Despre spovedanie

1

Când ni-i bolnav trupul, facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte; dar când ni-i bolnav sufletul, amânam si nu ne sinchisim. De aceea nu scapam nici de bolile trupesti, pentru ca pentru noi sunt fara importanta cele necesare, iar cele fara importanta, necesare. Lasam izvorul pacatelor si curatim râurile. Ca pricina bolilor trupesti este pacatul cuibarit în suflet a aratat-o slabanogul de treizeci si opt de ani (In. 5: 2-15), bolnavul coborât prin acoperis (Lc. 5: 18-25), iar înainte de toti Cain (Fac. 4: 8). Dovezi despre adevarul acesta gasesti câte vrei si unde vrei. Sa secam, dar, izvorul pacatelor si vom opri toate pâraiele bolilor trupesti. Nu vei pune capat numai bolilor, ci si pacatului; si pacatului mai mult decât bolii, pe cât este sufletul mai bun decât trupul.
Sa ne ducem, dar, la Hristos si acum; sa-L rugam sa ne întareasca slabanogitul nostru suflet; si, lasând la o parte toate cele trupesti, sa-I vorbim numai de cele duhovnicesti. Iar daca le vrei neaparat si pe cele trupesti, îngrijeste-te de ele dupa cele duhovnicesti. Nu dispretui pacatul, pentru ca nu simti dureri când pacatuiesti, ci tocmai de aceea mai ales suspina, ca nu simti dureri. Si nu simti dureri, nu pentru ca nu te musca pacatul, ci pentru ca sufletul, fiind plin de pacate, nu simte muscatura. Gândeste-te la cei care au constiinta propriilor lor pacate, ca se vaita mai cumplit decât cei taiati si arsi cu fierul înrosit; si câte nu fac, câte nu sufera, cât nu plâng si se tânguie, numai ca sa scape de chinurile constiintei? N-ar face-o, daca nu i-ar durea sufletul!

Deci cel mai bun lucru este sa nu pacatuiesti, iar daca pacatuiesti, sa simti pacatul si sa te îndrepti. Daca nu simtim pacatele, daca nu vorbim de ele, cum vom ruga pe Dumnezeu, cum Îi vom cere iertare de pacate? Când tu, cel ce pacatuiesti, nici asta nu vrei sa stii ca ai pacatuit, pentru care pacate Îl rogi pe Dumnezeu? Pentru cele pe care nu le stii? Iar daca nu stii ce pacate îti iarta Dumnezeu, cum poti sti maretia facerii Lui de bine? Spune-ti, dar, pacatele tale unul câte unul, ca sa stii pentru care pacate iei iertare de la Dumnezeu si ca astfel sa-I fii recunoscator Binefacatorului tau. Când superi pe vreun om, rogi pe prietenii lui, pe vecinii lui si chiar pe slugile lui, cheltuiesti bani, pierzi zile întregi, ducându-te la usa lui si rugîndu-l de iertare; iar daca cel suparat te respinge o data, de doua ori, chiar de mai multe ori, sa nu te descurajezi, ci, fiind mai nelinistit, sa îti maresti si mai mult rugamintea; dar când suparam pe Dumnezeu cascam, ne lenevim, ne desfatam, ne îmbatam si ne cautam de treburile noastre. Când Îl mai putem face milostiv? Si cum sa nu-L suparam mai mult? Ca Îl facem sa Se supere si sa Se mânie si mai mult când nu ne doare sufletul ca pacatuim. De aceea meritam sa fim acoperiti de pamânt, sa nu mai vedem soarele, sa nu mai respiram, ca având un Stapân atât de usor de împacat, Îl mâniem; si mâniindu-L, nici nu ne pocaim. Si totusi Dumnezeu când Se mânie pe noi, n-o face cu ura si cu dusmanie, ci vrând sa ne atraga si mai mult la El. Daca ti-ar face mereu bine, desi Îl insulti, L-ai dispretui mai mult. Dar ca sa nu faci asta, Îsi întoarce câtava vreme fata de la tine, ca sa te aiba necontenit alaturi de El.

Sa avem, deci, încredere în iubirea Sa de oameni si sa ne pocaim cu toata purtarea de grija, înainte de a sosi ziua în care pocainta nu mai este de folos. Acum totul sta în puterea noastra; atunci Judecatorul este stapân pe hotarârea Lui: „Sa întâmpinam fata Lui întru marturisire” (Ps. 94: 2), sa plângem, sa ne tânguim. De-am putea ruga pe Judecatorul, înainte de ziua cea mare a judecatii, sa ne ierte de pacate, n-ar mai fi nevoie sa venim la judecata; dar daca n-o facem, vom spune pacatele în auzul întregii lumi si nu vom mai avea nici o nadejde de iertare. Nimeni din cei care nu si-au sters aici pe pamânt pacatele, nu poate scapa dincolo de pedeapsa; ci, dupa cum cei din închisori sunt dusi cu lanturile lor la tribunal, tot asa toate sufletele, când pleaca de aici, sunt duse la înfricosatorul scaun de judecata, având în jurul lor fel de fel de lanturi de pacate. Viata de aici nu-i deloc mai buna decât o închisoare; ci dupa cum atunci când intram în locasul acela îi vedem pe toti înlantuiti cu lanturi, tot asa si în lume, daca am îndeparta tot învelisul care acopera fata lumii si al oamenilor, am intra în viata fiecaruia, în sufletul fiecaruia, atunci am vedea ca fiecare este înlantuit cu lanturi mai grele decât cele de fier; dar mai ales, daca ai intra în sufletele bogatasilor, ai vedea ca sunt cu atât mai înlantuiti cu cât sunt mai bogati. Dupa cum pe un întemnitat îl nefericesti când îl vezi legat la gât si la mâini, iar adeseori cu catuse la picioare, tot asa si pe bogat, când îl vezi înconjurat de bogatii nenumarate, nu-l socoti bogat pentru ca are bogatii, ci nefericit, tocmai din pricina lor! În afara de aceste lanturi, mai are si crud temnicer: urâta dragoste de bani, care nu-l lasa sa treaca pragul închisorii; îi pune în butuci picioarele, pune strajeri la poarta temnitei, zideste alte porti, pune noi zavoare si-l arunca tocmai în fundul temnitei, convingîndu-l sa se bucure chiar de aceste lanturi, ca sa nu mai aiba nici o nadejde de scapare din relele ce l-au cuprins. Ce bine ar fi de-ai putea citi gândurile sufletului lui! I-ai vedea sufletul nu numai înlantuit, ci si murdar, întinat si plin de stricaciuni!

Nici placerile trupesti nu sunt mai bune decât dragostea de bani si de avere, ba chiar mai rele, pentru ca pângaresc si trupul împreuna cu sufletul si aduc, si peste unul si peste altul, nenumarate boli. […]

Înfricosator este scaunul acela de judecata, osânda de neînlaturat, iar chinul de nesuferit. Daca vrei sa nu fii pedepsit nici aici, judeca-te singur, cere-ti singur socoteala de faptele tale! Asculta ce spune Pavel: „Daca ne-am judeca pe noi însine, n-am mai fi judecati” (1 Cor. 11: 31). Daca faci asta si mergi înainte pe acest drum, vei dobândi si cununa. – Dar cum sa ma pedepsesc pe mine însumi? m-ai putea întreba.

– Plângi, suspina cu amar, smereste-te, chinuieste-te, adu-ti aminte de pacatele tale, unul câte unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului este acesta. Daca ai ajuns la zdrobirea inimii, atunci stii ca prin aceasta mai cu seama se pedepseste sufletul. Daca ti-ai adus aminte de pacatele tale, atunci stii câta durere se naste de aici. De aceea Dumnezeu da unei astfel de pocainte ca rasplata îndreptatirea, spunând: „Spune tu mai întâi pacatele tale, ca sa te îndreptezi!” (Is. 43: 26). Nu-i putin lucru pentru îndreptarea ta adunarea în minte a tuturor pacatelor tale, întoarcerea lor si pe o parte si pe alta, dupa felul lor, si trecerea lor pe dinaintea ochilor tai. Cel care face lucrul acesta ajunge la o atât de mare zdrobire de inima, ca socoteste ca nici nu merita sa mai traiasca. Iar cel care a ajuns la aceasta socoteala va fi mai moale ca ceara. Nu-mi vorbi mie numai de desfrânare, nici de adulter, nici de pacate recunoscute de toata lumea ca pacate, ci aduna în mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grairile de rau, desertaciunile, pizmuirile tale si toate pacatele la fel cu acestea! Ca si pentru aceste pacate nu vei suferi mica pedeapsa. Cel care ocaraste se duce în iad (Mt. 5: 22); betivul nu are parte de împaratia cerurilor (1 Cor. 6: 10); cel care nu iubeste pe aproapele sau supara atât de mult pe Dumnezeu, ca nici mucenicia nu-i este de vreun folos (1 Cor. 13: 13); cel care nu poarta grija de ai sai s-a lepadat de credinta (1 Tim. 5: 8); cel care dispretuieste pe saraci este aruncat în foc (Lc. 16: 22-31). Nu socoti, dar, mici aceste pacate, ci aduna-le pe toate si scrie-le ca într-o carte. Daca le scrii tu, Dumnezeu ti le sterge, dupa cum daca tu nu le scrii, Dumnezeu ti le si scrie si te si pedepseste. Este, dar, cu mult mai bine ca pacatele noastre sa fie scrise de noi si sa ne fie sterse sus, decât, dimpotriva, ca noi sa le uitam, iar Dumnezeu sa ni le puna înaintea ochilor nostri în ziua cea înfricosatoare. Asadar, ca sa nu se întâmple asta, sa trecem pe dinaintea constiintei noastre cu toata luarea aminte toate pacatele noastre si vom vedea atunci ca suntem vinovati de multe pacate. Cine nu-i lipsit de lacomie? Sa nu-mi vorbesti mie de o lacomie masurata, ci gândeste-te ca si pentru aceasta mica lacomie vom fi pedepsiti. Si pocaieste-te! Cine nu ocaraste? Dar si ocara te arunca în iad (Mt. 5: 22). Cine n-a vorbit de rau în ascuns pe semenul sau? Dar si vorbitul de rau te lipseste de împaratia cerurilor. Cine nu s-a mândrit? Dar si omul mândru este mai necurat decât toti. Cine nu s-a uitat cu ochi pofticiosi? Dar si acesta a savârsit adulter (Mt. 5: 28). Cine nu s-a mâniat pe fratele sau în zadar? Dar si acesta este vinovat sinedriului (Mt. 5: 22). Cine n-a jurat? Dar si juramântul este de la cel rau (Mt. 5: 34-37). Cine n-a jurat strâmb? Dar si juramântul strâmb e mai mult decât de la cel rau. Cine n-a slujit lui mamona? Dar si acesta a cazut din adevarata robie, cea întru Hristos (Mt. 6: 24). Pot sa numesc si alte pacate mai multe ca acestea; dar sunt de ajuns si acestea si îndestulatoare sa duca la pocainta pe un om care nu are inima de piatra si nu-i cu totul nesimtit. Daca fiecare din aceste pacate arunca în iad, ce nu vor face adunate toate la un loc?

– Atunci cum ne mai putem mântui? ma poti întreba.

– Daca vei întrebuinta pentru fiecare pacat doctoria potrivnica pacatului : milostenia, rugaciunile, cainta, pocainta, smerenia, inima zdrobita, dispretuirea averilor. Dumnezeu a pus nenumarate cai de mântuire daca vrem sa luam aminte. […]

Când mintea omului este stapânita, ca de betie sau de nebunie, de un gând rau, greu îi este omului sa se libereze daca sufletul nu-i deosebit de puternic. Cumplit lucru, cumplit lucru este când faci loc în suflet patimilor rele! De aceea trebuie sa le îndepartam prin orice mijloc si sa nu le lasam intrare libera; când ajung de pun stapânire pe suflet si-l biruie, dau nastere la mare vâlvataie, ca si focul ce cade pe lucruri care se aprind usor. Va rog deci sa faceti totul ca sa le opriti intrarea. Sa nu bagati în sufletul vostru orice pacat, mângâindu-va cu acest gând fara de folos, spunând: „Ce lucru mare e fapta aceasta, ce mare lucru cealalta?” De aici se nasc mii si mii de rele. Ca diavolul, ticalos fiind, pentru a pierde pe oameni se foloseste de multa viclenie, de multa staruinta, de mult pogoramânt. Îsi începe atacul cu lucruri mici. Sa-ti dau câteva pilde. A vrut sa-l faca pe Saul sa asculte minciunile unei vrajitoare (1 Regi 28: 7). Dar daca l-ar fi sfatuit dintru început la asta, Saul nu l-ar fi ascultat. Cum l-ar fi ascultat când Saul a gonit pe vrajitoare? (1 Regi 28: 3). De aceea diavolul se strecoara în sufletul lui pe nesimtite, încetul cu încetul. Mai întâi îl face sa nu asculte de Samuil; apoi îl face sa aduca lui Dumnezeu arderi de tot când nu era Samuil de fata; iar când a fost tinut de rau, raspunde ca a fost silit sa jertfeasca pentru ca îl amenintau cumplit vrajmasii. Si ar fi trebuit sa plânga o astfel de fapta! El însa socotea ca n-a facut nici un rau. Dumnezeu îi porunceste apoi sa nu crute pe amaleciti; dar el calca si aceasta porunca. De aici au iesit acele fapte îndraznete împotriva lui David si asa, pe nesimtite si încetul cu încetul, nu s-a mai putut opri din alunecusul sau pâna a ajuns de s-a aruncat pe sine însusi în prapastia pierzarii.[…] De aceea trebuie sa ne împotrivim de la început pacatelor. Chiar daca diavolul s-ar opri la cele dintâi pacate ce le aduce asupra noastra, nici asa n-ar trebui sa dispretuim aceste prime pacate; când însa sufletul e nepasator, diavolul ne urca si la mai mari pacate. Trebuie deci sa facem totul ca sa stârpim începuturile pacatelor. Sa nu te uiti la pacat ca este mic, ci sa te gândesti ca ajunge radacina de mare pacat daca nu-l iei în seama. Iar daca trebuie sa va spun ceva care sa va minuneze, este ca pacatele mari nu au nevoie de atâta luare-aminte ca pacatele mici si neînsemnate. Însasi natura pacatelor mari face ca sa ne îndepartam de ele; cele mici însa, pentru ca sunt mici, ne fac sa fim nebagatori de seama si nu ne îndeamna sa pornim cu hotarâre la stârpirea lor. De aceea si ajung repede mari, pentru ca dormim. Aceasta o poti vedea si cu bolile trupului. Asa s-a nascut în Iuda acel mare pacat. Daca furtul banilor saracilor nu i s-ar fi parut mic pacat, n-ar fi ajuns sa vânda pe Hristos. Daca tirania slavei desarte nu li s-ar fi parut iudeilor un pacat mic, n-ar fi alunecat sa ajunga ucigatori de Hristos. Si poti vedea ca toate pacatele se nasc asa. […]

De la niste pacate asa de mici ne duce vicleanul diavol la pacate mari; iar de la pacatele cele mari ne duce la deznadejde; si gaseste diavolul cu aceasta o alta cale de pieire, nu mai mica decât cea de mai înainte. Ca nu ne pierde atât de mult pacatul cât deznadejdea. Daca cel care a facut un pacat se trezeste, îsi îndreapta prin pocainta repede pacatul savârsit; dar cel care se deznadajduieste si nu se pocaieste nu se îndreapta, pentru ca n-a folosit leacurile pocaintei.

Diavolul ne mai întinde înca o a treia cursa cumplita. De pilda când pacatul îmbraca haina evlaviei.

– Dar de unde are diavolul atâta putere, as putea fi întrebat, încât sa însele pe oameni pâna într-atâta?

– Asculta si fereste-te de gândurile lui! A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia sa nu se desparta de barbat si sa nu se lipseasca unul pe altul decât prin buna întelegere (1 Cor. 7: 5). Dar unele femei, din o asa zisa dragoste de evlavie si de înfrânare, îndepartându-se de barbatii lor, cu gândul ca fac fapta de evlavie, au împins pe barbatii lor la desfrânare.[…]

Altii socotesc iarasi drept un mare câstig sa se întristeze peste masura pentru pacatele lor. Dar si aceasta este o viclenie diavoleasca; dovada Iuda; aceasta l-a facut sa se spânzure. De aceea si Pavel se temea pentru cel ce cazuse în desfrânare; se temea sa nu pateasca la fel si a sfatuit pe corinteni sa-l smulga iute din ghearele deznadejdii, „ca nu cumva sa fie doborât de mai multa întristare unul ca acesta” (2 Cor. 2: 7). Apoi pentru a arata ca o astfel de întristare prea mare este o cursa a diavolului, spune: „Ca sa nu ne lasam covârsiti de satana; ca nu ne sunt necunoscute gândurile lui” (2 Cor. 2: 11); ca ne ataca el cu multa viclenie, ne spune Pavel. Daca diavolul ar lupta împotriva noastra pe fata si deschis, victoria noastra ar fi usoara si lesnicioasa; dar, mai bine spus, daca suntem cu luare-aminte chiar ne va fi usoara, ca Dumnezeu ne-a înarmat împotriva fiecareia din aceste viclenii. Asculta ce ne sfatuieste Hristos, pentru a ne convinge sa nu nesocotim nici cele mai mici pacate! Ne spune: „Cel ce zice fratelui sau: «Nebune» vinovat va fi gheenei” (Mt. 5: 22); si: „Cel ce se uita cu ochi desfrânati, a si savârsit pacatul desfrânarii” (Mt. 5: 28) si vaita pe cei ce râd (Lc. 6: 25). Pretutindeni stârpeste începuturile si semintele pacatelor si ne spune ca vom da socoteala de orice cuvânt desert (Mt. 12: 36). Pentru aceasta Iov aducea jertfa lui Dumnezeu chiar pentru gândurile copiilor lui (Iov 1: 5). Despre a nu te deznadajdui Scriptura spune: „Oare cel ce cade nu se scoala sau cel ce se abate nu se întoarce?” (Ier. 8: 4); si iarasi: „Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se întoarca si sa fie viu” (Iez. 18: 23); si: ,,Astazi de veti auzi glasul Lui” (Ps. 94: 8). Sunt în Sfânta Scriptura si alte multe cuvinte si pilde de acest fel. Si ca sa nu pierim din pricina unei false evlavii, asculta ce spune Pavel: „Ca nu cumva sa fie doborât de mai multa întristare unul ca acesta” (2 Cor. 2: 7).

Cunoscând, dar, toate acestea, sa punem întelepciunea Scripturilor în fata tuturor cailor care abat pe trândavi de pe drumul cel drept. Sa nu spui: „Ce mare lucru este daca ma uit cu curiozitate la o femeie?” Daca savârsesti desfrânarea cu inima, repede o vei îndrazni si cu trupul. Sa nu spui: „Ce mare lucru este daca nu dau nimic de pomana saracului acestuia?” Daca nu dai acestuia, n-ai sa dai nici celuilalt; iar daca nu dai aceluia, n-ai sa dai nici altuia. Iarasi sa nu spui: „Ce mare lucru este daca poftesc lucrurile semenului meu?” Vorbele acestea, vorbele acestea au dus la pieire pe Ahaav (2 Regi 21: 1-29). Si doar daduse bani pe vie! Da, dar o cumparase fara voia stapânului ei. Nu trebuia sa o cumpere cu sila, ci cu voia stapânului viei. Daca cel care a dat pretul cuvenit pe vie a fost pedepsit asa, pentru ca a luat-o cu sila, ce osânda nu merita, oare, cel care nu da nici pretul cuvenit, ba rapeste si cu sila si mai traieste si în vremea harului? Asadar, ca sa nu fim osânditi, sa nu ne mânjim cu silnicii si cu rapiri. Sa ne ferim de pacate; si mai ales de începuturile pacatelor, ca sa ne îngrijim cu toata râvna si de virtute. […]

Sfîntul Ioan Gura de Aur, Despre taina spovedaniei, PSB 23, Bucuresti, 1994
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

1

Reclame

Cum il putem imita pe Dumnezeu

1

Din
TALCUIRI LA EPISTOLA INTAI CATRE TIMOTEI A SFANTULUI APOSTOL PAVEL
SFANTUL IOAN GURA DE AUR

OMILIA XV

„Iar de vaduvele tinere fereste-te. Caci, atunci când poftele le îndeparteaza de Hristos, vor sa se marite. Si îsi agonisesc osânda, fiindca si-au calcat credinta cea dintâi. Dar în acelasi timp se învata sa fie lenese, cutreierând casele, si nu numai lenese, ci si guralive si iscoditoare, graind cele ce nu se cuvin. Vreau deci ca vaduvele tinere sa se marite, sa aiba copii, sa-si vada de case, si sa nu dea potrivnicului nici un prilej de ocara. Caci unele s-au si abatut, ca sa se duca dupa Satana.” (I Timotei 5, 11-15)

Dupa ce Pavel mult a vorbit despre vaduve, ba înca hotarându-le si vârsta si zicând ca „nu mai putin de saizeci de ani sa aiba”, si pe lânga aceasta mai aratând si calitatile lor: „daca a crescut copii, daca a fost primitoare de straini, daca a spalat picioarele sfintilor, daca a venit în ajutorul celor strâmtorati”, iata ca aici iarasi zice: „De vaduvele tinere fereste-te.” Despre fecioare însa, desi lucrul este cu mult mai dificil, nimic din acestea nu lasa a se întelege. Si de ce oare? Fiindca acelea s-au tagaduit pentru lucruri mai mari, si de la maretia acestei idei el a ajuns la acest fapt. Caci cuvintele: „daca a fost primitoare de straini, daca a spalat picioarele sfintilor”, si toate cele de acest fel, le-a reprezentat, asa-zicând, prin expresia: „femeia nemaritata si fecioara poarta grija de cele ale Domnului”. (I Corinteni 7, 34)
Iar daca cu acestea el n-a insistat asupra vârstei, tu sa nu te minunezi, fiindca chiar de aici se învedereaza si aceea. De altfel am spus ca fecioarele si-au ales fecioria în urma unei judecati mai înalte. Pe lânga aceasta, cu vaduvele tinere e ca si cum ar fi devenit niste cadavre, si prin urmare ele singure au dat motiv la o astfel de legiuire, în timp ce nu asa se petrece cu fecioarele. Cum ca unele dintre ele cazusera deja, aceasta se învedereaza din expresia: „caci, atunci când poftele le îndeparteaza de Hristos, vor sa se marite”, si iarasi: „caci unele s-au si abatut, ca sa se duca dupa Satana”.
„De vaduvele tinere fereste-te.” De ce oare? „Caci atunci când poftele le înfierbânta, vor sa se marite”. Si ce înseamna „înfierbânta”? Adica se prefac ca si cum n-ar voi un lucru, pe când îl voieste, când se moleseste. Este întocmai ca si cum, vorbind cineva despre un barbat bun si blând, ar spune: „apoi aceasta, lasându-l pe el, s-a dus dupa un altul”. Arata deci ca si vaduvia lor au preferat-o în mod întâmplator.
Prin urmare, si vaduva este logodita cu Hristos în vaduvia ei, dupa cum zice: „Eu sunt Parintele orfanilor si Judecatorul vaduvelor”. (Psalmi 67, 5) Arata, prin urmare, ca nici vaduvia n-au purtat-o dupa cuviinta, ci „se înfierbânta”, si cu toate acestea el rabda. Dar în alt loc, el spune: „ca v-am logodit unui singur Barbat, ca sa va înfatisez lui Hristos fecioara nepribanita”. (II Corinteni 11, 2) „Când ele s-au fagaduit lui Hristos, zice, apoi iata ca „vor sa se marite, agonisindu-si osânda, fiindca si-au calcat credinta cea dintâi”. Sub numele de „credinta”, el indica aici învoiala facuta. „Au mintit, zice, si-au batut joc de adevar, 1-au lepadat, au calcat acea învoiala.”
„In acelasi timp se învata sa fie lenese”, zice. Asadar, apostolul nu numai barbatilor le porunceste sa lucreze, ci si femeilor, caci nelucrarea sau trândavia aduce tot raul. „Ele sunt raspunzatoare nu numai de aceasta fapta, ci si de alte pacate.” Caci daca este nepotrivit unei femei a colinda casele oamenilor, apoi cu atât mai mult unei fecioare. „Nu numai lenese, zice, ci si guralive si iscoditoare, graind cele ce nu se cuvin. Vreau, deci, ca vaduvele tinere sa se marite, sa aiba copii, sa-si vada de case.” Când si grija de barbat o va alunga de la ea, si cea de Dumnezeu nu o are, ce se alege de ele? Cu drept cuvânt ca atunci devin lenese, guralive si iscoditoare.
Caci cel ce nu se îngrijeste de cele ale sale, desigur ca se va îngriji de ale altora, precum si cel ce se îngrijeste de ale sale, de cele straine nu va face nici o vorba, nu va avea nici o grija.
„Graind cele ce nu se cuvin”, zice. Intr-adevar, nimic nu este atât de nepotrivit ca a cenzura mai cu seama cele ale altora, si aceasta este zisa nu numai pentru femei, ci si pentru barbati – fiind cea mai mare dovada de nerusinare, si cutezanta fara margini. „Vreau deci” – fiindca si ele voiesc, atunci voiesc si eu – „ca vaduvele tinere sa se marite, sa aiba copii, sa-si vada de case”, adica sa se îngrijeasca de casa, caci aceasta e cu mult mai bine decât a umbla din casa în casa, si a grai ce nu se cuvine. Trebuia poate sa se îngrijeasca de cele ale lui Dumnezeu, trebuia sa pazeasca credinta; dar fiindca pe acestea nu le fac, apoi mult mai bine este de a se marita, decât a sta asa, caci nici Dumnezeu nu este dispretuit prin acest fapt, si nici ele nu se vor învata a fi mai bune.
De la o asa vaduvie nu poate iesi nimic bun, pe când de la o casatorie normala, multe bunuri izvorasc, iar mai presus de orice, prin casatorie va putea sa alunge din cugetul sau trândavia, si sa nu mai fie guraliva si iscoditoare.
Si de ce oare n-a spus ca, de vreme ce unele vaduve au cazut, atunci ele trebuie sa aiba o mare bagare de seama, ca nu cumva sa patimeasca la fel ca acelea, ci le-a poruncit sa se marite? Pentru ca nu împiedica faptul casatoriei lor. „Ca sa nu dea potrivnicului nici un prilej de ocara”, adica sa nu aiba de ce se agata. „Caci unele s-au si abatut, ca sa se duca dupa Satana.” Asadar, pe astfel de vaduve el le împiedica, nu doar pentru ca nu voieste sa fie vaduve tinere, ci pentru ca nu voieste de a fi fara de treaba, graind cele ce nu trebuie, si iscoditoare; cu alte cuvinte, nu voieste ca ele sa aiba pe diavol de pricina. Dar daca acestea nu s-ar petrece, nici el nu le-ar împiedica.
Daca vreun credincios sau vreo credincioasa are în casa vaduve, sa aiba grija lor, ca Biserica sa nu fie împovarata, ci sa poata ajuta pe cele cu adevarat vaduve. (5, 16) Iarasi numeste cu adevarat vaduve pe cele singuratice, pe cele care n-au de nicaieri nici o mângâiere. Si de ce oare îndeamna la aceasta? Caci asa este tine. Din acest fapt, doua lucruri mari izvorasc: si acelea ca aveau motiv de a face bine, si ca acestea se întretineau bine, în acelasi timp si Biserica nu se îngreuia. Bine a facut ca a adaugat: „daca vreun credincios”, caci nu trebuia a fi îngrijite si hranite de cei necredinciosi, ca sa nu se creada ca au nevoie de ei.
Priveste apoi si cât de încurajator le vorbeste, caci nu le-a spus de vreo cheltuiala mare, sau de vreun lux, ci „sa aiba grija lor”, adica sa le dea cele strict necesare – „ca Biserica sa nu ne împovarata, ci sa poata ajuta pe cele cu adevarat vaduve”. Prin urmare, o astfel de credincioasa sau credincios are si plata ajutorului ce a dat Bisericii, fiindca, ajutând-o pe aceasta, ajuta în acelasi timp si pe cele ce le îngrijeste Biserica, lasându-i putinta de a le îngriji cu mai multa îmbelsugare.
„Vreau, zice, ca vaduvele tinere”, ce sa faca? Sa se desfete? Sau sa petreaca în ospete? Nimic din toate acestea, ci „sa se marite, sa aita copii, sa-si vada de case”. Si cum sa chiverniseasca casa? Apoi, ca nu cumva sa-ti închipui ca el le îndeamna la desfatari, a adaugat imediat: „ca sa nu dea nici un prilej potrivnicului spre ocara”. Trebuia ca ele sa se ridice mai presus de cele pamântesti, dar fiindca s-au coborât mai jos, cel putin macar în acestea sa ramâna.
Preotii, care îsi tin bine dregatoria, sa se învredniceasca de îndoita cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura. Pentru ca Scriptura zice: „sa nu legi gura boului care treiera”, si: ” Vrednic este lucratorul de plata sa „. (5, 17-18) Sub denumirea de „îndoita cinste”, de aici, el numeste îngrijirea, sau mai tine zis acordarea celor necesare. Caci, când el adauga: „Sa nu legi gura toului care treiera”, si: „vrednic este lucratorul de plata sa”, aceasta învedereaza.
Prin urmare, si când zice mai sus: Pe vaduve cinsteste-le (5, 3), el vorbeste despre îngrijirea de ele cu cele necesare. „Ca pe cele ce sunt cu adevarat vaduve” sa le cinsteasca, adica pe cele ce sunt în saracie, fiindca, cu cât una este mai saraca, cu atât mai mult este vaduva. Pune aici si cele ale Legii, si cele ale lui Hristos, ca unele ce conglasuiesc.
Legea spune: „Sa nu legi gura boului care treiera.” Vezi cum el voieste ca dascalul sa munceasca? Si nu este alta oboseala si munca, ca cele ale lui. Dar cum de pune oare si ceea ce Hristos a spus: „Vrednic, zice, este lucratorul de plata sa”? Noi însa sa nu ne uitam numai la plata, ci si la aceea cum a poruncit. „Vrednic este lucratorul de plata sa”, adica vrednic este lucratorul de hrana, de întretinerea sa. Asa ca daca cineva se dezmiarda sau sta în liniste, nu este vrednic. Daca cineva nu este ca boul ce treiera, daca nu duce jugul prin spini si pâna la a fi strâns de gât cu el, si daca se opreste mai înainte de a termina lucrul, nu este vrednic. Prin urmare, trebuie sa se acorde ajutoare cu îmbelsugare dascalilor pentru întretinerea lor, ca nu cumva sa sufere, sau sa se moleseasca; ca nu cumva, ocupându-se cu cele mici, din aceasta cauza ucenicii sa fie lipsiti de cele mari; ca astfel, lucrând cele duhovnicesti, sa nu se ocupe deloc cu cele pamântesti. Astfel erau levitii; ei nu se interesau deloc de cele ale vietii, precum nici mirenii nu se interesau de cele ce priveau pe leviti, si prin lege se poruncea si cele privitoare la veniturile lor: zeciuielile (dijmele), cele venite din scule de aur, veniturile provenite din pârga, rugaciuni si celelalte de acest fel. Acelora desigur ca le-a legiuit Moise în asa fel, ca unii ce cautau numai cele prezente; eu însa nimic mai mult nu zic ca ar trebui sa aiba proestosii, decât hrana si îmbracaminte, ca nu cumva sa-si petreaca timpul cu acestea.
Dar oare ce vrea sa zica prin „îndoita cinste”? îndoita cinste catre cele vaduve, sau catre diaconi (slujbasi Bisericii), sau, simplu, îndoita cinste înseamna multa cinste. Dar noi sa nu ne uitam numai la aceea ca-i învredniceste de multa cinste, ci si la faptul ca a adaugat: „cei ce îsi tin bine dregatoria”.
Si ce anume înseamna cei ce îsi tin tine dregatoria, sa ascultam pe Hristos care zice: „Pastorul cel bun, sufletul sau îsi pune pentru oi”. (Ioan 10, 11) Asadar, aceasta înseamna a tine bine dregatoria, adica a nu cruta nimic pentru îngrijirea parinteasca a pastoritilor. „Si mai ales, zice, cei care se ostenesc cu cuvântul si cu învatatura.” Unde sunt acum cei ce spun ca nu este nevoie nici de cuvânt si nici de învatatura, daca apostolul chiar si pe Timotei îl îndeamna la aceasta, zicând: Cugeta la acestea, tine-te de acestea, si iarasi: Ia aminte la tine însuti si la învatatura; staruie în aceasta, caci, facând aceasta, si pe tine te vei mântui si pe cei care te asculta? (4, 15-16).
Deci tocmai pe unii ca acestia voieste apostolul sa-i cinstim mai mult decât pe toti ceilalti, pentru care si motivul îl pune, zicând ca mult sufera ei. Când un altul nici nu privegheaza, nici nu se îngrijeste, ci sta împreuna cu ceilalti în liniste si nepasare, iar acela se zbuciuma îngrijindu-se, meditând, si mai cu seama daca este neîntrecut în cuvintele si stiintele celor de afara, apoi cum nu ar trebui sa se bucure de cinste din partea tuturor si mai mult decât altii, când el se lasa sub atâtea osteneli? Acesta este raspunzator înaintea a mii de limbi.
Unul, de pilda, 1-a hulit, altul 1-a laudat, un altul 1-a luat în râs, un altul i-a defaimat tinerea de minte si compunerea cuvântului; pentru toate acestea îi trebuie multa putere spre a le rabda pe toate.
Mare este cu adevarat, si mai cu seama mult contrituie spre edificarea Bisericii, de a fi preotii didactici, sau învatatori ai credinciosilor; iar daca aceasta nu este, multe din cele ale Bisericii se pierd, sau se rastoarna pe dos. De aceea, împreuna cu cele spuse – de a fi primitor si blând si de a fi fara de ponos – numara si aceasta, zicând ca trebuie a fi „învatator”. Fiindca, de ce se numeste el dascal? Pentru ca sa învete pe altii filosofia vietii.
De aceea Pavel a zis: „Si mai ales cei ce se ostenesc în cuvânt si întru învatatura”, fiindca este nevoie si de învatatura prin cuvânt. Si de care cuvânt vorbeste apostolul? Nu vorbeste de acel cuvânt pompos, si nici de acela care are în sine iscusinta sau eleganta celor din afara, ci de cuvântul care are într-însul multa putere, de acela care este plin de întelepciune.
In asemenea caz, el nu are nevoie de constructia frazelor, ci a cugetarilor, cum s-ar zice; nu a unei conditii din afara, straine, ci a unei dispozitii sufletesti.
Pâra împotriva preotului sa nu primesti, fara numai de la doi sau trei martori. (5, 19) Asadar, contra celui tânar trebuie a primi pâra fara marturii? Contra altora trebuie numaidecât? Oare nu trebuie întotdeauna a se face ascultarile cu toata exactitatea? Deci ce vrea sa spuna el aici? „Nu vorbesc de altii, zice, ci mai ales de cei batrâni (presbiteri).” Sub denumirea de presbiter, de aici, el nu întelege demnitatea, ci vârsta, fiindca mai usor pacatuiesc cei tineri decât cei batrâni. Si cum ca asa este, se învedereaza de acolo ca lui Timotei i se încredintase Biserica Efesului, si chiar întreaga natiune a Asiei; prin urmare, apostolul vorbeste aici de cei batrâni.
Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti, ca si ceilalti sa aiba teama (5, 20), adica, „nu deodata sa-i tai de la Biserica, ci toate le fa cu multa bagare de seama. Când vei afla lamurit, atunci te arunca asupra-i cu putere ca si ceilalti sa se cuminteasca.” Caci dupa cum a înfrunta usor pe cineva este vatamator, tot asa si în pacatele cele cunoscute de altii daca nu te vei ridica cu toata puterea, prin aceasta vei lasa calea deschisa si altora, spre a face si a cuteza aceleasi pacate. „Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti, zice, ca si ceilalti sa aita teama.” Dar oare cum de a zis Hristos: „Mergi si mustra-1 pe el între tine si el singur”? (Matei 18, 15) Dar si pe unul ca acela Mântuitorul permite a-1 cerceta în Biserica. Caci ce? Oare nu înfricoseaza mai ales faptul de a fi certat înaintea tuturor? Cum? Atunci când toti cunosc pacatul, în timp ce osânda n-o cunosc, desigur ca mai mult se înfricoseaza. Dupa cum se întâmpla cu cei ce ramân nepedepsiti, ca multi vor fi si cei ce vor pacatui, tot asa si atunci când sunt pedepsiti, multi vor fi cei ce se vor îndrepta. Asa a facut si Dumnezeu: pe Faraon 1-a pedepsit, de asemenea si pe Nabucodonosor, cum si pe multi altii îi vedem pedepsiti, dupa om si dupa tara în care se afla.
Prin urmare, apostolul voieste ca toti sa se teama de Episcop, si pe dânsul îl pune priveghetor peste toti. „Fiindca de multe ori se judeca cu usurinta, trebuie, zice, ca cei ce marturisesc si cei ce învinovatesc pe presbiter sa fie dupa cum prevede legea vecbe: „Ca în doua sau trei marturii va sta tot cuvântul”. (Deuteronom 19, 15)
„Pâra împotriva preotului sa nu primesti, fara numai de la doi sau trei martori.” N-a spus „sa nu-1 osândesti”, ci nici macar sa primesti pâra, nici sa stai la judecata. Dar ce? Daca si cei doi vor minti? Aceasta se întâmpla toarte rar, dar si în asemenea caz se poate învedera minciuna, daca se examineaza cu amanuntime cazul.
Este de dorit ca la învinovatire de pacate sa fie doi martori, de vreme ce s-au facut pe ascuns, asa ca ascultarea a doi martori este semn de multa ispitire, de multa cercetare. Dar ce? Daca faptele sunt de toti stiute, însa martori nu sunt, ci numai banuiala, ce e de facut atunci? „Am spus mai sus, zice, ca „se cade lui marturie buna sa aiba de la cei de-afara”.
Deci, cu frica sa iubim pe Dumnezeu.Celui drept desigur ca legea nu-i sta înainte.
Daca cei mai multi facând binele siliti, iar nu din buna lor vointa, si totusi se folosesc în urma fricii ce au, si de multe ori taie de la dânsii poftele lor, dar cei pacatosi?
De aceea auzim vorbindu-se de gheena, ca astfel mult folos sa tragem din amenintarea si din frica ei. Daca ar fi urmat ca sa-i arunce într-însa pe cei ce pacatuiesc, fara ca dinainte sa vesteasca amenintarea de ea, desigur ca multi ar cadea într-însa. Daca si acum, când ni se cutremura sufletul de frica, si înca sunt unii care pacatuiesc cu usurinta, ca si cum nici nu ar fi gheena, dar daca nici nu s-ar fi spus mai dinainte, si nici nu ne-ar fi amenintat, ce rele n-ar face?
Astfel ca – dupa cum am spus deseori – gheena ne arata noua îngrijirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu mai putin decât împaratia cerurilor. Caci gheena conlucrând împreuna cu împaratia cerurilor, pe multi oameni prin frica îi împinge în împaratia cerurilor.
Asadar, sa nu luam faptul acesta ca o asprime sau cruzime din parte-I, ci ca o mila si filantropie mare, ca o îngrijire parinteasca si dragoste catre noi. Daca n-ar fi amenintat pe niniviteni pe timpul lui Iona, desigur ca n-ar mai fi ramas cetatea lor.
Daca n-ar fi amenintat cu gheena, cu totii am fi cazut în gheena. Daca n-ar fi amenintat cu foc, nimeni n-ar fi scapat de foc. El voieste a face cu totul contrare celor ce graieste, ca tu sa faci ceea ce voieste. Nu voieste moartea pacatosului, ca nu cumva sa cazi în acea moarte. N-a spus numai prin cuvinte, ci a aratat si faptul, ca astfel sa fugim.

DESPRE DESERTACIUNEA CELOR PREZENTE, IMPORTANTA CELOR
VIITOARE, SI CUM PUTEM IMITA PE DUMNEZEU.
DESPRE DRAGOSTEA LUI HRISTOS CATRE NOI, CARE,
MAI ALES, SE ARATA DIN SFÂNTA ÎMPARTASIRE

Ca sa nu creada cineva ca faptul gheenei este numai o amenintare, ci ca gheena exista cu adevarat, aceasta, zice, este învederata din faptele întâmplate aici. Sau nu ti se pare ca potopul este simbol al gheenei, potopul, zic, care a nimicit totul prin apa?
„Caci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau si beau, se însurau si se maritau, pâna în ziua când a intrat Noe în corabie” (Matei 24, 38), tot asa era si atunci. A fost prezis si atunci cu multi ani mai înainte, precum si acum se prezice gheena de trei sute de ani sau si mai mult, si cu toate acestea nimeni nu este cu bagare de seama, toti considera faptul acesta ca un mit, toti îl cred ca ceva de râs, nici o frica nu are cineva, nimeni nu plânge, nimeni nu-si bate pieptul. Râul de foc curge în clocote, para îl atâta într-una, iar noi râdem, si ne dezmierdam, si pacatuim fara sfiala.
Nimeni nu se gândeste la ziua aceea, nimeni nu cugeta ca cele prezente trec, ca toate acestea sunt momentane, desi, de altfel, lucrurile ne striga în fiecare zi si ne învedereaza acest adevar. Mortile cele mai înainte de timp, schimbarile lucrurilor ce se petrec chiar înca traind noi, bolile si alte multe de acest fel nu ne cumintesc. Si înca prefacerile acestea le-ar putea vedea cineva petrecându-se nu numai în trupurile noastre, ci chiar în însesi stihiile lumii.
Dar chiar si în diferitele faze ale vârstei noastre, noi în fiecare zi vedem moartea, si nestatornicia vietii este caracterizata pretutindeni prin nestatornicia lucrurilor. Niciodata nu ramâne iarna într-una, niciodata vara, nici primavara, nici toamna într-una, ci toate trec, zboara si se scurg.
Si ce sa mai spun? Poate despre flori? Ce voiesti? Poate sa spun despre demnitati, despre împarati, care astazi sunt si mâine nu sunt? Despre cei bogati? Poate despre cladirile cele stralucite? Poate despre noapte si zi? Ori despre soare sau despre luna? Dar nu se sfârseste si ea? Si chiar soarele nu este eclipsat de multe ori, oare nu se întuneca, oare nu este si el acoperit de nori?
Nu cumva poate din cele ce vedem ramâne ceva pentru totdeauna? Nimic, ci numai sufletul din noi, dar iata ca tocmai pe dânsul noi îl neglijam! Avem o mare îngrijire pentru cele ce se prefac într-una, ca si cum pare ca ar ramâne, în timp ce pentru suflet, care ramâne pururea, noi nu facem nici o vorba, ca si cum s-ar preface si el.
Cutare de pilda, poate face lucruri mari? Pâna mâine numai, iar dupa aceasta dispare, dovada cei ce au facut lucruri mari, iar acum nicaieri nu se mai vad. Viata aceasta este o scena de teatru, si vis, caci precum când se ridica cortina pe scena teatrului toate se risipesc, si toate visurile zboara când se arata raza luminii, tot asa si acum când se întâmpla sfârsitul unuia, sau sfârsitul obstesc de s-ar întâmpla, toate se strica, toate se nimicesc si dispar. Copacul pe care 1-ai plantat ramâne, precum si casa ce ai cladit-o ramâne, în timp ce cel ce a cladit casa, ca si cel ce a plantat copacul se duc si se nimicesc. Si astfel petrecându-se lucrurile, noi nici atunci nu ne sfiim, ci toate le facem ca si cum am fi nemuritori, dezmierdându-ne si petrecând întru desfatari.
Asculta ce spune Solomon, el care a avut o mare experienta a faptelor si a lucrurilor prezente. „Am început lucrari mari: am zidit case, am sadit vii, am facut gradini si parcuri si am sadit în ele tot felul de pomi roditori; mi-am facut iazuri, ca sa pot uda din ele o dumbrava unde cresteau copacii; am cumparat robi si roabe si am avut feciori nascuti în casa, asemenea si turme de oi fara de numar, mai mult decât toti cei care au fost înaintea mea în Ierusalim. Am strâns aur si argint si numar mare de regi si de satrapi; am adus cântareti si cântarete si desfatarea fiilor omului mi-am agonisit: o printesa si alte printese.” (Ecclesiastul 2, 4-8)
Nimeni, cu un cuvânt, n-a fost atât de dezmierdat, atât de slavit; nimeni n-a fost atât de întelept, si nimanui nu i-au mers lucrurile asa de bine, dupa cum le-a vazut mai înainte cu mintea sa. Ei, si ce a fost cu aceasta? Cu nimic nu s-a folosit din toate acestea, ci iata ce spune: „Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune”. (Ecclesiastul l, 2) Si priveste ca n-a spus simplu „desertaciune”, ci a exagerat cuvântul prin exagerare.
Sa-i credem deci lui, va rog, ca unul ce a ajuns la aceasta convingere în urma unei mari experiente. Sa-i credem, zic, si sa ne îndeletnicim cu acele lucruri, unde nu este desertaciune, unde este adevar, unde toate sunt sigure si statornice, unde toate sunt zidite pe piatra, unde batrânete nu este, unde nu este nimic trecator, unde totul înfloreste, unde totul creste si sporeste, unde nimic nu este învechit, nimic îmbatrânit, si nici aproape de sfârsit.
Sa dorim, va rog, pe Dumnezeu cu adevarat, iar nu de teama gheenei, ci cu dorinta de împaratia Lui. Caci ce poate fi egal, spune-mi, cu a vedea pe Hristos? Nimic. Ce poate fi egal cu a ne bucura de acele bunuri? Nimic. „Cele ce ochiul n-a vazut, zice, si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Corinteni 2, 9)
Pe acelea sa ne straduim a le câstiga, iar pe acestea sa le dispretuim. Oare nu de mii de ori ne învinovatim pe noi însine, si ne spunem ca viata omeneasca nu este nimic? Deci de ce te ocupi de nimic? De ce suferi necazuri pentru nimic? Poate ca vezi cladiri stralucite si privirea lor te însala? Uita-te imediat la cer; întoarce-ti privirea de la pietre si coloane spre acea frumusete, si atunci vei vedea ca toate acestea de aici sunt lucruri de furnici si tântari.
Filosofeaza cu privirea; ridica-ti cugetul spre cele din cer, si de acolo daca se poate priveste spre cladirile cele stralucite de aici, si vei vedea ca nu sunt nimic, ci numai niste jucarii de copii mici.
Vezi cât de usor, cât de curat si cât de luminos este aerul, cu cât te ridici mai sus? Acolo, deci, îsi au casele, acolo îsi au salasurile cei ce fac milostenie.
Toate cele de aici se nimicesc cu desavârsire la înviere, sau mai bine zis chiar si mai înainte de înviere în trecerea timpului s-au stricat, s-au descompus si au disparut. Ba chiar si mai înainte de timp, adica în floare fiind, de multe ori un cutremur bunaoara le-a darâmat la pamânt, sau un foc le-a prefacut în cenusa. Caci nu numai în vârsta omului sunt morti premature, ci si în cladiri, si de multe ori cele stricate si hârbuite ramân neclintite la cutremurul pamântului, pe când cele ce stralucesc, cele cladite din nou si bine întarite, numai de un singur tunet s-au clatinat si au cazut, si aceasta dupa iconomia lui Dumnezeu, cred, ca nu cumva sa cugetam lucruri mari despre cladirile ce le ridicam.
Vrei si altfel sa nu fi mâhnit? Vino atunci la cladirile obstesti, la care si tu te împartasesti deopotriva; ca nici o casa nu este mai frumoasa decât cladirile obstesti stai acolo cât timp vei voi, fiindca acelea sunt ale tale; ale tale sunt, împreuna cu ale celorlalti, sunt obstesti, iar nu particulare. „Dar acestea, zici tu, nu încânta privirile.” Nu încânta, mai întâi din cauza deprinderii; iar dupa aceea din cauza lacomiei. Asadar, lacomia încânta privirile, si nu frumusetea.
Asadar, încântarea privirilor este lacomia, si dorinta de a-ti însusi cele ale altora.
Deci, pâna când ne vom alipi de acestea?
Pâna când ne vom tine strânsi de pamânt, si întocmai ca viermii ne vom tavali în mociria.
Dumnezeu ne-a dat trupul facut din pamânt, ca sa-1 ridicam la cer iar nu ca printr-însul sa tragem sufletul la pamânt.
Pamântesc este trupul meu, dar daca vreau, va deveni ceresc. Si de aici priveste de câta cinste ne-a învrednicit pe noi, daca ne-a acordat o astfel de favoare.

„Eu am facut, zice, pamânt si cer; îti dau însa si tie dreptul de a crea: fa pamântul cer, caci poti.”
„Cel ce face toate si le întocmeste” (Amos 5, 8) – cuvinte ce sunt spuse pentru Dumnezeu – însa aceasta putere a dat-o si oamenilor, precum de pilda un parinte iubitor de fiu fiind zugrav, ar zugravi nu numai el singur, ci voieste ca si pe fiul sau sa-1 învete la fel.
„Eu ti-am facut, zice, trup frumos; fa si tu sufletul frumos.”
„A zis Dumnezeu: „Sa dea pamântul din sine verdeata: iarba si pomi roditori” (Facere l, 11), zi si tu: „sa rasara pamântul rod la fel, si va rasari ceea ce vei vrea sa prasesti”.
„Eu fac vara, zice, Eu fac negura, Eu împuternicesc tunetul, Eu misc vântul, Eu am facut marea si pe dragonul ce se desfata în ea – adica pe diavolul. Dar nici pe tine nu te-am lipsit de aceasta putere. Desfata-te si tu daca voiesti cu el, caci poti sa-1 legi ca pe o pasare.
Fac sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni; deci imita-Ma si tu.
Da din ale tale si celor buni si celor rai.
Fiind batjocorit, Eu sufar si fac bine celor ce Ma batjocoresc; imita-Ma si tu, caci poti.
Fac bine, nu pentru rasplata; imita-Ma si tu, si sa nu faci binele pentru rasplata.
Am aprins luminatori pe cer; aprinde si tu astfel de luminatori, caci poti.
Lumineaza pe cei rataciti, caci a Ma cunoaste pe Mine este mai mare binefacere decât a vedea soarele de pe cer.
Om nu poti face, dar drept si placut lui Dumnezeu poti face.
Eu am lucrat esenta sau fiinta, iar tu împodobeste buna intentie.
Vezi cât te iubesc, si cum ti-am dat putere chiar si în cele mari.”
Vedeti, dar, iubitilor, cât de mult am fost cinstiti, desi unii dintre cei nerezonabili si nerecunoscatori zic ca de ce suntem stapâni pe vointa noastra?
Acestea toate pe care le-am spus, si în care noi putem imita pe Dumnezeu, daca nu ar fi voie libera, nu L-am putea imita.
„Eu stapânesc, zice, prin îngeri, dar si tu stapânesti prin pârga. Stau pe tron împaratesc, dar si tu stai împreuna prin pârga pe acel tron. „împreuna cu El ne-a sculat si împreuna ne-a asezat întru ceruri, în Hristos Iisus.” (Efeseni 2, 6)
Heruvimii, precum si serafimii, si toata puterea îngereasca, stapâniile, puterile, scaunele, domniile si începatoriile prin pârga ti se închina tie. Deci, nu învinovati cerul care se bucura de atâta cinste, de care se cutremura netrupestile puteri. „Dar ce sa mai spun?” zice.
Nu numai printr-acestea arat eu dragostea Mea, ci si prin cele ce am suferit.
Pentru tine am fost scuipat, pentru tine am fost lovit, am fost lipsit de slava, pe Parintele Meu L-am lasat, si am venit la tine, care Ma urai si Ma dispretuiai, ba înca nici nu voiai sa auzi de numele Meu. Te-am urmarit si am alergat dupa tine, ca sa te am în stapânirea Mea. Te-am unit si M-am lipit de tine. Manânca trupul Meu, am zis, si bea sângele Meu, ca sa te am si Sus, dar si jos sa Ma unesc în totul cu tine. Nu-ti este de-ajuns ca pârga ta o am Sus? Oare nu te mângâie acest fapt? Si jos iarasi M-am pogorât, si nu oricum Ma împreunez cu tine, ci Ma amestec, sunt mâncat, sunt farâmat în parti mici, ca astfel unirea sa se faca întru totul, caci cele unite stau pentru totdeauna unite; astfel ca Eu sunt întru totul legat cu tine. Nu vreau câtusi de putin sa fie între noi vreo rupere cât de mica, ci doresc sa fim împreuna unul si acelasi.”
Acestea stiindu-le iubitilor, si cunoscând marea Lui iubire catre noi, sa facem tot ce ar putea sa ne arate pe noi vrednici de darurile Sale cele mari. Carora fie ca toti sa ne învrednicim întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia împreuna cu Tatal si cu Sfântul Dub, se cuvine marirea, puterea si slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

sursa

st-john-chrysostom

Cuvânt despre proorocii mincinoşi

1

Cuvânt despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu şi despre semnele sfârşitului acestui veac. Spus când urma el să plece din trup

1. Dureros e cuvântul, pentru că-i şi ultimul, precum mi s-a arătat, însă şi plin de multă bucurie. Dureros, într-adevăr, pentru că nu voi mai vorbi către voi: dar plin de bucurie, că a venit la mine vremea să fiu slobozit şi împreuna cu Hristos să fiu; şi, după cum a zis Domnul: Nu voi mai vorbi cu voi (In. 14:30).
Dar mai vorbesc acum întru durerea inimii despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi şi ereticii fără de Dumnezeu, despre care Apostolul a spus: Oamenii rai şi impostori vor propaşi spre mai rău. amăgind şi amăgiţi fiind (2Tim 3:13), despre care adesea v-am pomenit. Căci multe cuvinte am făcut cu harul lui Hristos, precum şi ştiţi, iubitorilor de Dumnezeu; şi aproape în fiecare cuvânt v-am pomenit despre acestea, de vă amintiţi de cele grăite ieri; dar ştiu că vă amintiţi şi cel mai mult cei iubitori de Dumnezeu, cei iubitori de cărţi şi cei iubitori de Hristos.
Căci cel iubitor de cărţi pe drept e numit iubitor de Hristos, după graiul Stăpânului, că cel ce Mă iubeşte păzeşte cuvintele Mele; cel ce Mă iubeşte va fî iubit de Tatăl Meu (In. 14:24, 21), Cel ce Mă iubeşte se va îndeletnici cu legea ziua şi noaptea (cf. Ps. 1:2). adică cu Evanghelia şi cu celelalte Scripturi. Căci cel ce are neştearsă în inima lui pomenirea lui Dumnezeu, aşteptându-L din ceruri, pururea păzeşte ceasul venirii Lui.
Având totdeauna în mâini cărţile sfinte, nu va uita de acele înfricoşate cărţi, despre care s-a scris: Şezut-a Judecătorul şi cărţile s-au deschis (Dan. 7:10). Ai văzut cât câştig este a cerceta Scripturile, după cum adesea aţi auzit?
Dar ce este ceea ce spunem, că nimic n-a lăsat, nici n-a tăcut din cele folositoare dumnezeiasca Scriptură, ci pretutindeni strigă prin prooroci şi apostoli, dă mărturie, dinainte chemând şi dinainte întărind pe fiecare ca o mamă iubitoare de fii, care-şi iubeşte proprii fii. Şi aduce cuminte despre cele trecute, despre cele de faţă şi despre cele viitoare, netrecând nimic cu vederea, precum s-a zis mai înainte, din cele folositoare vouă.
Şi aceasta nu grăindu-le in ascuns, nici pronunţându-le cu glas stins, ci pretutindeni cu trudă şi cu putere strigându-le prin Lege şi prooroci apostoli şi prin Stăpânul însuşi. Căci spune prin Isaia proorocul: Strigă cu tărie şi nu cruţa, ca o trâmbiţă înalţă glasul tău!(Is. 58:1). Şi iarăşi zice: Suie pe un munte inalt cel ce binevesteşti Sionului şi dimineaţa spune: înălţaţi-va, nu vă temeţi (Is. 40:9). Şi iarăşi David spune : Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu (Ps. 64:3). Iar Ioan Teologul spune în epistola sa sobornicească: Vedeţi de voi înşivă (2 In 1:8). Iar Pavel ce [zice]? Vedeţi cum umblati ( Ef 5:15). Iar Domnul: Eu cu îndrăzneală am grăit lumii şi n-am grăit nimic în ascuns(In 18:20).Si in altă parte [zice] Evanghelistul despre El: Stătut-a şi a strigat spunând: De însetează cineva să vină la Mine şi să bea (In. 7:37). Vezi câtă luptă, câtă sărguinţă, cu câtă îndrăzneală strigă şi nimeni nu ia seama? Şi iarăşi fericitul Pavel spune: Vedeţi de câini, vedeţi de lucrătorii cei răi, de taierea-împrejur(Flp. 3:2). Vedeţi cum umblaţi, că zilele rele sunt(Ef. 5:15-16). Şi Ioan: Vedeţi de voi ca să nu pierdeţi cele ce-aţi lucrat, că mulţi amăgitori au ieşit în lume(2 In. 1:8).
Şi multe sunt de acestea în dumnezeieştile Scripturi cele Vechi şi ale Noului Legământ, care strigă şi ne trezesc din uşurătatea noastră. Dar noi facem dimpotrivă, după cum a zis Isaia proorocul: Cu urechile lor greu au auzit fi ochii lor şi i-au închis. O, cât de multe şi de mari scrieri auzind nu înţelegem! De unde vom fi şi fără răspuns în ziua cercetarii, cand va veni Cei ce luminează cele ascunse ale întunericului şi vădeşte sfaturile inimilor, când va şedea Judecătorul şi cărţile se vor deschide, de care noi acum râdem când le auzim şi nu le primim.
Căci fiecare din noi ne rătăcim pe propria cale, lăsând calea cea dreapta şi ne facem ca în vremea din început, când nu veniseşi la noi Doamne. Şi cu adevărat întru noi s-a împlinit proorocia lui David care spune: Şi s-au amestecai cu neamurile fi au învăţat lucrurile lor (Ps. 105:35). Pentru aceasta suntem smeriti in tot pămăntul pentru păcatele noastre şi au sosit la noi sfârşiturile veacurilor, precum este scris: Si pastorii sunt lupi şi oile zdrobite; şi foame la uşi, nu foame de pâine şi sete de apa. ci foame de a auzi cuvânt al lui Dumnezeu (Amos, 8:11). Deci nimeni din cei ce nădăjduiesc în Domnul să nu dispere. Deci nu fiţi deprimaţi, văzând înainte totdeauna pe Cel ce a zis: Sunt cu voi (Mt. 28:20).

2. Cutezaţi, deci. căci nu va omorî de foame Domnul sufletele drepţilor. Despre această foame spune Domnul prin proorocul: Şi va fi in zilele acelea că voi aduce foamete pe pământ: nu foame de pâine, nici sete de apă. ci foame de a auzi cuvânt al lui Dumnezeu. Şi vor alerga împrejur de la răsărit până la apus căutând cuvântul Domnului (Amos 8:11-12). Vezi că nu despre pâine spune? Căci Dumnezeu nu despre pâine a spus. O, foame cumplită şi stricătoare de suflet şi dăunătoare!
O, foame aducătoare de pedeapsă veşnică! Aceasta e foamea care e dătătoare a toată fapta rea; aceasta e foamea care e pricină a tot răul. Această foame văzând-o dinainte proorocul David venind, se roagă de Domnul, spunând: Dumnezeul meu, să nu taci de Ia mine!(Ps. 27: l) Şi despre credincioşii sârguincioşi a proorocit, spunând: Izbăveşte din moarte sufletele lor şi sprijină-i pe ei în foamete (Ps. 32: l J). Şi în altă parte spune: Şi în zile de foame se vor sătura (Ps. 36:19) şi iarăşi: Milostiv şi îndurat e Domnul; hrană a dat celor ce se tem de El (Ps. 110:5).
Acestea le-a spus David despre cei ce cercetează Scripturile, fraţilor, ca să nu flămânzim când va veni foamea cea stricătoare de sutlet; să cercetăm ca să nu ne amăgim şi să fim purtaţi de orice vânt. Pentru că zice Domnul către cei fără de grijă: Vă rătăciţi,neînţelegând Scripturile (Mt. 22:29). Căci cu adevărat aceştia rătăcesc. Căci de unde a venit foamea cea ucigătoare de suflet? Nu din necercetarea Scripturilor? O, de la câte bunuri ne-am întors noi înşine, lepădând dumnezeieştile Scripturi! Căci stăpânească e porunca: Cercetează cu osârdie, cercetează şi caută şi vei afla multă bogâţie neasemuită şi comoară ascunsă in ţarină: vei înţelege dumnezeiasca Scriptură.
Cercetează şi vei afla şi aflând, toate câte le ai vinde-le şi cumpără ţarina aceea, cunoştinţa cea bună a Sfintelor Scripturi, în care e ascuns Fiul, adevărata înţelepciune a Tatălui; pe Care aflându-L ,fericit vei fi, după cum este scris: Fericit omul care a aflat înţelepciune (Proverbe 3:13).
Cercetează, iubitule, chiar de eşti bogat sau sărac, fie rob, fîe liber, fie bărbat, fie femeie. Cercetaţi Scripturile. Căci dumnezeiasca Scriptură este cămara a tot binele. Dar să revenim la cele dinainte, căci despre sfârşit era cuvântul şi despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu, şuvoaie care potopesc dreptatea pretutindeni şi amăgesc pe mulţi. Şi de unde a venit aceasta? Arătat este că din necunoaşterea şi din lipsa de cercare a întâi-stătătorilor; căci unde este necercarea pastorilor, acolo e pierzania oilor.
Ce voi zice, dar, mai întâi? Despre sfârşitul nostru? Sau voi înfăţişa dogmele cele spurcate ale ereticilor fără de Dumnezeu? De era vreme, aveam să înfrâng şi să răspund dogmelor lor cele spurcate şi lucrurilor celor nepotrivite; însă mare este lupta şi mult cuvântul ca să dezgolesc necuratele dogme ale acestora şi să triumfez asupra lor.
Numai că nevoia de faţă este să-i arăt din Sfintele Scripturi pe aceştia ca vrăjmaşi ai lui Hristos şi lupi ai turmei Lui, purtaţi în toate părţile şi scoşi dintre oile lui Hristos. De aceea s-au şi numit cu dreptate lupi de către prooroci şi de însuşi Stăpânul şi de fericiţii apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necredincioşi şi grăitori împotrivă şi vrăjmaşi şi clevetitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi tâlhari şi spurcaţi şi prooroci mincinoşi şi călăuze oarbe şi amăgitori şi răi şi antihrist! Şi sminteli şi fii ai celui rău şi dihonii şi fără de Dumnezeu (atei) şi luptători împotriva Duhului, care hulesc Duhul harului, cărora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor, din pricina cărora calea adevărului este hulită.
Dar pentru aceştia şi fii ai diavolului celui rău, după cum zice teologul: Vădiţi sunt fiii diavolului (1. In 3:10). Trebuie, deci, întâi de aceştia să ne ocupăm şi să vorbim cândva şi despre sfârşit.
Deci, de vreme ce au ajuns la noi sfârşiturile veacurilor, precum spune Apostolul, şi s-au sculat vremuri groaznice şi fărădelegea s-a înmulţit şi dragostea multora s-a răcit şi amăgitori sunt mulţi, adu, deci, să desfacem cărţile sfinte, in care aflăm calea adevărului, să mergem, alergând, la muntii cei sfinti, spun de prooroci şi de apostoli, ca să nu rătăcim si sa fim purtati de orice vant al invataturii prin nimereala oamenilor, prin dibăcie spre uneltirea rătăcirii (Ef. 4, 14).
Să nu rămânem jos, ci să ne suim cu ucenicii cei sfinţi pe muntele cel fericit şi să ascultăm pe Păstorul nostru spunând: Vedeţi să nu vă rătăcească cineva (Mt. 24:2). Şi Ioan asemenea spune: Ca să nu pierdeţi cele ce aţi lucrat ( 2. In. 1:8); şi Pavel : Luaţi seama la câini: luaţi seama cum umblaţi. Iar Luaţi seama si Luaţi seama nimic altceva nu înseamnă decât că este spus spre întărirea voastră despre cei ce amăgesc cu pielea de oaie şi ascund lupul şi care înşală pe cei nesăbuiţi. Dar foarte de nevoie se grăieşte pretutindeni în Scripturi Luaţi seama şi Vedeţi şi Privegheaţi şi Luaţi aminte nu numai la ei înşişi, ci la toată turma. Căci nimic din cele folositoare nouă nu a tăcut dumnezeiasca Scriptură.

3. Iar mie îmi vine să lăcrimez când aud din Biserica noastră pe unii spunând: „Nu s-au grăit acestea în dumnezeieştile Scripturi”; şi aceasta nu numai între laici ci şi de la cei ce se cred păstori şi ţin locurile apostolilor şi proorocilor însă nu şi purtările; către care vreme potrivită este a zice: Vai voua, călăuze oarbe, neinvatati si neintariti; aratosi cu hainele si nu cu cartile, care ati lasat cuvantul lui Dumnezeu şi slujiţi pântecelui, Dumnezeul cărora este pântecele şi slava lor întru ruşine (Flp. 3:19), care vă folosiţi de laptele şi de lâna şi de cărnurile turmei, iar de oi nu purtaţi griiă!
Cum, dar, veţi scăpa, nesocotind o astfel de mântuire? Eu, fiind de faţă cu cuvântul în mijloc, voi adăuga mai multe mărturii, dovedind din Sfintele Scripturi, din Evanghelii, din prooroci, din apostoli şi din ce dă Hristos cum să fie închisă gura celor ce vorbesc nedreptăţi şi cum să se lumineze inima celor ce doresc cuvântul.
Dar de unde să începem decât de la Cel ce a zis: Eu sunt începutul şi sfârşitul (Apoc. 21:6)? Şă-şi trezească fiecare mintea sa, lepădând toată grija vieţii. Zis-a Domnul: Vedeţi să nu vă rătăciţi. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor amăgi (Matei 24, 4-5). Şi iarăşi: Luaţi aminte de voi înşivă din partea proorocilor mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori; însă din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:15-16)zice, adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din făţărnicia lor, din reaua lor credinţă, din hula lor îi veţi cunoaşte. Căci nu poate pom putred să facă roade bune.Căci tot pomul din roadă lui se cunoaşte. Aşa şi voi pe aceştia din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:20).
Şi, cunoscându-i, nu-i primiţi în casă, nici nu vă întâlniţi cu ei, nici nu-i învredniciţi de cuvânt, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor; ci luaţi aminte la aluatul lor sau la erezia lor. Nimeni dintre voi să nu se scârbească sau să asculte în chip superficial, căci Dumnezeu e Cel ce vorbeşte: Ascultaţi, păstorilor, glasurile Păstorului celui Mare; ascultaţi cum descoperă si triumfa asupra lupilor celor ascunşi: ascultaţi şi luaţi aminte şi de voi înşivă şi de toată turma.
Luaţi seama la câini, luaţi seama la furi. Căci cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea este fur şi tâlhar. Şi iarăşi spune despre ei: Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea (Mt. 12:30). Şi iarăşi spune către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Vai vouă, că încuiaţi împărăţia cerurilor. Căci voi nu intraţi şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre (In. 10, 26)). Şi în altă parte iarăşi: Voi nu sunteţi dintre oile Mele (In. 10:26).
Ai văzut cum pretutindeni Stăpânul înfierează şi vădeşte pe cei necredincioşi ca noi să nu fim amăgiţi? O, coborâre nespusă; o, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate acestea? Ce vom răspunde Mai-marelui Păstorilor? O, păstori şi împreună-păstori, iată puţine din cele multe.
Cum strigă peste tot Stăpânul, întărind prin curatele Evanghelii: Luaţi seama, privegheaţi, luaţi aminte, sârguiţi-vă, luptaţi-vă! Şi nu numai prin strigătul Evangheliilor ci si prin ale proorocilor purtători de Dumnezeu şi prin ucenicii cuvântători de Dumnezeul se vestesc cele asemenea, căci vorbeşte prin toţi aceştia precum socoteşte; şi-mi dă mărturie Pavel, care spune: Hristos Care vorbeşte prin mine (2 Cor. l3:3). Vino, aşadar, să aducem în mijloc pe cuvântătorii de Dumnezeu şi să ascultăm de la ei ce ne vestesc despre eretici.
Zi, fericite Petre, pe care te-a fericit Domnul Dumnezeul nostru lisus Hristos, zi-ne nouă despre cei ce amăgesc şi urmează să amăgească turma lui Hristos, pe care ţi-a dat-o şi ţi-a încredinţat-o Păstorul cel Mare şi Episcopul sufletelor noastre; zi câte Duhul Sfânt ţi-a dat şi întăreşte turma Ta. Arată-ne pe lupii cei dintâi, după Povăţuitorul tău, Hristos Domnul.
Petru a zis: Aceasta să cunoaşteţi întâi, că vor veni in zilele cele din urmă batjocoritori care vor umbla după poftele lor (2 Pt.2:1) Şi iarăşi spune: Şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura eresuri pierzătoare şi care tăgăduiesc pe Stăpânul Care i-a cumpărat pe ei (2Pt. 2:1). Şi mulţi vor urma neobrăzărilor lor pentru care judecata nu întârzie şi pierzania lor nu dormitează; fii ai blestemului. :care au părăsit calea cea dreaptă.
Acestea le-a spus Petru, Petru cel fericit cu adevărat, Petru – piatra credinţei, pe care a clădit Hristos Biserica, Petru, cel ce are cheile cerurilor. Petru, care a mers împotriva valurilor, căldura dragostei Stăpânului Hristos, care pe Simon Magul în Roma 1-a aruncat, ca un corifeu şi înainte-stătător pe întâiul tâlhar şi ucenicul diavolului întru erezii. Ioan a zis: Vădiţi sunt fiii diavolului.
Vezi cum în toţi aceştia vorbeşte Hristos? Căci şi în Evanghelii cele asemenea a zis către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Ştiu pe mulţi care spun că şi pe ei i-a plăsmuit Dumnezeu (căci fără de Dumnezeu, spun ei, nu s-a făcut nimic) neînţelegând nici cele ce spun. nici cele pe care le întăresc. Că pe mine m-a zidit Dumnezeu zic şi eu împreună, însă m-a zidit pentru fapte bune, ca întru ele să petrecem şi să ne facem fii ai lui Dumnezeu prin credinţa cea dreaptă.

4. Dar să revenim la cele puse înainte. Spune Ioan: Şi acum mulţi antihrişti au apărut: pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Iubiţilor, nu credeţi oricărui duh, ci cercaţi duhurile de sunt de la Dumnezeu, pentru că mulţi prooroci mincinoşi au intrat în lume. Şi iarăşi spune: de vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură cu sine nu-l primiţi în casă şi nu-i spuneţi bună-ziua (bucură-te!). Căci cel ce-i spune bună-ziua se face părtaş la faptele lui cele rele. Şi iarăşi: Tot cel ce trece peste şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu (2 In. 7-11).
Ioan ne sfătuieşte acestea, Ioan, fiul tunetului, cel iubit mai presus decât toţi sfinţii, care a întărit Biserica de la o margine până la alta a lumii şi a închis gurile ereticilor cu teologia. Iacov a zis: Cel ce pare să fie prieten al lor se pune vrăjmaş al lui Dumnezeu (cf. Iac. 4:4). Ascultaţi, toţi cei ce mâncaţi împreună cu ereticii, lepădare dureroasă: vrăjmaşi ai lui Dumnezeu sunteţi. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului, ci nici de viaţă nu se învredniceşte, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi mai rele rabdă.
Iuda al lui Iacov a zis: Căci s-au strecurat unii oameni, care au fost scrisi de odinioară spre această judecată, necinstitori, care schimbă harul Dumnezeului nostru întru neobrăzare şi care tăgăduiesc pe Singurul Stăpân şi Domn al nostru, pe Iisus Hristos (Iuda 4). Şi iarăşi spune: La sfârşitul vremurilor în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor umbla după poftele lor necuviincioase. Aceştia sunt cei ce se păstoresc fără teamă pe ei înşişi, nori fără de apă purtaţi de vânturi, stele rătăcitoare, cărora bezna întunericului li se păstrează în veac (Iac., 1:12).
Acestea şi mai multe ne sfătuieşte Iacov cel bun. Vino de acum, Pavele, vasul alegerii, zi-ne şi tu însuţi după harul cel dat ţie de la Dumnezeu, zi-ne despre veacul cel rău de faţă; arată pe lupii cei ascunşi, triumfă şi dă pe faţă pe furii turmei sfinte a lui Dumnezeu. Pavel zice: Ştiu că vor intra după plecarea mea între voi lupi grei, care nu vor cruţa turma (F.Ap. 20:29). Vezi că pretutindeni cuvântătorii de Dumnezeu glăsuiesc împreună cu învăţătorul despre ereticii cei fără de Dumnezeu, numindu-i câini şi lupi?
După cum zice Pavel în altă parte: Luaţi seama la câini, luaţi seama la lucrătorii cei răi, luaţi seama Ia tăierea-împrejur. Vedeţi să nu fie cineva care să vă fure cu filozofia şi cu deşartă amăgire. Luaţi seama cu atenţie cum umblaţi, că zilele rele sunt. Cine va avea răspuns de nepăsarea sa, auzind acest fel de vestiri? Şi iarăşi din altă parte: Nu primiţi pe omul eretic după prima si a doua sfătuire; şi iarăşi: Nu vă purtaţi după învăţături felurite şi străine (Evr.,13:9); şi iarăşi: Oamenii eretici vor propăşi spre tot mai rău, rătăcind şi fiind rătăciţi; şi în altă parte: La cei spurcaţi şi necredincioşi nu e nimic curat (Tit 1:15).
Ascultaţi iarăşi, cei ce faceţi agape cu ei: Cum veţi fugi de mânia care vine asupra voastră, cei ce vă mânjiţi cu aceştia prin mâncare şi băuturi? Cum cutezaţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine? Sau nu auziţi pe fericitul Pavel strigând: Nu puteţi sa beţi paharul Lui Hristos şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi de la masa lui Hristos si de la masa demonilor. Ieşiţi din mijlocul lor şi de ce este necurat să nu vă atingeţi!
Prin urmare vă privim rău? Sau în deşert ne ostenim şi în aer vorbim? Doar pentru cei ce vor şi se sârguiesc să asculte cuvântul şi să-l facă, nu voi plivi, nu vom ascunde graiurile lui Pavel, ci iarăşi grăiesc. Ascultaţi: Nu vă înjugaţi la jug străin cu necredincioşii. Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul? Unde sunt cei cu gură obraznică, ce spun: Nu se grăiesc acestea în dumnezeieştile Scripturi, al căror Dumnezeu e pântecele şi slava întru ruşinea lor, care cugetă cele pământeşti?
Acestea Pavel le îndeamnă şi le învaţă şi le îmboldeşte. Pavel, vasul alegerii, îngrădirea Bisericii, cel biruitor în multe lupte, Pavel, lira de Dumnezeu vestitoare, propovăduirea lui Hristos, scriitorul dogmelor, trâmbiţa Cuvântului, ritorul bunei-credinţe, năvodul neamurilor. Şi fericiţii cuvântători de Dumnezeu acestea şi mai multe decât acestea au spus despre cei fără de Dumnezeu şi despre necredincioşi; căci e nevoie şi pe aceştia să-i aduc în mijloc.
Zis-a proorocul David: Nu este în gura lor adevăr. Şi iarăşi spune: Doamne, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine i-um urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-um urât pe ei şi mi s-au făcut vrăjmasi(Ps. 138:20). Şi Solomon spune: Cei necredincioşi făţărnicesc buna-credinţă. Şi iarăşi spune: Fiule, să nu te amăgească bărbaţii necredincioşi, nici să mergi pe cale cu ei (Prov. 1:10). Iar Isaia proorocul, dar mai degrabă Domnul spune prin prooroc: Fii am născut şi i-am înălţat, dar ei M-au lepădat (Is. 1:2); şi iarăşi: Nu este bucurie pentru cei necredincioşi, spune Domnul (Is,. 48:22).

5. Prin urmare ajung acestea? Sau să aduc în mijloc şi pe toţi proorocii? Insă ajung şi acestea pentru cei ce vor să asculte. Căci cel ce nu ia aminte la cele tâlcuite nici prin cele multe nu va fi convins, însă încă puţin să mai zăbovim la graiurile proorocului David şi să vedem cum dă pe faţă şi triumfă asupra vicleşugului ascuns de ei şi spune: Nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă (Ps. 5:9) şi cele următoare. Vezi înţelegerea proorocului, cum denunţă şi descoperă, biruind pe cei rău-slăvitori ca să nu ne amăgim noi! Ascultaţi, drept-slăvitorilor, şi nu vă adunaţi; ascultaţi, păstorilor, şi înfricoşaţi-vă şi nu tăceţi, ci propovăduiţi cuvântul; nu daţi loc diavolului, nu daţi uşă lupilor!
Urmaţi fericitului apostol Petru, cum în Roma pentru Simon, cel de trei ori blestemat, care hulea şi spunea că el este puterea lui Dumnezeu, nici un ceas n-a tăcut sau s-a întors, ci, luându-l, l-a arătat a fi prooroc mincinos şi tâlhar şi duşman al lui Dumnezeu, aruncându-l, l-a dat pierzării.
Asemenea şi pe fiul acestuia, dar mai degrabă al diavolului, Montan, cel spurcat şi necurat şi fără de Dumnezeu, cu osârdie mare mustrându-l apostolul cu cele două preadesfrânate, dovedindu-l şi duşman al lui Dumnezeu, şi hristos mincinos, şi prooroc mincinos, i-a închis gura şi a astupat gura lui spurcată în numele lui Hristos, nerăbdând îndelung, nedând înapoi de la hula acestuia.
Aşa faceţi, dar, şi voi, păstorilor, şi nu vă faceţi părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă şi mustraţi-le, după cum şi apostolii şi David, părintele lui Dumnezeu, au dus pentru ei multă trudă şi multe lupte, mustrând şi certând, dându-i pe faţă şi mijlocind la Dumnezeu împotriva lor şi spunând: „Până când păcătoşii. Doamne, până când păcătoşii vor râde? Risipeşte-i cu puterea Ta. Dă-le lor, Doamne, după faptele lor, că n-au înţeles întru faptele Tale, Doamne. Doamne, în cetatea Ta chipul lor îl vei batjocori”.
Şi iarăşi cere David, aducând rugăciuni Stăpânului ca El, prin venirea Lui, să-i facă cererea lui, strigând şi spunând: Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară. Doamne, să nu zăboveşti. Degrab să ne cuprindă pe noi îndurările Tale, Doamne. Şi ce face iubitorul de oameni Dumnezeu, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, că aproape este de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr?
Nu-Şi întoarce urechea, nici nu trece cu vederea rugăciunea sfinţilor, ci a plecat cerurile şi S-a pogorât şi pe toate le-a iconomisit spre mântuirea neamului nostru şi pe toate ni le-a arătat, făcând şi învăţând. Apoi, voind să înveţe, ca cei ce vor fi mai-mari ai Bisericii aşa să gonească pe eretici, a făcut un bici din frânghii, intrând, pe toţi i-a scos din templu şi i-a împins şi i-a gonit, spunând: Casa Mea casă de rugăciune este; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari. Ascultaţi, întâi-stătători ai Bisericilor! Căci vouă v-a arătat binele ca să urmaţi pe urmele Lui, luând aminte de pretutindeni cu de-amănuntul, gonind lupii şi păzind turma.
Apoi, scoţând afară pe toţi, adică pe cei ce cugetau cele potrivnice, dinainte zicând sfârşitul şi pustiirea şi dispariţia lor, spunând pe cea care urma să fie din neam în neam celor ce cugetă cele potrivnice: Iată, vi se lasă casa voastră pustie. Vezi cum s-au făcut faptă cuvintele, căci vrăjmaşii şi uneltitorii asupra Bisericii, adică ereticii, în fiecare neam şi neam sunt daţi pierzării, după cuvântul Domnului, pe care l-a grăit, că Tot răsadul pe care nu l-a sădit Tatăl Meu va fi dezrădăcinat, ceea ce s-a şi făcut.
Căci El cel dintâi a făcut aceasta şi a arătat-o; iar după înălţarea Sa la ceruri împotriva lor au fost rânduiţi fericiţii apostoli. Iar după aceştia învăţăturile cele dumnezeieşti ale acestora şi învăţătorii Bisericii şi Sfintele Sinoade ce au fost la vremi, dezrădăcinându-i pe cei ce se ţineau de aceştia fără pocăinţă, i-au dat pierzării, după cea scrisă: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Aşadar au dispărut şi au pierit pentru fărădelegea lor. Căci unde sunt cei ce odinioară războiau Biserica, împăraţi şi:puternici şi înţelepţi? N-au fost risipiţi şi au pierit şi s-au făcut ca nimic?

6. Căci unde e aroganţa şi semeţia iudeilor? Unde e Simon Magul, cel dintâi între eretici, ucenicul şi înainte-mergătorul antihristului? Unde e Montan, născutul cel rău al acestuia şi urmaşul nebuniei şi neobrăzării acestuia, căpetenia celor răi cu cele două preadesfrânate şi cele ce se numesc taine ale acestora, vrednice de adâncă tăcere, spurcăciunile şi necurăţiile- despre care şi Apostolul a spus: Căci cele ce se fac de ei ruşine este a le şi spune!
Unde este Marchion, unde Vales, unde Manes, unde Vasilide, unde Nero, unde Iulian, unde Arie, unde Nestorie, unde toţi cei ce au stat împotriva adevărului, despre care strigă Biserica: Inconjuratu-m-au câini mulţi! N-au pierit toţi? Căci au fost risipiţi pentru hula lor şi au fost goniţi ca nişte lupi. Căci au aflat pe luptătorii împotrivă şi războinicii înnăscuţi şi cei cu adevărat păstori, pe fericiţii bărbaţi care erau odinioară în fruntea Bisericilor însă multă deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia fugari; aceia bine-credincioşi cărţilor şi dogmelor, aceştia ai hainelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi, urmând Păstorului cel bun.
O, fericiţi bărbaţi, ale căror nume sunt în cartea vieţii; de care s-au înfricoşat demonii şi s-au cutremurat ereticii şi au închis gura celor ce grăiesc nedreptăţi! Voi vorbi, aşadar, şi eu aproape ca David, care, căinându-se, spunea: Unde sunt
milele Tale cele de demult, Doamne! Zic şi eu cu lacrimi: unde este corul acela fericit al episcopilor şi învăţătorilor care au strălucit ca luminătorii în lume, ţinându-se de cuvântul vieţii?
Dar ce ne împiedică să-i aducem şi pe aceştia în mijloc, chiar dacă puţini din mulţi? Căci şi a ne aduce aminte de ei este sfinţire a sufletului. Unde este Evodie, buna-mireasmă (evodia) a Bisericii şi urmaşul şi următorul Sfinţilor Apostoli? Unde este Ignatie, casnicul lui Dumnezeu? Unde Dionisie, pasărea cerului? Unde Ipolit, cel prea dulce şi bine-înţelegător? Unde e Vasile cel Mare şi care trebuie să fie socotit la acelaşi nivel cu un mai mic al apostolilor? Unde e Atanasie cel sfânt şi nesătul de virtuţi? Unde e Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul de neînvins al lui Hristos şi cel de acelaşi nume cu el? Unde e Efrem cel de mult preţ, mângâierea celor descurajaţi, povăţuirea tinerilor, călăuzirea de mână a celor ce se pocăiesc, sabia împotriva ereticilor, primitorul Duhului, vasul virtuţilor?
Ai văzut cât de mare e deosebirea şi câtă diferenţă între bărbaţii aceia fericiţi şi sfinţi şi cei de acum? Ştiu şi pe alţi învăţători purtători de Dumnezeu, însă ajunge pentru momentul de acum. Aceia sufletul lor, după cum am spus mai înainte, şi-l puneau pentru oi; iar aceştia, lăsând oile, fug; aceia erau puternici şi în cuvânt, şi în faptă; iar aceştia în bunuri şi în agoniseli şi în cai şi măgari şi moşii şi turme şi brutării şi mese strălucite. La ei mult e cuvântul despre acestea în fiecare zi şi noapte, iar cuvânt despre turma cea cuvântătoare nici unul, pentru care vor da cuvânt în ziua judecăţii.
Apoi, de-i întreabă cineva despre cărţi, răspund, spunând: Sunt sărac şi nu o duc bine ca să cumpăr cărţi. Apoi se apropie nu ca cei săraci, ci purtând haine strălucite, agonisind o pungă groasă şi gâturi ca de tauri îngrăşaţi, trăgând la sine mulţimea ucenicilor, dar mai degrabă a bucătarilor; cele ce ruşine este şi a le spune, căci, din prisosinţa bogăţiei, au agonisit intruşi cu pretext de servitori.
O, adânc al ruşinii! O, propăşire a răutăţii! O, amărăciune a iubirii de arginţi! O, pântece nesăţios! In rest de aici sminteli, şuşoteli, ocară, batjocuri, tulburări. Apoi, fiind chemaţi, răspund: nu nedreptăţesc pe nimeni, am stăpânirea asupra bunurilor mele. Apoi, dacă unul din ereticii cei fără de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este nici unul care să răspundă împotrivă, războinic – nicăieri. Toţi se fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari.
O, iubire de arginţi, rădăcină rea a toate relele! Cu bogăţia socotiţi să vă mântuiţi? Insă mai lesne este să între cămila prin urechea acului decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Desfătându-vă, îmbătându-vă şi îngâmfându-vă vreţi să biruiţi ereziile? Insă vai vouă, cei ce vă desfătaţi şi vă îngâmfaţi cu aur şi vă înfrumuseţaţi cu haine felurite; cum veţi arăta altora sărăcia cea bună a lui Hristos, Care pentru noi a sărăcit, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu aibă bani la cingători?
Cu adevărat rătăciţi, neîntelegând Scripturile. Nu auziţi, pe Domnul spunând: Fericiţi cei săraci şi iarăşi: Vai vouă, bogaţilor şi: Nu vă adunaţi comori pe pământ? Bogăţia voastră v-a amăgit şi cuvântul vostru a lipsit; hainele voastre au fost mâncate de molii; despre care veţi da cuvânt lui Hristos, Păstorului celui Mare. Căci nu aţi fost-întru neştiinţă, pentru că fiecare din voi va da cuvânt despre sine lui Dumnezeu; dai voi, episcopilor, preoţilor şi diaconilor, şi pentru oi fiecare, după cum a crezut.
Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma: Vedeţi să nu lipsească vreo oaie din turmă. Căci cunoaşteţi aceasta, că, de va lipsi vreo oaie, întâmplându-se să fie mâncată de fiare, toată viaţa voastră se va prăpădi căci sângele ei îl va cere Judecătorul din mâinile voastre.

Partea a treia

7. Treziţi-vă, deci, în cealaltă vreme, propovăduiţi cuvântul, lepădaţi toată grija vieţii, luaţi seama cu de-amănuntul cum umblaţi; Luaţi seama la câini. Iarăşi spun Luaţi seama şi nu încetez a spune. Luaţi seama la furi, luaţi seama că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, cei ce vi s-a încredinţat harul stăpânesc, şi vegheaţi, păziţi ceasul înfricoşătoarei veniri a Stăpânului, când va veni să ia socoteală de la voi, cărora v-a încredinţat talanţii.
Acestea, aşadar, având în minte, iubiţilor, păstoriţi turma lui Dumnezeu cea dintre voi, precum spune Apostolul, nu de nevoie, ci de voie, nici cu câştig urât, ci cu tragere de inimă, nici ca stăpânind clerul, ci pilde turmei făcându-vă şi, arătându-Se Păstorul cel Mare, veţi dobândi cununa neveştejită a slavei. Deci iarăşi grăiesc acestea: Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai pământului şi toate popoarele, căpetenii şi toţi judecătorii pământului, tineri şi fecioare, bătrânii cu cei mai tineri. Luaţi în urechi, toţi care locuiţi lumea, cei mici şi cei mari, fie bărbat, fie femeie, la un loc bogatul şi sărmanul; vă îndemn luaţi aminte la cele spuse; căci vreau să vă dovedesc şi să vă îndestulez pe voi din Sfintele Scripturi că nu toţi cei ce se numesc creştini sunt creştini, ci numai se amăgesc, chemându-se numai cu numele creştini cu chemare goală.
Cu cuvântul sunt mulţi creştini, dar cu purtarea puţini şi rari; cu înfăţişarea sunt ca creştinii şi ca ucenicii lui Hristos, dar cu comportarea trădători; cu cuvântul sunt bine-credincioşi şi milostivi, dar cu purtarea necredincioşi şi nemilostivi; cu chemarea sunt creştini, dar cu faptele păgâni, după cum a zis dinainte proorocul David: S-au amestecat între neamuri şi au învăţat faptele lor. Şi cu adevărat cu noi s-a împlinit proorocia aceasta.
Câţi creştini se ţin de basme iudaice şi elineşti, de spiţe de neamuri, de mantică, de astrologie şi descântece şi filacterii şi de păziri de zile şi ani, divinaţii şi vise şi glasuri ale păsărilor şi aprind făclii la izvoare şi se spală şi se păzesc de întâlniri şi mănâncă jertfe idoleşti şi sânge de sugrumate şi de animale ucise de fiare şi de bătăile aripilor şi de multe altele asemenea acestora? Cum se vor afla creştini cei ce săvârşesc acestea? Dar cu câtă îndrăzneală cutează să se numească pe ei înşişi creştini! Dar cum cutează să se apropie de dumnezeieştile Taine cei ce sunt mai răi decât elinii? Ascultaţi iarăşi: Câţi creştini sunt care fac ritualurile neamurilor, nearătarea feţelor sau strigări sau dansuri sau plesnirea mâinilor sau înveşmântarea femeilor ca bărbaţii? Celor ce fac acestea nu le foloseşte nimic să se numească creştini. Căci, precum fata sau fecioara, până când îşi păzeşte fecioria ei în chip binecuvântat şi vrednic se numeşte fecioară şi este; dar după ce e amăgită de cineva şi se întinează şi-şi pierde fecioria, nu mai este fecioară; aşa şi cel ce se numeşte creştin, de calcă legămintele şi făgăduinţele şi leapădă cuvântul Evangheliei şi săvârşeşte cele păgâneşti nu-i foloseşte nimic să se numească el creştin, după cum s-a grăit mai înainte.
Înţelegeţi, deci, toţi, iubiţilor, că prin puţine cuvinte ne-am lepădat de toate acelea, spunând: Mă lepăd de Satana şi de toate faptele lui. Înţelege ce-ai spus: de toate faptele lui; vezi cui te-ai logodit, nu unui înger, nu unui împărat pământesc, nu unei căpetenii a acestui veac, ci împăratului celor ce împărătesc şi Căpeteniei celor ce cârmuiesc; Lui te-ai logodit şi te-ai mărturisit şi te-ai rânduit cu multe mărturii; te-ai lăsat în mâna Lui şi tu şi cuvintele tale. În rest aşteaptă-L pe El când va veni din ceruri, arătând zapisul tău, graiurile din gura ta înaintea îngerilor şi a oamenilor.
Vezi, frate, şi păzeşte-te de rămăşiţa din faptele păgâneşti. Ascultă pe Apostolul care spune: Aceasta spun, deci, şi dau mărturie în Domnul ca să nu mai umblaţi voi după cum umblă şi celelalte neamuri întru deşertăciunea minţii lor, întunecaţi la înţelegere. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos. Luaţi aminte la cele spuse, iubiţilor, şi nu vă amestecaţi cu cei ce săvârşesc acestea. Căci mulţi sunt ucenici ai pierzării şi se înmulţesc încă. Vedeţi că zilele rele sunt şi vremea îşi alege pe slujitorii ei.

8. Şi nu te mira dacă păstorii se fac lupi. Căci, vorbind către episcopi şi preoţi, Pavel a zis: Dintre voi se vor scula bărbaţi grăind răstălmăciri, încât nimeni din voi să nu se amăgească, având înfăţişare îngerească dinafară şi pe dinăuntru drăcească. Pentru aceasta a spus Iisus: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Dar şi eu grăiesc iarăşi cele asemenea: Vedeţi sa nu vă amăgească cineva, nici din cei dinăuntru, nici din cei dinafară, nici episcop, nici preot, nici diacon, nici citeţ sau de grăieşte cineva răstălmăciri; unii vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori, alţii au înfăţişarea bunei-credinţe, dar tăgăduiesc puterea acesteia.
Dar voi, iubiţilor, nu vă amăgiţi, ci, precum aţi primit pe Domnul nostru lisus Hristos, în El să umblaţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Voi da şi despre acestea aici cuvântul; dar, grăind puţine despre semnele sfârşitului, voi înceta. Iar când voi începe să vorbesc despre sfârşit înfricoşare vine asupra mea şi-mi ies din mine. Toate minunile Domnului sunt mari şi înfricoşătoare şi slăvite; dar capătul sfârşitului şi taina celei de-a doua veniri a Lui cea mai presus, de cuvânt şi de minte şi de înţelegere întrece toata istorisirea şi loveşte [de uimire] tot auzul.
Dar mare luptă şi multă dorire a ucenicilor este să audă de la învăţător semne despre sfârşit. Căci, precum adesea aţi auzit Evanghelia spunând: Şezând Iisus pe Muntele Măslinilor, s-au apropiat de El ucenicii Lui de-o parte, spunând: Zi nouă care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului acestui veac?
Vezi înţelepciunea şi priceperea ucenicilor. Când socoteau să-L întrebe un lucru mare, nu s-au apropiat toţi, ci deosebi şi zic: Zi nouă, Stăpâne şi Zi nouă, Bunule; Zi nouă, Cunoscătorule de inimi; Zi nouă, Cel ce cunoşti cele din urmă şi cele de demult; Zi nouă, Cel ce ştii toate înainte de facerea lor; Zi nouă, Făcătorule al veacurilor; Zi nouă, Părinte al veacului ce va să fie; Zi nouă, care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului, când va să vii să judeci viii şi morţii a toată lumea; când vei desfiinţa toată începătoria şi toată stăpânirea şi puterea; când Ţi se va pleca tot genunchiul, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ.
Zi nouă care este semnul venirii Tale ca să învăţăm şi noi toate neamurile venirea Ta cea neobişnuită. Iar Domnul le-a zis lor: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, spunând: Eu sunt Hristosul. Vedeţi să nu vă amăgească cineva; că vremea este aproape. Ceea ce noi vedem acum cu ochii noştri le-a zis atunci: Vremea este aproape, acum a venit şi toţi o vedem. Vezi câtă osârdie a Stăpânului pentru învăţătorii mincinoşi şi pentru eretici ca să-i dea de gol şi să ne arate vicleşugul ascuns într-înşii?
De aceea, la întrebarea ucenicilor, înainte de semne i-a şi adus pe aceştia ca lupi ai turmei şi maintemergători ai Antihristului, apoi a zis dinainte cele următoare, războaie şi răscoale, neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; pe care, văzându-le acum, nu le înţelegem, văzând pe alocuri războaie şi foamete şi spaime şi semne din cer şi celelalte pe care le-a grăit, cele mai multe, văzându-le, nu le înţelegem. Atunci, zice, se vor sminti mulţi şi se vor vinde unii pe alţii.
Şi unde nu este acum trădare? Nu sunt toţi aproape unii împotriva altora şi nu se urăsc unii pe alţii? Şi aceasta s-a plinit, după cum vedem. Nu sunt toţi unii împotriva altora, neam peste neam, împărăţie peste împărăţie, cârmuitori împotriva celor asemenea, episcopi împotriva episcopilor, prezbiteri împotriva prezbiterilor şi diaconi împotriva diaconilor, citeţi unii împotriva altora, mireni împotriva mirenilor? Căci, pentru că s-a plinit fărădelegea, se răceşte dragostea multora. Pentru aceasta a zis dinainte Stăpânul: Cercetaţi Scripturile şi Să nu fiţi amăgiţi.
Alt semn a pus înainte, spunând: Şi se va propovădui această Evanghelie în toată lumea spre mărturie tuturor neamurilor. spunând: Eu sunt Hristosul şi pe mulţi vor amăgi; şi: Vremea este aproape. Să nu mergeţi, deci, după ei. Vedeţi cât cuvânt în Sfintele Scripturi despre acestea. Pentru aceasta v-am adus aminte adesea de ereticii cei fără de Dumnezeu şi în cele de acum vă îndemn sa nu vă amestecaţi cu ei în vreo faptă, nici la mâncare sau la băutură sau cu prietenie sau cu pace. Căci cel ce se înşeală cu acestea şi se amestecă cu ei se face pe sine străin de soborniceasca Biserică.
Iar ucenicul cel adevărat şi fără vicleşug al lui Dumnezeu strigă cu îndrăzneală: De vă bine-vesteşte cineva ceva afară de ceea ce aţi primit anatema să fie; şi cele ale lui David cântă: Doamne, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine i-am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei. Infricoşaţi-vă şi vă cutremuraţi, cei ce faceţi agape şi petreceţi cu dânşii ca să nu pieriţi prin păgânătăţile lor.
Dar se potriveşte şi aici [cuvântul]: Iată, dinainte v-am grăit vouă. Ci să venim la cele aşezate înainte, care se împlinesc pentru sfârşit. Şi ca să zic pe scurt: semnele cele dinainte zise s-au plinit; trebuie de acum să fii gata şi pregătiţi şi să nu te ocupi cu mai mult decât cele scrise. Mulţi neînvăţaţi şi neîntăriţi au răstălmăcit dumnezeieştile Scripturi; dar tu vezi să nu crezi lor. Mult rău, multă răutate s-a revărsat pe pământ, multe sminteli; dar tu ia seama să nu te amăgeşti; nu te pleca nici la dreapta, nici la stânga, ci mergi pe calea împărătească.
Ai mulţi credincioşi, iubitule, deşi nu pe pământ, ci în cer cu care sarguieşte să fii totdeauna în înţelegere. Ai acolo sărbătorile îngerilor, ai pe patriarhi, pe prooroci, pe apostoli, pe evanghelisti; ai pe mucenici, pe cuvioşii mărturisitori şi pe cei ce au strălucit în viaţa monahală, mulţime multă, ale căror nume sunt în cartea vieţii. Pe aceştia doreşte-i, pe aceştia urmează-i, acestora fă-le loc, pomenirea acestora s-o ai în inima ta ziua şi noaptea, totdeauna, ţinând în mâinile tale cărţile acestora, citeşte-le ca să afli mult folos.
Fă-te negustor al cuvântului dreptăţii ca să poţi mustra pe cei ce răspund împotrivă şi să cerţi pe cei ce spun basme şi să reduci la tăcere pe eretici şi pe cei ce cad să-i povăţuieşti şi să-i întorci. Cercetează dumnezeieştile Scripturi că, atunci când vei vedea vreo răzmeriţă şi tărăboi, să nu cazi, ci să scapi la dumnezeiască Scriptura. Dar vezi să nu fii laş, nici să te clatini de la înţelegerea ta. Când vei vedea pe mulţi care nu înţeleg nu te înstrăina; trebuie să fie şi acestea. Când vei vedea mulţi prooroci mincinoşi, adu-ţi aminte de Stăpânul, Care spune: Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Când [vei vedea] amăgitori în
tuturor neamurilor. Şi atunci aşteaptă sfârşitul, fii gata să cuvinte, adu-ţi aminte de proorocul care spune: Vai celor
vezi urâciunea pustiirii, pe fiul pierzării, pentru care va fi necaz mult şi mare, asemenea cu care n-a mai fost de la începutul lumii. Şi iarăşi spune: Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi minuni încât, de-i cu putinţă, să amăgească şi pe cei aleşi. Dar vezi cum în sus şi-n jos sunt proorocii mincinoşi şi apostolii mincinoşi ai lui Antihrist, fiul pierzării, care, fiind apucaţi de duhuri necurate şi lucraţi de ele, se fac înainte-mergători ai lui Antihrist, cel ce se pune împotrivă; şi prin dogmele lor înşeală şi gătesc popor potrivit pentru primirea fiului pierzării.

9. Pentru aceasta dumnezeiasca Scriptură, fraţilor, strigă în sus şi-n jos că mulţi amăgitori au ieşit în lume. Pentru aceasta şi Stăpânul a adus cuvântul: Iată, dinainte v-am spus. Dar trebuie ca noi să înţelegem noima fiecărei expresii. Iată, dinainte v-am grăit vouă: adică de acum nu aveţi dezvinovăţire. Iată, dinainte v-am grăit vouă; de vor amăgi pe vreunul din voi de neiertat va fi. Iată, dinainte v-am grăit vouă, nimeni nu are dezvinovăţire binecuvântată. Iată, dinainte v-am grăit vouă toate; vedeţi să nu va amăgiţi. Vedeţi să nu primiţi alt Hristos mincinos în locul Meu, Cel adevărat. Căci mulţi vor veni în numele Meu, ce scriu răutate.
Când vei vedea pe cei evlavioşi şi credincioşi şi înţelepţi ponegriţi, iar pe cei condamnaţi şi trufaşi şi trădători şi desfrânaţi mai de vază, adu-ţi aminte de Apostolul, care spune: Oamenii desfrânaţi şi impostori vor propăşi spre tot mai rău, amăgind şi amăgiţi fiind. Când vei vedea Sfânta Scriptură spurcată de cei ce par că sunt creştini şi pe cei ce grăiesc cuvântul lui Dumnezeu urâţi, adu-ţi aminte de Domnul, Care a zis: Dacă lumea vă urăşte pe voi, cunoaşteţi că pe Mine M-a urât mai înainte de voi. De M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni.
Când vei vedea popoare alergând la grăitorii de basme şi la ghicitul în cărţi şi la înşiruitorii de neamuri şi la mantiei şi la învăţăturile demonilor şi ia cei ce întreabă duhurile necurate, nu te agita, nici să nu cazi. Şi, de vezi pe cei ce par a fi păstori făcând acestea, să nu disperi, ci, lăcrimând, adu-ţi aminte de Apostolul care spune: în vremurile de apoi vor apostazia unii de la credinţă, luând aminte la duhurile amăgirii şi la învăţăturile demonilor celor necuraţi. Şi iarăşi spune: Va fi o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci-şi vor grămădi învăţători după poftele lor, gâdilându-şi auzul, şi-şi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor fugi după basme.(Va urma).

Partea IV

Când vezi masă de mare preţ, cină, desfătare, amagire agitaţie si glasuri răzvrătite, adu-ţi aminte de Domnul, Care a spus: Vai celor îndestulaţi, că veţi flămânzi; vai celor ce râdeţi, că veţi plânge. Când vei vedea dănţuind şi jucând şi cântând cântecele demonilor, suspină şi, lăcrimând, aminteşte-ţi de David, care spune: N-au cunoscut, nici n-au înţeles, în întuneric umblă; şi de proorocul Isaia, care spune: Vai de cei ce se scoală dimineaţă şi gonesc după sicheră(vin), care aşteaptă seara pentru chitare şi psaltirioane şi timpane şi flaut, care beau vin; faptele lui Dumnezeu nu le privesc şi faptele mâinilor Lui nu le înţeleg.
Şi simplu, văzând toată sminteala care se face, aminteşte-ţi de Stăpânul Care spune: Vai lumii pentru sminteli; cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai prin cine vin. Insă ce zic cei grei la inimă, care caută minciuna? Nu este rău, spun ei, să te înalţi; căci ce rău fac chitara şi celelalte instrumente? O, neştiinţă de pe urmă! O, înţelegere rea a diavolului! Neam rău şi preadesfrânat, acestea răsplătiţi Domnului? Stăpânul cel curat a poruncit pretutindeni ca nicidecum să nu se huzurească creştinul şi tu spui ce rău fac acestea? Vai de cei ce spun amarului dulce; vai de cei ce ţin întunericul ca lumină! Dar să ne zică nouă cei neînvăţaţi, din care Sfântă Scriptură pot să înfăţişeze că trebuie creştinul să facă aceste lucruri?
Care carte a sfinţilor, care Evanghelie a învăţat să se poarte aşa cu necuviinţă creştinii? Iată, Biserica cea sobornicească şi apostolească de la răsăritul soarelui şi până la apus şi de la marginile lumii strigă şi învaţă şi îmboldeşte prin Lege şi prooroci şi prin apostoli şi prin însuşi Stăpânul şi nicăieri nu află cineva că e îngăduit creştinului să facă aceste lucruri. Câţi împăraţi sunt şi puternici şi înţelepţi şi de neam bun şi slăviţi şi legiuitori şi robi şi liberi şi săraci şi bogaţi şi bătrâni şi tineri? Cine dintre aceştia poate să dovedească sau să înfăţişeze despre acestea că e îngăduit creştinului să cânte din chitară sau să dănţuiască sau altceva de acest fel să facă, de care am grăit mai înainte?
Nimeni nu poate să pună înainte. Nimeni să nu vă înşele; nu sunt acestea ale creştinilor; acestea sunt străine de Biserica cea sobornicească; acestea toate păgânii lumii le fac. Nimeni, fraţilor, să nu vă înşele; câţi vă găsiţi întru acestea aţi căzut din har; Hristos nu vă va folosi la nimic.
Dar să venim iarăşi la mărturisirea cea dintâi şi bună, la care am fost chemaţi, înaintea a multor martori, a îngerilor şi a oamenilor şi a Ziditorului a toate; căci El însuşi ţine zapisul mărturisirii noastre în cer ca să răsplătească fiecăruia după cum a lucrat şi a păzit mărturisirea. Căci legămintele şi lepădarea de diavolul şi unirea cu Hristos şi lucrurile şi faptele noastre şi cuvintele, şi gândurile şi huzurelile şi glumele fiecăruia din noi sunt scrise; şi Hristos vine având pe toate scrise. De acum ce vrei? Să-L minţi? însă nu se poate; căci în mâna Lui eşti şi tu, şi cuvintele tale. Ci vrei să te ascunzi? însă nu se poate, deoarece în mâna Lui sunt marginile pământului şi nu este zidire nearătată înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite ochilor Lui şi nu se ??
Ce vom face, deci, fraţilor? Strâmtorare ne este de pretutindeni. Căci El însuşi cunoaşte cele ascunse ale inimilor şi rărunchii. Nu este fuga; căci nu este cine să scape din mâinile Lui. E cu neputinţă să te ascunzi; căci ţine rotundul pământului şi pe cei ce locuiesc, pe el ca lăcustele. Nu se poate să stai împotrivă, după cum este scris: Tu înfricoşat eşti şi cine va sta Ţie împotrivă? Căci El însuşi stăpâneşte cele cereşti şi cele pământeşti şi cele dedesubt, Care va să desfiinţeze toată cârmuirea şi stăpânirea şi puterea.
Apărare nu este, nici prilej, nici înţelegere. Pentru aceasta de la marginile pământului până la margini strigă dumnezeiasca Scriptură şi îmboldeşte şi mustră şi povăţuieşte şi dă mărturie şi ameninţă. De aceea zice Stăpânul nostru: Cel ce Mă dispreţuieşte pe Mine şi nu primeşte graiurile Mele nu-l judec Eu; cuvântul pe care L-am spus îl va judeca în ziua cea din urmă. Şi iarăşi spune: De nu veneam şi nu le vorbeam lor, păcat nu aveau; dar acum nu au dezvinovăţire pentru păcatul lor. Auziţi că nu au nici o dezvinovăţire, într-adevăr, fraţilor, strâmtorare vă este de pretutindeni.

11. Însă cine dă într-adevăr răspuns, că, iată, destul v-am îmboldit cu cuvântul, arătându-vă cele triste şi aducându-vă aminte de pedepse, şi v-am scris certările, lovindu-vă şi înfricoşându-vă cu prisosinţă. Şi ştiu cu adevărat că aşa este; şi ştiu că fiecare din voi va da seamă pentru cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare va secera ceea ce seamănă şi fiecare îşi va purta povara sa.
Ci, precum ai vestit acestea şi le-ai adus în mijloc şi ne-ai plesnit şi ne-ai înfricoşat, arată-ne restul şi modul mântuirii, dă-ne şi leacul rănii, precum ai zis cele usturătoare zi şi cele făcătoare de bucurie! Iată, vreau să mă mântuiesc, ce voi face? Cum să mă mântuiesc? De ce fel de purtare am nevoie? La cine voi scăpa? Căci mult am păcătuit: în fapte şi in cuvinte, de voie şi fără de voie, noaptea şi ziua şi în tot ceasul. Ce voi face, deci? Cum să mă mântuiesc? La Cine voi scăpa?
Îţi spun eu la Cine să scapi. Fericitul David a arătat la cine trebuie să scăpăm, zicând: Dumnezeu e scăparea şi puterea noastră. Aceasta a arătat-o şi Ioan, cel mai mare decât toţi proorocii, care spune: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Aceasta a vestit-o şi îngerul, spunând: Căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor; şi iarăşi spune proorocul David: Doamne, la Tine am scăpat. La Acesta scapă şi tu. Care spune: N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi; Care zice: N-au nevoie cei sănătoşi de doctor, ci cei ce o duc rău; Care a zis: Pocăiţi-vă; căci s-a apropiat împărăţia cerurilor; care a spus: Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi; Care a spus: Are stăpânire Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele; Care a spus: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; Care a spus: Viu sunt Eu, că nu vreau moartea păcătosului cât să se întoarcă şi să-l viez pe el; Care a zis: Va face izbândire celor ce???
am oprit piciorul meu. Juratu-m-am şi m-am pus să păzesc poruncile Tale. Sârguieşte, deci, să fii totdeauna gata ca atunci când va veni cel ce cere sufletul, să te afle gata întru pocăinţă şi eu îţi dau asigurare nu te va despărţi de cei mântuiţi. Păzeşte pururea porunca Domnului: Privegheaţi şi vă rugaţi ca sa numiră» m aplta. Şi iarăşi spune: Fiţi gata, că în ceasul în care nu socotiţi Fiul Omului va veni. Asculta şi pe Apostolul care spune: Necurmat rugaţi-vă! înţelegeţi ce înseamnă necurmat.
Îngerii tresaltă şi tu dormi? A venit Doctorul sufletelor şi tu ascunzi rana? El strigă: Veniţi la Mine, fiii oamenilor, veniţi la Mine! Şi tu nu te sârguieşti? El strigă: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. O, iubire de oameni neasemănată a Stăpânului! adică totdeauna, în toată vremea şi noaptea, seara, şi dimineaţa, şi la amiază şi în tot ceasul, şi lucrând. Cutează, deci, păcătosule, şi nu fi fără curaj. Căci pe tine a venit să te cheme Păstorul cei bun, pentru tine a plecat cerurile şi S-a coborât spunând: Veniţi la Mine, toţi cei împovăraţi! Căci n-a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe păcătoşi.
Dar vezi să nu fii laş pentru cuvânt, auzind de nespusa Lui iubire de oameni, căci nu numai despre chemarea simplă a grăit, ci a strigat la pocăinţă. Căci n-a venit, zice, să cheme pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă, nu la râs, ci la lacrimi, nu la vorbire ruşinoasă, ci la slavoslovire, nu la mese şi cine şi beţii, ci la post şi priveghere şi lacrimi, nu la dansuri şi cântece de chitară şi la cântece triste, ci la plâns şi necaz şi strâmtorare, spunând: Fericiţi cei ce plâng, adică pentru păcatele lor.
Începe, deci, să te pocăieşti; dă numai începutul şi Dumnezeul celor ce se pocăiesc va lucra împreună şi te va întări şi vei afla har mult şi ţi se va face mai presus decât mierea şi fagurii. Multe sunt căile vieţii, precum este scris, şi multe felurile mântuirii. Prin care fel vrei mântuieşte-te, numai mântuieşte-te! De ai – miluieşte; de nu ai – nu cere Dumnezeu. Nu ai pâine, nu ai haină. Pleacă genunchii, bate-ţi pieptul, adu lacrimile, suspină, plângi, întinde mâinile tale la cer, ridică ochii tăi către Stăpânul, posteşte, priveghează! Acestea le are tot omul şi nu poate să tăgăduiască; pe acestea…. si la nimereală şi să te osteneşti în deşert.

12. Deci, făcând aceste virtuţi şi aducând lui Dumnezeu pocăinţă, păzeşte cu de-amănuntul şi cercetează ca nu cândva să ai vrăjmăşie împotriva cuiva şi scopul tău să se facă deodată deşert, ci, după cum a zis Apostolul Pavel, cu frică şi cutremur lucrând mântuirea noastră şi păzind porunca ce spune: De iertaţi oamenilor greşalele lor va ierta şi Tatăl vostru cel ceresc greşalele voastre.
Deci, de te rogi lui Dumnezeu cu toată inima şi nu în râs şi îngrijorându-te, păzeşte această poruncă a Lui şi iartă de ai ceva împotriva cuiva. Vrei să ţi se ierte greşalele tale? Iartă şi tu pe cele ale aproapelui. Iar dacă tu nu ierţi greşalele fratelui, nici pe ale tale nu ţi le va ierta Stăpânul, căci zice: De nu iertaţi oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta pe ale voastre. Şi ştim toţi că nu minte, căci nemincinos este şi credincios în toate cuvintele Lui.
Fii, dar, gata, aşteptând în fiecare zi pe Cel ce va cere sufletul tău. Nu astăzi să te pocăieşti şi mâine să uiţi, nu astăzi să plângi şi mâine să joci, nu astăzi să posteşti şi mâine să te îmbeţi, fiind purtat de mulţi, nu astăzi să priveghezi şi mâine să te întinzi, ci poartă grijă de mântuirea ta ca să te încununezi. Nu întoarce spatele virtuţii, nu fugi de osteneală ca să nu fii depărtat de cununi. Urăşte toată bucuria acestei lumi şi slava ei. Şi zi cu David: Nedreptatea am urât şi m-am scârbit de ea, iar legea Ta am iubit(Ps. 118:163) şi De la toată calea cea rea …

…odihnindu-te, şi păstorind, şi muncind, şi dormind, şi fiind treaz. Nu aştepta Duminica sau vreo sărbătoare sau deosebirea locului. Căci nu e circumscrisă Dumnezeirea într-un loc; căci în mâinile Tale sunt marginile pământului. Pentru aceasta şi proorocul David, rugându-se în fiecare zi şi noapte, nu aştepta ziua, nici deosebirea locului, ci zicea lăcrimând şi sfatuindu-şi sufletul său: în tot locul stăpânirii Lui binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi tu, iubitule, nu aştepta ceasul sau ziua sau deosebirea locului, ci, după cum am spus mai înainte, în tot locul, şi în casă, şi în biserică fiind, roagă-te şi oriunde te-ai afla, în tot locul stăpânirii lui Dumnezeu. Ascultaţi, toţi care locuiţi lumea, laolaltă bogatul şi săracul, fie bărbat, fie femeie, fie maturi, bătrâni şi tineri, împăraţii pământului şi judecătorii pământului, ascultaţi ce este scris: Vremea s-a scurtat ca şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. Să lepădăm necredinţa şi poftele lumeşti, să vieţuim în veacul de acum cu mintea întreagă şi cu dreptate şi cu credinţă şi în cel ce va să vină aşteptând fericita nădejde şi arătarea -slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aduceţi-vă aminte de mine totdeauna, fraţilor, şi ţineţi predaniile pe care le-aţi primit de la fericiţii bărbaţi, de la prooroci şi apostoli şi de la Stăpânul tuturor. Pildă de rea pătimire şi de îndelungă răbdare aveţi pe prooroci, de răbdare pe Iov, de întreagă înţelepciune pe Iosif, de judecată pe Daniel, de dragoste pe Domnul nostru lisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, de pocăinţă pe David, părintele lui Dumnezeu, îl aveţi.
Căci acesta s-a făcut nouă chip al pocăinţei, îmboldindu-ne şi îndemnându-ne şi spunând: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine; şi eu vă voi învăţa chipul pocăinţei, deoarece şi eu oarecând m-am smintit, însă prin pocăinţă m-am sculat şi cunosc iubirea de oameni a Stăpânului, ştiu cum cu adevărat îi primeşte pe cei ce se pocăiesc cu braţele deschise, căci e cu neputinţă să mintă Stăpânul meu.
Căci L-am auzit spunând: Cele ce ies din buzele Mele nu le voi lepăda. Căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. O dată M-am jurat pe cel sfânt al Meu. Viu sunt Eu, Care nu voiesc moartea păcătosului. Ascultaţi că pe Sine S-a jurat Iubitorul de oameni. Pentru aceasta îi îmboldesc pe toţi: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine şi, după cum avem vreme, să alergăm cu picioare sprintene, înainte de a veni ziua Domnului cea mare; Să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire. Veniţi să ne închinăm şi se cădem înaintea Domnului, Care ne-a făcut pe noi. Că El ne-a făcut pe noi, El. Îndură-Te de noi şi ne binecuvântează, arată faţa Topeşte noi şi ne miluieşte! Căci El este Dumnezeul celor ce se pocăiesc, El ne primeşte pe noi care ne pocăim, El ne şi păstoreşte. Lui fie slava şi tăria ş toată mulţumirea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acui şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Din Glasul Monahilor – octombrie 2004

sursa