Mesaje din Apocalipsa

1

Arh. Daniil Gouvalis

Crengile taiate ale „maslinului cel bun”

Sa ne inchipuim un maslin foarte frumos, cu trunchi puternic si inalt, cu crengi groase si roditoare, cu frunzis verde bogat. Soarele ii surade. Iar frunzele sale, scaldate de lumina soarelui, imprastie straluciri argintii. Radacinile ii sunt adanc infipte in pamantul roditor. In fiece an, da uleiul cel mai ales. Este plin de daruri. „Maslin mandru in campie”, cum ar spune Inteleptul Sirah. Un altul mai frumos, mai falnic si mai rodnic nu exista nicaieri. O adevarata incantare a ochilor. Atat de frumos, de parca Insusi Dumnezeu l-ar ingriji.
Apoi insa privelistea este cu totul intristatoare. Crengile sale sunt taiate una dupa alta si cad pe pamant. Au fost taiate aproape toate. Vai, ce urat este acum maslinul! Atatea seve zemoase din pamantul rodnic se ridica, dar n-au crengi pe care sa le hraneasca.
Deodata, lucrurile iau o alta intorsatura. Departe, pe un deal plesuv, se vede un maslin salbatic. Rau alcatuit, slabanog, sterp, plin de tepi si uscaturi. Cineva insa, caruia ii pasa de el, taie cateva crengi din el si le duce sa le altoiasca pe maslinul cel bun. In curand acestea cresc si se intaresc. Sevele bogate ale pamantului rodnic i-au dat o vioiciune nemaivazuta si o vigoare extraordinara. Paradoxal este faptul ca, in ciuda oricarei reguli, isi schimba firea. Deodata au lepadat orice salbaticie, imblanzindu-se. Deja au devenit crengi firesti ale maslinului cel bun, fiind mai bune decat cele taiate. In curand dau cel mai bun ulei.
Aceasta parabola apartine Sfantului Apostol Pavel si este de gasit in Epistola sa catre romani.
Prin „maslinul cel bun” si „maslinul salbatic”, marele Apostol descrie cele doua popoare, poporul lui Israel si poporul paganilor. Primul are radacini binecuvantate si roade sfinte. Radacinile sunt cucernicii Patriarhi Avraam, Isaac si Iacob. Roadele sunt nenumaratele sfinte personalitati ale celor din vechime, precum Samuil, David, Daniil, cei trei tineri, Elisabeta, inaintemergatorul, Fecioara Maria si, cununa tuturor, Iisus Hristos, in firea Sa umana.
Crengile taiate ce au cazut pe jos sunt iudeii care L-au rastignit pe Hristos si care au prigonit Biserica. Ei au anulat si au distrus orice legatura si orice asemanare cu dreptii din Vechiul Testament. Au distrus orice legatura cu ei, intocmai cum creanga este taiata din copac.
„Maslin salbatic” este lumea pagana. Neamurile care traiau in intuneric duhovnicesc si care „au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricacios intru asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor” (Romani 1, 23). Neamurile ce au fost date patimilor de necinste, „pline fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate; pline de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele, barfitori …” (Romani 1, 29), si care au cazut in fapte rusinoase ce incalcau ordinea firii.
Au primit insa invatatura Crestina, au fost luminate si si-au schimbat viata. Au lepadat „maslinul salbatic” si s-au altoit pe „maslinul cel bun”. Astfel au devenit, dupa credinta, fii ai lui Avraam. La inceput putini, mai apoi multi si, dupa un timp, nenumarati. S-a umplut iar de crengi intristatul „maslin cel bun” si a saltat de bucurie. Vantul adia usor prin frunzisul sau bogat si razele soarelui teseau iar borangic de-argint. Radacinile binecuvantate trimiteau seve roditoare, dand vigoare noilor crengi. Iar roada, preabogata. Iata, cateva din roadele sale: Sfintii Gheorghe, Dumitru, Antonie, Vasile, Ambrozie, Ioan Gura de Aur, Varvara, Ecaterina … Mari Sfinti. Stralucitoare stele ale cerului duhovnicesc.
Ce se intampla insa cu crengile taiate, cu poporul lui Israel care s-a lepadat de Iisus Hristos? Se va afla mereu in lepadare? Oare nu cumva, la un moment dat, isi va reveni si va alerga spre Lumina?:

„Pentru ca nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti taina aceasta, ca sa nu va socotiti pe voi insiva intelepti; ca impietrirea s-a facut lui Israel in parte, pana ce va intra tot numarul paganilor” (Romani 11,25).

Adica, „nu voiesc, fratilor, sa nu cunoasteti aceasta taina ce mi-a fost descoperita… ca impietrirea s-a facut doar unei parti a poporului lui Israel. Si aceasta impietrire va tine pana cand se va implini numarul paganilor ce vor intra in Biserica. Atunci se va mantui tot poporul lui Israel”.
Asadar, printre multele revelatii pe care le-a primit Sfantul Apostol Pavel de la Dumnezeu, este si aceea privind soarta viitoare a iudeilor. Ei se vor intoarce la Hristos. Preaplacuta proorocie. Cei care de atatea veacuri prigonesc aprig crestinismul vor striga: „Binecuvantat este Cel Care vine in numele Domnului!” (Luca 13, 35).
Cel din ceruri vede cu privirea Sa stravazatoare multimile crestinilor dintre neamuri ce se vor bucura de bunurile imparatiei lui Dumnezeu. Inca vede pe multi dintre acestia intorcandu-se impotriva iudeilor si mandrindu-se. Odinioara se mandreau iudeii, fiindca erau poporul ales al lui Dumnezeu, socotindu-i pe pagani, caini necurati. Acum insa, lucrurile s-au schimbat. Altii sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Altii gusta harul Sfantului Duh si dintre ei se ridica propovaduitori, oameni cu darul inainte-vederii, taumaturgi, barbati de Dumnezeu purtatori. Iudeii, care nicicind nu au fost lipsiti de prooroci, de mult n-au mai avut parte de asemenea binecuvantare. Iudeii, care s-au bucurat foarte intrand in Templul din Ierusalim si slavind pe Dumnezeu cu sfanta maretie, au pierdut Templul si slujbele sale. Pentru toate acestea, poate, crestinii (iesiti) dintre pagani ii privesc de sus. Aceasta nu e pe placul Apostolului care ii sfatuieste astfel:

„Iar daca unele dintre ramuri au fost taiate, si tu, care erai maslin salbatic, ai fost altoit in locul lor si partas te-ai facut radacinii si grasimii maslinului. Nu te mandri fata de ramuri; iar daca te mandresti, nu tu porti radacina, ci radacina pe tine” (Romani 11, 17-18). „Nu te ingamfa, ci teme-te” (Romani 11, 20).

Aceasta realitate il face pe Sfantul Apostol Pavel sa sublinieze doua lucrari ale lui Dumnezeu, si anume „bunavointa”, adica bunatatea si „taiereať” adica asprimea, sau, cu alte cuvinte, iubirea si dreptatea.
Cei care, la rastimpuri, au accentuat mai mult iubirea lui Dumnezeu, lasand deoparte dreptatea Sa, iertand cu usurinta pacatele, sunt contrazisi de Sfantul Apostol.

„Ai pacatuit, iudeule, te-ai trufit inaintea paganilor, nu ai urmat Domnului Iisus Hristos ci, dimpotriva, L-ai rastignit? De aceea, vei indura asprimea lui Dumnezeu. Si vei vedea cum cei pe care ii socoteai caini necurati, se vor afla in sanul lui Avraam”.

„Ai pacatuit, pagane, ai dispretuit binecuvantarile ceresti pe care le-ai aflat in Crestinism, te-ai trufit inaintea iudeilor care au cazut? Vei avea si tu de indurat „taiere” de la Dumnezeu. Si vei vedea cum cei pe care i-ai socotit cazuti pentru totdeauna se vor face iar fii ai lui Avraam”. „Dar vei zice: Au fost taiate ramurile, ca sa fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredintei au fost taiate, iar tu stai prin credinta. Nu te ingamfa, ci teme-te. Caci daca Dumnezeu n-a crutat ramurile firesti, nici pe tine nu te va cruta. Vezi deci bunatatea si asprimea lui Dumnezeu; asprimea Lui catre cei ce n-au crezut si au cazut si bunatatea Lui catre tine, daca vei starui in aceasta bunatate; altfel si tu vei fi taiat. Dar si aceia, de nu vor starui in necredinta, vor fi altoiti; caci puternic este Dumnezeu sa-i altoiasca iarasi. Caci daca tu ai fost taiat din maslinul cel din fire salbatic si impotriva firii ai fost altoit in maslin bun, cu atat mai vartos acestia, care sunt dupa fire, vor fi altoiti in chiar maslinul lor” (Romani 11, 19-24).

Sfantul Apostol este incredintat de faptul ca undeva in viitor, israelitii isi vor gasi drumul. Si intru aceasta credinta il intareste Isaia cel inalt graitor, din care isi aminteste doua pericope pe care le uneste intr-una singura. Noi le vom prezenta separat.

„Pentru Sion El va veni ca un Mantuitor, pentru cei din Iacov care se vor cai de pacatele lor. Iata, acesta este legamantul Meu cu ei.” (Isaia 59, 20-21).

„Asa va fi ispasita faradelegea lui Iacov Si aceasta va fi binecuvantarea sa, cand voi ierta pacatul sau” (Isaia 27, 9). Cuvintele proorocesti sunt limpezi.
„Va fi ispasita faradelegea lui Iacov”. „Se va intoarce Iacov (cel cazut) in faradelege”. Candva, urmasii lui Iacov vor inceta sa faptuiasca pacate si nelegiuiri. Cand? Atunci cand crengile taiate vor fi altoite din nou pe trunchiul maslinii lui cel bun.
Atunci asupra intregii lumi se va revarsa o necuprinsa binecuvantare. Toata lucrarea poporului lui Israel va fi pusa in slujba lui Hristos. In proorocia lui Isaia se spune foarte expresiv: „Dar intr-o zi Iacov va prinde radacini. Iacov va inflori, va rodi si cu roadele sale lumea o va umple.” (Isaia 27, 6).
Copacului ii vor creste crengi mari, se va intari si va umple lumea cu roada aleasa.
De Dumnezeu vazatorul Apostol face cateva observatii impresionante. Subliniaza ideea ca faptele rele ale lui Israel vor fi binefacatoare pentru celelalte neamuri. Cu atat mai mult, faptele bune ale lui Israel vor raspandi in lume multa binecuvantare. Adica, atunci cand iudeii s-au lepadat de Evanghelie, s-au folosit paganii. Iudeii nu au mancat din painea Dumnezeiasca, dar aceasta nu s-a pierdut, ci s-a dus spre paganii infometati duhovniceste. Astfel, raul iudeilor a devenit bine paganilor. Ganditi-va atunci ce se va intampla cu binele iudeilor, cu viitoarea lor intoarcere. Cu cata forta spune aceasta Apostolul:

„Caci daca inlaturarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, daca nu o inviere din morti?” (Romani 11, 15).

Daca indepartarea lor de catre Dumnezeu a contribuit la impacarea neamurilor cu Dumnezeu, ce altceva va fi revenirea lor si alipirea lor de Dumnezeu, daca nu viata si inviere lumii intregi? „Dar daca greseala lor a fost bogatie lumii si micsorarea lor bogatie paganilor, cu atat mai mult intreg numarul lor!” (Romani 11, 12).
Si inca ceva. Cand iudeii s-au lepadat de Hristos, El nu le parea foarte insemnat. Insa, dupa atatea veacuri, prin raspandirea crestinismului in lume, datorita numerosilor sai adepti, datorita Crucii ridicate in toate colturile pamantului, Hristos le va parea maret. Atunci vor prinde a spune: „Aceasta paine cereasca a noastra era, insa strainii se indestuleaza cu ea. Trebuie sa ne indestulam si noi”. Prin urmare, ii vor invidia pe ceilalti. In acest caz, pacatul invidiei se va dovedi de folos. Mantuirea neamurilor ii va face sa alerge si ei spre Mantuitorul.

„Si prin caderea lor, neamurilor le-a venit mantuirea, ca Israel sa-si intarate ravna fata de ele” (Romani 11, 11).

Maslinul salbatic este vrednic de mila. Dumnezeu s-a milostivit de el. Iar maslinul cel bun, cu crengile taiate, se afla in necaz. Domnul se va milostivi si de el. Dumnezeu ingaduie sa cadem toti, pentru ca asupra tuturor sa reverse viata si inviere. Sfantul Apostol Pavel explica paganilor: „Dupa cum voi, candva, n-ati ascultat de Dumnezeu, dar acum ati fost miluiti prin neascultarea acestora, tot asa si acestia n-au ascultat acum, ca, prin mila catre voi, sa fie miluiti si ei acum. Caci Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i miluiasca.” (Romani 11, 30-32).
Prin urmare, toti trebuie sa spuna: „Laudat sa fie Domnul pentru milele Lui” (Psalmul 106, 8).
Sa nu socotim pe nimeni pacatos si cazut. Cel ce astazi se afla in afara stanii Domnului, maine se poate invrednici de mila Dumnezeiasca, devenind oaie a turmei alese. Vedem ca astazi iudeii il tagaduiesc pe Hristos. Dar sa nu ne grabim a-i socoti pierduti, fiindca maine, asa cum au spus Isaia si Sfantul Apostol Pavel, se vor trezi din somnul nelegiuirii. Crengile razvratite se vor altoi iar pe trunchiul maslinului cel bun.

* * *

Intoarcerea israelitilor este un subiect foarte util in combaterea multor eretici.
Imi amintesc o intamplare. Un om era crestin fervent, dar sotia lui devenise martora a lui Iehova. M-a rugat omul sa stau de vorba cu ea, poate si-o reveni. N-am vrut sa il refuz. Am stat de vorba cu ea vreo doua-trei ore. Nu am ajuns la nici un rezultat, fiindca demonul ratacirii ii ocupase de-a binelea tot universul sufletesc. Totusi, la un moment dat, nu mai avea argumente si arata ca isi pune oarece probleme.
I-am spus: „Cum de va spun conducatorii vostri ca in curand va veni sfarsitul lumii, desi Scriptura mentioneaza anumite evenimente premergatoare, ce inca nu s-au petrecut? Unul dintre aceste evenimente este venirea iudeilor la crestinism, lucru ce inca nu s-a petrecut”. „Unde scrie asta?”, m-a intrebat. „In capitolul al XI-lea al Epistolei catre romani”, i-am raspuns. Si apoi i-am analizat continutul acestui capitol. A cazut pe ganduri.
Si alti iehovisti, carora le-am pus problema aceasta, au cazut pe ganduri. Dogma eshatologica a acestei secte nu poate explica cele scrise despre crengile maslinului bun care vor prinde iar viata.

* * *

Fiindca in zilele noastre problemele eshatologice sunt arzatoare, trebuie sa stabilim, intr-o oarecare masura, momentul intoarcerii poporului lui Israel. Pentru a arunca lumina asupra acestui subiect, este necesara studierea staruitoare a fragmentelor eshatologice ale Proorocului Daniel, ale Proorocului Maleahi, ale Sfantului Apostol Pavel, ale Apocalipsei etc.
Prima este „apostazia”, lepadarea credintei (II Tesaloniceni 2, 3), cand apare „omul nelegiuirii”, antihristul, al carui nume ne da cifra 666. Totodata se va fi construit si templul iudaic (11 Tesaloniceni 2, 4). Cand antihristul se va afla in culmea tariei sale si a urii sale impotriva crestinismului, Dumnezeu ii va intari pe ai sai prin cei doi prooroci eshatologici ai Sai, care sunt, conform traditiei Ortodoxe, Ilie si Enoh. Candva, prin doi barbati, Moise si Aaron, Dumnezeu a lovit imparatia vechiului Faraon cu zece lovituri. Acum. prin cei doi prooroci va lovi imparatia noului Faraon, a antihristului, cu cele sapte pedepse de pe urma: boli cumplite pentru adeptii antihristului, otravirea raurilor si a marilor, arsita nemaivazuta, lovituri ce var rani tronul si pe slujitorii antihristului, un cutremur distrugator ce va distruge capitala statului potrivnic lui Dumnezeu si orasele mari, cumplite flageluri trimise din cer, simbolizate prin „grindina mare cat talantul” (Apocalipsa 16, 1-21).
Si, in zilele Fiarei cu sapte capete, cand toti asteapta sa scape de toate relele si sa-si gaseasca fericirea, vor fi ametiti de aceste lovituri atat de dure. Evreii, ca unii ce sunt cei mai destepti oameni, vor pricepe ca „viteazul” lor nu este decat un fals mesia, de vreme ce nici pe sine nu se poate apara de cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu.
Intre ei lucreaza totodata si marele Prooroc Ilie, focul lui Dumnezeu.
„Iata Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosatoare. El va intoarce inima parintilor catre fii si inima omului catre aproapele sau, ca sa nu vin si sa lovesc tara cu blestem!” (Maleahi 3, 23-24).
Iar Domnul, dupa Schimbarea Sa la Fata, spune: „Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate.” (Matei 17, 11).
Si in cuvantul lui Maleahi si in cel al Domnului exista sensul de „apocatastaza”, de „punere la loc”, de restabilire. Fiul cu tatal se impaca. Sau, asa cum se vede din textul ebraic al lui Maleahi, „(Ilie) va intoarce inima parintilor catre fii si inima fiilor catre parintii lor”.
Parintii sunt Patriarhii si Proorocii Vechiului Testament, intristati de decaderea urmasilor lor. Insa Ilie ii va calauzi pe israelitii zilelor de pe urma la lepadarea de falsul Hristos si la credinta in Iisus, lucru ce le uneste inimile cu cele ale parintilor lor.
Prin cuvantul lui Ilie „se vor aseza la loc toate”, adica se va sfarsi lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu pentru lume. Ce este de asezat la loc, va fi asezat la loc. Alt prooroc nu se va mai arata.
Prin cele sapte plagi, pe de o parte, si prin cuvantul lui Ilie Tesviteanul, pe de alta parte, incet-incet iudeii se indeparteaza de antihrist si se intorc la adevaratul Hristos. Crengile ce au parasit „maslinul bun” se vor intoarce la el. Se vor aseza la locul lor firesc.
De acum incepe numaratoarea inversa pentru fiara. Cu fiece zi fiara pierde teren. Crestinismul, prin actiunile iudeilor si datorita inimaginabilelor posibilitati tehnologice ale acelor vremi, va cunoaste o stralucire nemaiintalnita. Grupuri de israeliti alesi se afierosesc cu totul, trup si suflet, lui Hristos, luptandu-se cu antihristul. Pe acestia Apocalipsa ii denumeste cu numarul simbolic 144.000. „O suta patruzeci si patru de mii de pecetluiti, din toate semintiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7, 4). Acestia se adauga multimii celor ce Il slavesc pe Dumnezeu in ceruri. Aceasta multime provine „din tot neamul si semintiile si popoarele si limbile” (Apocalipsa 7, 9). Ca sa nu puna cineva la indoiala faptul ca cei 144.000 provin din Israel, cuvantul este mai amanuntit: „Din semintia lui Iuda, douasprezece mii de pecetluiti; din semintia lui Ruben, douasprezece mii; din semintia lui Gad, douasprezece mii …” (Apocalipsa 7, 5).
Insa vremea istoriei umane este scurta. Sfarsitul se apropie. Proorocul Ilie a propovaduit apropiata venire a Domnului. Foarte frumos observa Sfantul Ioan Gura de Aur. „Asa cum Ioan a fost inaintemergatorul primei veniri a lui Hristos, tot asa va fi Ilie inaintemergatorul celei de-a doua veniri” (Cf. Omilia 57 la Evanghelia lui Matei). De asemenea, si imnologia Bisericii noastre il numeste pe Sfantul Ilie „al doilea inaintemergator al venirii lui Hristos”.
Antihristul va parea a fi bine primit la celelalte neamuri, insa si acolo va fi vatamat de catre intoarcerea iudeilor.
Pe pamant si pe corpurile ceresti incep sa se produca mari tulburari. Sunt necazurile de inceput care vor purta in pantece universul nestricacios al veacului ce va sa fie. „Si vor fi semne in soare, in luna si in stele, iar pe pamant spaima si nedumerire neamurilor, din pricina vuietului marii si al valurilor. Si oamenii vor muri de frica si de asteptarea celor ce au sa vina peste lume” (Luca 21, 25-26). In aceasta perioada este plasata cumplita lupta a lui Armaghedon, a saptea cupa a Apocalipsei.
Intr-un moment nestiut, intr-o zi de Duminica, se iveste Domnul. Cu o suflare a Sa il va distruge pe antihrist. „Domnul il va distruge cu suflarea gurii Sale si il va nimici prin slavita aparitia Sa”. Demn de mentionat este faptul ca acest amanunt este mentionat si de Isaia: „Pe cel aprig il va bate cu toiagul gurii Lui si cu suflarea buzelor Lui. va omori pe cel fara de lege” (Isaia 11,4).
Din toate acestea ce s-au dat la iveala dupa o studiere profunda a textelor Scripturii, vedem cum se traseaza viitorul nostru pe pamant. Totodata primim mesajul imbucurator ca, la un moment dat, puterile potrivnice crestinismului vor fi zdrobite pentru totdeauna. Capetele neplecate ale celor fara de lege, vor cunoaste pentru o vreme doar impaunari. Insa biruinta finala este a lui Hristos. Cei fara de lege, pacatosii, balaurii, fiarele, falsii prooroci, toti acestia vor fi biruiti dupa tarie. „Dar Mielul ii va birui, pentru ca este Domnul domnilor si Imparatul imparatilor” (Apocalipsa 17, 14).

Fiara cu sapte capete

(Apocalipsa 13, 1-7)

Batranul Apostol Ioan, exilat in Patmos, intr-o duminica, a vazut minunatele vedenii ale Apocalipsei. Caci s-au deschis lui pecetluitele carti ale viitorului si, prin viziuni revelatoare, a vazut cele ce se vor intampla. Ultima imagine este una optimista, o slavita cetate cereasca, unde ii va salaslui Dumnezeu pe slujitorii Sai. Totusi, inaintea sfarsitului, se vor petrece lucruri neplacute si vom vedea lucruri infricosatoare. Caci exista o cumplita triada satanica, alcatuita din balaur, din fiara si din proorocul mincinos, deci din capeteniile si uneltele fortelor intunericului, care vor chinui foarte mult omenirea ce a voit sa se supuna Pastorului celui Bun, adica lui Hristos.
Vedenia fiarei este una dintre cele mai infricosatoare descrieri din Apocalipsa. Apostolul sta pe un tarm de mare, „pe nisipul marii”. Si vede iesind din adancurile marii o fiara teratomorfa. Primul care iese este, desigur, capul sau, mai degraba, sunt capetele sale, sapte la numar, cu zece coarne. Animal teratomorf! O asemenea priveliste seamana groaza, scarba si frica. Erau de ajuns cele sapte capete pentru a sublinia natura teratomorfa a fiarei, dar cele zece coarne intaresc si mai mult aceasta natura. Cu sapte capete si zece coarne. Dar, lucru paradoxal si straniu, pe fiecare dintre coarne este asezata o stema imparateasca. Oriunde altundeva ne-am putea inchipui niste steme, numai nu pe coarnele unei fiare. Si totusi, aici fiara cu sapte capete apare incoronata cu tot atatea diademe. Si pe fiecare dintre ele sunt inscrise cuvinte de hula (v. 1); presupunem ca este ceva ca acestea: „Domnul a toate”, „Domn si Dumnezeu”, „Nimeni (nu este) ca mine”, „Lumina si viata”, „Mantuitor si Izbavitor” etc. Hula consta in faptul ca stapanul intunericului uzurpa numele ce se cuvin numai Domnului Luminii.
Cand cumplita fiara a calcat pe uscat, si-a aratat toata uraciunea de fiara. Se asemana cu trei animale carnivore, cu leopardul, cu ursul si cu leul. Mai cu seama cu primul din cele trei. Leopardul este unul dintre cele mai salbatice si mai sangeroase animale. Este foarte primejdios, fiindca isi ataca prada nu numai de pe uscat, ci si din aer, de vreme ce se poate sui si ascunde in crengile copacilor.
Cu ursul se asemana la picioare. „Picioarele ei erau ca ale ursului” (v. 2). Picioare grele, groase si scarboase. Caracteristicile leului se regaseau la gura sau, mai degraba, la gurile fiarei. Gura de leu inseamna izvor de groaza si moarte. Din ea ies ragete cumplite ce umplu lumea de infricosare. Si vai animalului ce va simti pe pielea sa cumplitii colti, zdrobit fiind de acestia.
Aceasta cumplita faptura a vazut-o Sfantul Ioan ivindu-se din mare. Si, fara sa vrea, s-a dus cu gandul inapoi, cu sase veacuri in urma, si si-a amintit de Proorocul Daniel, care odata s-a trezit tulburat foarte, din pricina unei cumplite vedenii pe care a vazut-o in vis.
Spune Proorocul Daniel ca au suflat cele patru vanturi ale cerului si au sfredelit Marea cea necuprinsa, au tulburat-o, ivind din ea patru fiare. Prima semana cu un leu si avea aripi de vultur. A doua semana cu un urs ce sfasia carnea. A treia semana unui leopard inaripat, cu patru capete. A patra fiara era cumplita si uriasa, avea zece coarne, dinti de fier si gheare de arama, si distrugea totul (Daniel 7, 1-7).
Cele patru fiare din vedenia lui Daniel aici sunt una singura. Caracteristicile leului au fost luate de la prima, cele ale ursului, de la a doua, cele ale leopardului, de la a treia si cele zece coarne, de la a patra.
Vedeti ca Proorocii, fie ai Vechiului Testament, fie ai Noului Testament, traiesc momente grele. Nu vad doar Serafimi cu sase aripi si Heruvimi cu ochi multi; nu aud doar cantari de lauda si „Aliluia!”; ci vad si cumplite fiare ale adancului, auzind ragete infricosatoare.
„Indragitul” Apostol, neindoios, se va fi simtit rau vazand fiara cu sapte capete. Desigur, nu era prima data ca vedea asemenea cumplita vedenie. Primise botezul focului prin vedenia de dinainte, in care a vazut o alta creatura teratomorfa, ivindu-se, nu din adancul marii, ci din taria cerului. „Si alt semn s-a aratat in cer: Iata, un balaur mare, rosu, avand sapte capete si zece coarne, si pe capete sapte cununi imparatesti. Iar coada lui tara a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant (Apocalipsa 12, 3-4). A vazut mai intai balaurul cu sapte capete si abia apoi, fiara cu sapte capete; ca si cum ar vedea intai pe tatal si apoi pe fiul sau.
In lumea Luminii il avem pe Tatal Care Il trimite pe Fiul. Si Il avem pe Fiul Care ii trimite pe Apostoli sa marturiseasca despre Lumina. In lumea intunericului il avem pe balaur ce trimite fiara; iar fiara il trimite pe proorocul mincinos, sa imprastie intunericul peste tot. Balaurul, fiara si proorocul mincinos alcatuiesc „troica” iadului. Balaurul este satana, fiara este antihristul. Iar proorocul mincinos sunt slujitorii antihristului.

„Si fiara pe care am vazut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Si balaurul i-a dat fiarei puterea lui si scaunul lui si stapanire mare” (Apocalipsa 13,2).

Balaurul, asa cum am spus, este satana. In aceasta privinta nu e nici o indoiala, de vreme ce insasi Apocalipsa (12, 9) spune: „Balaurul cel mare, sarpele de demult, care se cheama diavol si satana”. Aici vedem ca intre balaur si fiara exista legaturi foarte stranse, de vreme ce balaurul da totul fiarei. In primul rand ii da puterea lui. Cele zece coarne ale balaurului simbolizeaza marea sa putere. Apoi ii da si scaunul lui. De vreme ce balaurul apare incununat cu sapte diademe, inseamna ca are puteri imparatesti, pe care le da favoritului sau.
In Evanghelie se spune ca „Tatal I-a dat Fiului putere” (Ioan 5, 27). Fortele intunericului le imita pe cele ale Luminii. „In toate voieste amagitorul sa se asemene Fiului lui Dumnezeu” (Sfantul Ipolit al Romei). Iar Fericitul Augustin il numeste pe antihrist „cel ce Il maimutareste pe Hristos”. Il va maimutari si Il va imita pe Hristos, straduindu-se sa convinga lumea ca el este Adevaratul Mesia.
In Hristos avem moarte si inviere. Acestea insa nu exista la antihrist. „Unul din capetele fiarei era ca injunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecata si tot pamantul, minunat, se uita dupa fiara” (v. 3). Desi, prin rana de moarte a capului, se astepta sa piara de tot, s-a tamaduit in chip nesperat. S-a tamaduit cu desavarsire. Se aud strigate de bucurie ca niste cantari de lauda. Fiara a biruit moartea. „Inainte, asadar, sa ne inchinam fiarei, inainte, sa ne inchinam si balaurului care i-a dat puterea”. „Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea lor”. Si omenirea cade jos sa se inchine celor sapte capete. Peste tot se aud strigate entuziaste de bucurie: „Cine este asemenea fiarei si cine poate sa se lupte cu ea? Este nebiruita” (v. 4).
Cu atatea cantari de lauda si cu atatea inchinaciuni de slava, fiara a capatat si mai mult curaj, umplandu-se de trufie. Nu mai baga nimic in seama si nimic n-o mai poate opri. Isi deschide gura si se inalta pe sine pana la stele. Nu exista lauda ce sa nu i se potriveasca. Vrea ca toate sa fie ale sale. Ea este acum „Domnul cerului si al pamantului, cel preaslavit si cel preainaltat in veci”.
Va ingadui Dumnezeu si aceasta; un om, un prooroc mincinos, caruia i s-a dat gura, „sa graiasca semetii si hule” (v. 5). Inca va ingadui sa se intoarca spre poporul lui Dumnezeu si sa-i declare razboi nemilos, care va tine „patruzeci si doua de luni” (v. 5). Trei ani si jumatate de furie si salbaticie impotriva crestinilor.
La fel se exprima si Proorocul Daniel, descriind vedenia celor patru fiare. Desigur, acolo chipul antihristului se identifica intr-o oarecare masura cu regele Siriei Antioh al IV-lea Epiphanes, care constituie o preinchipuire a sa. Conform acestei viziuni, din cea de a patra fiara cu zece coarne, sau mai bine zis, din uriasa fiara cu dinti de fier si gheare de arama, se iveste un corn mic, al unsprezecelea, care creste, luand locul altor trei coarne pe care le smulge si le arunca. Apoi acest corn face ochi ca de om si gura de om cu care spunea lucruri mari si semete. Iata explicatia pe care o da proorocul: „Si cele zece coarne inseamna ca din acest regat se vor ridica zece regi, si un altul se va scula dupa ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui si va dobori la pamant trei regi. Si va grai cuvinte de defaimare impotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt, si isi va pune in gand sa schimbe sarbatorile si legea, si i se va da putere o vreme si vremuri si jumatate de vreme” (Daniel 7, 24-25). Ultima fraza semnifica trei ani si jumatate. Cele spuse aici vizeaza, in primul rand pe Antioh al IV-lea, si in al doilea, pe antihrist. Primul il preinchipuie pe cel de-al doilea.
Noi vrem sa subliniem mai ales expresiile „si gura lui spunea lucruri mari si semete (Daniel 7, 8), „si va grai cuvinte de defaimare impotriva Celui Preainalt si va asupri pe sfintii Celui Preainalt” (Daniel 7, 25), precum si cele mentionate la Daniel 11: „Si regele va face dupa placul sau si se va ridica si se va trufi impotriva oricarui dumnezeu si impotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite si va propasi pana ce sfarsitul maniei va veni, ca ceea ce este hotarat se va intampla” (11, 36). Adjectivul „nemaiauzite” este foarte expresiv, in ce priveste megalomania si semetia verbala a fiarei.
Desigur, este vorba despre o semetie verbala ce va lucra exclusiv pentru nemasurata ei trufie, de vreme ce isi inchipuie ca detine toata puterea pamanteasca si cereasca, de vreme ce se va socoti pe sine dumnezeu; si nu simplu dumnezeu, ci ca Dumnezeu Insusi care este doar Unul.
La aceasta se refera Sfantul Apostol Pavel, cand scrie in a doua Epistola catre Tesaloniceni: „… Potrivnicul, inaltandu-se mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept dumnezeu” (II Tesaloniceni 2,4)
La rastimpuri au aparut imparati stapani peste mari imparatii, care s-au socotit zei, insa alaturi de alte zeitati. Ceea ce va face insa antihristul nu va avea precedent, fiindca va pretinde ca toata adoratia sa se indrepte doar spre el; si va zdrobi orice alta credinta sau religie. Atunci se va construi si Templul iudaic la Ierusalim, astfel incat acolo sa-si aseze tronul sau „divin”.
In privinta acestui templu, exista informatii cum ca deja s-au facut pregatiri insemnate. In statul Indiana din Statele Unite ale Americii, au fost extrase 60.000 de tone de granit. Acum, se spune ca au fost transportate si ca sunt pastrate intr-un loc pustiu langa Marea Moarta. Fiecare piatra de granit este numerotata si deja se stie unde va fi pusa, indata ce va sosi vremea construirii templului. Inainte insa, va trebui sa distruga doua celebre moschei musulmane, aceea a lui Omar si El-aska, ce ocupa acum locul sacru. Maretia acestui templu va fi impresionanta.
In acest templu va fi intronat antihristul si, prin felurite inchipuiri si false minuni, ii va convinge pe oameni ca este Dumnezeu si Domnul. Si intocmai cum un dictator inspaimintator nu suporta oamenii ce i se opun si care vor sau doresc un alt domnitor, tot asa si cel fara de lege nu va indura nici o alta credinta. Vai celor ce nu il vor marturisi ca fiind dumnezeu.
Fiece alta credinta va fi aruncata intr-un foc mistuitor. Mai cu seama cea crestina. Neincetat vor fi lovite cu pietre Sfanta Treime, Sfintii si tot numele si lucrul crestin. Desigur, vor fi folosite toate mijloacele tehnologice. Radiourile, televiziunile, cinematografele, teatrele, artistii, intelectualii, ziarele, cartile, toate impreuna vor prigoni Biserica.
In decursul veacurilor, la rastimpuri, s-au semnalat prigoane partiale impotriva Bisericii. De exemplu, la un moment dat, crestinii erau alungati din Roma, insa vietuiau linistiti in Asia. Poate erau prigoniti in Rusia, dar in America se bucurau de libertate. Poate intampinau greutati in Albania, insa in Grecia isi vedeau linistiti de ale lor. In zilele de pe urma insa, lupta impotriva crestinilor va capata dimensiuni globale. Semn al zilelor de pe urma este momentul aparitiei fiarei.

Reclame