


*


#

Paraclisul Sfantului sfintit Mucenic si intocmai cu Apostolii Cosma Etolianul (Etolul) (24 august)
Facerea monahului Gherasim Micraghiananitul
“Dupa ce preotul binecuvanteaza: „Doamne, auzi rugaciunea mea”, dupa care „Dumnezeu este Domnul” ca de obicei si urmatoarele:
Glas 2.
Ca un ravnitor al Sfintilor Apostoli ai primit luminarea Duhului si propovaduitor dumnezeiesc al dreptei-credinte te-ai aratat; de aceea intareste-ne si pe noi pe temelia dumnezeiasca a credintei ortodoxe si a sfintelor dogme, Cosma sfintite mucenicule slavite, cerand pentru noi iertare greselilor.
Slava. Si acum. A Nascatoarei.
Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a grai minunile tale noi, nevrednicii, caci de n-ai fi stat tu inainte solind pentru noi, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea primejdii? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi? Nu ne vom departa de la tine, Stapana, caci tu izbavesti pe robii tai pururea din toate cele cumplite.
Psalmul 50 si Canonul, al carui acrostih este: “Impodobeste-ne, Cosma, cu cuvant dumnezeiesc. Al lui Gherasim”
Cantarea intaia. Glas 8.
Impodobind cu invataturile tale dumnezeiesti inimile credinciosilor, minunate intocmai cu Apostolii, izbaveste-ne cu rugaciunile tale la Dumnezeu din necuratiile patimilor.
Cu sfantul cuvant de invatatura ai calauzit spre Hristos inimile credinciosilor, si pe noi indreapta-ne spre darul desavarsit al virtutii, Cosma, de-Dumnezeu-cugetatorule.
Stralucind cu intelepciunea duhovniceasca a Evangheliei, te-ai aratat propovaduitor cu chip dumnezeiesc, intru care, Parinte Cosma, intelepteste-ne pe noi toti sa vietuim cu vrednicie.
A Nascatoarei.
Dumnezeu se intrupeaza din preacuratul tau sange nearzand salasul tau curat, la care fii solitoare, tu singura de Dumnezeu Nascatoare, ca sa se indure de cei ce te fericesc pe tine.
Cantarea a III-a
Cu ravna Apostolilor te-ai imbogatit, cuvioase; de aceea cureti inimile cu dumnezeiasca propovaduire; si acum dezradacineaza, cu rugaciunile tale, din Biserica lui Hristos toate neghinele.
Impodobindu-te in Athos cu stralucirile cele mai presus de minte, stralucesti in toata Elada lumina credintei, prin care, sfinte, ai alungat intunecimea ereticilor cea pierzatoare care ne ameninta pe noi.
Cel ce cu puterea cuvantului si harurile invataturilor ai izbavit pe multi din adancul desertaciunii, izbaveste-ne si pe noi, ca un mare Parinte intocmai cu Apostolii, din adancul cumplitelor naluciri.
A Nascatoarei.
Tu, care ai nascut purtator de trup pe Cel ce este Pricina a toate intr-un singur ipostas, dar in doua firi, pe Acesta roaga-L sa omoare, Preacurata, patimile trupului nostru cu bogatia bunatatii Sale.
Sedealna, glas 2.
Cuvantul tau s-a aratat prin Duhul Cel dumnezeiesc ca o roua cereasca sufletelor secatuite; dar, o, Cosma, de-Dumnezeu-inteleptite, roureaza si inimile noastre aprinse de carbunii patimilor cu ploaia invataturilor tale.
Cantarea a IV-a
Ca un ucenic de-Dumnezeu-inteleptit al Evangheliei harului, Parinte, daruieste har sufletelor noastre prin invatatura buzelor tale.
Din primejdii, necazuri si din tot felul de nevoi slobozeste-ne, fericite intocmai cu Apostolii, prin ocrotirile tale.
Cere ispasire si iertarea greselilor noastre, sfinte, pace si intelegere celor ce cu sinceritate te fericesc pe tine.
A Nascatoarei.
Tu, care ai dat trup lui Dumnezeu si dupa nastere ai ramas nestricata ca mai inainte de Nastere, Pururea Fecioara, din toata stricaciunea izbaveste-ne.
Cantarea a V-a
Ca un mare invatator al credintei izbaveste-ne pe noi de toata flecareala si intoarcerea cumplitilor paruti intelepti.
De sus pazeste pururea, prin mijlocirile tale Biserica lui Hristos din cumplite si grele eresuri, tu cel intocmai cu Apostolii.
Gura a lui Dumnezeu facandu-te, Cosma fericite, da-ne pricepere sa cugetam la cuvintele lui Dumnezeu si intelepciune ca sa ne mantuim.
A Nascatoarei.
Tron al lui Dumnezeu te-ai aratat, Fecioara Maica, ca una care l-ai purtat in maini ca pe un Prunc; pe Care roaga-L sa miluiasca sufletele noastre.
Cantarea a VI-a
In toata Elada a iesit cuvantul tau mantuitor, de-trei-ori-fericite, caci te-ai aratat trambita Evangheliei; de aceea, Cosma, trambiteaza in urechile sufletelor noastre frica de Dumnezeu, ca sa traim o viata placuta lui Dumnezeu.
Tamaduiri ai savarsit, de-Dumnezeu-graitorule, si in viata si dupa fericitul tau sfarsit, de aceea si inima noastra bolnava si durerile trupului tamaduieste-le, Cosma, Apostole al lui Hristos, prin harul cel dat tie de sus.
Ca unul ce ai indrazneala catre Hristos Cosma de-Dumnezeu-purtatorule cel intocmai cu Apostolii, nu inceta sa solesti necontenit, cuvioase, ca si nu fie atrasi credinciosii spre invataturi nou-aratate, ci ele sa se departeze din randul acestora.
A Nascatoarei
Sfesnic de aur te-ai aratat, ca una ce ai nascut stralucirea Tatalui intru asemanare omeneasca, Maica Preacurata, izbavind firea omeneasca din blestemul lui Adam; de aceea te laudam pe tine, Stapana.
Condac, glas 2.
Propovaduitorule sfntite, Cosma, cel intocmai cu Apostolii, temelie nefranta a Bisericii, intareste pe piatra credintei inimile clatinate de necazuri, cerand pentru toti mila dumnezeiasca.
Prochimen: „Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosului Sau”.
Stih: „Minunat este Dumnezeu intre sfintii Lui”.
Evanghelia de la Matei 10,1. 5-8.
Slava…
Pentru rugaciunile cuviosului Tau, Milostive, sterge multimea greselilor noastre!
Si acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, sterge multimea greselilor noastre!
Stih. „Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta”.
Stihira, glas 6
Podoaba preadumnezeiasca a Bisericii te-ai aratat, Cosma cel intocmai cu Apostolii, pe care ai impodobit-o cu cuvantul tau cel dumnezeiesc; cu care si acum lumineaza inimile noastre cu sa vietuim virtuos, ca sa ne ferim de orice sminteala a celui rau, si sa staruim neclintiti in dumnezeiestile si cinstitele predanii ale de-Dumnezeu-graitorilor Parinti, ca sa aflam viata cea vesnica, sfinte, prin rugaciunile tale.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau…
Cantarea a VII-a
Din cer primind chemarea ta, ai propovaduit Evanghelia si implinind dumnezeiestile ei cuvinte si invataturi dai putere sufletelor dreptcredinciosilor, Cosma de-Dumnezeu purtatorule.
Ai lucrat cu intelepciune cu plugul cuvantului ogorul sufletelor; invredniceste-ne si pe noi prin plugaria dumnezeiestilor tale invataturi, sfinte, sa odraslim in inimile noastre frica cea dumnezeiasca.
Ca pe un semn de biruinta dumnezeiesc ai asezat crucea Domnului, cuvioase; de aceea da-ne putere prin rugaciunile tale catre Dumnezeu, Cosma de-trei-ori-fericite sa ne omoram in Hristos trupul si sa ducem o viata sfanta.
A Nascatoarei.
Cuget intelept si strapungere a inimii si minte de-Dumnezeu-cugetatoare da, Fecioara, celor ce cauta cu credinta la cinstitul tau acoperamant, Nascatoare-de-Dumnezeu prealaudata si cere pentru noi, Curata, iertarea greselilor.
Cantarea a VIII-a
Aflatu-te-a, Parinte, Biserica lui Hristos intarire dumnezeiasca in anii robiei, izbavind sufletele din inselaciunea robiei.
Cu raurile soliilor tale, Cosma de-Dumnezeu-graitorule, curata inimile noastre de murdariile rautatii si intinaciunile pacatului.
Amagirea eresurilor nou-aparute care ameninta sa potopeasca intreaga Biserica a lui Hristos ai sters-o, Parinte.
A Nascatoarei.
Acoperamant si scapare mare a neamului crestinilor esti, Pururea-fecioara; de aceea acopera-ne si pe noi de toata rautatea.
Cantarea a IX-a
Da-ne putere impotriva oricarei rataciri si pacat, Cosma cel intocmai cu Apostolii, si izbavire de tot felul de ispite.
Impodobit fiind cu cununa mucenicilor ca un sfintit mucenic, Cosma cel intocmai cu Apostolii, incununeaza-ne cu chipurile virtutilor tale.
Noule sfesnic si stalp al Bisericii, intareste pe temelia Ortodoxiei inimile drept-credinciosilor, Cosma fericite.
A Nascatoarei.
Preacurata Marie, ceea ce esti singura de-Dumnezeu-Nascatoare, alunga descurajarea din mine si umple-ma de veselie dumnezeiasca, Fecioara.
Cuvine-se cu adevarat si Marimurile
Bucurate, imitatorul Apostolilor si invatatorul de-Dumnezeu-graitor al Evangheliei; bucura-te, invatatorul cel dumnezeiesc al vietii cinstite, Cosma de-Duh-purtatorule, gura harului.
Organ al Duhului te-ai facut curatindu-te pe tine prin nevointa sfanta in Muntele Athosului, si ai iesit cu porunca dumnezeiasca si ai propovaduit tuturor cuvantul harului.
Ca Pavel strabatand, Parinte, cetati si sate, inimile drept-credinciosilor le-ai aprins de flacara sfintei credinte si ai ars toata neghina ratacirii.
Bucura-te, dumnezeiasca odrasla a Etoliei, palmierul cu mult rod si cinstit al Athosului; bucura-te, dumnezeiescule talcuitor al dreptei-credinte cu fapta si cu cuvantul, Cosma fericite.
Ai facut alergari necontenite pentru mantuirea aproapelui, Parinte Cosma, si suferind cu tarie sfarsit prin sugrumare, te-ai invrednicit stralucit de slava muceniceasca.
De orice navala de durere si glasuire desarta in credinta vatamatoare de suflet pazeste neranita Biserica lui Hristos, Cosma, prin soliile tale la Cel Iubitor de oameni.
Toate ostirile ingerilor, Inainte-mergatorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli si toti sfintii impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu mijlocire ca sa ne mantuim toti.
Sfinte Dumnezeule si troparele urmatoare, glas 6.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns…
Doamne, miluieste-ne ne noi, ca intru Tine am nadajduit…
Si acum. A Nascatoarei.
Usa milostivirii, deschide-ne-o noua…
Ectenie si apolis, dupa care cantam urmatoarele, glas 3.
Pe toti cei ce alearga cu credinta spre mijlocirea ta la Hristos, Cosma fericite, izbaveste-i din toata mania si necazul, si roaga-te sa li se dea iertare greselilor, indreptare vietii si mila dumnezeiasca, ca vietuind in fapte ale virtutii sa ne facem dupa sfarsit partasi ai vietii fara de sfarsit.
Stapana, primeste rugaciunile robilor tai, si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.
Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub acoperamantul tau.
Distih: Cu fapte de virtute impodobeste, Cosma, pe Gherasim care alearga la ajutorul tau!”
*
Hotarât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pe care o semnase la Sinodul de la Lyon (1274), pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine, Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282), sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase. A înăbuşit cu asprime orice împotrivire la unire şi a trimis soldaţi în Muntele Athos, centru de rezistenţă împotriva acestor uneltiri şi fortăreaţă a Ortodoxiei, pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire ipocrită.
În acea vreme trăia un bătrân care se nevoia în apropierea Mănăstirii Zografu şi care avea ca rânduială să facă de câteva ori pe zi Acatistul Maicii Domnului dinaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În ziua aceea, Maica Domnului a răspuns rugăciunilor pe care i le aducea ca de obicei, vestindu-i că oamenii împăratului se apropiau de Mănăstirea Zografu. Ea i-a cerut să meargă să înştiinţeze monahii, aşa încât cei mai slabi să poată pleca la timp, iar cei care erau pregătiţi sufleteşte să fie gata de mucenicie.
La această veste, majoritatea monahilor au fugit în munţi, însă douăzeci şi şase dintre ei s-au retras în turnul mănăstirii, primind de la Dumnezeu înştiinţarea că venise clipa să dobândească cununa muceniciei.
Linguşirile şi sofismele latinilor şi ale aliaţilor lor greci prin care aceştia încercau să-i convingă să se învoiască la unirea cea ipocrită au fost zadarnice, căci sfinţii mărturiseau cu hotărâre că Hristos era singurul cap al Bisericii.
Au murit în turnul căruia soldaţii i-au dat foc, aducând slavă lui Dumnezeu. Numele lor sunt: Egumentul Toma, monahii Varsanufie, Chiril, Mihail, Simon, Ilarion, Iacob, Iov, Ciprian, Sava, Iacov, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eftimie, Dometian, Partenie şi patru mireni.
(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I, Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 253-254)
sursa
*
Împăratul Constantinopolului – Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), aştepta de la papa Urban al IV-lea (1261-1264) să ajute politic Imperiul Bizantin. De aceea urmărea unirea Biserici Ortodoxe Răsăritene cu ereticul papă de la Roma. Această încercare a împăratului a întâmpinat o statornică împotrivire din partea patriarhului Iosif I (1267-1275).
Dacă în alte situaţii patriarhul era foarte credincios împăratului, în momentul în care împăratul a pus problema unirii, s-a împotrivit „şi a declarat cu jurământ că în nici un caz nu va semna unirea cu ereticul papă”. Niciodată nu va recunoaşte autoritatea papei care este potrivnică Evangheliei, Sfintei Tradiţii şi canoanelor bisericeşti.
Pretenţiile papei în legătură cu unirea erau următoarele: Jurământ de credinţă din partea tuturor clericilor faţă de papă; Catehizarea poporului să se facă în acord cu credinţa papei de la Roma; Cu precădere adaosul „Filioque” în Simbolul Credinţei, adică învăţătura că Sfântul Duh purcede „şi de la Fiul”, iar nu numai de la Tatăl; Papa să fie socotit ca aşezat de Dumnezeu să judece şi să hotărască irevocabil şi fără drept de apel în orice chestiune dogmatică. Fără drept de apel, adică să nu se poată anula sau contramanda orice hotărâre a sa! „Să fie, cu alte cuvinte, autoritate bisericească supremă”. Dumnezeul meu, ce înălţare luciferică!!!
Împotrivirii faţă de unire a patriarhului Iosif i s-au alăturat şi mulţi teologi. Biserica toată. Dar această împotrivire l-a mâniat din cale afară pe împărat. şi într-o aşa măsură, încât a început prigoana. Pe unii i-a chinuit, pe alţii i-a surghiunit, iar altora le-a confiscat averile.
Patriarhul Iosif I pentru că s-a opus pe faţă, a fost izgonit din scaunul patriarhal.
Şi atunci a fost ales patriarh latinocugetătorul Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282). Împăratul şi patriarhul au început să-i silească pe toţi spre acceptarea unirii prin cele mai tiranice mijloace: închisori, schingiuiri, orbiri, tăierea limbii, ucideri…
Când împăratul şi patriarhul au aflat de împotrivirea părinţilor de la Sfântul Munte Athos, acestui castru al Ortodoxiei, şi-au ieşit din fire de mânie. Puse stăpânire pe ei patima oarbă a răzbunării. Trimişii latinocugetători ai împăratului şi fanaticii latini, înarmaţi cu dispoziţii stricte şi cu o puternică garnizoană, au ajuns la Sfântul Munte şi au început crudele mucenicii şi executări ale stareţilor şi părinţilor „reacţionari”.
Când toţi monahii Sfintei Mănăstiri Vatopedi s-au împotrivit propunerii de a se alătura unirii, latinocugetătorii au început schingiuirile părinţilor.
Doisprezece monahi, viteji mărturisitori, eroi şi apărători ai Ortodoxiei, care s-au
împotrivit cu mare impetuozitate trădării curatei şi nefalsificatei predanii a Domnului nostru Iisus Hristos, au fost conduşi pe o colină din vecinătatea mănăstirii. Acolo, latinocugetătorii au înălţat o spânzurătoare. Unul câte unul vitejii monahi au fost spânzuraţi după cum o arată icoana zugrăvită în amintirea muceniciei lor. Luându-şi rămas bun unul de la altul, s-au suit pe eşafod şi de acolo la cer, în dulceaţa şi desfătarea raiului, unde se şi odihnesc sfintele lor suflete.
Stareţului Eftimie i-au rezervat alt chip de mucenicie. Alt fel de moarte. Nu spânzurarea. Turbând şi scânteind de furie, călăii l-au ridicat, au mânat corabia în larg şi acolo – legat fiind cu lanţuri – l-au înecat în mare.
Plutonul soldaţilor latini şi latinocugetători – reprezentanţi ai împăratului – a poruncit adunarea în Kareia a tuturor monahilor care locuiau în chiliile din împrejurimi. Scopul adunării era de a-i obliga pe monahii athoniţi şi pe întâistătătorul lor – pe Sfântul Protos Cosma – să accepte unirea cu „biserica” papei.
Propunerii unei astfel de trădări s-au împotrivit toţi. Şi Protosul şi monahii. Cu un singur cuvânt şi cu o singură inimă au răspuns că sunt pregătiţi să moară muceniceşte pentru credinţa ortodoxă, unica şi adevărata credinţă. Nu se pot împăca – spuneau – lucrurile de neîmpăcat. Poate să se împace Hristos cu Veliar, Hristos cu diavolul? „Ce înţelegere este între Hristos şi Veliar?” (II Cor. 6,15). Nici o împărtăşire nu poate exista între Răsărit şi Apus. De la Răsărit ne-a venit luminarea, iar de la Apus întunericul.
Călugării aghioriţi s-au dovedit de neînduplecat. Stânci neclintite. De aceea şi vrăjmaşii Ortodoxiei începuseră muncile: ştreangul pentru Protosul Sfântului Munte, ieromonahul Cosma, iar decapitarea pentru monahi. S-a înroşit de sânge pământul sfânt al Kareii.
În Sfânta Mănăstire a iviriţilor, una dintre cele mai mari mănăstiri din Sfântul Munte şi cu un număr la fel de mare de monahi, latinii şi latinocugetătorii au întrebuinţat la început toate mijloacele paşnice. Însă iviriţii ştiau foarte bine ce înseamnă papa. Cunoşteau câte răutăţi făptuise în anii ce se scurseseră. Ştiau că primirea „unirii” înseamnă cea mai mare trădare.
Ce-au făcut, aşadar, papistaşii? Au poruncit garnizoanei de soldaţi ridicarea tuturor călugărilor. Porunca a fost executată imediat şi, desigur, într-un chip neomenesc, barbar, sălbatic. Pe toţi câţi îşi aveau obârşia în Georgia (Iviria) i-au luat ca sclavi în Italia sau i-au surghiunit în Italia. Pe ceilalţi monahi i-au urcat într-o barcă având porunca explicită de a mâna în larg şi acolo să deschidă nişte orificii în vasul în care se aflau părinţii iviriţi pentru ca aceştia să fie înecaţi. Astfel s-a şi întâmplat. Toţi Sfinţii Cuvioşi Mucenici – Părinţi şi fraţi mărturisitori – din Mănăstirea Iviron au fost înecaţi în mare şi şi-au dat sufletele lor sfinte Aceluia care a zis prin gura Apostolului şi Evanghelistului Ioan: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2,10).
În acea zi şi în acea oră îngerii lui Dumnezeu, ţi-neau cununi după numărul mucenicilor şi mărturisitorilor Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti, Bisericii Ortodoxe. Pomenirea lor se săvârşeşte pe 13 mai.
În Sfânta Mănăstire Zografu, papistaşii au întrebuinţat prima lor armă – arta retorică. Părinţii au fost chemaţi să-l recunoască pe papă cap al Bisericii universale în schimbul a mult aur şi a milei papale.
Dar replica lor a fost mărturisirea credinţei ortodoxe: „Şi cine v-a spus că papa al vostru este capul Bisericii? De unde aveţi voi o astfel de învăţătură? La noi Capul Bisericii este Hristos! Nu deschidem porţile mănăstirii! Plecaţi de aici!”
Atunci catolicii papistaşi, ieşindu-şi din fire, întrebuinţară cea de-a doua armă – rugul, focul. Întotdeauna rugul a fost o armă a papei! Reprezentantul lui Hristos – după cum se numeşte papa – întrebuinţează această armă împotriva tuturor acelora care nu-şi pleacă capul înaintea lui şi nu i se închină. Focul! În foc să se piardă, aşadar, şi cei douăzeci şi şase de părinţi zografiţi! În foc, ca să ardă! Astfel la curajoasa mărturisire a părinţilor mănăstirii, catolicii papistaşi răspund: „şi prin urmare, dacă tot o vreţi, atunci muriţi!”.
Fără să mai piardă timpul, latinii catolici aleargă care mai de care ici şi colo, adună vreascuri şi lemne, alcătuiesc un morman uriaş, dau foc şi îi ard pe părinţii mărturisitori ai Ortodoxiei! Părinţii au preferat să mărturisească credinţa ortodoxă şi să moară, decât să trăiască şi să se papistăşească. Biserica noastră I-a aşezat în ceata Cuvioşilor Mucenici şi cinsteşte pomenirea lor în fiecare an la 22 septembrie.
Fraţilor, nimeni şi niciodată nu va izbuti unirea cu ereticul papă, pentru că unirea înseamnă supunerea faţă de papă cu dezastruoase urmări pentru Ortodoxie şi neamul nostru ortodox. O garanţie sigură pentru integritatea Ortodoxiei de azi şi de mâine constituie cei ce în zilele noastre sunt apărători ai Ortodoxiei „în putere” şi „în lucrare”: poporul nostru ortodox, dar şi castrul Ortodoxiei – acest Sfânt Munte către care întotdeauna cler şi popor au privit ca şi către un scut al Ortodoxiei. Întotdeauna, dar şi astăzi. Nu, în nici un caz nu vor deveni trădători ai Ortodoxiei părinţii de la Sfântul Munte Athos.
Arhim. Ghervasie PARASCHEVOPOULOS