Scoală de pocăinţă este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

1

Pocăinţa este singura cale de întoarcere la Dumnezeu. „Nu suntem condamnaţi pentru păcatele noastre, doar pentru că n-am vrut să ne pocăim”, spune un Sfânt Părinte. Este adevărat că, uneori, cel mai greu este să te ierţi pe tine însuţi, dar, mare este mila lui Dumnezeu! În măsura în care vom răspunde cu iubire la iubirea Lui şi ne vom schimba, vom fi salvaţi. Lupta cu noi înşine pentru Împărăţia lui Dumnezeu este adevărata semnificaţie a Postului.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este o şcoală de pocăinţă. În plângerea lui ne recunoaştem fiecare. El ne ajută să ne smerim, să ne scormonim sufletul, rugându-ne odată cu el.
După cum aţi văzut, slujba Canonului nu este o simplă înşiruire de greşeli care să ne ofere doar posibilitatea unei meditaţii. Canonul este mult mai mult, el este un dialog. După fiecare fragment toţi credincioşii s-au implicat într-o rugăciune comună răspunzând „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”. Eu aş fi spus: miluieşte-ne, căci toţi ne putem regăsi în mărturisirea şi cererea lui. Astfel, Canonul a devenit al nostru, începând cu întrebarea:

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase?

Ce început voi pune, Hristoase, tânguirii mele de acum?

Ci ca un Milostiv, dă-mi iertare greşelilor mele”.

Miluieşte-ne, Dumnezeule, miluieşte-ne…

Canonul împleteşte mărturisirea personală cu fapte, căderi din Vechiul Testament. Ne putem regăsi în toţi păcătoşii, începând cu Eva şi Adam. Am repetat însutit păcatele lor.

„Râvnind neascultării lui Adam, m-am cunoscut dezbrăcat de Dumnezeu, de Împărăţia Lui, pentru păcatele mele.”

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 62-63

1

Reclame
Acest articol a fost publicat în Canonul cel Mare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.