Legea referendumului a fost declarată constituțională

stiripesurse.ro: Curtea Constituţională a României a decis marţi că sunt constituţionale modificările aduse legii privind organizarea referendumului, după ce a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, au precizat pentru AGERPRES surse din CCR.
Pe 18 mai, șeful statului a trimis la Curtea Constituţională, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, unul dintre articolele criticate fiind cel legat de data când este organizat. ”Distinct de considerentele din deciziile Curţii Constituţionale şi având în vedere conţinutul normativ al legii deduse controlului de constituţionalitate, chiar dacă aparent Parlamentul s-a plasat în limitele constituţionale atunci când a decis ca toate referendumurile de revizuire a Constituţiei să aibă loc în ultima duminică a intervalului de 30 de zile prevăzut de art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală, considerăm că această soluţie legislativă este limitativă şi lipsită de predictibilitate, plecând chiar de la premisa reţinută de Curtea Constituţională în Decizia nr. 47/2018, anume că „nimic nu împiedică Parlamentul, ca în funcţie de circumstanţele concrete, să adopte o lege prin care să stabilească o altă dată pentru organizarea referendumului cuprinsă în intervalul de 30 de zile amintit”, se arată în sesizarea trimisă de Klaus Iohannis la CCR.

Totodată, stabilirea obiectului referendumului de revizuire a Constituţiei prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neclară şi contravine regulilor constituţionale referitoare la revizuirea Legii fundamentale, se arată în sesizare.

„Distinct de aceste considerente ale Curţii Constituţionale considerăm că obiectul generic şi abstract al referendumului pentru revizuirea Constituţiei este deja determinat nu doar prin legea criticată, ci chiar prin Constituţie, în art. 151, acolo unde se precizează că „revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum”. De altfel, şi literal şi gramatical şi logico-juridic, obiectul unui referendum intitulat pentru revizuirea Constituţiei nu poate fi altul decât revizuirea Legii fundamentale. Numai că nu la acest obiect generic şi abstract, identificat în mai multe acte normative, face referire textul legii criticate, ci la obiectul concret al fiecărui referendum în parte, anume la modificările ce se intenţionează a fi aduse Legii fundamentale cu prilejul fiecărei revizuiri şi care necesită validarea prin referendum chiar dacă au fost adoptate de Parlament”, precizează textul sesizării.

Un alt punct arată că dacă sintagma „care procedează potrivit legii” se corelează cu fraza următoare din acelaşi articol, care limitează competenţa de control a Curţii Constituţionale doar la prevederile art. 152 din Constituţie, intitulat „Limitele revizuirii”, „ar rezulta o viziune contrară Constituţiei în privinţa rolului jurisdicţiei constituţionale, căci ar limita controlul său doar la aspectele de fond ale revizuirii. Dacă sintagma „care procedează potrivit legii” din teza întâi a art. 6 alin. (3) se corelează cu Legea nr. 47/1992, ar rezulta o viziune conformă cu Constituţia în privinţa obligaţiilor jurisdicţiei constituţionale, căci ar permite acesteia să îşi exercite controlul din oficiu în mod plenar, adică şi cu privire la aspectele de fond şi cu privire la cele de formă, lipsind referirea la exclusiv „limitele revizuirii” prevăzute de art. 152 din Constituţie”.

Reclame

Istoricul Vasile Lechințan îi scrie președintelui Iohannis despre masivele retrocedări ilegale din Ardeal către Arhiepiscopia papistasă de Alba Iulia, „producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei”

activenews.ro: Instituții administrative și juridice ale statului român au „retrocedat” imobile de o valoare inestimabilă Arhiepisopiei papistase de Alba Iulia, deși aceasta din urmă nu era în drept, scrie istoricul Vasile Lechințan într-un memoriu adresat Președintelui României.
Istoricul arată cum Arhiepiscopia  papistasă de Alba Iulia a cerut să-i fie retrocedate bunuri pe care nu a fost niciodată proprietar, ele fiind doar administrate o perioadă de către respectiva instituție. Este vorba de palate, internate ale unor gimnazii și școli, clădiri, etc.

„Astfel, aceste fundații au fost administrate de statul transilvan din 1780 până la 1866, când au fost date în administrare – nicidecum în proprietate – Statusului Romano-Catolic ardelean, care i-a înlăturat apoi treptat și complet pe români de la beneficiile lor, producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei. Din aceste fonduri/ fundații s-au ridicat în Transilvania palate și internate ale unor gimnazii și școli, ale căror proprietari sunt aceste fundații/ fonduri și tot din aceste bunuri s-au construit și biserici și case parohiale romano-catolice, clădiri și chiar palate pentru închirieri în scopul obținerii de beneficii exclusiv pentru romano-catolicii maghiari. Astfel nicio biserică românească greco-catolică din Transilvania nu a avut patron (susținător cu fonduri financiare) Fondul de Religie Transilvan, pe când – repet – 72 de biserici greco-catolice românești din afara Transilvaniei propriu-zise, respectiv zonele Bihor, Arad, Maramureș etc au avut patron Fondul de Religie Ungar, care era administrat de statul ungar.

După 1989, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia au cerut să li se restituie „în proprietate”, în mod fraudulos, ilegal, numeroase clădiri dintre cele sus-amintite, fapt pentru care trebuie să răspundă penal în fața justiției pentru uzurpare de drept de proprietate. Acești reprezentanți, abuzând de interpretări inexacte și cu rea voință, au reușit să obțină multe dintre asemenea clădiri, care deja au fost „retrocedate” numitei Arhiepiscopii, de fapt această instituție a fost împroprietărită ilegal de către oficiali ai statului român incompetenți și/ sau probabil corupți, care trebuie să răspundă, și ei, pentru aceste fapte penale. În această situație se află palatele unor licee din Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, deja „retrocedate”, și numeroase alte clădiri. Paradoxal și trist este faptul că statul român plătește chirie pentru ele, iar din clădiri au fost practic alungați elevii români”, se arată în document.

Situația este cu atât mai gravă, cu cât, elevii români ar fi fost alungați de noii proprietari din liceele și școlile retrocedate.

„Tot din 1990 au fost alungați elevii români de la liceele proprietatea fondurilor sus-amintite din Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc. La Liceul Unirea din Târgu Mureș se încearcă tot mai mult a se duce o viață imposibilă pentru liceul românesc din aceste clădiri care au fost, în mod clar, conform cărții funciare, proprietatea Fondului de Studii și a Fondului de Stipendii/de Burse sus-amintite până la „retrocedarea” acestor clădiri Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, care de fapt a fost împroprietărită cu ele de către Comisia guvernamentală care s-a ocupat de retrocedări și de către o hotărâre a Curții de Apel Târgu Mureș, creindu-se astfel o situație juridică cu totul nouă. Nici pe vremea Ungariei nu a fost în proprietatea acestei Episcopii sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean.

Aceste clădiri/ palate trebuie să fie și să rămână pentru eternitate un simbol al punții comune de conviețuire pentru toate etniile din România. Ele – repet – nu au fost niciodată în proprietatea – sau înscrise pe cartea funciară a – Arhiepiscopiei romano-catolice sus-amintite sau a Statusului Romano-Catolic ardelean, ci pe numele fundațiilor sus-amintite, pe cartea funciară a acestora. Este o mare enigmă cum de oficiali ai comisiei de retrocedări și instituțiile judecătorești care au „retrocedat” astfel de clădiri nu au văzut aceste extrase de cărți funciare și cum de au interpretat abuziv și ilegal textul acestora”, notează istoricul.

Iată textul integral al memoriului:

Memoriu adresat Președinției României, Guvernului Român, Parlamentului României și Înaltei Curți de Casație și Justiție a României

Subsemnatul, dr. Vasile Lechințan, istoric, vă adresez acest memoriu pentru soluționarea grabnică a unor grave nedreptăți care s-au făcut națiunii române, în special românilor transilvăneni, cu prilejul așa-ziselor „retrocedări”, efectuate de către instituții administrative și juridice ale statului român, din 1990 până astăzi, și nu ar fi bine ca marele eveniment din acest an, Centenarul României Mari, să-l întâmpinăm cu aceaste nedreptăți care trenează de atâta timp din cauza unor oficiali români din administrație și justiție, unii incompetenți și alții probabil corupți, dar sigur manipulați în mod nedemn de beneficiarii ilegali actuali, de după 1990, ai unor bunuri comune ale națiunii noastre.
Mă refer aici la averile uriașe ale fundațiilor făcute pentru Transilvania și, în oglindă (de același tip), și pentru Ungaria, de către împărăteasa Maria Tereza în anii 1773-1780, pentru românii greco-catolici, pentru maghiarii și germanii/sașii romano-catolici și pentru armenii de religie armeano-catolică, averi constituite și din contribuția românilor transilvăneni, prin robote iobăgești, dijme și impozite, prin taxe școlare la gimnaziile susținute de aceste fonduri etc. Fundațiile sau fondurile sunt următoarele:

– Fundus Studiorum (Fondul/Fundația de Studii/Învățământ, în maghiară: Tanulmányi alap);

– Fundus Religionum (Fondul/Fundația de Religie, în maghiară: Vallás alap);

– Fundus Stipendiorum (Fondul/Fundația de Burse/ de Stipendii, în maghiară: Ösztöndíj Alap), acestea fiind cele mai importante, precum și altele mai mici:

– Fundus Scholarum Elementarium (Fondul/Fundația pentru școlile elementare);

– Fundus Regii Catholici Orphanotrophii (Fondul/Fundația Orfelinatului Regesc Catolic [de la Sibiu]) etc.

Pentru o corectă raportare între fondurile/fundațiile „ungare” (create inclusiv pentru zonele Banat, Bihor, Maramureș) și cele „transilvane” (create pentru interiorul arcului carpatic), este de remarcat de la bun început faptul că fondurile/fundațiile create de numita împărăteasă pentru Ungaria, în oglindă (de același tip) cu cele pentru Transilvania propriu-zisă, au fost administrate exclusiv de către statul ungar, de la 1780 până astăzi. Din cele „ungare” au beneficiat astfel, până la 1918, și 72 de biserici românești din zonele Arad, Oradea, Carei, Timișoara, Satu Mare etc., precum și studenți români – care au primit burse – la gimnazii catolice de pe actualul teritoriu al României, din aceleași zone.

Fundațiile/fondurile create pentru Transilvania propriuzisă (interiorul arcului carpatic) au suferit – în contrast cu cele din Ungaria – un traseu istoric total diferit, beneficiile lor fiind deturnate până la urmă în scopuri pur romano-catolice și maghiare. Astfel, aceste fundații au fost administrate de statul transilvan din 1780 până la 1866, când au fost date în administrare – nicidecum în proprietate – Statusului Romano-Catolic ardelean, care i-a înlăturat apoi treptat și complet pe români de la beneficiile lor, producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei. Din aceste fonduri/ fundații s-au ridicat în Transilvania palate și internate ale unor gimnazii și școli, ale căror proprietari sunt aceste fundații/ fonduri și tot din aceste bunuri s-au construit și biserici și case parohiale romano-catolice, clădiri și chiar palate pentru închirieri în scopul obținerii de beneficii exclusiv pentru romano-catolicii maghiari. Astfel nicio biserică românească greco-catolică din Transilvania nu a avut patron (susținător cu fonduri financiare) Fondul de Religie Transilvan, pe când – repet – 72 de biserici greco-catolice românești din afara Transilvaniei propriu-zise, respectiv zonele Bihor, Arad, Maramureș etc au avut patron Fondul de Religie Ungar, care era administrat de statul ungar.

După 1989, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia au cerut să li se restituie „în proprietate”, în mod fraudulos, ilegal, numeroase clădiri dintre cele sus-amintite, fapt pentru care trebuie să răspundă penal în fața justiției pentru uzurpare de drept de proprietate. Acești reprezentanți, abuzând de interpretări inexacte și cu rea voință, au reușit să obțină multe dintre asemenea clădiri, care deja au fost „retrocedate” numitei Arhiepiscopii, de fapt această instituție a fost împroprietărită ilegal de către oficiali ai statului român incompetenți și/ sau probabil corupți, care trebuie să răspundă, și ei, pentru aceste fapte penale. În această situație se află palatele unor licee din Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, deja „retrocedate”, și numeroase alte clădiri. Paradoxal și trist este faptul că statul român plătește chirie pentru ele, iar din clădiri au fost practic alungați elevii români. Deși clădirea cunoscutului liceu fost „piarist” din Cluj-Napoca, unde au profesat și au studiat mari personalități ale culturii și istoriei românești transilvane, construit din aceste fonduri în 1821 (pe frontispiciul clădirii scrie că a fost construită din Fondul de Studii, astfel că nu mai e nevoie să se cerceteze arhivele pentru a căuta sursa financiară a ridicării ei), liceu situat în fața clădirii Universității „Babeș-Bolyai”, nu a fost încă „retrocedat”, fiind solicitat de numita Arhiepiscopie, încă din 1990 au fost alungați elevii români, spre stupoarea marelui istoric al Transilvaniei David Prodan și a românilor clujeni. Tot din 1990 au fost alungați elevii români de la liceele proprietatea fondurilor sus-amintite din Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc. La Liceul Unirea din Târgu Mureș se încearcă tot mai mult a se duce o viață imposibilă pentru liceul românesc din aceste clădiri care au fost, în mod clar, conform cărții funciare, proprietatea Fondului de Studii și a Fondului de Stipendii/de Burse sus-amintite până la „retrocedarea” acestor clădiri Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, care de fapt a fost împroprietărită cu ele de către Comisia guvernamentală care s-a ocupat de retrocedări și de către o hotărâre a Curții de Apel Târgu Mureș, creindu-se astfel o situație juridică cu totul nouă. Nici pe vremea Ungariei nu a fost în proprietatea acestei Episcopii sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean.

Aceste clădiri/ palate trebuie să fie și să rămână pentru eternitate un simbol al punții comune de conviețuire pentru toate etniile din România. Ele – repet – nu au fost niciodată în proprietatea – sau înscrise pe cartea funciară a – Arhiepiscopiei romano-catolice sus-amintite sau a Statusului Romano-Catolic ardelean, ci pe numele fundațiilor sus-amintite, pe cartea funciară a acestora. Este o mare enigmă cum de oficiali ai comisiei de retrocedări și instituțiile judecătorești care au „retrocedat” astfel de clădiri nu au văzut aceste extrase de cărți funciare și cum de au interpretat abuziv și ilegal textul acestora. Aceste fonduri trebuie să fie administrate de statul român, în folosul tuturor etniilor din Transilvania, așa cum le-a administrat statul ungar pe cele din Ungaria până la 1918. Ne mirăm cum de oficiali ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia au acceptat să se implice în asemenea fapte profund ilegale, prin uzurpare de drept de proprietate, și considerăm că, totuși, această instituție va colabora cu Justiția statului român pentru a se înlătura actele ilegale și penale și că nu se va mai implica în „segregarea” elevilor români sau de alte etnii în aceste clăditi/palate care sunt o avere comună a românilor, maghiarilor, sașilor/germanilor, armenilor și a altor etnii din România.

Cu respect deosebit, vă propun, așadar, ca, în regim de urgență, să fie abolite toate aceste „retrocedări”/ împroprietăriri ale unor valoroase clădiri care – și pentru românii transilvăneni și pentru toate etniile din Transilvania, din România – au nu numai o valoare materială, ci și o imensă valoare morală și spirituală, încorporată în identitatea lor istorică și culturală.

Ca să te faci stăpân peste toate cele ce sunt, stăpâneşte gândurile din tine

Tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste pa­timi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare.
Să nu te îngâmfezi deci, să nu te înalţi, să nu cugeți mai înalt decât firea omenească şi pământească! Nu te înfumura lăudându-te, nu te slăvi pe tine însuţi, nici nu mări ale tale, ca să nu fii socotit împreună cu cele zburătoare, înălţându-te deopotrivă cu acelea, învârtindu-te de ici-colo cu întrariparea! Stăpâneşte gândurile din tine, ca să te faci stăpân peste toate cele ce sunt! Astfel, stăpânirea ce ni s-a dat asupra ani­malelor ne determină să ne stăpânim pe noi înşine. Căci este lucru nepotrivit ca acela ce este supus în casa sa să stăpânească peste neamuri şi cel ce este înăuntru sub altă stă­pânire să fie înaintestătător în mulţime. Căci trebuie ca, după ce mai întâi a rânduit bine cele ale casei şi pe cele dinăuntru le-a împodobit cu bună rânduială, astfel să ia cârmuirea celor dinafară şi străine. Fiindcă se va întoarce cuvântul de la cei supuşi: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” (Luca 4, 23).

De acum, să ne sârguim să ne tămăduim în­tâi pe noi înşine! Căci nu a fost mustrat nimeni vreodată pentru că nu a vânat vreun leu, dar pentru că nu şi-a stăpânit furia a fost batjocorit de fiecare. Fiindcă cel ce nu a putut să biruiască fiare sălbatice încă nu este vrednic de condamnat, dar cel ce e fără vlagă în a-şi stăpâni patima care îl supără este cu adevărat sub osândă. Căci aceea nu-l ajută cu nimic pe cel ce s-a învrednicit de stăpânirea cea cuvântătoare, iar aceasta este trebuincioasă şi folositoare.

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 55-56

Invăţătură către creştini

Iubiţilor mei fii, să ne aducem aminte câte bunătăţi am luat de la întru tot milostivul Dumnezeu; mai întâi, viaţa cea nemuritoare şi fără de întristare. Iar, din invidia şi înşelăciunea diavolului, nu numai izgonire din Rai am luat, că şi muritori ne-am făcut. Şi diavolul, până acum, nu încetează, vânându-ne şi înşelându-ne pe noi. Pentru aceea, noi, fraţilor, să stăm împotriva lui, cu nădejde spre bunul nostru Dumnezeu. Pentru că mrejele aceluia sunt întinse asupra noastră, ca să ne întoarcă pe noi de la credinţă şi de la nădejdea Dumnezeului nostru, ca întru necredinţă să ne aducă. Şi nu mai încetează, aducând asupra noastră toate relele, adică: desfrânare, furturi, ucideri, beţii, clevetiri, zavistii, urâciuni, lăcomia de averi şi alte fapte rele şi afară din fire. Tot aşa, şi pe cei de la Adam şi până la Noe, şi de la Noe până la Avraam, îi despărţea de Dumnezeul cel viu şi îi ducea la slujiri de idoli, la iubire de arginţi, la vrăji şi la descântece. Deci, acestea toate purtându-le în mintea şi în inima noastră, să ne ferim de cursele vrăjmaşului şi de toate lucrurile lui cele rele şi să ne sârguim a face cele plăcute, crezând întru Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfîntul Duh, şi, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi Sfinţi cinstindu-i, ca nu numai de osândă să scăpăm, ci şi Împărăţiei să ne învrednicim. Să ne sârguim, fraţilor şi fiilor buni, ca să ne abatem de la lucrurile rele şi viclene şi să facem pe cele bune, lui Hristos, Dumnezeului nostru. Şi să avem către Dânsul credinţa dreaptă, din suflet, nădejde adevărată, pe care o aveau cei mai înainte de Scripturi, care au plăcut lui Dumnezeu. Să avem dragoste nefăţarnică, fără înşelăciune şi cu pace, asupra tuturor creştinilor, pentru că toţi suntem fraţi, după firea trupului, să avem îndelungă răbdare şi blândeţe, smerenie şi pocăinţă, mărturisire şi celelalte lucruri bune. Că, pentru aceea, Dumnezeu a lăsat pe bogaţi şi pe săraci, ca să se hrănească săracul de la bogat şi să se mântuiască bogatul prin milostenie. Ca toţi să ne izbăvim de munci şi de primejdiile cele mari, şi să auzim, de la Domnul, cuvintele acestea binecuvântate: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cerească, cea gătită vouă. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi adus în casă bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Iar celor ce n-au făcut acestea, le va zice: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi slugilor lui !” Pentru aceasta, cu osârdie, rugaţi pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să ne izbăvească pe noi de osândă şi să ne învrednicească Împărăţiei Sale celei cereşti. Că a Lui este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Despre curvie

Un stareţ oarecare, petrecea într-o pustie depărtată; şi avea o rudă în lume, o femeie, care de mulţi ani dorea să-l vadă pe el. Deci, întrebând de dânsul, unde petrece, şi aflând vreme, a mers la pustie şi a îndrumat-o pe ea un păstor de cămile. Dar ea era dusă de diavol. Şi după ce a mers la uşa chiliei bătrânului, a început a-i spune lui, zicând: “Rudenia ta sunt.” Şi, rămânând la dânsul o noapte, a păcătuit stareţul cu dânsa. Şi era în părţile acelea alt stareţ, sihastru, căruia, umplându-şi un pahar de apă, în vremea mesei, i s-a răsturnat paharul. Deci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acesta a zis, întru sine: “Mă voi duce în pustie şi voi spune aceasta la un bătrân.” Şi sculându-se, s-a dus, fiind de acum, seară. Iar în noaptea aceea s-a culcat într-o capişte idolească. Şi a auzit, noaptea, pe draci, zicând: “În noaptea aceasta, am aruncat în desfrânare, pe călugărul cutare.” Deci, auzind acestea de la draci, stareţul s-a mâhnit. Apoi, sosind la stareţul acela ce căzuse, l-a aflat trist. Şi i-a zis lui: “Ce voi face părinte, că umplu un pahar de apă şi, în vremea mesei, se răstoarnă ?” Şi i-a zis lui stareţul acela: “Dar eu ce voi face, pentru că în noaptea aceasta, am căzut în desfrânare?” Iar el i-a zis: “Am aflat şi eu, de aceasta, părinte.” Apoi, l-a întrebat pe el: “Cum de ai aflat?” Iar acela a zis: “Dormind într-o capişte idolească, am auzit pe draci grăind despre tine.” Şi a zis stareţul acela, ce căzuse: “Iată, eu de acum, mă voi duce în lume.” Iar celălalt îl ruga pe el, zicând: “Nu, părinte, să nu te duci, ci să petreci la locul tău, iar pe femeie să o goneşti de la tine, pentru că aceasta este o ispită drăcească.” Deci, acesta, ascultându-l, a petrecut în chilia sa, ţinându-şi pravila, şi în toate zilele adăuga lacrimi peste lacrimi, până ce, iarăşi, a venit la rânduiala cea dintâi.

din Pateric

Cuvânt, că nu trebuie să ne răzbunăm singuri, pe cei ce ne asupresc pe noi

Un frate, fiind asuprit de un alt frate, a mers la ava Sisoe Tebanul şi a zis: “Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.” Iar stareţul îl ruga pe el, zicându-i: “Nu, fiule, ci lasă-l pe el, mai bine, în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune pe tine.“ Iar el zicea: “Nu-l voi lăsa, de nu mă voi răzbuna.” Deci, a zis stareţul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.” Apoi, sculându-se a zis: “Dumnezeule, de acum, noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.” Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând: “Iartă-mă, că de acum, nu mă voi mai sfădi cu fratele, şi-l voi ierta pe el.” Şi a zis stareţul: “Să mă crezi, fiule, că acel ce va răbda defăimare şi ocară, fără de osteneală se va mântui. Iar cel ce se mânie pe fratele său, va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.”

din Pateric

Monahia Elena de la Mănastirea Zamfira – dusă cu forța la nebuni de ecumeniști

Monahia Elena de la Mănăstirea Zamfira dusă la nebuni și sedată cu forța de călăii ecumeniști, încercându-se astfel intimidarea celor care, urmând Sfintelor Canoane și mărturisind Ortodoxia, îndraznesc sa identifice, să demascheze ecumenismul ca fiind erezia ereziilor, viclenia vicleniilor, îngrădindu-se (separându-se) de aceasta prin oprirea pomenirii episcopului căzut în ecumenism – așa cum învață Sfintele Canoane ca fiind singura cale de a rămâne ortodox.