Despre horoscop

1

† Ierotei, Mitropolitul Navpaktului și a Sfântului Vlasie

Multe ziare și reviste publică horoscoape și destui oameni „civilizați” le citesc. Unii fac aceasta din curiozitate, alții ca să creeze o atmosferă umoristică și cei mai mulți ca să-și cunoască viitorul vieții lor, pentru că ei cred că acelea se adeveresc. Este foarte important faptul că acum câțiva ani în USA din 1750 de ziare care circulau, 1200 aveau coloane speciale de astrologie.

Horoscoapele sunt descrieri sau îndrumări date de astrologi în urma observărilor mișcării stelelor și mai ales din observarea zodiilor. Vechii astrologi au observat că „stelele în mișcarea lor aparentă în jurul pământului, descriu pe cer o traiectorie ciclică. Iar aceasta se numește traiectorie zodiacală”. Această traiectorie se împarte în 12 părți. Iar aceste părți se numesc zodii. Fiecare parte-zodie are o denumire specială. Trebuie să menționăm că cei care au descoperit zodiile au fost vechii chaldei, iar de la ei le-au luat mai întâi egiptenii și apoi vechii elini. Sfântul Ioan Damaschin, acceptând știința acelei epoci, scrie „că cele șapte planete trec prin douăsprezece zodii. Soarele face o lună în fiecare zodie, iar în douăsprezece luni trece prin cele douăsprezece zodii”.
Realitatea este că atât vechea astrologie, cât și cea nouă admit că zodiile direcționează viața oamenilor. Ele determină evoluțiile vieții noastre, viața statelor și chiar a istoriei înseși. Dar aceasta nu o acceptă Creștinismul. Sfântul Ioan Damaschin menționează că, în opoziție cu vechii elini, care credeau că soarele, stelele, zodiile etc. influențează viața noastră, „noi admitem că din acestea se formează condițiile climatice, ploaia și seceta, frigul și căldura, umezeala și uscăciunea, vânturile și cele asemenea, dar sub nici un motiv faptele noastre, pentru că noi am fost creați cu stăpâni cu voință liberă de către Creatorul nostru; suntem stăpâni peste ele”. Într-adevăr, avem libertatea pe care o respectă și Însuși Dumnezeu, de vreme ce El preferă să fim osândiți liber, decât să ne mântuim cu sila. Pentru că mântuirea fără libertate este cu adevărat robie și sclavie. Fără libertate nu există nici virtute, nici răutate, iar în acest caz nu vor exista nici laude, nici cununi. Mai mult, potrivit aceluiași Părinte, dacă aceasta s-ar fi săvârșit, Dumnezeu ar fi fost nedrept, de vreme ce unuia îi dă bunătăți, iar altuia necazuri. De asemenea, dacă acesta ar fi fost adevărul, atunci Dumnezeu nu ar fi purtat de grijă de făpturile Sale.
Biserica nu crede în horoscoape, care de mulți sunt considerate „fantastice și absurde”, iar acei care le alcătuiesc „negustorii nădejdii”, pentru că se străduiesc să exploateze naivitatea și nădejdea oamenilor. De altfel și însăși știința respinge concluziile astrologiei. Pentru că altceva este astronomia, care este știința care cercetează lumea astrală, și altceva astrologia, care încearcă, chipurile, să observe limba stelelor. Un renumit astronom scrie: „În epoca noastră, în toată lumea, nu există nici un astronom care să creadă în astrologie”.
Acceptarea horoscoapelor de către creștini dovedește lipsă de încredere în Dumnezeu, lipsă de credință sau, mai degrabă, existența credinței în lucruri false. Omul refuză comuniunea personală cu Dumnezeu și acceptă atâtea lucruri ciudate și nefolositoare. Este mai de preferat să creadă cineva în Dumnezeu, să cerceteze Sfânta Scriptură, care stabilește multe lucruri ale viitorului, de vreme ce Dumnezeu, prin învățătura Sa, ne-a descoperit viitorul vieții noastre și cum să înfruntăm diferitele probleme care ni se prezintă, în loc să studiem horoscoapele. Cu Sfânta Scriptură și cu învățăturile patristice avem o busolă concretă și inspirată de Dumnezeu în viața noastră.
Multe temeri și multe nădejdi false ne-au inundat. Să nu mai adăugăm și alte astfel de temeri și nădejdi false prin citirea și încrederea în zodii. De ce ne chinuim și ne oprimăm viața? Suntem oameni liberi în călătoria noastră către Dumnezeu. De ce nu ne îndreptăm înspre aceasta și-i lăsăm pe diferiți profitori să ne încătușeze libertatea și să se îmbogățească prin naivitatea noastră? Dacă nu vrem să vedem acest subiect din partea religioasă, de ce să nu-l privim din punct de vedere științific, care spune, potrivit unui psihanalist, că: „astrologia este parodia științei, care înfruntă știința cu aceleași zâmbete erotice, cu care arta «Pop» înfruntă academismul”?

Din Cartea „CALITATEA VIEȚII”

Reclame

Minciunile Monicai Pop: Medicii se imbolnavesc de rujeola deoarece parinti criminali nu-si vaccineaza copiii …

1

ciao.ro: Monica Pop a facut un anunt grav in legatura cu starea din spitale. Este epidemie de rujeola si aceasta boala a inceput sa faca victime si in randul medicilor. Monica Pop sustine ca un medic sef de la UPU a ajuns la Matei Bals cu rujeola.

„Sunt în pericol toți care vin în sala de așteptare și trec pe lângă ei! Sint avertizati! Mai este Camera de Gardă cu medici oftalmologi permanent și la Spitalul Universitar. Pot merge acolo.
Sperăm ca boala să nu apară și la ceilalți salariați expuși: medici, asistente, infirmiere, portari. Toți cei care lucrează în parterul spitalului. Doamne fereste!
Din cauza unor părinți fără minte și cultură, cu atitudini de-a dreptul criminale, cad, nu numai copiii lor, ci și oameni nevinovați: vecini, prieteni, personal medical, colegi de gradiniță și scoala etc.!
Boala asta e foarte contagioasa!”, sustine medicul Monica Pop, conform Antena3.

*

nota mea: Monica Pop este de origine greco-papistasa

La Rădeni nu s-a practicat şi nu se va practica vreo rebotezare

1

1

De câteva săptămâni circulă, deocamdată în mod neoficial, zvonul mincinos că la Rădeni s-ar face rebotezări ale unor persoane botezate valid în Biserica Ortodoxă. Această acuză ar urmări, pe de o parte, să arate că la acest schit se încalcă disciplina sacramentală şi canonică a Sfintei noastre Biserici, iar pe de altă parte, să refacă o legătură mai veche cu acuza, la fel de mincinoasă, că Schitul Rădeni ar fi iniţiat legături cu grupări stiliste (a se vedea manipularea cu presupusa săvârşire a Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile pe 14 ianuarie, de anul nou pe stilul vechi) sau că ar fi devenit chiar “o nouă Slătioara”, aşa cum s-a exprimat în urmă cu câteva zile un scriitor, care nu a simţit nevoia să prezinte vreo probă raţională serioasă în sprijinul acelei afirmaţii, considerând că simpla sa prestanţă şi autoritate morală ţin loc de evidenţă.
Se pare că prima dată s-ar fi auzit despre pretinsele rebotezări de la Rădeni în urmă cu mai bine de o lună, în timpul campaniei eşuate lamentabil de preluare a Rădeniului de către Mănăstirea Petru Vodă. Colportorul acestei idei ar fi fost exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, despre care se spune că ar fi afirmat, neoficial, în timpul unei vizite la o mănăstire nemţeană de tradiţie, că Rădeni trebuie închis, deoarece acolo se petrec „erezii”, iar ca exemplu de “erezie” ar fi dat practica rebotezării, fără însă a da şi vreun exemplu concret în acest sens.
La acea vreme, probabil că Exarhatul căuta cu disperare o formă de a face o breşă în comunitatea compactă de la Rădeni şi de a diminua sprijinul popular masiv faţă de Schit, pentru a reuşi preluarea acestuia, în condiţiile în care devenea din ce în ce mai evident că eforturile disperate ale stareţului Hariton de a-şi câştiga în instanţă dreptul de a-l anexa mănăstirii pe care o conduce sunt sortite eşecului. Exarhatul a abandonat ulterior această pistă falsă, conştient de faptul că o asemenea acuză nu s-ar putea proba.
Între timp însă, zvonul a început să circule şi în rândul unor vieţuitori din Mănăstirea Petru Vodă, unde nu se ştie dacă a ajuns din întâmplare sau ca parte a acestei strategii a mănăstirii de a desfiinţa comunitatea de la Rădeni.
Cea mai irealistă formă în care este răspândit aparţine unora care, asemenea soldaţilor japonezi care au rămas prin junglele filipineze, luptând într-un război care se terminase de 30 de ani, continuă o luptă oarbă şi plină de o ură demonică contra mărturisitorilor de la Rădeni şi nu numai, afirmând că la Rădeni ar fi rebotezaţi oameni maturi sau prunci care au fost botezaţi în alte parohii sau mănăstiri din Biserica Ortodoxă Română, după sinodul din Creta, de către preoţi pomenitori ai ierarhilor părtaşi la erezia ecumenistă semnată acolo.
Afirmaţia a fost preluată de teologi de ocazie care, deşi se consideră împreună luptători contra ecumenismului, şi-au dedicat o bună parte din timp în aceste luni „demonstrării” ideii că unii nepomenitori moldoveni nu ar mai recunoaşte existenţa harului în Biserica Ortodoxă Română după căderea ierarhiei în erezia ecumenistă din Creta. Tema harului a fost tranşată de mult de către nepomenitorii din Neamţ şi din restul Moldovei, care au arătat că nu contestă în niciun fel existenţa harului în Biserică, însă ea este reactualizată pentru a servi ca motiv pentru o acuză credibilă de schismă sau chiar erezie la adresa acestora, miza fiind aceeaşi încercare de a lega Rădeni de grupările stiliste.
Adevărul este că la Rădeni nu s-a săvârşit şi nu se va săvârşi niciodată vreo rebotezare. Nu au fost rebotezaţi nici oameni maturi, nici prunci, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid înainte de Creta, nici dintre cei ce au făcut Botezul valid după acel sinod. Oricine susţine contrariul este invitat să prezinte probe în acest sens, atât înaintea autorităţilor bisericeşti, cât şi în faţa celor laice, dacă situaţia va impune. Probele trebuie să includă persoane care să afirme şi să demonstreze că au fost rebotezate la Rădeni, ele însele sau copiii lor, după ce l-au informat pe Părintele Pamvo că au botezul valid în Biserica Ortodoxă Română. Cine nu poate prezenta astfel de probe ar trebui să nu se lanseze în acuzaţii mincinoase. Cei care primesc asemenea informaţii mincinoase, pe internet sau pe alte căi, este bine să se informeze serios în această privinţă şi să nu le creadă doar pentru că cel ce le lansează pare un om de încredere şi un “luptător adevărat împotriva ecumenismului”. Aparenţele pot adesea înşela.
Denigrarea Schitului Rădeni în această manieră a urmărit o încadrare a părintelui Pamvo la art. 29, litera 2) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericilor Ortodoxe Române, care stipulează că preotul care repetă Taina Botezului săvârşită corect (cu trei afundări) în numele Preasfintei Treimi se cateriseşte. Ar fi fost singura şansă a MMB de a avea un motiv real pentru caterisirea Părintelui.
Din acest motiv, proba cea mai clară că la Rădeni nu se fac rebotezări şi că zvonurile acestea sunt produsul unor manevre menite să discrediteze Schitul şi pe cei ce merg acolo să se roage este citaţia cu lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo. Îşi închipuie cineva că, dacă la Rădeni s-ar fi săvârşit cu adevărat rebotezări, acest lucru nu ar fi fost trecut în lista de acuzaţii la adresa Părintelui Pamvo, formulate de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei? Dacă exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, care a întocmit raportul cu acuzaţiile la adresa Părintelui Pamvo, ar fi avut cea mai mică probă referitoare la rebotezări săvârşite de la Rădeni, nu le-ar fi transformat într-un capăt de acuzaţie la adresa Părintelui?
Se cuvine remarcat cu tristeţe că asemenea calomnii, produse mai mult ale unor inspiraţii arhiconice decât ale grijii faţă de păstrarea curăţiei Ortodoxiei, nu sunt aduse în mod oficial de către tabăra ecumenistă, semnatară în Creta sau susţinătoare a semnatarilor din Creta, ci de către unii care, deşi se prezintă ca antiecumenişti şi luptători împotriva sinodului din Creta, nu au întreprins nimic până acum, frecventând în continuare bisericile unde sunt pomeniţi ierarhii semnatari în Creta, îndemnându-i şi pe alţii să le frecventeze şi criticându-i pe nepomenitori pentru că îi sfătuiesc, nu îi obligă (nici nu ar avea cum), pe cei care le cer sfatul să se ţină de bisericile în care ierarhii nu sunt pomeniţi, nu pentru că în bisericile pomenitorilor nu ar mai fi har, ci pentru că acolo este părtăşie la erezie.

Mihai-Silviu Chirilă

Mos Craciun, globalizarea și religia Noii Ordini Mondiale

1

După brad, elementul cheie al așa-numitei «Magii a Crăciunului» pe care vor să îl impună în sărbătoare, este un…bătrân scandinav, dolofan, cu barbă lungă și albă, haine roșii (de ce oare?), sănii pline cu cadouri și cu zâmbet larg, numit «Moș Crăciun»! Aceasta nu este numai o afacere bine elaborată cu numele «Moș Crăciun S.A.», și nici un simplu…dealer al mărfurilor de toate tipurile, așa cum mulți dintre noi credem!
Este vorba de o minciună inventată perfect de o societate de origine pur occidentală. Și asta pentru că «Νew Age» – dorind să personifice «duhul» Crăciunului, în special în ochii copiilor și să creeze un produs clasic globalizat pe baza căruia să uniformizeze tradițiile, valoriile și să denatureze imaginea reală a unor persoane importante sau chiar sfinte ale poporului, cum ar fi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare- a creat un model clasic de personaj exotic, specific unei sărbători exotice, lipsite de conținut, false și plină de … magie, și nu unei sărbători duhovnicești și adevărate, așa cum o vrea Ortodoxia noastră!
Atât de fals este acest personaj, că nu îl găsim nici în basmele bunicii noastre!
Chiar și ea se întreabă, cine este acest Moș Crăciun, care brusc în ultima vreme ne aduce daruri și de ce nu ne aducea și acum câțiva ani în urmă? Atât de ireal este, că nici măcar acum nu poate să inventeze ceva, ca să-l introducă în basmele sale!
Și, pe urmă sunt unii care se întreabă, de ce Moș Crăciun în mijlocul sărbătorilor de iarnă nu poate să ne umple inimile, nici pe ale copiilor, care în final sunt cuprinși de tristețe!
Dar să luăm lucrurile în ordinea lor …

Povestea lui Moș Crăciun

Ce urmărim să vedem în această poveste? Dacă vom cerceta bine, vom putea ajunge pînă la atelierul ei de proiectare…Coca Cola. Deci,…

1. Potrivit celei mai recente legende, el s-a născut în Europa, unde este cunoscut drept Pere Noel, Saint Nicolas, Father Christmas, Pere Janvier sau în special drept Santa Claus! Acest Santa Claus nu este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, un mare Sfânt al Ortodoxiei noastre, încărcat însă cu mituri și legende nord-europene, a căror rădăcină o vom vedea în continuare.

2. Sfântul Nicolae este foarte iubit în Biserica Ortodoxa, cinstindu-i pomenirea pe 6 decembrie. A trăit în secolul al IV-lea d.Hr., a fost Episcop al Mirelor Lichiei (Asia Mică) și a luat parte la primul Sinod Ecumenic. A făcut o mulțime de minuni, a desfășurat o importantă activitate filantropică, ajutându-i mult pe săraci. Îi iubea în mod special pe copii, făcea multe binefaceri chiar și deghizat, ca să nu fie recunoscut, ajuta fetele sărace să se căsătorească etc.. A devenit ocrotitorul navigatorilor, al copiilor etc.. După moartea sa (345 d.Hr.) a devenit cel mai popular Sfânt din toată Europa.

3. Protestanții, prin perceperea lor eretică, au anihilat valoarea și personalitatea Sfinților. Astfel, faima Sfântului Nicolae, care rămăsese vie, în special la germani și olandezi, prin influențele protestanților a ajuns să se transforme într-o figură folclorică a imaginației populare, lipsită de conținut duhovnicesc și de semnificație bisericească, pregătindu-se astfel bine terenul pentru Santa Claus!

4. Apoi, în secolul al XVII-lea, Olandezii au luat cu ei ideea de «cel mai simpatic bătrânel» (ceea ce mai rămăsese, ca amintire, din Sfântul Nicolae) în America, mai exact în New Amsterdam, orașul nou construit de colonia lor, care mai târziu devine New York. În 1809, scriitorul Washington Irving, în lucrarea sa «Istoria New-York-ului», descrie pentru prima oară apariția lui «Moș Crăciun», care venea pe un cal în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae! Cu timpul, ziua sărbătoririi sale (6 decembrie), legată de vizita pe care o făcea el copiilor, a fost mutată de Crăciun!

5. Apoi, americanii preiau mitul lui «Santa» (amestecat cu toate credințele și obiceiurile din emisfera nordică) și, adâugând propriile lor elemente, îl exportă în Europa și în întreaga lumea, comercializându-l și astfel, globalizându-l! Forma lui actuală s-a conturat în primul val de globalizare, adică înainte de anul 1930!

Trei evenimente importante se consideră a fi contribuit la forma globalizată a lui «Santa Claus»:

a. Poemul «Vizita Sfântului Nicolae» compus de Clement Clark Moore în anul 1822, fără vreo referire religioasă, însă cu multe mituri scandinave și germane! Se voia o încercare de a atinge suflete copiilor mici! În acest poem, Santa Claus își căpătă multe dintre caracteristicile actuale, cum ar fi: Zboară cu sania trasă de reni zburători, poartă haină cu blană, coboară pe horn, are obrajii roșii și barbă albă! Are, potrivit poemului, un trup mic și firav, ca un duh și este însoțit în călătoriile sale tot de un duh (=demon)! Se spune că dimensiunile corporale de azi și le-a dobândit în anul 1841, când un negustor din Philadelphia a plătit pe cineva să se costumeze în Santa Claus și să stea pe hornul magazinului său pentru reclamă!

1

b. Schițele celebrului desenator Thomas Nast, care în anul 1863 și în anii următori a creat primele schițe reprezentându-l pe «Moș Crăciun», asemănător imaginii sale din prezent, așa cum și-l amintea din povestirile strămoșilor săi germani! În anul 1866 schița cu imaginea lui «Santa Claus», l-a impus ca producător de jucării! În 1869 a stabilit, prin alte proiecte desenate, că reședința lui Moș Crăciun se află la Polul Nord.

c. Reclamele…Coca Cola! În 1931 această companie a decis să folosească imaginea lui Santa Claus în reclamele sale de Crăciun, pentru a mări cererea produselor sale în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, l-a angajat pe designer american, Haddon Sundblom să stilizeze forma «bătrânului plin de bunătate», care simbolizează «spiritul bun al Crăciunului și al Anului Nou». Acesta l-a desenat pe Moș Crăciun… dolofan, îmbrăcat în culorile Coca Cola și l-a pus să dăruiască sticlele companiei! De atunci imaginea sa a rămas neschimbată, iar campania publicitară, care a avut mare succes, se repetă în fiecare an de Crăciun cu variații diferite!

1

6. Trebuie remarcat faptul că promovarea sa la nivel mondial a avut loc după al doilea război mondial, prin organizarea unui impresionant târg internațional nu numai cu codouri, ci și cu diverse figurine de Santa Claus. Păpuși estetice și inestetice, de diferite dimensiuni, forme și materiale (plastic, lemn, ceară etc.) inundă piețele mondiale, impunându-ni-l! După câte vedem, globalizarea aceasta dirijează chair și piețele care nu sunt creștine, pentru că «Sfântul» în forma lui de azi le facilitează în mare măsură câștigul!

Am văzut pe scurt istoria lui Moș Crăciun. Să vedem în cele ce urmează cum s-a impus la noi în țară și în celelalte țări ale lumii.

În țara noastră

În țara noastră, ne este cunoscut tuturor încă din vechime Sfântul Vasile cel Mare, a cărui pomenire Biserica noastră o sărbătorește de Anul Nou, pentru că a murit pe 1 ianuarie 379 d.Hr.

1

Sărbătoarea a avut doar o conotație religioasă, credincioșii sărbătorindu-l și cinstindu-l pe Sfântul
Vasile cu evlavie și cucernicie nu pentru cadourile sale, ci pentru binecuvântările și ajutorul dat copiilor, oamenilor săraci și celor neputincioși.

Renumitul Profesor de Folclor și Academician, Gheorghios Megas scria foarte semnificativ: «Anul Nou capătă o conotație deosebită, deoarece este sărbătorit în memoria unuia dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare. Prin personalitatea sa, Sfântul Vasile dă viață și strălucire sărbătorii. Se face mijlocitor și garant al rugăciunilor și al binecuvântării pe care omul, aflat la începutul unei noi perioade cronologice, nădăjduiește să le primească de la Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunurilor ».
În zilele de sărbătoare, copii îl așteaptau doar pe Sfântul Vasile, cântau colinde, mergeau la biserică, participau la masa festivă, unde preotul tăia vasilopita [plăcintă cu răvașe de Anul Nou] etc.
De vreme ce, într-o versiune de colinde, Sfântul Vasile este înfățișat ca elev, se spune că el este creația copiilor care cântau: «Vasile al meu, de unde vii și încotro te îndrepți? De la maica mea vin și mă duc la școală…». Cât de apropiat lor îl considerau!
În țara noastră, Santa Claus al globalizării a venit odată cu promovarea pomului de Crăciun (adică după anii 1930-40), pe care îl însoțește, chipurile, pentru a nu pierdem nici noi nimic din așa-numita «magie» a sărbătorii!
În mod paradoxal, numele s-a schimbat în «Moș Crăciun» și, fără să aibă vreo legătură cu cel pe care îl serbam, s-a înrădăcinat, firește, și în tradiția ortodoxă elenă, încercând de atunci nu numai să o eclipseze (am putea spune că a și reușit deja!), ci să o desființeze, în măsura în care îi vom permite acest lucru!

În celelalte țări ale lumii

Ciudat este că, pe lângă asaltul acestui Santa Claus comercial pe care îl observăm în întreaga lume, există o figură similară și în mitologiile celorlalte țări din lume, un Santa Claus, care oferă cadouri și toate bunurile materiale!

-În Finlanda, care își revendică exclusivitatea lui, chiar și astăzi îndrăgitul «sfânt» al copiilor se numește Joulupukki, însemnând «Țapul Crăciun»!

-În Anglia se numește Father Christmas, adică «Părintele Crăciun». El este înalt, slab, cu barba și paltonul foarte lungi!

-În Franța se numește Pere Noel, care înseamnă același lucru, «Părintele Crăciun», păstrând multe din caracteristicile lui Santa Claus!

-În Italia este Baddo Natale, adică «Tatăl Crăciun», despre care se crede că este rău cu toată lumea pe tot întregul anului, cu excepția acelor zile, în care ține un coș cu cadouri pentru copii!

-În Spania este Papa Noel!

-În Germania este Christindle sau Kris Kringle (o pervertire a lui Kris Kind, însemnând pruncul Hristos), care reflectă încercarea protestanților de a desființa iubirea «idolatră» față de Sfântul Vasile!

-În Rusia îl avem pe Ded moroz, adică pe «Moș Gerilă»!

-În Suedia este Jultomten, în Norvegia Julenissen, în Japonia este Hotei Osho, un bătrân plin de bunătate și jucăuș, cu ochi chiar și la spate, ca să vadă năzdrăvăniile copiilor și, prin urmare, să știe la cine își lăsă darurile sale. În China este Dun Țe Kao Pen, care împarte daruri copiilor potrivit Anului Nou chinezesc tradițional (sfârșitul lui ianuarie-începutul lui februarie).

Și, cu toate că numele său se schimbă de la o țară la alta, totuși nu observăm nici o schimbare substanțială în înfățișare și cu atât mai puțin în scopul și în lucrarea sa!

Originea- rădăcinile sale!

Tocmai acest lucru creează o suspiciune bine întemeiată, cum că altceva mai profund și mai semnificativ s-ar petrece. Astfel, dacă i-am căuta originea și rădăcinile sale îndepărtate, care constituie se pare deja un fenomen, vom constata următoarele:

1. În vremurile păgâne, comunitățile erau pline de personaje mitologice, zâne și zei, care împărțeau daruri copiilor, un obicei foarte vechi, întâlnit la popoarele europene!
În ziarul «Cotidianul», într-un articol intitulat «Povestea lui Moș Crăciun» se scrie: «Potrivit americanilor, Sfântul, care se serbează în prima zi a anului, s-a născut în anul 1822 în SUA. A fost adus pe lume de condeiul poetului Clement Clark Moore, care l-a numit Santa Claus. Totuși, această imagine ciudată a sa nu este rodul fanteziei unui singur om. Mitologia universală este plină de personaje mitologice, care împart daruri copiilor la date fixe, chiar de la începutul omenirii»!
Potrivit istoricului Arnold Van Gennep, povestea lui Moș Crăciun în forma sa actuală începe acum 3000 de ani!

2. Se pare deci, că prin imaginea sa se urmărește integrarea unui număr mare de obiceiuri păgâne, cum ar fi «credința într-un spirit bun, care aduce daruri în special copiilor, în acea seară magică» după cum scrie revista «Al treilea ochi»!
Nu întâmplător, în comunitățile europene occidentale, Sfântul Nicolae vizita casele copiilor îmbrăcat nu în odăjdiile sale (pentru că a fost episcop), ci într-o manta lungă. De asemenea, era reprezentat cu barba lungă și albă, venind pe un cal zburător, căruia copiii îi lăsau ultimul spic de gâu din recolta precedentă! Desigur, Luther în încercarea sa de a elimina aceste elemente, în loc să accentueze ceea ce îl reprezenta cu adevărat pe Sfântul Nicolae, l-a înlocuit cu «pruncul Hristos» sau cu «Christkindl», denumirea sa din germană, iar, în cele din urmă, nu a rămas decât denaturarea acestei denumiri, «Kriss Kringle», cu care germanii îl numesc astăzi pe «Santa Claus»!

3. Toate acestea erau caracteristice lui Odin (în saxona veche numindu-se «Votan»), zeitate din mitologia scandinavică, adorată de toate popoarele vechi germane!
Odin, zeul suprem al popoarelor teutonice (a vechilor germani), domn al cerului și al pământului și zeul victoriei, supraveghea de pe tronul său întreaga lume, fiind identificat mai târziu cu Hermes al romanilor. El avea cel mai bun cal, Sleipnir cu opt picioare, căruia copiii din vremurile idolatre îi lăsau ultimul spic de grâu din recoltă!
Acesta deci, care era sărbătorit de sătenii Germaniei antice și ai Europei de Nord în timpul solstițiului de iarnă, în schimbul ajutorului pe care îl dădea oamenilor ca să învingă forțele răului, cum ar fi uriașii iernii și ai nopții, le primea jertfele aduse în acest scop. Așadar, în timpul sărbătoririi sale, răspunzându-le în același mod, străbătea țările nordice în nopțile geroase cu calul și cu spiritele sale (iată-le, încă de-acum!), împărțind cadouri copiilor, care dormeau! Mai înainte, însă, trimitea corbi(!) pe pamânt, ca să cerceteze dacă copiii au fost cuminți sau nu!

4. Potrivit cercetătorilor de la «Centrul Național de Cercetare Științifică» din Franța, cel mai vechi strămoș al lui «Moș Crăciun» francez, Pere Noel, face parte și el din mitologia păgână, fiind indentificat cu Gkarkan, fiul lui Bel, zeul celților!
În folclorul păgân, Gkarkan era un uriaș dolofan, cu burtă mare și plin de bunătate, care împărțea cadouri copiilor, și el în timpul solstițiului de iarnă, transportându-le într-un coș imens! Se spune că el l-a inspirat pe Fr. Rabelais când acesta l-a creat pe uriașul plin de bunătate, Gargantua, simbolul lăcomiei!
În Germania, copiii o așteptau pe Frau Holle, o bătrână cu părul foarte alb. Se credea despre ea că este zână (=ființă demonică), dar și vrăjitoare! Le juca farse mamelor, care nu-și îngrijeau copiii și cerceta casele înainte să lase cadourile!

5. Rușii, în vremurile idolatre, serbau pe zeul Mikoula din mitologia lor, zeul recoltei și al belșugului! Îl invocau la sfârșitul fiecărui an, pentru a recompensa copiii cu darurile pe care le meritau! De asemenea, o aveau și pe Babușca, o bătrână care simboliza călătoria. În Italia, în afară de cel la care ne-a referit deja, au avut-o și pe această bătrână «bună»!, vrăjitoarea Befana, care zboara pe o coadă de mătură șiarunca cadourile prin horn! În Danemarca cadourile erau aduse de spirite (iată-le iarăși!), care trăiau în grajduri și în mansarde! În țările din regiunea arctică (Polul Nord) există și un mit al «prințesei zăpezii», care lasă la această epocă dulciuri (în loc de cadouri)!

6. Potrivit cercetărilor de specialitate, vestimentația așa-numitului Moș Crăciun nu are doar culorile Coca Cola. Această firmă le folosește pur și simplu, pentru că se potriveau cu ale ei! Vestimentația sa, după concepția păgână, este inspirată de piticii roșii, care simbolizează viața și sângele, ei fiind cei care mențin în viață rădăcinile pomilor până la venirea primăverii salvatoare!

7. Clement Moore este cercetătorul care s-a ocupat cu o pasiune obsesivă de miturile și legendele Crăciunului, de la care a împrumutat multe din cele deja menționate, cum ar fi ideea hornului (prin care intră, potrivit tradiției populare, și spiridușii în case!), spiritele care cândva îl însoțeau, piticii care îl ajutau la fabricarea cadourilor (toate ființe demonice!), sania zburătoare trasă de opt cerbi zburători etc!

***

Prin urmare, putem observa foarte clar că acele câteva elemente păgâne, care au fost strecurat în imaginea Sfântului Nicolae, sunt folosite acum, odată mai mult la reînnoirea și la impunerea așa-numitului «Moș Crăciun» al globalizării și al «Noii Ordini», adică lui Santa Claus, care l-a înlocuit!
Nu apar deloc întâmplător săniile zburătoare, cerbii (oare ce mănâncă și cum trăiesc acolo în ghețare și în atâta zăpadă?), spiritele și piticii, care fabrică cadouri, hornurile (cum încape oare?), vestimentația roșie, barba lui exagerat de mare și de albă (vă spune oare ceva venerabilul….vrăjitor Dumbledore, directorul școlii de magie și descântece, unde își urmează cursurile Harry Potter?), burta mare și…greutatea lui!
Și, pentru că vorbim de globalizare, se încercă aplicarea tuturor acestor elemente chiar și în emisfera sudică a pământului, unde este vară, potrivit solstițiului de vară. Așadar, vedem în Australia, spre exemplu, că sania este trasă nu de cerbi sau de reni, ci…de cangur!
Ce povești îngrozitoare se inventează astăzi pentru ademenirea oamenilor naivi!

***

În concluzie, în perioada antică păgână, vechile popoare europene asociază sărbătoarea solstițiului de iarnă cu prezența «Stăpânilor iernii», așa cum îi numeau, care nu erau alții decât zeii, zeițele și vrăjitoarele (nimic altceva decât figuri demonice sau slujitorii lor), care împărțeau cadouri copiilor, pentru a participa și ei la bucuria generală a nașterii «Soarelui invincibil»! Chiar el, «Stăpânul iernii» este readus la viață astăzi de globalizare și de «Noua Ordine» prin persoana lui Santa Claus, reprezentat în mod grosolan în chip de spirit…darnic, care aduce (împreună cu bradul) în casele și în viața noastră «magia Crăciunului»!

Ὀρθόδοξος Τύπος, 2. 12. 2011, nr. 1904, p. 4

Traducere: Oana Paraipan

sursa

Evanghelia sotiei lui Iisus – proprietar demascat si alte legaturi nebanuite cu Codul lui Da Vinci

1

După aproape patru ani de cercetari, dezbateri și testari științifice, ati observat cumva ca s-ar fi ajuns, în cele din urmă, la incetarea tam-tam-ului pe marginea asa-zisei „Evanghelii a lui Iisus”? În mod evident, nu. Presa laica nu mai pare, acum, interesata sa faca acest lucru, cu acelasi interes cu care atrasese atentia asupra aparitiei renumitului papirus. Cu toate acestea, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe va prezinta, in cele de mai jos, concluziile finale si adevarul – publicat in aceste zile, de cercetatori – pe marginea acestui fragment.

Evanghelia sotiei lui Iisus – demascarea unui fals

Un articol de investigație, al lui Ariel Sabar, publicat recent in „The Atlantic”, a ajutat la demascarea identitatii proprietarului anonim al papirusului asa-zisei Evanghelii a soției lui Iisus, facand dezvăluiri mai mari decat si-ar fi putut imagina cineva vreodata.
Așa-numita Evanghelie a sotiei lui Iisus este un fragment dintr-un papirus copt, de 4-8 cm, care conține textul „Iisus le-a spus lor, soția mea”. Acest fragment de papirus a fost subiectul multor dezbateri în cadrul comunității științifice, incepand din 2012, atunci când profesorul in Divinitate, Karen L. King, de la Universitatea Harvard, a prezentat papirusul, la cel de-al 10-lea Congres Internațional Copt din Roma. Textul papirusului continand asa-zisa Evanghelie a soției lui Iisus sugerează că primii creștini ar fi crezut ca Iisus ar fi fost căsătorit, o idee care ar fi avut implicații semnificative asupra modului în care primii creștini au privit statutul femeilor, căsătoria, sexul și nasterea de prunci.

Evanghelia sotiei lui Iisus – prezentarea unui fals

Înainte ca King sa prezinte la Roma papirusul cunoscut sub numele de „Evanghelia soției lui Iisus”, ii consultase pe experții Anne Marie Luijendijk, profesor de Religie la Princeton, Roger Bagnall, director al Institutului NYU pentru Studierea Lumii Antice, și Ariel Shisha-Halevy, profesor de Lingvistică Egipteana al Universitatii Ebraice din Ierusalim. Toți au crezut că inscripția și papirusul erau artefacte antice.

Evanghelia sotiei lui Iisus – dezbateri aprinse si testari stiintifice

Aspectul Evangheliei soției lui Iisus, pe scena mondială, cu toate acestea a stârnit dezbateri aprinse privind autenticitatea sa, atât de tare încât prestigioasa Revista Teologică Harvard (HTR) a întârziat publicarea cercetărilor. HTR a dedicat, ulterior, numarul sau din aprilie 2014, papirusului Evanghelia Sotiei lui Iisus, prezentand cercetarea lui King pe marginea fragmentului, alături de alte articole care descriau o serie de analize efectuate asupra papirusului: o evaluare paleografica, un test chimic de cerneală, microspectroscopie in infraroșu și datare cu radiocarbon. Aceste teste au indicat că fragmentul era unul antic.

Evanghelia sotiei lui Iisus – ipoteza unui fals

Testele științifice, cu toate acestea, nu l-au convins pe Profesorul de Egiptologie si Asiriologie al Universitatii Brown, Leo Depuydt, care a acuzat fragmentul ca ar fi un fals, chiar in numarul din aprilie 2014 al HTR. Conform rapoartelor scrise de bibliștii Joel Baden si Candida Moss în The Atlantic, în 2014:

„Falsificatorii au avut acces la un papirus cu adevărat antic: bucăți goale sunt ușor de achizionat de pe piața de antichități, cum ar fi cazul papirusurilor care conțineau un text neinteresant, ale caror inscrisuri cu cerneala puteau fi razuite. Cerneala este supusa aceleiasi probleme. Chiar și în cazul în care compoziția sa chimică arată bine, ea nu dovedește nimic”.

Evanghelia sotiei lui Iisus – un fals plin de gafe gramaticale

Pana și înainte ca testarile sa fie efectuate pe acest papirus, oamenii de știință observasera aspecte problematice ale textului. Depuydt observate, la papirusul Evanghelia sotiei lui Iisus, „gafe gramaticale”, despre care a precizat ca un vorbitor nativ de limba copta nu le-ar fi făcut (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Francis Watson, profesor la Departamentul de Teologie și Religie al Universitatii din Durham, a constatat că aproape fiecare cuvânt din Evanghelia soției lui Iisus putea fi citit în Evanghelia după Toma, a carei copii complete s-a aflat in Codicele Nag Hammadi (Codex).
Codicele Nag Hammadi (Codex) a fost descoperit în anul 1945, iar textele lui in limba copta au fost publicate în 1956 și au devenit disponibile pe scară largă, chiar si on-line.
In 2014, Christian Askeland, asistent in cercetare si profesor de Originile Crestine la Universitatea Wesleyan Indiana, a demonstrat că un alt fragment din papirusul lui Karen King, primit de la un „proprietar anonim de antichități”, era si el un fals. Acest fragment, care conținea Evanghelia gnostica a lui Ioan, a pus, astfel, sub semnul întrebării autenticitatea papirusului Evanghelia sotiei lui Iisus. Dupa demonstratia privind acest fragment, oamenii de știință au crezut pe scară largă, cu excepția lui Karen King, că Evanghelia soției lui Iisus era in fapt un fals.

Evanghelia sotiei lui Iisus – cine sa fi fost proprietarul anonim?

Dar, de unde sa fi provenit, de fapt, Evanghelia soției lui Iisus? Cine sa fi fost acest proprietar misterios de antichități, care a solicitat anonimatul? Dezvoltand pentru LiveScience o ancheta proprie pe aceasta chestiune, Owen Jarus, în 2015, a ajuns sa creada că un rezident din Florida, pe nume Walter Fritz, ar fi putut fi proprietarul. Astazi, demascarea publicata de Ariel Sabar în The Atlantic dovedește, fără urma de îndoială, că Fritz este omul care a deținut papirusul Evanghelia sotiei lui Iisus. Anterior, Fritz negase orice asociere cu fragmentul de papirus controversat, dar în cele din urmă a mărturisit, după ce au fost prezentate de Sabar toate dovezile. In prezent, Fritz susține că nu el a fost cel care a falsificat papirusul, și că „proprietarul anterior nu ar fi tradat in niciun fel faptul ca fragmentul ar fi fost modificat în scop malefic”.

Evanghelia sotiei lui Iisus – demascarea proprietarului anonim

Cum de raportul din The Atlantic a ajuns sa stopeze valurile facute in întreaga lume si in mass-media academică sau populara? Sabar a descoperit informatii convingatoare despre trecutul lui Fritz, inclusiv faptul că el fusese înscris ca student la un master în Egiptologie la Universitatea Liberă din Berlin, unde s-a familiarizat cu limba copta, era specialist în desen, gazduind anterior site-uri web care vindeau antichitati extrem de suspecte și ajungand sa fie stramtorat financiar chiar înainte de a-l contacta pe Karen King in legatura cu papirusul. În plus, documentele pe care le-a utilizat pentru a autentifica Evanghelia soției lui Iisus prezentau ele insele semne de falsificare.
Dupa ce a citit articolul lui Sabar – aflam din Revista americana de Arheologie Biblica – Karen King a răspuns, in sfarsit, că ancheta „inclina balanta spre un fals”. Intr-o declaratie, postata pe site-ul Harvard Divinity School (HDS) dedicat papirusului Evanghelia soției lui Iisus, se poate citi „Harvard Divinity School le este… recunoscătoare oamenilor de știință, numerosilor oameni de știință, tehnicieni și jurnaliști care s-au daruit in cercetarea lor, pentru a interpreta contextul și semnificația fragmentului de papirus. HDS salută aceste contribuții și va continua să trateze problemele ridicate de acestia, cu toată seriozitatea pe care o merita”.
Evanghelia sotiei lui Iisus – implicatii si legaturi nebanuite cu Codul lui Da Vinci
Partea cea mai șocantă a investigației lui Sabar, cu toate acestea, a fost aceea cand ziaristul a descoperit o serie de site-uri pornografice, pe care Fritz și soția lui le gazduiau si in care apareau. Potrivit lui Sabar, temele care apăreau, de acum, in investigatia efectuata asupra vietii lui Fritz, erau un ecou al celor prezente in bestseller-ul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, prin care părinții timpurii ai Bisericii Creștine căutau să o defăimeze pe Maria Magdalena, suprimand rolul femeilor și „demonizand sexul”. Articolul lui Sabar, astfel, poate fi descris ca un studiu asupra caracterului lui Fritz, autorul sugerând că Fritz se considera „un fel de Iisus, iar soția lui drept o Maria Magdalena a timpurilor de pe urma”.
Sabar a descris, astfel, un portret al unui om care a dus o viață neobișnuită, suspectă și scandalizanta, dar ceea ce pare să lipsească din ancheta ramane sa fie dovada concludentă că Fritz însuși a falsificat papirusul cunoscut deja sub numele de Evanghelia sotiei lui Iisus.
Evanghelia sotiei lui Iisus – lectia pe care cercetatorii o pot invata din aceasta saga
Caroline T. Schroeder, profesor asociat de Studii Religioase și Clasice la Universitatea din Pacific, scria, in ultimele ore, pe blogul său:

„Provenienta nu este singurul mijloc pentru a dovedi autenticitatea. Paleografia și filologia [in cazul Evangheliei soției lui Iisus] au demonstrat prezenta unui fals.                                [Cu toate acestea], ceea ce eu susțin, este ca proveniența ar trebui să fie luata în considerare de către oamenii de știință, de la început, în activitatea lor, si că ar trebui să fie mai transparentă, iar această transparență privind proveniența va conferi autenticitate lucrării”.

sursa

Hotararile Sinodului din Creta, o mare minciuna

1

Dragi mireni si preoti, poteca spre abator nici de pascut nu mai e buna, a fost asfaltata!

Incepand cu luna Iulie a acestuia an, va reamintesc faptul ca, trebuie sa va asteptati la mari catastrofe din partea naturii cum nu au mai fost de cand e lumea, si la mare tulburare a constiintelor omenesti. La acest sinod, nu s-a discutat de Adevar, ci au ascutit cutitele pentru voi si pentru Adevarul-Hristos. Vor macel, dar nu va temeti, Hristos rabda agonia de doua milenii, si este cu voi. El, Mielul Cel Nevinovat si Vesnic, va vrea si pe voi in Nevinovatia si Vesnicia Lui.
In fapt, acest sinod dracesc s-a tinut pentru un singur punct: relativizarea Adevarului-Hristos pentru a putea fi dizolvat, tocmai prin recunoasterea ‘ereticilor’-pagani ca membri ai Trupului lui Hristos. ANATEMA!
Tot de luna viitoare, trebuie sa nu mai pasiti in bisericile unde preotul ortodox vorbeste pro-ecumenistic, sau baga pagani-eretici in Sfantul Altar, fie pentru conslujire, fie pentru a-i lasa sa predice. Sunteti la un pas de buza prapastiei, nu inaintati! Biserica Sfanta, Apostoleasca, Ortodoxa, nu are nimic in comun cu secularismul, cu ecumenismul si cu umanismul. Biserica Sfanta nu este a acestei lumi, este a Imparatului Hristos-Dumnezeu. Ea nu are nicio legatura cu cezarul, cu moda, cu legile lumii. Ea face Liturghii, dezleaga crestinii, sfinteste crestinii si ii hraneste cu mancarea cea dumnezeiasca din Sfantul Potir. Stiu, cei mai loviti sunteti voi, mirenii, dar sa nu credeti ca preotii vostri sunt departe de ameteala acestor vremuri.

MIRENILOR, TINETI DE PREOTI NEECUMENISTI!
PREOTILOR, PRETUITI NUMAI PE EPISCOPII NEECUMENISTI!
ABATORUL SI-A DESCHIS USILE, IAR CUTITELE AU FOST ASCUTITE!

Parintele Tudor