Un dialog sincer și binefăcător cu propria conștiință, Canonul Sfântului Andrei Criteanul

1

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are drept autor pe Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Prima numire a sfântului ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, făcându-și ucenicia în cadrul „Frăției Sfântului Mormânt”, pe când ultima ne indică rangul său de episcop al cetății Gortyna din insula Creta; de pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri.

Nu se poate preciza când și unde autorul nostru și-a scris capodopera. Cercetătorii au emis două ipoteze diferite. Cea mai plauzibilă presupune că Sfântul Andrei a redactat acest Canon la o vârstă înaintată, sub povara anilor și conștient de iminența sfârșitului său, pentru care motiv Canonul a și fost intitulat un adevărat „cântec al lebedei”.

Canonul cel Mare nu constituie singura operă liturgică a imnografului Andrei Criteanul sau Cretanul. Bunăoară, tot el a compus „triodicele” de la Pavecernița din Duminica Floriilor, pe cele de la utrenia din zilele de luni, marți, miercuri și joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri; canoanele din sâmbăta lui Lazăr, cele de la utrenia Duminicii mironosițelor, imnele de la utrenia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul, precum și la zămislirea Sfintei Ana. Tot Sfântului Andrei i se atribuie unele cântări din slujbele de la Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci, etc.

Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin conținut, prin sublimitatea ideilor, prin profunzimea simțămintelor legate de trăirile sufletului omenesc, care, privind la starea de decadență, de însingurare și de îndepărtare față de Dumnezeu, cere cu stăruință Cerescului Tată milă și iertare. Imnul liturgic „radiografiază” lucrarea păcatului în viața omului, arătând că prin păcat se pierde frumusețea curăției din Rai, se pustiește sufletul, se transformă demnitatea omului în ocară. Omul robit de păcat cade, scade și decade, ajungând înstrăinat în relația cu Dumnezeu. Pildele scripturistice oferite cu generozitate de Canon ne pun în față trei categorii de oameni: drepții, ce au urmat calea luminoasă către Cer; păcătoșii care, robiți de patimi, au gustat din amarul înstrăinării și al izolării de lumina Preasfintei Treimi, dar prin pocăință au cunoscut întoarcerea, ajungând la mântuire; păcătoșii care, după cădere, nu au luptat pentru îndreptare, pierzându-se. Canonul strigă cu multă stăruință să urmăm celor dintâi, iar de am căzut în păcat să urmăm pilda celor din a doua categorie, fugind de destinul dramatic al celor din ultima ceată.
Printr-o putere creatoare extraordinară, autorul face o trecere binefăcătoare de la starea proprie de analiză și pocăință, la una generalizată, așa încât păcatul nu este prezentat a fi al unui singur om, ci al întregii firii omenești căzute, începând cu Adam şi Eva. Lecturând Canonul cel Mare, ne întâlnim, așadar, nu doar cu pocăința Sfântului Andrei, ci cu a noastră proprie; strigătul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, rostit după fiecare stihiră al imnului, nu îi aparține numai Sfântului Andrei, ci şi fiecăruia dintre noi. Nu putem să nu evidențiem iscusința muzicală a autorului, care i-a rânduit Canonului linia melodică a glasului al VI-lea, un glas mai trist, o cântare mai „dulce”, arătând prin aceasta că durerea rănii pricinuite de păcat este „oblojită” de dulcea tânguire, imprimându-i astfel canonului un accentuat caracter penitențial.
Canonul pătrunde în cele mai adânci carcere ale patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat. Pe lângă faptul că se dau dimensiuni cosmice actului pocăinței – „Ia aminte, cerule și voi grăi; pământule, primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu” -, drama consumată în sufletul chinuit de păcat este conștiincios și cu mult rafinament psihologic prezentată. Principalele etape ale acesteia ar fi următoarele: sufletul începe să simtă nimicnicia stării provocată de cădere ca pe o povară de nesuferit („Vremea este a pocăinței, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului…”); iubirea dumnezeiască, prin glasul propriei conștiințe, cheamă sufletul abia trezit din păcat la ridicare și depășire a deplorabilei stări („vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează de acum nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință”); sufletul conștientizează pericolul în care s-a lăsat târât de păcat („Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită”); procesul propriu-zis al pocăinței („Păcătuit-am; greșit-am și am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un Îndurat, Dumnezeul părinților”): încununarea „luptei celei bune” cu darurile bunătății și milostivirii celei nemărginite ale lui Dumnezeu („Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci toată lumea; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând să Te milostivești și să mă miluiești, Iisuse pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească”).

Cunoscând toate acestea, bine ar fi ca în acest post să ne obișnuim cu citirea cât mai deasă din canonul Sfântului Andrei Criteanul, pentru a trăi experiența unei pocăințe sincere, urmată de o grabnică întoarcere la o viață bineplăcută lui Dumnezeu.

Arhimandritul Mihail Daniliuc

1

Reclame

Scoală de pocăinţă este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

1

Pocăinţa este singura cale de întoarcere la Dumnezeu. „Nu suntem condamnaţi pentru păcatele noastre, doar pentru că n-am vrut să ne pocăim”, spune un Sfânt Părinte. Este adevărat că, uneori, cel mai greu este să te ierţi pe tine însuţi, dar, mare este mila lui Dumnezeu! În măsura în care vom răspunde cu iubire la iubirea Lui şi ne vom schimba, vom fi salvaţi. Lupta cu noi înşine pentru Împărăţia lui Dumnezeu este adevărata semnificaţie a Postului.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este o şcoală de pocăinţă. În plângerea lui ne recunoaştem fiecare. El ne ajută să ne smerim, să ne scormonim sufletul, rugându-ne odată cu el.
După cum aţi văzut, slujba Canonului nu este o simplă înşiruire de greşeli care să ne ofere doar posibilitatea unei meditaţii. Canonul este mult mai mult, el este un dialog. După fiecare fragment toţi credincioşii s-au implicat într-o rugăciune comună răspunzând „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”. Eu aş fi spus: miluieşte-ne, căci toţi ne putem regăsi în mărturisirea şi cererea lui. Astfel, Canonul a devenit al nostru, începând cu întrebarea:

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase?

Ce început voi pune, Hristoase, tânguirii mele de acum?

Ci ca un Milostiv, dă-mi iertare greşelilor mele”.

Miluieşte-ne, Dumnezeule, miluieşte-ne…

Canonul împleteşte mărturisirea personală cu fapte, căderi din Vechiul Testament. Ne putem regăsi în toţi păcătoşii, începând cu Eva şi Adam. Am repetat însutit păcatele lor.

„Râvnind neascultării lui Adam, m-am cunoscut dezbrăcat de Dumnezeu, de Împărăţia Lui, pentru păcatele mele.”

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 62-63

1

Pavecernita Mare cu Canonul

1

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezul nostru, iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noţtri? Şi cântăreţul cel rânduit începe aşa: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Împărate ceresc? Sfinte Dumnezeule? Preasfântă treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia? Doamne miluieşte (de 12 ori) Slavă? Şi acum? veniţi să ne închinăm? (de 3 ori).

De este săptămâna întâia a Postului Mare, se citeşte

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grabeşte-Te! Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit sa fie Domnul!”. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.

După sfârşitul psalmului acesta, se cântă Canonul mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul cel Mare al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul

Cantarea 1 – glasul al 6-lea

Irmosul: Ajutor si acoperitor S-a facut mie spre mantuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slavi pe El; Dumnezeul parintelui meu si-L voi inalta pe El, caci cu slava S-a preaslavit (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma! (se repeta dupa fiecare tropar)

De unde voi incepe a plange faptele vietii mele celei ticaloase? Ce incepere voi pune, Hristoase, acestei tanguiri de acum? Ci ca un milostiv, da-mi iertare gresealelor.
Vino, ticaloase suflete, impreuna cu trupul tau, de te marturiseste la Ziditorul tuturor. Si indeparteaza-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocainta.

Ravnind neascultarii lui Adam celui intai-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbracat de Dumnezeu, si de imparatia cea pururea fiitoare si de desfatare, pentru pacatele mele.

Vai, ticaloase suflete! Pentru ce te-ai asemanat Evei celei dintai? Ca ai cazut rau si te-ai ranit amar; ca te-ai atins de pom si ai gustat cu indrazneala mancarea cea nechibzuita.

In locul Evei celei trupesti, facutu-s-a mie Eva intelegatoare gandul cel cu pofta trupeasca, aratandu-mi cele placute, si gustand pururea din bautura cea amara.

Dupa dreptate a fost lepadat Adam din Eden, nepazind singura Ta porunca, Mantuitorule. Dar eu, care am calcat totdeauna cuvintele Tale cele datatoare de viata, ce voi patimi?

Covarsind eu de bunavoie uciderea lui Cain, m-am facut cu stiinta ucigas al sufletului, umplandu-mi trupul de viermi, si razboindu-ma impotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemanat, Iisuse, dreptatii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodata, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfa curata, nici viata fara prihana.

Precum Cain asa si noi, ticalosule suflete, am adus fapte murdare Facatorului tuturor si jertfa vrednica de mustrare si viata netrebnica; pentru acestea ne-am si osandit impreuna.

Ziditorule, facandu-ma lut viu, ai pus intru mine trup si oase si suflare si viata; dar, o! Facatorul meu, Mantuitorul meu si Judecatorul meu, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc.

Marturisesc Tie, Mantuitorule, pacatele pe care le-am facut, si ranile sufletului si ale trupului meu, care talhareste le-au pus inlauntrul meu gandurile cele ucigatoare.

De am si gresit, Mantuitorule, dar stiu ca esti iubitor de oameni; bati cu mila si Te milostivesti fierbinte; pe cel ce plange il vezi, si alergi ca un parinte, chemand pe cel ratacit.

Pe mine cel lepadat inaintea usilor Tale, Mantuitorule, macar la batranete nu ma lasa in iad, desert, ci, mai inainte de sfarsit, ca un iubitor de oameni, da-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cazut intre talhari, in gandurile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de bube; dar Tu insuti venind de fata, Hristoase Mantuitorule, vindeca-ma.

Preotul, vazandu-ma mai inainte, a trecut de mine, si levitul, vazandu-ma gol in nenorocire, nu m-a bagat in seama; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rasarit din Maria, venind de fata, miluieste-ma.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat pacatele tuturor, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi lacrimi de umilinta.

Vremea este a pocaintei, iar eu vin catre Tine, Facatorul meu; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi iertare de greseale.

Sa nu ma urasti, Mantuitorule, sa nu ma lepezi de la Fata Ta; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi iertare de greseale.

Gresealele mele cele de voie si cele fara de voie, Mantuitorule, cele vadite si cele ascunse, cele stiute si cele nestiute, toate iertandu-le, ca un Dumnezeu, milostiveste-Te si ma mantuieste.

Din tinerete, Mantuitorule, poruncile Tale le-am lepadat, si mi-am trecut toata viata cu pofte, neingrijindu-ma si lenevindu-ma; pentru aceasta strig Tie, Mantuitorule: macar la sfarsit mantuieste-ma.

Bogatia sufletului cheltuind-o intru pacate, pustiu sunt de virtuti crestinesti si, flamanzind, strig: Parinte al indurarilor, apucand inainte, miluieste-ma.

Inaintea Ta cad, Iisuse; gresit-am Tie, milostiveste-Te spre mine; ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi lacrimi de umilinta.

Sa nu intri cu mine la judecata, vadind faptele mele, cercetand cuvintele si indreptand pornirile; ci cu indurarile Tale, trecand cu vederea rautatile mele, mantuieste-ma, Atotputernice.

Stih: Cuvioasa maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi da har luminator, din osardia ta cea dumnezeiasca de sus, ca sa scap de intunericul patimilor; si sa laud din inima faptele vietii tale cele frumoase, Marie.

Plecandu-Te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos, la Dansul ai venit, lasand pornirile desfatarilor cele neoprite, si toata virtutea, ca pe una singura, cu multa cucernicie ai savarsit-o.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugaciunile tale, Andrei, scapa-ne de patimile cele fara de cinste si te rugam sa ne arati partasi acum imparatiei lui Hristos, pe noi cei ce te laudam pe tine, stralucite, cu credinta si cu dragoste.

Slava… a Treimii:

Treime, Fiinta preainalta, Careia ne inchinam intru o Unime, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca o milostiva, da-mi lacrimi de umilinta.

Si acum… a Nascatoarei:

Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea si ajutatoarea celor ce te lauda pe tine, ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca o stapana curata, ma primeste pe mine cel ce ma pocaiesc.

Si iarasi se canta in amandoua stranele irmosul: Ajutor si acoperitor…
Cantarea a 2-a

Irmosul: Ia aminte, Cerule, si voi grai; si voi lauda pe Hristos, Care a venit din Fecioara cu trup (de doua ori).

Stihul: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mantuitorul meu, cu ochiul Tau cel bland, si primeste marturisirea mea cea calduroasa.

Mai mult decat toti oamenii, eu insumi am gresit Tie; ci Te milostiveste, Mantuitorule, ca un Dumnezeu, spre faptura Ta.

Viforul rautatilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, intinde-mi si mie mana Ta.

Lacrimile desfranatei, Indurate, si eu le vars inaintea Ta; milostiveste-Te spre mine, Mantuitorule, cu indurarea Ta.

Intunecatu-mi-am frumusetea sufletului cu placerile poftelor si cu totul toata mintea tarana mi-am facut.

Ruptu-mi-am acum vesmantul cel dintai, pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule, dintru inceput; si pentru aceasta zac acum gol.

Imbracatu-m-am acum in haina rupta, pe care mi-a tesut-o mie sarpele cu sfatuirea, si ma rusinez.

Cautat-am la frumusetea pomului, si mi s-a amagit mintea; si acum zac gol si ma rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu toti mai-marii rautatilor, lungind asupra mea faradelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea intai-zidita si podoaba mea; si acum zac gol si ma rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele pacatul, golindu-ma de haina cea dintai tesuta de Dumnezeu.

Imbracat sunt cu imbracaminte de rusine, ca si cu niste frunze de smochin, spre vadirea patimilor mele celor din bunavointa mea.

Imbracatu-m-am urat cu haina impestritata si sangerata rusinos, prin curgerea vietii celei cu patimi si iubitoare de desfatari.

Patat-am haina trupului meu, si am intinat cu totul podoaba cea dupa chipul si dupa asemanarea Ta, Mantuitorule.

Cazut-am intru intristarea patimi lor, si in stricaciunea cea materialnica; si pentru aceasta acum vrajmasul ma necajeste.

Viata iubitoare de cele materiale si iubitoare de averi alegand eu in loc de saracie, Mantuitorule, m-am impresurat acum cu sarcina grea.

Impodobitu-mi-am chipul trupului cu imbracamintea de multe feluri a gandurilor rusinoase si sunt osandit.

Ingrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afara, nebagand seama de cortul dinlauntru, cel dupa chipul lui Dumnezeu.

Facandu-mi uratenia chip patimilor mele, prin pofte iubitoare de placeri, mi-am stricat frumusetea mintii.

Ingropat-am, Mantuitorule, cu patimile frumusetea chipului celui dintai; dar ca pe drahma, oarecand, cautandu-ma, asa ma afla.

Pacatuit-am ca si desfranata si strig Tie: Eu insumi am gresit! Primeste, Mantuitorule, ca mir si lacrimile mele.

Alunecat-am in desfranare ca David si m-am umplut de noroi; dar Tu, Mantuitorule, spala-ma si pe mine cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul; Mantuitorule, curateste-ma; ca nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie, ca mine.

Nici lacrimi, nici pocainta nu am, nici umilinta; ci Tu insuti acestea, Mantuitorule, daruieste-mi-le, ca un Dumnezeu.

Usa Ta sa nu mi-o inchizi atunci, Doamne, Doamne! Ci sa o deschizi mie, celui ce ma pocaiesc catre Tine.

Iubitorule de oameni, Cel ce voiesti ca toti sa se mantuiasca, Tu ma cheama si ma primeste ca un bun, pe mine cel ce ma pocaiesc.

Asculta suspinurile sufletului meu, si primeste picaturile ochilor mei, Doamne, si ma mantuieste.

A Nascatoarei:

Preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce una esti prea laudata, roaga-te indelung, ca sa ne mantuim noi.

Alt canon

Irmosul: Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mana, si apa din piatra am izvorat de demult, in pustie, poporului Meu, cu singura dreapta si cu taria Mea .

Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu; asculta, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce striga, si te departeaza de la pacatul cel dintai; si te teme, ca de un judecator si Dumnezeu.

Cui te-ai asemanat, mult-pacatosule suflete? Numai lui Cain celui dintai si lui Lameh aceluia? Ucigandu-ti cu pietre trupul prin fapte rele, si omorandu-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai inainte de lege intrecandu-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemanat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai aratat sarac de viata dreptilor.

Tu insuti, suflete al meu, ai deschis zavoarele maniei Dumnezeului tau, si ti-ai inecat trupul, ca si tot pamantul, si faptele si viata; si ai ramas afara de corabia cea mantuitoare.

Barbat am ucis spre rana mie, si tanar spre vatamare, Lameh plangand a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, intinandu-ti trupul si mintea patandu-ti.

O, cum am ravnit lui Lameh, celui mai inainte ucigas! Sufletul ca pe un barbat, mintea ca pe un tanar si trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca si Cain ucigasul, cu pornirile cele poftitoare de placeri.

Turn ti-ai inchipuit sa zidesti, o, suflete, si intaritura sa faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, si de n-ar fi surpat pana la pamant mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecand foc din cer, arzand faradelegea cea infierbantata a sodomenilor; iar tu ti-ai a prins focul gheenei intru care va sa arzi, o, suflete.

Ranitu-m-am, vatamatu-m-am, iata sagetile vrajmasului au patruns sufletul meu si trupul. Iata, ranile si bubele si zdruncinaturile striga, si vatamaturile mele cele de voie alese.

Cunoasteti si vedeti ca Eu sunt Dumnezeu, Cel ce ispitesc inimile, infranez cugetele si vadesc faptele, ard pacatele, judec pe orfan, pe smerit si pe sarac.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intins-ai mainile tale catre induratul Dumnezeu, Marie, afundata intru adancul rautatilor, si ti-a intins mana de ajutor cu milostivire, ca si lui Petru, cautand cu adevarat intoarcerea ta.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toata osardia si cu dragoste ai alergat catre Hristos, urand calea cea dintai a pacatului; si in pustiile cele neumblate hranindu-te, si poruncile Lui cele dumnezeiesti curat savarsind.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sa vedem, sa vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stapanului; pentru aceasta, mai inainte de sfarsit sa cadem inaintea Lui cu lacrimi, strigand: cu rugaciunile lui Andrei, Mantuitorule, miluieste-ne pe noi.

Slava… a Treimii:

Treime fara inceput, nezidita, nedespartita Unime, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc, si ma mantuieste pe mine, cel ce am gresit; a Ta zidire sunt, nu ma trece cu vederea; ci ma iarta si ma izbaveste de osanda focului.

Si acum… a Nascatoarei:

Preacurata Stapana Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea celor ce alearga la tine, si limanul celor inviforati, pe Milostivul si Facatorul si Fiul tau, fa-L indurat, si mie cu rugaciunile tale.

Si iarasi se zice, in amandoua stranele, irmosul al doilea: Vedeti, vedeti…
Cantarea a 3-a

Irmosul: Pe piatra cea neclintita a poruncilor Tale, Hristoase, intareste inima mea (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Foc de la Domnul plouand, oarecand, a ars Domnul de demult pamantul sodomenilor.

In munte scapa, suflete, ca Lot acela si apuca si te izbaveste in Sigor.

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vapaie!

Marturisescu-ma Tie, Mantuitorule: pacatuit-am, pacatuit-am Tie fara masura; dar lasa-mi, iarta-mi, ca un Indurat.

Pacatuit-am Tie, eu singur pacatuit-am mai mult decat toti; Hristoase Mantuitorule, nu ma trece cu vederea.

Tu esti Pastorul cel Bun; cauta-ma pe mine mielul si, ratacit fiind, nu ma trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus, Tu esti Ziditorul meu; intru Tine, Mantuitorule, ma voi indrepta.

A Treimii:

Stih: Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule, mantu-ieste-ne pe noi de inselaciune si de ispite si de primejdii!

A Nascatoarei:

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.

Bucura-te, pantece primitor de Dumnezeu! Bucura-te, scaunul Domnului! Bucura-te, Maica vietii noastre.
Irmosul: Intareste, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintita; ca Insuti esti sfant si Domn (de doua ori).

Izvor de viata Te-am castigat pe Tine, surpatorul mortii, si strig Tie din inima mea mai inainte de sfarsit: Gresit-am! Milostiveste-Te si ma mantuieste.

Gresit-am, Doamne, gresit-am Tie! Milostiveste-Te spre mine. Ca nu este cineva intre oameni, din cei ce au gresit, pe care sa nu-l fi intrecut eu cu gresealele.

Pacatosilor din vremea lui Noe am urmat, Mantuitorule, mostenind osandirea acelora, intru cufundarea potopului.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tata, urmand, suflete, n-ai acoperit rusinea aproapelui, cu fata inapoi intorcandu-te.

Binecuvantarea lui Sem nu ai mostenit, ticalosule suflete, si mostenire desfatata n-ai luat, ca Iafet in pamantul iertarii.

Din pamantul Haran, adica din pacat, iesi, suflete al meu, si vino la pamantul care izvoraste de-a pururea nestricaciune vie, pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care si-a lasat oarecand pamantul parintilor si s-a facut strain. Urmeaza si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri ospatand patriarhul pe ingeri, a luat la batranete vanatul fagaduintei.

Intelegand pe Isaac, ticalosule suflete al meu, ca a fost jertfit tainic jertfa noua, ca ardere de tot Domnului, urmeaza vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, ca a fost izgonit ca un fecior din slujnica; trezeste-te, vezi, ca nu cumva pacatuind, sa suferi ceva asemenea.

Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemanat, suflete, facandu-te rob de bunavoia ta, si nascand semetia, ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu, care s-a aratat de la pamant spre cele ceresti; pentru ce n-ai avut treapta tare, credinta cea dreapta?

Preotului lui Dumnezeu, si imparatului celui instrainat intre oameni de viata lumii, urmeaza, adica asemanarii lui Hristos.

Sa nu te faci stalp de sare, suflete, intorcandu-te inapoi; sa te infricoseze pilda Sodomei; sus in Sigor mantuieste-te!

De arderea pacatului fugi, suflete al meu, ca si Lot. Fugi de Sodoma si de Gomora; fugi de flacara a toata pofta cea nebuneasca.

Miluieste-ma, Doamne, miluieste-ma strig Tie, cand vei veni cu ingerii Tai, sa rasplatesti tuturor dupa vrednicia faptelor.

Rugaciunea celor ce Te lauda pe Tine, Stapane, nu o lepada; ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni, si daruieste iertare celor ce se roaga Tie cu credinta.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor si de furtuna pacatelor. Dar tu, maica, mantuieste-ma acum si ma scoate la limanul dumnezeiestii pocainte.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugaciune cu osardie aducand si acum, cuvioasa, catre prea milostiva Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile tale deschide-mi dumnezeiestile intrari.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugaciunile tale daruieste-mi si mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; ca tu esti invatator preales al pocaintei.

Slava… a Treimii:

Treime neamestecata, nezidita, Fire fara inceput, Care esti laudata in Treimea Fetelor, mantuieste-ne pe noi, care ne inchinam stapanirii Tale cu credinta.

Si acum… a Nascatoarei:

Pe Fiul cel fara de ani din Tatal, sub ani L-ai nascut, nestiind de barbat, Nascatoare de Dumnezeu. Minune straina! Ca alaptand, ai ramas fecioara.

Si iar irmosul: Intareste, Doamne…

Apoi Sedealna – alcatuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Inviat-ai din morti…

Luminatori de Dumnezeu luminati, cei ce insiva ati fost vazatori ai Mantuitorului, luminati-ne pe noi cei ce suntem in intunericul vietii, ca sa umblam acum, ca in zi, cu bunacuviinta, intru lumina postului, alungand patimile cele de noapte, si sa vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurandu-ne.

Slava… alta Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taina…

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciune lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni cu umilinta, si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand.

Si acum… a Nascatoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te impreuna cu Apostolii, Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a nascut in chip de negrait din tine mai presus de gand, sa daruiasca lumii pace curata si sa ne dea noua iertare pacatelor mai inainte de sfarsit, si sa invredniceasca pe robii tai imparatiei ceresti, pentru bunatatea Sa cea prea multa.

Apoi se citeste Viata Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumatate.

Dupa aceasta, Tricantarea de Joi, fara metanii.
Cantarea a 4-a – glasul al 8-lea

Irmosul: Auzit-am, Doamne, auzul Tau si m-am temut, inteles-am lucrurile Tale si am slavit puterea Ta, Stapane.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Apostolii lui Hristos cei luminati, care au vietuit cu infranare, usureaza noua vremea postului, cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douasprezece coarde, ceata cea dumnezeiasca a ucenicilor, a cantat cantarea de mantuire, tulburand cantarile cele viclene.

Cu ploile duhului ati adapat toata lumea, alungand, preafericitilor, seceta multimii zeilor.

A Nascatoarei:

Mantuieste-ma pe mine, cel care ma smeresc, care am vietuit cu semetie, tu care ai nascut pe Cel ce a inaltat firea cea smerita, Preacurata.

Alta Tricantare:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Preacinstita ceata a Apostolilor, indeamna-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca sa ne miluiasca pe noi, care te laudam pe tine.

Fiind ca niste lucratori ai lui Hristos, Apostoli, si lucrand cu dumnezeiescul Cuvant, toata lumea, I-ati adus totdeauna roade.

Vie v-ati facut lui Hristos, Celui cu adevarat iubit; ca ati izvorat in lume vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Stih: Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Sfanta Treime asemanatoare, Care esti mai presus stapanitoare, cea preaputernica, Parinte, Cuvantule si Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumina si viata, pazeste turma Ta.

A Nascatoarei:

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucura-te, scaun in chipul focului. Bucura-te, sfesnic purtator de faclie. Bucura-te, muntele sfintirii, chivotul vietii, cortul Sfintei Sfintelor.
Irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, si s-a temut: ca aveai sa Te nasti din Fecioara, si oamenilor sa Te arati, si a grait: Auzit-am auzul Tau si m-am temut; slava puterii Tale, Doamne (de doua ori).

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o parasi, Drepte Judecatorule; ca de am si pacatuit eu insumi ca un om, si mai mult decat tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta pacatele.

Se apropie, suflete, sfarsitul, se apropie si nu te ingrijesti, nu te pregatesti; vremea se scurteaza, scoala-te; aproape langa usi este Judecatorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vietii. Pentru ce in desert ne tulburam?

Desteapta-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai facut, si adu-le la vedere; varsa picaturi de lacrimi; spune cu indrazneala faptele tale si cugetele tale lui Hristos, si te indrepteaza.

N-a fost in viata pacat, nici fapta, nici rautate, pe care sa nu le fi savarsit eu, Mantuitorule, cu mintea si cu cuvantul, cu vointa si cu gandul si cu stiinta, si cu fapta pacatuind, ca altul nimeni nici odinioara.

Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osandit, eu, ticalosul, adica din cugetul meu, decat care nimic nu este in lume mai puternic; Judecatorule, Mantuitorul meu si cunoscatorule, cruta-ma, izbaveste-ma si ma mantuieste pe mine robul Tau.

Scara pe care a vazut-o de demult marele intre patriarhi, suflete al meu, este aratarea suirii celei de lucrare si a inaltarii gandului; deci, de voiesti sa vietuiesti cu lucrarea si cu cunostinta si cu inaltarea gandului, innoieste-te.

Arsita zilei a rabdat patriarhul pentru lipsa si frigul noptii a suferit, in toate zilele facand castig; pastorind, trudindu-se si slujind, ca sa-si ia amandoua femeile.

Prin doua femei intelege, fapta si cunostinta intru inalta gandire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii. Iar prin Rahela, gandirea, ca cea mult-ostenitoare. Ca fara de osteneli nici fapta, nici gandirea nu se vor savarsi, suflete.

Privegheaza, o, suflete al meu, si te fa osebit, ca cel mare intre patriarhi; ca sa dobandesti fapta cu gandirea cea inalta; ca sa te faci minte vazatoare de Dumnezeu, sa ajungi in norul cel neapus cu gandirea, si sa te faci negutator de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nascandu-i cel mare intre patriarhi, ti-a facut tie tainic, suflete al meu, scara spre suirea cea de fapta, pe fiii sai, ca pe niste temeiuri si trepte, ca niste suisuri preaintelepteste asezandu-i.

Lui Esau cel urat asemanandu-te, suflete, ai dat amagitorului tau intaia nastere, a frumusetii celei dintai; si de la binecuvantarea parinteasca ai cazut, si indoit te-ai amagit, ticalosule, cu fapta si cu gandirea; pentru aceasta acum pocaieste-te.

Edom s-a chemat Esau, pentru marea inversunare a amestecarii cu femei. Caci cu neinfranarea pururea aprinzandu-se si cu placerile intinandu-se, Edom s-a numit, care inseamna: infierbantarea sufletului celui iubitor de pacate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, ca s-a indreptatit, n-ai ravnit barbatiei aceluia, n-ai avut taria gandului lui, intru toate care ai cunoscut, in cele ce ai stiut si in cele ce te-ai ispitit; ci te-ai aratat nerabdator.

Cel ce era mai inainte pe scaun, acum se vede gol in gunoi, cu rani; cel cu multi fii si marit, de naprasna fara de fii si de casa lipsit; ca socotea gunoiul palat si ranile margaritar.

Dupa vrednicia imparateasca fiind imbracat cu diadema si cu porfira, omul cel cu multa avere, si dreptul cel indestulat de bogatie si de animale, degrab saracind de avere si de stare si de imparatie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fara prihana mai mult decat toti, si n-a scapat de cursele si viclesugurile inselatorului, dar tu, fiind iubitor de pacate, ticaloase suflete, ce vei face de se va intampla sa vina asupra ta ceva din cele negandite?

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am intinat, peste tot m-am ranit; dar ca un doctor, Hristoase, amandoua prin pocainta mi le tamaduieste. Spala-le, curateste-le, Mantuitorul meu, arata-le mai curate decat zapada.

Trupul Tau si sangele pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte, rastignindu-Te; trupul, adica ca sa ma innoiesti, iar sangele ca sa ma speli. Duhul ti-ai dat ca sa ma aduci, Hristoase, Parintelui Tau.

Savarsit-ai mantuirea in mijlocul pamantului, Facatorule, ca sa ne mantuim; de bunavoie pe cruce ai fost rastignit si Edenul cel ce se incuiase s-a deschis; cele de sus si cele de jos, faptura si toate neamurile mantuindu-se, se inchina Tie.

Fie-mi mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua, ungandu-ma si band, si ca o ungere si bautura, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viata.

Gol sunt, spre a intra in camara mirelui, gol sunt si spre a merge la nunta si la cina; candela mi s-a stins, fiind fara de untdelemn, camara mi s-a inchis dormind eu. Cina s-a mancat; iar eu fiind legat de maini si de picioare, am fost lepadat afara.

Biserica a castigat pahar coasta Ta cea purtatoare de viata, din care a izvorat noua indoit izvorul iertarii si al cunostintei; spre inchipuirea celei vechi si a celei noi, a amanduror legilor, Mantuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt, si plin de dureri si de viclesug, dar intru pocainta primeste-ma si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig si mancare celui strain; Mantuitorule, Tu Insuti ma miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima in desert si in zadar. Sa nu ma osandesti impreuna cu fariseul; ci mai ales da-mi smerenia vamesului, Unule Indurate, drepte Judecatorule, si cu acesta impreuna ma numara.

Stiu, Indurate, ca am gresit, de am ocarat vasul trupului meu; ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

Insumi idol m-am facut, vatamandu-mi cu poftele sufletul meu. Ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

N-am auzit glasul Tau, n-am ascultat Scriptura Ta, Datatorule de lege. Ci intru pocainta ma primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain. Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecand viata fara de trup, cuvioasa, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevarat, ca sa folosesti celor ce te cinstesc cu credinta. Pentru aceasta ne rugam tie, izbaveste-ne pe noi cu rugaciunile tale de toate incercarile.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intru adanc de necuviinte mari pogorandu-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gand mai bun in chip lamurit la virtutea cea desavarsita prin fapta, minunand, Cuvioasa Maica Marie, firea ingereasca.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda parintilor, nu uita rugand cu rugaciunile tale, de fata fiind tu, pe Treimea cea inalt dumnezeiasca, ca sa ne izbavim de osanda, cei ce te chemam pe tine, dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slava… a Treimii:

Nedespartita in fiinta, neamestecata in Fete, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una in Treime, ca pe Ceea ce esti intocmai cu imparatia si intocmai cu tronul; si strig Tie cantarea cea mare, ce se canta intreit intru cele de sus.

Si acum… a Nascatoarei:

Si ai nascut si esti fecioara, si ai ramas intru amandoua cu firea, Fecioara. Cel ce S-a nascut innoieste legile firii, si pantecele a nascut nesimtind dureri. Unde Dumnezeu voieste, se biruieste randuiala firii; ca face cate voieste.

Si iarasi se canta irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…
Cantarea a 5-a

Irmosul: Dis-de-dimineata, Iubitorule de oameni, ma rog lumineaza-ma si ma indrepteaza la poruncile Tale, si ma invata, Mantuitorule, sa fac voia Ta (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

In noapte viata mea mi-am petrecut pururea; ca intuneric s-a facut mie si negura adanca noaptea pacatului; ci ca pe un fiu al zilei arata-ma pe mine, Mantuitorule.

Lui Ruben asemanandu-ma eu, ticalosul, facut-am sfat necuvios si calcator de lege asupra lui Dumnezeu celui inalt, intinandu-mi patul meu, precum acela pe al tatalui sau.

Marturisescu-ma Tie Hristoase Imparate; pacatuit-am, pacatuit-am ca mai inainte fratii lui Iosif, vanzand rodul curatiei si al intelepciunii.

De cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vandut rautatilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate, urmeaza, ticalosule si neiscusitule suflete, si nu te desfrana cu pornirile cele nebunesti, facand faradelege pururea.

De s-a si salasluit in groapa oarecand Iosif, Stapane Doamne, dar spre inchipuirea ingroparii si a scuiparii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ti voi aduce Tie intru acest chip vreodata?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete, cel purtat de apele si de valurile raului, ca a fost pazit de demult ca intr-o camara, scapand de fapta cea amara a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticalosule suflete, de moasele ce ucideau oarecand partea barbateasca, cea nevarstnica, suge acum intelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorat mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticalosule suflete; si cum te vei salaslui, spune-mi, in pustietatea patimilor prin pocainta?

In pustietati a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmeaza vietii lui, ca sa te invrednicesti a vedea si aratarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te inchipuieste, suflete, care a lovit marea si a inchegat adancul, cu insemnarea dumnezeiestii Cruci; prin care vei putea si tu sa savarsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fara prihana, fara viclesug; iar Ofni si Fineas, ca si tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viata straina si intinata.

Greu la minte m-am facut, Stapane, ca si Faraon cel cumplit; Ianis si Iamvri la suflet si la trup, cufundat cu gandul! Ci ajuta-mi mie, Mantuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gandul, eu ticalosul. Spala-ma, Stapane, in baia lacrimilor mele, ma rog Tie, alba ca zapada facand haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mantuitorule, ma vad pe mine insumi intrecand pe tot omul cu pacatele; ca intru cunostinta gandind am gresit, iar nu intru necunostinta.

Cruta, cruta, Doamne, zidirea Ta. Pacatuit-am, iarta-ma, Cel ce esti insuti din fire curat, caci afara de Tine nimeni altul nu este fara pata.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; aratat-ai minuni vindecand pe cei leprosi si intarind pe cei slabanogi; ai oprit curgerea de sange, Mantuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sange urmeaza, ticalosule suflete, nazuieste, tine-te de poalele lui Hristos, ca sa te izbavesti de batai si sa auzi de la Dansul: credinta ta te-a mantuit!

Celei garbovite urmeaza, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca sa te indreptezi, sa umbli drept in caile Domnului.

Desi esti fantana adanca, Stapane, izvoraste-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca band, ca si Samarineanca, sa nu mai insetez. Ca izvoare de viata izvorasti.

Siloam sa-mi fie mie lacrimile mele, Stapane Doamne, ca sa-mi spal si eu luminile sufletului si sa Te vad cu gandul pe Tine, Lumina cea mai inainte de veci.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemanata dragoste, preafericita, dorind sa te inchini lemnului Crucii, te-ai invrednicit de dorire; invredniceste-ma dar si pe mine sa dobandesc slava cea de sus.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecand-o, ai aflat odihna, fugind de placerea trupeasca cea cu durere; din care si pe noi, cuvioasa, scoate-ne cu rugaciunile tale.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pastor preaales, intelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multa si cu frica te rog, ca sa dobandesc mantuire si viata vesnica, prin rugaciunile tale.

Slava… a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cantam, pe unul Dumnezeu; Sfant, Sfant, Sfant esti, Parinte si Fiule si Duhule, Fiinta singura prin Sine, Unime careia pururea ne inchinam.

Si acum… a Nascatoarei:

Din tine S-a imbracat intru a mea framantatura Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maica Fecioara, ceea ce esti nestricata si nu stii de barbat, si a unit Lui firea omeneasca.

Si iarasi irmosul: Dis-de-dimineata…
Cantarea a 6-a

Irmosul: Strigat-am cu toata inima mea catre induratul Dumnezeu si m-a auzit din iadul cel mai de jos; si a scos din stricaciune viata mea (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Lacrimi din ochii mei, Mantuitorule, si suspinuri din adanc curat aduc Tie, strigand inima mea: Dumnezeule, pacatuit-am Tie, milostiveste-Te spre mine.

Instrainatu-te-ai, suflete, de Domnul tau, ca Datan si ca Aviron; dar din toata inima striga: Iarta-ma! Ca sa nu te impresoare pe tine prapastia pamantului.

Ca o junice salbaticita, asemanatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o caprioara, pazeste-ti viata de curse, inaltandu-ti mintea cu aripi, cu fapta si cu gandirea.

Mana lui Moise ne va face sa credem, suflete, cum ca Dumnezeu poate sa albeasca si sa curete viata cea leproasa; nu te deznadajdui dar, macar ca esti lepros.

Valurile pacatelor mele, Mantuitorule, ca in Marea Rosie intorcandu-se, m-au acoperit degrab, ca oarecand pe egipteni si pe conducatorii lor.

Voie sloboda fara recunostinta ai avut, suflete, ca si Israel mai inainte; ca mai mult decat dumnezeiasca mana, ai ales neintelepteste lacomia patimilor cea iubitoare de placeri.

Carnurile cele de porc si caldarile si bucatele cele egiptenesti, mai vartos decat cele ceresti ai voit, suflete al meu; ca si de demult nemultumitorul popor in pustie.

Fantanile hananeiestilor ganduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decat vana pietrei, din care izvorul intelepciunii varsa izvorul teologiei.

Cand a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu inchipuire mai inainte a insemnat coasta Ta cea de viata facatoare; din care toti bautura de viata scoatem, Mantuitorule.

Cerceteaza, suflete, si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pamantul fagaduintei si locuieste in el cu buna legiuire.

Ridica-te si impotriveste-te patimilor trupesti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gandurile cele inselatoare, ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgatoare a vremii, ca mai inainte chivotul, si te fa mostenitor pamantului aceluia al fagaduintei, suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scapat pe Petru, cel ce a strigat: scapa-ma, asa apucand inainte, Mantuitorule, scapa-ma si pe mine de fiara, intinzandu-Ti mana Ta, si ma scoate din adancul pacatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit, Stapane, Stapane Hristoase! Ci apucand inainte, izbaveste-ma din adancurile pacatului cele neumblate, si din deznadajduire.

Eu sunt, Mantuitorule, drahma cea imparateasca, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzand faclie pe Mergatorul inaintea Ta, Cuvinte, cauta si afla chipul Tau.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sa stingi vapaia patimilor, ai izvorat pururea paraie de lacrimi, Marie, arzandu-ti sufletul. Al caror har da-mi-l si mie, robului tau.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepatimire cereasca ai dobandit, prin vietuirea cea preainalta de pe pamant maica; pentru aceasta roaga-te, sa mantuiasca din patimi, cu rugaciunile tale, pe cei ce te lauda pe tine.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscandu-te pastor si arhiereu al Cretei, si rugator pentru lume pe tine, Andrei, alerg si strig tie: Scoate-ma, parinte, din adancul pacatului.

Slava… a Treimii:

Treime sunt neamestecata, nedespartita; despartita dupa Fete, si Unime sunt din Fire unita: Tatal si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum… a Nascatoarei:

Pantecele tau ne-a nascut noua pe Dumnezeu, cu chipul ca si noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca prin rugaciunile tale sa ne indreptatim.

Si iarasi irmosul: Strigat-am cu toata inima mea…
Condac – glasul al 6-lea

Suflete al meu, suflete al meu, scoala! Pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si vei sa te tulburi. Desteapta-te dar, ca sa se milostiveasca spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, si toate le plineste.

Icos: Camara cea de vindecare a lui Hristos vazand-o deschisa, privind si sanatatea care izvoraste din aceasta lui Adam, a patimit si s-a ranit diavolul, si ca in primejdie s-a tanguit si a strigat catre prietenii sai: Ce voi face Fiului Mariei? ma ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni si pe toate le plineste.

Sinaxar

In joia din saptamana a V-a a Postului Mare

Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

In aceeasi zi, in Joia din saptamana a cincea a Postului Mare, dupa o veche predanie, cantam slujba marelui canon de umilinta.

Acest canon, cel mai mare intr-adevar dintre toate canoanele, l-a compus si l-a scris foarte frumos si cu mult mestesug cel intre sfinti parintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit si Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La varsta de patrusprezece ani, dupa ce a fost dat la scoala si a invatat toate stiintele care-i dadeau o educatie desavarsita, s-a dus la Ierusalim si a imbratisat viata monahala. Traind cu cuviosie si bine placut lui Dumnezeu, intr-o viata linistita si netulburata, a lasat Bisericii lui Dumnezeu si alte scrieri folositoare vietii, cantari si canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit in cuvantari de lauda in cinstea sfintilor, a Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos. Impreuna cu alte multe canoane, a alcatuit si acest Mare Canon plin de foarte mare umilinta. Culegand si strangand la un loc toata istoria Vechiului si Noului Testament, a alcatuit cantarea aceasta de la Adam pana la inaltarea lui Hristos si predica Apostolilor. Prin canonul acesta indeamna tot sufletul sa ravneasca si sa urmeze, dupa putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului si Noului Testament, sa fuga de toate faptele rele si sa alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocainta, prin lacrimi si marturisire si prin alte fapte bine placute lui Dumnezeu. Atat este de curgator si de armonios acest Mare Canon, incat poate sa moaie si cea mai invartosata inima si sa o destepte spre savarsirea binelui, chiar numai daca-l canta cineva cu inima zdrobita si cu potrivita luare-aminte. Andrei Criteanul a alcatuit acest canon pe timpul cand si marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viata Mariei Egipteanca. In adevar, si aceasta viata ne pune inainte o mare pilda de umilinta si da multa gandire celor ce gresesc si pacatuiesc, numai daca ar voi sa se departeze de rele. Si s-a randuit sa se cante si sa se citeasca Marele Canon si viata Cuvioasei Maria Egipteanca in ziua aceasta pentru urmatoarea pricina: Pentru ca Sfantul Post de patruzeci de zile se apropie de sfarsit si pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, sa se ingrijeasca mai putin de nevointele cele duhovnicesti si sa se deprteze cu totul de a trai in cumpatare, marele Andrei, ca un adevarat invatator, prin cantarile Marelui Canon, in care istoriseste virtutile marilor barbati, precum si intoarcerea la credinta a celor rai, pregateste pe cei care se nevoiesc cu postul sa se poarte cu mai mult curaj si sa se indrepte cu barbatie spre nevointele postului ce-l mai au in fata. Iar Sfantul Sofronie, prin minunata povestire despre viata Mariei Egipteanca, indupleca pe oameni sa ajunga din nou cumpatati, ii ridica spre Dumnezeu, ii sfatuieste sa nu mai cada si sa nu se deznadajduiasca, chiar daca au cazut inainte in unele pacate. Si intr-adevar, povestirea vietii Mariei Egipteanca infatiseaza cat este de mare iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu fata de cei ce doresc sa se intoarcam de la pacatele lor cele de mai inainte. Canonul lui Andrei Criteanul se numeste Canonul cel Mare poate si din pricina ideilor si gandurilor inalte ce le cuprinde, caci intr-adevar alcatuitorul lui este iscusit si l-a compus intr-un chip nespus de frumos, dar si pentru ca acest canon, spre deosebire de celelalte, care au cate treizeci de tropare si chiar mai putine, are doua sute cincizeci de tropare si fiecare din tropare pricinuieste nespusa placere. Prin urmare cu foarte buna socoteala si potrivit a fost asezat in marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multa umilinta. Parintele nostru Andrei a fost cel dintai care a adus la Constantinopol acest prea frumos si mare canon, odata cu Viata Cuvioasei Maria, cand a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, sa fie de ajutor la al saselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat in chipul cel mai stralucit impotriva monotelitilor si, cu toate ca era simplu monah, a fost randuit in clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost facut diacon si a fost insarcinat cu purtarea de grija a orfanilor. Dupa putina vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urma, ajungand aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a calatorit spre Domnul, tocmindu-si bine scaunul sau. Pentru rugaciunile Sfantului Andrei, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste! Amin.

Dupa aceasta se canta Fericirile – cu inchinaciuni – glasul al 6-lea.

Intru imparatia Ta, cand vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

Pe talharul l-ai facut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce catre Tine: pomeneste-ma! Invredniceste-ma si pe mine, nevrednicul, de pocainta acestuia.

Stih: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, ca a ajuns la aratare dumnezeiasca, si a luat atuncea rodul fagaduintei din cea stearpa; sa urmam dreptei credinte a acestuia.

Stih: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.

Ravnind lenevirii lui Samson, suflete, ti-ai tuns taria lucrurilor tale, dandu-ti celor de alt neam viata intreaga si fericita, pentru iubirea placerii.

Stih: Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.

Cel ce a biruit mai inainte cu falca magarului pe cei de alt neam, acum se afla pradat de desfrau; ci fugi, suflete al meu, de asemanare, de fapta si de slabirea lui.

Stih: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.

Barac si Ieftae, capetenii de oaste, s-au ales judecatorii lui Israel, cu care impreuna si Debora cea cu minte barbateasca. Deci imbarbatandu- te, suflete, cu vitejiile acelora, intareste-te.

Stih: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.

Pe Iaila cea viteaza ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras in teapa pe Sisera mai inainte, si a facut mantuire; auzi stalpul, prin care tie Crucea se insemneaza.

Stih: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeste, suflete, jertfa de lauda, adu fapta buna ca pe o fiica mai curata decat a lui Ieftae; si junghie ca pe o jertfa, Domnului tau patimile cele trupesti.

Stih: Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Intelege, suflete al meu, ce este lana lui Ghedeon; primeste roua din cer si te pleaca, precum cainele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a acelora este imparatia cerurilor.

Osanda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa mintii, suferind a lucra intru tine patimile, ca si acela pe feciorii cei fara de lege.

Stih: Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine.

Intre Judecatori, levitul cu socoteala si-a impartit femeia la cele douasprezece neamuri, suflete al meu, ca sa vadeasca intinaciunea cea fara de lege a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.

Iubitoarea de intelepciune Ana, rugandu-se, numai buzele si-a miscat spre lauda, iar glasul ei nu se auzea; si de aceea, desi era stearpa, a nascut fiu vrednic de rugaciunea ei.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta.

Numaratu-s-a intre judecatori feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut in casa Domnului. Aceluia ravneste, suflete al meu, si judeca lucrurile tale mai inainte decat pe ale altora.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stapane, cand vei veni intru imparatia Ta.

Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci si tu, suflete al meu, de poftesti imparatia cea de sus, in loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, cand vei veni intru imparatia Ta.

Miluieste zidirea Ta, Milostive; milosti-veste-Te spre faptura mainilor Tale, si iarta tuturor pacatosilor si mie, celui ce am calcat poruncile Tale mai mult decat toti.

Slava… a Treimii:

Si nasterii celei fara de inceput, si purcederii ma inchin: Tatalui, Cel ce a nascut, slavesc pe Fiul cel nascut, laud pe Duhul Sfant, Cel ce straluceste impreuna cu Tatal si cu Fiul.

Si acum… a Nascatoarei:

Nasterii tale celei mai presus de fire ne inchinam, nedespartind slava cea dupa fire a pruncului tau, Nascatoare de Dumnezeu; ca Cel ce este unul dupa fata, se marturiseste indoit dupa fire.
Cantarea a 7-a

Irmosul: Pacatuit-am, faradelege si nedreptate savarsit-am inaintea Ta; nici am pazit, nici am facut precum ne-ai poruncit noua; dar nu ne parasi pe noi pana in sfarsit, Dumnezeul parintilor (de doua ori).

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Pacatuit-am, gresit-am si am calcat porunca Ta; ca intru pacate am fost zamislit, si am adaugat ranilor mele rana. Ci Tu ma miluieste, ca un indurat, Dumnezeul parintilor.

Cele ascunse ale inimii mele, le-am marturisit Tie, Judecatorul meu. Vezi smerenia mea, vezi si necazul meu, si ia aminte acum la judecata mea; si Tu ma miluieste, ca un indurat, Dumnezeul parintilor.

Saul oarecand, daca a pierdut asinele tatalui sau, suflete, degrab a aflat in schimb imparatia; dar pazeste-te sa nu gresesti, alegand mai degraba poftele tale cele dobitocesti, decat imparatia lui Hristos.

David, dumnezeiescul parinte, de a si gresit oarecand indoit, suflete al meu, cu sageata desfraului sagetandu-se, si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolesti, din pornirile cele de voia ta.

Impreunat-a David oarecand nelegiuirea cu nelegiuire, ca a amestecat desfraul cu uciderea; dar indata indoita pocainta a aratat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai facut, necaindu-te catre Dumnezeu.

David oarecand a insemnat cantarea, scriind-o ca intr-o icoana, prin care-si mustra fapta ce a lucrat, strigand: Miluieste-ma! Ca Tie unuia am gresit, Dumnezeului tuturor; Insuti ma curateste.

Purtat fiind chivotul in car, cand s-au intors junicile, numai cat s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mania lui Dumnezeu. Deci de indrazneala aceluia fugind, suflete, cinsteste bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat impotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele intinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatalui sau; dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi si iubitoare de placeri.

Supus-ai trupului tau vrednicia ta cea nerobita, si ca alt Ahitofel afland pe vrajmasul, suflete, te-ai plecat dupa sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Insusi Hristos, ca tu sa te mantuiesti cu adevarat.

Solomon cel minunat, cel plin de harul intelepciunii, acesta facand viclesug inaintea lui Dumnezeu oarecand, s-a departat de la El; caruia si tu ti-ai asemanat blestemata ta viata, suflete.

De placerile patimilor sale fiind silit, s-a intinat, vai mie! Iubitorul intelepciunii, iubitor de femei desfranate facandu-se si instrainat de la Dumnezeu; caruia tu, o suflete, ai urmat cu gandul, prin dezmierdari rusinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatalui sau, ai ravnit, suflete, impreuna si lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecand; dar fugi de asemanarea lor, si striga lui Dumnezeu: Pacatuit-am, miluieste-ma!

Necuratirilor lui Ahav ai ravnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai facut locas intinaciunilor trupesti si vas urat al patimilor. Dar din adancul tau suspina si spune lui Dumnezeu pacatele tale.

A ars oarecand Ilie pe cei de doua ori cate cincizeci, cand a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemanarea acestor doi si te intareste.

Incuiatu-s-a tie cerul, suflete, si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca si Ahav oarecand. Ci Sareptencei asemanandu-te, hraneste sufletul proorocului.

Pacatele lui Manase ti-ai ingramadit cu vointa, suflete, punand ca niste lucruri de scarba patimile si inmultind cele dezgustatoare; dar pocaintei lui ravnind cu caldura, castiga-ti umilinta.

Cad inaintea Ta si aduc Tie, ca niste lacrimi, cuvintele mele: Pacatuit-am, cum a gresit pacatoasa, si am facut faradelege ca nimeni altul pe pamant. Dar fie-Ti mila, Stapane, de faptura Ta si iarasi ma cheama.

Folosit-am rau chipul Tau, si am stricat porunca Ta; toata frumusetea mi s-a intunecat, si cu patimile mi s-a stins faclia, Mantuitorule. Dar milostivindu-Te, da-mi bucurie, precum canta David.

Intoarce-te, caieste-te, descopera cele ascunse; graieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate. Tu singur stii, Mantuitorule, cele ascunse ale mele; ci Insuti Tu ma miluieste, precum canta David, dupa mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se desteapta. Pentru aceasta ca Iezechia lacrimez pe patul meu, ca sa mi se adauge ani de viata. Dar care Isaia va sa stea pentru tine, suflete? Fara numai Dumnezeul tuturor.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigand catre Preacurata Maica lui Dumnezeu mai inainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu sila suparatoare, si ai rusinat pe vrajmasul cel ce te-a facut sa cazi in cursa. Ci da-mi acum ajutor in necazuri si mie, robului tau.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Caruia ai mers, Acesta a aflat pocainta si ti-a daruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roaga-L neincetat, sa ne izbaveasca pe noi de patimi si de primejdii.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credintei intareste-ma, cu rugaciunile tale, parinte, ingradindu-ma cu frica cea dumnezeiasca, si ma rog daruieste-mi mie acum pocainta, Andreie; si ma izbaveste de cursa vrajmasilor care ma cauta pe mine.

Slava… a Treimii:

Treime neamestecata, nedespartita, de o fiinta si fire una; lumini si lumina, si trei sfinte, si Unul sfant, este laudata Treimea, Dumnezeu. Lauda si preaslaveste, suflete, viata si vieti, pe Dumnezeul tuturor.

Si acum… a Nascatoarei:

Laudamu-te, bine te cuvantam, inchinamu-ne tie, Nascatoare de Dumnezeu, ca ai nascut pe Unul din Treimea cea nedespartita, pe Unul Fiu si Dumnezeu; si tu insati ne-ai deschis noua celor de pe pamant cele ceresti.

Si iarasi irmosul: Gresit-am, faradelege am facut…

Tricantarea (fara metanii)
Cantarea a 8-a – glasul 8

Irmosul: Pe Imparatul slavei, Cel fara inceput, de Care se infricoseaza puterile ceresti, si se cutremura cetele ingerilor, preoti laudati-L, popoare preainaltati-L intru toti vecii .

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Ca niste carbuni ai focului celui fara materie, ardeti patimile mele cele impadurite, aprinzand intru mine acum dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

Sa cinstim trambitele cele cu glasuri bune ale Cuvantului, prin care au cazut zidurile cele neintarite ale vrajmasului, si s-au intarit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

Sfaramati chipurile patimilor sufletului meu, cei ce ati sfaramat capistile si idolii vrajmasului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteti biserici sfintite.

A Nascatoarei:

Incaput-ai pe Cel neincaput din fire; purtat-ai pe Cel ce poarta toate; alaptat-ai, curata, pe Cel ce hraneste faptura, pe Hristos datatorul de viata.

Alta Tricantare

Irmos – acelasi:

Cu mestesugirea cea inalta a Duhului, ati zidit toata Biserica, Apostoli ai lui Hristos; in aceasta binecuvantati pe Hristos in veci.

Trambitand cu trambita dogmelor, au surpat Apostolii toata inselaciunea idoleasca, preainaltand pe Hristos intru toti vecii.

Apostoli ce sunteti buna adunare, pazitori ai lumii, cetateni ceresti, izbaviti-ne din primejdii pe noi, care va laudam pururea.

A Treimii: Dumnezeiasca stapanie cea intreit insorita si prealuminata, fire de o slava si de un tron, Parinte atoatefacatorule, Fiule si Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud in veci.

A Nascatoarei:

Ca pe un tron cinstit si preainaltat sa laudam neincetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singura este dupa nastere maica si fecioara.

Alta Tricantare

Irmosul: Pe Cel pe Care-L slavesc ostile ceresti si de El se cutremura heruvimii si serafimii, toata suflarea si zidirea, laudati- L, binecuvantati-L si-L preainaltati intru toti vecii (de doua ori).

Miluieste-ma pe mine cel ce am pacatuit, Mantuitorule, ridica-mi mintea mea spre intoarcere. Primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc; miluieste-ma pe mine cel ce strig: Gresit-am Tie, mantuieste-ma; nelegiuit-am, miluieste-ma.

Ilie cel ce a fost purtat in car, suindu-se in carul virtutilor, s-a inaltat ca spre ceruri oarecand, mai presus de cele pamantesti; deci la suirea acestuia cugeta, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecand a stat de o parte si de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de catre Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai invrednicit, din pricina neinfranarii.

Elisei luand oarecand cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har indoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai impartasit, pentru neinfranare.

Somaniteanca oarecand a primit pe cel drept cu gand bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus in casa ta nici strain, nici calator. Pentru aceasta tu vei fi lepadat afara din camara, tanguindu-te.

Mintii celei intinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemanat, ticalosule suflete; a carui iubire de argint leapad-o macar la batranete. Fugi de focul gheenei, departandu-te de rautatile tale.

Tu, suflete, lui Ozia ravnind, lepra lui intru tine indoit ai luat-o; ca cele necuvioase cugeti, si cele fara de lege faci; lasa cele ce ai si alearga la pocainta.

De niniviteni ai auzit, suflete, ca s-au pocait catre Dumnezeu cu sac si cu cenusa; acestora n-ai urmat, ci te-ai aratat mai rau decat toti cei ce au gresit mai inainte de lege si dupa lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plans cu tanguire cetatea Sionului si lacrimi a varsat. Urmeaza vietii lui celei plangatoare si te vei mantui.

Iona a fugit in Tars, cunoscand dinainte intoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru ca se ferea sa nu minta proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor in groapa; ai inteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinta vapaia cuptorului cea arzatoare.

Pe toti cei din Legea Veche, i-am adus tie, suflete, spre pilda; urmeaza faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor si fugi de pacatele celor vicleni.

Drepte Judecatorule, Mantuitorule, miluieste-ma si ma izbaveste de foc si de groaza ce am a petrece la judecata, dupa dreptate; iarta-ma mai inainte de sfarsit, prin fapte bune si prin pocainta.

Ca talharul strig Tie: pomeneste-ma; ca Petru plang cu amar; iarta-ma, Mantuitorule! strig ca vamesul, lacrimez ca pacatoasa. Primeste-mi tanguirea ca oarecand pe a cananeencii.

Tamaduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mantuitorule, Unule, Tamaduitorule. Pune-mi doctorie vindecatoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocainta, si umilinta cu lacrimi.

Cananeencii si eu urmand, strig: Miluieste-ma, Fiul lui David! Ma ating de poala, ca ceea ce-i curgea sange; plang ca Marta si ca Maria pentru Lazar.

Alabastru cu lacrimi turnand pe capul Tau, Mantuitorule, ca niste mir, strig ca pacatoasa care cerea mila; rugaciune aduc si cer sa iau iertare.

De n-a si pacatuit nimeni ca mine, totusi primeste-ma, Milostive Mantuitorule, si pe mine, care cu frica ma pocaiesc si cu dragoste strig: pacatuit-am Tie Unuia, nelegiuit-am, miluieste-ma.

Milostiveste-Te, Mantuitorule, spre zidirea Ta, si ma cauta ca un pastor pe mine, oaia cea pierduta, si ratacit fiind, rapeste-ma de la lup, si ma fa oaie in pasunea oilor Tale.

Cand vei sedea Judecator ca un milostiv, si vei arata slava Ta cea infricosatoare, Hristoase, o! ce frica va fi atuncea. Cuptorul arzand si toti temandu-se de infricosatoarea judecata a Ta.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminandu-te, te-a dezlegat de intunericul pacatelor; de unde primind tu harul Duhului, lumineaza, Marie, pe cei ce te lauda cu credinta.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minune noua cu adevarat vazand in tine, maica, dumnezeiescul Zosima s-a spaimantat; ca inger in trup vedea si cu totul de minune s-a umplut, laudand pe Hristos in veci.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai indrazneala catre Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roaga-te, ca sa aflu acum dezlegare de legatura faradelegii prin rugaciunile tale, ca cel ce esti invatator al pocaintei si marirea cuviosilor.

A Treimii:

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.

Parinte, Cel ce esti fara inceput, Fiule, Cel impreuna fara de inceput, Mangaietorule cel bun, Duhule cel drept, Nascatorule al lui Dumnezeu-Cuvantul, Cuvinte al Tatalui celui fara inceput, Duhule cel viu si facator, Treime in Unime, miluieste-ma.

Si acum… a Nascatoarei:

Ca din porfira s-a tesut trupul lui Emmanuel inlauntru in pantecele tau, Preacurata, ceea ce esti porfira intelegatoare; pentru aceasta, Nascatoare de Dumnezeu, cu adevarat pe tine te cinstim.

Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.

Si iarasi irmosul: Pe Cel pe Care-L slavesc…

Tricantarea

Cantarea a 9-a – glasul 8

Irmosul: Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu te marturisim pe tine, Fecioara curata, cei mantuiti prin tine, cu cetele cele fara de trupuri marindu-te pe tine.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!

Apostoli, cei ce v-ati aratat izvoare de ape mantuitoare, racoriti sufletul meu cel topit de setea pacatului.

Pe mine cel ce inot in noianul pierzarii si sunt cufundat, mantuieste-ma, Doamne, cu dreapta Ta, ca si pe Petru.

Ca cei ce sunteti sarea invataturi lor celor dulci, uscati putrejunea gandului meu, si alungati intunericul necunostintei.

A Nascatoarei:

Ca una ce ai nascut bucuria, da-mi plangere prin care sa pot afla mangaiere, dumnezeiasca stapana, in ziua ce va sa fie.

Alta Tricantare:

Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare intre cer si intre pamant, toate neamurile te fericim; ca trupeste a locuit in tine plinirea Dumnezeirii, Fecioara.

Cu cantari te slavim pe tine, adunare laudata a Apostolilor, ca v-ati aratat lumii luminatori, alungand inselaciunea.

Cu mreaja voastra cea evangheliceasca vanand pesti cuvantatori, Ii aduceti pururea merinde lui Hristos, fericitilor Apostoli.

Aduceti-va aminte de noi, Apostoli, in rugaciunea voastra catre Dumnezeu, ca sa ne izbavim de toata incercarea, rugamu-va noi, care va laudam cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea in trei Fete, Tata si Fiule si cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiinta laud; pe Treimea cea de o putere si fara inceput.

A Nascatoarei:

Pe tine, Nascatoare de prunc si Fecioara, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbavit prin tine din blestem; ca ai nascut pe Domnul, bucuria noastra.

Alta Tricantare:

Irmosul: Nasterea zamislirii celei fara de samanta este netalcuita; rodul Maicii celei fara de barbat este nestricat; ca nasterea lui Dumnezeu innoieste firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maica mireasa a lui Dumnezeu, cu dreapta credinta te marim.

Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit, duhul boleste; cuvantul a slabit, viata s-a omorat, sfarsitul este langa usi. Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face cand va veni Judecatorul sa cerceteze ale tale?

Adusu-ti-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, si toata Scriptura cea asezata de acela; care iti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti; din care celor de al doilea, adica celor nedrepti ai urmat, o, suflete, pacatuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintai.

Legea a slabit, Evanghelia nu lucreaza si toata Scriptura in tine nu este bagata in seama; profetii au slabit si tot cuvantul Celui Drept. Si ranile tale, o, suflete al meu, s-au inmultit, nefiind doctor care sa te insanatoseze.

Pildele Scripturii celei noi iti aduc tie, ca sa te duca pe tine, suflete, spre umilinta; ravneste dar dreptilor, iar de pacatosi te leapada, si indupleca pe Hristos cu rugaciunile tale, cu postul, cu curatia si cu smerenia.

Hristos S-a facut prunc, impreunandu-Se cu mine prin trup, si toate cate sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afara de pacat, aratandu-ti tie, o, suflete, pilda si chipul smereniei Sale.

Hristos S-a facut om, chemand la pocainta pe talhari si pe desfranate. Suflete, pocaieste-te, ca s-a deschis usa imparatiei acum, si o apuca mai inainte fariseii si vamesii si desfranatii, pocaindu-se.

Hristos pe magi i-a mantuit, pe pastori i-a chemat, multimea pruncilor a facut-o mucenici, pe batranul l-a slavit si pe vaduva cea batrana. Carora n-ai ravnit, suflete, nici faptelor, nici vietii; dar vai tie, cand vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile in pustie, mai pe urma a flamanzit, aratand firea cea omeneasca. Suflete, nu te lenevi; de va navali asupra ta vrajmasul, alunga-l cu rugaciuni si cu postire, departe de la picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Il ispitea, aratandu-I pietrele ca sa le faca paini. In munte L-a suit sa vada toate imparatiile lumii intr-o clipita. Teme-te, o, suflete, de inselaciune; trezeste-te, roaga-te in tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce striga a glasuit, predicand pocainta: Irod a savarsit faradelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sa nu te prinzi in cursele celor fara de lege, ci degrab imbratiseaza pocainta.

In pustie a locuit Inaintemergatorul harului, si Iudeea toata si Samaria auzind, au alergat si si-au marturisit pacatele lor bucuros, botezandu-se; carora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstita este si patul neintinat, ca Hristos amandoua le-a binecuvantat mai inainte, ospatandu-Se trupeste, si in Cana Galileii la nunta apa in vin prefacand, aratand intaia minune, ca tu sa te prefaci, o, suflete.

Hristos a intarit pe slabanogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tanarul cel mort l-a inviat, pe fiul vaduvei si pe al sutasului si, samarinencei aratandu-Se, a inchipuit mai inainte tie, suflete, inchinarea in Duh.

Pe ceea ce-i curgea sange a tamaduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curatit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a indreptat; pe surzi, pe muti si pe cea garbovita pana la pamant, i-a tamaduit cu cuvantul, ca tu sa te mantuiesti, ticaloase suflete.

Bolile tamaduind, saracilor a bine vestit Hristos-Cuvantul. Pe schiopi i-a vindecat, impreuna cu vamesii a mancat si cu pacatosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a intors cu atingerea mainii.

Vamesul s-a mantuit si pacatoasa s-a inteleptit; iar fariseul, laudandu-se, s-a osandit. Ca vamesul striga: milostiveste-Te; si pacatoasa: miluieste-ma. Iar fariseul se ingamfa strigand: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vames a fost, dar s-a mantuit; si fariseul Simon s-a inselat, si pacatoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pacatele; careia sirguieste de urmeaza, suflete.

N-ai ravnit pacatoasei, o, ticalosul meu suflet, care luand alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu parul le-a sters. Caci i-a rupt zapisul pacatelor ei cele de demult.

Cetatile carora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pilda, sa nu te faci ca acelea; pe care asemanandu-le Stapanul cu Sodoma, pana la iad le-a osandit.

Sa nu te arati, o, suflete al meu, mai rau pentru deznadajduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvantul lui Dumnezeu s-a tamaduit fiica ei. Striga din adancul inimii, ca si aceea lui Hristos: Fiul lui David, mantuieste-ma si pe mine.

Milostiveste-Te, mantuieste-ma, Fiul lui David, miluieste-ma, Cel ce ai tamaduit cu cuvantul Tau pe cei indraciti, si glasul cel milostiv, ca si talharului, graieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi in rai, cand voi veni intru slava Mea.

Un talhar Te-a hulit; un talhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Ca amandoi impreuna pe cruce erau spanzurati. Dar, o, mult-Indurate! Ca si talharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slavitei Tale imparatii.

Faptura s-a mahnit vazandu-Te rastignit; muntii si pietrele de frica s-au despicat, pamantul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a intunecat lumina zilei, vazandu-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocainta nu cere de la mine; ca taria mea intru mine a lipsit. Daruieste-mi inima pururea umilita, si saracie duhovniceasca; ca sa-Ti aduc acestea ca o jertfa primita, Unule, Mantuitorule.

Judecatorul meu si cunoscatorule, Cel ce va sa vii iarasi cu ingerii sa judeci lumea toata; atunci vazandu-ma cu ochiul Tau cel bland, sa Te milostivesti si sa ma miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decat toata firea omeneasca.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cetele ingeresti si adunarile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunata; ca cei fara de trup vietuind si firea covarsind; pentru care ca si cum ai fi fost fara materie, te-ai suit cu picioarele pe apa, Marie, si Iordanul ai trecut.

Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fa milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te laudam pe tine, Cuvioasa Maica, sa ne izbaveasca de rautati si de necazurile care ne impresoara. Ca izbavindu-ne din incercari, sa marim neincetat pe Domnul, Cel ce te-a slavit pe tine.

Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei cinstite si Parinte de trei ori fericite, pastorul Cretei, nu inceta rugandu-te pentru cei ce te lauda, ca sa ne izbavim de toata mania, necazul si stricaciunea, si de greseale de neinchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinta.

Slava… a Treimii:

Treime de o fiinta, Unime in trei ipostasuri, pe Tine Te laudam; pe Tatal slavind, pe Fiul slavind si Duhului inchinandu-ne, unui Dumnezeu intr-o fire cu adevarat; viata si vieti, imparatiei celei fara de sfarsit.

Si acum… a Nascatoarei:

Cetatea ta pazeste-o, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu; ca in tine aceasta cu credinta imparatind, in tine se si intareste, si prin tine biruind, infrange toata incercarea, dezarmeaza pe vrajmasi si indrepteaza pe supusii ei.

Si iarasi irmosul: Nasterea zamislirii celei…

Luminanda glasului (de trei ori)

La Stihoavna

Stihira zilei (de doua ori) pe glasul al 8-lea

Calcand in caile cele talharesti, suflete al meu, greu te-ai ranit de pacatele tale, dandu-te vrajmasilor celor nebuni; ci avand vreme acum cu umilinta striga: Nadejdea celor fara de nadejde, viata celor deznadajduiti, Mantuitorule, ridica-ma si ma mantuieste.

A mucenicilor:

Cu platosa credintei imbracandu-va bine si cu chipul Crucii intrarmandu-va, ostasi puternici v-ati aratat; tiranilor barbateste ati stat impotriva, si inselaciunea diavolului ati surpat; biruitori facandu-va, cununilor v-ati invrednicit. Rugati-va totdeauna pentru noi, ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Slava… Si acum… a Nascatoarei:

Primeste graiurile robilor tai, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, si te roaga neincetat, sa se daruiasca noua dezlegare de pacate si pace.

Si se citeste si Ceasul intai, fara catisma.

Apoi: Sfinte Dumnezeule… se zice la toate Ceasurile.

Condacul: Suflete al meu, suflete al meu…

 

Iar de nu este Săptămâna mare, se începe aşa:

Psalmul 4:

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. Mâniaţi-vă, dar nu greşiti; de cele ce ziceţi în inimile voastre, în aşternuturile voastre vă căiţi. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. Mulţi zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune ?”. Dar însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmultit. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte, şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda. Tulburatu-s-a de întristare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 12

Până când, Doamne, mă vei uita, până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa Ta de la mine? Până când voi pune gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea? Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu : „Întăritu-m-am asupra lui”. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a facut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Iarăşi:

Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu : „Întăritu-m-am asupra lui”.

Slavă Şi acum? Aliluia (de 3 ori) şi trei metanii Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă? Şi acum?

Psalmul 24

Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei, Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua. Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcătele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta, pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta, lege va pune celor ce greşesc în cale. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu, că mult este. Cine este omul cel ce se teme de Domnul ? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul. Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul, aşezământul Lui îl va arăta lor. Ochii mei pururea spre Domnul, că El va scoate din lat picioarele mele. Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi-mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Psalmul 30

Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, ca să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.Că puterea mea şi scaparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu, şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frica cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ea un vas stricat, că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreuna împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am : „Tu eşti Dumnezeul meu!” în mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta! Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor. Ascunde-i-vei pe dânsii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. Iar eu am zis întru uimirea mea : Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat catre Tine. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui, că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mâdresc, cu prisosinţă. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul.

Psalmul 90

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului : „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o arma te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiaza. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scapare ţie. Nu vor veni către tine rele şi bataie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspida şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Slavă? Şi acum? Aliluia (de 3 ori), cu trei metanii.

Apoi strana întâia începe Cântarea proorocului Isaia, cu cântare dulce, lin şi rar, pe glasul al 7-lea:

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Strana a doua cântă iar această cântare toată, apoi amândouă stranele, fiecare câte un stih.

Auziţi până la marginile pământului, căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici, plecaţi-vă, căci cu noi este Dumnezeu.

Că iarăşi veţi putea şi iarăşi veţi fi biruiţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi cuvântul pe care îl grăiţi nu va rămânrea întru voi, căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu.

Pe Domnul Dumnezeul nostru, pe Acela vom sfinţi, şi El va fi nouă frică, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi de voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul, va fi mie spre sfinţire, căci cu noi este Dumnezeu.

Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umbra întru întuneric a văzut lumină mare, căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumină va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu.

Că prunc S-a născut nouă Fiul şi S-a dat nouă, căci cu noi este Dumnezeu.

A Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi păcii Lui nu este hotar, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi se cheamă numele Lui înger de mare sfat, căci cu noi este Dumnezeu.

Sfetnic minunat, căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu tare, Stăpânitor, Domn al păcii, căci cu noi este Dumnezeu.

Părinte al veacului ce va să fie, căci cu noi este Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului duh, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Căci cu noi este Dumnezeu.

Apoi amândouă stranele cântă împreună:

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu (de trei ori).

Şi îndată troparele acestea:

Strana întâia:

Ziua trecând, mulţumesc Ţie, Doamne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de păcat dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Strana a doua:

Slavă

Ziua trecând, slăvescu-Te pe Tine, Stăpâne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de sminteală dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Strana întâia:

Şi acum

Ziua trecând, cu cântare Te slăvesc pe tine, Sfinte; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de bântuială dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Amândouă stranele cântă împreună, pe glasul al 2-lea:

Firea cea fără de trup a heruvimilor cu cântări fără de încetare pe Tine Te slăveşte.

Vieţuitorii cei cu câte şase aripi, serafimii, cu neîncetate glasuri pe Tine Te preînalţă.

Toate oştile îngerilor cu cântări întreit sfinte Te laudă.

Că mai înainte de toate eşti, Cel ce eşti Părinte, şi împreună fără de început ai pe Fiul Tău.

Şi întocmai cinstit purtând pe Duhul vieţii, nedespărţirea Treimii arăţi.

Preasfântă Fecioară, maica lui Dumnezeu, şi cei ce aţi fost singurii văzători Cuvântului şi slujitori,

Ale proorocilor şi ale mucenicilor toate cetele, ca cei ce aveţi viaţă nemuritoare,

Pentru toţi rugaţi-vă cu de-adinsul, că toţi suntem întru nevoi.

Ca izbăvindune de înşelăciunea celui rău, să cântăm cântare îngerească:

Sfinte, Sfinte, Sfinte, întreit Sfinte, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Şi îndată se citeşte cu glas lin: Cred întru unul Dumnezeu? (caută la Miezonoptică).

Apoi:

Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoşii (de trei ori).

Toate puterile cereşti, ale sfinţilor îngeri şi ale arhanghelilor, rugaţi-vă pentru noi, păcătoşii (de două ori).

Sfinte Ioane, proorocule şi Înaintemergătorule şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi păcătoşii (de două ori).

Sfinţilor măriţilor apostoli, proorocilor şi mucenicilor şi toţi sfinţii, rugaţi-vă pentru noi păcătoşii (de două ori).

Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri, păstori şi învăţători ai lumii, rugaţi-vă pentru noi păcătoşii (de două ori).

Aici se pomeneşte şi sfântul al cărui hram este (de două ori).

Cea nebiruită şi necuprinsă şi dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, nu ne lăsa pe păcătoşii (de două ori).

Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii.
Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii.
Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, şi ne miluieşte.

Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Că a Ta este împărăţia Şi se cântă troparele acestea (iar de este praznic, troparul praznicului):

Luni şi Miercuri seara

Se cântă aceste tropare, pe glasul al 2-lea:

Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumvă sa adorm în moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: întăritu-m-am asupra lui.

Slavă

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, că umblu prin mijlocul a multor curse, izbăveşte-mă de dânsele şi mă mântuieşte, Bunule, ca un Iubitor de oameni.

Şi acum

Că nu avem îndrăzneală pentru multe păcatele noastre, tu, pe Cel ce S-a născut din tine, roagă-L Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor, Preacurată, că milostiv este şi poate să mântuiască Cel ce a primit a pătimi pentru noi.

Marţi şi Joi seara

Se cântă aceste tropare, glasul al 8-lea:

Neadormirea nevăzuţilor mei vrăjmaşi o şti, Doamne, şi slăbiciunea ticălosului meu trup o cunoşti, cel ce m-ai zidit. Pentru aceasta în mâinile Tale voi da duhul meu. Acoperă-mă cu aripile bunătăţii Tale, ca nu cumva să adorm întru moarte. Şi ochii minţii mele luminează-le întru desfătarea dumnezeieştilor Tale cuvinte; şi mă deşteaptă la vreme potrivită, spre a Ta slăvire, ca un bun şi de oameni iubitor.

Stih: Caută şi mă auzi, Doamne Dumnezeul meu.

Cât va fi de înfricoşătoare judecata Ta, Doamne! Îngerii stând înainte, oamenii în mijloc adunându-se, cărţile deschizându-se, faptele cercetându-se. gândurile întrebându-se. Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia? Cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni?

Slavă

Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase şi mă învredniceşte să ud picioarele Tale, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit. Şi să aduc Ţie mir de bună mireasmă, viaţă curată, întru pocăinţă mie agonisitţ; ca să aud şi eu glasul Tău cel dorit: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!

Şi acum, al Născătoarei de Dumnezeu:

Neînfruntată nădejdea ta, Născătoare de Dumenzeu, având, mă voi mântui. Folosinţa ta agonisind, Precurată, nu mă voi mântui. Izgoni-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi birui pe ei, îmbrăcându-mă numai cu acoperământul tău ca şi cu o platoşă; şi întru ajutorul tău cel atotputernic rugându-mă, strig către tine: Stăpână, mântuieşte-mă cu rugăciunile Tale şi mă scoală din întunecatul somn, spre a ta slăvire, cu puterea Celui ce S-a întrupat din tine, a Fiului lui Dumnezeu.

Doamne miluieşte (de 40 de ori), Slavă Şi acum Ceea ce eşti mai cintită decât heruvimii? Întru numele Domnului, binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri? Apoi se citeşte această

Rugăciune a Marelui Vasile:

Doamne, Doamne, Cel ce ne-ai izbăvit de toată săgeata ce zboară în zi, izbăveşte-ne şi de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Primeşte jertfa cea de seară, ridicările mâinilor noastre, şi ne învredniceşte şi măsura nopţii fără de prihană a o trece, neispitiţi de rele, şi ne izbăveşte de toată tulburarea şi îngrozirea care ne vin de la diavol. Dăruieşte sufletelor noastre umilinţă şi gândurilor noastre grijire de întrebarea ce va să fie la înfricoşătoarea şi dreapta judecată. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre şi omoară mădularele noastre cele pământeşti, ca şi întru liniştea somnului să ne luminăm cu privirea la judecăţile Tale. Întoarce de la noi toată nălucirea necuvioasă şi pofta cea vătămătoare şi ne ridică în vreme de rugăciune, întăriţi în credinţă şi sporind întru poruncile Tale, cu bună vrerea şi bunătatea Unuia-Născut Fiului Tău, cu care binecuvântat eşti, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată; Veniţi să ne închinăm (de 3 ori). Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule? (caută la rugăciunile dimineţii).

Psalmul 101

Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea, la Tine să ajungă! Să nu întorci fata Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! În orice zi Te voi chema, degrab auzi-mă! Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustie; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş. Toata ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau. Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat-o, din pricina, urgiei Tale şi a mâniei Tale; că, ridicându-mă eu, m-ai surpat. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărână lui le va fi mila. Şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul; că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit, ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi, să vestească în Sion numele Domnului şi laudă Lui în Ierusalim, când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile, ca să slujească Domnului. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat, şi lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne, şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

Rugăciunea lui Manase, regele iudeilor:

Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, ai lui Isaac şi al lui Iacov, şi al seminţie celei drepte a lor, Cel care ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşător şi slăvit, Înaintea căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu ţi-au greşit ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta, am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Sfinte Dumnezeule, cu trei metanii, Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia?, apoi troparele aceste, glasul al 6-lea: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi? Slavă? Doamne, miluieşte-ne pe noi? Şi acum? Uşa milostivirii deschide-o nouă? (caută la Miezonoptică). Doamne miluieşte (de 40 de ori). Slavă? Şi acum? Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii?Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri? şi această

Rugăciune a lui Mardarie:

Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi cu judecăţile care ştii, miluieşte-mă pe mine nevrednicul robul Tău, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm (de 3 ori)

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grabeşte-Te! Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit sa fie Domnul!”. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viata mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morţii cei din veacuri. S-a mâhnit în mine duhul meu, în mine inima mea s-a tulburat. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă aseman celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrajmaşii mei, Doamne ! La Tine am scăpat, Învaţă-mă să fac voia Ta, ca Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povătui la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toti cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte, Atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cela ce ridici păcatul lumii, miluieşte ne pe noi, Cel ce ridici păcatul lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis : Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul Meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumina. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Învredniceşte-ne, Doamne, în noaptea aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci, amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mânilor Tale nu le trece cu vederea, că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi se zice canonul de rând al sfântului sau al Născătoarei de Dumnezeu.

Iar după sfârşitul canonului se cântă: Cuvine-se cu adevărat? Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia?

Apoi încep strănile să cânte lin şi rar, pe glasul al 7-lea:

Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi (de două roi fără stih).

Apoi se cântă însoţit de stih.

Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.

Doamne al puterilor

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.

Doamne al puterilor

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi alăută.

Doamne al puterilor

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.

Doamne al puterilor

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.

Doamne al puterilor

Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.

Doamne al puterilor

Slavă

Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii? Ştiutorul inimilor, iartă sufletele noastre.

Şi acum?, al Născătoarei de Dumnezeu:

Multe sunt mulţimile greşealelor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine am scăpat, curată, mântuire trbuindu-mi. Cercetează neputinciosul meu suflet şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce eşti una binecuvântată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele, nu mă lăsa pe mine. Ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă sprijineşte şi mă miluieşte.

Şi aceasta, a Născătoarei de Dumnezeu:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul Tău.

Doamne miluieşte ( de 40 de ori ), Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul? (caută la Miezonoptică). Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă? Şi acum? Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii? Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi? Iar fiecare, stând puţin, zice întru sine rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele?, aşa cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele. Apoi Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Doamne miluieşte (de 12 ori). Şi această

Rugăciune de cerere către Presfânta de Dumnezeu Născătoarea (Facere a lui Pavel Monahul din Mânăstirea Făcătoarei de bine):

Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare. Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveşte-te spre mine păcătosul şi întinatul şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate. Şi pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine. În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea către Domnul nostru Iisus Hristos (Facere a lui Antioh Monahul Pandectul)

Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului şi sufletului; şi ne păzeşte pe noi de întunecatul somn al păcatului şi de toată întunecata şi cea de noapte patima a dulceţii. Conteneşte întărâtările patimilor, stinge săgetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleşug. Zburdarile trupului nostru le potoleşte şi tot gândul nostru cel pământesc şi trupesc, adoarme-l. Şi ne dăruieşte nouă, Dumnezeule, minte deşteaptă, cuget curat, inimă trează, somn uşor şi de toată nălucirea satanei nestrămutat. Şi ne scoală pe noi în vremea rugăciunii, întăriţi în poruncile Tale, şi pomenirea judecăţilor Tale în noi nestricată avându-o. Cuvântare de slavă Ta în toată noaptea ne dăruieste, ca să cântăm, să binecuvântam şi să slăvim prea cinstitul şi prea încuviinţatul Tău nume: al Tătalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Preaslăvita pururea Fecioara, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, du rugăciunea noastră la Fiul tău şi Dumezeul nostru, şi cere ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie:

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt: Treime Sfântă, slavă Ţie.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumuezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Slavă, Şi acum Doamne miluieşte (de 3 ori); iar noi toţi ne plecăm la pământ şi preotul, tot în genunchi, cu faţa la apus, zice cu glas mare această

Rugăciune

Stăpâne mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci; uc folosinţele cinstitelor cereştilor puteri celor fără de trupuri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale preacuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu părinţilor noştri; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor Tăi, bineprimită fă rugăciunea noastră; dăruieşte-ne iertare de greşealele noastre; acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale; izgoneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi pizmaşul; împacă viaţa noastră; Doamne miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre, ca un bun şi de oameni iubitor.

Apoi, făcând cel mai mare metanie până la pământ, zice către fraţi sau către credincioşi:

Binecuvântaţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul.

Iar fraţii (credincioşii)

Dumnezeu să te ierte, părinte sfinţite.

Preotul se întoarce cu faţa către Răsărit şi zice: Să ne rugăm pentru? şi celelalte, după cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele; şi după fiecare stih se cântă: Doamne miluieşte. Iar la urmă cel mai mare zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştrii?

Şi încep fraţii sau credincioşii de-a dreapta şi de-a stânga, câte doi pe rând, a face metanii şi a cere iertare de la cel mai mare zicând fiecare:

Binecuvintează, părinte sfinţite, şi mă iartă pe mine, păcătosul.

Iar cel mai mare stă în mijlocul bisericii, până ce toţi fraţii termină de aâşi lua iertare de la el.

Iar când merg în chilii, monahii (şi mirenii mergând acasă) rostesc această

Rugăciune

Slăbeşte, lasă, iartă Dumnezeule greşelile noastre, cele de voie, cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţa, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un Bun şi iubitor de oameni.
Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne. Celor ce ne fac bine, fă-le bine. Fraţilor şi rudeniilor noastre, dăruieşte-le cererile cele către mântuire şi viaţă veşnică. Pe cei ce sunt în neputinţă, cercetează-i şi vindecare dăruieşte-le. Pe cei de pe mare, ocârmuieşte-i. Cu cei călători împreună călătoreşte. Pe cei din văzduh ocroteşte-i. Celor ce ne slujesc şi ne miluiesc pe noi, iertare păcateler dăruieşte-le. Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânsii, miluieşte-i după mare mila Ta. Pomeneşte Doamne, pe cei mai înainte adormiţi, părintii şi fraţii noştri, şi-i odihneşte unde luminează lumina feţei Tale. Pomeneşte, Doamne, pe fraţii noştri cei din necazuri şi-i izbăveşte de toată primejdia. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce aduc daruri şi fac bine în Sfintele Tale Biserici şi le dă lor cererile cele către mântuire şi viaţă veşnica. Pomeneşte-ne, Doamne, şi pe noi, smeriţii, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, luminează mintea noastră cu lumina cunoştintei Tale şi ne îndreptează pe calea poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor sfinţilor Tăi, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Parintele Teofil Paraian – Despre Canonul cel Mare

1

Parinte Teofil, Postul Mare este rastimpul in care omul este chemat sa se cerceteze pe sine mai mult decat altadata, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastra Ortodoxa ne intampina cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?

– Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogatia lui, prin alcatuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujba, sunt alcatuiri care au in general opt cantari numarate ca noua pentru ca una lipseste de obicei si anume cantarea a doua. Canonul cel Mare are si cantarea a doua, de altfel in Triod sunt mai multe canoane care au toate cele noua cantari. Nu este vorba de o singura cantare, ci e vorba de alcatuiri din mai multe ziceri care impreuna formeaza ceea ce numim noi o cantare, cantarea intaia, cantarea a doua, cantarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe alcatuiri de felul acesta apartinand fiecarei cantari si de pe urma faptului ca este lung se numeste Canonul cel Mare.  De fapt, ce inseamna canon in acest inteles, inseamna indreptare nu inseamna chinuire, un canon in care te chinui ca sa realizezi ceva sau te chinui pentru ca ai facut ceva rau, ci este vorba de un indreptar, de un mijloc de imbunatatire sufleteasca, de ceva care te ajuta sa te faci din rau bun sau sa fii preocupat de imbunatatire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujba, de exemplu, Canonul de pocainta care este o randuiala pentru credinciosi in general, pentru rugaciunea particulara, e acelasi lucru, adica o randuiala de rugaciune prin care iti propui sa nu mai fii rau daca ai fost rau sau daca esti bun, sa fii si mai bun, sa fii mai angajat intr-o viata superioara. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atat importanta cand il realizam, de exemplu miercuri seara din saptamana a cincea a postului. Spus o singura data pe an nu are mare importanta, insa importanta lui este in continutul lui, in ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sa il avem la indemana si sa il studiem, sa-l aprofundam, sa ni-l impropriem prin invatarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sa ne orientam dupa continutul lui. Asa ca eu as recomanda sa fim cu mai multa luare aminte nu numai la vremea cand se face, pentru ca atunci fiind o multime de idei, ideile urmeaza una pe alta si am putea zice ca intr-un fel se desfiinteaza una pe alta. Trecem de la o alcatuire la alta alcatuire, cea de la care am trecut o uitam, cea la care suntem o avem in vedere, dar dupa ea urmeaza alta si alta si asa ca acolo sunt, poate, sute de idei care sunt in folosul nostru, dar care nu sunt lucratoare in viata noastra pentru ca nu ne raman. Ne ramane doar ideea ca am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare.

– Parinte Teofil ce ne propune Canonul cel Mare pentru viata noastra?

– Scurt vorbind, sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii, sa nu mai fim rai, ci sa fim buni, sa ne para rau de rautatile noastre si sa adaugam lucruri bune in viata noastra.

– Parinte, va rugam sa ne talcuiti intelesul stihirii urmatoare din Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanu: “Fie mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua ungandu-ma si band si ca o ungere si o bautura, cuvintele tale cele de viata”.

– In aceasta alcatuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost strapuns cu sulita dupa ce si-a dat duhul, dupa ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sange si apa, ne marturiseste Sfanta Evanghelie (In. 19, 34). La aceasta apa si la acest sange, care a curs din coasta Mantuitorului se refera alcatuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune in rugaciune catre Mantuitorul: sa-mi fie si mie sangele curs din coasta ta, mijloc de iertare a pacatelor, sa-mi fie si mie apa care a curs o data cu sangele din coasta ta mijloc de imbunatatire, sa beau sangele tau si sa ma ung, sa ma spal cu apa ta, sa-mi fie scaldatoare, sa ma faca curat sangele si apa din coasta ta, sa ma faca curat ca iertat si sa ma faca curat de orice intinaciune. Ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvantul lui Dumnezeu, sa ne fie noua cuvintele Lui folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine sa stim, inseamna mai ales curatire, mai ales imbunatatire sufleteasca. Cand zicem mantuire la asta sa ne gandim in mod special: sa fim imbunatatiti, sa fim iertati de greseli, de pacate si sa fim curati si sa fim mai buni decat am fost atunci cand am facut cele rele pentru care cerem iertare.

– Canonul este lung si cere din partea nostra nu numai multa rabdare ci si multa atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profunda a sufletului cazut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depasit de timpul in care traim. Cum trebuie inteles textul Canonului si mai ales mesajul, indemnul cuprins in el, de fiecare dintre noi?

– Numai cei care sunt putini credinciosi pot sa faca aprecieri negative fata de ceva atat de inalt si atat de insemnat. Sigur ca cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de imbunatatire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca inaintarea lui sa se realizeze cumva de la sine, acela poate sa coboare si cele inalte si sa le micsoreze din maretia lor, dar cineva care isi da seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care il poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: sa fii primitor de straini ca Avraam, sa fii rabdator ca Iov, sa fii ostenitor ca Iacob pentru implinirea dorintelor pe care le ai, sa fii postitor ca Moise ca sa poti primi legea lui Dumnezeu sau sa poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare insemnatate si pe care noi, credinciosii adevarati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putina credinta le defaima sau le neglijeaza.

sursa

 

Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul

1

In prima saptamana a Postului Mare si la Denia din Joia saptamanii a cincea, Biserica noastra dreptslavitoare ne aduna pe toti in jurul analogului pentru a canta impreuna Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfantul Andrei Criteanul († cca. 740 dHr.) este sa ne readuca aminte de starea noastra de pacatosenie, de necesitatea chemarii numelui lui Iisus Hristos in inima noastra si de importanta pe care o are pocainta in viata noastra. Despre autorul Canonului, despre valoarea si aplicabilitatea sa in lume, vom aminti cateva lucruri in cele de mai jos.

Autorul Canonului – Sfantul Andrei Criteanul

S-a nascut in Damascul Siriei in jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind inca, si-a inceput viata monahala la Manastirea Sfantului Sava din Pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai tarziu a mers in Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. In Constantinopol s-a ingrijit de tineri pana la data cand a fost ales Mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta – Grecia. In anul 712 la presiunea imparatului bizantin si impotriva vointei sale a fost in partida monotelista, dar a retractat mai apoi. Moare in anul 740 in localitatea Eresso, din insula Lesbos – Grecia. Amintirea lui se face in fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfantului Andrei Criteanul

Sfantul Andrei Criteanul a fost un bun orator si poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sarbatori, prezentand pentru prima data sistemul sarbatorilor. Insa cea mai importanta specie de poezie crestina pe care a redactat-o a fost canonul, o noua speta a poeziei bisericesti mult mai lunga in comparatie cu cele ale Sfantului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucati poetice cu structura si melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Invierea Dreptului Lazar, la duminica Mironositelor, la nasterea Maicii Domnului, la zamislirea Sfintei Ana, etc., creatii din care se inspira masiv Sfantul Teodor Studitul. A scris si un mic poem de 128 trimetri iambici in care-si exprima adeziunea la hotararile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Monument al imnografiei crestine rasaritene

Opera clasica a Sfantului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei si a pocaintei. Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind in mare masura imnurile liturgice numite condac. Sfantul Andrei Criteanul a fost considerat drept „parintele canoanelor”, fiind deci primul alcatuitor de canoane si initiatorul acestei specii imnografice in Biserica greceasca. Insasi titulatura de „cel mare” subliniaza intinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii. Citit in primele patru zile din intaia saptamana a Postului Mare si integral in joia din saptamana a cincea, Canonul cel Mare, datorita gandurilor inaltatoare pe care le transmite, temelor necesare in viata fiecaruia (smerenia, pocainta, strapungerea inimii), precum si a profunzimii sale devine un indreptar si un indrumar pentru viata noastra. Continutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului pacatos cu propria constiinta, care-i atrage atentia asupra celor savarsite. Se poate observa alternanta a doua planuri: sufletul pacatos care-si plange pacatele pentru ca nu a urmat calea dreptilor, ci a urmat largul drum al ratacirii si care din strafundurile inimii striga: „Iarta-ma! Pacatuit-am la cer si inaintea Ta!” si cel al fiintelor umane ajunse la starea de indumnezeire, prin pocainta.

Canonul cel Mare – unirea Testamentelor

In Canonul cel Mare se poate observa direct imbinarea dintre Vechiul si Noul Testament, o urcare si o revenire permanenta la inceput. Prin unirea in Canonul cel Mare ale troparelor vetero si neo-testamentare, Andrei Criteanul arata ca Vechiul Testament nu se implineste decat in Noul Testament si prin urmare omul se intregeste in Adam cel nou, Mantuitorul Iisus Hristos. Puntea de legatura reprezinta profetii, prezentati adesea ca cei care au trezit din nou constiinta venirii unui Rascumparator si au incercat adesea intoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cat rafinament a unit Sfantul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentara de cea neo-testamentara.  In Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu doua testamente separate, ci cu unul singur care leaga ambele parti, pentru ca unitatea este nedespartita. Desi foloseste un numar extrem de mare de citate din Pentateuh si in special din cartea Facere, Andrei Criteanul acopera intreaga perioada vetero-testamentara. Ceea ce este mai interesant este faptul ca in citatele neo-testamentare Sfantul Andrei Criteanul foloseste cu predilectie textele celor patru Evanghelii – si in special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanitatii – si mai putin celelalte scrieri. De la cantarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundand acum citatele neo-testamentare, precum si cateva aluzii la kerigma apostolica. Prin raportarea continua de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat sa treaca puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel pacatos si instrainat de Dumnezeu la faptura cea noua in Iisus Hristos.

Despre frumusetea Canonului

Referindu-se la frumusetea si importanta sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris urmatoarele: „(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decat un cantec de lebada, un planset inainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se gaseste la sfarsitul vietii sale. Simte ca zilele lui sunt putine, viata lui a trecut. Mediteaza la moarte si la judecata dreptului Judecator, care-l asteapta. Vine sa faca o retrospectie, o trecere in revista a duhului lumii. Se aseaza ca sa discute cu sufletul sau. Insa darea de seama nu este incurajatoare. Lantul cel greu al pacatului il strange. Constiinta il verifica. Si poetul plange mereu pentru prapastia faptelor sale rele. In plansul acesta se ia la cearta cu retrospectia din Sfanta Scriptura. Insa legatura plansetului cu Scriptura este foarte naturala. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca sa isi evalueze destinul sau.
Cerceteaza unul cate unul modelele sfintei carti. Rezultatul comparatiei este de fiecare data groaznic si cauza a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, insa nu si faptele cele bune ale sfintilor. Nu ii ramane decat pocainta, zdrobirea si refugiul in mila lui Dumnezeu. Si aici deschide perspectiva optimista a poetului. A gasit pocainta la usa Paradisului. Nu are sa prezinte fructele pocaintei; ofera insa lui Dumnezeu inima sa zdrobita si saracia duhului sau. Modelele biblice: a lui David, a vamesului, a desfranatei si al talharului il incurajeaza. Judecatorul se va milostivi si de acesta, care a pacatuit mai mult decat toti oamenii”…

Sursa bibliografica de referinta: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, in: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, Patrologia, Sfanta Manastire Dervent, 1999, p. 194.

Stelian Gombos

sursa

Plansul Adamic al Canonului Sfantului Andrei Criteanul

1

2

Mitropolitul Simeon Koutsa de Nea Smirna:

Plânsul adamic, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

(fragment)

Însemnarea autorului

Imnul eclesiastic este limbajul cultului dumnezeiesc. Este limbajul doxologic şi teologic, poate cel mai bun şi cel mai sfânt. Este cântecul dulce al credinţei noastre. Şi Sfinţii poeţi – melozi şi imnografi cum sunt numiţi, în acest sens –, în spaţiul eclesial, sunt acele mari suflete care, prin viziunile poetice şi prin exaltările lor duhovniceşti, devin exponenţii noştri. Ei sunt conducătorii fiecărui creştin, dar şi al fiecărei comunităţi eclesiastice, spre sfânta întâlnire şi comu­niune cu Dumnezeul cel Treimic, cu Maica Domnu­lui, cu îngerii şi cu sfinţii. Se pune, totuşi, întrebarea: această limbă sfântă a imnografiei eclesiastice este accesibilă credinciosului de astăzi? Cât de inteligibile sunt imnele pentru comunitatea eclesiastică? Cât de conştientă este ur­mărirea lor de către creştini în cultul public şi în ce măsură înţeleg conţinutul lor, atunci când le cercetează în casele lor sau le folosesc în rugăciunile lor particulare? O ultimă întrebare: imnele pe care le cântăm exprimă, într-adevăr, comunitatea eclesiastică, care se roagă astăzi reunită? Contribuie acestea, în mod eficient, la realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu?
Înainte de a răspunde, suntem datori să mărturisim că întrebarea este dificilă şi că ea constituie o problemă pastorală acută a Bisericii de astăzi. Pro­blema, care este exacerbată de profunzimea ei, se intensifică, după ultimele raportări în jurul valorii lingvistice, care se pare că nu va fi una importantă pentru noua generaţie, una care se va modela după elementele lingvistice actuale.
Revenind la întrebarea de mai sus şi neavând vreo anume tendinţă de simplificare a unei probleme atât de grave, credem că imnele noastre nu sunt înţelese astăzi de către marea parte a comunităţii eclesiastice. Desigur, mulţi le urmează cu interes. Destui, poate, vor simţi şi frumuseţea lor spirituală, atunci când imnele sunt cântate în mod corect şi cu smerenie, ca de exemplu, imnele Săptămânii Patimilor, mai cu seamă, ce sensibilizează pe credincioşi. Nu credem însă că urmărirea lor de către cei mai mulţi, este una conştientă, că esenţa lor devine inteligibilă şi că, într-adevăr, contribuie la comuniunea credincioşilor cu Dumnezeu. Cu siguranţă, pentru această neînţelegere nu sunt de vină imnele, care sunt creaţii inspirate ale poeţilor şi care constituie monumente luminoase ale cuvântului poetic religios, sfinţit înăuntrul prelun­girii activităţii liturgice a Bisericii. Dificultatea înţelegerii stă în limbajul lor, care nu este accesibil credin­ciosului de astăzi şi, care astfel, nici înţelesul lor nu poate să-l cuprindă şi nici de frumuseţea lor duhovnicească nu poate să se folosească.
Am adresat această provocare şi ne-am raportat la ea mai sus, nu pentru ca să ne ocupăm aici, desigur, de o chestiune serioasă şi delicată (care, de altfel, tocmai acum a început să problematizeze) ci ca să explicăm motivul pentru care am început crearea acestei scurte lucrări, pe care iubitul nostru cititor o ţine în mâinile sale.
*

Marele Canon, care a fost alcătuit de Sfântul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei1 – una din cele mai mari personalităţi şi figură reprezentativă a poeziei noastre eclesiale – este unul din cele mai mi­nunate şi mai cunoscute imne din spaţiul bisericesc. Se cântă fragmentar, în primele patru zile ale celei dintâi săptămâni din Postul cel mare, şi complet în Joia [la noi in Miercurea, n.n.] săptămânii a cincea din Post. El constituie o deşteptare, un sunet de trâmbiţă care are drept ţintă să-l conducă pe om spre conştiinţa păcătoşeniei sale şi să-l readucă, prin intermediul tristeţii şi al pocăinţei, alături de Dumnezeu.
În paralel însă, Marele Canon este şi un text dificil, dens în înţelesuri, bogat în simbolistică şi plin de menţiuni ale persoanelor şi evenimentelor biblice, la care se referă foarte succint şi le explică după metode alegorice. De fiecare dată când am cântat sau am urmărit troparele Canonului, am observat greutăţile pe care le prezintă înţelegerea lor şi, astfel, am conştientizat nevoia unei lucrări, care să-i ajute pe credincioşi în acest sens. Desigur, cele câteva discuţii pe care le-am avut cu anumiţi clerici, precum şi cu simplii credincioşi în legătură cu această problemă, ne-au confirmat încă şi mai mult necesitatea unei asemenea lucrări. Astfel, dincolo de teama că o asemenea lucrare depăşeşte posibilităţile noastre, ne-am decis şi am realizat-o. În afară de acest lucru, considerăm că prezenţa unor asemenea lucrări în mâinile credincioşilor, aşadar al unor lucrări ajutătoare pentru înţelegerea unicei bogăţii a imnelor eclesiastice, chiar dacă nu soluţionează problema la care ne-am raportat mai sus, în orice caz ajută în abordarea sa. Cartea nu are pretenţii ştiinţifice. Ea serveşte, în mod clar, scopurilor practice ale pastoraţiei. Ea este rodul iubirii îndoite: a iubirii faţă de tezaurul liturgic al Bisericii noastre, şi al iubirii faţă de fraţii noştri ortodocşi, de aceeaşi credinţă comună, în ajutorul cărora am venit.

*

Marele Canon este imnul tristeţii profunde şi al pocăinţei cutremurătoare. Omul, care simte greuta­tea păcatului, care gustă amărăciunea vieţii îndepărtate de Dumnezeu, care înţelege dimensiunile tragice ale înstrăinării firii umane, prin cădere şi prin îndepărtarea de Dumnezeu, se întristează. Se smereşte. Suspină adânc şi începe brusc să plângă cu tânguire. Un plâns însă care mântuieşte, fiindcă deschide dru­mul pocăinţei. Drumul care aşază existenţa umană alături de Dumnezeu, Izvorul vieţii celei adevărate şi al comuniunii inefabile al harului şi al bucuriei.

Despre plâns şi despre cântecul de jale însuşi po­etul vorbeşte în primul tropar al Canonului său:

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?”.

Dar şi în alte tropare ale Canonului vedem clar – în unele mai puţin, în altele mai mult – carac­terul său tânguitor. Pentru aceasta şi noi – şi credeam că nu am greşit – am intitulat cartea aceasta: Plânsul adamic.

[…]

† Simeon Koutsa
Mitropolit de Nea Smirna

***

1. De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Evident, în acest prim tropar, aşa cum şi în cel de-al doilea, şi în multe altele, tânguirea şi plângerea, caracteristici ale Marelui Canon. Imnograful vorbeşte la persoana întâi iar în alte locuri monologhează, întorcându-se spre sufletul său. Troparul acesta ne aminteşte de exprimările profetului Ieremia şi de cele cuprinse în cartea Plângerilor (Ier. 9:1, Pl. 1:2, 2:11).

2. Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.

De la acest tropar şi, desigur, de la expresia „Zi­ditorul tuturor” autorul începe menţiunea sa cu pri­vire la primele evenimente ale istoriei umane, pe care ni le relatează Sfânta Scriptură. Necugetarea („nebunia cea mai dinainte”), pe care poetul o prezintă sufle­tului său, este decăderea omului din cauza păcatelor sale în poziţia animalelor lipsite de judecată.

3. Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.

Poetul se compară pe sine însuşi cu Adam. Expresia „dezbrăcat de Dumnezeu” are 9înţelesul că omul păcătosAtunci li s-au deschis si au vazut ca erau goi… pierde harul lui Dumnezeu, se goleşte aşadar de El. De multe ori, Sfântului Apostol Pavel compară harul lui Dumnezeu, pe Însuşi Hristos şi darurile Sale dumnezeieşti, cu îmbrăcămintea. Caracteristic este versetul Gal. 3:27: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (vezi, de asemenea, şi: Lc. 24:49, Rom. 13:14, 1 Cor. 15:53-54, Ef. 4:24, 6:14). Expresia despre care am vorbit, reaminteşte pasajul din Fc. 3:7, care se referă la gradul de conştientizare a goliciunii primilor oameni de după căderea lor: „Şi au cunoscut că erau goi”.

4. Vai, suflete sărman! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.

Chinuirea sufletului va fi un subiect repetat în multe tropare ale Canonului. Poetul compară sufletul său cu cel al Evei. Eva, precum menţionează cartea Facerea (3:6), „socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el”. Astfel se petrece şi cu sufletul păcătosului: el priveşte cu înverşunare şi cu o curiozitate păcătoasă, suferă din cauza săgeţilor aduse de dorinţe şi, în cele din urmă, ajunge să culeagă şi să guste mâncarea cea iraţională, care nu este nimic altceva decât păcatul. Exprimarea „te-ai asemănat” poate că a fost împrumu­tată de poet din Plângerile lui Ieremia 2:13: „Cu cine te voi asemăna, cu cine aş putea să te pun alături, o, fiică a Ierusalimului?”.

5. În locul Evei celei trupeşti, mi s-a făcut mie Evă a minţii gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară.

Poetul continuă comparaţia pe care a început-o în troparul precedent. „Eva cea simţitoare” este prima, este cea din cartea Facerea. „Evă a minţii” este gândul cel înverşunat, care se adăposteşte „în trup”, aşadar, înlăuntrul omului căzut, şi care-l îndeamnă continuu spre păcat, înşelându-l prin dulceaţa sa superficială. Foarte expresiv, Apostolul Pavel ne descrie această situaţie (Rom. 7:17-23).

6. Adam din Eden, după dreptate a fost lepădat, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu ce voi pătimi, eu cel care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă?

Fiindcă Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu a fost izgonit din Eden, locul desfătării: „Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden” (Fc. 3:24). Greşeala protopărinţilor se referă la încălcarea unei singure porunci a lui Dumnezeu. Astfel, poetul se întreabă ce va păţi el însuşi, cel care încontinuu a călcat poruncile lui Dumnezeu. „Cuvinte dătătoare de viaţă” sunt dumnezeieştile porunci, a căror respectare asigură omului posi­bilitatea vieţii celei adevărate. Profetul David spune despre poruncile lui Dumnezeu: „Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii” (Ps. 15:11). Domnul Iisus Hristos a declarat: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (In. 6:63), iar Apostolul Pavel remarcă: „Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu…” (Evr. 4:12).

7. Întrecând eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

8Cain, care a fost întâiul născut al primilor creaţi, Adam şi Eva, a ucis pe fratele său, Abel (Fc. 4). În locul lui Cain, primul ucigaş de frate, poetul se aşează pe sine însuşi, mărturisind că şi el a devenit ucigaş al conştiinţei sale, ucigaş al acestei voci a lui Dumnezeu, care este adânc sădită în străfundurile fiecărui om. A ucis-o prin hrana şi dezmierdarea pof­telor păcătoase ale trupului său, care s-au dovedit a fi împotriva sufletului său. „Căci trupul nostru, spune Apostolul Pavel, pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi” (Gal. 5:17).

8. Iisuse, nu m-am asemănat dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.

Poetul se întoarce spre Iisus. El mărturiseşte în văzul tuturor că nu s-a asemănat lui Abel în virtute şi că nu a oferit lui Dumnezeu daruri bineprimite: fapte plăcute de Dumnezeu, jertfă curată şi viaţă fără prihană. Abel este modelul bărbatului drept şi, desigur, preînchipuire a lui Hristos. Cartea Facerea menţionează: „Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui” (Fc. 4:4). Despre dreptatea lui Abel vorbeşte şi Apostolul Pavel: „Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu jertfă mai bună decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dum­nezeu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit” (Evr. 11:4. Vezi şi 1 In. 3:12).

9. Precum Cain, aşaCainAbel şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.

În troparul acesta, Sfântul scriitor, dialogând cu sufletul său, nu se mai referă la Abel şi la 6dreptatea lui, ci la Cain şi la răutatea sa. Se pune pe sine însuşi în aceeaşi soartă cu Cain. Cartea Facerea ne precizează: „Cain era lucrător de pământ. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului”. Dar Dumnezeu „spre darurile lui Cain n­-a căutat” (Fc. 4:2-5). Darurile şi jertfa lui Cain nu au fost acceptate de Dumnezeu iar poetul ne mărturiseşte că, precum Cain, şi el însuşi a oferit lui Dum­nezeu fapte murdare, o jertfă vrednică de pedeapsă şi o viaţă destrăbălată.

10. Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase, suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.

Dumnezeu este Creatorul: „Şi a creat Dumnezeu pe om, luând ţărână din pământ…”, spune cartea Facerea 2:7. Toţi suntem creaţia mâinilor Sale: „Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem” (Is. 64:7. Vezi şi 45:9; Ier. 18:6, Rom. 9:20-21). Extrem de sugestiv este verbul a plăsmui, prin care Sfântul Andrei doreşte să exprime transformarea lutului în fiinţă vie, precum cum este omul. „Trup şi oase” exprimă existenţa trupească a omului, iar „suflarea şi viaţa” este [existenţa] sufletească şi duhovnicească. Cele două, împreună, alcătuiesc un singur om, care este creatură a lui Dumnezeu: „Pentru că a Lui făp­tură suntem” (Ef. 2:10). El este Cel ce „dă tuturor viaţă şi suflare şi toate” (FA. 17:25).

11. Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, pe care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

Poetul se adresează Mântuitorul Hristos cu dis­poziţie spre mărturisire. El decide destăinuirea păca­telor pe care le-a făcut. Doreşte să scoată în evidenţă rănile pe care le poartă în sufletul şi în trupul său, răni pe care le-au deschis alţi tâlhari, precum gân­durile cele necurate. Foarte importantă este sublini­erea interdependeţei sufletului şi a trupului dar şi a atitudinii acestora faţă de păcat. În troparul acesta gândirea poetului se îndreaptă spre Pilda samarineanului milostiv (Lc. 10:30-36). În alte tropare, prezen­tate de mai jos, se va reîntoarce [la această pildă].

12. De am şi greşit, Mântuitorule, ştiu însă că iubitor de oameni eşti; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

Împreună cu mărturisirea stării sale de păcătoşe­nie, poetul îşi declară credinţa în iubirea de oameni a Mântuitorului. Cuvintele imnografului ne amintesc de exprimările asemănătoare ale Sfântului Simeon Noul-Teolog:

„Ştiu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greşit Ţie… dar şi aceasta ştiu, că mărimea5 greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă…” (Rugă­ciunea a şaptea, din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii).

Sfântul Andrei, ca să indice atitudinea lui Dumnezeu faţă de omul păcătos, împrumută expresii şi imagini din Pilda fiului risipitor (Lc. 15:11-32).

13. Pe mine, cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.

[Subliniem] imaginea grandioasă a acestui tropar: în faţa uşii milei lui Dumnezeu, omul păcătos, ajuns la adânci bătrâneţi, Îl imploră pe Dumnezeu să-l mântuiască. Imaginea poetului redă, în opinia noastră, Pilda bogatului şi a săracului Lazăr „ce zăcea înaintea porţii bogatului, plin de bube” (Lc. 16:20), precum şi cea a celor zece fecioare (Mt. 25:1-13), unde cele neînţelepte, când ajungând prea târziu, au rămas în afara porţii închise, strigând: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”.

14. Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.

Troparul acesta, precum şi următorul, este inspirat din Pilda samarineanului milostiv (Lc.4 10:30-36). Imnografiasamariteanul_milostiv noastră face adeseori apel la această parabolă, identi­ficând tâlharii cu gândurile cele păcătoase care, pregătite fiind, pândesc în fiecare clipă să se repeadă împotriva sufletului, pentru a-l răni şi a-l pângări.

15. Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă. Dar Tu, Iisuse, Cel Care ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă.

Poetul continuă referirea sa la aceeaşi parabolă. Bunul samarinean din pilda despre omul rănit, din cauza săgeţilor gândurilor celor necuviincioase, este Iisus, Care, ca un alt Soare, a răsărit în lume din pân­tecele Fecioarei Maria (vezi: Mal. 4:2 şi Lc. 1:78, unde Domnul este numit „Soarele dreptăţii” şi „Răsăritul cel de sus”). Caracteristic este şi troparul de la Vecernia Naşterii Domnului: „Răsărit-ai Hristoase din Fecioară, Soare al dreptăţii…”.

16. Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Domnul este Mielul lui Dumnezeu, după cum a fost vestit de către profetul Isaia (53:7) şi de Sfântul Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (In. 1:29). El a ridicat pe umerii Săi păcatele lumii şi S-a jertfit pentru mântuirea oamenilor. Pentru aceasta, şi aici, poetul Îl roagă să ridice de pe dânsul „lanţul cel greu al păcatului”, „lanţul” fiind obiectul de metal, prin care se lega gâtul unui câine sălbatic. De asemenea, în vechime, a fost şi mijloc de tortură prin care se pedepsea cineva, strângându-i-se diferite părţi ale trupului.

17. Este vremea pocăinţei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi iertare de greşeli.

„Vremea pocăinţei” este întreaga viaţă pământească a omului. Apostolul Pavel spune: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Cor. 6:2). După moarte, posibilitatea de pocăinţă nu mai există: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?” (Ps. 6:5). Suntem datori, aşadar, să valorificăm şansa care ni se oferă, „răscumpărând vremea” (Ef. 5:16), fiindcă ea este „scurtă” (I Cor. 7:29). „Este cu cale, deci, să ne trezim şi, cât mai avem vreme, să ne întoarcem, pocăindu-ne, la Dumnezeu”, mărturiseşte şi Sfântul Ignatie Teoforul (Epistola către Smirneni 9). [Expresia] „lanţul cel greu” de aici şi din alte tropare, mai jos, se repetă ca un refren.

18. Să nu mă urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Faţa Ta; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşeli.

Poetul revine la implorarea fierbinte a Mântui­torul Hristos. „Să nu mă urăşti…” ne aminteşte de ru­găciunea din slujba Pavecerniţei „nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat” şi de strigătul femeii păcătoase „nu mă îndepărta, nu te scârbi de mine, Dumnezeul meu” (Utrenia din Miercurea cea Mare). Implorarea fierbinte a poetului o exprimă şi David: „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine” (Ps. 50:12).

19. Greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.

2Aici, imnograful face distincţie între diferitele păcate, [împărţindu-le] în categorii: cele de voie şi cele fără de voie, cele văzute şi cele nevăzute, cele ştiute şi cele neştiute. „Milostivirea” din troparul acesta este similară cu cea a vameşului din Pilda vameşului şi fariseului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” (Lc. 18:13).

20. Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am petrecut trecut toată viaţa cu pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule: măcar la sfârşit mântuieşte-mă!

David, referindu-se la duşmanii săi spunea: „De multe ori s-au luptat cu mine din tinereţile mele” (Ps. 128:1-2). Sfântul imnograf vorbeşte aici despre peri­oada cât a dispreţuit poruncile lui Dumnezeu: din anii tinereţii şi până la apusul vieţii sale, stare în care încă se găseşte.

21. Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieşte-mă!

Troparul acesta este inspirat din Pilda fiului risipitor (Lc. 15:11-32): „şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foa­mete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă…”. Însă Dumnezeu este „Părintele al îndurărilor”: „l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă”, spune însăşi pilda (versetul 20). Expresia este redată în în­tregime de către Apostolul Pavel: „Binecuvântat este Dumnezeu… Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea” (2 Cor. 1:3).

22.Înaintea Ta cad, Iisuse: greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă!

Doamne, femeia….luand randuiala de mironosita…Vezi şi troparul al 13-lea din această cântare. Fru­moasa imagine şi plină de smerenie a păcătosului căzut la picioarele lui Iisus, ca să ceară mila Sa, este pre­luată din naraţiunea evanghelică despre femeia cea păcătoasă: „Şi, iată, era în cetate o femeie păcătoasă… Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir” (Lc. 7:37-38).

23. Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.

Vezi Ps. 142:2: „Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept 3înaintea Ta”. Poetul împarte păcatele sale în trei categorii: cele cu fapta, cele prin cuvânt şi cele săvârşite prin porniri, adică unele mişcări nesupuse şi înverşunate ale sufletului.

Slavă…, a Treimii:

24. Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

25. Şi acum…, a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.

Troparele Canonului Mare, care sunt introduse cu [formula] „Slavă Tatălui…” (doxastikon) au conţinut dogmatic şi se raportează la Dumnezeu Cel treimic. De asemenea, acele tropare care au ca început „Şi acum…” (theotokion) se referă la persoana Născătoarei de Dumnezeu şi la taina Întrupării dumnezeieşti. Ambele conţin aici ca refren cunoscuta expresie de mai sus a „lanţului celui greu”.

[…]

(din: Simeon Koutsa, Mitropolit de Nea Smirna, Plânsul adamic, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

1

sursa: cuvantulortodox

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un dialog sincer și binefăcător cu propria conștiință

1

Acest imn liturgic, impresionant nu doar prin întinderea sa (este cea mai mare cântare din toată tradiția Bisericii răsăritene), ci mai ales prin conținut – fiind o meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință – îl are drept autor pe Sfântul Andrei Ierusalimiteanul sau Criteanul, trăitor în veacurile VII-VIII. Prima numire a sfântului ne amintește de faptul că s-a călugărit la Ierusalim, făcându-și ucenicia în cadrul „Frăției Sfântului Mormânt”, pe când ultima ne indică rangul său de episcop al cetății Gortyna din insula Creta; de pe această înaltă treaptă sacerdotală a slujit Biserica lui Hristos cu toată ființa sa, până ce Domnul l-a chemat către cereștile locașuri.
Nu se poate preciza când și unde autorul nostru și-a scris capodopera. Cercetătorii au emis două ipoteze diferite. Cea mai plauzibilă presupune că Sfântul Andrei a redactat acest Canon la o vârstă înaintată, sub povara anilor și conștient de iminența sfârșitului său, pentru care motiv Canonul a și fost intitulat un adevărat „cântec al lebedei”.

Canonul cel Mare nu constituie singura operă liturgică a imnografului Andrei Criteanul sau Cretanul. Bunăoară, tot el a compus „triodicele” de la Pavecernița din Duminica Floriilor, pe cele de la utrenia din zilele de luni, marți, miercuri și joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri; canoanele din sâmbăta lui Lazăr, cele de la utrenia Duminicii mironosițelor, imnele de la utrenia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul, precum și la zămislirea Sfintei Ana. Tot Sfântului Andrei i se atribuie unele cântări din slujbele de la Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci, etc.

Canonul Sfântului Andrei nu e „mare” atât prin întindere, ci îndeosebi prin conținut, prin sublimitatea ideilor, prin profunzimea simțămintelor legate de trăirile sufletului omenesc, care, privind la starea de decadență, de însingurare și de îndepărtare față de Dumnezeu, cere cu stăruință Cerescului Tată milă și iertare. Imnul liturgic „radiografiază” lucrarea păcatului în viața omului, arătând că prin păcat se pierde frumusețea curăției din Rai, se pustiește sufletul, se transformă demnitatea omului în ocară. Omul robit de păcat cade, scade și decade, ajungând înstrăinat în relația cu Dumnezeu. Pildele scripturistice oferite cu generozitate de Canon ne pun în față trei categorii de oameni: drepții, ce au urmat calea luminoasă către Cer; păcătoșii care, robiți de patimi, au gustat din amarul înstrăinării și al izolării de lumina Preasfintei Treimi, dar prin pocăință au cunoscut întoarcerea, ajungând la mântuire; păcătoșii care, după cădere, nu au luptat pentru îndreptare, pierzându-se. Canonul strigă cu multă stăruință să urmăm celor dintâi, iar de am căzut în păcat să urmăm pilda celor din a doua categorie, fugind de destinul dramatic al celor din ultima ceată.

Printr-o putere creatoare extraordinară, autorul face o trecere binefăcătoare de la starea proprie de analiză și pocăință, la una generalizată, așa încât păcatul nu este prezentat a fi al unui singur om, ci al întregii firii omenești căzute, începând cu Adam şi Eva. Lecturând Canonul cel Mare, ne întâlnim, așadar, nu doar cu pocăința Sfântului Andrei, ci cu a noastră proprie; strigătul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, rostit după fiecare stihiră al imnului, nu îi aparține numai Sfântului Andrei, ci şi fiecăruia dintre noi. Nu putem să nu evidențiem iscusința muzicală a autorului, care i-a rânduit Canonului linia melodică a glasului al VI-lea, un glas mai trist, o cântare mai „dulce”, arătând prin aceasta că durerea rănii pricinuite de păcat este „oblojită” de dulcea tânguire, imprimându-i astfel canonului un accentuat caracter penitențial.
Canonul pătrunde în cele mai adânci carcere ale patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat. Pe lângă faptul că se dau dimensiuni cosmice actului pocăinței – „Ia aminte, cerule și voi grăi; pământule, primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu” -, drama consumată în sufletul chinuit de păcat este conștiincios și cu mult rafinament psihologic prezentată. Principalele etape ale acesteia ar fi următoarele: sufletul începe să simtă nimicnicia stării provocată de cădere ca pe o povară de nesuferit („Vremea este a pocăinței, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului…”); iubirea dumnezeiască, prin glasul propriei conștiințe, cheamă sufletul abia trezit din păcat la ridicare și depășire a deplorabilei stări („vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează de acum nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință”); sufletul conștientizează pericolul în care s-a lăsat târât de păcat („Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău și te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită”); procesul propriu-zis al pocăinței („Păcătuit-am; greșit-am și am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un Îndurat, Dumnezeul părinților”): încununarea „luptei celei bune” cu darurile bunătății și milostivirii celei nemărginite ale lui Dumnezeu („Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăși cu îngerii să judeci toată lumea; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând să Te milostivești și să mă miluiești, Iisuse pe mine care am greșit mai mult decât toată firea omenească”).
Cunoscând toate acestea, bine ar fi ca în acest post să ne obișnuim cu citirea cât mai deasă din canonul Sfântului Andrei Criteanul, pentru a trăi experiența unei pocăințe sincere, urmată de o grabnică întoarcere la o viață bineplăcută lui Dumnezeu.

Arhimandritul Mihail Daniliuc

sursa