Ne vorbeste parintele Cleopa (vol. 2)

1

Sfanta Spovedanie

In cele ce urmeaza, m-am gandit sa vorbesc cate ceva despre taina Sfintei Spovedanii.
Una din marile datorii duhovnicesti, atat ale monahilor, cat si ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Trebuie sa stim mai intai ca toti gresim inaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, altii mai putin, si nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scriptura care zice : Toti multe gresim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este in noi; iar daca ne vom marturisi pacatele, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.
Daca mi-am marturisit cu cainta si cu pregatire cuvenita si m-am spovedit curat, preotul, numai daca a pus mana pe cap si a zis : ”Dumnezeu sa te ierte„, pacatele mele s-au ridicat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta si cu pregatire cuvenita la cel mai iscusit duhovnic, si n-am stiut sa ma marturisesc curat, sa descopar toate pacatele mele, sa primesc canon pentru ele si sa le parasesc, pot sa fac o mie de dezlegari, ca pacatul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pregatit.
De aceea folosul, valoarea cea scumpa a Sfintei Spovedanii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toata sfintenia, cu toata convingerea in fata lui Dumnezeu – ca, atunci cand ma duc in fata preotului, inaintea lui Dumnezeu ma duc, ca preotul este numai un martor -, trebuie sa-i spun toate pacatele mele.
Altfel crezi ca in ziua judecatii preotul poate sa-ti ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva si ai tinut vreun pacat nespus, toate pacatele le ai indoite. Asa spun Sfintii Parinti, pentru ca ai crezut ca Dumnezeu nu stie ce ai facut tu. Iata care sunt conditiile pe care trebuie sa le implineasca spovedania :

1. Spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului. Deci, eu cand ma duc la spovedanie inaintea preotului, ma duc in fata lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. In ziua judecatii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pamant, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spovedanie si i-am spus toate si preotul mi-a facut dezlegare cu mainile pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spovedania trebuie sa fie completa si sa nu se ascunda nimic din cele faptuite, cum am spus mai inainte. Aiauzit ce spune Sfantul Apostol Pavel ? Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate pana la despartitura trupului de a duhului, cea mai inalta unire intre om si Dumnezeu.

3. Spovedania trebuie facuta de buna voie, dupa marturia Duhului Sfant, care zice : si din voia mea ma voi marturisi Lui;

4. Spovedania trebuie sa fie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi;

5. Spovedania sa nu fie prihanitoare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim, cum zice Sfantul Ioan Scararul : ” A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a facut, iar nu dintr-a altuia „.

6. Spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Isus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har. Rusinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu.

7. Spovedania sa fie hotaratoare. Sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul har, si sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai pacatui de acum inainte cu vointa noastra. Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Nu se foloseste de marturisire, nici se marturiseste, cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste „. Toata pocainta ta intru aceasta consta, adica sa te hotarasti a-ti schimba viata.

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei. Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau. Scrie, ca si diavolul a scris. Avem contabil bun, ingerul rau pe umarul stang, care scrie tot, si ingerul cel bun pe umarul drept, care scrie si el faptele cele bune ale omului.
Si atunci uite ce-i. Stii ca nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbolnavit in casa la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau baiatul sau fratele, cine a slabit de boala si se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pamant ca si tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ati auzit in Evanghelie ? Ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri si ce veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri !
Daca ai reusit sa-l spovedesti curat inainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Cand se duce la vami, sufletul care a avut pacate, daca le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabelele lor. Crapa, mor de ciuda diavolii : ” Ia uita-te, domnule ! L-am avut in mana ! ” Duhul Sfant i-a sters pacatele. Aceasta putere le-a dat Dumnezeu preotilor, ca daca nu dadea Dumnezeu aceasta putere preotilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mantuit. Dar Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a stiut cum sa faca pentru a mantui lumea. Cand a inviat Hristos aceasta putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine pacatele, tinute vor fi si carora le veti ierta, iertate vor fi si orice veti dezlega voi pe pamant, va fi dezlegat si in cer … Ce, fratilor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evanghelia ? Deci, cand vezi ca esti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, ca poate te omoara acela si mori nemarturisit. Intai spovedeste-te si apoi du-te si la doctor, daca este cazul, dar tu sa fii martusrisit. Daca ai murit, gata, te-ai usurat ! Ca vei muri in mainile doctorului, ca vei muri acasa, tu sa fii marturisit. Insa intai doctorul sufletelor, ca el te va scoate din iad. Asa. Si nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spovedanie curata, trebuie sa primim un canon, pe care trebuie sa-l tinem. Cel ce se spovedeste are mare datorie de a-si face canonul dat pentru a scapa de chinul cel vesnic al iadului.
Vedem in Sfanta Scriptura ca prin canon s-au curatit toti cei ce au pacatuit inaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon si nu-l face, nu se poate curati de lepra pacatului si nici sufletul sau nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine stiut ca cel ce se pocaieste cu adevarat, nu numai ca primeste canonul dat de duhovnicul sau, ci singur cere mai mult canon, stiind ca ori aici vremelnic, ori dincolo vesnic, pacatosii trebuie sa-si faca canonul. Iar canonul sa fie dupa masura puterii fiecaruia. Ai auzit ce spune Sfantul Marcu Ascetul ? ” Cata deosebire are arama de fier si fierul de gateje – adica de vreascuri -, atata deosebire este intre un trup si altul „. Altul este din fire sanatos si tare si poate sa posteasca si sa nu manance pana seara; iar altul, saracul, daca n-a mancat de doua – trei ori pe zi, cade jos. In toate acestea se cauta scopul. De aceea dreapta socoteala este imparateasa faptelor bune.
Tu crezi ca pe dracul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la marginea pamantului. Numai cu asta il intreci : daca te smeresti si te socotesti a fi praf si cenusa si pacatos si neputincios si nevrednic de a trai pe pamant. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevoitor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri iertare, esti batjocorit de diavoli.
De aceea, fratilor, sa ne ajute mila Domnului sa castigam oleaca de smerenie si dreapta socoteala, fiindca in lumea aceasta sunt curse si ispite si fel de fel de nedumeriri pamantesti si duhovnicesti. Dar sa avem in toate dreapta socoteala. Ca padurea nu se teme de cel ce incarca o data mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia si se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lemnisor si-l duce acasa. Asa si vrajmasul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevointa, ca oboseste si ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca asa, incet, incet. Sfantul Teodosie spune : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbogateste cineva si la cele trupesti si la cele duhovnicesti !”. Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca si sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
– Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
– O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu. Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului.
– Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
– Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie. dar Sfintii parinti si mai ales Sfantul Nicodim Aghioritul avea o invatatura pentru duhovnic : ” Sfatuieste-i, o! duhovnice, la spovedanie deasa si curata pe toti „. O data in an se face spovedania generala din nou. Si asta-i pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu. Asa este. De aceea trebuie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pentru ca Dumnezeu este atat de milostiv si de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoarcem din toata inima si ne marturisim.
Ati vazut ce spune proorocul Isaia : Intoarceti-va catre Mine si Ma voi intoarce catre voi, fiii oamenilor. De vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada va voi albi, si de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe si nu voi mai pomeni cele dintai ale voastre.
In bunatatea Lui ce fara margini, El stie neputinta noastra, ca gresim cu voie si fara voie, cu stiinta si cu nestiinta. Nu este clipa cand nu gresim inaintea Domnului. Dar nimeni nu stie firea omului mai mult ca Dumnezeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoarcem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spovedanie curata, ne si iarta. Cine are pacate mai grele trebuie sa faca oleaca de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata sa ne primeasca si sa ne ierte, caci suntem zidirea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hristos sa coboare din cer, decat mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost mila de neamul omenesc. Ca atat de multa dragoste are fata de neamul omenesc, incat auzi ce spune Sfantul Ioan Evanghelistul : Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul nascut, Fiul Sau, L-a trimis in lume sa mantuiasca neamul omenesc.
A venit Mantuitorul Iisus Hristos, nu numai sa ne invete ce trebuie sa facem, ci pentru ca sa sufere pentru noi suferinte, batjocuri, scuipari, batai si moarte pe Cruce, pentru ca sa scoata neamul lui Adam din iad, care statea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la primul Adam, pana la venirea Noului Adam – Hristos.
Deci, sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, si sa-L iubim din toata inima. Iar cand am gresit ceva, indata sa cerem iertare si sa alergam la marturisire, ca sa-L impacam pe Dumnezeu, caci l-am suparat, ca Domnul niciodata nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce si El catre noi.
Sa avem catre noi inima de judecator. Adica cum ? Sa ne judecam. Oare, ce gandim noi ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare ii place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dumnezeu ?
Si indata constiinta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in judecata lui Dumnezeu ! Sa ne facem judecatori noau insine : ” Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intentionez eu sa fac ! ”
Catre aproapele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi si daca unul o supara, o nacajeste in fel si chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa si se ineaca, sau in foc, si striga : ” Mama, nu ma lasa ! „, ea uita tot. Uita ca a suparat-o si se duce catre dansul si-l scapa, chiar cu riscul vietii. Ca asa este mama ! Adevarata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, asa trebuie sa avem si noi inima noastra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, si de straini si de ai nostri. Asa cere Dumnezeu in Sfanta Evanghelie. N-ai vazut closca ? Are atati apui si daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa si mama cea buna isi pune sufletul pentru copii. Aceasta inima de mama o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a suparat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l ajutam, ca sa vada el ca noi avem dragoste si nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai asa vom fi fii ai lui Dumnezeu dupa dar.

Folosul desei spovedanii

Acum sa spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.
Preabunul Dumnezeu a pus in lume Taina aceasta a Spovedaniei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea mantui. Cine reuseste sa faca o spovedanie curata, reuseste sa faca al doilea Botez; dupa cum ati vazut ca zice preotul la molifta : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala tainelor crestinesti „. Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat peDumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste ” Putul ” sau ” Fantana ” pe romaneste : ” De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic „. de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut. In vremea veche a crestinismului patristic, crestinii se marturiseau in fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se si impartaseau in fiecare zi, cum arata la Fapte : … si erau toti in biserica, cand s-a intemeiat Biserica, si staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciune. … iar toti cei ce credeau erau laolalta si toate le aveau de obste.
Astfel s-a intemeiat prima obste apostolica. Toate le dadeau Bisericii si pe ei insisi se dadeau lui Hristos. Pe vremea aceea, dupa terminarea slujbei, si masa se dadea in biserica, mesele agape. Mai tarziu s-au scos in pridvorul bisericii si pe urma acasa la crestini, fiind binecuvantate de Sfintii Apostoli.
Spovedania se facea la inceput in fiecare zi. Mai tarziu oamenii, rarind cu Sfanta Impartasanie, au rarit-o si cu Sfanta Spovedanie. Si vedeti acum de-abia se mai spovedesc in cel;e patru posturi. Atata s-a racit credinta si evlavia, mai ales fata de Spovedanie, si chiar de impartasirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine. Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii. Foloasele desei spovedanii sunt cinci.
Primul folos al desei spovedanii, este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei.
Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasti mereu, zice asa: ” Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc !”. Cine se spovedeste des, stie ce a gresit, ca tine minte. Daca nu s-a spovedit de cateva zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El indata isi aduce aminte, iar daca lasa sa treaca o luna sau doua sau poate si un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt si pandeste-ti gandurile tale numai timp de doua ceasuri, sa vezi in cate feluri umbla mintea. Si la cate pacate se duce daca n-o strunesti cu rugaciunea si cu frica de Dumnezeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in societate cu lumea si vorbind cu lumea si vazand si auzind, cat se incarca sufletul nostru pe constiinta in fiecare ceas ? deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Si sa tineti minte ca prin marturisire deasa, pacatele nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste.
Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie, pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.
Vai de acela care se duce la marturisire si spune o seama de pacate si o seama nu le spune; sau le spune si pe acelea, dar nu sincer cum le-a facut. Cauta cuvinte de acoperire; asa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dumnezeu, ca nu stie Dumnezeu cum s-a facut pacatul si in ce fel ? El crede ca trebuie sa-i spuna duhovnicului cateva pacate si, daca l-a dezlegat, este iertat.
Duhovnicul dezleaga numai ce aude; celelalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sincer si nicidecum nu reuseste sa se usureze. Deci a doua pricina ca spovedania sa fie buna, trebuie sa fie sincera si curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune preotului. Preotul e un om de tarana ca si noi. El a primit puterea de a lega si dezlega pacatele, prin lucrarea Duhului Sfant.
Al treilea folos al celui ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada in pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.
Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta, il afl amoartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire.
Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufletul.
La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate. Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute. Acesta care se spovedeste des, cand isi aduce aminte de rusinea ce-o s-o aiba de la duhovnic, de canonul pe care o sa-l primeasca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impotriva pacatului, ca toti diavolii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu faca pacatul; caci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, sa biruiasca ispitele diavolilor. Daca n-as avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pentru pacat. Voi nu auziti in Psaltire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Si iarasi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfatului sau.
Daca vrea sa faca pacatul, il face, daca nu, nu. Diavolul numai ii da in gand, iar el daca este prost si se amageste, il face. Poti sa spui tu in ziua judecatii : ” Doamne, diavolul m-a dus la crasma, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la betie, diavolul la avort, la toate ! ” Iar diavolul vas pune atunci : ” Doamne, sa-m i arate martori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !”. Apoi va zice omului : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci pacatul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascultat esti al meu !”.
Deci prin deasa spovedanie se strica cuibul satanei. Ai vazut cocostarcul ? Face cuib pe casa la tine; si-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stricat cuibul o data, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dusman. Asa si noi, daca-i stricam cuibul satanei, el nu mai vine repede. Si acesta este un om care tine sufletul curat, ca nu poate suferi pacatele. Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este indoit. Mai intai ca stricam cuibul satanei din suflet si al doilea ca nu ne gaseste moartea nespovediti.
Cel ce are obicei sa se marturiseasca des, nu lasa rugina pacatului sa se prinda de mintea si inima lui; cine isi pliveste ogorul lui des, simte cand incolteste pacatul si indata il smulge din suflet prin spovedanie. Pe acel amoartea nu-l gaseste nepregatit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni. Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m-oi spovedi la anul !”. Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici. Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Sfanta Impartasanie

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
– Cine se poate impartasi?
– Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine. Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
– Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
– Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
La fel si despre cei batrani si bolnavi zice Sfantul Simeon al Tesalonicului : ” Cei batrani si bolnavi, care nu au impedimente canonice, este bine sa se impartaseasca mai des si in sarbatorile mari „.
Totdeauna, inainte de a te impartasi, dupa ce ti-ai facut metaniile, dupa ce ai parasit pacatul si ti-ai facut canonul dat de preot, inainte de a te impartasi trei zile cel putin n-ai voie sa bei vin nici sa mananci de dulce sau cu untdelemn. Iar in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile nu te poti impartasi. Cel putin trei zile inainte de a te impartasi sa nu mananci cu untdelemn si sa nu bei vin; numai mancare uscata. Asa este randuiala cu Sfanta Impartasanie, fratilor.
– Spuneti-ne ceva despre impartasania calugarilor, despre deasa impartasanie.
– Calugarii din manastiri, daca au duhovnic bun, sa se spovedeasca cat mai des. La noi spovedania, cum vedeti, e o data pe saptamana, vinerea. Da, am calugari foarte treji, care vin de doua-trei ori pe saptamana la marturisire : ” Parinte, n-am fost la Utrenie; parinte, am ramas in urma cu canonul; parinte, am mancat inainte de masa „, sau te miri ce. Daca il mustra constiinta, el vine, ii pui mana pe cap, il dezlegi si se usureaza. Asa ca si calugarii batarni si bolnavi se pot impartasi o data pe saptamana; ceilalti, daca le da voie duhovnicul, se pot impartasi, cel mai rar, la patruzeci de zile, cel mai potrivit, o data pe luna.
– Dar avem vreun temei la Sfintii Parinti pentru impartasania la patruzeci de zile ?
– Da, avem la Sfantul Simeon al tesalonicului. El zice ca o data la patruzeci de zile fiecare sa se pregateasca si sa se impartaseasca, daca n-are vreo oprire canonica. Este pacat care te opreste douazeci de ani de la impartasanie. In caz de moarte, daca vezi ca omul este gata, ii dai impartasania. Nu-l mai poti opri in caz de moarte; iar daca nu moare si mai traieste, face in continuare canonul dat. Asa sa stiti.
– Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca.
– Dar de cate feluri este Sfanta Impartasanie ? In cate feluri ne putem impartasi ?
– Impartasirea cu Preacuratele Taine este cea mai infricosata, cea mai buna si cea mai sfanta. A te impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, zice Mantuitorul : Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si Eu intru dansul.

Cele cinci feluri de impartasiri

Ne putem impartasi cu adevarat in cinci feluri, in Biserica lui Hristos.
Prima impartasire si cea mai importanta este cea cu Trupul si Sangele Domnului.
A doua cale de impartasire, dupa Marele Vasile, este impartasirea duhovniceasca pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii. Poti sa vii in biserica si chiar daca esti oprit de preot sa te impartasesti pe cativa ani, te poti impartasi de o mie de ori pe zi si mai mult, pe alta cale, pe calea rugaciunii. Daca vii in biserica si zici rugaciunea ” Doamne Iisuse Hristoae, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul „, cu toata inima, de cate ori ai suspinat dupa numele lui Iisus, de atatea ori te-ai impartasit, ca si cel ce a luat cu lingurita Sfintele Taine.
Aceasta este impartasirea pe calea rugaciunii celei ganditoare a inimii, cu care omul poate reusi sa se impartaseasca de multe ori pe zi, nu numai o data, cu aceeasi putere cu care se impartaseste si cel cu lingurita din Sfantul Potir. Al treilea fel de impartasire este pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Mantuitorul a spus sa postim, ne-a aratat cum sa postim; a zis sa ne rugam, ne-a aratat cum sa ne rugam; a spus sa primim pe cel strain, sa adapam pe cel insetat, sa hranim pe cel flamand, sa cercetam pe cei inchisi si sa iertam pe cei ce ne gresesc. Cand facem aceste porunci, ne impartasim pe calea lucrarii poruncilor lui Hristos. Acesta este al treilea fel de impartasire.
Si cu aceasta te poti impartasi de multe ori pe zi, de cate ori ai lucrat poruncile lui Hristos.
Auzi ce spune dumnezeiescul Maxim in Filocalie : ” Hristos sta ascuns in poruncile Sale. Cine face o porunca il primeste pe Hristos. Si nu numai pe Hristos, ci toata Sfanta Treime „. Si auzi ce spune Scriptura : Cel ce Ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele, si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni si lacas la dansul vom face. Clar ! Nu numai Fiul, ci si Tatal vine. Si unde-i Tatal si fiul pe toata Sfanta TReime o primeste acela care lucreaza poruncile lui Dumnezeu, macar de ar fi oprit de la Sfanta Impartasanie de vreun preot. Intelegeti ? Acesta-i al treilea chip de impartasire pe cale lucrarii poruncilor.
A patra impartasire este prin auz. Cum ? Eu sunt oprit de preot pe atatia ani de la impartasire, fie ca sunt femeie sau barbat. Dar merg la biserica si ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, Apostolul, Evanghelia, Heruvicul, Axionul, si predica preotului. Daca ascult cu evlavie cuvantul Domnului, de cate ori am luat un inteles duhovnicesc prin auz, de atatea ori m-am impartasit cu Hristos.
Aceasta este impartasirea prin urechi, al patrulea fel de impartasire. Si Apostolul spune clar : Credinta vine prin auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu. Tu primesti cu lingurita pe Hristos; eu il primesc prin urechi, cand ascult cu evlavie Sfanta Liturghie, cantarile si predica preotului. Si ma impartasesc de mii de ori pe zi, fara sa stii tu. Tu poate, daca nu te-ai pregatit bine, spre osanda primesti Sfanta Impartasanie. iar eu, daca stau cu credinta, ca vamesul, in Biserica si ascult cu evlavie slujba, ma impartasesc prin urechi. Acesta este al patrulea fel de impartasire.
Al cincilea fel de impartasire este pe calea miridelor, a particelelor ce se scot pentru noi la Sfanta Liturghie. De aceea nu putem pune la Sfanta Liturghie pe cei betivi, pe cei ce injura, pe cei ce traiesc necununati, pe sectari, pe cei ce se sinucid. Pentru ca acea particica care se scoate, reprezinta fata acelui suflet. Aceste particele se sfintesc la Sfanta Epicleza, prin invocarea Duhului Sfant si, la sfarsitul slujbei, dupa ce s-a pus in potir partea cu Iisus, si se zic cuvintele : ” Plinirea paharului credintei Duhului Sfant „, apoi se pun si particelele ce se scot pentru credinciosi. In dumnezeiescul Sange din Sfantul Potir este Trupul si Sangele lui Hristos viu.
Din prescura a patra se scot particele pentru vii, din a cincea pentru morti si le trage in Sfantul Potir. Din aceste particele ca faina, ce s-au adapat cu dumnezeiescul Sange in Potir, atatea mii si milioane de suflete au primit impartasirea si comuniunea direct cu Iisus Hristos, cu Trupul si Sangele Lui.
Acestea patru din urma sunt cai de impartasire, pe calea lucrarii faptelor bune, dar nu inlocuieste pe cea dintai. Numai o impartasire temporara si in caz de ceva, tot trebuie sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului, cu Preacuratele Taine.
Iata asa ne putem impartasi in cinci feluri in Biserica Universala.
– Daca un neoprotestant se impartaseste pe cele patru cai, dar nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, poate avea nadejde de mantuire ?
– Nu ! Nu are nici o valoare, pentru ca este rupt de Biserica lui Hristos si nu are Darul preotiei. Acela ii sectar, om ratacit. Asa-i, mai baiete ! Nu putem noi schimba ceea ce a intemeiat Hristos pentru toata lumea. El a zis : Luati, mancati, acesta este Trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu … ( Ioan 6,53 )

Sfanta Cruce

Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu. De cate ori auziti cuvantul ” Cruce „, sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul.
Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul ” Cruce ” are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii.
Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel.
Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos.
Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem.
Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena.
Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate.
Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : ” Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei „, ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala.
Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta.
Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii.
Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi.
Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce.
Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos !
Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice: ” O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului. Asadar, ne-am adus aminte mai intai de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce – cea materiala si cea spirituala.
De ce v-am spus despre Sfanta Impartasanie ? Este bine sa va pregatiti, mama. Fratiile voastre de la tara, macar in posturi si macar o data la patruzeci de zile sa va impartasiti.

Despre dragostea de Dumnezeu

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.
Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul ” Doamne „, ” Dumnezeule ” sau ” Iisus Hristos „, statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Sfntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris ” Dumnezeu ” sau ” Iisus Hristos „, acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
– Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
– Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti. Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem :
-Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.
Asa multa umilinta avea.
Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem :
– Cum ai atata umilinta ?
– Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate. Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadta cu femeia cea pacatoasa.
La urma a spus Sfantul Efrem : ” Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste „.
Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam.Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.

Despre felul lacrimilor

Diavolul se amesteca in toata fapta buna. Ai vazut buruiana aceea numita hamei? Ea se prinde de orice gaseste in cale: de gard, de stalp, de poarta, de copac, de par. Numai vezi ca se ridica. Asa face si diavolul cu toata fapta buna. Se incolaceste in jurul ei pentru a o face zadarnica, sa nu mai fie buna.
Cat de mare este darul lacrimilor! Dar si aici diavolul aduce ispita. Si in felurile lacrimilor se baga vrajmasul, ca sa faca zadarnica lacrima omului in rugaciune, sa nu fie primita la Dumnezeu.
Lacrimile cele adevarate, care izvorasc din dragostea de Dumnezeu, atata putere au – spune Sfantul Grigorie de Nazianz – incat, izvorul lacrimilor de dupa Botez este mai mare decat insusi Botezul. El zice : ” Stiu si al cincilea botez, care se naste din lacrimi, din pocainta cu lacrimi, si atata putere are botezul acela, incat este mai mare decat cel dintai. Pentru ca Botezul cel dintai ne sterge pacatele, dar nu ne da putere de a nu mai pacatui. Daca am vrea noi se poate, dar vointa omului este lasata libera dupa Botez sa aleaga : sa pacatuiasca sau nu. Iar lacrimile de dupa Botez sterg si pacatele pe care le facem. Lacrimile de umilinta sunt mai bune decat Botezul, pentru ca sterg toate pacatele care s-au facut de la Botez pana atunci si te lasa curat. Sunt mai multe feluri de lacrimi. Daca ai lacrimi. sa iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii si care sunt de la satana. Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasa pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mananca, ori de nu mananca -, daca plange, el este satul. Aceste lacrimi tin si de foame si de sete, si omul nu are suparare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucura, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.
Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel : Bucurati-va, fratilor, si iarasi zic, bucurati-va !
Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usuca pe om,. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasa, ci usuca pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.
Omul plange si tot slabeste pentru ca lacrimile de acest fel se nasc din frica. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu si din aceasta cauza plange mereu, si se usuca trupul lui chiar daca ar manca sau n-ar manca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere sa usuce firea omeneasca, din cauza scarbei pentru pacat, cum se usuca lemnul la foc.
Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii si din frica judecatii. Cugetand omul cum va fi la moarte, cum are sa se chinuiasca, cat de greu are sa se desparta de trup, cat de greu va fi in ziua judecatii, cand va sta in fata a milioane de ingeri sa primeasca raspunsul hotararii, unde sa mearga, la bine ori la rau si, Doamne fereste, sa primeasca osanda vesnica. Deci si aceste lacrimi sunt bune.
Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plange dupa copil, copilul plange dupa mama, tata plange dupa baieti; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange sotia dupa sot. Lacrimi firesti sunt si cele din boala, din suferinta si din tristete.
Sunt si lacrimi care se nasc din slava desarta. Acestea sunt lacrimi rele.
Unul are darul umilintei, dar plange pentru ca-i place sa-l vada altul. Mai bine n-ar mai plange, ca satana i-a furat aceste lacrimi.
Este bine ca omul sa ascunda darul umilintei, daca-l are de la Dumnezeu. Dar si diavolul pune pe om sa planga, cand il vad altii. Daca nu poti opri aceste lacrimi, nu esti vinovat.
Daca omul plange cu scop sa-l vada cineva sau ii place sa stie cineva ca-i plangaret, aceste lacrimi sunt din slava desarta si sunt rele si chiar pagubitoare.
Mai sunt lacrimi venite din manie. Ai vazut om, cand nu se poate razbuna pe altul, plange de ciuda. Atata ii este de necaz, ca nu poate sa se razbune pe celalalt, si plange de amaraciune. Acestea sunt si mai rele ca cele din slava desarta. Acestea sunt lacrimi ucigase si rele, pentru ca el plange si inima-i stoarsa de satana, incat izvoraste lacrimi de ura. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, satanicesti.
Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva si, cand isi aduce aminte de dansa, plange. Acestea sunt aduse de dracul desfranarii.
Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamantul si plange dupa avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmasul, pentru ca omul crede ca Dumnezeu nu are sa aiba grija de el.
Deci, iata de cate feluri sunt lacrimile si nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului il curata, il lumineaza, il apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau firesti sau lacrimi rele si osanditoare.
Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca raul adus de satana in aceasta consta : in pofta fara de minte, manie fara judecata si inchipuire sau nalucire pripita. Ai vazut care-i raul din satana si din toate slugile lui ? Pofta fara de minte, ca au poftit sa fie asemenea lui Dumnezeu; manie fara de judecata, caci se pornesc fara ratiune sa omoare pe oricine, sa se razbune, sa faca rau oricarei zidiri a lui Dumnezeu si nalucire pripita ca isi inchipuiesc sa fie intocmai cu Dumnezeu, uitand ca sunt facuti de Dumnezeu.
Daca ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face inapoi ingeri. dar aceste rtei rautati ii fac pe ei draci. iar, daca ai scoate din firea lor acestea, ei ar ramane curati ca ingerii, cum au fost intai.

Harul mantuirii

– Cata vreme este harul cu noi ? a intrebat un credincios pe Parintele Cleopa. Iar el a raspuns:
– Cat traim. Numai daca il cautam. Dar daca nu-l cautam, dupa ce am murit, nu mai este cu noi.
– Cum putem castiga harul lui Dumnezeu ?
– Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.
Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ?
Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face …
Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.
Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : ” Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !” Iata ce trebuie sa faci.
Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.
Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.
Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : ” De va cadea lemn in crivat …, dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste „. Apoi zice : ” Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane …”
Cum te-a apucat sfarsitul. Ca in minutul cel mai de pe urma al vietii S-a rastignit Mantuitorul si asteapta si ingerii din ceruri si toata lumea mantuirea sufletului.
Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea sfarsit bun, sa nu ne apuce moartea nespovediti. Caci daca l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca si cum ar fi nebotezat, daca are pacate de moarte. Nu-i foloseste nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urma cu rugaciunile ei. Pentru ca nu s-a ingrijit din vreme sa-si curete sufletul sau cu pocainta cea adevarata, cu rugaciunea sincera si celelalte fapte bune.
– Dar desavarsirea nu are continuitate dupa moarte ?
– Pentru cei desavarsiti are. Ca ai auzit ce zice Duhul Sfant : Merge-vor din putere in putere. Arata-se-vor Dumnezeului dumnezeilor in Sion. Si sufletele dreptilor si ingerii merg in veacul veacului dintr-o treapta a fericirii duhovnicesti tot mai inalte.
Fiindca Dumnezeu nu are margini intru inaltime. In veacul veacului merg si dreptii si ingerii tot mai sus, din treapta in treapta, daca a pornit sufletul spre vesnicie, spre bine. Iar daca moare omul nespovedit si in grele pacate, coboara spre rau pana ajunge in fundul iadului, de care sa ne izbaveasca Dumnezeu pe toti. Amin.

Despre iubirea de argint

Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand ” inima „, ” cuget ” si ” putere „, Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu. Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie: Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.

Pocainta imparatului Manase

Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia. Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri. Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ? Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia. Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
– Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
– N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva. Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : ” M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !”
Se gandea in inima lui : ” Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !” Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie. Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor. Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta … ” Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : ” Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? ” Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : ” Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta „. Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor. Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.

Cugetarea la moarte

Totdeauna sa fii cu gandul la moarte, la judecata, la gheena, la ultimul moment din viata, la Imparatia cerurilor, la slava dreptilor, la hotararea cea din ziua judecatii, pentru ca acestea ne tin treji. Daca gandesc ca am sa mor si nu stiu cand, cata pregatire ne trebuie ?
Cine ne poate spune nou daca maine ne mai intalnim cand rasare soarele ? Ia sa vedem ? Ne putem pune garanti ca ajungem pana maine ? Iaca nu pot sa ma pun garant; ca viata nu-i in mana mea. Ma ia o durere, un junghi si gata. Asta-i. ca daca ai cugeta la moarte, te ajuta foarte mult ca sa nu gresesti.
Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai intelept sfetnic, daca vrei sa ti-l iei in viata, sa ti-o iei pe moarte ! Asa spun Sfintii Parinti. Pe Sfantul Vasile l-a intrebat filosoful Eubul, mare profesor al Alexandriei :
– Vasile, care-i firea filosofiei ? Care-i cea mai inalta filosofie ?
– De-a pururea sa cugetam la moarte.
Ce suntem noi, fratilor ? Praf si cenusa ! Viermi imputiti ai pamantului ! Tarana ! ” O mana de pamant in fundul unui mormant „. Asta suntem noi. Ce nelaudam ? Ce ne incapatanam ? Ce-am facut noi alt soare pe cer, alte stele, alte ceruri ?
Cea mai mare nebunie e sa se inalte omul in sine. Cea mai mare nebunie e sa nu-si cunoasca omul neputinta sa. Te ia un junghi de cu seara si pana dimineata esti gata ! Te-ai dus, ai murit fara pocainta, te-ai prapadit !
Unde sunt tiranii? Unde-s imparatii lumii ? Unde-s puternicii veacului ? Unde-s sahinsahii Persiei ? Unde-s imparatii Chinei ? Unde sunt sultanii turcilor ? Unde-s faraonii Egiptului ? Unde-s Napoleonii Frantei ? Unde-s tarii rusilor ? Unde-s cezarii Romei ? Unde-s kaiserii si imparatii Germaniei ? Unde-s, mai? Unde-s ? In fundul iadului, daca n-au facut bine ! Si daca au facut bine, ferice de ei ca au plecat de la o imparatie la alta.
Dumnezeu judeca pe toti acusi. Potopul atomic este pe clampa usii. Intr-o clipeala de ochi ne putem topi. Si atunci o sa vada omul pe cine a maniat si pe cine a suparat.
Ce n-a facut El pentru noi ? Si sa-nchizi ochii si sa spui : ” Pai, dar n-am stiut ! ” Ia ganditi-va cata nebunie e aici ! Cata hula ! Pus-au asupra cerului gura lor – cum spune in Psaltire.
Vai de noi ! Mai bine nu ne nasteam pe fata pamantului, deact sa zicem una ca asta. Vai de noi si de toti aceia care cred vreodata ca fara Dumnezeu pot face ceva. Vai de noi ! Mantuitorul a spus : ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara Mine nu puteti face nimic. ce putem face noi ? Iata acum vine o sageata si gata !
Dar unde te duci ? Ca dac-ar fi iadul doua sute de mii de ani, ar fi tare putin. Ca ai crede : ” Mai, dupa doua sute de mii de ani, tot am sa scap !”. Dar acolo-i vesnicie.

Sfantul Antonie le spunea ucenicilor : ” Pururea aduceti-va aminte de vesnicie. Pururea sa ganditi, ca, daca seara te-a apucat asfintitul soarelui, nu esti sigur ca ajungi pana dimineata. Si daca dimineata ti-a rasarit soarele, nu esti sigur daca mai apuci apusul. Ca nu este viata in mana noastra „.
Vai de mine ! Nu spune in Psaltire : Doamne, tu ai pus cu palme masurate zilele mele. Ca ce n-ar da omul sa mai traiasca un ceas, cand vine moartea ? Sa va zic o istorioara.
Era un imparat al Persiei. Acesta a fost foarte iubitor de aur. Si-a facut mobila de aur, si-a facut case si totul a spoit in aur – si mobila din casa a facut-o din lemn de caspias, un lemn pe care nu-l arde focul, mai frumos se face in foc. Dar era atat de iubitor de aur, ca a adunat saptezeci si cinci de lazi de aur – bani de aur, monezi -, fiind zgarcit; si a pus bir mare pe popor si a asuprit lumea in tot chipul. Femeia lui era o femeie inteleapta :
– Mai, omule, dar cat o sa traim noi de-aduni atata aur ?
– Taci ! Aurul este mai puternic decat toate.
Si s-a imbolnavit de moarte imparatul. Atunci a adunat toti inteleptii Persieisa-i intrebe cat mai are de trait. Si avea un preaintelept filosof si doctor, pe care il chema Sindonie.
Acela ii spunea numai adevarul in fata. Si imparatul avea ciuda pe el, ca nu-l magulea. Sunt si oamenin fatarnici, vicleni, care magulesc : ” Maria ta in veac ai sa traiesti !” Dar acela ii spunea adevarul : ” Uite asa trebuie sa faci „.
Imparatul l-ar fi pierdut, ca putea sa-l piarda ca imparat, dar zicea mai tarziu, cand se trezea : ” Mai, asta are dreptate, ca totdeauna imi spune cam ce-i drept !” Alteori il ura, ca totdeauna adevarul este urat. Mantuitorul a spus : Daca Ma urasc pe Mine si pe voi va vor uri.
Si chema imparatul doctori si filosofi, care-i ziceau : ” Maria ta, ai sa mai traiesti atatia ani !” Ia chemati pe Sindonie, a zis imparatul.
– Sindonie, ce zici tu, mai traiesc ?
Acela i-a pus mana pe puls.
– Nu rasare soarele maine dimineata si esti gata !
– Asa spui ?
– Da ! Daca nu, capul meu sa fie jos. Lasa-ma sa traiesc pana maine !
Ii cheama pe ceilalti :
– Da, maria ta, ziceau ei, esti bine, ai sa mai traiesti !
– Eu daca mai traiesc mai mult decat a zis Sindonie, pentru fiecare ceas dau cate o lada de aur, care imi mai da un ceas de viata ! Cu cele 75 de lazi de aur, tot mai am saptezeci si cinci de ceasuri de trait !; a zis imparatul. Si ei toti ziceau :
– Maria ta, ai sa traiesti ! Eu iti fac injectii; da, eu iti fac frectie; da, eu iti dau medicamente; da, eu te trag pe picioare … – numai ca sa capete o lada de aur !
Il cheama iar pe Sindonie :
– Ce zici tu, Sindonie ? Iti dau si tie o lada cu aur, daca mai traiesc un ceas.
– Mie daca mi le dai pe toate, nu-ti pot da, nu un ceas, nici o clipa, ca nu-i viata la noi, este la Dumnezeu.
– Si ce zici ?
– Cum ti-am spus; nu-ti rasare soarele. Cand va mai fi o jumatate de ceas pana atunci, te-ai dus.
Iar ceilalti ziceau :
– Maria ta, lasa-l pe Sindonie; da paralele incoace ca facem noi ce facem. Aducem medicamente, din nu stiu care tara …
Imparatul era gata sa dea si cei saptezeci si cinci de lazi pentru a mai trai :
– Mai, dau o lada pe ceas ! Numai sa nu fie cum a zis Sindonie.
Si parca ce mai erau 75 de ceasuri ? Nebunie. Sa se lege omul de viata asta !
Uite ce-i, frate, cand este vorba de adevar, sa spui numai adevarul. Ca viata nu-i la noi, ca mai dai tu o lada de aur sa mai traiesti un ceas. Dar eu, cat n-as da cand mor, sa-mi mai dea Dumnezeu un ceas sa ma pocaiesc ! Vezi cat este de scumpa viata ? Dar daca vrei sa traiesti in vecii vecilor, fa voia lui Dumnezeu, intoarce-te la pocainta si fa fapte bune si vei trai in vecii vecilor, iar daca nu, te asteapta munca si chin in vecii vecilor.
Fereasca Dumnezeu de asta ! Fereasca Dumnezeu ! De aceea am spus, sa nu punem baza in oameni, Doamne fereste, si in cuvintele lor. Fiecare este o mana de tarana intinata, in fundul unui mormant. Du-te la cimitir sa-mi arati care-i imparatul si care-i ostasul; care-i ministrul si care-i generalul. Du-te colo la cei care au murit de 50 – 60 de ani. Acolo sa-mi arati tu unde-i mitra arhiereului, unde-i coroana imparatului, unde-i bastonul filosofului, unde-s galoanele generalului; arata-mi mie acolo, sa vedem! Suntem egali cu totii acolo. Suntem tarana cu totii acolo. Si poti sa-mi spui ca nu-i un adevar ? Nu poti spune, in veacul veacului.
Iata ce suntem ! Sa nu nadajduim in viata asata. Ca pe toti ii insela viata asta si isi bate joc de toti. Te duci in fundul iadului, daca pui baza pe dansa. Iar daca in aceasta putina viata pe care-o mai avem, facem ceva pentru mantuirea sufletului, , apoi acela este cel mai intelept om din lume. Cu putina vreme cat tine viata – ca-i o trecere, o vizita pe pamant -, putem castiga vesnicia, viata vesnica.
De aceea, nu trebuie sa-ti pui nadejdea in putregaiul asta de trup, sau in bani, sau in dregatorii, sau in cinste, sau in palate, sau in bogatie, sau in stiinta, sau in mestesug, sau in frumusete, sau in orice vrei; ca toate-s nalucire.
N-auzi ce canta Sfantul Ioan Damaschin ? Mare intelepciune !
” Toate sunt mai neputincioase decat umbra, toate sunt decat visurile mai inselatoare, intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. Ci veniti, iubitii mei frati, raposatului sa-i cerem odihna de la Hristos si sufletelor noastre mare mila „.
Asta-i stihoavna care se canta cand mergi si duci mortul la groapa. Ai auzit ce spune ? ” Toate sunt mai neputincioase decat umbra. Toate sunt decat visurile mai inselatoare. Intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. ” Ca de ce au plans Sfintii Parinti, toata viata lor ? De ce li s-au uscat si le-au cazut genele de la ochi de lacrimi, ca Sfantului Arsenie cel Mare ? Purta o basma in san si atatea lacrimi a varsat, ca pururea isi stergea ochii. Mintea ii era la cer ! I-au cazut genele de la ochi si a fost saptezeci de ani, numai in pustie. Pentru ce ? Pentru ca cugeta la vesnicie.
Vine unul la mine, nu se lasa de un pacat si inca era om batran, si-mi zice :
– Parinte, sa-mi dai canon aspru, ca nu ma pot lasa de fumat.
– Mosule, lasa tigara, ca te duci in fundul iadului !
– Parinte, m-am obisnuit si n-o pot lasa.
– Mosule, esti batran si nu stii cand vine moartea !
– Vreau sa scap de ea, dar nu stiu cum !
– Daca nu te poti lasa de pacat, cum ai sa rabzi focul iadului ?
– Mi-e frica de iad, dar de fumat nu ma pot lasa !
Aveam un sfesnic cu o lumanare mai groasa si-i zic :
– Ia vino incoace ! Ia tine degetul la lumanare !
– Valeu ! Nu pot !
– Tine-l acolo !
Si-i iau mana si i-o tin eu.
– Nu pot, parinte, ma arde !
– Tine-o acolo, frate ! Cand ti-o veni dracul cu pofta, pune o lumanare si tine mana. Vrei sa te duci in iad ? Acolo nu-i lumanare. Cuptoare cu foc, de miliarde de ori mai tari ca asta. Pune mana in foc si vezi ! Stai pana ce arde, pana ce-or curge sangele, pana ce-or cadea ciolanele ! Sa vezi, mai vine pofta ?
– Bine zici, parinte, asa am sa fac ! De-acum nu-mi mai trebuie sa pun tigara in gura cate zile voi avea.
– Si daca te mai robeste vreo patima sa tii mana in foc si sa n-o iei de acolo pana nu-ti vei aduce aminte de focul iadului.
Si acesta ti-i canonul : sa zici : ” Doamne Iisuse … ” si sa pui mana la foc. Sa vedem, o sa-ti mai trebuiasca spurcaciuni ?
Ehee, pai daca uitam de focul acesta, de cel vesnic nu scapam!
Vai de noi, caci degeaba am mai vazut soarele pe pamant. Ce, crezi ca-i gluma, frate ? Iti spune Hristos, ti-au spus proorocii, ti-au spus patriarhii, ti-au spus dreptii si vine Dumnezeu din cer si-ti spune ca este foc vesnic. Unde focul lor nu se stinge si viermele lor nu doarme.
Vine Dumnezeu sa-ti spuna ca este foc vesnic ! Cine trebuia sa ne mai spuna, fratilor, de ziua judecatii ? Ti-a spus :
Legati-i mainile si picioarele, aruncati-l in intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Este gluma aceasta ?
Dumnezeu spune ! Ti-a spus ca este gheena, foc negru fara lumina, de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta si n-are fund si n-are margini in veacul veacului, unde se chinuiesc dracii si cei mai pacatosi.
Ai vazut istoria aceea cu calugarul Andrei ? Care a stat trei minute in gheena si i s-aparut mai mult de trei sute de ani.
Este scrisa in ” Viata repausatilor „. Ai vazut ce minuni ! Ia ganditi-va ! Ce-i gluma?
” Dac-am venit Eu din cer sa sufar pentru tine, sa-Mi vars sangele, cel preasfant si preacurat, sa-Mi pun viata si sufletul pentru tine si ti-am spus ca este munca vesnica ! Ce mai poti sa spui acum ? Cand iti spun : Duceti-va de la mine, blestematilor in focul cel vesnic. Cata dreptate are El ! Si : Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cerurilor, ce agatita voua de la intemeierea lumii.
Ai vazut ? Pentru unii este gatita Imparatia si pentru altii munca cea vesnica. fereasca Dumnezeu ! Sa stam bine, sa luam aminte ! Ca ne inseala ticaloasa asta de viata, si hoitul asta de trup ne trage numai la moarte. Numai la moarte.
El este cel mai bun prieten cu dracul; cel mai bun dintre toti. El te trage la mancare multa, la bautura multa, la somn mult, la curvie, la distractie, la lene, la dezmierdare, la iubire de bani, la iubire de averi. Uite dracul cum te trage la pacat ! Tovaras rau si viclean, care pururea ne inrobeste, pururea ne spurca si pururea ne ingrozeste si desparte ingerul Domnului de la noi. Cel mai mare dusman care trage la moarte si la munca vesnica; fire stricata din Rai, corupta, care ne luptam atata cu el sa-l tragem la bine si el iar la rau se duce. Dar Dumnezeu a venit cu darul Lui si ne-a dat Botezul si atatea arme; si pocainta si marturisirea ca sa ne putem indrepta, sa ne putem mantui.

Despre moarte

Cine poate sa fie sigur ca vom ajunge pana maine sau peste un ceas? De aceea, pentru ca viata noastra este nesigura pe pamant si toate se opresc la mormant, in cele ce urmeaza vom vorbi despre doua lucruri: despre moarte si constiinta. Mai intai, dupa dreptate, sa vorbim despre moarte. Porunca cea dintai a lui Dumnezeu, dupa greseala protoparintilor noatri, a fost aceasta : Cu moartte veti muri. Si intr-adevar, dupa calcarea poruncii, doua morti au venit asupra neamului omenesc. Adam, dupa 930 ed ani, si Eva, dupa 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovniceasca a fost lunga de 5508 ani, pana la venirea in trup a Noului Adam – Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.
Dar oare din care pricina, Adam, a numit-o Eva, adica ” viata „, desi se cuvenea s-o numeasca moarte, ca prin ea a venit moartea in lume ? Asa era cu dreptate. Dar in loc s-o numeasca moarte, o numeste viata, ca zice : Si a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se talcuieste viata.
Deci cum prin Eva vine moartea si Adam o numeste viata ? Care-i pricina ? Care-i taina dezlegarii aici ? Sa auzim ce spune Sfantul Grigore de Nissa : ” Pentru doua pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adica viata. Mai intai ca ea trebuia sa fie maica tuturor celor vii dupa trup, ca ea a nascut primul copil,, pe Cain, si a adus in viata prima fiinta omeneasca. A doua, ca prin Eva cea tainica, prin stranepoata Evei cea dintai, adica prin Preasfanta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria avea sa vina in lume viata, adica Hristos.
Iata pentru care pricina Adam, fiind prooroc si faptura cea dintai a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei sa i se puna numele acesta, pentru aceste doua pricini. Mai intai, ca va fi maica tuturor celor vii, cum arata Scriptura – deci o talcuire o avem in Scriptura si una in Traditie, de la Sfintii Parinti -, iar a doua, ca desi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui sa vina la plinirea vremii si viata. A luat satana in Rai trei lucruri, pentru a darama neamul omenesc : femeia, lemnul si neascultarea. La plinirea vremii, Noul Adam – Hristos -, tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana : femeia, lemnul si ascultarea. Cu cele impotriva, pe cele impotriva le-a surpat. Cu ascultarea lui Hristos de Parintele ceresc, pana la moarte si cu moartae pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam si a noastra; cu lemnul Crucii s-a vindecat rana cea venita prin lemn; gustarea din lemnul oprit, prin gustarea fierii si a otetului; si prin Preasfanta, Preacurata Fecioara Maria, Eva cea tainica, s-a vindecat pacatul Evei si moartea care a venit in lume.
Dar cuvantul nostru priveste in alta parte. Au trecut de la Adam pana la potop 2642 de ani. In acest timp n-a scazut din viata omului nimic. A trait Adam 930 de ani si Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea fiu al omenirii a trait 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc si placut lui Dumnezeu din neamul sau, a avut mare grija sa pazeasca in toata vremea lui, de cand s-a nascut, un mare dar : oasele lui Adam, corpul lui Adam stramosul lui. Cele mai scumpe moaste din lume le pastra el si pana la dansul le-au pastrat alti patriarhi mai vechi decat dansul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al saselea. Si le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump : prima zidire iesita din mana lui Dumnezeu – oasele lui Adam.
Noe, cand era de 500 de ani, ati auzit Scriptura, s-a casatorit si 100 de ani traind, a avut pe cei trei fii : pe Sim, Ham si Iafet. Si cand era Noe de 600 de ani, a inceput potopul si a tinut un an de zile furia potopului. A plouat numai 40 de zile si 40 de nopti, iar corabia numai la un an de zile s-a oprit, pentru ca ai auzit ce spune la Facere : ” Iar din luna a zecea pana in luna a sasea au scazut apele, trei luni de zile, si de-abia au inceput sa se vada varfurile muntilor celor mai mari din lume „.
Sa fi fost atunci cu corabia langa Noe, sa vezi de-abia in toata Romania varful Ceahlaului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau varful Ineului din Maramures, iar daca erai in Asia, varful Himalaia sau alti munti. Abia se zareau atunci numai varfurile muntilor, iar vuietul apelor si tulburarea vazduhului nu incetase.
Din luna a saptea pana in luna a patra mai scazand apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Cand a iesit Noe din corabie, langa Muntii Ararat, azi in Armenia, pustiu era pamantul, plin de mal, plin de furia si urgia luiu Dumnezeu, ca se inecase tot ce era viu, afara de cei ce erau in pantecele corabiei. Au iesit in campia Senar si au adus jertfa lui Dumnezeu. Apoi s-a aratat curcubeul, dupa cum stiti, semn de legatura vesnica intre om si Dumnezeu, ca nu va mai fi potop cu apa.
Si au iesit fiii lui Noe – Sim, Ham si Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa – de acea sunt negri acolo, ca Ham a fost blestemat -, iar lui Iafet i-a dat Europa.
Dar a avut grija mare Noe, cand a despartit pe fiii sai, ca au plecat fiecare in alta directie, dupa ce s-au inmultit, sa le dea un mare odor nepretuit pe cre il purtase in corabie si a avut grija mai mult decat de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, asa cum l-a facut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Si le-a zis Noe : ” Dragii mei, pamantul este inaintea voastra; de acum cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul, ca asa a zis Dumnezeu „; ca a doua oara a binecuvantat pe om cu acelasi cuvant dintai, cum este scris in Biblie.
” Eu nu va dau aur, eu nu va dau argint, eu nu va dau pietre scumpe. Acestea le veti gasi voi pe pamant si prin munti si oriunde. Va dau un lucru mai scump deact toate : va dau trupul protoparintelui nostru Adam, primul om din lume „. Si le-a impartit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, in Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, inspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au intrebat :
– Dar de ce ne folosesc noua acestea asa de mult ?
– Mare folos veti lua de cate ori veti privi la dansele!
– Care folos ?
– Cand veti vedea capul lui Adam, va veti aduce aminte ca sufletul lui este in chinurile iadului, pentru ca a gresit lui Dumnezeu si va veti trezi si veti zice: ” Doamne fereste ! Sa nu ajungem ca stramosul nostru ! Sa nu maniem pe Facatorul nostru, ca iata, oasele lui Adam sunt aici si sufletul lui se chinuieste in muncile iadului, pentru ca a calcat porunca lui Dumnezeu „.
Iata filosofia cea mai inalta pe care a dat-o Noe feciorilor sai : sa nu uite ca vor muri. Sa vada oasele lui Adam si sa-si aduca aminte ca si ei sunt praf si cenusa si indata dupa moarte urmeaza judecata si vai de acela care calca porunca lui Dumnezeu.
Cea mai inalta filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost intrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul :
– Spune-mi mie, o, minunatule ! – ca facusera scoala impreuna la Atena, pe vermea aceea fiind si la Alexandria mare cetate de cultura crestina si pagana – spune-ne noua, o, minunatule, care este cea mai inalta filosofie a crestinului ?
Si a zis marele Vasile :
– Cea mai inalta filosofie de sub cer este sa avem de-a pururea moartea inaintea ochilor nostri. Pentru ca stramosii nostri, atata vreme cat au avut moartea in fata, n-au gresit. De cate ori in Rai, le dadea satana in minte : ” Ia, duceti-va la pom si mancati !” Caci era frumos la vedere si bun la gust rodul ce l-a omorat. Dar cand s-a apropiat Adam zicea : ” Nu ma duc „. Dar de ce ? ” A spus Dumnezeu ca in ziua cand voi manca din pomul acesta, cu moarte voi muri.” Si de frica mortii nu se apuca sa manance.
Vazand satana ca sunt inarmati stramosii nostri cu aceasta arma puternica, adica cugetarea mortii, de catre Facatorul lor, ce-a gandit intai ? Sa le smulga din minte moartea. S-a bagat in sarpe, cum zice marele Vasile, ca in rai vorbeau toate animalele si sarpele avea picioare inalte, nu mergea taras.
Dupa ce l-a amagit pe Adam, Dumnezeu l- ablestemat sa se tarasca pe pantece, i s-au luat picioarele. Picioarele sarpelui sunt in pantece si astazi. Si asta ca sa se implineasca porunca sa mearga numai pe piept, sa manance pamant si sa fie blestemat pentru ca prin sarpe a reusit satana sa intre si sa vorbeasca cu Adam.
– Ce-a zis Dumnezeu ? a intrebat sarpele.
– Iata ce a zis, a raspuns Adam : ” Toti pomii Raiului, toate gradinile, desfatarea asta negraita este a noastra, dar din cutare pom sa nu mancam „.
– Dar de ce ? a intrebat sarpele viclean.
– A spus ca oricand vom manca, cu moarte vom muri.
– Nu-i adevarat ! – zice satana prin sarpe -, nu veti muri cu moarte.
– Cum se poate ? Dar de ce ?
– Stiti de ce v-a spus Dumnezeu asa ? Se teme foarte tare ca daca veti manca din pomul acela, va veti face dumnezei ca si Dansul si veti fi asemenea Lui si din mare rautate ce are pe voi, ca sa nu va inaltati ca El, v-a oprit sa mancati de acolo; ca in orice zi veti manca, ochii vostri se vor deschide si veti fi ca niste dumnezei !
Auzi ? Dumnezeu ii spune lui Adam ca va muri si sarpele ii spune ca nu va muri ! Si Adam lasa pe Ziditorul sau si asculta pe sarpe, adica pe satana, care vorbea prin gura sarpelui. Si crezand acestea, calca porunca si mosteneste indoita moarte : si pe cea trupeasca si pe cea duhovniceasca !
Parintilor, iubiti credinciosi, maicilor si surorilor, cateva suflete sunteti aici. Eu in viata mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii de oameni pe la hramuri si ori as vorbi la doua urechi, ori la doua mii, tot atat ma costa. Dar suntem cateva suflete aici. Daca n-am uita noi invatatura cea preascumpa a Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi, noi n-am mai gresi lui Dumnezeu.
Auzi ce spune dumnezeiescul si preainteleptul Isus, fiul lui Sirah, : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Pentru ce ? Daca cuget la moarte, moartea ma opreste si de a gandi raul, nu numai de a-l vorbi sau a-l face. Eu stiu ca Dumnezeu o sa-mi cantareasca si gandurile si cuvintele si lucrurile vietii mele, cand imi voi da sufletul. Deci, daca voi cugeta la moarte, ma feresc de toate. Auzi ce spune in ” Usa pocaintei „? Vedeti ca acea carte trateaza patru lucruri : moarte, judecata, Rai si Iad. Eu cred ca acea carte, daca ar fi tiparita in zeci de mii de exemplare, toata lumea ar merge in Rai. Numai daca ar intelege-o. Atat de mult foloseste pentru crestini cugetarea la moarte, ca ne arata ce-i omul si unde se duce si ce va fi in ziua mortii sau a judecatii.
Acolo spune ca cel mai mare sfetnic in viata nu este nici filosoful, nici ingerii, ci moartea : ” Ia-ti sfetnic, omule, pe moarte, si atata intelepciune are sa te invete, incat, nici Solomon in toata intelepciunea sa, nici ingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea „. Pentru ce ? Moartea te sfatuieste : ” Omule, nu gandi rau, ca ai sa mori ! Nu fura, ca ai sa mori ! Nu vorbi rau, ca ai sa mori ! Nu ura pe fratele tau, ca ai sa mori ! Nu fi desfranat, ca ai sa mori ! Nu injura, ca ai sa mori ! Nu fuma, ca ai sa mori ! Nu fi betiv, ca ai sa mori ! Nu te judeca cu altul, nu intentiona sa faci rau nimanui, ia seama de sufletul tau, ca ai sa mori ! Cata filosofie ne aduce moartea ! Auzi ce spune Sfantul Ioan Damaschin : ” O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza „. Vrei sa stii ca nici Solomon nu poate invata atata intelepciune ca moartea. Zice marele Vasile : ” Si Solomon acela, iubitorul de intelepciune, daca n-ar fi uitat
moartea, nu-l biruiau femeile, sa ajunga de batjocura lor, sa le faca si capiste, sa se lepede de Dumnezeu si sa se inchine la idoli „.
Iata, Solomon cel preaintelept, cel plin de darul intelepciunii, a ajuns inchinator la idoli si a zidit capiste zeilor, lepadandu-se de Dumnezeu dupa 40 de ani de domnie. Pentru ce ? A uitat ca va muri. Pe el il mustra cartea intelepciuni lui Isus, fiul lui Sirah : ” Te-ai intarit in trup, te-ai intarit in pacat si ai uitat pe Ziditorul, Care ti-a dat intelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani”.
Vai de noi si de noi, ca nu gresim pana nu uitam de moarte. Nici un pacat nu trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem inaintea ochilor moartea. Daca uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul in vecii vecilor.
Cine a gandit vreodata la moarte, si-a nalucit-o cu mintea si a gresit lui Dumnezeu vreodata ? Deci prea bun tovaras de drum , prea buna prietena si prea mare sfetnic ne este noua moartea. Sa nu ne temem de ea.
Cel mai mare filosof in viata sa avem moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau, totdeaunua iti va spune : pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori ! Si-ti spune cel mai mare adevar. Pentru ce ? Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecator, vei muri si vei sta inaintea lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.
Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof – invatase filosofia despre suflet si moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel -, cand a luat imparatia Persiei si a batut pe Darius si imparatia Egiptului si a luat imparatiile de langa Eufrat si imparatiile lui boz si celelalte. veneau filosofii si ii spuneau :
– Maria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius si sabia lui Darius este facuta in forma de octogon cu opt muchii si are manerul impodobit cu doua kilograme jumatate de pietre nestemate si poleita cu aur curat. Vino s-o vezi, macar !
Iar el le-a raspuns :
– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Ce-am sa fac eu cu sabia lui Darius in razboi ? Uite, am sabia asta ca fulgerul in mana mea, usoara. Aceea-i parada. S-o iau s-o leg la curea s-o duca calul, sa vada lumea ca straluceste la brau ?
– Vino, imparate, si ia pe sotia lui Darius, ca el a fugit si l-au spanzurat doi osteni.
– Cine l-a spanzurat pe Darius ? Cine le-a dat voie ? Sa-i spanzurati pe aceia, caci nu am dat eu ordin sa omori omul !
Am spus sa iei imparatia si sa-l lasi sa traiasca – ca el cucerea toate imparatiile si trecea mai departe. Altii ii ziceau :
– Ia una din fetele lui Darius, caci are cele mai frumoase fete de pe lume ! Doua fete avem. Si Macedon le-a zis :
– Sa nu le aduci sa le vad, ca-ti tai capul. Eu, care am cucerit atatea popoare cu puterea lui Dumnezeu, ma biruiesc de frumusetea unei femei ? Acest imparat a murit la 35 de ani necasatorit si otravit – stiti istoria lui -, dar totdeauna, cum ii spunea Ptolomeu Filadei si Seneca secretarul lui si Antioh si Nicanor si Vizantie si ceilalti si Chir cu toata suita lui :
– Maria Ta, nu-ti pasa de nimic; nici de aur, nici de frumusete !
– Nu ! Daca-i moarte, nu-i nimic !
De aceea si cand murea, dupa ce a batut toate imparatiile, cand a vazut ca-i dadusera otrava dulce, nepotii lui, a zis :
– Astazi am baut pahar dulce si amar !
– Ce este, Maria Ta ?
– Mor !
Se adunasera filosofii, generalii, imparatii, care pe unde ii pusesera. Iar el le-a zis :
– Eu nu ma tem de moarte ! Eu cred intru unul singur Dumnezeu, cum m-a invatat arhiereul evreilor, cand am cucerit Palestina. Acela mi-a spus ca este un singur Dumnezeu.
– Cum il cheama pe Dumnezeul vostru ? l-am intrebat pe arhiereu.
– Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Il cheama Savaot !
– Ce inseamna Savaot ?
– Dumnezeul ostirilor.
– Nu cumva conduce ostirile de jos ?
– N-ai grija, Maria ta ! El conduce ostirile cele din cer. Cu acelea nu te poti masura ! Aceluia ma inchin si eu.
Asa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu si a inceput sa fie un om foarte milostiv. Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui :
– Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul ? Din marmura ? De aur ? de pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin ? Toate pietrele scumpe i le-au pus.
Iar el le-e raspuns :
– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe. Ci sa-mi faceti mormantul si sicriul de granit si sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri : una in stanga si una in dreapta.
– Da de ce asta ?
– Pe acolo sa-mi scoateti mainile mele si sa le lasati goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.
Vedeti, fratilor, intelepciunea imparatului Alexandru Macedon ? Sa nu creada cineva ca, dupa moarte, va lua ceva cu dansul. Ce-au folosit faraonii Egiptului ca au pus in piramide atata aur si argint si au facut carute cu cai de aur ? Le gasesc altii si se imbogatesc la muzee. Ce le-a folosit ? Le-au luat cu ei ? nu. Stii ce-au luat cu ei ? Fapta buna ! Daca au facut-o, au fost intelepti.
Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte. Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea : ” Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori !”
Dar sa revenim, ca pentru moarte sunt inca multe de spus, mai cu seama la acestia cu hainele negre, ca noi calugarii avem mari juraminte inaintea lui Dumnezeu si cugetam totdeauna la moarte. Ca moartea nu alege nici tanar, nici batran, nu te cauta la contingente, la buletin de identitate, la livret. Nu te cauta ca esti mirean sau calugar, pregatit sau nepregatit. Sa ne ajute Preasfantul Dumnezeu cand vom inchide ochii, sa nu ne gaseasca nepregatiti.

Alt cuvant despre moarte

De nimic nu-i mai sigur omul pe pamant, decat de moarte. Ca ai sa traiesti mai mult, nu stii; ca ai sa fii mai bogat, nu stii; ca ai sa fii mai sanatos decat esti, nu stii; dar ca ai sa mori, stii. Si nimeni nu poate contesta acest adevar. Auzi ce a spus Dumnezeu la inceputul lumii : Cu moarte veti muri. Iar dumnzeeiasca Scriptura, la Isus, fiul lui Suirah, spune : Toti murim.
Sa stiti un lucru : Moartea este viata, pentru cela ce nu o uita pe dansa. Atata vreme cat stramosii nostri, protoparintii nostri Adam si Eva, n-au uitat moartea, ei erau in Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul si, dupa noua sute si ceva de ani, au murit si cu trupul.
Deci, moartea, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, este viata pentru cei ce nu uita de ea. Moartea, daca noi nu uitam de ea ne aduce viata vesnica.
Sfantul Vasile a fost intrebat de marele filosof Eubul, prietenul sau din Alexandria :
– Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea crestina ?
El i-a raspuns :
– De-a pururea sa cugetam la moarte.
Aceasta este cea mai inalta filosofie ! Pentru ce ? Cine cugeta la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugeta la moarte, se fereste de pacat. Ca auzi ce spune Apostolul Pavel : Plata pacatului este moartea. Cine isi aduce aminte de moarte, nu pacatuieste. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, in cartea intelepciunii sale : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.
Deci, tineti minte ! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune : In toate zilele pomenirea mortii o avem cu noi. Si iarasi : In toate zilele mor ! In toate zilele murea pacatului si via lui Hristos si in toate zilele pomenirea mortii o avea in inima sa. Pentru ce ? Ca sa nu moara cu sufletul. Cine uita de moarte, usor caded in mreaja ei, usor moare cu sufletul si se duce in gheena !Dumnezeiestii Parinti ne invata asa : ” Omule, daca vrei sa-ti iei un sfetnic si un dascal in viata, ca sa te povatuiasca sigur la calea mantuirii, nu lua pe nimeni altul decat pe moarte „! Cel mai mare sfetnic care ne poate povatui la Imparatia cerurilor este moartea. Numai sa nu uitam de acest sfetnic, acest profesor, acest dascal, ci totdeauna sa-l avem inaintea ochilor mintii noastre.
Moartea atat de bine te sfatuieste, daca nu uiti de ea, atata intelepciune te invata, incat nici Solomon, intru toata intelepciunea sa, nu poate sa te invete, cat te invata moartea. ca zic dumnezeiestii parinti : ” Nici Solomon nu cadea in placeri si in robia desfranarii cu femei, daca avea moartea inaintea ochilor lui „.
Daca si el ar fi avut dascal pe moarte, moartea era mult mai inteleapta decat dansul si l-ar fi oprit de la pacat. Dar a uitat de moarte si a cazut in mocirla rautatilor, pentru ca n-a vrut sa aiba un sfetnic mai scump decat toti, adica pe moarte. Iata cum te opreste moartea de la pacat :
Trupul cugeta impotriva duhului, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Cand trupul se ridica cu razboi impotriva sufletului ca sa-l spurce, atunci intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte ? Sa fac pacatul acesta, care ma indeamna trupul ? si ea iti va spune :
– Nu face pacatul, ca vii in mana mea si te duc in gheena !
Te indeamna diavolul sa furi ? Intreab-o pe moarte. Si ea iti va spune :
– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
Si ea iti va spune :
– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!
Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :
– Nu face acestea, ca vii in mana mea ! Acusi mori ! Doar nu ramane aici nimeni si eu te arunc in gheena !
Deci, moartea este de mare folos si intotdeauna trebuie s-o avem inaintea ochilor ! Iar cand te indeamna diavolul sa faci un pacat, intreab-o pe moarte :
– Ce zici, moarte ? Tu esti dascalul meu ! Ce sa fac ?
– Nu face, ca plata pacatului este moartea, si mori cu sufletul si vii in ghearele mele si te duc in gheena si acolo te muncesti in vecii vecilor !
Deci, iata cat este de buna moartea, daca ne-o punem sfetnic noua ! Cugetarea la moarte ne opreste de la pacat intotdeauna si ne invata sa facem numai bine. De aceea, vai de acela care uita de moarte, ca acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare in clipa cand face pacatul.
Daca am avea totdeauna moartea inaintea ochilor, n-am face pacatul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvantul, nici cu gandul, pentru ca Dumnezeu judeca si pacatul cu gandul ca pacat desavarsit.
Ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ? ” Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi usoare. Daca pacatele cu gandul ar fi usoare, nu socotea Insusi Hristos, intelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie intru pofta de femei si ucidere intru ura de frate „. Numai ai cugetat cu ura asupra fratelui si il urasti si esti ucigas ! Ai auzit ? Pracurvie din gandire si ucidere din ura impotriva fratelui.
Vezi ? Insa moartea nici aici nu te lasa. Moartea te opreste, nu numai sa nu treci la pacatul cu lucrul, ci nici la cel cu gandul. Pentru ca Dumnezeu osandeste gandurile ca pe fapte, in Legea Darului.
Ca El nu a venit sa strice Legea, ci sa o desavarseasca. In Legea Veche era scris : Sa nu furi ! Iar aici, in Legea darului, nici sa nu poftesti lucrul altuia. Deci, Hristos te opreste ca nici sa nu gandesti cu patima asupra lucrului altuia.
Fratii mei, fericit si de trei ori fericit este omul acela, care si-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna cand il lupta lenevia sa nu faca rugaciune, sa nu-si faca canonul dat de duhovnic; cand il lupta diavolul sa nu pazeasca posturile, sa dezlege la mancare de dulce, cand nu trebuie; sau cand il lupta diavolul sa fure, sau sa adune avere, sau sa se razbune pe altul, sau sa curveasca, sau sa injure, sau sa se imbete, sau sa fumeze, el s-o intrebe pe moarte :
– Ce zici, moarte, sa fac lucrul acesta ?
Si moartea ii spune :
– Nu. Nu face ! Ca plata pacatului este moartea. Eu vin indata dupa pacat si te iau si te duc in gheena !
Iata in ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten si cel mai mare sfetnic in viata, spre viata vesnica. Nu ! Filosofia noastra, a crestinilor, nu est sa fugim de moarte. Dar ce ? Sa ne pregatim de moarte ! Sa o asteptam sa vina la noi. Si cum ? Sa ne marturisim curat pacatele, sa ne facem canonul, sa ne impacam cu toti, sa incetam de la pacate, sa facem fapte bune si atunci vom astepta moartea ca pe o mare parada, ca pe o mare sarbatoare.
Auzi ce spune Sfantul Efrem: ” Barbatul mustrat de constiinta sa pentru pacate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept asteapta moartea ca pe o mare sarbatoare !” Sa vina sa-l treaca din moarte la viata, ca veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dansul.
Noi ne temem: ” vai de mine, mor !” Ne temem ! Dar sa nu ne temem de ea. Sa ne temem de pacat, ca pacatul ne duce la moarte. Pentru ca plata pacatului este moartea si adevarata moarte a sufletului este pacatul!

Despre moartea celor pacatosi

Sa va spun doua cazuri de morti napraznice, sa vedeti cum mor cei ce nu se tem de Dumnezeu si nu vor sa se pocaiasca. A venit o biata femeie din Ardeal si mi-a spus :
– Parinte, barbatul meu, de cand m-am casatorit cu el, nu mergea la biserica, nu se ruga, nu postea, injura si era betiv si desfranat. Si iata cum l-a pedepsit Dumnezeu. Acum in Saptamana Mare dinaintea Sfintelor Pasti a venit acasa de la lucru si mi-a poruncit sa-i tai o pasare si sa-i fac mancare cu carne. Degeaba am cautat sa-i spun eu ca-i pacat, ca este Saptamana Sfintelor Patimi. De frica sa nu ma bata, am facut ce mi-a poruncit el.
Seara cand a venit de la lucru, m-a intrebat :
– Ai facut varza cu carne ?
– Ti-am facut -, i-am zis eu. Este in bucatarie.
Pe cand manca, l-a pedepsit Dumnezeu, ca s-a inecat si a murit cu mancarea in gat. De aceea am venit, parinte, sa-l puneti la slujbe, poate l-o ierta Dumnezeu, ca tare mai era rau si necredincios !
– Femeie, i-am zis eu, nu-l putem pune la sfintele slujbe, caci era necredincios si a murit din vina lui, ca un sinucigas !
Sa va arat cum a murit alt om rau.
Intr-o zi a venit o femeie dintr-un sat de pe Valea Moldovei sa-mi dea un pomelnic pentru sotul ei mort subit. Si am intrebat-o :
– Femeie, cum a murit sotul tau, sa stiu daca pot sa-l pun sau nu la sfintele slujbe ? Ca pe cei necredinciosi, pe sectari, pe betivi si pe desfranati, care mor fara pocainta, nu-i putem pomeni la Sfantul Altar.
– Parinte, sotul meu era betiv si desfranat. Nu mergea la biserica, nu se spovedea si nu ma lasa curata nici o saptamana din Postul Mare, ca nu stia ce-i Duminica, ce-i zi de post sau sarbatoare. Acum, la inceputul Postului Mare, l-am intrebat pe parintele nostru ce sa fac. Iar el mi-a spus : ” Ascunde-te la cineva saptamana asta ca sa poti posti cu curatenie macar sapte zile; apoi vina la marturisire si-ti voi da aghiazma mare „.
Deci am facut cum mi-a spus parintele. .M-am dus la nasa noastra, si i-am spus copilului sa-i spuna sotului ca sunt dusa la spital. Asa am putut posti si eu cateva zile cu rugaciune, cu post si cu curatenie. Cand vine el acasa de la lucru il intreaba pe copil :
– Mai, Vasile, unde-i mama-ta ?
– Este dusa la spital !
– Ia vezi, poate a venit. Sa vina la mine.
Dar sa auziti mania lui Dumnezeu. In clipa aceea deodata barbatul cade jos in casa – ca din cauza betiei i s-a rupt o artera la inima -, si incepe a striga deznadajduit : ” Salvarea, salvarea, chemati salvarea sa ma duca la spital, ca mor !”
Si cum s-a uitat la apus si la miazanoapte, a inceput a vedea cuptoarele iadului si pe diavoli. De aceea striga : ” Cuptorul … Cuptorul cu foc ! Uite diavolii cum vin sa ma ia … ! Nu ma lasati … ! Nu ma lasati, ca ma trag in cuptoarele iadului … ! Femeie, nu ma lasa !” Si m-a apucat de mana si asa a murit …
Ati vazut mania cea dreapta a lui Dumnezeu pentru cei care nu vor sa se pocaiasca ? Caci iata ce spune in Psaltire : Moartea pacatosului este cumplita, si Cei ce urasc pe dreptul vor gresi ! Fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia care se roaga si care tin sfintele posturi. Postul lungeste viata. Sfantul Vasile cel Mare zice : ” Bucatele cele multe si bucatele cele grase, neputand sa le mistuie stomacul, multe boli au adus in lume. Iar postului si infranarii pururea ii urmeaza sanatatea „.
Ati vazut pe Sfantul Eftimie cel Mare ? Treizeci de ani n-a gustat paine si mancare facuta la foc; numai cu verdeturi se hranea si a trait peste o suta de ani. Ai vazut pe Sfantul Leontie de Agra in Sfantul Munte, ca n-a baut nici vin, nici untdelemn; numai cu fructe si cu radacini de pamant traia. Nu a mancat toata viata lui mancare fiarta la foc, sau paine, sau vin. Numai cand se impartasea, lua o lingurita de vin. Asa ! Si-a pus nadejdea numai in Dumnzeeu. Ce zice Mantuitorul ? Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu. N-a pus nadejdea in hoitul acesta de trup, care ne duce in pamant. Ca daca aici omul pacatos nu poate rabda o scanteie de foc, acolo in iad, unde ard cei ce nu se pocaiesc, cum va rabda in vecii vecilor? Atunci va vedea fiecare!

Drumul sufletului dupa moarte

Fratii mei sa ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Sa stiti ca suntem pe pamant straini si calatori. Auziti ce zice Psaltirea : Nemernic este omul pe pamant si strain ca toti parintii sai. Nimeni nu ramane in lumea aceasta. N-am venit sa stam aici. Aici este o trecere necontenita; am rasarit prin nastere si asfintim prin moarte. Sfantul acela, dumnezeiescul Iov, zice asa: Din pantecele maicii mele am cazut in groapa. Ati auzit ? Atat i s-a parut viata pe pamant, dupa 400 de ani. Ca, dupa bataia aceea Dumnezeu i-a mai daruit 140 de ani de viata, dupa ce l-a incercat cu atatea chinuri si boli; si atat i-a parut, ca din pantecele maicii sale a sarit in groapa. O saritura i-a parut viata.
Voi nu auziti cu ce ne aseamana Duhul Sfant ? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Si iarasi : Zilele lui ca umbra trec. Si iarasi : Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Si iarasi zice : S-au stins ca fumul zilele mel si oasele mele ca uscaciunea s-au uscat. Si iarasi : Zilele anilor nostri ca panza paianjenului. Cu panza paianjenului s-au asemanat zilele vietii noastre. Adica, cat de slaba este panza paianjenului, asa-i de slaba viata noastra pe pamant; suntem umbra, vis si floare pe pamant ! Dumnezeu zice lui Isaia : Asculta, proorocule, striga si zi asa inaintea poporului : Tot trupul omului este iarba si toata slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut, iar cuvantul Domnului ramane in veac. Deci, sa nu punem baza pe viata aceasta, ca-i umbra si vis.
Stiti ce ramane in veci ? Sufletul. Trupul vedeti ca se face tarana. Ca ingropam si dezgropam mortii si se fac in putina vreme tarana. Mai ales dupa o vreme nici oasele nu mai raman; toate se fac nimic.
Asta-i porunca cea dintai, ca pamant esti si in pamant vei merge. Dar sufletul nu moare niciodata. Sufletul ramane in vecii vecilor, ca el este duh si nu poate sa moara. Asa l-a facut Dumnezeu.
Dar, ca sa stiti ce se intampla cu sufletul cand moare omul, am sa va spun care-i drumul sufletului imediat dupa moarte, dupa traditia Bisericii Ortodoxe.
De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi.
Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a a vut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata. Asa arata Sfantul Efrem Sirul.
Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa le ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune. Si este o mare lupta si de aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune : ” Uite, cati diavoli au venit !”.
A vazut la Agapia Veche, parintele Eftimie, cu o saptamana inainte de a muri, cum se luptau ingerii cu diavolii pentru suflet, zicand: ” Uite cum se lupta! Ingerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap si-i lovesc pe draci. Uite cum fug !”.
Cu o saptamana inainte a spus cand va muri, caci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. dar nu toti vad taina aceasta, si sa o poata spune; o vad, dar nu o pot spune.
Atunci in ceasul mortii are mare indrazneala ingerul de la botez. Cand vine acesta, toti se dau la o parte. Ingerul pe care il avem de la Sfantul Botez are mare putere. De aceea, cand va rugati acasa, dupa ce ati terminat rugaciunile,sa faceti si cateva inchinaciuni la ingerul pe care-l aveti de la Botez si sa ziceti asa: „Sfinte ingere,pazitorul vietii mele,roaga-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine pacatosul sau pacatoasa !”.
Pentru ca acest inger, nu numai ca ne pazeste acum, dar el ne pazeste si in vremea mortii. El calatoreste cu noi in vamile vazduhului, pana la 40 de zile si il avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce-ar vrea.
Auziti ce zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Si iarasi zice : Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-i va izbavi pe ei. Deci este clar ca ingerul este cel ce ne pazeste si in viata de acum, si dupa ce murim, pana la 40 de zile.
Vine acel inger si zice : ” Dati-va la o parte, diavolilor ! Eu stiu viata acestui suflet, de cand s-a nascut si pana acum „. Si ingerul, venind, incepe a vorbi cu sufletul asa : ” Nu te teme, frate suflete !” Sfantul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru ca si ingerul si sufletul sunt fiinte rationale, de sine stapanitoare, cuvantatoare si sunt duhuri, cum zice Sfanta Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu.
Iata trupul tau ! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tau, aceasta-i casa ta in care ai stat pana acum. Cu acesta te-ai zamislit in pantecele maici itale, cu acesta ai trait 20, 60, 80, cati ani a vrut Dumnezeu sa-ti dea pe pamant; ca la Dumnezeu este viata, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, cand va suna trambita judecatii de apoi, intr-o clipaela a ochilor are sa invie acest trup, cum il vezi, si ai sa intri intr-insul si ai sa mergi la judecata, cum spune Apostolul Pavel : Toti vor sta inaintea divanului judecatii lui Iisus Hristos, ca sa ia fiecare dupa cum a lucrat, bine sau rau.
Ingerul pazitor ii aduce iar aminte : ” Iata, frate suflete, cand erai copil mic – sau copilita mica -, te-a trimis mama sa aduci o caldare de apa sau sa aduci zarzavat din gradina, sau sa aduci gastele de la pascut, sau sa faci o treaba cat de mica in ograda. Uite, asa gandeai tu atunci, asa intelegeai tu atunci !”. Si incepe sa-i aduca aminte din mica copilarie ce bine a facut el cu trupul acesta si ce rau a facut.
” Uite asa ai facut, cand erai in clasa intai la scoala, in a doua, in a treia; uite, asa faceai ! Dupa ce ai iesit din lume, cand erai fata mare sau flacau, cand te-ai insurat sau maritat, uite asa faceai „. Si-i aduce aminte din pruncie si pana la moarte in fiecare zi si ceas ce a facut. Ca sufletul, dupa ce iese din trup, foarte tare tine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai ingreuneaza pamantul, nici trupul ca sa uite. Toate le vede ca o oglinda.
Aceasta se intampla in ziua intai dupa moarte.
Ziua a doua dupa moarte se intampla un lucru mai infricosat. In ziua a doua dupa moarte il ia ingerul pazitor si-l duce pe unde a umblat omul toata viata. Atunci se intampla ceea ce spune in Psaltire : Pentru ce ma tem de ziua cea rea ? Ca faradelegea calcaiului meu ma va inconjura. Toata icoana vietii omului se descopera a doua zi dupa moarte. Dar ai sa spui : ” Parinte, cum poate sufletul omului sa mearga intr-o zi pe unde a mers toata viata ?” Sufletul inconjoara pamantul cat ai clipi din ochi. Sufletul nostru si ingerul pazitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune in Biblie : Alerga-vor, Doamne, in graba si mai repede ca razele fulgerelor, sufletele dreptilor se vor intoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel si in multe locuri. Sufletul este fiinta ganditoare si nici nu am zis cu limba un cuvant si cu gandul am inconjurat pamantul mai inainte de a-l pronunta : uite cum as spune eu acum : Pekin, New York, Moscova, Bucuresti, Sihastria.
Asa de repede merge sufletul, dupa ce iesim din trup. Si nu-i o greutate sa se duca el, in ziua a doua, cu ingerul pe unde a umblat toata viata. El numai gandeste si a si ajuns in locul acela, caci merge ca gandul. Si unde il duce in ziua a doua ? Il duce pe unde a umblat omul toata viata, si-i arata unde a facut bine si unde a facut rau. Si nu-i arata decat adevarul.
” Uite, aici ai jucat, aici te-ai imbatat, aici ai desfranat cu atatea femei sau barbati; aici ai injurat, aici ai fumat, aici ai avortat atatia copii, aici ai ocarat, aici ai furat, aici ai cantat, aici te-ai lenevit, aici te-ai razbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai batut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit si te-ai impartasit cu nevrednicie !”
Si-i arata si faptele bune : ” Uite, suflete, aici ai mers la biserica; aici ai ascultat cuvantul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei saraci, aici ai invatat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele carti, aici ai mers la biserica, aici ai rabdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvant de folos la altul, dincolo ai facut milostenie, ai imbracat pe cel gol, ai adapat pe cel insetat, ai primit pe cel strain „.
Ii arata toate, toate, si sufletul saracul nu poate zice nimic, ca nu-i arata decat adevarul, pentru ca ingerul nu poate sa minta Ii arata si cele bune si cele rele.
Si se minuneaza sufletul foarte si il intreaba pe inger :
– Sfinte ingere, cum de stii tu acestea toate ?
– Cum sa nu stiu, daca pururea am fost cu tine. Tu ai mancat, eu nu pot manca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai baut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate manca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz – cum zice in Psaltire : Nici sa dormiteze cel ce te pazeste. Ca daca nu as fi fost eu cu tine, diavolii ar fi facut mare prapad, impreuna cu vrajmasii tai vazuti si nevazuti. Eu te-am aparat si pururea am fost langa tine si mereu am scris ce gandesti tu. Ca eu stiu gandurile tale si ce vorbesti tu si ce faci tu, bine sau rau.
Asta se intampla in ziua a doua. Il duce ingerul pazitor pe suflet pe unde a umblat toata viata.
Iar in ziua a treia dupa moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede ca plange mama, plange sora sau sotia sau sotul. Vede ca plang neamurile dupa el si ii pare rau. Dar nu mai are grija noastra; el se gandeste atunci numai la el, si zice : ” Ei raman pe pamant si se vor pocai, ca mai au vreme sa faca fapte bune. Dar eu pe unde ma duc ? Cine ma va ajuta pe mine acolo ?
Si asa merge in ziua a doua pe unde a mers toata viata. Iar in ziua a treia, lucru si mai infricosat. I se mai dau ingeri insotitori sufletului nostru sase ingeri purtatori de lumina si cu cel de la Botez, sunt sapte, ca sa treaca infricosatele vami ale vazduhului. Ati auzit de cele 24 de vami ale vazduhului. Se fac slujbe pentru cei care vor sa aiba mila de la Dumnezeu si sa-i scape de duhurile intunericului din vazduh.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala si Sfanta Impartasanie, precum si impacarea cu toti. Iar imediat dupa moarte se face 40 de zile Sfanta Liturghie si parastase cu dezlegari si milostenie la cei saraci, care ajuta sufletul cel mai mult cand trece vamile. Ca Biserica fiind mama noastra spirituala, se roaga acum pentru bietul suflet, care-i fiul ei dupa dar din Botez, sa treaca usor atunci vamile vazduhului. Ce se intampla pana ce va trece sufletul vamile vazduhului ? Atunci vede omul cat de folos ii era lui sa fie marturisit curat de pacate. Daca nu ar fi lasat Dumnezeu intre El si noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mantui. Ca zice Apostolul Iacov ca : Toti multe gresim si nimeni nu-i fara pacat.
Dar intre noi si Dumnezeu, s-a lasat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; ati auzit ca zice la marturisire : ” De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, dupa randuiala Tainei crestinesti „. Acum vede sufletul cat de folos ii era, daca era marturisit, cand trece vamile.
De aceea, va rog sa tineti minte : Cand vezi ca s-a imbolnavit in casa mama, sora, fratele, sotia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce intai doctorul; intai ada preotul si-l spovedeste curat de toate pacatele.
Omul trebuie sa se marturiseasca obligatoriu de patru ori pe an toata viata, in cele patru posturi, cat traieste el, dar mai cu seama cand vezi ca s-a imbolnavit rau. Atunci cheama preotul repede sa-l spovedeasca. Nu cand i s-a legat limba sau si-a pierdut constiinta; ci din vreme, cand are mintea clara si tine minte. Si-i spune : tata, mama, baiete, spune tot ce ai facut !
Pune-l sa scrie pe un caiet, daca stie, si sa-si aduca aminte tot, ca daca ai reusit sa faci o spovedanie buna, ai castigat sufletul lui. Ca ce spun Sfintii Parinti ? Chiar de a avut cineva pacate de moarte foarte grele, daca a murit spovedit, il scoate Biserica. El sta in iad numai pana ce se curata de pacat, pentru ca spune Sfanta Evanghelie : Nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Ai vazut ce spunea un sfant ? El a vazut o mare de flacari si din marea aceea ieseau porumbei albi ca zapada si zburau la cer. Si acolo era iadul si auzea tipete si vaiete. ” Cum, Doamne, din foc ies porumbei ?” s-a intrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepti, care s-au curatit prin canon stand in iad si si-au platit tot ce-au avut de platit.
Pentru ca Biserica intervine de pe pamant cel mai mult prin Sfanta Liturghie. Ca jertfa si rascumpararea noastra se face prin sangele lui Iisus Hristos. Cum zice si Apostolul : Sangele Lui ne curata de orice pacat.
Crestinul, daca a murit marturisit si daca, Doamne fereste, are pacate grele si nu si-a facut canonul, el isi face canonul dincolo, in iad. Dar din iad il scoate Biserica prin Sfanta Liturghie, prin dezlegari si milostaenie si tot la rai merge. Iar daca a murit cineva nespovedit din tinerete si a avut pacate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. toate slujbele care se fac pe pamant pentru un asemenea suflet, foarte putin il ajuta, fiindca nimic necurat nu va intra in Imparatia cerurilor.
Asa au asezat dracii vamile ca, daca ar putea, nici unul sa nu treaca la cer. Stiti de ce au ei ura si zavistia asta pentru oameni ? Pentru ca sufletele dreptilor completeaza numarul din care au cazut ei. Lumea asta atat o tine Dumnezeu – cum arata Sfantul Simeon Noul Teolog -, pana se va implini numarul ingerilor cazuti, din sufletele dreptilor. Nu cititi la Psaltire ? Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora. Pana se implineste numarul ingerilor care au cazut, ca au fost foarte multi; a treia parte din ingeri, cum zice Apocalipsa : Am vazut un diavol mare, rosu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant.
A cazut o treime de ingeri din toate cetele; si din heruvimi si din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gand cu satana, ca sa se faca asemenea lui Dumnezeu. Si de aceea au atata ura diavolii, ca stiu ca fiecare suflet, daca trece la cer, cum spune Evanghelia : Si vor fi toti ca ingerii lui Dumnezeu, va fi in locul lor si le vor lua dregatoriile.
De aceea stau in vazduh si zic : ” Iata pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor sa treaca pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul !”. Si atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor sa stea in calea sufletelor, caci Dumnezeu, este si drept, nu numai milostiv,s i au facut aceste statii sau vami, intre cer si pamant, ca sa arunce in iad pe cei ce mor nepocaiti, in grele pacate.
Si iata cum sunt asezate : Vama intaia este pentru vorbirea de rau; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru manie, apoi lacomia si asa mai departe, de la cele mai mici pacate, pana la cele mai mari. Si cine n-a vorbit de rau ? Cine nu s-a maniat ? Cine nu s-a lacomit ? Cine nu s-a lenevit ? Cine n-a baut un pahar mai mult in viata ? Sau cine n-a cazut cu gandul, cu imaginatia si chiar cu fapta in desfranare, in betie, indoiala in credinta si in celelalte pacate trupesti sau sufletesti, cum citim in viata Sfintei Teodora ? Ati vazut ce a spus Sfanta Teodora cand a ajuns la vama betiei ?
” Ma minunam foarte ca dracii imi aduceau aminte de toate paharele de rachiu si de vin pe care le-am baut in viata. Si-mi aratau si cand am baut, in ce clipa si cu cine am fost si de cate ori m-am imbatat si de cate ori am baut. Si ii intrebam pe sfintii ingeri :
– Cum de stiu diavolii toate acestea ?
– Daca ei au fost ingeri !
Sa stiti, insa, ca de la Botez, pe langa ingerul bun, care sta de-a dreapta crestinului, mai ai un inger din ceata stapanilor iadului, un diavol care sta pe umarul stang. Acela scrie tot ce ai facut tu rau si ce ai vorbit rau si ce toate pacatele le-ai facut in viata. Iar ingerul bun scrie si cele bune si cele rele, cum spune acolo. Asa crede Biserica lui Hristos.
Acum sa vedem ce se intampla cu sufletul celui marturisit, cand vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate pacatele omului. Nu le mai gaseste scrise ! Atunci diavolii urla, racnesc si se manie ca pe acest suflet care avea pacate mari, avorturi, preacurvii, furturi, injuraturi, betii si altele, nu-l mai gaseste scris cu nimic. Cand crestinul a fost dezlegat de preot pe pamant, Duhul Sfant a sters de acolo toate pacatele lui. Cuvantul lui Hristos care zice : Tot ce va dezlega preotul pe pamant, va fi dezlegat si in cer. N-ati auzit ? Ce va lega el pe pamant, este legat si in cer. Deci, spovedania, taina aceasta este asa de mare, incat are putere sa-l curete pe om de orice pacat, sa-i dezlege toate pacatele. Numai daca omul a fost cuminte in viata, daca s-a spovedit curat, acela trece usor infricosatele vami ale vazduhului a treia zi.
Si i se cantaresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt in forma de pietre scumpe, iar faptele cele rele in forma de pietre simple sau alte greutati.
Sufletul este foarte intelept. El vede singur incotro merge. Daca la vami vede ca trag pacatele mai greu, incepe a plange foarte si a se intrista, mai ales ca vede la vami mii de diavoli care vor sa-l rapeasca la fiecare vama. Si-i zice ingerul pazitor :
– Nu te teme, frate suflete, ca nu stii judecatile lui Dumnezeu ! Nu te teme !
Sufletul se baga sub aripile ingerilor, cand vede atatea mii de draci. Un drac este atat de urat ca daca ar veni aici unde stam noi acu, cum este el in iad, nu mai ramane unul viu. Toti murim de atata uraciune si spaima a ingerului cazut. Iar sufletul, cand vede atatea mii de draci se baga sub aripile ingerului si zice :
– Domnii mei ingeri, nu ma lasati ! Tare ma tem de acestia !
Si-i zic ingerii :
– Nu te teme, frate suflete, ca esti cu noi ! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te insotim pe tine ! Doamne fereste, la 40 de zile sa nu cumva sa cazi in mainile lor ! dar acum n-ai grija, ca noi te pazim !
In ziua a treia sufletul nostru trece vamile vazduhului si exact a treia zi, cand a iesit din trup, in aceeasi clipa ajunge prima data la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Si ce vede el acolo ? Ca Sfanta Scriptura spune : Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut. Dar ce vede sufletul atunci ? Ca pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a vazut toata lumea. Si n-a fost Dumnezeu ? L-a vazut Avraam, L-a vazut Moise ; dar l-a vazut cu pogoramant, dupa inchipuire, cum a vrut sa se arate. Dar fiinta lui Dumnezeu nimeni nu a vazut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibilaoricarie minti rationale din cer si de pe pamant.
Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, cand ajunge prima data la tronul lui Dumnezeu ? Iata ce vede, dupa marturisirea Sfintilor Parinti. Vede stralucind o lumina negraita, de miliarde de ori mai tare ca soarele, si mireasma Duhului Sfant. Aude cantarile heruvimilor si serafimilor si apar niste nori de aur azurii, mergand spre rasarit si ingerii ingenuncheaza pe ei, impreuna cu sufletul.
Si odata se opresc in loc catre rasarit. Ca de aceea, sa tineti minte, ne inchinam la rasarit cand facem rugaciunile ; pentru ca tronul lui Dumnezeu este la rasarit. N-ai vazut ce zice Sfanta Scriptura ? Si au sadit rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia ? Rasarit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveti in casa ? Dumnezeu S-a suit spre cerurile cerurilor, spre rasarituri. Deci, la rasarit este tronul Preasfintei Treimi.
Si se opresc norii acestia si ingerii care stau in genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam : ” Duceti sufletul acesta in Rai sase zile „. ca sase zile trece sufletul nostru prin rai, cu iuteala gandului. Atunci ingerii cei buni il iau cu iiuteala fulgerului si-l duc catre gradinile Raiului.
Cand ajunge sufletul acolo cu ingerii, nimeni nu poate spune ce frumusete este. Si atunci vede acolo ca o floare din Rai, cum spune Sfantul Andrei, este mai scumpa decat toate popoarele lumii, decat toate podoabele si bogatiile veacului de acum; pentru ca aceasta floare are viata in ea si niciodata nu se mai vestejeste sau nu moare.
Acolo vede el, cum am zis, ” Raiul desfatarii „, ” Palatul Noului Sion „, ” Ierusalimul ceresc ” si cate spune Sfanta Scriptura. de o negraita bucurie este cand sufletul aude cantarile a milioane de ingeri, de heruvimi si de drepti, care canta acolo. Apoi vede corturile dreptilor, despre care spune la panahida, cum spune si Sfantul Cosma, care a fost prin rai. Numai acolo cata frumusete este !
Ajunge in niste livezi, niste pometuri, care n-au margini. Apar niste pomi cu frunza de aur, cu florile de aur si sub fiecare pom este un cort si in cort este o masa de aur, si in pomii aceia canta pasari ale caror aripi nimeni nu poate spune cat de frumoase sunt; si acele pasari nu mai mor in veacul veacului. Si se minuneaza sufletul, ca la unul cortul este de argint, la altul este de margaritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir si de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsa.
El vede ca si mesele nu-s toate la fel. Si copacii rodesc pe o singura ramura cate 70 feluri de roade. Canta si frunzele pomilor, canta si florile lor, canta si pasarile; curg rauri de miere si de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.Este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie cand trece sufletul prin Rai este alta. Se intalneste cu neamurile lui.
Voi, fratilor, sa stiti ca din neamul nostru avem si in rai, avem si in iad, ca Dumnezeu este drept. Cine a facut rau, s-a dus in iad; cine a facut bine, s-a dus in Rai. Si acolo in Rai nu cunosti cand ai ajuns, numai pe bunicul sau pe strabunicul. Daca te-as intreba eu acum pe mata : ” Cunosti pe strabunicul de 300 de ani in urma ?” De unde sa-l stii ! Ca de-abia daca il cunosti pe cel de 50-60 de ani in urma. Acolo in Rai, insa, se cunosc oamenii unii cu altii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice : ” Ma intrebi daca se cunosc sufletele in Rai ? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul si saracul Lazar. Cand a murit bogatul si cand a murit Avraam ? Cu mii de ani inainte si se cunosteau si vorbeau „.
Acolo in rai iti ies inainte neamurile toate care sunt la bine si au palate de aur si pietre scumpe si livezi si zic : ” Mai, nepoate, mai ! tu esti al cutaruia, tu esti al cutareia, din tara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit inaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu esti al cutaruia, tu nu ne cunosti pe noi, dar noi te cunoastem. Noi stim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulara a sufletului. La 40 de zile se va hotara cu tine unde mergi, in Rai sau in iad. De vei afla mila la Dumnezeu si te va da la bine, sa vii la locasurile noastre, ca iata ce frumuseti avem aici; ce palate si ce minunatii, pe care nu poate sa le inteleaga omul.
Si asa il petrec neamurile lui si ingerii, mergand prin rai sase zile. Sufletul atunci uita cu totul ca a trait pe planeta asta, ca a avut mama, ca a avut sora, ca a avut frate … Ca el vede acolo alte bucurii, straine cu totul de lumea asta trecatoare. Sia tunc ingerul de la Botez, cand vede el ca se bucura tare, ca colo nimeni nu poate sta intristat de atata bucurie, se apropie de el si-i spune asa, daca stie ca este drept : ” Frate suflete, iata, la 40 de zile ai sa vii sa ocupi un loc de aici !”.
Iar daca-l stie ca-i pacatos, ii zice : ” Frate suflete, nu te bucura, nu te-am adus sa ramai aici. Te-am adus sa vezi ce-ai pierdut in putina vreme cat ai trait pe pamant, daca n-ai avut frica de Dumnezeu si nu te-ai marturisit si n-ai postit si n-ai mers la biserica si n-ai facut fapte bune !”
Cand aude sufletul ca nu va ramane in Rai – caci el credea ca va ramane acolo in veci -, cat de mare bucurie este in Rai, el se mahneste si incepe a plange cu amar.
– Cum, n-am sa raman aici ? intreaba el pe ingerul sau pazitor.
– Nu ! ii raspunde ingerul. Pe aici treci numai sa vezi in putina vreme ce-au castigat oamenii cu frica lui Dumnezeu si ce-au pierdut cei necredinciosi, care nu s-au inchinat lui Dumnezeu !
Asa trece sufletul sase zile prin Rai si cu trei, care au fost pana au ajuns la tronul Preasfintei Treimi, se fac noua. Iar la noua zile vin iarasi, ca fulgerele cerului pe nori, ingerii, si-l aduc inaintea Preasfintei Treimi, in lumina cea neapropiata ganditoare. El nu vede pe Dumnezeu, ca nici heruvimii nu-L vad; numai lumina si lumina negraita, care nu se poate spune.
Si se opresc norii acestia si la noua zile aude acest cuvant, daca sufletul este drept : ” Acest suflet sa aiba desfatarea si bucuria cea fara margini a celor noua cete ingeresti !”. Iar daca-i pacatos : ” Sufletul acesta sa nu aiba parte de fericirea si slava celor noua cete ingeresti !” Acest cuvant il aude la noua zile si apoi aude, zicand : ” Duceti sufletul acesta prin iad 30 de zile „.
Atunci il iau ingerii si-l intorc catre miazanoapte si catre apus, la locurile iadului, care nu au margine. Si atunci sufletul, cand il duc ingerii la iad, vede acolo ce spune Sfanta Scriptura : ” iadul cel mai de jos”, ” Fantana adancului ” si ” Iezerul de foc ” de la Apocalipsa. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pamantesc si care n-are margine adancimea lui.Acolo vede el intunericul cel mai dinafara, cel mai dinauntru, scrasnirea dintilor si tartarul, cate mai auziti la Sfanta Liturghie si in Scriptura. Si cand vede el atatea feluri de munci si atatea feluri de draci, vede acolo muncindu-se si neamuri de-a lui, cum vedea mai inainte in rai. Si neamurile stiu pe unde trece si-i ies inainte si striga catre el : ” Frate, nepotule, varule, mosule, matale te duci la judecata particulara. Te rugam din inima, adu-ti aminte si de noi si te roaga lui Dumnezeu pentru noi, daca te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atatia ani, de 200 de ani, de 300, de 500 de ani fiecare !”
Dupa cum se bucura sufletul mai inainte in Rai, ca si-a vazut neamurile lui la bine, acum se scarbeste de aceste neamuri ale lui, care, pentru pacatele lor, au fost randuite la osanda.
Si trec cele treizeci de zile cu iuteala gandului, ca fulgerul, si sufletul vede nenumaratele si negraitele si nenumitele munci ale iadului. Deci, treizeci de zile prin iad si cu noua care au fost cand s-a intors din Rai sunt 39 de zile. Iar in a 40-a zi il iau ingerii si-l duc a treia oara la scaunul Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, in lumina cea neapropiata, ganditoare, spre inchinare. Si atunci, la 40 de zile, aude acest glas in limba aramaica a lui Avraam, daca sufletul este drept : ” Duceti acest suflet in Gan Eden !” , adica in desfatare si bucurie fara margini; iar daca, Doamne fereste, este pacatos, aude : ” Duceti sufletul acesta in Seol sau Hades”, adica in iad si in munca. Ingerii lui dumnezeu, cat sunt ded buni si preamilostivi , insa, daca le da porunca Dumnezeu sa-l duca la greu, il duc la greu, il duc in iad.
Daca ar vedea atunci cineva cum se roaga sufletul nostru la ingeri, cand vede ca-l duc la chinuri, ar plange temeliile pamantului. Se baga sub aripile ingerilor si zice :
– Ingerii lui Dumnezeu, cei preasfinti, cei preabuni, nu ma lasati ! Unde ma duceti ? Intr-ale cuimaini ma duceti ? Cine are sa ma mai scoata pe ine de acolo ? Cine mai are mila acum de mine ? Cine stie de pe fata pamantului in ce chinuri ma duc eu acum ?
Iar ingerii plang si-i spun :
– Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem porunca. Nu putem face nimic mai mult, decat cum porunceste Ziditorul : sa te ducem la bine sau la rau !
Si-l duc, daca, Doamne fereste, sufletul a trait rau, in pacate si fara pocainta il duc la rau sau daca-i bun si a pazit poruncile Domnului, il duc in Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele. Aceasta se intampla la 40 de zile dupa moarte. De aceea Biserica, mama noastra cea duhovniceasca, are mare grija sa faca pomeniri dupa fiecare mort la 3 zile, la 9 zile si la 40 de zile, pentru ca atunci se hotaraste unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.
De la 40 de zile mai ramane o singura portita deschisa pentru suflet. Daca sufletul a fost in credinta ortodoxa adevarata si a fost fiu adevarat al Bisericii lui Hristos, si daca n-a cazut in vreo secta sau in alte rataciri, sau pacate grele, si daca a fost spovedit si impartasit, Biserica il poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe si prin milostenie.
Biserica este mama noastra spirituala, care ne-a nascut pe noi de la dumnezeiescul Botez prin apa si prin duh. Biserica este stalpul si intarirea adevarului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsa. De aceea, are mare indrazneala catre capul ei din ceruri care este Hristos. Ati auzit ce spune Hristos in Evanghelie : Eu sunt buciumul, vita – adica trunchiul copacului -, si voi sunteti ramurile; toata vita care ramane intru Mine, aduce roada multa, iar care nu ramane intru Mine, in foc se arunca.
Deci, bagati de seama ! Cine nu ramane in Biserica, nu ramane in trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserica, toti sectantii care au iesit si au impanzit lumea – caci sunt peste 800 de secte numai in Europa -, acestia sunt neghina in grau, acestia sunt semintele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semanat samanta buna in tarina ta ? Dar de unde are neghina ? Un om vrajmas, adica diavolul, a facut aceasta.
Sectantii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricati la minte si la credinta, prin care satana vrea sa rataceasca si pe altii. Sa nu-i ascultati ! Cine s-a rupt de Biserica, s-a rupt de Trupul lui Hristos. Ia sa va dau o imagine : Daca copacul acesta ar fi incarcat cu flori pana in varf sau cu roade, un copac roditor, si daca o mladita s-a rupt de acolo cumva si a cazut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeste aceea ? Ce se intampla ? se ususca si o punem pe foc.
Asa-i si sufletul care s-a rupt de Biserica. S-a rupt de trupul lui Hristos. Ca Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos. Si acea mladita, acel suflet care s-a rupt de Biserica, in veacul veacului nu mai rodeste si nici mantuire nu are. Pentru ca Duhul Sfant si seva Duhului Sfant, vine numai prin punerea mainilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoti si de la preoti se lucreaza in randul credinciosilor prin Tainele care le-a hotarat Dumnezeu sa le lucreze preotul, ca iconom al tainelor lui Dumnezeu. Pe alta cale nu vine Duhul Sfant in Biserica.
Feriti-va ! Fugiti cat puteti, ca de diavoli, de acei care va invata sa nu va inchinati Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau sa nu mergeti la Biserica, sau sa nu ascultati de preot. Aceia vin cu satana in inima si-n minte, sa va rupa de Biserica, de adevarul nostru dogmatic, de credinta noastra ortodoxa, care este neschimbata de 2000 de ani, de la Hristos. Acum sectele au iesit ca ciupercile dupa ploaie, si toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tiparit la Bucuresti, si-am aratat si istoricul, si de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul sa ne strice si credinta si neamul, sa ne piarda sufletele.
Nu iesiti din corabia mantuirii. Nu plecati din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastra duhovniceasca. Ea ne-a nascut prin apa si prin duh, la Botez. Deci, sa cinstiti Biserica si pe preoti si pe arhierei si pe Sfantul Sinod. Tineti-va de Biserica noastra cea de totdeauna. Sa fiti crestini buni si cetateni buni, si sa impliniti porunca Sfantului Apostol Pavel : Dati celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica, si nimanui cu nimic sa nu ramaneti datori.
Se spune la Epistola catre Romani : Tot sufletul sa se supuna stapanirii celor mai inalte, ca nu este stapanire decat de la Dumnezeu. Si iar spune : cel ce nu se supune stapanirilor, legii lui Dumnezeu se impotriveste. A iesit o secta blestemata, foarte periculoasa pentru tara si Biserica, care se cheama ” Martorii lui Iehova „. Acestia sunt cei mai inversunati impotriva conducerii de stat si a Bisericii. Sa fugiti ca de diavoli, ca de satana de acestia ! Acestia, nu numai ca nu sunt crestini, dar sunt mai rai decat toti paganii. Ca nu recunosc nici Biserica, nici statul si nu cred in Hristos.
Paziti-va de orice secta, ramaneti fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost parintii si bunicii vostri si stramosii din veac. Ramaneti in Biserica, tineti-va de mama voastra, care este Biserica. Ca, Doamne fereste, chiar daca omul merge in iad pentru pacatele lui, Biserica il poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii si jertfe. Fara Biserica nu este mantuire ! Cine a iesit din Biserica, nu mai are pe Hristos, ca Biserica este Trupul lui Hristos. Cine a iesit din Biserica, nu mai este fiu dupa dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, caci s-a rupt de la mama lui duhovniceasca si a luat-o dupa capul lui si s-a pierdut.
Dumnezeu sa va ajute. Cu aceasta inchei si va rog din toata inima sa aveti frica de Dumnezeu, sa nu uitati rugaciunea, si sa va rugati si pentru noi pacatosii. Amin.

DESPRE RAI

Acum sa va spun ceva despre Rai intr-o istorioara care urmeaza de aici inainte. V-am spus ca marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit vesnic sa ramana acolo impreuna cu Hristos, invatatorul sau, cu Ilie si cu Moise, pentru ca a gustat cateva clipe din slava Raiului si din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Si iata ce am a va spune:
A fost in Constantinopol un imparat roman pe la anul 814 si a avut un frate dupa rtup. Acesta nu s-a mai insurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios si vazand cum trece viata aceasta ca fumul si ca visul, ca floarea si ca umbra, s-a gandit sa se duca la o manastire si sa se faca calugar.
Si s-a dus la o manastire din muntii Constantinopolului, la apa Sangarului. Si-a impartit toata averea lui si a dat-o la saraci si s-a imbracat in rasa calugareasca, primind numele de Cozma. Iar aclugarii stiindu-l ca invatase carte cu imparatul si vazand ascultarea si smerenia lui, l-au pus staret; si a staretit timp de 10 – 12 ani. Apoi a cazut intr-o boala foarte grea si a zacut mai multi ani, iar intr-una din zile si-a dat duhul. Si s-au adunat calugarii care erau aproape trei sute, si au inceput a plange dupa pastorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma, caci asa il chema. Si stateau uimiti si plangeau ca un staret ca acela nu avusese manastirea de la inceputul ei.
Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu, a inviat. Cand a inviat, privea cu ochii, cum statea culcat cu fata in sus pe laita, in podul casei. Si cum statea cu ochii atintiti in podul casei, soptea cu buzele sale incet niste cuvinte neincheiate si neintelese de nimeni. Si a stat asa timp ed aproape o zi intreaga. Dupa aceasta a deschis ochii si cand a vazut pe calugari in jurul lui, a inceput a cauta in san. Si cautand in san, ii intreba pe calugari : ” Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parintele Avraam ?” Si mai trecea oleaca si iar acuta in san si intreba : ” Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parinteel Avraam ?” Atunci calugarii au vazut ca el a avut mare descoperire si au inceput a plange, zicand :
– Parinte sfinte, dar cum de vorbesti sfintia ta acum ? Stii c-ai murit ?
– Stiu.
– Stii ca de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort ? Spune-ne noua, dacapoti, te rugam cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore cat ai fost mort ? Si ce paine ceri de la noi ? Ce bucati de paine cauti in san ? Doua bucati de paine uscata.
Atunci si-a dat el seama ca a fost rapit in cealalta lume si a zis ucenicilor sai :
– Dragii mei, adunati-va aici ca am sa va spun cate am vazut si cate am auzit pe unde am fost si cate mi-a ajutat Dumnezeu sa tin minte. Apoi a inceput sa le spuna asa : ” Stiu ca ieri pe vremea aceasta am murit. Si cand am murit, au venit in jurul meu o multime de diavoli, care de care mai urati. Unii boncaluiau ca taurii, altii nechezau ca si caii, altii urlau ca lupii, altii bateau ca nistecaini, altii croncaneau ca si corbii, altii suierau ca serpii si toti se repezeau la mine sa ma ia. Si spuneau : ” N-ai facut pocainta destul ! Ai fost frate de imparat, ai trait in palate si inca nu ti-ai ispasit pacatele prin pocainta la manastire. Esti al nostru !”
Si zice staretul Cozma : ” Eu cat am trait, aveam in chilia mea icoana celor doi apostoli,Andrei si Ioan Evanghelistul. Si m-au luat dracii, unii ma impingeau din urma, altii ma trageau inainte,a ltii ma impungeau, altii ma muscau si ma duceau.
Iar eu strigam la Maica Domnului si la cei doi sfinti apostoli, Andrei si Ioan Evanghelistul, sa vina, sa nu ma lase. Si m-au dus diavolii si deodata am ajuns la o prapastie, o rapa, care nu era mai larga decat,cat ar arunca un om voinic o piatra, ca o azvarlitura de piatra, dar adancimea ei era pana la iad. Si se auzeau in acea rapa, in acea prapastie mari tipete, mari vaiete, mari tanguiri. Si peste toti care erau acolo inauntru mergea un rand de foc si ei strigau : ” Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi „. Si dracii voiau sa ma dea in prapastia aceea.
Deodata s-a facut o punte mica peste prapastie, numai de doua degete, dar fara bara. Si ziceau dracii : Din doua una ai sa faci : ori te dam aici in prapastia aceasta, ori treci puntea „.
Si spunea Sfantul Cosma : ” Imi era foarte greu si una si alta. De cad in prapastie, mi s-a spus ca aceea este gura iadului si ma inghite si nu mai ies. Ca sa ma sui pe punte era de asemenea imposibil ca toti cadeau. Atunci cand ei ma tarau sa ma arunce in flacari, am strigat : Maica Domnului, nu ma lasa ! Si deodata a aparut o femeie imbracata in alb, ca fulgerul, si doi apostoli. Erau Andrei si Ioan Evanghelistul. Si a zis Maica Domnului catre Apostoli : ” Ioane si Andrei, luati sufletul acesta din mainile dracilor si-l duceti pana la raiul desfatarii. Si atunci dracii au fugit toti si m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a facut nevazuta.
Si a zis apostolul : ” Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte !” Si-au sarit ei pe puntea aceea numai de doua degete. Si un apostol ma ducea de mana inainte si unul mergea in urma si ma tinea. Si-am trecut acea mare prapastie pe puntea cea ingusta, dar la capatul puntii, era un arap care se parea ca ajunge pana la nori si avea limba lui de zeci de metri afara de foc si ochi de flacari si acest arap statea cu o mana deasupra prapastiei si mana aceea care statea deasupra prapastiei era umflata ca un stalp, iar cealalta era zbarcita si lunga.
Acela cand ne-a vazut pe noi cu greu s-a dat in laturi si scrasneau cu dintii la mine : ” MI-ai scapat de data aceasta, dar ai sa mai vii odata pe aici !”. Si eu, dupa ce am trecut de arapul acela, am intrebat pe Apostolul Andrei si pe Ioan :
– Sfinti ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care sta la capatul puntii aceleia pe unde am trecut.
– Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru ? Domnii puterii vazduhului.
– Dar de ce are mana aceea umflata, care o intinde deasupra prapastiei aceleia ?
– De-atatea suflete cat ia de pe punte, si-i arunca mereu in gura iadului. Ca vesnic, vesnic vin de pe fata pamantului si i s-a umflat mana cat ia de pe punte si arunca in iad !
– Dar eu, am intrebat, am sa scap de el ?
– Tu ai sa scapi, fiindca aia vut pe Maica Domnului ocrotitoare si pe noi. Deci nu te teme de el, caci mergem pana la Raiul desfatarii.
Si am mers, dupa ce am trecut de arapul acela si am dat de niste campii verzi cu milioane de milioane de flori de multe feluri de culori si era o mireasma de flori cum nu este pe fata pamantului si cum nnu poate sa-si inchipuie nimeni. Si florile acelea le batea unvantisor asa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi atat de stralucitoare, care mergeau si zburau deasupra florilor si cantau asa : ” Sfant, sfant, sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta „.
Mergand noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, in mijlocul acelei campii am vazut un batran cu barba alba, frumoasa, vestmintele lui straluceau ca soarele si am mers acolo. Si cand am mers noi cu apostolii, cu Andrei si Ioan, batranul acela a binecuvantat pe apostoli si i-a sarutat pe frunte, iar ei i-au sarutat mana.
Atunci am intrebat eu pe apostoli :
– Domnii mei, cine este batranul acesta asa de frumos si de ce sunt atatea milioane de copii care zboara pe aici ?
– Ai auzit de ” Sanul lui Avraam ” ?
– Am auzit in Evanghelie.
– Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care canta aici si zboara pe deasupra florilor sunt sufletele dreptilor care au intrat in ” Sanul lui Avraam ” si care au fost drepti si milostivi ca el.
Dupa aceea ne-am luat ramas bun, de la acela care zicea ca este Avraam si am plecat zburand; mergeam prin vazduh cu iuteala mare si am ajuns in alta parte si acolo odata s-au facut niste ziduri de aur si de pietre scumpe si niste porti in forma fulgerului, iar niste tineri foarte frumosi, incinsi cu curcubeie de aur, stateau la porti si aveau sabii de foc; la poarta si pe poarta era, ca si cum ar rasari soarele, lumina ca fulgerul. Si au intrebat acei de la poarta pe Apostolul Andrei si pe Ioan :
– Unde duceti sufletul acesta ?
Si a zis Apostolul Andrei :
– Avem porunca de la Maica Domnului si de la Domnul nostru Iisus Hristos sa-l ducem pana la raiul desfatarii. Atunci s-au deschis portile singure si am intrat dupa acele ziduri. Acolo am vazut nenumaratele biserici si palate ale cerului. Nimeni nu putea sa numere atatea biserici, si atatea minuni se vedeau, incat o limba de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe-o singura ramura rodeau 60 – 70 feluri de roade. Florile si frunzele cantau slavoslovia lui Dumnezeu. Si fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semanau unii cu altii si nici corturile. Si in cort era o masa si un scaun de aur si bucate si bauturi scumpe pe masa. dar bucatele nu semanau, iar la fiecare cort, la fiecare masa statea o persoana foarte frumoasa, ca de treizeci de ani. Toti erau de aceeasi varsta, caci la judecata toti vor invia cu varsta de treizeci de ani, dupa cum arata Sfintii parinti. Si acolo cantau pasari, milioane si milioane, dar nici pasarile dintr-un pom nu semanau cu cele din alti pomi. Culoarea aripilor pasarilor numai Dumnezeu o stia si pasarile acelea unele erau albastra, altele rosii, altele visinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, si cantau negraita frumusete psalmi si rugaciuni.
La unul pomul era de margaritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, si asa mai departe. Si mesele, la unul era de marmura, la altul de aur, la altul de argint si nici scaunele nu semanau. Si era atata frumusete si atata cantare acolo, iar multimea pomilor si a corturilor si felurimea aceea atat de frumoasa nu mai avea margini.
Si mergand noi pe acolo, eram uimiti de atata frumusete si cantare. Atunci am intrebat pe Apostolul Andrei :
– Domnii mei, aici este Raiul desfatarii ?
– Nu frate, de abia am ajuns la pamantul celor blanzi.
Vezi ce spune in fericirea a treia din Evanghelie : Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Sa nu credeti ca este vorba de pamantul acesta stricacios. Auzi ce pamant ii asteapta pe cei blanzi ! Si deabia am ajuns la pamant si am intrebat :
– Dar de ce corturile sunt altfel si bucatele si bauturile altfel si scaunele altfel si pasarile canta altfel dintr-un copac in altul ?
Atunci mi-a spus Apostolul Andrei :
– N-ai auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ? In casa Tatalui Meu sunt multe lacasuri si Eu Ma duc sa va pregatesc voua loc. deci aici, frate Cosma, sa stii ca si cortul si masa si pomul si poamele si pasarile toate sunt dupa marimea faptelor bune ale fiecarui om. Cum si-a impodobit cineva pomul pe fata pamantului cu post, cu rugaciune, cu milostenie, cu viata curata, cu facere de bine, asa il gaseste dincolo si se va veseli in vecii vecilor, ca aici nu mai este batranete, nu mai este boala, nu mai este moarte, nu mai este durere.
De aceea este departare si deosebire de la un pom la altul, pentru ca este dupa masura faptelor bune a fiecarui suflet carea ajuns aici. Si a mers sufletul dreptului aceluia zburand ca gandul, ca asa merge sufletul ca razele soarelui de repede.
Si a mers cam cat ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci in cateva minute, pentru ca mergeam ca gandul. Si am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintai. Si la alte porti in forma fulgerului si la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu sase aripi care pazeau. Si am intrebat :
– Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici ?
Si au zis :
– Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli dupa Judecata de Apoi.
Si indata portile cele in chipul fulgerului s-au deschis si serafimii aceia au intrebat :
– Unde duceti sufletul acesta ?
Si a zis Apostolul Ioan Evanghelistul :
– Porunca avem de la Mantuitorul si de la Maica Domnului sa-l ducem pana la Raiul desfatarii.
Atunci ne-au dat drumul si am intrat. Cand am intrat dincolo de aceste ziduri, am vazut munti de aur si am vazut un palat, care avea dousprezece temelii, cum spune la Apocalipsa, cu douasprezece pietre scumpe si douasprezece usi in douasprezece parti si acoperit cu aur curat si lumina ca ziua si era o lumina acolo care stralucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo. Si palatul acesta avea douasprezece usi si n-am vazut acolo nici pasare, nici om, nici fiara, nici ingeri, nici oameni. Si am intrebat pe Apostolii care ma conduceau :
– Domnii mei, ce este palatul acesta si cata marime are ?
Si a zis Apostolul Andrei :
-Acest palat este atat de mare, cat ar merge un om o mie de ani pe jos si nu-l inconjura. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheama Noul Sion si care-l vor lua Apostolii dupa judecata de Apoi pentru osteneala lor, ca au predicat Evanghelia in lume si au murit martiri si li s-au taiat capetele pentru dragostea si credinta in Iisus Hristos.
Si am trecut si de acest palat si zburam peste muntii cei de aur si era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede si avea o mireasma de trandafiri care nu se poate spune pe fata pamantului. Si am trecut pe deasupra acelei mari si am ajuns la un rau care curgea ca cristalul si erau ierburi si flori multe si niste copaci inalti si foarte frumosi, cum nu am ami vazut pe fata pamantului si erau flori pana sus si niste pasari mari cantau acolo si ziceau asa :
Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Si am intrebat pe Apostolul Andrei :
– Domnul meu, ce zic pasarile acestea, caci canta din psalmi ?
– Ai auzit ce zic ? Fericiti cei carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Pasarile acestea, fiule, nu mai mor in veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfant si proorocesc si arata ca aici in frumusetea aceasta nu are sa poata intra nimeni decat acela caruia i se vor ierta pacatele si i se vor acoperi faradelegile.
Atunci am intrebat :
– Dar care pacate se iarta la om si care se acopera ?
Si a zis :
– Pacatele pe care le-a cunoscut omul ca sunt pacate si le-a marturisit la duhovnic si i-a parut rau si a facut canon pentru ele, se iarta. Iar acelea pe care omul nu le-a stiut ca sunt pacate sau le-a uitat, nu din rea vointa, ci din neputinta, acelea se acopar din mila lui Dumnezeu, ca altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru ca, auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.
Mergand noi asa, s-a facut un tunel, un munte de aur si un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele si acolo era o masa mare, careia nu i se vedea marginea. Si stateau oamenii la mese si ingerii slujeau la mese si puneau bauturi ceresti si mancaruri ceresti si era mare veselie. Si erau mii si mii care se veseleau si cantau si stateau la mese.
Si spune Sfantul Cosma :
– Cand m-am uitat la masa, am inceput a cunoaste oameni de la noi din oras, din Constantinopol si din sat si calugari de-ai nostri si neamuri care au mers la bine si foarte ma bucuram ca am dat acolo peste oameni cunoscuti. Dar ce folos, ca am stat acolo cateva minute si numai am auzit un glas : ” Luati pe staretul acesta de aici, si-l duceti inapoi, iar in locul lui aduceti pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian !” Ca era manastirea de la Alfa apropiata de manastirea Traian cum este manastirea noastra, Sihastria, aproape de manastirea Secu, aproape. Si indata a venit ingerul Domnului, zicand :
– Frate Cosma, iata n-am ajuns la Raiul desfatarii.
– Dar unde suntem ?
– Daca treceam tunelul acesta ajungeam in Raiul desfatarii, dar este porunca lui Hristos sa te ducem inapoi in trup, caci plang calugarii dupa tine, ca au ramas fara pastor. Si avem porunca sa te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfatarii.
Deci, mi-am luat ramas bun de la aceia si toti imi spuneau : ” Nu te teme, frate Cosma, ca tot aici ai sa vii, cand va fi sfarsitul tau !” Si m-au luat pe alta cale si am trecut sapte iezere de munci, si m-au dus de am vazut muncile iadului si am ajuns iarasi in campia aceea unde era Avraam si ne-am dus la el si a intrebat Patriarhul Avraam :
– Dar l-ati dus pana la Raiul desfatarii ?
Iar ei au zis :
– Nu, ci pana aproape de Raiul desfatarii, caci a venit porunca de la Dumnezeu sa-l ducem in trup si sa invie, caci plang dupa el fiii sai duhovnicesti !
Atunci Avraam a zis :
– Daca se duce inapoi pe fata pamantului si invie, am sa-i dau si eu ceva.
Si mi-a dat un pahar de aur cu vin, si trei bucati de paine alba, curata. Si-am baut din vinul acela putin, si era atat de bun si dulce ca a trecut in toate simtirile mele si stiu ca am mancat si o bucata de paine si-am zburat din gradinile acelea. Si am ajuns iarasi la arapul acela care se lauda ca am sa mai trec si am trecut iarasi prapastia aceea mare pe care o trecusem si deodata m-am vazut in manastire si acum, cum ma vedeti.
Stiam ca patriarhul Avraam mi-a dat trei bucati de paine, si numai una am mancat-o si am baut vin acolo in ” Sanul lui Avraam „. Insa doua bucati de paine au ramas si stiu ca le-am pus in san. Aceasta caut eu acum. Va rog, dati-mi cele doua bucati de paine pe care mi le-a dat Parintele Avraam, caci stiam ca le-am pus in san. Si daca vreti, duceti-va repede pana la Manastirea Traian si vedeti daca nu cumva monahul Atanasie nu cumva a murit !
Cand s-au dus fratii, atunci il scoteau pe nasalie din chilie. Si a spus cuviosul Cosma :
– Stiti unde se duce Atanasie ? Se duce in preajma Raiului desfatarii, la acea masa, ingereasca, caci am auzit ca mi s-a spus mie : ” Luati-l pe acesta de aici, duceti-l in trup, ca plang calugarii dupa el si aduceti in locul lui pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian „. deci sa stiti ca monahul Atanasie s-a dus in locul meu si se va bucura in vecii vecilor. Asa a fost Sfantul Cosma in Rai si a vazut acolo si pamantul celor blanzi si lacasul dreptilor. Aduceti-va aminte de predica aceasta, de pamantul celor blanzi ca fiecare isi impodobeste acolo pomul si masa si bucatele si poamele si pasarile, toate, dupa cum se va osteni in viata aceasta ca sa faca voia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel zice : petrecerea noastra este in ceruri. Ferice de crestinul acela care traieste pe pamant, iar cu mintea lui traieste in cer; cu mintea lui se inalta la Dumnezeu si dupa puterea lui se osteneste sa faca fapte bune, ca sa se duca in Raiul desfatarii.
Acolo nu mai este moarte, nu mai este batranete, nu mai este durere, nu mai este boala, nu mai este frica. Ci vesnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate si bucurie si pace intru Duhul Sfant.
Dumnezeu si Preacurata Lui Maica sa ne ajute la toti sa ajungem si noi pacatosii macar cat de cat sa mostenim ” un coltisor de Rai „, cum spune batranul Parinte Paisie cateodata la molifta, numai sa nu fim afara de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereste, sa ne chinuim in veci.

Alta istorioara despre Rai

O mie de ani inaintea ochilor Tai, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ( Psalmul 89, 4 ).
Era un calugar de mult intr-o manastire si se intreba: ” Cum poate sa treaca o mie de ani ca o zi ?” atat este de frumos in Rai si atat de mare fericire, ca, o mie de ani pare o zi. Calugarul era paracliser la biserica si avea viata inalta. El s-a rugat Maicii Domnului cativa ani de zile si zicea : ” Maica Domnului, roaga-te la Mantuitorul Hristos sa-mi arate cum trec o mie de ani ca o zi ? Caci stiu ca aceste cuvinte ale Duhului Sfant sunt adevarate „. S-a rugat trei ani si i-a aratat Dumnezeu.
Fiind paracliser, dupa slujba de la miezul noptii a ramas singur in biserica citind acatistul Maicii Domnului. Cheile le avea in mana si fesul il pusese pe o strana. Deodata a intrat in biserica un vultur si s-a asezat pe iconostas. dar atat era de frumos vulturul, cum nu mai vazuse in viata aceasta nimeni. Era cu mii de culori, avea coc, ochii negri si se uita prin biserica.
Fiecare pana era ca o piatra scumpa. Calugarul cand a vazut vulturul ca s-a asezat pe iconostas, a uitat sa se mai roage si s-a gandit : ” Mai, eu ma reped ca sa-l prind ! Ca daca l-oi prinde pe acesta, nu-mi mai trebuie alta avere pe fata pamantului. Macar o pana sa iau de la el !”
S-a repezit spre vultur, dar vulturul a zburat in mijlocul bisericii. Se facea ca nu poate zbura. Calugarul, dupa el. Cand sa-l prinda, vulturul a zburat din pridvor. ” Vai de mine ! Doamne, ajuta-ma sa-l prind !” Dar cand sa puna mana pe el, vulturul iar a zburat, dar mai mult pe jos; iesind din biserica s-a asezat pe gard. Cand s- a repezit calugarul spre gard, vulturul a zburat in padure.
Calugarul a sarit peste gard, zicand : ” Doamne, ajuta-ma sa-l prind !” Cand sa puna mana pe el, vulturul a zburat intr-o poiana mare. ” Doamne, nu ma lasa. Macar o pana sa iau de la el !” Cand s-a repezit in mijlocul poienii la vultur, acesta a zburat intr-un brad. Atunci a inceput a plange calugarul : ” Doamne, n-am fost vrednic macar o pana din el sa iau „.Si se uita la vultur.” Doamne,Doamne, ce pasare frumoasa !”
Dar deodata vulturul a inceput sa cante, o cantare cum nu a mai auzit el pe fata pamantului. Era ingerul in chip de vultur, dar el nu stia; si a stat si s-a uitat la vultur, care i-a cantat 355 de ani. Parandu-i-se ca a trecut doar un ceas, calugarul, in timpul acesta, nici nu a imbatranit, nici nu a obosit, nici nu a flamanzit, nici nu a insetat si nimeni nu a dat peste el.
Zburand vulturul, monahul fiind cu cheia bisericii in mana si-a adus aminte : ” Vai de mine, nu mi-am luat nici fesul si biserica a ramas descuiata; ma duc sa incui biserica „.
A venit la manastire, avand cheia bisericii in mana, dar manastirea nu o mai cunostea. Biserica era acoperita alfel, chiliile erau altele. Se gandi intru sine : ” Doamne, ori eu mi-am iesit din minti, ori manastirea asta nu-i a noastra „. Stiind ca statuse doar un ceas si ceva, s-a dus la portar cu cheia in mana.
Portarul vede un batran cu barba alba, foarte stralucit la fata si-i zice :
– Binecuvinteaza, parinte ! Cu ce drum pe la noi ?
– Fiule, ma duc sa incui biserica.
– Dar de unde esti ?
– De aici, de la manastire.
– Dar unde ai fost dus ?
– Pana aici, mai aproape.
– Parinte, nu esti de la noi.
– Nu ma cunosti, fiule, dar eu sunt calugarul cutare, sunt paracliserul si ma duc sa incui biserica !
– Stai, parinte, ma duc sa-i spun staretului.
Dar staretul a visat in noaptea aceea o descoperire si a auzit de trei ori : ” Deschideti portile manastirii, ca sa intre porumbelul Domnului !”
– Parinte, a venit un calugar batran, luminat la fata, zicand ca el vrea sa incuie biserica, ca el este paraclisier.
– deschide-i, fiule, ca o taina mare este aceasta ! Vino cu el la mine.
Cand a venit la staret, acesta l-a intrebat :
– Parinte, ma cunosti pe mine ?
– Nu.
– Dar manastirea o cunosti ?
– Nu o mai cunosc. Biserica o cunosc, dar parca nu mai este asa cum era. Avea alt acoperis.
– Dar unde ai fost plecat, parinte ?
– Am fost pana aici, in padure.
Staretul a pus sa se traga clopotele manastirii si a adunat in biserica tot soborul, care avea 300 de calugari. Apoi l-a adus pe acest calugar in mijlocul bisericii si l-a pus in fata catapetezmei sa-l vada toti calugarii si l-a intrebat :
– Parinte, dintre toti acesti calugari, cunosti pe vreunul ?
– Viu este Hristos, nu cunosc pe niciunul ! A raspuns el.
– Dar voi, il cunoasteti pe acest calugar ?
– Nu-l cunoastem, au raspuns ei.
– Parinte, daca spui ca ai plecat de un ceas de aici, cine era staret cand ai plecat ? A intrebat atunci staretul.
– Avva Ilarion.
– Cine era ecleziarhul mare ?
– Avva Ambrozie.
– Cine era econom ?
– Avva Chiriac.
– Cine era vestmantar ?
– Avva Gherontie.
Atunci a spus staretul :
– Mare taina s-a descoperit intre noi. Sa vina arhivarul manastirii. Si i-a spus : Du-te si ada arhivele manastirii aici pe cateva sute de ani in urma si cauta cand a fost randul acesta de calugari.
A cautat cu 50 de ani, cu 100 de ani; a cautat cu 200 de ani, cu 300 de ani si nu se gaseau. Si a cautat cu 355 de ani si a gasit niste registre mancate de carii, vechi, ratacite prin podul manastirii. Cand a inceput a citi cutare, cutare, i-a gasit.
– Parinte, dar cand ai plecat ?
– Trebuie sa fie un ceas si ceva.
– Parinte, dar care a fost lucrul pentru care te-ai rugat lui Dumnezeu ?
– Eu ma rog de mult avreme si citesc rugaciuni la Maica Domnului ca sa-mi arate Mantuitorul ceea ce spune in Psaltire : O mie de ani inaintea ochilor Tai, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut !
– Parinte, iata ca Preasfantul si Preabunul Dumnezeu ti-a implinit cererea sfintiei tale. N-ai vrut sa crezi, sau ai crezut, dar ai vrut sa te convingi. Iata, de cand ai plecat, au trecut 355 de ani !
Batranul a inceput a plange. Staretul ii vorbi :
– Vezi, parinte, ca ti-a aratat Dumnezeu minunea pentru ca te-ai rugat cu credinta. Daca 355 de ani ti-au parut ca un ceas, acum crezi ca o mie de ani este ca o zi inaintea lui Dumnezeu ?
– Cred, parinte !
Atunci staretul a poruncit ca un preot sa se imbrace repede in vestminte, a adus Sfintele taine si l-a impartasit pe batran in fata tuturor.
Batranul a primit Sfintele Taine si a zis :
– Parintilor, iertati-ma, ca mare uimire mi s-a facut.
Fata lui lumina ca soarele. Apoi a cerut iertare de la toti si a murit in biserica.

Despre iad

Vom vorbi cateva cuvinte despre iad. De-atatea ori auziti cuvantul iad in dumnezeiasca Evanghelie, in Sfanta Scriptura, in invataturile Sfintilor Parinti, si in traditia Bisericii Ortodoxe. Dar v-ati pus vreodata intrebarea ce este iadul ? Ce este iadul ? Sa stiti ca iadul este imparatia mortii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, dupa dreptatea lui Dumnezeu, dracii si toti care au maniat pe Dumnezeu si au facut voile lor in aceasta lume.
Iadul este imparatia dracilor, a carui poarta este deznadejdea, curte sunt legaturile; ferestre, intunericul; masa, reaua imputiciune si putoare; mancare este foamea, bautura este setea, ceasornic este plansul, asternut este vapaia, oranduiala este tulburarea cea fara de randuiala a prapastiei aceleia groaznice.
Dar stiti dumneavoastra cate feluri de munci are iadul ? Noua feluri de munci sunt in iad si toate sunt vesnice si foarte grele. Prima munca din iad este intunericul, cum arata marele prooroc Isaia. dar nu intunericul acesta, care-l vedem noi pe pamant. Intuneric pipaibil. Ai vazut in Egipt, in pamatul Ghesem, ca unde erau evreii, era lumina si in tot Egiptul era intuneric ?
Nimeni nu stia pe unde sa mearga. Dumnezeu ce nu poate ? Toate-s la dansul. Intuneric pe lumea asta, dar celalalt intuneric ii vesnic. Acolo este intuneric asa de tare, incat il poti pipai cu mana. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov : Ma voi cobora in pamantul intunericului celui vesnic, care nu are lumina, dar nici tamaduire in veac.
De intunericul acesta a amintit si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia Sa, cand zice : Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l pe el intru intunericul cel mai dinafara, aratand prin aceasta, cum zice si dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, ca este un intuneric greu.
Deci, cea dintai munca ce stapaneste iadul este intunericul acela negrait si neinchipuit.
A doua munca, dupa intuneric, este plangerea si scrasnirea dintilor. Atatea lacrimi se varsa in iad intr-o singura zi, ca, daca s-ar aduna pe fata pamantului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord pana la Polul Sud; are 18500 km latime si, la insulele Mariane, are 11 km adancime. Si numai in iad, intr-o singura zi, lacrimile ce se varsa acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atata plangere este in iad.
A treia munca este putoarea cea rea. Daca s-ar aduna toate putorile de pe fata pamantului la un loc n-ar face nici un miligram fata de putoarea care este acolo. Ca sa va dati seama ce putoare este in iad am sa va spun o istorioara.
Doi frati de la o mama s-au dus la manastire sa se faca calugari. Si unul s-a dus in manastire si a avut rabdare multa, smerenie multa, ascultare fara cartire si a ramas in manastire pana la moartea lui. Iar altul si-a pierdut rabdarea si a spus ca se duce in lume inapoi la tata si mama. Fratele cel care a ramas in manastire il sfatuia :
– Frate, nu te duce inapoi. Auzi ce spune Evanghelia : Nimeni, punand mana pe plug, sa nu mai priveasca inapoi. Deci, nu te duce, frate, in lume, pentru ca mare primejdie este sa lasi manastirea si sa te duci din nou in lume.
Iar el a zis :
– Nu, eu ma duc !
– Dar nu te temi de chinurile iadului ?
– Nu cred, frate, ca sunt chiar asa de grele muncile iadului, cum spune Sfanta Scriptura sau cum spun oamenii. Asa s-a scris in carti ca sa ne sperie.
Si s-a dus acasa si s-a casatorit si si-a facut de cap. Dar n-a trait mult, decat trei ani, si a murit. Auzind calugarul ca fratele sau, care s-a intors in lume, a murit, a inceput sa se roage cu foc lui Dumnezeu, zicand : „Doamne, arata-mi sa vad unde este fratele meu; in iad sau in rai !”.
Dupa o vreme destul de indelungata, intr-o noapte o umbra neagra a intrat in chilia lui. Si cand s-a uitat el bine la lumina lumanarii, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plangand si suspinand :
– Ma cunosti ? Eu sunt fratele tau.
Era negru ca un carbune. Doar dupa glas l-a cunoscut. Si atunci acesta, vazandu-l intr-o stare jalnica ca aceea, l-a intrebat :
– Frate, de unde vii ?
– Din iad, ca am lasat manastirea si m-am dus in lume si mi-am facut de cap; am murit in pacate si m-am dus pentru pacatele mele in muncile iadului.
Si atunci acesta a inceput sa-l intrebe :
– Mai, frate, stii ce-mi spuneai tu mie, ca muncile iadului nu-s asa grele, ci s-au scris asa numai sa sperie lumea si sa infricoseze pe oameni. Chiar asa de greu este in iad ?
– De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decat cum sunt scrise; si de ar avea tot codrul limba si toata iarba pamantului de ar vorbi, n-ar putea spune cat de greu este in iad !
Dar fratele se facea ca nu-l intelege.
– Frate, oare voi putea sa le incerc si eu putin, ca sa ma incredintez de adevar ?
– Nu poti auzi racnetele si tipetele si vaietele din iad, ca tot atunci mori.
– Dar, n-as putea macar sa pipai iadul ?
– Nu poti, ca acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare decat acesta si tot atunci te-ai topi, fiind in trup material.
– Nici nu pot sa vad ?
– Nu poti,ca mori de frica,vazand privelistea aceea groaznica si urgia maniei lui Dumnezeu din iad !
– Dar cum as putea eu sa incerc macar cat de putin muncile iadului ?
– Frate, tine minte. Ai putea mirosi oleaca din putoarea iadului !
Cum era imbracat cu haina, a scuturat maneca hainei putin si s-a facut nevazut. Si cand a scuturat maneca, atata putoare a iesit din maneca hainei lui, incat acela a cazut mort jos si trei zile nu a putut sa iasa din chilie. Greu de tot a deschis usa si s-a tarat afara din chilie si a iesit acea putoare din chilia lui, incat s-a imprastiat in toata manastirea.
Calugarii au parasit manastirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care iesea din chilia de unde a scuturat cel din iad maneca hainei lui. Dupa trei luni, acel miros greu a disparut. Calugarii cand s-au intors inapoi l-au gasit pe acela din chilia caruia iesise acea putoare si l-au intrebat :
– Ce a fost, frate, putoarea aceasta ? De unde a venit ?
Iar el a raspuns :
– Stiti, parintilor, eu am avut un frate bun in manastire, care s-a dus in lume si-a murit dupa trei ani casatorit. Eu m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este fratele meu.
Dupa multa rugaciune, intr-o noapte a venit la mine si l-am intrebat unde este. Afland ca este in iad, curios, l-am intrebat cat de greu este in iad, deoarece il stiam nepasator, zicand ca nu crede ca muncile iadului sunt chiar asa de grele, cum scrie in carti. Atunci el m-a incredintat ca nici nu poate spune limba de tarana cat de greu este in iad si ceea ce scrie in carti este foarte putin spus.
Ca sa vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, ca tot atunci mori; nici nu poti auzi ce este in iad ca mori, nici nu poti pipai; si mi-a dat sa miros oleaca din putoarea care este in iad. Atunci si-a scuturat maneca la haina si iata sunt trei luni de zile de cand putoarea aceasta stapaneste manastirea noastra si ati fugit; si de-abia acum se poate veni, inapoi. Si a incredintat tot soborul manastirii cat de mare putoare este in iad. Aceasta este a treia pedeapsa a iadului.
A patra munca in iad este foamea si setea. Ati auzit ce spune proorocul Isaia : Vor flamanzi precum cainii si vor urla si se vor jeli, si nimeni nu va potoli foamea lor. Si Mantuitorul ne arata in Sfanta Evanghelie, in pilda cu bogatul si cu Lazar : Parinte Avraame, trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului sau in apa, sa vie sa-mi racoreasca limba, ca rau ma chinuiesc in vapaia aceasta.
Ai auzit ce-i acolo ? Un deget inmuiat in apa, cat de mare pret are ! Si noua aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri si cutare. Vai de noi ca nu cugetam deloc la ceea ce ne asteapta. Foamea si setea sunt a patra munca.
A cincea munca a iadului este tartarul, gheata. Tartarul este un iezer fara fund, plin de gheata si foarte rece. Aceasta este ” scrasnirea dintilor „, de care vorbeste dumnezeiasca Scriptura, adica gerul acela nesuferit de care nu-si poate inchipui nimeni.
A sasea munca este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mananca trupurile oamenilor si sufletele lor in vecii vecilor, si niciodata oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc si serpi de foc care inoata prin vapaile iadului, cum inoata pestii prin apa la noi si nu se vatama. Si ii prind pe cei pacatosi si-i sug si-i inteapa si-i mananca in vecii vecilor, impreuna cu viermii cei neadormiti. Asta e munca a cincea.
A saptea munca este gheena, adica focul cel nestins, care este cea mai grea din toate. Focul cel negru care arde in vecii vecilor cu intuneric. De acela se tem si dracii. Ca ei se rugau Mantuitorului, cand facea minuni pe malul Marii Galileii, cand a scos demonii din cei doi indraciti : Te stim pe Tine cine esti, Fiul Celui Preainalt; Te rugam nu ne trimite pe noi in gheena ! Acolo ii trimitea, ca El avea putere. Si dracii se tem de gheena, de care spune Mantuitorul in Evanghelie : Unde focul lor nu se stinge. Dar nu este foc de acela ca al nostru, care se face ca sa dea lumina; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar da lumina; acela, insa, este foc negru ca pacura si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Asa spune fericitul Ieronim. Cat de mare este focul unde se topeste otelul, totusi este neinchipuit de slab fata de focul iadului, ca si cum ar fi zugravit pe pereti. Ai vedea un foc zugravit pe perete cu vopsea si nu te frigi. Asa este de slab focul acesta fata de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem : ” Ca nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta „. Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia maniei Domnului negraita, catre cei pacatosi. Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsa, care nu are fund in veacul veacului, arde si pe toate duhurile cele rele si le chinuieste in vecii vecilor. De aceea spune dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur : ” Nimenea din oamenii care isi aduc amninte de gheena, nu vor ajunge in gheena „. Ca cine cugeta la iad scapa de iad. Cine isi aduce aminte de gheena, scapa. Ca nu exista om care-si aduce aminte de gheena, care este atata de groaznica munca, sa ajunga in gheena. Fiindca indata ce isi aduce aminte de gheena el se fereste de pacat si incepe a lucra fapta buna, se marturiseste, pune inceput bun, isi face canonul si isi indreapta viata sa. Este ca acela de care se spune in Biblie : ” Ca nu mai este fapta ta ca ieri si ca alaltaieri; poate sa fie omul pana azi un drac si maine se face inger luminat „. Numai sa-si aduca aminte de iad si de gheena; ca daca uita iadul ajunge in iad, iar daca nu uita iadul nu ajunge acolo.
Iata am sa va spun despre gheena si despre vesnicia iadului printr-o minune care se gaseste scrisa intr-o carte veche. In Sfantul Munte al Atonului traia un calugar cu numele Andrei. Si acesta ducea o viata sfanta, in feciorie, asceza, post, rugaciune si priveghere; in meditatii sfinte si in cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a imbolnavit cand era aproape de treizeci de ani si a zacut unsprezece ani si nu mai murea.
Atunci, dupa dreptate, acest calugar cu numele Andrei si-a pus intrebarea : ” De ce sufar eu ?” Pentru ca nu se stia cu pacate asa de grele ca sa sufere pe pamant atat de groaznica boala. Si a inceput saracul, ca tot omul care nu poate rabda, sa se roage asa lui Dumnezeu :
” Doamne, cer de la Tine un singur lucru si anume : sau sa mor sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda ! Mi-au ramas numai oasele si pielea !”
Rugandu-se el asa, intr-una din nopti, a stralucit o lumina uimitoare in chilia lui. El s-a temut sa nu fie de la draci, caci si diavolul se face in chipul lui Hristos, in chip de inger, in chip de sfant ce straluceste ca soarele si poate sa te insele. Este ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel : Nu-i de mirare ca insusi satana se preface in chip de inger de lumina si slujitor al dreptatii. Adica, dracii se prefac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci s-a temut calugarul si a inceput sa faca cruce. Si indata a vazut ca intra pe usa lui un tanar foarte frumos la chip, foarte minunat, cu un toiag de aur in mana, cu o cununa de aur pe cap si o cruce de aur pe frunte si i-a zis :
– Nu te teme, parinte, nu-s diavol. Eu sunt ingerul pazitor al vietii tale si m-a trimis Dumnezeu sa-ti spun un lucru. Eu totdeaunua sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftarile, toate durerile, toate necazurile tale eu le stiu. Ca tu dormi, eu nu dorm niciodata; tu mananci, eu nu mananc; tu bei, eu nu beau. Adu-ti aminte ce spune psalmistul Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-l va izbavi pe el; si … nici sa dormiteze cel ce te pazeste.
Deci, parinte, eu stiu necazurile tale. Dar iata tu ai inceput sa te rogi lui Dumnezeu asa de la o vreme : ” Doamne, sau sa mor, sau sa ma fac sanatos, ca nu mai pot rabda !” Si Dumnezeu m-a trimis sa-ti spun tie doua lucruri :
– Care ?
– Iata ce spune Dumnezeu prin mine : ” Vrei sa mai rabzi boala un an pe pamant sau sa stai trei ceasuri in iad ?”
Dar el cand a auzit a zis :
– Doamne, ingerul Domnului, tu care stii necazurile mele, sa mai zac eu un an pe pamant ? Nu stii ca o noapte imi pare un an si ca toate bolile mai cu seama noaptea sunt grele ? Deci cum am sa mai rabd eu un an aceasta groaznica boala ? Si pentru ce rabd eu ? Ca eu stiu ca om, ca m-am silit, de cand am venit aici in Sfantul Munte, sa fac voia lui Dumnezeu.
Si a zis ingerul Domnului :
– Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt in iad si Dumnezeu te-a gasit pe tine si voieste prin osteneala si suferinta ta sa scoata din neamul tau, pana la al noualea neam din iad. Ca asa se intampla daca un calugar bun isi face datoria, multi din neamul lui se mantuiesc prin el.
Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia ? Dumnezeu rasplateste pacatele parintilor asupra copiilor pana la al patrulea neam. Deci, tu suferi pentru stramosii tai. Dar daca vrei sa iesi si tu din iad si ei, sa mai zaci un an pe pamant sau trei ceasuri in iad. Dar ia seama ce spui, i-a zis ingerul, ca in clipa aceasta ti-am si luat sufletul !
A stat el si s-a gandit.
– Gandeste-te bine ! i-a spus ingerul.
– Trei ceasuri in iad !
Cand a zis aceste cuvinte, i-a si luat sufletul. Si unde l-a dus ? L-a dus in gheena, de care v-am amintit mai inainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem si dracii.
Si cand l-a dus acolo si l-a bagat in focul cel negru si de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de intunericul ce domnea pretutindeni si a inceput a racni si a geme de durere, caci balaurii cei de foc au inceput sa-l muste si sa-l chinuiasca; el, de cand s-a vazut acolo si a vazut atata deznadejde si atata strigat si atata durere si atata spaima si atata foc, a inceput sa strige cat putea ” Doamne, miluieste-ma ! Doamne, iarta-ma ! ”
Dupa trei minute o lumina a despicat intunericul si a aparut ingerul Domnului. Cand l-a vazut, a inceput a bate din palme si a striga asa :
– Vi mie ! Vai mie ! Vai mie ! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut !
– Ce n-ai crezut, parinte, Andrei ?
– N-am crezut ca un inger al Domnului poate sa minta !
– Cum se poate una ca asta, ca sa spun eu minciuni ? Eu nu sunt un om pacatos, eu nu sunt un duh rau, diavol. Eu nu pot face pacat, eu nu pot minti. Cum pot eu sa mint, daca sunt raza de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintai ? Cum as putea eu sa spun minciuni ?
– Dar cum ne-a fost vorba in chilie la mine ?
– Cum ?
– N-a fost vorba ca ma vei scoate de aici dupa trei ceasuri ? Iata au trecut mai mult de trei sute de ani de cand ma chinuiesc aici !
Ingerul i-a spus :
– Adevarul este Hristos. De-abia a trecut o ora si mai ai inca doua ore de stat.
– Doua ore ? a strigat monahul cu groaza. Este oare cu putinta sa fi trecut numai o ora pana acum ?
– Eu am venit sa vad daca poti rabda.
Atunci a zis calugarul Andrei :
– Doamne, daca acesta este adevarul, ca de-abia a trecut un ceas de cand ma chinuiesc aici in iad, du-ma inapoi in trupul meu cel ranit si bolnav si sa sufar acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar pana la ziua venirii lui Hristos, numai sa nu mai stau o clipa aici in focul cel nestins !
Si indata, cu iuteala gandului, l-a luat ingerul si l-a dus inapoi in trup.
Cine a stiut ca a fost mort un ceas ? Cand a inviat, a inceput a striga :
– Miluiti-ma ! Miluiti-ma !
Si a venit calugarul care il ingrijea si a intrebat :
– Ce este, parinte ? De ce strigi ?
– Sa se adune tot soborul manastirii.
Erau trei sute de calugari acolo. Si l-au pus intr-un cerdac inalt si le-a spus la toti minnunea care s-a petrecut cu el; ca el a stat un ceas in iad si i s-au parut mi mult de trei sute de ani. Atata de greu a trecut timpul. Sa ne fereasca mila si indurarea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului pe toti cati sunt aici sa nu ingaduie Dumnezeu vreunul sa incerce durerile si chinurile iadului in vreun fel. Si toti, cu darul Mantuitorului si cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfantului Ioan Botezatorul si a tuturor sfintilor sa ne mantuim, sa ne usuram inainte de a ne duce din lumea aceasta si sa ne intalnim cu totii in veacul viitor la bucuria cea vesnica.
Munca a opta din iad este deznadejdea. Acolo toata lumea este deznadajduita de mila lui Dumnezeu, aducandu-si aminte de cuvantul Evangheliei, ca s-a inchis usa si ca pocainta in iad nu mai este.
Munca a noua din iad este vesnicia, care stapaneste atatea miliarde si miliarde de suflete. Nu mai exista acolo o limita, ca adica are sa rabde omul o mie de ani asu o suta de mii de ani, ci in vecii vecilor. Dar ca sa le descrie cineva cate una singura, nimeni nu poate spune, numai una cat ii de grea, ca este imposibil a descrie limba de tarana.
Cine poate spune macar una din munci cata suferinta aduce firii omenesti. Ca dreptii dupa sfarsit primesc cele patru insusiri ale trupului si pacatosii primesc si ei una : a nemuririi. Primesc trupuri nemuritoare, ca sa arda in vecii vecilor si sa nu se mistuie; sa se chinuiasca in vecii vecilor si sa nu scape; sa inseteze in vecii vecilor si sa nu aiba apa; sa le fie foame in vecii vecilor si sa nu aiba mancare. Nemurirea o au de la judecata inainte, cum spune Hristos, spre a se chinui in vecii vecilor. Amin.

Cele patru legi dupa care va judeca Hristos lumea

Am zis cateva cuvinte despre moarte. Acum voi zice cateva cuvinte si despre constiinta, ca cine isi pazeste constiinta sa curata, negresit moartea il gaseste fericit si pregatit. Constiinta este judecatorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu inlauntrul nostru.
Constiinta nu poate fi reflexia materiei in veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu in om si ea pururea il mustra, cand greseste : ” Omule, de ce ai facut asta ?”
Aceasta lege a firii o au si chinezii, o au si crestinii, o au si budistii si brahmanii si mahomedanii. Este legea cea dintai pe care a pus-o Dumnezeu in inima omului de la creatie, dupa care s-a condus lumea pana la Legea cea scrisa. M-a intrebat un avocat necredincios :
– Parinte, eu nu ma impac cu judecata de apoi !
– Dar de ce nu te impaci, frate ? Cum asa ?
– Cum, parinte, o sa ma judece Hristos, daca eu as fi chinez sau de alt neam, care n-am auzit niciodata de Hristos ? Ei de acolo nu au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepseste cu nedreptate ? El este drept. Cum o sa ma judece si o sa ma pedepseasca,daca eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos ?
– Stai oleaca ! Dumneata stii sa invartesti actele acolo, sa faci procese verbale sau ce faci dumneata. Scriptura insa nu o cunosti. Esti un rationalist, desfaci firul in 40 si te prapadesti cu totul, umbland dupa capul tau.
Patru legi sunt dupa care Dumnezeu va judeca tot pamantul. Nu una, ci patru. Si nimeni nu poate scapa de urgia si dreptatea lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie crestin, fie mahomedan, fie evreu, pentru ca Dumnezeu este drept, cum zice Apostolul : Dumnezeu este drept si tot omul mincinos. Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toti sa-i judece dupa dreptate. Auzi ? Patru legi.
Legea cea dintai este legea firii sau legea constiintei. Prin aceasta lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, cand a omorat pe fratele sau Abel. Ca auzi ce spune Scriptura : ” Atat era mustrat de constiinta ca a cazut in deznadejde si a strigat asa : Mai mare este greseala mea, decat a mi se ierta mie „.
A cazut in deznadejde, ca a ucis pe fratele sau Abel, pastorul; ca Dumnezeu i-a primit aceluia jertfa si el l-a zavistuit si, iesind la camp, l-a omorat. Legea constiintei ii spunea : ” Ce-ai facut ? Ai omorat pe fratele tau !” Aude pe Dumnezeu :
– Cain, unde-i fratele tau ?
Dar el, in loc sa zica : ” Doamne, am gresit „, a zis :
– Dar ce, eu am a pazi pe fratele meu ?
Si i-a zis Dumnezeu :
– Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Pentru ca ai facut aceasta cu toate pedepsele te voi pedepsi pe tine si cine te va omori pe tine de saptezeci de ori cate sapte se va pedepsi …
Si a trait Cain peste o mie de ani, cum scrie in Hronograful lui Chedrin, si nimeni nu-l omora, ca se temea de pedeapsa care era pusa de Dumnezeu asupra lui. Care au fost cele sapte pedepse ale lui Cain, pentru ca a ucis pe fratele sau, Abel ?
Mai intai a fost deznadejdea, apoi tremurarea, apoi plansul, ca plangea gemand pe pamant, apoi frica,caci fugea dintr-un loc in altul,de teama ca-l vede Dumnezeu;apoi blestemarea pamantului sa nu-i dea roadele sale si celelalte, cum scrie in Sfanta Scriptura la Facere, capitolul IV. Orice om de pe pamant, cand face rau, este mustrat de constiinta sa, care ii spune : ” De ce ai facut rau ?” Aceasta este legea cea dintai data de Dumnezeu omului, numita si legea constiintei sau legea firii.
A doua lege care sta in fata noastra vesnic, cum arata Sfantul Grigorie de Nissa si care, ca o trambita din inaltul cerului rasuna pururea si ne arata pe Dumnezeu, este legea zidirii. Cine a facut cerul, pamantul si toate cate sunt ? Luna, ierburile, florile, pestii, marile, raurile, pietrele, copacii, muntii, toate vietuitoarele de pe uscat, din apa si din aer. Cine le-a facut, fratilor ? Cine a facut ceasul u niversului care merge cu atata precizie si uimire, incat nimeni nu-l poate imita ? Nimeni altul decat Bunul Dumnezeu ! Centrul de indrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus randuiala in toate.
Aceasta lege a zidirilor este ceea ce spune proorocul David : Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum ? Prin asezarea lor sferica si prin imensa lor departare; prin spatiul interstelar, care are miliarde de ani calatoria luminii, prin miscarea astrilor ceresti, a sistemului solar si a planetelor cu atata masura si precizie, incat uimeste mintea celor mai mari astronomi din lume. Ce-a zis Isac Newton, marele fizician englez, care treizeci de ani a fost ateu si la urma cand a descoperit ” Legea atractiei universale ” si a vazut ca fiecare planeta o atrage pe cea mai mica si nu o lasa sa se departeze, nici sa se sfarame sau sa mearga in neregula in lumea astrelor ceresti. A pus aparatele pe masa si a zis : Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !
Vezi ? El, afland stiinta din afara, a venit la frica de Dumnezeu, cunoscand minunile ce;e mari din lumea astrelor. Ce-a zis Kepler, Isac Newton si ceilalti, de care nu imi ajunge vremea sa-i amintesc, cand s-au convertit, vazand ei zidirea lui Dumnezeu ca nu-i singura, ca are un centru de indrumare si o precizie, care uimeste toata mintea ? Din secretele naturii inca nu s-a scos nici unu la miliard. Ca intelepciunea lui Dumnezeu n-are margini si nici nu va avea in veacul veacului, pentru ca nemarginita este intelepciunea Creatorului.
Deci, a doua lege care ne sta tuturor in fata este Legea zidirilor sau a creatiei. Ca prin contemplatia naturala in duh, noi ne suim de la ratiunile lucrurilor, la Ziditorul lor. Daca vezi corabia, trebuie sa te gandesti ca a fost un mester care a facut-o; daca vezi o haina buna pe un om, trebuie sa stii ca bun a fost si croitorul. Daca vezi un palat, o cladire arhitectonica frumoasa, sa stii ca a fost un arhitect destept. Daca vezi un ceas, negresit este un ceasornicar priceput care l-a facut. Deci, toate acestea ne arata ca este un Facator si, daca este, trebuie sa ne temem si sa ascultam de El, ca sa nu ne pedepseasca dupa dreptate.
A treia lege este Legea scrisa, data de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adica cele zece porunci si tot Vechiul Testament, dupa care va fi judecat poporul ales, adica evreii.
A patra si ultima lege este Legea Darului, Legea Desavarsirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adica Sfanta Evanghelie. Dupa aceasta lege dumnezeiasca vor fi judecati toti crestinii, botezati in numele Preasfintei Treimi.
Cea dintai a fost legea firii, care ramane generala pentru toate popoarele pana la sfarsitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel cu cea dintai. Dupa cea dintai si a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii, afara de crestini si de evrei. Dupa Legea scrisa, adica dupa Vechiul Testament se vor judeca evreii. Iar dupa Legea Darului si dupa Evanghelie vom fi judecati noi crestinii, fiindca legea noastra este mai desavarsita decat toate celelalte legi. Iar daca o calcam, mai mare pacat avem si mai mare munca vom avea decat ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Asadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Sa nu ne inselam, fratilor, si sa zicem ca Dumnezeu nu stie ce face fiecare. Nici nu vei putea sa spui ca nu ai pacat, pentru ca n-ai stiut, ca ai fost chinez sau turc sau ateu. Pagan daca ai fost, dar constiinta ai avut si dupa acea lege te va judeca. Zidirea ai vazut-o. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea cine a facut cerul, soarele, pamantul si toate, ca dupa aceea sa te gandesti si sa te temi de Dumnezeu, care a facut toate ? Amin.

Judecata de apoi

La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. Atunci cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, va pune pe pacatosi de-a stanga Sa si pe drepti de-a dreapta Sa si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Dar sa stiti ca judecata universala a lumii va fi anuntata mai intai prin aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer. Ca zice: Si vor vedea pe norii cerului semnul Fiului Omului, adica Crucea Mantuitorului, Care va veni pe nori si va straluci mult mai tare decat soarele. Cand vor vedea Sfanta Cruce toate popoarele pagane, si cei ce nu o cinstesc, ca vine inaintea Imparatului Hristos pe norii cerului, ca o aduc ingerii si va lumina toate popoarele, atunci, cum zice Evanghelistul Matei : Vor plange toate pooparele lumii. Atunci vor cunoaste al cui semn este semnul Crucii, Cine vine dupa el, Cine a avut Cruce si Cine S-a rastignit pe ea, adica Hristos Mantuitorul lumii. Era obicei la romani si la egipteni, cand avea sa vina imparatul intr-o cetate, sa-i aduca sceptrul inainte. deci, mergea toiagul imparatesc de aur, pe care il duceau niste slugi si ziceau : ” Vine in urma Imparatul !” Asa vor aduce ingerii Sfanta Cruce pe norii cerului, inainte de a veni judecata lumii. Si cand vor vedea ca straluceste Crucea, toate marginile lumii, toate popoarele pagane care au hulit Crucea si cei ce au fost crestini si au injurat-o si nu s-au pocait si toate sectele ce s-au lepadat de Cruce, in mare frica si cutremur vor fi, stiind ca in urma Crucii vine Acela, care S-a rastignit pe dansa si Care a avut-o ca arma cu care a daramat iadul. Dupa aratarea Sfintei Cruci, alt semn al judecatii este trambita, glasul trambitei de apoi. Dar fac intrebare unii din sfinti : ” Oare o trambita va fi ?” Ca apostolul zice ca toti ne vom schimba la glasul trambitei de apoi, intr-o clipeala a ochilor. Iar Evanghelia spune asa : Cand va trimite Dumnezeu pe ingerii Sai cu trambite. Oare o trambita va fi ? Nu. Cand auzi glasul trambitei, este glasul lui Hristos. Iar cand auzi ca va trimite pe ingerii Sai cu trambite, aceste trambite vor fi purtate de milioane de ingeri. Care ingeri vor veni cu trambitele acestea ? Ne arata Sfantul Grigorie Teologul, si anume : ceata incepatoriilor sau a capeteniilor. Acestia sunt care pazesca cum hotarele imparatiilor lumii. Fiindca fiecare tara are ingerul sau, fiecare oras are ingerul sau, fiecare sat are ingerul sau, fiecare regiune are ingerul sau, cum arata dumnezeiestii Parinti. Acesti ingeri care pazesc satele, orasele, tinuturile si tarile sunt ingerii din ceata incepatoriilor. Cea mai de jos este ceata ingerilor, a doua este ceata arhanghelilor si a treia este ceata capeteniilor sau a incepatoriilor.
Aceasta misiune o au ei. Dupa cum stapaniile ocarmuiesc vazduhurile si vanturile, accestia pazesc hotarele limbilor. Este ceea ce a spus marele Prooroc Moise : Si au pus hotarele tarilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu. Dar nu numai fiecare tara si oras si sat are ingerul ei, ci si fiecare om are cate un inger pazitor de la dumnezeiescul Botez.
Aceasta este cinstirea cea mare a crestinismului ! Popoarele pagane de-abia, au cate un inger pazitor la fiecare sat si oras, iar la crestinii ortodocsi, fiecare are ingerul sau pazitor. Ce vor face acesti ingeri la judecata ? Vor suna cu trambite de aur. Si auzi ce spune Sfantul Grigore Teologul in ” Cuvant la Judecata de apoi „, cat de puternice vor fi aceste trambite : ” Ce trambite, zice, vor fi acelea care vor spinteca vazduhurile, vor desparti stihiile, vor deschide mormintele, vor sfarama portile iadului, vor deschide deasupra portile cerului ? Atata cutremur va fi,incat se va clatina pamantul ca o frunza, cand vor incepe aceste trambite. Toate popoarele vor fi atunci in mare spaima si, de-ar putea sa mai moara atunci, ar muri de mii de ori de glasul cel jalnic al trambitelor. Si cand vor suna aceste trambite, ganditi-va, se vor deschide mormintele de la inceputul zidirii lumii, de cand a murit primul om, pana astazi; si la glasul acestor trambite Duhul Sfant va veni sa invie pe toti oamenii de la inceputul zidirii lumii.
Corpul omului este facut din cele patru stihii : din pamant, din apa, din aer si din foc. La Judecata de apoi, intr-o clipeala a ochilor se vor preface trupurile noastre inapoi in aceste patru elemente din care au fost facute, cat am trai pe pamant. Aceste trambite, cand vor suna si vor scula toate popoarele de la zidirea lumii pe pamant si toti oamenii vor fi rapiti in vazduh, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel si vor sta intru intampinarea Domnului, ca pamantul nu-i va incapea, de-ar fi cat furnicile de mici. De aceea vor sta in vazduh, iar tronul judecatii va sta deasupra Vaii Plangerii. Care ati fost la Ierusalim, stiti ca Valea Ghetsimani este la rasarit de Ierusalim, numita si Valea Plangerii sau Valea lui Iosafat, pe unde curge paraul cedrilor. Deasupra aceleiasi vai si a Muntelui Eleon va sta, in vazduh, tronul Mantuitorului, iar vazduhul si tot pamantul va fi plin de ingeri si de oameni inviati, de sufletele dreptilor adunati la infricosata Judecata. Atunci cand vor suna trambitele acestea, nu vor avea putere sa sune numai in jos, ci si in sus. Odata cu deschiderea iadului, odata cu deschiderea cerurilor, va chema nu numai sufletele oamenilor la judecata, ci si pe toti diavolii care nu au numar, toate duhurile le va scoate din iad si ii va chema la judecata sa dea seama de ce nu s-au supus poruncii Ziditorului si de ce au inselat lumea atatea mii de ani si au indemnat pe oameni sa faca rau. Atunci se va implini ceea ce spune proorocul David : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos, ca sa aleaga pe poporul Sau. Cand auzi ca va chema cerul, inseamna toate puterile ingeresti, toti ingerii din cer se vor cobori la glasul trambitelor. Si cand auzi ca va chema pamantul de jos, inseamna toti oamenii care sunt pe pamant si toate duhurile din iad vor fi chemate in vazduh sa dea seama de rautatea lor. Ca zice : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos. Pentru ce ? Ca sa aleaga pe poporul Sau. Atunci va desparti, cum spune Evanghelia, pe cei drepti de cei pacatosi, precum desparte pastorul oile de capre; si vor merge cei ce au facut cele bune in viata vesnica, iar cei ce au facut cele rele, intru munca si osanda vesnica. Dar, fratii mei, cand va suna trambita judecatii si milioane de trambite vor invia pe toti oamenii, oare asa o sa inviem si noi, cum suntem acum si cum murim ? Cutare om sau cutare femeie asa va invia ?
Doamne fereste ! La judecata nu este varsta si nu este materie care o poti vedea, ci toti vor invia la varsta de treizeci de ani. Nu mai este copil si batran, ci varsta pe care a avut-o Mantuitorul la botez. Toti vor fi de treizeci de ani. Afara de asta, sa stiti, cand vor invia miliardele si miliardele de oameni,fiecare trup va straluci dupa cum i-au fost faptele. Iata, nici sufletele nu vor fi exact unul ca celalalt, ci dupa faptele lor. Cei ce vor fi pacatosi, vor avea trupuri intunecate; cei care vor fi mai pacatosi, vor avea trupuri si mai intunecate si altii vor fi ca diavolii de intunecati.
Iar cei buni vor fi albi, si altii foarte albi si luminosi. Ca zice Sfantul Efrem Sirul : ” Dupa asezarea cea din afara, la judecata se vor cunoaste faptele omului „.
Si nu numai atat. Cand vor intampina pe Domnul in vazduh, cei pacatosi si foarte rai nu vor merge in vazduh, ci vor ramane pe pamant. Iar cei drepti, dupa masura dreptatii, au sa se ridice de la pamant. Unii au sa fie de un metru de la pamant, altii, de o suta de metri; altii, de o mie; altii, in nori, dupa fapte.
De aici are sa se cunoasca dreptatea lui Dumnezeu. Te-a tras pamantul ? Ai slujit pamantului in lumea asta si faptelor pamantesti ? De aceea stai pe pamant, ca de acolo mergi in iad !Iar cei drepti, de s-au ridicat o palma de la pamant, in vecii vecilor tot in sus vor merge. Merge-vor din putere in putere, cum ati auzit ca spune Proorocul david, din slava in slava spre Dumnezeu, Care n-are margini. Ca acestia s-au invrednicit sa zboare de la pamant. Iar cei ce-au ramas pe pamant merg cu diavolii in jos, unde vor fi osanditi. Asa va fi la judecata !
Trupurile pe care le vom primi la inviere nu mai au moarte, iar trupurile pacatosilor vor arde in vecii vecilor si nu se vor topi, caci nu mai sunt trupuri materiale ca acestea care se frig de o lumanare si de un chibrit. Ce fel de trupuri vom primi la Judecata, auzim pe Sfantul Apostol Pavel, ca zice : Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere. Trupul pe care il primesc dreptii dupa Judecata stiti cata putere are ? Poate clatina lumea toata ca pe un mar; poate muta muntii din loc, poate birui toate ostirile lumii numai cu amenintarea. Atata putere au sa aiba dreptii. Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere.
Si iarasi zice Apostolul, a doua insusire : Seamana-se-va intru necinste, scula-se-va intru slava. Ce semanam in mormant ? Viermi, putoare, mancare viermilor, tarana … Du-te la un mort, dupa ce l-ai ingropat, pe cel mai iubit al tau, ca miroase mai urat decat toata murdaria lumii, la cateva zile. Ti-i greata, fugi de dansul! Oare asa o sa se scoale la inviere ? Cei pacatosi se vor scula tot cu trupuri nestricacioase, dar intunecate si urate, care vor arata faptele lor; iar cei drepti, nu asa.
Se seamana intru necinste pe pamant, pentru ca dupa trup suntem mancarea viermilor si tarana si putoare. Dar maine, mai mult : Scula-se-va intru slava. Trupurile dreptilor vor fi mult mai stralucitoare decat soarele, cum spune Mantuitorul. Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui Meu.
Ia inchipuiti-va acum, daca ar fi la amiaza si ai vedea soarele pe cer, si ai mai vedea un soare, si ai mai vedea o suta de sori, si ai mai vedea o mie de sori, atunci de groaza n-ai sti unde sa te duci. Mori de frica ! Dar cand vor veni milioane de drepti si vor straluci mai tare decat soarele, ce lumina va fi atunci ? Ce spaima, ce minune mare va inconjura tot pamantul, cand vor vedea atata slava a dreptilor care va veni ?
Asa vor veni dreptii la Judecata, cu slava mai mare decat soarele. Intre acestia, cel mai mult vor straluci sfintii din cer : Apostolii, Proorocii, Mucenicii, Cuviosii; toti calugarii, care au dus viata ingereasca pe pamant; pastorii de suflete, care au pastorit bine turma lui Hristos; cei ce au postit si s-au rugat cu inima curata; mamele cu copii, pe care i-au crescut in frica de Dumnezeu; copiii nevinovati, cei ce s-au nevoit in feciorie si curatenie, cei care au fost milostivi, smeriti si blanzi cu inima si toti cei ce au iubit pe Hristos si Biserica Lui si au trait cu sfintenie intru dreapta credinta.
Si iarasi zice marele Apostol Pavel : Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc. Nu se mai scoala trupul acesta de tarana asa. Trupurile duhovnicesti stiti cata putere au ? Stiti cata subtiratate au ? Cum arata marele Vasile si fericitul Ieronim si dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur. Trupurile duhovnicesti sunt ca trupurile ingeresti, nemuritoare, luminoase si pot sa mearga mai repede ca razele fulgerelor.
Asa va fi si sufletul noastru, dupa ce iese din trup. Ca zice proorocul Iezechiel : Alerga-vor, Doamne, in graba sufletele dreptilor si mai repede ca razele fulgerelor se vor intoarce la Tine. Credeti ca sufletul, dupa ce iese din trup, merge asa cum mergem noi ? Mai repede ca fulgerul merge, ca tot asa de repede merge si ingerul. Poate inconjura lumea, cat ai clipi din ochi.
Asa, trupurile duhovnicesti cum arata dumnezeiestii Parinti, ca fulgerul se vor purta. Intr-o clipeala de ochi trupurile duhovnicesti ale dreptilor se pogoara in iad sau se suie la cer, se duc la marginea lumii si nimeni nu-i mai poate opri, atat de subtiri sunt si atata putere de alergare au.
Auzi ce spune iarasi Sfantul Apostol Pavel : seamana-se intru stricaciune. Aceasta este a patra insusire a trupului inviat; scula-se-va intru nestricaciune. Pai, nu se seamana intru stricaciune, cand se zamisleste omul in pacat ? Apoi, nu vezi ca se strica mortul inca de pe pamant, daca nu-l ingropi repede ? Si apoi, in groapa trupul nu se face tarana si putoare ? Dar, dupa inviere, scula-se-va intru nestricaciune, zice marele Apostol Pavel. Trupurile dreptilor, dupa inviere, au insusiri ingeresti. Nu mai mor, nu imbatarnesc, nu au dureri, nu le trebuie mancare, nu se pot taia de sabie, nu se ard de foc, nu se imbolnavesc, nu se mai pot tine de lacate, trec prin usile incuiate, cum a trecut Mantuitorul dupa Inviere. Aceste trupuri stricacioase, devin nestricacioase prin inviere.
Acestea sunt cele patru insusiri ale trupurilor mortilor dupa inviere, cand va suna trambita judecatii de apoi si de trei ori fericit este acela, care se va invrednici de insusirile acestea, ca sa fie drept inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca aceste daruri, adica : nestricaciunea, cinstea, puterea duhovniceasca si slava.
Ingerii din cer care pazesc stihiile si care vor suna din trambite la Judecata de apoi sunt ingeri pazitori, care-l pazesc pe om de la dumnezeiescul Botez si pana la moartea lui.
De aceea, sunteti datori totdeauna, cand va rugati lui Dumnezeu seara si dimineata, pe langa alte rugaciuni, sa faceti si cateva inchinaciuni sau metanii catre ingerul pazitor si sa ziceti asa :
„Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine, pacatosul”.
Rugati-va la ingerul pazitor, caci el calatoreste cu noi toata viata, de la Botez pana la moarte, si insoteste sufletul prin vamile vazduhului patruzeci de zile, pana la judecata particulara, iar in vremea de apoi mijloceste mila pentru sufletul pe care l-a pazit. Amin.

Reclame