Părintele Anghelos Anghelakopoulos, mitropolia de Pireu: „Lumea eretică din afara Bisericii laudă pseudosinodul din Creta” – referat la Conferința teologică din Tesalonic, 16 iunie 2018

1

Lumea eretică din afara Bisericii laudă pseudosinodul din Creta

Protopresbiter Anghelos Anghelakopoulos,
Cleric al Mitropoliei de Pireu
Master în Teologie

Referat prezentat la Manifestarea Teologică organizată de Societatea de Studii Ortodoxe, Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Iosif Isihastul”, Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” și Adunarea Clericilor și Monahilor Ortodocși, cu tema Ortodoxia și Kolymbari, 2 ani mai târziu. Erezie-Caterisire – Rezistență Ortodoxă, care s-a desfășurat la Tesalonic, sâmbătă, 16 iunie 2018, la Grand Hotel Palace, în sala Grand Ballroom.

Extrase din prezentarea de față au fost cititte în locul meu la conferința mai sus-menționată de către onorabilul domn colonel Andreas Boulakis, secretar general al Societății de Studii Ortodoxe, căruia îi exprim în mod public cele mai călduroase mulțumiri, întrucât episcopul locului, Î.P.S. Mitropolit de Neapoli și Stavroupoli, Varnavas, nu ne-a acordat permisiunea și binecuvântarea în acest sens, deși noi, respectând rânduiala bisericească și canonică, am solicitat-o.

Cinstiți Părinți,
Iubiți frați în Hristos,

Aceste zile se împlinesc doi ani de la convocarea sinodului tâlhăresc, eretic, ecumenist și uniat din Creta, care, bineînțeles, nu este nici Sfânt, nici Mare și nici Sinod. Exprimarea opoziției și respingerii noastre este justificată, printre altele, și de lauda care i-a fost adusă de către lumea eretică din afara Bisericii.

1.Vaticanul și pseudosinodul din Creta

„Ierarhia“ papistașă din Grecia, i-a trimis în data de 15.06.2016 un mesaj de salut Patriarhului Bartolomeu pentru pseudosinodul din Creta, care, prin declarațiile și acțiunile sale promovează nestăvilit panerezia ecumenismului în lumea ortodoxă. În această scrisoare se spune: „Considerăm convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericilor Ortodoxe, ale cărui lucrări încep zilele acestea în apostolica insulă Creta, drept o binecuvântare pentru întreaga Biserică a lui Hristos și drept un eveniment istoric și promițător pentru întreaga omenire. Vă însoțim cu rugăciunea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Catolice din Grecia și a pleromei acesteia. Îi cerem Mântuitorului Hristos să trimită în «foișorul» contemporan al Academiei Ortodoxe din Creta, Preasfântul Duh, Care «constituie întreagă instituţia Bisericii». Să pogoare cu îmbelșugare pe capetele și în inimile Înalptreasfințiților Întâistătători și ale tuturor Părinților participanți la acest Sfânt Sinod Panortodox, spre folosul duhovnicesc al întregii creștinătăți. Vă dorim deplină reușită în lucrările Sfântului Sinod Panortodox, întrunit în Duhul Sfânt și nădăjduim că acestea se vor desfășura în vrednică de laudă împreună-lucrare și unire în cuget, astfel încât Mesajul comun al acestuia să constituie «bucurie și nădejde» pentru toată lumea creștină contemporamă. Vă rugăm să transmiteți întregii adunări asigurarea rugăciunii, a respectului și a dragostei noastre în Hristos, care trebuie «să ne strângă la un loc», pe toți frații în Hristos”1.

Vaticanul a aprobat și a prezentat pozitiv Mesajul pseudosinodului din Creta. Mai exact, ziarul lunar Katholiki, organ al uniților din Grecia, în numărul apărut joi, 30-VI-2016 (perioada a II-a, nr. 179), pe prima pagină a avut impresionantul titlu, care acoperea șase coloane, „Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”. În afară de aceasta, în partea de jos a primei pagini, din nou, într-un mod impresionant, a fost prezentată scrisoarea de felicitări a „Sfântului Sinod al Ierarhiei Papale din Grecia”2: „Sinodul Panortodox are o mare importanță pentru întreaga lume creștină întrucât întărește unitatea bisericii pe credință, pe evanghelie, în toată învățătura creștină, spre folosul tuturor creștinilor”, a afirmat Adriano Roccucci, profesor de istorie la Universitatea Roma Tre și secretar general al Comunității Sant’Egidio. În continuare a comentat: „Când o astfel de parte importantă a lumii creștine găsește puterea de a vorbi într-un glas, atinge multe țări, religii și culturi diferite ale întregii omeniri”3.

Ereticul papă Francisc a vrut să salute, într-o postare a sa pe Twitter începerea pseudosinodului. În mod concret „Papa” a scris pe contul său de Twitter: „Să ne unim rugăciunile cu frații noștri ortodocși pentru Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care începe astăzi în Creta”4.

Mass-media papală a spus că lucrările pseudosinodului au început cu „o mulțumire din inimă” a Patriarhului Bartolomeu către „Papa” Francisc pentru rugăciunea acestuia cu credincioșii care s-au adunat în Piața Sfântul Petru5, confirmând comportamentul său neopapal „în sinod”, prin cuvinte și fapte. Patriarhul Bartolomeu, continuând interminabile sale deschideri ecumenice către „Papa”, arătând indiferență față de marea scandalizare a poporului credincios al lui Dumnezeu și încălcând sfintele canoane, care interzic rugăciunea cu ereticii condamnați6, a întreprins între 23 și 26 mai 2018 o vizită la Roma, unde, în mod anticanonic, s-a rugat împreună cu papistașii în Biserica „Sfinții Doisprezece Apostoli”, a avut o întâlnire separată cu papa și a susținut o cuvântare în cadrul conferinței internaționale „Noi politici și moduri de viață în epoca digitală”, cu titlul „O agendă creștină comună pentru binele comun”7.

Aflat în Creta, Cardinalul Kurt Koch a sugerat existența posibilității ca în viitor reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai Papalității să stea împreună la aceeași masă. Împreună cu alți observatori eretici la pseudosinod, a subliniat că „Un astfel de sinod ar aduce mai aproape cele două Biserici, îndepărtând diferențe și generând în același timp noii relații formate între Papa și Biserica Ortodoxă. Ar fi de dorit ca în viitor Biserica Romano Catolică și cea Ortodoxă să se afle la aceeași masă”. Acestea au fost cuvintele cardinalului și reprezentantului papei Kurt Koch, la scurt timp după întâlnirea delegației ierarhilor cu prefectul Cretei, Stavros Arnaoutakis. Așa cum a subliniat, „un astfel de Sinod, precum cel care are loc în Kolymbari, ar aduce multe între Catolicism și Ortodoxie”8.

„Papa” Francisc a elogiat rezultatele pseudosinodului, numindu-l „un pas înainte”. La întoarcerea sa din Armenia, în avion, referindu-se la pseudosinodul din Creta, pontificul a spus: „S-a făcut un pas înainte… Cred că rezultatul a fost unul pozitiv”. Într-un interviu acordat ziarului La Stampa, a spus: „A fost un pas înainte, cu toate că nu e sută la sută”. Totodată „papa” a declarat că primul pas este foarte important. „Luați, de pildă, copiii, a spus. Mai întâi merg de-a bușilea și apoi înaintează pe picioare. Faptul în sine că Biserica a avut o întâlnire, pentru a se vedea față către față unul cu celălalt, pentru a se ruga și pentru a vorbi împreună, este un pas foarte pozitiv și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”. În final a exprimat speranța că „la următoarea întrunire va exista o prezență mai bogată”9.

2.Uniații și pseudosinodul din Creta

Într-o scrisoare personală oficială, Patriarhul Bartolomeu i-a mulțumit conducătorului uniaților din Ucraina, Sviatoslav Șevciuc, „pentru sprijinul acordat Patriarhiei Ecumenice pentru organizarea sinodului din Creta”! Scrisoarea nu a fost dată publicității de către Fanar; a fost descoperită de către uniații din Ucraina și dată mijloacelor mass-media internaționale de către Serviciul de Știri Religioase al Ucrainei (Religious Information Service of Ukraine – RISU) în data de 1 august 201610.

Arătându-și mentalitatea filouniată, Patriarhul Bartolomeu a scris: „Avem bucuria de a ne folosi de prilejul de a ne exprima sincera recunoștință pentru scrisoarea dumneavoastră și pentru rugăciunile frățești pentru Sfântul și Marele Sinod, care, cu Harul Sfântului Duh și împreună-lucrarea fraților noștri Întâistătători și Ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe locale din întreaga lume, s-a întrunit pe 19 iunie și s-a încheiat cu succes pe 26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta. Vă putem încredința, Înaltpreasfințite, că angajarea noastră în dialogul cu Biserica noastră soră, a fost susținută din plin la comisiile sinodale și este menționată oficial în comunicatul final. După părerea noastră, aceasta are cu siguranță o însemnătate critică pentru mărturia autentică și de unitate a Evangheliei în lumea tulburată a epocii noastre”.

În luna mai 2016, pseudopatriarhul uniaților, care la începutul lunii mai a declarat că „temelia unității este Papa de la Roma“11, i-a scris o scrisoare Patriarhului Constantinopolului, în care și-a exprimat sprijinul pentru pseudosinodul din Creta. „Mulți dintre ierarhii care se gândesc la problemele cu care se confruntă Biserica Ortodoxă, poate vor fi surprinși atunci când află că întâistătătorul bisericii (uniate), care adesea este numită obstacolul major în dialogul ecumenic, vă susține cu sincerele sale rugăciuni. Dumnezeu să fie prezent la discuțiile dumneavoastră, pentru că «acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu, în mijlocul lor» (Mt. 18, 20)“, a scris pseudopatriarhul Sviatoslav.

În scrisoarea sa, pseudopatriarhul uniat a amintit, de asemenea, că în urmă cu 21 de ani membri ai Grupului de Studiu ai „Bisericii“ Kievului au făcut o vizită în Fanar. „Vă încredințez că același spirit de deschidere și onestitate ecumenică, pe care l-ați văzut atunci la ierarhii și clericii greco-catolici ucraineni este păstrat viu astăzi. Cu toate acestea, există o problemă; aș sugera Sinodului să studieze – să discute posibilitatea aplicării unor modele comune pentru istorie, pentru «purificarea memoriei și vindecarea rănilor trecutului», a scris acesta12.

Pseudopiscopul de Gratianopolis, Dimitrios Salachas, scria: „Consider că Decizia Sfântului și Marelui Sinod din Creta privind «Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine» este istorică și importantă: Cu adevărat pentru întâia oară Bisericile Ortodoxe în marea lor majoritate, printr-o hotărâre sinodală panortodoxă, validează și întăresc, în ciuda vocilor negative, dorința de a participa în mod activ „la Mișcarea Ecumenică din perioada contemporană, cu convingerea că prin dialog dau mărturie dinamică despre deplinătatea adevărului în Hristos și despre comorile sale duhovnicești, în fața celor aflați în afara ei, cu scopul de a netezi calea ce conduce spre unitate”13.

3.Protestanții și pseudosinodul din Creta

Și ereticii protestanți și-au manifestat bucuria prin intermediul unei emisiuni speciale, transmise la televiziunea de stat din Grecia (ERT1), în data de 24//07/2016, fiindcă și ei au avut folos de pe urma pseudosinodului. În emisiunea anterior menționată un pastor german și-a exprimat certitudinea că „unitatea creștinilor este aproape” și bucuria pentru faptul că comunitatea eretică din care face parte este membru al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și-a exprimat probabil satisfacția că pseudosinodul din Kolymbari nu numai că nu a numit comunitatea sa religioasă eretică, ci a recunoscut-o ca Biserică14!

4.Monofiziții și pseudosinodul din Creta

În presa bisericească a ereticilor monofiziți a fost depreciată autoritatea pseudosinodului din Creta și s-a afirmat că nu poate fi numit „panortodox”, întrucât nu a cuprins așa-numitele „Biserici Ortodoxe Orientale”, adică comunitățile eretice monofizite, așa cum sunt așa-numita „Biserică Ortodoxă Coptă”, așa numita „Biserică Ortodoxă Tewahedo din Etiopia”, „Biserica Ortodoxă Tewahedo din Eritreea”, așa numita „Biserică Ortodoxă Siro-Iacobită”, așa numita „Biserică Apostolică Armeană” și numita „Biserică Ortodoxă Siro-Iacobită Malankara”. Împreună acestea reprezintă aproximativ 84 de milioane de credincioși și sunt unele dintre cele mai vechi din lume. „Nu putem aștepta multe din partea acestui Sinod, însă credem în puterea Sfântului Duh, care ne poate îndruma la orice nivel”, a spus dl. Dr. K. M. George, pseudocleric al așa-numitei „Biserici Ortodoxe Siro-Iacobite Malankara” din India. Mai mult, a insistat spunând că „Sinodul din Creta nu se poate compara cu Conciliul II Vatican al Bisericii Romano Catolice, fiindcă fiecare Biserică Ortodoxă este independentă și în aceste biserici există forțe care se pot opune la ceea ce aprobă Sinodul”. A accentuat și faptul că Sinodul, care se numește Sfânt și Mare Sinod, în realitate consideră Biserica Ortodoxă Orientală drept o familie separată.

Foarte importantă a fost părerea acestuia referitor la acceptarea pe care o vor avea hotărârile pseudosinodului din partea pleromei ortodoxe. Și-a exprimat îndoielile referitoare la măsura în care vor fi acceptate aceste hotărâri. „Propunerile Sinodului, cu excepția cazului în care vor satisface într-un anumit grad grupările radicale, nu vor avea reușită din cauza unui proces care se numește acceptare. Sinodul poate să ia o decizie, însă procesul acceptării este foarte important. Bisericile locale, parohiile și bisericile naționale și cercurile monahale va trebui să accepte hotărârile sinodului și asta va dura un anumit timp și va fi nevoie de acțiuni strategice pastorale”.

În final a propus întrunirea unui nou Sinod al tuturor „Bisericilor” creștine, incluzând Biserica Ortodoxă și monofiziții și a susținut că „Bisericile” creștine din întrega lume va trebui să adopte un nou model și a afirmat că papa Francisc „are o viziune unică, cu toate că unii oameni ar putea spune că aceasta este foarte idealistă”15.

5. Schismaticii și pseudosinodul din Creta

Până și schismaticii au susținut pseudosinodul din Creta. „Acceptăm documentele care au fost adoptate la Sfântul și Marele Sinod”, a afirmat în mesajul său pseudopatriarhul schismatic de Kiev, Filaret, referindu-se la pseudosinodul din Creta. Pseudopatriarhul Kievului, care nu este recunoscut de nicio Biserică oficială, s-a exprimat nefavorabil la adresa Moscovei ecumeniste și l-a elogiat pe Patriarhul Bartolomeu, care în ultima vreme, presat fiind de forțe politice, a acceptat cererea acordării autocefaliei pseudopatriarhiei schismatice a Kievului16, precum și pseudobisericii schismatice din Skopje17, punând în acest fel o bombă la temelia unității panortodoxe și creând baze solide pentru o nouă schismă în sânul Bisericii Ortodoxe. Filaret a semnalat că „Sinodul a creat un mecanism de luare a deciziilor sinodale nu numai de către o biserică locală sau de către un grup de biserici, așa cum s-a întâmplat în ultimele secole, ci la nivel panortodox”. A vorbit despre „slujirea specială a Patriarhului Ecumenic drept conducător primus inter pares al Bisericii Ortodoxe și președinte al Sinodului Panortodox”.

Referitor la absența sa a comentat: „Pentru Patriarhia Kievulului este un punct sensibil faptul că nu a fost chemată să participe sau să trimită delegați la Sinod, întrucât trebuie să fie încă rezolvată problema recunoașterii autocefaliei Bisericii ucrainene de către alte Biserici locale. Cu toate acestea, Patriarhia Kievului, cu încredere și dragoste pentru Biserica Mamă a Constantinopolului și cu cuget comun cu Bisericile Ortodoxe locale, consideră că subiectele convenite de Sinod sunt suficient demonstrate pentru Biserica Ortodoxă. Poziția și răspunsul Patriarhiei Kievului față de Sfântul și Marele Sinod și față de deciziile acestuia vor fi confirmate oficial în următoarea întrunire a Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene a Patriarhatului Kievului, dar putem afirma astăzi că atitudinea noastră față de acestea este una pozitivă și că acceptăm documentele aprobate”18.

6. Participarea femeilor la pseudosinodul din Creta

La pseudosinodul din Creta a participat în afara doamnei Elisabeth Prodromou, pe care am amintit-o anterior, și profesoara Wafa Goussous din Iordania. Doamna Goussous conduce o inițiativă pentru pace în Orientul Mijlociu, pentru protejarea creștinilor și a refugiaților, inițiativă fondată în anul 2007 de către Patriarhii cu cuget ecumenist Teofil al Ierusalimului, Teodor al Alexandriei și Ioan al Antiohiei și de Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. „Este cea mai însemnată clipă a vieții mele. Femeile ortodoxe sunt aici”, a declarat într-un interviu dat ziarului „Vima”. Doamna Goussous este profesoară de Literatură Engleză, fiind cetățean arab nativ al Peninsulei Arabe și a făcut parte dintre membrii delegației Patriarhului Teofil al Ierusalimului la pseudosinod. Iordanianca în vârstă de 43 de ani a participat și a urmărit toate întrunirile, cu excepția sinaxelor Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe. „Sfântul și Marele Sinod este un moment măreț pentru toți ortodocșii. Pentru mine este cea mai importantă clipă a vieții mele. Este un eveniment istoric. Fiecare ceas și fiecare minut sunt mărețe și istorice. Sunt importante. Prezența femeilor a fost hotărâtă la Sinaxa Întâistătătorilor Ortodocși, care a avut loc în luna ianuarie la Geneva. Și constituie un început important”, a declarat aceasta. „Din anul 2003 lucrez pentru Consiliul Bisericilor Creștine din Orientul Mijlociu. În anul 2007 Patriarhul Teofil a fost ales președinte al Bisericilor din Orientul Mijlociu (participă toate bisericile creștine) și împreună cu patriarhii Alexandriei și Antiohiei și cu Arhiepiscopul Ciprului au creat inițiativa pe care o conduc, pentru pace în Orientul mijlociu și pentru ocrotirea creștinilor și a refugiaților. Este cu adevărat incredibil. M-a întâlnit și mi-a încredințat o poziție de mare răspundere, care are drept scop pacea și continuarea prezenței creștine în zonă. Creștinii arabi sunt prezenți la Marele Sinod și prin intermediul prezenței mele aici. Creștinii din Orientul Mijlociu sunt indigeni. Ne aflăm acolo înaintea oricui altcuiva și astăzi suntem din nefericire dezrădăcinați. Hristos a fost botezat în Iordan. Toți ai mei sunt mândri de prezența mea aici. Este prezența creștinilor Peninsulei Arabe la Sfântul și Marele Sinod”, a comentat. „Pentru Hristos bărbații și femeile sunt egali. Și aceasta se semnalează și în textele Sfântului și Marelui Sinod. Prezența noastră aici în Creta marchează un important început. Și noi, femeile din Orientul Mijlociu, participăm pretutindeni, în consiliile parohiale, în poziții administrative, la casele de ajutorare a săracilor. Și aceasta este deosebit de important”, a subliniat în încheiere19.

7. America și pseudosinodul din Creta

După cum se știe, atunci când a început pseudosinodul, au existat răsunătoare absențe de patriarhii, care diminuau orice „strălucire“ a acestuia. Cu toate acestea, prin intervenția Ministerul de Externe al SUA, au fost convinse și au trimis delegații la pseudosinod și două Patriarhii din Europa de Est (a Serbiei și a României). Astfel s-a dezlegat misterul participării acestora. Există chiar și un document care confirmă această intervenție a SUA, care susține Patriarhia Ecumenică20.

La pseudosinodul din Creta, agenți ai serviciilor de informații din Vest se aflau în stare de pregătire operațională (adică de spionaj), pentru a extinde separarea și divergenţele din sânul Ortodoxiei și pentru a folosi pseudosinodul pentru decizii care nu se încadrează în sistemul de valori ortodoxe. Astfel, au lezat unitatea lumii ortodoxe. În Creta s-au aflat agenți americani, cu scopul de a deține controlul absolut asupra a ceea ce urma să aibă loc în cadrul pseudosinodului. A existat un control asupra Bisericilor Ortodoxe din partea „elitelor occidentale”. În esență a fost vorba de un produs al politicii externe americane21.

Comanda generală de organizare a pseudosinodului nu au deținut-o nici grecii, nici Constantinopolul, ci americanii și greco-americanii. Elementul american a fost prezent în mod intens la fiecare nivel și la fiecare colț al pseudosinodului. Până și cartelele de acreditare a jurnaliștilor și a altor membri ai delegațiilor, toate aminteau de practici ale FBI din filme22.

Măsurile de securitate foarte severe, „de tip CIA” i-au silit chiar și pe arhierei ca la intrarea în Academia ecumenistă din Creta să treacă prin filtre de scanare cu raze X, ca să se vadă dacă nu cumva purtau arme. Măsurile de securitate din Creta au fost draconice. Paza de coastă, forțe speciale, poliție, toate au fost în stare de alertă pentru păzirea Întâistătătorilor. Cei care ieșeau în evidență – fiind omniprezenți – erau agenții de pază ai serviciilor elino-americane, care erau atât de severi, încât nu le permiteau jurnaliștilor să se apropie nici măcar de biserici, decât dacă aveau permisiune specială23.

Controlul absolut al americanilor în Creta s-a văzut însă în mod clar în participarea doamnei Elisabeta Prodromou, ca principal purtător de cuvânt al pseudosinodului. Numele doamnei Elisabeta Prodromou nu este, desigur, nici necunoscut și nici neînsemnat. Din CV-ul său științific deosebit de bogat ies în evidență: lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale al Universității din Boston și profesor invitat la catedra de Rezolvare a Conflictelor de la Facultatea de Drept și Studii Diplomatice Flecher din cadrul Universității Tufts. Colaborează, de asemenea, cu Centrul de Studii Europene (CES) al Universității Harvard, unde este președinte al grupului de studiu pentru Estul Mediteranei și Europa. Titlurile sale academice îi permit să participe – și acesta este cel mai însemnat aspect – în comitete guvernamentale autorizate, care trasează politica SUA. Între 2004 și 2012 a ocupat funcția de vicepresedinte al Comisiei pentru Libertatea Religioasă Internațională a Parlamentului american și din 2011, a fost avansată în funcția de membru al grupului de lucru competent al Departamentului de Stat al SUA pentru „Religie și politică externă”.

Este considerată specialist în probleme ale Estului Mediteranei și ale Europei de Sud-Est și a lucrat în calitate de consilier la Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite, la Ministerul Apărării, la Serviciul de Informații de Apărare (DIA), la Agenția Centrală de Informații (CIA), la NATO, la Organizația Națiunilor Unite, la diverse ministere și organizații neguvernamentale din diferite țări europene. Este numită diplomat senior (Senior Diplomat) .

Oricine poate înțelege statutul doamnei în complexul de putere a SUA. Calitatea sa academică coexistă cu calitatea care o caracterizează în mod primordial, aceea de colaborator în special cu serviciile de securitate americane – cee ce numim „statul paralel”.

Relația specială cu politica SUA, fără îndoială, o face să aibă în cadrul pseudosinodului din Creta poziția de comisar al unei superputeri. Referirea acesteia la diferite aspecte, care și constituie conținutul de fond, cu alte cuvinte miezul ecumenismului, lăsând „teologilor” prelucrarea detaliată a acestora, arată în mod clar prioritatea care a fost acordată de SUA pseudosinodului și pe de altă parte încercarea de a exercita control din interior, asupra rezultatelor acestuia și, în consecință, control asupra Ortodoxiei. Asocierea în persoana doamnei Elisabeta Prodromou a factorilor exogeni de natură pur politică și specific new-age-istă, și a factorilor ecumeniști ai Fanarului a condus la fraudarea Ortodoxiei24.

În 2009, referindu-se la pseudosinodul care avea să aibă loc în Kolymbari, dna Prodromou a scris: „Un astfel de sinod trebuie să îi ajute pe creștinii orodocși, să înțeleagă, să se adapteze și să participe în mod activ la modelarea realității diversității religioase a lumii… canoanele [Bisericii] sunt insuficiente, mai exact defectuoase, și necesită rectificări și adaosuri”25.

La al 8-lea Congres Internațional ecumenist de „Teologie Ortodoxă” cu tema: „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe: Teologia ortodoxă în secolul XXI”, desfășurat la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Salonic în perioada 21-25 mai 2018, doamna Prodromou a prezentat un referat cu titlul: „De la Sinodul din Creta din 2016 spre o teologie ortodoxă a angajamentului global: transformând lumea ca o Biserică globală”26.

Candidatul democraților din anul 2016 la funcția de președinte al SUA, Hillary Clinton, a făcut următoarea declarație cu privire la pseudosinodul din Creta: „Toți credincioșii trebuie să salutăm convocarea de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe după 1200 de ani. Am avut privilegiul să îl văd pe conducătorul spiritual, Patriarhul Bartolomeu, și am încredere că Sinodul va înnoi legăturile care s-au deteriorat de-a lungul secolelor, pentru că împreună suntem mai puternici”

O prezentare deosebit de măgulitoare a Patriarhului Bartolomeu este cea a președintele Consiliului de Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților din SUA, Ed Royce, cu prilejul convocării pseudosindului din Creta. Α făcut impresie faptul că au fost puse în acţiune centre puternice de la Washington, pentru a-l sprijini personal pe Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cea mai mare parte a declarației menționate făcând referire la personalitatea Patriarhului, și nu la pseudosinod în sine. Această declarație a fost publicată într-un moment când Patriarhul Bartolomeu a avut nevoie de sprijin puternic, după ce patru Biserici mari deciseseră să nu participe la lucrările pseudosinodului.

Întreaga declarație a președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe, Ed Royce, din Statul California, este următoarea:

„Dle președinte, aș dori să recunosc evenimentele care au loc pe insula grecească Creta, unde Patriarhul Ecumenic de Constantinopol Bartolomeu a convocat o întâlnire istorică a Bisericilor Creștine Ortodoxe.

Această adunare, cunoscută sub numele de Sfântul și Marele Sinod, este prima de acest fel după un mileniu. Cele 14 Biserici Ortodoxe creștine au în total peste 300 de milioane de credincioși în întreaga lume, dintre care un milion de americani. Aceste biserici au conducere proprie, dar sunt unite prin dogma comună, credință, liturghie și morală, Patriarhul Ecumenic fiind „primul între egali”.

Trei sute cincizeci de lideri vor participa la întâlnirea programată să înceapă duminică și să continue până pe 26 iunie. Vor fi discutate probleme importante cu care se confruntă creștinii ortodocși, printre care misiunea Bisericii în lumea de astăzi, diaspora ortodoxă și relațiile (Bisericii Ortodoxe) cu celelalte biserici creștine.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost ales în ianuarie 1991 (ca) al 270-lea Arhiepiscop al bisericii sale, care are o vechime de 2000 de ani. Deține multe doctorate, printre altele, de la Universitățile Georgetown și Yale, iar în 1997 i-a fost acordată Medalia de Aur din partea Congresului.

Patriarhul este cunoscut pentru eforturile sale și pentru munca sa, pentru promovarea păcii și a reconcilierii între toate religiile, încurajând dialogul între creștini, evrei și musulmani. După atacurile din 11 septembrie 2001, Patriarhul a organizat o întâlnire a liderilor religioși, inclusiv cu imamii musulmani, pentru a condamna atacurile drept un act anti-religios.

Domnule Președinte, mai mult de un milion de creștini ortodocși din Statele Unite reprezintă civilizații și medii diferite. Particip la sărbătoarea acestui Sinod istoric”.

Încă o personalitate puternică a scenei politice americane și-a exprimat sprijinul față de pseudosinodul din Creta. Senatorul democrat Bob Menendez din statul New Jersey, fostul președinte al Comisiei Afacerilor Externe, încă o dată s-a aflat alături de Patriarhia Ecumenică și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de data aceasta vorbind cu căldură dspre convocarea pseudosinodului din Creta. „Grecia, leagănul democrației, face încă o dată istorie”, a declarat senatorul american de origine cubaneză și a făcut referire pe larg la prezența ortodocșilor eleno-americani în SUA, amintind nume din lumea politică și din cea a jurnalismului (Iorgos Stefanopoulos, Arianna Huffington, John Podesta, Dina Titus, John Sarbanes, Kostas Billirakis), ajungând chiar la cel de-al doilea marș pentru drepturile civile de la Selma la Montgomery, de pe 9 martie 1965, unde ereticul protestant Martin Luther King și Arhiepiscopul ecumenist al Americii, Iacob, s-au aflat împreună.

Susținător fervent al Greciei și Ciprului, precum și al problemelor noastre naționale, susținător al libertății religioase, Bob Menendez a criticat de multe ori Turcia, fie pentru probleme legate de Patriarhia Ecumenică și încălcarea dreptului la libertatea religioasă, fie pentru aspecte legate de problemele noastre naționale. De asemenea, întreține foarte bune relații cu comunitatea greacă din Statele Unite. A fost chiar și maestru de ceremοnii la parada de pe Fifth Avenue din Manhattan.

Întreaga sa declarație, care a fost înregistrată în arhiva Congresului, este următoarea:

„Domnule președinte, încă o dată Grecia, leagănul democrației, patria principiului fundamental al libertății religioase, pe care democrația îl reprezintă aici, în America, creează istorie, de data aceasta pe insula Creta, unde Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, conduce Sinodul Bisericilor creștine Ortodoxe, Sfântul și Marele Sinod, care are loc o singură dată la o mie de ani, în fapt, un astfel de sinod nu s-a mai întrunit din anul 787 d.Hr., dar are loc acum.

Cele trei milioane de creștini ortodocși din America, membri a 14 Biserici autocefale din întreaga lume, dintre care cel mai mare număr este legat de Biserica Ortodoxă Greacă – Biserica care a convocat sinodul – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, urmăresc această Adunare istorică cu mare speranță.

Sfântul și Marele Sinod are datoria de a se ocupa cu probleme bisericești interne, însă creștinii ortodocși sunt preocupați în mod profund de ocazia pe care o oferă acest eveniment istoric pentru o discuție extinsă, nu numai de procesul religios, dar și de perspectivele de pace și prosperitate pentru toți membrii Bisericii și pentru toți oamenii din întreaga lume.

Creștinii ortodocși din America provin din toate straturile sociale și reprezintă toate punctele de vedere. Dintre aceștia fac parte personalități cunoscute nouă tuturor, celor ce ne aflăm în această sală și întregi noastre societăți: jurnalistul de la postul ABC și gazda emisiunii «Good Morning America», Iorgos Stephanopoulos, creatoarea Huffington Post, Arianna Huffington sau comentatorul sportiv Bob Costas. În lumea politică, fostul guvernator al statului Massachusetts și candidatul democraților la președinție, Mike Doukakis, șeful campaniei preelectorale a lui Hillary Clinton și fostul șef al Biroului președintelui Bill Clinton, John Podesta, precum și membri ai Congresului: deputatul Dina Titus din Nevada și Nikki Tsongas din Statul Massachusetts și deputatul John Sarbanes din Maryland și Kostas Billirakis din Florida.

Domnule președinte, toți aceștia au câștigat respectul, sunt talentați, creștini ortodocși de succes, ale căror credință și poziții sunt exprimate la Sfântul și Marele Sinod istoric. Aceștia se află între cei peste un milion de ortodocși americani, liderul lor spiritual fiind Arhiepiscopul Dimitrios, care este președintele a șapte mitropoliți cu jurisdicții regionale, care participă la Sinodul local. Arhiepiscopul și predecesorii săi au jucat un rol important în viața americană, în cultura și istoria americană, care face parte din structura acestei națiuni. Cu toții ne amintim de celebrul marș pentru drepturile civile din Selma, Alabama, condus de Dr. Martin Luther King Jr., poate nu ne amintim însă că la acest marș a fost prezent, de asemenea, și vrednicul de pomenire arhiepiscop Iacob, care a mers alături de Dr. King.

Domnule președinte, grecii americani, provenind din 500 de biserici din această țară, dintre care mulți se află în statul meu, New Jersey, cred profund că acest Mare și Sfânt Sinod reprezintă o întâlnire extrem de importantă, care poate avea implicații incredibile pentru religia și cultura lor pentru încă o mie de ani, că discuțiile de la Sinod vor avea o mare importanță și vor da o însemnată perspectivă pentru o viață mai bună pentru noi toți, pentru pacea pe această planetă și pentru binele general al generațiilor următoare. Știu, așa cum știm toți cei ce ne aflăm în această sală, că importanța creștinilor ortodocși va fi dată nu de istoria care se scrie în Creta, la acest Sinod, ci de istoria creștinilor ortodocși, care a fost deja scrisă în întreaga lume .

Particip împreună cu toți colegii mei, sperând într-un Sfânt și Mare Sinod încununat de succes și productiv, un sinod care are loc o dată la o mie de ani. Mă alătur tuturor prietenilor mei creștini ortodocși din New Jersey și din întreaga lume la sărbătorirea acestei întâlniri istorice”.

Potrivit Agenției de Știri Elinoamericane (Greek American News Agency), până la finalizarea lucrărilor pseudosinodului, au existat și alte astfel de intervenții de susținere față de Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă, protagonistul acestora, din culise, fiind clericul ecumenist de origine greacă Alexandros Carloutsos (din Latzio Ilia), care s-a îngrijit de trezirea interesului centrelor de putere americane pentru astfel de intervenții. Acesta a fost omul-cheie care, împreună cu colegii săi, au atras un mare interes [față de pseudosinod], nu numai din partea Ministerului american de Externe (State Deparment), a Casei Albe și a Senatului, dar și din partea unor puternice grupuri de reflecție (think tanks). În timpul desfășurării pseudosinodului a fost omul pe care, pe de o parte toți îl căutau, și care, pe de altă parte, se apleca cel mai adesea la urechea patriarhului27.

1

8. Deciziile sunt nule

După dezvăluirile de mai sus, care demonstrează dependența maximă și lauda adusă pseudosinodului de către lumea eretică din afara Bisericii, întrebăm:

1.Era posibil deci ca pseudosinodul să nu recunoască ereziile papistașă, protestantă și monofizită ca biserici? Bineînțeles că nu! Din acest motiv le-a și numit cu termenul hermafrodit „alte biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”28. Cu toate acestea, în istoria Bisericii ereticii erau chemați și se prezentau la Sinoade nu ca „observatori”, ci ca să dea răspuns sau să-și exprime pocăința, iar dacă persistau în înșelare și în erezie, erau caterisiți, anatematizați și imediat alungați de la sinod și nu mai participau în continuare la lucrările sinodale. Dimpotrivă, pseudosinodul i-a lăudat pe eretici și puțin a lipsit să nu îi condamne pe ortodocși, așa cum a sugerat Arhiepiscopul Albaniei, cu cuget ecumenist, Anastasios, să fie condamnat „anti-ecumenismul“ ca erezie.29, cerere repetată la cea de-a 8-a Conferință Internațională ecumenistă despre Kolymbari, organizată la sfârșitul lunii trecute de către Facultatea Teologică a Universității Aristotel din Tesalonic30. În orice caz, pseudosinodul „consideră condamnabilă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. Întrucât păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care a constituit dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice”31. Nesocotește, cu toate acestea, faptul istoric că, în Biserica Ortodoxă ultimul criteriu îl reprezintă conștiința dogmatică veghetoare a Bisericii, care, în trecut, a aprobat sau a considerat drept tâlhărești chiar și Sinoade Ecumenice. Sistemul sinodal, prin el însuși, nu garantează în chip mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Aceasta se întâmplă numai atunci când Episcopii participanți la Sinod au în interiorul lor activ Duhul Sfânt și Calea Ipostatică, pe Hristos, astfel încât, în calitate de sinodali – împreună călători pe aceeași cale [gr. συν – împreună + ὀδός – calea] sunt în practică și „următori Sfinților Părinți“32.

2.Este posibil ca acest pseudosinod să fie acceptat vreodată de pleroma ortodoxă? Deciziile eretice ale acestui pseudosinod nu vor fi acceptate sub nicio formă. Așadar, așa-numitul „Sinod de la Kolymbari” a fost consemnat în conștiința pleromei Bisericii și în analele istoriei bisericești contemporane ca un pseudosinod, un pseudosinod tâlhăresc, eretic și ecumenist. De aceea, și noi, prin textele noastre, dar și prin anatema pe care am rostit-o în Duminica Ortodoxiei din 2017 (5-3)33 și din 2018 (25-2)34 în biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Pireu, unde slujim, am condamnat și am anatemizat pseudosinodul și documentele acestuia, spunând: „Pseudosinodului tâlhăresc, eretic și ecumenist din Creta, din iunie 2016 așa-zisului «Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe», și documentelor cacodoxe ale acestuia, anatema”. Oricâte manifestări și conferințe vor organiza ecumeniștii și oricâte texte și cărți vor scrie în favoarea acestuia, nu vor putea impune pseudosinodul.

Totodată se poate înțelege modul în care se justifică epitimiile ilegale și persecutările anticanonice împotriva celor care au alte păreri și resping pseudosinodul. Este o urmare firească faptul că dușmanii Bisericii, eretici și ecumeniști, care doresc să impună pseudosinodul în conștiința pleromei ortodoxe cu forța, în chip despotic, fascist și papal, să îi urmărească și să îi prigonească pe ortodocși, amenințându-i cu alungarea din biserici, cu interzicerea săvârșirii slujbelor și susținerii de predici, cu tribunale episcopale și sinodale, cu caterisiri, cu calomnierea și cοmprοmiterea lor prin susținerea faptului că pasămite scindează Biserica și sunt schismatici. Dacă însă totul este în regulă în privința pseudosinodului, așa cum prezintă lucrurile ecumeniștii, atunci cum se justifică acțiunile lor inumane mai sus amintite? Dar Domnul a zis: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni“35 și „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor“36. Este o foarte mare binecuvântare și o neprețuită cinste de la Dumnezeu să avem astăzi în mijlocul nostru, la manifestarea în curs de desfășurare, pe cei trei părinți care se află în fruntea luptei împotriva pseudosinodului, pe Preacucernicul protopresbiter părintele Theodoros Zisis, pe părintele Nikolaos Manolis și pe părintele Fotios Vezynias, care au atins punctul culminant în reacția lor, aplicând în mod just și sfânt dreptul canonic de a întrerupe pomenirea numelui episcopului local insuflat de cuget ecumenist.

9. Condamnare ortodoxă sinodală a pseudosinodului din Creta

Cinstiți Părinți,
Iubiți frați în Hristos,

Ca urmare a celor de mai sus, considerăm că este nevoie imperativă ca Bisericile Ortodoxe locale și mai ales cele care nu au luat parte la pseudosinod (Bulgaria, Georgia, Rusia, Antiohia) să convoace un nou Sinod Panortodox, care

a) să condamne așa-numitul „sinod” din Creta ca pseudosinod tâlhăresc, eretic și ecumenist,

b) să respingă documentele acestuia ca eretice, în special textul despre relațiile cu eterodocșii,

c) să îi condamne pe organizatori, pe protagoniști, pe semnatarii și pe cei ce acceptă textele eretice ale acestuia,

d) să condamne ecumenismul sincretist intercreștin și interreligios ca panerezie,

e) să decidă retragerea tuturor Bisericilor Locale Ortodoxe din așa-numitul „Consiliu Modial al Bisericilor“, adică al ereziilor,

f) să pună capăt oricărei apariții a ortodocșilor alături de cei de alte religii și de eretici,

g) să decidă retragerea Ortodoxiei din dialogul sterp cu tot felul de eretici și reprezentanți ai altor religii.

Fie ca Sfântul Dumnezeu Treimic să ne învrednicească să trăim condamnarea Sinodală Panortodoxă a pseudosinodului din Creta.

Vă mulțumesc!

1 Scrisoare de felicitare a Ierarhiei Catolice a Greciei către Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei, 17-6-2016, http://episkopisyrou.gr/efchitiria-epistoli-tis-katholikis-ierarchias-tis-ellados-pros-tin-agia-megali-sinodo-tis-orthodoxias/
2 Iorgos N. Papathanasopoulos, Vaticanul aprobă Mesajul Sinodului din Creta! 25-7-2016, https://katanixis.blogspot.gr/2016/07/blog-post_511.html
3 Vocea Vaticanului pentru Sindoul Panortodox: importantă pentru toți creștinii – Ce a spus despre cei care rămân … închiși, 16-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/83626
4 Mesajul postat pe Tweeter de către Papa despre Sfântul și Marele Sinod, 19-6-2016, http://www.amen.gr/article/to-tweet-tou-papa-gia-tin-agia-kai-megali-synodo)
5 Mulțumiri ale Patriarhului Ecumenic către Papa Francisc pentru rugăciune, 20-6-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/06/blog–post_191.html
6 A se vedea. Protopr. ANASTASIOS GKOTSOPOULOS, Rugăciunea cu ereticii; abordând rânduiala canonică a Bisericii, Ed.Theodromia, Tesalonic 2009.
7 Patriarhul Ecumenic din Noua Romă în cea Veche, 28-5-2018, http://fanarion.blogspot.com/2018/05/blog-post_91.html, Patriarhul în Bazilica Sfinții Doisprezece Apostoli din Roma (VIDEO), 23-5-2018, http://fanarion.blogspot.gr/2018/05/blog–post_28.html, Roma: Rugăciunea Patriarhului Ecumenic [împreună cu catolicii] în Bazilica Sfinții Doisprezece Apostoli (VIDEO), 23-5-2018, https://www.ekklisiaonline.gr/nea/romi-symprosefchi-ikoumenikou-patriarchi-sti-vasiliki-ton-agion-dodeka-apostolon-vinteo/, Bartolomeu din Vatican: Am trăit o imensă criză, cultura a fost predată economiei, 26-5-2018, https://www.vimaorthodoxias.gr/oikoumeniko-patriarxeio/vartholomaios-apo-vatikano-zisame-mia-terastia-krisi-o-politismos-paradothike-stin-oikonomia/
8 Reală eventualitatea unui Sinod al Ortodocșilor și al Catolicilor, 23-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/arxeio/item/84059-ανοιχτό-το-ενδεχόμενο-για-σύνοδο-ορθοδόξων-καθολικών
9 Când Papa spune cu referire la Sinodul Panortodox, că s-a făcut „un pas înainte”, ar trebui să ne facem griji în privința lui… înainte? 27-6-2016 http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/84234
10 IORGOS N. PAPATHANASOPOULOS, Îngrijorare legată de acțiuni unioniste, 29-8-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/08/blog-post_782.html
11 „Arhiepiscopul” uniat al Ucrainei, „Temelia unității este Papa de la Roma“, 9-5-2018, http://www.katanixis.gr/2018/05/blog-post_26.html
12 Iorgos N. Papathanasopoulos, Ce scriu scrisorile patriarhului Bartolomeu și ale primatului unit al Ucrainei, 30-8-2016, http://aktines.blogspot.gr/2016/08/blog–post_626.html
13 Dimitrios Salachas, „Episcopul” uniat de Gratianopolis, „Sinodul Panortodox care a avut loc de curând și relațiile intercreștine. Hotărârea Sfântului și Marelui Sinod: Este consolidată dorința dialogului Bisericii Οrtodoxe cu restul lumii creștine. Urmări asupra dialogului cu Βiserica Catolică”, în revista Ἀνοιχτοί Ὀρίζοντες „Sinodul Panortodox și relațiile intercreștine” vol. 1101 (septembrie-octombrie 2016) 6-11, http://jesuits.gr/wp-content/uploads/2018/01/Τεύχος-1101.pdf
14 Sfânta Mitropolie de Pireu, Biroul pentru Erezii și Parareligii, Cum se justifică jubiliarea ereticilor pentru Marele Sinod? 26-7-2016, https://www.impantokratoros.gr/991BEF1B.el.aspx.
15 Să ne bucurăm de … observatori! Sinodul nu este panortodox, spun monofiziții. Ce spun despre Sfântul Munte, 20-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/83825
16 Patriarhia Ecumenică despre cererea de acordare a autocefaliei Ucrainei, 22-4-2018, http://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/21361-to-oikoumeniko-patriarxeio-gia-to-aitima-ekxoriseos-autokefalias-stin-oukrania
17 Biserica schismatică din Skopje a depus cerere la Fanar pentru întoarcerea la canonicitate, 30-5-2018, http://fanarion.blogspot.com/2018/05/blog-post_64.html
18 Elogii ale schismaticului Filaret la adresa lui Bartolomeu și atac împotriva Moscovei – Acceptăm documentele Sinodului Panortodox, 6-7-2017, http://www.vimaorthodoxias.gr/patriarcheia/item/84715
19 GOUSSOUS: „Participarea femeilor la Sinodul Panortodox este un început”, 25-6-2016, http://www.amen.gr/article/goussous-einai-mia-arxi-i-symmetoxi-gynaikon-stin-panorthodoksi, http://www.tovima.gr/society/article/?aid=810430
20 O… intervenție ortodoxă din partea Ministerului de Externe american, 28-6-2016, http://www.vimaorthodoxias.gr/all/item/84289
21 „«Tunete» din Rusia împotriva lui Bartolomeu. «A tăcut la transformarea Sfintei Sofia în geamie – Există agenți ai Statelor unite în Creta»” – 11 motive pentru care Sinodul Panortodox nu trebuie să aibă loc, 15-6-2016, https://katanixis.blogspot.gr/2016/06/blog-post_829.html, http://www.pentapostagma.gr
22 “Mici detalii de culise de la Sfântul și Marele Sinod (partea întâi)”, 17-6-2016, http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/8911-mikra-kai-paraskiniaka-apo-tin-agia-kai-megali-sunodo-meros-a
23 Atunci când și „prietenii” semnalează greșelie, 23-6-2016, http://www.romfea.gr/diafora/9025-otan-kai-oi-filoi-episimainoun-ta-lathi
24 Monahul Epifanios Kapsaliotul, CIA dirijează Sinodul din Creta?, http://orthodoxostypos.gr/h-cia-καθοδηγει-την-συνοδον-τησ-κρητησ/.
25 „Persoana – cheie a Sfântului și Marelui Sinod”, Theodromia XVIII (iulie – decembrie 2016) 627, unde sunt menționate și sursele valabile în cauză.
26 Conferința internațională despre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, http://fanarion.blogspot.gr/2018/05/blog-post_0.html
27 Alexandros Stefanopoulos, Implicațiile geopolitice și influențele marelui sinod al ortodoxiei, Republicare. Αctualități 347 (1-7-2016) http://www.alexstefanopoulos.gr/2016/07/01/i-geopolitikes-proektasis-ke-epidrasis-tis-megalis-synodou-tis-orthodoxias/
28 Vezi paragraful § 6 al textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, https://www.holycouncil.org/official-documents/-/asset_publisher/VA0WE2pZ4Y0I/content/rest-of-christian-world?_101_INSTANCE_VA0WE2pZ4Y0I_languageId=el_GR
29 “Dezvăluire: La Kolymbari un arhiereu a cerut ca „antiecumeniștii” să fie numiți eretici!!!” 21-2-2017, https://katanixis.blogspot.gr/2017/02/blog–post_674.html, https://panorthodoxcemes.blogspot.gr/2016/11/blog–post_24.html.
30 A se vedea textul nostru cu titlul „Atac al «iubirii» ecumeniștilor împotriva ortodocșilor cu prilejul conferinței ecumeniste”, 10-6-2018, https://www.katanixis.gr/2018/06/blog-post_68.html
31 A se vedea par. § 22 al textului „Relațiile…”.
32 Dimitrios Tselenghidis, „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”. Un sinod cu deficit de sinodicitate și conștiință de sine ortodoxă, ed. Synaxi Orthodoxon Romion „Fotis Kontoglou”, Martie 2016, pp. 75-76.
33 Anatema deciziilor așa–numitului „sfânt și mare sinod” din partea a doi părinți tradiționaliști!!! [VIDEO 2017], http://www.katanixis.gr/2017/04/2017_25.html
34 Anateme în Duminica Ortodoxiei 2018 la Sfânta Biserică Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Pireu, https://www.youtube.com/watch?v=aJ_huP0304U
35 In. 15, 20.
36 Mt. 5, 10.

ortodoxinfo

Reclame

Primele concluzii referitoare la Conferința internațională „Ortodoxia și Kolimbari, la doi ani după (sinodul din Creta)”

Ieri a fost Conferința aceasta la Tesalonic. Organizare frumoasă, lume multă, vorbitori din mai multe țări. Am ascultat vreo oră, selectiv, din înregistrarea de mai sus (care cuprinde chiar și jumătatea de oră de pauză dintre cele două sesiuni) și am observat următoarele (voi reveni zilele următoare cu o analiză detaliată, căci este nevoie de liniște și timp pentru traducere, ca să știe și cei de la ortodoxinfo ce anume promovează, cu toate că în mod public redactorii lor își mărturisesc la comentarii totala necunoaștere a celor întâmplate la Tesalonic din punct de vedere al celor discutate; poate era mai bine să aștepte nițel să facă pr. Matei Vulcănescu un reportaj, să priceapă și românii ceva – nu se pierdea niciun… rating):

– s-a vorbit foarte mult despre iconomie, familia Zisis și-a centrat omiliile pe exemple de iconomie din istoria bisericească (cel puțin monahul Serafim Zisis a spus aceleași lucru ca în urmă cu câteva luni la Bănceni, încercând să susțină „nevoia” și „actualitatea” iconomiei);

– pr. Teodor Zisis a aruncat acuzați de hiper-zilotism asupra celor care spun că nu mai este har în Biserică, asupra celor care spun că nu mai este niciun episcop ortodox în lume. Adevărat spune, cei care mărturisesc acestea sunt niște schismatici. Lucrul important, subliniat până acum de cel puțin 15-20 de ori este că Gheron Sava Lavriotul și părinții aghioriți NU mărturisesc așa ceva, ci, în spațiul grecesc îl fac: monahul Macarie și adepții lui, iar în România, pr. Ioan Miron și cei de același gând cu el. Deci, să nu confundăm borcanele, că un borcan cu gem niciodată nu va putea fi confundat cu unul cu castraveți (am ales acest exemplu nu pentru a jigni pe cineva, ci pentru a arăta că lucrurile trebuie să fie clare);

– i-am trimis un mail părintelui Matei, ca unul care este coleg cu pr. Anghelos Anghelakopoulos la Mitropolia de Pireu, ca să îl întreb cele de mai jos, dar nu am primit încă niciun răspuns: pr. Anghelos a fost prezent la Conferința de la Tesalonic, a stat chiar la prezidiu, dar omilia lui a citit-o un mirean (după cum se vede la ora 2, minutul 7). Domnul care anunța vorbitorii a specificat că pr. Anghelos este prezent, că stă la masa prezidiului, dar din pricina interdicției clare episcopale de a-și citi omilia, a citit-o mireanul din imagine (de la ora 2, minutul 8).

Întrebarea mea pentru pr. Matei a fost: cine i-a interzis părintelui Anghelos să își citească omilia? I-a interzis mitropolitul Antim? Nu cred că ar fi ținut seama. Probabil că i-a interzis chiar mitropolitul Serafim de Pireu, cine altcineva (mai ales că în aceeași situație a fost și pr. Anastasie Gotsopoulos, bun canonist, preot în Mitropolia de Patras, a cărui omilie a citit-o un monah, specificându-se că pr. Anastasie nu este prezent datorită interdicției episcopale; deci este clar că pr. Anghelos nu a primit interdicție decât de la mitropolitul său, cel de Pireu).

Dar de ce? Că doar mitropolitul Serafim „are cuget ortodox”, este un „luptător” pentru ortodoxie, este un ierarh „ortodox”, este cel pe care îl urmează familia Zisis. De ce să îi fi interzis? Iar dacă l-a amenințat cu ceva înseamnă că acolo e ceva putred, nu? Oare nu ar trebui să întrerupă și părintele Anghelos pomenirea? Nu mai insistăm, probabil ați priceput… culisele.

Așadar, la Tesalonic au stat la masă: adepți ai iconomiei cu reprezentanți ai „ortodocșilor” care pomenesc pe cei ce slujesc împreună cu ereticii.

Unul dintre vorbitori a spus la un moment dat – referindu-se la altceva (dar probabil că a vorbit Dumnezeu prin el) – că „aici este vorba de salată, nu de altceva.” Impresiile mele triste după ce am ascultat Conferința sunt:

– au încercat „să se scoată” (să se acopere unii pe alții, să o dea la pace, să caute compromisul etc) pentru că nu au întrerupt pomenirea în mod patristic, ci încearcă să amestece pe cei îngrădiți cu cei cu „cuget ortodox”, să fie turma mare, iar Legea, adică acrivia a rămas excepție, iar iconomia a ajuns lege;

– au aruncat cu noroi în oricine nu este de acord cu ei, numindu-i cu același limbaj cum o fac ecumeniștii;

– omiliile lor sunt pline de citate care nu au absolut nicio legătură cu lupta antiecumenistă, dar dau impresia de teologic și patristic, înșelând poporul și liniștindu-l că cu știm noi cine „poți trece puntea”;

Desigur, s-au spus și multe lucruri bune (ca și la sinodul din Creta, nu?). Dar ca să fie un lucru bun, după voia lui Dumnezeu, acesta trebuie să nu fie amestecat cu minciuna și cu jumătățile de adevăr, care sunt de fapt neadevăruri.

Redacția

Anuntul intreruperii pomenirii P.F. Patriarh Daniel – Discursul unui preot român antiecumenist

1

Ȋn numele Tatǎlui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!

Iubiți credinciosi,
Astǎzi vreau sǎ vǎ spun un cuvânt puțin dezbǎtut ȋn biericile din România datoritǎ implicațiilor profunde pe care le presupune; Şi anume vreau sǎ vǎ explic punctul meu de vedere cu privire la participarea Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) la Sinodul din Creta 2016; (Unii este posibil sǎ fiți deja informați, dar poate cǎ alții nu sunteți la fel de ȋn tema cu subiectul);
Ȋn primul rând aceastǎ ȋntrunire din Creta a avut denumirea de “Sfântul şi Marele Sinod” şi nu s-a numit “sinod ecumenic” precum sinoadele precedente tocmai pentru a nu urma calea acestora; Dacǎ ar fi urmat calea acestora acest sinod ar fi trebuit sǎ dezbatǎ teme arzǎtoare pentru Ortodoxia contemporanǎ şi ar fi trebuit sǎ condamne pan-erezia ecumenismului.
Ȋn schimb, ȋn acest sinod conceptul de “erezie” nu este niciodatǎ menționat. Documentele lui sunt ecumeniste şi vǎ rog sǎ faceți distincția ȋntre “ecumenic” şi “ecumenist”; mişcarea aceasta din Creta aşa-zis ecumenicǎ, nu este ecumenicǎ, ci ecumenistǎ. Ecumenic este al Bisericii, nu al celor care sunt ȋn afara Bisericii. Sinoadele sunt ecumenice, dar adunarea din Creta este ecumenista. Ei asta vor, sǎ ne facǎ sǎ confundam termenii. Adicǎ termenul ortodox de “ecumenic” sǎ ajungǎ sǎ fie, ori respins, ori transformat ȋntr-un termen defect, neortodox.

Şi ce ȋnseamnǎ “ecumenism”?

DEF: “Mişcarea numitǎ “ecumenism” este numele comun pentru toate falsele creştinisme, pentru toate falsele biserici ale Europei Occidentale. Ȋn ecumenism se aflǎ inima tuturor umanismelor europene avându-l ȋn frunte pe papǎ. Toate aceste false creştinisme, toate aceste false biserici nu sunt nimic altceva decât erezie lângǎ altǎ erezie. Numele lor evanghelic comun este PAN-EREZIE.” – aceasta a fost definiția data ecumenismului de cǎtre cel mai mare dogmatist sârb, care este canonizat, Sfântul Iustin Popovici.

Ecumenismul promoveazǎ dialoguri teologice contrafǎcute ȋn care domneşte lipsa mǎrturisirii ortodoxe şi desconsiderarea adevǎrului. “Sediul” ecumenimsului poartǎ denumirea de Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.), sau mai bine spus, al ereziilor.

Din pǎcate România face parte din acest C.M.B. unde toate ereziile sunt denumite “biserici”, iar despre dialogurile din cadrul acestui consiliu, Paisie Aghioritul, pe care-l cunoaştem cu toții, face urmǎtoarea afirmație “Aceste dialoguri au scopul sǎ deruteze şi sǎ amețeascǎ pe credincioşi ca ȋn final sǎ-i arunce ȋn erezie.”

Dragii mei, eu nu doresc sǎ ȋntristez pe nimeni prin ceea ce spun, şi nu vreau sǎ se considere cǎ dau o lecție sau judec frații mei ȋntru Hristos. Pur şi simplu, simt nevoia de a exprima ceea ce conştiința mea ȋmi cere.

Ştim cu toții, cǎ noi, preoții, ne rugǎm pentru Prea Fericitul (P.F.) Patriarh Daniel, şi vǎ ȋndemn şi pe voi credincioşii sǎ vǎ rugați; dar sǎ-l pomenesc la Liturghie, sǎ-l pomenesc nu pot, pentru cǎ nu ştiu daca mai este ortodox sau a devenit ecumenist, adica eretic.

Adicǎ ei (cei ce au mers ȋn Creta) spun ȋn documentele sinodului despre catolici şi protestanți cǎ reprezintǎ “biserici creştine”, şi cǎ trebuie ca noi, ortodocşii sǎ regǎsim “unitatea de credințǎ pierdutǎ”. Ca şi cum Biserica Ortodoxǎ şi-ar fi pierdut unitatea credinței…

Ce fel de Patriarh este acesta ce semneazǎ un document care spune cǎ existǎ mai multe biserici, când Sfinții noştri Pǎrinți ne-au spus despre latini (catolici) cǎ sunt eretici?

Cum sǎ existe mai multe biserici? Nu se spune clar ȋn crez “ȋntr-Una Sfântǎ Soborniceascǎ şi apostoleascǎ Bisericǎ”?

Ȋn sfânta Scripturǎ se spune aşa “Un Domn, un Botez, o Credințǎ” – nu mai multe credințe, nici mǎcar douǎ…

Iatǎ cǎ Biserica Ortodoxa a lui Hristos nu a pierdut niciodatǎ “unitatea de credințǎ şi de ȋmpǎrtǎşire ȋn Sfântul Duh” şi nu acceptǎ teoria restaurǎrii unitǎții care s-a promulgat ȋn Creta, deoarece Ea (Biserica Ortodoxǎ) crede cǎ deja existǎ aceastǎ unitate ȋntre cei care sunt copiii Sǎi botezați.

Nimic din textul din Creta nu menționeazǎ cǎ singura cale care conduce la unitate cu Biserica Ortodoxǎ este doar ȋntoarcerea ereticilor sau schismaticilor, ȋn pocǎințǎ, la Una, Sfântǎ, Soborniceascǎ şi Apostoleascǎ Bisericǎ a lui Hristos. Adicǎ pentru a exista unitate ȋntre ortodocşi şi catolici singura cale binecuvântatǎ de Sfinții Pǎrinți este ca ei, catolicii, sǎ se converteascǎ la ortodoxie; altfel noi nu ne putem uni.

Noi nu-i ajutǎm pe eretici spunându-le cǎ au şi ei taine, pentru cǎ iatǎ nu-i ajutǎm nici pe ei sǎ se mântuiascǎ, dar nici pe noi ȋnşine nu ne ajutǎm dacǎ tǎgǎduim declararea adevǎrului;

De aceea adevǎrul trebuie sǎ fie exprimat cu exactitate şi claritate ȋntotdeauna, ȋn mod natural, cu discernǎmânt pastoral; (cǎ Biserica Ortodoxǎ se roagǎ pentru eretici, cǎ auziti ȋn bisericǎ “ca sǎ vinǎ toți la cunoştința Adevǎrului”);

Textele din Creta fiind ambigue şi tinzând cǎtre erezie din punct de vedere dogmatic, ne confruntǎm cu o problemǎ teribilǎ: catolicizarea; alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe. Ăsta e pericolul ecumenismului la ora actualǎ: sǎ ȋmpingǎ Biserica Ortodoxǎ spre catolicism.

Iertați-mǎ, eu niciodata nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinței ortodoxe si nu voi deveni trǎdǎtor al Sfinților Pǎrinți. Iar Sfinții Pǎrinți ne ȋnvațǎ cǎ dacǎ vreun episcop va propovǎdui erezia ȋn mod public, noi simplii preoți avem datoria sǎ nu-i mai pomenim, aceasta fiind singura noastrǎ armǎ ȋmpotriva eresului lor;

Prin oprirea pomenirii episcopului locului nu ȋnseamnǎ cǎ am ieşit ȋn afara Bisericii, şi nici de sub Ascultarea Ei, ci din contrǎ, mǎ aflu ȋn ascultare deplinǎ fațǎ de Biserica cea Una, Biserica Ortodoxǎ, urmând ȋnvǎțǎturii Sfinților Pǎrinți care au ȋntrerupt pomenirea sinoadelor, patriarhilor, episcopilor care au ȋnvǎțat ȋnvǎțǎturi strǎine Bisericii.

O astfel de ȋnvǎțǎturǎ strǎinǎ de Biserica Ortodoxǎ şi care a fost legiferatǎ ȋn Creta este aprobarea cǎsǎtoriei mixte; Biserica Ortodoxǎ nu permite cǎsǎtoria dintre un ortodox şi o eterodoxǎ (catolicǎ, protestantǎ, etc) şi acest lucru este stipulat ȋn canonul 72 al celui celui de-al 6-lea sinod Ecumenic.

Vin acum semnatarii documentelor din Creta şi legalizeazǎ cǎsǎtoriile mixte. Ce rezultǎ de aici?, rezultǎ ceea ce am spus mai devreme:

Cǎ aceşti episcopi români au ȋnvǎțat ȋnvǎțǎturi strǎine Bisericii…deci sunt eretici;

Aşadar este necesarǎ oprirea pomenirii lor.

Oprirea pomenirii, se face, aşa cum vedem din practica Sfinților Pǎrinți, ca mǎsurǎ de protest ȋmpotriva ereziei care macinǎ Biserica, dar rǎmânând ȋn deplinǎ comuniune cu toți mǎrturisitorii ortodocşi. Aceastǎ practicǎ a Sfinților Pǎrinți este ȋnscrisǎ ȋn primele 2 Sinoade Ecumenice la Canonul al 15-lea, care spune aşa:

“Cǎci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu ȋntâiul stǎtǎtor al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Pǎrinți, fireşte, adicǎ, de comuniunea cu acela care propovǎduieşte eresul ȋn public şi cu capul descoperit ȋl ȋnvațǎ ȋn Bisericǎ, unii ca aceştia nu numai cǎ nu se vor supune certǎrii canoniceşti, desfǎcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop (…), ci se vor ȋnvrednici şi de cinstea cuvenitǎ celor ortodocşi. Cǎci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe minciuno-episcopi, pe falşi ȋnvǎțǎtori, şi nu au rupt prin schismǎ unitatea bisericii, ci s-au silit sǎ izbǎveascǎ Biserica de schisme şi dezbinǎri.”

De aceea vǎ spun toate acestea; cei mai mulți dintre frǎțiile voastre nu aveți studii teologice şi am vrut sǎ-mi justific acțiunea de oprire a pomenirii patriarhului, prin cele ce v-am spus pânǎ acum.

Ați putea sǎ vǎ ȋntrebați de unde am binecuvântare sǎ opresc pomenirea patriarhului…

Binecuvântarea mea vine tocmai de la Sfintele şi dumnezeieştile Sinoade Ecumenice…

Binecuvântarea mea o am tot de acolo de unde a avut şi Sfântul Maxim Mǎrturisitorul, sau Grigorie Palama, sau Marcu Evghenicul…

Şi dacǎ tot am vorbit de binecuvântare, ar trebui ca atât noi, simplii preoți, cât şi voi mirenii sǎ-l ȋntrebați pe Patriarhul Daniel:

-de unde a avut Patriarhia românǎ binecuvântare sǎ meargǎ ȋn Creta?

-de unde are binecuvântare sǎ facǎ rugǎciuni ȋn comun cu eterodocşii?

-de unde a avut binecuvântare sǎ numeascǎ (şi sǎ semneze) ereziile ca fiind biserici?

-de unde a avut binecuvântare sǎ legalizeze cǎsǎtoria mixtǎ?

Vǎ rǎspund eu cǎ nu a avut nicio binecuvântare, fiind astfel un trǎdǎtor al credinței strǎmoşeşti, un complice al agenților Vaticanului care doresc cu orice preț sǎ absoarbǎ Ortodoxia, iar acest pas al Sinodului din Creta este un moment hotǎrâtor pentru a vedea câți mǎrturisitori mai are România.

Având ȋn vedere toate acestea pot sǎ afirm cǎ ȋn structurile ȋnalte ale BOR avem de-a face cu o DICTATURĂ mascatǎ de falsul ȋndemn al ascultǎrii necondiționate.

Noi, preoții, ȋn materie de credințǎ, nu putem face ascultare de oricine, şi nu putem tǎcea atunci când se ȋntâmplǎ astfel de evenimente. Sfântul Teodor Studitul ne spune: “atunci când credința autenticǎ este amenințatǎ de un pericol, porunca dumnezeiascǎ spune cǎ nimeni sǎ nu tacǎ, indiferent de modesta sa poziție socialǎ sau bisericeascǎ”.

Pǎi cum sǎ tǎcem când toate ereziile sunt numite biserici?

Adicǎ când se batjocoreşte rânduiala Sfintei Tradiții Ortodoxe; Pentru cǎ Sfântul Apostol Pavel, ȋn epistola sa cǎtre Galateni spune aşa: “Dacǎ chiar noi sau un ȋnger din cer v-ar vesti altǎ Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – sǎ fie anatema!”

Adicǎ ne ȋndeamnǎ sǎ ne ferim cu orice preț de spiritul inovator şi sǎ pǎstrǎm astfel Tradiția Ortodoxǎ nealteratǎ, exact ca ȋn secolul ȋntâi. Ȋn acest sens, sfântul Teodor Studitul scrie cǎ “lucrarea monahului este sǎ nu ȋngǎduie nici cea mai micǎ ȋnnoire la Evanghelia lui Hristos”.

Noi, ortodocşii ştim cǎ prezența Bisericii Ortodoxe Române ȋn Consiliul Mondial al Bisericilor este una inadmisibilǎ, pentru cǎ acolo biserica noastrǎ este vazutǎ ca “o simplǎ bisericǎ din multitudinea de biserici” (şi nu ca Unica şi adevǎrata Bisericǎ a lui Hristos), iar ȋn practicǎ, biserica noastrǎ este consideratǎ mai prejos decât cultele protestante, pentru cǎ noi nu am ajuns sǎ ȋnțelegem şi sǎ acceptǎm cǎsǎtoriile homosexualilor şi hirotonia femeilor.

Ȋnțelegeți cu ce avem de-a face?

Pe de-o parte BOR recunoaşte ereziile protestante şi catolice ca fiind “biserici creştine”, iar pe de altǎ parte, ȋn C.M.B. suntem considerați mai prejos pentru cǎ nu acceptǎm cǎsǎtoria sodomiților şi hirotonia femeilor.

Observați acum cǎtre ce anume se tinde?, şi de ce 4 Patriarhii nu au participat la Sinodul din Creta?

Vedeți scopul ascuns al acestui sinod la care au luat parte nici un sfert din numǎrul total de episcopi ortodocşi?

Se ȋncearcǎ o nivelare a valorilor tradiționale creştin-ortodoxe prin orice miljoace, pentru cǎ ştim cu toții cǎ “biserica catolicǎ” are o ȋnvǎțǎturǎ care spune ca “scopul scuteşte mijloacele”; la noi, la ortodocşi şi mijloacele şi scopul trebuie sǎ fie oneste, bazate pe ȋnvǎțǎturile Sfinților Pǎrinți.

Ȋn continuare am sǎ vǎ spun de ce am ales aceastǎ zi pentru a ȋncepe ȋntreruperea pomenirii patriarhului:

Pentru cǎ mai ȋntâi am aşteptat sǎ se finalizeze “sinodul” din Creta, apoi am aşteptat sǎ vǎd dacǎ vreun ierarh român ȋşi va retrage semnǎtura, apoi am aşteptat sinodul local BOR ȋncheiat recent, iar apoi am aşteptat ca mai ȋntâi sǎ protesteze cei aflați ȋntr-un rang mai mare decât mine;

Singurul ierarh român de rang ȋnalt care a mǎrturisit fǎțiş cǎ este ȋmpotriva ecumenismului este vrednicul de pomenire IPS Justinian Chira, care, din nefericire, a plecat la Domnul chiar ȋn perioada sinodului local BOR; Acest pǎrinte le spunea preoților pânǎ sǎ moarǎ:

1

“Dragilor, nu-i mai pomeniți pe ierarhii eretici! Pentru cǎ intrați ȋn duhul lor. Vine sinodul din octombrie unde-l vor vinde definitiv pe pe Hristos. Mergeți acasǎ, plângeți-vǎ pǎcatele cǎci vine urgia lui Dumnezeu!”

Apoi vǎzând cǎ nu se mai ridicǎ nicio voce ȋmpotriva hotǎrârilor din Creta, am hotǎrât sǎ acționez aşa cum ȋmi dicteazǎ conştiința.

Ȋn mod cert ȋn ziua de azi “ignoranța e cuceritoare”, dar pânǎ nu demult, pǎrintele Justin Pârvu ne spunea sǎ “luptǎm pânǎ la capǎt şi sǎ nu ne temem!”

Cuvântul care mi-a definitivat decizia de a mǎrturisi public faptul cǎ voi opri pomenirea patriarhului, a fost cel al sfântului Ignatie Teoforul:

“Dacǎ episcopul tǎu ar ȋnvǎța orice ȋn afara orânduielii date, chiar de trǎieşte ȋn curǎție, sau sǎvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, sǎ ȋți fie ție ca un lup ȋn blanǎ de oaie, cǎci lucreazǎ la nimicirea sufletelor.”

Desigur, societatea noastrǎ secularizatǎ, care a fost crescutǎ cu lozincile globalizǎrii şi ale Noii Ordini Mondiale, nu are sensibilitatea dogmaticǎ a ortodocşilor care cândva au respins hotǎrârile Conciliului “unionist”de la Ferrara-Florența. Existǎ totuşi şi astǎzi poporul lui Dumnezeu, rǎmǎşițǎ prooroceascǎ a ortodocşilor conştienți, care se vor opune oricǎrei forme de unire care nu are loc ȋn Adevǎrul credinței ortodoxe.

Ȋnainte de final trebuie sǎ ştiți cǎ foarte mulți pǎrinți din sfântul munte Athos au oprit pomenirea patriarhului ecumenic Bartolomeu şi a episcopilor semnatari ȋn Creta, iar luna trecutǎ unii dintre ei au venit pânǎ ȋn România pentru a informa prin intermediul unor conferințe pe poporul dept-credincios cu privire la pericolele pe care le parcurgem ȋn prezent. Aceste conferințe sunt publicate pe internet, iar pentru cine vrea sǎ afle mai multe detalii despre subiectul de azi se poate informa de pe site-ul “psaltirea.ro”;

Pentru cǎ v-am spus la ȋnceputul cuvântǎrii cǎ la Creta nu s-a folosit deloc termenul de “erezie”, cu permisiunea dumneavoastrǎ, ȋn minutele care urmeazǎ, am sǎ vǎ citesc câteva date despre cuvântul “erezie”:

Cu ereticii e greu sǎ dialoghezi. Şi atunci? Principiul pare a fi: cu cât ne deosebim mai mult, cu atât nu-i prețuim, cǎci ne spune sfântul Grigorie Palama “cǎ pe latini (catolici) nici ȋngerii nu ȋi pot schimba”, iar sfântul Marcu al Efesului spunea ȋn anul 1440 cu privire la eretici: “Sǎ fugim de ei precum fuge cineva de un şarpe”.

Aşadar, ce legǎturǎ spiritualǎ poate sǎ fie ȋntre Biserica de Apus şi cea de Rǎsǎrit? Nu se cade ca Biserica Ortodoxǎ sǎ caute firimituri de fapte la eretici, ci mai degrabǎ sǎ fugǎ de ei, ca de nişte lipitori. Cum de fapt, şi sfântul Ignatie Teoforul porunceşte cǎ “de aceştia (de eretici) trebuie sǎ fugiți ca de fiare (…), trebuie sǎ vǎ feriti de ei, fiindcǎ muşcǎturile lor sunt greu de vindecat”.

Sfântul Atanasie se aratǎ intransigent şi neȋnduplecat cu cei care voiau sǎ denatureze sau sǎ rǎstǎlmǎceascǎ credința cea neprihǎnitǎ. El a fost un adversar neobosit al viclenilor uneltitori ȋmpotriva Ortodoxiei, latini sau monofiziți. Stǎpânul Hristos i-a numit “guri ale iadului, deschise ȋmpotriva Sfintei Sale Biserici”. Iar ca o completare sfântul Ioan Gurǎ de Aur spune printre altele aşa: “Ereticilor le sunt gǎtite lanțurile, lacrimile şi suspine şi osânda fǎrǎ de sfârşit”

Şi sfântul Atanasie cel Mare, la rândul sǎu, aratǎ cǎ ereticilor “nu le este ȋngǎduit sǎ-L binecuvânteze pe Dumnezeu”, apoi mai ştim cǎ şi Sfinții Apostoli au fost cu atâta grijǎ fațǎ de ucenicii lor, cǎ nici mǎcar ȋn cuvânt sǎ nu aiba pǎrtǎşie cu vreunul dintre cei ce strâmbǎ Adevǎrul.

Ȋn sfârşit, fericitul ȋntru adormire Stareț Arhimandritul Atanasie Mitilineul numeşte “ecumenismul = ultimul ȋnaintemergǎtor al lui antihrist”.

Din pǎcate, ne este dat sǎ vedem cum Patriarhul ecumenic Bartolomeu ȋi dǎ ȋmbrǎțişarea liturgicǎ papei Francisc, când acesta a fost ȋn vizitǎ la Fanar ȋn 30 noiembrie 2014, aşa cǎ ținta Vaticanului rǎmâne impunerea, ȋn cadrul dialogului, ȋn virtutea “varietǎții ȋntru diversitate”, a ocolirii diferențelor dogmatice existente.

1

Dacǎ noi tǎcem, când ereziile amenințǎ Ortodoxia noastrǎ fiind conştienți de pericolele care ne pasc fǎrǎ ȋncetare, oare nu trǎim ȋntr-o paralizie duhovniceascǎ cu dorințe meschine? Ceea ce nu vrem sǎ vedem astǎzi, vom vedea mâine şi vom şti şi mai bine cǎ papalitatea, cu infailibilitatea şi cu primatul sǎu, constituie un totalitarism inacceptabil asemenea acelora care strivesc persoana umanǎ. Şi nu e greu sǎ ȋnțelegem, dacǎ vom rǎsfoi Istoria Universalǎ, cǎ Vaticanul este stat cu o diplomație sumbrǎ şi cu o politicǎ prefǎcutǎ. Ei bine, papa asta vrea: sǎ fie ȋnțeles şi nu ȋndreptat de la erezie. Or sǎ nu uitǎm cǎ papa nu ȋnseamnǎ biserica şi cǎ orice ȋntâlnire cu el a vreunui slujitor din ortodoxie ȋnseamnǎ ȋmbrǎțişare a ereziei, o defǎimare a Ortodoxiei.

Iar Ieremia Mitropolitul Gortinei şi profesor emerit al Universitǎții din Atena are o adresare directǎ cǎtre orice creştin-ortodox, tânǎr sau bǎtrân, bǎrbat sau femeie, mirean sau laic, şi spune aşa:

“Iubitule, nu uita ca eşti botezat ȋn sfânta cristelnițǎ şi esti creştin ortodox. Eşti parte a Bisericii Ortodoxe, cea care pǎstreazǎ credința adevǎratǎ. Ȋntreabǎ, citeşte şi vei ȋnțelege singur cǎ dreapta credințǎ este adevǎratǎ. Existǎ o mişcare care se cheamǎ ecumenism. Ai grijǎ sǎ nu te amǎgeascǎ aceastǎ mişcare vicleanǎ! Este o mare erezie, este erezia tuturor ereziilor. Erezia aceasta vrea sǎ uneascǎ Adevǎrul credinței noastre cu minciunile celorlalte religii, chipurile din iubire şi pentru unitate…”

Aşa cǎ, pe ȋnvǎțǎtura şi ȋndemnul Sfinților Pǎrinți strigǎm la poarta inimilor ȋnfierbântate de erezie şi-i chemǎm la trezvie, prin lucrarea neobositǎ a harului iubirii dumnezeieşti, arǎtându-le ca şi altǎdatǎ cǎ arma cea mai de temut a Ortodoxiei, imbatabilǎ, este “sabia Duhului, care este Cuvântul Lui Dumnezeu” (Efeseni 6: 17).

Amin!”

Articol publicat in noiembrie 2016

blacktopics

Ieromonah Teofan Andone, Mănăstirea Petru Vodă: ”Nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „adunarea cretană” ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.”

1

Scrisoare deschisă adresata Preacuviosului Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” Petru Vodă, Jud. Neamț – Ctitorie a Părintelui Justin Parvu

 

Către Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă (Hașca), județul Neamț

Preacuvioase Părinte Stareț,

Subsemnatul, ieromonah Teofan Andone, în vârstă de 64 de ani, viețuitor al Mănăstirii Petru Vodă, Județul Neamț în perioada 23 martie 2010- 28 aprilie 2017, vă aduc la cunoștință următoarele:

Nu cu multe zile în urmă mi-a fost predată o lecție de ortodoxie, de „ bărbăție duhovnicească” și de curaj, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată.

De către cine? De către sora Eugenia Andone, care s-a retras de la mănăstirea „din vale” („Paltin”) și s-a îngrădit de erezia ecumenismului. Amintind aici de sora Eugenia Andone, nu mă îndoiesc că știți bine de cine este vorba și de ce purtăm același nume de familie. Această lecție aspră și usturătoare mă îndeamnă să vă scriu astăzi și să vă readuc în atenție cele pe care le-am discutat împreună, în mai multe rânduri, fie în cancelaria stăreției, fie în chilia dumneavoastră. Ele s-au referit cu precădere la situația creată de hotărârile ”adunării cretane” (iunie 2016) și cele ale Sfântului Sinod al B.O.R. (octombrie 2016) care m-au îndemnat și pe mine, ca și pe mulți alții, la îngrădirea de erezia ecumenismului și la oprirea pomenirii ierarhului locului( vlădica Teofan) la sfintele slujbe.

De altfel, vă este foarte bine cunoscut faptul că, după o scurtă perioada de „iconomie”, începând din ziua 7 decembrie 2016, nu am mai participat la programul liturgic al mănăstirii. Aceasta, până în ziua de 28 aprilie 2017, când după așteptarea zadarnică și ( probabil) naivă, în nădejdea că lucrurile se vor îndrepta, am decis să mă retrag din mănăstire.

Până la data la care vă scriu aceste rânduri nu am cunoștință că situația să se fi schimbat, adică obștea mănăstirii să procedeze la îngrădirea de erezie și la încetarea pomenirii arhiereului.

Întârzierea cu care fac public cunoscute toate acestea, evident că nu mă onorează. Se afirmă adesea că „…mai bine mai târziu decât niciodată…” deși este dovedit faptul că de nenumărate ori acest „ prea târziu” a devenit „foarte târziu„ sau „mult prea târziu”. Sper că nu se întâmplă astfel și cu mine, acum.

De aceea, nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „adunarea cretana”( iunie 2016) ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Pe cale de consecință, nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Numai faptul că acordă recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului și așa zisului „ consiliu mondial al bisericilor”, că proclamă în chipul cel mai vădit și scandalos caracterul eclesial al înșelarilor și al ereziilor, sunt suficiente și mai mult decât suficiente pentru orice ortodox cu mintea sănătoasă ca să se îndepărteze și să se îngrădească de astfel de erezii, și mai mult, să se oprească de la a avea comuniune bisericească și de orice alt fel cu cei ce le propovăduiesc ori le acceptă.

Astăzi, documentele și hotărârile eretice ale acestei „adunări cretane” precum și concluziile formulate în ședința de lucru a Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) sunt arhicunoscute și sunt supuse, aproape fără întrerupere, unor interpretări, analize și dezbateri ample, care par a nu mai avea sfârșit.

S-a impus însă, fără nici cea mai mică îndoială, faptul că ne aflăm în plină și intensă etapă de răspândire și consolidare a acestei panerezii a ecumenismului.

Ori eu, unul, nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci, dimpotrivă, doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.

Ceea ce, de altfel, și fac și întăresc acum, din nou, prin această mărturisire, care nu se vrea nici trufașă și nici înfățișându-se ca un act de bravură.

Așadar, ca să nu vă obosesc cu lungimea epistolei, (aproape că) închei aici, neascunzându-mi marea durere și multa amărăciune, constatând că nici până acum obștea mănăstirii nu s-a îngrădit (așa cum de altfel obligă Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și Canonul 31 al Sfinților Apostoli) de această panerezie spurcată a ecumenismului ce a fost impusă oficial ca doctrina eclesiologica și politică misionară în Biserica Ortodoxă.

Mai mult, obștea mănăstirii continuă să pomenească pe arhiereul locului, deși acesta a participat nemijlocit la „adunarea cretană”, a semnat toate documentele și și-a însușit și asumat hotărârile eretice și hulitoare ale acesteia (și de care nu s-a delimitat public și fără echivoc nici până acum).

V-am spus și când m-am retras din mănăstire și vă scriu și acum că rămânerea mea în obște devenise imposibilă, pentru că în circumstanțele date, aș fi recunoscut și eu că sunt ecumenist și eretic.

Vicleana „ linie roșie” a „potirului comun” nu cred că va mai reuși să amăgească, în continuare, pe mulți dintre cei care „cu multă înțelepciune” și „cu profund discernământ” așteaptă izbăvirea, ci, am mari nădejdi că destui părinți și frați ai mănăstirii vor înțelege, până la urmă, ce au de făcut pentru a dobandi darul veșnic al mântuirii.

Așadar, până când un Sfânt Sinod Ortodox nu va avea loc în mod oficial și nu va condamna „ adunarea cretană” și toate ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii Ortodoxe și nu va condamna pe toți cei care le propovăduiesc ori le acceptă, sunt dator să mă îngrădesc de toate ereziile acestea spurcate și să mă țin cât mai departe de orice comuniune bisericească cu cei învinovățiți de erezie.

Mai mult de atât ce pot să vă mai scriu, că nu mă pricep? Ca fost militian și ( pentru scurt timp) polițist la „circulație”, nu mă rușinez și – ce să fac?- admit că nu am la îndemână abilitățile lexicale adecvate, menite să înfrumusețeze epistola.

Așa încât mă opresc aici și semnez fără rezerve,

Ieromonah Teofan Andone

Astăzi 12 iunie 2018

PreaCuviosului Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă( Hașca), județul Neamț

1

1

2

4

estemaitarziudecatcredeti

cititi si: AICI

Scrisoare deschisă adresată Preacuvioasei maici Iustina – Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț

Preacuvioasă maică stareță,

Subsemnata (sora) Eugenia Andone, în vârstă de 64 ani, viețuitoare a mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț, din data de 04 august 2010, vă aduc la cunoștință că, după îndelungă chibzuință și cercetare amănunțită, pe cât mi-a stat în putere, am hotărât să mă retrag din mănăstire, din următoarele motive, pe care, de altfel, vi le-am înfățișat și prin viu grai:

La aproape 2 (doi) ani de la încheierea lucrărilor sinodului mincinos, tâlhăresc și ecumenist din Creta (iunie 2016) și a publicării concluziilor formulate și exprimate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (29 octombrie 2016), conducera și obștea mănăstirii “PALTIN” nu au exprimat o opinie clară și puternică în legătură cu documentele eretice elaborate de acestea și pe care să le respingă cu toată hotărârea. Dar, mai ales, nu au pus în aplicare, după datorie și după cum se cuvenea, prevederile Canoanelor 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care obligă la îngrădirea imediată de arhiereul ce “propovăduiește erezii în public și cu capul descoperit le învață”.

Așadar, nedorind să mă fac părtașă la această erezie spurcată a ecumenismului, condamn așa-numitul sinod din Creta (iunie 2016) ca adunare eretică, nu primesc, mă scârbesc și lepăd toate hotărârile acestuia, pe motiv că legiferează panerezia ecumenismului sincretist ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, acordă statut eclesial ereziilor monofizismului, papismului și protestantismului, aprobă căsătoriile mixte, recunosc așa-numitul “consiliu mondial al bisericilor” și multe altele pe care nu le mai înșir aici.

Temeiurile scripturistice, apostolice, patristice și canonice, atât de mult dezbătute în ultima vreme, sunt îndestulătoare pentru a mă întări în hotărârea pe care am luat-o; și ele nu vă sunt necunoscute. Dimpotrivă. Și ,cu toate acestea, mănăstirea nu se delimiteaza decisiv, tranșant de erezie și de cei ce o propovăduiesc, așteptând, zice-se, “cu discernământ și înțelepciune”, ajungerea la acea “linie roșie” a “potirului comun”, și celelalte de acest fel, pentru a se proceda la întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului locului care a semnat direct hotărârile adunării din Creta.

De aceea, pentru a nu lungi cuvantul, mărturisesc, în chip hotărât și neclintit, decizia mea de a ma îngrădi de această erezie spurcată a ecumenismului, precum și de toate celelalte erezii și de a nu avea comuniune bisericească cu nimeni din cei ce le promovează și cei ce le acceptă.

Iar, pentu că, rămânând în mănăstire ar fi însemnat că recunosc faptul că și eu sunt ecumenistă și eretică, am decis să mă îndepartez și să mă îngrădesc până când un Sfânt Sinod Ortodox se va întruni oficial și va condamna adunarea din Creta, ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii și , nominal, pe toți arhiereii ce vor rămâne adepții acestor hule nemaiauzite și pe aceia ce vor urma lor.

Mai adaug doar atât: rămân, pe mai departe, fiica dreptcredincioasă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, fără a avea nici cea mai firavă intenție de a mă separa de Ea și a mă alătura unor comunități eretice și schismatice sau de a intra sub ascultarea altui episcop decât cel al locului.

04 iunie 2018                                                                                               sora Eugenia Andone

Preacuvioasei maici Iustina,
Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU VODĂ, jud. Neamț

 

Srisoarea deschisă poate fi citita în format pdf, aici: 2018.06.11 – scrisoare

r.o.

Diacon Evghenii Morgun: Raport la Sinaxa interortodoxă a nepomenitorilor din Negrești-Oaș, România (6/19 mai 2018)

1

l.o.: Sîmbătă, 6/19 mai 2018, a avut loc Sinaxa Inter-Ortodoxă a nepomenitorilor din România la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat în jur de 200 de persoane – clerici, monahi, monahii și mireni din România, Moldova, Grecia și Serbia. La sinaxă au participat și 3 monahi aghioriți greci: ieromonahul Hariton Kariotul, monahul Sava Lavriotul și monahul Alipie Kapsaliotul. A fost invitat și părintele diacon rus Evghenii Morgun la această sinaxă. Raportul lui a fost prezentat în absența sa și citit în traducere românească.

Cuvântul diaconului Evghenii Morgun rostit la sinaxa de la Negrești-Oaș, jud. Satu Mare, 6/19 mai 2018

Salut participanții la întrunire! Hristos a Înviat! Hristos S-a Înălțat!

Permiteți-mi să vă împărtășesc cîteva gînduri bazate pe Sfînta Scriptură și învățătura bisericească, care, poate că nu se referă direct la problemele actuale bisericești, însă sînt profund legate de acestea. Cuvintele Sfintelor Scripturi și ale sfinților părinți adeseori erau citate și tîlcuite nu doar în adunări private, ci și la sinoadele oficiale bisericești. Ecourile acestei tradiții străvechi s-au întărit și în crugul liturgic.

Să vedem ce lecții putem învăța din expunerea Evanghelică despre ispitele lui Hristos în pustie. Ele pot fi aranjate în direcția a trei puteri diferite ale sufletului. Conform înțelegerii patristice, acestea sînt rațiunea (puterea rațională λογικόν), mînia (puterea irascibilă θυμός) și pofta (puterea poftitoare επιθυμία). De asemenea, diavolul îl ispitește pe Hristos în slujirea Sa conform celor trei componente ale acestei slujiri: proorocească, preoțească și împărătească. Cea mai mare atenție trebuie acordată răspunsurilor lui Hristos, căci El răspunde cu cuvintele Sfintei Scripturi.

Prima ispită diavolul o îndreaptă în sfera puterii raționale a sufletului. Răspunsul lui Hristos arată încotro trebuie îndreptată înțelegerea noastră în relație cu virtutea înțelepciunii. Cuvîntul lui Dumnezeu este adevărata hrană pentru suflet, ”nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul (πάντα λόγον) care iese din gura lui Dumnezeu”[1]. Răspunsul lui Hristos arată importanța a ceea ce sîntem obișnuiți să numim înțelegere. Precum pîinea este indispensabilă trupului, așa și înțelegerea Cuvîntului lui Dumnezeu este indispensabilă pentru aplicarea în viață. Fără această înțelegere nu viază Cuvîntul lui Dumnezeu în noi și e important ca această înțelegere să fie în Dumnezeu și cu Dumnezeu – atunci într-adevăr înțelegerea noastră merită numele de înțelepciune. Adevărata înțelepciune, ce se hrănește cu cuvîntul lui Dumnezeu, e caracteristica slujirii proorocești a lui Hristos pe pămînt. Ceea ce Adam nu a împlinit, a împlinit Hristos, Noul Adam, întemeitorul noii omeniri – creștinii. Dumnezeu își cheamă poporul Său să vieze în Duhul Sfînt, să se înalțe cu curăție prin sfințenie de taină la priceperea cuvintelor lui Dumnezeu.

A doua ispită diavolul o îndreaptă în sfera puterii irascibile (mînia) a sufletului. Însă răspunsul lui Hristos demonstrează încotro trebuie orientată voința noastră, ”mînia firească”, legată fiind cu virtutea bărbăției. Bărbăția urmează înțelepciunii, scoțînd din ea putere conform cu înțelegerea, fără a se abate înspre frică (lașitate), nici înspre obrăznicie (nesăbuință), precum însăși înțelepciunea urmează calea împărătească a adevărului, fără a se abate înspre viclenie, nici înspre nechibzuință. Răspunsul lui Hristos e astfel: ”să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” – adică mai întîi e necesară înțelegerea, punerea în acord a propriilor acțiuni cu voia lui Dumnezeu, în urma căreia se descoperă înțelepciunea. În procesul de înțelegere își găsesc adevărata unire cunoașterea și credința. E nevoie de bărbăție pentru a săvîrși faptele credinței, printre care slujirea preoțească și chivernisirea tainelor sunt de cea mai mare importanță, ca prin propria slujire să continue Iconomia[2]mîntuirii, lucrarea lui Hristos pe pămînt.

Dacă preotul, cu atît mai mult episcopul, are o credință confuză sau dacă e deplin conștient nu doar de păcate morale, dar și dogmatice, și în timp ce respinge îndreptarea continuă să slujească, căutînd argumente nu din sfera dreptei credințe, Cuvîntul Viu al lui Dumnezeu ce a spus ”voi locui întru ei și voi umbla”[3], ci pe calea cazuisticii logice și a citatelor scolastice, sau fie că menține tăcerea de parcă nimic important nu se întîmplă, atunci el cu adevărat ”ispitește pe Dumnezeu” în nădejdea că Domnul ”îngerilor săi va porunci pentru tine și te vor ridica pe mîini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul tău”[4]. Cel mai adesea aceasta se întîmplă din cauza slavei deșarte, ”ca să-și păstreze imaginea” și alte asemenea raționamente în duhul diplomației de stat construite pe baza căutării compromisurilor, incluzînd și extrema dependență materială a clericului de natura activității sale, precum și simpla teamă. Multe întrebări își găsesc răspunsurile dacă e să le privești fără prejudecăți, fără iluzii, cu alte cuvinte, fără a tinde să potrivești întrebarea sub un răspuns de-a gata stabilit, ci să întrebi pe Domnul Iisus Hristos care ”ieri și azi și în veci este același”[5].

Se poate spune că a două ispită îl arată pe Hristos ca preot adevărat, diavolul îi pune la încercare partea preoțească a slujirii, nu întîmplător luîndu-L în acest scop ”în sfînta cetate și L-a pus pe El pe aripa bisericii”[6]. Noi toți avem nevoie de bărbăție ca să săvîrșim conștient fapte în acord cu înțelegerea a ceea ce săvîrșim și să tindem să îndreptăm greșelile, nu doar personale, ci și cele bisericești. Fiecare la locul său și la postul său e dator să facă asta – nu doar în măsura jurămîntului preoțesc, ci și în măsura legămîntului făcut la Botez. Harul lui Dumnezeu îl sprijină pe făptaș. Domnul nostru Iisus Hristos, ”văzînd noroadele, I s-a făcut milă de ele, că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul Său.”[7]

A treia ispită diavolul o îndreaptă spre sfera puterii poftitoare a sufletului. Răspunsul lui Hristos: ”Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”[8], demonstrează încotro trebuie îndreptate dorințele noastre în acord cu virtutea neprihănirii: la slujirea lui Dumnezeu, iar nu ”stăpînitorului” lumii acesteia[9] sau lumii care ”zace în cel rău”[10]. La fiecare slujbă a Bisericii se vestește îndemnul: ”Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. A treia ispitire îl arată pe Hristos ca împărat adevărat, diavolul îi pune la încercare partea împărătească a slujirii. Acea putere în adevăr este putere, care, de fapt, este de la Dumnezeu, căci ”nu este putere, dacă nu este de la Dumnezeu”[11].

Astfel se dovedește a fi legate între ele trei puteri ale sufletului și patru virtuți generice — înțelepciunea, bărbăția, neprihănirea și dreptatea pe care le-a și demonstrat Hristos în timpul ispitelor în pustie, arătîndu-ne drept exemplu și combinînd în Sine slujirea de prooroc, de preot și de împărat. Virtutea dreptății se manifestă în primul rînd prin faptul că Hristos răspunde cu cuvintele Sfintelor Scripturi, fără a se abate ”nici la dreapta, nici la stînga”[12] și ne arată că răspunsurile înainte de toate trebuiesc căutate în Cuvîntul lui Dumnezeu. Despre legătura dintre puterile sufletului și cele patru virtuți principale au vorbit sfinții părinți, precum cuv. Maxim Mărturisitorul, cuv. Petru Damaschin și alți autori în colecția ”Filocaliei”.

Dintre cărțile Sfintei Scripturi, destul de rar sunt citate cărțile așa numiților ”mici prooroci”, dar acolo, ca și în întregul Cuvînt al lui Dumnezeu, e prezentă acea înțelepciune atemporală ce e mereu utilă învățăturii. Vom cita din cartea proorocului Osea, capitolul 4, verset 6, ce se referă la cei ce resping adevărata cunoștință. Oferim un fragment din tîlcuirea acestui loc al proorocului de la fericitul Ieronim din Stridon, autorul traducerii Bibliei în limba latină (”Biblia Vulgata”). În traducerea rusă a lucrărilor fer. Ieronim e propusă traducerea acestui loc de la proorocul Osea conform Septuagintei, traducere ce se deosebește foarte puțin de traducerea slavonă veche și sinodală. ”LXX: noaptea am făcut a tăcea pre maica ta. Tăcut-au norodul Meu, căci n-au avut cunoștința; că tu știința o ai lepădat, lepăda-te-voi, ca să nu mai slujești cu preoția, uitat-ai de legea Dumnezeului tău, uita-voi și Eu de fiii tăi. […] Astfel în mijlocul nopții și al întunericului captivității și scîrbelor, și printre strîmtorări și nenorociri este predat Israelul, și poporul său muțește în veci; odată ce nu avea cunoștință de legea lui Dumnezeu și nu păzea poruncile lui Dumnezeu, de aceea a și primit după cum săvîrșea. Căci a respins legea lui Dumnezeu și, deci, a pierdut pe veci preoția, slujind vițeilor din aur în Dan și Bethel, și odată ce a uitat legea lui Dumnezeu și s-a dedat deplin idolilor păgîni, așa și Domnul va uita de fiii săi și-i va preda temniței veșnice; căci ”cel ce nu pricepe, să nu priceapă” (I Cor. 14, 38), și în Psalmi citim: ”n-au cunoscut, nici au priceput, ci în întuneric umblă” (Ps. 81, 5). Toate cele spuse celor zece seminții le putem atribui ereticilor, care au părăsit împărăția lui David și Ierusalimul, adică pe Hristos și Biserica, și de aceea sunt acoperite de noaptea veșnică și nu au cunoștință de Dumnezeu și sunt lepădați de Domnul din slujirea preoțească în fața Lui, și El nu-și mai aduce niciodată aminte de copii născuți de ei, căci ei au devenit copii străini Lui”[13]. Această comparație dintre cele zece seminții căzute ale lui Israel și ereticii din vremurile Noului Testament dovedește însăși esența ereziei: după Sf. Atanasie cel Mare ”ereticii se roagă unui ”dumnezeu” inexistent”[14]. Aceasta este pricina profundă, ontologică pentru care e interzisă de canoane împreună-rugăciunea cu ereticii (Canoanele Apostolice 10 și 45, și altele).

După cum se crede, cu acest loc de la proorocul Osea și din tîlcuirea fericitului Ieronim este strîns legat unul din capitolele așa numitului ”Cuvînt de învățătură” din Liturghier în slavona bisericească, capitol ce dovedește că în Ortodoxie nu funcționează principiul papistașilor ”ex opere operato”[15], de aceea o condiție absolut necesară în săvîrșirea tainelor de către preot este conștientizarea a ceea ce face el. ”Pentru săvîrșirea Sfintelor Taine, unde se preface Trupul și Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos, întîi de toate sunt necesare următoarele: preot hirotonit de arhiereu și intenția fermă și voința preotului în săvîrșirea Tainei Trupului și Sîngelui Domnului, astfel încît prin activitatea de slujire cu adevărat să se petreacă prefacerea în esență în Trupul și Sîngele lui Iisus Hristos. …fără de templu sfințit sau fără de masă sfințită (antimis), fără veșminte sfinte și fără lucruri indispensabile pentru slujbă, fără intenția fermă a preotului în a săvîrși Tainele sau dacă prescurile nu sunt curate sau nu-s din grîu curat, dacă preotul nu știe cuvintele prin care are loc săvîrșirea Tainelor, sau dacă preotul îndrăznește să slujească nepăsător, sau dacă este stăpînit de multa beție, puțin realizînd ce săvîrșește, atunci nu doar că păcătuiește de moarte prin păcatul blasfemiei, dar nici Taina Trupului și Sîngelui lui Hristos Dumnezeul nostru nicidecum nu se săvîrșește”[16]. Toate acestea ne arată cît de importantă este înțelegerea — în sensul cel mai profund al acestui cuvînt — în lucrarea slujirii preoțești, în săvîrșirea tainelor, astfel ca slujirea preotului să nu ajungă o ”ispitire a Domnului”.

Însăși fapta de respingere a înțelegerii adevărului, nedorința de a asculta îndreptarea, îl face eretic pe eretic. Ereticii se leapădă de adevăr, ei ”n-au primit dragostea de adevăr, ca să se mîntuiască”[17]. O asemenea dispoziție a sufletului păgubește profund în om ceea ce îl reprezintă ca om — dacă e să privim din perspectiva planului dumnezeiesc în privința omului — și de aceea apostolul în epistola către Tit poruncește: ”De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te”[18].

Cu acest loc din epistolele apostolice sunt strîns legate metodele de aplicare a canoanelor Bisericii, pe care le propune episcopul Nicodim Milaș în tîlcuirea Canonului 1 al Sinodului din Antiohia. Însuși Canonul conține în sine porunca directă de prăznuire a Paștelui împreună cu toată Biserica, doar că tîlcuirea trece dincolo de cadrul concret al canonului către sensul mai larg de aplicare a canoanelor bisericești în general. ”…Sancțiunile pentru săvîrșirea infracțiunilor se aplică de dreptul bisericesc ortodox fie ca sentință de condamnare (de învinuire), fie ca verdict explicativ, declarativ. … În conformitate cu această diferență de verdict, diferit sunt numite și sancțiunile corespunzătoare. În cazul sentinței de condamnare, sancțiunea e numită διχαστική ποινή, sancțiune judecătorească; însă dacă verdictul e de caracter explicativ, declarativ, atunci sancțiunea se numește și este νομικήποινή, juridică sau legală. Ultima începe atunci cînd infracțiunea îl pune pe vinovat într-o asemenea situație încît instanța nu are nevoie să-l judece și să-l pedepsească cu privarea de anumite drepturi, deoarece infracțiunea în sine este legată de privarea lor și odată ce infracțiunea este comisă, e de la sine înțeles că pierde și drepturile… Astfel, de exemplu,dacă creștinul s-a lepădat în mod clar de credința creștină și a trecut la o oarecare societate religioasă necreștină, atunci o astfel de persoană prin însuși actul apostaziei sale a pierdut toate drepturile care îi aparțineau ca și creștin, drept urmare, pronunțarea sentinței judecății bisericești care să-l declare lipsit de drepturi, devine inutilă, excesivă. … În astfel de cazuri și altele asemănătoare, sancțiunea vine de la sine, ca o consecință imediată a unei fapte cunoscute pasibile de pedeapsă. Din aceasta s-a și dezvoltat în dreptul bisericesc noțiunea de sancțiune juridică sau legală, spre deosebire de sancțiunea aplicată după ancheta judecătorească cuvenită și declarată de instanța bisericească corespunzătoare. Fundamentarea acestui tip de sancțiune se găsește în Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel, reamintind lui Tit despre un om-eretic, care nu dorește să asculte îndemnul de a se întoarce la credința ortodoxă, dar rămâne înverșunat în erezie, spune că un astfel de om s-a pervertit, fiind singur de sine osîndit[19], και άμαρτάνει, ων αυτοκατάκριτος”[20].Tîlcuirea episcopului Nicodim e destul de voluminoasă și semnificativă, și, în același timp, atrage atenția nu doar la particularitatea canoanelor bisericești, ci la problemele fundamentale, ce interesează întreaga Biserică. Acest subiect necesită o cercetare separată, aprofundată și multilaterală.

Toate activitățile noastre pot fi împărțite în trei componente: cele ce ne privesc personal, cele ce privesc pe aproapele nostru și cele ce ne privesc pe noi toți împreună, în primul rînd ca și creștini, cît și pe toți oamenii în general. Potrivit Evangheliei, pentru fiecare din noi pe primul loc trebuie să fie chestiunile de importanță generală, comună, mai ales cele din sfera generală a Bisericii, apoi deja din imediata vecinătate (familia) și abia apoi chestiunile personale. Evanghelia mărturisește în multe locuri despre acest lucru în mod direct și chiar Însuși Domnul nostru Iisus Hristos a arătat un vrednic exemplu cu viața Sa. Cu toate acestea, deseori această stare a sufletului în noi se dovedește a fi cu totul pe dos – pe primul plan rămîn problemele și chestiunile personale, apoi cele ce țin de aproapele, iar după asta cele comune ale Bisericii și comune pentru toată lumea, fiind uitate cuvintele Evangheliei: ”De vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”[21]. ”Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzînd mîna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.”[22] Putem menționa multe alte pasaje ale Evangheliei, ce spun că fiecăruia dintre noi i se cere mai întîi eforturi pentru cauza comună, acesta este primul și principalul sens al Bisericii ca atare. Și în acest scop, de fapt, este îndreptată acțiunea principală a harului lui Dumnezeu, care „a chemat pe toți la o unire; și cu toți, ca într-un glas, slăvim pe Duhul cel Preasfânt” (Condacul Cincizecimii).

Mai mult decît atît, în învățătura patristică, cea mai înaltă chemare a omului din care a căzut Adam, dar care a împlinit-o Dumnezeu-Omul Hristos, este anume ”cauza comună” (λειτουργία, liturghia în cel mai profund înțeles al cuvîntului) în cea mai comună măsură posibilă: depășirea tuturor despărțirilor în creație[23] și aducerea a toate către Creator, ”cînd toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi”[24]. Împlinirea chemării sale inițiale în Hristos omul-creștin o va obține doar atunci cînd cauza comună va fi mai importantă ca cele personale. Mai exact cînd chestiunea personală a omului va ajunge spre binele comun, se va transforma în slujire după exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, căci ”știţi că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”[25].

Reieșind din considerentele menționate cu caracter general, situația șubredă în raport cu problemele bisericești contemporane, îndeosebi cele de-un caracter cît se poate de profund, cele ecleziologice — precum este ecumenismul cu toate manifestările sale, este, în primul rînd, respingerea sensului și înțelesului învățăturii Evanghelice după duh, chiar dacă aparența ”literei” s-ar putea păstra. Însă în condițiile unei asemenea stări a sufletului omului, ce respinge principiile învățăturii Evnagheliei, harul lui Dumnezeu nu poate contribui la mîntuire. Este pierdut însuși sensul Liturghiei ca slujire a cauzei comune. Neglijența în soluționarea problemelor comune bisericești poate duce la un singur rezultat — urîciunea pustiirii ”ce s-a zis prin Daniel proorocul, stînd în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă”[26].

Revenind la actualitate, nu se poate să nu atingem un asemenea subiect ca problema așa numitului stil de calendar ”vechi” și ”nou”, folosit în crugul liturgic anual. În anul 2002 ni s-a oferit ocazia să edităm la baza mănăstirii de călugări ”Adormirea Maicii Domnului” din Odesa o carte cu numele ”Pascalia după cele 5 degete”(Пятиперстная Пасхалия)/ ”Mînealnic” ce reprezintă o descriere și o reconstrucție a modului străvechi rus de a determina ziua de Paști pe degetele mâinii, folosindu-se de ele în calitate de tabele. În anul 2015 a ieșit de sub tipar o ediție adăugită și îmbunătățită. Despre acest mod de determinare a Paștelui știa cuv. Nicodim Aghioritul. Ieromonahul Clement (Zedergolm) în cartea sa ”Despre viața și lucrările cuviosului Nicodim Aghioritul” (Moscova, 1865) scrie: ”…Nicodim, cel mai probabil de la monahii ruși din Athos, a învățat metoda de aflare a pascaliei după degete, vestită la noi. Metoda aceasta i-a plăcut grecului curios și la cartea ”Livada îmbelșugată” (Veneția, 1819) a atașat imaginea mîinii cu litere (slavone sau, mai exact, numele slavon al literelor transcrise cu litere grecești) și cifre și tîlcuirea în 15 capete cum poate fi găsită pe această mînă Paștile, crugul soarelui, crugul lunii și altele; și inscripția de pe mînă: ”mîna artistică alcătuită de rușii evlavioși conform căreia se găsește cu multă ușurință Sfintele Paști”. Această temă nu e doar interesantă în sensul cunoașterii, dar are și o semnificație pentru întreaga Biserică.
Acest mod de determinare a zilei Paștelui arată în mod clar necesitatea urmării calendarului iulian (”stilului vechi”) în crugul anului liturgic. După cum se pare, chiar acest crug liturgic ar trebui privit ca o ”icoană a timpului” și ca o întreagă predanie patristică, ce trebuie păstrată și transmisă în toată plinătatea ei, fără a separa sărbătorile ”mobile” de cele ”fixe”. Cu trecerea veacurilor așa numitele sărbători ”fixe” (independente de ziua Paștelui într-un an concret) vor deveni într-un anumit sens ”mobile”, variabile, din moment ce diferența dintre ”stilul vechi” și ”cel nou” va crește din ce în ce mai mult: pînă la 1900 diferența era de 12 zile, iar după 1900 deja de 13 zile. Calendarele astronomice, adoptate în urma calculelor științifice, determină perioadele de mișcare a planetelor (efemeridele) anume după ”zilele iuliane” (JD), deoarece perioadele calendarului iulian sunt mai armonioase pe intervale mai mari de timp. De altfel, nu este nevoie de trecerea la stil nou pentru calcularea actualelor zile bisericești cu păstrarea prăznuirii zilei de Paști pe stil vechi: aceasta introduce confuzie în tipicul patristic și reprezintă urmarea ”duhului acestei lumi” și, în plus, este împlinirea voii, ”ascultarea” de așa numitul ”papă al Romei”, ce se crede a fi ”locțiitorul lui Dumnezeu pe pămînt”, căruia i se supun și mișcările planetelor. Iar prin aceasta se leapădă ascultarea de Biserică ce a stabilit un anumit crug liturgic conform calendarului adoptat de aceasta.
În legătură cu tot mai frecventele dispute și dezacorduri în privința interpretării și aplicării Canonului 15 de la Sinodului I-II și grupul de Canoane legate cu acesta, printre care pe primul loc se află Canonul 31 Apostolic, aș vrea să menționez următoarele. În domeniul logicii general acceptate (aristoteliană) un răspuns fără echivoc (”corect”) pur și simplu nu există. Orice căutare a răspunsului doar în domeniul logicii aristoteliene (scolasticii) sunt sortite eșecului, iar asta a demonstrat-o polemica veche de aproape un secol pe această temă desfășurată în stilul secolelor științifice și utilitar-tehnocratice XX-XXI. Să ne reamintim o dată cum a răspuns Hristos la întrebările dificile pe care i le punea atît diavolul în pustie, cît și cărturarii și fariseii: el răspundea de obicei cu cuvintele Sfintelor Scripturi, atrăgîndu-ne atenția la însuși principiul de căutare a răspunsului – în Cuvîntul viu și activ al lui Dumnezeu. ”Căci cuvîntul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decît orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pînă la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii, și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală”[27]. Deci, vedem că acolo unde acționează Dumnezeul cel Viu, însăși căutarea unui răspuns după necesitate trebuie să obțină Calea necesară care duce la Adevăr. Despre această cale a scris mult Sf. Grigorie Palama în ”Triade în apărarea sfinților isihaști”, arătînd chiar direcția pe care trebuie să o adopte gîndirea noastră în chestiunile controversate pe teme bisericești: ”…de început cu încrederea în cuvintele sfinților părinți și, în curăția inimii, de așteptat cunoștința exactă ce se dă cu experiența”[28]. Dimpotrivă, Varlaam și urmașii lui au operat cu argumente în stilul logicii lui Aristotel, ajustîndu-le la păreri preconcepute. Tocmai o asemenea abordare este condamnată de Sfîntul Grigorie.
În legătură cu aplicarea canoanelor menționate mai sus din pricina evenimentelor ce au loc în Biserică („sinodul din Creta” și celelalte), trebuie să ținem cont mereu că mărturisirea adevărului este faptă, indispensabilă mîntuirii, așa cum a spus Domnul ucenicilor Săi: ”Oricine va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”[29], ”cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mîntuire”[30]. Urmarea diavolului și minciunilor lui duce la pierzare, căci el este ucigaș de oameni și nu stă întru adevăr[31]. Deseori nici nu ne gîndim la aceste sensuri ale credinței noastre, de parcă ele și așa sunt de la sine înțelese, dar avînd în vedere confuzia înțelesurilor, trebuie de început de la însăși izvoarele. Abordarea utilitaristă, consumatoristă față de tainele și ritualurile bisericești atestă secularizarea conștiinței, pentru care motiv Dumnezeu îngăduie diferite încercări ale credinței noastre, astfel încît să putem studia și să înțelegem mai profund și mai deplin temeiurile sale.
Întorcîndu-ne încă o dată la subiectul înțelegerii, subliniem că sfinții părinți nu consideră că neînțelegerea-neștiința este un argument scuzabil, ci o socot „mamă a tuturor relelor”. Cuviosul Marcu Ascetul scrie: ”Cei trei uriaşi ai celui rău, care sunt socotiţi ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai înainte: neştiinţa, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreună lucrătoare şi slujitoarea ei; şi nepăsarea trân­davă, care țese veșmîntul şi acoperămîntul norului negru aşezat peste suflet şi care le sprijineşte pe amîndouă, le întăreşte, le susţine şi sădeşte în sufletul cel fără de grijă răul înrădăcinat şi statornic. Prin nepăsarea trândavă, prin uitare şi prin neştiinţă se întăresc şi se măresc proptelele celorlalte patimi. Căci ajutîndu-se întreolaltă şi neputînd să fiinţeze fără să se susţină una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrăjmaşului şi căpetenii puternice ale celui rău. Prin ele se întăreşte şi pe ele se reazămă toată oastea duhurilor răutăţii, ca să-şi poată duce la îndeplinire planurile”[32]. Astfel cunoașterea și credința nu se opun reciproc, ci sunt complementare și se găsesc în unire adevărată în procesul de înțelegere, înălțîndu-l pe creștin la supunere față de Dumnezeu. Anume pentru aprofundarea înțelegerii noi și ne adunăm, ca să ne îmbogățim reciproc cu mărgăritarele lui Hristos, căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo și El este în mijlocul lor[33].

Hristos în mijlocul nostru!

[1] Matei 4, 4.
[2] Iconomia – din gr. οἰκονομία, administrarea gospodăriei domestice, în rusă ”domostroitelistvo”, construcția casei.
[3] 2 Corinteni 6, 16
[4] Matei 4, 7
[5] Evrei 13, 8
[6] Matei 4, 5
[7] Matei 9, 36-38
[8] Matei 4, 10
[9] Ioan 12, 31
[10] I Ioan 5, 19
[11] Romani 13, 1
[12] Pildele lui Solomon 4, 27
[13] Tîlcuirea la cărțile proorocilor Daniil, Osea, Ioil. Partea a 12-a. Operele fericitului Ieronim din Stridon. Kiev, 1894. / Толкование на книги пророков Даниила, Осии, Иоиля. Часть 12. Творения блаженного Иеронима Стридонскаго. Киев, 1894. https://azbyka.ru/otechnik/Ieronim_Stridonskij/tolkovanie-na-knigi-prorokov-daniila-osii-ioilja/2
[14] Tîlcuire la Psalmi, Ps. 108. Tîlcuirea la cuvîntul ”iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat”. Sf. Atanasie cel Mare. Operele în patru tomuri. Tom IV. Lavra Sf. Serghie a Sfintei Treimi, 1902-1903. / Толкование на Псалмы, Пс. 108, толкование на слова «и молитва его да будет в грех». Святитель Афанасий Великий. Творения в четырех томах. Том IV. –– Свято-Троицкая Сергиева Лавра, 1902–1903. С. 36–423. Репр.: М.: 1994. https://azbyka.ru/otechnik/Afanasij_Velikij/tolkovanie-na-psalmy/108
[15] Principiu papist conform căreia tainele se săvîrșesc din însăși faptul săvîrșirii acestora pur mecanice, chiar în lipsa credinței celui care le săvîrșește sau a recipientului.
[16] ”Cuvîntul de învățătură” e despre cum trebuie săvîrșită slujirea de către preot și diacon în Sfînta Biserică, despre pregătirea pentru slujirea celor sfinte, mai ales pentru Dumnezeiasca Liturghie, și despre cele mai probabile situații ciudate și tulburătoare care se pot întîmpla și cum pot fi ele îndreptate. https://azbyka.ru/izvestie-uchitelnoe-na-sovremennom-yazyke
[17] II Tesaloniceni 2, 10
[18] Tit 3, 10.
[19] Tit 3, 10-11
[20] Canoanele Bisericii Ortodoxe cu tîlcuirea episcopului Nicodim al Dalmației și Istriei, T. 2, 1912 https://azbyka.ru/otechnik/Nikodim_Milash/pravila-pomestnyh-soborov-s-tolkovanijami/#0_62
[21] Matei 16, 24
[22] Matei 12, 48-50
[23] Cuv. Maxim Mărturisitorul, Ambigua către Ioan, PG 91, 1305-1308
[24] I Corinteni 15, 28
[25] Marcu 42, 45
[26] Matei 24, 15
[27] Evrei 4, 12
[28] Sf. Grigorie Palama. ”Triadele în apărarea sfinților isihaști”. Triada I, cap. 28, a 3-a parte. https://azbyka.ru/otechnik/Grigorij_Palama/triady-v-zashhitu-svjashhenno-bezmolvstvujushhih/
[29] Matei 10, 32-33
[30] Romani 10, 10
[31] Ioan 8, 44
[32] Îndrumările Sfîntului Marcu Ascetul pentru viața duhovnicească. Epistola către monahul Nicolae, p. 12. Filocalia, vol. 1, pag. 326, p. 12. Sibiu, 1947. http://www.filocalia.ro/referate/4/Epistola_catre_Nicolae_monahul_-__Prea_doritului_fiu_Nicolae,/Marcu_Ascetul
[33] Matei 18, 20

cititi si: AICI

Consemnări de la Sinaxa Națională din Serbia

isp: Prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, duminică, 3 iunie, anul Domnului 2018, la prăznuirea Tuturor Sfinților, în localitatea Loznica de lângă orașul Cacak a avut loc Sinaxa Națională din Serbia, organizată de Eparhia Rașka/Prizren și Metojiha în Exil.

Au fost prezenți în jur de 2000 de participanți, lucru îmbucurător. Creștinii din Serbia sunt tot mai conștienți de necesitatea îngrădirii de erezia ecumenistă, fiind un exemplu pentru alte țări ortodoxe. În Eparhia de Rașka și Prizren în Exil din Serbia sunt peste 25 de mănăstiri, întemeiate chiar de cei îngrădiți de erezie, care primesc cu bucurie pe monahii și monahiile care au fost alungați din mănăstirile lor de ecumeniști pentru mărturisirea lor. Sunt speranțe că activitatea misionară va spori și din ce în ce mai mulți credincioși din Serbia și de pretutindeni le vor urma exemplul și vor întrerupe comuniunea cu cei care acceptă panerezia ecumenistă, având Canonul 15, I-II Constantinopol drept temei canonic.

1

Liturghia arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Artemie a început la ora 10. Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit horepiscopii Maxim, Naum și Nicolae, dimpreună cu un sobor de ieromonahi, preoți de mir, ierodiaconi și diaconi, în număr de până la 50. La sfârșit, a predicat horepiscopul Naum.

După terminarea Liturghiei a început desfășurarea Sinaxei. Vlădica Artemie și-a deschis cuvântarea prin evocarea Sfinților Mucenici Romanovi, care ne-au arătat calea Jertfei în acest ultim secol plin de ateism, apostazie și prigoană. A evidențiat faptul că, spre deosebire de alte prigoane, care în realitate întăreau Biserica, creștinii bucurându-se să mucenicească și să aibă biruință în Ceruri, erezia ecumenistă este o cumplită prigoană din interior, care duce la moarte veșnică.

1

La Sinaxă au asistat și părinți și credincioși din Rusia, România și Grecia.

Au mai luat cuvântul: ctitorul mănăstirii din localitatea Cacak, un preot din Rusia, precum și alte persoane, clerici și laici, participanți la Sinaxă.

Într-o convorbire particulară cu Înaltpreasfințitul Artemie, s-au clarificat câteva probleme cu care se confruntă în prezent rezistența anti-ecumenistă și anume:

1.Cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști, dar se laudă că mărturisesc credința, însă nu și prin fapte, sunt chiar mai periculoși decît ecumeniștii deoarece îi trimit pe credincioși înapoi în comuniune cu erezia.

2.Despre situația celor care chipurile din neștiință sunt în comuniune cu ecumeniștii, vlădica Artemie a spus că nu există justificare deoarece acest lucru înseamnă nepăsare, nedemnă de un creștin. Una este să nu știi, și alta este să nu vrei să afli. În Evanghelia de la Luca, capitolul 12, se menționează că vor fi pedepsiți și cei care nu știu, chiar dacă cei care știu vor fi pedepsiți mai aspru decât ei.

3.Deoarece ierarhii români acceptă ecumenismul și poporul a rămas fără păstorirea lor, pentru a nu cădea în schismă, trebuie să îi urmăm pe Sfinții Părinți. Vlădica Artemie îi sfătuiește pe preoții români prigoniți, să își găsească fiecare un loc, o casă, o bisericuță în care să slujească.. Întreruperea comuniunii cu ecumeniștii este de ajuns. De aceea avem Canonul 15. Sfântul Maxim Mărturisitorul a rămas singur, dar a mărturisit în continuare credința și nu a fost creată în acest timp o altă ierarhie. Să nu deznădăjduim dacă ierarhii noștri ne-au trădat. Dacă rămâne un singur om în Credință, acela va fi Biserica.

4.Cu privire la dușmanii ortodoxiei care îl acuză de schismă pentru că a hirotonit horepiscopi, i-am arătat Înaltpreasfințitului Artemie că am luat la cunoștință că horepiscopii, pe teritoriul României, în zona Maramureșului sunt amintiți până în secolul 18. Pentru a ne face o imagine despre rolul horepiscopilor, ieromonahul Xenofont din Serbia l-a amintit pe horepiscopul Alexandru, Sfânt prăznuit pe 30 august, care l-a reprezentat la Sinodul I Ecumenic pe Sfântul Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, deoarece acesta era foarte bolnav și nu a putut veni. Găsim acest lucru consemnat în Viețile Sfinților pe luna mai: „Şi neputând Sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantino­polului – Roma cea nouă să vină el însuşi la soborul acela din cauza bătrâneţii şi a slăbiciunii sale, a trimis în locul său pe horepiscopul său Alexandru, bărbat cinstit, sfânt şi bătrân, care a suferit multe osteneli în Tracia şi în Iliric, pentru pacea Bisericii. Acesta a ţinut în sobor locul patriarhului Mitrofan şi s-a nevoit împotriva lui Arie. Iar după ce s-a sfârşit acel Sinod a toată lumea, dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, a rugat pe toţi arhiereii să meargă cu dânsul la PreaSfinţitul patriarh Mitrofan şi să-l cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul morţii.”

Pentru lucrarea de propovăduire a credinței a hirotonit și vlădica Artemie horepiscopii, pentru a-i fi de ajutor la vârsta la care se află, conform Canoanelor și Tradiției Bisericești.

Vlădica Artemie a remarcat ceea ce putem cu toții observa în aceste vremuri potrivnice Ortodoxiei: „Episcopii noștri schimbă literatura noastră. Tot ce nu e în duhul Noii Ere va fi interzis. Deja s-au scos versetele despre iudei din Prohodul Domnului în edițiile recente și în curând va fi interzisă și cântarea lor în biserici.”

Dușmanii credinței noastre vor să demonstreze în mod mincinos că horepiscopii au fost destituiți de Sinodul de la Laodiceea, dar aceasta este o minciună nerușinată, o hulă și o insultă la adresa Istoriei Bisericii și neamului nostru. Deoarece după retragerea aureliană, Dacia a fost ruralizată, horepiscopii și între timp și periodeuții, un fel de exarhi misionari, au avut cel mai mare rol de propovăduire timp de aproape un mileniu, până prin secolul 12. Odată cu primele descălecate din Transilvania, în secolul 9, instituția horepiscopilor a început treptat să devină necorespunzătoare pe teritoriul țărilor române, odată cu suprapunerea administrativă laică, episcopul stabilindu-se în orașele-reședință.
Horepiscopii ajutau la propovăduire și erau însărcinați de episcop să înscăuneze preoți, să se asigure că sunt respectate Canoanele, să aducă la cunoștință clerului și poporului hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale și să îi catehizeze. Deoarece Valahia a fost o societate rurală, scaune episcopale nu existau decât la Tomis, și în sudul Dunării. Un candidat la hirotonie din teritoriile mai îndepărtate ar fi trebuit să își primejduiască viața într-o călătorie anevoioasă la Constantinopol sau în Grecia. Pentru a se evita expunerea la tot felul de amenințări și primejdii în acea perioadă marcată de invazii barbare și instabilitate politică, episcopul cetății din Tomis sau episcopii din sudul Dunării hirotoneau fiecare câte un horepiscop, pe care îl trimiteau în teritoriu, horepiscopul hirotonindu-se de episcopul uneia din cetăți, conform Canonului 10 de la Antiohia. Întrucât Canonul 6 Sardica interzice așezarea de episcopi la sate și în târguri mici, rolul de propovăduire în această perioadă l-au avut prin excelență horepiscopii. Găsim toate aceste lucruri menționate în „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” de Mircea Păcurariu, Vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991.

O altă menționare a instituției horepiscopilor se face chiar și mult mai târziu, în Maramureș, zonă rurală prin excelență:

La anul 1704, il avem pe horepiscopul (episcop misionar) Iosif din Maramureș care a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Apoi, un şir de horepiscopi, sau episcopi de ţară, au rezidat în Mănăstirea Peri şi în mănăstirile existente în Maramureş până la 1762, când cele mai multe au fost distruse de generalul Bucow, din ordinul Mariei Tereza. Deci, rădăcinile episcopiei coboară până la 1391. Sunt pomeniți, apoi şi identificaţi, peste 40 de horepiscopi care rezidau în mănăstirile din Maramureş.

Falsificarea și interzicerea istoriei neamului și a tradiției creștine de elita ocultă este o realitate din ce în ce mai aprigă.

5.Cu privire la credincioșii care merg în bisericile unde sunt pomeniți ecumeniștii, aducând justificare faptul că nu a fost schimbat nimic în Crez și că vor lua atitudine atunci când vor vedea că s-a schimbat ceva, vlădica Artemie a subliniat că tocmai aceasta e viclenia cea mai mare a ecumeniștilor: a le lăsa credincioșilor tot: slujbe, sfinte icoane, rânduieli bisericești etc. numai să fie în comuniune cu ei și astfel să îi piardă.

6.Despre aceia care spun că vor amâna îngrădirea de erezie până când se va ajunge la potir comun cu papistașii și cu alți eretici, a arătat de asemenea că nu există în Pidalion Canoane care să spună că întreruperea comuniunii trebuie amânată până când se va ajunge la potir comun, ci chiar rugăciunile împreună cu ereticii sunt de ajuns pentru a întrerupe comuniunea cu aceia care le practică.

7.Despre preoții care dezleagă pe cei cu păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie fără a-i canonisi după Canoane, Înaltpreasfințitul Artemie a arătat că vor avea o răspundere foarte grea și că trebuie să înceteze să încalce Canoanele, afirmând că: „Ei ar trebui trebuie să fie Lege, nu să dezlege. Toți mor duhovnicește dacă procedează astfel.”

8.Vlădica Artemie a clarificat de asemenea, faptul că nu se menționează nicăieri că Tainele celor care nu s-au îngrădit de erezie sunt invalide după ce erezia este propovăduită cu capul descoperit de ierarhi. Canonul 15, I-II Constantinopol nu vorbește despre invaliditatea Tainelor, ci arată că întreruperea comuniunii este de ajuns. A adăugat că nimeni nu menționează că pe vremea lui Arie și Nestorie au fost repetate botezurile lor până la condamnarea sinodală a acestora.

9.Cununiile cu eterodocși nu sunt valide. Trebuie ca ereticul să treacă la ortodoxie prin Taina Botezului, apoi se face din nou Taina Cununiei în mod canonic.

Au consemnat un grup de ieromonahi, monahi și credincioși români prezinți la Sinaxă.