Stăpâneşte în lume din pricina fricii de moarte, păcatul

1

Nu uitaţi că noi păcătuim pentru că ne este frică de moarte. Păcatul stăpâneşte în lume din pricina fricii de moarte. Aceasta ne face egoişti şi am fi în stare de orice, ca să supravieţuim. De aceea rămânem în mod egoist prizonieri în al nostru „circuit închis”. Însă tot ce reuşim să facem nu este altceva decât să sporim moartea şi păcatul.

Din acest motiv, frica de moarte a făcut aşa încât păcatul să stăpânească în lume, iar când încercăm să supravieţuim cu orice preţ, ne creăm false ajutoare – în scopul de a rezista. Sfârşim, însă, prin a fi înşfăcaţi tot mai mult de colţii ei morții.

(Arhimandritul Zacharias)

Reclame

Nu înseamnă doar să dăm bani sau lucruri cuiva, milostenia

1

A mângâia pe cineva îndoliat, a întări un om care a suferit în viaţă – acestea constituie milostenia duhovnicească. A susţine pe cineva marginalizat pe nedrept, riscându-ne poziţia pentru a-l apăra, asumându-ne în felul acesta posibilele consecinţe negative ale unei astfel de atitudini – aceasta este cea mai mare milostenie, care implică jertfa de sine, fiind mai mare decât cea materială.

Astfel de milostenii poate să facă şi cel sărac: îl poate sprijini pe cel îndurerat; săracul poate fi sănătos, iar cel ce are bani să fie bolnav, să zacă la pat, să sufere de paralizie sau altceva. În cazul acesta, săracul poate face şi el milostenie – adică să meargă şi să stea cu el câteva ore, pentru a-i ţine companie, să se ducă să-i facă cumpărăturile, să-i dea să mănânce în eventualitatea că este paralizat şi nu-şi poate controla mâinile.

Milostenie nu înseamnă doar să dăm bani sau lucruri cuiva.

Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, ”Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Ed. Predania, București, 2010, pag. 61

1

Ieromonah Teofan Andone, Mănăstirea Petru Vodă: ”Nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „adunarea cretană” ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.”

1

Scrisoare deschisă adresata Preacuviosului Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” Petru Vodă, Jud. Neamț – Ctitorie a Părintelui Justin Parvu

 

Către Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă (Hașca), județul Neamț

Preacuvioase Părinte Stareț,

Subsemnatul, ieromonah Teofan Andone, în vârstă de 64 de ani, viețuitor al Mănăstirii Petru Vodă, Județul Neamț în perioada 23 martie 2010- 28 aprilie 2017, vă aduc la cunoștință următoarele:

Nu cu multe zile în urmă mi-a fost predată o lecție de ortodoxie, de „ bărbăție duhovnicească” și de curaj, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată.

De către cine? De către sora Eugenia Andone, care s-a retras de la mănăstirea „din vale” („Paltin”) și s-a îngrădit de erezia ecumenismului. Amintind aici de sora Eugenia Andone, nu mă îndoiesc că știți bine de cine este vorba și de ce purtăm același nume de familie. Această lecție aspră și usturătoare mă îndeamnă să vă scriu astăzi și să vă readuc în atenție cele pe care le-am discutat împreună, în mai multe rânduri, fie în cancelaria stăreției, fie în chilia dumneavoastră. Ele s-au referit cu precădere la situația creată de hotărârile ”adunării cretane” (iunie 2016) și cele ale Sfântului Sinod al B.O.R. (octombrie 2016) care m-au îndemnat și pe mine, ca și pe mulți alții, la îngrădirea de erezia ecumenismului și la oprirea pomenirii ierarhului locului( vlădica Teofan) la sfintele slujbe.

De altfel, vă este foarte bine cunoscut faptul că, după o scurtă perioada de „iconomie”, începând din ziua 7 decembrie 2016, nu am mai participat la programul liturgic al mănăstirii. Aceasta, până în ziua de 28 aprilie 2017, când după așteptarea zadarnică și ( probabil) naivă, în nădejdea că lucrurile se vor îndrepta, am decis să mă retrag din mănăstire.

Până la data la care vă scriu aceste rânduri nu am cunoștință că situația să se fi schimbat, adică obștea mănăstirii să procedeze la îngrădirea de erezie și la încetarea pomenirii arhiereului.

Întârzierea cu care fac public cunoscute toate acestea, evident că nu mă onorează. Se afirmă adesea că „…mai bine mai târziu decât niciodată…” deși este dovedit faptul că de nenumărate ori acest „ prea târziu” a devenit „foarte târziu„ sau „mult prea târziu”. Sper că nu se întâmplă astfel și cu mine, acum.

De aceea, nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „adunarea cretana”( iunie 2016) ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Pe cale de consecință, nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Numai faptul că acordă recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului și așa zisului „ consiliu mondial al bisericilor”, că proclamă în chipul cel mai vădit și scandalos caracterul eclesial al înșelarilor și al ereziilor, sunt suficiente și mai mult decât suficiente pentru orice ortodox cu mintea sănătoasă ca să se îndepărteze și să se îngrădească de astfel de erezii, și mai mult, să se oprească de la a avea comuniune bisericească și de orice alt fel cu cei ce le propovăduiesc ori le acceptă.

Astăzi, documentele și hotărârile eretice ale acestei „adunări cretane” precum și concluziile formulate în ședința de lucru a Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) sunt arhicunoscute și sunt supuse, aproape fără întrerupere, unor interpretări, analize și dezbateri ample, care par a nu mai avea sfârșit.

S-a impus însă, fără nici cea mai mică îndoială, faptul că ne aflăm în plină și intensă etapă de răspândire și consolidare a acestei panerezii a ecumenismului.

Ori eu, unul, nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci, dimpotrivă, doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.

Ceea ce, de altfel, și fac și întăresc acum, din nou, prin această mărturisire, care nu se vrea nici trufașă și nici înfățișându-se ca un act de bravură.

Așadar, ca să nu vă obosesc cu lungimea epistolei, (aproape că) închei aici, neascunzându-mi marea durere și multa amărăciune, constatând că nici până acum obștea mănăstirii nu s-a îngrădit (așa cum de altfel obligă Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și Canonul 31 al Sfinților Apostoli) de această panerezie spurcată a ecumenismului ce a fost impusă oficial ca doctrina eclesiologica și politică misionară în Biserica Ortodoxă.

Mai mult, obștea mănăstirii continuă să pomenească pe arhiereul locului, deși acesta a participat nemijlocit la „adunarea cretană”, a semnat toate documentele și și-a însușit și asumat hotărârile eretice și hulitoare ale acesteia (și de care nu s-a delimitat public și fără echivoc nici până acum).

V-am spus și când m-am retras din mănăstire și vă scriu și acum că rămânerea mea în obște devenise imposibilă, pentru că în circumstanțele date, aș fi recunoscut și eu că sunt ecumenist și eretic.

Vicleana „ linie roșie” a „potirului comun” nu cred că va mai reuși să amăgească, în continuare, pe mulți dintre cei care „cu multă înțelepciune” și „cu profund discernământ” așteaptă izbăvirea, ci, am mari nădejdi că destui părinți și frați ai mănăstirii vor înțelege, până la urmă, ce au de făcut pentru a dobandi darul veșnic al mântuirii.

Așadar, până când un Sfânt Sinod Ortodox nu va avea loc în mod oficial și nu va condamna „ adunarea cretană” și toate ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii Ortodoxe și nu va condamna pe toți cei care le propovăduiesc ori le acceptă, sunt dator să mă îngrădesc de toate ereziile acestea spurcate și să mă țin cât mai departe de orice comuniune bisericească cu cei învinovățiți de erezie.

Mai mult de atât ce pot să vă mai scriu, că nu mă pricep? Ca fost militian și ( pentru scurt timp) polițist la „circulație”, nu mă rușinez și – ce să fac?- admit că nu am la îndemână abilitățile lexicale adecvate, menite să înfrumusețeze epistola.

Așa încât mă opresc aici și semnez fără rezerve,

Ieromonah Teofan Andone

Astăzi 12 iunie 2018

PreaCuviosului Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă( Hașca), județul Neamț

1

1

2

4

estemaitarziudecatcredeti

cititi si: AICI

Fac minuni darurile dumnezeiești

12705253_467244273477719_4126234891488787261_n

Dragostea, bucuria, pacea – toate acestea sunt daruri dumnezeiești, însușiri dumnezeiești. Ele pot săvârși și separat minuni. Dragostea unește toate laolaltă, pacea izvorăște din om și răspândește liniște, bucuria ridică povara de la sufletul omului. Când vine un suflet bucuros la unul întristat și îi aduce gânduri blânde și pașnice, parcă dintr-odată cel din urmă se înseninează. Așadar, dragostea, pacea și bucuria fac minuni și luate în parte, dar împreună pot porunci tuturor făpturilor. Când sunt unite și înrădăcinate în inimă, se face pace oriunde își îndreaptă un astfel de suflet gândurile, căci din el izvorăște pace. Sfinții Părinți spun că poate să mute și munții. Se săvârșesc tămăduiri. De pildă, Domnul a arătat cum (se săvârșesc minunile) și a spus că o vom face cu puterea Sa dumnezeiască. Și vor fi semne ca acestea: vom pune mâinile pe bolnavi și se vor tămădui. Acestea sunt întocmai cuvintele lui Dumnezeu.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 126-127

1

Calea de la suferință la bucurie

2

Iată cele două căi care stau înaintea oamenilor. În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de viaţă dătătoare. Domnul a spus: „Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”. Încotro să meargă? La început, prin suferinţe, aşa cum a suferit şi Hristos, iar apoi va merge cu Hristos şi în Împărăţia Cerească, unde Domnul Iisus Hristos stă pe Tronul Său.

Nu este altă cale, decât să mergem pe urmele Domnului. Şi tâlharul spânzurat în partea dreaptă L-a cunoscut pe Dumnezeu şi L-a urmat cu sufletul. Desigur, nu putea atunci să se transforme printr-un miracol, nu este nevoie de aceasta, ci a mers cu sufletul după Domnul, L-a recunoscut în El pe Dumnezeu, Care S-a smerit pentru mântuirea oamenilor, şi (tâlharul) s-a smerit, şi-a cunoscut păcatele şi, împreună cu Hristos, a mers în Rai.

(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, p. 79)

1

Despre dreapta socotinţă şi înţelegere a tot lucrul

1

Aceasta să ştiţi voi cei ce socotiţi lucrurile omeneşti cele bune şi cele rele, ca să le socotiţi în acest fel: totdeauna nunta este altceva decât desfrânarea, pentru că nunta, adică, s-a binecuvântat după lege, iar desfrânarea, fiind în afara legii, s-a osândit. Aşa este şi la ucidere: omoară un om şi cel ucigaş, dar omoară un om şi judecătorul: dar acesta, l-a judecat să moară, după lege, iar celălalt l-a ucis fără de lege. Pentru că fapta este una şi aceeaşi, dar rânduala deosebită. Dar, ca mai arătat să ne învăţăm să cercetăm Scriptura. A ucis Cain pe Abel, umplându-se de invidie, a ucis şi Finees, râvnind, însă după evlavie şi apărând legea. Dar acela, Cain adică, este blestemat, iar Finees, binecuvântat. Fapta, adică, este una şi aceeaşi, uciderea, însă înţelegerea este deosebită. A furat Iacov binecuvântarea, a furat şi Acan aurul, dar acela s-a înălţat, air acesta, cu pietre, a fost ucis. A postit Ilie şi a încuiat cerurile; samarinenii postind şi ei, au ucis pe Nabot, dar acela, adică, Ilie, pentru evlavie, iar aceştia, pentru vorbirea de rău şi uciderea. A cruţat şi a miluit Saul pe Agag fără de lege, şi a pierdut împărăţia, a junghiat Samuil pa Agag, şi a împlinit legea lui Dumnezeu. Fără de cercetarea cea cu deamănuntul, nu se va facejudecată dreaptă. Suzana a fost judecată să moară, fără de cercetare, iar ea a strigat cu mare glas: „Dumnezeule veşnic, Cel ce ştii tainele, Tu ştii că minciuni au mărturisit asupra mea, şi, iată, mor, nefăcând nici un rău. Şi a auzit Dumnezeu glasul ei, că, dusă fiind ea la ucidere, a ridicat Dumnezeu pe tânurul Daniil, care a zis: „Sunt curat eu de sângele femeii acesteia, de vreme ce n-aţi cercetat pe bătrâni despărţindu-i pe ei, unul de altul.” Deci, unul, câte unul, fiind întrebaţi, bătrânii, s-a dovedit, că au minţit amândoi. Apoi tot poporul a binecuvântat pe Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe toţi, cei care nădăjduiesc spre El. Drept aceea, necercetând cu deamănuntul, să nu osândiţi pe nimeni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sfântul Teodoret