Cuviosul părintelui nostru Simeon, cel din Muntele Minunat – 24 mai

***

1Troparul Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat (24 mai)

Glasul 1

Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

*

Condacul Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Glasul 8

Cele de sus căutând…

De cele de sus dorind, cele de jos ai lepădat şi ca un cer stâlpul făcându-ţi, printr-însul ai strălucit cu raza minunilor cuvioase, şi lui Hristos Dumnezeului tuturor te rogi neîncetat pentru noi toţi.

***

1

Viata

Prolog. Binecuvântat este Dumnezeu Cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, Cel ce cu iubire de oameni a cercetat și neamul nostru cel în multe feluri bolnav și i-a dăruit cel mai bun doctor patimilor sufletului și trupului, pe Simeon cel preasfânt, cel numit din Muntele cel Minunat, care și-a purtat lupta ascetică pe stâlp, ale cărui viață și minuni, fiind la număr mai multe decât nisipul mării, cine va putea să le povestească sau să le aducă în amintire? Căci timpul, cel ce acoperă multe, le-a făcut pe acestea să fie uitate, fiindcă nimeni nu s-a ostenit într-atât, nici n-a primit atâta sârguință, încât să transmită în scris toată petrecerea lui îngerească pe pământ. Așadar, preluând toate câte am putut păstra de la cei ce ne-au precedat și fiind învredniciți și noi a vedea unele dintre acestea cu proprii ochi, am socotit necesar să le scriem acum și să vestim vouă, iubitorilor de Dumnezeu, spre slava lui Iisus Hristos Domnul nostru și Fiul lui Dumnezeu, pe cel sfințit și ales încă din pântecele maicii lui, pe cuviosul Lui, și spre folosul vostru, al celor ce citiți, cărora pururea credința vi se va socoti ca dreptate, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate”[1]. Dar, întăriți de Dumnezeu, vom începe istorisirea noastră mai de sus, amintind mai întâi de părinții lui iubitori de Dumnezeu și istorisind amănunțit cum aceștia au fost învredniciți prin bunăvoirea lui Dumnezeu să aducă la lumină pe acest mare sfânt, îndată după aceea vom prezenta limpede despre el pe fiecare dintre faptele care au ajuns până la noi arătând, pentru folosul cititorilor, dispoziția lui iubitoare de Dumnezeu și râvna, chemându-L în ajutor pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel ce a zis: „Eu sunt adevărul”[2]. Dar pe bună dreptate vom disprețui o expresie adecvată frumuseții, fiindcă nu este deloc acesta scopul nostru. Mai întâi de toate vom pune grija adevărului care biruiește toate. Căci cuvintele adevărului sunt cele mai plăcute, fiindcă sunt pline de har. Nici nu este nevoie de podoaba meșteșugită a ritorilor sau de o limbă care să poată face mici pe cele mari și la cele mici să adauge mărime. Căci cuvântul adevărului, zice-se, este simplu. Așadar, pe Însuși Iisus Hristos, Dumnezeul nostru cel adevărat, și harul dăruit de El celor ce nădăjduiesc în El, precum am spus, chemându-L cumva mai simplu și întru adevăr (căci El Însuși este adevărul), vom relata cele despre subiectul ce ne stă înainte, încât voi, iubitorii de Hristos, care ascultați cu credință, mai vârtos să vă puneți nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel care cu adevărat binevoiește întru cei ce nădăjduiesc în El, dăruindu-ne nouă toate cu îmbelșugare, mai cu prisosință decât cerem noi sau gândim.

Cu puțini ani mai înainte, un bărbat cu numele Ioan care provenea din metropola Edessei, încă de vârstă tânără, a venit în marea cetate a Antiohiei împreună cu preacinstiții lui părinți, care, îndeletnicindu-se cu meșteșugul aromatelor, își câștigau cele necesare traiului. Acolo, așadar, avându-și petrecerea, au vorbit cu părinții unei fecioare pe nume Marta, ca să o unească pe aceasta în comuniunea nunții cu Ioan despre care am vorbit mai sus, care părinți, fiind bucuroși de acest lucru, i-au făcut cunoscut fecioarei ceea ce li s-a spus. Dar ea a refuzat cu totul aceasta, fiindcă dorea să se nevoiască în feciorie, auzind Sfintele Scripturi, ca trupurile fecioarelor să se înfățișeze curate Domnului. Așadar, făcându-se presiune asupra ei din partea părinților ei și luând ea în minte porunca Domnului care zice: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”[3] și că nu este potrivit, nici cuviincios să te împotrivești tare propriilor părinți, încredințându-se pe ea lui Dumnezeu, aleargă la cinstita Biserică a Sfântului slăvitului Prooroc, Înainte Mergătorul și Botezătorul Ioan, cea dinaintea porților Theopolei[4] și, după ce a vărsat multe lacrimi, se roagă sfințeniei lui să fie învrednicită de la Dumnezeu de încredințarea ei cu privire la ceea ce-i stătea înainte, încredințare pe care dobândind-o cu rugăciunile Botezătorului, s-a supus voii părinților ei și se căsătorește cu bărbatul pomenit mai sus, petrecând cu el în chip cuvios și iubitor de Dumnezeu. Și îndeletnicindu-se cu postiri și cu dormitul pe jos, l-a schimbat și pe bărbatul ei la voia ei, care a devenit foarte cuvios și cinstitor de Dumnezeu.
Așadar, trecând timpul, acea preacinstită femeie, văzând podoaba fecioriei ei dezlegată și văzându-se pe sine plecată în lume prin căsătorie, aleargă la preacuvioasa biserică despre care am scris mai înainte, a Sfântului Ioan, proorocul, Înainte mergătorul și Botezătorul Domnului, ca să îi dăruiască ei de la Dumnezeu un prunc, pentru rugăciunile sfântului, spre slujirea bunătății Stăpânului nostru Iisus Hristos și a rămas destulă vreme în preacinstita biserică, rugându-se cu lacrimi pentru aceasta, fără să guste fie pâine, fie apă, sau altceva, și, șezând la podea, își împlinea somnul cel după fire. Astfel petrecând de ceva vreme, într-o noapte, cu proprii ochi, ca să zic așa, vede pe Sfântul și preaslăvitul Înainte Mergător, Ioan bucurându-se și zicându-i: „Îndrăznește, femeie, și te roagă, căci a fost primită rugăciunea ta și acesta va fi ție semn, luând această bună mireasmă, îndată ridică-te și tămâiază casa și ea îți va fi de ajuns până la o vreme”. Dar ea, înfricoșându-se foarte, s-a trezit și vede în mâna ei o sferă mare de lemn mirositor și ridicându-se o pune pe ea pe altarul Sfântului și a vărsat multe lacrimi. Și luând cățuia a umplut toată casa de bună mireasmă, încât cei ce se împărtășeau de ea nu știau să distingă ce mireasmă era aceea. Așadar, a cheltuit toată sfera aceea, până în această zi, lăsând o mică parte pe care a legat-o de crucea pe care o ținea la ea. Când s-a împlinit ziua, a șezut iarăși în slăvită biserica aceea și trezindu-se ziua următoare din somn, a aflat iarăși cantitatea aceea plină de bună mireasmă precum i se dăduse ei și mai înainte de către sfântul, și a făcut iarăși la fel, umplând casa de bună mireasmă.
Trecând câtva timp de la această minune, iarăși i-a stat înainte Sfântul cel slăvit al Domnului, Înainte Mergătorul și Botezătorul Ioan, zicând către dânsa: „Ridică-te degrab, femeie, și du-te în cămara ta și în binecuvântare însoțindu-te cu bărbatul tău, îndată vei zămisli fiu și îi vei pune numele lui Simeon. De carne sau vin sau altceva gătit prin meșteșug omenesc nu se va împărtăși. Dă-i lui spre hrană numai din sânul drept, iar de cel stâng nu se va atinge, căci pruncul este de partea cea de-a dreapta. Pâine și miere și sare îi vei da lui drept hrană. Trebuie cu toată frica să fie păzit ca vas sfânt, comoară de preț. Căci acesta va fi slujitor Domnului Dumnezeului nostru. Când va împlini doi ani va primi sfântul botez în această biserică. Ce trebuie să fie cu el va spune pruncul după sfântul botez, venind harul peste el. Trezindu-se femeia din somn înfricoșată foarte și tremurând din toate mădularele și plecându-se, s-a dus în casa ei care era înlăuntrul porții Antiohiei numită Dandalică. Și îl află pe preacinstitul ei soț citind istorisirea aflării cinstitului cap al sfântului, slăvitului prooroc Înainte Mergătorul și botezătorul Ioan și, așezându-se lângă el, asculta lectura. Când s-a terminat istorisirea, a început să se tânguiască și să verse lacrimi. Bărbatul a întrebat-o ce a putut să i se întâmple. Dar ea nu i-a răspuns, nici nu a zis ceva către el din cele arătate sau spuse ei. Și culcându-se cu soțul ei, îndată a luat în pântece după cuvântul Sfântului slăvitului prooroc Înainte Mergător și Botezător Ioan și din ceasul acela s-a păzit pe sine cu toată frica. Iar cunoștințelor și celor ce se apropiau de ea și în primul rând soțului ei, le spunea că va naște sigur un prunc de parte bărbătească și că îl va numi pe el Simeon. Timpul trecând, a născut preacinstită femeia aceea, fără să simtă nici o durere. Când s-au împlinit patruzeci de zile, a dus maica pruncul în Biserica Sfântului, slăvitului prooroc Înainte Mergătorul și Botezătorul Ioan, la cel care i-a binevestit cele despre Simeon, aducându-l pe el prinos lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru.
După puține zile i-a trecut prin minte gând mamei copilului să-i dea spre împărtășire de hrană și sânul stâng. Căci i s-a spus ei, cum am arătat mai înainte, să-i dea lui numai sânul drept. Și păzind ceasul în care trebuia să alăpteze copilul, i-a dat lui sânul stâng. Dar nici nu s-a atins de el, ci atât cât îi era cu putință se întorcea plângând. Aceasta făcea mama lui aproape în fiecare zi și pruncul refuza mereu să se împărtășească din el. În aceeași noapte sânul ei stâng s-a subțiat atât, încât a devenit ca al unui bărbat, în timp ce sânul drept a rămas neschimbat. Umplându-se de uimire și de frică, își arăta sânul femeilor care se apropiau de ea și le povestea toate câte i se arătaseră ei și cum i-a trecut prin minte gândul de a-i da sânul stâng.
Când a împlinit doi ani, pruncul a fost botezat în Biserica preacurată a Sfântului Înainte Mergător și Botezător Ioan. Și ieșind din sfânta cristelniță, după ce a fost chemat numele lui Simeon, după cuvântul sfântului, slăvitului prooroc Înainte Mergător și Botezător Ioan, îndată a început să zică cu glas limpede timp de șapte zile acestea: „Am tată și nu am tată, am mamă și nu am mamă”, însemnând prin aceasta lepădarea lui de toate cele pământești, suișul și înaintarea lui către cele cerești și duhovnicești.
Din acea clipă, ori de câte ori se întâmpla ca cinstita lui maică să se împărtășească de carnea jertfitorului, niciodată nu îl convingea pe prunc să guste din laptele ei, ci rămânea toată ziua fără să se împărtășească de hrană. Fiindcă acest lucru se întâmpla adeseori a cunoscut mama lui pricina și de atunci s-a abținut să se mai împărtășească de carnea jertfitorului. Când a fost în stare de a se împărtăși de hrană tare, i-a adus mama lui miere cu pâine și îi dădea lui spre hrană și apă drept băutură. De căldura băii nu putea să se apropie, ci ori de câte ori mama lui încerca să îl aducă la baie, mai înainte de a se apropia de căldura băii, pruncul rămânea fără glas, încât de aici maica lui a cunoscut că era voia lui Dumnezeu aceasta și se abținea să-l mai aducă la băi.
Când a împlinit vârsta de cinci ani, s-a întâmplat că cetatea Antiohiei a căzut sub un cutremur și a fost prins tatăl lui sub o dărâmătură și și-a încheiat acolo viața. S-a surpat și casa în care locuiseră cinstiții părinți ai copilului până în temelii. S-a întâmplat atunci că mama pruncului plecase la rugăciune, iar pruncul din iconomia lui Dumnezeu se afla în Biserica Sfântului Slăvitului Întâi Mucenic Ștefan care era lângă cetatea Antiohiei. Când a avut loc dărâmarea bisericii sfântului Ștefan, copilul rătăcea prin cetate, iar mama lui nu putea să știe de el din pricina confuziei dărâmăturii. Dar, găsindu-l o femeie temătoare de Dumnezeu, cunoștință a părinților lui, și recunoscând copilul, l-a așezat pe el pe umeri și a plecat aproape de muntele ce se afla în preajma Antiohiei. După ce au trecut șapte zile și maica lui neștiind nimic de el, ci, crezând că pruncul a fost prins de dărâmătură, i s-a arătat ei Sfântul slăvitul Ioan, Proorocul și Botezătorul, descoperindu-i limpede locul în care era pruncul. Iar ea plecând, l-a găsit pe el în munte la acea femeie, care i-a povestit mamei cum copilul a refuzat să se înfrupte din ceva, afară numai de pâine și apă și aceasta de două ori în răstimpul celor șapte zile. Și luând maica pruncul și mulțumind Domnului, a plecat la Biserica sfântului prooroc și Înainte Mergător și Botezător Ioan și acolo rugându-se și mulțumind iarăși Domnului s-au întors în cetate. Dar fiindcă este necesar să scriem toate spre folosul celor ce ascultă cu credință și să nu ascundem nimic din cele cuvenite, pe bună dreptate am socotit că este bine să vă arătăm vouă, iubiților, această dumnezeiască descoperire. Căci cea între sfinții noștri, maica și doamna Marta, din care, precum am zis, s-a născut Simeon, robul lui Dumnezeu, fiind temătoare de Dumnezeu, umbla în căile dreptății și îl creștea pe acesta cu înțelepciune și în dragostea de Dumnezeu, potrivit cu cele spuse și arătate ei.
Într-una din zile, așadar, gândindu-se întru sine la cele spuse ei despre copil și se întreba ce va deveni, adormind, s-a văzut pe sine înaripată și ca ridicată la înălțime, ținând pruncul și aducându-l în dar Domnului și zicând acestea către copil ca în timpul profetului Simeon: „Îmi doream să văd urcușul tău dumnezeiesc, o, fiule, pentru ca Domnul să slobozească pe roaba Lui în pace că am aflat har între femei, ca să dau Celui Preaînalt truda chinurilor mele de naștere”. Așadar, acestea văzându-le, le păstra pe toate în inima ei.
După acestea s-a întâmplat să meargă pruncul în acel loc numit Heruvim și a binevoit Dumnezeu, Care l-a hărăzit pe el din pântecele maicii sale spre slujirea Lui să îi arate lui desfătarea viitoarelor bunătăți. Și vede cu ochii pe vechiul zid al cetății, cel numit Heruvim, pe Domnul nostru Iisus Hristos și poporul drepților veniți împreună cu El. Și cine poate povesti slăvita aceea și plină de înfricoșare venire? Nemitarnică judecată stătea înainte și cartea vieții deschisă în mâinile Domnului, raiul înălțându-se de la răsărit până la norii cerului, iar la apus clocotind iezerul de foc. A venit duhul care îl însoțea și arătând cu degetul, a grăit către copil zicându-i: „Ascultă, copile, și pricepe cuvintele vieții. Primește viață plăcută lui Dumnezeu, crezând sfatului celor arătate ție. Înviere neînchipuită va fi, pentru adevărul care va fi, veselia drepților Domnului, Care împărățește, stă de față, Scriptura a mărturisit viața cea fără de sfârșit, raiul desfătărilor dăinuie, iar văpaia veșnicei osânde, iată, strălucește. Mergi așadar pe cale, după ce vei fi ales binele, ca să te slobozești din atâtea chinuri ale întunericului și ca să dobândești făgăduința bunătăților nepovestite cele gătite celor ce Îl iubesc pe Domnul”. După ce i s-a arătat lui această vedenie mai presus de minte, s-a înțelepțit copilul cu dumnezeiască pricepere și cu înțelepciunea Domnului și cunoștința dumnezeieștilor descoperiri era cu el.
Trecând puține zile, vede copilul cu proprii ochi un bărbat îmbrăcat în haine albe ca zăpada, zicându-i lui: „Urmează-mă oriunde voi merge”. Și îndată a urmat umbrei celui ce i s-a arătat și a mers împreună cu el. Și l-a dus pe el în ținutul tiberin, țară care era sub cetatea vecină cu Seleucia, într-un loc în care era un sat numit Pila. Și în pustietatea muntelui petrecea pruncul singur-singurel, ca un miel în mijlocul fiarelor, noaptea și ziua văzând în jurul lui o lumină negrăită și călăuzit fiind de bărbatul înveșmântat în alb ce i se arătase lui, și care-i dădea cele de trebuință. A petrecut astfel în munte câteva zile, nefiind văzut de nici un om, ci călăuzit întru toate de cel ce i se arătase lui.
După acestea urcă pe coasta muntelui și găsește o mică mănăstire unde era un bărbat evlavios, pe nume Ioan care ședea pe un stâlp. Erau împreună cu el și alți monahi. Acest iubitor de Dumnezeu, Ioan, mai înainte de a urca pruncul în mănăstire, a văzut felurite descoperiri cu privire la el: uneori îl vedea pe prunc purtând veșmânt alb, șezând pe un car și adus la mănăstire, alteori pe același copil înaripat și urcând în zbor la mănăstire, alteori pe același prunc pe un stâlp luminos umblând în văzduh și apropiindu-se de mănăstire și iarăși vedea pe un înger arătându-i lui copilul și zicând către el: „prin acesta te vei mântui”. Și povestea acestea monahilor care petreceau împreună cu el.
Când copilul a ajuns la mănăstire singur, era cu adevărat străină priveliște și vrednică de milă. Cine nu s-ar uimi văzând un copil de șase ani, umblând prin asemenea munți, neavând nici o călăuză văzută? Era tot roșu la față, cu ochi frumoși, potrivit cu cele scrise, și cu un chip plin de bunăcuviință, vorbind limpede, gata fiind să vorbească, având răspunsuri plăcute, cuvânt cu pricepere multă și desăvârșită înțelepciune, fiindcă era plin de harul dumnezeiesc, pentru aceea și vorbea cuvinte dumnezeiești. Pe acesta văzându-l bărbatul acela iubitor de Dumnezeu, foarte bucuros fiind și amintindu-și descoperirile lui, a luat pruncul și l-a îmbrățișat și cu lacrimi mulțumea Stăpânului Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care pururea dăruiește cu îmbelșugare toate tuturor oamenilor și Care întinde înaintea tuturor darurile sale.
A rămas așadar, alesul lui Dumnezeu, Simeon, în această mănăstire timp de șapte zile separat și netulburat de nimeni, nesuferind nici de hrană să se împărtășească, încât arhimandritul Ioan era în uimire văzând viețuirea copilului. Copilul înainta în pricepere și în înțelepciune, prelungindu-și nevoința, și se înfrupta când la trei zile, când la șapte și zece zile din puține cereale înmuiate, bând puțină apă.
Iar Domnul, Cel ce l-a sfințit pe robul lui cel ales încă din pântecele maicii sale a binevoit a-i da în gând copilului care era de șapte ani să ceară să i se facă un stâlp în apropierea celui al cuviosului Ioan. Și după ce s-a făcut aceasta, îndată a stat pe el, având ca adăpost un cerdăcuț cioplit din lemn de nuc.
I s-a arătat lui în această stare un prunc frumos la chip, stând aproape de el și a cunoscut Simeon că Domnul este și luând îndrăznire a zis: „Doamne, cum Te-au răstignit iudeii?” Și întinzându-Și mâinile Domnul în chipul crucii i-a arătat lui zicând: „Așa M-au răstignit, Eu binevoind, dar tu întărește-te și îmbărbătează-te”. Și atunci nu a priceput pentru ce i-a spus lui aceasta, dar a cunoscut mai pe urmă că pentru starea pe stâlp și pentru răbdare a rânduit să-i arate chipul crucii și să spună către el acestea. De atunci așadar, slujitorul lui Dumnezeu a uitat de trupul său și a primit a duce viață îngerească, uitând cele din urmă și tinzând către cele dinainte[5], născocindu-și luiși zi după zi noi și aspre nevoințe.
Cânta bătrânul la rugăciunile de noapte treizeci de psalmi, iar copilul cânta uneori cincizeci, alteori optzeci, dar de cele mai multe ori, priveghind făcea toată psaltirea, iar toată ziua slăvea pe Dumnezeu prin tăcere. Pentru aceea bătrânul cuprins fiind de multă frică, folosindu-se de cuvinte, zicea către el, cruțându-l, cum i se părea: „Încetează, fiule, această râvnă mai presus de om, căci nu ne îngădui nouă nici puțin să ne odihnim. Îți este de ajuns, fiule, că din fragedă pruncie te-ai răstignit împreună cu Hristos. Înfruptă-te, cum și pe mine mă vezi, fiindcă mâncarea și băutura nu întinează pe om. Căci spune Dumnezeu că: «toate vi le-am dat vouă să le mâncați ca și iarba verde»[6]. Și priveghează cum mă vezi pe mine, ca să poți purta și să nu deznădăjduiești”. Zicea și copilul: „Pe nimeni nu spurcă mâncarea, dar mișcă gânduri spurcate, tulbură și îngroașă și face materialnică mintea cea mai subțire. Căci este scris că cei din ceasul întâi și cei din ceasul al unsprezecelea s-au învoit să se nevoiască în via Domnului și să se ostenească și să poarte greutatea și arșița zilei, luându-și plata. Căci suntem împreună-lucrătorii lui Dumnezeu, câmpul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, spunând cuvintele înțelepciunii Lui, și petrecând în dumnezeiești cântări și nu suntem răpiți de beția somnului demonilor, nici nu suntem moleșiți de odihna trupului. Căci scris este: «Gura mea am deschis și am tras duh, că poruncile Tale am dorit»[7]. Pentru dragostea Domnului nu te osândi pe sineți pentru smerenia mea, căci eu am nevoie se asemenea înfrânare a trupului”.
Dar Domnul Care vindecă toată boala și toată neputința, Care a dat și dă aceeași putere sfinților Lui și Care zice: „Întru numele meu tămăduiți pe cei neputincioși, scoateți afară pe demoni”[8], a pecetluit biruința copilului asupra demonului și i-a poruncit să aibă în minte cuvântul acela fără prihană care zice: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”[9]. Și atunci a fost luminat de Duhul Sfânt pruncul și i s-au arătat lui toate împărățiile diavolului și închipuirile lui într-o clipă, petrecerea aceluia în locul lui și ca o diademă pe capul lui, a văzut taberele demonilor stând lângă el, aur și mărgăritare și pietre prețioase ca lutul grămădite pentru lingușirea plăcerilor, fluiere și naiuri și felurite organe muzicale și păcatul ca o fiică fiind împreună cu cei ademeniți înșelător. Acolo a văzut pe duhul curviei și al uitării și al trândăviei și duhul iubirii de argint căscându-se, ca să înghită lumea și să acopere toate și îndemnau pe copil spre păcatul cel fără de rușine și pierzător. Iar el chemând pe Hristos și pecetluindu-se cu semnul sfintei cruci dintr-odată a risipit închipuirea lor și a fost mutat de acolo de Duhul Sfânt.
Plin de credință fiind robul lui Dumnezeu, Simeon, ațintindu-și ochii, a văzut biserica Domnului și slava lui Dumnezeu strălucea peste ea. Și a fost trimis unul din patriarhi către el având în mâini mir plin de bună mireasmă și pecetluindu-l l-a uns pe el, zicând: „Prin acest mir alungă pe demoni, încingându-ți mijlocul cu putere de sus, taie miile lor și nimicește zecile de mii și dacă încearcă să te vatăme, îndrăznește, că nu este cel ce poate să-ți facă rău. Întărește-te și îmbărbătează-te, crezând peceții Celui ce te-a făcut, Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Acestea au fost începuturile nevoinței lui, pe care nu le ignora bătrânul acela care îl iubea pe copil cu inima lui Hristos. Căci îl vedea pe el înaintând în multe chipuri în înțelepciune și în har. Iar copilul se veselea întru Duhul Sfânt. În vremea aceea, schimbându-i-se dinții prunciei, îi arăta bătrânului și celorlalți și toți slăveau pe Dumnezeu care a arătat de la o asemenea vârstă un asemenea luminător.
Un om bolnav de rinichi care trecea mereu pe la mănăstire și văzând petrecerea îngerească a slujitorului lui Dumnezeu și convins fiind în cuget din pronia lui Dumnezeu că, dacă pruncul va voi, îl va face Dumnezeu sănătos, a venit la bătrân rugându-l pe el să-i ceară copilului să se roage pentru el ca să-l slobozească din boala aceea îndelungată și neîndreptată. Căci nu putea să se îndrepte de spate nicidecum, ci se chinuia cu neîncetate dureri. A poruncit bătrânul bărbatului să se apropie de locul unde era robul lui Dumnezeu, Simeon, și îl îndeamnă apoi bătrânul să se roage pentru el și să se atingă de el, iar el îngreunat fiind de aceasta, zise: „Pentru ce, părinte, pui pe umerii mei o asemenea povară, care sunt păcătos și în sărăcie din pricina lenevirii și nepurtării mele de grijă? Desăvârșiți fiind întru toate, nu spre folos voiți a impune unui prunc o asemenea minune. Cum ar fi cu putință să fie aceasta prin mine?”. Dar fiind convins cu greu de bătrân și de cei ce stăteau lângă el neîncetat, și-a pus mâna lui și chemând numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a zis: „Eu păcătosul te pecetluiesc cu pecetea lui Hristos, fie celui ce suferă după credința voastră”. Și îndată a fost vindecat omul și a plecat sănătos, slăvind pe Dumnezeu și vestind minunile Lui.
Când a venit cineva, gol fiind, văzându-l s-a dezbrăcat de haina lui și i-a dat-o lui și ședea gol. Adeseori, și iarna făcea același lucru și rămânea gol, acoperit de harul dumnezeiesc. Și îi zicea lui bătrânul: „Ia aminte la tine, copile, luând un veșmânt, îmbracă-te din pricina șerpilor. Iar copilul răspundea: „Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme de rele”[10]. Iar bătrânul îl tulbura pe el iarăși ca să îmbrace stihar. Iar sfântul, robul lui Dumnezeu, Simeon, aducându-și aminte de luptele pentru credință ale sfinților patruzeci de mucenici care au răbdat în lacul cel înghețat o noapte întreagă și fericită nevoința aceea și care au arătat atâta răbdare își bătea fața și pieptul zicând: „Vai mie, ce voi face, auzind plângerea și scrâșnirea dinților și amenințarea viermelui celui fără de moarte, și că încă de aici viermii mănâncă trupul, iar dincolo viermele va nimici pe osândiți. Acestea zicându-le cu lacrimi multe ridică mâinile și pleacă genunchii, tânguindu-se cu lacrimi toată noaptea. Dar zicea bătrânul descurajat și biruit de marile osteneli ale copilului: „Aceasta ți-a mai rămas, copile, să iei sabia și să te distrugi pe tine”. Iar copilul răspundea: „Vameșul întru aceasta se îndreptățește și Domnul zice: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită”[11].
După acestea, altă nevoință a primit alesul lui Dumnezeu și a sta în picioare timp de un an de zile. Au putrezit coapsele sale și încheieturile și putrezind s-au unit și s-au făcut una. Căci se gândea și zicea către Hristos că: „Pentru numele Tău cel sfânt, mi-am disprețuit picioarele mele, devenind putred, ca să cunoască satana că sunt neclintit, stând ferm pe stânca credinței întru Tine”. Atunci aflând de la duhoare de această nevoință frații, împreună cu bătrânul, s-au uimit și trimițând bătrânul, au adus un doctor, ca să-l îngrijească, zicea. Iar copilul văzând a râs zicând: „Viu este Domnul meu că nu se va atinge de mine ajutorul oamenilor întru cele prin care eu m-am predat lui Dumnezeu. Genunchii erau mâncați pentru faptul că era prunc și foarte gingaș la trup. Iar Domnul slavei cercetându-l, l-a tămăduit pe robul său de rana picioarelor lui, și ridicându-se copilul a stat drept. Căci s-a gândit ca pentru mulțumire să stea o vreme în genunchi ceea ce a și împlinit.
Când ziua Cincizecimii a strălucit a zis copilul: „Cine este oare vrednic să primească Duhul lui Dumnezeu cel preasfânt așa cum s-a arătat și cum i-a umplut pe sfinții Lui apostoli când le-a împărțit lor limbi ca de foc? Și zice către el bătrânul: „Nu căuta cele ce sunt mai presus de tine și pe cele mai grele decât tine nu le cerceta. La cele ce ți-au fost poruncite ție, la acestea cugetă”. Zise și copilul: „Voia celor ce se tem de El o va face Domnul și rugăciunea lor o va auzi și îi va mântui pe ei”. Și acestea zicându-le s-a rugat, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis Duhul Tău cel Sfânt peste ucenicii Tăi, trimite și asupra mea darul harului cel de la Tine. Înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale că din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, ca să spun cuvintele vieții veșnice spre iertarea păcatelor, Amin”. După ce s-a rugat acestea dintr-odată a coborât Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ca o flacără peste inima lui precum s-a rugat și l-a umplut pe el de înțelepciune și pricepere. Și a fost învrednicit de asemenea har, încât nimeni nu-i putea sta împotrivă, potrivit cu ceea ce s-a scris, din pricina înțelepciunii și a duhului cu care vorbea. A alcătuit cuvinte despre monahi și despre pocăința mirenilor și despre Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos și despre viitoarea judecată și despre nădejde, tâlcuind lămurit cele ascunse multora. Iar bătrânul, încredințat a zis: „Cu acesta se împlinește ceea ce s-a scris: «Cuvântul Domnului l-a aprins pe el[12]» căci acum am cunoscut că minunate lucrări va face copilul acesta, precum și apostolii”.
De atunci s-au umplut monahii de frica lui Dumnezeu, iar unii dintre ei avură vedenie și au văzut trei abside și trei tronuri și trei cununi puse pe tronuri și întrebând a cui este slava arătată lor, au auzit un glas care zicea: „A lui Simeon, copilul este”. Iar copilul strălucea ca soarele, plin fiind de dumnezeieștile harisme și de îngerească petrecere, era cu totul lepădat de cele pământești și la cer își făcea suișurile inimii.
Și a poruncit să i se facă lui stâlp de patruzeci de picioare, plinind ceea ce s-a spus în Evanghelie de către Domnul: „Nimeni aprinzând făclie nu o pune sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă”[13]. Căci cu adevărat era sfeșnic al Duhului Sfânt. Și după ce s-a făcut aceasta, când era gata să urce pe ea, a venit Preasfințitul Arhiepiscop al Antiohiei și Preacuviosul Episcop al Seleuciei și cu cuvenita cinste, cu lumânări aprinse și fiind multă strălucire, cu rugăciuni și cântări l-au dus pe el în sfântul altar și l-au hirotonit diacon. Fiecare dintre clericii care se aflau acolo au alergat să îl poarte pe el, ca să aibă parte de binecuvântarea lui. Așadar, în rugăciuni și cântări duhovnicești punându-l pe stâlp, au plecat în pace. Și a stat pe el opt ani. Iar bătrânul se îndurera că nu-i mai vedea fața în trup, și a făcut cu el legământ, încât să fie între ei nedespărțită unire duhovnicească. Luptând foarte tare și mai presus de mintea omenească, robul lui Dumnezeu, Simeon, a dobândit multă blândețe într-o asemenea stare și lacrimi curgând ca dintr-un izvor din multa străpungere. Căci cine nu s-ar minuna cercare primind a unei asemenea blândeți? Cine nu se zdrobea la inimă auzindu-l plângând ziua și noaptea. Căci acestea imitau pe Heruvimi și pe serafimi, cu buze fără de tăcere slăvind cu frică pe Dumnezeu.
Din ziua aceea încă și mai mult plângea robul lui Dumnezeu Simeon, punea pocăință și a acoperit de tot adăpostul cu un acoperământ de piele, neavând fereastră, oprindu-se, atât cât îi era cu putință, de la lumina însăși. Se ruga mereu, cântând neîncetat până la ceasul al nouălea și după ceasul al nouălea dădea glas pentru rugăciunea tămâierii, zicând:„Slavă lui Dumnezeu și noi toți Îl binecuvântăm pe El în veci”. Apoi stătea la rugăciune de la apusul soarelui până în zori, apoi aproape că rămânea suspendat tinzând mâna stângă sus, iar cu dreapta, ca o piatră neînsuflețită își lovea pieptul udând cu lacrimi stiharul de păr. Nu dădea deloc somn ochilor lui. În fiecare noapte și ziua cânta cei o sută cincizeci de psalmi și toate cântările și își rânduia citirea zicând și psalmodiind stihurile și apoi zicea din atotvirtuoasa Înțelepciune a lui Solomon și de șapte ori Sfânta Evanghelie și cuvântul de învățătură a credincioșilor și rugăciunea epiclezei „Tatăl nostru care ești în ceruri”, și ținând tămâia în mâna dreaptă o aducea înainte lui Dumnezeu și fără foc urca fum de bună mireasmă. Se auzea ca o mulțime cântând și psalmodiind împreună cu el aliluia și la sfârșit slăvea pe Dumnezeu printr-o cântare plină de străpungere, zicând: „Să stea îngerii Tăi, Doamne al puterilor, în linie de bătaie împrejurul celor ce se tem de tine și care trimit Ție cântare de biruință, neîncetat slăvindu-Te pe Tine cu glasuri sfinte, Iisuse Hristoase, fiule al lui Dumnezeu celui viu”. Așa făcea în fiecare zi și noapte. Iar când răsărea soarele, făcându-și rugăciunea zicea: „Cu pace împreună ne vom culca și vom adormi, că Tu, Doamne, întru nădejde ne-ai așezat”
Într-una din zile a venit la el mulțime de oameni având diferite patimi și rugându-se pentru fiecare din ei îi slobozea de boala care îi stăpânea și de demon, încât duhurile urlau izgonite fiind din oameni. Fiindcă faima lui și a minunilor săvârșite prin el se răspândise pretutindeni și fiindcă veneau la el mulțimi multe, a binecuvântat toiege și le-a dat ucenicilor lui, pe care să le pună pe cei stăpâniți de orice patimă, zicând: „Așa zice copilul lui Dumnezeu, Simeon „ieșiți duhuri necurate din făpturile lui Dumnezeu” și îndată ieșeau cele drăcești din picioare, din mâini, din auz, și din toate celelalte simțuri, în timp ce toți vedeau binefacerile celor tămăduiți. Fiecare toiag lucra până la trei oameni și dacă nu se atingea iar de ele fericitul și dacă nu le binecuvânta, nu mai lucra nimic toiagul. Aceasta se întâmpla potrivit cu dumnezeiasca iconomie, ca să nu fie stăpâniți frații de vreun cuget al înălțării. Și astfel se făcea că mulțime nesfârșită se tămăduia și toți dădeau slavă lui Dumnezeu că a ridicat Dumnezeu profet sfânt și a cercetat spre bine pe poporul Său, dăruind credincioșilor spre mântuire pe dreptul Simeon.
Era de oarece vreme multă mulțime de felurite fiare în toată țara, încât mulți bărbați și femei erau înghițiți de ele și copiii erau răpiți din case. Pentru aceea, fiind oamenii tulburați chiar de la porțile orașului, umblau pe drumuri împreună și asemenea și la muncile lor se însoțeau unii cu alții. Au urcat pentru aceasta toți din ținutul acela rugându-se la Sfântul Simeon, iar el i-a chemat pe toți învățându-i cu îndemnuri și zicând: „Frații mei, ne învață pe noi pe toți Sfântul Apostol Pavel, zicând că pentru aceea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, din pricina unor lucruri ca acelea care sunt adulterele, curviile, mărturiile mincinoase, clevetiri, gândurile rele, hule, tulburări și zarve celor răi, jurăminte ca să-L întărâte pe Cel nevăzut și pe Cel neatins, pentru că așa ar trebui să fie cuvântul nostru da, da și nu, nu. Știind așadar și crezând că în chip umblă tot omul și că umbră care trece este viața noastră și că prin faptele noastre rele suntem expuși mâniei lui Dumnezeu, nu întristați Duhul cel Sfânt întru Care suntem pecetluiți până în ziua izbăvirii, ci să avem arvunirile nădejdii vieții veșnice. Căci vrea Tatăl îndurărilor să vadă pocăința noastră, a fiilor risipitori, cei ce ne-am depărtat de El, ca să ne întoarcem la el prin jertfa curată a Fiului Unul născut, Domnul și Dumnezeul nostru și Mântuitorul Iisus Hristos, prin Care luăm iertare de păcate noi, cei ce în fiecare zi păcătuim, și Care va fi tuturor ca întotdeauna milostiv și izbăvitor pentru negrăita Lui iubire de oameni și primind râvna rugăciunii voastre și a cererii prin smerenia mea, a robului Lui, va certa fiarele pădurii și va pune capăt năvălirii și festinului lor. Plângerea voastră în bucurie se va întoarce plecând fără frică în următorul an și cu nimic vătămați de ele. Binecuvântați, așadar, ca într-un glas Sfânta Treime cea de o ființă, închinată și de viață făcătoare”. Acestea auzindu-le toți laolaltă au dat slavă lui Dumnezeu și au fost izgonite fiarele sălbatice din acel ceas din țară și au viețuit oamenii de atunci fără frică.
Atunci unii dintre oștenii care au fugit de la fața barbarilor acelora au ajuns la robul cel sfânt al lui Dumnezeu. Iar unul dintre ei era rănit târându-și piciorul care șchiopăta din coastă și care se chinuia cumplit de durere. Când l-a văzut pe copilul lui Dumnezeu cel sfânt, i s-a închinat lui. Iar sfântul luând o ramură de palmier date lui de Dumnezeu a dat-o unuia dintre ucenicii lui, poruncindu-i să pecetluiască prin ea coasta celui suferind în numele Fiului lui Dumnezeu celui viu, zicând: „Fii sănătos, prin puterea Celui ce S-a răstignit pentru noi. Și îndată i s-a întărit coapsa lui și a stat sănătos și împreună cu el toți au slăvit pe Dumnezeu.
Au venit în munte perșii și au ajuns aproape de locul în care era robul lui Dumnezeu. A zis tuturor să stea în rugăciune încordată și el însuși plecând genunchii și lipindu-și fruntea de stâlp se ruga lui Dumnezeu să alunge pe perși. Și îndată au căzut pe spate cu caii lor și zdrobindu-se au plecat de acolo. Văzând aceasta ucenicii lui slăveau pe Dumnezeu și pe sfântul Lui rob Simeon. Iarăși într-altă zi alți perși au urcat în munte și s-a rugat robul lui Dumnezeu și a zis: „Doamne, Cel ce ai acoperit Muntele Sinai cu întuneric pe vremea slujitorului Tău Moise, acoperă-ne și pe noi cu harul Tău, și întunecă ochii nelegiuiților acestora. Și îndată s-a pogorât ceață din nor și trecând aceia nu au văzut pe nimeni. Și s-a făcut fața sfântului ca o față de înger și venind unul dintre ucenicii lui dimineața a văzut și s-a spăimântat foarte, că era sfântul slăvit prin harul Duhului Sfânt. Mulțime de bună mireasmă a mirurilor și tămâierilor era în jurul lui de la slava care îl păzea pe el încât se minunau ucenicii și slăveau pe Dumnezeu.
Văzând multa distragere/ împrăștiere și tulburare care-i veneau de la poporul care alerga la el și amintindu-și de cuvântul Apostolului care zicea: „Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic”[14], a voit, potrivit cu pronia lui, Dumnezeu să părăsească locul în care era și să locuiască în muntele cel mare învecinat. Dar era un munte fără apă, inaccesibil oamenilor, sălbatic foarte plin de fiare cu patru picioare și șerpi veninoși, neavând deloc vreo cărare bătătorită, pe care l-a străbătut pe când era prunc, călăuzit de Duhul Sfânt. Amintindu-și, așadar, de proorocul Ilie în muntele Carmelului, petrecând în cojoc și de Înainte Mergătorul Ioan care zicea: „Eu sunt glasul Celui ce strigă în pustie”, dar și mai mult decât aceștia de Însuși Domnul priveghind pe Muntele Măslinilor a grăbit și el să imite pe cetățeanul pustiei. Voind el acestea, a văzut pe Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu pogorându-Se în acel munte cu oștire de îngeri nenumărați și un nor luminos acoperind jur împrejur vârful muntelui și s-a făcut un glas zicând: „Grăbește Simeon și nu te teme, suie-te pe muntele acesta Minunat, căci așa va fi numit de acum, după numele Meu, fiindcă Eu l-am sfințit pe el, încă și mai minunat voi face numele tău întru el, căci Eu sunt cu tine”. Și pe când vorbea cu el i-a arătat lui o stâncă pe care a stat Domnul, ca să stea pe ea sfântul și a văzut pe ea piedestalul lui Dumnezeu strălucind ca soarele și a slăvit muntele acela. Și acestea sunt tainele vedeniei.
Chemând toată obștea fraților și povestindu-le acestea toate, a pus pe un bătrân păzitor mănăstirii și rugându-se peste ei rugăciunea stăpânească și prin ea încredințându-i lui Dumnezeu și coborându-se de pe stâlp, la porunca dumnezeiescului har și călăuzit de el, și sărutând cele sfinte s-a grăbit să ajungă în Muntele cel Minunat. Era acolo un măgar fără șea, pe care nu urcase nimeni niciodată. Pe acest măgar șezând robul lui Dumnezeu a urcat pe muntele numit Minunat, ucenicii lui fiind împreună cu el. Era unul în mănăstire având piciorul olog și când toți veneau la mănăstire la sfântul și dobândeau tămăduire, acela aștepta îndelung, ținut până în ceasul acela. Milostivindu-se de el, sfântul a zis: „Aduceți-l pe olog, ca să nu-l las pe el aici așa”. Ei l-au adus și pecetluindu-i piciorul și rugându-se l-a vindecat pe el și îndată a stat drept și alerga, slăvind pe Dumnezeu și tinzând mâinile la cer. Apropiindu-se robul lui Dumnezeu de vârful muntelui, la mică distanță, coborându-se, și-a plecat genunchii și s-a rugat și plinindu-și rugăciunea a auzit glasul oștirii îngerilor zicând amin în acest loc și au pus o cruce mare de piatră. Ațintindu-și ochii, Sfântul a văzut slava lui Dumnezeu strălucind pe vârful muntelui și a cunoscut că acesta era locul arătat lui și, veselindu-se cu duhul, s-a dus cu râvnă la el. Iar măgarul acela nu a mai primit pe nimeni să șadă pe el, ci, fiind pogorât de frați în mănăstire, a murit după a treia zi.
Iar Sfântul Simeon a locuit în muntele cel Minunat după porunca Domnului pe stâncă în adăpostul lui acoperit cu piele. Avea douăzeci de ani. Iar a doua zi, mulțime multă a urcat în mănăstirea de mai înainte și neaflându-l pe el, auzind că este în munte, au urcat acolo la el, ducând pe bolnavii lor stăpâniți de felurite pătimiri, strigând cu plângere mare. Și văzând mulțimea s-a întristat, fiindcă și acolo urcând nu l-au lăsat să se însingureze. Dar văzând zdrobirea lor și jalea lor s-a milostivit de ei și punându-și mâinile pe fiecare din ei, i-a slobozit sănătoși slăvind pe Dumnezeu.
Un bărbat de la hotarele cu perșii, având demon cumplit a aflat milă de la Dumnezeu. Căci a fost trimis îngerul Domnului și i-a zis lui: „Du-te la robul lui Dumnezeu, Simeon, acesta își are sălașul în Antiohia cea mare, lângă mare într-o mănăstire în munte. Prin el îți va fi ție tămăduire de la Domnul”. Venind bărbatul la sfântul i-a descoperit acestea. Iar sfântul chemând pe Fiul lui Dumnezeu a certat demonul să iasă din el. Iar demonul se tânguia cu putere, zicând: „Lasă-mă și voi ieși, căci știu cine ești și pe Cel ce lucrează întru tine, Fiul lui Dumnezeu”. Acestea strigându-le demonul vede împreună cu bărbatul ce pătimea o cunună strălucind ca aurul și având mulțime de mărgăritare pe capul sfântului și o cruce strălucind în cunună ca lumina soarelui și oștirile cerești înconjurându-l pe el. Și neputând suferi diavolul arderea care venea din cele ce vedea a ieșit urlând, neîndrăznind încă să se mai apropie de suferind. Și a plecat omul în patria lui, mulțumind lui Dumnezeu prin sfântul lui rob și vestind tuturor minunile Lui pe care le-a văzutCineva cu numele Vigilius, care era slugă a fericitului Patriarh Efrem, a fost paralizat la tot trupul. Acesta, zăcând de trei ani în biserică și suferind multă îngrijire de la doctori, n-a izbutit nimic, ci a ajuns mai rău, iar la urmă a deznădăjduit. Auzind de minunile sfântului rob al lui Dumnezeu, Simeon, săvârșite prin cuvânt și putere, închiriind un dobitoc și legat fiind de el a venit cu credință și s-a aruncat înaintea lui. A zis către el robul lui Dumnezeu: „Dacă tu crezi că Fiul lui Dumnezeu poate prin smerenia noastră să te vindece, ridică-te îndată și umblă”. Iar el strigând cu glas mare, a zis: „Cred, doamne, că Fiul lui Dumnezeu te-a sfințit pe tine și ești sfânt, putând prin darul Lui să mă vindeci pe mine”. Acestea zicându-le și multe altele asemenea, îndată s-a făcut sănătos în tot trupul și sculându-se sărea și umbla, închinându-se lui, bucurându-se și rugându-se și tinzându-și mâinile către cer, a coborât spre baia numită Tiberinon și, spălându-se, iarăși urcă alergând. A făcut așa în continuu până la șapte ori coborând și urcând în fiecare zi. Or, distanța de la panta muntelui până la baia aceea este de trei mile. În cele din urmă, fiind el binecuvântat și întorcându-se în cetate l-au văzut pe el toți și s-au umplut de uimire pentru străina minune a tămăduirii ce i s-a întâmplat lui.
Unui frate dintre ucenicii fericitului Simeon, cu numele Ioan, i s-a dat prin rugăciunea sfântului duhul înțelepciunii ca lui Bețaleel[15], ca să sculpteze felurit capitelurile coloanelor bisericii construite de sfântul și închinată numelui Sfintei și de viață făcătoarei Treimi. Căci a zis învățătorului: „Pune, părinte, sfântă mâna ta pe inima mea și voi începe să cioplesc după cum îmi va da mie Duhul care este întru tine”. Dar era bărbatul acesta înțelept în cuvânt, dar total neiscusit în arta sculpturii în piatră, numai prin credință a aflat harul. Și începând să sculpteze capitelurile coloanei le-a terminat. Căci era osârduitor în ascultarea sfântului și având inimă zdrobită, căuta să afle virtuțile lui și minunile lui, uimit fiind de înțelepciunea și Duhul în Care vorbea. Prin lucrarea și cuvântul acestuia păzea poruncile curat, îmbrățișându-le pe acestea din adâncul inimii și închinându-se în Duhul.
Pe acesta Domnul vrând să îl ia la sine ca pe un bun, i-a descoperit robului Lui despre adormirea lui și în noaptea aceea, pe când toți cântau rugăciunile de noapte, a întrebat Simeon pe Domnul, zicând: „Doamne, oare l-ai scris pe el în cartea vieții?” Și a zis Domnul: „L-am scris nu numai pe acesta, ci pe toți ucenicii tăi pe care i-ai trimis mai înainte și îi vei trimite după acestea și i-am rânduit pe ei în cartea vieții”. Pentru aceste slăvite fapte, s-a închinat Simeon Domnului și când au terminat ei psalmodia a zis în auzul tuturor: „Frate Ioane, pace ție, Domnul te-a chemat pe tine”. Iar acela îndată îmbrățișându-l cu bucurie și cu plângere și sărutând cojocul de piele al sfântului s-a schimbat la față și a zis: „Părinte, în mâinile Tale îmi pun duhul meu și duhul Tău cel bun mă va călăuzi la pământul dreptății”[16]. Acestea zicându-le, peste două zile a adormit și a fost mare plângere pentru el, toți frații venind la el cu jale, s-au tânguit foarte pentru el.
Dar fiindcă se cuvine să nu ascundem de voi, iubitorii de Hristos, și această străină minune întâmplată prin sfântul lui Dumnezeu slujitor, vă vom face vouă vădită și pe aceasta. Rămânând foarte puțin grâu în grânarul mănăstirii, frații adunați în parte, în număr de treizeci și patru, pe care i-a vindecat de diferite răni și patimi, nemaiputând suporta strâmtorarea și întristarea din munte, au adus lui rugăminți, zicând toți într-un glas: „Îngăduie-ne nouă să luăm provizii din prinoasele aduse, ca să avem spre hrană pâine din belșug pentru împuținarea noastră, ca să fim fiii tăi întru răbdare și vei primi împreună cu celelalte fapte bune ale tale și plată desăvârșită pentru noi și cunună, căci prin tine nădăjduim să se mântuiască sufletele noastre și în mâinile tale ne-am încredințat”. După ce au spus acestea, a poruncit ca toți să se adune, având încinse mantiile lor și să stea înaintea lui. Și venind ei la el, a mustrat cu multă blândețe necredința lor și împuținarea sufletului lor, zicând: „Oare nu vă gândiți la faptele Domnului că sunt minunate? Nici nu vă amintiți cum din cinci pâini a săturat pe cei cinci mii, când ucenicii erau nemulțumiți și cereau, când a venit seara, să slobozească mulțimile din pricina pustietății locului și a lipsei de pâine? Căci luând cele cinci pâini găsite, privind către cer, le-a binecuvântat pe ele și, frângând, le-a dat prin mâinile ucenicilor celor cinci mii de bărbați, precum se spune, săturându-i, de la care au luat doisprezece coșuri pline cu firimituri care au prisosit celor ce au mâncat. Cum iarăși, altă dată i-a întrebat pe ei Domnul: „Câte pâini aveți?” și răspunzând ei „Șapte”, binecuvântându-le, a săturat patru mii de bărbați fără femei și copii. Și acum Același este Domnul, Același ieri și astăzi și în veci, și cercetând, va vedea și nu va trece cu vederea răbdarea voastră. Căci este puternic și vrea într-un fel oarecare să vă înmulțească vouă grâul, dacă veți răbda cu mulțumire, iar dacă necrezând, nu veți lua aminte la cele spuse de mine, iată, patru cărări sunt deschise în pustia aceasta, pe care vreți să vă duceți, duceți-vă. Căci eu sunt neagonisitor și, crezând lui Hristos, nu mă voi ruga omului pentru oarece trebuințe trupești. Căci s-au lărgit milele îndurărilor Sale, ca să nu-i părăsească pe robii Lui. „Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți[17] și nu este lipsă celor ce se tem de El[18]”. Auzind acestea de la el și mai multe decât acestea spuse mustrător către ei, s-au temut foarte, umplându-li-se inimile de bucurie și ochii de lacrimi. Și punând metanie, au plecat. Și chemându-l sfântul pe fratele Antonios de la grânar, i-a poruncit lui să adune toate boabele de grâu rămase în grânar și să i le aducă. Și el plecând și adunându-le, le-a dat în mâinile lui și arătându-le pe acestea la cer lui Dumnezeu a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin milele îndurărilor Tale ai binecuvântat cele cinci pâini și ai săturat pe cei cinci mii, binecuvântează și înmulțește grâul acesta spre slava și mulțumirea numelui Tău. Și tămâind l-a dat fratelui, zicând: „Ducându-te, tămâiază grânarul și împrăștie acolo boabele acestea de grâu și închizând ușile, pleacă. Iar acela a făcut așa. Și a doua zi, în puterea nopții, a poruncit fratelui să se ducă și să vadă grânarul. Și ducându-se acela a găsit grânarul, prin binecuvântarea lui Dumnezeu plin ochi cu grâu, și, alergând cuprins de frică, a vestit sfântului minunea întâmplată. Atunci poruncește robul lui Dumnezeu să fie aduse făclii și a tămâiat și a zis ca toți să plece genunchii și să se roage îndelung și a plecat și el genunchii lipindu-și fruntea de stâlp și închinându-se Domnului și mulțumind, zice împreună cu ei rugăciunea domnească, „Tatăl nostru carele ești în ceruri”. Și așa în toată sâmbăta poruncea să se tămâieze, dându-le lor porunci să facă pâine multă și să o dea fraților care veneau și celorlalți și nu pridideau frații toată noaptea și ziua să facă pâini și să le împartă. Căci era a vedea mulțime nesfârșită de popor acoperind cea mai mare parte a muntelui. Pentru trei ani au folosit grâul acela și nu s-a cheltuit. Căci slujitorul lui Dumnezeu, Simeon, imita în toate bunătatea și milostivirea propriului Stăpân.
Iarăși i-au adus lui un om mut. Dar era el și paralitic, fiind din religia păgânilor. Pocăindu-se și crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, s-a făcut sănătos cu rugăciunile sfântului și a plecat slăvindu-L pe Dumnezeu.
Dar avea el și un copil bolnav și luându-l pe el împreună cu mama lui, l-a adus la sfântul. Dar s-a întâmplat să moară copilul pe cale și, după ce s-a întâmplat aceasta, se întorceau la casa lor. Dar pe când mergeau ei, cugeta el în sinea lui și zicea: „Cel ce m-a vindecat pe mine puternic este să învieze și pe fiul meu”. Și îndată au plecat la sfântul având cu ei și pe fiul lor mort. Dar când să intre pe poarta mănăstirii, un magistrianos antiohian îi împiedica pe ei să ducă mortul la sfânt, zicând către ei cele scrise la Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, cum a vrut Domnul așa a și fost fie numele Domnului binecuvântat în veci”[19]. „Chiar dacă credem că Domnul voia celor ce se tem de El o va face, dar sufletul nimeni nu poate să îl slobozească”. Auzind slujitorul lui Dumnezeu despre aceasta și văzând necredința aceluia, a zâmbit și a zis: „Pe Tine Te slăvim, Hristoase, și la Tine am îndrăznit să scăpăm, Cel ce înviezi pe morți, Cel ce ai zis: „Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face”[20]. Acestea zicând a poruncit să fie pus în față trupul copilului, și plecând sfântul genunchii, s-a rugat și cu glas încrezător a chemat pe cel mort, zicând: „Cel ce a chemat pe Lazăr cel de patru zile mort și îngropat, te cheamă pe tine prin mine robul Lui”. Și îndată, în văzul tuturor, a înviat mortul. Și i-a cuprins frica și uimirea pe toți cei ce au văzut o asemenea minune și au slăvit pe Dumnezeu Cel ce dă un asemenea har și putere sfinților Lui.

[1]Rom. 4, 3.
[2]In. 14, 6.
[3]Ieș. 20, 12.
[4]Acesta era un alt nume al cetății Antiohia.
[5]Filip. 3, 14.
[6]Fc. 9, 3.
[7]Ps. 118, 134.
[8]Cf. Mt. 10, 8
[9]In. 16, 33.
[10]Cf. Ps. 117, 6.
[11]Mt. 26, 41.
[12]Ps. 104, 19.
[13]Mt. 5, 15.
[14]I Cor. 9, 27.
[15]Ieș. 31, 3-5.
[16]Ps. 142, 10.
[17]Lc. 1, 53. Ps. 106, 9.
[18]Ps. 33, 10.
[19]Iov, 1, 21.
[20]In. 14, 12.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (24 mai)

Condac 1

Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Icos 1

Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:
Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!
Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!
Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!
Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!
Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!
Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 2

De la sânul maicii tale te-ai arătat iubitor al înfrânării, căci dintru cel drept te hrăneai, şi ai fost următor cetelor îngereşti, dimpreună cu care cântai: Aliluia!

Icos 2

Descoperirea celor neştiute şi vederea tainelor ascunse Domnul ţi le-a dăruit, Simeoane, căci te-ai depărtat din pruncie de cele ale lumii, voind cele nepieritoare a le primi. Pentru aceasta primeşte ale noastre cântări:
Bucură-te, cel născut fără dureri!
Bucură-te, noule Samuile, cel ce Domnului din pruncie ai fost dăruit!
Bucură-te, că din mâncare făcută cu meşteşug omenesc nu ai gustat!
Bucură-te, că pâine, miere şi sare în toate zilele vieţii tale tu ai mâncat!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 3

Fericite Simeoane, cu povăţuirea lui Dumnezeu la vârsta de şase ani ai venit la mănăstirea cuviosului loan Stâlpnicul, care cu dragoste primindu-te, se minuna cântând: Aliluia!â

Icosul 3

Vrăjmaşul cel urâtor de oameni s-a spăimântat de tine, Sfinte Simeone, şi ca un leu răcnea asupra ta, dar tu, ca pe un neputincios, nu l-ai băgat în seamă, întrarmat fiind cu smerenia, şi cu nevoinţa ai pornit asupra lui. Iar noi, ca cei ce suntem în tot ceasul zdruncinaţi de pornirea lui asupra noastră, cădem la tine, sfinte, şi te rugăm: ajută-ne nouă, celor ce cântăm:
Bucură-te, că prunc fiind ai covârşit pe cei bătrâni în nevoinţă!
Bucură-te, că nerăutatea inimii de mic ai dobândit-o!
Bucură-te, că schima îngerească la vârsta de şapte ani ai primit!
Bucură-te, că urmând povăţuitorului tău loan, pe stâlp te-ai suit!
Bucură-te, că pe acesta urmând Domnului în fiecare zi te-ai răstignit!
Bucură-te, că uitând de trup asemenea celor fără de trup ai vietuit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 4

Cu totul ne-am depărtat de cea în Duhul vieţuire, iar tu, al nostru părinte, cu milostivire ne dăruieşte cuvinte cu umilinţă, ca bucurându-ne de tine să-L slăvim pe Dumnezeu cel în Treime slăvit zicând: Aliluia!

Icos 4

Nu au putut să clatine vârtutea ta uneltirile celui viclean, ci mai vârtos te-au întărit şi prin ungere de sus ai primit puterea asupra demonilor, pentru care cu grăbire către al tău ajutor alergând zicând:
Bucură-te, că mai mult decât toate ai preţuit duhul umilit!
Bucură-te, căi nima înfrântă şi smerită jertfă în tot ceasul ai adus!
Bucură-te, că Domnul ţi-a dăruit smerenia!
Bucură-te, căci cu aceasta ai ars a diavolului înălţare!
Bucură-te, că aceştia cu înfricoşare vroiau să te piardă!
Bucură-te, că prin darul lui Hristos ai fost păzit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 5

învaţă, Sfinte, mintea noastră ca cele deşarte măcar în vremea rugăciunii să le gonească, pentru ca să nu aducem lui Dumnezeu jertfă neprimită, ci cu lacrimi să cântăm: Aliluia!

Icos 5

Năvala cea sălbatică a patimilor s-a învârtoşat asupra ta, Părinte, dar tu, împotrivindu-te, nu ai dat somn ochilor tăi, ci cu multe lacrimi ai cerut ajutor în război, iar Domnul, văzând dragostea ta pentru El, ţi-a dăruit biruinţa. Primeşte aceste laude ale noastre, Sfinte, ca stâlpare de biruinţă:
Bucură-te, că întunericul şi năvala patimilor n-au rătăcit sufletul tău!
Bucură-te, că nebunia tinereţii nu ţi-a schimbat cugetul cel bun!
Bucură-te, că fericirea şi odihna nu ai căutat-o în cele trecătoare!
Bucură-te, că în multă nevoinţă şi înfrânare le-ai aflat!
Bucură-te, că în ceruri ai primit împărtăşirea cu Sfintele Taine!
Bucură-te, că de acestea văzduhul de negrăită mireasmă s-a umplut!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 6

Ai arătat viaţă mai presus de fire, asemănându-te heruvimilor, iar prin credinţa ta fierbinte ai slujit serafimilor, cu care cânţi în ceruri: Aliluia!

Icos 6

Povăţuitor al vieţii monahale te-ai făcut prin darul Sfântului Duh, Simeoane preafericite, căci cu înţelepciune şi înţelegere din Sfânta Scriptură grăiai, învăţând dreapta credinţă. Pentru care îți zicem ție:
Bucură-te, izvorule plin de apa cea vie!
Bucură-te, învăţătorule cu faptele şi cuvintele!
Bucură-te, dascălul pocăinţei nesfârşite!
Bucură-te, că faptele tale au fost deopotrivă cu învăţătura!
Bucură-te, că al tău cuget cu totul către cele cereşti l-ai îndreptat!
Bucură-te, că trupul tău prin nevoinţă l-ai topit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 7

Fiarele cele netrupeşti se porneau asupra ta cu răutate, dar dragostea ta de Dumnezeu prefăcea în nimic puterea lor când cântai: Aliluia!

Icos 7

Dumnezeu proslăveşte pe cei ce-L iubesc pe El şi îi împlinesc voia, şi întru tine a revărsat cu îmbelşugare darul izgonirii diavolilor şi a tot felul de boli. Tămăduieşte şi neputinţele noastre, părinte, ale celor ce strigăm:
Bucură-te, doctorul cel fără de plată!
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi ajuţi!
Bucură-te, că celor din necazuri eşti izbăvitor!
Bucură-te, grabnic tămăduitor!
Bucură-te, al şerpilor şi balaurilor omorâtor!
Bucură-te, părinte cu dragoste împodobit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 8

Sălăşluind în Muntele cel Minunat, ai zidit acolo o mănăstire şi un alt stâlp pe care însuşi Domnul venind cu sfinţii îngeri a sfinţit stâlpul în care te-ai suit cu bucurie cântând: Aliluia!

Icos 8

La vârsta bărbatului desăvârşit în cel de-al treizeci şi treilea an al vieţii tale, cu porunca lui Dumnezeu, ai primit harul preoţiei, spre slava Lui. Te rugăm, ca cel ce eşti mijlocitor al nostru, şi aceste laude ale noastre să le primeşti:
Bucură-te, că Sfânta Liturghie cu credinţă ca un înger slujeai!
Bucură-te, că descoperiri şi vedenii Domnul îţi arăta!
Bucură-te, sfătuitorule de Duhul Sfânt insuflat!
Bucură-te, că tuturor tămăduiri le dăruiai!
Bucură-te, că şchiopi, orbi şi leproşi vindecai!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 9

Întru tine, Părinte Simeoane, s-a împlinit cuvântul lui Hristos: “Cel ce crede întru Mine va face lucrurile pe care Eu le fac”, minunatule rob al lui Dumnezeu, cel ce cânţi de-a pururi în ceruri: Aliluia!

Icos 9

Smerita cugetare, tăcerea şi dragostea le-a arătat viaţa ta luminată, Simeoane preacuvioase, căci filosofia deşartă a acestei vieţi ai defăimat şi întru toate ai urmat cuvântul Domnului: “Cel ce vrea să-Mi urmeze să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze”. Minunându-ne de viaţa ta îngerească, te rugăm ca aceste neputincioase graiuri ale noastre să le primeşti cântându-ți:
Bucură-te, viaţă închinată Sfintei Treimi!
Bucură-te, monahule următor al Sfinţilor Părinţi!
Bucură-te, stâlpule al creştinătăţii!
Bucură-te, Părinte între cei mai mari părinţi!
Bucură-te, mângâiere în supărări!
Bucură-te, balsam în suferinţe!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condacul 10

“lată Mirele vine în miezul nopţii”, zice cântarea, şi fericit ai fost tu, slugă înţeleaptă, căci te-ai aflat priveghind şi cântând: Aliluia!

Icos 10

Domnul a binevoit să-ţi descopere mai înainte mutarea ta din cele de aici, iar ucenicii cu lacrimi ca unui părinte iubitor de fii îţi cântau:
Bucură-te, părinte cel cu mulţi fii!
Bucură-te, pom roditor cu felurite roade!
Bucură-te, că minunile tale s-au vestit în toată lumea!
Bucură-te, că de vederea luminii neînserate te-ai învrednicit!
Bucură-te, că din mâna cerească te-ai hrănit!
Bucură-te, spicule cu însutită roadă!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 11

Rugăciunea noastră, Sfinte Părinte Simeoane, primeşte-o ca pe o jertfă duhovnicească pentru mântuirea noastră, ca să cântăm în veci Domnului: Aliluia!

Icos 11

În ceruri sufletul cu cântări îngereşti a fost primit şi în latura drepţilor şi a sfinţilor s-a sălăşluit, de-a dreapta lui Dumnezeu, pentru care cântăm:
Bucură-te, căci glasul Domnului: “vino, slugă bună şi credincioasă întru odihna Domnului Tău” ai auzit!
Bucură-te, al Stăpânului prieten de aproape!
Bucură-te, bucuria îngerilor cea negrăită!
Bucură-te, căci cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii pentru lume te rogi!
Bucură-te, a Sfântului loan Botezătorul rodire bogată!
Bucură-te, împreună cu sfinţii petrecător!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 12

Ca o mângâiere ne-ai lăsat nouă sfintele tale moaşte, pe care cu evlavie le sărutăm cântând: Aliluia!

Icos 12

Binecuvântarea ta, Sfinte, pe care o reverşi prin moaştele tale, umple de bucurie inimile noastre, pentru care cu mulţumire îţi cântăm:
Bucură-te, lauda Bisericii lui Hristos!
Bucură-te, bucuria noastră, a ortodocşilor!
Bucură-te, înfruntarea ereticilor!
Bucură-te, lămurirea celor aflaţi în îndoială!
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjnuiţi!
Bucură-te, lumina celor din întunericul patimilor!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 13

O, preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule, Părinte Simeoane, slava cuvioşilor, primeşte de la noi aceste laude pe care cu tot sufletul ţi le aducem, şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce-ţi strigăm: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1

Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:
Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!
Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!
Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!
Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!
Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!
Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!
Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Condac 1

Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane!

Rugaciune

Prea Cuvioase Părinte Simeoane, cel ce, încă din copilărie fiind nevoitor şi iubitor al frumuseţii cereşti, ai strălucit cu harul tău peste toate marginile pământului, ascultă rugăciunea noastră, a celor greu încercaţi de nevoi şi de ispite. Tu, cel ce te-ai învrednicit de adevărata cunoaştere a Duhului, mijloceşte pentru noi către Bunul Dumnezeu să ne împărtăşească şi nouă harul Său cel sfinţitor. Luminează-ne prin rugăciunile tale bineprimite de Dumnezeu şi dăruieşte-ne sănătate, pace sufletească şi cunoaşterea celor dumnezeieşti. Fereşte Biserica cea Adevărată de rătăcirile acestui veac şi roagă-l neîncetat pe Hristos să ne ierte păcatele multe şi grele şi să ne întărească în dragostea Sa, făcându-ne să înţelegem cănumai El este împlinirea tuturor dorinţelor noastre. Amin.

ganduridinortodoxie

1

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat (24 mai)

Troparul Sfântului Cuvios Simeon, cel din Muntele Minunat, glasul 1:

Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul: Pe Faraon cel ce se purta în căruţe, l-a cufundat toiagul lui Moise cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta este pricină de teologie adevărată şi luminare tuturor celor ce s-au adunat împreună, ca să laude cu inimi curate slava ei şi viaţa ta cea vrednică de laudă, făcătorule de minuni, Părinte Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din glasul Botezătorului şi din vedere s-a binevestit lăudată maica ta şi te-a zămislit pe tine şi te-a născut locaş cu miros bun şi dumnezeiesc, Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergătorul cunoscându-te din scutecele prunceşti că vei fi locaş dreptăţii, dăruit de Dumnezeu mai presus de fire, a poruncit să te fereşti de sânul cel stâng şi să te hrăneşti din cel drept.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind împodobită cu multe feluri de daruri, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită şi ai născut mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvintul Tatălui, Care S-a făcut trup pentru nespusa milostivire, rămânând Fecioară Curată, ceea ce eşti Binecuvântată.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tânără pruncie ai fost nevoitor preaales şi adevărat fierbinte iubitor frumuseţii dumnezeieşti. Pentru aceea cunoscându-te mai înainte din pântece, Stăpânul te-a sfinţit, Părinte Simeoane, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din mică vârstă înţelepţindu-te, făcătorule de minuni, Cuvioase Simeoane, adevărata cunoştinţă a Duhului şi pe Cel necuprins, cu însuşi ochii te-ai învrednicit a-L vedea, înconjurat de puterile cereşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-ţi-se simţirile sufletului, din înfricoşătoarea vedenie părinte, ai câştigat minunata alegere a celor bune şi a celor rele şi ai odrăslit viaţă fără de greşeală, Cuvioase Simeoane.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat a venit la tine îngerul, care s-a trimis, învăţându-te să iubeşti viaţa cea îngerească şi să mergi cu picioare vesele pe urma celui ce ţi s-a arătat, purtătorule de Dumnezeu părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine cel ce eram odinioară omorât, m-ai adus iarăşi din nou către viaţă, ceea ce singură ai născut viaţa cea ipostatnică, de care lovindu-se moartea cea vrăjmaşă, arătat s-a rupt, Preacurată.

Irmosul: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Tu eşti tăria mea Doamne, Tu eşti şi puterea , Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti bucuria mea, Cel ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici cum n-ai suferit să mai rămâi în lume părinte, având povăţuitor pe Hristos, puterea lui Dumnezeu, şi petrecând în pustiile cele neumblate, aveai adunare cu fiarele fară de frică, fiind copil şi te veseleai la ostenelile trupului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sărind prin munţi ca cerbul, doreai de izvoarele cele de la Dumnezeu curgătoare şi aflându-le pe ele, ţi-ai săturat setea cea de dragostea lui Dumnezeu, din care bând, izvorăşti teologhisiri, arătându-te către faţa lui Hristos, Părinte Simeoane.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul loan stând la stâlp, mai înainte de suirea ta către el, te vedea pe tine cu ochii cei înţelegători copil cu haină albă purtându-te ca pe o căruţă, îndreptându-te de stâlp luminos, cuvioase părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din rudenia cea împărătească a lui David, tu Fecioară ai odrăslit şi ai născut pe Împăratul Cuvântul, Care mai înainte de veci negrăit a strălucit din Tatăl şi mai presus de gând. Pentru aceea noi credincioşii te fericim cu cuget dumnezeiesc, ca pe o Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Domnul ca un copil cu bună cuviinţă şi plin de frumuseţe faţă a venit la tine, când aveai şederea la stâlp, părinte şi strălucindu-ţi mărire de răbdare, precum ai cerut, S-a arătat pe Sineşi răstignit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiască, viaţa ta a strălucit cu lumina descoperirilor, de al căror dumnezeiesc mir al bunei miresme făcându-te plin, muceniceşte ai biruit taberele cele potrivnice ale demonilor, ca o slugă a lui Dumnezeu, Simeoane.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin curăţia gândului, înălţându-te cu priviri dumnezeieşti şi având de la Dumnezeu inima izvor de înţelepciune, care izvorăşte pâraie dătătoare de viaţă, cugetătorule de Dumnezeu ai luminat sufletele celor bolnavi, preafericite părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, Care se înţelege dimpreună cu Tatăl mai înainte de veci, sălăşluindu-Se în pântecele tău, pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit şi S-a arătat om pe pământ făcându-Se trup, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţându-te cu bunătăţile ca dumnezeiescul Moise şi suindu-te pe stâlp înalt din voie dumnezeiască te-ai înălţat cu duhul şi primind putere luminătoare, te-ai mărit ca acela, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgetând vrăjmaşul nebuneşte şi-a deşertat tolba de săgeţile cele stricătoare de suflet, iar turnul sufletului tău nu l-a mişcat, căci era întărit cu bună alcătuire pe piatra cea nesfărâmată a lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veselindu-se Stăpânul tău Hristos de tine, răbdai cu uşurinţă sudorile sihăstriei tale, care ţi-a dat ţie toiag foarte folositor şi te-a îndemnat să tămăduieşti cu acela bolile celor neputincioşi, dumnezeiescule părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind grăitorii de Dumnezeu prooroci, prin arătări înseninătoare, adâncimea tainei tale celei înfricoşătoare, au vestit mai înainte că vrei să zămisleşti în pântecele tău pe Dumnezeu, ceea ce eşti fără prihană şi acum noi văzând plinirea, credem Preacurată Fecioară.

Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Cele de sus căutând…

De cele de sus dorind, cele de jos ai lepădat şi ca un cer stâlpul făcându-ţi, printr-însul ai strălucit cu raza minunilor cuvioase, şi lui Hristos Dumnezeului tuturor te rogi neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: Tnerii cei ce merseseră din ludeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget vitejesc fugind de orbirea lumii şi de căderile măririi celei deşarte, ai poftit să te linişteşti, neîncetat strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-ţi mâinile tale în chip de Cruce şi rugându-te, ai văzut pe Hristos dimpreună cu îngerii întru slavă negrăită, Dumnezeu poruncindu-ţi: să te sui peste acest munte minunat, de Dumnezeu purtătorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sârguindu-te cu gând de călătorie cerească, te-ai suit la stâlp, plecându-te dumnezeieştilor arătări ale Stăpânului şi ai ajuns la acest munte, pe care l-a numit Minunat, Părinte Simeoane.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce umblăm întru lumina Domnului, veniţi toţi să lăudăm pe singură Născătoarea de Dumnezeu, pe Cetatea cea Sfântă a Împăratului Hristos, pe Maica cea Preacurată, pe Maica lui Dumnezeu, care este Mântuirea credincioşilor.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru puterile sufletului tău cele bine alcătuite, cuvioase, s-a sălăşluit strălucirea cea cu trei lumini, de care ca dintr-o Dumnezeire luminându-te, ai zidit mărit înaintea stâlpului, casa ei cea de trei ori fericită, şi ai legiuit întru aceea, să cinstim în veci pe Treimea cea nezidită, Părinte Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrarea cea atotputernică a Sfântului Duh, sălăşluindu-se dumnezeieşte întru tine, preafericite, a îndemnat să alerge de la marginile lumii la tine pe toţi cei nebuniţi de duhuri viclene, pe care şi tămăduindu-i cu toiagul cel de finic, îi învăţai pe ei: Lăudaţi pe Ziditorul în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetarea cea trupească a tinereţilor, cu postul şi cu rugăciunea o ai supus Duhului şi aprinderea celor dinăuntru stingând, ai surpat pe om şi te-ai arătat ca unul ce mai mult nu mănâncă; ci hrănindu-te numai cu hrana cea cerească, cânţi pe pricinuitorul acestora în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul

Ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, ţie îţi dă părinte, Hristos Dumnezeu cel Minunat, pe care primindu-i cu dragoste, i-ai luminat cu învăţăturile, ca să alerge pe calea înfrânarii. Cu care împreună odihnindu-te întru împărăţie, preamăreşti pe împăratul tuturor întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă pe Fiul tău şi Domnul pentru noi, care curat şi lămurit strigăm şi te mărturisim Maică a lui Dumnezeu Preacurată, ca să ne ceri dezlegare păcatelor şi să aflăm izbăvire noi cei ce cu credinţă cântăm: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul, tiranul Haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: înfricoşatu-s-a tot auzul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin rugăciunile tale înduplecând pe Hristos, care a săturat cu puţine pâini adunare de mulţi oameni, ai umplut cu binecuvântările tale jitniţele cele deşarte ale staulului tău şi ai izbăvit turma ta de foamete, de trei ori fericite Simeoane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De cuvintele cele de rugăciune ale cinstitei şi cuvioasei maicii tale Marta, care se ruga, ca să te rogi lui Hristos, nu te-ai lepădat a împlini cererea ei şi ai îndepărtat mânia cea trimisă de Dumnezeu de la cetatea lui Dumnezeu, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-ţi sfârşitul nevoinţelor tale Simeoane şi despărţindu-te de trup, te-ai învrednicit de cele de sus, preafericite; către care zburând de aici, te bucuri cu duhul, văzând lumina cea în trei ipostasuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cei ce cu chemarea şi cu socotinţele tale prin rugăciuni, din viaţa cea cu multe griji aleargă către tine şi la limanul tău, izbăveşte-i din toate patimile vrăjmaşului, pe cei ce luminat prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai locaşlui Dumnezeu, încăpând în pântecele tău pe Cel Neîncăput şi ai născut întrupat pe Cuvântul cel mai înainte neîntrupat; pe Care roagă-L Preacurată să dăruiască iertare greşelilor tuturor celor ce cu credinţă te slăvesc pururea.

Irmosul: Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci cel Preaînalt de voie S-a pogorât până la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea…

Înaintea zămislirii sfinţindu-te, părinte, ceea ce te-a născut pe tine, te-a arătat odraslă preafrumoasă, vrând ca să fii vas dumnezeiescului Duh, cu a cărui putere crescând, mulţimea duhurilor celor viclene cu toiagul credinţei o ai rănit. Pentru aceasta mutându-te cu mărire te-ai făcut stâlp neclintit al credincioşilor şi luminător luminos vrednicule de minune Sfinte Simeoane; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Înrădăcinându-te pe piatra voirilor lui Hristos, te-ai arătat stâlp ridicat pe pământ, întărind marginile pământului cu arătările tămăduirilor. Pentru aceea cu credinţă săvârşindu-ţi pomenirea, ne luminăm, strigând ţie, părinte: miluieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale.

Reclame

#Rezist: Asediul activiștilor LGBT. Hollywood-ul este acuzat că nu face destule filme pentru homosexuali și cu personaje gay

1

activenews.ro: Grupul de apărare a drepturilor homosexualilor, GLAAD, pune Hollywood-ul pe coji de nucă, în raportul său anual, acuzându-l pentru lipsa de roluri pentru homosexuali și absența povestirilor cu subiecte homosexuale în filmele din anul 2017.

În ciuda faptului că James Ivory a câștigat anul trecut premiul pentru cel mai bun scenariu pentru tema homosexuală „Call Me by Your Name”, GLAAD reclamă faptul că anul trecut Hollywood-ul a avut mai puține personaje homosexuale și teme pentru comunitatea LGBT în filmele sale, potrivit Breitbart.com.

În raportul său privind 109 filme, GLAAD susține că „personajele homosexuale, lesbiene, trans și queer au apărut în numai 14 filme – doar 12,8% din totalul producțiilor cinematografice„, o scădere dramatică de 18,4% față de 2016. „Cifra a fost cel mai mic procent din 2012 și pînă acum”, insistă cei de la GLAAD.

Activiștii de la GLAAD nu se limitează doar la a reclama acest lucru. Ei afirmă că până în 2021 speră să vadă că 20% din emisiunile celor de Hollywood vor include în special personaje homosexuale și, până în 2024, vrea 50% din filme să conțină personaje și subiecte LGBTQ.

GLAAD susține în raportul său că 20% dintre americani cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani și 12% dintre cei cu vârste între 35-51 revendică eticheta LGBTQ. „Dacă Hollywood-ul vrea să rămână relevant pentru aceste audiențe și să i se cumpărare bilete, atunci va trebui să creeze povestiri care să reflecte comunitatea LGBTQ”.

Cifrele prezentate de activiștii GLAAD sunt discutabile. Potrivit unui sondaj recent, doar 4% dintre americani sustin ca sunt homosexuali, potrivit lui Gallup,, notează Breitbart.com.

Raportul citat de site-ul american vine în contextul în care, în primele luni ale acestui an, filmele cu tematică religioasă au reușit să le surclaseze pe cele care promovează homosexualiatatea. Clasamentul Imdb (The Internet Movie Database) din luna martie situa producția cu tematică creștină „I Can Only Imagine”, pe baza rezultatelor box-office, pe poziția a treia în topul celor mai urmărite filme, surclasând controversata producție hollywoodiană cu buget uriaș „Call Me by Your Name”, cu patru nominalizări la Oscar, un elogiu adus pedofiliei.

Partidul Neamul Românesc: Klaus Iohannis este o slugă a Germaniei! Fundațiile germane și ONG-urile lui Soroș, bine flancate de BND via FSB, având ca avangardă Ungaria, manipulează opinia publică

1

activenews.ro: Partidul Neamul Românesc îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că este „sluga Germaniei” și că acțiunile sale constituie „trădare de țară”.

Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de facebook a PNR, se susține că fundațiile înființate de Germania în România, alături de ONG-urile finanțate sau sprijinite de George Soroș, manipulează opinia publică.

„Klaus Iohannis este o slugă a Germaniei! Trădarea de Țară nu se poate pedepsi decât cu închisoarea pe viață, orice pedeapsă mai ușoară nu face decât să lase portițe acestor criminali de națiuni. Prietenia germano-rusă nu include sub nici o formă România. Pe scurt, ne vor vinde ca la piață. Fundațiile germane „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer” împreuna cu ONG-urile progresiste ale lui SOROS bine flancate de BND via FSB având ca avangardă Ungaria, au înrobind instituțiile Neamului Românesc și manipulează opinia publică.

Au un singur obiectiv: Dezmembrarea României

Mulți și multe au trecut peste noi și tot aici suntem, semințe de stânci, cu armuri de cetină și vână de fag. Onoarea, demnitatea și mândria să ne fie călăuze și să ne înfrățim încă odată căutând, și nu cerșind, destinul cel adevărat al Neamului Românesc. Să punem pe rug dezbinarea și să ne curățăm inimile în fața altarului Țării și să ne dovedim stăpânii celor ce ni s-au dat din tăriile văzduhului, prin puterea Domnului. Vom arăta că acolo unde nu-i fisură, și peretele de stâncă-i drept, speranțele venetice vor fi spulberate de vântul curajului ce ne-a fost scut întotdeauna!”, arată mesajul PNR.

PNR este un partid cu doctrină declarat naționalistă, care-l are în frunte pe fostul deputat Ninel Peia și pe generalul (r) Mircea Chelaru, fost Șef al Statului Major General al Armatei Române.

Despre milostenie

1

Spuneau calugarii din manastirea lui ava Teodosie ca, dupa randuiala parintelui Teodosie, era obiecei, in Joia cea Mare, cand veneau la manastire toti saracii, vaduvele si scapatatii din tara aceea, sa-si ia fiecare dupa randuita masura, grau, bani, vin si miere. Insa fusese, mai inainte cu trei ani, lipsa de grau si in tara aceea se vindea graul cate douasprezece masuri la un galben. Deci, dupa ce a venit postul, au zis oarecare frati egumenului: „Ava, in anul acesta, sa nu dai, dupa randuitul obicei, grau la straini si la saraci, ca sa nu fie lipsa in manastirea noastra, pentru ca putin grau se afla si cu mult pret se cumpara.” Iar parintele nostru, egumenul, a zis fratilor: „Sa nu lasam, fiilor, randuiala parintelui nostru, ca acela poarta grija de noi si nu este noua de folos sa-i trecem cu vederea poruncile lui.” Insa, fratii il sileau pe egumen, zicand: „Nu ne va ajunge noua, si, pentru aceea, sa nu dam.”

Atunci, egumenul s-a mahnit mult si le-a zis lor: „Sa faceti precum voiti.” Deci, n-au dat grau, cum le era obieciul, in Sfanta Joi si in Sfanta Vineri. Iar, dupa aceea, la vremea sa, a mers chelarul la hambar si, deschizand usa, a vazut ca tot graul se mucezise si voiau, indata sa-l arunce pe tot in mare. Atunci, parintele egumen a zis: „Fratilor, cela ce trece cu vederea poruncile parintelui sau, unele ca acestea patimeste, fiind cuprins de boala neascultarii. Cinci sute de masuri de am fi impartit, la cei ce aveau trebuinta, si pe Parintele nostru Teodosie l-am fi impacat, cu ascultarea, si pe fratii nostri, cei saraci, i-am fi mangaiat. Iar acum am pierdut graul, ca la cinci mii de masuri, si mare paguba, in loc de folos, ne-am castigat noua si ne-am vatamat pe noi insine. Ca doua lucruri rele am facut: Unul, adica, fiindca porunca Parintelui nostru am calcat, iar, al doilea, ca nadejdea noastra nu am pus-o in Dumnezeu, ci in hambarele noastre. Deci, macar de acum, fratii mei, sa stim ca Dumnezeu este cel ce randuieste si poarta grija de toti oamenii si ca Sfantul Teodosie ne priveste pe noi, ca pe fiii sai, daca-i pazim poruncile.

din Limonar

Despre un calugar ce umbla prin carciumi

1

Un oarecare staret din Schit a iesit candva la Alexandria, vrand sa-si vanda lucrul mainilor sale. Insa, vazand pe un calugar tanar intrand intr-o carciuma, foarte mult s-a mirat de aceasta si l-a asteptat stand afara, pana ce a iesit. Iar, dupa ce a iesit acel tanar calugar, staretul l-a oprit si i-a zis lui: „Au, nu stii frate, ca in chipul ingeresc esti imbracat? Au, nu cunosti ca multe sunt cursele vrajmasului? Au, nu stii, ca poti sa te vatami, in cetate, cu ochii, cu auzul si cu chipul tau? Ca tu, calugar fiind, intri, adeseori, in carciumi, in care nu ti se cade tie sa intri si cu necuviosi, barbati si femei, sa te intalnesti? Ci, te rog pe tine, fiule, sa fugi in pustie si, acolo, vei putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa te mantuiesti.” Iar tanarul i-a raspuns lui, zicandu-i „Du-te parinte, ca Dumnezeu nimic alta lu cauta, fara numai inima curata.” Atunci staretul, ridicandu-si amandoua mainile spre cer, a zis: „Slava tie Dumnezeule, ca eu am in Schit cincizeci de ani si inima curata n-am castigat, iar acesta, in carciumi petrecand, a castigat inima curata.”

din Limonar

Este mai presus decât minunea, virtutea

1

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Virtutea este mai presus decât minunea!” Tot el mai scrie și aceasta: „Sfinții sunt acei care au credință dreaptă și viață curată, chiar de nu săvârșesc semne, chiar de nu izgonesc duhurile necurate, după cum despre Sfântul Ioan, cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie, nu se pomenește nicăieri că ar fi făcut semne!” (vezi Epistola către Filipeni). Sfântul Ioan Botezătorul n-a făcut minuni în viață, dar a trăit ca îngerii pe pământ și s-a învrednicit să boteze pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului.

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura „Lumină din Lumină”, București, 2006, p. 529)

1