Duminica a V-a din Postul Mare: “Dumnezeu îşi dezvăluie puterea Sa în slăbiciune, înţelepciunea Sa în nebunie, slava Sa pe Cruce”

1.jpg

Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Pentru zi: Apostol: Evrei 9,11-14; Evanghelie: Marcu 10, 32-45

Pentru sfânt: Apostol: Galateni 3,23-29; Evanghelie: Luca 7,36-50

În această Duminică ne aflăm într-un moment crucial în călătoria Postului Mare. Am auzit limpede în Evan­ghelia de astăzi că această călătorie duce la Ierusalim, unde Hristos va fi dat la moarte într-un mod ruşinos.

Ştiind toate acestea, s-ar putea să ni se pară ciudat, dacă nu chiar de necrezut, faptul că Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, s-au apropiat de Hristos şi i-au spus: „Voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine”. Incredibil, ce au putut să ceară! Ştim, desigur, că nu ar trebui să-L abordăm astfel pe Dum­nezeu, cerându-I tot ce ne trece prin minte.

Ceea ce doresc aceştia este nu mai puţin decât ca unul să-I stea de-a dreapta şi celălalt de-a stânga când Hristos va veni întru slava Sa.

Cum de pot să ceară aceasta, tocmai când Hristos le-a spus că va fi batjocorit, scuipat, biciuit şi ucis? Oare cer ei cu adevărat să fie părtaşi la toate acestea? Sau mai degrabă ei cred în continuare că Hristos va intra în Ierusalim pentru a îndeplini toate acele aşteptări omeneşti ce ţin de glorie: putere, întâietate, privilegiu?

Ne-am putea întreba la fel de bine cum de pot să se gân­dească la aceasta când tocmai le-a spus ce se va întâmpla. Şi, de fapt, aceasta este a treia oară când Hristos vesteşte Pătimirea Sa viitoare.

Nici nu este vorba doar de vreo doi ucenici, Iacov, şi Ioan, care se află într-o astfel de înşelare. Atunci când restul ucenicilor au auzit despre ceea ce au făcut Iacov şi Ioan, ei sr revoltă, nu din cauza dorinţei acelora, ci fiindcă au fost lăsaţi pe dinafară! Ei sunt supăraţi că Iacov şi Ioan ar putea să le-o ia înainte în cursa pentru cele mai bune locuri.

Dacă ni se pare că gestul ucenicilor este greu de crezul şi de înţeles, atunci ar trebui să ne oprim pentru un minut să reflectăm asupra lui. Ce ni se pare că facem?

1Am fost avertizaţi cu privire la ce se află în faţa noastră; ştim încotro ne îndreptăm, ce călătorie facem; într-adevăr, o facem în fiecare zi. Am petrecut deja cinci săptămâni, pregătindu-ne prin rugăciune, post şi acte de milostenie, pregătindu-ne pentru a fi părtaşi la Pătimirile lui Hristos. Având în vedere intensitatea slujbelor care urmează, în nici un caz nu putem evita Pătimirea şi Crucea Lui. Vom petrece multe ore înaintea Crucii, citind pericopele despre Pătimiri şi apoi vom îngropa trupul mort al lui Hristos.

Trebuie să ne întrebăm dacă facem toate acestea pentru ca, după ce am trecut prin toate, să putem, de asemenea, fi părtaşi la slava Sa… după ce am trecut prin toate… şi, prin urmare, lăsând totul în urmă…?

Dacă este aşa, atunci slava în care sperăm să pătrun­dem cu siguranţă va fi slava aşa cum o concepem noi. Vom acţiona în acelaşi mod obraznic precum ucenicii.

Ucenicii, neştiind ce este ceea ce cer, au vrut să fie unul de-a dreapta şi celălalt de-a stânga lui Hristos când va veni întru slava Sa. Însă ce anume implică cu adevărat o astfel de cerere ni se dezvăluie de fapt atunci când Îl vedem pe Hristos aşezat pe Cruce, sau mai degrabă întronat, între doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga Lui.

Hristos vine întru slava Sa pe Cruce. Acest adevăr demolează toate concepţiile noastre despre ceea ce este slava, toate ipotezele noastre despre cinste şi putere. într-adevăr, răstoarnă invers imaginea noastră despre cine şi ce este Dum­nezeu; Dumnezeu nu este un despot care exercită puterea prin impunerea voinţei Sale, Care află slavă în slugărnicia supuşilor Săi sau care răspunde la cererile lor meschine.

Nu! Dumnezeu îşi dezvăluie puterea Sa în slăbiciune, înţelepciunea Sa în nebunie, slava Sa pe Cruce, iar voinţa Sa irezistibilă în dragostea pe care o face vădită în acest fel.

Pericopa pe care am ascultat-o astăzi culminează în acest punct. Hristos anume spune:1 Fiul Omului a venit să slu­jească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru toţi şi, prin urmare, oricine vrea să fie cel dintâi, trebuie să fie robul tuturor.

Atunci când vorbeşte despre iminenta Sa Pătimire, Hristos foloseşte cuvinte care fac aluzie la ceea ce este temelia vieţii noastre în Biserică, chiar în zilele noastre: paharul pe care urmează să-L bea şi botezul cu care urmează să fie botezat.

Hristos făgăduieşte că şi ucenicii Săi vor bea din pa­harul Său şi se vor boteza cu botezul Lui, arătându-ne sem­nificaţia deplină a actului de a primi botezul şi de a primi Sfânta Împărtăşanie. Acestea nu sunt nişte simple lucruri pe care le facem când venim la biserică. Acestea ar trebui să fie temelia vieţii noastre, ceea ce face ca întreaga noastră viaţă să fie o martyria continuă – o mărturie a lui Hristos în folosul altora.
Ca un exemplu în acest sens, avem astăzi înaintea noas­tră pe Sfânta Maria Egipteanca, femeia care, prin întâlnirea cu Crucea, şi-a schimbat total felul de viaţă, trăind în pocăinţă deplină şi nevoinţă, până când şi ea a băut din pa­harul mântuirii.
Să ne rugăm să avem şi noi puterea de a-I răspunde lui Hristos, nu pentru a încerca să evităm crucea din dorinţa de a avea ceea ce noi numim slavă, ci pentru a o recunoaşte drept izvorul vieţii noastre în El.

(Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016)

1

Reclame