Halloween-ul, „proscris“ la o şcoală din Capitală în urma unei sesizări a Asociaţiei Părinţilor pentru Ora de Religie

1

Scandal la Şcoala Gimnazială Nr. 12 „Herăstrău” din Bucureşti după ce părinţii s-au plâns, zilele trecute, că elevii ar putea să nu mai sărbătorească Halloweenul cum au făcut în anii precedenţi fiindcă Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) ar fi trimis inspectoratului Sectorului 1 al Capitalei şi Ministerului Educaţiei o informare prin care ar fi cerut interzicerea sărbătoririi Halloweenului.
Potrivit unuia dintre părinţi, care a publicat această informaţie pe un blog, inspectorii şcolari i-ar fi interzis conducerii şcolii să organizeze manifestări de Halloween. „Inspectorii şcolari au fost însă suficient de inteligenţi încât să nu dea nimic în scris. Dar ordinul e ordin, chiar şi verbal”, a spus tatăl unui elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 12.

„Mizeria asta cu interzicerea e o dovadă de potenţă a APOR – Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie. Unde, surprinzător sau nu, vicepreşedinte este/era Romeo Moşoiu, consilier al ministrului Educaţiei, iar preşedinta organizaţiei APOR sector 1, dna Ioana Popescu, este membră a asociaţiei de părinţi şi, mai nou, predă religia la noi în şcoală. Doamna profesoară de religie şi preşedinte APOR Sector 1 este ferm convinsă că dacă nu interzicem acum Halloweenul, copiii «se vor apuca de droguri». Este la fel de convinsă că ea «are dreptate în această privinţă, deoarece a reuşit să convingă Inspectoratul şcolar şi Ministerul Educaţiei». Argumentul de graţie: în regulamentul şcolar scrie doar despre uniformă, nu şi despre costumele de zână! Cum să vină copiii îmbrăcaţi aşa? În plus, e sigură că vrăjitoarele din legende şi poveşti sunt rele şi au o influenţă nefastă asupra minţilor copiilor! Şi cum propriul său copil învaţă în şcoala noastră, şi nu vrea să-l expună unor asemenea «influenţe nefaste», s-a gândit, împreună cu cele câteva sute de membri APOR, să interzică ceea ce nu înţelege”, se arată în postarea tatălui.

Sarbatoarea, organizata individual

Directoarea şcolii, Mărioara Sideriaş, spune însă că situaţia nu stă aşa şi că elevii au voie să vină costumaţi de Halloween la şcoală, însă sărbătoarea nu va mai fi organizată pentru toate clasele ca în anii trecuţi, ci fiecare clasă în parte îşi va organiza, prin părinţi, serbarea. Şi reprezentanta asociaţiei de părinţi din şcoală spune acelaşi lucru. „Nu facem aşa cum spune APOR, ei pot să spună ce vor, dar noi am stabilit că fiecare clasă îşi face propria serbare de Halloween”, a spus Marilena Papuc. La rândul lui, inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, spune că instituţia pe care o conduce nu a dat vreodată o interdicţie la astfel de activităţi. „Nu am dat nicio adresă în acest sens şi nu interzicem. Nu poţi să iei din bucuria copilului, pentru ei este o joacă, cum să le interzicem? Lucrurile astea se decid la nivel de consiliu de administraţie al şcolii. Recomandăm însă să se facă la nivel de clasă, nu de şcoală (ca să nu se amestece copiii foarte mici cu cei mai mari)”, a spus Banu.

adevarul.ro

citeste si : AICI

Halloween – Crestinii de azi sarbatoresc sarbatorile dracilor!

1

Vorbesc cu ingrijorare! Vorbesc pentru ca sunt parinte! Lucrurile nu sunt simple deloc. Uite, eu m-am facut de ras la gradinita pentru ca , in ziua de Halloween fetita mea nu s-a deghizat in niciun fel, iar noi, niste parinti denaturati, nu am vrut sa-i inchiriem sau sa-i cumparam costum de Halloween.

E bine sa luam ce e bun in viata! E bine sa luam , din traditia si din cultura altora, acele lucruri care ne pot fi de folos. Nu zic sa fim niste indivizi strict interesati si materialisti, dar daca anumite lucruri ne fac mai multa paguba decat bine….. pentru ce sa le luam?
E „la moda” sa se sarbatoreasca Halloween in scoli si gradinite. Lucru care nu are nici cea mai mica legatura cu traditia romaneasca si nu este nici un obicei crestin. Din contra! Copiii sunt invatati sa se imprieteneasca cu dracii si cu vrajitoarele! Mai apoi, sa nu se duca la preot si la biserica!
Va intreb ,repet, ca parinte: ce-ati zice daca fiul dvs (sau fiica dvs) vine intr-o zi acasa si va spune: „Azi m-am imprietenit cu un drac!” Pentru ca, sa stiti, sub aspect spiritual, riscul este enorm! Mai mult, odata dobanditi astfel de „prieteni” ei vor avea grija ca, incet, incet, sa fie stapani pe viata noastra, sa ajunge sa ne subjuge cu totul si sa nu iesim, catusi de putin, din sfera lor de influenta! Am fost azi la o biserica (nu va spun la care, pentru ca nu am acordul preotului care slujeste acolo) si am ascultat o scurta dar foarte puternica predica despre comportamentul parintilor si consecintele distrugatoare pe care Halloween, sarbatoarea dracilor, o poate avea in viata oamenilor. Mai mult, parintele se exprima vadit impotriva unui astfel de obicei (de a sarbatori Halloween) si chiar dadea de inteles, destul de direct si explicit ca, cine se desparte de Hristos printr-un asemenea obicei, nu se mai poate impartasi!

Stiu si scoli unde parintii au fost amenintati cu Serviciul pentru Protectia Copilului, intrucat, vezi, Doamne, acel parinte care isi opreste copilul de la activitati culturale, este un parinte denaturat.

Asta e lumea in care traim!

Catalin Marin

Halloween – sarbatoare celta in cinstea zeului mortii „Samhain”

1

Halloween-ul este o sărbătoare păgână importata de la americani care amestecă şi confundă religia cu magia, practic nu are nimic creştin în conţinutul său . Acesta „sarbatoare” în spiritul divertismentului promovează o cultură a urâtului, în cadrul căreia impresionează admirativ cea mai hidoasă mască sau cea mai macabră acţiune.

Ideea de a se deghiza în demoni este oricum lipsită de logică. Istoricii religiilor afirmă că scopul pentru care erau purtate măşti în religiile primitive era crearea unei legături spirituale cu zeitatea sau fiinţa reprezentată prin acea mască.
Ori deghizându-se în demoni, oamenii nu fac altceva decât să le ofere acestora propriul lor corp drept punte de manifestare în planul fizic. Adică îndeplinesc exact lucrul de care ar trebui să se protejeze.
Acest joc cu răul şi de-a răul nu poate avea doar caracter de divertisment inofensiv, ci în această formă se ascunde, de fapt, o provocare şi o pătrundere într-o lume necunoscută şi periculoasă, pentru care ignoranţa nu este o scuză.

„Sărbătoarea” actuală cu valenţe de carnaval a Halloween-ului a fost influenţată de diverse culturi pe filieră celtică si romana. Celţii celebrau pe 1 noiembrie Anul Nou printr-un festival numit „Samhain„, care marca trecerea din sezonul soarelui în sezonul întunericului, cânt toate focurile erau stinse şi druizii, adică preoţii lor, aprindeau altele, dăruind câte o torţă fiecărei familii cu menirea de a încălzi casele şi a ocroti de spiritele întunericului.Tot în jurul datei de 1 noiembrie romanii aveau sărbătoarea „Ziua Pomona”, numită după zeiţa fructelor şi a grădinilor, când celebrau roadele naturii. Cu timpul cele două sărbători păgâne au devenit una singură, împrumutându-şi caracteristicile şi conţinuturile una alteia, într-o mare celebrare a toamnei.

Sărbătoarea pe care americanii o celebrează în zilele noastre este un amestec păgân de magie, spirite rele ,moarte, stafii, schelete şi cranii specifice festivalului celtic „Samhain”.

Oricât de inofensivă ar părea la prima vedere astfel de manifestare şi oricât de multă bucurie ar aduce copiilor, fapt pentru care mulţi părinţi sunt confuzi, conţinutul său ne duce în lumea întunericului, nu în împărăţia luminii.
Halloween-ul nu se limitează la amuzament, la o simplă distracţie sau la un carnaval cu măşti câtă vreme are o tentă religioasă. Subtilitatea răului din conţinutului său este foarte mare pentru că întruchipează una dintre metodele multiple de amăgire şi înşelare folosite de diavol şi este cea mai potrivită pentru sufletele curate, dar neinstruite, cu o vigilenţă spirituală scăzută.

1Când copiii se deghizează în înfăţişări malefice nu este o aplecare spre bine şi frumos, ci spre chipul diavolului, iar cuvintele „trick or treat” (ne daţi ori vă bântuim-truc sau tratatie) nu este un simplu joc, ci o aderare la lucrarea răului, cu nebănuite consecinţe pe plan emoţional şi comportamental.

Pentru orice creştin, fenomenul Halloween este o aderare subtilă la lucrarea celui rău tocmai prin încercarea de bagatelizare a lucrării diavolului şi a unor acte magice păgâne.
Nu putem să ironizăm şi să ne jucăm cu răul, pentru că „tatăl minciunii” (Ioan 8,44) nu prea ştie de joacă şi ademeneşte sufletele ignorante şi neinstruite duhovniceşte prin tot felul de practici care par inofensive.

Ca mărturisitori creştini nu putem opta şi pentru rău şi pentru bine, pentru Dumnezeu şi pentru diavol ci să luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Fiţi treji, privegheaţi; potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.” (1 Petru 5,8)

mihailandrei

Petrecerile de Halloween au umplut centrul Capitalei de creaturi malefice: “O sa-i vezi pe toti lesinati pe aici”

1

Dansuri printre morminte si pahare pline cu sange pentru vampiri! Asa au debutat petrecerile de Halloween in Brasov, unde cele mai infricosatoare creaturi si-au dat intalnire inca de sambata seara.

Si in Capitala, centrul orasului a fost invadat de cei care au tinut sa sarbatoreaca Halloweenul in avans, iar distractia a tinut pana in zorii zilei.

Langa un iaz din Harman, judetul Brasov, celebra familie Addams a fost gazda celei mai infricosatoare petreceri. Inainte sa intre in casa acoperita de panza de paianjen, petreceretii au avut de infruntat groaza din cimitir.

Imediat locuinta a fost invadata de creaturi malefice. Vrajitoare, vampiri si chiar mirese-zombie! Iar bauturile au fost pe placul monstrilor.

Prezenta spiritelor s-a simtit si in Capitala. Centrul orasul a fost “impanzit” de monstri.

De la an la an organizatorii petrecerilor se intrec in decoratiuni care mai de care mai infricosatoare, care atrag clientii pusi pe distractie.

Printre vampiri, vrajitoare si zombie, si-a facut loc si Cupidon:

”Este important sa intri ca o sageata, daca nimeresc o sageata otravita in cineva, o sa-i vezi pe toti lesinati pe aici.

Nu doar costumele si decoratiunie de groaza au intretinut distractia, ci si “potiunile magice” pregatite de barmani.

Distractia a continuat pana in zorii zilei, cand toate spiritele rele au disparut.

protv.ro

cititi si: AICI

Sfântul Nectarie de la Optina (1853-1928): Eu nu îți spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, și înțelege ca așa va fi în întreaga lume. În ultimele zile înainte de venirea lui Hristos Biserica își va păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox.

1

În convorbirile sale, Starețul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregatindu-și fiii duhovnicșsti pentru încercarile viitoare. Cu mult timp înainte de revolutie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea sa fie. Odata, Parintele Nectarie i-a destainuit lui Serghie Nilus ca cineva dintre calugari (nu el însusi) a avut un vis deosebit. Era ca si cum mergea spre Usile Împaratesti, iar acolo i se arata imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul si-a schimbat de trei ori înfatisarea, ramânând însa aceeasi fiara.

1

Chiar dupa revolutie, Staretul Nectarie a povestit aceasta vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de razmerita. Sezând în pridvorul chiliei sale el a vazut deodata ca totul a disparut: si casele, si copacii si în locul lor, pâna la cer, siruri de sfinti; iar între rândul de sus si cer ramasese un spatiu foarte mic. Si monahului i s-a descoperit ca atunci când acest spatiu se va umple va veni sfârsitul lumii. „Iar spatiul era deja foarte mic”, a spus Staretul.

Devreme, înca din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte proorocesti ale Staretului despre ceea ce vazuse în vis.

„Acest vis a durat aproape toata noaptea, spunea Parintele Nectarie. Nu pot sa va relatez toate detaliile, caci ar dura prea mult. Iata esentialul: vad o câmpie imensa, unde are loc o batalie cumplita între nenumarate gloate de apostati si o mica oaste de crestini. Toti apostatii sunt foarte bine înarmati si duc lupta dupa toate regulile stiintei razboiului; crestinii sunt însa fara arme. Eu, cel putin, nu vad la ei nici o arma. Si deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodamântul acestei lupte inegale: survine momentul biruintei totale a gloatelor de apostati, deoarece dintre crestini nu a mai ramas aproape nimeni.

Îmbracati sarbatoreste, apostatii, împreuna cu sotiile si copiii lor triumfa si deja sarbatoresc victoria… Deodata, un grup neînsemnat de crestini, printre care sunt femei si copii, executa un atac neasteptat împotriva apostatilor si într-o clipa imensa câmpie de lupta se acopera de trupurile ostii atee si toata nenumarata adunatura este nimicita si, pe deasupra, spre uimirea mea, fara ajutorul vreunei arme. Si l-am întrebat atunci pe un ostas crestin, ce statea lânga mine:

– Cum ati putut înfrânge aceasta nenumarata oaste?

– Dumnezeu ne-a ajutat! a fost raspunsul.

– Dar cu ce? întreb eu. Doar nu ati avut nici un fel de arme.

– Cu ce s-a nimerit, a raspuns osteanul. Cu aceasta s-a sfârsit visul meu”, a încheiat Staretul.

Când un frate a fost certat de fata cu Parintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna carti, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat:

„Curând va fi o foamete de carti duhovnicesti, nu se vor putea procura carti duhovnicesti. Este bine ca el îsi face o biblioteca duhovniceasca, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.

Si mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperita vederii lui duhovnicesti:

„Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numarul sase si vine numarul sapte. Vine veacul tacerii. Vei tacea, vei tacea, spunea Staretul si lacrimile i se rostogoleau pe obraji… si iata, Măria Sa nu va mai fi el însusi, câte umilinte nu va îndura… Anul 1918 va fi si mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic“, confirma el.

Staretul s-a dus la el în chilie si vreun ceas si jumatate s-a rugat acolo. Dupa rugaciune a iesit concentrat, a luat de mâna pe fiul sau duhovnicesc si i-a zis:

„Eu stiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunostinta îti va fi de folos. Va veni foamete, vei flamânzi… va veni timpul când si manastirea noastra va fi distrusa. Si atunci cred ca voi veni si eu în sat la voi. Atunci sa ma primiti, pentru dragostea lui Hristos. Sa nu ma refuzati. Nu voi avea unde sa ma duc”.

Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Staretul Nectarie:

– Se spune ca toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit…

– Nu, nu toate, – a raspuns Parintele. Desigur si cei ce au o vedere simpla observa ca multe se împlinesc, dar celor duhovnicesti li se descopera mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculet. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îsi va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îti spun ca nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va pastra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, si întelege ca asa va fi în întreaga lume.

Si monahia Nectaria l-a întrebat pe Staret despre sfârsitul lumii. El a raspuns:

„De ce ma întrebati pe mine, cel cu minte marginita? – mergeti la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupa cu cercetarea semnelor sfârsitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor.

Oamenii nu au nici un folos daca stiu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheati si va rugati” (Matei 26, 41), a spus Mântuitorul. Înseamna, deci, ca nu trebuie sa ghicim evenimentele. La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taina.În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o suta de ani, a spus ca va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocait, si dintr-o multime de oameni s-a gasit doar un singur drept cu familia lui. Asa va fi si la venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37).

Multi, cunoscând darul proorocesc al Parintelui, îl întrebau: „Ce ne asteapta pe noi?” Staretul Nectarie raspundea:

„Sfântul Serafim a prevazut revolutia si schisma bisericeasca, dar spunea: Daca în Rusia se vor pastra doar câtiva credinciosi ortodocsi, Dumnezeu o va milui; iar noi avem astfel de drepti. Oamenii aveau presimtirea unor catastrofe sociale. Toate acestea se simt prin instinct, precum furnicile. Dar credinciosii nu au pricini sa se teama, caci pe ei îi ocroteste harul. În ultimele timpuri, credinciosilor li se vor întâmpla aceleasi lucruri care li s-au întâmplat Apostolilor înainte de Adormirea Maicii Domnului. Fiecare credincios, oriunde ar fi, va fi adus pe nori în Corabia-Biserica. Doar cei ce se vor afla în ea vor fi mântuiti“.

Si nu o data repeta:

„Tineti cu tarie Ortodoxia… Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce traiesc!” – înainte de venirea lacustelor. „Istoria ne arata ca Dumnezeu conduce popoarele si da lectii de morala întregii lumi”. Viata sociala se masoara cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineata, a fost seara, ziua întâi” (Facerea 1, 5).

„Va veni ziua rugaciunilor – învata Staretul pe fiii sai duhovnicesti. În timp ce lucrezi, spune rugaciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singura trece în inima“.

Si le dadea o rugaciune compusa de el însusi, pe care le poruncea sa o învete pe de rost:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni sa judeci viii si mortii, miluieste-ne pe noi pacatosii, iarta caderile noastre în pacat din aceasta viata si ne acopera pe noi de fata antihristului în pustia tainica a mântuirii Tale”.

Si facea o observatie:

„Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepaturilor insectelor, în comparatie cu durerile veacului ce va sa fie“.

Despre viitorul Rusiei prezicea ca peste ani de încercari ea se va trezi si nu va fi bogata materialiceste, dar va fi bogata cu duhul, si la Optina vor fi din nou sapte luminatori, sapte stâlpi. Cu putin timp înainte de revolutie, Staretul îi spunea lui Serghei Nilus:

„Atâta timp cât se mai mentine la Optina staretismul, fagaduintele lui se vor împlini. Când vor sigila „bordeiele” staretesti si vor pune lacate la usi, atunci te vei putea astepta la toate”. Si iata ca acele timpuri au venit…

Profetii si mărturii crestine pentru vremea de acum, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2004, pag 119-125 sau Viața Sfântului Stareț Nectarie de la Optina, traducere din limba rusă de Preot Prof. Teoctist Caia, Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, 2002, pag. 83-88.

Comitetul O.N.U. pentru Persoane cu Dizabilități: Avortul copiilor cu handicap violează dreptul internațional

1

Comunicat de presă

Salutăm declarația Comitetului O.N.U. pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: legile care permit avortul pe criteriu de handicap încalcă dreptul internațional

Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (Comitetul) a emis un punct de vedere oficial [1] în care precizează că „Legislația care permite explicit avortul pe criteriu de dizabilitate violează Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități”, mai precis art. 4, 5 și 8 ale acesteia [2].

Comitetul consideră că acest tip de avort este adesea motivat de diagnostice inexacte și că, „chiar și atunci când diagnosticul nu este eronat, evaluarea perpetuează stereotipul conform căruia dizabilitatea este incompatibilă cu o viață de calitate.”

Prin această declarație, Comitetul opune în mod direct viziunea sa unui alt organism O.N.U., Comitetul pentru Drepturile Omului (C.D.O.), cu puțin înainte ca acesta din urmă să aprecieze asupra existenței unui drept la avort „în special… când fătul suferă de o dizabilitate fatală”. Comitetul solicită eliminarea acestei formulări din proiectul Comentariului General nr. 36 [3] referitor la interpretarea articolului 6, despre dreptul la viață, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice [4]. Comentariul urmează a fi adoptat de către C.D.O. în cea de a 121-a sesiune plenară [5].
Apreciem Declarația Comitetului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități ca importantă. Ea reamintește, odată în plus, necesitatea opoziției ferme la tentația eugenică. Încă din 1947, ca urmare a ororilor Războiului, denunțate de Tribunalele internaționale pentru crime de război de la Nurnberg și Tokyo, autorii Declarației Universale a Drepturilor Omului s-au opus încercărilor de a legitima „prevenirea nașterii copiilor cu handicap mintal” sau „a celor născuți din părinți cu handicap mintal”. Astfel, autorii Declarației au pus în mod clar în opoziție drepturile omului și practicile eugenice, văzând în acestea din urmă o formă de „rasism științific” al cărui scopuri real era exterminarea unor categorii sociale.
În aceeași logică, membrii Comitetului au luat atitudine și împotriva unui presupus „drept la eutanasie”, pe care de asemenea C.D.O. intenționează să îl afirme, deși el nu este precizat în nici un tratat. Acesta „perpetuează stereotipuri despre persoanele sever dizabile care, din cauza suferinței, ar fi mai bine să moară”.
Nu întâmplător atât avortul, cât și eutanasia au devenit legale și chiar politici de stat, pentru prima dată în istorie, în timpul regimurilor totalitare ale secolului XX, comunismul și nazismul.
Reamintim că, din păcate, în România este permis avortul pe motive „medicale” precum malformația sau boala fătului, în condițiile unei legislații extrem de neclare și a lipsei unei practici medicale unitare. Depistarea afecțiunilor genetice se practică în mod constant în scopul încurajării avortului eugenic sau „terapeutic”, un oximoron destinat să elimine culpa morală a actului. În mod evident, avortul nu poate fi o terapie, acestuia lipsindu-i prin însuși caracterul său orice valență vindecătoare. Dar, dacă avortul în sine este un act care încalcă dreptul uman cel mai elementar – dreptul la viață – avortul eugenic presupune, încă și mai mult, utilizarea nedreaptă și neprovocată a forței letale contra unor ființe umane lipsite atât de vină, cât și de posibilitatea de a se apăra contra agresiunii.
Această legislație permisivă și complice se reflectă, la nivelul atitudinii opiniei publice, în condiția net inferioară pe care persoana cu handicap o are în România. Atitudinea exterminaționistă, încurajată de lege, față de copilul diagnosticat in utero cu dizabilități, nu se poate metamorfoza după naștere într-o atitudine de respect pentru demnitatea umană a persoanei dizabile. Cel care a fost văzut înainte de naștere ca un „deșeu” al societății, va purta această stigmă pentru tot restul vieții.
Notăm și că avortul selectiv pe criteriu de dizabilitate sau de sex, căruia îi cad victimă în special fetele nenăscute, sunt susținute, din păcate, de organizații și grupuri, inclusiv din România, care pretind că luptă tocmai contra discriminării pe criterii de sex sau dizabilitate. Inexplicabil, egalitatea în drepturi se oprește, pentru acestea, la un prag arbitrar, cel al nașterii, care nu aduce nicio transformare biologică de natură să justifice asemenea diferență de tratament față de ființa umană [6].
Jerome Lejeune, savantul francez care a descoperit trisomia 21, anomalia genetică ce produce Sindromul Down, afirma că dacă doar 10% din sumele consumate la nivel mondial pentru diagnosticarea intrauterină și avortarea acestor copii ar fi investite în cercetare, viața oamenilor cu Sindrom Down ar fi cu mult mai bună. Din păcate cuvintele sale exprimă, în condițiile actuale, un deziderat greu de atins.
Ne alăturăm și pe această cale vocilor din societatea civilă și din comunitatea științifică internațională care solicită respectarea principiilor dreptului internațional, conform căruia „dreptul la viață este inerent tuturor ființelor umane, iar acesta trebuie protejat prin lege” [7]. Fără excepții.
În zilele următoare, PRO VITA București va face public Memoriul remis Comitetului pentru Drepturile Omului al O.N.U. pe marginea proiectului de Comentariu General nr. 36 la articolul 6 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

SEMNATARI

Asociația PRO VITA București (www.asociatiaprovita.ro , contact@asociatiaprovita.ro)

Bogdan Stanciu, Președinte

Asociația pentru Sănătate Mintală a Copilului „Sf. Serafim de Sarov”

Marius-Teodor Zamfir, Președinte

Asociația Down Art Therapy

Radu Bogdan Butu, Președinte

Asociația Down – Centrul Educațional „Raluca”

Nela Adriana Avram, Președinte

Asociația Persoanelor cu Deficiențe de Auz „Darul Sunetului”

Bogdan Stanciu, Președinte

__

[1] http://www.ohchr.org/
[2] Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități face parte din dreptul internațional și a fost ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.
[3] General Comment No. 36 to article 6 of the International Covenant on Civil and Political Rights adopted during the first reading at the 120th session of the UN Human Rights Committee
[4] Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice a fost adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și ratificat de România prin Decretul-lege nr. 212/1974.
[5] Geneva, 16.10-02.11.2017
[6] „Suntem astăzi martorii unei degenerări accelerate a respectului pentru conceptul de demnitate egală şi, în consecinţă, pentru demnitate în sine. Căci, dacă această demnitate fundamentală nu aparţine fiecăruia în mod egal, atunci unii sunt mai puţin umani şi, prin urmare, au un drept mai redus la viaţă. Realitatea faptului că demnitatea e imanent egală în noi toţi este marginalizată în favoarea altor argumente. Astfel, de exemplu, unii ar putea spune că un copil aflat în primele stadii de dezvoltare în pântecele mamei sale are o mai mică demnitate (valoare) decât un copil deja născut şi cu mai mult mai puţină decât mama care îl poartă. Pentru acest motiv există din ce în ce mai puţin respect pentru a proteja, din punct de vedere legal, viața copilului. Bineînţeles, acest argument desconsideră nu doar logica, ci şi adevărul ştiinţific al vieţii copilului în uter.” PRO VITA București, Comentarii asupra articolului 6, „Dreptul la viaţă”, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice
[7] „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.” (Art. 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948). „Dreptul la viaţă este inerent ființei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu va fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.” (Articolul 6.1 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966)

culturavietii.ro

În numele omului, ele găsesc diferite căi de a ucide omul, de a-l extermina ca entitate fizică şi spirituală. Toate formele de umanism ajung la un rezultat tragic, iraţional: se îneacă cu ţânţarul şi înghit cămila.Orice formă de umanism nu este decât un cadavru. Toate formele de umanism se aseamănă cu nişte utopii criminale …

cititi in fomat PDF, clic pe poza:

1

Dogma cu privire la infailibilitatea papei a fost introdusă între dogmele umanismului idolatru care, în prima instanţă, a fost umanism elenic. Valoarea oricărui lucru a fost introdusă ca dogmă. Toate trăsăturile culturii şi civilizaţiei elenice, valorile lor, filosofiile, meşteşugurile, politicile, ştiinţa lor, au fost toate introduse ca dogme. „Măsura tuturor lucrurilor este omul”. Şi ce înseamnă acest lucru? Este o definiţie a dogmei idolatriei. În felul acesta a sosit momentul când încântarea şi suficienţa de sine a europeanului a devenit dogmă, un obiectiv după care tipurile de umanism european au tânjit cu nostalgie, timp de secole. Dogma referitoare la infailibilitatea papei reprezintă afirmaţia nietzscheiană – Ja–Sagung – extinsă la întreaga sa concepţie a umanismului european. „Ja–Sagung” face parte din cultura şi civilizaţia europeană, amândouă fiind cu adevărat idolatre şi politeiste în obiectivele şi metodele lor. Evanghelia şi porunca Dumnezeu-omului Hristos este: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).
Dar observaţi ce a fost omis din proclamaţia culturii umaniste europene şi a civilizaţiei sale. Nu există nici o menţiune cu privire la scopul existenţei umane sau a mijloacelor prin care omul funcţionează. Dumnezeu-omul Hristos este Singurul Mântuitor al omului din păcatele sale, din moarte şi de sub tirania diavolului, Singurul care reînnoieşte şi eternizează, care învie şi înalţă, care-l face pe om veşnic şi-l îndumnezeieşte, mântuindu-l şi aducându-l în Împărăţia Luminii şi Care, cu tărie şi limpezime, susţine că scopul suprem al existenţei şi al vieţii omului este acela al desăvârşirii sale, la fel precum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Ce nu pronunţă umanismul european drept scop al existenţei umane în contradicţie cu El! Adevărul evanghelic că „lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5, 9) nu poate fi negat, iar aceasta necesită eforturile Dumnezeu-omului Hristos. Dar aşa cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, diavolul este „Dumnezeul veacului acestuia” (II Cor. 4, 4). Între o astfel de lume care în mod voit „zace sub puterea celui rău” şi persoana care-L urmează pe Dumnezeu-omul Hristos nu există nimic comun.

Cel care-I urmează lui Hristos nu are dreptul, prin ferma cerinţă a Adevărului evanghelic, de a coopera cu umanistul care are justificare pentru toate acele lucruri neadevărate şi le socoteşte a fi dogme. În acest punct este întotdeauna necesar să luăm o hotărâre de valoare decisivă: fie cu Dumnezeu-omul Hristos, fie cu umanismul. Umanistul, în toate eforturile sale, se înfăţişează pe sine ca acţionând cu îndreptăţire de sine şi ca fiind suprema valoare şi criteriul de vârf. Aici nu există loc pentru Dumnezeu-omul Hristos.

În împărăţia umanismului, locul Dumnezeu-omului Hristos a fost luat de către Vicarius Christi, în felul acesta Dumnezeu-omul Hristos fiind exilat în ceruri. Prin dogma infailibilităţii, papa a uzurpat pentru sine, adică pentru om, întreaga jurisdicţie şi toate prerogativele care aparţin numai Domnului nostru Iisus Hristos. El s-a proclamat pe sine drept Biserică, biserica papală, şi a devenit în ea începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, conducătorul autoproclamat al tuturor lucrurilor. În acest fel, dogma infailibilităţii papei a fost ridicată la gradul de dogmă centrală a papalităţii. Iar papa nu poate nega acest lucru atâta timp cât rămâne papă al unei papalităţi umaniste.
În istoria neamului omenesc au existat trei căderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda şi cea a papei. Principala caracteristică a căderii în păcat este mereu aceeaşi: a dori să fii bun de dragul propriei tale persoane, a dori să fii desăvârşit pentru tine însuţi şi a vrea să fii Dumnezeu tot de dragul tău. În acest mod, în chip inconştient, omul se aseamănă diavolului, fiindcă şi diavolul a dorit să devină Dumnezeu de dragul lui, a dorit să se aşeze în locul lui Dumnezeu. Iar prin această înălţare de sine, el s-a făcut de îndată diavol, cu totul despărţit de Dumnezeu şi pururea în contradicţie cu El.

Prin urmare, esenţa păcatului, a oricărui păcat, constă în această arogantă mărire de sine. Aceasta este esenţa însăşi a diavolului, a lui satana. Nu este nimic altceva decât a dori să te păstrezi doar înlăuntrul propriei tale fiinţe, a nu te dori în adâncul fiinţei tale decât pe tine însuţi. Tot diavolul se află aici: în dorinţa de a-L alunga pe Dumnezeu, în dorinţa de a exista doar pentru tine însuţi şi în tine însuţi, de a fi pururea în contradicţie cu Dumnezeu şi tot ceea ce îi aparţine Lui. Şi ce este oare aceasta? Este egoismul şi iubirea de sine îmbrăţişată întru toţi vecii, cu alte cuvinte, iadul. Fiindcă iată ce este în esenţa sa umanistul – întru totul închis înlăuntrul său, trăind prin sine, pentru sine, pururea în contradicţie cu Dumnezeu. Aici rezidă orice tip de umanism.

Culmea unui astfel de umanism de orientare satanică este dorinţa de a deveni bun de dragul răului, de a deveni Dumnezeu de dragul diavolului. Acest lucru îşi are originea în promisiunea diavolului făcută protopărinţilor noştri în rai – şi anume aceea că prin ajutorul său „Ei vor deveni dumnezei” (Gen. 3, 5). Omul a fost creat cu potenţial teandric de către Dumnezeu Care iubeşte omenirea, aşa încât el să se poată îndrepta în mod voit, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre a deveni asemenea Dumnezeu-omului Hristos, întemeindu-se pe caracterul dumnezeiesc al originii sale. Omul, însă, cu voia sa liberă, a căutat nepăcătuirea prin păcat, La căutat pe Dumnezeu prin diavolul. Şi desigur că mergând pe acest drum ar fi devenit totuna cu diavolul dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu cu nemăsurata Sa iubire de oameni şi marea Sa milostivire.
Făcându-Se om, cu alte cuvinte Dumnezeu-om, El l-a îndreptat din nou pe om către Sine. El l-a adus în Biserica Sa, care este trupul Său, îi dăruieşte răsplata unirii cu Sine prin Sfintele Taine şi fericitele virtuţi. Şi în acest fel i-a dăruit omului tăria de a ajunge „la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13), de a împlini, cu alte cuvinte, destinul său divin, de a deveni în chip voit dumnezeu-om prin har.

Căderea papei este rezultatul dorinţei de a-L înlocui pe Dumnezeu-omul Hristos prin om.
După afirmaţiile misticului tâlcuitor, Sfântul Ioan Damaschin, în lumea noastră, Dumnezeu Hristos este „singurul lucru nou sub soare”
Într-adevăr, această veşnică noutate I se aplică nu numai Prezenţei Sale teandrice, ci şi Lucrării Sale teandrice, precum şi trupului Său teandric, Biserica. Şi omul este, de asemenea, nou, veşnic nou („o nouă creaţie”) în noutatea sa teandrică, în toate experienţele sale teandrice pe calea mântuirii, sfinţirii, transfigurării, unirii cu Dumnezeu, a asemănării sale cu Dumnezeu-omul Hristos.
În această lume în care trăim totul îmbătrâneşte şi moare. Doar persoana care s-a îmbrăcat pe sine întru Hristos şi se aseamănă cu Dumnezeu-omul Hristos, care participă la viaţa trupului Său, Sfânta Biserica Ortodoxă, devenind mădular al ei, nu îmbătrâneşte şi nu moare fiindcă unul ca acesta a devenit parte integrantă, vie, a sfântului şi veşnicului trup teandric al lui Hristos, Biserica, în care omenitatea fiinţei umane se dezvoltă şi „sporeşte în creşterea lui Dumnezeu” (Col. 2, 19), dobândind „starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13). Aceasta înseamnă că omul creşte şi se dezvoltă încontinuu şi fără de hotar spre unitatea cu Dumnezeu, în dumnezeiasca infinitate în care întreit strălucitorul Domn Dumnezeu a înzestrat umanitatea atunci când l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa.
Dumnezeu-omul Hristos este atât de extraordinar, de nou şi de unic, încât în realitate „Adevărul” venea din El (Ioan 1, 17) şi prin El a rămas în lumea noastră. Înainte de El şi fără El – acum şi pururea Adevărul nu există. Cu adevărat, el nu există fiindcă doar Ipostasul Dumnezeu-omului Hristos este Adevărul. „Eu sunt Adevărul” (Ioan 14, 6). Şi întrucât omul nu există în mod independent de Dumnezeu-omul Hristos, nu poate exista vreun adevăr pentru el independent de Dumnezeu-omul Hristos. Totul este nou în Dumnezeu-omul Hristos şi datorită Lui. El Însuşi este cel dintâi, urmat de mântuire, învăţătura cu privire la mântuire şi mijloacele de mântuire.

Iar mesajul Dumnezeu-omului Hristos pentru neamul omenesc este absolut nou: să despărţim păcatul de păcătos, să urâm păcatul, dar să-l iubim pe păcătos, să ucidem păcatul, totuşi să-l mântuim pe păcătos.
Nu consideraţi că păcătosul este totuna cu păcatul. Nu-l daţi morţii pe păcătos din
pricina păcatului. Mântuiţi-l de păcat! Un exemplu izbitor de acest fel îl reprezintă femeia prinsă asupra faptului de adulter. Atotmilostivul Mântuitor a despărţit păcatul ei de existenţa ei cea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. El a condamnat păcatul, dar a avut milă faţă de păcătos. „Nu te osândesc nici eu. Mergi; de-acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8, 11).
Aceasta este metoda ortodoxă a însănătoşirii, fixată ca dogmă, aceea de a-l mântui pe păcătos de păcat.
Această metodă a Sfintei Tradiţii, promovată după înţelepciunea lui Dumnezeu şi fixată în Biserica Ortodoxă de către Sfinţii Părinţi, a fost exprimată în concordanţă cu Duhul lui Dumnezeu de către Sfântul Simeon Noul Teolog: „Binele nu este bine dacă nu dă roade bune”
În lumina acestei sfinte, evanghelice Tradiţii Ortodoxe este o atrocitate, contrară Evangheliei şi antihristică, faptul de a ucide un păcătos fiindcă a păcătuit. Ca atare, nu există nici o „sfântă inchiziţie” care să poată fi considerată drept sfântă. La o analiză finală, toate tipurile de umanism ucid păcătosul din pricina păcatului, exterminând păcătosul dimpreună cu păcatul. Acestea nu-L doresc pe Dumnezeu-omul Hristos, Care este singura mântuire a omului de păcat, de moarte şi de diavolul.
Cel ce nu este pentru Dumnezeu-omul Hristos este în consecinţă şi împotriva omului, fiind în acest mod un ucigaş de oameni şi, în plus, se şi sinucide. Unul ca acesta îl lasă pe om sub stăpânirea deplină a păcatului, a morţii şi a diavolului, de care numai Dumnezeu-omul Hristos îl poate salva, fiindcă nimeni altcineva de sub cer nu poate face acest lucru. Folosind el însuşi metodele păcătoşilor, umanistul se sinucide spiritual în mod inevitabil. El îşi ucide propriul său suflet, el se predă iadului, unei veşnice însoţiri cu diavolul, cel ce este din totdeauna ucigaş de oameni (Ioan 8, 44).
Ce lucru îi oferă omului Dumnezeu-omul Hristos, lucru pe care nimeni altcineva nu i-l poate oferi? E vorba de biruinţa asupra morţii, păcatului şi asupra diavolului; Viaţa veşnică, Adevărul veşnic, Dreptatea, Virtutea, Dragostea, Bucuria veşnică: întreaga plinătate a Dumnezeirii şi a desăvârşirii dumnezeieşti. Aşa după cum ne spune Apostolul: Dumnezeu-omul Hristos le dăruieşte oamenilor „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9). De fapt, doar El, minunatul Dumnezeu-om este „partea cea bună” (cf. Luca 10, 42) de care are nevoie omul în lumea şi în viaţa sa. Prin urmare, doar Dumnezeu-omul este îndreptăţit să ne ceară ceea ce nimeni altcineva nu a îndrăznit vreodată să ceară: ca noi să-L iubim pe El mai mult decât ne iubim părinţii, rudele, copiii, prietenii, pământul, îngerii sau pe oricine altcineva din lumea cea văzută şi din cea nevăzută” (Matei 10, 37-39; Lc. 14, 26; Rom. 8, 31-39).

Cel de-al doilea Conciliu Vatican a avut drept consecinţă renaşterea tuturor formelor de umanism european, renaşterea cadavrelor. Întrucât Hristos Dumnezeu-omul este prezent în lumea noastră, orice formă de umanism nu este decât un cadavru. Lucrurile au ajuns până aici întrucât Conciliul a insistat în păstrarea dogmei cu privire la infailibilitatea papei. Examinate din punct de vedere al superiorităţii veşnicului viu Dumnezeu-omul nostru Iisus Hristos, toate formele de umanism se aseamănă cu nişte utopii criminale într-o măsură mai mare sau mai mică. În numele omului, ele găsesc diferite căi de a ucide omul, de a-l extermina ca entitate fizică şi spirituală. Toate formele de umanism ajung la un rezultat tragic, iraţional: se îneacă cu ţânţarul şi înghit cămila.
În problema infailibilităţii, noţiunea a fost înălţată la rang de dogmă. Şi este o oroare, o oroare cumplită. De ce? Fiindcă însăşi dogma cu privire la infailibilitatea omului nu este nimic altceva decât cutremurătoarea înmormântare a oricărei forme de umanism evanghelic, de la ideile pe care Vaticanul le-a stabilit drept dogmă până la umanismul satanic al lui Sartre.
În panteonul umanist al Europei, toţi zeii sunt morţi, în frunte cu europeanul Zeus. Morţi, până când în inimile ofilite de necredinţă se va naşte o căinţă adevărată, care să nege egoismul şi răutatea, căinţă însoţită de fulgerele şi tunetele Golgotei, împreună cu transformările şi cutremurele învietoare, precum şi cu furtunile şi înălţările sale bogate. Şi atunci? Atunci doxologiile lor aduse viului, veşnicului, minunatului Dumnezeu-omul Hristos, singurul care iubeşte omenirea cu adevărat, vor fi fără de sfârşit.

Sfantul Iustin Popovici, ”Credinta Ortodoxa si viata in Hristos”

2