Sinodul Primatilor ar trebui sa discute documentele pre-sinodale panortodoxe

1Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe urmeaza să aibă loc, în cateva saptamani, în insula Creta. Organizarea lui a fost precedată de 55 de ani de discutii pre-sinodale.
Conform unor informatii oferite de surse din Biserica Ortodoxa Rusa, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președinte al Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, a revenit asupra acestei periode de pregătire, in ultimele zile, in cadrul unui discurs tinut cu ocazia serbarii celor 70 de ani de functionare a Departamentului pe care il conduce:

„Discuțiile iscate in urma afisarii documentelor de proiect pre-sinodale, identificate in urma publicarii lor de catre unele Biserici locale, au arătat că anumite documente mai trebuie să fie perfecționate.
Eu cred că această lucrare asupra documentelor, care va lua în considerare poziția tuturor Bisericilor autocefale, trebuie să aiba loc neapărat în timpul Sinodului Primatilor, care va preceda Sfantul si Marele Sinod Panortodox”.

Cu aceeasi ocazie, Președintele Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei a mulțumit lui Dumnezeu că, în ultimii ani, procesele pre-sinodale au reflectat o unitate tot mai mare de gândire între Bisericile Ortodoxe locale.

sursa

Reclame

Hotărâre a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei

1

REPUBLICA ELENĂ
SFÂNTUL SINOD AL BISERICII GRECIEI
Adresă: Ioannou Gennadiou 14 – 115 21 Atena
Tel. 210-7272204, Fax 210-7272210, email: contact@ecclesia.gr

HOTARARE

a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei din 12 mai 2016 cu privire la trimiterea spre prelucrare și hotărâre definitivă în consfătuirea plenară extraordinară a Sinodului Bisericii Greciei din 24-25 mai 2016 asupra propunerilor de modificări, corecturi sau adaosuri, depuse [la Sinodul Permanent] de unii Preasfințiți Mitropoliți ai Bisericii Greciei, referitor la textele Sfântului și Marelui Sinod (Creta 16-26 iunie 2016).
Pe baza Scrisorii informative referitoare la această problematică, cu nr. de prot. 755/16-2-2016, a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei și întregii Grecii, Ieronim, către Membrii Sinodului Bisericii Greciei.
În conformitate cu articolul 11 al Regulamentului de Organizare și Funcționare a Sfântului și Marelui Sinod:
”În cursul dezbaterilor asupra fiecărei teme, propunerile de amendamente, de corecturi, sau de adăugiri la textele aprobate în unanimitate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, referitoare la temele de pe ordinea de zi a Sinodului, sau la textul Mesajului Sinodului:
sunt depuse la Secretariatul Sinodului de delegațiile Bisericilor Ortodoxe Autocefale, pentru a fi supuse Plenului de către Președinte pentru ratificarea lor oficială printr-o decizie sinodală;
Aprobarea acestor amendamente, după încheierea dezbaterilor asupra lor, este exprimată, potrivit practicii stabilite la nivel panortodox, prin principiul unanimității delegațiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu au fost acceptate în unanimitate nu sunt aprobate”.

I

Asupra Regulamentului de Organizare și Funcționare
al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

1. După cum se știe, Sinaxa Întâi-stătătorilor a hotărât că ”toate hotărârile, atât cele de pe durata lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod, cât și cele din stadiile pregătitoare ale acestuia, se vor lua prin unanimitate” (Mesaj al Întâi-stătătorilor din 6-9 martie 2014, paragraful 6)

2. Pe baza afirmației de mai sus, în acest Regulament există următoarele probleme:

1. Regulamentul acesta, pe care se va baza funcționarea Sfântului și Marelui Sinod din Creta, nu numai că nu a fost semnat de Delegația Patriarhiei Antiohiei la Sinaxa Întâi-stătătorilor din ianuarie 2016 de la Chambesy, din Elveția, dar reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, Mitropolit în Germania, Isaac, a și notat text: ”Biserica Antiohiei nu este de acord și de aceea nu semnează”. (Vedeți semnăturile Întâi-stătătorilor pe textul Regulamentului). Prin urmare nu există unanimitate. Dar, fără un Regulament valabil nu e posibil să se întrunească și să funcționeze Sfântul și Marele Sinod.
2. Textul TAINA CUNUNIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA nu a fost votat în unanimitate. Pentru că, pe de o parte, Patriarhul Georgiei nu a semnat acest text, iar reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, Mitropolitul Isaac, în loc să semneze textul, menționează pe acesta:

”Biserica Patriarhiei nu este de acord și de aceea nu semnează”.

Prin urmare, nici acest text nu poate fi prezentat spre aprobare la Sfântul și Marele Sinod, în conformitate cu paragrafele 1 și 2 ale articolului 8 al Regulamentului.
Din acest motiv, se propune ca înaintea oricărui alt demers să se soluționeze următoarele două chestiuni, adică:

1. Aprobarea unanimă a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Sfântului și Marelui Sinod.
2. Aprobarea unanimă a textului ”TAINA CUNUNIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”.

II

Referitor la cele două măsuri hotărâte de mai jos, adică:

1. Numărul limitat de participare din fiecare Biserică la Sfântul și Marele Sinod, deci și a Mitropoliților, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.
2. Un singur vot din partea fiecărei Biserici, deci și din partea Bisericii noastre, reprezintă măsuri necanonice, potrivit unora dintre episcopii eleni.

Se propune în acest sens de către aceștia participarea la Sfântul și Marele Sinod a tuturor Mitropoliților care sunt membri ai Sinodului Bisericii Greciei, având fiecare în parte cuvânt și un vot responsabil.

III

Cerere de îmbunătățire a textului ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”

1. La paragraful A 3 este scris:

”3. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare…”.

Pentru că pluralul din expresia ”Bisericile Ortodoxe” poate fi răstălmăcit de către unii, anume că în textul acesta se face referire și se recunoaște nu o Biserică Ortodoxă, ci multe Biserici Ortodoxe, pentru că referirea la valoarea persoanei umane a creat deja discuții teologice în contradictoriu și pentru că expresia ”Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare” este posibil să fie răstălmăcită de către unii, cum că Biserica Ortodoxă acceptă sincretismul, se propune ca paragraful de mai sus să fie completat și să se rescrie ca mai jos:
”3. Recunoașterea comună a valorii înalte a omului poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Biserica Ortodoxă este chemată să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare, fără ca acest lucru să conducă în vreun fel sau altul la sincretism religios”.

2. Din acest motiv, se propune ca modificarea pluralului ”Bisericile Ortodoxe” să fie introdusă și la paragrafele 16, 19 (de 4 ori), 20 și 21 ale acestui text și

3. Din acest motiv, se propune înlocuirea expresiei ”valoarea persoanei umane…” cu expresia ”valoarea omului” la paragraful A1, și expresia ”a persoanei umane” cu expresia ”a omului” de la paragraful C1 al aceluiași text.

IV

Respingere, modificări și îmbunătățiri la textul

”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

1. Întrucât textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” îndreptățește concepțiile inedite ale ”teologiei baptismale”, ”bisericii divizate”, a celor ”doi plămâni” și a ”ramurilor” sau și ale altor teorii neortodoxe, care sunt absolut neatestate și fără precedent în teologia Sfinților Părinți ai Bisericii noastre Ortodoxe, prin îndreptățirea acestor teorii inedite, în realitate controversatul text recunoaște caracterul eclesial al ortodoxiei și al ereziei,
se propune de către anumiți Mitropoliți retragerea totală a acestui text de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Siod din Creta (16-26 iunie).

2. Întrucât, pe de o parte, titlul subiectului acestuia a fost formulat cu claritate în mod ortodox, însă conținutul acestuia este în multe puncte neclar, iar în altele pare neortodox, din acest motiv s-au și scandalizat mulți, iar alții protestează, se propune de către anumiți Mitropoliți ca la Sfântul și Marele Sinod să aibă loc următoarele completări, amendamente sau modificări:

La paragraful 6 este scris:

1. ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă. Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor biserici şi confesiuni creştine, cu care nu este în comuniune…”.
Întrucât pluralul ”altor… Biserici și…” este posibil a fi răstălmăcit și să se creadă de către unii că acest text recunoaște teoria neortodoxă a ramurilor, se propune a fi corectat ca mai jos:
”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă. Biserica Ortodoxă cunoaşte existenţa istorică a altor confesiuni și comunități creştine, cu care nu este în comuniune…”.
Întrucât pluralul ”al bisericilor” există și la paragrafele 16, 19 (de 4 ori), 20 și 21,
Se propune ca schimbarea pluralului în singular să aibă loc și la paragrafelede mai sus (16, 19, 20, 21).

2. La paragrafele 16, 17, 18 și 19 ale acestui text se face referire la relațiile Bisericii Ortodoxe cu Consiliul Mondial al Bisericilor,
se propune ca aceste paragraf să fie eliminate cu totul din text.

3. La paragraful 20 este scris:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite (canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext)”.
Întrucât fragmentul ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine… ” este posibil a fi răstălmăcit de către unii și să se interpreteze că Sfântul și Marele Sinod recunoaște teoria neortodoxă a ramurilor,
întrucât este necesar să se precizeze care sunt criteriile canonice ale tradiției bisericești deja constituite, întrucât, în afara celor două sfinte canoane pomenite în mod clar, există și alte sfinte Canoane care stabilesc modul de primire a eterodocșilor în sânurile Bisericii Ortodoxe, astfel încât referirea să fie mai cuprinzătoare, se propune ca acest paragraf să fie rescris și introdus ca mai jos:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte confesiuni și comunități creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite, în conformitate cu sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și Locale, preccum cum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 8 și 19 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext și Canoanele 7 și 8 de la Laodiceea.
Se precizează că, atunci când se aplică primirea prin iconomie a eterodocșilor prin libelus și Sfânta Mirungere, aceasta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau și a altor taine ale acestora”.

4. La paragraful 22 este scris:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.
Întrucât este posibil ca textul acesta să fie răstălmăcit de către unii și să se creadă că Sfântul și Marele Sinod acceptă că infailibilitatea în Biserica Ortodoxă este exprimată de către Episcopii întruniți în Sinod, fără să se țină seama de întregul cler și popor ortodox,
se propune să se facă îmbunătățirea acestuia și să se formuleze după cum urmează:
”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure este asigurată de conștiința Bisericii Ortodoxe, deopotrivă cler și popor, care se exprimă prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.
[Vedeți și Stylianos Harkianakis, Arhiepiscopul Australiei, Περί το ἀλάθητον τῆς Ἐκκλησίας ἐν τῇ Ὀρθοδόξῳ Θεολογίᾳ [Despre infailibilitatea Bisericii în teologia ortodoxă], Ἀποστολική Διακονία τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἐλλάδος, Atena 20142].

5. La paragraful 23 este scris:

1. ”Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin, care trebuie să fie totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acţiune de antagonism confesional provocator”.
Se propune ca la sfârșitul acestui fragment să se scrie între paranteze cuvântul ”Uniația”.

2. În continuarea acestui text este scris:

”În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi”.
Întrucât următorul fragment din textul de mai sus: ”să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi” prezintă o anume neclaritate redacțională,

se propune să se rescrie după cum urmează:

”În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încercăm să dăm un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase, care ne provoacă, ale lumii de astăzi”.

Deci, întregul paragraph 23 trebuie formulat ca mai jos:

”Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin, care trebuie să fie totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acţiune de antagonism confesional provocator (de exemplu, Uniația). În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încercăm să dăm un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase, care ne provoacă, ale lumii de astăzi”.

6. La paragraful 24 este scris:

”Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii actuale. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale”.

Întrucât ultimul paragraf al acestui text este posibil a fi răstălmăcit de unii și să se creadă că Sfântul și Mare Sinod recunoaște că în ”lumea creștină divizată” este cuprinsă și Biserica Ortodoxă, se propune să se adauge la text și cuvântul ”restul”, așa încât sensul pericopei să fie mai clar.

Astfel, se propune ca acest paragraph să fie formulat ca mai jos:

”Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii actuale. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în restul lumii creştine divizate, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale”.

7. În ultimul paragraf, nenumerotat al textului, este scris:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16) să fie mai aproape”.
Întrucât expresia ”… Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe” e posibil să fie răstălmăcită de unii și să se creadă din nou că Sfântul și Marele Sinod recunoaște multe Biserici Ortodoxe, iar nu UNA, așa cum este cu adevărat Biserica Ortodoxă,
și pentru că rugăciunea aceasta este formulată în duhul Sfinților Părinți de Sfântul Vasilie cel Mare în Liturghia sa, după ”Mai ales pentru Preasfânta…” și, de asemenea, și în rugăciunea ”ale Sfântului Ioan… Pomenește, Doamne”,

se propune să se rescrie acest text ca mai jos:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun, astfel încât să fie mai aproape ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericii Ortodoxe de a-i aduna pe cei risipiți și a fi „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16)”.

V

Îmbunătățiri propuse la textul ”Autonomia și modul ei de proclamare”

1. Există o neliniște serioasă asupra subiectului ”autonomiei”. Autonomia este o mare ispită și poate să conducă la fragmentări de state și la rupturi de popoare și probabil tinde la exacerbarea naționalismului, care a fost condamnat sinodal și panortodox.
Din aceste motive, se propune ca acest text să nu se discute la Sfântul și Marele Sinod.

2. Alți frați [episcopi] cer să se adauge o completare a paragrafului 2a al textului, ca mai jos:

La paragraful 2a este scris:

”Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă.

Astfel:

1. Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti şi pastorale solicitate, depune în acest sens cererea sa la Biserica autoceală de care depinde, explicând și motivele importante care stau la baza cererii sale”.

Întrucât cu privire la acest subiect se fac diferite comentarii și mai ales că în spatele acestui text se ascund diferite interese, se propune ca în textul de mai sus, la paragraful 2a, să se adauge următorul paragraf:

”Eparhiile bisericești pentru care Tronul Patriarhal a emis Actul [??], nu pot solicita acordarea autonomiei, în virtutea statutului actual”.

Prin urmare, paragraful 2a al textului ”Autonomia și modul ei de proclamare” trebuie rescris ca mai jos:

1. Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti şi pastorale solicitate, depune în acest sens cererea sa la Biserica autocefală de care depinde, explicând și motivele serioase care stau la baza cererii sale.

Eparhiile bisericești pentru care Tronul Patriarhal a emis Actul [??], nu pot solicita acordarea autonomiei, în virtutea statutului actual”.

VII

Observații la textul ”Taina Cununiei și impedimentele la aceasta”

1. Este exprimată neliniștea și problematizarea față de exercitarea iconomiei în cazul căsătoriilor mixte a ortodocșilor cu eterodocșii.
2. De asemenea, se propune referirea în cadrul textului menționat și a ”Acordului de conviețuire”, care a fost votat de curând de Parlamentul Elen.
3. Textul acesta este introdus în Sfântul și Marele Sinod spre aprobare fără a fi acceptat în unanimitate. Pentru că, pe de o parte, pentru că nu are semnătura Patriarhului Georgiei, iar pe de altă parte, reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, Mitropolitul Isaac, notează pe acesta: ”Biserica Antiohiei nu este de acord și de aceea nu semnează”.

Deci, în baza principiului unanimității și a paragrafelor 1 și 2 ale articolului 8 al Regulamentului de Organizare și Funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, nu poate fi introdus spre dezbatere la Sfântul și Marele Sinod pentru votare.
Se propune retragerea și nediscutarea acestui subiect la Sfântul și Marele Sinod.

Nota:

În urma scrisorii de informare, cu nr. de prot. 755/16-2-2016, a Preafericitului Arhiepiscop al Atenei și întregii Grecii, Ieronim, adresată membrilor Sinodului Bisericii Greciei, au trimis propuneri Sinodului Permanent următorii Preasfințiți Mitropoliți:

Mitropolitul Kalavritelor, Ambrozie,
Mitropolitul Spartei, Evtatie,
Mitropolitul Iliei, Gherman,
Mitropolitul Nafpaktosului, Ierotei,
Mitropolitul de Samos, Evsevie,
Mitropolitul Kastoriei, Serafim,
Mitropolitul Florinei, Teoclit,
Mitropolitul Pireului, Serafim,
Mitropolitul de Serres, Teologos,
Mitropolitul de Nea Smirni, Simeon,
Mitropolitul Glifadei, Pavlos,
Mitropolitul Mesogheei, Nicolae,
Mitropolitul Kithirelor, Serafim,
Mitropolitul Mesiniei, Hrisostom,
Mitropolitul Etoliei, Kosmas,
Mitropolitul de Hios, Marcu.

sursa

De mare folos ortodocsilor

931167_557793964265061_1302746657_nCaterisirea

Pedeapsa cea mai grava pe care o poate primi clericul este caterisirea. Prin caterisire intelegem pierderea dreptului de a invata, sfinti si pastori.
Trebuie stiut ca o persoana poate sa ocupe o pozitie de slujitor bisericesc prin doua acte: o Taina, Hirotonia, prin care i se da persoanei respective harul pentru treapta in care este hirotonit si un act juridic. Daca ne intrebam de ce si de un act juridic, raspunsul e simplu. Prin acest act se acorda indreptatirea exercitarii puterii bisericesti, intr-o anumita unitate teritoriala. Daca cineva are numai hirotonia, el poate savarsi in mod valid lucrurile care revin treptei lui ierarhice, insa, aceste lucrari sunt ilegale pentru ca nu are autorizatie legala de a le face. S-a spus ca atunci cand o persoana este indepartata din cler, vorbim doar de un act juridic. Iar caterisirea fiind un act juridic, ea nu va putea sa anuleze decat ceea ce s-a acordat tot printr-un act juridic. Un slujitor nu poate fi ‘deshirotonit’ niciodata! Slujitorul caterisit pe dreptate (vinovat fiind), nici asa nu isi pierde Harul Preotiei, el doar nu mai are dreptul sa slujeasca. Daca o face nefiind dezlegat, o face spre osanda vesnica! Slujitorul caterisit poate fi reabilitat doar de un arhiereu! Toti slujitorii si mirenii legati sau blestemati de un arhiereu sau de un preot, se pot dezlega la oricare arhiereu sau preot.

Exista trei cazuri in care episcopul sau preotul nu are lucrare in Harul Preotiei (cele nominalizate mai jos), asa cum Harul Preotiei nu lucreaza nici atunci cand episcopul sau preotul ar dori sa faca aghiasma din materie improprie (cum ar fi motorina, benzina, clorul,etc.), sau atunci cand vrea sa cunune altceva decat barbat cu femeie (ortodocsi), sa boteze animale, etc.

Harul Preotiei este nelucrator (mai ales) in aceste trei conditii:

1 – in momentul in care un slujitor ortodox se ‘boteaza’ la alte credinte din afara Dreptei Credinte Ortodoxe Rasaritene
2 – in momentul in care un slujitor ortodox oficiaza o Sfanta Taina sau o Sfanta Ierurgie impreuna cu alt oficiant al altei credinte din afara Dreptei Credinte Ortodoxe Rasaritene.
3 – in momentul in care un slujitor ortodox este caterisit de un episcop sau de un sinod pentru intemeierea, sustinerea sau propovaduirea in public a unei erezii sau a mai multor erezii.

– CAT DESPRE SAVARSIREA CELOR SASE TAINE (AFARA DE CEA A BOTEZULUI CARE SE APLICA TUTUROR PAGANILOR) PE CARE UN SLUJITOR ORTODOX LE ADMINISTREAZA ALTCUIVA DIN AFARA ORTODOXIEI, TREBUIE SA STITI CA CINCI DIN ELE SUNT NULE, IAR A SASEA ESTE SI SPRE OSANDA ACELUI SLUJITOR SI SPRE OSANDA ACELUI PRIMITOR!
– SUNT NULE :
MIRUNGEREA NEBOTEZATULUI, SPOVEDIREA NEBOTEZATULUI, CUNUNAREA NEBOTEZATULUI, HIROTONIREA NEBOTEZATULUI SI MASLU PENTRU UN NEBOTEZAT.
IAR SFANTA IMPARTASANIE DATA NEBOTEZATULUI, ESTE SPRE OSANDA SLUJITORULUI ORTODOX SI A PRIMITORULUI NEBOTEZAT.

* IN TOATE CAZURILE PREZENTATE MAI SUS, NU INCAPE NICIO ICONOMIE!!!
* PAGANII – SUNT TOTI CEI CE N-AU FOST BOTEZATI NICIODATA DE SFANTA BISERICA ORTODOXA, APOSTOLEASCA SI SOBORNICEASCA
* ERETCII – SUNT TOTI BOTEZATII ORTODOCSI CARE AU PARASIT SFANTA BISERICA SI DREAPTA CREDINTA (FIE EI SLUJITORI, MONAHI SAU MIRENI).

#

Sunt draci:
– zeii
– idolii
– spiridusii
– fantomele
– strigoii
– varcolacii
– stafiile
– trolii
– elfii
– moroii
– vampirii
– ielele
– vantoasele
– ursitorile
– zanele
– sanzienele
– dragaicele
– gnomii
– extraterestrii
– intraterestrii

#

Daca toti zeii si dumnezeii neamurilor sunt draci (Psalmul 95-5), la cine se roaga budistii, musulmanii si toti paganii? Si daca Hristos-Adevarul are o singura Biserica, un singur Botez si o singura Invatatura (Efeseni 4, 5), la cine se roaga papistasii, protestanti si neoprotestanti? Voi nu va intrebati?!

#

Pacatele impotriva Duhului Sfant-Dumnezeu sunt: murirea prin suicid, murirea in erezie, murirea cu deznadejdea ca Dumnezeu nu va ierta pacatele tale, murirea cu nadejdea ca poti gresi oricat, ca Dumnezeu te va ierta si primirea pecetii apocaliptice pe/in maini sau cap… Pentru acestea toate, omul va iesi osandit pe veci la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos-Dumnezeu, pentru ca prin toate acestea e batjocorita Persoana Duhului Sfant-Dumnezeu, ca Datator de Viata si Izvor al Vietii, ca Duh al Adevarului, ca Milosard, ca Drept, ca Mangaietor si ca Vistier al Bunatatilor.

#

Cum sa fii ortodox atata timp cat nu ai duhovnic neeretic, esti pro-ratacirea Prislop, crezi ca ecumenismul e de la Dumnezeu, socoti ca papistasii, protestantii si neoprotestantii sunt crestini, ca sunt botezati sau hirotoniti, stai 12 ore la tv, spui ca toate credintele vorbesc despre Acelasi Dumnezeu, spui ca nu exista suflet, rai, iad, diavoli ? De ce oare te auto-inseli? In Sfanta Biserica NU se afla NIMENI afara de arhiereii neeretici, preotii neeretici, diaconii nereetici, monahii neeretici si mirenii neeretici, dimpreuna cu Capul Bisericii, Hristos-Dumnezeu! Cat o sa mai glumiti cu voi insiva?!

#

– Trezirea copii, ermetizati Credinta, strangeti-va langa duhovnic neecumenist precum se strang puii pe langa closca, tineti aproape de el, spovediti-va si impartasiti-va totdeauna cand randuieste el. Voi nu aveti treaba nici cu Papa, nici cu Patriarhul si nici chiar cu Episcopul judetului vostru. Fiecare isi va lua plata lui, dupa cat rau a facut lui Hristos si Bisericii Sfinte. Hristos cu noi!
– Trezirea frati preoti, treaba noastra e sa liturghisim in Dreapta Credinta, hristocentric, si sa fim aproape de Episcopul nostru eparhiot atata timp cat acesta drept invata Cuvantul Adevarului. Daca devine ecumenist, eretic, apostat, invatatand public erezia, atunci nu mai avem voie sa-l pomenim in slujbe si nici sa participam la slujbele acestuia. Voi liturghisiti inainte, caci nu voi sunteti in afara Bisericii, ci el s-a dus in afara Ei. Multi va intrebati: ce vom face, unde vom sluji, caci in biserica parohiala nu ne vor mai lasa, de unde sa avem antimis? Mai multe detalii luati de la parintele Matei Vulcanescu . Slujiti in paduri si case! Antimisul este doar act juridic din partea episcopului. Antimisul nu este Biserica, Liturghia sau Harul Preotiei… Hristos in mijlocul nostru!

#

UN MAGISTRAT MUSULMAN A INTREBAT ODATA UN STARET:
– DE CE DOAR VOI CRESTINII MOSTENITI IMPARATIA LUI DUMNEZEU? SI EU FAC MILOSTENIE, SI EU SUNT CORECT CU CEILALTI, SI EU AJUT BATRANI SI BOLNAVI.
– STARETUL, PRIVINDU-L L-A INTREBAT:
– AI COPII?
– AM, RASPUNSE MUSULMANUL.
– AI ARGATI PE LANGA CASA?
– AM.
– CINE VA MOSTENI AVEREA TA, COPIII SAU ARGATII?
– COPIII, DESIGUR, RASPUNSE MUSULMANUL.
– VEZI, ASA SI IMPARATIA LUI DUMNEZEU… ESTE MOSTENITA DE COPIII CELUI PREAINALT. MERGI DE TE BOTEAZA CA SA FII MOSTENITOR!

#

Sfântului Ciprian al Cartaginei explică de ce este imposibilă mântuirea în afara Bisericii Ortodoxe :
„ Asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe ”

#

Sf. Ioan Maximovici: DESPRE SFÂRŞITUL LUMII

Astăzi tot mai puţini slujitori ai sfintelor altare au curajul să mărturisească Adevărul înaintea turmei lor, să – i dezmeticească şi să – i înveţe pe creştini cum să se mântuiască în lumea aceasta vicleană, plină de capcane. Dar … de cine să ne temem de vreme ce Dumnezeu e Mântuitorul nostru (Psalmi 26, 1)? ’’Hristos ieri şi azi , şi în veci este acelaşi ’’(Evrei 13, 8) . Toţi care L – au urmat, au trecut prin mari dureri. Dar ’’ suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de slava care ni se va descoperi ’’ (Romani 8, 18).

#

CRESTIN = DOAR ORTODOX
Ortodoxia nu e un nume sau o porecla, este o stare si-un adevar, iar expresia ‘BISERICA ORTODOXA’ nu e un nume si un prenume, ESTE CHIAR SFANTA BISERICA! (gr. ορθο (ortho – drept, corect) și δοξα (doxa – slava, slăvire) = credinta dreapta/dreptslavitoare/dreptmaritoare)
Asadar, Biserica Ortodoxa este singura Biserica a lui Hristos-Dumnezeu. Biserica Ortodoxa mai poate fi numita si: Sfanta Biserica, Biserica Apostoleasca, Biserica Soborniceasca, Biserica Adevarului-Hristos, Biserica Cea Una a Adevarului, Biserica Dumnezeiasca, Biserica Mantuitoare, Biserica Harului Sfantului Duh-Dumnezeu, Biserica cu Sfinte Taine, Biserica Sfintilor Parinti, Biserica Dreptmaritoare a Rasaritului, Biserica Dreptei Credinte, Biserica Dreptslavitoare Rasariteana, Biserica Pravoslavnica, Singura Mireasa a lui Hristos-Dumnezeu sau Biserica Sfanta a Crestinatatii.
DRAGI SLUJITORI SI MIRENI ORTODOCSI, VOUA VI S-A DAT MIREASA LUI HRISTOS CA S-O PAZITI, S-O CINSTITI, S-O IUBITI SI S-O PASTRATI CURATA SI FARA VREO INTINACIUNE PUSA PE EA! VOM RASPUNDE CU VESNICIA PENTRU ACEASTA!

#

Sf. Marcu al Efesului: „…Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).”

#

Cel mai mare pacat al zilelor noastre: oamenii s-au afundat in deznadejde si nu mai cred in Inviere…

Sufletul si Invierea.. fara Vesnicie, sunt glume seci…
N-au cum sa mai creada oamenii in vreo Inviere, atata timp cat nu mai cred ca au suflet nemuritor si constient, ca au Chipul lui Dumnezeu. Predicam oamenilor sec si foarte sec: despre post si rugaciune, despre Iisus ca a mers pe apa si ca inmultea pesti. Dar nu se predica Nemurirea! Venicia! Nimeni nu mai spune oamenilor ca Iisus este Izvorul Vesniciei, ca e Dumnezeu cu Firea…Ce rost are Invierea lui Hristos daca omul contemporan nu mai crede ca are suflet nemuritor cu Chipul lui Dumnezeu?! Ce rost are Invierea tuturor (la Parusie) daca omul contemporan nu crede in viata cealalta?! Sec si secatura! Predici sterile care nu mai au fundament. Exact cum te-ai apuca sa faci o casa incepand de la cosul de pe casa…

#

Cat mai traiti pe acest pamant si in aceste vremuri, voi sa nu uitati ca ADEVARUL este PERSOANA, este DUMNEZEU, este HRISTOS! Fara Hristos-Dumnezeu, toate acestea sunt dracesti:
– dragostea
– mila
– compasiunea
– generozitatea
– darnicia
– jertfa
– plansul
– lacrimile
– dreptatea
– sinceritatea
– timpul
– dorul
– modestia
– umanitarismul
si toate cele asemenea!!!
” FARA DE MINE NU PUTETI FACE NIMIC ”
” CINE NU ESTE CU MINE ESTE IMPOTRIVA MEA ”
” CINE NU ADUNA CU MINE RISIPESTE ”
” EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA ”

#

fa totdeauna ce zice popa…

„Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac” (Matei 23, 2-3).

Iezechiel 44, 23. Ei trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat.

#

Ciudata realitate
Sa ma ierte Adonai, Vesnicul si Adevaratul Dumnezeu Cel vechi de zile, numai ciudatenii aud si vad in ultimul timp, de la crestini si slujitori. Unii spun ca Iisus ar simpatiza cu artele martiale si cu muzica rock, altii spun ca Raiul e plin de eretici, altii ca toti pamantenii ne inchinam la aceeasi divinitate, altii spun ca toate credintele care vorbesc despre Hristos ar fi crestine, si ramuri ale Bisericii Sfinte, altii spun ca ei, ca slujitori, sunt prinsi ombilical de episcop si, daca episcopul lor moare, ei nu mai au harul pentru slujbe. Cum nu mai au harul? Episcopul era Duhul Sfant?! Tot in seria frati slujitori, sunt unii dintre ei care trimit lumea la mormantul ‘facator de viata’ de la Prislop, iar la Hristos Euharistic, din Potir, sunt restrictionati pe motive ipocrito-penibile: Nu sunteti vrednici! Doar noi clericii suntem vrednici! Nu va impartasim ca fluierati, tusiti, sughitati, nu se poate fara post, spovedanie si asceza carantaniana. Ciudat. Dar preotul se spovedeste inainte de fiecare impartasire? Saptamanal? Tine post o saptamana inainte de fiecare impartasire? Oare…, sa fie toti preotii vegetarieni??? Un alt preot -la care m-am dus sa liturghisesc- mi-a spus inainte de a iesi sa tin predica: Rogu-te, nu le vorbi nimic despre suflet, rai, iad, diavol sau Judecata, ca sa nu-i sperii! Bietul de mine, nu-mi mai ramasesera permisibile decat doua trei subiecte stringente: nora pentru mama, pe banii parintilor, acces direct si te vreau langa mine… Ciudata realitate traim! Sunt slujitori-indrmatori care lauda revolutiile de strada, altii care nu le socot folositoare. Unii slujitori chema la biserica lor pastori neoprotestanti ca sa tina predici, altii merg ei la microfonul acestora. Deunazi, un frate si-a pitit crucea de la gat ca sa nu mai intristeze diavolii. Un frate milos. Si diavolul trebuie compatimit… Si el e frate cu umanitatea, dar un frate mai mare. Umanitatea i-a dat si o nationalitate: este englez. De aceea ii spune ‘big brother’. Mai este o categorie de frati slujitori pe care eu ii numesc global-mesianici. Acestia, isi pun probleme pe care Insusi Fiul lui Dumneze nu si le-o fi pus: ” Toti membri celorlalte culte crestine -din afara Ortodoxiei- nu au nico vina pentru ca sunt acolo. Cum sa fie in afara lui Hristos, aproape doua miliarde persoane?! Nu sunt ei vinovati pentru ca s-au nascut asa si acolo, in acea tara.” Vedeti, vinovatul de serviciu este tot Dumnezeu, pentru ca a facut istoria, semintiile si neamurile. Cum se face ca astazi, slujitorii nu mai au conses? Daca la o masa, la o discutie, se intalnea Sfantul Ioan Gura de Aur cu parintele Fageteanu si cu parintele Papacioc, pun ramasag ca aveau consens deplin? Vedeti fratilor slujitori si mireni, traim vremuri in care reperele vor disparea, iar debusolarea va pune stapanire pe turma. Prin tot ce facem acum stramb fata de Invatatura lui Hristos-Dumnezeu, vom da socoteala nu dupa moarte, cand majoritatea ne vom cobori la iad, ci la Infricosatoarea Judecata cand se vor numara oamenii pe care i-am strambat, pe care i-am bagat in ceata, in osanda si in bezna. Ecoul a tot ce facem in viata este o reverberatie ce striga pan’ la Parusie, pana la urechile Judecatorului Celui Vechi de Zile. (un preot)

#

Sfantul Grigore Sinaitul asemana mintea omului cu o oglinda. Dupa savarsirea pacatului stramosesc mintea umana s-a spart in mii de ganduri asa cum oglinda se sparge in multime de cioburi.

#

Sfântul Marcu al Efesului spune: ”sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.”

#

Nu urmeaza niciun rai vesnic pe acest pamant… Urmeaza tiranie globala, politie planetara, transumanism, o religie globala draceasca, stabilirea centrului lumii intr-o singura tara, inscaunarea lu’ Antihrist, Armaghedonul si Infricosatoarea Judecata a lui Hristos-Dumnezeu!!!

Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Luca 21, 33)

Vor trece si se vor stinge toate:
Universul intreg, antropocentrismul, umanismul, hominismul, arianismul, autozeificarea omului, zadarnicele stradanii omenesti, increderea in imaginate, in bani, averi si muschi, narcisismul, hedonismul, egocentrismul, filozofiile, parerile, minciuna, smecheria, nedreptatea, lacomia, zgarcenia, cu toate cele izvorate din acestea. Toate se vor preface in NIMIC! TOTI ZEII SI ZMEII VOR STRIGA LA SFARSITUL VEACURILOR (CA SI IULIAN APOSTATUL): NE-AI INVINS GALILEENE!!!

#

”A tăinui cuvîntul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Orice om se sfințește prin mărturisirea corectă a credinței. Cel care are credință nefalsificată în Hristos, acela are în el toate harismele Dumnezeiești. Nu există compromis și iconomie în chestiunile de credință, de care depinde mântuirea veșnică a sufletelor oamenilor.” (Sf. Maxim Mărturisitorul)

#

Si daca diavolul v-ar invata ceva de bine, nu-l ascultati! Si daca va lauda dragostea si orice virtute, nu-l acultati! Asemenea si pe fii pierzarii, fii tatalui minciunii (ereticii): nu-i ascultati!

”Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul.” (Luca IV-41)

#

Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici [el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare alta erezie, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, sa fie îndepărtaţi [episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei.” (Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon-451)

#

– ” Trebuie a asculta de invățători și de preoți, și a nu-i judeca, chiar de ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci și să fugim de ei, și să-i judecăm ” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

– ” Daca episcopul sau preotul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

– ” Papsitasii, protestantii si neoprotestantii n-au nicio Sfanta Taina.” (Mitropolit Serafim de Pireu)

– Daca papa e hirotonit, cine sa-l fi hirotonit? Daca ai lui credinciosi sunt botezati, cine i-a botezat? Nu este Hristos-Dumnezeu savarsitorul tuturor slujbelor si Duhul Sfant-Dumnezeu sfintitorul lor? Nu Adevarul si Duhul Adevarului? Atunci intreb, daca Adevarul nu e minciuna si Duhul Adevarului nu e duhul minciunii, cum sa lucreze Ei in minciuna? De cand Duhul Adevarului este si duhul minciunii?!

Isaia 5-20. Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!

– ” Caci cum este cu putinta ca cel ce nu este botezat dupa dreptslavitoarea credinta a primi venirea, darul si hirotonia Sfantului Duh?” (Sfantul Nicodim Aghioritul)

– “ Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.” (II Ioan 1, 9)

– ” Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! ” (Galateni I-9)

– ” Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!” (II Ioan 1, 9-10)

– ” DRAGOSTEA SE BUCURA DE ADEVAR” (1CORINTENI 13, 6), nu de iubire fara Hristos, de iubirisme, sentimentalisme si alte dracisme poleite in lumina…

– ” Proorocii profeţesc minciuni, preoţii învaţă ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta.” (Ieremia 5, 31)

– ” Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate;” (Iesire 23, 2)

– ” Doamne, Tie Unuia gresim dar Tie Unuia si slujim, caci n-avem alt Dumnezeu afara de Tine, nici nu ne inchinam la alt dumnezeu strain! ”

– ” Hristos-Dumnezeu-Adevarul are un singur Trup, o singura Invatatura, o singura Biserica, un singur Botez si un singur Duh: Duhul Adevarului.”

– Cine nu tine credinta cea dumnezeiasca, dreapta si patristica, râde de Persoana Duhului Sfânt-Dumnezeu; iar cine râde de Persoana Duhului Sfânt-Dumnezeu nu va avea iertare nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie. (Matei 12, 32)

#

DESPRE PREOT

” Punand in relatie pe preotul slujitor cu harul imprimat lui prin hirotonie, intelegem indata ca acestuia nu i s-a dat ceva finit, despartit de Fiinta Dumnezeirii, o cantitate oarecare rupta din intregul divin, ci preotul este ridicat la marea demnitate de persoana care lucreaza cu harul, care foloseste aceasta energie in mod constient si personal.
Impreuna cu persoanele divine, preotul lucrand cu acelasi har izvorat din Acestea, devine colaborator al Duhului Sfant, un iconom al acestei mari energii divine care este harul. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dat (aici pe pamant) cheile raiului in mainile oamenilor (Apostolilor, ucenicilor si urmasilor arhierei si preoti). Ioan 20, 21-23, Matei 18, 18. Stapanul Hristos a pastrat cheile iadului: Apocalipsa 1, 18.” (Parintele Dumitru Staniloae)

#

DESPRE DEMONI, DIAVOLI SAU DUHURI RELE
DEMONII SUNT PRINTRE OAMENI, POT INTERFERA CU MINTEA OMULUI SI CU ORICE DISPOZITIV ELECTRONIC, SE POT TRANSFORMA IN LUMINA SI-N ORICE OBIECT SAU VIETATE.

” Diavolii, numiti si demoni, duhuri rele, duhuri intunecate sau ingeri cazuti, pot intra in trupul omenesc, pot sa ne insufle cuvinte, principii, atitudini, pot aparea in vis cu chipul rudelor noastre raposate, sub forma rudelor nostre vii, prietenilor si cunoscutilor, pot intra in trupul omenesc cu miile, pot face sa se confunde mintea noastra cu a lor, gandurile noastre cu ale lor, dorintele noastre cu ale lor, iti pot vorbi in minte si cand esti treaz si cand dormi, in orice limba de pe pamant, se pot transforma in orice vietate sau obiect, pot interfera cu tehnologia, pot intra in apa, in mancare, pot vedea gandurile tale rele, pot cauza boli si accidente. Ei cunosc, inteleg si intuiesc multe din tainele materiei si din tainele Universului. Cel mai mic si ramolit diavol al iadului poate sa distruga pamantul intreg cu o singura lovitura. Diavolii sunt ca niste hiene tinute in lesa de Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu.”

http://spuspefata.webs.com/

#

DESPRE SUFLET

NU PIERE NICIUN OM. SUFLETUL OMENESC ESTE NEMURITOR, EL ESTE CHIAR TU INSUTI! FUNCTIUNILE SI FACULTATILE SUFLETULUI OMENESC SUNT: RATIUNEA, SENTIMENTUL, VOINTA, MIROSUL, GUSTUL, AUZUL, VAZUL, PIPAITUL, CONSTIINTA, MEMORIA SI IMAGINATIA.
” Sufletul omenesc se afla in tot trupul omului. Mintea este facultate a sufletului, nu a creierului. Sufletul se afla in legatura cu trupul prin intermediul tuturor celulelor trupului dar, alterarea legaturii dintre sistemul nervos si suflet duce la imposibilitatea trupului de a se mai comunica sufletului, (de a se mai pune la dispozitia sufletului) astfel ca omul, devine bolnav neurologic (de exemplu inconstienta omului in urma unei afectiuni neurologice).
Asadar, atunci cand este alterat sistemul nervos din trupul omului, sufletul isi pastraza toate puterile sale nealterate, puteri la care doar trupul nu mai este partas. In cazul in care extirpam unele celule/organe din trup prin amputare, legatura lor cu sufletul se rupe in totalitate pana la Parusie. Asa se poate intelege de ce la despartirea sufletului de trup, sufletul este cel care continua sa ramana viu si constient in afara trupului.
Exemple:
* situatia sufletului in trupul cu afectiuni neurologice
– inconstienta omului (sistemul nervos central nu se poate comunica sufletului)
* situatia cand sufletul se afla in trupul care doarme, in timpul somnului restaurator
– semiinconstienta (sistemul nervos central se comunica partial sufletului)
* situatia in care o meteahna a sufletului dezechilibreaza sistemul imunitar al trupului
– boala dinspre suflet spre trup (sufletul afecteaza negativ unul sau mai multe organe ori sisteme)
* situatia in care unul sau mai multe organe sunt extirpate
– amputarea (sufletul iese din partea extirpata retragandu-se in restul corpului ramas viu)
* situatia cand unul sau mai multe organe ori sisteme vitale cedeaza partial sau total
– moartea biologica a trupului (sufletul paraseste intregul trup/organism pana la Parusie, ramanad doar intr-o legatura tainica cu toate elementele acestuia, pana la Sfarsitul Veacurilor)”.

http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/viata-vesnica/legatura-sufletului-trupul-staruie-dupa-moarte-69172.html

#

CAM TOT CE VEDETI AZI PE PAMANT E INSELARE, MINCIUNA, UMANISM SI SATANISM!
” Iubitule, nu uita că ești botezat în sfânta cristelniță și ești creștin ortodox. Ești parte a Bisericii Ortodoxe, cea care păstrează credința adevărată. Întreabă, citește și vei înțelege singur că numai dreapta noastră credință este adevărată. Există o mișcare care se cheamă ”ecumenism”. Ai grijă să nu te amăgească această mișcare vicleană. Este o mare erezie, este erezia tuturor ereziilor.
Erezia aceasta vrea să unească adevărul credinței noastre cu minciunile celorlalte religii, din iubire – chipurile – și pentru unitate. Însă așa cum bagi de seamă, minciuna nu se poate uni cu adevărul, nici lumina cu întunericul. Noi, credincioșii ortodocși, am jurat prin Botez că ne vom păstra credința așa cum ne-au lăsat-o Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Ba mai mult, iubitule și dacă vor veni ani când ne vor pune sabia la gât din pricina credinței noastre, noi să spunem ceea ce spuneau Sfinții Mucenici: ” Bagă cuțitul mai adânc, nu mă lepăd de dragostea pentru Hristos și de credința ortodoxă! ”
(+ IEREMIA Mitropolitul Gortinei)

#

DUMNEZEU ESTE UNUL PENTRU TOTI PAMANTENII, DAR NU TOTI PAMANTENII VOR SA FIE UNA INTRU UNICUL DUMNEZEU ADEVARAT.
” Iata cum Milostivul Dumnezeu este hulit si batjocorit pentru preamarea Sa iubire de oameni, fiind inlocuit cu stapanul veacului intunericului, cel ce neizbutind odinioara sa fie ‘dumnezeu’ se strecoara astazi bland, duios, si compatimitor in sufletele ateilor ‘religiosi’, apostatilor ‘crestini’ si nihilistilor
‘ortodocsi’ care cred in mincinoasele fagaduinte numite: pace, dragoste, libertate, toleranta, reconciliere, liniste, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultura sau arta. Acest ‘dumnezeu’ al falsei dumnezeiri, antidumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfideaza Predania si invataturile Sfantilor Parinti, inlatura din vietuirea crestinilor dogmele si canoanele Bisericii lui Hristos.

Unui astfel de anti-dumnezeu i se inchina astazi omenirea, in numele lui se organizeaza intrunirile ecumeniste, de la el cersesc mantuirea crestinii si doresc pacea paganii.

Acestia sunt arhitectii ecumenisti ai ‘valorilor comune’ in care zeii si dumnezeii isi dau mana spre faurirea ‘noii constiinte religioase’ ce se ingrijeste ca in viitor omul sa se izbaveasca de ‘pacatul nefericirii’, pricinuit de ‘fatalismul’ vietuirii in dreapta Credinta Ortodoxa. Marea adunare a falsului ‘dumnezeu’ cere jertfe, iar acestea nu sunt doar ‘fiii pierzarii’, eretici, pagani, evrei, ci in primul rand ortodocsii crestini partasi gandirii liberale, integriste, invitati sa piara dandu-si sufletul pentru balaurul antihristic camuflat in ‘binele public’ si ‘fericirea comuna’.
Dezbinati de Biserica sunt toti cei ce cugeta osebit de Sfintii Bisericii, cei ce inlocuiesc dreptatea si adevarul cu ‘comuniunea si unitatea’, cei ce sacrifica ‘reconcilierii’ dogmele si canoanele, punand ‘binele comun’ mai presus de jertfirea pentru dreapta credinta. De aceste pacate au fugit in trecut adevaratii crestini, impotriva lor au grait si au marturisit Mucenicii, impotriva lor au vietuit Cuviosii, cu acestia au avut de luptat Sfintii, impotriva lor se cuvine sa vietuiasca si sa graiasca adevaratii crestini de astazi.” (Ieromonah Martirie Paduraru)

#

NUMAI DUMNEZEU TAMADUIESTE CU ADEVARAT!
” Omule fără minte, alergi la vrăjitori ca să te tămăduiești?
Și chiar crezi că diavolul va tămădui cu adevărat boala ta?
Acela „de la început a fost ucigaș de oameni” (Ioan 8:44) și a omorât tot neamul oamenilor.
Cum să se facă el acum doctorul tău?
Nu ai văzut că demonii nu au putut să îi vindece nici pe vrăjitorii lor de rănile pe care li le-a pricinuit Moise în Egipt (Ieșire 9:11)?
Și acum te vor face bine pe tine? Astea-s lucruri de tot râsul!
Căci pentru diavol nu există nimic mai dulce decât să îl asuprească pe om în orice chip.
Mai ușor este focului să dea răcoare și flăcării zăpadă, decât să vindece diavolul cu adevărat.
Nici nu poate diavolul, nici nu vrea, nici nu știe cum să tămăduiască.
Dar, și dacă presupunem că poate și vrea și știe, totuși, dacă nu îi îngăduie Dumnezeu, singur nu poate face nimic. Să crezi, deci, frate, că doar Dumnezeu este singurul doctor al sufletelor și al trupurilor.
Vrăjitorii și demonii nu tămăduiesc în mod real, ci închipuit.
Dar și dacă vor să îți tămăduiască trupul, prin îngăduința lui Dumnezeu, să știi că diavolii îți tămăduiesc trupul pentru a-ți omorî sufletul.
Cum? Trăgându-te de la credința lui Hristos și convingându-te să crezi în ei.
Care este deci folosul tău, dacă aici pe pământ ai o sănătate trecătoare, iar acolo vei fi în focul cel veșnic?
Piară o asemenea sănătate! Piară o asemenea viață!
Diavolul, frații mei, este un pescar prea viclean.
Pune o mică momeală și vrea să prindă un pește mare.
Cu bucurie diavolul vă dă puțină sănătate, numai și numai ca să vă lipsească de rai, ca să vă arunce în focul cel veșnic!
Cum puteți, așadar, ca pentru cea mai mică problemă să Îl părăsiți pe prea dulcele Hristos – creatorul, mântuitorul, adevăratul vostru doctor – și să mergeți la blestematul diavol – ucigașul și asupritorul vostru?
Cum aveți inimă să disprețuiți atâția sfinți, care sunt prieteni și binefăcători și vindecători ai voștri, și să alergați la vrăjitori și la demoni, care sunt cei mai neînduplecați dușmani ai voștri?” ( Sfantul Nicodim Aghioritul)

#

Nebuni par cei care danseaza in ochii celor care n-aud muzica…

#

Isaia 5-20. Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!

#

ORTODOXIE NU MAGIE, ORTODOXIE NU EREZIE, ORTODOXIE NU APOSTAZIE!

De cand Ortodoxia este ceea ce vor unii, ceea ce simt unii si ceea ce gandesc unii? Voi credeti ca ceea ce debiteaza trufia omeneasca, e Ortodoxie? Ortodoxia, sau Dreapta Credinta, este doar ceea ce ne-a spus Hristos-Dumnezeu si ceea ce ne-a invatat Duhul Sfant-Dumnezeu prin Sfintii Sai. Este ceea ce auziti in vremurile noastre la parinti precum Mitropolitul Serafim al Pireului, Anitulesei de la Radauti, Fageteanu, Papacioc, Staniloae sau Cleopa… O altfel de Ortodoxie este nehristica si nepatristica, este falsa. Daca fiecare isi imagineaza adevarul dupa cum are chef, de ce s-a mai intrupat Adevarul-Absolut? Nu ca sa ne arate exact cum este El? Asadar, ortodoxule contemporan, al cui vrei sa fii de fapt? Al lui Dumnezeu-Fiul, sau al mintii tale trufase, autonome si autosuficiente? Nu din trufie au fost alcatuite mii de secte cu tenta crestina? Nu mai aveti repere? Luati-o la pas si cautati putinii indrumatori autentici. Sunteti debusolati? Nu mai credeti si nu mai ascultati de debusolatorul televizor. Vreti sa ascultati doar de voi insiva? Mantuiti-va singuri! Vreti sa ascultati de televizor? Televizorul sa va mantuiasca! Fratilor, Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!!!

#

Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate;> (IESIRE 23, 2)

#

” Proorocii profeţesc minciuni, preoţii învaţă ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta.” (Ieremia 5, 31)

#

„Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos” (Sfântul Ignatie Briancianinov).

#

Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi.” (Matei 24, 23-27).

#

„Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul” (Sfantul Zosima)

#

” Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici.” (Sfantul Ioan Casian)

#

„Presa are funcţia de a dezlănţui şi de a înflăcăra pasiunile unui popor; marea masă nu are nici cea mai mică idee cui îi serveşte presa într-adevăr. Printre ziare există şi unele care ne vor ataca. Pe acestea tot noi le fondăm, iar punctele în care ne atacă, tot noi le alegem. Nici o ştire nu va ajunge în public fără permisiunea noastră. Acest lucru este posibil deoarece toate ştirile din lume se centralizează la câteva agenţii de ştiri, iar aceste agenţii sunt controlate de noi. Ziarele noastre vor fi de toate nuanţele politice: aristocratice, socialiste, republicane, chiar anarhiste.” (un mason)

#

Noi, crestinii (adica ortodocsii), dupa botez, ne miscam intre fiul risipitor si cele cinci fecioare intelepte, cadem, ne ridicam si cerem harul mantuitor al Sfantului Duh. Ne miscam intre Spovedanie si Impartasanie. Cautam totdeauna duhovnici care sa nu fie ecumenisti (eretici) sau atei (necredinciosi). Sfatul meu: spovediti-va des si tineti de preoti autentici precum Gheorghe Anitulesei de la Radauti. Nu vom fi intrebati de ce n-am avut muschi sau masterate, vom fi-ntrebati de ce n-am vrut iertarea lui Hristos-Dumnezeu, Trupul Sau tainic-dumnezeiesc si de ce nu am plans pentru ce am gresit ieri. Cu cat vom pleca din lumea asta mai necuratiti si mai pervertiti, cu atat vor avea diavolii dreptul asupra sufletelor noastre spre a le conduce in infernul lor infiorator.

#

Sfantul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):
„Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza… Noi avem o porunca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre”

#

Patriarhul Constantinopolului Gherman al II-lea: (+1240):
„… Pentru aceasta, va legiuiesc si voua, tuturor mirenilor care sunteti adevarati fii ai unicei Biserici Universale (Sobornicesti): sa fugiti alergand departe de preotii care s-au pus in slujba catolicilor. Si nici la adunarile Bisericii sa nu va strangeti impreuna cu ei, nici obisnuita binecuvantare sa nu o primiti din mainile lor. Este mai bine sa va rugati luI Dumnezeu singuri in casele voastre, decat sa participati la adunarile comune impreuna cu latino-cugetatorii”

#

Si Sfantul Simeon al Tesalonicului spune: ,,Dumnezeiasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup si Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtăşire tuturor credincioşilor. Acesta este întreg scopul şi rostul Liturghiei: împărtăşirea credincioşilor”.

#

Antihrist, Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca  toţi oamenii să-l iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia. Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze […] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate, într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie, repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel
de bun şi de drept? (Sfântul Irineu)

#

De multe ori înşeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sfântul ‎Dorotei: Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi Diavolul nu poate să înşele pe cineva, ‎numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum şi Sf. Apostol zice că însuşi Diavolul se ‎închipuie un Înger luminat. Neghină numeşte Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învăţăturile ‎Domnului şi amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămaţi, să facă ‎vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121) [Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, , sâmbătă, 17 august 2013, p. 393]

#

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre femeile cele rele

Nu este nimeni pe pamant asemanator cu femeia cea rea de gura si nici o fiara nu este intocmai cu femeia cea inselatoare. Cine este mai rau, intre cele cu patru picioare, decat leul ? Sau ce este mai cumplit decat sarpele, dintre taratoare. Si, totusi, nimic nu sunt toate acestea, fata de femeia cea rea de gura. Si, marturiseste, despre cuvintele mele, chiar Inteleptul Solomon, zicand: „Mai bine este a vietui cu leul impreuna, sau cu sarpele in pustie, decat a trai cu femeia cea rea de gura si certareata”. Sa nu socotesti ca Solomon a zis acestea fara de minte, pentru ca, si din fapte, vei pricepe acestea. De Daniil, in groapa leii s-au rusinat, iar, pe dreptul Nabot, Isabela l-a ucis. Chitul pe Iona in pantece l-a pazit, iar Dalila, pe barbatul sau Samson, tunzandu-l, l-a dat celor de alt neam. Balaurii si viperele se temeau de Ioan Botezatorul in pustie, iar Irodiada, la ospat, i-a taiat capul. Corbii, pe Ilie, in pustie si in munte, il hraneau, iar Isabela, dupa darul cel de ploaie, pe Ilie la moarte hotarase sa-l dea. Si ce zicea ea: „Asa sa-mi faca mie Dumnezeu si acestea sa-mi dea mie, daca maine, in acelasi ceas, nu voi pune sufletul lui cu sufletul celor ucisi”. Si, temandu-se, Ilie a fugit, in pustie. Vai mie, Proorocul se teme de o femeie. Cel ce ploaia a toata lumea o purta pe limba sa si foc din cer a pogorat si morti a inviat. O, cat de rea este arma cea ascutita a diavolului! Pentru femeie, Adam a fost izgonit din Rai. Pentru femeie, David cel bland s-a inselat si l-a ucis pe Urie. Prin femei, diavolul l-a surpat pe Inteleptul Solomon, aducandu-l la calcare de Lege. Femeia cea fara de rusine nu se sfieste de nimeni; nici pe preot nu cinsteste, nici de levit nu se rusineaza, nici de prooroc nu se teme. 0, ce rautate. Femeia cea rea este mai rea decat toate rautatile. Daca este saraca, pe toti ii osandeste. Sau, de are bogatie, pe toti ii ocaraste. Indoita este rautatea si grea este viata, neimblanzita este fiara. Eu am vazut vipere neimblanzite, imblanzindu-se, si lei si ursi si rinoceri domesticindu-se, dar femeia rea, niciodata nu se imblanzeste. Mai bine este a bate fierul, decat a invata pe femeie rea. Deci, sa stiti aceasta, ca, cel ce are femeie rea, si-a luat plata pentru pacatele sale, pentru ca femeia rea niciodata nu se smereste. Fiind pedepsita, se indraceste, laudata, se inalta si nu stie sa pazeasca obiceiurile dragostei. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor!

Deci, fiindcă din toate cele zise se înţelege că nu se cuvine a se despărţi bărbatul de femeie sau femeia de bărbat, cei doi trebuie a se suferi unul pe altul – după Sfantul Grigorie Teologul. Şi atât femeia se cade a-l suferi pe bărbat – măcar de o ocăreşte, măcar de o bate, măcar de cheltuieşte zestrea ei, sau altceva de-i face, măcar si de se îndrăceşte (după Canonul 4 al lui Timotei), măcar alte metehne de ar pătimi şi neputinţă de ar avea (după Hrisostom, în cuvântul la zicerea: „muierea s-a legat cu lege” şi celelalte).

„Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor”. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, Inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe: pecete de robie. Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie. Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.” (Isaia 3, 16-26)

“34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.”
(I Corinteni 14:34-35);
“11. Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea.
12. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită.
13. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva.
14. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.”
(I Timotei 2:11-14);

#

Sf. Ioan Damaschinul spunea ca „Cine nu marturiseste dreapta credinta a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice si a Bisericii este NECREDINCIOS, chiar daca pare ca merge la Biserica si se roaga, el defapt e necredincios.”

#

Canonul 58 apostolic (si nu numai) spune foarte clar: Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare (neglijând) clerului sau poporului şi neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească. (a se vedea și: 19 TruL; 11 Sard.; 19 Laod.; 71, 121, 123 Cartag.)

#

Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”. (Isaia 6, 10)

#

Datorită impactului deosebit de mare pe care televiziunea îl are asupra marilor mase de oameni francmasoneria foloseşte emisiunile TV (abil şi malefic realizate) pentru a-i manipula şi „programa” pe cei ignoranţi. Omul modern, „homo televisiens”, a devenit dependent de televizor şi pierde cel puţin 3-4 ore pe zi în faţa micului ecran. La întocmirea programelor TV, alături de specialişti din cele mai diverse domenii de activitate, lucrează şi psihologi care în conformitate cu planurile malefice ale masoneriei manipulează prin sugestie conştiinţe, creează opinii de masă, influenţează politic şi educaţional telespectatorii. Prin repetare, prin prezentare în forme atractive imagine-muzică-sunet, prin sugestie, apar în subconştientul telespectatorilor germenii autosugestiei, care acţionează insidios, permanent şi distructiv.

Astfel, fără să-şi dea seama, telespectatorul se lasă condus, manipulat. Comoditatea preluării mesajului audio-vizual a făcut ca telespectatorii să accepte bucuroşi informaţii prefabricate subtil malefic, aranjate şi decupate, care le captează toată atenţia, transformându-i astfel, din fiinţe care ar trebui să gândească în fiinţe gândite.

Francmasoneria urmăreşte ca prin diverse şi atractive jocuri şi concursuri să abată atenţia oamenilor de la modul pervers în care urmăresc să instaureze noua „ordine mondială” prin care vor să exploateze oamenii acestei planete.

În timpul emisiunilor TV abil şi atractiv concepute, atunci când este captată atenţia conştientului (care ar trebui să cenzureze informaţiile care ajung în subconştient) prin fraze, cuvinte, sunete şi mai ales prin imagini special alese, se va produce implantarea în subconştient a mesajului urmărit a fi transmis, iar apoi oamenii vor reacţiona conform modului în care le-a fost programat subconştientul!

În faţa micului ecran, vrând-nevrând, fiinţa umană îşi formează psihologia de consumator, devine receptiv, iar televizorul va deveni o necesitate (generând boli psihice), aşa cum este alcoolul pentru un beţiv sau cum sunt ţigările pentru un fumător.

Libertatea telespectatorului de a alege este limitată, lui i se propun emisiuni special create, având scopuri prestabilite, fiecare din ele având un mesaj subtil ales. Un om care vine obosit de la servici este receptiv (pasiv) în faţa televizorului, iar psihologia lui este de a prelua fără nici un discernământ mesajul primit.

Francmasoneria urmăreşte ca majoritatea filmelor prezentate la televizor să aibă scene violente, de groază, care să genereze perturbări psihice celor care vizionează aceste filme.
În cazul „trăirii televizate”, mesajul transmis copiilor şi adolescenţilor provoacă o contagiune emoţională imediată, propice pentru mimetism, şi chiar îndemnul de a trece imediat la fapte antisociale cum ar fi: furturi, tâlhării, spargeri de maşini, crime, acţiuni violente, etc. În acest sens putem da exemplul celor 29 de tineri din S.U.A. care şi-au tras câte un glonţ în cap, după vizionarea la TV a filmului „Voiaj la capătul infernului”. Acesta este doar unul din miile de exemple despre modul în care un film satanic perturbă psihicul oamenilor şi-i determină să se auto-distrugă.
Mircea Moldovan, preşedintele Consiliului Naţional al Audio-Vizualului, cu privire la oribila crimă realizată de un tânăr de 15 ani care şi-a ucis prietenul inspirându-se dintr-un film dat pe TV afirmă: „Autorii morali ai crimei sunt televiziunile care transmit filme cu violenţă.”

Cu ajutorul televiziunii poţi dezinforma, forma opinii greşite, sau chiar impune puncte de vedere politice, economice, sociale etc, despre un grup de oameni, o societate sau un popor.

#

Despre cei rataciti in erezii, Sfantul Maxim Marturisitorul ne invata:

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire.” (Patrologia Graeca 91:465C, Epistola 12)

#

Crestinul care se lupta sa duca o viata ortodoxa duhovniceasca, trebuie sa se afle in afara mersului lumii. (Cuv. Serafim Rose)

#

Caci cum este cu putinta ca cel ce nu este botezat dupa dreptslavitoarea credinta a primi venirea, darul si hirotonia Sfantului Duh? (Sfantul Nicodim Aghioritul)

#

Sfantul Iustin Popovici (+1979)
“Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserica, si el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului!

#

Sfantul Grigorie Palama (+1340)
“Cei ce sunt in Biserica lui Hristos apartin adevarului, iar citi nu apartin adevarului, nu sunt nici in Biserica lui Hristos.”

#

Sfantul Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului (+828)
“Si chiar daca foarte putini ramin inlauntrul Ortodoxiei si a bunei credinte, acestia sunt Biserica si in miinile lor se gaseste autoritatea si apararea asezamintelor Bisericii. Si daca acestia ar trebui sa sufere pentru buna credinta, aceasta va fi vesnica lauda pentru ei si li se va darui mintuirea sufletului.”

#

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724
“Cei care vor dezerta de la Ortodoxie si vor parasi parintestile si dreptele dogme ale credintei si Predaniile obstesti ale Bisericii si vor decadea si se vor indeparta cu inovatii si cu credinte absurde si cu obiceiuri eterodoxe si vor falsifica si vor maslui adevarul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sint, nici nu se mai numesc crestini cu adevarat, ci se taie si se despart de totalitatea madularelor Bisericii si a crestinilor, ca niste eterodocsi si inovatori si se izgonesc afara din sfintul staul ca niste oi riioase si madulare putrede.”

#

Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
„Acela care îl pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de împartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba în îngeri ai dreptatii, al caror sfârsit va fi dupa faptele lor.”

#

(Sfantul Marcu al Efesului)
„Sa fugiti de catolici precum fuge cineva de sarpe”

#

mitropolitul Ieremia al Megalopolei
”Să vă bucurați și să vă veseliți pentru că sunteți creștini ortodocși. Toate credințele sunt mincinoase, numai cea ortodoxă este credința adevărată”. Și ca una ce este adevărată, frații mei, nu acceptă nici adaosuri, nici omisiuni. Este precum ochiul care nu suportă în el nici măcar un fir de praf”.

#

”Daca episcopul sau preotul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

#

Ecumenismul, poarta prin care Antihrist va intra in Biserica

ecumenic, sobor panortodox al madularelor lui Hristos-Dumnezeu (intre slujitori si mireni ortodocsi)

ecumenicitate, valabilitatea Adevarului Panortodox, Unic si Sfant in intreaga lume

ecumenist, intrunire intre neortodocsi si ortodocsi in vederea dizolvarii Adevarului Unic si Sfant

ecumenism, miscarea de unire a neortodocsilor cu ortodocsii in vederea dizolvarii Adevarului Unic si Sfant

#

Daca ticalosii diavoli sunt luptatori impotriva lui Dumnezeu, atunci si templele lor pagane si eretice sunt intinate si primejdioase. (Sf. Maxim Grecul 1555)

#

Sfantul Sofronie de la Cioara (1760)

” Indeamna pe oameni sa se roage fiecare la el acasa, sa se intalneasca in taina cu preotii ortodocsi pentru spovedanie, impartasanie, cununii, botezuri si alte nevoi religioase si explica oamenilor ca popii uniti nu sunt altceva decat niste tradatori lepadati ”

#

cheile raiului si cheile iadului

– Hristos-Dumnezeu a dat (aici pe pamant) cheile raiului in mainile oamenilor
(Apostolilor, ucenicilor si urmasilor arhierei si preoti). Ioan XX, 21-23, Matei XVIII, 18
– Stapanul Hristos a pastrat cheile iadului: Apocalipsa I, 18

#

„Harul este o energie necreata, izvorata din Fiinta Dumnezeiasca a celor trei ipostasuri si nedespartita de ea, sau de aceste ipostasuri. Aceasta pune in evidenta faptul ca in har ca lucrare e prezent insusi subiectul dumnezeiesc care savarseste lucrarea harului”. (Sfantul Grigorie Palama)

#

” Toate patimile sunt forme ale egoismului.” (Preot Profesor Doctor Dumitru Staniloae)

#

„Si cine va putea indura ziua venirii Lui si cine se va putea tine bine, cand El se va arata? Caci El este ca focul topitorului si ca lesia nalbitorului” (Maleahi 3,2).

#

Animalele, necugetătoare, dar simţitoare, au un spirit vital care nu poate exista în sine, deoarece ele nu sunt înzestrate cu minte şi cuvânt. Îngerii şi arhanghelii au minte şi cuvânt – sunt deci fiinţe noetice şi inteligente – dar nu au duh dătător de viaţă, întrucât nu au un trup care să primească viaţă de la duh. Prin urmare, „numai omul a fost făcut după Chipul Cel în trei ipostasuri” (Sfântul Grigorie Palama), întrucât numai el e înzestrat cu minte, cuvânt şi duh dătător de viaţă care dă viaţă trupului cu care este unit.

#

EXISTA DOAR TREI CATEGORII DE EXISTENTE PERSONALE:

– SFANTA TREIME (CELE TREI PERSOANE DUMNEZEIESTI CU NATURA LOR DIVINA)

– OAMENII (CU NATURA LOR UMANA)

– INGERII (CU NATURA LOR INGEREASCA)

#

DE CE ERA NOASTRA INCEPE CU HRISTOS-DUMNEZEU:

În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; (Evrei 1,2)
El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. (Coloseni 1, 17)

#

” Dogmele sfintesc pe cei care le marturisesc”-Sfantul Ioan Gura de Aur.
“ Orice om se sfinteste prin marturisirea exacta a credintei -ortodoxe-” Sfantul Maxim Marturisitorul
“ Prin tacere il tradam pe Dumnezeu”-Sfantul Grigorie Teologul

#

Sfantul Grigorie Teologul ne spune: “Unde este evidentã necredinta, trebuie sã preferãm mai bine focul si sabia si situatiile critice si mîinile tiranilor – si toate cu dãruire – decît sã luãm parte la aluatul pãcatului si sã ne unim cu cei care bolesc în credintã… De mii de ori este mai bunã dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decît pacea, cînd aceasta este unitã cu patimile.”

http://intreabapreotul.webs.com

sursa

283853_575356019152743_979105719_n

1623653_614120508668323_1514917970_n

1234332_1379075495658898_1922383591_n

Ecumenism la inaugurarea ce va avea loc astazi de la ora 17:00 in Piata Presei a monumentului „ARIPI” închinat rezistenţei anticomuniste

Oare cum „vor rosti” rugaciunile, toti odata sau pe rand?!

1

Luni, 30 mai 2016, la ora 17.00, va fi inaugurat Monumentul Aripi închinat rezistenţei anticomuniste din Piaţa Presei Libere.

2Realizat de sculptorul Mihai Buculei, monumentul Aripi este un proiect iniţiat în 1997 de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi sprijinit de preşedintele Emil Constantinescu. Susţinut financiar de Ministerul Culturii până în 2007, proiectul a fost preluat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi finalizat la începutul anului 2016.
Evenimentul va începe cu intonarea imnului naţional de către fanfara Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. Va urma dezvelirea plăcii „În memoria luptătorilor din rezistenţa anticomunistă 1945 – 1989” şi un moment religios ecumenic susţinut de reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai cultelor religioase ai căror credincioşi au murit sau au suferit în temniţele, lagărele şi spaţiile de deportare comuniste.
Vor rosti rugăciuni PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Biserica Ortodoxă Română, PS Cornel Damian, Episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, PS Mihai Frăţilă, Episcop al Episcopiei Greco Catolice de Bucureşti, Dr. Daniel Zikeli, Episcop Vicar, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Prof. dr. Ioan Bunaciu, decanul Facultăţii de Teologie Baptistă, Universitatea din Bucureşti, Rabin Rafael Shaffer, Rabinul şef al Cultului Mozaic, Imam Refi Erghiun, Consiliul Sinodal al Cultului Musulman.
Vor lua cuvântul şi vor depune coroane de flori înalte oficialităţi ale statului, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza, primarul general interimar al Capitalei, Ioan – Răzvan Sava, preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie, Emil Constantinescu. Vor fi prezenţi peste 300 de foşti deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşi ai acestora, reprezentanţi ai Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici din fostele ţări comuniste, precum şi elevi ai liceelor din Bucureşti.

Istoricul monumentului “Aripi”

ianuarie 1997: Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, condusă de Constantin Ticu Dumitrescu solicită sprijinul preşedintelui României, Emil Constantinescu pentru realizarea a unei opere de artă monumentală închinată rezistenţei anticomuniste în capitală.

aprilie 1999: Ministerul Culturii organizează un concurs, în urma căruia Comisia de experţi în artă monumentală declară câştigătoare, în unanimitate, lucrarea “Aripi”, propusă de sculptorul Mihai Buculei.

1999: Consiliul General al Municipiului Bucureşti include monumentul în Planul Urbanistic Zonal – Piaţa Presei Libere, prin H.C.G.M.B. nr 186/1999.

februarie 2003: Guvernul României aprobă caracteristicile tehnice ale monumentului şi finanţarea din bugetul Ministerului Culturii.

4 septembrie 2003: Primăria Sectorului 1 eliberează certificatul de urbanism pentru amplasarea monumentului în Piaţa Presei Libere.

26 noiembrie 2003: Electromecanica Ploieşti începe execuţia lucrării “Aripi”.

2006: prin Hotărârea de Guvern 649/2006, au fost alocate sumele necesare pentru lucrările de execuţie a soclului şi amenajare urbană, de către B.B.M Group.

noiembrie 2007: se încheie un protocol de colaborare între Ministerul Culturii şi PMB, prin care Primăria Capitalei preia cheltuielile aferente lucrărilor angajate în 2007, rămase neexecutate sau neplătite.

2008 – 2011: lucrările au fost sistate, din lipsa finanţării.

iulie 2011: preşedintele AFDPR, Octav Bjoza şi preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie, Emil Constantinescu solicită sprijinul primarului general pentru realizarea unui parteneriat având ca scop finalizarea monumentului, ca un proiect de solidarizare a societăţii civile pentru recuperarea memoriei luptătorilor împotriva comunismului.

2012: Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a Municipiului Bucureşti este desemnată contractor şi beneficiar al monumentului.

2012: IPROLAM realizează proiectul de rezistenţă pentru aripi.

august 2013: Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă alocarea sumei necesare finalizării monumentului, din bugetul pentru anul 2014.

21 noiembrie 2013: Primăria sectorului 1 emite autorizaţia de construire a fundaţiei şi soclului.

5 decembrie 2013: este finalizată prima aripă a monumentului.

martie 2014: este finalizată a doua aripă a monumentului.

2014: IPROLAM realizează proiectul fundaţiei monumentului.

august 2014: are loc, la Bucureşti, Congresul Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Comunismului (INTER-ASSO), cu ocazia căruia era programată inaugurarea monumentului.

19 noiembrie 2014: începe execuţia lucrărilor din Piaţa Presei Libere cu demolarea soclului fostei statui a lui Lenin şi recuperarea granitului, săpăturile pentru fundaţie şi lucrările de amplasament.

noiembrie 2014: la Bucureşti are loc conferinţa internaţională “25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est”, eveniment în cadrul căruia era reprogramată inaugurarea monumentului. Participanţilor din ţară şi strănătate – primii preşedinţi democraţi ai fostelor state comuniste – li s-a prezentat o expoziţie de fotografii ilustrând diferite stadii de realizare a monumentului.

august – septembrie 2015: se realizează scanarea laser 3D a celor trei aripi şi asamblarea lor virtual de către International Partner Buro.

21, 22 şi 29 decembrie 2015: cele trei aripi sunt transportate de la Electromecanica Ploieşti şi montate pe fundaţia realizată în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, de către firma austriacă Felbermayr şi firma românească Construcţii Civile şi Reabilitări.

ianuarie – mai 2016: se execută placarea soclului, amenajarea colinei – tumulus, a spaţiului din jurul monumentului şi instalaţia de iluminat, de către Asocierea ICONOMIC SACOM – Construcţii Civile şi Reabilitări.

30 mai 2016: are loc ceremonia inaugurării monumentului.

Date tehnice

Monumentul are o înălţime totală de 30 m, din care aripile, din oţel inoxidabil, au 23,4 m, 20,63 m, 20,28 m. Lăţimea aripilor este de 9,88 m; 9,39 m şi 7,9 m. Greutatea totală a aripilor este de 102,6 t, fiecare cântărind 38 t; 34,8 t şi 29,8 t. Fiecare aripă se compune din 9 pene legate cu bare orizontale, asamblate prin sudură. La partea inferioară a fiecărei aripi se află câte un butuc prin care aripile sunt ancorate la structura de rezistenţă cu 103 şuruburi.
Secţiunea frontală, înclinată este placată cu granit roşu şi are o suprafaţă de 140 mp. Colina – tumulus este realizată din pământ şi pietriş, acoperită cu iarbă şi are o suprafaţă de 600 mp şi un volum de 1225 mc.
Structura de rezistenţă este compusă dintr-un soclu din beton armat cu înălţimea de 6,42 m şi volumul de 245 mc şi un radier din beton armat cu înălţimea de 2 m şi volumul de 181 mc fixat pe o incintă formată din 25 de piloţi din beton armat (cu diametrul de 0,6 m şi cu lungimea de 13 m).

REPRESIUNEA COMUNISTĂ

În perioada 1945 – 1989 sute de mii de cetăţeni ai României au fost întemniţaţi din raţiuni politice, deportaţi sau persecutaţi.
La începutul anului 1990, dintre cei închişi şi deportaţi mai trăiau peste o sută de mii.
Astăzi mai sunt în viaţă 41.000 din care doar 2.500 deţinuţi politici, 21.500 deportaţi şi 17.000 soţii ale celor închişi sau deportaţi.

MĂRTURIE

După cel de-al II-lea Război Mondial, mulţi cetăţeni ai României care reprezentau o parte însemnată din ceea ce era demn, moral şi bine pregătit profesional în societate au fost asasinaţi, judecaţi, condamnaţi la moarte sau la ani grei de temniţă şi lagăre de exterminare prin munci silnice, înfometare, bătăi, lipsiţi de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală. Zeci de mii dintre noi au rămas acolo pentru totdeauna.
Noi am muncit în mine de plumb, la Canalul Dunărea – Marea Neagră, la recoltat stuf, la diguri de pământ, canale de irigaţii şi munci agricole. Am construit baraje şi combinate chimice.
Singura noastră vină a fost aceea de a ne fi iubit neamul, patria şi tricolorul. Forţa noastră a fost credinţa în Dumnezeu, iubirea şi iertarea, acestea constituind condiţia supravieţuirii noastre.

Octav Bjoza
Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

DATORIA NEUITĂRII

Dincolo de valoarea artistică şi performanţa tehnică, monumentul creat de maestrul Buculei, al cărui tată a fost întemniţat la Aiud, are o puternică încărcătură emoţională.
Cele trei aripi de oţel imaginând sufletele victimelor represiunii comuniste ţâşnesc spre cerul credinţei dintr-un tumul acoperit cu iarbă: un mormânt simbolic de care trupurile lor risipite în ţară şi în pământuri străine nu au avut parte. Placa frontală din piatră roşie aminteşte de sângele vărsat pentru onoarea poporului român. Reutilizarea granitului din soclul fostei statui a lui Lenin, care a ocupat silnic acest loc până la eliberarea României de comunism, are sensul unei reparaţii istorice care exorcizează România de răul dictaturii criminale comuniste.
Această întruchipare în oţel şi piatră a memoriei suferinţei ne poate elibera de angoasa minciunii şi dezbinării şi ne poate conduce, prin asumarea adevărului la respectul de sine şi demnitatea naţională la care tânjim de prea mult timp.

Emil Constantinescu

sursa

1

Arhimandritul Lazar (Abashidze): “Antihrist vine in Goergia” / In Romania a venit?

Asezata în muntii Caucaz, Georgia este creștin ortodoxă inca din secolul al patrulea. O națiune de oameni vigurosi, puternici; și căderea comunismului a adus inviere in credință, revigorarea fiind condusă de sfintitul Patriarh Ilia al II-lea. Căderea comunismului a adus de asemenea si un nou interes în a găsi un mod mai european de viață în rândul poporului georgian. Mulți au privit spre integrarea în Uniunea Europeană. Acest lucru a adus noi tendințe, și presiuni pentru a aduce legi noi care intră în conflict cu tradițiile străvechi izvorate din creștinismul ortodox.
În luna februarie 2016, site-ul georgian Zneoba a publicat o scrisoare de la arhimandritul Lazăr (Abashidze), cu un avertisment pentru această națiune străveche care populează una dintre cele mai „porțiuni pământești” ale Maicii Domnului. De asemenea, este un avertisment pentru toți creștinii din întreaga lume.1În Biserica noastră, credincioșii și chiar unii dintre clericii predica abordarea unei „iluminari” religioase sau chiar o renaștere. Ei spun că urmeaza o perioadă luminoasă pentru creștini, că în vremurile din urmă, apocaliptice, antihristul va domni peste tot în lume, dar el nu va intra în Georgia, etc.
Oricat de fermecati sunt de aceste vise plăcute și dulci, preocupați de construirea de biserici superficiale la exterior și locuri de inspirație (în așteptarea acelei epoci minunate), un mare număr de clerici și laici nici nu realizeaza (sau poate nu vor sa realizeze), modul în care spiritul lui antihrist intra în Georgia și isi face rădăcini adânci în sufletele oamenilor, incepand domnia sa, în toate straturile vieții.
De exemplu, programele de „educatie sexuala” sunt introduse în școli, în timp ce cursurile de istorie națională sunt anulate-uriașe sume de bani curg în Georgia, din însăși sânul satanei în Europa, în scopul de a introduce aceste programe!
Ce inseamna asta? Orice persoană care studiază cu atenție acest proiect numit „educație sexuală”, sau se uită la noile manuale, vor vedea în mod clar dorința autorului – si anume ca un copil încă din primii săi ani va începe să învețe toate felurile de depravare sexuală. Scopul lor este de a transforma căutarea pentru plăcerile trupului în scopul principal al vieții. O teribila, nemiloasa persecutare împotriva conștiinței umane, valorilor morale si a sufletului.
Dar de ce politicienii lumii au nevoie de acest lucru? De ce nu economisesc niciun ban, cheltuind sume uriașe în scopul de a cumpăra conștiința ambilor părinți și copii?
Pentru că acum, în întreaga lume, există o muncă activă pentru a deschide calea pentru antihrist, iar în spatele acestor programe sunt chiar puterile întunecate.
Ei consideră că este de cea mai mare importanță pregătirea unei ordini generală la nivel mondial; si anume, să pregătească oamenii pentru aceleași interese, aceleași dorințe, aceleași nevoi-deoarece numai atunci va fi posibil să se introducă un lider mondial și să aibă controlul asupra întregii omeniri. Numai atunci diavolul va fi capabil să isi implineasca visul sau antic: toți oamenii să-l venereze ca pe un dumnezeu.
Pentru a face acest lucru posibil, ei trebuie să șteargă totul de la oameni-individualitate, gândire nobila, o viață obisnuita de idei și de spiritualitate.
O persoană imorală care nu cunoaște propria sa patrie, care nu cunoaște experiența și bogățiile spirituale ale strămoșilor săi, care nu caută altceva inafara de plăcerile trecatoare, care trăiește doar pentru ziua de azi, acest lucru este cel mai bun material posibil pentru a crea pe cineva care poate fi supus în mod pasiv trecerii la noua ordine mondială.
O persoană care poate fi controlata riguros, care nu are nici o idee, nici un suflet. Aceasta va fi gata să-și lepede toate aceste lucruri de dragul libertății: conștiința, rusinea, rigoarea morala. El va fi gata să plătească pentru libertate, sa pacatuiasca de dragul drepturilor, sa isi satisfaca trupul cu beneficiile acestui „paradis pământesc” și sa descopere confortul material prin tehnologie, fără a simți nicio mustrare de conștiință.
Impreuna cu toate acestea, se presupune că această persoană trebuie să rămână religioasa- caci antihristul isi doreste ca oamenii sa se inchine lui, și nu va fi vazut doar ca un om talentat, ci ca o divinitate.
Stand în spatele lui sunt spiritele întunericului, care ard cu pofta pentru închinare divină.
Dar această religie trebuie să fie laica (libera de orice influență a Bisericii), necunoscund nici un Adevăr – doar un surogat mistic care seamănă vag adevărului.
Astfel, pentru a crea această nouă societate, este nevoie de trei factori: religie ecumenică (religie fără har), imoralitate (o persoană care și-a pierdut conștiința), și o ruptura a legăturii dintre el și fosta sa cultură morală și spirituală (o societate fără istorie).
Este nevoie de un al treilea factor, deoarece sentimentul național, primit de la strămoși, de multe ori a îmbogatit o persoană cu înțelepciune, deoarece aceasta il învață să se întoarcă la părinții săi și să urmeze aceste valori nobile din punct de vedere spiritual, morale pe care le-au pretuit din totdeauna. Dar această temelie – baza a înțelepciunii și a moralității – trebuie să fie distrusa.
Astfel, orice persoană va începe să semene cu o planta ruptă din propriile sale rădăcini, pierduta si incercuita de apele tulburi si pline de noroi, împreună cu mii de alții ca el în abisul întunecat.
În cazul în care acest program este acceptat în școlile noastre, atunci georgianul va fi ars la rădăcină cu focul iadului!
In cateva decenii, Georgia va merge pe calea Sodomei și Gomorei, și în cele din urmă va împărtăși fără îndoială soarta lor. Nu este un accident faptul că ei încearcă să hrănească pe cei mici cu această otravă simpla, pentru a le otrăvi sufletele lor. Ei pun pariuri serioase pe noua generație.
Acum totul depinde de noi; și ceea ce este cel mai înspăimântător este faptul că oamenii sunt tăcuti. Preoții și clerul sunt tăcuti, și numai rareori auzi o voce de avertizare. Daca nu vor striga despre pericolul ce se apropie, în cazul în care nu protesteaza, în cazul în care nu trezesc creștini pentru a lupta cu acest rău, în cazul în care nu isi vin in fire, acesti oameni care au apostaziat de la Hristos – atunci ușa se va deschide larg și covorul va fi pregatit pentru ca antihrist să intre in Georgia.
Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii (Ps. 110). Si liberarea din frica este inceputul nebuniei!

Archimandrit Lazar (Abashidze)

sursa

«Ortodoxia este o luminare prin sfinţi a lumii şi a sufletelor noastre». Interviu cu teologul ortodox Jean Claude Larchet

1Gânditor creştin francez convertit la 21 de ani de la catolicism la ortodoxie, autor a numeroase lucrări teologice şi filosofice, unele traduse şi în românesşte (Terapeutica bolilor spirituale – teza sa de doctorat în Filosofie, din 1987; Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul – teza sa de doctorat în Teologie, din 1994; Semnificaţia trupului în Ortodoxie; Despre iubirea creştină; Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit şi Apus etc.), d-l Jean-Claude Larchet (n. 1949) a avut bunăvoinţa, în octombrie 2010, la Iaşi, cu prilejul vizitei întreprinse în România la invitaţia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să ne acorde acest interviu în exclusivitate pentru magazinul ilustrat Lumea credinţei.

– Cum aţi descoperit Ortodoxia?

– Am mai răspuns la această întrebare deja de patru ORI de când am venit în România. Aşa cum spuneam, la sfârşitul studiilor mele filosofice a trebuit să scriu o mică lucrare despre Sf. Dionisie Areopagitul. Pe Sf. Dionisie trebuia să îl studiez din punct de vedere filosofic, dar atunci când am intrat în lucrările lui, pentru a le înţelege mai bine, a trebuit să citesc şi scrierile altor Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Am citit la acel moment câteva lucrări de Sf. Grigorie de Nyssa, de Sf. Vasile cel Mare şi de Sf. Grigore Teologul, precum şi ale unor părinţi din jurul Sf. Dionisie Areopagitul. Şi, pentru că înainte nu mai citisem nici o carte a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, acolo am descoperit că lucrările lor erau foarte apropiate de credinţa creştină originară, o credinţă foarte apropiată de predania evanghelică şi cu un mod de gândire foarte viu. Părinţii au fost pentru mine teologi foarte vii, care au exprimat în lucrările lor nu numai lucrurile pe care le-au gândit, ci lucruri pe care le trăiau. După această primă descoperire am fost nevoit să mai citesc pentru studiul despre Sf. Dionisie Areopagitul comentarii asupra lucrărilor şi gândirii lui, şi am ajuns în comentariile lui Vl. Lossky, la acel moment cel mai bun comentator al Areopagitului. Cu Lossky am intrat în teologia ortodoxă care aborda chestiunea pe care trebuia să o studiez, aceea a teologiei negative, a apofatismului, şi atunci am văzut că modul de gândire al teologiei ortodoxe era şi el foarte apropiat de credinţa creştină primară şi de modul de gândire al Părinţilor Bisericii. Atunci am văzut o legătură directă între modul de gândire al teologiei ortodoxe moderne cu modul de gândire al Sfinţilor Părinţi şi cu credinţa creştină aşa cum a fost ea dată de Hristos sfinţilor apostoli, Bisericii primare.

– Dar de la naştere eraţi romano-catolic…

– Eram romano-catolic, dar am constatat că modul de gândire şi modul de vieţuire în Biserica Romano-Catolică era foarte îndepărtat de acest mod de viaţă, de modul de viaţă ortodox, de modul de viaţă al Sfinţilor Părinţi şi al Bisericii primare. Am văzut că unele lucruri ale credinţei creştine originare au rămas şi în credinţa catolică, dar erau şi multe deviaţii, multe erori care fuseseră făcute de-a lungul istoriei catolicismului de după mileniul întâi. Convertirea mea la Ortodoxie nu a fost însă un gest de ostilitate faţă de Biserica Catolică, ci a fost rezultatul faptului că în Biserica Ortodoxă am găsit ceva mai mult, o plenitudine care nu era în Biserica Catolică, o plenitudine a credinţei şi o plenitudine a harului. Scopul meu nu e de a vorbi împotriva Bisericii Catolice, de a purta o controversă cu aceasta, ci de a exprima în munca mea această plenitudine a Bisericii Ortodoxe.

– O muncă de mai mult de 20 de cărţi, până acum…

– Da, aşa e. Unele chiar destul de ample, de peste 800 de pagini, însă veţi observa că nicăieri nu am scris împotriva cuiva sau a ceva, pentru că gândesc că important e a conştientiza adevărul din Biserica Ortodoxă, harul din ea, şi a-l expune aşa cum l-am putut înţelege, aşa cum îl pot trăi eu în Biserica Ortodoxă. Am urmat cuvântul lui Hristos: „Vino şi vezi!” şi vreau să împărtăşesc toată bogăţia, toată valoarea Ortodoxiei. Nu purtând o luptă cu alţii. Asta nu mă interesează. Scopul meu, gândirea mea sunt unele pozitive, de a aprofunda, de a înţelege mai bine întreaga revelaţie pe care am păstrat-o în Sfânta noastră Biserică. Asta aduce cele mai multe roade, pentru că, de exemplu, în Franţa şi în toată zona francofonă, dar şi în ţări unde lucrările mele au fost traduse, bogăţia Bisericii Ortodoxe constituie pentru mulţi o revelaţie şi îi conduce către o mai bună cunoaştere şi o mai bună înţelegere a credinţei lăsate de Hristos Sfinţilor Apostoli şi a ceea ce după aceea Părinţii Bisericii au cuprins în lucrările lor, nu numai din gândirea lor, ci şi din vieţuirea lor. De aceea am alcătuit în Franţa o colecţie cuprinzând mărturiile, viaţa şi învăţătura unor mari duhovnici ai vremurilor noastre, greci, români, ruşi, sârbi şi din întreaga lume. Aceasta pentru a arăta cum e întrupată credinţa ortodoxă în unii sfinţi ai vremurilor noastre. Aşa am publicat, de exemplu, o CARTE a părintelui Cleopa, cărţi ale părintelui Paisie Aghioritul, părintelui Porfirie, părintelui Efrem Katunakiotul, Sfântului Nicolae Velimirovici, Sfântului Ioan de Shanghai, Bătrânului Iosif Isihastul, Sfântului Siluan Athonitul. Asta pentru a arăta că şi în zilele noastre credinţa ortodoxă dă roade prin sfinţenia multora. Şi asta interesează foarte mult nu numai pe ortodocşi, dar şi pe oameni de alte credinţe care nu găsesc exemple de sfinţenie în propria religie. Deci e o mărturie nu împotriva cuiva sau a ceva, cum procedează zeloţii care mereu luptă împotriva a ceva, ci o revelare a sfinţeniei, a frumuseţii virtuţilor sfinţilor, o luminare prin sfinţi a lumii şi a sufletelor noastre.

– Aşadar spuneţi că nu critica, ci exemplul cel bun e soluţia.

– Da!

– Cum priviţi dialogurile care se poartă astăzi atât de intens…

– Am o poziţie foarte clară privind ecumenismul. Ecumenismul e de mai multe feluri şi trebuie să avem o viziune precisă asupra acestui aspect. Ca şi creştini, trebuie să fim deschişi către ceilalţi, trebuie să-i iubim pe toţi, şi pe cei de altă religie, şi pe cei fără religie, nu numai pe ortodocşi; trebuie să fim pregătiţi să ne mărturisim credinţa în discuţie cu oricine şi de aceea nu trebuie să refuzăm discuţiile, dialogul, contactul cu alţii.
Altă formă de ecumenism e însă ecumenismul care consideră că nu există nici o diferenţă între diversele credinţe creştine. Unii ecumenişti spun că în esenţă noi credem în acelaşi Dumnezeu, avem aceeaşi credinţă, iar diferenţele sunt foarte mici, secundare. Asta e o expresie a ignoranţei. Aceşti oameni, de cele mai multe ORI, nu cunosc nici conţinutul propriei lor credinţe, nici conţinutul credinţei altora. Dacă cineva studiază care e credinţa Bisericii Ortodoxe, care e credinţa Bisericii Catolice, a diverselor Biserici protestante, a Bisericii anglicane, constată diferenţe evidente, iar aceste diferenţe sunt de obicei foarte importante. A nu le vedea e o formă de manifestare a ignoranţei noastre. Florovsky a scris un articol foarte interesant despre lipsa conştiinţei ortodoxe în persoana multora dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre. Această formă de ecumenism trebuie refuzată. Ea e de neacceptat.
Mai e şi o a treia formă de ecumenism. O formă de dialog teologic adevărat. Cu conştiinţa diferenţelor dintre diferitele credinţe şi cu dorinţa de a discuta cu adevărat despre diferenţe şi pentru a găsi o cale de a ajunge la un anumit acord; nu la o formă de sinteză, de amestec între diversele credinţe, ci la un acord în ce priveşte Biserica Ortodoxă. Ca dreptcredincioşi, ştim că avem o dreaptă credinţă. De ce? Pentru că e credinţa Părinţilor Bisericii. Pentru că noi nu am introdus nici o schimbare în credinţa Părinţilor. Credinţa Părinţilor Bisericii e credinţa revelată Sfinţilor Apostoli de Hristos Însuşi. Deci e o continuitate între ce credem noi astăzi ca ortodocşi şi ce credeau Părinţii Bisericii şi Sfinţii Apostoli în primele veacuri. Deci trebuie să discutăm cu credincioşii altor religii, ai altor confesiuni creştine care nu cred aşa. Pentru că e absolut sigur, de exemplu, că Filioque nu se regăsea în Crezul originar, e o deviaţie care a fost introdusă încă din sec. 9, în special de Carol cel Mare, şi apoi dezvoltată de teologia apuseană. Şi alte dogme sunt inovaţii în credinţa apuseană, ca de exemplu credinţa în purgatoriu. Toţi istoricii, chiar şi cei catolici care sunt oneşti, ştiu şi scriu în cărţi de autentică istorie că această credinţă a fost introdusă abia în sec. 11. Dogma imaculatei concepţii şi credinţa în infaibilitatea papei de la Roma au fost introduse în Biserica Romano-Catolică în sec. 19. Şi mai sunt şi inovaţii în alte domenii. Toţi părinţii greci, nu numai Sf. Grigore Palama, cum spun unii teologi apuseni, ci şi înaintaşi de-ai lui ca Sfântul Ioan Damaschin, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Chiril al Alexandriei şi mulţi alţii, credeau în harul necreat. Credinţa apuseană în harul creat e o inovaţie cu rădăcinile în teologia augustiniană şi care apoi a fost dezvoltată de scolastici în Evul Mediu timpuriu. Chiar recent am scris o CARTE amplă pe această temă, pentru a dovedi că doctrina energiilor necreate se regăsea la Părinţii Bisericii şi că era deja dezvoltată la Sf. Grigorie de Nyssa, la Sf. Maxim Mărturisitorul şi cu certitudine nu a reprezentat o inovaţie a Sf. Grigore Palama, ci aparţine Bisericii Ortodoxe, iar credinţa în harul creat a fost o inovaţie apuseană. Deci în dialog trebuie să fim conştienţi de diferenţele care există, pentru că dacă nu suntem conştienţi de aceste diferenţe, atunci cred că nu poate exista un dialog. Pentru a putea purta un dialog cineva trebuie să fie conştient mai întâi de diferenţele dintre cele două persoane care sunt în dialog. Aşadar, eu cred că trebuie să purtăm un dialog şi să clarificăm toate aceste puncte în care există diferenţe. Şi pentru asta trebuie să studiem cu multă atenţie nu numai istoria Bisericii, ci şi pornind de la adevăratele surse ale teologiei, de la adevărata teologie, care este cea a Sfinţilor Părinţi. De aceea, pentru mine, studiul Sfinţilor Părinţi e foarte important. În lucrările Sfinţilor Părinţi găsim credinţa adevărată.

– Dar în problema rugăciunii?

– Canoanele Bisericii sunt foarte clare. Biserica nu îngăduie să se roage cineva împreună cu membrii unor Biserici non-ortodoxe. Altceva e să ne rugăm pentru unirea creştinilor. Trebuie să sperăm asta. Trebuie să nădăjduim unirea creştinilor întru una singură Biserică. Dar credem şi că această una singură Biserică e Biserica Ortodoxă. Deci trebuie să ne rugăm în Biserica noastră pentru această unire a tuturor creştinilor. Ceilalţi creştini, catolicii, protestanţii trebuie să se roage şi ei pentru această unire între creştini, dar această unire poate fi făcută doar întru una Biserică care e Biserica Ortodoxă. Trebuie să fim atenţi că sfintele canoane nu îngăduie slujbe amestecate. Sfintele canoane nu îngăduie rugăciunea comună cu creştini care nu sunt în una sfântă Biserică care e Biserica Ortodoxă. În Franţa mulţi preoţi evită cu atenţie slujbe comune şi rugăciuni comune. Unii au mai făcut asemenea rugăciuni, dar, în general, majoritatea evită să facă asta.

– Cred că nu greşesc dacă spun că aveţi o privire de ansamblu asupra Bisericii Ortodoxe. Sunteţi un cunoscător al spaţiului ortodox şi aţi călătorit în foarte multe ţări. Care credeţi că sunt problemele cele mai acute cu care se confruntă Biserica Ortodoxă astăzi? Care ar fi urgenţa noastră imediată?

– Cred că etnocentrismul şi filetismul reprezintă cea mai mare problemă în Biserica Ortodoxă. În ţările apusene, care nu sunt de tradiţie ortodoxă, această problemă e foarte acută, pentru că e dificil să constitui, în Franţa, de exemplu, sau în Germania, sau în Anglia, o Biserică locală cu un episcop cum cere Tradiţia şi cum spun canoanele. Şi asta pentru că fiecare comunitate e închisă în sine însăşi. Vrea să-şi păstreze propria tradiţie cu „t” mic, limba, obiceiurile. Asta generază probleme. De exemplu, la nivel de misiune. Nu există activitate misionară în lumea apuseană pentru că multe biserici ortodoxe prezente în ţările occidentale nu folosesc limba ţării unde sunt, sunt închise în ele însele şi nu sunt interesate de alţi credincioşi decât de credincioşii lor din ţările de origine. Asta blochează complet acţiunea misionară apostolică a Bisericii, care în fapt e foarte importantă pentru însăşi existenţa ei. Noi credem întru una, sfântă, sobornicească, dar şi apostolescă Biserică, iar apostolicitatea Bisericii e, în parte, misiunea Bisericii.
O altă problemă e aceea a imigranţilor care vin în ţări occidentale precum Franţa, sau Spania, sau Germania. Prima generaţie nu are nici o problemă. Obiceiurile lor, limba ţării de origine sunt de ajutor, pentru că prima generaţie are dificultăţi de adaptare în ţara în care vine şi doreşte să fie în contact, în relaţie cu persoanele aparţinând culturii şi ţării sale de origine, ceea ce e legitim. Dar pentru cea de-a doua generaţie e o problemă, pentru că aceştia nu se simt nici ca aparţinând complet ţării părinţilor lor, nici ca aparţinând complet ţării unde locuiesc acum. Ei au numeroase probleme. Îşi pierd identitatea, vor să se integreze, iar dacă credinţa ortodoxă e direct şi indisolubil legată de tradiţiile etnice, de limbă, de o ţară anume, asta e – sau pare a fi – un obstacol pentru tineri în calea integrării. Aşa că, pentru a se integra, ei resping nu numai obiceiurile părinţilor lor, dar o dată cu ele şi credinţa părinţilor lor. Mulţi tineri din a doua generaţie pierd credinţa ortodoxă din acest motiv. E deci important să facem o separare între credinţa ortodoxă şi obiceiurile, tradiţiile etnice, să înţelegem că Ortodoxia nu legată de un popor, de o naţiune, de o limbă, ci e universală. Mulţi ortodocşi ignoră complet că mai sunt şi alţii care au aceeaşi credinţă cu ei. Am fost în România acum trei săptămâni. Când am revenit în Franţa, m-am întâlnit cu nişte ruşi cărora le-am povestit ce am văzut în Romania. Cu ocazia asta ei au aflat că în România sunt ortodocşi! O doamnă i-a spus alteia: „Şi România e ortodoxă! Habar n-am avut!”. Am văzut acelaşi fenomen şi în alte ţări. Odată am fost în Grecia şi o doamnă s-a mirat când a auzit că şi în Rusia sunt ortodocşi. Ea era convinsă că numai grecii erau ortodocşi. Mulţi identifică noţiunile de „rus” cu „ortodox”, de „grec” cu „ortodox” sau de „sârb” cu „ortodox”.

– Pe români cum îi vedeţi?

– Nu cred că românii sunt foarte naţionalişti. Poate sunt cei mai puţin naţionalişti dintre ortodocşi. Revenind, cred că e însă foarte important să împărtăşim tinerilor ideea că Ortodoxia e universală şi nu ceva cu caracter etnic, ceva indisolubil legat de etnic, de cultural. Biserica se întrupează totdeauna într-o cultură, într-un popor, dar totodată credinţa ortodoxă e deasupra tuturor culturilor şi a fiecăreia dintre ele. Trebuie să menţinem un echilibru, pentru că pe de o parte nu există Biserică Ortodoxă fără un popor, fără o Biserică locală, dar pe de altă parte e clar că în Biserică nu există diferenţe etnice, căci Sf. Apostol Pavel spune că în Hristos nu e „nici elin, nici iudeu”. Aşadar, Biserica e mereu legată de un loc cuprinzând oamenii care locuiesc în acel loc, însă Biserica ignoră, nu vede diferitele grupuri. E caracteristic Bisericii să fie o familie care are capacitatea de a-i cuprinde pe toţi fără a lua în considerare diferenţele sociale sau etnice. Trebuie să păstrăm tradiţiile locale, dar să veghem ca acestea să nu pună în opoziţie Bisericile locale şi oamenii. Şi mai trebuie să nu uităm că în Hristos toţi suntem egali, toţi suntem fundamental una.

sursa

Este Catedrala Mantuirii Neamului o erezie? Sensul unei false acuzatii lansate de Gabriel Liiceanu

1

DW/ Horatiu Pepine: Este Catedrala Mântuirii Neamului o erezie?

Catedrala Mântuirii Neamului pune, dincolo de dimensiunea sa teologică, problema politică a relației dintre local și global și a subsidiarității în relație cu centralismul european. Gabriel Liiceanu admitea într-un articol recent că subiectul ”mântuirii neamului” conține ceva grav de vreme ce se discută atât de mult despre el. Dar gravă ar fi în opinia sa mai curând eroarea de a spune că mântuirea este, într-un anumit sens, colectivă. Iisus, pretinde Gabriel Liiceanu, nu a venit în lume ca să mântuie un neam, ci pe fiecare individ în parte și omenirea toată. Mântuirea neamului, susține el este o erezie a ortodoxiei autohtone. Iar prin urmare Catedrala Mântuirii Neamului ar fi o construcție eretică al cărui nume ar trebui, eventual, schimbat, căci contravine adevăratei credințe. (Există catedrale ale „mântuirii neamului”?, Contributors, 20 mai 2016)
Ar trebui să-i dăm dreptate într-un punct. Creștinismul nu propune o mântuire paușală, a unui neam in corpore și fără deosebire. Neamul înțeles ca pură genealogie (și, prin extensie, ca spațiu etnic) va fi divizat dramatic de venirea lui Iisus, care operează o distincție între cei înrudiți după sânge și cei care urmează calea deschisă de el: ”Și întinzând mâna către ucenicii săi a zis: iată mama mea și frații mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate, soră și mamă.” (Matei 12, 49-50). Iar cu altă ocazie Iisus spune: ”Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare” Luca (12,51). Lipsa de părtinire etnică a creștinismului este iarăși în afară de orice îndoială, cel puțin în scrisorile lui Pavel, căci el, evreul, spune: ”dator sunt și elinilor și barbarilor și învățaților și neînvățaților”. (Romani 1,14).
Dar dincolo de această constatare preliminară, Gabriel Liiceanu se înșală. Căci, cu aceeași ocazie cu care rupe legăturile de sânge, Iisus instituie alte legături, menite, la rândul lor, să fundeze o comunitate. Iisus separă un neam de un alt neam sau, mai exact, întemeiază un neam nou după criteriul vocației, al chemării mesianice (”cine va face voia Tatălui”). Credința nu are niciun sens pentru un individ izolat, ea nu își dezvăluie valoarea decât în comunități unite prin practică, care la rândul ei nu este altceva decât o celebrare a vieții în comun. Masa luată împreună, de pildă, era un aspect vital care deosebea pe credincios de necredincios. Apostolii întemeiază peste tot unde se duc câte o comunitate creștină și nu e nimic mai grăitor decât faptul că epistolele lui Pavel se adresează romanilor, galatenilor, corintenilor, efesenilor, adică neamurilor. Ele nu au un adresant individual, chiar dacă, în unele scrisori sunt numite unele persoane, pe care Pavel le întâlnise cu diferite ocazii. Epistolele nu sunt destinate lecturii private, urmând să fie citite în momentele în care întreaga comunitate era adunată, femei, bărbați și copii, căci li se adresa tuturor deopotrivă.
Așa cum s-a mai spus, în limbajul de azi, epistolele lui Pavel erau scrisori deschise sau proclamații. Ele erau adresate ”neamurilor” și nu unor indivizi izolați (savanți, filosofi, asceți) care ar coresponda unii cu alții pe tema mântuirii individuale. (Ca să răspundem rapid la o obiecție posibilă: pustnicul se roagă pentru toți, după cum Wittgenstein părăsește comunitatea de la Cambridge pentru o cabană în pădure ca să gândească inclusiv în numele ei. Comunitatea este mereu prezentă).
Ideea fusese foarte clară în Vechiul Testament, acolo unde sunt pedepsite stirpe întregi și unde Dumnezeu, după îndelungi ezitări, face excepții pentru indivizii mai virtuoși, care vor întemeia alte neamuri. Și asta deoarece criteriile însele ale virtuții erau legate de forma vieții în comun și nu de frumusețea trupului sau strălucirea minții. Iar la judecata ultimă se prezintă nu indivizii separat, ca în gândirea liberalismului contemporan, ci comunități întregi. Iar dovada cea mai bună că neamul e conceput ca ipostază esențială a omului și nu ca aglomerare circumstanțială de indivizi e invocarea îngerilor neamurilor, care se prezintă și ei la judecata de pe urmă. Prin urmare neamurile au un corespondent celest.
Dar în ciuda scindării pe care Iisus o provoacă în sânul evreilor consagvini, neamul ca subiect al mântuirii nu dispare, atâta doar că își delimitează altfel contururile. E adevărat că, din acel moment, ”nu toți cei din Israel sunt și israeliți” și că ”nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu” (Romani 9,6-8), dar să observăm faptul cel mai important și anume că forma comunitară rămâne relevantă, de vreme ce Pavel citează din Osea: ”Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu”, după care conchide: ”neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credință”. (Romani 9, 25-30)
În ciuda acestor lucruri, pe care încă nu le-am pus în evidență așa cum ar merita-o, Gabriel Liiceanu spune că: ”De nicăieri în Evanghelii nu rezultă că Isus a intrat în lume ca să mântuie un neam”. Or, tocmai, chiar asta rezultă, doar că nu mai e vorba de un singur neam, ci de toate neamurile, dar nu în sensul naturii umane universale, de care vorbesc filosofii Luminilor, ci în cel al unității Creației.
E adevărat că există la noi un naționalism ortodox în răspăr cu Evanghelia, care, rafinându-se, ia și forma unui imitatio Iudaeorum (românii sunt poporul ales!), dar nu asta se regăsește în sintagma ”mântuirea neamului”. Confuzia e facilă și e posibil ca multă lume să înțeleagă că e vorba de o exaltare a etnicului sub paravan religios. Dar, așa cum am arătat, a vorbi de ”mântuirea neamului” e ceva care face parte, pur și simplu, din rutina tradiției. Nu excludem deloc ca unii ierarhi să cultive ambiguitățile, dar în sens originar, fie că ne convine, fie că nu, asta înțeleg creștinii prin ”neam”: poporul credincioșilor. Și, mai ales, nu poate fi vorba de un neam global, ca umanitate universală, ci de o mulțime de neamuri cu particularitățile lor, căci o comunitate în sensul concret al termenului – și nu ca reuniune abstractă – are nevoie de limite ca să se realizeze.
De fapt, ca să răspundem la întrebarea lui Gabriel Liiceanu, toate catedralele și toate bisericile din lume sunt, prin definiție, ale mântuirii neamului. Și ca să vorbim pe înțeles: Gabriel Liiceanu se va mântui – în sensul culturii – împreună cu ”poporul Humanitas”, adică cu cititorii săi de limbă română (ce regres!) care îi împărtășesc gustul și exigențele și care, într-un anumit sens, îi garantează existența. Fiecare colecție omagială sau fiecare nouă librărie sunt monumente închinate mântuirii ”poporului ales”.
În sfârșit, așa cum am sugerat deja, nu de teologie este vorba aici cu adevărat. Problema e politică, căci a contesta ”neamul” ca subiect al mântuirii, așa cum o face G. Liiceanu, este o mutare strategică a ideologiei liberale, care caută să răpească conservatorilor un argument prețios. Nu comunitățile locale (naționale), nu subsidiaritatea, nu democrația clasică, ci marile state supranaționale și conducerea centrală (imperiul) ar rezona mai bine cu mesajul ”universal” creștin. Argumentându-se că Iisus însuși detestă localul, creștinismul e preluat abuziv ca aliat al liberalismului global care tinde să niveleze diferențele în numele universalului. Dar nu există, oare, pe lângă demonii identității (filetismul, naționalismul) și demonii universalului?
Împotriva Catedralei Mântuirii Neamului s-a declanșat o campanie vastă pe toate vocile și nu pentru că oponenții ar avea cu adevărat scrupule teologice (cei care se pronunță în petiții muzicale sau în scris nu au, de regulă, nicio tangență cu Biserica), ci pentru că este, laolaltă cu numele ei, un simbol politic, sugerând că omul se mai poate încă împlini într-o realitate locală, cu trăsături particulare, ireductibile la ”esperanto”-ul cultural, politic, ideologic practicat în spațiul global.

sursa: cuvantulortodox

Religia domnului Gabriel Liiceanu

2Domnul Gabriel Liiceanu se întreabă pe contributors ce fel de mântuire e mântuirea neamului, mântuirea care se limitează la neam şi/sau derivă automat din apartenenţa la el, concluzionând cu acribie de doctor al Bisericii că avem de-a face cu o erezie pe care BOR ar promova-o fără niciun fel de jenă[1].
Mărturisesc că, într-un timp, şi eu mi-am pus problemele pe care continuă să le atace domnul Liiceanu şi, dacă memoria nu mă înşeală, am avut în urmă cu ceva ani şi unele intervenţii publice care reluau unele din argumentele domniei sale. În realitate însă, asemeni lui Don Quijote, domnul Liiceanu mai degrabă se bate cu inamici plăsmuiţi de propria sa imaginaţie, cu deosebirea că, dacă Don Quijote era splendid în desuetudinea sa, domnul Liiceanu e la modă, e pe val, cum s-ar spune (sau cel puțin se vrea a fi), făcând rating din critica unor mentalităţi şi instituţii care, aparent, nu reuşesc să ţină pasul cu moda. Astfel, în măsura în care domnul Liiceanu are un argument, argumentul său nu depăşeşte acest nivel, mai degrabă estetic. Că aşa stau lucrurile o demonstrează textul unei comunicări de acum opt ani a Patriarhului Daniel, disponibilă pe basilica.ro, care lămureşte ce implică de fapt denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului :
„Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare. Mântuirea în expresia „Catedrala Mântuirii Neamului” nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă. Mai precis, când vorbim de „Catedrala Mântuirii Neamului” nu înseamnă că ea este singurul loc în care se mântuiesc românii, ci ea este simbol al recunoștinței pentru mântuirea sau izbăvirea românilor de mari și multe primejdii și necazuri. Mântuirea, în limba greacă „soteria”, înseamnă izbăvire sau eliberare dintr-o situație dificilă, dar și vindecare de o boală. Când spunem că Iisus Hristos este Mântuitorul sau Eliberatorul omului de păcat și de moarte, înseamnă că El este și vindecător de păcat și de moarte. Iar în limba latină cuvântul „salvator” poate fi înțeles și ca vindecător, pentru că salus, salutis înseamnă, în același timp, sănătate și mântuire. Deci când vorbim despre Mântuirea Neamului, ne referim la izbăvirea poporului de dominație străină și dobândirea libertății de-a trăi în comuniune națională exprimată mai ales în unirea tuturor provinciilor românești într-un singur Stat național. Aceasta era, în mod constant, gândirea Patriarhului Miron și a contemporanilor săi care doreau o Catedrală nouă.[2]”
Cu alte cuvinte, dacă dublul sens al termenului lasă loc de vreo ambiguitate teologică, atunci aceasta nu se referă la mântuirea colectivă a unui unic neam în lumea de dincolo, ci pur şi simplu la o mântuire politică a românilor, limitată la cadrul acestei lumi. Vorbim aşadar de o potenţială, cu toate că nu necesară, derivă care pândeşte orice teologie a eliberării (în Biserica Romano-Catolică au fost dezbateri detaliate şi foarte interesante pe această temă), fie ea şi în versiunea naţionalistă a Balcanilor de secol XIX, anume răsturnarea ierarhiei teologico-politice. Într-o atare situație, creştinul nu mai este întâi de toate cetăţean al cerului şi abia apoi, şi în limitele pe care i le impune prima apartenenţă, cetăţean al patriei sale terestre, ci invers. Este bine de precizat acest lucru pentru că de obicei aici se alunecă în două erori: în primul caz, cel deja menţionat, prioritatea creştinului devine patria lumească, iar în cel de-al doilea caz, preocuparea prioritară pentru patria de dincolo se traduce în indiferenţă faţă de cea de-aici.
Revenind la domnul Liiceanu, în măsura în care conceptul de mântuire a neamului alunecă în erezie, în sensul indicat mai sus, mă tem că vorbim de acelaşi tip de erezie întru care şi domnul Liiceanu şi prietenii domniei sale şi-au investit, în perioada post-decembristă, fervoarea religioasă. Pentru că dacă la 1877 mântuirea neamului însemna izbăvire de turco-fanaro-craţie, în 2016, odată cu divizarea neamului în societatea civilă (tinerii frumoşi şi liberi) destinată mântuirii întru euro-atlantism şi masa damnată a asistaţilor destinată măsurilor de austeritate, mântuirea se identifică cu izbăvirea de Rusia, corupţie şi comunism. Din acest punct de vedere, sugestive sunt observaţiile finale din articolul domnului Liiceanu, domnia sa plângându-se de faptul că, în loc să-i ameninţe pe politicienii corupţi cu flăcările iadului, preoţii şi profesorii de religie i-ar ameninţa în acest mod (conform unor surse ASUR) pe adolescenţii care, duminică dimineaţa, în loc să fie prezenţi la Liturghie pentru a se hrăni cu pâinea vieţii, stau acasă pentru a consuma produsele culturale ale Hollywood-ului. Departe de mine gândul că astfel de admonestări la adresa liderilor politici n-ar fi deseori binevenite, sau că propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în rândul adolescenţilor n-ar trebui să se facă cu tact şi blândeţe pastorală (cu toate că, personal, n-am prea auzit de cazuri precum cele care par să-l îngrozească pe domnul Liiceanu). Acestea fiind spuse, mă tem că în cazul religiei domnului Liiceanu, lupta împotriva corupţiei, în sensul de prăduire a banului public, se substituie sensului autentic creştin al acestei lupte, anume lupta cu stricăciunea (corupția) la care sunt condamnate trupurile noastre ca urmare a căderii, luptă care trece prin lupta cu păcatul -indiferent dacă acesta presupune sau nu şi încălcarea legii- și, evident, prin împărtășirea cu Sfintele Taine.
Că aşa stau lucrurile în cazul domnului Liiceanu o demonstrează un alt text al domniei sale, al cărui subiect este paralela dintre Iisus Hristos şi Prinţul Mîşkin, cu toate că, în mod simptomatic, chiar şi în această atmosferă de transfigurare nepământeană, domnul Liiceanu simte nevoia să aducă în discuţie statul de drept şi lupta anticorupţie. Așadar, după ce afirmă că „Isus n-a mântuit omenirea, iar în carte, Mîșkin nu poate elibera societatea petersburgheză de propriii ei demoni (…) pentru că atât Isus cât și Mîșkin propuneau lumii o stare de spirit care, pentru a ajunge să o izbăvească, presupunea o insuportabilă schimbare la față”, domnul Liiceanu face următoarea mărturisire:

„După ce am publicat Dragul meu turnător, am întâlnit cititori tineri care m-au întrebat: „Dar cum se putea supraviețui într-o lume atât de urâtă?” Am răspuns: Prin câteva personaje-reper, prin acei oameni (nu mulți), pe care i-am iubit fără rest și din care s-a alcătuit edificiul afectiv al ființei mele, stratul meu uman de protecție care m-a ajutat să trec prin viață. Dacă ura celorlalți, invidia lor, mârșăvia lor au fost neputincioase, este pentru că am avut șansa să-i întâlnesc – și să-i recunosc – pe acei oameni a căror frumusețe a făcut ca lumea să țină. La un moment dat, pe măsură ce plecau de aici și îi pierdeam unul câte unul, am început să mă gândesc că sunt printre noi ființe care n-ar trebui să moară. Apoi mi-am dat seama că ele continuă să facă parte din edificiul meu afectiv chiar și după ce au încetat să fie. Și atunci mi s-a părut că înțeleg și ce înseamnă de fapt a reînvia și a nu mai muri: a fi purtat la nesfârșit în memoria celor care te-au integrat, ca să poată traversa viața, în edificiul lor afectiv.[3]”

Dincolo de delicateţea impusă de astfel de mărturisiri, nu pot totuşi, în condiţiile în care domnul Liiceanu se întreabă ce fel de mântuire e aia al cărei subiect e neamul, să nu mă întreb şi eu, la rândul meu, ce fel de înviere e aia care se reduce, în fond, la o neveşnică pomenire care, asemeni oricărui proiect politic, este inevitabil sortită extincţiei generale către care s-ar îndrepta universul nostru, evident, în ipoteza în care Învierea lui Iisus chiar s-ar fi rezumat la persistenţa amintirii sale în rândul ucenicilor.
Aici, dacă tot veni vorba de Dostoievski, ar mai trebui spus ceva. Prinţul Mîşkin, după cum bine a observat domnul Liiceanu, este un eşec. Un eșec nu doar sublim, ci și deosebit de sumbru. Frumuseţea, în sensul în care este reprezentată de Mîşkin, transfigurează lumea, așa cum o transfigurează și arta, dar nu o mântuie, nu doar pentru că nu o poate sustrage domniei păcatului, ci, mai important – a se vedea meditaţia referitoare la tabloul lui Holbein din Idiotul -, pentru că nu o poate sustrage domniei morţii, care consumă şi fiinţa cea mai deosebită care a existat vreodată (tema revine în discursul lui Kirilov, din Demonii, rostit înainte ca acesta să se sinucidă[4]). Eşecul lui Mîşkin este eşecul idealului romantic al „sufletului frumos”, dar mai important de precizat este faptul că Dostoievski, aşa cum precizează A. Boyce Gibson, nu s-a oprit la acest eşec. În ordinea cronologică a operei dostoievskiene, Mîşkin este de fapt o etapă a strădaniei lui Dostoievski de a găsi un personaj care să întrupeze ideea de frumuseţe absolută, capabilă să biruie nu doar răul din lume, ci, mai presus de toate, biruind moartea, să biruie religia ateistă a Occidentului modern. Iar Mîşkin, conform aceluiaşi comentator, eşuează ca icoană a lui Hristos pentru că este insuficient de întrupat. Dezrădăcinat din solul Rusiei şi pribeag, el vine dintr-un sanatoriu elveţian, simbol al putreziciunii (corupţiei) Occidentului ateu, şi, în ciuda nobleţei, sincerităţii şi empatiei sale nepământene, tot acolo sfârşeşte. Șatov, din Demonii, reprezintă al doilea răspuns al romancierului rus la provocarea care l-a doborât pe Mîșkin. Dar dacă acesta sesizează corect că cine se rupe de popor îl pierde și pe Dumnezeu, pe de altă parte, în nevoia sa de a venera o zeitate palpabilă, care indică mai degrabă nevoia de a crede decât o credință autentică -a se vedea dialogul cu Stavroghin-, Șatov îmbină idolatrizarea lui Stavroghin cu etnolatria. Poporul devine Dumnezeu, Creștinismul regresează în tribalism, Șatov fiind, spre deosebire de insuficient de întrupatul Mîșkin, excesiv de întrupat. Așadar, eșecul lui Șatov este eșecul mântuirii neamului în sens strict și exclusiv, a mântuirii limitate la coordonatele lumii de aici. Răspunsul final al lui Dostoievski la eșecul inițial al lui Mîșkin, care indică și adevărata natură a credinței lui Dostoievski, este Alioșa, din Frații Karamazov, cel care rezistă la ispita care îl dărâmă pe Mîșkin, cel care îmbină forța telurică cu transfigurarea angelică, rădăcina rusească cu misiunea de a binevesti tuturor neamurilor reconcilierea universală în Hristos.
Revenind, după acest scurt excurs exegetic, la domnul Liiceanu, trebuie spus că, în definitiv, departe de a apăra dreapta credință de erezie, așa cum ar vrea să ne facă să credem, domnia sa nu face decât să înlocuiască, la nivel strict estetic, un ideal romantic, cel al destinului colectiv al națiunii, cu un alt ideal romantic, cel al sufletului frumos. Ieșind din sfera rigorii teologice, cel din urmă ar prevala asupra celui dintâi pentru că cel din urmă e sublim, pe când cel dintâi ar fi, aparent, de prost gust, și pe deasupra și desuet. Dar dacă teologia domnului Liiceanu este o fraudă, întrucât este doar o estetică, mă tem că și estetica domnului Liiceanu este tot o fraudă, întrucât este de fapt o politică, prea puțin estetică dacă o privim mai îndeaproape. Astfel, dacă pentru Dostoievski, sanatoriul elvețian, azi clinică destinată eutanasierii, simboliza Apusul întunecat care aștepta lumina Învierii de la Răsărit, mă tem că atunci când definește „Elveția sanatorială” în care sfârșește Mîșkin drept „rezervație destinată tuturor celor ce nu pot fi iertați tocmai pentru că sunt altceva, ceva diferit de turmă, ceva teribil de specific, de individual, de neasemănător cu nimic și cu nimeni[5]”, domnul Liiceanu se gândește mai degrabă la locul unde minoritatea aleșilor -cei care se disting de turmă prin frumusețea și unicitatea lor- se poate trata, eventual fără să contacteze bacteriile care fac ravagii prin spitalele românești. Cu alte cuvinte, cred că antiteza dintre sufletul frumos și destinul colectiv se traduce de fapt, în actualul context românesc, prin conflictul dintre tinerii frumoși și liberi (adică individualiști) și poporul înapoiat, habotnic și colectivist-asistat. Nu neg faptul că există suficient naționalism ridicol și/sau de prost gust în lumea ortodoxă contemporană. Pe de altă parte, dacă Mîșkin este o copie eșuată a lui Hristos, și, în același timp, o pecetluire a eșecului la care este condamnată orice Imitatio Christi (pentru a se dovedi mântuitoare, raportarea la Hristos nu trebuie să fie imitarea, ci cuminecarea), în narcisismul, infatuarea și lipsa sa de empatie, tânărul frumos și liber este o caricatură a lui Mîșkin. De altfel, spre deosebire de domnul Liiceanu, care e destul de în vârstă, mă îndoiesc că noua generație s-ar mai raporta (și) la Mîșkin, icoana lor fiind mai degrabă Sfânta Monica Macovei.
În fond, spiritualitatea domnului Liiceanu este similară cu cea a unui alt intelectual și prieten al domniei sale, anume Horia-Roman Patapievici, care după ce a defecat pe destinul colectiv al neamului și și-a trimis conaționalii în purgatoriul statului minimal, sustrăgându-se pe sine de la astfel de cazne, și făcând acestea toate, chipurile, în numele adevăratului creștinism, a ajuns în cele din urmă la concluzia că singurul mod de a mărturisi creștinismul în fața adversității lumii contemporane este leșinul lui Pascal[6].
Altminteri, nu cred că ereziile domnului Liiceanu reprezintă o mare problemă. La urma urmei, datorită unor profesiuni de credință mult mai puțin ambigue decât cea a domniei sale, care e mai degrabă o profesiune de necredință, prieteni și/sau discipoli ai domniei sale au reușit să câștige, în mediile bisericești, suficientă credibilitate încât să poată semăna acolo tot felul de aberații teologice: de la identificarea providenței secularizate a lui Adam Smith cu providența lui Dumnezeu și identificarea pieței libere cu ordinea naturală, așa cum, chipurile, ar vedea-o Ortodoxia, în cazul unora ca Patapievici și Mihail Neamțu, până la ereziile legionaroide, altminteri asumate, ale lui Sorin Lavric, care nu demult scria următoarele: „Aici sunt iarăşi eretic: pentru mine, un creştin fără pecete etnică nu înseamnă mare lucru (…) Când mă duc în biserică, merg să mă întâlnesc mai întâi cu înaintaşii, adică cu ecclesia mea, şi abia apoi cu Dumnezeu. Pe Dumnezeu îl presimt şi singur, în clipele de panică, dar pe înaintaşi, doar în biserică.[7]” Deci, dacă domnul Liiceanu și-a găsit o nouă vocație de inchizitor, ar putea să înceapă curățenia chiar din propria sa ogradă, Editura Humanitas. Altminteri, e ridicol faptul că în ciuda profesiunii sale de credință, al cărei tragism, potențial fertil, e din păcate sabotat de narcisism, domnul Liiceanu se simte îndreptățit să călăuzească Biserica Ortodoxă Română, cu ierarhie cu tot, pe calea dreptei credințe.

P.S. În ceea ce privește denumirea viitoarei Catedrale Naționale consider că denumirea este, într-adevăr, cam triumfalist-desuetă, și în plus, din motivele menționate mai sus, susceptibilă de a genera confuzii teologice, mai ales într-un context precum cel al Ortodoxiei românești, unde orice spirit care adulmecă o vagă transcendență se simte îndreptățit să apere dreapta credință, și unde orice aberație teologică ce zboară se mănâncă, atâta timp cât beneficiază de girul reperelor dreptei anticomuniste de rit neolegionar sau neoliberal. Cred că denumirea Catedrala Națională Înălțarea Domnului, dedicată memoriei soldaților români, care s-au jertfit pentru independența și integritatea României, ar fi mai potrivită. Este doar o părere, iar actuala titulatură nu m-a împiedicat să donez o modestă sumă pentru terminarea catedralei, în speranța că se va termina cât mai repede, și că, odată cu ea, se va termina și bâlciul tembel care a însoțit construirea ei. E o părere pe care o emit în calitate de român, care nici nu se rușinează că este român, nici nu se mândrește că este român (nu văd de ce m-aș rușina sau m-aș mândri cu ceva care, în fond, nu ține de mine), ci își asumă condiția ca fiind rânduită de Pronie, și, în limitele lumii acesteia, altminteri plină pretutindeni de locuri frumoase cu potențial de îmbogățire spirituală, trăiește cu sentimentul că doar țara în care s-a născut și a copilărit este acasă.

[1] http://www.contributors.ro/…/exista-catedrale-ale-%E2%80%9…/.
[2] http://basilica.ro/catedrala-mantuirii-neamului-spatiu-sac…/
[3] http://www.contributors.ro/…/ce-inseamna-frumuse%C8%9Bea-v…/
[4] „Întreaga planetă, cu tot ce există pe suprafața ei, fără acest om (Hristos) nu este decât o nebunie. N-a existat nici înainte, nici după el unul asemenea lui … Iar dacă este așa, dacă legile naturii nu l-au cruțat nici pe acesta, nefiindu-le milă nici de propria lor minune, ci l-au obligat și pe dânsul să trăiască în mijlocul minciunii și să moară pentru minciună, înseamnă că întreaga planetă este o minciună, se întemeiază pe minciună și pe o ironie stupidă. Înseamnă că înseși legile planetei sunt o minciună și o farsă diavolească. Ce rost are atunci să trăiești, răspunde, dacă ești om?” (F. M. Dostoievski, Demonii, traducere de Nicolae Gane, Polirom, 2003, p. 768).
[5] http://www.contributors.ro/fara-categorie/ce-inseamna-frumuse%C8%9Bea-va-salva-lumea/
[6] http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONmar7.html
[7] http://www.jc.md/sorin-lavric-cine-nu-dispera-nu-l-descope…/

sursa

Gabriel Liiceanu o lichea finantata de spurcatul jidan mason George Soros

1

3