ajutat;
Bucură-te, că astfel ostenindu-te, Dumnezeu ți-a sfințit viața;
Bucură-te, că prin înălțarea de biserici și mănăstiri ai întărit evlavia ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de țară;
Bucură-te, că ai păzit dreapta credință;
Bucură-te, că ai avut credință lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Condac 1:

Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care cu dreptate și cu dragoste a cârmuit poporul său; ctitor de locașuri sfinte și apărător al creștinătății; cel cinstit cu numele de “atlet al credinței creștine”, cu bucurie într-un glas să-i strigăm:
Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății!

Rugăciune

Sfinte Ștefane Voievod, apărător al poporului român și grabnic folositor al tuturor creștinilor, ascultă rugăciunea pe care o înălțăm către tine, noi, nevrednicii. Cunoaștem îndrăznirea pe care ai dobândit-o prin multe osteneli către Bunul Dumnezeu, Care ți-a ascultat rugăciunile tale. Drept aceea, te rugăm să ne auzi și tu pe noi când cerem ajutorul tău.
Ocrotește bisericile și mănăstirile în pace, întărește credința slăbită de ispitele acestui veac, surpă eresurile, luminează ocârmuitorii, dă vitejie ostașilor, iar nouă tuturor luminează-ne calea mântuirii, ca împreună cu tine în locașurile cele cerești să ne bucurăm în vecii vecilor. Amin.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – 29 iunie

6

Condacul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie)

Glasul 2

Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori, căpeteniie ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și odihnă; că chinurile acelora și moartea ai primit mai vârtos decât toată roada, unule Cel ce știi cele din inimă.

*

Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Glasul 4

Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

***

4

Viata

Sfântul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, care se numeşte Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon, şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. El luând pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfântul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică. Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui şi umbla înaintea Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, îşi câştiga hrana casei sale din osteneala mâinilor, hrănindu-şi femeia, pe copii, pe soacră şi pe bătrânul său tată, Iona. Iar Andrei, fratele lui, trecând cu vederea deşertăciunile şi gâlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducându-se la Sfântul loan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui.
Şi auzind cuvintele învăţătorului său, care arăta cu degetul pe Iisus, zicând:Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii… şi celelalte mărturii despre Domnul, a lăsat pe loan şi s-a dus în urma lui Hristos cu un alt ucenic al Botezătorului. Şi întrebând însuşi pe Hristos despre casă şi despre vieţuirea Lui, au zis:învăţătorule, unde locuieşti? Şi Domnul le-a răspuns:Veniţi şi vedeţi. Ei s-au dus şi au văzut unde locuia şi au petrecut la Dânsul ziua aceea.
Iar a doua zi, ducându-se Andrei la fratele său, Simon Petru, i-a grăit:Am aflat pe Mesia, Care se tălcuieşte Hristos! Apoi l-a dus pe el la Iisus, Care, căutând spre dânsul, i-a zis:Tu eşti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tâlcuieşte Petru. Iar Sfântul Petru îndată s-a rănit cu dragostea pentru Domnul, crezând că El este adevăratul Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Dar încă nu şi-a lăsat casa şi meşteşugul, purtând grijă de trebuinţele casnicilor săi, la care lucru îl ajuta şi Andrei din când în când, pentru tatăl său care îmbătrânise, până ce amândoi au fost chemaţi de Domnul la apostolie.
Căci după ce Ioan a fost pus în temniţă de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblând pe lângă Marea Galileei, care se numeşte şi a Tiberiadei sau Lacul Ghenizaretului, a văzut pe Petru şi pe Andrei, fratele său, aruncând mrejele în apă, şi le-a zis:Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ce fel de pescari a vrut Domnul să-i facă pe ei, aceasta a arătat-o la vânarea peştelui, intrând în corabia lui Simon şi poruncindu-i să arunce mrejele spre pescuit, la care poruncă, Petru a zis:Invăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; iar după cuvântul Tău voi arunca mreaja.
Făcând aceasta, au prins mulţime de peşte, încât se rupea şi mreaja de mulţimea peştilor. Aceasta era mai înainte închipuire a pes­cuitului celui duhovnicesc şi al apostoliei; căci cu mreaja cuvântului Domnului aveau să vâneze multe popoare la mântuire. Şi văzând Simon Petru această minune, a căzut la picioarele lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că eu sunt om păcătos! Aceasta a făcut-o pentru că îl cuprinsesespaimă pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de mulţimea peştilor ce îi prinsese. Iar împotriva cuvintelor lui Petru, care zicea:Ieşi de la mine, Doamne…, Domnul îl chema în urma Sa, zicându-i: „Vino după mine, că de acum vei fi pescar de oameni spre viaţă, în chipul în care ai pescuit peştii spre moarte”.
Din ceasul acela, Petru s-a tăcut următor lui Hristos, precum şi Andrei, fratele lui şi ceilalţi ucenici chemaţi. Şi Domnul îl iubea pe el pentru dreapta simplitate a inimii sale. Şi a cercetat Domnul casa lui cea săracă cu venirea Sa, iar pe soacra lui care pătimea de boala fri­gurilor, a tămăduit-o prin atingerea mâinii. Iar noaptea, când Domnul a ieşit singur la rugăciune în loc pustiu, Sfântul Petru, nesuferind acum să fie fără Domnul nici un ceas, şi-a lăsat casa şi pe toţi ai săi şi a alergat în urma Lui, căutând cu osârdie pe iubitul său învăţător. Şi, aflându-L, i-a zis:Toţi te caută pe Tine, Doamne! De acum nu se mai depărta de la El şi petreceau împreună, îndulcindu-se de vederea feţei Lui şi de cuvintele Lui cele dulci ca mierea; fiind el însuşi văzător al minunilor Lui celor multe şi mari, care arătat îl adevereau că este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în Care el a crezut cu neîndoire.
Şi precum a crezut cu inima spre dreptate, tot aşa şi cu gura a mărturisit spre mântuire. Căci venind Domnul în părţile Cezareei lui Filip, a întrebat pe ucenicii săi:Cine zic oamenii că sunt? Şi i-au răspuns:Unii, loan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii proorocul Ieremia sau unul din prooroci. Şi iar a întrebat:Dar voi cine spuneţi că sunt? Atunci Simon Petru a răspuns în numele celorlalţi:Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu. Şi a lăudat Domnul acea adevărată mărturisire a lui zicând:Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trupul şi sângele ţi-au arătat ţie acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri! Şi într-acea vreme i-a făgăduit Domnul, ca să-i dea cheile împărăţiei cerului.
Şi având Petru dragoste fierbinte către Domnul, dorea să nu i se întâmple nici un rău lui Hristos. Deci, aflând mai înainte de pătimirile Domnului, îl oprea din neştiinţă, zicând:Doamne, fii Ţie milostiv! Să nu Ţi se întâmple Ţie acestea! Şi chiar dacă aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplăcute Domnului, deoarece El pentru aceasta venise, ca prin pătimire si răscumpere neamul omenesc din pierzare; însă din cuvintele acelea s-a arătat dragostea cea osârdnică a lui Petru către Domnul. Tot aici s-a arătat şi nerăutatea lui; căci, auzind acel cuvânt aspru de la Domnul:Mergi înapoia Mea, satano!, nu s-a mâniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvânt pedepsitor şi-I urma Lui mai uluit, cu toată osârdia. Şi când mulţi dintre ucenici, neputând să înţeleagă cuvintele Domnului, ziceau:Aspru este cuvântul acesta, cine poate să-l asculte pe el?, şi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu Dânsul, Domnul a zis celor doisprezece: „Oare şi voi voiţi să vă duceţi?” Atunci Simon Petru i-a răspuns:Doamne, la cine ne vom duce? Căci Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu.
O osârdie şi o credinţă ca aceasta având Sfântul Petru către Domnul, a îndrăznit a cere de la Dânsul umblarea pe apă şi nu i s-a oprit lui aceea. Şi ieşind Petru din corabie, umbla pe ape ca să vină la Iisus. Dar, de vreme ce înainte de primirea Sfântului Duh nu era încă desăvârşit în credinţa cea tare, văzând vântul cel puternic, s-a temut şi, începând a se afunda, a strigat:Doamne, mântuieşte-mă pe mine. îar Iisus, îndată întinzându-i mâna, l-a luat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Şi nu numai de înecarea apei l-a izbăvit pe el, dar şi de puţina credinţă, când i-a zis: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se împuţineze credinţa ta”. Astfel s-a învrednicit Sfântul Petru şi cu alţi doi, cu Iacov şi cu loan, a vedea pe Tabor, slava Schimbării la Faţă a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatăl, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta în epistola sa, zicând:Pentru că nu basmelor celor cu meşteşug urmând v-am spus vouă puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri văzători ai măririi Aceluia. Pentru că a luat de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slava, atunci când a venit glas în chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinţă: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer, fiind cu El în muntele cel sfânt.
Iar când Domnul S-a apropiat spre pătimirea Sa de bunăvoie şi spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru şi-a arătat râvna lui către Domnul, nu numai cu cuvântul, zicând:Doamne, gata sunt a merge cu Tine şi în temniţă şi la moarte, dar şi cu lucrul, căci, scoţând sabia şi lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Dar, deşi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grijă să cadă în lepădarea de Domnul cea de trei ori, însă prin pocăinţă adevărată şi prin amară tânguire s-a sculat şi s-a îndreptat, învrednicindu-se mai înainte de toţi apostolii a vedea pe Hristos Domnul după Învierea Lui, precum zice despre aceasta Sfântul Evanghelist Luca:Cu adevărat S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi Sfântul Pavel scrie tot aşa, zicând: S-a sculat a treia zi după Scripturi şi S-a arătat lui Chifa, adică lui Petru,apoi celor unsprezece. Şi văzând Sfântul Petru pe Domnul, s-a umplut de negrăită bucurie. Şi a primit de la El iertare de greşelile sale. Atunci pe cea mai dinainte lepădare de trei ori a răsplătit-o bine prin răspunsul cel de trei ori al dragostei sale către Domnul, zicându-i: Doamne, Tu toate le ştii; Tu ştii că Te iubesc. Şi Domnul l-a pus păstor al oilor celor cuvântătoare şi i-a dat cheile împărăţiei cerului.
Iar după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Petru, ca un mai mare între Apostoli, a fost întâiul învăţător şi propovă­duitor al cuvântului lui Dumnezeu. El într-un ceas a câştigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvântul lui Dumnezeu. Era încă şi făcător de minuni preaales, căci, intrând în biserică cu Sfântul Ioan la rugăciune, a văzut pe un oarecare olog din pântecele maicii sale, stând înaintea porţii bisericii care se numea „Frumoasă”, şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat, zicându-i: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” Şi îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele acelui şchiop şi sărind a stat în picioare şi umbla. Şi a intrat cu ei în biserică, umblând, sărind şi lăudând pe Domnul. Cu această minune şi încă cu propovăduirea cuvântului, au crezut în Hristos ca la cinci mii de bărbaţi. Apoi pe Anania ierusalimiteanul şi pe femeia lui, Safira, pentru furarea celor sfinte şi pentru minciuna împotriva Duhului Sfânt, Sfântul Petru i-a omorât cu cuvântul. în Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zăcea pe pat, fiind slăbănogii, l-a făcut sănătos, zicându-i: „Te vindecă pe tine Iisus Hristos”.
În Iope, pe o fecioară, anume Tavita, care murise, a înviat-o. Dar nu numai mâinile lui erau făcătoare de minuni şi cuvântul lui era puternic, ci şi umbra lui singură era dătătoare de tămăduiri. Şi oriunde voia să meargă el, acolo poporul îşi aducea pe neputincioşii lor, şi-i punea pe pat şi aşternuturi, ca venind Sfântul Petru, măcar cu umbra lui să umbrească pe fiecare dintre dânşii. Iar când împăratul Irod şi-a pus mâinile să facă rău Bisericii credincioşilor din Ierusalim, ucigând cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, atunci şi pe Sfântul Petru l-a aruncat în temniţă legat cu două lanţuri de fier; iar îngerul Domnului l-a eliberat pe el şi l-a scos din temniţă.
Acest mai mare apostol a deschis cel dintâi uşa credinţei pentru neamuri, botezând în Cezareea pe sutaşul Corneliu romanul, după ce i s-a arătat mai întâi vedenia mesei pogorâtă din cer, cu dobitoacele cele cu câte patru picioare, cu jivinele şi cu glasul care poruncea lui Petru să le înjunghie şi să le mănânce, zicându-i ca să nu numească spurcate pe cele care Dumnezeu le-a curăţit. Iar acesta era semnul întoarcerii neamurilor către Hristos.
Pe Simon, vrăjitorul din Samaria, care cu făţărnicie a primit Sfântul Botez şi cu argint voia să cumpere darul Duhului Sfânt, l-a mustrat, zicându-i:Argintul tău să fie cu tine întru pierzare, că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu, pentru că te văd că eşti în amărăciunea cea de fiere şi în legătura nedreptăţii.
Aceste şi multe alte fapte ale Sfântului Petru se află scrise pe larg în cărţile Evangheliilor şi în cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli, care totdeauna se pot auzi citindu-se în biserică şi pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici cu de amănuntul. Iar nevoinţele cele ce au fost după aceea şi ostenelile sale în propovăduirea Evangheliei lui Hristos, din care puţine se ştiu, Sfântul Simeon Metafrast le poves­teşte astfel:
Din Ierusalim, Sfântul Petru s-a dus în Cezareea lui Stratonic şi punând acolo episcop din acei presbiteri care urmau după dânsul, s-a dus la Sidon, unde pe mulţi tămăduindu-i şi punându-le episcop, a plecat în Virit şi punând şi acolo episcop, s-a dus în Vivli. De acolo s-a dus în Tripoli, unde a fost găzduit de un oarecare bărbat înţelegător pe nume Marson, pe care l-a pus episcop al credincioşilor din cetatea Tripoli a Feniciei. De acolo s-a dus în Orthosie, apoi în Antard, şi după aceea în insula ce se numea Arados. De acolo s-a dus în Valania în Pont, apoi în Laodiceea, unde, tămăduind pe mulţi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni şi, adunând Biserica credincioşilor, le-a pus şi lor episcop. Apoi s-a dus în Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascundea Simon vrăjitorul, ca să nu-l prindă ostaşii trimişi de Claudie, împăratul Romei. Aflând de venirea lui Petru, Simon a fugit în cetăţile Iudeei. Iar Petru, apostolul Domnului, tămăduind pe mulţi în Antiohia şi propovăduind cu bună sporire pe Unul Dumnezeu în trei feţe, a pus episcop pentru Siracuza din Sicilia pe Marchian şi pe Pangratie pentru Tavromenia; apoi a venit în Tianinul Capadociei.
De acolo s-a dus în Ancira Galatiei, unde a înviat cu rugăciunea pe un mort; şi, învăţând pe mulţi şi botezându-i, le-a făcut biserici şi, punându-le episcopi, s-a dus în Sinopi, cetatea Pontului. După aceea s-a dus în Amasia care este în pământul Pontului. Apoi a mers în Gangra Paflagoniei, după aceea în Claudinopoli al Onoriadei, în Nicomidia Bitiniei şi de acolo în Niceea. De acolo, sârguindu-se să meargă la Ierusalim pentru praznicul Paştilor, s-a întors şi a venit în Pisinunt, de acolo în Capadocia şi în Siria, şi iarăşi a venit în Antiohia. Iar din Antiohia a venit în Ierusalim, unde petrecând el, a venit la dânsul spre cercetare Sfântul Apostol Pavel, după al treilea an al întoarcerii sale către Hristos, precum singur grăieşte în scrisoarea sa către Galateni:După trei ani m-am suit în Ierusalim,ca să văd pe Petru şi am petrecut cu dânsul cincisprezece zile.
În acest timp, după ce s-au aşezat legile cele bisericeşti, fericitul Pavel s-a dus la lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a întors iarăşi în Antiohia, unde, punând episcop pe Evod, a venit în Sinad, cetatea Frigiei. De acolo a mers în Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor. însă Prohor, şi după primirea episcopiei, urma pe Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfântul Petru a mers în Ilion, cetatea Elespontului, unde, punând episcop pe Corneliu Sutaşul, s-a întors la Ierusalim. Şi i s-a arătat lui Domnul în vedenie, zicându-i: „Scoală, Petre, şi mergi la Apus, pentru că este trebuinţă să se lumineze Apusul cu propovăduirea ta şi Eu voi fi cu tine”.
Într-acea vreme, Simon vrăjitorul a fost prins de ostaşii care îl căutau, precum s-a zis mai sus, şi a fost dus la Roma ca să-şi ia plată pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin meşteşugul cel vrăji­toresc a întunecat minţile multora şi, înşelându-i, nu numai că n-a luat pedeapsă, dar multora li se părea că este zeu, pentru că acel mergător înainte al satanei, într-atât a făcut pe romani şi pe împăratul Claudie să se minuneze cu vrăjile sale, încât i-au săpat chipul lui şi l-au pus între cele două poduri de pe Tibru, scriind pe el: „Al lui Simon, zeul cel sfânt!” De acest lucru, scriitorii bisericeşti Iustin şi Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, să venim la cuvântul ce ne stă înainte.
Marele Apostol Petru, spunând fraţilor arătarea Domnului care i se făcuse lui în vedenie şi sfatuindu-i pe dânşii, a plecat iarăşi în Antiohia cercetând bisericile, unde a găsit şi pe Sfântul Pavel. De acolo, după ce a pus episcop pe Urban în Tars, pe Epafrodit în Lichia Andriatiei şi pe Fugel în Efes – despre care se zice că s-a abătut de la calea cea dreaptă şi s-a învoit cu Simon -, apoi a pus episcop la Smirna pe Apelie, care era frate cu Policarp. De aici a venit la filipeni în Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar tesaloni- cenilor pe Iason şi corintenilor pe Sila, pe care l-a găsit petrecând lângă marele Pavel; apoi la Patra a pus pe Irodion şi după aceea a plecat în Sicilia. Şi venind în Tavromenia, a petrecut puţină vreme la Pangratie, bărbatul cel bun cuvântător.
Acolo, învăţând şi botezând pe unul, anume Maxim, şi punându-l episcop, a venit în Roma, unde în toate zilele propovăduind prin adunări şi prin case pe Unul Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic şi pe Unul Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi pe Unul Sfântul Duh, Domnul de viaţă făcător, a atras pe mulţi la credinţa lui Hristos şi, prin Sfântul Botez, i-a izbă­vit de înşelăciunea idolească. Iar Simon vrăjitorul, văzând acestea, n-a voit să tacă şi să tăinuiască răutatea sa asupra lui; pentru că el socotea că este ruşine pentru el propovăduirea apostolului, căci prin ea se biruia slava lui. Deci a început la arătare să se împotrivească învăţă- turii celei adevărate, prin cuvintele şi lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfântul Petru prin mijlocul cetăţii, fără de ruşine. Şi făcea înaintea poporului nişte năluciri şi arătări care mergeau înaintea şi în urma lui şi cărora le zicea că sunt sufletele celor morţi, şi astfel arăta pe cei înviaţi din morţi, care i se închinau lui ca unui Dumnezeu. Iar pe cei şchiopi îi făcea să umble drept şi să sară; însă toate acestea prin nălucire, iar nu cu adevărat, după asemănarea acelui Proteu, vorbitorul de basme, care se schimba în felurite chipuri; căci uneori se arăta având două feţe, apoi, după puţin, se prefăcea în capră, în şarpe, în pasăre, se asemăna focului şi în toate chipurile se schimba, neîncetat înşelând pe cei nebuni. Iar marele apostol al Domnului, numai de se uita cândva de departe spre lucrurile lui, îndată toate nălucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfântului Apostol Petru cu Simon vrăjitorul, se mai povesteşte încă, afară de Metafrast, în Prolog şi în Mineiul cel mare, unde citim: Sfântul Petru, când a venit în Roma şi s-a înştiinţat că acel Simon se numea pe sine „Hristos” şi făcea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de râvnă şi a mers la casa lui Simon, unde a găsit pe mulţi stând la poarta lui, care îl opreau pe el a intra înăuntru. Iar Petru a zis către dânşii: „Pentru ce mă opriţi a intra la vrăjitorul cel amăgitor?” Iar ei au zis: „Nu este vrăjitor, ci este zeu puternic şi a pus paznic la poarta sa, care ştie gândurile omeneşti”. Aceasta spunând, au arătat apostolului un câine negru ce zăcea la poartă, zicându-i: „Acest câine omoară pe toţi cei ce gândesc nedrept despre Simon”. Sfântul Petru a zis: „Eu grăiesc adevărat pentru el, că Simon este de la diavol”. Deci, apropiindu-se, a zis câinelui: „Mergi şi spune lui Simon că Petru, Apostolul lui Hristos, vrea să intre la tine”.
Şi mergând câinele, a spus cu glas omenesc lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Şi toţi văzând şi auzind pe câine vorbind omeneşte, s-au înspăimântat. Iar Simon, asemenea, pe acelaşi câine l-a trimis, zicându-i: „Să intre aici Petru”. Şi intrând Petru, Simon a început a face năluciri înaintea poporului, fiind Petru de faţă. Iar sfântul, cu puterea lui Hristos, a arătat minuni şi mai mari. Şi ce minuni? Din minunile cele multe, Eghisipos grecul, istoricul bisericesc cel mai vechi, care a vieţuit aproape de apostoli, pomeneşte una singură.
Unei văduve oarecare din Roma, de bun neam, care se trăgea din seminţie împărătească, i-a murit fiul de vârstă tânără şi maica lui plângea pentru el cu tânguire. Iar cei ce o mângâiau pe ea şi-au adus aminte de bărbaţii care s-au arătat în Roma, adică de Petru şi de Simon vrăjitorul, că înviază morţii. Deci îndată au chemat unii pe Petru, iar alţii pe Simon să vină la acel mort. Acolo se adunaseră şi oameni cinstiţi şi mult popor ca să petreacă pe cel mort la mormânt. Şi a zis Sfântul Petru lui Simon vrăjitorul care se mândrea cu puterea sa înaintea poporului: „Cine din noi va învia pe acest mort, toţi să creadă învăţăturii aceluia, ca fiind adevărată”. Iar poporul a lăudat cuvântul lui Petru. Deci Simon, nădăjduind spre meşteşugul său cel vrăjitoresc, a zis către popor: „De voi învia eu pe acel mort, apoi veţi ucide pe Petru?” Iar poporul a strigat, zicând: „îl vom arde de viu înaintea ochilor tăi”. Şi apropiindu-se Simon de patul mortului, a început a-şi face vrăjile sale şi, prin lucrarea diavolească care îi ajuta lui, a făcut astfel că mortul şi-a mişcat capul. Şi îndată poporul a început să strige: „Tânărul este viu. A înviat mortul”. Iar pe Petru voiau îndată să-l arunce în foc. Apostolul însă, facându-le semn cu mâna, îi ruga să tacă.
Deci, poporul tăcând, el le-a zis: „De este viu tânărul, apoi să se scoale, să vorbească şi să umble; iar, până ce aceasta nu o veţi vedea, să ştiţi cu adevărat că Simon vă înşeală cu nălucirile şi cu arătările sale!” Iar Simon, umblând mult împrejurul patului şi che­mând diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplându-se de ruşine, voia să fugă, dar poporul l-a oprit. Iar Sfântul Petru, ca unul iscusit într-un lucru ca acela, care înviase pe Tavita cea moartă şi făcuse şi alte minuni preaslăvite, acela stând de departe, şi-a ridicat mâinile spre cer şi, înălţându-şi ochii în sus, se ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit nouă, zicând:Cu numele Meu pe cei morţi să-i înviaţi… Deci mă rog Ţie, înviază pe acest tânăr mort, ca să cunoască popoarele acestea, că Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine, care viezi şi împărăteşti împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin”. Astfel rugându-se, a strigat către cel mort, zicând: „Tânărule, scoală! Domnul meu Iisus Hristos te înviază şi te tămăduieşte pe tine!” Şi îndată mortul, deschizându-şi ochii, s-a sculat şi a început a grăi şi a umbla.
La această povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai înainte fusese ucenic al acelui Simon vrăjitorul, iar apoi a fost luminat de Sfântul Petru prin credinţă şi prin Sfântul Botez, într-o scrisoare a sa către Sfinţii Mucenici Nereon şi Arhilie, scriind despre aceea, adaugă că tânărul care a înviat, căzând la picioarele lui Petru, striga: „Am văzut pe Domnul Iisus poruncind îngerilor, ca, pentru rugăciunile tale, să mă întoarcă pe mine maicii mele celei văduve”.
Atunci tot poporul a început a striga, zicând: „Unul este Dum­nezeu, pe Care Îl propovăduieşte Petru”. Iar Simon vrăjitorul, cu nă­lucirea sa făcându-şi cap de câine, fugea, însă poporul l-a prins şi unii voiau să-l ucidă cu pietre, iar alţii să-l ardă. Dar Sfântul Petru i-a oprit, zicându-le: „Domnul şi învăţătorul nostru ne-a poruncit să nu răsplătim rău pentru rău. Lăsaţi-l să meargă unde va voi, că destul îi este lui ruşinea, ocara şi cunoştinţa neputinţei sale, că nimic nu pot vrăjile lui”.
Iar Simon, fiind liber – zice Marcel a venit la mine, socotind că eu nu ştiu de acel lucru minunat ce se făcuse şi a pus la uşa casei mele un câine mare legat cu lanţ de fier, zicând către mine: „Voi vedea dacă va veni Petru la tine, precum s-a obişnuit”. După un ceas, Sfântul Petru a venit la uşă şi dezlegând acel câine, a zis către dânsul: „Du-te şi spune lui Simon vrăjitorul să înceteze a înşela cu lucrarea cea diavolească pe oameni, pentru care Hristos şi-a vărsat sângele”. Deci câinele, ducându-se, a grăit lui Simon cu glas omenesc, spu- nându-i cele poruncite de apostol. Iar eu, auzind şi văzând aceasta – zice Marcel am ieşit degrabă în întâmpinarea Sfântului Petru şi l-am primit cu cinste în casa mea, iar pe Simon vrăjitorul şi pe câinele acela i-am gonit afară. Iar câinele, nevătămând pe nimeni altul, s-a repezit numai la Simon şi, apucându-l cu dinţii, l-a trântit la pământ. Iar Petru, privind la aceea pe fereastră, a poruncit câinelui, în numele lui Hristos, să nu vatăme trupul lui Simon. Deci câinele, nevătămân- du-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dânsul, încât nici o parte a trupului lui nu mai rămăsese acoperită.
Deci poporul, văzând aceasta, striga împotriva lui Simon, ocă- rându-l şi batjocorindu-l. Şi l-au izgonit din cetate, împreună cu acel câine. Iar Simon, pentru nişte ruşini şi înfruntări ca acestea, un an întreg nu s-a mai arătat în Roma, până când a fost lăudat înrăutăţitul de cei răi înaintea lui Nero, împăratul de după Claudie. Atunci Nero căutându-l pe el, l-a iubit foarte şi l-a făcut prietenul său.
Iar în Prolog şi în Mineiul cel mare se mai povesteşte despre Simon şi că a poruncit să fie tăiat, făgăduind că a treia zi are să învieze. Şi a pus în locul său sub sabie un berbece, făcându-l pe el om prin nălucire şi a fost tăiat berbecul în locul lui. Iar Sfântul Petru, gonind diavoleasca nălucire de la berbecul cel tăiat, a vădit lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscându-se de toţi, că nu Simon are capul tăiat, ci berbecul. Iar despre biruinţa desăvârşită a Sfântului Petru asupra acelui vrăjitor şi despre pierzarea lui, de toţi se scrie cu un glas astfel: Simon vrăjitorul, neputând întru nimic să biruiască pe Apostolul Petru, nici să sufere mai mult înfruntarea şi ruşinea sa, s-a făgăduit că se va înălţa la cer.
Deci, adunând el toată puterea diavolilor care îi slujeau, s-a dus în mijlocul cetăţii Roma şi, suindu-se pe o zidire înaltă, având capul încununat cu cunună de dafini, a început din înălţime cu mânie a grăi către popor: „Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut lucrurilor mele”.
Acestea zicându-le vrăjitorul Simon, a plesnit din mâini, s-a înălţat în văzduh şi a început a zbura şi a se sui spre înălţime, înălţându-l pe el diavolii. Iar poporul, mirându-se foarte, zicea unul către altul: „Acest lucru este de la Dumnezeu, ca să zboare cu trupul prin văzduh”. Atunci marele Apostol Petru a început a se ruga în auzul tuturor, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu smintească popoarele, care cred în Tine!” Apoi iar a strigat, zicând: „Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh unde este acum!”
Atunci diavolii cei certaţi de apostol, îndată au fugit de la Simon prin văzduh şi ticălosul vrăjitor a căzut jos, precum odinioară a căzut diavolul cel lepădat din cer, şi astfel i s-a sfărâmat tot trupul. Iar poporul, văzând acestea, a strigat multă vreme, zicând: „Mare este Dumnezeul propovăduit de Petru. în adevăr, nu este altul afară de Acela Dumnezeu adevărat! |
Iar vrăjitorul căzând, deşi se zdrobise foarte rău, era încă viu, după rânduiala lui Dumnezeu, ca să cunoască neputinţa şi ticăloşia sa cea diavolească, să se umple de ruşine şi să înţeleagă puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. Şi zăcea sfărâmat pe pământ, suferind dureri cumplite în toate mădularele şi fiind de râs la tot poporul; iar a doua zi şi-a lepădat spurcatul său suflet, dându-l în mâinile diavolilor, ca să-l ducă în iad la tatăl lor, satana. Iar Sfântul Petru, după căderea lui Simon, stând la un loc înalt şi făcând semn cu mâna poporului, care striga, să tacă, a început a-l învăţa cunoştinţa adevăratului Dumnezeu; şi vorbind mult către dânşii, pe cei mai mulţi i-a povăţuit la credinţa creştinească.
Deci, aflând împăratul Nero de moartea cea ruşinoasă a prietenului său, s-a mâniat pe Sfântul Apostol Petru şi voia să-l ucidă. Dar acea mânie şi răutate împărătească nu s-a săvârşit îndată asupra Sfântului Apostol, ci după câţiva ani, după cum spune Sfântul Simeon Metafrast. Căci după moartea lui Simon vrăjitorul, Sfântul Petru n-a mai stat mult în Roma, ci, luminând pe mulţi prin Sfântul Botez, le-a făcut biserică şi, punându-le pe Lin episcop, s-a dus în Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintâi. După aceea s-a dus în Sirmia, cetatea Spaniei, în care punând episcop pe Epenet, s-a dus în Cartagina, cetatea Africii. Acolo, sfinţind episcop pe Crescent, s-a dus în Egipt, în cetatea cea cu şapte porţi, care se numeşte Teba, punându-l episcop pe Ruf, iar în Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus iarăşi în Ierusalim, având descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria.
Deci, după aceea s-a întors iarăşi în Egipt. Apoi, trecând Africa, s-a dus la Roma şi de acolo la Mediolan şi la Fotichin, în care punând episcopi şi preoţi, s-a dus în Britania. Acolo, petrecând multă vreme şi aducând multe popoare la credinţa în Hristos, a văzut pe un înger, care i s-a arătat, zicându-i: „Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viaţa aceasta; deci se cade să te întorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua răsplătire dreaptă de la Domnul nostru Iisus Hristos”. Iar Petru, mulţumind lui Dumnezeu pentru aceasta, a mai zăbovit câteva zile în Britania, întărind Bisericile şi punând episcopi, preoţi şi diaconi. Iar în al doisprezecelea an al împărăţiei lui Nero, s-a întors iarăşi în Roma. Aici a pus episcop întru ajutorul ocârmuirii bisericeşti pe Clement, care se lepăda şi nu voia un jug ca acela, însă plecându-se cuvintelor Apostolului Petru, şi-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos şi, împreună cu învăţătorul său şi cu ceilalţi bărbaţi sfinţiţi, trăgea căruţa cuvântului lui Dumnezeu. Deci mulţi bărbaţi şi femei din Roma, din cei de bun neam şi prealuminaţi şi chiar din rânduiala senatorilor, s-au luminat prin credinţă şi prin Sfântul Botez.
Iar împăratul Nero avea două oarecare femei prea frumoase, pe care le iubea mai mult decât pe toate celelalte ţiitoare ale sale. Acelea primind sfânta credinţă, s-au întărit în viaţa cea curată şi nu voiau să se supună voinţei împăratului care era pătimaş. Iar el, fiind prea fără de ruşine în pofte şi nesăţios în fapte spurcate, s-a mâniat asupra întregii Biserici a credincioşilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul întoarcerii la Hristos şi la viaţa cea curată a celor două femei. Şi aducându-şi aminte, pe lângă aceasta, şi de moartea lui Simon vrăjitorul, care i-a fost prieten bun, căuta pe Petru ca să-l ucidă.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: „Pe când Sfântul Petru era căutat spre ucidere, l-au rugat credincioşii să se ascundă şi să iasă din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit să facă aceasta nicidecum, ci dorea să pătimească şi să moară pentru Hristos. Iar poporul credincios, plângând, ruga pe apostol să-şi păzească viaţa sa cea atât de trebuincioasă Sfintei Biserici, care se învifora în mijlocul primejdiilor de valurile necredincioşilor. Deci, fiind înduplecat Sfântul Petru de lacrimile turmei celei cuvântătoare a lui Hristos, a făgăduit să iasă din cetate şi să se ascundă; iar în noaptea următoare, făcând sobornicească rugăciune şi sărutând pe toţi, a plecat singur. Şi când era la porţile cetăţii, a văzut înaintea sa pe Mântuitorul Hristos venind către cetate; iar Petru, închinându-se Lui, I-a zis:Doamne, unde mergi? Răspuns-a Domnul:Mă duc în Roma, ca iarăşi să mă răstignesc! Zicând Domnul acestea, S-a făcut nevăzut. Iar Petru, minunându-se, a cunoscut că Hristos, pătimind întru robii Săi, ca întru adevăratele Sale mădulare, voieşte ca şi cu trupul lui să pătimească în Roma. Deci s-a întors iarăşi la Biserică şi a fost prins de către ostaşi, care l-au dat spre moarte”.
Sfântul Simeon Metafrast povesteşte, că nu a fost prins numai Sfântul Petru singur, ci şi mulţi credincioşi, între care erau şi Clement, Irodion şi Olimp. Pe aceştia, tiranul Nero i-a osândit la tăiere cu sabia, iar pe Sfântul Petru, la răstignire. Şi luându-i ostaşii pe toţi, i-au dus la locul de moarte. Apoi cruţându-l pe Clement, l-au slobozit în pace, ca pe unul ce era rudenie împărătească, iar pe Irodion şi Olimp, care veniseră cu Sfântul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia şi împreună cu ei au tăiat şi o mulţime de credincioşi. Iar Sfântul Petru a rugat pe răstignitorii săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept, cinstind întru aceea pe Domnul său, Care de voie S-a răstignit pe cruce, ca să nu semene Aceluia întru răstignire, ci sub picioarele Lui să-şi plece capul său.
Astfel s-a sfârşit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfântul Petru, prin moarte pe cruce, preaslăvind pe Dumnezeu, pentru că suferind multă durere din pricina piroanelor din mâini şi din picioare, şi-a dat sufletul său cel fără de prihană în mâinile lui Dumnezeu, în 29 de zile ale lunii iunie. Iar Sfântul Clement, ucenicul Sfântului Petru, cerând trupul apostolului, l-a luat de pe cruce şi, învelindu-l, a chemat pe credincioşii care rămăseseră şi pe arhierei şi l-au îngropat cu cinste. Asemenea şi trupurile Sfinţilor Irodion şi Olimp, care au pătimit cu el, şi pe ale celorlalţi credincioşi, îngropându-le cu cinste, au slăvit pe Hristos Dumnezeul, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

*

Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminţia lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinţi cinstiţi, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetăţeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit şi roman. El era rudenie cu Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi a fost dat de părinţii săi în Ierusalim la învăţătura cărţii şi a toată legea lui Moise, fiind ucenic al slăvitului dascăl Gamaliei. Şi avea prieten şi împreună ucenic la învăţătură pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos. Şi se deprinsese bine la legea părintească, fiind foarte râvnitor după ea, şi se lipise de farisei.
Pe vremea aceea, în Ierusalim şi în cetăţile dimprejur, precum şi prin sate, se răspândise buna vestire a lui Hristos, de către sfinţii apostoli. Şi ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii şi cu toţi cărturarii şi învăţătorii legii evreieşti, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urâţi şi prigoniţi. Deci Saul ura şi el pe Sfinţii Apostoli şi nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.
Iar pe când rudenia lui, Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sângele de un neam cu el care se vărsa fără de vină, ci se învoia la acea ucidere şi păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ştefan. Deci, luând putere de la arhierei şi de la bătrâni, făcea mult rău Bisericii, intrând în casele credincioşilor, de unde târa pe bărbaţi şi pe femei şi îi ducea în temniţe. Şi nu. era destul că prigonea pe credincioşii din Ierusalim, dar s-a dus şi în Damasc cu scrisoare arhierească, suflând cu izgonire şi cu ucidere asupra ucenicilor Domnului, vrând ca şi acolo, de va afla bărbaţi şi femei crezând în Hristos, să-i prindă şi să-i ducă legaţi la Ierusalim. Şi aceasta a fost pe vremea împărăţiei lui Tiberiu.
Deci apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer şi, căzând el la pământ, a auzit un glas, zicându-i:Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti? Iar el, înspăimântându-se, a zis:Cine eşti, Doamne? Iar Domnul a zis:Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti. Cu greu îţi este ţie a da cu piciorul împotriva pironului. Iar el, tremurând şi înspăimântându-se, a zis:Doamne, ce îmi porunceşti să fac? Iar Domnul i-a zis:Scoală-te şi intră în cetate şi ţi se va spune ţie ce ţi se cade să faci.
Asemenea s-au înspăimântat şi ostaşii care erau cu Saul, minunându-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar ini vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculându-se de la pământ şi deschizându-şi ochii săi, nu vedea pe nimeni, pentru că orbise dk ochii cei trupeşti, începând a i se lumina ochii cei duhovniceşti. Deci l-au luat de mână şi l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemâncând, nici bând nimic, ci rugându-se neîncetat. Iar în Damasc era Sfântul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie şi căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuieşte în casa unui om pe nume Iuda; deci să se ducă acolo şi să-i lumineze ochii lui cei trupeşti prin atingere, iar pe cei sufleteşti prin Sfântul Botez.
Atunci Anania a răspuns:Doamne, am auzit de la mulţi despre bărbatul acesta, câte răutăţi a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim, şi chiar aici a venit cu putere de la arhierei ca să lege pe toţi cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dânsul:Mergi fără de frică, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel, pentru că îi voi spune câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Iar Sfântul Anania, mergând după porunca Domnului şi găsind pe Saul, şi-a pus mâinile peste dânsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi îndată a văzut. Apoi, sculându-se, s-a botezat şi s-a umplut de Duhul Sfânt, care l-a sfinţit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toţi şi ziceau: „Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Au n-a venit aici ca să lege pe unii ca aceia şi să-i ducă la arhierei?” Iar el mai mult se întărea şi tulbura pe evreii care petreceau în Damasc, dovedind că Acesta este Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de mânie asupra lui şi s-au sfătuit să-l omoare. Şi străjuiau porţile cetăţii ziua şi noaptea ca să nu poată scăpa de dânşii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflând că iudeii vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea şi l-au lăsat într-o coşniţă peste zidul cetăţii. Şi plecând el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întâi s-a dus în Arabia, precum scrie despre aceasta către Galateni:Nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-arn suit la Ierusalim, la apostolii cei mai înainte de mine, ci m-am dus în Arabia, şi m-am întors iarăşi în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să cunosc pe Petru.
Şi venind în Ierusalim, Sfântul Pavel încerca să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dânsul, necrezând că este ucenicul Domnului. Iar Sfântul Apostol Varnava, văzându-l pe el şi înţelegând întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat şi l-a dus la apostoli. Iar Pavel le-a spus lor cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis şi cum în Damasc îndrăznea pentru numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinţii Apostoli, auzind aceasta, s-au umplut de bucurie şi slăveau pe Domnul Hristos. Iar Sfântul Pavel şi în Ierusalim se întreba cu iudeii şi cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Iar odată, stând în biserică şi rugându-se, a rămas uimit şi a văzut pe Domnul, zicându-i:Sârguieşte-te şi ieşi degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: „Singuri iudeii ştiu că eu puneam în temniţă şi băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar când se vărsa sângele lui Ştefan, mărturisitorul Tău, stăteam eu însumi acolo, pentru că şi eu voiam uciderea lui şi păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis către dânsul:Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
După vedenia aceasta, Sfântul Pavel, deşi voia să mai zăbo­vească în Ierusalim câteva zile, ca să se îndulcească de vederea feţei şi de vorbele apostolilor, însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba pentru Hristos, se porniseră spre mânie şi căutau să-l ucidă. Şi înţelegând fraţii aceasta, l-au dus în Cezareea şi l-au lăsat în Tars, unde Sfântul Pavel a petrecut învăţând poporul cuvântul lui Dumne­zeu, până ce a venit Varnava de l-a luat şi l-a dus în Antiohia, unde, învăţând în biserică un an întreg, mult popor a întors la Hristos şi i-a numit pe ei creştini. Iar după împlinirea anului, amândoi Sfinţii Apostoli, Varnava şi Pavel, s-au întors în Ierusalim şi au spus Sfinţi­lor Apostoli despre acelea ce a lucrat darul lui Dumnezeu în Antiohia şi astfel au veselit foarte pe Biserica lui Hristos din Ierusalim. Apoi au adus şi multă milostenie de la antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru fraţii cei săraci şi scăpătaţi, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărăţind Claudie, era foarte mare foamete, după proo- rocia Sfântului Agav, care era unul din cei şaptezeci de apostoli.
Şi plecând ei din Ierusalim, s-au dus iarăşi în Antiohia, unde petrecând câtva timp în postiri şi rugăciuni, în slujirea dumnezeieştii Liturghii şi în bună vestirea cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a voit să-i trimită pe dânşii la popoare spre propovăduire, zicând către cei mai mari ai Bisericii din Antiohia:Osebiţi Mie pe Varnava şi pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dânşii. Atunci ei, postind, rugându-se şi punându-şi mâinile pe dânşii, i-au slobozit, iar Pavel şi Varnava, fiind trimişi de Duhul Sfânt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru şi, venind în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.
După aceea, străbătând insula până la Pafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrăjitor şi mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înţelept. Acest antipat, chemând la el pe Varnava şi pe Pavel, cerca să audă de la dânşii cuvântul lui Dumnezeu şi a crezut cele grăite de dânşii. Iar Elimas vrăjitorul se împotrivea lor, căutând să întoarcă pe antipat de la credinţă. Iar Sfântul Pavel umplându-se de Duhul Sfânt şi căutând spre acel vrăjitor, a zis: „O, plinule de toată înşelăciunea şi de toată răutatea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată, mâna Domnului peste tine şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme!” Şi îndată a căzut peste dânsul ceaţă şi întuneric şi, pipăind, căuta povaţă. Atunci antipatul, văzând cele ce se făcuseră, a crezut, minunându-se de învăţătura Domnului. Împreună cu dânsul a crezut şi mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmulţea. Şi plecând de la Pafa, Sfântul Pavel şi cei ce erau cu el au mers în Perga Pamfiliei şi de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta decât Antiohia cea mare a Siriei.
Acolo propovăduind pe Hristos, după ce mulţi au crezut, zavis- tnicii iudei au îndemnat pe mai marii cetăţii, care erau de păgânătatea elinească, să izgonească cu necinste din cetate şi din hotarele lor pe sfinţii apostoli. Iar ei, scuturând praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecând multă vreme, au îndrăznit la propovădu- irea cuvântului. Şi au adus la credinţă mulţime multă de iudei şi elini, nu numai cu propovăduirea, ci şi cu semne şi minuni, care se făceau prin mâinile lor. Acolo au adus la credinţă şi pe Sfânta fecioară Tecla, făcând-o mireasă a lui Hristos. Iar iudeii care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli şi să-i ucidă cu pietre. Iar ei, aflând de aceasta, au fugit în părţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe şi în cele din jurul lor. Şi au binevestit şi acolo, şi au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om şchiop din naştere, care nu umblase niciodată şi care îndată a sărit şi umbla. Iar poporul, văzând această minune, şi-a ridicat glasul, zicând pe licaoneşte:Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au pogorât la noi.
Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, adu­când tauri şi împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Iar Varnava şi Pavel, rupându-şi hainele de pe ei, au venit între popor strigând şi zicând: „Oamenilor, de ce faceţi aceasta, că şi noi suntem oameni pă­timaşi ca şi voi”. Apoi au început a le vorbi despre Unul Dumnezeu Care a făcut cerul, pământul, marea şi toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rânduieşte vremuri roditoare şi umple de hrană şi de veselie inimile omeneşti.
Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească. Deci, petrecând ei în Listra şi învăţând, au venit din Antiohia şi din Iconia nişte iudei şi au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicându-le: „Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni”. Şi au răzvrătit încă şi mai rău pe acei oameni, încât pe Sfântul Pavel, ca pe un mai mare al cuvântului, l-au bătut cu pietre şi l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar el, sculându-se, a intrat în cetate şi a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind şi învăţând pe mulţi în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia şi în Antiohia Pisidiei. Aici,. întărind sufletele ucenicilor, i-au rugat să petreacă în credinţă şi le-au hirotonisit preoţi la toate bisericile; apoi, rugându-se cu post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră.
După aceea, trecând Pisidia, au venit în Pamfilia. Şi vorbind cuvântul Domnului în Perga, s-au pogorât în Atalia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimişi de la început de Duhul Sfânt să propovăduiască neamurilor cuvântul Domnului.
Deci, ajungând în cetatea Antiohia, au adunat Biserica şi au spus tuturor câte a făcut Dumnezeu cu dânşii şi câte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Iar după o vreme, între iudeii şi elinii care crezuseră în Antiohia s-a făcut ceartă pentru tăierea împrejur. Unii ziceau că nu este cu putinţă a se mântui fără tăierea împrejur, iar alţii socoteau lucru greu pentru ei acea tăiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfinţii Apostoli Pavel şi Varnava să se ducă în Ierusalim la apostoli şi la bătrâni ca să-i întrebe de tăierea împrejur şi să le vestească că Dumnezeu a deschis păgânilor uşa credinţei.
Cu această vestire au bucurat foarte mult pe toţi fraţii Ierusa­limului. Şi sfătuindu-se soborniceşte Sfinţii Apostoli şi bătrânii în Ierusalim, au lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului cel nou şi le-au poruncit să se ferească de mâncările jertfite idolilor şi de desfrâu, şi ca întru nimic să nu facă strâmbătate aproapelui. Şi au trimis cei din Ierusalim în Antiohia pe Sfinţii Pavel şi Varnava, şi cu ei pe Iuda şi pe Sila. Şi ajungând ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despărţindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa şi s-a dus în Cipru, iar Pavel, luând pe Sila, s-a dus în Siria şi în Cilicia şi, străbătând cetăţile de acolo, a întărit Bisericile. Apoi, venind în Derbe şi în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul său, pentru iudeii care cârteau.
De acolo s-a dus în Frigia şi în părţile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia şi voia să se ducă şi în Bitinia, dar Duhul Sfânt n-a voit aceasta. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a arătat lui noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu chipul macedonean, stătea înaintea lui şi-l ruga, zicându-i: „Vino în Macedonia şi ne ajută”. Deci Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în Macedonia, ca să propovăduiască. Şi plecând din Troada, s-a dus la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli şi de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, învăţând-o credinţa în Hristos şi botezând-o, a fost rugat de dânsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii săi.
Iar Pavel, mergând odată la adunarea bisericească spre rugăciu­ne, l-a întâmpinat o fecioară care avea un duh necurat pitonicesc, care făcea multă dobândă stăpânilor săi, vrăjind. Aceea urmând lui Pavel şi ucenicilor lui, striga: „Aceşti oameni sunt slugile Dumnezeu­lui celui de sus, care ne vestesc nouă calea mântuirii”. Aceasta o făcea în multe zile; iar Pavel, supărându-se şi întorcându-se spre ea, a certat duhul în numele lui Iisus Hristos şi l-a gonit dintr-însa. Şi văzând stăpânii ei că le-a pierit nădejdea câştigului lor, au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus la boieri şi la voievozi, zicând: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea şi, fiind evrei, au nişte obiceiuri care nu ni se cade nouă a le primi, nici a le face, noi fiind romani”.
Iar voievozii, rupându-le lor hainele, au poruncit să-i bată pe ei cu toiege. Deci, dându-le lor multe bătăi, i-au băgat în temniţă, unde rugându-se ei la miezul nopţii, temniţa s-a cutremurat, uşile s-au deschis şi legăturile s-au dezlegat. Iar străjerul temniţei, văzând acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spălat de răni şi s-a botezat cu toată casa sa. Apoi le-a pus masă înaintea lor, după care apostolii iarăşi s-au dus în temniţă.
Iar a doua zi, voievozii căindu-se că au bătut cu asprime pe oamenii cei nevinovaţi, au trimis la temniţă, poruncind să-i lase liberi să se ducă unde vor voi. Iar Pavel a zis către dânşii: „După ce ne-au bătut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovaţi şi de neam roman şi, punându-ne în temniţă, acum în taină să ne scoată? Dar nu aşa, ci să vină ei singuri să ne scoată!” Şi întorcându-se trimişii, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Iar voievozii s-au temut, aflând că cei legaţi pe care i-au bătut sunt romani, şi ducându-se, i-au rugat să iasă din temniţă şi din cetate.
Deci ieşind ei din temniţă, s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduiseră mai înainte, şi au mângâiat pe fraţii ce se adunaseră acolo; apoi sărutându-i, s-au dus în Amfipoli şi la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic, unde pe mulţi au câştigat prin buna vestire. Iar zavistnicii iudei, adunând pe nişte oameni răi clevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau apostolii şi, negăsin- du-i, au prins pe Iason şi pe unii din fraţi, şi i-au dus la mai marii cetăţii, clevetindu-i ca pe nişte potrivnici cezarului, care zic că este alt împărat, care se numeşte Iisus. Deci Iason abia a fost liberat din supărarea aceea.
Iar sfinţii apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici, au ieşit noaptea din cetate şi au mers în Veria. Dar şi acolo zavistia evreiască n-a dat odihnă Sfântului Pavel, pentru că, înştiinţându-se evreii din Tesalonic că Pavel propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu şi în Veria, au mers şi acolo, pornind şi tulburând popoarele şi ridicându-le împotriva lui Pavel. Deci sfântul apostol a fost nevoit să iasă şi de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind rugat de fraţi ca să-şi ferească viaţa sa pentru mântuirea a mai multora. Şi a fost lăsat de ei să meargă pe lângă mare, iar pe Sila şi pe Timotei i-a lăsat acolo să întărească pe cei nou luminaţi, pentru că ştia că iudeii caută numai capul lui.
Deci a şezut în corabie şi s-a dus la Atena. Şi văzând cetatea plină de idoli, se întărâta cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atâtor de multe suflete. Şi se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări, iar în târguri cu elinii şi cu filosofii lor. Şi a fost dus de ei la Areopag, la un loc care se numea aşa fiindcă acolo se făceau judecăţile cele de moarte, lângă capiştea lui Area. Şi l-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dânsul; iar pe de alta – precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecăţii, mun­cilor şi morţii, de vor auzi de la dânsul ceva vrednic de pedeapsă. Iar Sfântul Pavel, luând pricină de la o capişte care avea scris deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neştiut până atunci, zicându-le: „Pe Cel care, neştiindu-L, Îl cinstiţi cu bunăcuviinţă, pe Acesta eu îl propovăduiesc vouă!” Şi le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăinţă, pentru judecată şi pentru învierea morţilor.
Şi auzind ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, alţii încă voiau să mai audă despre aceea. Deci Pavel a ieşit din mijlocul lor neosândit, ca un nevinovat, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu era fără de folos şi fără de câştigarea sufletelor, căci unii bărbaţi, lipindu-se de el, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar între aceştia era şi Dionisie Areopagitul şi o cinstită femeie cu numele Damar şi alţii mulţi cu dânşii.
Iar Pavel, ieşind din Atena, a mers în Corint şi a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. Şi au venit la dânsul din Macedonia şi Sila cu Timotei şi slujeau împreună cuvântului. Iar Acvila şi femeia sa, Priscila, erau cu meşteşugul făcători de corturi. Şi deprinzând Pavel meşteşugul lor, lucra împreună cu ei, câştigându-şi hrană lui şi celor împreună cu dânsul din osteneala mâinilor sale, precum zice în Epistola către Tesaloniceni:Nu în zadar am mâncat pâine de la cineva, ci lucrând ziua şi noaptea, ca să nu îngreunez pe nimeni. Şi iarăşi:Trebuinţei mele şi celor ce au fost cu mine, au slujit mâinile mele acestea. Şi se întreba cu iudeii prin adunări în toate sâmbetele, mărturisindu-le că Iisus este Hristos, adevăratul Mesia. Şi împotri- vindu-se iudeii şi hulind, Pavel şi-a scuturat hainele sale, zicând către dânşii:Sângele vostru asupra capetelor voastre, că eu sunt curat; de acum mă voi duce la neamuri.
Şi când Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat noaptea în vedenie, zicându-i:Nu te teme, ci propovăduieşte cuvântul Meu şi nu tăcea, fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sunt cu tine şi nimeni nu va putea să-ţi facă ţie rău. Sfântul Pavel a petrecut în Corint un an şi şase luni, învăţând pe iudei şi pe elini Cuvântul lui Dumnezeu. Şi mulţi, crezând, s-au botezat; asemenea şi Crisp, mai marele soborului, crezând cu toată casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecată, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit să-l judece pe Pavel, zicând:De ar fi făcut vreun lucru rău, l-aş fi judecat, dar fiindcă întrebarea voastră este pentru cuvinte şi pentru legea voastră, nu voiesc să vă fiu judecător. Şi i-a gonit pe ei afară din divan.
După aceasta, Sfântul Pavel, petrecând acolo încă câteva zile şi pe fraţi sărutându-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dânsul. Şi-i urmau lui şi Acvila şi Priscila. Şi au sosit în Efes, unde, propovă­duind cuvântul Domnului, multe minuni făcea Sfântul Apostol Pavel, pentru că nu numai mâinile lui erau făcătoare de minuni, tămăduind toate neputinţele prin atingerea sa, dar şi basmalele lui şi mahrama capului, cea adăpată cu sudorile trupului său, avea aceeaşi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndată îi tămăduiau şi goneau din ei duhurile cele viclene. Aceasta văzând unii dintre iudei rătăciţi şi fermecători, au îndrăznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndrăciţi, zicând:Vă jurăm pe voi cu lisus, pe Care Pavel Îl propovăduieşte! Iar duhul cel viclean a răspuns, zicând:Pe Iisus îl ştiu şi pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sunteţi?
Deci, sărind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit şi, întărindu-se împotriva lor, îi bătea şi-i rănea, încât abia au scăpat goi din mâinile îndrăcitului. Şi a aflat de aceasta tot Efesul, şi evrei şi elini, şi a căzut o frică mare peste toţi şi se mărea numele Domnului Iisus. Deci mulţi au crezut în Hristos, iar vrăjitorii care erau în ceta­te, primind sfânta credinţă, şi-au adunat cărţile lor cele vrăjitoreşti şi, numărând preţul lor, au aflat cincizeci de mii de arginţi, şi şi-au ars cărţile înaintea tuturor. Astfel creştea şi se întărea cuvântul Domnu­lui. Şi Pavel dorea să meargă la Ierusalim şi zicea: „După ce voi fi în Ierusalim, se cade mie să văd şi Roma”.
Deci când slujitorii capiştei Artemisei au ridicat tulburare în Efes, Sfântul Pavel, după zăbovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut şapte zile. Aici, într-o zi de Duminică, s-au adunat ucenicii să frângă pâine şi a făcut către dânşii vorbire lungă, pentru că a doua zi voia să iasă de acolo. Astfel, a lungit cuvântul până la miezul nopţii, arzând multe lumânări în foişorul acela. Atunci un tânăr, anume Eutihie, şezând la fereastră, s-a îngreuiat tare de somn şi a căzut jos din casa de sus, de la catul al treilea, şi l-au luat mort.
Şi pogorându-se Pavel, s-a plecat peste el şi, cuprinzându-l, a zis: „Nu vă tânguiţi, că sufletul lui este în el!” Şi iarăşi s-a suit Pavel în foişor şi au adus pe tânăr viu, mângâindu-se mult. Iar Sfântul Pavel, vorbind până la ziuă şi, sărutând pe toţi credincioşii, a plecat de acolo. Şi venind în Milet, a trimis la Efes ca să cheme la dânsul preoţii Bisericii, pentru că nu voia să se ducă el însuşi acolo, ca să nu zăbovească, deoarece se sârguia să fie în Ierusalim.
Şi venind la el duhovniceasca rânduială din Efes, apostolul i-a învăţat, zicând:Luaţi aminte de voi şi de toată turma voastră, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să paşteţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu sângele Său. Şi le-a proorocit pentru eretici, care, după ducerea lui, aveau să intre la ei ca lupi răi. El le-a mai spus şi scopul călătoriei sale, zicând:Eu, legat fiind cu Duhul voi merge în Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla în el Şi îmi grăieşte Duhul Sfânt că mă aşteaptă în Ierusalim legături şi chinuri, ci mie nu-mi este nici o grijă de acestea, nici nu pun nici un preţ pe sufletul meu. Numai mă silesc să-mi săvârşesc alergarea mea cu bucurie şi slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu să o împlinesc. Apoi a zis către ei:Iată eu acum ştiu aceasta, că voi toţi nu veţi mai vedea faţa mea.
Atunci toţi au plâns şi, căzând pe grumazii lui Pavel, îl sărutau, mâhnindu-se mai ales pentru cuvântul care le-a zis lor că de acum nu-i vor mai vedea faţa lui. Deci au petrecut pe Sfântul Apostol până la corabie. Iar el, dându-le cea mai de pe urmă sărutare, a luat calea mării şi trecând prin multe cetăţi şi ţări care erau pe lângă mare şi prin insule şi pretutindeni cercetând pe credincioşi şi întărindu-i, a sosit la Ptolemaida şi a mers în Cezareea, găzduind în casa Sfântului Apostol Filip, care era unul din cei şapte diaconi. Atunci a venit la Sfântul Pavel un prooroc, anume Agav şi, luând brâul lui, şi-a legat mâinile şi picioarele sale, zicând:Aşa grăieşte Duhul Sfânt, că pe bărbatul al căruia este brâul acesta, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor! Auzind fraţii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Sfântul Pavel a răspuns către ei:Ce faceţi plângând şi zdrobindu-mi inima? Pentru că eu nu numai că voiesc a fi legat, ci sunt gata şi a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Iar fraţii au tăcut, zicând:Voia Domnului să fie!
După aceasta, Sfântul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii săi, între care era şi Trofim Efeseanul, care se întorsese din elini la creştini; şi a fost primit Pavel cu dragoste de Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, şi de toate Bisericile credincioşilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel şi care pretutindeni în Asia ridicaseră clevetiri împotriva lui. Aceia văzând pe Pavel în cetate umblând cu Trofim Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, cărturarilor şi bătrânilor, cum că Pavel strică legea lui Moise, neporuncind să se taie împrejur, şi propovăduieşte pretutindenea pe Iisus cel răstignit. Şi se întărâtau toţi asupra lui Pavel, dorind să-l prindă. Deci când acei iudei din Asia au văzut pe Sfântul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndată clevetind asupra lui, au pornit pe tot poporul şi, repezindu-se, au pus mâinile pe el, strigând: „Bărbaţi israeliteni, ajutaţi! Acesta este omul care grăieşte hule asupra poporului, asupra Legii şi asupra acestui loc. Încă şi elini a băgat în biserică, spurcând acest loc sfânt”. Căci ei credeau că şi pe Trofim l-a băgat Pavel în biserică. Şi s-a pornit toată cetatea, făcându-se adunare de norod; şi prinzându-l pe Pavel, îl trăgeau afară din biserică. Şi îndată s-au închis uşile şi voiau să-l ucidă pe el; dar nu în biserică, pentru ca să nu se spurce acel loc sfânt.
În vremea aceea, s-a înştiinţat comandantul oştii ce păzea cetatea, cum că tot Ierusalimul s-a tulburat. Iar acela luând îndată ostaşi şi şutaşi, au alergat la biserică. Şi văzându-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzându-l pe Pavel, a poruncit să-l lege cu două lanţuri de fier şi l-a întrebat cine este şi ce rău a făcut. Iar poporul striga să-l ucidă pe Pavel.
Şi neputând el să înţeleagă de ce este vinovat Pavel din pricina poporului care făcea gălăgie, a poruncit să-l ducă în tabără. Iar mulţimea poporului urma comandantului şi ostaşilor, strigând să se ucidă Pavel. Şi fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel l-a rugat pe comandant să-l lase să grăiască către popor ceva, şi comandantul i-a dat voie. Deci Pavel, întorcându-se spre popor şi stând pe trepte, a strigat către ei în limba evreiască: „Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi răspunsul meu către voi”. Şi a început a le spune de râvna lui de mai înainte după Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum l-a luminat o lumină cerească şi cum a văzut pe Domnul trimiţându-l la neamuri.
Iar poporul, nevoind ca mai mult să-i asculte cuvintele lui, şi-a ridicat glasul către comandantul oştii: „Ia de pe pământ pe unul ca acesta, pentru că nu i se cade lui să trăiască!” Şi strigând acestea, îşi aruncau hainele şi făceau praf în văzduh de mânie, voind ca să fie ucis Pavel. Iar comandantul a poruncit să-l ducă în tabără, vrând să-l cerceteze pe el cu bătăi ca să înţeleagă, pentru care pricină poporul striga împotriva lui. Şi, întinzând pe Pavel cu funii ca să-l bată, Pavel a zis către sutaşul care era de faţă: „Oare vă este îngăduit să bateţi pe un cetăţean roman şi nejudecat?” Iar sutaşul apropiindu-se de coman­dant, i-a zis: „Vezi, ce vrei să faci? Omul acesta este roman!” Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: „Roman eşti tu?” Iar el a zis: „Da”. Şi a zis lui: „Eu cu mult preţ am câştigat numirea aceasta”. Şi îndată l-a scos din lanţuri. Iar a doua zi, comandantul a poruncit să vină arhiereii şi tot soborul lor, şi a pus înaintea lor pe Sfântul Pavel. Iar acesta, căutând spre sobor, a zis: „Bărbaţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua de azi”.
Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stăteau înaintea lui, să-l bată pe el peste gură. Iar Pavel i-a zis lui: „Te va bate pe tine Dumnezeu, perete văruit, pentru că vrând să mă judeci după Lege, calci legea, poruncind să mă bată fără vină!”
Şi cunoscând Sfântul Pavel că în soborul acela o parte sunt saduchei, iar altă parte farisei, a strigat în adunare, zicând: „Bărbaţi fraţi, eu sunt fariseu, fiu de fariseu, şi pentru nădejdea şi învierea morţilor primesc judecata”. Zicând el acestea, s-a făcut ceartă între saduchei şi farisei şi s-a despărţit poporul, pentru că saducheii ziceau că nu este învierea morţilor, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturi­sesc că sunt acestea. Atunci s-a făcut strigare mare, pentru că fariseii ziceau: „Nici un rău nu aflăm în omul acesta”, iar saducheii ziceau dimpotrivă şi din această pricină se făcuse mare ceartă. Iar coman­dantul ostaşilor temându-se ca Pavel să nu fie omorât de dânşii, a poruncit ostaşilor să-l scoată din mijlocul lor şi să-l ducă în tabără.
Deci, sosind noaptea, Domnul S-a arătat Sfântului Pavel şi i-a zis:Îndrăzneşte, Pavele, că precum ai mărturisit cele despre Mine în Ierusalim, tot aşa se cade să mărturiseşti şi în Roma! Şi făcându-se ziuă, unii dintre iudei făcând sfat, s-au jurat între ei să nu mănânce, nici să bea, până ce nu vor omorî pe Pavel. Şi erau ei mai mult de patruzeci de bărbaţi. De acest lucru înştiinţându-se comandantul, a trimis pe Pavel cu mulţi ostaşi înarmaţi în Cezareea la ighemonul Felix. Iar arhiereii cei bătrâni, aflând de aceea, s-au dus şi ei în Cezareea şi cleveteau pe Pavel la ighemon. Şi, întrebându-se cu dânsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru că nici o vină de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul, ca să facă pe placul iudeilor, ţinea pe Pavel în legături.
Iar după trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stăpânirea ighemoniei şi în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca să-l trimită pe Pavel în Ierusalim. Şi aceasta o făceau iudeii vrând ca să ucidă pe apostolul lui Hristos pe drum. Iar când Festus a întrebat pe Pavel, dacă voieşte să meargă în Ierusalim la judecată, acesta i-a răspuns: „Eu stau la judecata Cezarului, la care mi se cade să primesc judecata. De am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă lepăd de ea, iar de nu se află nimic asupra mea din cele ce clevetesc iudeii, apoi nimeni nu poate să mă dea pe mine lor, pentru că cer să fiu judecat de Cezar!
Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii săi, a zis către Pavel: „Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!” Iar după câteva zile, împăratul Agripa venind în Cezareea ca să cerceteze pe Festus şi aflând despre Pavel, a voit ca să-l vadă pe el. Iar când Pavel a fost pus înaintea împăratului Agripa şi a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos şi pentru adeverirea Sa. Atunci împăratul Agripa a zis către dânsul: „Puţin de nu m-ai convins şi pe mine, ca să fiu creştin!” Iar Pavel a zis:Eu m-aş fi rugat lui Dumnezeu, ca şi întru puţin şi întru mult, nu numai tu, ci toţi cei ce mă aud pe mine astăzi, să fie într-acest chip, precum sunt eu, afară de legăturile acestea!
Şi zicând el acestea, împăratul, ighemonul şi toţi ceilalţi s-au sculat şi ducându-se, vorbeau unul către altul, zicând:Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte şi de legături. Iar Agripa a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul”. Şi aşa l-au judecat pe el ca să-l trimită la Cezarul, dându-l cu alţi legaţi unui sutaş, anume Iuliu, din oştile sevastieneşti. Iar acela, luând pe cei legaţi împreună cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie şi au plecat.
Şi mergând ei pe mare, nu fără de primejdie le-a fost calea, din pricina vânturilor celor potrivnice. Deci, când au ajuns la Creta şi au mers la un loc, care se numea „Limanuri Bune”, Sfântul Pavel, ca cel ce vedea mai înainte cele ce aveau să fie, îi sfătuia pe ei să rămână acolo cu corabia. Dar sutaşul asculta mai mult pe cârmaci, decât pe Pavel. Şi când erau în mijlocul mării, a suflat un vânt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari; şi era atâta ceaţă, încât paisprezece zile n-au văzut soarele ziua, nici stelele noaptea, neştiind în ce loc sunt. Deci, fiind purtaţi de valuri şi deznădăjduindu-se, n-au mâncat în zilele acelea, aşteptând cu toţii moartea. Şi erau în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete.
Iar Pavel, stând în mijlocul lor, îi mângâia, zicându-le: „O, bărbaţilor, mai bine era să mă fi ascultat pe mine şi să nu ieşiţi din Creta; însă mă rog să fiţi cu bună nădejde, pentru că nici unul din voi nu va pieri, decât numai corabia, căci astă-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicându-mi:Nu te teme, Pavele, că se cade ţie să stai înaintea Cezarului. Iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi câţi suni cu tine! De aceea îndrăzniţi, bărbaţilor, că eu cred lui Dumnezeu că aşa va fi. Şi ruga Pavel pe toţi ca să primească hrană, zicându-le:Nu vă temeţi, că nici unuia dintre voi nu-i va cădea nici un fir de păr din cap.
Acestea zicându-le şi luând pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, rupând-o, a început a mânca. Apoi, toţi făcându-se cu bună nădejde, au primit şi ei hrană. Iar după ce s-a făcut ziuă, au văzut pământul, dar nu cunoşteau ce ţară este şi au îndreptat corabia spre mal. Şi fiind aproape de mal, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar partea dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostaşii s-au sfătuit între dânşii să omoare pe cei legaţi, ca nu cumva să scape cineva înotând. Iar sutaşul, vrând să ferească pe Sfântul Pavel, a oprit sfatul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate, sărind în apă cei dintâi, să iasă la mal. Iar ceilalţi privind la ei, au început şi ei a înota, unii pe scânduri, iar alţii pe ce apucau din corabie, aşa că toţi au ajuns sănătoşi la pământ, scăpând din mare.
Atunci ei au cunoscut că insula aceea se cheamă Malta, iar locuitorii insulei, barbarii, le-au făcut lor multă milă. Deci le-au aprins un foc, din pricina ploii şi a frigului ce era atunci, ca cei udaţi de apă să se încălzească. Iar Sfântul Pavel adunând o mulţime de uscături şi punându-le pe foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a apucat de mâna lui, stând atârnată. Iar barbarii, dacă au văzut vipera atâr­nată de mâna Sfântului Pavel, ziceau între dânşii:Cu adevărat, ucigaş este acesta, care izbăvindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască. Dar Sfântul Pavel, scuturând vipera în foc, nici un rău nu a pătimit. Iar aceia aşteptau să se aprindă de veninul şarpelui şi să cadă mort. Şi aşteptând ei mult şi nevăzând nici un lucru ca acesta, şi-au schimbat socoteala, zicând că acela este Dumnezeu.
Deci mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toţi câţi ieşiseră din mare, i-a ospătat cu dragoste trei zile. El avea pe tatăl său pătimind de friguri şi de idropică, zăcând pe patul durerii. Atunci Pavel, intrând la el, s-a rugat Domnului şi punând mâinile pe cel bolnav, l-a tămăduit. Aceasta făcând, veneau la el şi ceilalţi neputincioşi din insula aceea, şi se tămăduiau. Iar după ce au trecut trei luni, plecând cu altă corabie, au ajuns la Siracuza şi de acolo în Regium, apoi în Puteoli, şi după aceasta au ajuns în Roma. Şi când fraţii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toţi au ieşit întru întâmpinarea lui, până la târgul lui Apie şi până la cele trei hanuri. Iar Pavel, văzându-i, s-a mângâiat cu duhul şi a mulţumit lui Dumnezeu. Atunci sutaşul, care îi adusese din Ierusalim la Roma pe cei legaţi, i-a dat pe ei voievodului, iar lui Pavel i-a poruncit să petreacă deosebi, păzindu-l pe el un ostaş. Deci Pavel a petrecut în Roma doi ani şi primea pe toţi care veneau la dânsul, propovăduin- du-le cu îndrăzneală şi fără opreală împărăţia lui Dumnezeu şi învăţându-i cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Cele spuse până aici despre viaţa şi ostenelile lui Pavel sunt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfântul Luca. Iar despre celelalte pătimiri ale lui, el singur le spune în Scrisoarea sa către Corinteni, scriind astfel:în osteneli (am fost)mai de multe ori, în bătăi peste măsură, în temniţă mai mult şi în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori câte 40 de lovituri fără una. Am fost bătut cu toiege de trei ori; o dată am fost împroşcat cu pietre, corabia s-a sfărâmat cu mine de trei ori, am făcui o zi şi o noapte în adâncul mării; în călătorie am fost de multe ori. Şi precum a măsurat lungimea şi lărgimea pământului cu umblarea şi marea cu înotarea, tot aşa a ştiut şi înălţimea cerului, fiind răpit până la al treilea cer. Pentru că Domnul, mângâind pe apostolul Său în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfânt, i-a descoperit bunătăţile cereşti, pe care ochiul nu le-a văzut; şi a auzit acolo cuvinte negrăite, pe care nu este îngăduit omului a le grăi.
Iar cum a săvârşit acest sfânt apostol celelalte nevoinţe ale vieţii şi ale alergării sale, povesteşte Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul faptelor bisericeşti. Acesta scrie că după ce Sfântul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lăsat liber ca un nevinovat şi a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu o vreme în Roma, iar alta, prin alte ţări ale Apusului. Iar Sfântul Simeon Metafrast scrie că după ce Apostolul Pavel a scăpat de legăturile din Roma, ostenin- du-se încă câţiva ani în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit din Roma şi a trecut în Spania, Galia şi în toată Italia, luminând neamurile cu lumina credinţei şi întorcându-le la Hristos de la înşelăciunea diavo­lească. Iar când era în Spania, o femeie oarecare bogată şi de bun neam, auzind de propovăduirea apostolului despre Hristos, dorea ca să-l vadă. Deci a îndemnat pe bărbatul său, Prov, să roage pe Sfântul Apostol Pavel să vină în casa lor, ca să-l ospăteze cu dragoste. Şi intrând sfântul apostol în casa lor, femeia a privit la faţa lui şi a văzut pe fruntea lui aceste cuvinte scrise cu slove de aur: „Pavel, Apostolul lui Hristos!”
Văzând femeia ceea ce nimeni altul nu putea să vadă, a căzut la picioarele apostolului cu bucurie şi cu frică, mărturisind că Hristos este adevăratul Dumnezeu, şi a cerut Sfântul Botez. Deci a primit botezul mai întâi femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi bărbatul ei Prov şi toată casa lor. Asemenea a primit botezul şi Filotei, mai marele cetăţii, şi mulţi alţii. Apoi, străbătând el prin toate părţile acelea ale Apusului, le-a luminat cu lumina sfintei credinţe. Şi văzând mai înainte sfârşitul său cel mucenicesc, iarăşi s-a întors în Roma şi a scris Sfântului Timotei, ucenicul său, zicându-i:Iată eu acum mă jertfesc şi vremea ducerii mele a sosit. Eu m-am nevoit cu nevoinţă bună, alergarea am săvârşit şi credinţa am păzit; deci de acum mi se găteşte cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.
Despre vremea pătimirii Sfântului Apostol Pavel, istoricii bisericeşti nu scriu toţi într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, în capitolul 36, scrie că Sfântul Apostol Pavel a pătimit din pricina lui Simon vrăjitorul în acelaşi an şi în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, căci a ajutat lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alţii spun că după moartea Sfântului Petru, trecând un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie, în 29 de zile, în aceeaşi zi în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte. Iar pricina pătimirii lui Pavel spun că a fost aceasta, că prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare şi pe femei la viaţa cea curată.
Insă nu se pare a fi mare deosebire întru aceea, căci se scrie în viaţa Sfântului Petru, de către Simeon Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfântul Petru n-a pătimit îndată, ci după câţiva ani, din pricina a două ţiitoare iubite ale lui Nero, care se întorseseră la Hristos şi au învăţat să vieţuiască în curăţie. Iar de vreme ce şi Sfântul Pavel a vieţuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului cele dimprejur, în aceeaşi vreme când trăia şi Sfântul Petru, se putea întâmpla ca amândouă acelea să fie: ca Sfântul Pavel să fi ajutat Sfântului Petru împotriva lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale celei dintâi în Roma şi venind a doua oară în Roma, iarăşi să fi slujit cu Sfântul Petru la mântuirea oamenilor, povăţuind partea bărbătească şi femeiască la viaţa cea deplin curată. Prin aceasta au pornit spre mânie pe cel necurat şi spurcat cu viaţa, pe împăratul Nero, care, căutându-i pe amândoi, i-a osândit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osândit la tăiere cu sabia. Şi chiar dacă nu în acelaşi an, însă în aceeaşi zi s-au întâmplat acestea. Iar când s-a tăiat cinstitul cap al Sfântului Apostol Pavel, a curs din răni sânge cu lapte. Iar credincioşii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.
Astfel s-a sfârşit vasul lui Hristos cel ales, învăţătorul neamu­rilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereştilor înălţimi şi al frumuseţilor Raiului, priveliştea şi mirarea îngerilor şi a oamenilor, marele nevoitor şi pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfântul şi marele Apostol Pavel. Şi a doua oară, deşi fără de trup, s-a înălţat până la al treilea cer şi a stat înaintea luminii celei întreite, împreună cu prietenul şi ostenitorul său, cu Sfântul mai marele Apostol Petru, trecând de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuieşte în glasul bucuriei şi al mărturisirii. Iar acum ei slăvesc pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi păcătoşii să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ganduridinortodoxie

5

Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie)

Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 2-lea

Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi într-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu, împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul şi cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer lumină, care biruia lumina soarelui, atras ai fost, Pavele, spre credinţă îndumnezeită, şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;
Bucură-te, tăinuitorule al Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, binecuvântătorule al Bisericii;
Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii;
Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;
Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;
Bucură-te, că la înălţimea raiului ai fost răpit;
Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător;
Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 3-lea

Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos Cel iubit al tău şi te-ai arătat împreună cu Dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragoste şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre, şi umplându-te întâi de Dumnezeu, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu învăţăturile tale cele de Dumnezeu scrise. Pentru aceea, zicem ţie acestea:
Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, născutule al luminii celei neînserate;
Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;
Bucură-te, cerule, decât cerurile mai înaltule;
Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al Bisericii;
Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credinţa s-a mărit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 4-lea

Învăţături despre viaţa veşnică a rostit Petru către Piatra Vieţii, zicând: „La cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii?”. Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a zis către El cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul sau era fără de trup, Dumnezeu ştie. Pentru aceea, zicem ţie acestea:
Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;
Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, că, pentru Hristos, pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că toate le-ai lucrat ca pe cei mulţi să-i mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;
Bucură-te, apostole al darului celui din lege arătător;
Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;
Bucură-te, a lui Iisus dulce gândire;
Bucură-te, mireasmă de viaţă pentru unii;
Bucură-te, miros ucigător pentru alţii;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 5-lea

Luminile cinstitelor tale trimiteri în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Nu ai purtat la brâu aur sau argint al tău, pe pământ, o, Simone Petre, ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi printr-Însul minunile lucrai celor ce zic acestea:
Bucură-te, străină hrană a sufletului;
Bucură-te, preadulce băutură a trupului;
Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi;
Bucură-te, neauzită doctorie a celor bolnavi;
Bucură-te, că pe Tavita, ceea ce murise, vie ai ridicat-o;
Bucură-te, că pe Safira dintr-odată moartă ai arătat-o;
Bucură-te, cel ce pe Anania dintr-odată mort l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;
Bucură-te, izvor care revarsă sănătate;
Bucură-te, fântână izvorâtoare de vindecări;
Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 6-lea

Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care a strălucit pe munte. Pentru aceea, văzând-o împodobită ca pe o cămară de nuntă cu strălucirile luminii celei nemărginite, „bine este a petrece aici”, înspăimântat ai zis cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoţându-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de tine, ridicând pe cei credincioşi cu minune a zice ţie:
Bucură-te, minunea apostolilor cea lăudată;
Bucură-te, frumuseţea cea încuviinţată a Scripturii celei noi;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule tâlcuitor al Dumnezeieştii Întrupări;
Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare;
Bucură-te, cămară dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, materia cea trebuincioasă a învăţătorilor;
Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;
Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese;
Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 7-lea

Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările, ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-i pe ei, Petre, şi locaşuri darului arătându-i, aşa zicând:
Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;
Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;
Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;
Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce ai intrat înăuntrul luminii norului;
Bucură-te, că ai fost martor al glasului părintesc;
Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucură-te, cel ce ai fost numit „fericit” de Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogăţit de stăpânire;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi în răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 8-lea

Singur pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simţire şi gândire, Petre, căci biruite fiind de asupreala luminii cele fireşti ale tale, singur Dumnezeu Se vedea prin suflet şi prin trup, Căruia şi căzând, îndumnezeit ai cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cer înţelegător te-ai arătat, tuturor istorisind, Pavele, slava lui Dumnezeu, şi vestirea ta a ieşit în tot pământul, propovăduind Treimea cea nezidită şi pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce glăsuiesc aşa:
Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogăţeşti;
Bucură-te, cel ce cu cunoştinţa cea bine dobândită te mândreşti;
Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii;
Bucură-te, Biserica firilor doimii;
Bucură-te, necuprinsa lăţime a dragostei celei îndoite;
Bucură-te, lungime a Dumnezeieştii rânduieli celei mai înainte de veci;
Bucură-te, neapropiată înălţime a teologiei;
Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei;
Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte ascuţită a descoperirilor;
Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucură-te, fântână adâncă a înţelepciunii de Dumnezeu;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 9-lea

Cu dor pipăind tainele cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înţelegătoare, spaimă şi uimire, odihnă şi bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe oratorii cei înţelepţi şi zadarnici în cuvinte, ca pe nişte neînţelepţi i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înţelepţirii de Dumnezeu şi limbă de foc a Dumnezeiescului Duh, şi ridicând pe cei ce cred, au cântat lui din inimă:
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, limbă cu foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, Petre, porumbiţa cea albă a bucuriei;
Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăbliţa tuturor fericiţilor;
Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, vistierul Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioşilor;
Bucură-te, podoaba darului cea preamărită;
Bucură-te, sărătură a focului ceresc;
Bucură-te, învăţătură a Luminii celei neasemănate;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 10-lea

Semn al dragostei Sale arătând Hristos paşterea oilor, „dacă Mă iubeşti, Petre”, ţi-a zis ţie, „paşte cu osârdie oile Mele!”. Pe care le-ai şi păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca dragoste şi cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

„Ce-mi este mie bogăţia şi slava şi desfătarea, care se strică?” Biserica lui Hristos vorbeşte: „A mea bogăţie şi slavă şi desfătare este Pavel”, dulce zicând şi preaînalt istorisind, pe care şi sărutându-l zicem unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara teologiei;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce viersuitoare;
Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, vioară care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucură-te, organ insuflat de suflările Mângâietorului;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare, care faci să răsune cele dumnezeieşti;
Bucură-te, canon, alăută şi muză a duhului;
Bucură-te, îndulcire încuviinţată a urechilor noastre;
Bucură-te, odihnă a tâmplelor noastre;
Bucură-te, cel prin care de idoli ne-am eliberat;
Bucură-te, cel prin care lui Hristos ne-am logodit;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 11-lea

Covârşind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos. Şi curăţându-ţi cele trei părţi ale sufletului, singur văzător nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te, şi Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumina cea dintâi, care din Fecioară a strălucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerele cele prealuminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu luminând şi ridicând pe toţi cu laude mulţumitoare a cânta ţie:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, calea celor rătăciţi;
Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor Lui preaalesule mărturisitor;
Bucură-te, că tu singur lămureşti a iadului golire;
Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor Învierea;
Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului asupra popoarelor;
Bucură-te, cel ce ai învăţat Evanghelia pe Marcu;
Bucură-te, primul luminător al neamurilor;
Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător;
Bucură-te, disc luminos al soarelui;
Bucură-te, urmare a neurmăritului Dumnezeu;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul al 12-lea

Te bucuri în chip de negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul învăţător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu Cel din fire unit, care cu punerea acum stai, şi de slava cea dumnezeiască te umpli cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cânţi lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce viersuire, cântarea cea întreit sfântă, Pavele, şi cu duhul, cu cuvântul şi cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt şi pe duh, prin închipuire pe cel dintâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu. Pentru aceea auzi:
Bucură-te, icoană a frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, a lumii celei gândite încă o dată descoperire;
Bucură-te, arătare a celor gândite;
Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur;
Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minţii lui Dionisie;
Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute;
Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucură-te, cel plin de roadele duhului;
Bucură-te, îndestulatule de darurile lui;
Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită;
Bucură-te, prin care Unimea a fost preaslăvită;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci, şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce glăsuiesc: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zic Icosul 1: Fără de început fiind…, Condacul 1: Pe cei ce împreună cu oamenii…,

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 1

Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor!

şi se face otpustul.

ganduridinortodoxie

7

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Pavel (29 iunie)

Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Cel tăiat pe cea netăiată…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cele ce sunt, numind Hristos cu dumnezeiasca cunoştinţă cele ce nu sunt, Preafericite Apostole Pavel, Acela din pântecele maicii tale te-a ales ca să porţi înaintea păgânilor dumnezeiesc numele Lui, care este mai presus decât tot numele, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăiere împrejur a opta zi săvârşind şi râvnitor părinteştilor aşezăminte, Sfinte Pavel, fiind şi din sămânţa iudaică şi din neamul lui Veniamin şi după Lege fariseu arătându-te, toate le-ai socotit ca nişte gunoaie şi pe Hristos ai dobândit, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestindu-ţi ţie strălucirea dreptei credinţe, ceea ce era să fie, Apostole Pavel şi stricarea înşelăciunii, Hristos arătându-Se în munte în chipul fulgerului, ochii cei trupeşti ţi-a întunecat, iar sufletul ţi-a înţelepţit cu cunoştinţa Treimii, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Maica lui Dumnezeu Celui Atotputernic, Ceea ce ai răsărit din seminţie împărătească, Stăpână şi care numai tu ai născut cu trup mai presus de fire pe Dumnezeu, Cel Ce împărăteşte peste toate, mântuieşte-mă de primejdii pe mine, cel ce cânt Fiului tău, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu sufletelor credincioşilor te-ai pus piatră de temelie de mult preţ, în capul unghiului, a Mântuitorului şi Domnului.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Totdeauna omorârea lui Iisus în trupul tău după adevăr, Sfinte Apostole Pavel, purtând-o, te-ai învrednicit vieţii cu adevărat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preafericite Apostole Pavel, roagă-te să se zidească pe temelia ta strălucirea virtuţilor celor lăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine acum te fericesc, precum mai înainte ai zis, Preacurată, toate neamurile omeneşti, cele ce se mântuiesc prin tine acum.

Cântarea a 4-a.

Irmos. Doamne şezut-ai pe Apostolii…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încălecat-a ca un leu sălbăticeşte pierzând Biserica lui Hristos Saul oarecând; dar a fost îmblânzit cu glasul dumnezeiesc al Mielului lui Dumnezeu şi turma, pe care o gonea, a fost încredinţată lui ca unui păstor.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce era să lumineze lumea s-a întunecat şi dânsul la Anania a fost trimis, dându-i luminare sufletului şi trupului, de dumnezeiască arătare vasul alegerii învăţându-se de la dânsul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin Sfântul Apostol Pavel după vrednicie Damascul s-a adăpat, că dintru acela ca din Rai oarecând, acesta a ieşit izvor mare de ape dumnezeieşti şi a adăpat din destul tot pământul cu cunoştinţa de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Surpat-a pe cei puternici de pe scaune Domnul, precum Fecioara şi Maica a zis şi pe cei flămânzi i-a umplut de dumnezeieşti bunătăţi, pe cei ce strigă cu credinţă: Slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Luminează-ne pe noi..

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu adevărată laudă ţi-ai ales, Sfinte Apostole Pavel, crucea Împăratului Hristos, pururea purtând-o ca o biruinţă.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie a vieţui este Hristos, iar a muri dobândă aleasă; căci cu dragoste împreună te-ai răstignit pentru noi, Apostole Pavel, Mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucuratu-te-ai după adevăr întru Domnul, Sfinte Pavel Cinstite, când ai ieşit din trup şi ai mers la Dătătorul de Viaţă Hristos Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te după adevăr Cămara fecioriei, Chemarea strămoaşei şi Dezlegarea blestemului strămoşului.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cele stricăcioase ale lumii defăimându-le, rănindu-te cu dragostea Stăpânului şi cu dorul mântuirii celei de obşte, ai voit a mărturisi de Dânsul, Sfinte Apostole Pavel, Fericite! Şi acum pentru lume roagă-te!

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După vrednicie ţi-a dăruit ţie Hristos viaţă în ceruri, Apostole Pavel; că aici cetate stătătoare n-ai poftit, fericite, credincioasă slugă fiind şi săvârşitor al tainelor Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un ales următor al Stăpânului şi ca cel ce s-a îmbrăcat într-Însul, Apostolul Pavel cu adevărat tuturor toate a fost, ca pe toţi să-i dobândească şi să mântuiască pe popoare; şi le-a mântuit cu adevărat, lui Hristos vânând marginile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Căutat-a spre tine Domnul, înnoind fiinţa mea ca un puternic, lucruri mari făcând, de Dumnezeu Născătoare, precum ai zis, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Şi m-a izbăvit prin tine din stricăciune Dumnezeul meu, ca un Milostiv.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori, căpetenia ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor şi odihnei Tale. Căci chinurile acelora şi moartea ai primit mai vârtos decât toată roadă, însuţi Cel Ce ştii cele din inimă.

Cântarea a 7-a.

Irmos: În câmpul Deiera…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-a, Hristoase, pecete şi cunună Apostolilor Tăi, cel ce a fost chemat în vremile cele mai de pe urmă şi cu osârdie pe toţi i-a întrecut, cu care credincioşii Bisericii cântă Ţie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măcar că a şi gonit mai întâi Biserica Ta Apostolul Pavel legatul, dar îndrăzneala cea dintâi o a întrecut cu râvna cea mai de pe urmă, că a adunat, Hristoase, neamurile cele ce strigă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu din Ierusalim ai propovăduit tuturor Evanghelia şi înconjurând împrejur tot pământul până la hotarele Iliricului, Sfinte Apostole Pavel, învăţând, ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru uimire ridicându-te, la al treilea cer ai ajuns, preafericite şi auzind graiuri negrăite, ai strigat: Slavă Tatălui Celui Preaînalt şi Fiului strălucirii celei de pe un Scaun şi Duhului Celui Ce încearcă arătat adâncurile lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca rouă pe lână întru tine, Fecioară, S-a pogorât Hristosşi Purtător de trup din tine a ieşit, împreunând cele risipite mai întâi şi pace pe pământ şi în cer dăruind; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmos: La muntele cel sfânt…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânit a fost de dragostea Ta, Apostolul Pavel şi cu bună schimbare s-a prefăcut, că n-a vieţuit lui şi pururea pomenitul, ci Te-a avut pe Tine Îndurate, vieţuind întru sine, întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Logodit-ai ca pe o mireasă Biserica a o pune înaintea Mirelui Hristos, că logoditor acesteia te-ai arătat, Sfinte Apostole Pavel, de Dumnezeu purtătorule. Pentru aceasta te mărim întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Nevoitu-te-ai cu bună nevoinţă şi sfârşindu-ţi alergarea ta, după lege, vistieria credinţei o ai păzit; pentru aceasta te-ai învrednicit, Sfinte Apostole Pavel, cununilor dreptăţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Scaunul Domnului cel în chipul focului; Bucură-te Mireasă, care nu ştii de mire, Fecioară. Bucură-te, Norule, care ai răsărit pe Soarele Dreptăţii, pe care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Întrecut-ai hotarul firii…

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închinămu-ne lanţului tău pe care pentru Hristos ca un făcător de rele l-ai purtat şi sărutăm rănile, Sfinte Apostole Pavel, cele ce le-ai purtat pe trupul tău cel lăudat şi de biruinţă purtător.

Stih: Sfinte Apostole Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum te-ai dezlegat, Apostole, la Cel de tine dorit neîncetat şi cu Acela împreună sălăşluindu-te ca o slugă, cu rugăciunile tale cele neîncetate, pe slugile tale la tine le trage.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Acum nici în chip întunecat şi nici în oglindă este văzut Domnul Hristos de tine, ci mai vârtos faţă către faţă îl vezi, în chip desăvârşit descoperindu-ţi ţie cunoştinţa Dumnezeirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul cel fără de trup, Cel Ce a voit a înnoi firea mea, L-ai primit şi pe Dânsul Întrupat L-ai născut, Fecioară. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat te slăvim.

ganduridinortodoxie

8

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Petru (29 iunie)

Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Nu este asemenea Ţie, Preaslăvite Doamne, căci cu mână tare ai mântuit pe poporul pe care l-ai câştigat, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mai-marele între Apostoli astăzi, ca pe cel întâi-chemat al lui Hristos, cu cântări de Dumnezeu insuflate după vrednicie să-l lăudăm.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce este mai înainte de veci, mai înainte de tine cunoscându-te, te-a rânduit, Preafericite Apostole Petru, ca pe un mai mare al Bisericii şi întâi pe scaun şezător.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu a zis că nu trup, nici sânge, ci Tatăl ţie ţi-a insuflat să numeşti pe Hristos Fiul Cel Adevărat al Dumnezeului Celui Preaînalt, Apostole.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Muntele cel Sfânt, Carul cel mai presus de gând, pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioară cu adevărat după naştere, să o lăudăm.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, fericite şi vistierie prea tare a Împărăţiei, gura lui Hristos Dumnezeu Cea Preadulce te-a arătat. Pentru aceasta te lăudăm, Sfinte Apostole Petru.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra Ortodoxiei tale a întărit Stăpânul Iisus Biserica neclintită, întru care, Sfinte Apostole Petru, pe tine te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este mai presus decât îngerii, Sfântul Apostol Petru în trup, că acestuia Hristos Dumnezeu i-a zis că va fi, întru luminată venirea Lui, judecător şi împreună şezător.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce nu ştii de nuntă, care pe Dumnezeu Întrupat L-ai născut, întăreşte-mă pe mine, cel ce mă clatin din pricina asuprelilor patimilor, că nu este Ajutătoare afară de tine, Preacurată.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Acesta este Dumnezeul nostru, Care din Fecioară, S-a întrupat şi firea omenească o a îndumnezeit, pe Care lăudându-L strigăm: Slavă, puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De oameni vânător dumnezeiesc, precum s-a făgăduit, Hristos pe tine te-a făcut, ţie întâi încredintâdu-ti turmele Bisericii Sale.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorul de viaţă Iisus, Cel Ce este rugat de tine, Care ţi-a dat ţie puterile Sale a lega şi a dezlega, Apostole Petru, să-mi fie Milostiv.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te cu deadinsul, Sfinte Apostole Petru, ca să se deschidă Împărăţia lui Hristos, celor ce cinstesc dumnezeiască pomenirea ta, cu credinţă neîndoită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doamnă cu totul Lăudată, de Dumnezeu Născătoare, gândurile mele cu rugăciunile tale curăţindu-le, arată-mă bine roditor, Maica Dumnezeului tuturor.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Cel Ce ne-ai câştigat pe noi popor ales, cu sângele Tău, Doamne, pacea Ta dă-ne-o nouă, păzind într-un gând turma Ta.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce din dragoste a luat îndrăznire către Dumnezeu, după vrednicie este minunat, vânătorul şi cel neînvăţat, făcând minuni preaslăvite cu harul.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu aur, nici argint pentru Tine, Hristoase, dumnezeiescul Tău Apostol, ci virtutea câştigând, s-a îmbogăţit cu puterea minunilor.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptatu-s-au gleznele şi paşii şchiopilor, cu cuvântul tău cel lucrător, că prin dumnezeiescul Duh, s-au săvârşit preaslăvite lucruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întrupatu-S-a Dumnezeu după Ipostas, Curată, din tine cu trupul unindu-Se, rămânând Nemicşorat Cel fără de trup, după dumnezeiasca fiinţă.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: În chit trei zile fiind Iona Hristoase, mai înainte Te-a însemnat pe Tine Cel fără de moarte, cum că aveai să fii mort de bunăvoie trei zile în pântecele pământului.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum de demult, Hristoase, pe Apostolul Petru, cel ce a umblat cu picioarele pe apă, cu dreapta Ta l-ai mântuit şi pe mine cel cufundat în viforul ispitelor celor cumplite, mă mântuieşte ca un Îndurat.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăsat-ai, Sfinte Apostole Petru, cele ce nu sunt şi la cele ce sunt ai ajuns, ca un neguţător oarecare! Şi cu adevărat ai dobândit pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce se nevoiau fără pricepere a ispiti pe Duhul cel Preasfânt, Apostole Petru, i-ai omorât; pe Care tu întâi Dumnezeu L-ai numit, lămurit arătându-L a fi Dumnezeu, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce este mai presus decât toată fiinţa, întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, cu buzele şi cu sufletul te vestim.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Pe propovăduitorii cei tari şi de Dumnezeu vestitori, căpetenia ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor şi odihnei Tale. Căci chinurile acelora şi moartea ai primit mai vârtos decât toată roadă, însuţi Cel Ce ştii cele din inimă.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Cuvinte Cel fără de început, Care ai fost întru început împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Fiule Unule-Născut, bine eşti Cuvântat şi Preaînălţat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După dumnezeiasca rânduială a milostivirii lui Hristos învăţându-te a urma, te-ai eliberatmai înainte de patimă, Apostole Petru, a cădea în viforul lepădării.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie, celui întâi chemat şi foarte iubit, ca celui între Apostoli cu bună slavă întâi pe scaun şezător, Hristos S-a arătat întâi după ce a înviat din mormânt.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădarea ta cea de trei ori, cea mai înainte de patimă vindecând-o Stăpânul, cu întrebarea de trei ori cea de Dumnezeu grăită, Sfinte Apostole Petru, a întărit dragostea ta.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai întâi pe tine te-a pus, Apostole Petru, mărturisitor iubirii celei spre Hristos, Cuvântul Cel Ce ştie toate ca un Dumnezeu. Pentru aceasta şi turma Sa cea iubită ţie ţi-a încredinţat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară, Maica Mântuitorului Hristos, Mărirea tuturor cetelor cereşti şi Bucuria Sfinţilor Apostoli, împreună cu ei, roagă-te Fiului tău, ca să ne mântuiască pe noi, robii tăi.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Cel Ce toate le porţi cu puterea Ta cea negrăită, Hristoase, pe cuvioşii Tăi tineri, în văpaie i-ai rourat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile îţi vor întinde şi pe Cruce te vor încinge, Stăpânul mai înainte zicând, Sfinte Apostole Petru, ţi-a poruncit ţie, să-I urmezi Lui, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul Darului, pe Enea cel slăbănog cumplit şi pe Tavita cea moartă, minuni făcând, o ai înviat, pe cei ce strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristoase, Cel ce ai arătat Apostolului Petru a fi păgânii curăţiţi cu raza Duhului, curăţeşte-mi şi mie gândurile, celui ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, întunericul sufletului meu, cu rugăciunile tale gonindu-1, luminează-mă pe mine cel ce strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Pe tine Mireasa cea Preaslăvită şi Născătoarea de Dumnezeu cea Preasfântă, care ai născut pe Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute, cu cântări te slăvim.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Darul tău cel preaînalt se măreşte după vrednicie, că umbra ta, Sfinte Apostole Petru, alungă patimile neputincioşilor. Pentru aceasta pe tine te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Simon vrăjitorul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, cel ce s-a ridicat cu năluciri spre înălţimea cerului, surpându-l cu dumnezeiască putere, negrăit Apostolul Petru se fericeşte.

Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegare de greşeli cu rugăciunile tale şi luminare inimii şi veselia duhului dă celor ce laudă pomenirea ta, Apostole.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu zămislind Fecioară, de Dumnezeu Născătoare te numeşti după vrednicie. Pentru aceasta credincioşii cu un glas slăvindu-te, cu cântări te mărim.

Comentarii Patristice – Evanghelia vindecării slugii sutașului

1

Duminica a 4-a după Rusalii (Ev. Matei 8, 5-13 – vindecarea slugii sutașului)

(Mt. 8, 5) Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L.

Unii spun că sutașul, prin înfățișarea faptelor, a sugerat motivul pentru care nu a adus pe slujitorul său la Iisus, spunând:Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit, ca și cum ar fi fost pe cale să-și dea ultima suflare sau chiar după cum a spus Luca, era să moară (Lc. 7, 2) . După părerea mea, motivul pentru care nu l-a adus cu el a fost un semn în sine al credinței sale, chiar mai mare decât a celor care l-au coborât pe paralitic prin acoperiș (Lc. 5, 19) . Deoarece sutașul știa sigur că era destul să poruncească pentru a ridica pe sluga sa, nu a mai considerat necesar să o mai aducă.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 26.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 6) Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.

El folosește cuvântul băiat (explicația lui Teodor vine de la faptul că pais poate însemna atât fiu, cât și slujitor – n.tr.) pentru a se referi la sluga casei. Luca arată aceasta vădit, numindu-l slugă sau slujitor.

(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 4I.A, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 8, 7) Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.

Ce a făcut Iisus? Ceva ce nu mai făcuse înainte. Dacă alte dăți doar împlinea dorința celor care-i cereau câte ceva, acum dimpotrivă,se implică mai mult. Se oferă nu numai să-l vindece dar să și vină în casa sa. Din aceasta aflăm despre marea credință a sutașului, căci de nu i-ar fi oferit asta și i-ar fi spus, Mergi în drumul, fie ca sluga ta să se vindece,noi nu am fi cunoscut toate acesta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 8) Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.

Când Domnul i-a spus sutașului că va veni în casa lui să-i vindece sluga, el a răspuns: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Găsindu-se nevrednic, s-a arăta pe sine vrednic ca Hristos să vină nu doar în casă ci și în inima sa. Nu ar fi spus aceasta cu o așa mare credință și smerenie dacă nu L-ar fi primit deja în inima sa pe Cel care avea să-i vină în casă. Pentru Hristos nu ar fi fost nici o bucurie să intre în casa sa și să nu intre în inima sa. Căci Domnul smereniei, atât prin cuvânt,cât și prin faptă, a șezut și în casa unui fariseu mândru, pe nume Simon și, deși a șezut în casa lui, în inima lui nu era loc. Căci în inima lui, Fiul Omului, nu a putut să-și plece capul (pentru a se odihni n.tr.) (Mt. 8, 20) .

(Fericitul Augustin,Predica 62.1,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 8) Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.

Este curios că, atunci când Marta, care era foarte apropiată de Iisus,a zis ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da (Lc. 11, 22) , a fost departe de a fi lăudată, ci dimpotrivă,a fost corectată de către Domnul pentru că nu grăise chiar potrivit… Căci Iisus o învăța că El însuși este fântâna a toate lucrurile bune, învierea și viața, ca și cum ar fi spus:Nu aștept să primesc puterea, căci este deja în mine.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 26.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) .

*

(Mt. 8, 9) Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.

A fost un semn al înțelepciunii sutașului că, doar gândind în sinea sa ce ar fi fost cu putință, a crezut asemenea lucruri despre Hristos. Căci spune:că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Sutașul nu a venit la Hristos ca la Fiul lui Dumnezeu și Domn a toată creația (la acea vreme, înainte de răstignire, aceasta nu era cunoscută nici chiar de ucenici) . Dimpotrivă, a venit la El ca la un om care, datorită virtuților Sale, a primit de la Dumnezeu o autoritate mai mare decât a oamenilor. Pentru aceasta spune căci și eu sunt om. De-ndată ce i-a spus spune doar, ceea ce poate părea potrivit doar lui Dumnezeu, pe bună dreptate adaugă și mărturia:căci și eu sunt om, de parcă ar fi zisnu ar fi nimic incredibil dacă tu, un om care a primit autoritatea de la Dumnezeu, ai putea face asemenea lucru, de vreme ce și eu, un om ca tine, am în stăpânire și sunt pus peste ei ca să le comand așa cum doresc.

(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 41 A, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 10) Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.

Hristos se găsește uimit de către sutaș. Își îndreaptă atenția către el și-l onorează cu darul împărăției, chemând și pe alții la același zel.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 26.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) .

*

(Mt. 8, 10) Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.

Omul acesta era dintre neamuri, căci era până la urmă un sutaș al oștilor Imperiului Roman pe tărâmul evreiesc. Acest om se afla în comanda oștilor de acolo, în măsura în care putea un sutaș. Era sub ascultare și avea sub ascultare. Ca subordonat, era supus; ca unul ce avea subordonați, poruncea… Chiar dacă Domnul nu a intrat fizic în casa omului, a fost prezent în toată măreția Sa, vindecându-i credința și sluga. Cu toate acestea, același Domn apăruse trupește între oamenii legământului Său. Nu s-a născut într-o altă țară. Nu a pătimit, nu a călcat, nu a îndurat suferințele sale omenești și nici nu făcut minuni în alte țări. Totuși, prin sutaș, s-a împlinit proorocia: cel pe care nu-l cunoșteam m-a slujit. Și cum L-a recunoscut sutașul? Prin ascultând de mine prin auzul urechii (Ps. 17, 48) .

(Fericitul Augustin,Predica 62.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 11-12) Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Bagă de seamă cum ceea ce ai auzit în Evanghelie, ca ceva ce are să vină, s-a petrecut deja. Iisus laudă credința sutașului, a cărui trup nu era din partea locului dar al cărui duh era din casa credinței. Lui i-a spus Hristos, mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară. Care fii ai împărăției? Vorbește despre oamenii legământului, care au primit și Legea. La ei au fost trimiși proorocii. Lor li s-a dat templul și preoția. Ei au sărbătorit anticipările celor viitoare, simbolic, dar fără să fie conștienți de prezența lor reală. De aceea, vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Ciudat, nu-i așa? Că ei vor fi alungați, în timp ce creștinii de la răsărit și de la apus vor fi chemați să participe la ospățul ceresc, cu Avraam, Isac și Iacov, a căror pâine este dreptatea și a căror cupă este înțelepciunea.

(Fericitul Augustin,Predica 62.6,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 8, 13) Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.

La Dumnezeu nu există silă. În permanență ne vrea doar binele și dă oamenilor și îngerilor (și ei ființe raționale) , cărora le-a dat și puterea de a alege, doar sfaturi de nădejde. Cei ascultători au ceea ce este bun în mod liber și pe bună dreptate. Este dat de Dumnezeu, dar de către ei păstrat… Duhul omului are voință liberă de la început, și la fel și Dumnezeu, după al cărui chip și asemănare a fost creată lumea. Omul este îndemnat să se țină cu putere de ceea ce este bine și prin aceasta să asculte de Dumnezeu, ceea ce nu se referă numai la fapte, ci și la credință. Dumnezeu a lăsat să existe în om libera voință ca să poată fi folosită de către om…după cum se arată și în răspunsul lui Iisus către sutaș: Du-te, fie ţie după cum ai crezut.

(Sfântul Irineu al Lyonului, Contra ereziilor 3.37.1, 4-5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie

1

Condacul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

*

Troparul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul 4

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

*

Troparul Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul 2

Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.

***

1

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, şi acum plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.
Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, aşa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.
Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile şi cunoscuţii şi toţi se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinşi cu mare dorinţă pentru Mesia Cel aşteptat, deşi nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea naşterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înşii spre bucurie, Sfântul Duh veselind inimile lor, ca şi cum le dădea o înştiinţare pentru câştigarea aşteptării lor.
Şi în ziua a opta au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi toţi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soţie de prooroc şi născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăşi plină de darul proorociei. Deci ea prooroceşte a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avându-şi legată limba cu amuţire şi nu putea să spună soţiei sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său şi a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfântul Duh fiind povăţuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut prooroceşte şi venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu şi i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerând o tăbliţă, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Şi îndată s-a deschis gura lui Zaharia şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.
Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mâna, aceea a grăit şi cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizându-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica şi mirarea pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfinţitei seminţii a lui Aaron; iar de la Ierusalim şi până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, şi se numea „cetatea muntelui”, pentru munţii săi cei înalţi, iar hotarele ei se numeau „părţile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculându-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei – adică în Hebron -, şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei.
Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult şi grăiau între ei: Ce va să fie pruncul acesta? Că mâna Domnului era cu el şi Dumnezeu înmulţea într-însul darul Său şi-l păzea de sabia lui Irod, căci despre minunata naştere a lui Ioan ajunsese vestea până la Irod, care se mira de aceea şi zicea: Ce va să fie pruncul acesta ? Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebând de Impăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei?” Şi, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu era foarte departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări.
Şi îndată Sfânta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan şi a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfântul Zaharia, precum se scrie în viaţa lui, era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzându-se Sfânta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Şi când a văzut de sus pe ostaşi cercetând cu de-amănuntul şi apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu fiul său!” Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela şi, primind-o pe maică înăuntrul său, s-a ascuns de ucigaşii care o căutau. Iar ostaşii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.
Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău, Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu ştiu unde este!” Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară şi a poruncit, că, dacă nu-şi va da fiul, atunci să-l ucidă şi pe el. Deci s-au dus nişte ucigaşi sălbatici ca nişte fiare, sârguindu-se să-şi săvârşească porunca, şi au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!” Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigaşii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osândă. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse lor acolo o peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade, iar când era vremea mâncării, acel pom se pleca şi-şi dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica.
Apoi, după patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, maica Mergătorului înainte, a murit în peştera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea şi acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie şi să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Deci pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

1

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie, 24 iunie)

Troparul, glasul al 4-lea

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane proorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane proorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane proorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Proorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane proorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Proorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a proorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Proorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane proorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, proorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al proorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane proorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (1)

Troparul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii te rog îneacă-i, ca Ţie, ca întru-o alăută întru omorârea trupului, să-ţi cânt cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Luceafăr de dimineaţă frumos mergând înaintea Soarelui, odrasla calei sterpe a propovăduit arătat naşterea cea din Fecioară acum la toată lumea, luminând marginilor lumina dreptei credinţe şi a Darului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prooroc al Celui de sus te vei chema cu adevărat, că vei merge înaintea feţei lui Hristos, a strigat Zaharia către tine, fiul său, Ioane prealăudate, de Preasfântul Duh fiind purtat, ca să găteşti calea Făcătorului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele lui Gavriil auzindu-le Zaharia, dumnez eieştii vestiri s-a arătat neplecat şi cu tăcere a fost osândit; însă s-a dezlegat degrab de aceasta, că s-a născut glasul Cuvântului, Ioan Înaintemergătorul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetatea lui Dumnezeu Împăratul tuturor, Locaşul lui Dumnezeu cel curat, Vistierie cinstită, de Dumnezeu Născătoare, Preacurată, păzeşte moştenirea ta care pururea te laudă pe tine şi cinsteşte cu credinţă naşterea ta.

Cântarea a 3-a.

Irmosul: Nu întru înţelepciune, în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânească naşterea cea din Fecioară se săvârşeşte şi încă şi a slugii celei iubite, cea din maică bătrână şi stearpă cu adevărat, că înaintea minunii merge minunea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cea bătrână şi stearpă, pe Fecioara Maică a sărutat, cunoscând fără minciună, căci cu naşterea aceleia se va dezlega legătura stărpiciunii, prin voia lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Întrupat, neştiind de nuntă, pe mine cel învăluit cu asuprelile patimilor mă întăreşte; că nu este altă Ajutătoare afară de tine, Preacurată.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Cel Ce sade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a izbăvit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Taină merge înaintea tainelor celor de negrăit, cu înnoirea aşezământului legii celei fireşti, înainte vestind dezlegarea durerii, îndreptarea acesteia, Hristos şi îndumnezeirea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Isaia despre partea Tatălui mai înainte a grăit către Fiul, Cel Ce avea să Se întrupeze: iată Eu voi trimite înaintea feţei Tale înger pământesc; cel întocmai cu îngerii, care va striga: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să slujesc Stăpânului ca o slugă m-am născut, că spre aceasta am venit; să vestesc venirea Lui şi mai înainte să încredinţez naşterea Lui cea din Fecioară, bătrâna cea stearpă cu preaslăvire odrăslind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta de Dumnezeu Născătoare, întru care a binevoit a Se sălăşlui, ca întru o Casă bine mirositoare, Cuvântul Tatălui, Dumnezeu cel Preaînalt, nu s-a stricat la pântece, nici dureri n-a îndurat, că a născut pe Emanuel, Dumnezeu şi Omul.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Acum Mă voi scula după proorocie, a zis Dumnezeu, acum Mă voi preaslăvi, acum Mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut şi la lumina cea minunată a Dumnezeirii Mele îl voi înălţa.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul a răsărit pe propovăduitorul cel adevărat, pe glasul cel ce a propovăduit tuturor cu limba Duhului, pe Fiul Fecioarei, dreptatea care s-a arătat din cer prin materia trupului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pusu-te-a pe tine Domnul sfeşnic adevărat al lui Hristos, ca să luminezi pe toţi; iar pe cei ce vrăjmăşesc Lui, să-i îmbraci în ruşine ca într-o haină şi pe Fiul Cuvântul lui Dumnezeu fără minciuni să-L propovăduieşti.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se veseleşte toată făptura dumnezeieşte întru naşterea ta, că tu, Înaintemergătorule, înger pământesc şi om ceresc te-ai arătat, pe Dumnezeul ceresc Întrupat mai înainte vestindu-L nouă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din Tine Tatăl, Cuvântul, Cel Ce este împreună cu Tine pururea Veşnic şi Nedespărţit, Se naşte ca Fiu Unul-Născut, iar în cele mai de pe urmă din Fecioară, Acelaşi de la Duhul Sfânt S-a întrupat.

Cântarea a 6-a.

Irmosul: Venit-am în adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe; ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Dumnezeu Cuvântul L-ai cunoscut ca un Prooroc în pântecele maicii Tale şi prin limba ei lucrând, de Dumnezeu ai grăit, în cămară întunecată văzând Lumina cea Neapropiată.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără tăcere ca un glas al celui ce strigă pe Mântuitorul lumii, Botezătorule, nu înceta rugându-L ca să dezlege stârpiciunea sufletească a celor ce laudă naşterea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sălăşluire Dumnezeirii celei Neîncăpute, pântecele tău s-a arătat Curată, de Dumnezeu Născătoare, spre care cetele cereşti fără temere a privi nu pot.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului nebunie socotind-o, în mijlocul văpăii au strigat: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întunecată era mai înainte toată firea pământenilor, o Înaintemergătorule! Ci tu, Luceafărul cel de dimineaţă, te-ai arătat strigând: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Firea cea bolnavă toată o a vindecat naşterea ta din cea stearpă, învăţând-o, Înaintemergătorule, să cânte: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Născutu-te-ai, Înaintemergătorule, din cea stearpă, că stearpă făcându-se Legea, a venit cu adevărat Harul, strigând lui Hristos: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preacurată Binecuvântată, roagă-te pentru noi, cei ce ne rugăm ţie; căci spre tine nădăjduim toţi şi strigăm ţie: Stăpână, nu trece cu vederea pe robul tău.

Cântarea a 8-a.

Irmosul: Îzbăvitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slugă de Lege dătătoare a fost Moise, iar Iisus este Dumnezeu al Legii celei Noi; iar acum Înaintemergătorul, ca un Mijlocitor al amândurora cântă: Toate lucrurile bine cuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pântece pustiu turtureaua a venit şi ca o dumbravă de Dumnezeu sădită acum a adus Bisericii pe Înaintemergătorul lui Hristos şi cântă: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul şi-L preaînăltati întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Poporul cel de Dumnezeu purtător, neamul cel sfânt, urmaţi pe turtureaua lui Hristos şi dulce cântaţi, întru curăţenie vieţuiţi: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cea Curată şi Fecioară să o cinstim, care a zămislit în pântece mai presus de fire, spre mântuirea noastră, pe Cuvântul Cel fără de început şi Nezidit, Căruia şi cântăm: Binecuvântaţi lucrurile pe Domnul.

Cântarea a 9-a.

Irmosul: Taina lui Dumnezeu cea ascunsă şi nespusă, întru tine, Preacurată Fecioară, arătat se săvârşeşte, că Dumnezeu pentru milostivire dintru tine S-a întrupat. Pentru aceea pe tine ca pe o Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată, glasul Înaintemergătorului este de faţă înaintea inimilor celor sterpe şi pustiite, strigând: Gătiţi acum calea lui Hristos că vine întru slavă, Căruia plecându-ne îl slăvim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce de demult întru Preasfântul Duh arătat ai propovăduit pe Fiul, Mielul lui Dumnezeu, Înaintemergătorule, care ridică păcatul lumii, turmei tale cere-i dezlegare de greşeli.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce stăpâneşti toate făpturile, dăruieşte poporului tău semne de biruinţă, punând pe vrăjmaşul supus Bisericii, ca să te slăvim pe tine ca pe o Născătoare de Dumnezeu.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ca un soare luminos din pântecele Elisabetei, a răsărit nouă fiul lui Zaharia şi a dezlegat amuţirea părintelui său şi tuturor popoarelor cu îndrăznire multă a strigat: îndreptaţi căile Domnului, pentru că Acesta va slobozi şi va mântui pe cei ce aleargă la dânsul. Pe Acesta pe care L-ai propovăduit, Sfinte Ioane, roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti de înfricoşătoare Taina naşterii tale, cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om s-a ţinut şi a luat început Cel mai înainte de veci şi cu lapte s-a hrănit, Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita bunătate; şi pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu după adevăr lăudându-te, te slăvesc.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (2)

Troparul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmos: Deschide-voi gura mea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se împodobeşte acum Biserica cu harul Duhului şi se luminează şi se înfrumuseţează ziua naşterii Înaintemergătorului, cu veselie cinstind şi lăudând.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitorul darului şi cel mai luminos decât Luceafărul, pe Soarele slavei l-a vestit astăzi şi strălucirea Lui care avea să se arate, mai înainte o a propovăduit acum marginilor tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Noaptea necredinţei de pe pământ se goneşte, întru naşterea ta, Înaintemergătorule şi razele harului la marginile lumii se revarsă, că tu vesteşti pe Soarele cel Neapus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoştinţa zămislirii tale o a arătat naşterea celei sterpe, Preacurată, mai înainte vestind şi însemnând naşterea ta cea fără de sămânţă, că rod din pântece neroditor a adus.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul ieşirii tale din cea stearpă, dezlegând legătura glasului părintesc, slăvite, ai propovăduit limpede acum dumnezeieştile mai înainte însemnări ale pogorârii lui Hristos, celei mai presus de minte.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din cea stearpă neroditoare răsărind vestitorul bunei rodiri celei întru Hristos, a tăiat cu securea propovăduirii neînţelepţirea cea stearpă şi neroditoare a iudeilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Razele harului celui nou au strălucit astăzi luminat întru naşterea ta, Înaintemergătorule şi vorbele întunecate cele de demult şi chipurile Scripturii celei umbroase a trece au început.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegat-a naşterea ta, Fecioară, legătura osândirii omeneşti şi printr-însa ne-a adunat pe noi cu harul, binecuvântând pe toţi, cei ce te cinstim pe tine, de Dumnezeu Născătoare.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Sfatul cel neurmat…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râurile îşi gătesc curgerile şi Iordanul mai înainte îşi împodobeşte apele, văzând astăzi născut din cea stearpă pe sluga Stăpânului său.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Darurile bunătăţii Făcătorului se arată de sus, răsărind Luceafărul pe pământ şi propovăduind strălucirea şi venirea Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trâmbiţa cea cu mare glas, Sfântul Ioan, astăzi se naşte pe pământ din cea stearpă şi vesteşte oamenilor pe Domnul, Împăratul, Cel Ce S-a născut în chip de negrăit din cea Curată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, ca pe Ceea ce eşti Plinirea chipurilor şi asemănărilor celor din umbră, Preacurată, toţi proorocii te laudă cu glasuri, mai înainte vestind tuturor slăvirile şi minunile tale.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se întăreşte firea, cea care slăbise mai înainte, spre rodirea de fii a celor buni, din pântece sterp născându-te tu şi celor muritori se propovăduieşte viaţa, întru naşterea ta, preamărite Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făclia cea nestinsă din cea stearpă ieşind, a vestit pe Soarele slavei, Cel Ce avea să răsară din Fecioară, Care pe toţi oamenii a luminat cu lumina pogorârii Sale prin har.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Se leagă limbile cele mult grăitoare ale necredinţei, iar buzele credincioşilor se lărgesc spre slava şi cântarea Domnului tuturor, Înaintemergătorul aceasta pe pământ astăzi vestind-o şi limpede mai înainte propovăduind-o.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu graiuri prooroceşti Elisabeta slava ta, Preacurată, slăvind, măririle naşterii tale celei dumnezeieşti, bucurându-se, le-a propovăduit în chip vădit, că tu eşti Veselia tuturor şi Lauda.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sabie cu două ascuţişuri, naşterea ta, Înaintemergătorule, vrăjmaşul cel oştitor a luat, că tu ai propovăduit omorârea lui şi învierea oamenilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiasca bogăţie din dumnezeiasca înălţime s-a arătat spre toate în chip luminat, a moştenirii fieşti şi a darului oamenilor, născându-se astăzi propovăduitorul lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Miruri cu bună mireasmă pustia izvorăşte cu înţelegere, vestirile cele din naşterea ta, din cea stearpă prelăudate, luând din Mirul Cel Nedeşertat Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscându-te pe tine numai, Stăpână, a fi Maică a lui Dumnezeu, mai înainte a săltat dumnezeiescul Înaintemergătorul în pântecele maicii sale, Curată şi slăvirile tale mai înainte le-a propovăduit.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

Cântarea a 7-a.

Irmos: N-au slujit făpturii…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a făcut toate cu Duhul ca un Domn şi Făcătora toate, din maică stearpă rod a adus astăzi pe Înaintemergătorul şi cu firea omenească cea neroditoare va rodi cele dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum a înviat cu naşterea ta pântecele maicii tale cel omorât de viaţă Dătătorul Hristos, aşa prin propovăduirea ta a sculat şi a întărit, Înaintemergătorule, nădejdile oamenilor cele omorâte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai presus decât soarele pe tine dumnezeiesc luminător pustiul primindu-te, prealăudate, frumos prin tine se luminează şi se împodobeşte şi împreună cu toate, binecuvântează pe Domnul şi Dumnezeu în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Drepţii de demult căutau, Preacurată, a vedea slava ta pe care o vedem noi şi cu credinţă te cinstim pe tine şi strigăm, Preaslăvită: Binecuvântat este rodul pântecelui tău, Stăpână.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Tinerii în dreapta credinţă…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prieten şi apostol al Făcătorului şi Propovăduitor şi Botezător şi dumnezeiesc Înaintemergător, Mărturisitor şi Învăţător, Mijlocitor şi Înger şi Slujitor şi Rugător al nostru a fi, prealăudate, din cea stearpă ai ieşit, acestea mai înainte însemnându-le cu cuvintele şi cu faptele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschisu-s-au visteriile darurilor Legii Noi, Înaintemergătorule al lui Hristos şi obişnuinţa jertfelor celor de demult întru naşterea ta s-a oprit şi a încetat, iar poporul cel nou cântă şi preaînalţă pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca nişte flori frumoase ale dumnezeiescului Cuvânt împletind cu laude cunună, ţie astăzi o aducem, Înaintemergătorule prealăudate şi cu mulţumită strigăm lui Hristos, Dătătorului de cununi: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legătura amuţirii mai înainte s-a dezlegat Fecioară, prin naşterea ta şi buzele s-au deschis spre lauda Celui Născut al tău, ale noastre celor ce te lăudăm pe tine şi strigăm către Dânsul: pe Domnul lăudati-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Tot neamul pământesc…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Porţile dumnezeieştii lumini astăzi încep a se deschide şi mai înainte se vesteşte închiderea cămărilor întunericului; că Propovăduitorul şi Înaintemergătorul lui Hristos la lumina vieţii ieşind, acestea le-a propovăduit şi prin glasul părintesc le-a întărit.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ploaia cea înţelegătoare, cea din norul şi rădăcina cea neumedă, Înaintemergătorul, tuturor a propovăduit că urmează să vină curgerea cea cerească a izvorului păcii, spre înnoirea firii omeneşti întru Duhul, ca să înmulţească rodurile harului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un cer cu stele se luminează şi se împodobeşte Biserica astăzi, cu dumnezeieştile haruri ale Înaintemergătorului şi laudă naşterea lui, slăvind şi lăudând pe Domnul tuturor, ca pe un solitor al darurilor celor mai bune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Apa vieţii, Domnul, din tine a izvorât Dumnezeiască Mireasă şi ne-a spălat şi ne-a sfinţit pe noi cei ce L-am primit pe Dânsul cu credinţă şi moştenitori împărăţiei Sale ne-a arătat pe noi, cei ce lăudăm bunătatea Lui şi pe tine cu dragoste fierbinte te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ca un soare luminos din pântecele Elisabetei, a răsărit nouă fiul lui Zaharia şi a dezlegat amuţirea părintelui său şi tuturor popoarelor cu îndrăznire multă a strigat: îndreptaţi căile Domnului, pentru că Acesta va slobozi şi va mântui pe cei ce aleargă la dânsul. Pe Acesta pe care L-ai propovăduit, Sfinte Ioane, roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti de înfricoşătoare Taina naşterii tale, cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om s-a ţinut şi a luat început Cel mai înainte de veci şi cu lapte s-a hrănit, Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita bunătate; şi pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu după adevăr lăudându-te, te slăvesc.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (3)

Troparul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pe îngerul cel ceresc mai înainte, slăvit înseninător al naşterii tale celei dumnezeieşti, te-ai arătat înger pământesc şi om ceresc, Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înălţimea vieţii celei mai presus de fire, ca un cer şi ca o tărie cuvântătoare te-ai arătat, câştigând pe Hristos ca pe un Soare în mijloc şi virtuţile ca nişte stele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scumpă este moartea ta, înţelepte, înaintea Domnului Celui ce S-a jertfit pentru noi şi partea cea bărbătească ca pe un miel cuvântător ai purtat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sălăşluindu-Se întru tine Mântuitorul, Pruncă, a izgonit păcatul cel cu adevărat de multe lucrări, Cel Ce S-a sălăşluit în mine şi m-a arătat pe mine locuitor al Raiului.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odrasla cea cu multe flori a pântecelui celui neroditor arată sufletul meu cel fără de rod mult roditor de odraslele cele bune, ca o vie prăsitoare, ce izvorăşte strugurii cei dulci ai virtuţilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din rădăcina cea cu adevărat sfinţită şi din sămânţa cea curată a odrăslit ramură înfrumuseţată şi roditoare de sfinţenie şi pe Hristos, Cel Ce a răsărit din Iesei, rădăcina cea dumnezeiască, Odrasla Cea purtătoare de viaţă o ai botezat, fericite.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suspinurile cele neîncetate şi lacrimi dese, inimă înfrântă şi duh smerit, plângerea cea lucrătoare de lumină şi căldura umilinţei şi pururea dorire de cele viitoare dăruieşte-mi-le mie, prealăudate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odrăslind din rădăcina cea de pe pământ, Odrasla Cea pururea Înfloritoare şi Înfrumuseţată, Odraslă a firii, ai odrăslit pe Hristos, Floare a Dumnezeirii, Preacurată Stăpână, căci te însemna pe tine toiagul lui Aaron.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne..

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ajunge gura omenească a te lăuda pe tine, pe care te-a lăudat gura lui Hristos cea Dulce şi Izvorâtoare de miere şi plină de viaţă şi Dătătoare de cuvânt tuturor; primeşte dar cântarea mea, cel ce ştii dragostea şi această rugăciune a mea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curată s-a arătat inima ta, Înaintemergătorule, încăpere de mir al Duhului Celui Sfânt, care frumos miroase cu faptele cele bune, cu tămâia înţelegerii, cu dulceaţa facerilor de bine; deci fericiţi sunt câţi sunt curaţi cu inima, că pe Dumnezeu, zice, aceia îl vor vedea.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăierea securii lângă rădăcină se apropie şi se mărturiseşte că tot pomul care nu face roadă bună cu tăietorul se taie şi în focul gheenei se aruncă. Pentru aceea suflete al meu cutremură-te şi adu roade de pocăinţă.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai avut viaţă în ceruri, dobândit-ai cetatea care îşi are temelia neclintită; că nu ai poftit cetate aici, ci Ierusalimul cel petrecător, pe cel slobod aievea, pe maica lui Pavel, pe Sionul cel de Sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Credinţa cea fierbinte se propovăduieşte, iar nu spunerea înfricoşătoarei tainei tale, Doamnă; că socotindu-se aceea, nicidecum nu este grăită; şi privindu-se este neajunsă, căci cu tine se îndepărtează şi ajunsă fiind, fuge şi se arată şi doar puţin se descoperă.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba cea ritoricească şi cuvintele celor ce tună filozofie şi puterile graiurilor celor ce cu numărul aleargă şi cu aşezare şi înţelegerea cea cu împletituri înalt glăsuitoare, nu pot după vrednicie a te lăuda pe tine.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nor purtător de grăsime care stropeşti ploaia înţelegerii şi pe cei topiţi de tot de văpaia necunoştinţei îi rourezi cu rouă neîncetat, Înaintemergătorule, Hristos te-a arătat pe tine.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu harurile neputrejunii şi cu dumnezeieşti faceri de bine şi cu daruri mă îmbogăţeşte pe mine, care am sărăcit şi sunt gol de tot felul de faptă bună şi mă îmbracă cu mântuitorul tău acoperământ, ca şi cu o haină dumnezeiască.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gânduri spurcate şi cugete făcătoare de putrejune odrăslind sufletul meu, cu mărăcinii patimilor s-a împădurit; pe care materie curăţind-o cu focul rugăciunilor tale celor învăpăiate, fericite, frica lui Dumnezeu seamăn-o în el.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară cea Numită cu numele Stăpânesc, Cetatea Împăratului Hristos, care se veseleşte de repejunile Râului Celui Înţelegător; unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc, acolo aşează pe ticălosul meu suflet.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ci şi când ai fi fost netrupesc şi nematerialnic, Botezătorule, nemurirea celor nematerialnici învăţându-te întru muritorul şi materialnicul trupul tău, cu desăvârşita iubire de înţelepciune te-ai împodobit postind şi te-ai făcut părtaş firii celei îngereşti şi celei omeneşti.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prea luminos este între stele soarele, între vremi mai dulce este primăvara, iar întru toată adunarea sfinţilor, tu eşti ca un soare deasupra stelelor, cu neasemănată mărime peste toată fiinţa îmbogăţindu-te.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare apărătorule al creştinilor, mângâietor cald al păcătoşilor, ritor al împărăţiei cerurilor, cel ce introduci în împărăţie prin Botezul cel dumnezeiesc, Propovăduitorule al pocăinţei, cu chipurile pocăinţei, întăreşte-mă pe mine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu Scară eşti, Stăpână, de o potrivă cu cerul, de la pământ până la cer fiind întinsă, tu întru adevăr eşti Uşa cea Neumblată şi mai vârtos Năstrapă cu totul de aur şi Pod care treci la ceruri şi deschizi urcările la viaţă.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că pe Cel pe care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-ţi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu Prooroc Propovăduitor, împreună şi Înaintemergător.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vârful proorocilor, pecetea apostolilor şi începerea pustnicilor; săvârşirea drepţilor, întărirea mucenicilor, Hristos te-a arătat pe tine, fericite, adevăratul cap a toată Biserica.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pântecele maicii te-ai umplut de Duhul Sfânt, Înaintemergătorule şi băutură beţivă şi vin nu ai băut, precum a zis părintelui tău Îngerul; pentru aceea, înaintea lui Dumnezeu te-ai numit mare.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a botezat pe oameni în foc cu Duhul Sfânt mai înainte, numai cu focul gheenei îi va boteza mai pe urmă, pe cei ce nu cred Lui, de al căror botez amar, Botezătorule, mântuieşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Năstrapa cea Neînsufleţită de demult, pe tine Năstrapa cea Însufleţită te-a cuvântat, Stăpână, că ai purtat pe Hristos, Mana vieţii, care amărăciunea morţii o ridică şi dă lumii adevărată dulceaţă şi luminare.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apă dulce de băut le-a izvorât popoarelor lui Israel, celor neplecate şi neînţelegătoare, prin lovirea toiagului, piatra cea fără de umezeală şi vârtoasă şi netăiată; iar din coapsele cele sterpe şi neroditoare, nouă ne-a curs Râul vindecărilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude săvârşesc pomenirea ta, Proorocule, soborul drepţilor, mulţimea proorocilor, ostile mucenicilor şi alcătuirea pustnicilor, cetele preacuvioşilor şi ale tuturor sfinţilor, că pomenirea drepţilor adevărat este cu laude.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cerul cel însufleţit, cel în frumuseţat cu faptele cele bune ca şi cu stelele, soarele cel cu străluciri de aur şi cel cu razele de aur, sfeşnicul darului, comoara Duhului, marele Propovăduitor al Împărăţiei, de Dumnezeu insuflatul, ritorul, limba cea glăsuitoare ca tunetul, trâmbiţa cea mare, Înaintemergătorul să fie lăudat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Străină, de mirare şi înspăimântătoare este povestirea naşterii tale, celei cu cuviinţă de înstrăinare şi preaslăvită, Marie întru tot Lăudată; că pe Domnul slavei, înaintea Căruia stau heruvimii şi serafimii, pe Unul din Treime Neschimbat, Neamestecat L-ai născut fără de sămânţă, Întrupat dintru tine.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul…

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată ţie, stăpânului meu şi căldurosului sprijinitor al sufletului meu, îţi aduc smerită aducerea aceasta, slujirea cea de rob, fericite, cu bună înţelegere împlinind-o, spre care ia aminte, mai înainte de fapte năravul iubindu-l şi mai înainte de dar voinţa.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, fericite, care eşti preacurată rudenie a Preacuratei Fecioare, cu spurcate şi necurate buze te rog, spală-mi trupul cel spurcat şi necurat şi întinat cu desfătările, curăteşte-mi duhul şi sufletul meu mi-l sfinţeşte.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăinuitorule al Cămării Celei Cereşti, al Mirelui Hristos, adevăratule prieten, care stai şi-I auzi glasul Cel de bucurie şi vrednic de Mire, împreună cu cei binecuvântaţi ai glăsuit Celui frumos, arată-mă moştenitor şi pe mine al Dumnezeului, Care mă cheamă întru moştenirea Împărăţiei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată Fecioară, Maica lui Dumnezeu, Însufleţitul Cleşte cel serafimesc al cărbunelui celui nematerialnic, care arde pădurea sufletelor şi Scaunul cel purtător de văpaie al Celui Ce este purtat de heruvimi, pădurea sufletului meu arde-o cu focul cel nematerialnic şi din focul cel nestins mă mântuieşte.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu taină…

Rodul lui Zaharia, floarea celei neroditoare, s-a născut nouă astăzi din făgăduinţă, cinstitul Ioan Înaintemergătorul lui Hristos şi săltând în pântecele maicii lui, înaintea naşterii, propovăduieşte pe Ziditorul tuturor. Acesta a descoperit dumnezeiască arătarea cea de negrăit şi mântuitoare; pe acesta toţi să-l cinstim.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce eşti fără de mire, Preacurată, care Singură eşti Părtinitoare şi Acoperământ credincioşilor, pe toţi cei ce către tine avem nădejde, izbăveşte-ne de primejdii şi de scârbe şi de cumplite nevoi, cu rugăciunile tale, împreună cu cinstitul Înaintemergător.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Mieluşeaua cea Nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe lemn, plângând zicea şi ca o Maică, tânguindu-se, striga: cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?

Soborul Sfinților din Vladimir – 23 iunie

1

Cinstirea Sfinților din Vladimir în Sobor a fost instituită în anul 1982, la inițiativa IPS Serapion (Fadeev), Arhiepiscop de Vladimir și Suzdal cu binecuvântarea Preafericitului Pimen, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.
A fost aleasă ca dată de prăznuire ziua în care Biserica Ortodoxă Rusă face pomenirea minunii săvârșite de Maica Domnului prin icoana Sa din Vladimir, atunci când a izbăvit Moscova de tătari în anul 1480.

Soborul Sfinților din Vladimir este alcătuit din:

a) Mitropoliți:

Sfântul Ierarh Maxim, Mitropolit al Kievului și al Întregii Rusii († 1305)
Sfântul Ierarh Alexei (Byakont), Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii († 1378)
Sfântul Ierarh Iona, Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii († 1461)
Sfântul Ierarh Ilarion, Mitropolit de Suzdal și Yuriev († 1707)

b) Arhiepiscopi:

Sfântul Ierarh Dionisie, Arhiepiscop de Suzdal și Nijni Novdorod († 1385)
Sfântul Ierarh Arsenie (Elassonsky), Arhiepiscop de Suzdal și Tarussky († 1627)

c) Episcopi:

Sfântul Ierarh Teodor, primul Episcop de Rostov († 1023)
Sfântul Ierarh Simon, Episcop de Vladimir († prima parte a secolului al XII-lea)
Sfântul Ierarh Ioan, Episcop de Rostov, Vladimir și Suzdal († 1214)
Sfântul Ierarh Simon, Episcop de Vladimir († 1226)
Sfântul Ierarh Chiril, Episcop de Rostov și Yaroslavl († 1262)
Sfântul Ierarh Serapion, Episcop de Vladimir, Suzdal și Nijni Novgorod († 1275)
Sfântul Ierarh Teodor, Episcop de Vladimir, Suzdal și Nijni Novgorod († 1286)
Sfântul Ierarh Vasile, Episcop de Ryazan și Murom († 1295)
Sfântul Ierarh Sofronie, Episcop de Suzdal și Tarussky († 1654)
Sfântul Ierarh Mitrofan, Episcop de Voronej († 1703)

d) Drepți:

Cneji:

Sfântul Gleb (botezat David), Cneaz de Murom († 1015)
Sfântul Iaroslav (botezat Constantin), Cneaz de Murom și Cernigov († 1129)
Sfântul Mihail, Cneaz de Murom (secolul XII)
Sfântul Teodor, Cneaz de Murom (secolul XII)
Sfântul Boris, Cneaz de Turov († aprox. 1160)
Sfântul Izjaslav Andreevici († 1165) – fiul Sfântului Andrei Bogolubsky
Sfântul Mstislav (botezat Teodor), Cneaz de Kiev și Vladimir († 1172)
Sfântul Andrei Bogolubsky, Mare Cneaz de Vladimir († 1174)
Sfântul Gleb, Cneaz de Vladimir († 1174)
Sfântul Mihail, Cneaz de Vladimir († 1176)
Sfântul Petru, Cneaz de Murom († 1228)
Sfântul Iurie (botezat Gheorghe), Mare Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Vasile, Cneaz de Rostov († 1238)
Sfântul Vsevolod, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Mstislav, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Vladimir, Cneaz de Vladimir († 1238)
Sfântul Dimitrie, Cneaz de Vladimir († 1238) – copil martirizat
Sfântul Iaroslav (botezat Teodor), Cneaz de Kiev și Vladimir († 1246)
Sfântul Svyatoslav, Mare Cneaz de Vladimir († 1253)
Sfântul Alexandru Nevsky, Mare Cneaz de Kiev și Vladimir(† 1263)
Sfântul Dimitrie Iuriev, Cneaz de Vladimir († 1269)
Sfântul Dimitrie Alexandrovici, Mare Cneaz de Vladimir († 1294)
Sfântul Teodor Starodubsky († 1330)
Cneaghine (soții sau fice de Cneji):
Sfânta Irina, Cneaghină de Murom († aprox. 1129) – soția Cneazului Constantin de Murom
Sfânta Fevronia, Cneaghină de Murom († 1228) – soția Cneazului Petru de Murom
Sfânta Agata, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Cneazului Vsevolod de Vladimir
Sfânta Teodora, Cneaghină de Vladimir († 1238) – fica Cneazului Vsevolod de Vladimir
Sfânta Maria, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Marelui Cneaz Iurie (botezat Gheorghe) de Vladimir
Sfânta Cristina, Cneaghină de Vladimir († 1238) – soția Cneazului Mstislav de Vladimir
Sfânta Evdochia, Cneaghină de Vladimir (secolul al XIV-lea) – fica Marelui Cneaz Alexandru Nevsky
Sfânta Evdochia (Eufrosina), Cneaghină a Moscovei († 1407) – soția Marelui Cneaz Dimitrie Ivanovici din Moscova

e) Călugări

Sfântul Cuvios Nichita Stâlpnicul († 1186)
Sfântul Cuvios Ilie de Murom (Muromeț) († aprox. 1188)
Sfântul Arhimandrit Pahomie († 1237)
Sfântul Egumen Teodosie († 1237)
Sfântul Cuvios Daniel († 1238)
Sfântul Cuvios Mihail Verizhnikov Vyaznikovsky († 1333)
Sfântul Cuvios Serghie de Radonej († 1392)
Sfântul Cuvios Roman Kirzhachskiy († 1392)
Sfântul Cuvios Pahomie Nerekhta († 1384)
Sfântul Cuvios Eftimie din Suzdal († 1404)
Sfântul Cuvios Stefan Mahrischskogo († 1406)
Sfântul Cuvios Nicon de Radonej († 1426)
Sfântul Cuvios Cosma Yakhroma († 1492)
Sfântul Arhimandrit Iov din Vladimir († aprox. secolul XV)
Sfântul Cuvios Arcadie Vyaznikovsky († 1592)
Sfântul Cuvios Prokhorov (1592)
Sfântul Cuvios Vasian (1592)
Sfântul Cuvios Dionisie († 1645)
Sfântul Cuvios Lucian († 1654)
Sfântul Cuvios Corneliu († 1681)
Sfântul Cuvios Zosima († cca. 1713)

f) Călugărițe:

Sfânta Cuvioasă Marta (mirean – Maria) († 1206)
Sfânta Cuvioasă Eufrosina (mirean – Teodosia) († 1244)
Sfânta Cuvioasă Eufrosina de Suzdal († 1250)
Sfânta Cuvioasă Teodora (mirean Vassa) de Nijni Novgorod († 1378)
Sfânta Cuvioasă Sofia de Suzdal († 1542)
Sfânta Cuvioasă Teodosia de Murom (secolul XVII)

g) Mucenici:

Sfântul Mucenic Avraam Bulgarul († 1229)
Sfântul Mucenic Mitrofan Arhiepiscopul († 1238)
Sfântul Mucenic Patriciu († 1411)
Sfântul Mucenic Serafim (Chichagov) Mitropolitul († 1937)
Sfântul Mucenic Leontie Arhimandritul († 1972)

h) Drepți:

Sfântul Gheorghe din Murom († 1604)
Sfânta Iuliana din Murom († 1604)
Sfântul Carp Medushcky (secolul XVII)
Sfântul Sava Moshksky († 1592)

i) Fericiți și nebuni pentru Hristos

Sfântul Parfenie din Suzdal († a doua jumătate a secolului al XVI-lea)
Sfântul Ciprian din Suzdal, cel nebun pentru Hristos († 1622)
Sfânta Evdochia din Suzdal, cea nebună pentru Hristos († 1776)

Comentarii Patristice – Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii)

1

„Luaţi seama la crinii câmpului” (Mt. 6, 28)

6, 22-23

(Mt. 6, 22) Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Hristos ne vorbește prin asemănări pe înțelesul nostru, ca să înțelegem. Vorbise deja despre minte ca aflată în captivitate și acum se mută spre ochi, ca să ne învețe cu lucruri ce află înaintea noastră, pentru a pricepe mai ușor și ca să învățăm de la trup ceea ce nu am învățat de la minte. Căci, ceea ce este mintea pentru suflet, este ochiul pentru trup.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Știm că toate faptele noastre sunt curate și plăcute înaintea lui Dumnezeu dacă sunt săvârșite cu inimă smerită, adică din dragoste pentru aproapele și cu gândul la rai. Căci iubirea este împlinirea legii (Rom. 13, 10) . Aici trebuie să vedem ochii ca mijlocul prin care săvârșim totul. Dacă acest mijloc este curat, drept și se îndreaptă către Cel care trebuie să se îndrepte, atunci fără îndoială toate faptele noastre sunt fapte bune, pentru că sunt săvârșite întocmai cu acel mijloc. Și prin tot trupul, Hristos se referă la toate acele fapte pe care El le condamnă și pe care ne cere să le lepădăm. Căci Apostolul numește și anumite fapte, mădulare ale trupului: omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima (Col. 3, 5) și altele asemenea.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.13.45, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

(Mt. 6, 23) Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Dacă ați orbi, ați mai vrea să purtați aur sau mătase? Nu crezi că sănătatea curată este mai de preț decât lucrurile exterioare? Căci, dacă ar fi să ți-o pierzi sau să o irosești, toată viața ta va fi nefericită. Căci atunci când ochii tăi sunt întunecați și puterea mădularelor tale este slăbită, lumina lor fiind stăvilită la fel și mintea când este păcătoasă, viața ta este nenumărate răutăți. Pentru aceea, în trup, țelul nostru este de a ține ochiul curat, precum trebuie să ținem mintea curată, în ceea ce privește sufletul. Dar, dacă stricăm aceasta, cine va mai lumina pe restul, cum vom mai putea vedea? Precum cel ce seacă izvorul poate seca și râul, la fel și cel ce stăvilește înțelegerea poate să dea pierzării toate faptele sale din această viață. De aceea se spune:iar, de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (Mt. 6, 22) . Căci ce speranță mai este pentru cei de sub comanda sa, când căpitanul vasului este înecat, lumânarea este stinsă și generalul este captiv.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

*

6, 24

(Mt. 6, 24) Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Aici, Iisus numește pe mamona stăpân, nu din pricina firii sale, ci din cauza răutății celor care se închină lui. Numește deci, pântecele domn, nu pentru că i-ar oferi o asemenea cinste, ci din cauza răutății celor care sunt robiți de el. A avea pe mamona ca stăpân al tău este și așa destul de grav, mai grav chiar decât orice pedeapsă și orice răsplată a răului pentru cei care sunt prinși de el. Căci ce răufăcători osândiți pot fi atât de răi, decât cei care, odată ce L-au avut pe Dumnezeu ca Domn al lor, fug de El și se supun acestei lacome obsesii după bani? Chiar și în această viață, urmările idolatriei sunt nespus mari, iar suferințele de nedescris. Gândiți-vă la judecăți, certuri, vătămări ale trupului și ale sufletului trudiri. Iar cel mai rău este că omul cade, așadar, din cea mai mare binecuvântare, cea de a fi slujitorul lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 21.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 6, 24) Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi. Hristos nu spune că unul îl va urî pe celălalt, căci cu greu poate conștiința cuiva urî pe Dumnezeu. Însă Dumnezeu este disprețuit atunci când omul nu se mai teme de El, dar își pune nădejdea în bunătatea Sa. Sfântul Duh ne cheamă de la această faptă a nepăsării și a păcatului când spune prin proorocul: Să nu adaugi păcate peste păcate. Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele (Înţ. Sir. 5, 5-6). Ia seama la ceea ce spune Pavel: nu știi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Rom. 2, 4). Căci a cui milă poate fi socotită la fel de mare ca cea a Celui care iartă toate dacă oamenii se întorc la El? El face mlădița sălbatică de măslin părtașă grăsimii copacului de măslin. În același timp, a cui asprime poate fi socotită la fel de mare ca asprimea Celui care nu a cruțat ramurile firii, ci le-a rupt din cauza necredinței (Rom. 11, 17-22)? Prin urmare, acela care dorește să Îl iubească pe Dumnezeu și vrea să nu-L supere, să curețe pornirea inimii sale de orice duplicitate. În acest fel, cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită (Înţ. Sol. 1, 1).

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.14.48, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

6, 25

(Mt. 6, 25) De aceea zic vouă: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?”

Vedeți că nu a spus doar: Nu vă îngrijiți de viața voastră, ci a adăugat și motivul pentru care a poruncit aceasta. După ce a spus, nu poți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona, a adăugat de aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi.

De aceea? De ce de aceea? Din pricina pierderii de nedescris. Căci paguba ce o suferim nu este legată doar de bogății, ci rana se face în părțile cele mai esențiale, rănind mântuirea, alungându-ne de la Dumnezeu. Cel care ne-a făcut, Care se îngrijește de noi și ne iubește. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi. Numai după ce Iisus arată că vătămarea este de nedescris, atunci și nu înainte, face învățătura să fie mai aspră. Hristos nu ne cere doar să alungăm ceea ce avem, ci ne interzice până și să ne îngrijim de mâncarea de care avem nevoie, spunând: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nu pentru că sufletul are nevoie de mâncare, pentru că este imaterial. El vorbește în sens figurat. Pentru că, deși sufletul ca atare nu are nevoie de mâncare, nu poate să rămână în trup decât dacă acesta este hrănit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 21.2.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

6, 26

(Mt. 6, 26) Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

Aceste exemple nu trebuie să fie analizate ca alegorii. Nu trebuie să cercetăm însemnătatea alegorică a păsărilor cerului sau a crinilor câmpului. Aceste exemple ne sunt înfățișate pentru ca prin lucrurile mai importante să fie dezvăluite cele de o mai mică importanță.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.15.52.11, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

6, 27-30

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Vedeți cum Iisus limpezește ceea ce a fost ascuns, comparând cu ceea ce este de la sine evident. Poți adăuga o măsură de un cot, sau măcar prelungi cu puțin viața trupească, îngrijorându-te pentru aceasta? Poți adăuga clipe vieții tale, îngrijorându-te despre mâncare? Deci, este clar că nu este sârguința noastră, chiar și atunci când părem a fi activi, ci pronia lui Dumnezeu, care însoțește toate.

În lumina proniei lui Dumnezeu, niciuna dintre grijile noastre, îngrijorările, ostenelile sau vreun lucru asemenea nu va aduce ceva veșnic, ci toate vor trece de-ndată.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Luați seama la schimbarea de simboluri: imediat după ce crinii se împodobesc, nu se mai vorbește despre ei, ci despre iarba câmpului și apoi arată spre condiția lor vulnerabilă, spunând care astăzi este. Apoi, nu spune doar și mâine nu mai este, ci cu o mai mare înfricoșare, El spune și se aruncă în cuptor. Aceste făpturi nu sunt doar îmbrăcate, ci sunt atât de îmbrăcate ca mai târziu să fie lăsate cu nimic. Vedeți cum peste tot Iisus abundă în amplificări și intensificări? Face aceasta ca așa să obțină rezultatul dorit și apoi adaugă oare nu cu mult mai mult pe voi (vă va îmbrăca), puţin credincioşilor? Forța accentului este pe voi pentru a arăta în taină cât de mare este importanța așezata pe existența personală și atenția pe care o arată pentru tine în particular. De parcă ar spune: Cui i-a dat El suflet, pentru cine a creat un trup, pentru cine a făcut El toate din creație, pentru cine a trimis pe prooroci și a dat legea, pentru cine a lucrat nenumărate fapte și pentru cine a jertfit pe Singurul Său Fiu, dacă nu pentru tine?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 22.1.14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 6, 30) Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Abia după ce Își arată lămurit dragostea Sa, El îi mustră, spunând: puțin credincioșilor. Această calitate este deținută doar de un sfătuitor înțelept. El cumpănește sfatul și dojana ca să trezească pe cât mai mulți și să vadă puterea cuvintelor Lui.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 22.1.15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

6, 31-33

(Mt. 6, 33) Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

La început, Hristos arată foarte limpede că aceste lucruri trecătoare nu trebuie văzute drept niște binecuvântări pentru care trebuie să săvârșim doar fapte bune ca să le dobândim, ci el sunt doar niște trebuințe lumești, căci El mai apoi spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. În acest cuvânt, auzim lămurit care este diferența dintre un bun care trebuie să fie căutat ca pe un scop și o valoare care trebuie văzută drept cale sau mijloc. Bunul nostru final este, așadar, împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa. Acest bun trebuie să-l căutăm și să ni-l transformăm într-un țel al nostru. Toate cele ce le săvârșim, întru acest scop să le facem. Dar totuși, pentru că în această viață ducem un război pentru a câștiga împărăția cerurilor și pentru că această viață nu poate fi întreținută decât dacă aceste necesități sunt satisfăcute, Hristos spune:toate acestea se vor adăuga vouă, dacă căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.16.53.16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 6, 33) Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Când Hristos a spus că una trebuie căutată mai întâi, lasă să se înțeleagă că cealaltă trebuie căutată după aceea, dar nu mai târziu, adică la o vreme mai târzie, ci ca un lucru care este de o importanță secundară. El a arătat că unul trebuie căutat ca bun al nostru, iar celălalt ca pe ceva folositor pentru noi, însă lucrurile folositoare trebuie să fie căutate pentru cele care sunt bune [adică pentru împărăția lui Dumnezeu – n.tr.].

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 2.16.53.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)