Pseudo-sinodului din Creta, care a hulit învățătura ortodoxă despre Biserica cea Una, precum și tuturor ecumeniștilor, ANATHEMA!

1

Hristos și toți Sfinții sunt împotriva trădătorilor Ortodoxiei și dau anathema panerezia ecumenismului și pe ereziarhii ei!

3

ANATHEMA!!!

5

ANATHEMA!!!

8

ANATHEMA!!!

Iar direcția în care sunt conduși oile cele mute și… săltărețe (nu cuvântătoare), cu DJ chiar, este aceasta:

În centrul filmării de mai sus… arhiepiscopul ortodox(?) Macarie al Keniei, la o Liturghie… pur ortodoxă(?) Chiar și grecii se miră cum un cipriot de-al lor a putut ajunge în halul acesta… (conform http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_266.html)

Însă înjosirea Ortodoxiei prin slujitorii ei nevrednici mai are de trecut prin câteva trepte… de-a râpa.

Tuturor ecumeniștilor, anathema!

Tuturor ereticilor, anathema!

Cu dragoste și cu lacrimi de durere pentru apostazia lor le-o spunem că mai au vreme să înceteze cu hulirea lui Hristos și să se întoarcă la Ortodoxia Sfinților Părinți.

Binecredincioșilor creștini – adică ortodocși – de aici și de pretutindeni, care mărturisesc integral și curat adevărul Bisericii, MULȚI ANI TRĂIASCĂ, spre MÂNTUIRE ÎN HRISTOS!

Redacția

Reclame

Tuturor ereticilor, anatema

1

„Dar chiar dacă noi, sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus şi mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!’’ (Galateni 1, 8-9).

Textul acesta scripturistic pune hotar, cu maximă severitate, tuturor încercărilor de a strâmba adevărurile dumnezeieşti, veşnice şi mântuitoare. El vizează cu deosebire ereticii din toate vremurile şi locurile care cutează să schimbe Dumnezeiasca Revelaţie prin denaturare, substituire, adăugire ori omisiune.

1.Ce este anatema? ,,Este pedeapsa cea mai grea pe care Biserica o aplică în cazuri extreme, şi anume atunci când nu mai există nădejdea îndreptării, când se săvârşesc păcate împotriva Duhului Sfânt sau când cineva se împotriveşte Bisericii, neascultând nici de aceasta… Anatema ca pedeapsă, reprezintă definitiva îndepărtare a cuiva din Biserică sau afurisirea cea mai gravă, care implică lepădarea celui păcătos de la Dumnezeu şi predarea lui satanei… Această pedeapsă echivalează, în ordinea civilă, cu pedeapsa cu moartea’’ (Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1981, pag. 62).

2.Cine poate pronunţa pedeapsa anatemei asupra cuiva? Acesta este atributul Bisericii lui Hristos, care a stabilit modalităţile, formulele şi slujbele de anatemizare. Se ştie că Sfintele Sinoade Ecumenice au pronunţat anatema asupra ereticilor care au refuzat, cu îndârjire, să se pocăiască.

3.Concret, care sunt modalitaţile şi slujbele Bisericii pentru pronunţarea anatemei? Acestea sunt cuprinse în textele Sfintelor Canoane, în slujba numită ,,Cercarea şi desemnarea candidatului la treapta arhieriei’’ (cuprinsă în cartea numita Arhieraticon), în ,,Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei’’.

4.Unde se gaseşte Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei? În cartea bisericească numita Molitfelnic, dar numai in ediţiile vechi, cum este cea din 1896. Parintele Iustin Parvu a avut înţelepciunea sa reediteze acel Molitfelnic şi aşa am aflat şi noi de existenţa acestei Slujbe. Trebuie să spunem că în ediţiile mai noi ale Molitfelnicului, aceasta Slujbă a fost cenzurată prin omisiune totală. Cei din Biserica Greciei ne acuzau de omiterea acestei Slujbe din practica bisericească, neştiind că vina nu ne aparţine.

5.De ce a fost cenzurată această Slujbă? Pentru că arhiereii eretici şi ceilalţi rătăciţi se tem ca nu cumva să fie citită, ea vizându-i direct. Este atât de cuprinzătoare, încât prin ea se anatemizează ereticii de orice fel, din toate vremurile şi locurile.

6.Săvârşirea acestei Slujbe este obligatorie sau facultativă? Este absolut obligatorie pentru toţi episcopii, preoţii, diaconii, monahii şi mirenii care vor ca Biserica lui Hristos să fie ferită de cancerul ereziei, iar Sfânta Credinţă Ortodoxă să fie păstrată curată, în întreg sublimul ei Dumnezeiesc.

7.Când se săvârşeşte această Slujbă? La Dumnica întâia din Sfântul şi Marele Post al Învierii Domnului, numită ,,a Ortodoxiei’’, pentru că în această zi sărbătorim biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor trecute şi viitoare, până la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această Slujbă se va săvârşi anul acesta, 2018, în 25 februarie. Ea poate fi găsită pe internet, tastând corect titlul ei.

Pr. Ioviţa Vasile

UNDĂ DE ȘOC in Patriarhia Romana: În conglăsuire cu obştea de credincioşi, Pr. Ciprian-Ioan Staicu i-a ANATEMATIZAT nominal pe ereziarhii din Sinodul B.O.R.!

Motto:

«Vă voi spune […] ce i-am spus unui episcop, care m-a sunat ieri și
mă sfătuia: ”Părinte, nu faceți asta, se va provoca o mare tulburare”.
Este timpul să se provoace tulburare, să se trezească lumea.»

Pr. Prof. Theodoros Zisis

Pe site-ul pe care îl administrează, prieteniisfantuluiefrem.ro, la secțiunea de comentarii a articolului „Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Zisis a întrerupt pomenirea mitropolitului eretic-ecumenist Antim al Thesalonicului”, Pr. Ciprian-Ioan Staicu – referindu-se la rânduiala Sinodiconului din Duminica Biruinței Ortodoxiei – relatează despre anatemele pe care le-a pronunțat în această zi comunitatea de credincioşi pe care o păstoreşte, după cuvântul ce arată că «toţi în comun, ca plinătate a dreptei-credinţe, aducem asupra lor blestemul sub care s-au supus pe sine ei înşişi[1]».

Atrag atenția în mod special următoarele pasaje (în text italic) din respectiva slujbă:

«Ecumeniștilor: Daniel[2], Laurențiu, Casian, Ioachim, Teofan, Sofronie, Calinic, Serafim, Iosif, Siluan, Irineu, Emilian, Varsanufie, Vincențiu, Irineu, Andrei, Ioan, care sunt falși păstori și neîndurători prigonitori ai ortodocșilor, precum și tuturor celor de un gând și de o lucrare eretică cu ei, spre surparea Bisericii lui Hristos, să zicem cu toții: Anatema!»

Cei nominalizați aici sunt domnii Daniel Ciobotea din Bucureşti, Laurențiu Streza din Sibiu, Casian Crăciun din Galați, Ioachim Giosanu din Roman, Teofan Savu din Iaşi, Sofronie Drincec din Oradea, Calinic Argatu din Curtea de Argeş, Serafim Joantă din Nürnberg , Iosif Pop din Paris(Limours), Siluan Șpan din Roma, Irineu Popa din Craiova, Emilian Nica şi Varsanufie Gogescu din Râmnicu Vâlcea, Vincențiu Grifoni din Slobozia, Irineu Pop din Alba Iulia, Andrei Andreicuț din Cluj-Napoca şi Ioan Selejan din Timişoara.

«Ereziarhului Bartolomeu al Constantinopolului, Anatema!»

«Sinodului tâlhăresc din insula Creta și tuturor celor care au semnat [!!!] hotărârile lui eretice, întinând haina cea preacurată a Miresei lui Hristos, Biserica, să zicem cu toții: Anatema!»

«Celor care predică şi învaţă pan-erezia ecumenismului sincretist, inter-creştin şi inter-religios, Anatema!»

«Masoneriei, Francmasoneriei, Sionismului şi tuturor ereticilor şi ereziilor din toate locurile și timpurile, Anatema!»

1

Problema ereticilor o clarifică în chip cu totul deplin Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur afirmând că «sub numele de eretic apostolul îl înţelege pe cel neîndreptat sau, mai bine zis, pe cel ce nu dă speranțe de îndreptare». Iar pentru a nu mai fi invocat motivul că până în momentul unei condamnări sinodiceşti respectivii ar fi episcopi ai Bisericii şi cu taine valide, tot acest bineplăcut al lui Dumnezeu răspunde şi la întrebarea „ce este anatema?”:

«Ascultă-l tot pe el [pe Sf. Ap Pavel] ce spune: „Cel ce nu iubeşte pe Domnul, să fie anatema!” (I Corinteni 16, 22), adică despărţit şi străin să fie de toate ale Domnului. […] despărţit de Biserică, […] exclus din adunările credincioşilor […]. Pe unul ca acesta, deci, Apostolul îl numeşte anatema […] şi porunceşte de a fugi toţi de el cu groază mare»

În consens este şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, ce precizează într-o tâlcuire la Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel:

«Sensul anatemei acela este, că cel căzut sub anatemă este excomunicat din Biserică şi, aflându-se în afara Ei, nu numai că se lipseşte de Harul Ei, dar şi se supune tuturor fără de harurilor [n.trad. – bezblagodatiyam] din afara Ei. Acela este lepădat de Dumnezeu şi mânia Lui este asupra aceluia».

Încă şi Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov arată că «însemnătatea anatemei este de doctorie duhovnicească a Bisericii împotriva unei boli a duhului omenesc, boală care pricinuieşte moarte veşnică» şi că «doctoria anatemei a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică în privinţa cumplitei boli a ereziei», fiind «foarte anevoioasă întoarcerea din erezie la Ortodoxie, cu mult mai grea decât întoarcerea din necredinţă şi idolatrie».

În ceea ce priveşte justificarea săvârşirii acestei slujbe a Sinodiconului, în Molitfelnicul necenzurat tipărit în anul 2009 de Mănăstirea Petru-Vodă apare următoarea mențiune:

«Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII-lea A-toată-lumea, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Soborului, a alcătuit în acest scop o rânduială deosebită a Dreptei Credinţe. Odată cu răspândirea credinţei celei curate a ortodoxiei, această rânduială s-a înrădăcinat în întreaga Împărăţie a Răsăritului Creştinesc, iar această pravilă începu să se săvârşească pretutindeni în întâia duminică a Postului Mare sub numele de slujba „Rânduielii Duminicii Ortodoxiei” mai întâi de către arhiereii eparhiilor în catedrale, ca apoi, câştigând norodul spre buna învăţătură şi înţelepţire, a ajuns a fi săvârşită şi de parohiile bisericilor şi de stareţii mănăstirilor.»

Pe site-ul Popas Alternativ, raportat tot la această chestiune, se aduc detalii în plus prin oferirea unor date precise provenite din spațiul rusesc:

«Odată cu credinţa creştinească această rînduială a trecut din Împărăţia Răsăritului Creştinesc („Imperiul Bizantin” cum îl numesc istoricii) şi în Biserica Rusă. În anul 1766 Sfîntul Sinod a înfiinţat pravila în al cărei temei rînduiala din Duminica Ortodoxiei începu să se săvîrşească de către arhiereii eparhiilor în catedrale, deşi înainte ea se săvîrşea şi de parohii bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. La începutul veacului XX prin hotărîrea clerului vîrfelnicesc Biserica Rusă s-a întors la datina veche, aducînd din nou spre buna cuviinţă în toate bisericile „Rînduiala Duminicii Ortodoxiei”. La congresul al III-lea al misionarilor (or. Kazan, 1897) s-a propus introducerea în obiceiul bisericesc de obşte „a rugăciunilor deosebite pentru întoarcerea celor rătăciţi în eresuri şi dezbinări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de către Sfîntul Sinod, potrivit hotărîrii din 2-4 aprilie 1902, cu numărul 1495, s-a luat hotărîrea de a săvîrşi în întîia duminică a Postului Mare slujba „Rînduielii Duminicii Ortodoxiei” în toate mănăstirile şi bisericile din oraşe şi sate.»

Cât priveşte spațiul Ţărilor Romane, blog-ul Dogmatica empirică furnizează informații prețioase privind cele constatate personal de către arhidiaconul cronicar şi călător Pavel (Paul) de Alep la mijlocul sec. al XVII-lea, atunci când a făcut o lungă călătorie în Valahia şi Moldova însoțindu-l pe tatăl său după trup, Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei. Într-una din scrierile sale, acesta a consemnat „cum se citeşte în Valahia în Duminica Ortodoxiei”.

«În prima duminică din post, din porunca domnului, părintele nostru a mers la Biserica mitropolitană [de la Targovişte] şi a slujit Liturghia acolo împreună cu mitropolitul. La vremea Trisaghionului au aşezat un analog, după datina lor, şi au împărţit lumânări tuturor celor ce se aflau în biserică. Părintele nostru s-a aşezat în jilţ, iar unul dintre preoţi a citit sinaxarul acestei zile, în întregime. Când au fost pomeniţi [părinţii] ortodocşi şi sfinţii, spunând de trei ori: „Veşnica lor pomenire”, părintele nostru s-a ridicat în picioare şi toţi cei aflaţi în biserică au cântat întreit „Veşnica lor pomenire”, de trei ori. Tot aşa, când i-a pomenit pe eretici şi pe schismatici au stins lumânările, cântând de trei ori: „Anatema!”, în trei rânduri. Apoi le-au aprins la loc.[…]»

Iar în Triodul tipărit la Bucureşti în anul 1897, la finalul Sinaxarului duminicii respective (p.237) se menționează: «aŭ slujit dumneḑeésca Liturghie […]. Declarând pre ceĭ bine cinstitori şi drept credincioşĭ; iar pre ceĭ protivnicĭ şi ereticĭ […] ’i-aŭ lepădat şi ’i-au dat anatemeĭ. Și de atuncĭ aceĭ sfinți mărturisitorĭ aŭ aşeḑat, ca să se facă acéstă sfîntă prăsnuire întru acest chip în tot anul, că să nu cădem iarăşĭ întru acelaşĭ eres».

Și este complet de prisos a mai exista îndoieli vis-à-vis de oportunitatea introducerii în această slujbă vie – Sinodiconul – a anatemelor privitoare la ereticii şi ereziile ce au apărut ulterior perioadei de viețuire a Sfântului Patriarh Metodie şi a drept-slăvitorilor Împărați Mihail cu maica sa Teodora, în contextul în care chiar în canonul 1 al Sinodului II Ecumenic se arată că: «Sfintii Părinți cei adunați în Constantinopol au hotărât […] să fie datǎ anatemei orice erezie».

Mai mult chiar, Hotărârea celui de-al V-lea Sf. Sinod Ecumenic arată desluşit voia lui Dumnezeu descoperită de Duhul Său celor 165 de Părinți adunați atunci:

«Dacă cineva nu dă anatemei […] pe toți cei care au gândit sau gândesc cele asememea ereticilor […], unul ca acesta să fie dat anatemei» !

Iar Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov remarcă, pe drept cuvânt, faptul că «libertatea, uşurimea, puterea duhovnicească pe care le vom simţi negreşit în noi ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericeşti şi adevărul învăţăturii vestite în ea».

Deosebit de relevant – în contextul subiectului de față – este de reamintit faptul că fiecare dintre ereziarhii mai sus menționați, el însuşi fiind ipopsifiu/candidat la treapta de arhiereu, a rostit acestea: «cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema![3]».

Deci aceşti pseudo-episcopi, prin iubirismul lor eretic ecumenist, calcă în picioare şi nesocotesc chiar ceea ce singuri cu a lor gură au mărturisit şi se dovedesc a fi nişte duplicitari. Sunt astfel nesinceri atât față de Hristos şi Biserica Sa, cât şi față de vădiții eretici (papistaşi, protestanți, monofiziti/miafiziți ş.a.) pe care îi caută cu atâta înfierbântare în orice ocazie.

Și foarte important deci, fiecare dintre ei este osândit chiar de sine însuşi !

«S-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui» (Psalm 108, 17).

«Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană» (Luca 19, 22) şi «din cuvintele tale vei fi osândit»(Matei 12, 37).

Pentru curajul său de a săvârşi această slujbă bineplăcută lui Dumnezeu şi a mărturisi astfel cu putere contra fruntaşilor în ale ereziei, Pr. Ciprian-Ioan Staicu este vrednic de toată lauda, cu toate că pentru moment este tributar curentului de evlavie populară pentru fostul ieromonah Arsenie Boca şi în acelaşi timp reticent vis-à-vis de ortodocşii (din România, Grecia, Rusia şi de oriunde) ce s-au împotrivit încă din secolul trecut față de acțiunile desfăşurate de ierarhii ce au trădat Biserica lui Hristos prin ecumenism şi serghianism. Nădăjduim că această atitudine a cuvioşiei sale este izvorâtă din nestiință, maxim din necercetarea în profunzime a acestor subiecte (nu din dorinţa propriei îndreptățiri) şi că se va revizui pornind de la parcurgerea informațiilor oferite în continuare.

Întrucât despre cel ce a deținut stăreția la Mănăstirea Sâmbăta de Sus există o sumedenie de materiale pertinente, puse acum la îndemâna celor real interesați de aflarea adevărului privind viața şi învățăturile sale – o consistentă sursă aflându-se aici –, în cele ce urmează este reprodusă mai jos o mărturie[4], credem că suficient de tulburătoare:

«[…] ne este frică față de Dumnezeu a ascunde istorisirea de mai jos, ca nu cumva să ne facem vinovați față de pierderea unor suflete ce poate s-ar întări în Dreapta Credință aflând realitatea.

Iată ce am aflat, cu mila lui Dumnezeu (discuția ne-a fost relatată de starețul de mai jos care, din smerenie, ne-a rugat să nu-i pomenim numele).

Un stareț-protosinghel din România aflând (înfricoșat) de abaterile grave ale Părintelui Arsenie Boca de la Sfânta Tradiție, discuta această problemă cu un alt preot.

Starețul:

– Ce credeți, Părintele Arsenie Boca este eretic sau nu? Îl putem pomeni la Sfânta Liturghie cu cei răposați sau nu?

Preotul:

– Eu nu sunt profesor de teologie ca să vă pot confirma că este eretic. Pot să vă spun, însă, ce am aflat eu. La început am crezut (ca toată lumea) că e sfânt [n.m. la fel ca şi noi]. Apoi încercând să-i citesc scrierile mi-am dat seama că este ceva ciudat cu ele. De ce Viețile sfinților, Patericele și Sfinții Părinți îți hrănesc mintea și te schimbă înspre pocăință, iar scrierile […] sale nu le poți citi plictisindu-te și aglomerându-te cu informații inutile și tulburătoare, dându-ți un gust amar că pierzi vremea? M-am gândit că o fi fost, poate, înșelat… Dar nu am vrut să cred gândului meu și m-am dus la un Mitropolit care îl aprecia [n.ed. – Părintele stareț ne-a spus numele Mitropolitului, dar noi nu îl reproducem pentru a nu stârni asupra Înalt Preasfinției Sale sale prigoana autorităților politice și ura fanaticilor]. Știți ce mi-a spus?

Starețul:

– Vă rog să-mi spuneți, fiindcă este foarte important să gândim bisericește, nu după opinia unuia sau a altuia. Și lupta împotriva ereziei poate deveni o patimă. Mântuirea se dobândește cu mult sfat…

Preotul:

– Răspunsul Înalt Preasfinției Sale sale a fost unul ca în Pateric. Nu îmi vine să cred că mai există astfel de lucrări și în zilele noastre (atât de reci față de Hristos). Iată ce mi-a spus ÎPS sa:

– Dragă părinte, după cum deja poate ați aflat, eu am fost un mare admirator al Părintelui Arsenie Boca. Ce poate fi mai Sfânt decât un ieromonah Ortodox mărturisitor și făcător de minuni, celebru artist și cărturar. Practic este o fală a României. Când am citit însă studiile unora și alarmele altora că ar fi eretic și vrăjitor nu am vrut să mă mai bizuiesc pe părerea oamenilor. „Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om” (Ieremia 17, 5). Așa că am trimis un om de încredere la Sfântul Munte la un pustnic care este omul lui Dumnezeu (și văzător cu duhul), al cărui cuvânt este prețios pentru mine datorită pocăinței, echilibrului și fricii sale de a împlini în toate poruncile Domnului. El i-a spus omului meu așa:

– Ce căutați la mine, un om păcătos? Eu de abia mai răsuflu să-mi plâng păcatele mele și cum să știu eu de starea altuia?

– Părinte, dar am fost trimis special pentru aceasta. Mulți oameni sunt tulburați de acest subiect! Vă rog ascultați de rugămintea unui mitropolit ce se smerește.

– Ei frate, cine sunt eu? Dar ca să nu fie atâta osteneală în zadar, o să mă rog milostivului meu Domn și Dumnezeu să descopere smereniei voastre adevărul, dacă va vrea.

După ce a postit și s-a rugat îndelung, iată ce i-a răspuns omului meu (care a aștepta cu nerăbdare împlinirea ascultării și lămuririle propriei sale nedumeriri):

– Astă noapte la rugăciune, când îmi plângeam păcatele mele, mi-a apărut Părintele Arsenie Boca și mi-a zis cu multă durere: „Roagă-i părinte pe oameni să nu mă mai cinstească ca Sfânt. Nu fac altceva decât să-mi sporească chinurile!”

[Mitropolitul]: De atunci mi-am dat seama că trebuie să fim mult mai atenți cu mântuirea noastră și să nu ne grăbim să catalogăm pe nimeni nici ca Sfânt, nici ca păcătos. Tot a judeca pe altul înseamnă. Să nu ne mai abatem nici la stânga, nici la dreapta de la Sfinții Părinți, nici măcar cu o câtime. Mai greu este să depistăm falsa sfințenie, decât să luptăm cu păcătoșenia vădită [s.m.].

– […]

– Nu v-aș fi spus acestea dacă nu ar fi periclitată mântuirea atâtora prin evlavia față de un om înșelat, fiindcă îl iau ca model și se amăgesc, despărțindu-se de Hristos.»

Criteriu esențial pentru ca o persoană să fie recunoscută drept sfânt proslăvit de Dumnezeu este ortodoxia credinței sale şi apartenența la Biserică, nu minunile, căci există o sumedenie de relatări că lucruri asemenea se săvârşesc şi de aşa-zişi sfinţi papistaşi, de pildă. Raportat la cerința de a fi drept-slăvitor este de necontestat faptul că Arsenie Boca l-a pictat în biserica din Drăgănescu pe Francisc de Assisi ca sfânt. Dar în ceea ce-l priveşte pe acesta, Sfântul Ignatie Briancianinov relevă următoarele:

«În pustnicie, au ajuns la cea mai vârtoasă înşelare demonică Francisc de Assisi, Ignațiu de Loyola şi alți nevoitori ai latinilor […], recunoscuți de ei ca sfinți. „Atunci când Francisc a fost răpit la cer”, spune scriitorul vieții acestuia, „Dumnezeu–Tatăl, văzându-l, S-a întrebat, fiind pentru o clipă în nedumerire: cui să dea întâietate, Fiului Său Cel după fire, sau fiului după har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai hâd decât aceasta hulă, ce poate fi mai întristător decât această amăgire !»

Pentru justificarea acestei picturi prin care se propovăduieşte erezia, aidoma răspândirii prin cuvântul rostit sau scris, s-a încercat inventarea unui argument chiar extrem de năstruşnic, potrivit căruia zugrăvirea «Sf. Francisc reprezintă tot o proorocie a Pr. Arsenie şi nu e nimeni altul decât actualul papă». Dar pentru a demonta o asemenea argumentație destinată naivilor se poate răspunde astfel: ceea ce se bazează pe minciună – sfințenia lui Francisc de Assisi – nu poate fi o prorocie descoperită de către Duhul Adevărului; cel pictat are aură de sfânt şi apare alături de alți sfinți reali, iar aceasta constituie o gravă blasfemie; la fel ar fi socotită şi atribuirea sfințeniei lui Francisc Bergoglio din Roma, contemporan cu noi, aşa-zisul personaj profețit ca sfânt.

«Au fost prinşi de erezie», spune acelaşi Sfânt Ignatie, «pentru o vreme Preacuvioşii Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan şi alţi câţiva bineplăcuţi lui Dumnezeu. Dacă sfinţii bărbaţi care şi-au dus viaţa numai şi numai cu grija mântuirii nu au putut pricepe dintr-o dată hula ascunsă sub o mască frumoasă, ce să mai spunem de cei care-şi duc viaţa în griji lumeşti, având despre credinţă o concepţie neîndestulătoare, cu totul neîndestulătoare?

Cum să recunoască aceştia erezia aducătoare de moarte, dacă ea li se înfăţişează sub masca înţelepciunii, dreptăţii şi sfinţeniei? Iată pricina pentru care obşti creştine întregi şi popoare întregi s-au plecat lesne sub jugul ereziei!»

Sperăm ca aceste cuvinte pătrunzatoare să fie de un real folos spre conştientizarea capcanelor duhovniceşti!

În ceea ce priveşte faptul că majoritatea covârşitoare a persoanelor îngrădite faţă de eretici după momentul sinodului tâlhăresc din Creta (2016) manifestă, am putea spune, chiar o oarecare spaimă de a fi asociate/a se asocia cu ortodocşii păstratori ai calendarului Bisericii, lucrul acesta trebuie privit cu îngăduinţă, cel puţin la momentul de faţă şi trebuie avut în vedere faptul că celor ce de curând râvnesc spre Adevăr înţelegerea le-a fost vătămată o lungă perioadă de vreme (zeci de ani) de propagandă prin predici, cărţi, studii de seminar/facultate şi nu numai, dusă tocmai de către cei (şi continuatorii lor) care au urmat linia eretică trasată în Enciclica Patriarhiei de Constantinopol din 1920 care cerea «acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile».

Însuşi Dumnezeiescul Hrisostom remarcă: «dacă nu de îndată se face credincios, tu nu te minuna, nici te grăbi, nici cere toate deodată […] în trecerea timpului va ajunge şi la aceasta».

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă de a certa «cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului» (II Timotei 2, 25), iar acelaşi Gură de Aur continuă cu acest cuvânt pe care ni–l însuşim: «aşa dojenim noi […]: cu îngăduinţă, cu dragoste, căci dragostea este un mare dascăl, în stare a întoarce pe cineva din rătăcire».

Cunoscând cuvintele Fiului lui Dumnezeu, «fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî […] şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea» (Matei 5, 11), oare ar putea un ortodox să se întristeze că este numit stilist şi schismatic de către nepomenitorii ce prin aceste vorbe negândite suficient se arată că sunt ei înşişi, nici mai mult, nici mai puțin, decât stilişti ai noului calendar?

Cât de adevarată este până şi în acest caz mărturia Aceluiaşi din Sf.Evanghelie: «cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura» (Matei 7, 2).

Chiar Pr. Ciprian-Ioan Staicu remarca faptul că «în curând așa ne vor cataloga, că noi suntem schismaticii și ereticii» (acuza ce reprezintă şi primul capăt de acuzare al Pr. Theodor Zisis), iar altcineva dintre nepomenitori a făcut cunoscut că «deja suntem catalogați ca schismatici,mie mi se spune așa de câteva luni…».

Dacă tatonările din prezent spre transpunerea în practică a dezideratului împreună prăznuirii Învierii cu ereticii, dezvăluite de către domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, atunci când a afirmat «vă asigur că atât Biserica Ortodoxă Română, cât şi toate celelalte Biserici Ortodoxe care au acceptat calendarul gregorian [!!!] vor primi cu bunăvoinţă o asemenea iniţiativă[5]», fiecărui nepomenitor îi stârneşte repulsie, constientizând adevărul acestor cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur: «ce mare prostie, ce mare nebunie este să sărbătoreşti împreună cu cei pe care Dumnezeu i-a necinstit, cu cei pe care Dumnezeu i-a părăsit, cu cei care au mâniat pe Stăpânul!», totuşi majoritatea covârşitoare a celor ce au reacţionat după pseudo-sinodul cretan nu conştientizează faptul că prin argumentele pe care le utilizează şi se străduiesc să le producă împotriva vechilor calendarişti, astfel încât să se auto-îndreptăţească, nu fac decât să gireze piatra de temelie – inovaţia calendaristă – a “bisericii” lui antihrist aşezată în urma Conferinţei “pan-ortodoxe” de la Constantinopol din 1923 de către ecumenistul Meletie Metaxakis, cel ce la a sa întronizare din 1922 ca patriarh îşi prezenta agenda astfel: «mă ofer să slujesc Biserica din scaunul său cel mai înalt, să intensific pe cât e cu putinţă relaţiile cu bisericile ne-ortodoxe ale Orientului şi Occidentului şi să promovez lucrarea unificării dintre noi».

Atitudinea post Creta uimeşte cu atât mai mult cu cât exact aceleaşi acuze şi raţionamente, absurd construite de către trădătorii Bisericii după anul 1924 împotriva ortodocşilor, pentru a-i declara pe aceştia schismatici, ba chiar şi eretici, sunt invocate astăzi şi împotriva nepomenitorilor. Dar în pofida acestui fapt cei din urmă nu reuşesc în momentul de faţă nici măcar să întrezărească similitudinea vădită între lupta lor de acum şi rezistenţa determinată de introducerea calendarului de inspirație papistăşească, deşi până şi celor care îi contestă vehement le-a sărit în ochi această evidență, un exemplu în acest sens fiind ceea ce au remarcat administratorii site-ului cuvantul-ortodox (fost razbointrucuvant) atunci când au constatat că acum «se ajunge la o situație efectiv identică cu cea a stiliştilor».

Propaganda oficială de după anul 1924 se bazează pe raţionamentul că jurisdicţiile care au refuzat schimbarea calendaristă, neacceptând această inovaţie străină Bisericii, au rămas totuşi în comuniune cu cele care au făcut această schimbare prin dispreţuirea Tradiţiei, acreditând astfel ideea că toate acestea – pentru că sunt împreună – ar fi Biserica Ortodoxă, iar acele grupări care au rămas statornice în mărturisire ortodoxă ar fi schismatice. Dar tocmai aceeaşi aşa-zisă dovadă de ortodoxie este colportată şi acum, mărturie fiind această remarcă prezentă pe site–ul anterior amintit: «ierarhul “eretic” din cauză de semnătură este şi se află în comuniune cu bulgarii, ruşii şi georgienii».

Contradicţia nepomenitorilor este mai mult ca oricând evidențiată atunci când sunt atacaţi de către ecumenişti şi cripto-ecumenişti pe baza discursului Pr. Epifanie Teodoropulos, ale cărui susţineri şi concluzii le resping ca nepotrivite situaţiei lor (aşa cum a procedat şi Gheron Sava Lavriotul), dar de care se prevalează, socotindu-le valabile, în discuţiile polemice purtate cu ortodocşii vis-à-vis de justeţea îngrădirii lor după anul 1924.

Întrucât nădăjduim ca Pr. Ciprian-Ioan Staicu să fie mânat în dezlegarea oricărei probleme numai de sinceritate, pe care şi cuvioşia sa în atâtea rânduri a apreciat-o, îi recomandăm parcurgerea cărţii Părintelui Theodorit Aghioritul „Convorbiri din pustie despre ecumenism”, scrisă în katharevousa (formă literară intermediară între greaca veche şi cea nouă), accesibilă gratuit în format pdf pe site-ul traditiaortodoxa.wordpress.com la adresa de aici, carte ce reprezintă răspunsul pe care acest cuvios l-a dat aserţiunilor fanteziste ale Pr. Epifanie.

Importanţa vitală a acestei lucrări reiese şi din următoarea apreciere a Cuviosului Sava de la Esfigmenu: «Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci când, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greşelile».

Exact între aceşti doi părinţi, Theodorit Mavros şi Epifanie Teodoropulos, s-a purtat în secolul trecut o aprigă dispută teologică din care până astăzi a fost promovat la maxim doar unul dintre răspunsurile domnului Epifanie Teodoropulos, ce este transpus în celebra, dar nepatristica lucrare, „Cele două extreme: Ecumenismul şi stilismul”.

Dovadă că această din urmă lucrare, promovată cu insistenţă de către Schitul Lacu din Muntele Athos, este partea respectivei polemici sunt următoarele adresări (pe lângă altele nereproduse aici) ale Pr. Epifanie, traduse de către domnii Ştefan Nuţescu şi Adrian Tănăsescu-Vlas:

«Prea Cuviosului monah teolog Teodorit Mavros […] Am luat cunoştinţă de epistola Sfinţiei Tale de cincizeci de pagini din 22 septembrie 1969, adresată unui oarecare „părinte Nestor”, prin care răspunzi la o precedentă scrisoare a mea către un monah atonit»

«Iubite Teodorite, ca unul mai bătrân decât tine şi ca preot (nevrednic, dar preot) al Domnului îţi dau un sfat: Ia aminte de sineţi! […] agoniseşte-ţi cugetare smerită. Dacă mă va părăsi harul lui Dumnezeu pentru păcatele mele, poate că mă voi îndrepta nu numai către papism, ci chiar spre idolatrie. […] Dar pe tine cine te-a asigurat împotriva căderii? Teodorite, lasă prorocirile despre viitorul celorlalţi şi ia aminte de sineţi!» şi

«Vrei să afli şi un alt caz minunat de iconomie pe care îl citează Sfântul Atanasie cel Mare în epistola sa către Rufinian? Ascultă şi te înfricoşează de nespusa îndelungă răbdare şi îngăduinţă a ei [n.m. a Bisericii].

După încetarea silniciei ariene s-au întrunit multe sinoade de episcopi ortodocşi, înaintea acestora s-au prezentat episcopi şi clerici acuzaţi, care mai înainte se alipiseră de erezia lui Arie. Unii dintre ei şi-au dezvinovăţit purtarea zicând: „Noi nu am fost de acelaşi cuget cu Arie. Nu! Ci ne-am gândit că dacă vom sta împotrivă, vom fi surghiuniţi, iar pe scaunele noastre vor veni alţii, cu adevărat arieni, care ar fi adus nenorociri Bisericii. De aceea am hotărât să primim erezia şi să ne făţărnicim că şi noi cugetăm cele ale lui Arie, până ce se va depărta primejdia”. Cu adevărat, o uriaşă iconomie, iubite Părinte Teodorite. Ascultă însă şi continuarea. Sinoadele, folosind iconomia, nu au dezaprobat această uriaşă iconomie. Iar acei episcopi care nu au fost conducători în erezie, ci numai au semnat o mărturisire eretică, nu numai că au fost primiţi iarăşi în sânul Bisericii, ci chiar au fost aşezaţi în episcopii. Unele ca acestea au săvârşit Sinoadele, Părinte Teodorite. Sfântul Atanasie cel Mare este de acord cu acestea şi le adoptă, îndemnând pe fiul duhovnicesc şi împreună-slujitorul său Rufinian ca să le primească şi el şi să pună în aplicare cele hotărâte, fără a învinui Sinoadele de prea multă îngăduinţă. Îl îndeamnă de asemenea să facă cunoscute hotărârile clerului şi poporului de sub povăţuirea sa, aşa încât şi ei să afle cum stau lucrurile şi să nu arunce împotriva lui (a lui Rufinian) acuzaţii cum că ar fi prea îngăduitor cu ereticii (Precum vezi, fraţii tăi superzeloţi şi superortodocşi nu au lipsit din nici o epocă…)»

Dacă tot a fost adusă aici în discuţie afirmaţia Pr. Epifanie Teodoropulos că «dacă mă va părăsi harul lui Dumnezeu pentru păcatele mele, poate că mă voi îndrepta nu numai către papism, ci chiar spre idolatrie», cine nu poate să constate că aceste vorbe – parcă profetice – se împlinesc cu adevărat astăzi în cei pe care i-a justificat ca fiind episcopi ai Bisericii (marii ereziarhi implicați în ecumenismul inter-religios radical, de tipul celui pus în practică la Assisi)?

Iar raportat la exemplul invocat de către Pr. Epifanie din scrierile Sfântului Atanasie cel Mare, ce poate părea la o lectura în grabă şi superficială că ar fi plin de toată consistența în sensul întăririi afirmaţiilor sale, este cazul unor extrem de scurte observații pe care după slaba noastră înţelegere le vom face prin evidenţiere îngroşată.

Pr. Epifanie afirmă:

«După încetarea silniciei ariene [n.m. Oare ecumenismul este acum la apusul său? dar fie, presupunem că da] s-au întrunit multe sinoade de episcopi ortodocşi [!], înaintea acestora [!] s-au prezentat episcopi şi clerici acuzaţi, care mai înainte se alipiseră de erezia lui Arie [n.m. iar acum de erezia ecumenistă]. Unii dintre ei şi-au dezvinovăţit [!] purtarea zicând: „Noi nu am fost de acelaşi cuget cu Arie.” [n.m. de pildă, cum ar fi să se dezvinovăţească Episcopul Galaction al Alexandriei, ceea ce oricum până acum nu s-a întâmplat] […] Sinoadele, folosind iconomia, nu au dezaprobat această uriaşă iconomie. Iar acei episcopi care nu au fost conducători în erezie, ci numai au semnat o mărturisire eretică, nu numai că au fost primiţi iarăşi [!!!] în sânul Bisericii [n.m. deci până la acel moment, pentru simpla semnătură, chiar Pr.Epifanie acceptă că au fost în afara Bisericii !], ci chiar au fost aşezaţi în episcopii.»

« Dar iată textul [din Sf. Atanasie cel Mare]:„[…] lucrul acesta a plăcut (părinţilor soborniceşti) pretutindeni, ca şi aici: ca acei întâi-stătători ai necredinţei [n.m. adică întâi-stătători în cele ale ereziilor] care s-au pocăit [!] să fie iertaţi, dar să nu li se dea loc de clerici, iar celor ce nu au fost fruntaşi în erezie, ci au fost traşi cu sila, s-a hotărât să li se dea iertare şi să aibă şi loc de clerici […].”»

Deci acum ereticii şi filo-ereticii sunt în afara Bisericii ! Iar în afara ei nu există ierarhie, succesiune apostolică şi mântuire, chiar dacă unii formal se autodenumesc şi ei episcopi, preoţi şi fac parte din nişte asa-zise jurisdicţii ortodoxe, aşa cum e cazul ereziarhilor ecumenişti nepocăiţi pe care Pr.Epifanie Teodoropulos a încercat din răsputeri să îi prezinte ca fiind în “staulul” Bisericii!

Această concluzie se fundamentează pe învăţătura de credinţă ortodoxă ce este ilustrată şi prin cuvintele de necombătut ale Sfântului Ierarh Nichifor Mărturisitorul care trasează lămurit hotarul mântuirii:

«Chiar dacă falşii ierarhi în timp ce se află în erezie vor continua să înşele şi să atragă un anumit număr de ignoranţi şi în adunări un număr şi mai mare de următori, ei sunt la fel în afara zidurilor sfinte ale Bisericii. Chiar dacă mai ramân foarte puţini în Ortodoxie şi evlavie, ei sunt în Biserică şi autoritatea şi protecţia instituţiei bisericeşti rămâne în ei. Şi dacă vor avea de suferit pentru adevărata credinţă, atunci aceasta va contribui negreşit la nesfârşita lor slavă şi mântuirea sufletelor lor».

Numai şi numai în această cheie de înţelegere, în acord cu glasul unificat al Sfinţilor Părinţi – consensus Patrum –, a aplicării de către Biserică a dreptului său propriu (iconomia) când şi dacă va găsi că este de trebuinţă, dar fără a trasforma atitudinea respectivă în regulă, poate fi primit ceea ce a afirmat cinstitul monah Teodot Rogojină, anume: «Cei 200 de Sf. Părinţi de la Sinodul III Ecumenic (431, Efes) i-au recunoscut lui Nestorie – patriarhul C-nopolelui, toate hirotoniile valide (s.m.) până la caterisire», atunci când a încercat să relativizeze precizarea clară făcută mai sus de către Sfântul Teofan Zăvorâtul şi pe care am avut ocazia să o reproducem având ca sursă chiar blog-ul cuvioşiei sale. În remarca sa, Monahul Teodot s–a sprijinit pe explicaţia lui Gheron Sava Lavriotul, conform căruia «până (s.m.) la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, sfinţii şi de Dumnezeu insuflaţii părinţi ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucrătoare (s.m.) toate hirotoniile şi slujbele săvârşite de Nestorie până în momentul condamnării lui şi a ereziei lui de către Sfântul Sinod, chiar dacă acesta propovăduia erezia în public şi o impunea prin forţă şi violenţă».

După cum s-a spus anterior, «sinoadele, folosind iconomia, nu au dezaprobat această uriaşă iconomie». Citându-l pe Pr. Epifanie implicit este întărit punctul de vedere potrivit căruia, prin această măsură luată cu bunăvoinţă, aceştia «au fost primiţi iarăşi în sânul Bisericii». De altfel şi Sfântul Ierarh Grigorie Palama este extrem de precis când predaniseşte pe acest subiect: «Cei ce sunt în Biserica lui Hristos sunt cei care sunt în adevăr; și cei care nu sunt în adevăr nu sunt în Biserica lui Hristos».

Însă ereziahii, despre care este unanim recunoscut că învaţă şi propovăduiesc diverse hule sunt eretici care nu se află în adevăr şi, evident, nu sunt ortodocşi. Asemenea şi Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov scoate în evidenţă faptul că acolo «unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire» şi «unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie». Iar de aici rezultă pe cale de consecinţă logică un lucru neîndoielnic: acolo unde nu este Ortodoxie, acolo nu este Duhul!

Iar unde nu este Duhul despre ce “validitate” a “Tainelor” ar putea fi vorba?

Revărsarea harurilor Sfântului Duh în cazul respectivelor hirotonii (eventual şi asupra altor lucrări văzute – Taine – prin care omul se încredinţează de părtăşia cu Dumnezeu în Unica Sa Biserică) săvârşite în afara Trupului mistic al lui Hristos are loc numai dacă şi când cele ce îndeplinesc condiţiile de formă exterioare sunt primite de Biserică.
Monahul Teodot, în interpretarea sa personală (ce nu corespunde glasului Bisericii Ortodoxe) a învăţăturii clare a Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul despre anatemă recunoaşte că «dacă cineva [!] stăruie în cugete eretice, se desparte de Hristos-Adevărul, ori că se dă, ori nu se dă anatema asupra lui», dar imediat se contrazice pe sine, afirmând: «dar dacă este arhiereu-preot-diacon [n.m. eretic], numai pri[n]tr-o caterisire a unui Sinod Ortodox se opreşte lucrarea harului prin-trânsul», ca şi cum ar fi spus că lucrarea harului Sfântului Duh continuă prin cel despărţit de Hristos-Adevărul şi care este duşman al Său. Duşman – pentru că Însuşi a spus că «cine nu este cu Mine este împotriva Mea» (Matei 12, 30). Şi Sfântul Ioan Gură de Aur a recunoscut că ereticii sunt duşmani ai Fiului lui Dumnezeu. De aici reiese că o asemenea susţinere, conform căreia harul sfinţitor al Duhului Adevărului ar lucra în “Tainele” arhiereilor-preoţilor-diaconilor eretici necondamnaţi de un sinod special adunad în acest sens, conţine în sine sâmburele unei erezii antitrinitare întrucât promovează implicit lucrări şi voinţe contrare între două Persoane ale Preasfintei Treimi, Duhul şi Fiul.

Într-adevăr, caterisirile nominale din sinoade ale ereticilor au rolul de a preîntâmpina şi/sau elimina haosul în care se pot găsi cei mai neştiutori şi care îi pot urma pe arhiereii-preoţii-diaconii prin care nu mai lucrează harul.

Sper ca nimeni să nu ajungă a afirma şi despre cele de dinainte că sunt niște citate din Biblie și [din] Sfinții Părinți rupte din context, amestecate și potrivite precum [fac] sectanții pentru a se potrivi unor idei bigote și zelotiste.

Revenind la cartea Pr. Epifanie Teodoropulos, „Cele doua extreme: Ecumenismul şi stilismul”, ce a făcut şi încă face atâtea victime, mai ales printre studenţii/absolvenţii de asa-zisă teologie, ce prin îndoctrinare au primit-o ca pe o scriere de neconstestat şi al cărei adevăr ar fi deja dovedit, pentru ca înlănțuirea logică greşită prezentată printre rândurile acesteia să nu mai hrănească şi astăzi asemenea unei mâncări alterate, cât şi datorită faptului că până acum nu s-a reuşit traducerea în limba romană a răspunsului în cuget patristic al Părintelui Theodorit Aghioritul dat sofismelelor Pr. Epifanie, dorim să îi rugăm prin intermediul acestui text pe Pr.Ciprian-Ioan Staicu şi pe teologul Mihai-Silviu Chirilă să purceadă cumva la traducerea cărţii „Convorbiri din pustie despre ecumenism”. Având în vedere că sunt nişte adevăraţi profesionişti în acest domeniu al traducerilor, această rugăminte rămâne valabilă inclusiv în situaţia în care de fapt domniile lor s-ar ralia întru totul opiniilor Pr. Epifanie. Necesitatea acestui demers reiese inclusiv din faptul că „Cele doua extreme…” a fost promovată şi oferită gratuit după pseudo-sinodul din Colimbari (Creta) de către cel puţin o mănăstire din Moldova ce luptă împotriva chiar a celor care s-au îngrădit de ereziarh.
Ca să concluzionăm, deşi s-ar putea părea că în urma argumentelor aduse prin intermediul prezentului text poziţia eclesiologică a persoanelor îngrădite de ereziarhi după anti-sinodul cretan ar fi şubrezită sau chiar spulberată prin prisma faptului că istoria luptei împotriva eroziunii provocate de erezia ecumenistă nu a început acum, ci s-a purtat în secolul trecut prin mărturisirea ziloţilor vechi-calendarişti (cei ce şi astăzi sunt atât de huliţi pentru că sunt în Adevăr), în realitate lucrurile pot fi exact invers pentru nepomenitori – noii intraţi pe câmpul de luptă, căci după cum zicea un părinte înţelept, cea mai puternică persoană este cea capabilă să înţeleagă Adevărul. Dar… pentru a-L înţelege, în chip firesc, este necesar ca dezlegarea oricărei probleme să fie făcută cu toată sinceritatea, ceea ce presupune ca persoana respectivă să fie dipusă a accepta Adevărul oricât de tare o ustură cunoaşterea Sa!

După cum sublinia o distinsă doamnă, ce semnează Ioana, «în ortodoxie e esenţială puterea de a recunoaşte că ai greşit, şi de a o lua de la capăt, dacă ajungi să ai anumite alunecări, trebuie sa îţi vii în sine, să te repliezi, şi să cercetezi cu atenţie. nu suntem fără pată, dar să nu persistăm în acea pată care se poate mări foarte mult… să o ştergem repede cu buretele, apelând la sfătuire şi la ce ne-au învăţat Sfinţii, ca să încercăm să nu greşim. […] cea mai mare minune mi se pare ca cineva să îşi recunoască greşelile, după ce le-a susţinut înainte cu fel de fel de argumente… e acest test al smereniei, dar, foarte important, şi al discernământului….»

«Duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi», spune şi Psalmistul.

Speranţe reale există, întrucât nu multe persoane de astăzi au puterea să scrie public ceea ce în mai multe rânduri, sub diverse forme, a scris Pr.Ciprian: «Am greșit […]. Nădăjduiesc că nu se va mai întâmpla. Vă rog să mă iertați».

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că «a-l trece cu vederea pe cel ce dă speranţă de schimbare este rezultatul trândăviei».

La final, pentru dovedirea faptului că mărturisirea Pr. Ciprian-Ioan Staicu din Duminica Ortodoxiei nu este un caz singular în Patriarhia Română, este reprodusă aici şi transcrierea unui scurt fragment din Sinodiconul rostit în aceeaşi zi de către un alt părinte îngrădit de eretici, Pr. Ioan Miron din Judeţul Alba:

«[Pr. Ioan Miron:] „Tuturor ecumeniştilor din organizaţia Consiliul Mondial al bisericilor, care încearcă să formeze o altă “Biserică”, hulind Biserica întemeiată de Domnul, Cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică, tuturor acestora şi tuturor care îi susţin şi îi urmează conştient: Anatema!”

[Turma de credincioşi:] „Anatema! Anatema! Anatema!”

[Pr. Ioan Miron:] „Tuturor acelora care s-au adunat în Creta la adunarea tâlhărească din iunie 2016 şi au vândut Dreapta Credinţă, zicând împotriva Hotărârilor Sfinţilor Părinţi şi împotriva Adevărului că şi hulitorii de Dumnezeu papistaşi şi ceilalţi împreună cu ei sunt Biserică şi că ortodoxul şi ereticul pot să se unească în Taina Cununiei, astfel aducând poporul drept–slăvitor în rătăcire, tuturor acestora şi tuturor care îi urmează cu bună-ştiinţă: Anatema!”

[Turma de credincioşi:] „Anatema! Anatema! Anatema!”»

Pentru că, după câte se pare, această scurtă filmare este probabil dintr-un spaţiu neconvenţional, foarte potrivită e inserarea aici şi a unui fragment din cartea „Sfinţii catacombelor Rusiei” de Ivan Andreev (ce poate fi descărcată de aici).

«După închiderea Mănăstirii Sfântul Alexei şi anihilarea clerului ei, aceia dintre enoriaşi care au rămas credincioşi păstorilor lor şi concepţiei acestora au rămas cu totul fără biserici şi fără slujbe, nevrând să meargă la bisericile serghianiste deschise. Preoţii secreţi veneau rar şi din întâmplare şi slujeau în case. Doar oamenii de încredere, cu aceleaşi convingeri, cunoşteau acestea şi le spuneau despre slujbe şi altora care aveau aceleaşi convingeri. Preotul slujea noaptea şi până atunci se ascundea într-un depozit sau într-un grajd, iar cînd venea noaptea pleca în altă parte. În timpul slujbelor, oamenii cântau încet şi se uitau pe fereastră, ca să vadă dacă vine cineva. Dacă se auzea o ciocanitură, mai întâi îl ascundeau pe preot şi apoi deschideau uşa. Erau cazuri când cei care aveau grija de casă nu ştiau că se săvârşea o slujbă, deoarece acestea aveau loc atunci cînd ei plecau la muncă. Unii participanţi ai Bisericii ruse din catacombe, care au plecat peste hotare în 1943, au intrat atunci pentru prima dată după treisprezece ani într-o biserică»

Precum a început Biserica – în catacombe –, la fel – în catacombe – Îl va aştepta pe Stăpânul cerului şi al pământului să vină pentru a face Judecata întregii lumi.

«Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare» (Ecclesistul 1, 9).

٭          ٭          ٭

Dacă cineva, acum, când au fost anatematizaţi ereziarhii ecumenişti şi toţi aceia care îi urmează [!], în acest moment de o reală importanță  pentru mântuire, dar chiar şi istorică, este copleşit prin împuținarea sufletească datorată grijilor pentru soarta sa ca urmare a inevitabilei pierderi a locului de muncă/de viețuire din cadrul instituțional al B.O.R. sau în legătură cu acesta (în cazul profesorilor de religie, librarilor ş.a.) din cauza mărturisirii împotriva ereziei, Dumnezeu–Duhul Sfânt, Cel ce l-a insuflat şi pe Sfântul Proroc David şi în purtarea de grijă a Căruia este întreaga Creație, îi vine întru întâmpinare şi îmbărbătare cu aceste stihuri din Psaltire:

«[Dacă] Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? [Dacă] Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?» (Psalm 26, 1-2)

«De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.» (Psalm 26, 5-6)

 «Celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi […], anatema!» (din textul Anatemei ROCOR – 1983)

[1] Diac. Ioan I. Ică jr., „Canonul Ortodoxiei II. Sinoadele Ecumenice”, Ed Deisis, Sibiu, în curs de apariţie, p.659; fragmentul intitulat „Duminica şi Sinodiconul Ortodoxiei — dosarul integral” este disponibil prin intermediul site-ului pemptousia.

[2] Adresându-se celei de-a III-a Adunări Ecumenice [n.m. ecumeniste] Europene de la Sibiu din 2007, domnul Daniel Ciobotea şi-a expus convingerile eretice prin accentuarea mesajului de tip ecumenist, despre care a arătat că se constituie într-un „imperativ foarte actual în contextul efortului comun pe care creştinii [n.m. ereticii] Europei îl depun […] la nivel global, pe calea refacerii unității Bisericii[!!!]. (sursa: http://basilica.ro/cuvantul-ips-mitropolit-daniel-cu-prilejul-celei-de-a-iii-a-adunari-ecumenice-europene/)

 Deci, pentru acest pseudo-patriarh, în momentul de față Biserica nu fiinţează în chip văzut, astfel că domnia sa şi cei de aceeaşi cugetare se supun osândei lui Dumnezeu–Duhul Sfânt, Cel ce i-a mişcat în 1983 – imediat după eretica Adunare a CMb de la Vancouver – pe ierarhii ROCOR în frunte cu Sfântul Mitropolit Filaret al New-York-ului, să condamne astfel erezia ecumenistă: «Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup […] sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!»

[3] Arhieraticon, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1993, p. 93.

[4] Sursa: https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/ar-vrea-pr-arsenie-boca-sa-fie-canonizat/

[5] Reportajul ProTv „Negocieri între Biserici pentru ca ortodocşii şi catolicii să sărbătorească Paştele împreună. Reacţia BOR la propunere” se găseşte aici.

sursa

Pseudo-sinodul din Creta a fost dat ANATEMA și de reotii romani

1

Părintele Ioan Miron – Rânduiala din Duminica Ortodoxiei sau Sinodiconul Ortodoxiei

Tuturor celor care s-au adunat în Creta la adunarea tâlhărească din iunie 2016 și au vândut Dreapta Credință zicând împotriva hotărârilor Sfinților Părinți și împotriva Adevărului că și hulitorii de Dumnezeu, papistași și ceilalți împreună cu ei sunt „Biserică” și că ortodoxul și ereticul pot să se unească în taina cununiei astfel aducând poporul drept slăvitor în rătăcire, tuturor acestora și tuturor celor care îi urmează cu bună știință, ANATEMA!

glasulstramosesc

Rostirea anatemelor in Duminica Ortodoxiei în Biserica Comunității Romanești „Panaghia Odighitria” din Pireu de către părintele protoprezbiter Anghelos Anghelakopulos(colaborator  al Mitropolitului Pireului, k Serafim pe probleme de erezie)  și de către părintele Matei Vulcanescu ( Parohul Comunitații Roamnești din Pireu)

ortodoxiacatholica

Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:

– consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;

– consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;

-consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;

-consfinţesc căsătoriile mixte(cu eretici) printr-o falsă iconomie;

-consfintesc conceptul lui Ionannis Ziziulas despre «persoana umană»: Anatema!

Tuturor ereticilor: Anatema!

Sunt mai mulți preoți din România care au săvârșit această rânduială – inclusă în slujba din Duminica Ortodoxiei.

De ce nu se practică rânduiala Duminicii Ortodoxiei în BOR, aşa cum se face în întreaga Ortodoxie? Rânduiala aceasta se face în fiecare parohie, nu doar în catedrale.

1

1

1Se poate observa în Romania și în alte țari că modul în care se raportează cineva la Sinodiconul Ortodoxiei este ca un barometru al ortodoxiei credinței sale. Și nu degeaba!… Nu o dată am auzit la ecumeniștii de astăzi că nu este bine și frumos să anathematizeze Biserica pe cineva sau ceva etc. Dincolo de iubirismul și relativismul afirmațiilor acestora, trebuie spuse câteva lucruri. Atrag atenția că mai jos sunt câteva gânduri, remarci, punctări, nu vreo tratare exhaustivă științifică și ultimativă a problemei – așa cum se pare că au crezut unii.
Articolul de față nu răspunde la întrebările din titlu – care rămân mai mult retorice-, deși, mai nou, am dat de niște urme ale problemei. Știu că există un răspuns pentru întrebările acestea, știu că unii au și studiat un pic chestiunea lipsei Rănduielii pe la români, și îi invit cu această ocazie să publice sau măcar să semnaleze la secțiunea „Comments” eventuale linkuri către texte lămuritoare. Dacă ne trimit ceva vrednic de publicare, vom și publica. Desigur, unul dintre răspunsurile evidente este ecumenismul în diferitele sale forme, mai vechi și mai noi (Sf. Maxim Mărturisitorul se plângea deja în secolul al VII-lea d. Hr. de duhul relativismului și împăciuitorismului dogmatic ascus sub titlul de minimum sau minimalism dogmatic al mai marilor vremii lui, dar și al unora din veacurile trecute lui)… Unii spun că Rânduiala Sinodikon-ului nu ar fi fost niciodată inclusă în Triodul tradus în limba română, ci, doar, eventual, tradusă separat (cel puțin așa lasă să se întrevadă pentru viitor o notă din Triodul publicat la Neamț în prima jumătate a secolului XIX). Cine poate lămuri această problemă să o facă. Am primit între timp următoarea precizare de la un părinte cunoscător:

«Aşadar, pe scurt: Synodiconul nu a existat niciodată în nici un Triod slavonesc de prin părţile astea. Traducerile din sec. 17-18 ale Triodului, deşi au fost făcute din ellineşte, au respectat tipicul în vigoare pînă atunci, adică fără Synodicon. […] Cert este că textul din Molitfelnic [este vorba de Molitfelnic-ul vechi retipărit de Măn. Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Petru Vodă, pe vremea vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu n. noastră] este aproape identic cu cel pe care îl am dintr-un manuscris de la Arhivele Statului din Iaşi, şi care conţine o traducere de pe la 1890, făcută de un ieromonah din Iaşi. Atîta vreme cît nu am nici o siguranţă că aceasta este sursa (deşi se aseamănă pînă la identitate), nu cred că te interesează numărul manuscrisului, data traducerii şi traducătorul. După ştiinţa mea, acest manuscris ieşean este cel mai vechi text românesc al Synodiconului.»

Din câte știu eu, chiar acesta este textul, conform indicațiilor Molitfelnic-ului. Prin urmare, chiar dacă „tipicul în vigoare până atunci”, adică nu Tipicul Bisericesc, ci obiceiul îndătinat în acele secole (nu știu de ce și de unde) pe la noi, nu obișnuia rostirea Sinodikon-ului, totuși se vede că preoții vremii erau precupați de această lacună de care erau conștienți până într-acolo încât se ajunge să fie tipărit separat (probabil, cine voia, putea să-l rostească, nefiind, însă slujba aceasta generalizată). După cum vom vedea mai jos, pe bună dreptate această preocupare este recurentă în modernitate, ajungând ca Sinodokon-ul să fie retipărit sau retradus în diferite variante, de diferiți clerici teologi erudiți.
Iată, însă, ce scria acum destui ani un teolog contemporan („În apărarea Prohodului” de Danion Vasile, text din Evanghelia versus Iuda, Sophia, 2006, retipărit în Biserica și dușmanii ei, Egumenița, 2010):

«E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai im­portantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bise­ri­cesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi ma­rii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare orto­do­xe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitro­po­litul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre impor­tan­ţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehe­tic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roa­de pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.

„În Triodul de la Neamţ (1833), deşi se încerca totuşi o res­pectare cât mai fidelă a traducerii greceşti, «nimic adău­gând sau scăzând, ci întocmai precum iaste [Triodul] cel Grecesc, afară de Canonul Litaniei Sfintelor Icoane din Duminica întâia a Sfântului Post ce să numeşte a Pra­vo­slaviei şi a Cărţii Sfântului a toată lumea al Şaptelea So­bor, întru carea blestemă pre toţi ereticii luptători de Icoa­ne şi pre toţi ceilalţi începători ai eresurilor ce au stă­tut în vremi împotriva Sfintei Pravoslavnicii Credinţe; şi binecuvântează pe toţi Păstorii, Apărătorii, Învăţătorii şi Lu­minătorii carii s‑au nevoit şi până la sânge au stătut pen­tru apărarea Pravoslaviei. Fericeşte şi pre toţi Pravo­slav­nicii împăraţi şi împărătese şi pre toţi Drept Slăvitorii carii au stătut în vremi, ajutători şi apărători dreptei cre­din­ţe. Care Canon, dimpreună cu soborniceasca Carte, fi­ind că până acum nici în Trioadele cele mai dinainte n‑au fost tipărit[1], nici noi n‑am găsit de cuviinţă ca chiar în lo­cul lui în Duminica Pravoslaviei, pre cum iaste în cel gre­cesc, să se tipărească. Ci pentru oareşicare supţiri so­coteli (altfel spus: „lăsându‑ne amăgiţi de înţelepciunea lumii acesteia” – n.n.), am poruncit ca pe urmă în deose­bită filadă[2] să se tipărească” [55; 42].
Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este de­si­gur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile mi­nunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Or­to­do­xiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea” [166; 177].

[1] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o gre­şeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut tra­du­ce­rea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar su­te de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „vădu­vită” de sluj­ba Sinodiconului.

[2] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o ten­­tativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul li­turgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul or­to­dox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.»

Salutăm, deci, re-editarea în Molitfelnic-ul vechi (necezurat, căci, după cum se știe, ultima ediție necezurată este cea din 1992) de către Mănăstirea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Petru Vodă, în vremea vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu, a rânduielii traduse la 1891 și pe care, deocamdată, o recomandăm ca variantă ortodoxă și din punct de vedere filologic (adică are limbaj bisericesc): Sinodicon-ul Ortodoxiei.
Pentru o variantă istorico-critică mai dezvoltată (ediția clasică istorico-critică este cea a lui Jean Gouillard), în traducerea profesorului diac. Ioan I. Ică jr (însă filologic sunt ridicate obiecții la adresa cuvintelor alese; un exemplu ar fi calchierea franțuzită „Memorie eternă” în loc de „Veșnică pomenire” în variantă tipărită anii trecuți la Editura Deisis; dar mai sunt și altele) am găsit pe net postarea aceasta sau aceasta.
Vedeți și această traducere a păr. Dan Bădulescu (din limba engleză; de asemenea, încărcată pe un site și aici) și textul însoțitor lămuritor:

«Textul Sinodiconului Ortodoxiei a fost mult alterat de-a lungul secolelor, mai ales din cauza adăugării de material şi nume după restaurarea icoanelor din 843. Aceasta este situaţia textului ce este tipărit în mod curent în Triodul actual. Unii dintre ortodocşii contemporani mai zeloşi au inclus chiar condamnări ale unor lucruri cum ar fi „pan-erezia ecumenismului”. Este probabil imposibil să reconstruim exact textul original. Totuşi British Library posedă un manuscris, (BL. Additional 28816) scris în 1110 sau 1111 de monahul Andrei de la mânăstirea Oleni din Morea, care ne poate da o idee a scopului şi conţinutului originalului. În opinia lui Jean Gouillard, editorul ediţiei critice a Sinodiconului, „manuscrisul londonez este cu siguranţă unul din cei mai buni martori ai formei originale şi pur constantinopolitane ale Sinodiconului”. Manuscrisul îi era necunoscut atunci când a alcătuit ediţia sa şi a fost în consecinţă ignorat la modul general.
Acest text al Sinodiconului este scris la sfârşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul oarecum derutant „Definiţia [Horos] celui de-al 7-lea Sf. Sinod”. Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cântat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stâlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele „Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!” sunt după cât se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sunt numerotate astfel pe marginea manuscrisului.
Traducerea întregului text (în engleză) este făcută de profesorul Andrew Louth, şi este folosită aici cu amabila sa permisiune, editată ca să corespundă cu aceea a BL. Adiţionalul 28816 de Arhimandritul Efrem, şi cu adăugirea în subsol a referinţelor scripturistice. Manuscrisul însuşi nu marchează în vreun fel special pasajele scripturistice. Cuvintele dintre parantezele drepte sunt adăugate de traducător (-ul englez) pentru a clarifica mai mult. Traducerea de mai jos a fost aranjată astfel ca să reprezinte, pe cât posibil, înfăţişarea manuscrisului, cu paragrafele şi rubricile sale. În manuscris apar litere mari de marcare.»

Desigur, tocmai faptul că nici nu poate fi recuperat textul originar, din sec. IX, pentru faptul că acesta a fost actualizat de multe ori în secolele următoare, ne arată faptul că și astăzi textul rânduielii ar trebui nu doar rostit, dar și actualizat. O altă variantă aici, cu niște actualizări binevenite la adresa ereziilor contemporane, incusiv cele generate de mișcarea ecumenistă, de ce New Age și practicile aferente (interesante discuțiile generate de acest text-propunere al cărui autor nu-l cunosc – cel puțin atâta timp cât nu se ajunge la concluzii aberante de o parte sau de alta. Toate aceste adaosuri ar trebuie făcute, în chip deplin, la nivel sinodal; unele, bineînțeles, nu sunt o noutate și se subînțeleg în vechile anatheme ale canoaneleor apostolice și ecumenice etc; eu m-aș bucura dacă s-ar generaliza la noi Sinodikon-ul chiar și în forma veche, printr-o decizie Sinodală – despre o binecuvântare implicită sau și explicită dată de Pastorala de anul acesta a Sf. Sinod al BOR vom reveni mai jos):

«Anatema celor care fac rugaciuni in comun cu ereticii si prolifereaza panerezia ecumenista. Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema masonilor si masoneriei! Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema papistasilor! Anatema!
Anatema penticostalilor! Anatema!
Anatema yoginilor! Anatema!
Anatema bioenergeticienilor si homeopatilor! Anatema!
Anatema iehovistilor! Anatema!
Anatema celor ce practica karate, rei ki, acupunctura! Anatema!
Anatema ghicitorilor si inselatilor vrajitori! Anatema!
Anatema mormonilor! Anatema!
Anatema celor ce l-au primit pe papa in Biserica si nu s-au pocait de aceasta! Anatema!
Anatema baptistilor! Anatema!
Anatema celor care fac rugaciuni in comun cu ereticii si prolifereaza panerezia ecumenista. Anatema!
Anatema masonilor si masoneriei! Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema celor ce spun ca noi crestinii ortodocsii ne-am inchina la acelasi “dumnezeu” la care se inchina papistii, protestantii, evreii si musulmanii! Anatema!

Tuturor ereticilor Anatema!

Anatema = in afara granitelor Bisericii- in afara invataturii Bisericii Ortodoxe – taiati din Trupul lui Hristos, lipsiti de comuniunea cu sfintii si Biserica, in mana satanei.»

Desigur, se mai pot adăuga și altele (spre exemplu, anathema celor care spun că Tainele ereticilor catolici sau de alt fel sunt lucrătoare/valide sau că necalcedoneenii au aceeași credință cu Ortodocși). Mai nou și pseudo-sinodului din Creta.

Ultimele link-uri prezintă, deci, la un loc, traduceri ale diferitelor variante ale Sinodikon-ului, variante generate de faptul că în diferite epoci au fost adăugate noi anatheme asupra noilor erezii. Puteți vedea varianta din secolul XIV, în care sunt puse și condamnări la adresa adversarilor isihasmului etc. Să nu uităm că ereticii de azi sunt în continuare adversari ai isihasmului, ai învățăturii despre Dumnezeu, energiile necreate și îndumnezeirea omului. Catolicii și protestanții (incusiv diversele secte apărute în secolul XIX și mai apoi) au în continuare aceste probleme. În schimb, unii simt nevoia sa facă rugăciuni în comun cu ei.
Acum, revenind, trebuie spus că sinodul BOR, prin Pastorala sinodală din anul 2012, aduce aminte despre tradiția ortodoxă de a citit Anathemele asupra ereziilor și începătorilor ori adepților lor, apelând la un citat din Păr. Dumitru Stăniloae. Desigur, slujba Sinodikon-ului Ortodoxiei este și o slujbă de rugăciune pentru întoarcerea la Ortodoxie a celor căzuți în erezii și, de asemenea, este o slujbă de pomenire a celor care au apărat Dreapta Credință de-a lungul timpului!:

«Duminica Ortodoxiei e ziua a șaptea a Bisericii, odihna ei sărbătorească după victoria asupra haosului spiritual, prin așezarea temeiurilor adevărate ale existenței umane. Duminica Ortodoxiei este astfel, în fiecare an, sărbătoarea dreptei credințe în întregul ei, sărbătoarea biruinței adevărului revelat împotriva schimonoselilor mincinoase ale omului. De aceea se citește în Duminica Ortodoxiei lista tuturor ereticilor și se rostește anatema asupra lor (Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2005, p.51).»

Unii au redus-o doar la o slujbă de pomenire a binecredincioșilor împărați, episcopi, sfinți. Astfel, în ultima vreme, și în Grecia s-au dat directive ca în cadrul Rânduielii (care se face printr-o procesiune împrejurul bisericii, clericii și poporul având în mâini cruci și icoane, și fiind făcute patru opriri cu ectenii, ultima fiind cea din fața bisericii sau mergându-se înlăuntrul ei – unde se rosti textul Sinodikon-ului, anathemele ereziilor și ereticilor precum și pomenirile sau proslăvirile stâlpilor credinței drepte) să nu se mai rostească partea cu anathemele. Pot furniza și textul de tipic propus, pentru cunoscătorii de greacă – deși cred că nu este cazul. Desigur, așa cum s-a văzut, unii clerici se conformează noilor directive, alții nu. Depinde mult și de episcopul locului. Se cunosc cazuri concrete chiar și anul acesta în care unii au făcut așa și alții altfel. În Sfântul Munte, însă, lucrurile sunt clare în continuare! La fel au fost și sunt pentru diaspora tradiționalistă rusă, care a dat câtiva ierarhi cu viață sfântă – precum Sf. Ioan Maximovici – și ale căror decizii sinodale au fost pecetluite și de Sinodul BORu ca o condiție pentru reunirea cu ei. Ei au adăugat sinodal o anathema la adresa ereziilor teologiilor eclesiologice ecumeniste (condamnate sinodal, de altfel, recent, și de Siondul Bisericii Ortodoxe a Georgiei). Iată ce scrie același Danion Vasile în sursa menționată:

«Completa­rea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ru­se din afara Rusiei[1], care s‑a întrunit la Vancouver, Ca­na­da, în 1983 şi care a avut o poziţie mult mai dură: „Ana­te­ma celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Bi­se­ri­ca Sa este împărţită în aşa‑zise «ramificaţii» ce se deo­se­besc în doctrină şi în felul de viaţă sau că Biserica nu exis­tă vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate «ra­mi­fi­caţiile» – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într‑un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tai­nele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euha­ristia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin ur­mare, celor ce cu bună‑ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti ere­tici înainte‑menţionaţi sau celor ce susţin, răs­pân­desc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dra­gostei fră­ţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor des­păr­ţiţi, să fie Anatema” [194; 16‑17].
Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mă­năs­tirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sino­di­conul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mă­năstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Or­todoxiei, fa­cem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecu­menice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dum­nea­voas­tră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al pă­rin­te­lui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bi­ne să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Li­tur­ghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi ros­tim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pen­tru dreapta credinţă începând din timpul Si­noadelor şi ajun­gând până la Sfântul Grigorie Palama” [55; 173].

[1] Cea mai cunoscută personalitate a Sinodului Bisericii Ruse din dias­­poră a fost Sfântul Ioan Maximovici (ierarhul făcător de minuni, ale cărui sfinte moaşte se află întregi în Catedrala din San Francisco, tre­cut la Domnul în anul 1966).»

Marian Maricaru

sursa

PSEUDO-SINODUL din CRETA (și hotărârile sale) va fi dat ANATEMA mâine (05. 03. 2017), în Duminica ORTODOXIEI

2

Anatemele ce vor fi citite mâine (05. 02. 2017) în Mitropolia Pireului de către ÎPS Serafim

1. Neopăgânilor și idolatrilor închinători la zeitățile grecilor sau a dacilor, lui Zamolxe sau Wika-nilor sau gnosticilor care amestecă învățătura creștină cu învățături idolatre și orientale, învățăturilor teosofice și antroposofice a lui Rudolf Steiner, Blavatski, pseudo stiintifice – așa zisa ortodoxie cuantică, yoga creștină, Rei-Ki, bioenergie, radiestezie creștină și spiritiștilor, Zen, bahai-lor, Moun, scientolgilor, rosicrucienilor, mormonilor, masonilor, sioniștilor, Anatema!

2. Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu. Anatema!

3. Lui Wulfila semiarianul, lui Nestorie, lui Macedonie. Anatema!

4. Lui Petru Gnafens, cel ce spunea: « Sfinte fără de moarte cel ce te-ai răstignit pentru noi» Anatema!

5. Lui Pavel al Samosatei, Anatema!

6. Lui Liko Petru, lui Eutihie și lui Sabelie, Anatema!

7. Lui Iacob Armeanul, lui Dioscor al Alexandriei și lui Sever, lui Serghie, Pavel și Pir, împreună cu Serghie, ucenicul lui Likopetru, Anatema!

8. Origeniștilor și celor dimpreună cu ei, Anatema!

9. Cazuților și anticanonicilor Patriarhi ce neagă Sinodul al IV-lea Ecumenic, Karekin al II-lea al Armeniei, Theodoros al II-lea al Egiptului, Patriarhul Copților, Pavel al Etiopiei, Ignatius Efrem al II-lea al siroiacobiților, Baselios Toma al malabarienilor – indieni, care în mod greșit se numesc pe sine «ortodocși» și celor ce sunt în comuniune cu ei, Anatema!

10. Celor ce neagă Sfintele Sinoade Ecumenice, al IV-lea, al V-lea și al VI-lea, monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, Anatema!

11. Adunării înfricoșătoare împotriva cinstitelor icoane, Anatema!

12. Celor ce neagă Sfântul al VII-lea Sinod Ecumenic, celor ce nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos, în icoana descrisă, dupa firea omenească, Anatema!

13. Cel după Canoane căzut și fără temelie ereziarh Papa al Romei celei Vechi, Francisc I și celor ce sunt în comuniune cu el Anatema!

14. Lui Martin Luther, Jean Calvin, Urlich Zwigli, Henric al VIII-lea, lipsitului de evlavie împărat, și celor adunați împreună cu ei și tuturor ramurilor protestante, Anatema!

15. Ereziarhului adunării religioase a Anglicanismului, Justin Welby, și celor ce sunt în comuniune cu el, Anatema!

16. Celor care neagă și defăimează pe Maica Domnului, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, rabini ai iudaismului, islamiști și membrii societății ”Turnul de Veghere” a Martorilor lui Yehova, Anatema!

17. Celor care defăimează Sfintele Taine ale Bisericii, baptiști, adventiști și penticostali și tuturor ramurilor neoprotestante, Anatema!

18. Celor care predică și învață panerezia ecumenist intercreștină și interreligioasă, Anatema!

19. Celor care predică și învață erezia postpatristică și post-canonica, cum că învățăturile Sfinților Părinti ar fi perimate, Anatema!

20. Celor care neagă Sinoadele al VIII-lea și al IX-lea Ecumenice, de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare și Sfântului Grigorie Palama, papo-Filioqviștilor, hulitorului de Hristos, Francisc de Assisi împreună cu toți minciuno sfinții papistași și neo-varlaamiștilor, Anatema!

21. Așa zisului „Consiliu Mondial al Bisericilor”-(ereziilor) ce învață că fiecare ramură protestantă este o parte din Biserica lui Hristos și celor ce participă la rugăciuni în comun la blasfemica și călcătoarea de canoane așa-zisă „Săptămână de Rugăciune Ecumenică” considerându-i pe eretici „frați în Hristos”, Anatema!

22. Declarației de la Toronto (1950), Acordurilor de la Balamand (1993) și Chambesy (1994) în care anticalcedonienii în mod mincinos sunt recunoscuți ca ortodocși, textelor de la Porto Alegre (1997) și Pusan (2013), Anatema!

23. Celor ce învață că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărțite de Ea numindu-le „biserici nedepline” și celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor și sfințenie înafara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, Anatema!

24. Celor care învață ca patrarhul ecumenic este «primus sine baribus» adică primul fără de egal între episcopi și patriarhi, și celor ce învață că Biserica Ortodoxă ar fi «Biserica Sora» cu adunarea Romano-Catolică și cu alte erezii, Anatema!

25. Textelor celor eretice ale tâlhărescului și ecumenistului pseudo sinod din Creta (Iunie2016), numit «Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» și celor ce le primesc și le pun în practică, Anatema!

26. Textelor celor eretice ale tâlhărescului și ecumenistului pseudo sinod din Creta (Iunie2016), numit «Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» și celor ce le primesc și le pun în practică, texte care consfințesc:

așa zisa «restaurare a unității creștinilor» și denumirea istorică de biserici pentru eretici,
Constituția așa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic
Declarația de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii înafara zidurilor Bisericii Ortodoxe și că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al așa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte
căsătoriile mixte printr-o falsă iconomie
conceptul lui Ziziulas despre «persoana umană» Anatema! (la fiecare se zice anatema de trei ori)

27. Tuturor ereticilor, Anatema!

Sinodiconul-ul Ortodoxiei – Rânduiala din Duminica Biruinței Ortodoxiei (prima duminică din Postul Mare)

cititi in format PDF, clic pe poza:

1

sursa