Iisus Hristos este adevarata fericire

Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neînțeles de către prea mulți dintre noi.

Un Nume pe care sfinții l-au catalogat a fi… drag, scump, dulce etc. Este fericirea în sine, așa cum nu a fost și nu va mai putea fi vreodată. Este tot ceea ce își poate dori omul. Mai mult, nimeni nu poate cere și absolut nimeni nu poate primi. Este tot!

Dacă inima omenească este însetată de veșnicie, atunci El este veșnicia. Dacă este înfometată de Adevăr, atunci Hristos este Adevărul cel mai curat și mai pur. Dacă sufletul suspină după lumină, atunci la El va găsi Lumina cea care îl va îmbrățișa și îl va mângâia o veșnicie. Și dacă, pur și simplu, omul vrea doar să fie fericit, atunci nu are decât să-I ceară lui Hristos să Se apropie, să vină, să-l primească și să-i ofere în dar tot ceea ce, de la începutul veacurilor, a pregătit pentru el. Fără să-i ceară ceva în schimb, căci omul este nevolnic și mult prea neputincios. Fără să-l tragă la răspundere pentru ce a făcut până să-L întâlnească, căci ființa omului este atât de mult îmbibată de păcate, încât adeseori nici omul nu știe ce mai este bun și ce mai este rău în el.

Monah Paulin, Invitații la Libertate, Editura Egumenița, 2008, p. 29

Suferă pentru noi, păstorii noştri duhovniceşti

Domnul ne-a iubit într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cinstim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Duhul Sfânt cu noi toţi.

Mare faţă este preotul, slujitorul la altarul lui Dumnezeu. Cine-l întristează întristează pe Duhul Sfânt Care viază în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei sunt aşezaţi mai presus decât toţi; ca vulturii, ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 151

Neiertându-l pe aproapele nostru, adeseori suntem fără milă

Cât este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă.

Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi şi pe desfrânatele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru.

Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 49

Smerenia, primul lucru de care sufletul nostru are nevoie

Să nu vă mâniaţi că nu m-am hotărât să trec acum pe la voi. Sunt foarte îngrijorat că vă aflaţi înconjurat de lupi, însă mă feresc să mă apropii de ei pentru a-i alunga şi a vă slobozi, pentru că aceşti lupi ai voştri sunt ca şi turbaţi. Precum bine ştiţi, aceştia de multe ori m-au chinuit, înfigându-şi colţii până în adâncul inimii. Nici nu ştiu cum a mai rămas viaţă în mine. Duhul nădejdii în Dumnezeu a fost omorât în repetate rânduri şi nici acum nu ştiu dacă am viaţă în mine. Nu ştiu, pentru că n-o simt înlăuntrul meu, ci nădăjduiesc cu o nădejde comună, nu cu cea vie, ci cu una moartă. Lupii voştri sunt mai răi decât răpitorii din părţile noastre, foarte colţoşi şi nemiloşi. Aceştia de aici, chiar dacă sunt sălbatici, nu au atâta îndrăzneală, se tem de cuvântul omului şi de prezenţa lui. Ai voştri însă, cu cât mai tare îi alungi, cu atât mai rău te atacă, şi sunt atât de înrăiţi pe cel ce îi alungă, încât nici să se arate nu mai poate. Poate doar din ascunziş să-i săgeteze sau să-i împuşte, lucru de la care nu mă dau în lături şi poate că uneori voi apuca să nimeresc în vreunul din ei cu ajutorul lui Hristos. Dar, dacă aveţi nădejde, să-mi daţi de ştire când şi în ce parte a sufletului a apărut vreun lup şi să-mi descrieţi ce fel este, bătrân sau tânăr, unul sau doi sau o haită întreagă, să-mi scrieţi! Eu cu adevărat doresc mântuirea voastră în Domnul şi mă rog Lui din toată inima să vă izbăvească din gura leilor şi de la coarnele taurilor.

De lupii gândurilor nu este posibil să ne izbăvim decât prin ajutor de la Hristos – şi, ca să-i alungăm, avem nevoie de harul Lui atotputernic, iar nu de ajutorul cel slab al oamenilor. Pentru aceasta trebuie să cădem la picioarele lui Iisus cu adâncă smerenie, să ne rugăm Lui pentru toate şi să punem tot necazul înaintea Lui şi să ne mai rugăm şi Maicii Domnului şi altor plăcuţi ai Lui, cu mărturisirea sinceră a păcatelor noastre şi a neputinţei de a ne îndrepta. În acest chip, neîndoielnic, Domnul vă va ajuta şi va împăca duhul vostru. „Învăţaţi-vă, a zis, de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iată unde ne-a arătat Mântuitorul că vom găsi pacea sufletească. Căutaţi dar, pentru cuvântul Lui, şi cu siguranţă veţi afla, pentru că Dumnezeu este credincios în toate cuvintele Sale. Cel ce umblă întru El nu poate umbla în întuneric. Nu vă împovăraţi zadarnic, căutând mângâiere şi pace şi mântuire, ci mai degrabă smerenie. Toate vă vor aduce numai întristare, nelinişte şi pagubă, dacă nu vă veţi apuca să lucraţi smerenia lui Hristos.

Fără aceasta, vă vor sfâşia lupii. Nici eu nu voi putea scăpa de ei, dacă nu mă voi socoti cel mai păcătos şi cel mai de pe urmă. (Sfântul Cuvios Moisi de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 151-152)

Cuvant pentru cei ce spun ca nu este osanda pentru cei pacatosi

De cate feluri de pedepse nu sunt vrednici cei ce zic, fara socotinta, ca nu este pedeapsa pentru pacatosi, ca Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va pedepsi pe cei ce gresesc. Deci, daca n-ar pedepsi, apoi, dupa a ta socotire, ar fi iubitor de oameni. Spune-mi tu mie, oare, nu dupa dreptate, vei lua pedeapsa, daca vei gresi si nu te vei pocai? Pentru ca, ce nu ne-a facut noua Dumnezeu, ca sa pazim poruncile Lui si sa ne mantuim? Oare, n-a certat, oare n-a facut, pentru a noastra mantuire, multime de minuni si de pedepse? Si, daca cei rai nu se vor pedepsi, apoi, cum sa zicem, ca cei buni se vor incununa? Spune-mi mie, au nu pentru Imparatia cerurilor s-au ostenit sfintii in lumea aceasta? Apoi, unde este judecata cea dreapta a lui Dumnezeu? Deci, sa nu va inselati, voi, oamenilor, ascultand pe diavolul; pentru ca, ale lui, sunt unele ca acestea, socotiri si cuvinte. Am auzit pe un oarecare iubitor de pacate, zicand ca, numai pentru frica, ii ingrozeste Dumnezeu pe oameni cu pedepse. Macar ca iubitor de oameni este Dumnezeu, insa, pedepseste pe cei ce gresesc si, mai mult, pe cei ce Il cunosc pe El, ii pedepseste. Spuneti-mi, dar, cei ce numiti pe Dumnezeu amagitor, voi, care ziceti ca nu pedepseste pe cei pacatosi, cine a inecat toata lumea, pe vremea lui Noe, si cumplita primejdie a adus peste tot neamul omenesc? Sau cine a trimis deasupra pamantului sadomitilor pietre cu pucioasa si vapaia de foc? Cine pe egipteni, in mare i-a inecat? Cine pe israiliteni, in pustie i-a hranit? Cine a ars adunarea lui Aviron? Cine, in vremea lui Core si Datan, a poruncit pamantului, ca sa se deschida si de vii sa-i inghita? Cine a pierdut saptezeci de mii de oameni, pe vremea lui David? Cine a omorat o suta optzeci si cinci de mii de oameni, intr-o noapte, pe vremea lui Isaia? Si acum, in toate zilele, suferim primejdii, daca gresim. Cum, dar, vorbesti tu ca, pe unii, ii pedepseste, iar, pe altii, nu-i pedepseste? Hristos Insusi ingrozeste cu pedeapsa: cum poti tu grai acest cuvant, ca nu va fi pedeapsa? Ci, sa ne sarguim ca sa ne facem poruncile, pentru ca Dumnezeu, pe cei ce gresesc si nu se pocaiesc, ii pedepseste, aici sau dincolo, iar pe cei ce vietuiesc cu dreptate, ii incununeaza. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvant de folos

Venit-a odata Macarie Egipteanul, din pustia Schitului, la muntele Nitriei, la pomenirea lui ava Pamvo. Si i-au zis lui batranii: „Parinte, spune un cuvant fratilor: „Iar el le-a zis: Eu, inca nu m-am facut calugar, dar am vazut calugari. Ca, sezand eu odata in chilie, la Schit, ma suparau gandurile, si-mi ziceau: Du-te la pustie si vezi ce vei afla acolo. Deci, am ramas, luptandu-ma cu gandul, cinci ani, zicand: Nu cumva, de la diavolul sa fie aceasta. Si, daca a staruit gandul, m-am dus in pustie si am aflat acolo un iaz cu apa si o insula in mijlocul lui si au venit fiarele pustiei sa bea apa din el. Si am vazut in mijlocul lor doi oameni goi si m-am inspaimantat, au grait catre mine: Nu te teme, si noi suntem oameni. Si am zis lor: De unde sunteti si cum ati venit in pustia aceasta? Iar ei au raspuns: De la viata de obstime suntem; ca, ne-am socotit intre noi, si am iesit, aici. Si, iata, acum avem patruzeci de ani. Si unul din noi este egiptean, iar, celalalt, este libian. Si m-au intrebat ei, zicand: Ce mai este prin lume? Si, daca vine ploaia la vremea sa si daca are lumea indestulare? Si am zis lor: Da. Si eu i-am intrebat pe ei: Cum pot sa ma fac calugar? Si ei mi-au raspuns: De nu se va lepada cineva de toate ale lumii, nu poate sa fie calugar. Si am zis lor: Eu sunt slab si nu pot fi ca voi. Dar ei mi-au zis: Daca nu poti sa fi ca noi, stai in chilia ta si plange-ti pacatele tale. Si i-am intrebat: Cand se face iarna, nu raciti? Iar cand se face arsita, nu se ard trupurile voastre? Iar ei mi-au zis: Dumnezeu ne-a facut noua randuiala aceasta, ca nici iarna nu racim, nici vara nu ne vatama arsita. Pentru aceasta v-am zis voua, ca nu m-am facut calugari, ci am vazut calugari. Iertati-ma fratilor!

din Pateric