Despe cresterea copiilor

1

Cuvant la 1 august la pomenirea Sfintilor Mucenici sapte frati Macavei

Despre statornicie si despre cresterea copiilor

Odinioara cand organizatorii jocurilor publice organizau concursuri de lupta ei puneau foarte mare ravna in a aduce in arena luptatori tineri si puternici ca inainte de inceperea luptei privind la aceste figuri de luptatori puternici spectatorii sa se umple de uimire.

La fratii Macavei insa a fost dimpotriva cu totul altfel. Aici nu era o lupta intre oameni, ci o lupta grozava si infioratoare intre om si duhurile cele rele si la aceasta lupta a adus Dumnezeu nu niste barbati tari si puternici ci niste copii gingasi impreuna cu batranul Eleazar si cu o femeie garbovita de ani, mama acestor copii. Ce este aceasta? Duci tu la lupta o varsta asa de neputincioasa?

Cine a auzit vreodata ca o femeie de varsta asta sa fi stat la lupta? Desi aceasta este neauzita raspunde Dumnezeu, nu voiesc a arata cu aceasta un lucru de necrezut, nou si nemaiauzit, caci Eu nu sunt un astfel de organizator de lupte sa las totul numai pe taria luptatorilor, mai mult eu stau langa ei, ii ajut, le intind mana mea si cea mai mare parte a biruintei trebuie a o atribui ajutorului meu.

Deci tu cand vezi o femeie batrana, tremuranda care pentru a putea merge are nevoie de sprijin, infatisandu-se la lupta, dispretuind furia tiranului, biruind duhurile cele rele, cu usurinta invingand pe diavolul si zdrobind puterea lui, admira darul lui Dumnezeu si uimeste-te de puterea Lui.

Luptatorii sunt tari nu dupa trup ci dupa credinta.

Firea lor este slaba dar duhul care i-a intarit este puternic. Trupul lor este neputincios din cauza varstei, dar duhul lor este tare prin dragostea de Dumnezeu. Aceasta lupta nu este supusa simturilor, de aceia sa nu asemeni pe luptatori dupa cele din afara ale lor ci socoteste taria sufletului lor si gandeste la taria credintei lor, ca sa inveti ca cel ce se lupta cu pacatul si cu duhurile cele rele, nu are trebuinta de un trup tare sau o varsta infloritoare, ca nici tineretea cea mai frageda si nici varsta cea mai inaintata nu-l poate impiedica daca el are uri suflet nobil si tare.

Dar ce sa vorbesc eu de batrani sau tineri cand inca si femei au indraznit la astfel de lupte si au dobandit din ele cununi de lauda?

La luptele cele pamantesti se lasa la o parte femeile, copii si batrani; la luptele cele duhovnicesti dimpotriva arena luptelor este deschisa tuturor varstelor si ambelor sexe, pentru ca tu sa cunosti puterea cea negraita a lui Dumnezeu si adevarul cuvantului apostolului: „ca puterea lui Dumnezeu este tare intru cei neputinciosi” (II Cor XII, 9).

Caci atunci cand copii si batranii se arata viteji peste firea lor, prin aceasta se arata clar harul lui Dumnezeu care este intru dansii.

Insa ca sa vezi ca slabiciunile cele din afara sau trupeste ale acestor luptatori ii fac si mai slaviti, sa socotim noi nu pe cei 7 frati Macavei, ci pe mama lor care era mai slaba.

De ce oare sa ne miram mai intai la dansa? De neputinta firei ei, de varsta cea inaintata a ei ori de moliciunea simtului de mama, care atat de usor ar fi putut ajunge la slabiciune.

Toate acestea erau mari piedici intr-o lupta care cerea foarte multa putere si rabdare, eu insa am sa vorbesc de altceva mai mare din care foarte clar se va arata taria femeii si rautatea satanei, lata rautatea satanei. El a adus pe mama la lupta nu la inceput ci dupa fii ei.

De ce? Chinurile celor 7 fii ai ei trebuia sa oboseasca barbatia si sa franga taria duhului ei, pentru ca doborata si slabita prin privirea cea grozava a completei singiuiri ale copiilor ei, cu atat mai lesne sa poata fi biruita. Priveste deci nu la chinurile ce au suferit fii ei, gandeste ca mama la cazna fiecarui fiu suferea niste dureri noua nesuferite si asa zicand ea se ucidea cu fiecare din fii sai.

Ca eu am dreptate cand zic acestea stiu toate mamele. O mama cand vede pe fiul sau lovit de friguri, ar voi bucuroasa sa sufere ea toate numai sa scape de dureri pe iubitul sau copil, caci pentru o mama numai chinu[copilului este pentru ea o durere ce nu se poate spune in cuvintejlar daca aceasta este adevarat, si sigur este, atunci mama Macaveilor in timpul persecutiilor fiilor ei a suferit mai mult decat ei si mucenicia ei a fost mai dureroasa decat a copiilor ei.
Daca vestea de boala a unui copil pune in cea mai mare neliniste duhul unei mame, ce nu a suferit mama Macaveilor cand nu numai un copil, ci toti ai ei s-au rapit si ea nu numai a auzit ci toate a trebuit sa le vada cu ochii sai? Cum a putut ea ramane stapana pe sine cand a vazut in scurt timp chinuindu-se copii ei unul dupa altui cu chinuri grozave.

Cum a fost cu putinta ca ea sa nu moara de durere?

Cum a fost cu putinta ca ea chiar la moartea celui dintai fiu sa nu sara de bunavoe in focul cel arzator spre a se cruta pe sine de a vedea mai departe?

Pentru ca era imbunatatita zici tu, dar ea era in acelasi timp si mama.

Pentru ca ea era cu frica lui Dumnezeu zici tu, dar ea avea totusi carne si sange, pentru ca ea era curajoasa zici tu, dar totusi nu era sloboada de slabiciunea femeiasca.

Ea macar ca ardea de ravna cea dumnezeiasca dar totusi simtea si povara durerilor unei mame. Daca si noi barbatii cand se duce un facator de rele la moarte, prin aceasta privire ne miscam si ne zguduim, chiar daca nenorocitul acela nu este nici o ruda cu noi si pentru rautatea lui merita pe deplin pedeapsa; apoi oare ce trebuie sa fi suferit acea mama, cand ea a vazut ducanduse la moarte nu vreun facator de rele ci toti cei 7 fii ai sai intr-o zi si chinuindu-se nu toti deodata ci unul dupa altul cu felurite chinuri.
De ar fi fost ea de piatra si de otel, totusi ar fi trebuit sa incremeneasca si sa sufere ceea ce sufera o mama la o astfel de privire! Amara pentru ceea ce s-a intamplat aici, dulce pentru simtamantul mamei care trebuia sa vada cele ce se intamplau si asa ea nu se uita la sangele fiilor sai care curgea, ci la cununile dreptatii destinate lor; ea nu privea la coastele cele sfasiate ci la locuintele ceresti cele pregatite fiilor ei, ea nu se uita la calaii ce stau imprejur ci ia ingerii care incurajau pe fii ei si asa a uitat durerile inimii de mama si a biruit slabiciunea firii omenesti si a varstei. Ea a biruit firea, fire de altfel atat de tirana, care biruieste chiar si pe fiarele cele salbatice.
Fiarele din dragoste catre fiul sau uita de ele si se arunca ele in mainile vanatorilor, si nu este nici un dobitoc atat de slab care sa nu-si apere puii sai si nici unul asa de bland care sa nu se intarate cand ii ia puii sai. insa acea mama a biruit puterea tiranica pe oare o are asupra oamenilor si a dobitoacelor, ea nu s-a aruncat asupra ucigasilor fiilor sai, nu le-a sfasiat fata macar ca i-a vazut ucigandu-i fii sai, ci a fost asa de tare, curajoasa si statornica, ca atunci cand ea a vazut chinul primului fiu, ea incuraja pe ceilalti la rabdarea tuturor muncilor.

De ar auzi acestea toate mamele, de ar invata ele de la mama Macaveilor cum trebuie sa-si iubeasca, fii ei cu adevarat si sa fie tari, de ar creste toate mamele fii lor ca dansa! Nu este deajuns pentru o mama ca ea aduce copilul pe lume, caci aceasta o face firea, ca lucrul cel mai important este cresterea si aceasta depinde de ea.

Si ca sa cunosti ca o femeie nu numai prin nastere este mama, ci si prin cresterea unui copil, asculta pe Apostolul Pavel care unei vaduve nu-i da importanta pentre nasterea, ci pentru cresterea copiilor sai. Cand el zice: „sa se inscrie intre vaduve cea care nu are mai putin de saizeci ani si sa aiba marturie de fapte bune” si adauga ca punct de capetenie „daca a crescut fii” (l Tim V, 9, 10). El nu zice „de a nascut fii”.

Asa dar sa socotim ce a trebuit sa sufere acea femeie,daca cineva o poate numi femeie, cand ea a vazut madularele unui copil tremurand pe carbuni, capul altuia apucandu-se cu «cleste de fier si jupuindu-i pielea! Cum era cu putinta ca ea sa traiasca vazand acea priveliste? Sa va spun. Ea nu cauta la acest pamant ci la viata de dincolo, si se temea numai ca nu cumva tiranul sa inceteze chinuirea inainte de moartea tuturor si sa desparta ceata copiilor si unii sa ramana neincununati.

Ca ea de acest lucru se temea, se vede de acolo ca pe cel mai tanar ea I-a dus cu mana sa la moarte povatuindul si ihdemnandul prin cuvinte si sfatuire. Noi nu putem auzi fara sa ne zguduim necazul altuia, ea insa privea cu barbatie la propriile sale chinuri.

Dar noi sa nu ascultam toate acestea cu usurinta, sa-si inchipuiasca fiecare din noi aceasta jalnica priveliste ca si cand s-ar intampla cu proprii sai copii sa-si inchipuiasca fiecare pe cei mai dragalasi dintre copilasi care au trebuit sa sufere aceste chinuri si numai atunci va pricepe bine ce am zis, dar nici atunci, caci ce simte firea nu se poate descrie in cuvinte, si numai cel ce trece prin necaz stie.

Iar la aceasta mama, dupa ce s-au incununat cei sapte fii ai sai, cu dreptate i se potrivesc cuvintele proorocului: „vei fi ca un maslin roditor in casa Domnului” (Ps. LI, 10).

La vestitele jocuri olimpice ale vechii civilizatii chiar de ar fi luat parte mi de luptatori, totusi numai unul castiga cununa, aici insa s-au incununat toti cei 7 luptatori. Poti tu sa-mi arati un ogor asa de roditor ca acesta? un pantece de mama care a nascut atata slava ca acesta? Mama fiilor lui Zevedei a fost mama de apostoli, insa numai de doi si eu nu cunosc nici un pantece de mama care sa fi purtat sapte mucenici si apoi ea insasi sa-i fi insotit la moarte. Iar prin aceasta numarul celor munciti s-a inmultit nu numai cu unul ci cu mai multi. Fii erau 7 si cand s-a adaugat si mama, numarul mucenicilor nu a crescut numai cu unul ci sa dublat caci mama a suferit moarte muceniceasca cu fiecare dintre fii sai.

Asa ea crescand atat de frumos pe fii sai a dat bisericii o intreaga ceata de mucenici. Sapte copii a nascut ea dar nici unul pentru pamant ci pe toti i-a nascut pentru cer, pentru imparatul Slavei si pentru viata cea de dincolo, insa diavolul a lasat-o pe ea la urma pentru a fi muncita pentru ca asa cum s-a zis mai inainte, sa sfasie puterile ei cu privirea mucenicii fiilor ei ca sa o poata mai lesne birui. Multi oameni cad intru nesimtire numai vazand sangele si cu greu ii poti readuce la viata. Acea mama a vazut insa paraie de sange si inca nu de sange strein ci de sangele propriilor ei copii; ce a suferit ea atunci? Ce durere n-a trebuit sa sufere sufletul ei?

Ea a intrat ultima in lupta pentru ca ea sa fie mai slaba insa s-a intamplat cu totul altfel. Caci ea s-a luptat cu mai multa barbatie. De ce? Pentru ca ea acum nu mai avea grija de copii sai, nu se mai temea ca sa nu slabeasca vreunul unul dintre ei si sa piarda cununa muceniciei. Mai mult dupa ce a trimis inainte la cer pe toti copii sai ca intr-o visterie sigura, la cununile ceresti si la visteriile cele nepieritoare, atunci a intrat si ea in lupta cu barbatie a adaugat trupul sau la ceata copiilor sai martirizati, precum aseaza cineva o piatra scumpa la o coroana si a calatorit la Dumnezeul cel iubit prin care ne-a lasat o mare invatatura si un puternic indemn cu fapta, ca noi sa suportam toate nenorocirile cu suflet tare si cu duh puternic.
Sau care barbat, femeie, batran sau tanar va putea in viitor dobandi iertare, daca el se teme de primejdiile ce il ameninta cu voia’lui Dumnezeu, daca inainte de Hristos, cand portile iadului erau inca incuiate cand pacatul nu era inca nimicit si moartea nu era biruita, o femeie, o femeie batrana mama a atator copii a aratat o asa tarie, o asa ravna. Asadar femei sau barbati, batrani sau tineri sa luam aminte la toate acestea si sa intiparim aceasta lupta in inima noastra. Statornicia si taria sa ne fie un indemn permanent de a dispretul toate necazurile, a ne pazi sufletul nostru, ca aici pe pamant sa urmam faptele bune a acestor sfinti mucenici, iar dincolo sa ne incununam ca dansii. Precum ei au aratat in primejdii barbatia cea mai mare sa aratam si noi aceiasi tarie impotriva patimilor celor nebunesti, impotriva maniei, a lacomiei de avere, a faptelor trupesti, a ambitiei si a celorlalte asemenea lor.

Daca noi vom birui flacara acestor pofte precum ei au biruit pe cea a focului, vom sta si noi langa dansii, vom avea aceiasi cununa ca dansii, de care fie ca noi toti sa ne impartasim prin darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos caruia I se cuvine cinstea si lauda acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

1

Reclame