Despre inselare

1

„Voiesc sa ai intru cunostinta cele despre inselare; voiesc aceasta cu scopul de a te putea pazi pe tine insuti de inselare, ca prin cuvantul neluminat de smerenia cuviincioasa, nu cumva sa-ti pricinuiesti o mare vatamare, nu cumva sa-ti pierzi sufletul tau. Libera voie a omului inclina lesne spre partasia cu potrivnicii nostri, si mai cu seama voia celor neincercati, fragezi in nevointa, ca a unora ce sunt inca stapaniti de demoni” (Patericul Lavrei Pecerska). Cat de adevarat este cuvantul!

Se pleaca, se lasa trasa libera noastra voie spre inselare: pentru ca orice inselare linguseste parerea noastra de sine, slava desarta, trufia noastra. „Demonii se afla in apropierea incepatorilor si a celor aflati in randuiala de sine (idioritmici), pe care ii inconjura, intinzandu-si laturile cugetelor si inchipuirilor vatamatoare, pregatind prapastii spre cadere. Cetatea incepatorilor – intreaga fiinta a fiecaruia dintre ei – se afla inca sub stapanirea balaurilor…
Nu te lasa, din usuratate, in seama celor ce ti se infatiseaza, ci sa petreci intru buna intemeiere, pastrand cele bune cu multa chibzuinta, si lepadand cele viclene… Sa-ti fie stiut ca lucrarile harului sunt lamurite, demonul nu le poate invata: nu poate invata nici blandetea, nici seninatatea, nici smerenia, nici ura fata de lume; el nu imblanzeste patimile si iubirea de desfatare, asa cum o face harul. Lucrarile acestuia sunt: ingamfarea, cugetarea semeata, incredere in sine; intr-un cuvant, toate chipurile rautatii. Dupa lucrarea ei poti sa cunosti lumina care rasare in sufletul tau – daca este Dumnezeiasca sau de la satana”

Sfantul Ignatie Briancianinov

Reclame

Ce va contine noul document din Leros? Ortodocsii si papistasii – un nou dialog pe tema unirii

1

Comitetul de Coordonare al Comisiei Internaționale Comune de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și papistasi a hotarat noi teme pentru activitatea sa viitoare.

Comitetul de coordonare al Comisiei Internaționale Comune de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și papistasi si-a încheiat activitatea, zilele trecute, pe insula Leros, in Grecia, abordand inca o data tema ecumenismului in relatiile crestine.
În urma discuțiilor, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale și ale papistasilor au luat o noua decizie, în temeiul căreia va trebui să se pregătească un document de factura ecumenica, intitulat „Către unitate in credinta: întrebări teologice și canonice”.

Se presupune că documentul, care urmează să fie redactat de unii dintre membrii Comisiei ecumenice, va revizui cei 37 de ani ai dialogului papistas și ortodox, desemnand aspectele cheie care urmează să fie discutate în etapele următoare.

Comitetul de Coordonare a recunoscut, de asemenea, că ar fi oportună discutarea temei “Primatul și conciliaritatea în cel de-al doilea mileniu și în timpurile noastre”.

Această temă vine drept continuare a firului logic al temei “Conciliaritatea și Primatul în primul mileniu”, discutata într-o etapa anterioară a dialogului ecumenic intre cele doua Biserici.
Noul document ecumenic ar trebui să ia in considerare, totodata, evenimentele care au dus la ruptura comuniunii dintre Bisericile Ortodoxa și papistasa, in secolul al XI-lea, și consecințele acestei distantari pentru creștinii din Est și Vest.
O atenție deosebită va fi acordată, de asemenea, prin acest document, problemei uniatilor (greco-papistasilor), care a fost discutata în cadrul dialogului ecumenic pe parcursul anilor 1991-2000, dar continuă să-și păstreze actualitatea. Reprezentanții mai multor Biserici Ortodoxe au insistat asupra necesității discutarii, în continuare, a acestui subiect, in sesiunile Comitetului ecumenic de Coordonare.
Următoarea ședință a Comitetului de Coordonare al Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic intre Biserica Ortodoxă și papistasa va avea loc la sfârșitul anului 2018.

lonews.ro

Pregatirea venirii Antihristului: Muzeul de Artă Modernă din São Paulo deține un eveniment cu erotizarea copiilor și generează revoltă

cer iertare pentru traducere

Se întâmplă la MAM, Muzeul de Artă Modernă din São Paulo, Panorama 35 de artă braziliană. Evenimentul a început pe data de 26 a acestei luni din septembrie și va dura până pe 17 decembrie.

Joi 28 septembrie, a apărut prima controversă. Fotografii și videoclipuri au fost publicate pe Instagram care arată un copil care participă la un „atelier”.

1

2

1

În site-ul oficial al evenimentului, un text explică ce este Panorama, citiți un pasaj:

Faceți cunoștință într-o expoziție, că, dacă doriți o Panorama de Arta braziliana din concretul intervenției arhitecturale la fluiditatea dansului, prin audiovizual, pentru sculptură, fotografie și cuvânt, mai degrabă decât să explice diversitatea scenei contemporane, în care divizarea mijloacelor expresive și discipline pare învechit, urmărește să evidențieze multitudinea de ori care constituie momentul nostru istoric. Timpul de corp la dans, cuvântul scris și răspund imaginii proiectate la forme de percepție și experiență la plural. În același timp, aceasta face parte din provocarea noastră de a articula diferite imaginare care sunt contaminate și se multiplică în Brazilia, între oraș și pădure, comunitățile periferice și centrele cosmopolite, în mijlocul haosului, indeterminarea și mitul.

Imaginile și videoclipul contrazic „puțin” conținutul intenționat în Panorama.

Mai multe informații despre eveniment:

35º panorama artei braziliene – Brazilia prin înmulțire
Deschidere: 26 septembrie (marți), de la ora 20:00.
Vizita: 27 septembrie – 17 decembrie 2017
Locație: Muzeul de Artă Modernă din São Paulo
Adresa: Av Pedro Alvares Cabral, s / nº – Ibirapuera Park, în apropiere de porțile 2:03 ..
Ore: de marți până duminică, de la 10h la 17h30 (cu ședere până la ora 18h)
Tel: (11) 5085-1300
Admitere: R $ 6. Gratuit în zilele de sâmbătă.
Rezervare gratuită de grup: 5085-1313 | educativo@mam.org.br

Sub 10 și peste 60 de ani, membri și studenți MAM, angajați ai companiilor partenere și muzee, membri ai ICOM, AICA și ABCA cu identificarea, agenții de mediu, CET, GCM, PM, Metro si Metro angajați linie galbenă , CPTM, poliția civilă, colecționari și șoferii de autobuz, șoferii de autobuz charter, angajații SPTuris, vânzătorii Ibirapuera însoțitorii de parc și șoferii de taxi cu ID-ul și până la 4 persoane însoțitoare nu plătesc admitere.

jornalivre.com

Marcu Ascetul: Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

1

Fiindcă de multe ori ati dorit să stiti ce este legea duhovnicească de care vorbeste dumnezeiescul Apostol (Rom.7,14), care este cunostinta si lucrarea celor ce vor să o păzească, vom: vorbi despre acestea, pe cât ne va fi cu putintă.

2. Întâi stim că Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricărui bine; iar binele este cu neputintă să fie crezut si săvârsit altfel decât în Hristos Iisus si Duhul Sfânt.

3. Tot binele e dăruit de Dumnezeu cu un rost oarecare si cel ce-1 primeste cu această credintă, nu-1 va pierde.

4. Credinta neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.

5. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci.

6. Cel ce e smerit în cugetul său si împlineste o lucrare duhovnicească, când ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce în legătură cu sine si nu cu altul.

7. Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, si vei vedea folosul rugăciunii si al cetirii.

8. Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufere împreună cu cel ce nu-1 are, îsi păstrează darul prin împreuna pătimire; iar cel mândru si-1 va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei.

9. Gura celui smerit în cugetare grăieste adevărul; iar cel ce i se împotriveste se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul.

10. Nu te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu cumva, în loc de smerita cugetare, să înveti mândria.

11. Să nu te înalti întru inima ta pentru că întelegi Cele zise în Scripturi, ca să nu cazi cu mintea în duhul hulirii.

12. Să nu încerci a dezlega prin gâlceava un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune si nădejdea care numai la un lucru se gândeste.

13. Cel ce se roagă trupeste si încă nu are cunostintă duhovnicească, este ca orbul care strigă si zice: „Fiul lui David, miluieste-mă”.

14. Orbul de odinioară, după ce i s-au deschis ochii si a văzut pe Domnul, închinându-se Lui, nu L-a mai mărturisit fiu a lui David, ci Fiu al lui Dumnezeu. .

15. Să nu te înalti când versi lacrimi în vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.

16. Cel ce, asemenea orbului, si-a lepădat haina si s-a apropiat de Domnul, se face ucenicul Lui si propovăduitorul învătăturilor celor mai înalte.

17. De va zăbovi păcatul în gândurile noastre, ne va umplea inima de semetie; iar. de îl vom izgoni prin înfrânare si nădejde, vom dobândi zdrobirea inimii.

18. Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre înmuierea ei; si este alta ascutită si vătămătoare, spre pedepsirea ei.

19. Privegherea, rugăciunea si răbdarea năcazurilor ce vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimejdioasă si folositoare, dacă nu împrăstiem tovărăsia lor prin lăcomia

după ceva. Căci cel ce rabdă în aceasta, si celelalte va fi ajutat; iar cel nepăsător si împrăstiat, la iesirea din trup cumplit se va chinui.

20. Inima iubitoare de plăceri, în vremea iesirii i se face sufletului închisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli îi este poartă deschisă.

21. Inima învârtosată este poartă de fier zăvorâtă înaintea cetătii; iar celui ce pătimeste râul si este strâmtorat, i se deschide de la sine, ca si lui Petru (Fapte 12,10).

22. Multe sunt felurile rugăciunii, care de care mai deosebit. Totusi niciuna nu este vătămătoare, decât aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească.

23. Un om voind să facă rău, s-a rugat, după obicei, mai întâi în cuget, si prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu fiind împiedecat, mai pe urmă mult 1-a multumit.

24. Iar David vrând să ucidă pe Nabal din Cârmei, după ce a,luat înstiintare despre dumnezeiasca răsplătire, tăindu-si gândul acesta mult a multumit. Stim iarăsi ce a făcut

când a uitat de Dumnezeu, neoprindu-se până ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu.

25. Când dumnezeiestile Scripturi, cugetă la cele ascunse într-însele; „căci câte mai-nainte s-au scris, toate – zice – spre a noastră învătătură s-au scris”.

27: Scriptura numeste credinta „temelie a celor nădăjduite” (Evr.11,1); iar pe cei ce nu cunosc sălăsluirea lui Hristos, i-a numit necercati.

28. După cum din cuvinte si lucruri se vede cugetul, tot asa se vede din faptele bune ale inimii răsplata viitoare.

29. Inima milostivă e vădit că va primi milostivire; iar cea care nu este asa, pe cele dimpotrivă.

30. Legea libertătii învată tot adevărul. Multi o stiu aceasta prin cunostintă; însă putini o înteleg. pentru că întelegerea e totdeauna în proportie cu împlinirea poruncilor

ei.

31. Nu căuta desăvârsirea ei prin virtuti omenesti, căci nu se va împlini desăvârsit printr-însele. Desăvârsirea ei e ascunsă în crucea lui Hristos.

32. Legea slobozeniei se cunoaste prin cunostinta adevărată; se întelege prin lucrarea poruncilor; si se împlineste desăvârsit prin mila lui Hristos.

33. Când ne vom sili să împlinim în constiintă toate poruncile lui Dumnezeu, vom întelege că legea Domnului este fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre cele bune, dar

fără mila lui Dumnezeu nu este cu putintă să se desăvârsească între oameni.

34. Cei ce nu se socotesc pe ei datornici întregii legi a lui Hristos, cunosc .trupeste legea lui Dumnezeu, „neântelegând nici cele ce zic si nici cele despre care se

rostesc cu tărie”. De aceea ei socotesc că împlinesc legea desăvârsit prin fapte.

35. Un lucru poate fi săvârsit bine la arătare, dar scopul celui ce 1-a săvârsit nu e bun. De asemenea poate fi rău la înfătisare, dar tinta făcătorului poate fi bună. Dar nu numai fapte săvârsesc unii, ci si vorbe grăiesc în chipul în care zis. Căci unii schimbă calitatea unui lucru prin neiscusinta si nestiinta lor, altii prin intentia cea rea, si iarăsi altii prin scopul evlavios.

36. Pe cel ce îsi ascunde defăimarea si ocara punând înainte laude, cir greu îl pot descoperi cei mai simpli. Asemenea acestuia este si cel ce sub chipul smereniei, e plin de slava desartă. Acestia acoperind multă vreme adevărul cu minciuna, în cele din urmă sunt dati totusi pe fată prin fapte.

37. Unul făcând un lucru la arătare bun, vatămă pe aproapele său; iar altul nefăcând un asemenea lucru, îl ajută cu gândul.

38. Este o mustrare din răutate sau din răzbunare, si este alta întru frica de Dumnezeu si pentru adevăr.

39. Pe cel ce a încetat de-a mai păcătui si s-a pocăit, nu-1 mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descopere-ti păcatele tale.

40. începătorul oricărei virtuti este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele.

41. Când săvârsesti fapte virtuase, adu-ti aminte de Cei ce a zis: „Fără de mine, nu puteti face, nimic”(Ioan 15,5).

42. Prin necazuri si-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava desartă si prin plăcere cele rele.

43. Cel nedreptătit de oameni scapă de păcat, si măsura mâhnirii sale, află sprijin împotriva lui.

44. Cel ce crede în răsplata lui Hristos, pe măsura credintii sale rabdă bucuros toată nedreptatea.

45. Cel ce se roagă pentru oamenii ce-1 nedreptătesc, îi înspăimântă pe draci; iar cei ce se luptă cu cei dintâi, e rănit de cei de al doilea.

46. E mai bine să fim batjocoriti de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit.

47. Tot binele vine de la Domnul, după o anumită orânduire si pleacă pe ascuns de la cei nemultămitori, nerecunoscători si lenesi.

48. Tot păcatul sfârseste în plăcerea oprită, precum orice virtute într-o mângâiere duhovnicească. Dacă stăpâneste cel dintâi, stârneste pe cele proprii lui; iar dacă stăpâneste cea de a doua, de asemenea pe cele înrudite cu ea.

49. Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curătie celui ce o rabdă.

50. Nestiinta îndeamnă la împotrivire fată de cele ce sunt de folos si nerusinându-se sporeste numărul păcatelor.

51. Primeste năcazurile, că întru nimic nu te păgubeste în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală.

52. După ce ai păcătuit în ascuns, nu încerca să uiti. „Căci toate sunt goale si descoperite pentru ochii Domnului, înaintea Căruia avem să dăm socoteală”(Evr.4,13).

53. Arată-te Stăpânului cu cugetul tău. „Căci omul caută la fată, pe când Dumnezeu priveste în inimă”(1Sam.15,7)

54. Nu cugeta si nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătoreste fără scop, va osteni în zadar.

55. Cel ce păcătuieste fără să fie silit, cu greu se pocăieste, pentru că dreptatea lui Dumnezeu este fără de greseală.

56. Întâmplarea dureroasă face pe întelept să-si. Aducă aminte de Dumnezeu, si întristează pe măsura ei pe cel ce a uitat de Dumnezeu.

57. Orice suferintă fără voie, să te învete să-ti aduci aminte de Dumnezeu; în acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocăintă.

58. Uitarea în sine n-are nici o putere, dar se întăreste din pricina negrijii noastre si pe măsura acesteia.

59. Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi se întâmplă să fac. Ci, aducându-ti aminte, cugetă la ceea ce esti dator să faci.

60. Deci fă binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte, se va descoperi tie. Si să nu-ti dai cugetul fără judecată uitării.

61. Scriptura zice că „iadul si pierzarea sunt arătate înaintea Domnului”(Prov.15,11). Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii.

62. Căci iad este nestiinta, fiindcă amândouă sunt întunecate. Si pierzare este uitarea, pentru că prin ea am pierdut din cele ce le aveam.

63. Ia seama la relele tale, nu la ale altuia; si nu se va jefui de tâlhari casa de lucru a mintii tale.

64. Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtutile, săvârseste un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea si milostenia întorc pe cei ce nu poartă de grijă.

65. Orice întristare după Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Căci adevărata dragoste se probează prin cele ce-i stau împotrivă.

66. Nu zice că se poate câstiga virtute fără necazuri; căci virtutea neprobată în necazuri, nu este întărită.

67. Gândeste-te la sfârsitul oricărui năcaz fără voie si vei afla în el pieirea păcatului.

68. Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimănui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale.

69. Când cauti tămăduire, ia seama la constiintă si tot ce-tj va spune ea, fă, si vei avea folos.

70. Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecăruia, deci prin acestea să primim îndreptarea.

70 b. Cel ce se osteneste fără sfat, e sărac în toate. Iar cel ce aleargă cu nădejde e de două ori bogat.

71. Omul încearcă câte poate după voia sa; iar Dumnezeu le sfârseste după dreptate.

72. De vrei să primesti laudă de la oameni, iubeste mai întâi mustrarea pentru păcate.

73. Oricâtă batjocură va răbda cineva pentru adevărul lui Hristos, va primi însutită slavă de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare.

74. Când un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, să stie amândoi că e de fată harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu întelege aceasta, va fi stăpânit de cel ce întelege.

75. Cel ce laudă pe aproapele în chip fătarnic, îl va osândi după o vreme si va fi el însusi rusinat.

76. Cel ce nu cunoaste cursele vrăjmasului, va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cădea.

77. Din iubirea de plăcere vine negrija si din negrijă uitare; căci Dumnezeu a dăruit tuturor cunostinta celor de folos.

78. Omul sfătuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum acela a crezut.

79. Am văzut oameni simpli smerindu-se cu fapta si s-au făcut mai întelepti decât înteleptii.

80. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia că sunt lăudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplându-se de slavă desartă pentru simplitatea sa, a căzut în mândrie.

81. Cel ce dispretuieste cunostinta si se laudă cu lipsa de învătătură, nu e simplu numai în cuvânt, ci si în cunostintă.

82. Precum altceva e măiestria cuvântului si altceva priceperea, tot asa altceva este simplitatea în cuvânt si altceva priceperea.

83. Simplitatea cuvintelor nu vatămă pe cel preacuvios, precum nici măiestria cuvintelor pe cel smerit la cuget.

84. Nu zice: nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat, dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate câte le stii că sunt bune, ti s-ar descoperi pe urmă si celelalte, cunoscându-se una din cealaltă. De aceea nu-ti foloseste să cunosti cele de al doilea, înainte de împlinirea celor dintâi. Căci „cunostinta îngâmfă”(1Cor.8,1), îndemnând la nelucrare, iar „dragostea zideste”, îndemnând la răbdarea tuturor.

85. Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le întinde în vorbe multe, îngâmfându-te în desert cu simpla lor întelegere.

86 Cel ce a lăsat fapta si se reazămă pe cunostinta simplă, tine în loc de sabie cu două tăisuri, băt de trestie, care în vreme de războiul, cum zice Scriptura (Is.36,6), găureste mâna si strecoară în ea otrava firii înainte de cea a vrăjmasilor.

87. Tot gândul e măsurat si cântărit la Dumnezeu. Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat.

88. Cel ce a împlinit o poruncă, să astepte ispita pentru ea. Căci dragostea fată de Hristos se probează prin cele potrivnice.

89. Să nu dispretuiesti a avea grijă de gânduri. Căci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând.

90. Când vezi vreun gând că-ti făgăduieste slava omenească, să stii sigur că-ti pregăteste rusine.

91. Vrăjmasul cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea caută numai să câstige consimtirea cugetului. Căci asa fie că-1 va face pe cel căzut în puterea lui să se supună ostenelilor pocăintei, fie că, nepocăindu-se, îl va împovăra cu

năcazuri fără voie. Ba se întâmplă uneori că îl face să lupte si împotriva năcazurilor, ca în viata aceasta să-i înmultească durerile, iar la iesirea sufletului să-1 dovedească necredincios din pricina lipsei de răbdare.

92. Fată de încercările care vin, multi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune si pocăintă, nimenea n-a scăpat de asuprire.

93. Cele rele îsi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc”una prin alta si pe cel părtas de ele îl mână si mai mult înainte.

94. Diavolul dispretuieste păcatele cele mici, căci altfel nu poate conduce spre cele mai mari.

95. Rădăcina poftei rusinoase e lauda omenească, precum a neprihănirii e mustrarea pentru păcat, si anume nu numai când o auzim, ci când o si primim.

96. Nimic n-a folosit cel ce s-a lepădat de toate si se îndulceste cu patima. Căci ceea ce făcea prin avutie, face si acum neavând nimic.

97. De asemenea cel ce se înfrânează, dacă agoniseste avere, e frate la cuget cu cel de mai înainte; căci mama lor este aceeasi pentru plăcerea din cuget, iar tatăl este, altul pentru deosebirea patimei.

98. Este câte unul care-si taie o patimă pentru o plăcere mai mare si e slăvit de cei ce nu-i cunosc intentia. Si poate că unul ca acesta nu-si dă seama el însusi de sine, ostenindu-se prosteste.

99. Pricina a tot păcatul este slava desartă si plăcerea. Cel ce nu le urăste pe acestea, nu va desrădăcina patima.

100. „Rădăcina tuturor relelor s-a zis că este iubirea de argint”(Tim.6,10). Dar si aceasta e vădit că se sustine prin acelea.

101. Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desartă si prin plăcere.

102. Câtesitrele sunt, după Scriptură, fiicele lipitoarei(2Prov.30,15) fiind iubite de necumpătare cu iubire de maică.

103. Cunostinta si credinta, tovarăsele firii noastre, nu sunt tocite prin nimic altceva ca prin acelea.

104. Mânia, furia, războaiele, uciderile si tot pomelnicul relelor, din pricina lor au prins atâta putere între oameni.

105. Iubirea de argint, slava desartă si plăcerea trebuiesc urâte ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor.

106. Din pricina lor ni s-a poruncit, „să nu iubim lumea si cele din lume”(1Io.2,15). Iar aceasta s-a zis, nu ca să urâm fără judecată făpturile lui Dumnezeu, ci ca să tăiem prilejurile celor trei patimi.

107. „Nimenea, zice Apostolul, slujind în oaste, nu se încurcă cu treburile vietii”(2Tim.2,4).Căci cel ce vrea să biruiască patimile, încurcându-se în acele treburi, e asemenea celui ce vrea să stingă focul cu paie. :

108. Cel ce se mânie pe aproapele pentru avutie, pentru slavă, sau plăcere, încă n-a cunoscut că Dumnezeu chiverniseste lucrurile întru dreptate.

109. Când auzi pe Domnul zicând: „De nu se va lepăda cineva de toate averile lui, nu este vrednic de Mine”(Luc.14,33), nu întelege cuvântul acesta numai despre averi ci si despre toate lucrurile păcatului.

110. Cel ce nu cunoaste adevărul, nu poate nici crede cu adevărat. Căci cunostinta naturală premerge credintii.

111. Precum Dumnezeu a împărtit fiecăreia dintre cele văzute ceea ce e potrivit cu firea ei, asa a împărtit si gândurile omenesti, fie că vrem, fie că nu vrem.

112. Dacă cineva, păcătuind în chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.

113. Cel ce se roagă întru cumintenie rabdă cele ce-i vin asupra-i. Iar cel ce tine minte răul, încă nu s-a rugat curat.

114. De ai fost păgubit, sau ocărât, sau prigonit de cineva, nu lua în seamă cele de fată, ci asteaptă cele viitoare; si vei afla că acela ti-a fost pricină de multe bunătăti, nu numai în vremea de aici, ci si în veacul viitor.

115. Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le foloseste absintul amar, asa celor cu purtări păcătoase le e de folos să pătimească rele. Căci leacurile acestea pe cei dintâi îi face sănătosi, iar pe ceilalti îi pregăteste spre pocăinta.

116. De nu vrei să pătimesti răul, să nu vrei nici să-1 faci, pentru că lucrul dintâi urmează neapărat celui de al doilea. „Căci ce seamănă fiecare, aceea va si secera”(Gal.6,8).

117. Semănând de bună voie cele rele si secerându-le fără de voie, trebuie să ne minunăm de dreptatea lui Dumnezeu.

118. Dar fiindcă s-a rânduit o vreme oarecare între semănat si seceris, nu credem în răsplată.

119. Păcătuind, să nu învinovătesti fapta, ci gândul. Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul.

120. E mai rău cel ce săvârseste răul într-ascuns, decât cei ce săvârsesc nedreptate pe fată. Pentru aceasta, acela se va si munci mai rău.

121. Cel ce împleteste viclenii si face răul într-ascuns este, după Scriptură, „sarpe ce sade în cale si muscă copita calului”(Gen.49,17).

122. Cel ce, în acelasi timp, laudă pentru unele pe aproapele, iar pentru altele îl vorbeste de rău, e stăpânit de slava desartă si de pismă. Prin laude încearcă să-si ascundă pisma, iar prin vorbele rele se înfătisează pe sine mai bun decât acela.

123. Precum nu pot paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea milă cel ce îl lucrează cu viclenie pe aproapele.

124. Cel care amestecă pe ascuns în poruncă voia sa, e un desfrânat, cum s-a arătat în întelepciune, si pentru neputinta de-a se înfrâna sufere durere si rusine.

125. Precum nu se îngăduie apa si focul laolaltă, asa nu se îngăduie întreolaltă apărarea si smerenia.

126. Cel care cere iertare de păcate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osândeste pe altul, îsi pecetlueste relele sale.

127. Nu lăsa păcatul nesters, chiar dacă ar fi cât de mic, ca să nu te tragă pe urmă la rele mai mari.

128. De vrei să te mântuesti, iubeste Cuvântul adevărat si nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. .

129. Un cuvânt adevărat a schimbat puii de năpârci si le-a arătat să fugă de mânia ce va să vie (Mt.3,7).

130. Cel ce primeste cuvintele adevărului, primeste pe Dumnezeu Cuvântul. Căci zice: „Cel ce vă primeste pe voi, pe Mine mă primeste”(Mt.10,40).

131. Slăbănogul pogorât prin acoperis (Luc.5,19) este păcătosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora.

132. Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decât a-1 mustra pentru lot lucrul.

133. Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat în râs de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.

134. „Cel ce se luptă, se înfrânează de la toate”(1Cor.9,25) si nu se odihneste până nu va pierde Domnul sământa din Babilon.

135. Gândeste-te că patimile de ocară sunt douăsprezece. Dacă iubesti cu voia pe una din ele, aceea va umplea locul celor unsprezece.

136. Păcatul este foc ce arde. Cu cât înlături materia, cu atât se stinge, si cu cât adaugi, va arde mai mult.

137. De ai fost înăltat prin laude, asteaptă ocara. Căci zice: „Cel ce se înaltă pe sine, umili-se-va”(Luc.14.2).

138. Când vom lepăda din cuget tot păcatul de bună voie, vom lua lupta si cu patimile din obisnuintă.

139. Obisnuinta, care o ia înaintea voii si a constiintei, este amintirea fără de voie a păcatelor de mai-nainte. La cel ce se nevoieste, ea e împiedecată să înainteze până la patimă; iar la cel biruitor e răpusă până la momeală

140. Atacul (momeala) este o miscare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercati, ca într-o strungă.

141. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimtirea. Căci miscarea fără chipuri este un atac nevinovat. Câte unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar câte unul nu se întoarce până nu arde cu flacără.

142. Nu zi: nu vreau si vine; căci cu sigurantă dacă nu iubesti lucrul însusi, iubesti pricinile lui.

143. Cel ce caută lauda, e supus patimii si cel ce se plânge de necaz, iubeste plăcerea.

144. Gândul celui împătimit de plăcere oscilează ca o cumpănă. Aci plânge si se tânguieste pentru păcate, aci se luptă cu aproapele si i se împotriveste apărându-si plăcerile.

145. Cel ce cearcă toate si retine binele, va fugi pe urmă de tot răul.

146. Bărbatul îndelung răbdător are multă cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele întelepciunii.

147. Fără aducerea aminte de Dumnezeu nu poate fi cunostintă adevărată. Căci fără cea dintâi, cea de a doua e mincinoasă.

148. Celui învârtosat la inimă nu-i foloseste cuvântul unei cunostinte mai subtiri, pentru că dacă nu e înfricat, nu primeste durerile pocăintei.

149. Omului blând îi foloseste credinciosia, căci îl face să nu ispitească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu si să nu se rănească prin neascultare deasă.

150. Pe omul puternic să nu-1 mustri pentru slavă desartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate.

151. Cel ce urăste mustrarea, se supune” patimii cu voia; iar cel ce o iubeste, va lupta si cu obisnuinta.

152. Nu voi să auzi răutătile străine; căci printr-o asemenea vointă de-a auzi se sapă si în tine trăsăturile răutătilor.

153. Dacă îti intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuti si nu pe cel ce le grăieste. Căci dacă urechea e rea, rău e si cel care o poartă.

154. Dacă cineva se nimereste între oamenii care grăiesc desertăciuni, să se socotească pe sine însusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.

155. De vezi pe cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.

156. Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătătile viitoare, si nicicând descurajarea nu-ti va molesi nevointa.

157. Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e rău.

158. Tot binele vine de la Dumnezeu după orânduirea Lui; si cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui.

159. Primeste împletirea celor bune si a celor rele, cu gând egal; si Dumnezeu va netezi neegalitătile dintre lucruri.

160. Neegalitatea gândurilor aduce schimbările stărilor proprii. Căci Dumnezeu a rânduit în chip potrivit ca să vie după cele de voie, cele fără de voie.

161 întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu.

162. Din inima împătimită de plăcere, răsar gânduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoastem materia, care mocneste înăuntru.

163. Zăboveste în cuget si nu vei osteni în încercări. Iar plecând de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ti.

164. Roagă-te să nu-ti vie încercare; iar când vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una străină.

165. Ia-ti gândul de la orice lăcomie si atunci vei putea să vezi uneltirile diavolului.

166. Cel ce zice că cunoaste toate mestesugurile diavolului, se dă pe sine ca desăvârsit, fără să stie.

167. Când mintea iese din grijile trupesti, vede, în măsura în care iese, lucrăturile vrăjmasilor.

168. Cel purtat de gânduri, e orbit de ele. El vede lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.

169. Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe fată o poruncă, să slujească în ascuns patimei si prin gânduri păcătoase să strice fapta bună.

170. Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice: „nu mă va birui pe mine”. Căci întrucât ai fost prins, ai si fost biruit.

171. Tot Ce se naste începe de la ceva mic, si pe măsură ce e hrănit creste.

172.Mestesugirea păcatului e ca o mreajă bine împletită; si cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu nepăsare, va fi prins întreg.

173. Nu voi să auzi de nenorocirea dusmanilor, căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte, mănâncă, roadele plănuirii lor.

174. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. pentru că sunt unii bine plăcuti si totusi încercati. E drept că s-a scris: „Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti”. Dar tot asa s-a scris: „Cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos, prigoniti vor fi”(Tim.3,12).

175. în vreme de. necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci întru cât alină năcazul e bine primită.

176. Unii numesc întelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile. Dar întelepti sunt cei ce stăpânesc voile lor.

177. înainte de desrădăcinarea relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse înăuntru, pe acelea caută să le si sporească.

178. Precum sunt serpi ce se întâlnesc în păduri si altii care umblă prin case, asa sunt patimi ce se închipuesc de către cuget, si altele care se lucrează cu fapta, măcar că se preschimbă unele într-altele.

179. Când vezi poftele ce zac înăuntru că se miscă cu putere si cheamă mintea ce vietuieste în liniste, la vreo patimă, cunoaste că mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea si le-a adus la faptă si le-a asezat în inimă.

180. Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt, si nu se naste patimă fără gând.

181. De nu vom mai face voile trupului, cum zice Scriptura, usor vor sfârsi în Domnul cele ce zăceau înainte în noi.

182. Idolii consistenti (chipurile) din fata mintii sunt mai răi si mai puternici. Dar cei gânditi sunt pricinuitorii si premergătorii celorlalti.

183. Este un păcat care stăpâneste inima din pricina obisnuintei îndelungate; si este un alt păcat care ne războieste cugetare prin lucrurile de fiecare zi.

184. Dumnezeu judecă faptele după intentiile lor. Căci, zice: „Să-ti dea tie Domnul după inima ta”(Ps.20,5).

185. Cel ce nu stărueste în cercetarea constiintei, nu vrea să primească nici ostenelile trupesti pentru credintă.

186. Constiinta e o carte naturală. Cel ce o ceteste cu fapta, face experienta ajutorului dumnezeiesc.

187. Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile, pentru adevăr, e certat mai aspru de cele fără de voie.

188. Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o împlineste după putere, prin osteneli mici scapă de cele mari.

189. Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune si răbdare, nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele.

190. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Si cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor.

191. Nu zice: Am împlinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunostinta împreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine, vor afla pace.

192. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt.

193. Altceva e împlinirea poruncii si altceva e virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta.

194. Împlinirea poruncii stă în a împlini ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut.

195. Precum bogătia văzută este una, dar de multe feluri după chipul agonisirii, asa si virtutea este una, dar are multe moduri de activitate.

196. Cel ce înseală pe altii si grăieste cuvinte fără fapte, se îmbogăteste din nedreptate si ostenelile lui vor trece în case străine, cum scrie Scriptura(Prov.5,10).

197. Toate se vor supune aurului, zice; iar gândurile vor fi cârmuite de harul lui Dumnezeu.

198. Constiinta bună se află prin rugăciune, iar rugăciunea curată prin constiintă. Căci una are trebuintă de alta, prin fire.

199. Iacob a făcut lui Iosif haină pestrită. Iar Domnul dăruieste celui blând cunostinta adevărului, precum s-a scris: „Domnul va învăta pe cei blânzi căile Sale”(ps.25,9).

200. Fă totdeauna binele după putere. Iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic. „Căci cel ce se întoarce înapoi, zice, nu este vrednic de împărătia Cerurilor”(Luc.9,62).

A aceluiasi

Despre cei ce-si închipuie că se îndreptează din fapte, în 226 de capete

în cele scrise mai jos se va respinge de către cei ce cred tare si cunosc adevărul, credinta gresită în faptele din afară.

2. Domnul, vrând să arate că orice poruncă e o datorie, iar pe de altă parte că înfierarea se dă oamenilor în dar pentru sângele Său, zice: „Când veti fi făcut toate cele poruncite vouă, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori să facem, aceea am făcut”(Luc.17,10). Deci Împărătia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stăpânului, gătit slugilor credincioase.

3 Robul nu cere slobozirea ca plată, ci multumeste pentru ea, ca un îndatorat, si o primeste în dar.

4. Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre si celor ce îi slujesc bine, le dăruieste slobozirea. Căci zice: „Bine, slugă bună si credincioasă, peste putine ai fost credincioasă, peste multe te voiau pune; intră întru bucuria Domnului tău”(Mt.25,21-23).

5. Încă nu e slugă credincioasă cel ce se razimă pe simpla cunostintă; ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos, care a poruncit.

6. Cel ce cinsteste pe Stăpânul, împlineste cele poruncite. Iar gresind sau neascultând, rabdă urmările care i se cuvin.

7. Dacă esti iubitor de învătătură, fă-te iubitor si de osteneală. Căci simpla cunostintă îngâmfă pe om.

8. Încercările, care ne vin pe neasteptate, ne învată cu bun rost, să fim iubitori de osteneală si ne atrag, chiar dacă nu vrem, la pocăintă.

9. Necazurile, care vin asupra oamenilor, sunt roadele păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne vom bucura iarăsi de venirea lucrurilor bune.

10. Unii oameni, fiind lăudati pentru virtute, s-au lăsat cuceriti de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de slava desartă au socotit-o mângâiere. Altii, mustrati pentru păcat, s-au umplut de durere, si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a păcatului.

11. Toti aceia cari, pentru faptul că se nevoiesc, dispretuiesc pe cei mai nebăgători de samă, socotesc că se îndreaptă din fapte, trupesti. Si toti cei cari, rezemându-se pe simpla cunostintă, nesocotesc pe cei lipsiti de cunostintă, se,

găsesc.cu mult mai neîntelepti decât aceia.

12. Cunostinta fără faptele, care urmează din ea, nu e sigură, chiar dacă e adevărată. Căci fapta este întărirea oricărui lucru.

13. Adeseori, din negrija pentru fapte; se întunecă si cunostinta. Căci lucrurile, a căror împlinire a fost nesocotită, s-au sters în parte si din amintire.

14. Scriptura de aceea ne îndeamnă să dobândim cunostinta lui Dumnezeu, ca să-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte.

15. Când împlinim poruncile la arătare, luăm cele cuvenite de la Domnul, pe măsura acestei împliniri; dar ne folosim după scopul ce-1 urmărim,

16. Cel ce vrea să facă ceva si nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca si când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o întelegem atât cu privire la cele bune, cât si la cele rele.

17. Mintea fără trap face multe lucruri bune si rele. Dar trupul fără minte nu poate face nici una din acestea, deoarece legea slobozeniei se cunoaste înainte de faptă.

18. Unii, neîmplinind poruncile, socotesc că cred drept. Altii, împlinindu-le, asteaptă împărătia ca o plată datorată. Si unii si altii gresesc fată de adevăr.

19. Stăpânul nu datorează plată robilor; dar iarăsi nici cei ce nu slujesc drept nu dobândesc slobozenia.

20. Dacă Hristos a murit pentru noi, după scripturi si nu mai trăim nouă însine, „ci Aceluia care a murit si a înviat pentru noi”)2Cor.5,15), vădit este că suntem datori să-I slujim până la moarte. Cum vom socoti asa dar înfierea ca ceva ce ni se datorează?

21. Hristos e Stăpân prin fiintă si Stăpân prin opera de mântuire, deoarece, neexistând noi, ne-a făcut, iar murind din pricina păcatului, ne-a răscumpărat prin sângele Său si celor ce cred le-a dăruit harul.

22. Când auzi Scriptura zicând că Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele sale”(Ps.62,13), să nu întelegi că e vorba de fapte de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Împărătia, ci că Hristos va răsplăti faptele necredintei în El sau ale credintii, nu ca un schimbător care cântăreste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Răscumpărătorul nostru.

23. Cei ce ne-am învrednicit de baia nasterii de a doua,săvârsim faptele bune nu pentru răsplată, ci pentru păzirea curăteniei dată nouă.

24. Tot lucrul bun, pe care-1 săvârsim prin firea noastră, ne face să ne retinem de la răul contrar, dar nu ne ‘poate adăuga un spor de sfintenie, fără har.

25. Cel ce se înfrânează, se retine de la lăcomia H pântecelui; cel ce dispretuieste avutia, de la zgârcenie; cel linistit, de la vorbărie; cel curat, de la iubirea de plăceri; cel cuviincios, de la desfrânare; cel ce se ajunge cu ce are, de la iubirea de argint; cel blând, de la turburare; cel cu cuget smerit, de la slavă desartă; cel supus, de la iubirea de vrajbă; c el ce mustra, de la fătărie. De asemenea cel ce se roagă, e străin de deznădejde; săracul, de multă avutie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvârsită până la moarte, nu e altceva decât retinerea de la păcat. Iar retinerea de la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata împărătiei.

26. Omul de abia păzeste cele ale firii lui. Hristos însă, prin cruce, dăruieste înfierea.

27. Este o poruncă restrânsă si este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi, se porunceste să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepădarea de toate avutiile.

28. Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la minte; si este o altă lucrare a păcatului, care semăna cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci el stie folosul amândurora.

29. Cel ce vrea să străbată marea spirituală, rabdă îndelung, cugetă smerit, veghează si se înfrânează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea.

30. Linistirea e retinerea de la rele. Iar de-si va lua „cineva cu sine si cele patru virtuti, pe lângă rugăciune, nu va avea. alt ajutor mai sigur spre starea de nepătimire.

31. Nu se poate linisti mintea fără trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fără linistire si rugăciune.

32. „Trupul pofteste împotriva duhului si duhul împotriva trupului”(Gal.5,17). Iar cei ce umblă în duh nu vor împlini pofta trupului.

33. Nu există rugăciune desăvârsită fără o chemare a mintii. Iar cugetul care strigă neîmprăstiat, va fi auzit de Domnul.

34. Mintea care se roagă neîmprăstiat, strâmtorează si frânge inima; iar „inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi”(Ps.50,19).

35. Rugăciunea încă se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Căci le naste pe acelea prin împreunarea cu Hristos.

36. Tot ce am săvârsi fără rugăciune si nădejde bună, ne este pe urmă vătămător si fără pret.

37. Când auzi că „cei de pe urmă vor fi întâi si cei dintâi vor fi pe urmă”, întelege pe cei părtasi de virtuti si pe cei părtasi de dragoste. Căci iubirea e cea din urmă dintre virtuti, după rând, dar e cea dintâi dintre toate, după cinste,

vădindu-le pe cele care s-au născut înaintea ei, ca fiind cele de pe urmă.

38. Dacă, în vreme ce te rogi, te copleseste trândăvia, sau esti supărat în diferite chipuri de păcat, adu-ti aminte de moarte si de muncile înfricosate. Dar e mai bine să te lipesti de Dumnezeu prin rugăciune si nădejde, decât să te gândesti la lucruri dinafară, chiar dacă sunt de folos.

39. Niciuna din virtuti nu deschide singură, prin sine, usa firii noastre, dacă nu sunt împletite toate întreolaltă.

40. Nu e înfrânat cel ce se nutreste cu gânduri. Căci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nădejdea.

41. Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar, de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, nu e auzit.

42. Cel ce se pocăieste cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru păcatele vechi, ci îsi va câstiga printr-însa îndurarea lui Dumnezeu.

43. Dacă, suntem datori să facem în fiecare zi toate câte le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai înainte?

44. Orice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a ne grijii trecute, nu un drept la răsplată.

45. Cel ce se turbură cu mintea si e linistit cu trupul, este asemenea celui turburat trupeste si împrăstiat cu mintea.

46. Turburarea de bună voie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealaltă, cea a mintii pe cea trupească si cea a trupului pe cea a mintii. Căci împreunarea lor dă nastere unui rău si mai mare.

47. Mare virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră si a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvântul Domnului(Mt.5,44).

48. Dovada iubirii nefătarnice e iertarea nedreptătilor.

49. Nu pot fi iertate din inimă greselile cuiva, fără cunostintă adevărată. Căci aceasta îi arată fiecăruia toate greselile câte le face.

50. Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit îti vor veni înmultite.

51. Când mintea uită de scopul cinstirii de Dumnezeu, fapta văzută a virtutii îsi pierde valoarea.

52. Dacă fapta rău. plănuită îi este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele ei.

53. Filosofează cu fapta despre voia omului si despre răsplata lui Dumnezeu. Căci stiinta nu e mai înteleaptă sau mai folositoare decât fapta.

54. Ostenelilor pentru evlavie le urmează mângâierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin constiintă.

55. Unul a primit un gând si 1-a tinut fără multă socoteală. Altul 1-a primit si 1-a confruntat cu adevărul. E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai multă evlavie?

56. Răbdarea năcazurilor e semnul cunostintei adevărate; la fel neînvinovătirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii.

57. Cel ce face binele si caută răsplata, nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale.

58. Cel ce a păcătuit, nu va putea scăpa de răsplată, decât printr-o pocăintă corespunzătoare cu greseala.

59. Unii spun: „Nu putem face binele, dacă nu primim în chip simtit harul Duhului”.

60. Aceasta o spun pentru că, zăcând pururea în plăceri, prin libera lor hotărâre, renuntă ca niste neajutorati la ceea ce le este dat cu putere

61. Căci celor botezati în Hristos li s-a dăruit harul în chip tainic; dar el lucrează în ei pe măsura împlinirii poruncilor. Harul nu încetează de a ne ajuta în chip ascuns; dar ia de noi să facem sau să nu facem binele pentru care i puterea.

62. Mai întâi harul trezeste în chip dumnezeesc constiinta. Aceasta îi face si pe cei făcători de rele să se căiască si să placă lui Dumnezeu.

63. El e ascuns de asemenea în învătătura ce ne-o dă aproapele. Iar uneori se iveste în cuget si prin cetire; sau învată mintea prin cugetarea naturală despre adevărul lui. Dacă deci vom ascunde talantul acestei cugetări, vom intra în chip itit întru bucuria Domnului.

64. Cel ce cere lucrările Duhului înainte de împlinirea poruncilor e asemenea robului cumpărat cu bani, care, îndată a fost comparat, cere deodată cu pretul si scrisoarea de slobozire.

65. Cel ce socoteste necazurile venite dinafară ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela căutând pe Domnul, a aflat deodată cu dreptatea Lui si cunostinta.

66. Dacă vei întelege ce zice Scriptura, că „în tot pământul stăpânesc judecătile lui Dumnezeu”(Ps.105,7), orice întâmplare ti se va face învătător spre cunostinta de Dumnezeu.

67. Fiecare întâmpină ceea ce îi vine, după ideea sa. Dar numai Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecăruia ceea ce vine.

68. Când suferi vreo ocară de la oameni, cugetă îndată la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lăsa neîntristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osândei, când va veni.

69. Când esti lăudat de multime, după bunăvointa lui Dumnezeu, să nu amesteci nimic semet în ceea ce ti-a hărăzit Domnul, ca nu cumva schimbându-te, să cazi în starea dimpotrivă.

70. Sământa nu va creste fără pământ si apă; iar omul nu se va folosi fără osteneli de bună voie si fără ajutor dumnezeiesc.

71. Fără nor nu vine ploaie, iar fără constiintă bună nu poti plăcea lui Dumnezeu.

72. Nu respinge învătătura, chiar dacă esti foarte cuminte. Căci iconomia lui Dumnezeu e mai folositoare ca întelepciunea noastră.

73. Când inima e miscată de vreo plăcere de la locul ostenelilor de bună voie, devine anevoie de retinut, asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleste la vale.

74. Precum un vitel nedeprins, alergând după iarbă, ajunge la loc mărginit de prăpăstii din amândouă părtile, la fel se află sufletul pe care gândurile l-au desfăcut pe-ncetul de locul său.

75. Când mintea, dobândind bărbătie în Domnul, desface sufletul de obisnuinte învechite, atunci inima e chinuită de minte si de patimă, ca de niste călăi, care o trag încoace si încolo.

76. Precum cei ce plutesc pe mare rabdă cu plăcere arsura soarelui, la fel cei ce urăsc păcatul, iubesc mustrarea. Pentru că cea dintâi se împotriveste vântului, cea de-a doua patimilor.

77. Precum fuga în timpul iernii sau Sâmbăta (Mt.24,20) aduce durere trupului si întinare sufletului, la fel răscoala patimilor în trupul îmbătrânit si în sufletul sfintit.

78. Nimenea nu e atât de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăieste.

79. Multi ne întristăm pentru păcate; dar primim cu plăcere cauzele lor.

80. Sobolanul, care se târâie sub pământ, fiind orb nu poate vedea stelele; la fel cel ce nu crede lui Dumnezeu în privinta celor vremelnice, nu poate crede nici în privinta celor vesnice.

81. Cunostinta adevărată s-a dăruit oamenilor de către Dumnezeu, ca har înainte de har; si ea învată pe cei te se împărtăsesc de ea, să creadă înainte de toate în Cel ce le-a dăruit-o.

82. Când sufletul care a păcătuit nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci îngerii zic despre el: „Am doftorit Babilonul si nu s-a vindecat”(Ieremia 51,9).

83. Mintea, care a uitat de cunostinta adevărată se luptă pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt de folos.

84. Precum focul nu poate zăbovi în apă, tot asa nici gândul urât în inima iubitoare de Dumnezeu. Căci tot-cel ce iubeste pe Dumnezeu, iubeste si osteneala. Iar osteneala de, bună voie e vrăjmasă plăcerii prin fire.

85. Patima ajungând stăpână peste fapte cu ajutorul vointei, se impune pe urmă silnic si dacă nu vrea cel părtas de ea.

86. De vin asupra noastră gânduri fără voie, să fim siguri că iubim cauzele lor, iar de vin gânduri cu voia, iubim si lucrurile spre care se îndreaptă.

87. Părerea de sine si îngâmfarea sunt pricini ale hulirii; iar iubirea de argint si slava desartă sunt pricini ale neîndurării si ale fătărniciei.

88. Când diavolul vede că mintea s-a rugat din inimă, aduce ispite mari si răutăcios uneltite. Căci nu vrea să stingă virtuti mici prin ispite mari.

89. Un gând care zăboveste arată împătimirea omului. Iar dacă e alungat repede, arată războiul si împotrivire.

90. Trei sunt locurile spirituale, la care vine mintea când se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire si cel împotriva firii. Când vine la locul după fire, se descopere pe sine ca pricina gândurilor rele si-si mărturiseste lui Dumnezeu păcatele, recunoscând pricinile patimilor. Când vine la locul cel împotriva firii, uită de dreptatea lui Dumnezeu si se războieste cu oamenii pe motiv că o nedreptătesc. Iar când e ridicată la locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfânt, pe care le-a arătat Apostolul: iubire, bucurie, pace (Gal.5,22) si cele următoare; si stie că Bacă alege grijile trupesti, nu poate rămâne acolo. Dar dacă se desparte de locul acela, cade în păcat,si în necazurile care urmează păcatului, chiar dacă nu îndată, dar desigur la vremea sa, când stie dreptatea lui Dumnezeu.

91. Atâta adevăr se cuprinde în cunostinta fiecăruia, câtă sigurantă îi dau blândetea, smerenia si dragostea.

92. Tot cel ce s-a botezat după dreapta credintă a primit tainic tot harul. Dar se umple de cunostinta sigură a acestui fapt, după aceea, prin lucrarea poruncilor

93. Porunca lui Hristos, împlinită cu constiintă, dăruieste mângâiere după multimea durerilor inimii. Dar fiecare din acestea vine la timpul său.

94. Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti : nimic fără ajutorul lui Dumnezeu.

95. Nimic nu ajută mai mult lucrării ca rugăciunea; si pentru a câstiga bunăvointa lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea.

96. Toată lucrarea poruncilor se cuprinde în ea. Căci nimic nu stă mai sus ca dragostea de Dumnezeu.

97. Rugăciunea neîmprăstiată e semn de iubire fată de Dumnezeu la cel ce stăruie în ea. Negrija de ea si împrăstierea ei, e dovada iubirii de plăceri.

98. Cel ce priveghează, rabdă si se roagă nestrâmtorat, împărtăseste în chip vădit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strîmtorat în acestea, dar rabdă totusi cu voia, primeste si el îndată ajutor.

99. O poruncă se vădeste mai aleasă ca alta. De aceea există si o credintă mai sigură că altă credintă.

100. Este o credintă din auz, după Apostol (Rom.10,17), si este o credintă, care e adeverirea lucrurilor nădăjduite (Evr.11,1).

101. Bine este să folosim prin cuvinte pe cei care întreabă; dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune si virtute. Căci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajută si aproapelui.

102. Dacă vrei să-1 folosesti fără vorbă multă pe iubitorul de învătătură, îndeamnă-1 la rugăciune, la credintă dreaptă si la răbdarea năcazurilor. Căci prin acestea se dobândesc toate celelalte virtuti.

103. Pentru lucrurile, pentru care si-a pus cineva nădejdea în Dumnezeu, nu se mai războieste cu aproapele.

104. Dacă, potrivit Scripturii, tot ce ni se întâmplă fără voie îsi are pricina în cele săvârsite cu voia, nimeni nu e atât de dusman omului, ca el însusi.

105. Tuturor relelor le premerge nestiinta; iar a doua după nestiintă e necredinta.

106. Fugi de ispită prin răbdare si prin rugăciune. Căci dacă i te împotrivesti fără acestea, vine asupra-ti si mai năvalnic. ‘

107. Cel blând pentru Dumnezeu e mai întelept decât cei întelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos întru cunostintă (Mt.11,29).

108. Toate câte le grăim sau le săvârsim fără rugăciune, ni se arată pe urmă sau gresite sau vătămătoare, si ne dovedesc lipsiti de cunostintă, prin lucrurile care urmează.

109. Unul singur e drept din fapte, din cuvinte si din gânduri. Din credintă însă, din har si din pocăintă, sunt multi

110. Precum celui ce se pocăieste îi e străină cugetarea semeată, asa celui ce păcătuieste de bună voie îi e cu neputintă cugetarea smerită.

111. Cugetarea smerită nu e o osândire a noastră din partea constiintei, ci cunostinta harului lui Dumnezeu si a compătimirii Lui.

112. Ceea ce e casa văzută pentru aerul obisnuit, aceea este mintea ratională pentru harul dumnezeiesc. Cu cât scoti mai mult materia afară, cu atât mai mult năvăleste acela înăuntru; si cu cât o mâni pe aceasta mai mult înăuntru, cu atât mai mult se retrage acela.

113. Materia casei sunt vasele si mâncărurile; iar materia mintii, slava desartă si plăcerea.

114. Nădejdea în Dumnezeu face inima largă; iar grija trupească o îngustează.

115. Harul Duhului e unul si neschimbat; dar lucrează care precum voieste.

116. Precum ploaia, curgând în pământ, dă plantelor calitatea lor proprie, celor dulci dulceata si celor acre acreala, harul, intrând în inimile credinciosilor, le dăruieste lucrările care se potrivesc ca diferitele virtuti. :

117. Celui ce flămânzeste pentru Hristos, harul i se face hrană; celui ce însetează, băutură preadulce; celui ce tremură de frig, haină; celui ostenit, odihnă; celui ce se roagă, deplină încredintare; celui ce plânge, mângâiere.

118. Deci când auzi Scriptura spunând, despre Duhul Sfânt că s-a coborât peste fiecare dintre Apostoli, sau că a năvălit asupra unui prooroc, sau că lucrează, sau se întristează, sau se stinge, sau se mânie; si iarăsi că unii au pârga Duhului, altii sunt plini de Duh Sfânt, să nu cugeti la vreo tăiere, sau la vreo prefacere sau la vreo schimbare a Duhului, ci crede, după cum am spus mai înainte, că el e neschimbat si atotputernic. De aceea, el rămâne în lucrări ceea ce este, dar în acelasi timp salvează în fiecare, în chip dumnezeiesc, ceea ce trebuie salvat. Căci el se revarsă peste cei botezati în chip desăvârsit, asemenea soarelui, dar fiecare dintre noi se luminează în măsura în care, urându-si patimile care-1 întunecă, le smulge din sine; precum de asemenea se întunecă în măsura în care, iubindu-le, cugetă la ele.

119. Cel ce urăste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e războit de patimi, chiar dacă nu vrea.

120. Când suntem stăpâniti de gânduri rele, să ne învinovătim pe noi însine, si nu păcatul strămosesc (Ps.62,10).

121. Rădăcinile gândurilor sunt păcatele văzute, pe care le săvârsim cu mîinile, cu picioarele si cu gura.

122. Nu poate sta de vorbă cu patima în minte, cel ce nu iubeste pricinile ei.

123. Căci cine stă la târguiala cu slava desartă, dacă dispretuieste rusinea? Sau cine se tulbură pentru ocară, dacă iubeste umilinta? Cine primeste plăcerea trupească, având inimă zdrobită si smerită? Sau cine se îngrijeste si se luptă pentru cele vremelnice, dacă crede în Hristos?

124. Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se gâlceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunostintă adevărată si arată credintă tare Stăpânului.

125. Mincinosi sunt fiii oamenilor, care stau în cumpănă de-a face nedreptate. Dar Dumnezeu păstrează pe seama fiecăruia ceea ce este drept.

126. Dacă nici cel ce nedreptăteste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptătit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră, si deci în desert se tulbură (Ps.39,7)

127. Când vezi pe cineva îndurerat de multe ocări, cunoaste că, după ce s-a umplut de gânduri de-ale slavei desarte, seceră acum cu scârbă spicele semintelor din inimă.

128. Cel ce s”a bucurat de plăcerile trupesti mai mult decât trebuie, va plăti prisosul cu osteneli însutite.

129. Mai marele e dator să spună supusului ceea ce e dator să facă; iar dacă nu e ascultat, să-i vestească venirea relelor.

130. Cel ce este nedreptătit de cineva si nu cere de la cel ce 1-a nedreptătit ceea ce i se datorează, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va lua însutit în veacul acesta si va mosteni viata vesnică.

131. Aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască în inimă osteneala si durerea pentru cinstirea lui; si tot cel ce uită de Dumnezeu caută plăcerea si fuge de durere.

132. Nu zice că cel izbăvit de patimi nu mai poate avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru el, e dator totusi să aibă necazuri pentru aproapele.

133. Când vrăjmasul are în stăpânire multe zapisuri de ale păcatelor uitate, îl sileste pe datornic să le săvârsească si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de legea păcatului.

134. Dacă vrei să-ti amintesti neîncetat de Dumnezeu, .nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabdă-le ca pe unele ce vin după dreptate. Căci răbdarea lor trezeste si înviorează amintirea prin fiecare întâmplare. Iar respingerea lor micsorează durerea si osteneala spirituală a inimii si prin aceasta produce uitarea.

135. Dacă vrei ca Domnul să-ti acopere păcatele, să nu-ti arăti oamenilor virtutile. Căci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea.

136. Ascunzându-ti virtutea, nu te mândri, ca si când ai împlini dreptatea. Căci dreptatea nu stă numai în a ascunde cele frumoase, ci si în a nu gândi nimic din cele oprite.

137. Nu te bucura când faci bine cuiva, ci când rabzi dusmănia care urmează, fără a pune la inimă răul. Căci precum urmează noptile zilelor, asa urmează răutătile binefacerilor.

138 Slava desartă, iubirea de argint si plăcerea nu lasă facerea de bine nepătată, dacă nu s-au topit mai înainte prin frica lui Dumnezeu.

139″ în durerile fără voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocăintă pe cel ce le rabdă si izbăveste de muncile vesnice.

140 Unii, împlinind poruncile, gândesc să le pună în cumpănă cu păcatele. Iar altii îsi câstigă bunăvointă lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru păcatele noastre. E de întrebat care dintre acestia cugetă drept?

141. Frica Gheenei si dragostea Împărătiei dau puterea de a răbda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi însine, ci de la Cel ce cunoaste gândurile noastre.

142. Cel ce crede în cele-viitoare se înfrânează de la plăcerile de aici fără a face pe învătătorul. Iar cel care nu crede, caută plăcerea si fuge de durere.

143. Să nu zici: cum se va deda săracul plăcerii, neavând cele ce o pricinuiesc? Căci cineva poate să se dedea plăcerii prin gânduri, în chip si mai ticălos.

144. Altceva e cunostinta lucrurilor si altceva cunoasterea adevărului. Pe cât se deosebeste soarele de lună, pe atât e mai de folos cea de a doua decât cea dintâi.

145. Cunostinta lucrurilor creste în proportie cu împlinirea poruncilor; iar cunoasterea adevărului, pe măsura nădejdii în Hristos.

146. De vrei asadar să te mântuiesti si să vii la cunostinta adevărului, încearcă totdeauna să te ridici peste lucrurile ce cad sub simturi si să te lipesti de Dumnezeu numai prin nădejde. Căci în felul acesta, privind uneori pe alături fără să vrei, vei afla Domnii si Stăpânii răsboindu-te prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugăciune si rămânând cu bună nădejde, vei stărui în harul lui Dumnezeu, care te izbăveste de urgia viitoare.

147. Cine întelege ceea ce a spus în chip tainic sfântul avei, că lupta noastră e împotriva duhurilor răutătii(Ef.6,12), va întelege si parabola Domnului, prin care a arătat că trebuie să ne rugăm neîncetat si să nu ne lenevim (Lc.18,1).

148. Legea porunceste figurat să lucrăm sase zile, iar a saptea să ne odihnim. Lucrarea sufletului stă în facerea de bine prin bani si lucruri. Iar odihna lui, în a vinde toate si a le da săracilor, după cuvântul Domnului. Si cel ce ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi, petrece în nădejdea mintală. La această odihnă ne îndeamnă si Pavel să intrăm cu sârguintă, zicând: „Să ne silim să intrăm la această odihnă”(Mt.19,21).

149. Acestea le-am spus, nu nesocotind cele viitoare, nici hotărând că aici este răsplata obstească, ci fiindcă trebuie să avem întâi harul Duhului Sfânt lucrând în inimă si apoi să intrăm, pe măsura vredniciei noastre, în împărătia Cerurilor. Aceasta descoperind-o si Domnul a zis: „Împărătia Cerurilor este înăuntru vostru!(Evr.4,11). Dar a spus-o si Apostolul: „Credinta e adeverirea celor nădăjduite”(Lc.17,21) si iarăsi: „Alergati asa ca să o luati”(1Cor.13,5) si iarăsi: „Cercetati-vă pe voi însivă de sunteti în credintă. Sau nu cunoasteti că Iisus Hristos locuieste în voi? Afară numai dacă nu sunteti crestini netrebnici”.

150. Cel ce cunoaste adevărul nu se împotriveste necazurilor, care vin asupra lui. Căci stie că-1 conduc pe om spre frica de Dumnezeu.

151. Păcatele de odinioară, pomenite special după chipul lor, vatămă pe cel cu bună nădejde. Căci dacă îi apar în cuget însotite de întristare, îl desfac de nădejde, iar dacă i se zugrăvesc fără întristare, îsi întipăresc din nou vechea întinăciune.

152. Când mintea, prin lepădarea de sine, se tine strâns numai de gândul nădejdii,2 vrăjmasul, sub motiv de mărturisire, îi zugrăveste păcatele de mai înainte, ca să stârnească din nou patimile uitate prin harul lui Dumnezeu si, pe nebăgate de seamă, să facă pe om nedrept. Căci făcând vrăjmasul acesta, de va fi omul luminat si urâtor de patimi, se va întuneca, turburându-se pentru cele făcute. Iar de va fi încă încetosat si iubitor de plăceri, va zăbovi desigur în convorbirea pătimase cu momelile, încât amintirea aceasta nu-i va fi o mărturisire, ci început de păcătuire.

153. Dacă vrei să aduci lui Dumnezeu mărturisire fără osândă, nu pomeni special, după chipul lor, greselile, ci rabdă cu bărbătie urmările lor.

154. întâmplările dureroase vin asupra noastră pentru păcatele făcute mai-nainte, fiecare greseală aducând după sine ceea ce se leagă de firea ei.

155. Cel ce cunoaste si stie adevărul, nu se mărturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor săvârsite, ci prin răbdarea celor ce vin pe urmă asupra lui.

156. Când respingi durerea si ocara, nu făgădui că te vei pocăi prin alte virtuti. Căci slava desartă si fuga de dureri obisnuiesc să slujească păcatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti).

157. Precum virtutile obisnuesc să se nască din dureri si din ocări, asa păcatele se nasc din plăceri si laude.

158. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de mai-nainte. Iar lenevia se naste din necredintă.

159. Cel ce zace sub păcat nu poate birui singur cugetul trupesc. Căci atâtarea se miscă fără odihnă în mădularele sale.

160. De suntem pătimasi, trebuie să ne rugăm si să ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu obisnuintele păcatului.

161. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugăciunea, este luptător cu bun mestesug, vădind lupta mintală pe care o poartă, prin retinerea de la cele supuse simturilor.

162. Cel ce nu-si uneste voia sa cu Dumnezeu se poticneste în faptele sale si cade în mâinile vrăjmasilor.

163. Când vezi doi răi, având dragoste unul fată de altul, cunoaste că fiecare ajută să se împlinească voia celuilalt.

164. Cel ce cugetă semet si cel ce iubeste slava desartă se însotesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintâi laudă pe iubitorul de slavă desartă, care-i cade înainte slugarnic; iar celalalt măreste pe cel cu cuget semet, care-1 laudă într-una.

165. Cel ce ascultă cu dragoste de adevăr scoate folos din amândouă părtile: pentru cele bune primind mărturie, se face si mai grabnic la ele; pentru cele rele fiind mustrat, e silit să se pocăiască. După sporirea noastră trebuie să ne fie si viata; si după viată suntem datori să înăltăm lui Dumnezeu rugăciunile noastre.

166. Bine este să tinem porunca cea mai cuprinzătoare si să nu ne îngrijim de nimic în parte, ca astfel să nu trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, ci să cerem numai împărătia lui Dumnezeu, după cuvântul Domnului(Mt.6,33). Iar dacă ne îngrijim de fiecare trebuintă, suntem datori să ne si rugăm pentru fiecare. Căci cel ce face sau se îngrijeste de ceva fără rugăciune, nu se află pe drumul cel bun care duce spre sfârsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul:”Fără mine nu puteti face nimic”(Io.15,5).

167. Cel ce nesocoteste poruncă rugăciunii, cade în neascultări si mai rele, una predându-1 alteia, ca legat în lanturi.

168. Cel ce primeste necazurile de acuma, în nădejdea bunătătilor de mai târziu, a aflat cunostinta adevărului si se va izbăvi repede de mânie si întristare.

169. Cel ce primeste reaua pătimire si necinstea pentru adevăr umblă pe calea apostolilor, luând crucea si încingându-se cu lanturi. Iar cel ce încearcă să aibă grijă de inima sa fără acestea, rătăceste cu mintea si cade în ispitele si cursele diavolului.

170. Nu poate birui cel ce se războieste nici gândurile rele, fără să biruiască pricinile lor, nici pricinile fără gânduri. Căci când răpunem pe una în parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealaltă de către amândouă.

171. Cel ce se luptă cu oamenii, de frica relei pătimiri si a ocărilor, sau va pătimi aici necazuri si mai multe, sau va fi muncit fără milă în veacul viitor.

172. Cel ce vrea să fie ferit de orice întâmplare rea e dator să-si încredinteze toate trebile lui Dumnezeu prin rugăciune; apoi mintea lui să se tină strâns de nădejdea în El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor să o nesocotească cu toată puterea.

173. Când află diavolul pe un om, prins fără trebuintă de cele trupesti, mai întâi îi răpeste trofeele cunostintei, pe urmă îi taie nădejdea în Dumnezeu cum i-ar tăia capul.

174. Dacă ocupi vreodată pozitia întărită a rugăciunii curate, nu primi în acea vreme cunostinta lucrurilor, ridicată în fata ta de vrăjmasul, ca să nu pierzi ceea ce e mai de pret. Căci mai bine este să-1 săgetăm eu săgetile rugăciunii, stând închisi în cetătuia noastră, decât să stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltind să ne desfacă de rugăciunea împotriva lui.

175. Cunostinta lucrurilor foloseste omului în vreme de ispită si de trândăvie. Dar în vreme de rugăciune îl păgubeste.

176. Dacă ti s-a rânduit să înveti întru Domnul si nu esti ascultat, întristează-te cu mintea, dar nu te turbura la arătare. Căci întristându-te nu vei fi osândit cu-cel neascultător. Dar turburându-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru.

177. în vremea tâlcuirii, să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fată povestindu-le lucrurile cuviincioase si vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit.

178. Celui ce nu se află în ascultarea ta să nu-i aduci greseala în fată. Căci aceasta tine mai mult de stăpânire, decât de sfătuire.

179. Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, arătând fiecăruia în constiintă cele ale sale.

180. Cel ce vorbeste drept e dator si el să fie plin de multumire, ca unul ce primeste cuvintele de la Dumnezeu. Căci adevărul nu este al celui ce grăieste, ci al lui Dumnezeu, care i-1 dăruieste.

181. Nu te gâlcevi cu cei care nu ti-au făcut mărturisire de supunere, când se împotrivesc adevărului, ca să nu-ti stârnesti ura, cum zice Scriptura.

182. Acela care cedează ucenicului când se împotriveste unde nu trebuie, îl rătăceste în privinta acelui lucru si-1 pregăteste să nesocotească rânduielile supunerii.

183; Cel ce sfătuieste sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieste, îsi câstigă sie-si virtutea opusă greselii. Iar cel ce tine minte răul si osândeste cu răutate cade în aceeasi patimă, după legea duhovnicească.

184. Cel ce a învătat bine legea se teme de legiuitor; iar temându-se de El, se fereste de tot răul.

185. Nu vorbi cu două limbi, într-un fel arătându-te cu cuvântul, si într-alt fel aflându-te cu constiinta. Căci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osândă (Sir.28,15).

186. Adeseori cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte, după Apostol (Io.8,40). Iar cel fătarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăti nu tine multă vreme. Căci domnul va răsplăti fiecăruia, la vremea sa, ceea ce trebuie.

187. Cel ce voieste să înlăture relele viitoare e dator să poarte cu plăcere pe Cele de acuma. Căci astfel împăcându-se întelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici, pedepse mari.

188. împrejmuieste-ti cuvântul cu întărituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea înaltei păreri despre tine, ca nu cumva cedând să faci cele dimpotrivă. Căci jele nu se săvârseste numai de către om, ci si de către Dumnezeu, atotvăzătorul.

189. Atotvăzătorul Dumnezeu precum dă răsplătiri faptelor noastre, asa si cugetelor si gândurilor noastre de bună voie.

190. Gândurile fără de voie răsar din păcatul de mai înainte; iar cele cu voia, din vointa liberă. De aceea, cele din urmă, sunt pricinile celor dintâi.

191. Gândurile rele neintentionate le urmează întristarea. De aceea si dispar degrabă. Iar celor intentionate le urmează bucurie. De aceea cu anevoie ne izbăvim de ele,

192. Iubitorul de plăcere se întristează de dojeniri si de strâmtorări; iar iubitorul de Dumnezeu, de laude si de prisositi,

193. Cel ce nu cunoaste judecătile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum înconjurat de amândouă părtile de prăpăstii si usor e răsturnat de orice vânt. Când e lăudat, se umflă de mândrie; când e dojenit, se otăreste; când îi merge bine, îsi pierde cuviinta; când ajunge în suferinte, se tânguieste; întelege ceva caută numaidecât să arate; când nu întelege, face că întelege; dacă e bogat, se îngâmfă; dacă e sărac, se face că nu e; când se satură, e plin de îndrăzneală; când posteste, se umple de slavă desartă; cu cei ce-1 mustră, se ia la ceartă; iar cei ce-1 iartă, îi socoteste prosti.

194. Dacă, prin urmare, cineva n-a dobândit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevărului si frica de Dumnezeu, se răneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte întâmplări.

195. Când vrei să descurci un lucru încurcat, caută în privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare.

196. Când Dumnezeu binevoieste să se facă un lucru, toată zidirea ajută să se împlinească. Dar când El nu binevoieste, se împotriveste si zidirea.

197. Cel ce se împotriveste necazurilor, se războieste fără să stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste întru cunostintă adevărată, acela rabdă pe Domnul, cum zice Scriptura.

198. După ce a venit încercarea, nu întreba de ce, sau prin cine a venit, ci cum să o porti cu multumire, fără întristare si fără pomenirea răului.

199. Răul de la altul nu ne sporeste păcatul, dacă nu îl primim cu gânduri rele.

200. Dacă nu e usor să afli pe cineva să placă lui Dumnezeu fără să fie încercat, trebuie să multumim lui Dumnezeu pentru toată întâmplarea.

201. Dacă Petru n-ar fi rămas fără izbândă în pescuitul de noapte (Lc.5,5), nu ar fi izbândit în cel de zi. Si dacă Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor (Fapte 9,8), nu ar fi câstigat-o pe cea a mintii. Iar dacă Stefan nu ar fi fost batjocorit ca hulitor, nu ar fi văzut pe Dumnezeu, când i s-au deschis cerurile (Fapte 7,55).

202. Precum lucrarea după Dumnezeu e virtute, asa necazul împotriva asteptării se numeste încercare.

203. Dumnezeu a încercat pe Avraam, adică i-a adus necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaste toate înainte de nasterea lor îl cunostea si pe el, ci ca să-i dea prilejuri pentru o credintă desăvârsită.

204. Tot necazul vădeste aplecarea vointei, dându-i acesteia prilej să încline fie la dreapta, fie la stânga. De aceea necazul ce se întâmplă să vină se numeste încercare, dând celui ce se împărtăseste de el cunostinta voilor sale ascunse.

205. Frica de Dumnezeu ne sileste să luptăm cu Iscatul. Dar luptând noi, însusi harul lui Dumnezeu îl surpă.

206. întelepciunea nu stă numai în a cunoaste adevărul înăltimea naturală, ci si în a răbda răutatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci cei ce rămân la cea dintâi se umflă de mândrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobândit smerenie în cugetare.

207. De vrei să nu fii muncit de gânduri rele, primeste silirea sufletului si necazul trupului. Iar aceasta nu numai în parte, ci în toată vremea si locul si lucrul.

208. Cel ce se lasă povătuit de bună voie prin necazuri, va fi stăpânit de gândurile fără de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintâi, va deveni, chiar dacă nu vrea, robul de al doilea.

209. Dacă esti nedreptătit si ti se înăspreste inima, nu întrista, căci cu bun rost a fost pus în miscare ceea ce ti s-a întâmplat. Ci bucurându-te, alungă gândurile care răsar, stiind că, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit împreună cu ele si după ce a fost pus în miscare; dar dacă gândurile continuă să se miste, si răul sporeste.

210. Fără zdrobirea inimii, e cu neputintă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeste prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrană si de la lenevirea trupească. Căci prisosinta acestora sădeste iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeste gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotriveste atât rugăciunii, cât si slujirii cuvenite.

211. Dacă ai fost rânduit să poruncesti fratilor, păzeste rânduiala ta si să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica celor ce se împotrivesc. Când vor asculta, vei avea plată pentru virtutea lor, când nu vor asculta, desigur îi vei ierta si vei lua de asemenea iertare de la Cel ce a zis: „Iertati si se va ierta vouă”.

212. Toată încercarea se aseamănă cu un târg. Cel ce stie să facă negustorie, câstigă mult; iar cel ce nu stie, sufere pagubă.

213.Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-1 sili cu ceartă; ci câstigul, pe care el 1-a lepădat, adunăti-1 tie. Căci hotărârea de a nu pune răul la inimă îti va folosi mai mult decât îndreptarea lui.

214. Când vătămarea ce izvorăste de la unul se întinde la multi, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauti folosul tău, ci al celor multi, ca să se mântuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora, decât cea a unuia.

215. De va cădea cineva în orice fel de păcat si nu se va întrista pe măsura greselii, cu usurintă va cădea iarăsi în aceeasi cursă.

216. Precum leoaica nu se apropie cu prietenie de junincă, la fel nerusinarea nu primeste de bunăvoie întristarea după Dumnezeu.

217. Precum oaia nu se împreună cu lupul, pentru nasterea de pui, asa nici durerea inimii cu nerusinarea, pentru zămislirea virtutilor.

218. Nimenea nu poate avea durere si întristare după Dumnezeu, de nu va iubi mai-nainte pricinile lor.

219. Frica de Dumnezeu si mustrarea primesc între ele întristarea. Iar înfrânarea si privegherea se însotesc cu durerea.

220. Cel ce nu se lasă povătuit de poruncile si de îndemnurile Scripturii, va fi mânat înainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va împotrivi si acestora, i se vor strânge fălcile în zăbale si frâu.

221. Cel biruit cu usurintă de cele mici e robit neapărat de cele mari. Iar cel ce le dispretuieste pe acelea, le va sta împotrivă si celor mari, întru Domnul.

222. Nu încerca să folosesti prin mustrări pe cel ce se cu virtutile, fiindcă acela nu poate fi si iubitor de fală si iubitor de adevăr.

223. Tot cuvântul lui Hristos descopere mila si dreptatea si întelepciunea lui Dumnezeu, si toarnă prin auz puterea lor în cei ce ascultă cu plăcere. Dar cei nemilostivi si nedrepti, ascultând fără plăcere, nu au putut cunoaste întelepciunea lui Dumnezeu, ba L-au si răstignit pe Cel ce o grăia. Deci să băgăm si noi de seamă de ascultăm cu plăcere : El. Căci chiar El a zis: „Cel ce mă iubeste pe Mine va păzi poruncile Mele si va fi iubit de Tatăl Meu si Eu îl voi iubi pe si Mă voi arăta lui”(Io.14,21). Vezi cum a ascuns arătarea Sa în porunci? Dar dintre toate poruncile, cea mai cuprinzătoare este dragostea către Dumnezeu si către aproapele. Iar aceasta ia tintă din înfrânarea de la cele materiale si din linistirea gândurilor.

224. Domnul, stiind aceasta, ne porunceste zicând: „Să nu vă îngrijiti de ziua de mâine”(Mt.6,37). Si cu dreptate. Pentru că cel ce nu s-a izbăvit de cele materiale si de grija lor, cum se va izbăvi de gândurile rele? Iar cel învăluit de gânduri, cum va vedea păcatul, care este acoperit de ele? Căci păcatul e un întunerec si o ceată a sufletului, ce se lasă din gânduri, din cuvinte si din fapte rele. Si păcatul se naste asa că diavolul ispiteste pe om printr-o momeală care nu-1 fortează si îi arată începutul păcatului, iar omul intră în vorbă cu el din pricina iubirii de plăcere si a slavei desarte. Căci desi prin judecată nu voieste, dar cu lucrarea se îndulceste si îl primeste. Iar cel ce nu-si vede acest păcat cuprinzător, cum se va ruga pentru el ca să se curătească? Si cel ce nu s-a curătit, cum va afla locul fiintei curate? Iar de nu-1 va afla, cum va vedea casa cea mai dinlăuntru a lui Hristos, dacă suntem casa lui Dumnezeu, după cuvântul prorocesc, evanghelicele si apostolesc?

225. Trebuie, asadar, ca urmare a celor spuse mai-nainte, să căutăm casa aceasta si să stăruim a bate la usa ei prin rugăciune, ca, fie acum, fie în ceasul mortii, să ne deschidă stăpânul si să nu ne spună ca unora, care n-am avut grijă: „Nu vă stiu pe voi de unde sunteti” (Lc.13,25). Ba suntem datori nu numai să cerem si să luăm, ci să si păstrăm ceea ce ni s-a dat. Căci sunt unii care si după ce au primit, au pierdut. De aceea, poate, cunostinta simplă, sau chiar si o experientă întâmplătoare a lucrurilor spuse mai-nainte a au si cei mai tineri si mai târzii la învătătură. Dar trăirea stăruitoare, cu răbdare, n-o au decât cei evlaviosi si mult încercati dintre bătrâni, cari, pierzând-o adeseori din neatentie, au căutat-o iarăsi cu osteneli de bună voie si au aflat-o. Să nu încetăm să facem si noi la fe1, până când o vom dobândi într-o astfel de măsura, încât să nu o mai putem pierde, întocmai ca aceia.

226. Aceste putine învătături ale legii duhovnicesti le-am cunoscut din cele multe. Asupra lor stăruie neîncetat si marele Psalmist, vrând să le învete si să le împlinească cei ce cântă neîntrerupt în Domnul Iisus: Lui I se cuvine slava, stăpânirea si închinarea, acum si în veci. Amin.

1

Isihie Sinaitul: Cuvinte de folos

1

ˇ Trezvia e propriu zis curatia inimii, care, din pricina maretiei si a frumusetii ei, sau mai bine zis din neatentia si negrija noastra, e azi atât de rara printre monahi. Pe aceasta o fericeste Hristos, zicând: „Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Asa fiind, ea se cumpara foarte scump. Trezvia dainuind mult în om, se face calauza a vietii drepte si placute ale lui Dumnezeu. Iar urcusul în aceasta ne deprinde cu contemplatia si cu felul cum trebuie sa punem în miscare, în chip cuvenit, cele trei parti ale sufletului si sa ne pazim fara greseala simturile. Ea sporeste în fiecare zi cele patru virtuti generale, în cel ce împartaseste de ea.

ˇ Trezvia e fixarea staruitoare a gândului si asezarea lui în poarta inimii, ca sa priveasca gândurile hotesti care vin sa asculte ce zic si ce fac ucigasele si care este chipul faurit si înaltat de diavoli, care încearca sa amageasca mintea prin naluciri. Însusindu-se aceste osteneli, ele ne învata, cu multa stiinta, iscusinta razboiului mintii.

ˇ Asadar, un fel (mod) al trezviei e sa-ti supraveghezi des fantezia, adica atacul ca, neavând fantezia la dispozitie, Satana sa nu poata fauri gânduri mincinoase, pentru a le înfatisa mintii spre amagire mincinoasa.

ˇ Altul consta în a avea pururi inima tacând adânc si linistita de orice gând; si sa ne rugam.

ˇ Altul sa chemam cu smerenie neîncetat pe Domnul Iisus Hristos în ajutor.

ˇ Alt mod sta în a avea în suflet neîncetat amintirea mortii.

ˇ Cel ce se lupta înlauntru trebuie sa aiba în aceeasi clipa aceste patru: smerenie, atentie deplina, împotrivire si rugaciune. Smerenie – fiindca lupta lui este fata de dracii cei mândri, protivnici smereniei; si ca sa aiba în mâna inimii ajutorul lui Hristos, pentru ca Hristos uraste pe cei mândri. Atentie – ca sa-si faca inima pururi fara de nici un gând, chiar bun daca ar parea. Împotrivire – pentru ca atunci când ar cunoaste cu agerime pe cel ce vine, îndata sa se opuna cu mânie celui viclean. „Si voi raspunde, zice, celor ce ma ocarasc: oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu?” Rugaciune – ca îndata dupa împotrivire sa strige catre Hristos într-un suspin negrait; si atunci cel ce lupta va vedea pe vrajmas risipindu-se prin numele sfânt si închinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vânt, sau ca fumul ce se mistuie, împreuna cu nalucirile lui.

ˇ Precum cel ce tine în mâna o oglinda, daca sta în mijlocul multora si priveste în ea îsi vede fata asa cum este, dar vede si pe a altora, care se apleaca spre aceeasi oglinda, tot astfel cel ce se apleaca spre inima sa îsi vede starea sa în ea, dar vede si fetele negre ale Arapilor spirituali.

ˇ Dar mintea nu poate sa biruiasca numai prin sine. Sa nu cumva sa îndrazneasca aceasta. Caci fiind vicleni, se prefac ca sunt biruiti, dar pe de alta parte o fac sa cada prin slava desarta. Prin chemarea lui Iisus însa, ei nu rabda sa stea si sa te însele nici macar o clipa.

ˇ Vezi sa nu-ti faci pareri înalte despre tine, ca Israel cel de odinioara, si sa te predai si tu vrajmasilor spirituali. Caci acela, fiind izbavit de Egipteni prin Dumnezeul tuturor, si-a nascocit sie-si ca ajutor idol turnat.

ˇ Iar prin idol turnat sa întelegi mintea noastra slaba, care, câta vreme cheama pe Iisus Hristos împotriva duhurilor rautatii, le izgoneste usor si cu stiinta maiastra pune pe fuga puterile nevazute si razboinice ale vrajmasului. Dar când îndrazneste nesabuita sa se reazeme cu totul pe sine, se rostogoleste ca pasarea zisa Oxypteros (repede zburatoare). „Spre Dumnezeu, zice, a nadajduit inima mea si am fost ajutat; si a înflorit iarasi trupul meu”. Sau: „Cine, afara de Domnul, ma va ridica pe mine si va sta împreuna cu mine împotriva nenumaratelor gânduri uneltite cu viclenie?” Iar cel ce se nadajduieste în sine si nu în Dumnezeu va cadea cadere jalnica.

ˇ Chipul si rânduiala linistii inimii acesta este: Daca vrei sa lupti, sa-ti fie mica gânganie a paianjenului pururi pilda. Iar de nu, înca nu te-ai linistit cum trebuie cu mintea. Acela vâneaza muste mici. Iar tu, daca faci asa si vrei sa-ti câstigi linistea sufletului cu osteneala, nu înceta sa ucizi pururi „pruncii babilonesti”. Caci pentru aceasta ucidere vei fi fericit de Duhul Sfânt, prin David.

ˇ Daca petreci pururi în inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea mortii, cu învinuirea de sine, cu împotrivire si cu chemarea lui Iisus Hristos si umbli cu luare aminte în fiecare zi cu aceste arme, pe calea strâmta, dar aducatoare de bucurie si de desfatare a mintii, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplatii) ale Sfintilor si ti se vor lumina taine adânci de catre Hristos, „în care sunt ascunse comorile întelepciunii si ale cunostintei” si „în care locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste”. Caci vei simti lânga Iisus ca Duhul Sfânt salta în sufletul tau. Pentru ca de la El se lumineaza mintea omului sa priveasca cu fata descoperita. „Caci nimeni nu numeste pe Iisus Domn, fara numai în Duhul Sfânt”, care adevereste în chip tainic pe Cel cautat.

ˇ Dar iubitorii de învatatura trebuie sa mai stie si de aceea ca pizmasii draci adeseori ascund si retrag de la noi razboiul, pizmuindu-ne vrajmasii pentru folosul, cunostinta si urcusul spre Dumnezeu ce le-am avea din razboi si pentru ca, nepurtând noi de grija, sa ne rapeasca fara de veste mintea si sa ne faca iarasi neatenti cu cugetul. Caci scopul necontenit si lupta lor este sa nu ne lase sa fim cu luare aminte la inima noastra, cunoscând bogatia adunata în suflet din atentia de fiecare zi. Dar noi sa ne ridicam atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos spre vederi (contemplatii) duhovnicesti si razboiul iarasi vine în minte; dar toate sa le facem numai cu sfatul, ca sa zic asa, al Domnului însusi, si cu smerenie.

ˇ Caci petrecând în chinovie, trebuie sa taiem toata voia noastra din proprie hotarâre si cu draga inima, însusi Dumnezeu fiind cu proestosul nostru. Si asa sa ne facem si noi ca niste lucruri de vânzare, lipsite de vointa. Iar ca metoda în acestea se cuvine sa nu punem în miscare iutimea fara judecata si împotriva firii, si pe urma sa ne aflam fara îndrazneala în razboiul nevazut. Caci voia noastra, netaiata de noi de buna voie, obisnuieste sa se mânie pe cei ce încearca sa o taie fara sa vrem. Iar din aceasta, iutimea stârnindu-se cu latraturi rele, nimiceste cunostinta luptei, pe care abia cu multa osteneala a putut-o dobândi. Caci iutimea are putere stricatoare. Daca e miscata spre gânduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca iarasi se tulbura împotriva oamenilor, strica gândurile cele bune din noi. Asadar iutimea, precum vad, e stricatoare a oricarui fel de gânduri, fie rele, fie de-a dreapta, daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita în amândoua partile. Iar daca lucreaza în chip diferit, e stricatoare. Caci eu am cunoscut un câine, de altfel îndraznet împotriva lupilor, care sfâsia oile.

ˇ Astfel trebuie sa fugim de semetie, ca de veninul de aspida si sa ocolim multele întâlniri, ca pe niste serpi si pui de vipere. Caci acestea pot sa ne duca repede la desavârsita uitare a razboiului celui dinauntru si sa coboare sufletul de la bucuria înalta, pe care o are inima din curatie. Fiindca blestemata uitare se opune atentiei ca apa focului si în toata vremea o razboieste cu puterea. Caci de la uitare ajungem la negrija, iar de la negrija la dispret, la lâncezeala si la pofte necuviincioase. Si asa ne întoarcem iarasi îndarat, ca si câinele la varsatura sa. Si fugim asadar de semetie, ca de un venin de moarte. Iar râul uitarii si cele ce izvorasc din ea le vindeca sigur paza mintii si chemarea neîncetata a Domnului nostru Iisus Hristos. Caci fara El nu putem face nimic.

ˇ Nu suntem mai tari ca Samson, nici mai întelepti ca Solomon, nici mai cunoscatori ca David, nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul. Sa nu ne încredem, asadar, în noi. Caci zice Scriptura: „Cel ce se încrede în sine va cadea cadere jalnica”.

ˇ Sa învatam de le Hristos smerita cugetare; de la David umilinta; iar de la Petru sa plângem pentru caderile ce ni se întâmpla. Dar sa nu deznadajduim ca Samson, ca Iuda si ca Solomon cel prea întelept.

ˇ „Caci diavolul umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita”, împreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu înceteze niciodata atentia inimii, trezvia, împotrivirea si rugaciunea catre Hristos Iisus, Dumnezeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla în toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si înselaciunile dracilor.

ˇ Asadar sufletul sa se încreada în Hristos si sa-l cheme pe El si sa nu se înfricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu înfricosatul Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute.

ˇ Precum copilul mic si fara rautate, vazând pe vreun facator de naluciri, se bucura si se ia dupa el din nevinovatie, asa si sufletul nostru, fiind simplu si bun (caci asa a fost creat de bunul Stapân) se desfata de momelele nalucirilor diavolului; si, amagit, alearga spre cel rau ca la cineva bun, precum alearga porumbita spre cel ce întinde curse puilor ei. Si asa îsi amesteca gândurile sale cu nalucirea momelii diavolesti. Daca întâlneste fata unei femei frumoase, sau altceva oprit cu totul de poruncile lui Iisus Hristos, voieste sa planuiasca ceva cu ele, ca sa prefaca în fapta ceea ce i s-a aratat frumos. Si atunci, cazând la consimtire, preschimba, prin mijlocirea trupului, în fapta nedegiuirea din cugetare, spre osânda proprie.

ˇ Acesta-i mestesugul vicleanului; si cu aceste sageti otraveste tot sufletul. De aceea nu e fara primejdie. De aceea nu e fara primejdie sa lasam sa intre în inima noastra gândurile, înainte ca mintea sa ne fi fost mult cercata în razboi, si mai ales la început. Fiindca într-o clipa sufletul nostru se încânta de momelile diavolesti, se îndulceste de ele si le urmeaza. Ci trebuie numai sa le întelegem si îndata sa le taiem de cum rasar si ne ataca (ne momesc). Dar dupa ce, prin razboire îndelungata în acest lucru minunat, mintea s-a exercitat în el si-l întelege si a dobândit deprinderea neîncetata a razboiului, încât patrunde cu adevarat gândurile, si cum zice Proorocul: „Poate stapâni usor vulpile cele mici”, atunci trebuie sa lase gândurile sa vina înauntru, apoi sa le razboiasca în Hristos, sa le vadeasca cu stiinta si sa le doboare.

ˇ Întâi este momeala (atacul); al doilea, însotirea sau amestecarea gândurile noastre cu ale dracilor vicleni; al treilea, consimtirea (învoirea) mintii de a afla între cele doua feluri de gânduri ce se sfatuiesc în chip pacatos; al patrulea este fapta din afara, sau pacatul. Daca, prin urmare, mintea va fi atenta prin trezvie, prin împotrivire si chemarea Domnului Iisus, va pune pe fuga nalucirea momelii de la rasarirea ei, cele ce urmeaza din ele ramânând fara împlinire. Caci cel viclean, fiind minte netrupeasca, nu poate amagi altfel sufletele decât prin nalucire si gânduri. Despre momeala David zice: „În dimineti am ucis pe toti pacatosii pamântului” si celelalte; iar despre consimtire, marele Moise zice: „Si nu te vei învoi cu ei”.

ˇ Mintea cu minte se încaiera la lupta în chip nevazut; mintea draceasca cu mintea noastra. De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni.

ˇ Chip al linistii din inima sa-ti fie cel ce are o oglinda si se uita în ea; si atunci vei vedea cele scrise spiritual în inima ta, rele si bune.

ˇ Mintea atenta la lucrarea ei ascunsa va dobândi împreuna cu celelalte bunuri, care izvorasc din lucrarea neîncetata a pazirii de sine, si izbavirea celor cinci simturi de relele din afara. Caci fiind neîncetat atenta prin virtutea si prin trezvia sa, si vrând sa se desfateze cu gândurile cele bune, nu îngaduie sa fie furata prin cele cinci simturi, când se apropie de ea gândurile materiale si desarte. Ci cunoscând înselaciunea lor, le retrage de cele mai adeseori înlauntrul sau.

ˇ Staruie înlauntrul mintii si nu vei obosi în ispite; dar daca pleci de acolo, rabda cele ce-ti vin asupra.

ˇ Mintea se orbeste prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere.

ˇ Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu se slabesc pentru nimic altceva, decât din pricina acelora.

ˇ Iutimea, mânia, razboaiele, uciderile si toata lista celorlalte rele, din pricina acelora s-au întarit atât de mult între oameni.

ˇ Bunul smereniei e greu de câstigat. Aceasta fiindca e aducator de înaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor rele urâte de Dumnezeu si aflatoare în noi. Vei afla usor într-un om lucrarile partiale ale altor virtuti. Dar cautând în el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea trebuie multa trezvie pentru a dobândi bunul acesta. Scriptura zice ca diavolul este necurat, fiindca a lepadat de la început acest bun al smeritei cugetari si a iubit mândria. De aceea e si numit duh necurat în toate Scripturile. Caci ce necuratie trupeasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat într-un loc, ca sa i se zica, din aceasta latura, necurat? Este vadit ca din pricina mândriei a fost numit necurat, deoarece din Înger curat si luminos s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este înaintea Domnului tot cel ce se înalta cu inima. Fiindca primul pacat este, zice, mândria. De aceea a zis si mândrul Faraon: „Pe Dumnezeu tau nu-l stiu si pe Israel nu-l voi lasa sa plece”.

ˇ Zice gura lui Hristos, stâlpul Bisericii, marele nostru Parinte Vasile: „Mult ne ajuta sa nu pacatuim, nici sa cadem în ziua urmatoare în aceleasi greseli, ca, dupa încheierea zilei, sa cercetam în constiinta noastra noi însine cele ale noastre: ce am gresit si ce am savârsit dupa dreptate? Aceasta o facea si Iov pentru sine si pentru copiii sai. Caci socotelile din fiecare zi lumineaza ceea ce se face sau e de facut în fiecare ceas”. Si iarasi tot el zice: „Masura e lucrul cel mai bun”.

ˇ Iar altul dintre înteleptii în cele dumnezeiesti a zis: „Începutul rodirii este floarea si începutul faptuirii înfrânarea”. Prin urmare, sa ne înfrânam; iar aceasta, cu masura si cu cântar, cum ne învata Parintii. Toata ziua celor douasprezece ceasuri sa o petrecem întru pazirea mintii. Caci facând asa, vom putea sa stingem, cu Dumnezeu, pacatul si sa-l micsoram printr-o anumita sila. Deoarece silita este si petrecerea virtuoasa, prin care se da Împaratia Cerurilor.

ˇ Cel ce se ocupa neîncetat cu cele dinauntru este cumpatat. Dar nu numai atât, ci si contempla, cunoaste pe Dumnezeu si se roaga. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: „Umblati în duh, si pofta trupului sa nu o savârsiti”.

ˇ Cel ce nu stie sa umble pe calea duhovniceasca, nu poarta grija de cugetarile patimase; ci toata preocuparea lui se misca în jurul trupului. Iar urmarea e ca sau petrece în lacomia pântecelui, în desfrânare, în întristare, în mânie si pomenirea raului si prin aceasta îsi întuneca mintea, sau se deda la o nevointa fara masura si-si tulbura întelegerea.

ˇ Nu-ti închina toata atentia ta trupului, ci hotaraste-i lui nevointa dupa putere. Si toata mintea ta întoarce-o spre cele dinauntru. Caci „nevointa trupeasca la putin foloseste, iar evlavia spre toate e de folos”.

ˇ Când patimile s-au potolit, vine mândria. Iar aceasta se întâmpla fie pentru ca n-au fost taiate pricinile, fie pentru ca s-au retras dracii cu viclenie.

ˇ Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, si celor ce slujesc Lui bine le daruieste slobozirea. Caci zice: „Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra întru bucuria Domnului tau”. Dar înca e sluga credincioasa cel ce se cinsteste pe Stapân face cele poruncite de El. Iar gresind sau neascultând, rabda cele ce vin asupra sa ca cele ce i se cuvin. Fiind deci iubitor de învatatura, fa-te si iubitor de osteneala. Caci cunostinta simpla îngâmfa pe om.

ˇ Încercarile ce ne vin pe neasteptate ne învata cu bun rost sa ne facem iubitori de osteneala.

ˇ E proprie stelei lumina din jurul ei; tot asa e proprie cinstitorului si tematorului de Dumnezeu simplitatea si smerenia. Caci nu este alt semn care sa faca cunoscuti si sa arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit si înfatisarea umilita. Aceasta o striga toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vietuieste asa, adica întru smerenie, cade din partasia Celui ce s-a smerit pe Sine pâna la cruce si moarte, care este si legiuitorul cu fapta al dumnezeiestilor Evanghelii.

ˇ „Iar sfârsitul cuvântului tot auzi-l: teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui” si cu mintea si de simtirea. Caci daca te silesti sa le pazesti cu mintea, putina trebuinta vei avea de osteneli trupesti ca sa le pazesti. Caci zice David: „Voit-am sa fac voia Ta si legea Ta în mijlocul pântecelui meu”. De nu va face omul în mijlocul pântecelui, adica în mijlocul inimii, voia lui Dumnezeu si legea lui, nu o poate face cu usurinta nici în afara. Si va zice catre Dumnezeu cel fara trezvie si nepasator: Nu vreau sa cunosc caile Tale. Desigur o va spune aceasta pentru lipsa iluminarii dumnezeiesti, de care e plin cel partas de ea, devenind tot mai neclintit în cele dumnezeiesti.

ˇ Trebuie sa ne ostenim pentru pazirea celor cinstite. Iar cistite cu adevarat sunt acelea care ne pazesc de tot pacatul prin simturi si prin minte. Acestea sunt: paza mintii, împreuna cu chemarea lui Iisus Hristos; privirea neîncetata în adâncul inimii; linistea necontenita a cugetarii, ca sa zic asa chiar si din partea gândurilor ce ni se par de-a dreapta; si silinta de-a ne afla goliti de gânduri, ca sa nu ne însele hotii. Caci desi ne ostenim staruind în inima, dar si mângâierea e aproape.

ˇ Caci inima pazita neîncetat, chiar daca nu i se îngaduie sa primeasca formele, chipurile si nalucirile duhurilor întunecate si viclene, obisnuieste totusi sa nasca din ea gânduri luminoase. Precum carbunele naste flacara, tot asa cu mult mai mult Dumnezeu, care locuieste în inima de la Botez, daca afla vazduhul cugetarii noastre curat de vânturile rautatii si pazit de supravegherea mintii, aprinde puterea noastra de întelegere spre contemplatie, ca flacara ceara.

ˇ Trebuie sa învârtim pururi în cuprinsul mintii noastre numele lui Iisus Hristos, precum se învârteste fulgerul în vazduhul tariei, când e sa înceapa ploaia. Aceasta o stiu cu exactitate cei ce au experienta mintii si a razboiului dinauntru. Deci sa purtam dupa o ordine razboiul mintii astfel: întâi atentie; pe urma cunoscând ca vrajmasul a aruncat un gând, sa-l lovim în inima cu cuvinte de mânie si de blestem; în al treilea rând, sa ne rugam îndata împotriva lui, adunându-ne inima în chemarea lui Iisus Hristos, ca îndata sa se risipeasca naluca draceasca, ca sa nu se ia mintea dupa nalucire, ca un prunc amagit de oarecare facator de naluciri (scamator).

ˇ Precum cel ce priveste la soare e cu neputinta sa nu-si umple privirile de lumina îmbelsugata, la fel cel ce se apleaca sa priveasca vazduhul inimii nu se poate sa nu se lumineze.

ˇ Dracii ne duc pururi spre pacatuire prin nalucire si minciuna. De fapt, prin nalucirea iubirii de argint si a câstigului l-au facut pe ticalosul de Iuda sa vânda pe Domnul si Dumnezeu tuturor. Si prin minciuna unei odihne trupesti fara pret, a cinstei, a câstigului si a slavei, l-au dus la spânzuratoare si i-au pricinuit moartea vesnica. Ticalosii l-au rasplatit cu ceea ce era contrar nalucirii sau momelii lor.

ˇ Stiinta stiintelor si mestesugul mestesugurilor e mestesugul gândurilor viclene. Deci este nu mod desavârsit si un mestesug minunat împotriva lor. El sta în a privi în Domnul nalucirea momelii si a pazi cugetarea, precum pazim ochiul sensibil si privim ager cu el la ceea ce vine, poate, sa-l loveasca si departam, cât putem, orice gunoi din el.

ˇ Suntem datori sa miscam cele trei parti ale sufletului în chip cuvenit si potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: Mânia, împotriva omului nostru din afara si a sarpelui Satan. Mâniati-va, zice, împotriva pacatului, adica mâniati-va pe voi însiva si pe diavolul. „Mâniati-va, ca sa nu pacatuiti împotriva lui Dumnezeu”. Pofta trebuie sa o miscam spre Dumnezeu si virtute. Iar ratiunea sa o punem în fruntea acestora amândoua cu întelepciune si cu stiinta, spre a porunci, a sfatui, a pedepsi si a stapâni cum stapâneste împaratul peste robi; si atunci ratiunea din noi le cârmuieste pe acestea dupa Dumnezeu. Iar daca patimile se rascoala împotriva ratiunii si vreau sa o conduca, sa punem ratiunea peste ele. Caci zice fratele Domnului: „Daca nu greseste cineva în cuvânt, acela e barbatul desavârsit, puternic sa înfrâneze si întreg trupul” si celelalte. Fiindca, vorbind adevarat, toata nelegiuirea si pacatul se savârsesc prin acestea trei, precum toata virtutea si dreptatea se sustin iarasi prin acestea trei.

ˇ Mintea se întuneca si ramâne neroditoare atunci când graieste cuvinte lumesti, sau când, primindu-le în cuget, sta de vorba cu ele, sau cânt trupul împreuna cu mintea se ocupa în desert cu niscai lucruri supuse simturilor, sau când monahul se deda la desertaciuni. Caci atunci îndata pierde caldura, strapungerea, îndraznirea în Dumnezeu si cunostinta. Caci cu cât suntem mai atenti la minte, ne luminam, si cu cât suntem mai neatenti, ne întunecam.

ˇ Calatorul, care începe sa faca o cale lunga, anevoie de umblat si plina de necazuri, gândindu-se sa nu se rataceasca la întoarcere, aseaza niste semne si niste tarusi în drumul sau, ca sa-i faca usoara întoarcerea la ale sale. Iar barbatul care calatoreste cu trezvie îsi înseamna cuvintele (auzite), gândindu-se si el la acelasi lucru.

ˇ Sfintii Parinti privesc pe legiuitorul Moise ca pe un chip al mintii. Caci el vede pe Dumnezeu în rug, i se umple fata de slava, e facut Dumnezeu al lui Faraon de catre Dumnezeul Dumnezeilor, bate Egiptul, scoate pe Israel si da legea, care luate figurat, dupa duh, sunt fapte si drepturi de-ale mintii.

ˇ Iar Aaron, fratele legiuitorului, este socotit chip al omului din afara. De aceea si noi, mustrându-l pe acesta cu mânie, ca Moise pe Aaron care a gresit, îi zicem: „Ce ti-a gresit Israel, ca te-ai grabit sa-i departezi pe ei de la Domnul Dumnezeul cel viu, Atottiitorul?”

ˇ Precum fara corabie mare nu e cu putinta a trece marea, asa fara chemarea lui Iisus Hristos nu e cu putinta a izgoni momeala gândului rau.

ˇ Împotrivirea obisnuieste sa aduca la tacere, iar chemarea (lui Iisus Hristos) sa izgoneasca din inima gândurile. Caci atunci când momeala ia chip în suflet prin nalucirea lucrului sensibil, de pilda când fata celui ce ne-a suparat, sau nalucirea frumusetii femeiesti, sau a aurului, sau a argintului, vin una câte una în cugetul nostru, îndata ni se dau pe fata gândurile tinerii de minte a raului, ale curviei si ale iubirii de argint care pricinuiesc nalucirile inimii. Si daca mintea noastra e încercata si disciplinata, având deprinderea de a observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si înselaciunile amagitoare ale celor rai, stinge cu usurinta, prin împotrivire si prin rugaciunea lui Iisus Hristos, sagetile aprinse ale diavolului îndata, ce s-au aratat, neîngaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gândurile noastre dupa forma ce ni s-a aratat, sau sa stea de vorba cu ea în chip prietenos, sau sa gândeasca mult la ea, sau sa-si dea învoire cu ea. Caci din acestea urmeaza neaparat, ca noptile zilelor, faptele rele.

ˇ Daca însa mintea noastra este neîncercata în iscusinta trezviei, îndata se amesteca în chip patimas cu chipul ce i s-a nalucit, oricare ar fi, si sta de vorba cu el, primind întrebari necuvenite si dând raspunsuri. Si atunci gândurile noastre se amesteca nu nalucirea draceasca, aceasta crescând si sporind si mai mult, ca sa para mintii, care a primit-o si pe care a pradat-o, vrednica de iubit, frumoasa si placuta. Mintea pateste atunci acelasi lucru care s-ar întâmpla, de pilda, daca s-ar arata un câine undeva într-o livada, unde se nimeresc si niste miei, care, fiind fara rautate, alearga la câinele ce li se arata ca la maica lor, necâstigând din apropierea câinelui altceva, decât ca se umplu de necuratia si de putoarea aceluia. În acelasi chip si gândurile noastre alearga prosteste spre toate nalucirile dracesti din minte si amestecându-se, precum am spus, cu acelea, pot fi vazute voind împreuna sa darâme Troia, ca Agamemnon cu Menelaos. Caci asa se sfatuiesc si ele ce trebuie sa faca spre a trece ćn fapta, prin trup, frumoasa si dulcea nalucire ce li s-a aratat în chip amagitor prin înrâurirea draceasca. Asa se înfaptuiesc înauntru caderile sufletului. Pe urma cele dinauntru ale inimii se prelungesc si în afara în chip necesar.

ˇ Mintea e un lucru usor si fara rautate, care lesne se ia dupa naluciri si anevoie se retine de la nalucirile nelegiuite, daca nu are gândul stapânitor peste patimi, care sa o împiedice necontenit si sa o tina în frâu.

ˇ Greu si neplacut lucru pare oamenilor a se linisti sufleteste de orice gând. Si într-adevar e anevoios si ostenitor. Nu e greu numai pentru cei neînvatati cu razboiul sa-si închida si sa-si îngradeasca partea netrupeasca, ci si pentru cei ce au dobândit iscusinta luptei nemateriale dinauntru. Dar cel ce L-a salasluit în pieptul sau pe Domnul Iisus prin rugaciune neîncetata nu va osteni urmându-l Lui, dupa cuvântul Proorocului. Si unul ca acesta nu va dori zi petrecuta omeneste, pentru frumusetea, desfatarea si dulceata lui Iisus; iar pe dusmanii sai, necredinciosii draci, care umbla împrejur, nu se va teme, graindu-le din poarta inimii si, prin Iisus, izgonindu-i din spate.

ˇ „Întru multimea pacii se va desfata”, dupa David, cel ce nu primeste fata de om, judecând nedreptate în inima sa, adica primind chipuri de ale duhurilor rele si prin chipuri cugetând pacatul; sau judecând rau în pamântul inimii sale si prin aceasta predând pacatului pe cele drepte. Caci marii si cunoscatorii Parinti au numit într-unele scrieri de ale lor si pe draci oameni, pentru facultatea lor rationala, cum este locul din Evanghelie, unde zice Domnul: „Un om rau a facut aceasta” si a amestecat în grâu neghina. Iar raul de la acestia ne vine pentru ca nu ne împotrivim repede; de aceea suntem biruiti de gândurile rele.

ˇ Lucrul trezviei necontenite, sau folosul si marele câstig pe care-l aduce ea sufletului, este sa vada îndata nalucirile gândurilor care au luat chip în minte; iar al împotrivirii este sa respinga si sa dea pe fata gândul care încearca sa intre în vazduhul mintii noastre prin nalucirea (închipuirea) vreunui lucru supus simturilor. Dar ceea ce stinge si împrastie îndata orice intentie a vrajmasilor, orice gând, orice nalucire, orice forma si orice statuie rea, este chemarea Domnului. Caci de fapt si noi însine vedem în minte înfrângerea lor prin Iisus, marele nostru Dumnezeu, si izbavirea noastra, a smeritilor, a neînsemnatilor si a netrebnicilor.

ˇ Cei mai multi nu stim ca toate gândurile nu sunt nimic altceva decât numai naluciri de ale lucrurilor sensibile si lumesti. Iar daca staruim mult timp în rugaciune, cu trezvie, rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gândurilor rele. Iar pe de alta parte îi face cunoscute gândurile vrajmasilor si marele câstig al rugaciunii si al trezviei. „Si cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor spirituali vei vedea” si tu însuti cu mintea, si vei întelege, zice David, dumnezeiescul cântaret.

ˇ Orice monah va avea frica si va sta departe de lucrul duhovnicesc, înainte de a se îndeletnici cu trezvia mintii, fie pentru ca nu cunoaste frumusetea ei, fie pentru ca, cunoscând-o, nu o poate urmari, din pricina lenii. Dar frica se va risipi fara doar si poate, când va începe lucrarea de pazire a mintii, care este si se numeste filosofia activa a mintii. Caci atunci va fi ca unul care a aflat calea care a zis: „Eu sunt calea, învierea si viata”.

ˇ Si iarasi va fi înfricat vazând multime de gânduri si multime de prunci babilonesti. Dar si aceasta frica o risipeste Hristos, daca ne bazam necontenit pe El, ca pe fundamentul cugetarii; iar pruncii babilonesti îi aruncam la pamânt, izbindu-i de aceasta Piatra, împlinindu-ne, potrivit cuvântului, pofta noastra cu privire la ei: „Cel ce pazeste, zice, porunca, nu va cunoaste cuvânt rau”. „Caci fara de mine, zice, nu puteti face nimic”.

ˇ Gândurilor simple si fara patima le urmeaza cele patimase, precum am aflat într-o îndelungata experienta si observare. Precum sarpele urmeaza porumbelului ce intra în cuibul lui, socotesc ca cele dintâi deschid intrarea celor de al doilea, si cele nepatimase celor patimase.

ˇ Cu adevarat omul trebuie sa se taie, prin hotarâre libera, în doua; si trebuie sa se rupa cu cea mai înteleapta întelegere, precum am spus. Se cuvine cu adevarat sa se faca el însusi dusman neîmpacat al sau. Deci trebuie sa avem fata de noi însine dispozitia ce o are cineva fata de un om care l-a necajit si nedreptatit cumplit, ba chiar mai mult decât atâta, daca vrem sa împlinim marea si cea dintâi porunca, adica sa dobândim vietuirea lui Hristos, fericita smerenie, felul vietii din trup a lui Dumnezeu. De aceea zice Apostolul: „Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?” Caci nu se supune legii lui Dumnezeu. Aratând apoi ca a supune trupul voii lui Dumnezeu face parte din cele ce stau în puterea noastra, a zis: „Caci daca ne-am judeca pe noi însine, n-am fi judecati; dar judecându-ne Domnul, ne pedepseste”.

ˇ Începutul rodirii este floarea, iar începutul observarii mintii înfrânarea în mâncari si bauturi, lepadarea si respingerea oricarui fel de gânduri si linistea inimii.

ˇ Daca omul din launtru petrece în trezvie, cum zic Parintii, este în stare sa pazeasca si pe cel din afara. Dar noi si dracii facatori ai rautatii savârsim în comun amândoua felurite de pacate. Aceia dau chip pacatului în gânduri numai, sau în zugraviri de naluciri în minte, precum voiesc. Iar noi îl savârsim si prin gânduri înauntru si prin fapte în afara. Dracii, fiind lipsiti de grosimea trupurilor, îsi pricinuiesc si lor si noua muncile numai prin gânduri, prin viclenie si prin înselaciune. Daca n-ar fi lipsiti, blestematii, de grosimea trupului, n-ar întârzia sa pacatuiasca si prin fapte, pastrându-si de-a pururi voia libera gata de a necinsti pe Dumnezeu.

ˇ Rugaciunea de un singur cuvânt (sau gând) omoara si preface în cenusa amagirile lor. Caci Iisus, Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu, chemat de noi necontenit si fara lenevie nu le îngaduie acestora sa-si arate mintii în oglinda cugetarii, nici începutul intrarii, pe care unii o numesc momeala, nici vreun chip oarecare si nici sa graiasca niscai cuvinte în inima. Iar nepatrunzând vreun chip dracesc în inima, ea va fi goala, precum am spus, si de gânduri. Caci dracii au obiceiul sa vorbeasca cu sufletul si sa-l învete pacatul prin gânduri, ascunzându-se de el.

ˇ Cele opt gânduri mai generale ale rautatii, în care se cuprinde tot gândul si din care se nasc toate (ca din Hera si Zeus toti dracii blestemati, cinstiti ca zei de greci, dupa miturile lor), se suie toate în poarta inimii si, aflând mintea nepazita, intra unul câte unul la vremea sa. Apoi oricare dintre cele opt gânduri, suindu-se si intrând în inima, aduce cu sine un roi de alte gânduri nerusinate. Si asa, întunecând mintea, atâta trupul, îndemnându-l la savârsirea de fapte rusinoase.

ˇ Deci cel ce pazeste capul sarpelui si prin mânioasa împotrivire se foloseste de cuvinte, curajoase, lovindu-l cu pumnul în fata, a alungat vrajmasul de la sine. Caci zdrobind capul, a pus pe fuga multe gânduri rele si fapte si mai rele. Si astfel cugetarea ramâne netulburata, Dumnezeu primind privegherea ei asupra gândurilor si daruindu-i, în schimb, sa stie cum trebuie sa biruiasca pe cei ce o razboiesc si cum trebuie inima sa se curete pe încetul de gândurile care spurca pe omul dinauntru. Caci zice Domnul Iisus: „Din inima ies gândurile rele, curvie, preacurvie … si acelea sunt care spurca pe om”.

ˇ Deci asa poate sufletul sa stea, întru Domnul, în cuviinta, în frumusetea si în dreptatea sa, cum a fost zidit de la început de Dumnezeu, bun foarte si curat, precum zice marele slujitor al lui Dumnezeu, Antonie: „Sufletul având minte dupa fire, se sustine în virtute”. Sau iarasi zice: „Dreptatea sufletului sta în a pastra mintea dupa fire, precum a fost zidita”. Iar peste putin zice iarasi: „Sa ne curatam cugetarea, caci eu cred ca daca sufletul s-a curatit din toate partile si ramâne în starea fireasca, poate, ajungând stravazator, sa vada mai mult si mai departe decât dracii, având în el pe Domnul, care-i descopera”. Acestea le spune vestitul Antonie, cum zice marele Atanasie în „Viata” lui.

ˇ Orice gând este o nalucire a unui lucru sensibil, aparuta în minte. Caci Asirianul fiind minte, nu poate sa ne amageasca astfel, decât folosindu-se de lucrurile cunoscute de noi prin simturi si obisnuite noua.

ˇ Sufletul e întunecat deopotriva de acestea doua: de vorbirile gândurilor în cugetare si de întâlnirile si vorbele desarte de ocara. Cei ce vreau sa fie feriti de pagubirea mintii trebuie sa se întristeze atât de gândurile cât si de oamenii carora le place sa vorbeasca degeaba, pentru o pricina foarte binecuvântata: ca nu cumva, întunecându-se mintea, sa i se moleseasca trezvia. Caci întunecându-ne din pricina uitarii, ne pierdem mintea.

Sfantul Teofan Zavoratul: Despre boala

1

Boala este lucru al întelepciunii Dumnezeiesti

Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra ! Daca totul e de la Domnul, si boala dumneavoastra este tot de la El. Daca tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamna ca si boala dumneavoastra. […] Vrajmasul va insufla: „Nu vei rezista”. Raspundeti-i: nici nu ma gândesc sa rezist de una singura, ci nadajduiesc ca Milostivul Domn nu ma va lasa singura, ci ma va ajuta sa tin piept cum m-a ajutat si pâna acum. Iarasi boala! Sa va dea Domnul rabdare si seninatate, si sa va izbaveasca de cârtirea cea pacatoasa! Nu priviti cu mohorâre la neputinte. Ele arata mai degraba mila si luarea-aminte a lui Dumnezeu fata de noi decât lipsa Lui de bunavointa. Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este.
Sunt boli a caror vindecare este oprita de Domnul – atunci când El vede ca boala e mai de trebuinta ca sanatatea pentru mântuire. Nu pot sa spun ca asta nu s-ar întâmpla si în ceea ce ma priveste. Dumnezeu a trimis boala. Dati multumita Domnului, fiindca tot ce e de la Domnul spre bine este. Daca simtiti si vedeti ca însiva sunteti vinovata, începeti cu pocainta si parerea de rau înaintea Domnului pentru faptul ca n-ati pazit darul sanatatii cel de la El primit. Iar apoi trebuie sa va gânditi doar ca boala e de la Domnul si ca nimic nu are loc întâmplator. Si dupa aceea multumiti din nou Domnului. Boala smereste, înmoaie sufletul si-i usureaza obisnuita povara a grijilor de multe feluri. […]
V-ati îmbolnavit! Ce este de facut ? Rabdati si multumiti lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastra: „Aceasta boala este pentru pacatele mele mari si nenumarate. Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta sa ma faca mai înfrânat. El nu mai stie cum sa ma îndrepte altfel. A încercat si cu mila, si cu necazurile, si nimic nu a folosit. Iar ceasul mortii se apropie – si, când va veni, ce va face ticalosia mea ? Doamne, Dumnezeul meu! Cruta zidirea Ta cea neputincioasa. Când omul e bolnav, fie si usor, moartea îi vine în minte ca sufletul sa cunoasca cu lucrul cât de adevarat este cuvântul înteleptului: Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale. Si in veac nu vei pacatui (Sirah 7, 38), (pentru traducerea versetelor biblice s-a folosit editia din 1914 a Sfintei Scripturi).

Boala si aducerea-aminte de moarte

B. este bolnava… Fie ca în aceasta vreme potrivita sa se deprinda cu mântuitoarea aducere-aminte de moarte… Cel sanatos anevoie îsi aminteste de ea… Domnul trimite boala tocmai pentru a aminti de moarte, si prin aceasta aducere-aminte sa faca pe bolnav a se îngriji, în sfârsit, si de pregatirea pentru moarte.

Gânduri în vremea bolii

Însufletiti-va ! Priviti cu veselie în ochii bolii! Lasati-va însa mai putin în voia închipuirilor… Va vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Va veti certa cu toata lumea… Toate astea în gând – dupa aceea va trece totul. Fiti senin! Pesemne ca în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie – si iata ca Domnul v-a tintuit prin boala acasa… Dati multumita Domnului. Si, oricum, rugati-va ca sa binevoiasca a va face sanatos. Sa va mântuiasca Domnul! Domnul sa va binecuvânteze!
Gândurile dumneavoastra despre starea deznadajduita în care, pasamite, va aflati, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrajmasul, care va tulbura. Cine poate sa spuna ce va fi ? Unul e Dumnezeu – însa vrajmasul pagâneste, dându-se pe sine drept Dumnezeu, tulburând cu prorocia sa vicleana, clatinând credinta si alungând linistea din inima. Nu-l ascultati, ci stati neclintita în credinta ca boala e de la Dumnezeu si spre binele dumneavoastra, iar dupa ce-si va face treaba va pleca… si veti fi sanatoasa, si veti sluji Domnului într-o manastire.
Pentru toate multumiti Domnului – si pentru boala multumiti. Mie, din afara, îmi e usor sa vorbesc astfel; dumneavoastra poate ca în fapt nu va este usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare ma si rog sa va dea Domnul a îndura cu seninatate boala, si de asemenea sa trageti oarecare învatatori din ea. Cine stie pentru ce v-a tintuit la pat Domnul ? Neîndoielnic este însa ca si lucrul acesta a fost îngaduit de El pentru ajutorarea felului de viata pe care vi l-ati ales si pe care va straduiti sa îl pastrati cumva. Din aceasta latura nici nu mai trebuie iscodita boala dumneavoastra. Pentru a rabda cu seninatate în clipa întetirii suferintelor, cautati-va barbatie si în aducerea-aminte de rabdarea tuturor sfintilor, si mai ales a mucenicilor. Cât si cum au rabdat ei ? Ne este greu si sa ne închipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împaratia Cerurilor” (Fapte 14,22). Si ceea ce a fost fagaduit de Domnul se numeste cununa. De ce ? Fiindca nu ne putem înalta la ea fara patimiri. Calea într-acolo este crucea luata de buna voie sau trimisa de Dumnezeu. […]

Despre boala si felul de viata dus

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! V-ati îmbolnavit ? Dar slava lui Dumnezeu ca va înzdraveniti sau v-ati înzdravenit deja. Slava lui Dumnezeu si pentru ca ati îndurat nu fara folos boala. Învataturile pe care le-ati primit din cele întâmplate cu dumneavoastra sunt foarte însemnate si în viata lumeasca, cu atât mai mult în cea duhovniceasca. Nu este nimic de asteptat din partea oamenilor si toata grija trebuie aruncata la Domnul; pe lânga asta, trebuie sa asteptam mereu moartea în credinta ca Domnul ne mai lasa sa mai traim ca sa ne curatim de pacate, lucru spre care trebuie sa ne întoarcem toata grija. Aceste puncte sunt „pârghiile” si „directiile” vietii duhovnicesti. […]
Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mâncarii este un lucru secundar… Lucrul de capetenie îl constituie mâncarea proaspata, aerul curat… si mai presus de toate linistea duhului. Nelinistea duhului si patimile strica sângele si lovesc chiar în inima sanatatii. Postul si îndeobste viata ascetica sunt cel mai bun mijloc de a pastra sanatatea si de a o face sa înfloreasca. Neamtul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vietii, unde ridica în slavi si viata ascetica. Cei ce ridica în slavi stiinta trebuie sa asculte de el, iar noi avem alti dascali, mai de seama decât acest neamt. Rugaciunea înalta duhul pe tarâmul lui Dumnezeu, în care este radacina vietii — iar prin duh si trupul se împartaseste din aceasta viata… Duhul umilit, simtamintele si lacrimile de pocainta nu rapesc, ci dau putere omului, fiindca aseaza sufletul într-o stare de bucurie. Bine ati facut ca nu v-ati supus îndemnurilor lumesti. […]

Îngrijirea bolnavilor este placuta lui Dumnezeu

Hristos a înviat! Puterile dumneavoastra, desi nu s-au refacut deplin, se arata îndestulatoare totusi pentru îngrijirea unui bolnav care nu merita o asemenea îngrijire; însa Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului si va tine în socoteala îngrijirea ca si cum I-ar fi fost data chiar Lui – iar dupa aceea va trimite în schimb mângâiere, sau deplina însanatosire, sau va pune deoparte rasplata cuvenita pentru veacul cel viitor. […]

Înnoirea prin rugaciune dupa însanatosire

Sunt foarte bucuros ca v-ati pus în cele din urma pe picioare. Omul care s-a însanatosit se simte îndeobste înnoit. Cred ca aveti acelasi simtamânt. Trebuie sa faceti în asa fel ca înnoirea trupeasca sa fie însotita de o înnoire duhovniceasca. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a aratat-o în scurta rugaciune pe care ati facut-o atunci. Mi-a si venit în minte sa va îndemn: apucati-va de o rugaciune scurta si face-ti-o mereu… si la lucru si când nu lucrati, si când mergeti si când sedeti, fara încetare. La început va veti sili sa faceti aceasta mica rugaciune, iar dupa aceea se va spune de la sine… Doar apucati-va de ea si dati-va osteneala fara încetare… E rugaciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa.” Iar când faceti aceasta rugaciune sa va tineti luarea-aminte nu în cap, si nu în cer, ci în inima, acolo înauntru, sub sânul stâng. Dupa ce o veti deprinde, veti alunga prin ea toata tulburarea si veti aduce pace în sufletul dumneavoastra.

Bolile sunt de la Dumnezeu spre mântuirea noastra

Totul e de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea. Si de la Dumnezeu totul ni se da spre mântuirea noastra. Asa sa îti primesti si tu boala si sa dai multumita pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeste de mântuirea ta. Cum anume slujeste spre mântuire boala trimisa tie de Dumnezeu poti sa nici nu încerci sa afli, fiindca se prea poate sa nici nu reusesti. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsa, ca pe un canon, alteori spre învatare de minte, ca omul sa îsi vina în fire, alteori ca sa îl izbaveasca de un necaz ce ar cadea asupra lui de ar fi sanatos, alteori ca omul sa vadeasca rabdare si prin aceasta mai mare rasplata sa merite, iar alteori ca sa se curateasca de vreo patima, ca si din multe alte pricini.

Despre boala ca nevointa mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Va tot vaitati, dar va vaitati în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Sa binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastra în aceasta privinta. Sunteti bolnava cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli si lipsuri. Ce sa faceti? Rabdati cu seninatate sanatatea dumneavoastra subreda si multumiti pentru ea lui Dumnezeu – fiindca de n-ar fi ea poate ca ati umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum sedeti si umblati cum trebuie. Alt folos este si acela ca daca ati fi fost sanatoasa ati fi fost nevoita, daca v-ati fi hotarât sa va dati osteneala pentru mântuirea dumneavoastra, sa tineti posturi aspre, sa faceti privegheri, rugaciuni lungi, sa stati la slujbele bisericesti de obste si înca alte lucruri anevoioase sa întreprindeti. Acum însa, în loc de toate acestea vi se socoteste rabdarea sanatatii subrede. Rabdati deci, si de nimic nu va tulburati. Atâta doar: sa tineti sufletul în starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e întreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu întru toata deplinatatea: sa va trezviti si sa privegheati sa aveti duh înfrânt si smerit, sa petreceti în rugaciune (a mintii si a inimii, în a-L avea pe Domnul pururea înainte), sa alungati gândurile, sa hraniti smerenia, sa nu osânditi, sa va bucurati cu cei ce se bucura, sa va necajiti cu cei necajiti, sa va aduceti aminte de Dumnezeu si de ceasul mortii, si toate cele de acest fel… Iata-va mântuirea! Iar cât priveste cele ce mi-ati scris despre mâncare si bautura, cu ele nu e nici o împiedicare daca totul este întrebuintat cu masura. Mântuiti-va! […]

Este pacat sa cârtesti în boli

[…] Sanatatea dumneavoastra s-a subrezit. Sanatatea subrezita poate sa subrezeasca si mântuirea atunci când din gura bolnavului se aud cuvinte de cârtire si strigate de nemultumire. Sa va ajute Dumnezeu a va izbavi si de un necaz si de celalalt! Vedeti unde vreau sa ajung ? La dumneavoastra se strecoara anumite cuvinte; cuvintele vin, fireste, din simtaminte si gânduri pe potriva, iar acestea din urma sunt de asa un fel, ca lucrarea mântuirii nu se poate împlini cu ele. Binevoiti a lua aminte la aceasta si a va îndrepta… Sanatatea si boala sunt în mâinile purtarii de grija a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât si cealalta sunt folosite în duhul credintei… Dar ele duc la pierzanie atunci când omul se poarta în privinta lor dupa toanele sale. Lucrul de care aveti deosebita nevoie este rabdarea senina si supusa lui Dumnezeu. Îndata ce se va arata în sufletul dumneavoastra o asemenea asezare veti intra fara întârziere pe calea mântuirii, care duce la rai. Si – luati aminte! – sa prindeti suflet atunci. […]

Cel ce rabda bolile si necazurile se aseamana prin nevointa sa mucenicilor

Înca o durere pentru dumneavoastra – boala fiicei… Iata ce va voi spune: de vreme ce ati încercat deja toate mijloacele omenesti, nu mai ramâne decât sa va împacati cu aceasta amaraciune si s-o purtati cu supunere fata de Dumnezeu, având credinta ca aceasta boala e de neaparata trebuinta pentru mântuirea dumneavoastra si a fiicei dumneavoastra, precum si a sotului ei… Dupa aceasta împacare, sa va pastrati linistea si tot cu liniste ajutati-va si fiica. Aduceti-va aminte ca cei ce rabda supusi lui Dumnezeu amaraciunile si durerile sunt în ceata mucenicilor. Aduceti-va aminte de mucenici, care uneori erau lasati în temnita, fiind chinuiti mereu, câtiva ani – 5, 10, 20; însa rabdau cu supunere si seninatate, având raiul înaintea ochilor… pentru rabdare. Sa va binecuvânteze Domnul! Mântuiti-va!

Boala ne învata sa fim smeriti

Pentru faptul ca nu v-ati însanatosit înca îmi pare rau. Sa va daruiasca Domnul însanatosire deplina… Totusi boala ne învata sa fim smeriti si supusi voii lui Dumnezeu. Fiti senina si pentru toate multumiti lui Dumnezeu cu încredintarea ca totul merge spre cel mai bun deznodamânt, chiar daca asta nu se vede acum. Veti vedea dupa. În boala deprindeti smerenia, rabdarea, seninatatea si recunostinta fata de Dumnezeu. În ce priveste faptul ca navaleste asupra-va nerabdarea, este omeneste sa fie asa. Daca vine, trebuie sa o alungati. Simtamântul de apasare pricinuit de boala este tocmai ca sa aveti ce rabda. Unde nu se simte apasare, acolo nu-i nici o rabdare; însa când vine simtamântul de apasare împreuna cu dorinta de a o înlatura, nu e nici un pacat în asta. Este un simtamânt firesc. Pacatul începe când în urma acestui simtamânt sufletul se lasa prada nerabdarii si începe sa se încline spre cârtire.

Lucrarea duhovniceasca in vremea bolii

Sanatate sa va daruiasca Dumnezeu; iar daca aceasta nu va este de folos acum, sa va dea rabdare plina de recunostinta. În ce priveste faptul ca întoarcerea launtrica spre Dumnezeu nu mai este aceeasi în boala, sa stiti ca este o urmare a slabiciunii. Cine îsi simte netrebnicia înaintea lui Dumnezeu nu-si va îngadui simtaminte necuvenite nici în vremea bolii, înteleptiti-va! Sufletul neîncercat prin ispite nu este, bun de nimic. […] Împliniti pravila facând rugaciunea lui Iisus în tacere. Totodata, daca puteti face matanii, faceti cate puteti; de nu, stati în picioare. Daca nu puteti sta în picioare, sedeti; daca nu puteti sedea, stati întinsa. Atâta doar: nu încetati a fi cu mintea împreuna cu Domnul. V-ati îmbolnavit atât de greu, încât va pregatiti de moarte. Întotdeauna trebuie sa ne pregatim de moarte, cu atât mai mult în vreme de boala. Dar daca veti muri sau înca vi se vor mai da zile de trait, lucrul acesta tine de voia lui Dumnezeu. Veti mai trai si va veti mai osteni. De-abia ati început.

Necazurile sunt semn al dragostei lui Dumnezeu

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra!
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este Împaratia Cerurilor. Fericiti veti fi când va vor ocarî pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau împotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este în ceruri. Daca lumea va va urî, sa stiti ca pe Mine mai înainte M-a urât. Daca ati fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al sau; dar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta va uraste pe voi lumea. Aduceti-va aminte de cuvântul pe care l-am grait voua: nu este sluga mai mare ca stapânul sau. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni (Ioan 15,18 si urmatoarele). În lume necazuri veti avea, dar îndrazniti, ca Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Iubitilor nu va mirati de aprinderea care este întru voi, care se face voua spre ispita, ca si cum s-ar întâmpla voua ceva strain; ci întrucât va faceti partasi patimilor lui Hristos, bucurati-va, ca si întru aratarea slavei Lui sa va bucurati, veselindu-va (I Petru 4,12-13). Pe cine iubeste Domnul cearta si bate pe tot fiul pe care îl primeste. De veti suferi certarea, ca unor fii se va afla voua Dumnezeu (Evrei 12, 6).
Adaugati alte asemenea locuri din Scriptura, si sa le tot cititi… Ele vor curata ochiul inimii dumneavoastra si va vor învata cum sa priviti necazurile, strâmtorarile, ocarile. Întariti-va întru încredintarea ca totul este de la Dumnezeu, chiar si cele mai mici lucruri care ni se întâmpla, si primiti tot ce se abate asupra dumneavoastra ca si cum ar veni chiar de la El. Si fiti senina, si multumiti: fiindca totul e spre binele dumneavoastra, fie în chip vazut, fie în chip nevazut. Stiti cum se calesc lucrurile din fier ? Dupa ce s-a încheiat faurirea lor, sunt încinse pâna la alb si apoi vârâte în apa rece. Tocmai asta se savârseste acum cu dumneavoastra… Toate aceste lucruri nu sunt noi pentru dumneavoastra si deja le înfaptuiti… Dar locurile acestea din Scriptura este bine sa le cititi… Din ele vine lumina si se risipeste întunericul.
Strâmtorarile sunt de la Dumnezeu… Sa le rabdam si sa multumim… Dar daca sunt la îndemâna mijloace de a le îndeparta, si asta-i de la Dumnezeu, si nu-i nici un pacat sa ne folosim de ele ca sa ne slobozim din strâmtorari. Aveti asemenea mijloace ? Aveti…

Rugaciunea în vremea bolii

Va simtiti foarte slabita si credeti ca va apropiati de iesirea sufletului din trup. Boala aminteste de moarte, însa nu proroceste ceasul ei. Totusi, de vreme ce ati primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit sa va pregatiti de ea. Dat fiindca sunteti mereu bolnava, nu va este greu sa va însusiti gândul la iesirea din trup, dupa pilda Cuviosului Nicanor – si aceasta iesire nu va va lua pe neasteptate. Fericita este pomenirea mortii; ea, împreuna cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli crestinesti a duhului.
Va plângeti de dumneavoastra însiva ca va rugati prost si nu va tineti de nevointe. În aceasta privinta va lamureste Sfîntul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugaciune îi trebuie bolnavului ? Multumire si suspinare.” Acestea înlocuiesc orice nevointa. Deci, fiti senina!
Nu puteti merge la biserica din pricina bolii, asa încât ati ramas la pravila de chilie. Împliniti-o dupa putere. Sa stiti ca pravila este de trebuinta din pricina neputintei noastre, nu pentru rugaciunea în sine, care se poate face si fara pravila… Stati cu gândul la Liturghie – nu ca un savârsitor, ci ca unul ce e de fata (prin mutarea cu gândul) la Liturghia savârsita de altul.
Nu aveti gânduri prea vesele în ce va priveste ? Era în Egipt un batrân duhovnicesc:- Apollo, mi se pare… Acesta le spunea cu tarie tuturor fratilor, si strainilor, de asemenea: „Noua, crestinilor, nu ni se cuvine sa ne mâhnim… Sa se mâhneasca pagânii si jidovii. Iar noi, cei mântuiti de Domnul, al nostru este raiul, a noastra este Împaratia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, ostirile ceresti si sfintii toti…”
Aceste gânduri si cele asemanatoare lor sa le tineti în minte, iar pe cele de mâhnire lepadati-le… Ce mare lucru ca trebuie sa stati în chilie, ca nu mergeti la biserica (nu din lenevie, ci din boala) ? Când va rugati, va faceti de fiecare data biserica lui Dumnezeu (II Cor. 6,16), fiindca Dumnezeu este pretutindeni. Cititi mai des Tatal nostru si Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te. Dumnezeu este Tatal nostru, iar Nascatoarea de Dumnezeu este Maica noastra… Sfintele Taine sunt sânii prin care ea ne da laptele harului.
Asa sa va umpleti mintea… Sa mai aveti înaintea ochilor, deschise, Evanghelia, si Apostolul. Cititi câte un verset si straduiti-va sa cugetati la fiecare cuvânt. Daca Dumnezeu va va da vreun gând ziditor, însemnati-l în scris. Sa aveti întotdeauna o foaie de hârtie pe masa… Si celelalte gânduri bune sa vi le însemnati în scris. Sa binecuvânteze Domnul si va doresc toata mângâierea.

Rugaciunea pentru izbavirea de boala

[…] A va ruga pentru însanatosire nu este un pacat. Trebuie sa adaugati însa „daca este voia Ta, Doamne !”. Deplina supunere fata de Domnul, cu primirea supusa a bolii trimise ca pe un lucru bun de la Domnul Cel bun da pace sufletului si îl pleaca spre milostivire pe Domnul… Si El fie ca însanatoseste, fie ca umple de mângâiere, în ciuda strâmtorarii pricinuite de boala.
Pe sufletul dumneavoastra apasa mai mult decât orice boala fiicei. Îndurerati-va pentru ea si cu durere strigati catre Domnul, si pe fiica dumneavoastra îndemnati-o sa faca acelasi lucru, si pe toti casnicii dumneavoastra. Atunci toate rugaciunile pentru ea se vor împreuna si vor alcatui un glas de trâmbita, în stare sa atraga luarea-aminte a Domnului… S-o izbaveasca Domnul de neputinta ei!

În vremea bolii ajunge rugaciunea de acasa

Sa va ajute Dumnezeu! Bolile tin loc de canon. Rabdati cu seninatate: ele sunt pentru Dumnezeu ca sapunul pentru spalatorese. La biserica, fiind bolnava, nu sunteti îndatorata sa mergeti. Strigati acasa mai des catre Dumnezeu ! Daca nu faceti ceea ce nu va sta în putere, asta nu înseamna ca sunteti pentru Dumnezeu ca un copil vitreg.

Despre rugaciunea bolnavului catre sfinti si Dumnezeu, în acelasi timp cu tratamentul

[…] Cereti ajutorul doctorului, dar totodata mai vârtos rugati pe Domnul si pe sfintii Lui sa-i dea întelepciune doctorului. Si cereti mijlocirea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu si faceti tot ce fac oamenii evlaviosi în atare împrejurari (numai la vrajitoare sa nu mergeti).
Nu stiti dumneavoastra unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru sora dumneavoastra. Poate ca Dumnezeu a gasit de cuviinta ca ea sa fie bolnava fiindca acest lucru e pentru ea mântuitor. Si atunci ea va ramâne bolnava toata viata sa, ca sa se mântuiasca. Sau Dumnezeu i-a trimis aceasta boala pentru o vreme, ca sa puna la încercare credinta ei si a parintilor ei. Numai Dumnezeu stie cum stau de fapt lucrurile. Boala nu este un semn al lepadarii de catre Dumnezeu. Dimpotriva, este un semn al milei lui Dumnezeu. De la Dumnezeu totul este mila – si boala, si saracia, si necazul. Sora dumneavoastra sa se roage mai cu osârdie lui Dumnezeu, dar rugându-se sa nu spuna „Da-mi sanatate”, ci „Fie voia Ta, Doamne! Slava Tie, Doamne ! Daca asa este placut înaintea Ta, fie voia Ta! Cred ca si boala este buna, dupa cum este buna sanatatea, Îti multumesc, Milostivule Ziditor !” Deprinde-o sa citeasca, si sa scrie, si sa faca lucru de mâna, si asa sa se mântuiasca. Binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra ta!

Rugaciunea bisericeasca pentru bolnavi are putere mai ales însotita de rugaciunea celor ce au dat slujbele

E bine ca ati rânduit sa se faca rugaciune pentru fiica dumneavoastra. Doua molifte pe saptamâna si pomenire la proscomidie. S-ar parea ca este destul. Dar cine se roaga cu durere pentru bolnava ? Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci când pentru bolnav se roaga cineva cu sufletul. Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba va fi o poliloghie, iar rugaciune adevarata pentru bolnava nu va fi. La fel cu proscomidia, la fel si cu liturghia. Dumneavoastra mergeti la slujbele pe care le-ati comandat ? Daca nu, credinta dumneavoastra este fara putere… Slujbele le-ati comandat – însa, dând bani ca sa se roage altii, dumneavoastra v-ati lepadat de pe umeri orice grija… Nu este nimeni care sa se îndurereze pentru bolnava. Celor care savârsesc slujba nici prin minte nu le trece sa se îndurereze cu sufletul înaintea Domnului pentru cei pe care îi pomenesc la slujbe… Si de unde sa se îndurereze ei pentru toti ?
Altceva este daca sunteti de fata la slujba atunci când este pomenita N… Atunci durerea dumneavoastra este purtata de rugaciunea Bisericii si înaltata mai grabnic la Scaunul lui Dumnezeu… Si face îndurerata însasi rugaciunea Bisericii, chiar daca cei care slujesc nu sunt îndurerati. Vedeti deci unde sta puterea! Mergeti la slujbe dumneavoastra însiva si îndurerati-va cu sufletul pentru bolnava… Si treaba va iesi bine. În biserica, la Liturghie, frângeti-va sufletul în vremea proscomidiei si mai ales când dupa „Pe Tine Te laudam” se cânta cântarea Nascatoarei de Dumnezeu: „Cuvine-se cu adevarat”. Atunci sunt pomeniti din nou viii si mortii… Pomenirea la liturghie este mai puternica decât numai cea de la proscomidie, fiindca ea arata o mai puternica împreuna-patimire a dumneavoastra cu bolnava si totodata credinta si nadejdea cât se poate de tare ca Domnul nu va va lipsi de ajutorul Sau. Unde sa dati Liturghii ? Unde va trage sufletul, acolo sa dati… Lucrul cel mai însemnat este însa durerea sufletului dumneavoastra pentru bolnava. Si ajutati mai mult saracilor. Nu numai celor care umbla pe strada, ci dati usurare unei familii apasate de saracie. Rugaciunea ei va va usura povara de pe inima… Sa va binecuvânteze Dumnezeu pe voi, pe toti!

Tratamentul

Ca nu este pacat sa te tratezi, în aceasta privinta nici nu încape vorba. Multi însa nu s-au folosit de acest mijloc, dupa credinta si rabdarea lor: nici acest lucru nu e lipsit de pret. In atare caz totusi este nevoie de rabdare senina pentru a nu cadea în cârtire. Cârtirea e deja pacat. Cine nu se simte plin de barbatie – asa cum suntem noi toti, pacatosii – mai bine sa ceara ajutorul doctorilor, asteptând însa ajutorul de la Dumnezeu: fiindca El da doctorilor pricepere.
Mila Lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Sunteti tot bolnava… îmi pare foarte rau. Sa va ajute Domnul fie sa va însanatositi, fie sa îndurati cu seninatate boala. Sa fie nu precum voim noi, ci precum Dumnezeu vrea. Împotrivirea dumneavoastra la indicatiile doctorilor nu prea e vrednica de lauda… Dumnezeu a facut si doctorii si doctoriile – nu ca sa existe degeaba, ci ca de ei sa se foloseasca bolnavii. Totul e de la El; El îngaduie ca omul sa boleasca si tot El ne-a înconjurat cu mijloace de vindecare. Daca a pazi darul dumnezeiesc al vietii este o datorie, tot datorie este si a te trata atunci când esti bolnav. Poti sa nu te tratezi asteptând vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare îndrazneala. Poti sa nu te tratezi, ca sa-ti calesti rabdarea, încredintându-te voii lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte înalt, si atunci fiecare „of!” i se socoate drept vina omului; aici are loc doar bucuria plina de recunostinta… Domnul sa va îndrepteze ca sa aveti cea mai buna asezare sufleteasca! […]

Sfântul Teofan Zavorâtul, Boala si moartea, editura Sophia, Bucuresti, 2002

Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

1

Sfantul Ioan Gura de Aur: Cugetare la moarte

1

[…] Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.

[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.

[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.

[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.
Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele.
[…] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.

[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de Lauda la Sfinti (Cuvantare la Sfanta Mare Mucenita Drosida), editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002.

1