Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege

Când am îngenuncheat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

1

Litanie cu Sfântul Brâu la Mănăstirea Vatoped, Athos
Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:
– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.
– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?
– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!
Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.
Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.
Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.
– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?
– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.
– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.
– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.
– Cum? Ce trebuie să fac?
Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:
– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.
– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.
Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.
A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:
– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.
– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.
– Ce gând? Spune-mi!
– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.
– Bine. Dar o să reușești?
– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.
– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.
Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:
– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.
– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.
– Ce sunt acești înlocuitori?
– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.
Atunci femeia lui mi-a spus:
– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.
Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:
– Îngerii să vă însoțească!
Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.
A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. L-am urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că lighene întregi de transpirație curseseră de pe el. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.
Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.
Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:
– Atanasie, te cheamă egumenul.
Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:
– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.
Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:
– Pe tine cum te cheamă?
– Atanasie.
– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.
Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.
Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.
Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

(Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118)

sursa

Reclame

Experienta unui tanar din Rusia care s-a intors din lumea cealalta

1000709_400679013374003_376885959_n

În acela zile s-a întâmplat să întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a întoarcerii lui la Hristos.
Se mâhnea mult din pricina nesfârșitelor mișcării și discuții care se făceau în vremea ce preoții se împărtășeau în Sfântul Altar și se pregăteau să iasă în Sfintele Uși cu Sfântul Potir pentru a se împărtășii credincioșii.
– De ce toți încep să se miște încolo și încoace în acest moment deosebit, plin de dorire sfântă, când Domnul se află pe Sfânta Masă?, l-a întrebat pe fratele meu. Vreau să vă povestesc istoria mea.
„Trăiam așa cum trăia cea mai mare majoritate a oamenilor tineri ai vremii noastre, departe de Dumnezeu, afundați în destrăbălare, ducând o viață depravată cu consum exagerat de alcool și cu alte păcate. Oricât mă sfătuia și mă implora mama, o femeie credincioasă, să las viața păcătoasă, eu o ignoram și râdeam. Istorisirile ei, cum că există Dumnezeu și viață veșnică, mi se păreau niște prostii. Râdeam la mustrările ei, cerându-i să mă lase în pace.
Odată, într-o noapte târziu, mă întorceam acasă cu motocicleta, după plimbarea ce o făceam regulat. Atunci am avut un accident și am murit. Pe neașteptate am simțit că mă aflu în aer. Priveam cu uimire la trupul meu însângerat, neputând înțelege de ce sunt dublu, și stând în picioare și întins la pământ. Apoi am văzut mai mulți oameni alergând lângă mine și încercând să mă readucă la viață. Eu însă nu voiam să mă întorc în trupul meu mort. M-au luat cu o targă și m-au pus într-o ambulanță, care m-a dus la morgă. În acea clipă mi-am ridicat privirea spre Cer. Deodată L-am văzut pe Hristos, atât de frumos, atât de smerit și blând, stând într-o strălucire de foc deasupra mea și privindu-mă.
– De ce trăiești așa?, m-a întrebat Domnul.
Din pricina nemăsuratei frici care a pus stăpânire pe sufletul meu, m-am gârbovit și am spus:
– Doamne, iartă-mă!!!
Și îndată am auzit răspunsul:
– Pentru păcatele tale și pentru viața ta necurată ești vrednic de iad, însă rugăciunile și lacrimile maicii tale au ajuns până la Mine. Te iert și te trimit înapoi pe pământ. Du-te și învață că mântuirea se află numai în Biserică, prin mijlocirea pocăinței și a Sfintei Împărtășanii.
În acea clipă, deodată, am simțit că intru iarăși în trup și din pricina înfricoșătoarelor dureri, am început să gem și mă răsucesc. Medici au rămas uimiți și în loc să mă ducă la morgă, m-au dus la spital pentru operație. Dumnezeu m-a întors la viață.
Și iată-mă acum, vindecat, cu o deosebită evlavie vin la Dumnezeiasca Liturghie, ce se săvârșește la această mănăstire. Aștept cu frică momentul când trebuie să iasă preotul cu Sfântul Potir, ca să mă închin Dumnezeului Celui viu, Care mi-a descoperit că prin împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge, ne putem mântui și moșteni viața veșnică. Iată de ce cu nedumerire și uimire îi privesc pe oamenii care umblă într-o parte și în alta înaintea marii Taine, tulburând binecuvântata atmosferă, când cu adevărat Însuși Domnul vine în Sfintele Uși, oferindu-Se pe Sine ca hrană”.
Apoi a luat mâna fratelui meu și, strângând-o, a pus-o în uriașa adâncitură care se făcuse în craniul său, după lovitura cu motocicleta. Prin aceasta a voit să dovedească autenticitatea tuturor acelora pe care le-a trăit și istorisit.
Această istorisire adevărată ne-a cutremurat sufletește. Adeseori o menționez în predicile mele, ca o mărturie adevărată a nespusei Dragoste, pe care a adus-o Domnul din Cer, chemându-i pe toți păcătoșii la pocăință, astfel încât să renască prin Sfânta Împărtășanie și să vină la Adevăr.

(Extras din Cartea „Din robie la Lumină”, a Arhim. Ioan Kogan)

sursa

O marturie despre Sfanta Lumina

Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

1
În anul 2008, mă aflam la ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, însă pentru prima dată nu în Biserica Învierii, aşa cum obişnuiam s-o fac mulţi ani la rând, ci în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena care se află în interiorul Patriarhiei. Această Biserică este aproape de marea turlă a Bisericii Învierii, iar de la ferestrele interioare se vede de sus locul Sfântului Mormânt. Cele două Biserici comunică între ele şi sunt în esenţă unite, deşi se află la altitudini diferite.
În acea Sâmbătă Mare, Sfânta Lumină a coborât la ora obişnuită a amiezii şi în câteva minute s-a răspândit, din lumânare în lumânare, şi în mica biserică unde mă aflam. După vreo zece minute, când cei ce erau de faţă luaseră Sfânta Lumină în lumânările lor, iar cei mai mulţi deja plecaseră din Biserică, o rază de lumină alb-albăstruie, care semăna cu o descărcare electrică, a intrat printr-o fereastră a bisericuţei. Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.
Exact sub icoana Maicii Domnului se aflau două femei din Rusia care, în acea clipă, erau întoarse spre fereastra prin care intrase Lumina. Când raza alb-albăstruie şi sunetul puternic au fost percepute, cele două femei şi-au ple­cat capetele lor din reflex şi după ce au scos un ţipăt puternic, au alergat câţiva metri într-o parte. Raza de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor. După puţin timp şi-au întors privirile spre icoană şi, cuprinse de teamă, se ţineau amândouă cu mâinile de inimile lor.
Eu mă aflam la distanţă de vreo cinci metri împreună cu prietenul şi colaboratorul meu, Ioan Koutsikidis, care, de asemenea, a văzut toată scena. În bisericuţă se mai aflau încă vreo zece persoane.
Pentru câteva secunde am încercat să conştientizăm ce se întâmplase. Când ne-am apropiat de icoana Maicii Domnului am constatat cu uimire că singura candelă, care era agăţată înaintea ei, se aprinsese de la raza alb-albăstruie. Candela aceasta fusese stinsă mai înainte, precum şi toate celelal­te candele din biserică.
Puţinii oameni care trăiseră evenimentul, au început să filmeze, să fotografieze şi să aprindă din nou lumânările lor de la candelă.
Acest caz arată limpede că Sfânta Lumină nu se manifestă exclusiv în Biserica Învierii, ci şi în alte biserici, sau chiar şi în locuri deschise.

(Haralambie K.Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 239-240)

sursa

Minunea Sfintei Lumini de la Ierusalim: marturii, documentare, dovezi


O flacără coboară din ceruri

Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în ajunul praznicului Învierii, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul considerat de foarte mulţi, al minunii supreme.
Vă invit să urmărim împreună şi mărturia pelerinului nostru, Silviu Andrei Vlădăreanu, jurnalistul român care a văzut şi a trăit într-o astfel de zi sfântă minunea aparitiei Sfintei Lumini.

1

Chiazna.ro: Cum un psihiatru s-a făcut preot după ce a filmat Sfânta Lumină

Din ce stiu eu Sfanta Lumina nu prea se poate filma: se pot numara pe degete filmarile cu globurile de lumina, fulgerele albastre sau aprinderile instantanee ale lumanarilor si candelelor. Poate tocmai pentru a nu pune si mai mult osanda pe capul necredinciosilor, Dumnezeu nu ingaduie filmarea miracolului, chemandu-i acolo pe cei care chiar doresc sa se convinga de adevar.
O dovada a argumentarii mele este si una dintre putinele exceptii: un doctor psihiatru care era sceptic si nu credea in Sfanta Lumina, a filmat totusi in 1994 un bulgare de lumina care trecea peste capele oamenilor si s-a lovit de un stalp. Mai tarziu, acest doctor s-a preotit (poate chiar calugarit). Iata-l intr-un documentar explicand pe larg filmul cu minunea. De asemenea, documentarul mai contine interviuri si cu alti martori ai Sfintei Lumini.
Anul acesta am fost la 1 pas sa ma aflu si eu la Ierusalim de Inviere, dar nu m-am invrednicit. Poate la anul. Daca ajung, filmez. Daca imi ajuta Dumnezeu.

Iata filmarea despre care este vorba in documentar, intr-o rezolutie mai buna:

In final un documentar rusesc dublat in romana. In acest documentar se mentioneaza si despre aparitiile Sfintei Lumini care a avut loc in 1994 nu la slujba de inviere ci in luna iulie, in diverse moduri. Despre aceste aparitii povesteste si Pr. Cleopa, catalogandu-le “semne mari” dar nedandu-le o interpretare.


sursa: cuvantulortodox

Coloana despicata de Sfanta Lumina

4

1
3

5

In fiecare an, in Sambata Mare, are loc venirea Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului. Sfanta Lumina se aprinde doar la ortodocsi, semn ca acestia pastreaza credinta apostolica. Amintim ca in sambata Pastilor, patriarhul intra in Sfantul Mormant fara a avea vreo sursa de lumina asupra sa, se roaga si Sfanta Lumina coboara in mod miraculos din cer, ca un fulger. „Lumina apare din mormant, asa cum ceata se ridica deasupra unui lac si piatra mormantului arata de parca ar fi acoperita de un nor de lumina.”

In Sambata Mare a anului 1579, stapanitorii turci au interzis patriarhului si crestinilor ortodocsi sa intre in Biserica Invierii pentru ceremonia primirii Sfintei Lumini din cauza armenilor, care platisera sa fie lasati sa slujeasca acolo.
Patriarhul din acea vreme era Sofronie al IV-lea. Era primul an al patriarhatului sau si era lipsit de dreptul de a participa la primirea in chip minunat a Sfintei Lumini. Ramas fara acest drept, patriarhul s-a rugat toata ziua langa o coloana din partea stanga a usii de intrare in biserica. Dupa apusul soarelui, coloana s-a despicat si Sfanta Lumina a izvorat din interiorul ei. Despicatura din colona are o inaltime de 1,20m.
Cel mai vechi document care face mentiune de aceasta minune este Codicele Monacensis Graec. 346, manuscris prezent in Biblioteca din München. A fost scris de ieromonahul cretan Acachie in 1634 si este o copie a vechii lucrari a ieromonahului Anania, redactata in 1608. Manuscrisul a fost editat pentru prima data in 1890 de catre Papadopulos-Kerameus in Sankt Petersburg.
Iata ce spune ieromonahul Anania despre evenimentul din 1579: „In afara Sfintei Usi, in partea de apus, sunt trei coloane de marmura. Si din coloana din mijloc se spune ca a iesit Sfanta Lumina in vremea de demult. Si este crapata destul de mult si se vede pana astazi. Aceasta minune a aratat-o Dumnezeu in felul acesta: Deoarece se spune ca, in vremea aceea, cei care randuiau pe patriarh nu l-au lasat sa intre inauntru sa faca sarbatoarea Invierii dupa obicei. In Sambata Mare, seara, patriarhul cu poporul stateau mahniti afara in curte, avand lumanarile in mainile lor. Patriarhul statea pe tronul Sfintei Elena aproape de o coloana. Si atunci, se spune, a iesit Sfanta Lumina din acea coloana, despre care am spus ca este crapata destul de mult. Si [Lumina] a mers in susul coloanei langa care statea patriarhul. Atunci s-au aprins lumanarile pe care le tinea patriarhul, iar apoi a aprins si poporul, dupa obicei, de la acelea pe care patriarhul le tinea in maini. Si se spune ca atunci cand cei ce randuiau au vazut ace asta minune, au deschis sfanta usa si au intrat patriarhul si poporul si au savarsit sarbatoarea dupa obicei”.
Profesorul Gheorghios A. Papadopulos, de la Universitatea din Atena, unul din marii oameni de stiinta greci in domeniul mecanicii ruperilor materialelor, a marturisit ca despicatura coloanei a fost produsa de o descarcare electrica, dublata de o unda seismica care a avut loc de jos in sus. Dubla uzura a coloanei – descarcare electric si unda seismica – o considera inexplicabila si ajunge la concluzia ca e vorba de o minune.

Coloana despicata de Sfanta Lumina poate fi vazuta si astazi ca marturie.

Parintele Constantin Galeriu a spus despre aceasta minune: “Au asteptati toti, cu focul inimii, sa vina focul divin. In cele din urma, a venit focul divin ca un fulger, ca un traznet, acolo unde era patriarhul ortodox. Nu pentru omul acela, ci pentru sfanta Ortodoxie, fratilor, ca e dreapta marturisire…Noi n-avem dreptul sa judecam pe nimeni, Dumnezeu e judecatorul nostru, dar ne rugam sa creasca toti in dreapta credinta, in Ortodoxie. Ea nu a adaugat si nu a stirbit nimic, ci a marturisit tot asa cum i-a incredintat Mantuitorul, prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti. De aceea, nimic nu-i lipseste Ortodoxiei, decat sa fie cunoscuta, iubita si traita.”

Marturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I (1981-2000) la aprinderea Sfintei Lumini

„Intru in Mormant si ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Rugaciunea in Sfantul Mormant este pentru mine un moment foarte sfant, intr-un loc foarte sfant. De aici a inviat cu slava Domnul si de aici Si-a raspandit Lumina in lume. Apostolul Ioan scrie in primul capitol al Evangheliei sale ca lisus este Lumina lumii. Ingenunchind in fata acestui loc unde El a inviat din morti, suntem adusi in imediata apropiere a Invierii Sale slavite. Catolicii si protestantii numesc biserica aceasta, Biserica Sfantului Mormant. Noi o numim Biserica Invierii. Invierea este pentru crestinii ortodocsi centrul credintei. Prin Invierea Lui, Hristos a castigat victoria finala asupra mortii, nu doar asupra mortii Sale ci si asupra mortii celor ce sunt aproape de el. Nu cred ca este o intamplare ca Focul Sfant apare exact pe locul acesta. La Matei 28:3 se spune ca atunci cand Domnul a inviat din morti, a venit un inger imbracat intr-o lumina infricosatoare. Cred ca lumina care a invaluit ingerul Ia invierea Domnului este aceeasi cu lumina care apare miraculos in fiecare Sambata de Paste. Hristos vrea sa ne reaminteasca, ca Invierea Sa este o realitate nu doar un mit. El a venit cu adevarat in lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea si invierea Sa sa se poata reuni omul cu Creatorul sau.
Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! – niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica.”

sursa

Sfanta Lumina de la Ierusalim

1

In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica. Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, pentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei sfinte minuni. Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice pe aceasta tema. Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului si va vedea minune negraita.Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata. Este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de catre cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mari peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Sfanta Lumina.

2

Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toti slujitorii se imbraca in odajdii albe. La ora 9 dimineata procesiunea se porneste spre Biserica Sfantului Mormant. Inainte merg patru „dragomani”, civili greci, in tintita speciala, cu toiege metalice in maini, pentru a anunta inceperea procesiunii: apoi urmeaza doi diaconi care duc pe maini Sfanta Cruce care are in ea lemn din Crucea Mantuitorului. Apoi urmeaza cortegiul sutelor de slujitori, care strabate culoarul viu al miilor de inchinatori, ce umplu toate ulitele, curtea, biserica, galeriile. In biserica, slujitorii, in frunte cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit. Apoi inconjoara de trei ori Sfantul Mormant pe partea dreapta, in sunetul clopotelor, cantand „Invierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim”. La a treia ocolire se canta imnul vecerniei de la vohod „Lumina lina a sfintei slave”. Apoi patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp, vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti armene, romano-catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfanta lumina. Cei mai multi insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.

3
Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant. Se face o tacere mormantala! Fiecare se roaga, fiecare asteapta cu emotie Lumina divina, fiecare sta concentrat in sine insusi, cuprins de fiorul tainic al minunii. Pe la orele 11.30 vin de la Betleem cateva sute de arabi ortodocsi, sa ia Sfanta Lumina. Ei sunt foarte evlaviosi, dar si galagiosi in acelasi timp, inconjoara Sfantul Mormant, se roaga tare cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: „Doamne, trimite-ne din cer Lumina!”.

4
In jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita „Capela Ingerului”, insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.
Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supravegheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Toti se roaga strigand „Doamne, da-ne Lumina!” „Sa vina Lumina!”, „Trimite-ne din cer lumina!” Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. Coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.

5
Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: „Veniti de luati lumina!”
Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfantta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: „Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!” In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi. La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le”. Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.

Arhimandritul Ioanichie Balan

sursa

Misterul sfântului rus din grotele Voronei. Călugării şi pelerinii spun că de 300 de ani pustnicul Onufrie face minuni

6O peşteră afundată în codrii Botoşaniului, în localitatea botoşăneană Vorona, este loc de pelerinaj pentru iniţiaţii creştin-ortodocşi, care cred că sihastrul de origine rusă, care ar fi trăit acolo acum 300 de ani, poate vindeca boli grave. Comuna Vorona, aflată la 15 kilometri de municipiul Botoşani, este renumită pentru codrii ei seculari întinşi pe sute de hectare. Totodată, aici se află şi două mănăstiri faimoase în lumea ortodoxă pentru vechimea şi frumuseţea lor: Vorona şi Sihăstria Voronei. Anual, în jur de 1.500 de oameni vin aici pentru a-şi găsi liniştea. Totuşi, mănăstirile sunt doar loc de popas. Ţinta finală a pelerinilor este, însă, o grotă, pierdută în mijlocul sălbăticiei. De la mănăstiri până la grotă este un drum de patru kilometri, printre copaci, hăţişuri, pe pante abrupte.
Peştera pe care o caută se află în vârful unui pisc greu accesibil, într-un bloc masiv de calcar. Locul este cunoscut în lumea iniţiaţilor ordodocşi drept „grota lui Onufrie“. Istoric vorbind, lucrurile sunt neclare în privinţa pustnicului. Legenda transmisă din generaţie în generaţie de localnici şi de oamenii bisericii spune că este vorba despre un călugăr rus singuratic, care s-ar fi aciuat la Vorona pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Ceea ce-l face cu adevărat atractiv pentru ortodocşi este credinţa că pustnicul a înfăptuit minuni.

Mărul vindecător

Sihastrul rus şi-a căpătat faima de sfânt după ce ar fi vindecat-o, după moarte, pe fata unui voievod al Moldovei. S-a întâmplat, spun monahii de la Vorona, după 1789, an în care se crede că Onufrie a murit în chilia sa, după 25 de ani de pustnicie. A fost înmormântat la rădăcina unui măr de la mănăstirea Sihăstria Voronei. Se spune că voievodul Moldovei, Mihail Sturza, care îşi avea moşiile la Botoşani, se afla la vânătoare în pădurile Voronei. Era însoţit de fiica sa, bolnavă de epilepsie.
„Voievodul a ajuns şi la mănăstirea Sihăstria Voronei, populată atunci de călugări greci şi ruşi. A rupt un fruct din mărul lângă care se afla mormântul Sfântului Onufrie şi i l-a dat fiicei sale. Fata, după nici o lună, s-a însănătoşit. Atunci, tânăra l-a visat pe Sfântul Onufrie. Mihail Sturza l-a dezgropat cu mâinile sale pe sfânt. L-a găsit neputrezit şi a dat ordin să fie canonizat“, spune maica Evghenia, de la Mănăstirea Vorona.
Moaştele Sfântului Onufrie au fost puse de voievod într-o raclă de argint şi depuse la schitul Sihăstria Voronei. Mărul făcător de minuni face rod şi astăzi în curtea mănăstirii. Traseul pelerinajului iniţiatic presupune trecerea pe la mărul din curtea mănăstirii, la moaşte şi, în final, la grotă.

„Pe mine m-a vindecat de reumatism“

Iniţial, despre peştera la Botoşani ştia puţină lume, dar astăzi tinde să devină un nou cult. Sfântul Onufrie este celebrat în calendarul creştin-ortodox, la data de 9 septembrie. „Merg pe jos cât trebuie, numai să ajung la grotă. Parcă îmi ia totul cu mâna. Pe mine m-a vindecat de un reumatism care mă termina“, spune Anastasia, o femeie venită din judeţul Bacău la grota lui Onufrie. La mediatizarea minunilor sfântului contribuie şi maicile de la Mănăstirea Voronei. „Vin mulţi oameni, din toată ţara şi nu în grupuri mari. Vin pe rând, singuri, sau câte doi-trei.
La sfânt ajung oamenii cu probleme, se roagă fiindcă nu-şi găsesc altundeva alinarea“, adaugă maica Evghenia. Călugării de la Sihăstria Voronei spun că noaptea, în apropierea grotei, se văd flăcări aprinse şi se aud cântări îngereşti, mai ales în preajma sărbătorilor.

Pustinicul de la Vorona

Despre Onufrie se ştie doar ce au transmis călugării ruşi care au stat la început cu el la Sihăstria Voronei înainte să plece în pustnicie. Se spune că a venit din Rusia la Sihăstria Voronei în anul 1749, că s-a născut în Rusia ţaristă în jurul anului 1700 şi că ar fi făcut parte dintr-o mare familie nobiliară, fiind chiar rudă îndepărtată al ţarului Petru I.
Mulţi ani ar fi fost şi guvernator al unei provincii ruseşti. Nu se ştie de ce a apucat calea pustniciei. „S-a retras în sălbăticie. Acolo mânca, dormea, se ruga. A trăit 25 de ani în pădure singur. Mânca doar o singură dată pe zi, după apusul soarelui şi dormea doar trei ore“, spune maica Evghenia. Înainte de a muri, Onufrie ar fi apărut în vis unui preot din Tudora care ar fi plecat în toiul nopţii către peşteră unde l-a găsit căzut la pat pe Onufrie. L-a dus la Sihăstria Voronei unde a şi murit la aproape 90 de ani.

1

2

3

4

5

7

sursa