Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer

„Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi, şi toţi pentru unul” (Părintele Justin Pârvu)

Părintele meu drag şi sfânt… de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ?

1De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul cel greu al păcatelor”? Simţeam atunci, că fără vorbe prea multeai înţeles iadul din sufletul meuşi cu puterea şi dragostea lui Hristos mă vindecai şi îmi dădeai şi arvuna –Bucurie sfântă şi putere de luptă …

Acum mă lupt …dar nu cu patimi şi păcate, ci cu DORUL. Mi-e dor de spovedaniile şi discuţiile extrem de folositoare de după; mi-e dor de harul smereniei de care se umplea chilia mea după acele spovedanii. Dar mai ales a început să-mi fie frică, de fapt mai mult spaimă, căci văd aproape zilnic împlinindu-se multe din prorociile şi vorbele pline de duh pe care le spuneai neamului român …Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor! Da, părinte! Smerenia e cheia şi taina cu care am putea învinge duhul lumii acesteia …şi tocmai asta ne lipseşte.
O altă vorbă de duh pe care ne-ai lăsat-o ca un testament, mă zdrobeşte efectiv, punându-mi în faţă crudul adevăr din cauza căruia suferim toţi… Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.

Dar cum să nu ne temem când în lumea aceasta care s-a transformat într-un iad, aflam zilnic ştiri înspăimântătoare ca aceasta: „Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în cazul unui RĂZBOI. Clasamentul mondial al FORŢELOR ARMATE. Cine sunt musculoşii planetei şi unde se plasează ţara noastră”. Sau: „Ţările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei şi trei scenarii de final”.

La astfel de ştiri bulversante, poporul român pentru care, părinte sfânt, ai sacrificat tot timpul vieţii aici pe pământ, e alarmat şi confuz, e speriat şi contrariat – şi atunciîntreabă aşa zişiicunoscători şi analişti istorici şi politici. Iată ce răspuns primim de la Mircea Cosa – unul din experţi – la întrebarea: Ce vom face noi, românii, în caz de război cu Rusia?

„Ce vom face noi? Ne temem că vor venii ruşii peste noi, dar ne mai liniştim că ne vor apăra americanii! Slavă Domnului că americanii au venit şi ne vor apăra, dar să nu uităm că ruşii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina şi cu alte multe firme ascunse în societăţi ungureşti, cipriote, austriece, etc. De aceşti ruşi cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc şi nici americanii nu prea investesc la noi”?!

Of, părinte sfânt, mi-e dor de cuvintele sfinte cu care rezolvai şi responsabilizai poporul român în astfel de situaţii… pentru că repetai mereu că: În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor.Sunt convinsă că şi acum, din Împărăţia Cerurilor, ne trimiţi sfaturi şi ajutor… dar e aşa de mare prăpastia între noi şi sfinţi, încât nu numai că nu înţelegem ce ne spun prin îngerii păzitori, dar nici nu mai tresărim în suflet cu lacrimi de pocăinţă şi dorinţa de mângâiere sfântă. Suntem goi şi reci ca nişte pietre. Părinte, ajută-ne! Avem nevoie mai mult ca oricând să ne adunăm în jurul preoţilor şi vlădicilor din această ţară. Dar cum să o facem?! Tocmai acum când întreaga ortodoxie este înlănţuită de forţele ecumenismului apostat.
Cred că tot Cerul s-a clătinat în zilele de 24 şi 26 mai anul acesta când a avut loc la Ierusalim o „întâlnire istorică” între patriarhul ecumenic al Constantinopolului –Bartolomeu, şi Papa Francisc al Romei, care prin întâlnirea lor au vrut să marcheze 50 de ani de când predecesorii lor, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras s-au întâlnit la Ierusalim, între 4 şi 6 ianuarie 1964, ridicând ulterior anatemele, ce au stat la mijloc între cele două Biserici, de-a lungul secolelor.

Dar întâlnirea nu s-a terminat aşa, ci au reuşit performanţa satanică de a participa la o slujbă ecumenistă în Sfântul Mormânt, după care au semnat şi o declaraţie comună unde, în final, cei doi patriarhi ortodocşi (al Ierusalimului şi al Constantinopolului) împreună cu Papa au declarat, nici mai mult, nici mai puţin, că „aşteaptă cu nerăbdare ziua în care,în sfârşit se vor împărtăşi împreună din Cina euharistică”. Şi au şi întărit această idee spunând că „împărtăşirea din acelaşi Potir este dorinţa şi scopul nostru”.

Părinte sfinte, nu există durere mai mare pentru sufletele noastre ortodoxe, decât această ultimă cădere din care nimeni şi nimic nu ne va putea salva. De aceea am îndrăznit să-ţi tulbur liniştea divină cu scrisoarea mea de dor, pentru că ţin minte că atunci când un om sau un grup de oameni, sau chiar ţara întreagă erau în tulburare sau incertitudine, primeam pe loc răspuns divin şi ajutorul tău nesperat cu rezolvarea minunată a situaţiilor.
Te rugăm şi acum, părinte sfinte, coboară-ţi privirea către fiii tăi duhovniceşti care au mare nevoie măcar să înţeleagă în ce moment istoric suntem. Cum să trăim, în ce fel să ne pregătim sufleteşte ca să atragem mila lui Dumnezeu? Chiar dacă noi, generaţia asta, nu doar că nu mai facem nimic în comparaţie cu creştinii primelor secole, ba chiar Îl hulim şi Îl dispreţuim pe Dumnezeu prin păcatele noastre.

Spun Sfinţii Părinţi că pe copiii Săi Dumnezeu nu-i va părăsi. Mijloceşte, Părinte sfinte, pentru toţi care am crezut în mântuire prin rugăciunile şi binecuvântările tale. Scriam mai devreme că mi-e tare dor de pacea şi sfinţenia din chilia mea în urma spovedaniilor – parcă ar fi fost ieri!

Dar cu spaimă în suflet îmi aduc aminte de ultimele cuvinte lăsate ca testament: „mai sunt 12 luni şi vine urgia”! Cum să păstrăm liniştea şi pacea sfântă pe care ne-ai răspândit-o peste toţi care am crezut în tine şi în acelaşi timp să primim cu bucurie URGIA de care ne-ai avertizat? DA, CU BUCURIE! Pentru că aşa ai trăit anii din puşcărie, chinurile, bătăile, foamea şi mai ales înjosirea sufletească de la comuniştii hulitori de Hristos. Dar aşa ai trăit, spre uimirea noastră, ca un martir până în ultimele clipe de viaţă pământească, sfâşiat şi însângerat de boală, dar cu seninătatea şi bucuria ce a fost prezentă în vieţile tuturor sfinţilor.
Nu îndrăznim să ne ridicăm până la acest nivel de iubire totală pentru Dumnezeu, dar mila lui Dumnezeu ar fi pentru noi forţa extraordinară care ne-ar duce pe drumul Mântuirii. Ştiu că Domnul a avut nevoie de tine, părinte, de aceea te-a chemat la El. Noi nu suntem vrednici de nicio cinste sau mângâiere, nici aici pe pământ, cu atât mai puţin în Împărăţia Cerurilor, dar pedeapsa pe care o meritam noi, a preluat-o Hristos cu jertfa Sa, asumată pentru noi.

Pe EL roagă-L, Părinte, să primim iertare şi chip şi timp de pocăinţă pentru Mântuire!

Preaputernice şi slăvite, Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita noastră rugăciune pentru rugăciunile şi viaţă sfântă a Părintelui nostru Justin din Petru-Vodă.

Monahia Ecaterina Fermo, articolpublicat în nr. 34 al revistei ATITUDINI

maicaecaterina.ro

Reclame

Scrisoare către neamul meu

2

„Să vă ferească Dumnezeu să mă fac şi eu antisemit!”
replica din piesa de teatru „Ianche, Tache și Cadâr”

1

Din copilăria mea şi până în zilele acestea cuvântul antisemit a străbătut nestingherit cei 63 de ani de istorie la care eu am fost martoră, lovind în stânga şi dreapta, de cele mai multe ori pe nedrept şi fără milă, persoanele acuzate de antisemitism sfârşind întotdeauna în puşcăriile comuniste.
Nu am să vorbesc acum despre ceea ce ştie o Românie întreagă, mai ales despre perioada istorică de până în 1989. Cuvintele holocaust şi pogrom au fost capete de acuzare pentru elitele sioniste care conduceau din umbră… de fapt conduc şi acum şi folosesc şi acum aceste cuvinte groteşti pentru a distruge şi bruma de conştiinţă creştină, pe care o mai are neamul românesc. Şi ceea ce este mai grav, este că toate acestea s-au petrecut subtil şi ocult încă din 1881, când între 30 şi 31 decembrie a avut loc la Focşani primul congres sionist din România. Că sionismul conduce întreg globul, că planul ăsta e vechi de mii de ani, că de-a lungul istoriei sioniștii au instigat suflete slabe pentru a-şi atinge scopul: distrugerea creştinismului şi a susţinătorilor lui, au scris mulţi şi chiar au comentat în cărţi şi conferinţe. Au ajuns până la ridicolul de a acuza creştinismul de pact ascuns cu infamul dictator Hitler. În 1992 am văzut cu ochii mei această infamie la televiziunea israeliană, unde au prezentat un filmuleţ cu o întâlnire secretă între Hitler şi o suită de cardinali şi mari prelaţi catolici, primiţi cu mare fast de Führer, într-o grădină special amenajată, căci filmarea arăta în prim plan cum că gardul care înconjura grădina era din fier forjat, având la capete, alternând, când o cruce, când o zvastică. Comentariul celor de la televiziunea israelită era tendenţios, acuzativ la adresa creştinismului care, după opinia lor a făcut pact cu Hitler spre ajutor în distrugerea evreilor din lumea toată.
Ce vreau să spun cu acest exemplu este că inflamări de genul acesta şi elucubraţii şi invenţii mincinoase au fost de-a lungul istoriei şi de partea evreiască şi de partea creștină din păcate. Aşa s-a născut de exemplu, falsa teorie a „legionarismului antisemit”. Cine are curajul să privească în față Istoria şi să judece faptele petrecute cu mult discernământ, bun simţ şi mai ales adevăr, va descoperi mulţi infiltraţi şi răuvoitori, voci singulare sau organizaţii bine ticluite, care au acţionat exagerat, dând naştere de multe ori la stări conflictuale locale sau chiar mai rău la adevărate războaie între naţii şi popoare.
Este adevărat că pe fondul acestor acţiuni răzleţe, dar sistematic repetate de-a lungul 1istoriei, evreii din întreaga lume au căpătat un soi de obsesie, văzând crime odioase, antisemitism şi holocausturi acolo unde nu erau decât nişte bieţi creştini înflăcăraţi de dragoste în Hristos (care între noi fie vorba, ca OM pe pământ nu a fost nici chinez, nici american, nici român, ci EVREU!), sau unde erau evrei înţelepţiţi şi luminați, nu de organizaţii oculte Illuminati, ci de Însuşi Hristos şi Duhul Sfânt coborât la botezul creştin. Aşa a apărut pe lume cuvântul de ordine, parola din viaţa evreului de zi cu zi – antisemit – cu care a fost, este, şi va fi pecetluit orice creştin mai râvnitor. O istorioară chiar amuzantă în sensul ăsta, am auzit de la nașul meu din Israel, evreu botezat creștin-ortodox, care a fost acuzat într-o plăcintărie din Tel-Aviv, că este antisemit, pentru simplul fapt că a comandat o plăcintă cu brânză după ce mâncase o plăcintă cu carne. Ştim cu toţii că la evrei legea de bază în religie este interzicerea combinaţiei carne cu lapte, aşa numitul cuşer. Desigur Lică, fiind creştinat de mic copil şi era creştin adevărat, a ripostat chiar vehement. Drept urmare a fost dat afară din plăcintărie, cu strigăte puternice… antisemitule!
Acuzele lor sunt ridicole de multe ori şi mai ales nefondate şi exagerate. Citim astfel pe Wikipedia că până şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost învinuit că în Omiliile lui instiga la ură împotriva poporului evreu! Cum spunea cândva în Parlamentul francez deputatul evreu Alfred Naquet:

„Dacă antisemitismul ar însemna doar discuția pe temă și respingerea dogmei religiei iudaice, atunci chiar și evreii seculari – cum era el însuși – ar fi și ei antisemiți”.

În sfârşit ajungem şi la problema care mă frământă pe mine şi pe mii de creştini din România zilelor noastre: acuzarea unuia dintre cei mai adevăraţi creştini, reprezentant al Bisericii Române Ortodoxe, părintele nostru sfânt Justin de la Mănăstirea Petru-Vodă, de… antisemitism! Ar fi hilară situaţia dacă nu ar fi înfiorătoare, întrucât bietul nostru părinte a plecat la ceruri de 4 ani cu o aură de sfinţenie impusă de faptele şi de gândirea sa, de anii cumpliţi petrecuţi în temniţele comuniste, fiind acuzat de acelaşi cuvânt aducător de moarte: antisemit. Până şi preşedintele Johannis a cedat în fața evidenței istorice decretând ziua de 14 mai zi naţională de cinstire a martirilor închisorilor comuniste.

În expunerea de motive a legii se arată că

„marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini”.

Cu ce duh de ceartă şi sămânţă de scandal şi zâzanie intervine Institutul Wiesel, chiar post-mortem, să-l acuze pe părintele Justin Pârvu de antisemitism, șovinism, legionarism și alte – isme?! Cum adică antisemit părintele Justin, care m-a primit în Mănăstirea Petru-Vodă cu braţele deschise, exact ca pe fiul rătăcitor, pe mine evreică botezată – totuşi evreică – tocmai dânsul să fie un ,,duşman al neamului evreiesc”, aşa cum susţine Alexandru Florian, directorul Institutului Wiesel?!

1

Cu o inimă uriaşă plină de Marea Iubire în Hristos, în care îşi găseau loc de mângâiere toţi amărâţii şi îndepărtaţii societăţii, părintele Justin a fost, este, şi va fi totdeauna un mare stâlp al societăţii creştine româneşti.
Consider că este de datoria mea de creştin, să cinstesc memoria sfântului nostru părinte şi să resping total şi cu toată puterea glasului, orice acuzaţie mincinoasă şi împănată cu cuvinte pompoase şi acuzatoare de genul celor proliferate de membrii Institutului Wiesel. Deci, cu toată dragostea pe care o port în adâncul sufletului pentru neamul evreiesc din care mă trag, atrag atenția purtătorilor de cuvânt ai Institutului Wiesel că niciodată, chiar niciodată în istoria românească Biserica Ortodoxă Romană şi reprezentanţii ei, preoți, călugări, arhierei nu au aprobat manifestările antisemite, xenofobe sau partinice! În schimb B.O.R. poate arăta cu documente reale, martiriul miilor de creştini omorâţi în chinuri groaznice de neimaginat de către reprezentanţii comunişti, care nu erau altceva decât evrei înrăiţi în ura anticreştină, cazurile izolate de aşa-ziși legionari sau antisemiţi români, fiind doar nişte infiltraţii oribile, tot cu scopul ascuns de a denigra, deteriora şi chiar distruge puternica societate creştin-ortodoxă din România ce dăinuia de 2000 de ani pe pământul acesta binecuvântat de însuşi Sf. Apostol Andrei, el însuşi tot un evreu adevărat care a înţeles că sensul vieţii pe pământ este Hristos.

Institutul Wiesel se arată

„consternat şi de faptul că inițiatorii legii pentru cinstirea martirilor din temnițele comuniste l-au citat pe părintele Justin Pârvu în expunerea de lege”.

În opinia celor de la Wiesel, părintele Justin Pârvu

„a activat în Mișcarea Legionară, iar mai târziu a făcut apologia legionarismului și a avut repetate poziții antisemite și de negare a Holocaustului”, susține semnatarul documentului, Marius Cazan.

1

Deci să înţelegem că preşedintele României e şi el un ,,trădător”, un „antisemit”, de vreme ce trecând peste consideraţiile celor de la Wiesel a decretat ziua de 14 mai ca zi naţională, cinstind tocmai memoria acestor martiri sau mucenici, după cum îi numeşte Biserica.

„Urmând pilda marilor voievozi români, ctitori ai multi-etnicului și multi-naționalului Sfânt Munte al Athonului, măreția duhovnicească a părintelui Justin Pârvu a îmbrățișat pe toți și toate. În mănăstirile sale și în toată viața sa nu a făcut nicio diferență de slujire și viețuire, drepturi și îndatoriri, între niciun fel de categorie socială: bărbați, femei, copii, bătrâni, săraci, bogați, inteligenți și neinteligenți, sănătoși, bolnavi, etnie, naționalitate, cultură, credință, toți au egală chemare către Dumnezeu, egală putere prin Sfântul Botez și egală dragoste și îngrijire din partea părintelui Justin. Mănăstirile sale înmănunchează toate etniile conlocuitoare ale României moderne, și funcții de conducere sunt accesibile tuturor în mod egal, după vrednicie. Tuturor cetățenilor pământului le-a propovăduit adevărul de credință revelat, primit de la Dumnezeu prin Proroci, Apostoli și Sfinți, și adevărul istoric văzut cu propriii ochi, nu inventat sau măsluit. Iubirea sa nu a putut concepe niciun fel de ură, ca și Valeriu Gafencu a cărui duhovnicească dragoste către domnul R. Wurmbrandt i-a salvat viața acestuia din urmă, precum mărturisesc americanii care i-au auzit conferințele”.

1

În încheiere îndrăznesc un ultim sfat către ,,poporul meu” din care sunt a doua generaţie de creştini adevăraţi: încercaţi să schimbaţi textul unor fraze acuzatoare atât de superflue cum este acesta:

„Discriminarea antisemită este negarea evreilor, a oportunităţilor sau serviciilor accesibile celorlalţi şi este ilegală în multe ţări”.

De ce, până la urmă nu am avea voie să avem şi noi o lege de apărare a neamului, a poporului, a religiei creştine şi româneşti?
Şi o ultimă întrebare la fel de retorică: „Cu ce a deranjat bătrânul jurnalist Iosif Fermo, bunicul meu – „onor” autorităţilor române din acea perioadă (Ana Pauker şi acoliţii ei) – faptul că îşi umpluse pereţii biroului de la ziarul Universul, unde scria, cu icoane creştine, cu ce a deranjat faptul că îşi botezase cei 5 copii, că avea mulţi prieteni şi colaboratori creştini? Aceasta a fost vina pentru care a fost condamnat la ani grei în temnița Aiudului unde s-a şi sfârșit, alături de cei mai de seamă martiri-mucenici ai neamului românesc? Sper să aflu un răspuns până la sfârsitul vieţii…

editorial revista atitudini nr. 50

maicaecaterina.ro