Sfantul Grigorie Palama despre Postul Nasterii Domnului

1

*

1

Postul – Despre buna randuiala a postului – Sf. Grigorie Palama

1. Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire. Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare. Dupa ce harul Duhului Sfant mi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.

2. Exista, fratilor, si alta saturare si betie rea si vicleana, care nu vine nici din mancaruri, nici din bauturi, nici din desfatarea pricinuita de acestea, ci din mania catre aproapele nostru si din ura fata de el, si din tinerea de minte a greselilor sale, si din toate rautatile ce se isca astfel. Despre acestea si Moise in cantarea sa spune: “Vinul lor este venin de scorpion si otrava pierzatoare de aspida” [Deuteronomul 32, 33]. Pentru acestea si proorocul Isaia zice: “Vai de cei ce se imbata fara de vin” [vezi Isaia 20, 1]; si iarasi acelasi prooroc vesteste: “Sa nu postiti cu lupte” [vezi Isaia 58, 3]. Dar si catre cei ce postesc in felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: “Sa-si plece capul ca o trestie si sa se culce pe sac si in cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?” [Isaia 58, 5] si “Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu imi intorc ochii aiurea” [Isaia 1, 15].

3. Asadar, aceasta betie a urii, pricina de capatai a indepartarii oamenilor de Dumnezeu, diavolul cauta sa o insufle tuturor celor ce se roaga si postesc, apoi trezeste amintirea mahnirilor si plangerilor noastre, ne pune in miscare gandurile spre aducerea aminte a raului si ascute limba noastra pentru vorbe haine si de ocara, pregatindu-ne pe noi sa fim astfel precum David il descrie pe cel ce se roaga in necuviinta: “Faradelege toata ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascutit a facut viclesug” [Psalmi 51, 1]; si el se roaga catre Dumnezeu ca sa fie izbavit de acestea, spunand: “Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si de omul nedrept ma izbaveste; ascutit-au limba lor ca a sarpelui; venin de aspida sub buzele lor” [Psalmi 139, 1-3].

4. Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

5. Dar iarasi cugetarea din vremea rugaciunii savarsite de noi si a postului devine fara de nici un folos prin lucratura celui ce unelteste impotriva sufletelor noastre; caci o astfel de cugetare semetita avand acel fariseu, desi postea si se ruga, S-a intors gol. Dar noi, stiind ca este necurat si neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeata, si stiind prea bine ca noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe si cu mari daruri si ca dam inapoi prea putin din ceea ce datoram, sa le facem uitate pe cele daruite mai inainte, ca si cum ar fi o nimica toata, si indreptandu-ne cu mintea spre cele viitoare, sa postim, sa ne rugam cu inima zdrobita si cu smerenie sa ne invinuim pe noi insine, ca sa fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie sa stam in biserica lui Dumnezeu.

6. Exista si un alt chip de viclenie a celui rau, ca re face ca osteneala noastra pentru post si rugaciune sa fie fara de castig pentru noi, indemnandu-ne sa savarsim si postul, si rugaciunea manati de slava desarta si de fatarnicie. De aceea si Domnul vesteste iarasi in Evanghelie, spunand: “Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 6].

7. Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o porunca de a fi indepartate adunarile si rugaciunile si cantarile de psalmi, caci atunci nu ar fi spus proorocul alcatuitor al Psalmilor. “In mijlocul adunarii Te voi lauda” [Psalmi 21, 24] si “Lauda-Te-voi intre popoare, Doamne, canta-voi Tie intre neamuri” [Psalmi 56, 12] si “Rugaciunile mele le voi face inaintea ce lor ce se tem de El” [Psalmi 21, 29]; si inca ne-a mai grait noua: “In adunari binecuvantati pe Dumnezeu” [Psalmi 67, 27] si “Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea Lui si sa plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a facut pe noi” [Psalmi 94, 6]. Dar si catre altii mai sus asezati – despre care nu este timpul si locul sa vorbim acum – Isi indreapta Domnul indemnul la rugaciunea cea facuta cand suntem singuri in casele noastre si in asternuturile noastre, care intareste rugaciunea catre Dumnezeu savarsita in biserici, asa cum rugaciunea cea launtrica, facuta cu mintea, o intareste pe cea savarsita cu buzele. Fiindca acela ce ar voi sa se roage numai atunci cand se afla in biserica lui Dumnezeu, neingrijindu-se deloc de rugaciune acasa, sau pe drumuri, sau in piete, acela nu se roaga cu adevarat nici cand sta dinaintea altarului lui Dumnezeu.

8. Acestea le arata si acela care, dupa ce spune: “Gata este inima mea, Dumnezeule!“, adauga: “Canta-voi si voi lauda slava Ta” [Psalmi 56, 10], iar in alta parte: “De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine…” [Psalmi 62, 7]. Dar ne invata si El: “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau. Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 16-18].

9. O, cat de mare si neasemuita este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte insusi Domnul ne-a aratat indoiala si tagada care vor starui asupra Judecatii de apoi, pentru ca noi sa capatam de aici o mai buna judecata si o soarta mai fericita. Caci Domnul ii va agrai atunci pe cei ce traiesc dupa slava desarta si nu dupa porunca Lui, spunand, potrivit celor de mai sus: “Ati luat plata in viata voastra“, precum a zis si Avraam catre acel bogat care ardea in focul mistuitor: “Ai primit cele bune ale tale in viata ta” [Luca 16, 25]. Iar celor ce cauta spre El, in vremea in care se ostenesc pentru virtute, spune ca le va rasplati sub ochii tuturor, adica le va da in schimb, la aratarea Sa, aceasta cuprinzatoare binecuvantare si mostenire si desfatare neamestecata si vesnica. Cel Care vrea ca toti sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului vadeste acum – precum spuneam – hotararea cea neprihanita si neschimbatoare, aratand aici ca nu sunt fii ai lui Dumnezeu decat aceia care dispretuiesc slava omeneasca.

10. Caci de aceea aduce El in fata cuvantul Sau hotarat asupra acestor soiuri de oameni, spunand: “Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va da inapoi tie pe fata“, pentru ca sa-i arate El si sa-i faca pe cei ce dispretuiesc omeneasca slava desarta copii infiati si impreuna mostenitori ai Sai; iar pe aceia ce nu sunt astfel sa-i lepede din vrednicia de fii al Lui, daca nu se pocaiesc. Cuvintele acestea le-a grait Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roaga si postesc sa caute la parerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindca altminteri, chiar indurand noi ostenea la postului si a rugaciunii, ramanem lipsiti si straini de rasplata. El spune sa ne ungem capul si sa ne spalam fata, adica sa nu ne folosim de paloarea cea nefireasca, nici sa nu avem capul murdar si cu totul uscat, ca si cum am parea ca suferim aceasta din pricina postului incrancenat si din dispret fata de trup, vanand astfel laude din partea oamenilor. Caci acestea le faceau fariseii, dorind ei a fi vazuti de oameni, si de aceea, pe buna dreptate, au fost socotiti despartiti de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreste intru totul sa ne asemanam lor.

11. Daca se va numi cugetul [ratiunea], prin asemanare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea [imaginatia] chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa ne ungem capul cu untdelemn, adica sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea. Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lucratori.

12. In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altadata, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc [Avacum] care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugaciune si post astupandu-se gura leilor [Daniel /Bel si balaurul, 33]. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca. Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.

13. Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu, pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” [Efeseni 6, 12]. Asadar, pe scurt, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, precum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucurandu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu “Tatal Sau cel fara de inceput si cu Duhul Sau cel Preasfant si de viata facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Reclame

Sfantul Ioan Gura de Aur despre scopul si puterea postului celui adevarat

1

*

1

Postul trupesc şi postul duhovnicesc

Şi, dacă din pricina neputinţei trupeşti, iubitule, nu vei putea să rămâi flămând toată ziua, nimeni care gândeşte drept nu va putea să te osândească pentru asta, căci Îl avem pe Domnul blând şi iubitor de oameni, Cel Care nu ne cere nimic mai presus de puterile noastre. Pentru că nici înfrânarea de la mâncăruri, nici postul nu ne sunt cerute ca scop în sine, adică pentru ca să rămânem în stare de ajunare, ci ca să dobandim toată dispoziţia spre a ne dărui celor duhovniceşti după ce ne îndepărtăm de lucrurile lumeşti. Aşa cum, şi dacă ne rânduim viaţa cu minte atentă şi arătăm tot interesul pentru cele duhovniceşti şi mâncăm atâta hrană cât să ne satisfacem nevoia de mâncare, şi arătăm în toată viaţa noastră dispozitie pentru a săvârşi fapte bune, nu vom mai avea nevoie deloc de post. Deoarece firea omenească, însă, este nepăsătoare şi se predă mai mult odihnei şi desfătărilor, iubitorul de oameni Dumnezeu, ca un părinte iubitor, a născocit pentru noi vindecarea postului, încât şi desfătările noastre să fie tăiate cu desăvârşire şi să mutăm grija de la cele lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti. Deci, dacă există unii dintre cei care vin aici care sunt împiedicaţi de neputinţa trupească şi nu pot să ramană în stare de ajunare, îi sfătuiesc ca şi slăbiciunea trupească s-o liniştească, şi să nu se lipseasca de învăţătura duhovnicească, ci să se îngrijească mai mult de aceasta. Pentru că există, într-adevăr, moduri mult mai însemnate decât înfrânarea de la mâncăruri care pot să ne deschida porţile îndrăznelii faţă de Dumnezeu. Prin urmare, cel care mănâncă şi nu poate să postească, să facă milostenie mai bogată, rugăciuni mai lungi, să aibă râvnă mai puternică pentru ascultarea cuvintelor dumnezieşti. Aici nu ne împiedică deloc slăbiciunea trupului.
Să se împace cu vrăjmaşii săi, să îndepărteze din el orice ţinere de minte a răului. Dacă vrea să dobandească acestea a ţinut postul adevărat pe care Domnul îl cere mai mult decât toate de la noi. Pentru că şi această înfrânare de la mâncăruri a fost rânduită să se faca încât, înfrânându-ne pornirile trupeşti, să facem trupul mai ascultător în împlinirea poruncilor Lui.
Dacă, însă, nu urmează să ne oferim pe noi înşine, nici să avem ajutorul care vine prin post din cauza neputinţei trupului, şi să arătăm mai mare nepăsare, ne facem rău, fără să ne dăm seama, peste măsură, nouă înşine. Deoarece, dacă lipsa izbânzilor despre care am vorbit mai sus nu ne foloseşte deloc chiar dacă postim, mult mai mult nu ne va folosi dacă vom arăta mai multa nepăsare, deoarece nu putem să folosim nici medicamentul postului.
Deci, după ce aţi aflat aceste sfaturi de la noi, vă rog, care puteţi să postiţi pe cât vă stă în putinţă, să întindeţi această râvnă bună şi vrednică de laudă, deoarece cu cât omul din afară se pierde, cu atât omul dinăuntru se innoieşte“ (II Corinteni 4,16). Fiindcă postul chinuie trupul si înfrânează poftele necuviincioase, în timp ce face sufletul mai curat. Postul îl înaripează, îl face mai uşor şi mai sprinten. Şi pe fraţii voştri care nu pot din pricina slă­biciunii trupeşti să postească să-i îndemnaţi să nu lase această hrană duhovnicească, învăţându-i şi aducându-le la cunoştinţă cele spuse de noi şi arătându-le că cel care mănâncă şi bea cu măsură nu este nevrednic de această auzire, ci nevrednic este cel nepăsător şi căldicel.

Să le mai spuneţi şi cuvântul apostolului că:

„Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu“ (Romani 14, 6).

Deci şi cel care posteşte mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru că are putere să reziste la oboseala postului, şi cel care mănâncă iar Ii mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că prin aceasta nu poate să vatăme deloc mântuirea sufletului, dacă o doreşte. Astfel, Iubitorul de oameni Dumnezeu ne-a arătat atât de multe moduri pe care nu ne este cu putinţă să le înşirăm prin care putem, dacă dorim, să dobândim mai mare îndrăzneală. (Comentariu la Facere 8, E.P.E., 240-244. P.G. 53, pp. 82-83)

Postul adevărat

De aceea vă rog ca cel puţin cealaltă vreme a postului s-o folosim aşa cum se cuvine, şi în fiecare săptămână, mai curând în fiecare zi, să ne cercetăm pe noi înşine şi să smulgem greşelile din sufletul nostru, si să ne îngrijim şi pentru apariţia izbânzilor, aşa cum ne-a îndemnat profetul David, să ne îndepărtăm de rele şi să ajungem la virtute, fiindcă acesta este postul adevărat. Cel care se mânie, să alunge din sufletul său patima care necăjeşte gândul evlavios şi să iubească blândeţea şi bu­nătatea. Cel leneş şi neînfrânat, care este atras continuu de frumuseţile trupului, după ce pune frâu gândurilor sale şi scrie pe lăţimea gândului Legea lui Hristos, Care zice:

„Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5, 28),

să alunge patima desfrânării şi să dobândească înţelepciunea. Cel obraznic la limbă, când vorbeşte, să urmeze încă o dată fericitului profet şi să zică:

„Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împotriva buzelor mele” (Psalmul 140,3).

Şi niciodată să nu pronunţe cuvintele neroade şi spuse la întâmplare, ci să-l asculte pe Pavel care zice:

„Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice rău­tate“ (Efeseni 4, 31).

Şi încă o dată ne învaţă:

„Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4,29).

(Comentariu la Facere, 15, E.P.E. 2, 402-404. P.G. 53, pp. 124-125)

Postul trebuie să fie legat de rugăciune

Nu doar că trebuie să prelungim postul nostru în aceste zile, ci trebuie ca şi milostenia să fie mai bogată, şi rugăciunile mai lungi, pentru că rugăciunea trebuie mereu să fie mereu legată de post. Şi că ceea ce vă spun este adevărat, ascultă-L pe Hristos Care zice:

„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21).

Şi despre Apostoli încă o dată spune ur­mătoarele:

„Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu post, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14, 23).

Şi din nou Apostolul grăieşte:

„Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre“(I Corinteni 7, 5).

Ai văzut că postul are nevoie de rugăciune? Pen­tru că atunci rugăciunile se fac cu atenţie, cu conştiinţă curată şi fără nicio greutate, şi fără silirea poverii celei grele a desfrâului. (Comentariu la Facere, 30, E.P.E., 3,288. P.G. 3, p. 279)

[…]

Legătura dintre post, credinţă şi rugăciune

Dar însă, va zice cineva, dacă avem credinţă, de ce este nevoie de post? Este nevoie, deoarece şi postul, împreună cu credinţa, oferă multă putere. Pentru că aduce multă evlavie omului şi-l preface din om în înger, şi-l face să se lupte împotriva puterilor netrupeşti. Credinţa, însă, nu poate să lucreze de una singură, ci este nevoie şi de rugăciune, şi, în special, rugăciunea deţine primul loc.

Deci, ia aminte câte sunt bunătăţile care vin din aceste două virtuţi! Cel care se roagă şi posteşte aşa cum se cuvine, nu are nevoie de multe lucruri. Cel care nu are nevoie de multe lucruri, nu va putea să devină iubitor de bani, şi cel care nu este iubitor de bani este mai mult ravnitor pentru milostenie. Cel care posteşte este izbăvit de greutate, are aripi şi se roagă cu inimă curată. El stinge poftele viclene şi Il are prielnic faţă de el pe Dumnezeu, şi îşi smereşte sufletul lui care se trufeşte. De aceea şi Apostolii aproape mereu au postit.

Cel care se roagă şi posteşte are aripi îndoite

Cel care se roagă şi posteşte are aripi îndoite [zboara cu doua aripi, n.n.], aproape mai uşoare şi decât vânturile. Pentru că, atunci când se roagă, nu cască, nici nu-şi întinde trupul, nici nu se cufundă în somn, lucru pe care-l păţesc cei mai mulţi, ci este mai puternic şi decât focul, şi mai înalt şi decât lucrurile pământeşti. De aceea şi omul acesta este vrăjmaşul cel mai mare al demonilor şi potrivnicul lor. Pentru că nu există nimic mai puternic decât omul acela care are rugăciune curată. Fiindcă dacă femeia a reuşit să-l înduplece pe un cârmuitor aspru, cu mult mai lesne Il va atrage pe Dumnezeu cel care stăruie mereu în rugăciunea lui faţă de El, şi este înfrânat, şi evită viaţa în desfrâu.

Nu poţi să posteşti? Poţi însă să te rogi!

Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat! Dacă nu poţi să posteşti, poţi totuşi să nu duci viaţă în dezmăţ! Nici acest lucru nu este foarte puţin, nici nu se află de­parte de post, căci şi acest mod de viaţă poate să do­boare la pământ nebunia diavolului. Pentru că nimic nu este atât de iubit demonului acela cât viaţa dezmăţată şi beţia, fiindcă este izvorul şi maica tuturor relelor. (Comentariu la Evanghelia după Sfântul Matei, 47, E.P.E. 11, 302-304. P.G. 58, pp. 563-564)

Postul nu este limitat de nimic

Vezi cât de important lucru este postul? Arată că toate le-a făcut Duhul Sfânt. Acest post este un bun foarte mare şi nu este limitat de graniţe. Când trebuia să-şi pună mâinile peste ei, atunci posteau, şi când pos­teau a grăit către aceştia Duhul. Postul nu este doar aceasta, ci şi să se îndepărteze cineva de viaţa în desfătare. Şi aceasta este un fel de post. Doar acest îndemn vi-l dau: chiar de nu postiţi, măcar să staţi departe de viaţa în dezmăţ. Să căutăm mâncăruri şi nu stricăciune. Să căutăm bucate şi nu pricinile bolilor sufleteşti şi trupeşti. Să urmărim hrana care oferă mulţumire şi nu desfătare plină de scârbă. Aceasta este desfătare, în timp ce aceea este pieire. Aceasta este plăcere, în timp ce aceea suferinţă, aceasta este consecinţă firească, în timp ce aceea este potrivnică firii. (Comentariu la Faptele Apostolilor, 27, E.P.E. 16 A, p. 116)

Postul este maica sănătăţii

Nu cauţi, iubitule, plăcere? O vei afla în postire. Nu doreşti sănătate? Şi pe ea o vei găsi acolo! Nu vrei lipsă de grijă? Şi ea se află acolo! Nu voieşti libertate? Nu vrei putere trupească? Nu doreşti bunătate? Nu vrei linişte sufletească şi iluminare duhovnicească? Nu voieşti trezvie duhovnicească? Deci toate aceste bună­tăţi se află în post, în timp ce în viaţa dezmăţată se găsesc cele potrivnice: lenea, slăbiciunea trupească, boala, lipsa libertăţii, cheltuiala. (Comentariu la Faptele Apostolilor, 27, E.P.E. 16 A, 122. P.G. 60, p. 206)

* * *

Hirotoniile se fac prin post. Postul curăţă suflete­lor noastre. (Comentariu la Faptele Apostolilor, 31, E.P.E. 16 A, 222. P.G. 60, p. 229)

Postul respingător

Deci astfel gândind, să ne îngrijim de mădularele noastre şi să nu ascuţim limba unul împotriva altuia, nici să spunem cuvinte care cufundă şi sapă vrednicia aproapelui, nici să lovim şi să fim loviţi, ca şi cum ne-am afla în război şi în luptă. Pentru că ce ne va fo­losi din post privegherea, când limba se îmbată şi mă­nâncă la masa care este mult mai necurată şi decât cărnurile câinelui, devenind însetată de sânge şi împroşcând cu noroi, şi făcând gura canal şi loc de scurgere al împuţiciunii, ba chiar şi mai scârbos decât acesta? Pentru că putoarea care vine din canal întinează trupul, în timp ce aceea care iese din gură, de multe ori înăbuşă sufletul.

(Comentariu la Faptele Apostolilor, 44, E.P.E. 18 A, 766. P.G. 61, p. 381)

Postul limitează grijile sufletului

Postul este un lucru bun, pentru că limitează grijile sufletului şi împiedicând trândăveala care încon­joară mintea, adună toată cugetarea în jurul ei. Tocmai pentru că dorea să spună şi Pavel, îndeamnă evitarea împreunării trupeşti şi foloseşte cuvinte foarte potrivite. Pentru că n-a zis: „să nu vă întinaţi“, ci „să vă dăruiţi postirii şi rugăciunii“, pentru că împreunarea trupească cu femeia nu conduce la necurăţie, ci la griji. (Omilie despre feciorie, E.P.E. 29, 508. P.G. 48, 554)

Cârmuitorul cel înfricoşător

Praznicul de astăzi este minunat şi mai strălucitor decât adunările noastre obişnuite. Deci care este moti­vul? Izbânda aceasta este a postului, ştiu lucrul acesta, a postului care n-a început încă, dar îl aşteptăm. Pentru că postul ne-a adunat în casa părintească, a readus as­tăzi în braţele lui de mamă pe cei care înainte de venirea lui erau nepăsători. Dacă însă doar aşteptarea postului a creat atâta râvnă, câtă evlavie nu va aduce când apare şi vine însuşi postul? La fel se întâmplă şi când cârmuitorul înfricoşător urmează să atace o ce­tate. Atunci cetatea scapă de toată trândăvia ei şi arată mai mare grijă.
Deci să nu vă temeţi auzind de post că-l înfruntă pe cârmuitorul cel înfricoşător, pentru că nu este înspăimântător pentru noi, ci pentru neamul demonilor. Dacă cineva se îndrăceşte, arată-i chipul postului şi atunci, de frica lui rămâne nemişcat mai mult decât pietrele însele, şi pare ca şi cum ar fi legat cu legături, îndeosebi când vede postul asociat cu rugăciunea, sora şi tovarăşa lui. De aceea, şi Hristos zice:

„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17,21).

Deci când postul îi îndepărtează atât de mult pe vrăjmaşii mântuirii noastre şi este atât de înfricoşător pentru potrivnicii vieţii noastre, suntem datori să-l iubim şi să-i urăm bun sosit şi nu să ne înfricoşăm de el. Dacă trebuie să ne temem de ceva, ar fi de beţia şi mâncarea cea multă, nu de post. Pentru că mâncarea şi băutura ne leagă strâns mâinile şi ne predă robi şi sclavi tiraniei patimilor, ca o stăpână rea. Postul însă, când ne află sclavi şi legaţi, ne dezleagă legăturile, ne izbăveşte de tiranie, ne readuce la libertatea cea dintâi. Deci când postul îi învinge, şi pe vrăjmaşii noştri, şi din sclavie ne izbăveşte şi ne readuce la libertate, ce mărturie mai mare cauţi pentru iubirea lui faţă de neamul omenesc? Pentru că cineva arată mare prietenie faţă de noi când iubeşte şi urăşte aceleaşi persoane pe care şi noi le iubim şi le urâm.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvinte de aur. Pocainta, Spovedania, Postul, Dumnezeiasca Impartasanie. Vol.VI, Editura Egumenita, 2014)

Postul Craciunului (Postul Nasterii Domnului)

nasterea-domnului-37_1cc3035eb61fa9

calendarortodox.ro: Postul Nasterii Mantuitorului sau Postul Craciunului, asa cum este cunoscut de catre toti credinciosii este tinut cu strictete de credinciosii in intreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putinta curatarii trupesti si sufletesti.

Acesta inchipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci asteptau venirea Mantuitorului pe Pamant cu post si rugaciune, asa se cuvine ca toti credinciosii sa astepte si sa intampine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie si sfarsind la 25 decembrie, lasand sec in seara Sfantului Filip, pe 14 noiembrie. Totusi, daca aceasta zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul incepe inca din seara zilei de 14 noiembrie. In acest post credinciosii ar trebui sa consume mancaruri de post (in lipsa de idei, puteti vedea aici o colectie de retete pentru post).
In acest post se obisnuieste ca toti credinciosii sa posteasca de carne, branza si oua, in timp ce lunea miercurea si vinerea se consuma mancare fara ulei (de exemplu, cartofii fondanti) si fara vin. In zilele de marti si joi se face dezlegare la untdelemn si vin. Mai mult, sambetele si duminicile, pana pe 20 decembrie inclusiv se dezleaga de untdelemn, peste si vin.

Daca in zilele de luni, miercuri si vineri Biserica Ortodoxa praznuieste vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, crestinii pot consuma untdelemn si vin; iar daca hramul bisericii sau vreo sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie rosie atunci se face dezlegarea si la peste. In zilele de marti si joi credinciosii pot consuma peste, vin sau untdelemn.

In ziua de Ajun se mananca abia seara si doar: grau fiert indulcit cu miere, covrig, turte din faina si poame deoarece cu seminte a ajunat si Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilor, care au prevestit si asteptat Nasterea Mantuitorului. De Craciun, indiferent de ziua in care cade se mananca de dulce.
Se mananca untdelemn si se face dezlegare la vin in datele de 16, 22, 23, 24, 25 si 30 noiembrie, dar si pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie, daca aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece in aceste zile Biserica praznuieste Sfintii mai importanti.
Se face dezlegarea la peste pe cand Biserica Ortodoxa praznuieste Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent daca aceasta sarbatoare va cadea miercurea sau vinerea. Daca doriti cateva sugestii de retete cu peste avem o colectie din care puteti alege ceea ce vi se potriveste.

De asemenea, credinciosii pot manca peste in zilele de luni, miercuri si vineri ale acestui post, doar daca in aceste zile cade hranul bisericii din enoria noastra.

Nu in ultimul rand, se face dezlegare la peste in zilele cu sfinti insemnati, dar si in zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie si 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie daca zilele acestea cad Marti sau Joi. Cu atat mai mult, cand Martea sau Joia se intampla hramul bisericii.