Invatatura ca este bine a merge la biserica si a cere lui Dumnezeu cele folositoare

1

Sarguiti-va fratilor si surorilor, a veni impreuna la biserica. Lasati lucrul mainilor voastre si inaltati-va in Cerul cel mai de sus, pentru ca, iata, biserica cer pamantesc este, intru care ingerii slujesc, nevazut, pe Dumnezeu, impreuna cu oamenii, altarul este locul salasluirii lui Dumnezeu, iar Sfanta Masa, tron al Sfintei Treimi, din care, ni se da spre mancare, Trupul Fiului lui Dumnezeu si Sfantul lui Sange, care curatesc si mantuiesc sufletele noastre. Pentru ca Insusi Domnul zice: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu viu va fi in veci!” Drept aceea, pentru viata vesnica sa ne ostenim, mergand la Sfanta Biserica, pentru ca impreuna cu Proorocul sa cantam: „Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie, in casa Domnului vom merge” (Ps. 121, 1). Si iarasi: „Deschideti-mi mie portile dreptatii si, intrand in ele, voi lauda pe Domnul” (Ps. 177, 19). Si asa vei auzi: „Fericiti cei ce locuiesc in casa Ta: in vecii vecilor Te vor lauda.” (Ps. 83, 5). Pentru ca zice: „In adunari binecuvantati pe Domnul Dumnezeu”. (Ps. 67, 27). Ca semn de credinia buna este, ca totdeauna, sa alerge omul la biserica si, cu dese rugaciuni, sa-l faca milostiv pe Dumnezeu, fiindca Insusi Domnul a zis: „Cereti si vi se va da” (Matei. 7. 7). Si porunceste Dumnezeu oamenilor, sa alerge la biserici, ca la un liman lin, in fata viforului, si, ca la o alinare, de primejdiile lumesti sa vina, caci numai aici omul leapada de la sine, toata legatura nedreptatii: mania, invidia, iutimea, clevetirea, uraciunea si gandul cel rau. Si, asa, va primi Dumnezeu rugaciunea ta, precum asculta o mama pe fiii sai, si-ti va da tie toate cererile inimii tale, de care vei avea trebuinta. Domnului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Reclame

Icoana Maicii Domnului din Galata – 4 iulie

2

1

Această icoană își are numele de la unul dintre cartierele Constantinopolului – anume, Galata. Icoana s-a aflat în Biserica Maicii Domnului – Kasteliotissy, de lângă turnul Galata, până în secolul al XVII-lea.

O copie fidelă a icoanei Maicii Domnului din Galata a fost așezată în Biserica „Sfântul Tihon”, de lângă Poarta Arbat. Icoana era cinstită încă din secolul al XVII-lea, ca făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Galata a stat în Biserica Sfântului Tihon până în secolul al XX-lea, când biserica a fost închisă, iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost dusă la Muzeul Antireligios al Artelor, ce funcționa în vechea Mănăstire Donskoy, după care (în 1935) a fost mutată la Galeriile de Stat „Tretyakov”.

Icoana din Galata este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea). Atât Maica Domnului, cât și Pruncul Hristos au pe cap coroane și în mâini însemne ale domniei.

Organizatiile sectare au fost asemanate cu organizatiile Mafiei. Ce „dialog” poate avea cineva cu astfel de grupari? A venit timpul unei „iesiri eroice” a ortodocsilor din CMB.

1

Tactica panreligiei

Sa vedem acum care este tactica folosita pentru implinirea scopului de strategie al instaurarii panreligiei:

  • Ciocnirea nu va trebui sa se faca frontal, deoarece astfel se intareste pozitia lor, spune Fergusson.
  • Cucerirea se va realiza prin schimbarea treptata a cugetarii, care consta in faptul de a crede cineva ca poate apartine atat Bisericii Ortodoxe, cat si unei organizatii a Noii Ere. Astfel scopul nu este ca sa fie golite bisericile, ci, pe cat este cu putinta, sa fie umplute, insa cu oameni care vor avea cugetarea pervertita.

De aceea aproape toate organizatiile Noii Ere actioneaza cu masti, urmarind alterarea cugetarii si raspandirea confuziei. Unul dintre elementele care cultiva confuzia este folosirea de catre adeptii Noii Ere a termenilor crestini, cum ar fi Hristos, dragoste, etc. insa cu inteles diferit.

In cadrul acestei tactici viclene se recomanda dialogul tuturor cu toti, in scopul minimalizarii diferentelor dogmatice (minimalism dogmatic) in numele unei iubiri confuze si golite de sens. Ca si cum marturisitorii si mucenicii credintei noastre nu ar fi avut dragoste. Despre aceasta fericitul Parinte Antonie Alevizopulos scrie:

Sfintii Mucenici ai Bisericii noastre au preferat sa-si verse sangele, decat sa-i cinsteasca in vreun fel sau sa recunoasca pe zei. Ar fi fost de ajuns o simpla plecaciune in fata lor pentru a scapa de mucenicie(!). Astazi insa exista crestini (la Congresul Religiilor Lumii Chicago – 1993 sau Assisi – 1996)care praznuiesc fara retinere, bucurandu-se de bogata diversitate a lumii religioase.

Multe s-ar putea spune in legatura cu aceasta si despre participarea ortodocsilor la Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.), al carui amestec de confesiuni protestante creeaza un astfel de climat spiritual, incat indica poate ca a venit timpul unei „iesiri eroice” a ortodocsilor din el.

Lucrul acesta insa va fi hotarat de fiecare Biserica Ortodoxa in parte.

Merita consemnat faptul ca in cadrul C.M.B. exista grupari care nu accepta dogma Sfintei Treimi, iar altele au consacrat chiar si rugaciuni pentru casatoriile homosexualilor (!).

Un alt element al tacticii gruparilor Noii Ere, mai ales a asa-numitelor erezii nou-aparute, care constituie miezul tare ai Noii Ere este si stradania de izolare si calomniere a delegatilor ortodocsi in probleme de erezie si a lucrarii lor. Reprezentantii acestor grupari se adreseaza ierarhilor nostri si, voind sa dea impresia ca sunt niste crestini buni (!), spun ca noi prin fanatismul nostru, am zadarnici, chipurile, lucrarea Bisericii (!). De asemenea, pentru a neutraliza pe cei care critica organizatia lor ii numesc nazisti (!). Toate acestea le-am vazut puse in scena in cazul pururea pomenitului Parinte Antonie Alevizopulos.Cu astfel de mijloace l-a razboit K.E.F.E.-ul, care ulterior s-a dizolvat iar acum functioneaza sub titulatura de Biserica Scientologica. (…)

Concluzii

Din toate cele care au fost expuse pana acum – putine insa in raport cu cele care ar fi putut cineva sa le ofere – credem ca s-a facut vadit caracterul demonic al panreligiei new age-iste.

De asemenea, s-au fàcut vadite mestesugirile viclene ale Noii Ere, care, pentru a vana discipoli prin raspandirea confuziei, sustine ca toate religiile sunt cai ce duc la acelasi scop, adica la autoindumnezeire, in paralel insa isi descopera mai sters adevaratul crez, care spune ca cel care nu primeste aceste principii ale ei nu are loc in Noua Ordine a Lucrurilor si care, cu viclenie, aceasta ne-o pregateste.
Pozitia crestinilor fata de intrunirile secrete ale new age-istilor, de tipul Congresul Religiilor Lumii (Chicago 1893 si 1993, Assisi 1986) si a altora, asemenea, care in cadrul pluralismului dogmatic newage-ist pretind dialogul tuturor cu toti si adoptarea modelului lor, iar in caz contrar acuza de fanatism, intoleranta religioasa, este prezentata de catre Parintele Antonie Alevizopulos, fondatorul si insufletitorul congreselor noastre panortodoxe, in cartea sa” Infruntarea ereziilor” prin cuvintele:

Organizatiile sectare de acest tip au fost asemanate de un cercetator strain (Gerd Meyer, Berlin) cu organizatiile Mafiei. Ce „dialog” poate avea cineva cu astfel de grupari? Lucrarea Bisericii si a pastorilor ei in aceste cazuri nu este „dialogul” religios ci descoperirea adevaratei fete a acestor grupari, ascunsa sub diferite masti.

Hristos a preintampinat pe pastorii Bisericii si le-a poruncit sa pazeasca oile de acei lupi care vin imbracati in piei de oaie. Nu ne-a spus sa avem „dialog” cu acestia, ci sa descoperim adevarata lor fata, astfel incat oamenii sa-i poata recunoaste din timp si sa se pazeasca de ei.

Monahul Arsenie Vliangoftis,” Ereziile contemporane – o adevarată amenintare”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006

Sabat ecumenist al C.E.B. și grija pentru… refugiați – Novi Sad, Serbia, iunie 2018

1

l.o.: În perioada 31 mai – 6 iunie 2018 Patriarhia Serbiei alături de alte 3 grupări sectare[1] a găzduit la Novi Sad a 15-a Adunare Generală a Conferinței ”bisericilor” Europene (C.E.B.) cu genericul ”Îmi veți fi Mie martori” [destul de reprezentativ mesaj pentru super-biserica lui antihrist] avînd drept subiect de discuție conceptele de mărturie, justiție și ospitalitate. La acest mare sabat ecumenist au luat parte peste 400 de delegați, reprezentanți ai bisericilor ecumeniste din toată Europa.

1

Adunarea Generală este cel mai înalt organism de conducere al Conferinței ”bisericilor” Europene, care ia decizii importante și stabilește direcțiile viitoare pentru activitatea forului. Conferința bisericilor Europene [echivalentul european al Consiliului Mondial al bisericilor, CMB] este alcătuită din 116 biserici Ortodoxe, Protestante, Anglicane și Vechi-Catolice din întreaga Europă, la care se adaugă peste 40 de consilii naționale bisericești și organizații partenere. Fondată în 1959, instituția are sedii în Bruxelles și Strasbourg.

1delegația Patriarhiei Române (de la stînga la dreapta): Iosif Pop, Constantin Jinga, Gabriela Pipirig, Sorin Șelaru

1Iosif Pop ținînd un discurs la Adunarea Generală a CEB

Patriarhia Română este membră a Conferinței Europene din 1964, cînd a avut loc cea de-a 4-a Adunare Generală (în Marea Baltică, pe vasul „M. V. Born­holm”). Din partea Patriarhiei Române în 2018 au participat: Iosif Pop, minciuno-mitropolitul român al Europei Occidentale și Meridionale, pseudo-preotul Sorin Șelaru, pseudo-preotul Constantin Jinga și Gabriela Pipirig.

Patriarhia Moscovei (PM) nu a participat anul acesta, după ce la 11 octombrie 2008 a declarat suspendarea participării în CEB, nu datorită naturii eretice a convenției, ci din cauza nedorinței CEB de examinare a cererii de aderare a Bisericii Ortodoxe autonome a Estoniei, partea aflată sub jurisdicția PM. Trebuie menționat că Patriarhia Moscovei a participat activ la crearea CEB. Alexie al II-lea (Rüdiger, 1929-2008), precedentul pseudo-patriarh al Moscovei și a întregii Rusii, a fost ales în 1964 președintele CEB, pe atunci mitropolit, iar la Adunările Generale ulterioare a fost reales președinte. La 26 martie 1987 a fost ales președinte al Prezidiumului și Comitetului consultativ al CEB.

1.jpgPseudo-patriarhul ecumenist Irineu Gavrilovici al Serbiei

În deschiderea întrunirii, pe 31 mai 2018, pseudo-patriarhul Irineu (Gavrilovici) le-a urat tuturor un Bun Venit! din numele Patriarhiei Sîrbe, amintindu-le participanților de drama creștinilor din Kosovo ce au fost izgoniți din casele lor din cauza conflictului militar, iar astăzi sunt uciși dacă vor să se întoarcă înapoi. A mai menționat și importanța întrunirii ereticilor de toate tipurile: ”Lumea se află în situația în care 1oamenii din Europa și din întreaga lume așteaptă ca Biserica [care anume? baptistă, evanghelistă sau ecumenistă? – n.red.] să-și ridice glasul contra manifestărilor negative din vremea noastră, din lumea noastră. Această voce este așteptată și ea trebuie să răsune și să fie auzită.”

 

Pseudo-episcopul Irineu (Bulovici) de Bacika la Adunarea CEB

În calitate de gazdă a locului, pseudo-episcopul Irineu (Bulovici) de Bacika, de altfel participant la sinodul1 tîlhăresc din Creta, deși nesemnatar al documentului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” conform propriei mărturii, a evidențiat că Novi Sad e o ”mică Europă” în care conviețuiesc 25 de etnii diferite, ”o majoritate ortodoxă sîrbă, confesiuni catolice sau protestante, iar alături de locașurile de cult creștine în capitala provinciei Voivodina se află o sinagogă și o moschee”. A mai reflectat și asupra faptului de ce anume Serbia a fost aleasă pentru întrunirea Adunării Generale: ”Acesta-i un moment solemn și îmbucurător și pentru faptul că țara noastră, Serbia, mereu a fost la granița Răsăritului și Apusului, iar acum a primit ocazia să-și împlinească chemarea multiseculară – să devină loc de întîlnire, dialog și colaborare între biserici și culturi”.

În aceeași zi a deschiderii în cadrul CEB a avut loc o întrunire bilaterală între delegația ”ortodoxă” și reprezentanții anticalcedonenilor (monofiziți și monoteliți).

1

2

3

Întrunirea a fost condusă de Cleopa Stongylis, pseudo-mitropolitul Suediei și a toată Scandinavia (Patriarhia Ecumenică), care a cerut participanților să reflecte împreună la provocările cu care ne confruntăm în lumea modernă și la care putem răspunde doar prin elaborarea împreună a unei poziții comune.

1

2

3

Pseudo-mitropolitul Tallinnului și a întregii Estonii[2], Stefan Haralambidis, a cerut să se refere la documentele așa-numitului ”Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” [sinodul tîlhăresc desfășurat în Creta, iunie 2016] care sunt fundamentul mărturiei ortodoxe în lume. A menționat și faptul că în ciuda tuturor contradicțiilor și discuțiilor la Sinod în jurul documentului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, acum ne-am adunat la Novi Sad la Adunarea Generală a CEB și ”orișicine ar fi împotrivă, dar acum suntem aici… și în sfîrșit putem da mărturie împreună”.

1

Gavriil Papanikolau, pseudo-mitropolitul Noii Ionii și Filadelfiei, a vorbit despre rezultatele consultării interortodoxe de la Paris de pe 19 aprilie 2018 și despre comunicatul emis atunci, în care se confirmă că ”chestiunea centrală pentru bisericile ortodoxe, precum și pentru munca de integrare, este preocuparea pentru persoana umană, demnitatea umană și protecția drepturilor omului pentru refugiați și imigranți”. 1Conform cuvintelor lui, acestea și sunt punctul de pornire pentru discutarea temelor de mărturie, justiție și ospitalitate la Adunarea Generală.

Porfirie Perici

Reprezentantul Patriarhiei Serbiei, Porfirie Perici, pseudo-mitropolit de Zagreb și Liubliana, a evidențiat marea importanță a unității și comuniunii. Anume ideea de comuniune, ”koinonia”, trebuie să devină mesajul și mărturia Bisericii în lume, adînc scufundată în individualism: ”Biserica este prin natura sa o comuniune; noi putem duce mărturia acestei comuniuni în lume. Biserica este o comunitate și ea este deschisă să discute problemele lumii contemporane”.

1Emanuil Adamakis, pseudo-mitropolitul Galiei (Patriarhia Ecumenică), și Arhiepiscopul Eznik Petrosean al bisericii Armene au informat audiența despre dialogul dintre cele ”două familii ale Bisericii Ortodoxe”. Arhiepiscopul Eznik a recunoscut: ”Noi trăim în secolul XXI și suntem despărțiți din cauza a ceea ce s-a petrecut în secolul V… Eu cred că înțelegerile noastre diferite asupra naturii lui Hristos nu trebuie să fie un obstacol pentru unitatea bisericii”.

1

Pseudo-mitropolitul Emanuil, care este și co-președinte al dialogului cu anticalcedonienii (fals numiți ”orientali ortodocși”), și-a exprimat convingerea că acest dialog este unul din cele mai încurajatoare și are cu siguranță viitor.

A doua zi, 1 iunie, a început cu o împreună-rugăciune în stil luteran în sala de conferințe în fața unui altar improvizat, unde a luat parte și actualul președinte al CMB, Olav Fykse Tveit.

1

2

A 3-a zi, 2 iunie, a fost deschisă de o utrenie săvîrșită la altarul ecumenist de reprezentanții armeni în ritul armenesc, cărora li s-au alăturat și copții cu corul lor de diaconițe. Această horă babiloniană au continuat-o cu un cor comun ecumenist al tuturor confesiunilor ”creștine”.

 

2

1.jpg

Participant la sinodul tîlhăresc din Creta, Constantin Miron, pseudo-preot al bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Köln (Patriarhia Ecumenică), a prezentat traducerea în germană a documentelor pseudo-sinodului din 2016.

1

”În secolul XXI nu mai putem ignora realitatea caracterului ecumenic al Bisericii Ortodoxe – atît în ce privește existența ei în lume, nu doar ca o biserică de Răsărit, ci și în sensul dialogului intercreștin”, a declarat pseudo-preotul Constantin Miron, ce a fost consilier în delegația Patriarhiei Ecumenice la Creta, iar la Adunarea Generală slujea în Comitetul Serviciului Divin.

”Cînd mergem cu trenul, cîteodată avem nevoie să ne uităm prin geam, să ne mai uităm la ceasurile noastre, ca să înțelegem unde ne aflăm – am ajuns deja la stația următoare sau poate că întîrziem, trebuie să înțelegem unde ne aflăm și unde mergem. Anume asta a și făcut Marele și Sfîntul Sinod pentru călătoria Sfintei Bisericii noastre Ortodoxe și, într-o oarecare măsură, pentru întreaga creștinătate”, a continuat acesta.

Colegul său din Polonia, pseudo-pr. Andrei Cuzima, profesor de patrologie în Varșovia, s-a exprimat că ”însuși evenimentul Sinodului are o importanță extraordinară. După numărul episcopilor participanți la Sinod, acesta a fost cel mai important eveniment în Biserica Ortodoxă după secolul VIII”.

În calitate de observator ecumenist la sinodul tîlhăresc, Joris Vercammen, arhiepiscop al bisericii vechi-catolice, a menționat că ”ceea ce s-a petrecut la sinod are de-a face cu discuțiile teologice în Mișcarea Ecumenică și în Biserica Mondială. Asta e foarte urgent și foarte important, și noi avem nevoie de ortodocși”.

Sonila Rembeci, reprezentanta Bisericii Ortodoxe a Albaniei, a fost parte a delegației albaneze care a fost făcută intenționat cît mai diversă posibilă. În opinia ei, aceasta s-a făcut cu scopul de a demonstra că sinodul nu e o preocupare doar a ierarhiei bisericești, dar și al pleromei Bisericii și e martoră a caracterului său sinodal, deplin. Acest caracter sinodal continuă mai departe în procesul de receptare a lucrărilor sinodului. ”Documentele Sfîntului și Marelui Sinod sunt relevante. Noi le discutăm constant iarăși și iarăși, și încercăm să înțelegem conținutul lor mai bine și mai limpede”, a spus Rembeci, care apreciază faptul că au fost traduse în limba albaneză.

1

Stefan Haralambidis, pseudo-mitr. Tallinnului și a toată Estonia, unul din cei 161 de episcopi participanți la sinodul tîlhăresc din Creta, la Adunarea Generală a CEB s-a referit la documentele ”Sfîntului și Marelui Sinod” confirmînd că ele au o semnificație decisivă pentru mărturia ortodoxă în lume. În opinia lui, documentele nu sînt actuale prin ele însele și este insuficient dacă nu sînt puse și în practică.

”Eu cred că noi trebuie, cu orice ocazie, să mărturisim precum, de exemplu, aici, că noi, ortodocșii, trăim în secolul XXI și aceasta este poziția noastră. Trebuie să fim consecvenți în ceea ce vorbim și în ceea ce facem” – a menționat el.

Mai tîrziu a recunoscut că una din cele mai delicate chestiuni în timpul dezbaterilor a fost legată de documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, însă formularea găsită a ajutat la punerea în acord a pozițiilor diferite ale participanților sinodului și recunoașterea ”denumirilor istorice ale altor biserici creștine eterodoxe neaflate în comuniune cu Biserica Ortodoxă”.

1

Privitor la situația ecumenistă din propria eparhie, Haralambidis a fost de acord că ”astăzi, dialogul ecumenic în Estonia poate fi caracterizat drept pozitiv”, ”la noi sunt relații bune între biserici; la nivel de prietenie și de dialog suntem bravo”. Însă consideră că biserica trebuie să poarte mai multe discuții teologice și duhovnicești: ”Cel mai important e că putem fi prieteni. Dar în privința altor lucruri e mai complicat. Avem adunări comune, împreună-rugăciuni, discuții comune, dar sunt la un nivel foarte simplist. Avem nevoie de mai mult dialog teologic”.

A 4-a zi a Adunării, 3 iunie, a fost dedicată împreună-rugăciunii ecumeniste pentru pace. Procesiunea s-a început în fața memorialului ridicat în cinstea victimelor atacului asupra Novi Sad în ianuarie 1942 de către trupele maghiare în al II-lea Război Mondial, în urma căreia au fost omorîți 1246 de civili, în principal sîrbi și evrei, a căror cadavre au fost aruncate în Dunăre.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Chiar și îngerii pictați și-au acoperit fața de rușine pentru mulțimea de ecumeniști ”ortodocși” înconjurați de eretici de toate tipurile posibile.

1

2

În încheierea procesiunii președintele CEB, anglicanul Christopher Hill, luterana Beate Fagerli (biserica Norvegiei), Helen Kesete (biserica ”ortodoxă” a Finlandei) și pseudo-arhimandritul Agathanghelos Siskos (Patriarhia Ecumenică) au sădit patru puieți de stejar lîngă podul Jejeliev, fiecare cîte unul.

1

4 iunie, a 5-a zi, s-a început cu o utrenie ortodoxă lîngă altarul ecumenist în fața căruia numai cine nu s-a rugat.

1

2

Corul ortodox mixt a fost dirijat de finlandeza Jooa Sotejeff-Wilson (născută în 1981), angajată a Federației mondiale a studenților creștini, membră a mișcării ”ortodoxe” ”Syndesmos”, o lesbiană declarată ce se află în ”parteneriat înregistrat” cu altă femeie – Kate Sotejeff-Wilson.

1

Tot ea, în a doua zi a Adunării, s-a rugat în calitate de luterană și și-a acompaniat la harpă frații ecumeniști în timpul rugăciunilor lor de dimineață.

1

Raportorul de bază în a 5-a zi a fost Antje Jackelén, ”arhiepiscopeasa” Uppsalei, prima femeie-”arhiepiscop” din istoria Suediei. Tema raportului a fost despre mărturisirea credinței de către femei, care adeseori sunt ignorate și nu li se aduce recunoștința necesară. Luînd drept exemplu un fragment din Evanghelia după Luca unde se vorbește despre 2 martori (Luca 24, 13), care de obicei se presupune că erau bărbați, iată că doar unul este numit pe nume – Cleopa, dar celălalt nu. Pe parcursul veacurilor s-a considerat că însoțitorul lui Cleopa era bărbat, dar ”nu mai puțin probabil că aceasta era soția lui, căci ei trăiau în aceeași casă” – a concluzionat ”arhiepiscopeasa”.

1

În aceeași zi a fost ales noul președinte al CEB împreună cu doi vicepreședinți. Șeful Conferinței bisericilor Europene a devenit Christian Krieger, președintele bisericii Reformate din Alsacia și Lorena (Franța). Vorbind despre noua sa postură, el a menționat că are două scopuri de bază:

”Primul scop vizează comunitatea Bisericilor din Europa. Eu vreau să le întăresc dialogul, interacțiunea lor. Al doilea scop ține de mărturia lor în Europa și pentru Europa pentru consolidarea muncii în problemele sociale și economice, problemele imigranților”.

1Noua conducere a C.E.B. (de la stînga la dreapta): Cleopa Strongylis, Christian Krieger, Gulnar Francis-Dehqani

Vicepreședinții aleși sunt Cleopa Stongylis, pseudo-mitropolitul ”ortodox” al Suediei și a toată Scandinavia, care a spus că ”cel mai important aspect al activității noastre trebuie să devină munca ca un singur trup al lui Hristos pentru un viitor mai bun, pentru o Europă mai bună și în special pentru tineretul nostru”, și ”episcopeasa” anglicană de Loughborough, Gulnar Francis-Dehqani.

Aceasta a evidențiat: ”Prioritatea mea constă în a ajuta pe alții să rezolve problemele cu imigranții și cu migrația oamenilor în toată Europa”. Născută în Iran, ea din 2017 slujește în biserica Angliei în calitate de ”episcop” cu dorința declarată de a lucra cu culturile diferite și minoritățile etnice din eparhia sa.

În a 6-a zi, 5 iunie, anglicanii au dat tonul urgiei ecumeniste.

1.jpg

La Adunare a vorbit Justin Welby, ”arhiepiscopul” primat al anglicanilor, care a făcut apel la activismul creștinilor și al bisericii în ansamblu: ”Biserica depășește limitele și hotarele, de parcă nici nu ar exista. Cei ce sunt în Hristos, Dumnezeu îi unește într-o familie, răspîndindu-se în toată lumea și trecînd peste granițele culturale, lingvistice, ecumenice sub îndrumarea Duhului care distruge orice ziduri, oricîte le-am ridica.”

1

După 7 zile întregi de slujbe ecumeniste, audieri și instruiri, Adunarea Generală a Conferinței Bisericilor Europene întrunită la Novi Sad, Serbia, în 2018 s-a încheiat într-o slujbă de rămas bun, subliniind rolul speranței (anti)creștine pentru viitorul Europei.

Novi Sad, Serbia, 2018

[1] ”Biserica” creștină reformată din Serbia și Muntenegru, biserica evanghelică slovacă de mărturisire de Augsburg din Serbia și biserica metodistă unită din Serbia.
[2] Biserica Ortodoxă a Estoniei, autonomă în cadrul Patriarhiei Ecumenice

Monahia Elena de la Mănastirea Zamfira – dusă cu forța la nebuni de ecumeniști

Monahia Elena de la Mănăstirea Zamfira dusă la nebuni și sedată cu forța de călăii ecumeniști, încercându-se astfel intimidarea celor care, urmând Sfintelor Canoane și mărturisind Ortodoxia, îndraznesc sa identifice, să demascheze ecumenismul ca fiind erezia ereziilor, viclenia vicleniilor, îngrădindu-se (separându-se) de aceasta prin oprirea pomenirii episcopului căzut în ecumenism – așa cum învață Sfintele Canoane ca fiind singura cale de a rămâne ortodox.

Vocile unității ”ortodoxo”-papiste răsună din Franța

1

Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu și idoli?
2 Corinteni 6, 14-16

Sîmbăta, 2 iunie 2018, de ziua ușilor deschise a seminarului papist (romano-”catolic”) ”Sf. Sulpiciu” din Issy-les-Moulineaux, principalul seminar papist din regiunea Parisului, corul seminarului ortodox rus ”Cuv. Genevieva” din Franța s-a unit cu corul seminariștilor papistași, luînd parte la un concert comun.

1

Concertul a avut loc în capiștea idolească seminarului ”Sf. Sulpiciu” în prezența primarului orașului și a unui mare număr de oaspeți.

1

Seminariștii ”ortodocși” de rînd cu cei papistași s-au rugat împreună pentru unitatea tuturor creștinilor.

La concert au fost interpretate cîntece înregistrate deja audio în albumul comun ”Vocile unității” ce va fi lansat de editura Jade în octombrie 2018, după cum este prezentat chiar pe pagina de facebook și de portalul seminarului rus.

E de remarcat că acest eveniment s-a petrecut la 2 ani de la întîlnirea ecumenistă dintre pseudo-patriarhul Kiril al Moscovei și ereticul papă Francisc al Romei de pe aeroportul 1din Havana, Cuba, soldată cu o declarație comună.

Cu un cuvînt de salut față de oaspeți s-au adresat rectorii ambelor seminare, rectorul seminarului rus din Franța fiind pseudo-ieromonahul Alexandr Siniakov. Alexandr Siniakov (Dimitri – numele de mirean) încă în 1999 declarase pentru editorialul papistaș din Toulouse ”La Croix du Midi”: ”…eu 1mă împărtășesc cu catolicii, păstrîndu-mi convingerile mele ortodoxe”.

Conform portalului seminarului rus ”Cuv. Genevieva”, seminarul a fost fondat în 2009 de către Patriarhia Moscovei în orașul Epinay-sous-Sénart din suburbia Parisului, Franța. A fost creat ca o instituție privată unică a Patriarhiei Moscovei pentru educarea viitorilor clerici din instituțiile superioare din Paris. De distribuirea absolvenților seminarului este responsabilă o comisie specială înființată de pseudo-patriarhul Kiril al Moscovei.

l.o.