El îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii, fă binele şi-l îngroapă sub piatră

1

E foarte greu să lupți cu răul. Omul a primit darul de a înţelege ce e bine și ce este rău. Dar între ele se duce o luptă acerbă. Cine e învingătorul? Aceasta contează!

Suntem înzestrați de asemenea şi cu cele necesare pentru a învinge tot răul și toate viciile. Avem armele, dar mai e nevoie de puteri, de râvnă și de multe altele pentru a câștiga, luptă cu luptă, războiul. Ori tocmai aceasta şi este viaţa, o bătălie în care încercăm să doborâm păcatele, patimile, pentru ca apoi să cultivăm virtutea.
Se cere să fim aidoma unor atleți sau ostași. Pentru că răul nu poate fi înlăturat decât printr-un permanent efort, printr-o luptă continuă. Răul nu este specific firii omenești, pentru că Dumnezeu ne-a făcut foarte buni.

„Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii.”, ne spune Sfântul Ioan Damaschin. Să alegem partea cea bună, căci ea este proprie firii noastre.

Stăruind în bine, ne apropiem de Dumnezeu, ajungem la desăvârșire, la îndumnezeire.

„Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii. „Fii om” este puţin spus. „Fiţi dumnezei”, zice Sfânta Scriptură. „Fii om” este un program scurt. „Fiţi dumnezei” este programul cel mai înalt.”, ne explică Sf. Nicolae Velimirovici, contemporanul nostru, care adaugă: „Hristos niciodată n-a făcut vreo observaţie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: „Cât eşti de mic!”, nici lui Iuda: „Cât eşti de urât!”, nici slăbănogului: „Cât eşti de slab!”, nici leprosului: „Cât de rău miroşi!”. El a petrecut neîntrerupt cu realitatea din oameni, adică cu sufletele – căci sufletul le vorbea sufletelor, şi sufletul tămăduia şi ridica sufletele. De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, nu cerceta trupul lui, ci priveşte la sufletul lui, cercetează sufletul lui, deprinde-te cu sufletul lui – şi atunci îl vei înţelege.”

Toate pornesc din lăuntrul nostru, sufletul este veșnic și trebuie crescut pentru viața veșnică plină de fericire, de pace… împreună cu Dumnezeu. Cel ce stăruie în bine, lucrează mântuirea sufletului.

Să alegem partea cea bună, deci virtutea, și prin ea ne vom apropia de Dumnezeu. Să fugim de tot ce vatămă viața noastră și o duce spre pierzanie. Iată ce ne zice în acest sens iscusitul medic ortodox Dmitri Avdeev: „Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti neînfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de prostie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul. El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mișună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Și se molipsește nefericitul suflet, și se face el însuşi locuință a dracilor.”

Doar în biserică sufletul e la el acasă, e în preajma lumii cerești, triumfătoare și măcar pentru câteva clipe se rupe de lumea pământească, luptătoare. În biserică nu doar descoperi alte realități, dar te umpli de dumnezeire, îți întărești imunitatea duhovnicească și poți lupta cu mai multă râvnă.

Să răspundem de fiecare dată îndemnului Mântuitorului: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14, 27).

Preot Octavian Mosin

1

Anunțuri
Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

Şi dracii cred în Dumnezeu. Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună.

2

Auzi ce spune marele Apostol Pavel: „Fiule Tit, mustră-i cu asprime (pe creştini), ca să fie sănătoşi în credinţă” (Tit 1, 13).

Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă niciun folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevărată ortodoxă.

Şi dracii cred în Dumnezeu. Nu spune Apostolul Iacov (capitolul 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?

Părintele Ilie Cleopa

„Călăuză în Credința Ortodoxă”, Ed. Episcopiei Romanului

1

Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

Străin e şi de Dumnezeu, cel străin de dragoste

1

Dacă dragostea este îndelungă răbdare şi bunătate, cel gâlcevitor şi viclean este străin de dragoste. Iar cel străin de dragoste, străin e şi de Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste.

O faptă a dragostei este facerea de bine către aproapele şi îndelunga răbdare şi îngăduinţa şi folosirea lucrurilor cu dreaptă socoteală.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, nu mâhneşte pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice, ci mâhneşte şi se mâhneşte doar cu acea întristare mântuitoare, cu care fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

„Patru sute de cugetări creștine”, Ed. Credința Strămoșească, Iași, 1998, pag. 50

1

Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

Dumnezeu nu ne părăseşte, nu te descuraja niciodată

1

Părintele Lavrentie era întotdeauna foarte optimist, iar noi deseori cădeam în deznădejde.

Odată, văzându-mă supărată, mi-a zis: „Bă tată, să-ţi povestesc ceva. La începutul călugăriei mele eu aveam un duhovnic în Ardeal. Şi când mă duceam la el eram cătrănit aşa cum eşti frăţia ta acum, pentru că, la început, în mănăstire era greu, erau multe probleme şi nu ştiam cum să le rezolv. Şi cum stăteam eu aşa supărat în tren, vine la mine un om şi-mi zice: „Părinte, părinte, cu noi e Dumnezeu, părinte, cu noi e Dumnezeu”.

Cum am auzit acest cuvânt, soră Măria, odată m-am luminat şi m-am liniştit. Păi da, aşa e, cu noi trebuie să fie Dumnezeu, cu noi fiii Bisericii. Dacă nu e cu noi Dumnezeu, atunci cu cine e? Aşa că nu te descuraja niciodată, că Dumnezeu nu ne părăseşte.

Părintele Stoica Toma

Extras din „Părintele Lavrentie de la Fariseni” – Mărturii, Ed. Electus 2004, pag. 77

Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

Visele, ce semnificație au

1

In timpul somnului orice activitate legată de un efort conştient, aflat sub controlul raţiunii, se întrerupe; îşi continuă activitatea doar acţiunile vitale care nu pot fi întrerupte. Circulaţia sângelui continuă, stomacul digeră mâncarea, plămânii asigură respiraţia, pielea permite transpiraţia; în suflet ideile, imaginaţiile şi simţămintele continuă să se multiplice, dar nu sub controlul raţiunii şi voinţei, ci sub influenţa zonei inconştiente a firii noastre.
Dumnezeu a conceput în aşa fel starea de somn încât acesta pe de-a-întregul să se afle în repaus total. Acest repaus este atât de profund încât omul nu mai are conştiinţa propriei sale existenţe şi intră într-o stare de uitare.
Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura sufletul omului şi a-l întuneca; pe de altă parte, călugării fără experienţă se chinuiesc ei înşişi dând importanţă viselor. De aceea este foarte important să precizăm, pentru omul a cărui fire n-a fost reînnoită de Duhul Sfânt, semnificaţia viselor.
Visul este o convergenţă a acestor imagini amestecate cu ideile şi sentimentele ce le corespund. El este adesea ciudat pentru că nu aparţine sferei imaginaţiilor şi reflecţiilor voite şi intenţionate ale omului, ci apare spontan şi obscur în acord cu o lege şi o existenţă a firii noastre. Dintr-un vis se desprinde uneori o vagă impresie de reflecţii şi de imaginaţii voite, pe când de alte daţi este rezultatul unei dispoziţii particulare a sufletului. Aşa că, în sine, un vis nu poate avea aici o semnificaţie. Este ridicol şi ilogic, cum fac mulţi, a căuta în divagaţiile viselor o prezicere pentru viitor referitoare la tine sau la alte persoane sau o altă semnificaţie. Cum ar putea exista ceea ce nu are o cauză?
Dracii, care au acces în sufletul nostru când suntem trezi, îl au şi când dormim. Şi atunci ne ispitesc, amestecându-şi propriile imagini cu ale noastre. Mai mult, când remarcă faptul că noi suntem atenţi la vise, se străduiesc să le facă interesante, să stârnească în noi o curiozitate amplificată de ei şi să ne ducă încetul cu încetul la starea de a ne încrede în ei. O asemenea încredere este însoţită întotdeauna de autosuficienţă; aceasta ne deformează părerea pe care o avem despre noi înşine şi aşa toată activitatea noastră este falsă: este exact ce le trebuie dracilor! Când această părere de sine este bine înrădăcinată, dracii încep să ni se arate sub chip de îngeri de lumină, de mucenici, de călugări sfinţi, ba chiar sub chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului. Laudă felul nostru de a trăi, ne promit cununa cerească şi aşa ne duc până pe culmea părerii de sine şi a mândriei. O asemenea culme este în acelaşi timp şi o prăpastie a pierzării.
Trebuie să ne fie foarte limpede că în starea noastră, de oameni nereînnoiţi încă prin har, nu suntem vrednici de a avea altfel de vise decât cele produse de divagaţiile sufletului nostru sau de viclenia dracilor. Aşa cum, treji fiind, gândurile şi imaginaţiile răsar fără încetare din firea noastră căzută sau ne sunt sugerate de către draci, tot aşa, în timpul somnului, nu vedem în vise decât ceea ce produce firea noastră căzută sau dracii. Aşa cum în timp ce suntem treji mângâierea ne vine din smerita înduioşare a inimii, conştientă de păcătoşenia noastră, din aducerea aminte de moarte şi de judecată, la fel în timpul somnului, se întâmplă uneori, foarte rar şi în caz de extremă necesitate, ca îngerii lui Dumnezeu să ne sugereze moartea noastră, chinurile iadului sau dreapta judecată ce ne aşteaptă. Asemenea vise trezesc în noi frica de Dumnezeu, smerita înduioşare a inimii care ne fac să ne plângem pe noi înşine. Dar aceste vise sunt acordate foarte rar asceţilor sau chiar păcătoşilor notorii şi împietriţi, printr-o prevenire tainică şi specială a lui Dumnezeu. Astfel de vise ne sunt foarte rar acordate, nu pentru că harul dumnezeiesc ar fi zgârcit cu noi, ci pentru că tot ceea ce ni se întâmplă în afara ordinii comune ne duce la părere de sine şi slăbeşte în noi smerenia, fundamentală pentru mântuirea noastră. Voia lui Dumnezeu, a cărui împlinire îl duce pe om la mântuire, este exprimată în Evanghelie cu atâta claritate, putere şi precizie încât este de prisos şi inutil a face excepţii de la calea comună ce duce la mântuire.

Celui care a cerut învierea unui mort ca să meargă la fraţii săi şi să-i înveţe să părăsească calea cea largă şi să o ia pe cea strâmtă i s-a spus: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei”. Iar când cel ce cerea a replicat: „Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi”, i s-a replicat: „Dacă nu, de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi”(Lc. 16,29-31).

Experienţa a arătat că, adesea, cei ce au beneficiat în timpul somnului de o viziune a judecăţii de apoi şi a altor necazuri de dincolo de moarte sunt marcaţi pentru un oarecare timp, iar apoi revin la viaţa lor obişnuită; alţii, dimpotrivă, neavând nicio viziune, dar cercetând cu grijă Legea lui Dumnezeu, au ajuns la frica de Dumnezeu, au făcut progrese duhovniceşti şi, cu bucuria ce te încearcă atunci când eşti „încunoştinţat” de mântuirea ta, au trecut din această vale a plângerii în lumea fericirii veşnice.

Asupra rolului jucat de draci în visele călugărilor, Sfântul Ioan Scărarul se exprimă în felul următor: „Atunci când pentru a-L urma pe Domnul ne lăsăm casa şi pe cei apropiaţi şi acceptăm, prin dragostea lui Dumnezeu, condiţia de pelerini, dracii, pentru a se răzbuna, încearcă să ne tulbure prin vise, arătându-ne pe cei dragi plângând sau fiind în gura morţii, fiind în strâmtorare sau suferind din pricina noastră tot felul de necazuri. Cel care acordă crezare viselor sale este asemenea celui ce vrea să-şiprindă umbra”.

„Dracii slavei deşarte sunt în vise prooroci; prezicându-ne viitorul, dacă prezicerile se realizează, ştiu că noi vom fi uimiţi şi că ne vom crede foarte aproape de darul preştiintei, căzând în mândrie. Dracul este adesea prooroc pentru cei ce se încred în el; dar pentru cei ce-l urăsc este întotdeauna un mincinos. Fiind spirit, vede ce se întâmplă în spaţiul ceresc şi le aduce la cunoştiinţă, în timpul somnului, celor smintiţi Dracii nu ştiu nimic despre viitor prin preştiinţă: dacă ar şti, atunci vrăjitorii, de asemenea, ne-ar putea prezice moartea”.

„Dracii se prefac în îngeri de lumină, luând chip de martiri şi, în visele noastre, ne dau impresia-că suntem în comuniune cu ei; iar când ne trezim, ne arunca într-o bucurie şi exaltare periculoasă. Lucrul acesta este un semn pentru tine că este vorba de o nălucire drăcească. Sfinţii îngeri, dimpotrivă, ne arată chinurile, judecata, moartea, lucruri care ne umplu de frică şi ne fac să plângem când ne trezim”.

„Dacă începem să ne supunem dracilor în timpul somnului, ne vor păcăli şi când suntem treji. Cel ce se încrede în vise n-are deloc experienţă; iar cel ce nu dă atenţie niciodată viselor este cu adevărat înţelept. Nu crede decât visele care-ţi prezic chinurile şi judecata; dar dacă din cauza acestora cazi în disperare, să ştii că şi aceste vise vin de la diavoli”.

Sfântul Ioan Casian ne povesteşte de un călugăr originar din Mesopotamia, care ducea o viaţă foarte singuratică şi ascetică, dar care a căzut în ispita viselor drăceşti.

„Văzând că acest călugăr dă puţină atenţie sporirii duhovniceşti, dar că acordă mare importanţă ascezei trupeşti pentru care avea o deosebită preţuire şi implicit pentru sine însuşi, dracii au început să-i aducă vise care, printr-o viclenie cu adevărat drăcească, se realizau prin fapte. Atunci când încrederea călugărului în visele sale şi în sine însuşi era bine întărită, diavolul i-a prezentat un vis deosebit: un evreu în fericirea raiului şi un creştin în chinurile iadului. Atunci diavolul, sub chip de înger, l-a sfătuit pe călugăr să treacă la iudaism, pentru a se putea bucura de fericirea evreilor; lucru pe care călugărul l-a făcut fără nicio ezitare.

Cele spuse sunt suficiente pentru a-i convinge pe contemporanii noştri că nu-i deloc înţelept să ne încredem în vise şi că din această încredere pot rezulta necazuri mari. Pornind de la o simplă atenţie ce o dai viselor, cu siguranţă vei sfârşi cu ele strecurate în suflet. De aceea nu-i îngăduit să facem o analiză a viselor.”

Firea reînnoită prin Sfântul Duh ne face să înţelegem că firea căzută zace în starea ei de cădere. Omul reînnoit este călăuzit de Sfântul Duh. „Harul Sfântului Duh l-a iluminat, zice Sfântul Macarie cel Mare şi s-a statornicit în profunzimea minţii Iui”. Atât când e treaz, cât şi când doarme, acesta rămâne întru Domnul, în afară de păcat, în afară de gânduri şi imaginaţii pământeşti şi trupeşti. Gândurile şi imaginaţiile lor, care în timpul somnului scapă raţiunii şi voinţei şi care în cazul altor oameni sunt în mod inconştient elaborate de fire, în el iau naştere sub mişcarea Duhului; visele unui asemenea om îmbracă semnificaţie duhovnicească. Aşa dreptul Iosif în timpul somnului a fost înştiinţat despre taina întâmplării lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu; printr-un vis a primit poruncă să fugă în Egipt şi apoi să revină (Mt. 1 şi 2).

Visele trimise de către Dumnezeu poartă în ele însele o irezistibilă evidenţă a adevărului. Această certitudine este sesizată de către sfinţii lui Dumnezeu, dar este insesizabilă pentru cei ce încă se află în lupta cu patimile.

Sfantul Ignatie Briancianinov – Fărâmiturile ospăţului, Editura Renasterea

1

Publicat în Invataturi | Lasă un comentariu

Atunci te vei mântui, când te vei întoarce și vei suspina

2

Deseori ne imaginăm că, în grijiile și greutățile noastre, nu trebuie să lipsească niciodată o stare de apăsare și panică. Nu-i înțelegem și-i judecăm pe cei ce adoptă o atitudine calmă față de necazurile vieții. Neîndoielnic, este cu neputință să nu resimți până la un anumit grad povara grijilor pe care ți-a fost dat să le porți. Conștiința acestei greutăți este inevitabilă, dar ea nu trebuie să ne priveze de capacitatea de a ne bucura și de a ne folosi de razele luminii trimise nouă.
O preocupare exagerată și o lipsă de curaj nu numai că nu ne ajută să ne îndeplinim datoria, dar ne fac și rău. Aerul de continuă preocupare, vecină cu spaima, ajunge să ne slăbească rezistența pe care nu ne-o putem păstra decât în duhul blândeții și al nădejdii în ajutorul lui Dumnezeu.
Numai în spiritul unei nestrămutate supuneri față de voința lui Dumnezeu ne vom putea dobândi acea pace sufletească fără de care nimic nu poate fi dobândit. Numai în acest spirit, care ne vine de sus, putem să lucrăm nedespărțiți de Dumnezeu și în relație cu El.
Adesea,împrăștiindu-ne în toate direcțiile, veșnic preocupați, veșnic în stare de alarmă, ne străduim să facem ceea ce intră în obligațiile noastre, dar lucrurile par să ne scape printre degete. Ar fi mai bine dacă, în loc să ne agităm, ne-am retrage pentru o clipă undeva unde să ne rugăm, încredințând lui Dumnezeu problemele care considerăm că ne depășesc.
Dacă ne bizuim doar pe propriile noastre forțe, nu vom reuși să ne ducem la bun sfârșit îndatoririle. Numai cei pe care dragostea lui Dumnezeu îi face să prindă curaj pot spera că își vor îndeplini cu bine lucrul lor, care va fi, în cele din urmă, opera lui Dumnezeu, Căruia ei I-au devenit fidele instrumente de lucru.

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sofia

Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

Pe cei ce iau râs dumnezeieştile şi sfintele lucruri, ce îi așteaptă

1

Cei ce râd gonesc din sufletul lor frica lui Dumnezeu

Vedeţi, fraţii mei creştini, ce mari răutăţi pricinuiesc glumele? Aţi auzit la ce grad înaintează oamenii cei şăgalnici, până acolo, încât să ia în râs şi dumnezeieştile şi sfintele lucruri? Într-atât, încât să ia în batjocură şi pe însuşi Dumnezeu? Până într-atât, să primească şi moarte rea! Pentru aceasta, fraţii mei creştini, încetaţi, vă rog, de a mai glumi şi de a mai râde, ca să nu izgoniţi din sufletele voastre frica lui Dumnezeu, care e pricinuitoarea faptei bune şi a tot binele; că dacă veţi izgoni frica lui Dumnezeu, cu adevărat aveţi să grămădiţi asupra voastră toate răutăţile ce am zis mai sus, care se nasc din glume şi şăguiri. Voiţi să vă încredinţaţi şi din întâmplări cu lucru, că cei ce râd n-au frica lui Dumnezeu în inimile lor? Urmaţi-mi să mergem la Palestina. Acolo unde avea întins cortul său patriarhul Avraam, i s-a arătat Dumnezeu lui (Avraam) în chip de trei bărbaţi şi i-a făgăduit că femeia lui, Sarra, va naşte fiu: “Iată, când mă voi întoarce, voi veni la tine în vremea aceasta şi în ceasurile acestea şi va avea fecior Sarra, femeia ta” (Fac. 18, 10). Sarra sta însă dinapoia uşii cortului şi cum a auzit acest cuvânt, a râs întru sine, socotind că este cu neputinţă să nască, pentru bătrâneţea ce avea şi ea, şi Avraam. “Şi a râs întru sine Sarra zicând: încă nu mi s-a făcut aceasta până acum, şi Domnul meu este Bătrân” (Acolo, 12).
De acest râs pe care l-a făcut Sarra, i-a părut rău lui Dumnezeu; pentru aceea a început să mustre pe Sarra de ce a râs: “Şi a zis Domnul către Avraam: pentru ce a râs Sarra întru sine zicând: au doară cu adevărat voi naşte, bătrână fiind? (Acolo 13). Sarra, îndată ce a auzit acestea, s-a temut şi a început să tăgăduiască cum că n-a râs; iar Dumnezeu a dojenit-o iarăşi, căci cu adevărat a râs: “Şi a tăgăduit Sarra zicând: n-am râs, pentru că s-a temut; şi au zis către ea; ba, ai râs” (Acolo). Socotiţi bine, fraţilor, aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, că arată lămurit că Sarra, pentru aceasta a râs, fiindcă a uitat şi a lepădat la o vreme din inimă aducerea aminte de frica lui Dumnezeu; dar când şi-a adus aminte iarăşi de frica lui Dumnezeu şi a pus în inimă pomenirea Lui, atunci a căutat să tăgăduiască că a râs.

Lui Dumnezeu îi pare rău de râsuri şi le pedepseşte

Acum, dacă i-a părut rău lui Dumnezeu că a râs Sarra, cu toate că a avut oarecare arătată pricină binecuvântată să râdă, cu cât mai mult îi pare rău lui Dumnezeu, când voi, creştinii, râdeţi fără să aveţi vreo pricină binecuvântată? Şi se împlineşte părerea filosofului care zice: “Râde nebunul nefiind pricină de râs”. Şi dacă Dumnezeu a dojenit pe Sarra pentru că a râs, dar nu cu vreo precugetare şi gătire, ci din întâmplare şi după vreme; cu cât oare mai mult are să vă dojenească şi să vă certe pe voi, cei ce faceţi atâtea pregătiri, atâtea planuri, cum să râdeţi şi să faceţi şi pe alţii să râdă? Cu mult mai mult vă va certa pe voi care spuneţi atâtea cuvinte şăguitoare şi luări în râs. Iar dacă Dumnezeu a mustrat şi a prihănit pe Sarra că a râs, dar nu cu hohot şi cu sunet, ci întru sine, adică în tăcere şi netulburată, fără să o audă cineva, numai cu o surâdere şi zâmbet al feţei; cu mult mai mult, fără asemănare, vă va mustra şi prihăni pe voi, cei ce ca nişte nebuni şi nepricepuţi înălţaţi glasul vostru când râdeţi, încât pârâie obrajii voştri de râs, precum pârâie spinii când ard pe foc.
De aceea zice Solomon: “Că precum este trosnetul spinilor sub căldare, aşa este râsul nebunilor” (Eccl. 7, 7). Cu cât mai mult va prihăni pe voi care din râsurile cele peste fire şi din multa vărsare şi lăţire a inimii voastre, fierb toate umezelile, încât scoateţi şi lacrimi din ochi? (şi aceasta se numeşte fierbere de râs, de care spune Grigorie Teologul:“Râsul cel fără rânduială scoate şi lacrimi”). Şi ca să zic în scurt, dacă Dumnezeu a certat râsurile în anii cei din vechime, cei înaintea Legii şi a Evangheliei, în care oamenii erau noi-începători, ca nişte copii mici şi a certat acestea nu în faţa unui bărbat, ci a unei femei, care este fireşte neam slăbănog şi iubitor de râs; cu mult mai mult va certa pe cei ce râd şi glumesc în timpul acesta, pe cei după lege şi în darul Evangheliei, în care oamenii au ajuns la bărbat desăvârşit şi la măsura vârstei plinirii lui Hristos, precum scrie Pavel.

Sfântul Nicodim Aghioritul, “HRISTOITIA (BUNUL MORAL AL CREŞTINILOR)”, Editura Egumeniţa

 

 

 

Publicat în Cuvinte de folos | Lasă un comentariu

ECUMENISMUL: Motivul pentru care Patriarhia Bulgară și cea Georgiană nu au participat la pseudo-sinodul din Creta

interviu de preot Matei Vulcănescu cu George Todorov, organizatorul conferinței din Bulgaria și preot Mihail Bregvadze, reprezentant al Patriarhiei Georgiei

In acest interviu reprezentantul Bisericii Georgiei, dar si preprezentantul Bisericii Bulgariei explica de ce cele doua Biserici Locale nu au mers in Creta, si anume pentru faptul ca au respins deja ecumenismul, Biserica Georgiei condamnand sinodal in 1998 ecumensmul sub toate formele lui ca erezie si datorita faptului ca ambele Biserici nu fac parte din ” Consiliul Modial al Bisericilor”.
Motivatia fundamentala a celor doua Biserici Locale de a nu merge in Creta este faptul ca textele pregatitoare pentru acest Sinod din Creta nu sunt ortodoxe, nu exprima credinta Bisericii ortodoxe si nici ethosul Ei, sunt texte cu multiple înțelesuri, si nimeni nu a definit clar Ce este Biserica Ortodoxă?, Ce este Ortodoxia in raport cu ereticii, cine anume sunt ereticii, asa cum Biserica a procedat dintotdeauna. În același timp se spune ca primul motiv al unui Sinod Ecumenic nu ar putea fi altul decât condamnarea ereziei ecumeniste, în nici un caz oficializarea ei. De aceea oricât s-ar modifica acele texte, ele raman tot confuze si schizofrenice. Acele texte trebuind a fi inlocuite in totalitate cu texte ortodoxe.

Apoi reprezentantii celor doua Biserici sunt indignati de faptul ca s-a zvonit in cercuri inalte ale diferitelor Patriarhii cum ca Biserica Bulgariei si a Georgiei ar fi defapt marionetele Rusiei. Situatia este tocmai inversa, si anume, datorita faptului ca Biserica Georgiei si a Bulgariei au avut ca singur motiv neparticiparea la Creta pastrarea Dreptei Credinte, Rusia care este foarte ecumenistă și doreste hegemonia în Ortodoxie vazand ca doua Biserici Locale nu au participat, nu a mai vazut rostul participarii Ei la un Sinod care si-a pierdut din start Panortodoxia. Și orice hotarari s-ar fi luat la acest Sinod nu au nici o putere in Ortodoxie, pentru ca oricine poate veni sa conteste Panortodoxia lui. Apoi bineinteles cel mai important este faptul ca Sinodul Bisericii Bulgare a condamnat Sinodul din Creta ca ne-Sfant si ne-Mare si ne-Sinod pentru ca lipseste sinodalitatea si totul era trasat dinainte.
Biserica Antiohiei este si ea ecumenista si motivatia neparticiparii e mai mult problema Catarului. Deci Rusia a fost „marioneta” Bulgariei si a Georgiei, pentru ca datorita acestor Biserici Locale care tin la credinta ortodoxa, si nu vor sa si-o piarda sub nici o forma, Rusia nu a mai avut nici un motiv pertinent sa mearga la o astfel de intalnire. Mai ales ca se pune problema si a convocarii unui Sinod cu adevarat Ortodox care sa condamne pseudo Sinodul din Creta si sa cheme la pocainta pe cei care au promovat si promoveaza ecumenismul sincretist inter crestin si interreligios.

In acelasi timp datorita acesui pseudo Sinod multe Biserici Locale Ortodoxe s-au trezit ca dintr-un somn de moarte si acum sunt vigilente si nu vor accepta in veac hotararile acestea. Biserica Bulgara si Georgiana au constiinta dogmatica si isi trateaza cu seriozitte credinciosii si nevoile lor duhovnicesti. In acelasi timp sunt singurele Biserici unde Sistemul Sinodal functioneaza bine, credinciosii avand puterea a exprima credinta ortodoxa si de a spune nu orcaror incercari de ciuntire a ethosului crestin.

ortodoxinfo

Publicat în Sinodul Pan-Ortodox | Lasă un comentariu

Bruxelles – MORMÂNTUL Europei: UE repudiază CREȘTINISMUL și promovează oficial ISLAMUL

1

„Elitele” UE au declarat război Creștinismului, în numele Secularismului, dar încurajează Islamul în numele Multiculturalismului.

Acum câteva zile, câțiva dintre cei mai importanți intelectuali europeni – printre care filosoful britanic Roger Scruton, fostul ministru polonez al Educației Ryzsard Legutko, filosoful german Robert Spaermann și profesorul francez Rémy Brague de la Sorbona – au dat publicității „Declarația de la Paris”.. În acest excepțional document, ei resping „falsitatea unei Creștinătăți a drepturilor omului” și „utopica, pseudo-religioasa cruciadă pentru o lume fără granițe”. În schimb, ei fac apel la o Europă bazată pe „rădăcinile creștine”, inspirată din „tradiția clasică” și care să respingă multiculturalismul.

„Patronii falsei Europe sunt vrăjiți de superstiția că progresul este inevitabil. Ei cred că Istoria este de partea lor, iar această credință îi face să aibă un aer superior și disprețuitor, incapabili să recunoască defectele lumii post-naționale, post-culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei ignoră adevăratele izvoare ale decenței umane pe care pretind că o prețuiesc – ca și noi. Ei ignoră, ba chiar repudiază rădăcinile creștine ale Europei. În același timp, își iau infinite precauții pentru a nu-i ofensa pe musulmani, despre care își imaginează că vor adopta cu voioșie concepțiile lor seculare, multiculturale.”

În 2007, ca răspuns la criza culturală a continentului, Papa Benedict afirma că Europa „se îndoiește astăzi de propria sa identitate”, amintește Gatestone Institute.

După zece ani, în 2017, Europa trece la următorul nivel: crearea unei identități post-creștine și pro-islamice. Într-adevăr, astăzi, clădirile și expozițiile europene eludează creștinismul și se orientează spre islam.

Parlamentul European a inaugurat recent la Bruxelles „Casa istoriei europene”, care a costat 56 de milioane de euro. Ideea muzeului a fost de a crea o poveste a perioadei postbelice în jurul mesajului pro-UE de unitate. Clădirea este un splendid exemplu de Art Deco. Însă, așa cum arată profesorul universitar olandez Arnold Huijgen, ea este din punct de vedere cultural „goală”.

„Revoluția franceză pare a fi momentul nașterii Europei, tot ce a precedat-o având rezervat un spațiu minimal. Codul Napoleonian și filosofia lui Karl Marx au primit însă un spațiu generos, iar sclavia și colonialismul sunt prezentate drept cele mai întunecate părți ale culturii europene (…) Însă lucrul cel mai remarcabil despre această Casă este că parcă în Europa nu a existat niciodată vreo religie, nu a existat niciun impact religios asupra continentului (…) După cum nu ar fi existat nici un secularism european care a luptat împotriva religiei creștine; pur și simplu ignoră orice aspect religios al vieții.”

Birocrația de la Bruxelles a mers până acolo încât ignoră influența creștină a steagului său oficial, cele 12 stele care simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între popoarele Europei. Steagul a fost creat de designerul catolic francez Arséne Heitz, care s-a inspirar din iconografia Fecioarei Maria.

Însă explicația oficială a Uniunii Europene a steagului nu pomenește nimic de rădăcinile sale creștine.

Departamentul Monetar și Economic al Comisiei Europene i-a ordonat și Slovaciei să își modifice monedele sale comemorative Euro, eliminându-i pe Sfinții Chiril și Metodiu.

Iar printre cele 75.000 de cuvinte ale draftului (astăzi abandonat) al proiectului de Constituție europeană, nici măcar unul nu se referă la creștinism.

Ministrul de Interne german Thomas de Maizière din guvernul și partidul zis Creștin-Democrat al Angelei Merkel sugera recent că sărbătorile musulmane ar trebui oficializate.

„În locuri unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim la introducerea unor zile libere oficiale”, se întreba el.

„Supunerea merge din ce în ce mai departe”, a comentat Erika Steinbach, influenta fostă președintă a Federației Expulzaților – germani expulzați din diferite țări est-europene în timpul și după Al Doilea Război Mondial.

Propunerea lui de Maizière demonstrează că atunci când este vorba despre islam, secularismul oficial „post-creștin” pur și simplu nu se aplică.

Cu câteva săptămâni în urmă, la Bruxelles a fost găzduită o expoziție finanțată de UE, cu numele de „Islamul este și istoria noastră!” Expoziția vrea să ilustreze impactul islamului în Europa. O explicație oficială afirmă:

„Evidența istorică arătată de această expoziție – realitatea unei vechi prezențe musulmane în Europa și complexa interacțiune a celor două civilizații care au luptat una cu alta, dar s-au și întrepătruns – susține un efort educativ și politic: a-i ajuta pe europenii musulmani și ne-musulmani să-și înțeleagă mai bine rădăcinile culturale și să prețuiască cetățenia comună.”

Isabelle Benoit, istoric care a participat la conceperea expoziției, a declarat pentru AP:

„Vrem să le arătăm clar europenilor că islamul este parte a civilizației europene și că nu este un import de dată recentă, ci are rădăcini vechi de 13 secole”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliații au evitat să bombardeze Bruxelles-ul, pentru că acesta era gândit ca locul de unde va începe renașterea Europei. Dacă „elita” europeană continuă să repudieze cultura sa creștină, acest oraș ar putea deveni, dimpotrivă, mormântul Europei.

evz.ro

Publicat în Stiri, politica | Lasă un comentariu

Care-i diferenţa dintre ele? Icoana, tabloul, fotografia…

1

2

Tabloul reprezintă o imagine artistică, este un produs al fanteziei pictorului, o formă originală de expresie a propriei viziuni asupra unui obiect sau fenomen. Pe când icoana este o revelaţie a lui Dumnezeu, redată de iconograf prin limbajul liniilor şi al culorilor. Concepţia despre lume a iconografului este şi concepţia Bisericii. Icoana este atemporală, în afara curentelor artistice, fiind în această lume simbolul unei alte existenţe.
Tabloul se caracterizează printr-o expresie pronunţată a individualităţii autorului, printr-o originală manieră artistică, prin procedee specifice de compoziţie, printr-o coloristică inedită. Iconografia însă nu este o autoexpesie, ci o slujire, o lucrare ascetică. Icoana este o creaţie sobornicească, iată de ce iconografii nu-şi scriu numele pe icoanele pictate, spre deosebire de pictorii de tablouri.
Un tablou trebuie să fie emoţional, întrucât arta este forma cunoaşterii şi redării lumii înconjurătoare prin senzaţii. În schimb penelul iconografului este nepătimaş, aici nu e loc de emoţii personale. În viaţa liturgică a Bisericii, icoana, la fel ca şi maniera de citire a cântăreţilor la strană este lipsită de emoţii exteriorizate. Trăirea cuvintelor rostite şi perceperea simbolurilor iconografice are loc la un nivel duhovnicesc.
Tabloul artistic este un mijloc de comunicare cu autorul. Acesta ne spune despre ideile şi trăirile lui, redând gândirea specifică timpului în care a trăit. Pe când icoana este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi sfinţii Săi.
Uneori printre icoanele de acasă găsim şi fotografii ale unor preoţi, stareţi, oameni cuvioşi. E bine să le punem alături de icoane sau nu? Icoana ne vesteşte despre un sfânt în starea sa preschimbată, proslăvită deja, în timp ce fotografia, fie şi a unui om care ulterior a fost canonizat ne arată doar un anumit moment din viaţa pământească a acestuia, aflat la o anumită treaptă pe scara urcării sale către înălţimile duhului. De aceea mai bine este să nu punem fotografiile alături de icoane.

copilortodox.wordpress.com

Publicat în Erezii | Lasă un comentariu