Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos: Profeție despre reînființarea statului Israel și despre rostul întoarcerii evreilor acasă

1

Sfârșitul lumii

Reînființarea statului israelitean

După împlinirea timpului împărăției nemurilor, spun unii că Dumnezeu va reînființa statul israelitean, ca să domnească pe pământ până ce se va întregi veacul al șaptelea, adică pțnă la sfârșitul lumii. Și aduc drept mărturie următorul loc de la Isaia: „Și în zilele ce le de apoi va fi ridicat Domnul steag pentru neamuri și va aduna pe cei risipiți ai lui Israil și va strânge la un loc pe cei împrăștiați ai lui Iuda în Sfânta Cetate Ierusalim. Și va fi Israil ca în ziua ieșirii din pământul Egiptului” (Is. 11, 12-16). Ei aduc drept mărturie de asemenea și pe Apostolul Pavel, care spune: „Când va intra tot numărul neamurilor, atunci întregul Israil se va mântui” (Rom. 11, 25-26).

Așa spune Scriptura, în timp ce Mucenicul Ipolit adaugă că după venirea lui Antihrist, se vor rătăci mai întâi iudeii. De altfel, aceasta a adeverit-o mai-nainte și Hristos, spunându-le: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu și nu Mă primiți pe Mine; de va veni altul în numele lui, pe acela îl veți primi” (In. 5, 43).

Este foarte dovedit că va aduna iarăși pe israeliți în Ierusalim și le va da iarăși câte au avut mai întâi. Și acesta, ca să rușineze pretextul lor de până atunci, cum că pierzarea lor se datorează risipirii. Ar fi putut adică, în ziua judecății, să se apere în felul următor înaintea lui Hristos: „dacă ne-ai fi adunat în Ierusalim și ne-ai fi dat din nou câte aveam, atunci am fi crezut în Tine, de vreme ce n-ar mai fi existat pricină ca să pizmuim neamurile care au fost preferate atât de mult, în paguba noastră”.

Așadar, se vor aduna toți împreună și vor redobândi cele de care s-au lipsit, dar vor rămâne în aceeași necredință. Și atunci, cum se vor mântui, când în aceeași vreme va veni în mijlocul lor Antihrist și vor crede cu toții în el, potrivit cu cuvântul Domnului?

Dumnezeu nu minte: „Eu sunt Adevarul” propovăduiește prin Fiul Său Cel Unul Născut. Așadar, prin restabilirea lor, vor lipsiți în chip desăvârșit de aceasta îndreptățire.

Zicând Apostolul Pavel că se vor mântui, nu se referă la faptul că se vor mântui de pedeapsa cea veșnică, ci din rătăcirea de atâția ani printre străini, de ocara celorlalte popoare și de rușinea cea nespusă.
Adică se vor aduna în patria lor și se vor izbăvi de robia, de jugul și de batjocura pe care le-au suferit atâția ani. Însă nu se vor izbăvi de iadul cel veșnic. Dacă nu i-a convins întristarea să creadă în Hristos, cum îi va convinge harul pe care lor încă li se pare că îl mai au, dar din care, de fapt, au căzut în mod jalnic?

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, Editura Evanghelismos, București 2005, pag. 209-211.

Așadar evreii vor redobândi toate cele pe care le-au avut. Inclusiv capitala la Ierusalim, inclusiv templul…

danielvla

1

Reclame

Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului despre pseudo-sinodul din Creta și întreruperea pomenirii, sfaturi nepotrivite și anacronice

Iată un interviu din septembrie 2017, în care duhovnicul de la Sihăstria Rarăului atinge și problema falsului sinod cretan și a întreruperii pomenirii:

Pentru început, transcriptul fragmentului ce ne interesează (între minutele 15:34 și 19:20):

Noi trebuie să ne păstrăm credința, dreapta credință, altfel nu ne mântuim.

Ceea ce o fost la… Creta, aceea o fost satanism. Mâna lu′ papa de la Roma, și masonilor…

Asta e nenorocirea: că creștinii noștrii se împart, ei se despart. Se împart și se despart. Se retrag din sânul Bisericii.

Întrebare: – Trebuie să fim de acord cu ecumenismul?

Nu cu ecumenismul! Trebuie să fim de acord cu Ortodoxia!

Mitropoliții noștri sunt ortodocși. Am vorbit personal cu ÎPS Teofan, cu ÎPS Pimen, cu ÎPS Ioan de la Timișoara și cu alți episcopi și o zis, să căutăm să păstrăm ortodoxia noastră: „noi suntem ortodocși până la moarte. Punct. Pân-la moarte.”

Suntem ortodocși. De ce plecăm din Biserică? Ne facem câte colibuțe pe colo, pe colo. Nu știu ce mânăstire aici, aproape, unde se duc ereticii aștia, care n-au episcop, n-au nimic. Fac pe marii cuvioși. Cum o fost părintele ăla de la Bistrița, „mare duhovnic”… arhimandritul… nu știu cum să… S-au retras din Biserică și fac propagandă antiromânească, antiortodoxă, anticreștină, căci caută să despartă pe creștinii din Biserică de episcopi. N-ai voie așa ceva!

Da părinte, dar vedeți, ei s-au retras din cauză că nu-l mai pomenesc pe mitropolit.

Da de ce să nu-l pomenească?

Pentru că o semnat în Creta.

Aia e treaba lor. Nu i-o scos nimeni…

(Treaba) asta să se lămurească.

Nimeni nu o scos din mânăstire pe nimeni, nu?

Da.

De ce să nu-l pomenești când zice că și pe vrăjmașul tău să-l pomenești, să-l iubești? Roagă-te pentru el. Pomenește. El te-o făcut preot, te-o făcut monah, te-o făcut ce te-o făcut acolo. Ți-o dat în mână frâiele, ți-o dat pâinea în mână și tu acuma ce… fugi de el? Nu. Trebuie să asculți.

Că dacă începe prigoana e altceva. Atunci se vede care îi cu dreapta credință și care îi cu ecumenismul, cu satanismul. Abia atunci se va vedea. Dar până atunci suntem toți ortodocși.

O spus ÎPS Teofan: Nu trebuie să ne despărțim. Să ne unim. Să fim o forță, să putem păstra credința, să nu râdă sectarii de noi. Să nu râdă ereticii. Să nu râdă dracii.

Știți? Asta e.

Creștinul dacă nu se spovedește, daca nu se împărtășește, nu se mântuiește. Un creștin ortodox, dacă vrea să se mântuiască, trebuie să se împărtășească săptămânal, măcar săptămânal. De ce? Pentru că… dacă ne despărțim de Hristos nu ne mântuim. Asta e. Dacă ne despărțim de Hristos nu ne apără nimeni. Nădejdea la Dumnzeu: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin! Asta e. Trebuie să ne împărtășim des.

Și ÎPS Teofan și toți ierarhii și patriarhul nostru Daniil, la fel, să ne împărtășim des. Dar noi suntem leneși și dăm vina unii pe alții, dar nu dăm vina pe noi, că suntem fără credință. Căutăm orice motiv numai să nu avem obligații. Și noi despărțim. Dar mergi la biserică și rogă-te. Dumnezeu aude și te apără. Dar ne rugăm lui Dumnzeu permanent?

Comentariu:

Aşadar spune părintele Ioan că în Creta a fost satanism, cu amestecul papei şi masonilor. Mulți au afirmat lucrurile astea şi probabil e adevărat.

În continuare însă, părintele face o serie de afirmații greşite. În primul rând spune că (nepomenitorii probabil) se retrag din sânul Bisericii.

Îl contrazice în această privință a doua parte a canonului 15 I-II Constantinopol:

„Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade, sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune cercetării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi, căci ei nu au osândit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) şi pe pseudoînvăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări.”

Spune foarte clar canonul că preotul care rupe comuniunea cu ierarhul ce afirmă o erezie trebuie cinstit ca un ortodox şi nu trebuie pedepsit, aşadar nu iese din Biserică.

Părintele declară că e împotriva ecumenismului, dar îi numeşte ortodocşi pe mitropoliți. Spune că a vorbit personal cu ÎPS Teofan, Pimen, Ioan de la Timişoara şi alții, care i-ar fi spus că rămân ortodocşi până la moarte.

Mai sigur e că aceştia l-au păcălit, aşa cum s-a întamplat în cazul părintelui Simeon de la Sihăstria „răzgândit” de vreo câteva ori de oamenii pseudo-mitropolitului Teofan – Părintele Simeon Zaharia a reintrat sub ,,ascultare” faţă de ereticii cretani.

Ce fel de ortodocşi pot fi cei ce sunt tot mai des în cârdăşie cu ereticii papistaşi (şi nu numai) la slujbe, la sfințiri, la aniversări? Ce fel de ortodox este mincinosul Teofan care declara public în anii ’90 că acelaşi Hristos este şi pe „sfânta” masă a romano-catolicilor sau când semna procesele verbale de la Chambesy în care erau recunoscuți ca ortodocşi ereticii monofiziți şi se propunea să se ridice anatemele date de Sfinţii Părinți ereziarhilor lor din trecut. Ce fel de ortodox este Ioan Sălăjan, care la fel este înconjurat de papistaşi şi aprinde focuri „sacre” pe la întâlnirile ecumeniste interreligioase. Aceştia sunt ecumenişti care recunosc tainele ereticilor.

Dar să fi cercetat mai adânc părintele Ioan şi ar fi văzut foarte uşor că nu papa şi nu masonii (cu excepția faptului când însuşi ierarhii nu vor fi fost masoni) au semnat în Creta, ci ai noştri mitropoliți şi episcopi şi patriarh(i). Ei au semnat „satanismul” din Creta. Şi dacă acolo a fost satanism organizat de masoni, cum vine asta că episcopii români sunt ortodocsi, dacă tocmai ei sunt, până la ultimul, cei care au semnat ce s-a hotărât acolo? Semnezi erezii şi vrei să te numeşti ortodox?!

E adevărat că cei care s-au îngrădit de erezia ecumenismului s-au împărțit în mai multe grupuri, dar asta şi pentru că nu există cineva (un ierarh sau mai mulți) cu autoritate duhovnicească care să-i conducă.

Pentru că toți episcopii noştrii sunt trădători şi nu are cine mărturisi alături de credincioşi.

Dar sunt destui care merg pe o cale echilibrată.

Că este voie să te desparți de episcopul care nu mărturiseşte ortodox, o spun canoanele şi sfinții:

Sfântul Nicodim Aghioritul:
”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

CANONUL 33 apostolic (CARTILE SAU SCRISORILE CANONICE DE PREOTIE)

Nici unul dintre episcopii si presbiterii sau diaconii straini sa nu se pri­measca fara scrisori de încredintare (recomandare), si aducându-le pe acestea, sa fie ispititi (verificati), si daca vor fi propovaduitori ai dreptei credinte, sa fie primiti, iar de nu, dându-li-se lor cele de trebuinta, sa nu-i primiti pe ei în biserica (comunitate), fiindca multe se fac prin vicleana rapire (amagire).                                                                                                                               (12, 13 ap.; 11, 13 sin. IV ec; 7, 8, Antioh.; 42 Laod.; 23, 106 Cartag.)

Mai spune părintele că e treaba lor ce au semnat acolo. Ei bine este şi treaba noastră, căci dacă ne vând credința suntem direct implicați şi noi.

Sfaturile acestui duhovnic sunt anacronice, pentru că îndeamnă în mod ilogic să băgăm capul în nisip ca struții şi să ne facem că nu vedem. Ba mai mult, să ne amăgim că sunt şi ortodocşi adevărați. Aşa s-a făcut timp de 100 de ani şi s-a ajuns ca ortodocşii să nu mai ştie de ce sunt ortodocşi şi cât de ortodocşi sunt. Acum deja au făcut prea mult. Au instituit, la nivel panortodox, oficial ecumenismul.

Mai vorbeşte ceva şi de prigoană, despre faptul că n-ar fi scos pe nimeni din mănăstiri. Da. N-au scos înainte. Dar odată ce preoții şi monahii au început să mărturisească împotriva pseudo-sinodului din Creta, episcopii şi mai ales Teofan au dezlănțuit prigoana. Deci unde e ortodoxia lor, părinte??

Se mai acreditează ideea că dacă ierarhul te-a făcut preot, monah etc trebuie să i te supui necondiționat, ca un sclav, indiferent de credința şi de trădările acestuia. Ei bine tocmai regulile ortodoxiei ne dau dreptul să reacționăm. Căci nu ierarhul hirotoneşte sau dă ceva, ci Dumnezeu prin ierarhia pământească a Bisericii.

Dezbinătorii sunt tocmai ei, căci îşi închipuie că pot face, zice sau semna orice, fără să-i tragă nimeni la răspundere.

Întreruperea pomenirii NU este rupere de Hristos şi NICI ieşire din Biserică, iar despre faptul că trebuie să ne împărtăşim săptămânal pentru a ne mântui, aceasta este o afirmație falsă. Hristos spune: „Dacă nu veți mânca trupul Meu şi nu veți bea sângele Meu nu veți avea viață în voi.” Nu zice nici cât de des nici cât de rar. Dacă împărtăşirea săptămânală ar fi o condiție obligatorie pentru mântuire, ar însemna că, de exemplu, pustnicii care se împărtăşesc rar nu s-ar putea mântui. Sigur că e de preferat împărtăşirea deasă, cu responsabilitate, dar nu se poate condiționa mântuirea de numărul zilelor când ne-am împărtăşit.

În concluzie sfaturile părintelui Ioan sunt nepotrivite, neîntemeiate canonic şi anacronice.

Precizez că, prin cele scrise mai sus, nu caut să-i subminez în nici un fel autoritatea duhovnicească acestui părinte şi nu îl acuz că ar fi neortodox. Consider că sfinția sa este ancorat în duhovnicia cuminte şi ascultătoare de secol XX, dar cam ruptă de realitatea din ce în ce mai multor trădări a minciuno-ierarhilor ce ne păstoresc.

danielvla

Tradarea Ortodoxiei continua: Programul săptămânii de rugăciune pentru „unitatea creştinilor” – 2018

1

1

Bucureşti, 18-25 ianuarie 2018

joi, 18 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”
str. G-ral Berthelot, nr. 17
Cuvânt de învăţătură: Biserica Ortodoxă Românâ

vineri, 19 ianuarie, ora 17.00
Biserica Reformată Calvineum
str. Luterană, nr. 13 bis
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Evanghelică Lutherană C.A.

sâmbătă, 20 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Episcopală Armeană
str. Carol I, nr. 43
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Romano-Catolică

duminică, 21 ianuarie
Rugăciuni în toate Bisericile

luni, 22 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”
str. Polonă, nr. 50
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Anglicană

marţi, 23 ianuarie, ora 17.00
Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A.
str. Luterană, nr. 2
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Armeană

miercuri, 24 ianuarie, ora 17.00
Biserica Anglicană
str. Xenopol
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Reformată Calvineum

joi, 25 ianuarie, ora 17.00
Biserica Ortodoxă „Zlătari”
Calea Victoriei, nr. 12D
Cuvânt de învăţătură: „Biserica” Greco-Catolică

angelus.com.ro

Singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor, Sfântul Antipa Athonitul

1Sfântul Antipa Atonitul, de la Mănăstirea Valaam (1816-1882)

Cuviosul Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc şi un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816, într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti (Bacău). La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Schitului Brazi (Vrancea), unde a fost călugărit sub numele de Alimpie. Aici s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări atoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui.
După aproape 15 ani de sihăstrie în Schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Antipa, şi este hirotonit diacon; apoi pleacă la pustie, unde stă patru ani. Astfel, înmulţind ostenelile călugăreşti şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darul vindecării bolilor şi al înainte-vederii. Apoi, la Schitul Prodromu a fost hirotonit preot.
Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decât cinstea şi lauda, în anul 1860, Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mănăstirile din preajma Iaşilor. Dar, văzându-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mănăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei, Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi străinătate, în anul 1865 s-a aşezat într-un schit al acestei mănăstiri. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.
La Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşită sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea duhurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvârşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înainte-vederii, căci cunoştea gândurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Era, de asemenea, şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut, atât în Carelia, cât şi în Rusia de nord, şi mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mănăstirea Valaam câţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era Ieromonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.
După o nevoinţă binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în biserica schitului unde s-a nevoit. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.

În anul 1883, văzând părinţii Mănăstirii Valaam că Ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa pe scurt, spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieromonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednica de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.

Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspândindu-se atât în Rusia şi Finlanda, cât şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea sa în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mănăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi „Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul”, cu viaţa sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Athonului.

Aşa s-a nevoit şi s-a săvârşit în plăcere de Dumnezeu, departe de ţară, un mare cuvios român, dascăl al liniştii şi al neîncetatei rugăciuni!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 447-449)

1

Este darul lui Dumnezeu, iar noi suntem responsabili de ea, sanatatea

1

A cere ajutorul doctorului atunci când eşti bolnav nu este păcat, cu toate că boala e de la Dumnezeu – pentru că şi priceperea doctoricească tot Dumnezeu o dă, şi doctoriile tot Dumnezeu le-a zidit. Aşadar, când ne folosim de doctor şi doctorii, nu ne folosim de ceva aflat în afara căilor şi rânduielilor dumnezeieşti. Descântecele, nu ‒ acestea nu sunt calea lui Dumnezeu, pe acolo n-avem de ce să mergem!

Sănătatea este dar al lui Dumnezeu. Trebuie păzită. Dumnezeu a făcut doctorul şi doctoriile pentru cazul când omul nu o păzeşte. A te folosi de aceste mijloace nu înseamnă a te abate de la rânduielile Lui.
Domnul să o ajute pe fiica dumneavoastră să capete folos de pe urma tratamentului. Să se roage Domnului, cerând ca El să le dea doctorilor pricepere, încât să pună şi diagnosticul corect, să prescrie şi doctoriile necesare. Pentru că Domnul e Cel ce vindecă. Doctorii sunt numai unealta Lui. A-ţi fi silă de doctor şi doctorii este ca şi cum I-ai face reproşuri lui Dumnezeu.
Nu este păcat să ne rugăm pentru însănătoşire. Trebuie să adăugăm, însă: „Dacă vrei, Doamne!”. Deplina supunere faţă de Dumnezeu, cu primirea supusă a bolii trimise ca pe un lucru bun de la Cel bun, dă pace sufletului, şi pe Domnul Îl pleacă spre milostivire… Şi El fie că ne va însănătoşi, fie că ne va sălăşlui mângâiere în suflet, oricât de tristă ar fi situaţia. (Sfântul Teofan Zăvorâtul – Extrase din scrisori către bolnavi cuprinşi de akedie)

(Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 144-145)

1

Sfântul Teofan Zăvorâtul (10 ianuarie)

1

Troparul Sfântului Teofan Zăvorâtul

Glas 8

Invăţătorule al Ortodoxiei, arătătorule al evlaviei şi curăţiei, nevoitorule al pustiei Vâşa, de Dumnezeu înţelepţitule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioşilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul

Glas 4

Ca cela ce porţi numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învăţăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieţii duhovniceşti precum o harfă înţelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre.

***

1

Viata

Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.
Dobândind o mare experienţă duhovnicească printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale. Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.
În această privinţă se aseamănă marelui lucrător pe ogorul renaşterii duhovniceşti a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine şi de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.
Dincolo de întreaga înţelepciune duhovnicească pe care o aflăm în cărţile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puternică fiindcă poartă în el amprenta vieţii sale. Când spune:

„Nu vă lăsaţi atraşi de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veşnică, neschimbătoare şi adevărată, şi ea depinde de modul în care ne petrecem viaţa aceasta!”

– atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii şi a destinului sufletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa şi dorinţa de a nu cere nimic altceva de la viaţă decât nevoinţa pentru Dumnezeu.

II

Episcopul Teofan s-a numit în lume Gheorghie Vasilievici Govorov şi s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatăl său era preot. Astfel, de la primii paşi ai copilăriei sale s-a aflat în Biserică. A studiat mai întâi în şcoala pregătitoare teologică din oraşul Livna, iar apoi la seminarul din Orlov. Oricât de dificile şi aspre ni se par condiţiile de viaţă ale şcolii teologice din vremea aceea, cu toate că uneori erau nemiloase, le-a imprimat elevilor săi o disciplină mentală puternică.
Din 1837 până în 1841 şi-a continuat studiile la Academia Teologică din Kiev. Se poate spune că tânărul student mergea adesea la peşterile Lavrei Pecerskaia din Kiev şi în timpul reculegerilor sale ar fi căpătat contur în el hotărârea de a părăsi lumea. Chiar înaintea absolvirii cursurilor s-a călugărit.

După tunderea sa în monahism, Teofan, împreună cu alţi monahi proaspăt călugăriţi, s-a dus la Lavra Pecerskaia la binecunoscutul părinte Partenie. Stareţul le-a spus:

„Voi, călugărilor învăţaţi, care vă asumaţi diverse reguli, nu uitaţi că un singur lucru este cel mai de trebuinţă dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea şi inima ta către Dumnezeu”.
La absolvirea cursurilor şi obţinerea licenţei, ieromonahul Teofan a fost desemnat ca director provizoriu al Şcolii Teologice Sofia din Kiev; mai târziu a fost director al Seminarului Novgorod, profesor şi ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.
Această activitate pur şcolară nu l-a mulţumit şi a solicitat să fie eliberat din serviciul academic. A fost desemnat membru al Misiunii Ruse din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Olonetsky. Curând a fost transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat la Petersburg pentru a fi numit rector al Academiei Teologice şi inspector de religie pentru şcolile laice din capitală.
Pe 9 mai 1859, a fost hirotonit episcop al Tambovului. Aici a înfiinţat o şcoală pentru fete. În timpul şederii la reşedinţa din Tambov, episcopul Teofan a început să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâşa. În vara anului 1863 a fost transferat la Vladimir, unde a slujit timp de trei ani. Aici, de asemenea, a deschis o şcoală eparhială pentru fete. Slujea la biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, a restaurat biserici şi cu toată inima a fost lângă turma sa, împărtăşind cu ea atât bucurii cât şi necazuri.

III

În anul 1861, episcopul Teofan era prezent la deschiderea moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest eveniment trebuie să-i fi produs o puternică impresie, fiindcă avea atât de multe în comun cu Sfântul Tihon. Îl îndrăgise mult pe Sfântul Tihon încă din copilărie şi se gândea totdeauna la el cu mult entuziasm, încât atunci când a venit vremea canonizării acestui mare îndrumător şi ocrotitor de suflete bucuria episcopului Teofan a fost inexprimabilă.

În anul 1866, episcopul Teofan a făcut o cerere pentru a fi eliberat din funcţia de episcop al Vladimirului, fiind numit mai-marele Sihăstriei Vâşa; şi curând după aceea, la o nouă cerere a sa, a fost eliberat chiar şi de acea îndatorire.

Ce motive l-au determinat pe episcopul Teofan, aflat în deplină putere, să-şi părăsească eparhia şi să se retragă în singurătate? Diferite sunt firile şi înzestrările oamenilor. Lui îi era greu în mijlocul lumii şi al acelor solicitări în faţa cărora omul trebuie să cedeze ca urmare a naturii sale coruptibile. Bunătatea fără margini a inimii sale, o blândeţe ca aceea a unui porumbel, încrederea sa în oameni şi acceptarea lor – toate acestea arată că nu era potrivit pentru el să trăiască în mijlocul unei lumi a certurilor ireconciliabile şi deşarte. Îi era destul de greu să fie conducător, mai cu seamă într-o poziţie importantă precum aceea de episcop. Încrederea îi putea fi înşelată; n-ar fi putut să facă mustrările necesare. Pe lângă acestea, a simţit chemarea de a se dărui cu toate puterile sale scrisului duhovnicesc. Îşi dorea să se dăruiască pe sine, cu toate gândurile, numai lui Dumnezeu, pe Care Îl iubea atât de mult. Dorea ca nimic să nu poată întrerupe totala împărtăşire de Dumnezeu, care îi era atât de dragă. Şi astfel a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu.
Episcopul Teofan a avut un model pe care l-a păstrat permanent înaintea ochilor: Sfântul Tihon, de care s-a lăsat influenţat încă din tinereţe, şi care de asemenea şi-a părăsit eparhia şi a devenit un mare îndrumător duhovnicesc pentru întreaga Rusie.
În retragerea sa de la eparhie, episcopul Teofan s-a gândit mai mult decât la orice altceva la mântuirea sufletului său, printr-o dăruire totală a fiecărui gând şi răsuflare lui Dumnezeu. Iar cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit în el. Fiind în pustie, nevăzut de oameni, a devenit o personalitate publică de o rezonanţă uriaşă. A căutat doar împărăţia lui Dumnezeu şi i s-a adăugat o mare însemnătate înaintea lumii.

Duminică, 2 iulie 1866, episcopul şi-a luat rămas bun de la turma sa. După slujirea Liturghiei a rostit ultima sa predică, într-o linişte înmormântală, în care putea fi auzit din când în când un plânset înăbuşit. Şi astfel au început 28 de ani de viaţă solitară şi plină de neîntrerupte nevoinţe.

IV

În primii şase ani, episcopul a mers la toate slujbele şi Liturghiile de dimineaţă. În biserică stătea fără să se mişte, fără să se încline, cu ochii închişi spre a nu i se distrage atenţia. În zilele de sărbătoare de obicei slujea.
Începând din 1872, a întrerupt toate legăturile cu oamenii, excepţie făcând protopresbiterul şi duhovnicul său. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci şi-a construit cu propriile mâini în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit Liturghia în această bisericuţă în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în următorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în linişte, iar alteori cântând.
Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie şi blândeţe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuinţă şi se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-şi distrugă sănătatea. Tot ceea ce primea trimitea prin poştă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-şi cumpere cărţile necesare. Din propriile sale cărţi tipărite, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând ca în felul acesta să poată fi vândute cât mai ieftin cu putinţă. În puţinele momente când nu se mai îndeletnicea cu rugăciunea, cititul sau scrisul, se ocupa cu activitaţi practice. Picta icoane şi era priceput la sculptura în lemn şi lăcătuşărie.
Episcopul Teofan primea în fiecare zi între douăzeci şi patruzeci de scrisori, şi răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii şi răspundea cu căldură, cu limpezime şi în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat.
Scrisorile lui, care au fost date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospeţime, sensibilitate, simplitatea şi afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale şi prin grija plină de căldură faţă de credincioşii cărora le scria.

Şi astfel vieţuia el, îndrumând din pustie pe credincioşii care veneau la el de departe, însetând după mântuirea lor.

Ar mai trebui spuse câteva cuvinte despre cărţile episcopului Teofan. Vorbea din experienţă şi în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuşi fiecare etapă a creşterii duhovniceşti spre care dorea să-i îndrume şi pe ceilalţi. Printre lucrările sale se găsesc:
Scrieri de teologie morală: Scrisori despre viaţa duhovnicească; Scrisori despre viaţa creştină; Scrisori variate despre credinţă şi viaţă; Ce este viaţa duhovnicească şi cum să te adaptezi la ea; Calea spre mântuire; Despre pocăinţă, Sfânta împărtăşanie şi îndreptarea vieţii; Despre rugăciune şi cumpătare.

Comentarii la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepţia celei către Evrei); Comentarii la Psalmii 33 şi 118.

Traduceri: Filocalia, în cinci volume; Rânduielile monahale; Războiul nevăzut; Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.

V

Viaţa episcopului Teofan a trecut nevăzută lumii şi moartea l-a aflat tot în singurătate. În ultimii ani vederea a început să-i scadă, dar nu a abandonat munca asiduă, împărţindu-şi în continuare timpul în acelaşi mod ca până atunci. Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi. După Liturghie episcopul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou şi un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.
Începând din 1 ianuarie 1891 au apărut câteva nereguli în programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul său de chilie, observând starea de neputinţă a episcopului din ultimele zile (cu toate că scrisese după-amiaza) a intrat în camera sa. Episcopul zăcea mort pe pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era aşezată ca şi cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.

Trupul mort a rămas timp de trei zile în bisericuţa din chilia sa, iar alte trei zile a fost aşezat în catedrală – şi nu a dat semne de stricăciune.

Când a fost îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, faţa îi era luminată de un zâmbet de bucurie. Episcopul Teofan a murit la vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în răcoroasa catedrală Kazan.
În chilia episcopului Teofan totul era extrem de simplu şi sărăcăcios. Pereţii erau goi, mobila veche, un dulap în valoare de o rublă, un cufăr de două ruble, o masă veche, un suport de citit vechi, un pat de fier rabatabil, o canapea din lemn de mesteacăn cu şezuturi tari. Avea un set de unelte de strungărie, tâmplărie, legătorie de cărţi; echipament de fotografiat, o masă de lucru cu fierăstrăul şi o masă de tâmplărie. Avea o rasă de bumbac gri, o panaghie de lemn, o cruce de lemn pentru piept, un telescop, un microscop, un atlas anatomic şi unul geografic.
Apoi cărţile – cărţile fără număr, fără sfârşit, în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană şi engleză. Printre acestea se găseau: colecţia completă a Sfinţilor Părinţi; o enciclopedie teologică în limba franceză în 150 de volume; istoria Rusiei a lui Soloviev; Istoria universală a lui Schlosser; lucrările filosofice ale lui Hegel, Fichte, Jacobi şi alţii; lucrări despre istoria naturii de Humboldt, Darwin, Fichte şi alţii. Ne revin în memorie cuvintele sale: „Este bine sa înţelegem alcătuirea plantelor, animalelor, mai cu seamă a omului şi legile vieţii; în ele se re velează înţelepciunea lui Dumnezeu, care este mare în toate”.

Pe lângă acestea era un număr enorm de icoane, un tablou al Sfântului Serafim de Sarov şi multe alte icoane pictate de episcopul însuşi.

Marele ierarh este ascuns de la noi cu trupul, dar sufletul său este viu în lucrările pline de dumnezeiască înţelepciune pe care ni le-a lăsat. În persoana episcopului Teofan, după cum a spus arhiepiscopul Nicandru de Vilna, avem un învăţător creştin universal, cu toate că nu a ţinut cuvântări; o personalitate publică, cu toate că trăia în pustie; un propovăduitor al Bisericii, care era auzit pretutindeni, cu toate că în ultimii săi ani nu a fost văzut în nici o biserică; un misionar-doveditor al greşelilor sectare, cu toate că nu a păşit în câmpul deschis al activităţii misionare; un sfeşnic strălucitor al învăţăturii creştine pentru credincioşii ortodocşi, cu toate că s-a ascuns de privirea oamenilor; abia având bunurile pământeşti necesare, totuşi îi îmbogăţea pe toţi cu avuţia duhovnicească a învăţăturii sale; necăutând slava pământească trecătoare, totuşi este slăvit acum atât de oameni şi de ştiinţa teologică, cât şi de diferite alte instituţii”.

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahii, Editura Sophia, București, 2008)

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfantului Teofan Zavoratul (10 ianuarie)

Rugaciunile incepatoare, obligatorii:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condac 1

Alesule nevoitor si slujitor adevarat al lui Hristos, pus de Dumnezeu in sfesnicul Bisericii spre slujire arhiereasca, cu stralucirea credintei pe oameni i-ai luminat, toate puterile sufletului si virtutile tale oamenilor le-ai daruit, iar nevoindu-te in zavorare spre mantuire, inimile ucenicilor tai prin nemarginita dragoste le-ai incalzit. Pentru aceasta si pe noi cu faclia intelepciunii tale ne lumineaza, ierarhe a lui Hristos minunate, ca sa cantam tie asa:
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Icos 1

De blandete ingereasca si nemarginita dragoste pentru Dumnezeu si pentru oameni fiind cuprins, ti-ai luat nevointa smereniei monahicesti si a slujirii, arhieresti, parinte al nostru minunate. Ascultator al voii dumnezeisti, darul intelepciunii pe care de la Dumnezeu l-ai primit – l-ai inmultit, si oamenilor spre mantuire, cu jertfelnicie prin acesta ai slujit. Pentru aceasta fericim nevointele tale cele inalte si strigam tie asa:
Bucura-te, ca din pruncie inima ta Domnului o ai inchinat;
Bucura-te, caci catre Unul Dumnezeu toata nadejdea ti-ai indreptat;
Bucura-te, ca pe Domnul mai mult decat orice L-ai iubit;
Bucura-te, ca din copilarie mintea ta cu intelepciunea dumnezeiasca o ai hranit;
Bucura-te, ca Domnului spre slujire cu totul te-ai daruit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 2

Vazand sufletul tau plin de dragoste dumnezeiasca pentru Ziditorul tau si Dumnezeu, Domnul cel de grija purtator te-a inflacarat cu dorirea vietii calugarsti, iar tu, ierarhe al Domnului, urmand acestei chemari ceresti, ai pornit inca din copilarie pe calea inaltei smerenii si a lepadarii de cele lumesti, increzandu-te cu totul voii lui Dumnezeu si cantandu-I: Aliluia!

Icos 2

Prin intelegerea intelepciunii celor citite fiind din belsug de Dumnezeu daruit, ti-ai imbogatit neincetat mintea prin cercetarea scrierilor sfintilor parinti si a nevoitorilor credintei si bunei cuviinte, sorbind din ele multa putere si lumina duhovniceasca. Iar noi, proslavind intelepciunea ta, strigam tie cu umilinta asa:
Bucura-te, ca pentru Dumnezeu de dragoste ardeai;
Bucura-te, ca in adanca smerenie tineretea ti-o petreceai;
Bucura-te, ca prin blandetea ta tuturor ca exemplu te-ai aratat;
Bucura-te, ca vietuirii pustnicesti te-ai supus;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu cu totul pe sine-ti te-ai adus;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 3

Puterea lui Dumnezeu care in tine s-a salasluit, inca de la inceputurile tale, prin flacara harului sufletul tau l-a incalzit si in cinul arhieresc te-a impodobit, si oamenilor, pastorule cel bun, asa te-a daruit. Iar tu de mantuirea sufletelor noastre cu ardoare grija ai purtat si Domnului neobosit ai cantat: Aliluia!

Icos 3

Avand in inima pe Unul Dumnezeu, cu multa bucurie ti-ai inchinat viata slujirii lucrarii lui Hristos de mantuire a neamului omenesc, in care tu, placutule al Domnului, ai adus comoara cunoasterii tale si a experietei duhovnicesti Dumnezeului tau spre ascultare, invatand si povatuind pe cei ce alergau la tine cu credinta. Astfel si noi, fericind nevointele tale purtate spre mantuirea sufletelor noastre, strigam tie asa:
Bucura-te, cel ce de Domnul eu intelelepciune ai fost adapat;
Bucura-te, ca in truda nevointei ai fost incerat;
Bucura-te, ca smerenia si blandetea cu tarie le-ai purtat;
Bucura-te, ca in voia lui Dumnezeu cu totul te-ai lasat;
Bucura-te, ca milostivirea lui Dumnezeu prin scrierile tale ai proslavit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 4

Furtuna tulburarii a umplut inimile oilor turmei tale atunci cand au cunoscut dorinta ta de a-i parasi si nevointelor in zavorare cu totul a te darui. Iar tu petrecand acolo in neincetate lupte, post si rugaciune, ai cantat nebiruit Dumnezeului Puterilor: Aliluia!

Icos 4

Auzind oamenii de plecarea ta in pustia Vasei, se tanguiau amar ca au ramas orfani si cinstindu-te ca pe un bun pastor de Dumnezeu daruit pentru a se ingriji cu dragoste de sufletele lor, veneau la tine cu lacrimi si iti cereau rugaciuni spre ajutor si invataturi de Dumnezeu inteleptite. Pentru aceasta, primeste si de la noi unele laude ca acestea:
Bucura-te, ca in arhierie parinte milostiv turmei tale te-ai aratat;
Bucura-te, ca neincetat de turma ta grija ai purtat;
Bucura-te, ca de aceasta cu lacrimi de umilinta te-ai despartit;
Bucura-te, ca tacerea si cugetarea la Dumnezeu mai mult decat orice ai iubit;
Bucura-te, al sfantului lacas din Vasa stralucit luminator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 5

Stea calauzitoare catre Dumnezeu in sfanta manastire te-ai aratat, ierarhe intelepte, si dorind tacerea vietii pustnicesti pentru mantuirea sufletului tau, te-ai nevoit intru aceasta neincetat. Asa, tuturor fratilor exemplu ziditor te-ai infatisat si sa cante pururi lui Dumnezeu i-ai invatat: Aliluia!

Icos 5

Aducand lui Hristos Dumnezeu inima ta, cuprinsa cu totul de dragoste pentru Dansul, ti-ai pregatit sufletul sa fie lacas al Duhului Sfant. Asa cu multa smerenie si blandete nevoindu-te, ai aratat ucenicilor iubitori de Hristos prin lucrarea ta neincetata exemplu de vietuire adevarata. Pentru aceasta si noi cinstindu-te ca pe un adevarat slujitor al lui Hristos si ca pe un ales preaiubit al Domnului, strigam tie asa:
Bucura-te, izvor nesecat de dragoste pentru Dumnezeu;
Bucura-te, luminator inflacarat ce in pustie a stralucit;
Bucura-te, cel ce inima ta ascultarii o ai daruit;
Bucura-te, al infranarii intelept povatuitor;
Bucura-te, al sufletelor omenesti de grija purtator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 6
Propovaduitor neobosit, cuvantator al adevarurilor dumnezeiesti, tu slujirea arhiereasca o ai purtat cu adevarat, luminand si povatuind turma ta. Asa, zavorat fiind nu ai lasat fara indrumare duhovniceasca pe cei ce alergau catre lumina ta de Dumnezeu insuflata, invatand prin cuvintele tale pe toti a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

A stralucit in pustie steaua cea mare a intelepciunii, minunatule placut al lui Hristos si ascuns fiind in zavorare, au inceput a curge rauri de cuvinte vii de pe buzele tale. Caci din ingaduinta lui Dumnezeu izvorul cel plin de har al invataturilor tale s-a descoperit si setea tuturor celor insetati a potolit, a celor ce alergau cu credinta catre dansul. Pentru aceasta, ierarhe al Domnului, primeste si de la noi unele laude ca acestea:
Bucura-te, ca prin buzele tale intelepciunea lui Dumnezeu ai aratat;
Bucura-te, ca prin aceasta intelepciune pe toti i-ai adapat;
Bucura-te, ca in nevointele vietii pustnicesti ai petrecut;
Bucura-te, ca pacatele omenesti cu intelepciunea ta le-ai dezradacinat; .
Bucura-te, ca prin buna ta sporire pe toti i-ai indrumat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 7

Vrand ca toti oamenii sa se mantuiasca si in Imparatia Cerurilor sa ajunga, tu, bunule pastor, prin lepadarea ta de lume si prin aspra zavorare, un puternic izvor de insufletire ai dobandit si imitand pe Incepatorul Arhieriei, pe Hristos, oamenilor cu indrazneala ai slujit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Vazand in tine un nou nevoitor si bineplacut al lui Hristos, ce in Imparatia lui Dumnezeu cu inima ai ajuns, adanca smerenie si multa blandete ai dobandit, iar sufletele omenesti cele bolnave si suferinde si-au indreptat cu nadejde privirile spre pustie, ce de ochii acestora te-a acoperit, cautand ajutorul si intelepciunea ta plina de har. Pentru aeeasta si noi, insetand dupa aceste bunatati, strigam tie asa:
Bucura-te,ca de pe pamant curatia ingereasca ai dobandit;
Bucura-te, ca prin blandetea duhului ta pe toti i-ai cucerit;
Bucura-te, ca mintile cele intunecate le-ai luminat;
Bucura-te, al nerautatii invatatorule minunat;
Bucura-te, ca pe oameni la nevointa milosteniei i-ai chemat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 8

Neinteleasa pentru unii, dar minunata pentru cei iubesc pe Dumnezeu, a fost nevointa ta, bunule arhiereu, caci in deplina ascultare in pustnicie ai vietuit, unde trudei neobosite si neincetatei cugetari la Dumnezeu te-ai daruit. Iar noi, in umilinta inimilor noastre, vazand unele ca acestea, cantam cu multumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Tuturor toate le-ai fost, ierarhe al Domnului: parinte si pastor, invatator si povatuitor, prin vestirea cea buna si nesecata a buzelor tale, de cuvinte de aur izvoratoare. Pentru aceasta si noi, copiii tai duhovnicesti, strigam tie cu multumire asa:
Bucura-te, caci cu roua Duhului lui Dumnezeu ai fost adapat;
Bucura-te, ca prin stralucirea harului lui Dumnezeu ai fost luminat;
Bucura-te, caci cu mintea ta la cunoasterea de Dumnezeu ai ajuns;
Bucura-te, ca prin pacea sufletului tau pe Domnul L-ai dobandit;
Bucura-te, ca prin harul tau pe toti i-ai umilit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 9

Tuturor ai fost exemplu de vietuire inteleapta pentru „singurul lucru de trebuinta”, cugetand cum sa-ti curatesti sufletul tau si sa-l faci biserica a Duhului Sfant. Asa in nevointe mari ai inaintat si din putere in putere ai urcat, incalzind neincetat inima ta cu rugaciunea lui Iisus si cantand lui Dumnezeu: Aliluial

Icos 9

G1asul tau cel bland si plin de intelepciune auzul tuturor celor ce-l ascultau cu credinta – l-ai indulcit, iar tu cu puterea invataturilor tale, neincetat si cu jertfelnicie pe cea stramta, spre nevointa ascultarii – i-ai povatuit, invatandu-i despre adevarul lui Dumnezeu si despre Imparatia Lui. Pentru aceasta, primeste si de la noi, bunule invatator, unele multumiri ca acestea:
Bucura-te, ierarhe al lui Dumnezeu, bland si smerit;
Bucura-te, bunule pastor, de ucenici iubitor;
Bucura-te, ca in pustie ca un crin al tarinei ai inflorit;
Bucura-te, ca linistea cea mantuitoare din zavorare ai iubit;
Bucura-te, bunule indrumator al sufletelor zbuciumate;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 10

Vrand sa scapi neamul omenesc din intunericul pacatelor, placutule al lui Dumnezeu, mintile cele ce cautau adevarul – le-ai luminat, iar calea biruintei tainice in razboiul cel nevazut spre cununa mult ravnita a fericitului sfarsit oamenilor ai aratat, celor ce cantau impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Sprijin tare esti pentru fiecare suflet prin scrierile tale de Dumnezeu insuflate, adevarate arhiereu al lui Hristos, caci au gasit in intelepciunea ta indreptare a vietii lor si multa calauzire, urmand calea ce le-ai aratat catre mantuire. Iar noi, aducand multumiri lui Dumnezeu pentru grija ce o porti sufletelor noastre neincetat, strigam tie cu umilinta asa:
Bucura-te, ca pe pamant de vietuire ingereasca te-ai invrednicit;
Bucura-te, c impreuna cu sfintii ingeri la Liturghie ai slujit;
Bucura-te, ca prin blandete ingereasca ai stralucit;
Bucura-te, al curatiei vas binecuvantat;
Bucura-te, ca despre adevarul lui Dumnezeu cu indrazneala ne-ai invatat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 11

Cantare de lauda aducem tie, bunule arhiereu si bineplacutule al lui Dumnezeu. Te laudam, caci prin nevointele si vietuirea ta Numele cel sfant al Ziditorului ai proslavit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Vietuirea ta stralucita ce in zavorare o ai petrecut, de inimile insetate de adevar a se ascunde nu a putut. Iar fericitul tau sfarsit, plin de pace si netulburat, in multa lumina calea vietuirii tale arhieresti a scaldat, caci nevointele in care ai petrecut, vas al harului dumnezeiesc cu adevarat te-au facut. Pentru aceasta si noi cu inimi umilite si cu multumire glasuim tie asa:
Bucura-te, ca la despartirea ta de trup, cinul arhieresc l-ai proslavit;
Bucura-te, ca pana la ultima suflare lui Dumnezeu I-ai slujit;
Bucura-te, al locasului monahicesc podoaba minunata;
Bucura-te, al Tambovului luminator, plin de intelepciune inalta;
Bucura-te, a turmei din Riazan lauda si bucurie;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 12

Daruit din belsug cu harul lui Dumnezeu, prin aceasta cu intelepciune turmei tale ai slujit. Pentru aceasta nu ne lasa nici pe noi, cei ce in mijlocirea ta din ceruri catre Dumnezeu am nadajduit, ca tu acolo in netacuta slavoslovie petreci, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cantam nevointele tale, ce cu stralucire mare au luminat vietuirea ta pamanteasca de lepadare, pentru dragostea Domnului tau. Pentru aceasta si noi, ierarhe al lui Dumnezeu, bland si milostiv, cu nadejde cautam catre tine, ca la ocrotitorul nostru ceresc si mijlocitor tare inaintea prestolului dumnezeiesc, strigand tie cu umilinta asa:
Bucura-te, bineplacutule al lui Dumnezeu, plin de stralucire si milostivire;
Bucura-te, ca rugaciunile celor credinciosi tie niciodata nu le-ai trecut cu vederea;
Bucura-te, robul lui Hristos si iubit al lui Dumnezeu;
Bucura-te, al calugarilor intelept povatuitor;
Bucura-te, ierarhe, al necazurilor noastre grabnic ajutator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 13

O, preabunule ierarhe Teofan, bland si de Dumnezeu inteleptit invatator al nostru! Primeste de la noi aceasta putina rugaciune si lauda cu multumire ce iti aducem tie. Nu ne uita pe noi pacatosii in rugaciunile tale sfinte, ca nadajduind in ajutorul tau, Dumnezeului Puterilor neincetat sa cantam: Aliluia!(de 3 ori)

Rugaciune:

O, sfinte ierarhe, parinte Teofan, slava si bucuria tarii noastre! Primeste de la noi aceste smerite si calde rugaciuni, cei ce cu dragoste te cinstim pe tine. Cautand la cuvantul ce s-a implinit in tine: „Pe cei ce Ma vor proslavi, ii voi proslavi”, cadem ecu umilinta la sfintele tale moaste, nazuind la puterea lor tamaduitoare, si ca unui ales al harului dumnezeiesc, strigam tie: binecuvinteaza si miluieste tara noastra, arhiereule al Dumnezeului cel Adevarat, barbatie neclatinata ostasilor nostri le daruieste, pe toti oamenii de necazuri ii pazeste si la pocainta ii calauzeste; pruncilor invatatura buna le daruieste, pe tineri ii calauzeste, celor bolnavi si in suferinte sanatate le cere, iar noua tuturor bucurie neancetata in Domnul ne daruieste, ca toti cu multumire sa te fericim, glasuind tie asa: Fericimu-te pre tine, sfinte ierarhe, parinte Teofan, si cinstim sfanta pomenirea ta, ca tu te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeului nostru. Amin.

Tropar, glas 8

Al ortodoxiei povatuitor, al bunei credinte si curatiei invatator, al Vasei nevoitor, ierarhe Teofan de Dumnezeu inteleptite. Cu invataturile tale cuvantul lui Dumnezeu l-ai facut lamurit si celor credinciosi calea catre mantuire le-ai descoperit. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa se mantuiasca sufletele noastre.

Condac, glas 4

Prin „Aratarea Domnului” fiind numit, ierarhe Teofane, cu invataturile tale multime de oameni ai luminat. Pentru aceasta impreuna cu ingerii inaintea prestolului Sfintei Treimi petrecand, roaga-te neincetat pentru noi toti.f7cbf3b6a2f512a367c41f1aa821a4a221270961_332474143831345_7354263576447104491_n

Rugăciunea Sfântului Teofan Zăvorâtul către Născătoarea de Dumnezeu

Fecioară Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Preabinecuvântată și cu dar dăruită! Pleacă urechea ta și auzi graiurile mele, cele rostite de gura mea spurcată și necurată. Nu mă trece cu vederea pe mine, sărmanul, nu mă lăsa să pier până în sfârșit pe mine, nevrednicul robul tău, ci folosește rugăciunile tale de Maică și tămăduiește sufletul meu ticălos, care e zdrobit fără milă de viclenele mele patimi. Vrăjmașul cel rău, strivindu-l cu păcatele iubirii de plăceri, l-a călcat în picioare. Drept aceea, plin de toată rușinea, nu cutez și nu am obraz să cer de la Dumnezeul meu Cel Iubitor de oameni iertare pentru mulțimea păcatelor mele și tămăduire pentru rănile mele nevindecate, fiindcă mi-am spurcat templul trupului, prin poftele mele netrebnice am vârât în el o mulțime de spurcăciuni și mi-am vătămat toate simțurile cu lucruri neîngăduite.
Așadar, nu îndrăznesc să-mi ridic către cer mâinile spurcate de îndeletnicirile cele rele, ci la îndurările tale nepovestite, întru tot fără de prihană Stăpână, mă arunc eu, săracul și curvarul, că nu am altă scăpare afară de tine, singura mea mângâiere și singurul meu ajutor grabnic. În tine nădăjduiesc: nu mă părăsi! Plăcute sunt cererile tale înaintea Fiului tău; El Se bucură de mijlocirea ta și împlinește degrabă rugăciunile tale cele pentru noi. Nu mă trece cu vederea pe mine, cel mai sărman dintre oameni, și netrebnicia faptelor mele să nu curme mila ta cea nemăsurată, Născătoare de Dumnezeu!
Primește această cerere a mea nimicnică, și cu rugăciunile tale de Maică fă-o bineplăcută înaintea Fiului și Dumnezeului tău, învrednicindu-mă de Cereasca Împărăție pe mine, cela ce laud și binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 75-76)

*

1

Rugăciune către toți Sfinții, pentru mijlocire la Judecata de Apoi

Cine nu va plânge pentru mine, care pentru o desfătare măruntă am disprețuit Împărăția Cerurilor, nesocotind focul cel nesfârșit? Dedându-mă patimilor, mi-am pierdut vrednicia sufletului și m-am făcut asemenea dobitoacelor necuvântătoare.
Mă odihneam oarecând, îmbogățit cu dumnezeieștile dăruiri, iar acum am îndrăgit sărăcia patimilor. M-am înstrăinat de virtuți, plecând în țara cea depărtată a patimilor. Sunt mai mult mort decât viu, și mică este fărâma de viață rămasă în mine.
După ce m-am făcut astfel de bunăvoie, nici ochii nu mai pot să mi-i înalț către Domnul Cel Milostiv. Plângeți, Cuvioșilor și Drepților, pentru mine, cel cuprins de patimi și de păcate. Plângeți, nevoitori ai înfrânării, pentru mine, lacomul cu pântecele și iubitorul de desfătări.

Plângeți, cei milostivi și îngăduitori, pentru mine, cel nemilostiv și amărâtor.

Plângeți, cei ce ați plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru mine, cel ce am făcut placul oamenilor.

Plângeți, cei ce ați dobândit blândețe, pentru mine, cel mânios.

Plângeți, cei smerit cugetători, pentru mine, cel semeț și trufaș.

Plângeți, cei ce ați dobândit neagonisire apostolească, pentru mine, împătimitul de cele materiale și împovăratul de lăcomia averilor.

Plângeți, cei ce ați iubit plânsul și ați urât râsul, pentru mine, cel ce am iubit râsul și am urât plânsul.

Plângeți, cei ce păstrați în cuget Judecata de după moarte, pentru mine, care zic că îmi aduc aminte de Judecată, dar ale cărui fapte arată cu totul alta.

Rugați-vă, Sfinții lui Dumnezeu, pentru sufletul înviforat de toate felurile de patimi: cu ce puteți, ajutați-mi, Sfinții lui Dumnezeu!

Știu că dacă Îl veți ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, din marea bunătății Lui vi se va dărui vouă totul – și după cum El este iubitor de oameni, așa și voi, cei rugați de mine păcătosul, nu treceți ruga mea cu vederea, fiindcă singur n-am îndrăznire, din pricina mulțimii păcatelor.

Lucrul vostru, Sfinților, este să mijlociți pentru păcătoși; al lui Dumnezeu este să-i miluiască pe cei deznădăjduiți.

Rugați-L dar, Sfinții lui Dumnezeu, pe Împărat pentru rob; rugați-L pe Păstor pentru oaie; rugați Viața pentru cel mort, ca să trimită mână de ajutor și să întărească smerit sufletul meu în neputințele lui.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 77-78)

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești (10 ianuarie)

1

Troparul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești

glasul al 3-lea

Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

*

Troparul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești

Glasul 5

Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaților bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; și acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povățuiască pe calea îngerească.

***

1

Viata

Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfânt, l-a odrăslit pământul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti – Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Mănăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări athoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.
Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decât cinstea şi lauda, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mânăstirile din preajma Iaşilor. Dar văzându-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mânăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericită linişte şi înstrăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mănăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.
În Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei şi „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşita sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvârşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii. Căci cunoştea gândurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Era de asemenea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia cât şi în Rusia de nord, încât mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mănăstirea Valaam câţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.
După o nevoinţă binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Athonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzând părinţii Mănăstirii Valaam că ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa pe scurt spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednicia de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.
Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Sankt Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspândindu-se atât în Rusia şi Finlanda, cât şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mânăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi „Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul „, cu viaţa sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mânăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Atonului (Pr. Prof. Liviu Stan, op. cit., p. 73-75).
Aşa s-a nevoit şi s-a săvârşit în chip plăcut lui Dumnezeu, departe de ţară, un mare cuvios român, dascăl al liniştii şi al neîncetatei rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești (10 ianuarie)

Troparul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, glasul al 3-lea:

Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul 1

Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuților și lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria și neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Icosul 1

Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în lucrarea faptelor bune și în râvna către viața cea pustnicească, plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, că a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldovenești;
Bucură-te, că ieșit-ai din satul Calapodești;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că pruncia ți-a fost cale către sfinți;
Bucură-te, că Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că Domnul ți-a pus sufletu-n lumină;
Bucură-te, că de Duhul, toată inima ți-e plină;
Bucură-te, bunătate, și a ochilor lumină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul simțitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 2-lea

Auzind cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care trebuie să merg, că la Tine am ridicat sufletul meu”, ai plecat la Mănăstirea Neamț, unde ți-ai închinat viața slujind lui Hristos și ascultării necondiționate potrivit regulilor sfinte, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dacă ai părăsit casa părintească și satul natal, ai intrat în obștea fraților și călugărilor din lavra Neamțului, unde ai căutat neîncetat să urmezi pravila Bisericii și să te înduhovnicești din viața părinților îmbunătățiți. Pentru aceasta, primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoință;
Bucură-te, că te mângâi din iubire și credință;
Bucură-te, că la Neamțu ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că Fecioara Maria ți-a fost ție ocrotire;
Bucură-te, că dorit-ai sfânta viață îngerească;
Bucură-te, că întru tine Domnul a vrut să locuiască;
Bucură-te, că virtutea ai avut-o ca arvună;
Bucură-te, că vrăjmașii n-au putut să te răpună;
Bucură-te, că în suflet ai purtat pe Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce cerul l-ai coborât pe pământ;
Bucură-te, că viața nu ți-a fost decât o cruce;
Bucură-te, și primește lauda pe care ți-o aducem;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 3-lea

După ani îndelungați petrecuți în smerenie și pocăință în obștea Mănăstirii Neamț, ai avut sfatul îmbunătățitului Părinte Dimitrie ca să pleci în Muntele Sfânt al Athonului. Iar acesta, dăruindu-ți binecuvântare, ai plecat să te nevoiești în Schitul Prodromu, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt pogorându-se peste tine, Părinte Antipa, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cunoscut între Părinții Athonului, pentru care lucru îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, bun Părinte, plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că în suflet razele iubirii îți cresc;
Bucură-te, pustnic vrednic și înger înaripat;
Bucură-te, că viața ți-ai ferit-o de păcat;
Bucură-te, floare rară udată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că avut-ai viață sfântă pe pământ;
Bucură-te, piatră-aleasă și frumosul giuvaer;
Bucură-te, că din lacrimi ți-ai gătit cunună-n cer;
Bucură-te, trandafirul cu petalele-n lumină;
Bucură-te, că virtutea îmbrăcat-ai ca o haină;
Bucură-te, că pustia ți-a fost rai duhovnicesc;
Bucură-te, că în juru-ți flori mirositoare cresc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmașul, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, sporind în viața cea duhovnicească, îți pregătea mulțime de ispite ca să te piardă; însă, după puțin timp, s-a rușinat de statornicia ta în lucrarea virtuților, căci cântai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Având permanent conștiința prezenței lui Dumnezeu în ființa ta, Părinte Antipa, nu ți-ai lipit inima de trecătoarele desfătări ale vieții acesteia, făcându-te pildă bună celor ce vor să se mântuiască; pentru aceasta îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că ființa ți-o pătrunzi cu nepătrunsul;
Bucură-te, cel ce ruga ți-ai împletit-o cu plânsul;
Bucură-te, pustnic mare cu desăvârșită minte;
Bucură-te, că împlinit-ai toate poruncile sfinte;
Bucură-te, pildă bună și profet între profeți;
Bucură-te, îndreptătorul tinerilor înțelepți;
Bucură-te, că în noapte umpli cerul de-ncântare;
Bucură-te, viers de taină pe lăuntrică suflare;
Bucură-te, cel a cărui viață a fost Sfântă Liturghie;
Bucură-te, geană închisă peste-a văzului trezvie;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că în Athos ai luminat ca un soare;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munților, așa și sufletul tău dorea să se adape din izvoarele cele nesecate ale harului întru liniște. Pentru aceea, te-ai depărtat în pustie pentru a petrece împreună cu îngerii și a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După o vreme ai fost nevoit să părăsești sălașele Athosului, Părinte, călătorind până în părțile Novgorodului, unde ai și rămas până la sfârșitul vieții tale pământești. Întâmpinând și acolo ispite și greutăți, nu te-ai despărțit de dragostea Stăpânului Hristos, pentru care îți aducem această pioasă cântare:
Bucură-te, că ființa ți-a fost plină de Treime;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălțime;
Bucură-te, că pe diavol de rușine l-ai umplut;
Bucură-te, că de dânsul toată viața ai fugit;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că psalmii ți-au fost pururea cântare;
Bucură-te, ochi lăuntric văzător prin orice gând;
Bucură-te, cel ce harul ți-l împropriezi plângând;
Bucură-te, fericite, tu, preascump al nostru rod;
Bucură-te, că viața ți-ai dus-o în Novgorod;
Bucură-te, mândră floare a grădinii românești;
Bucură-te, că te-așteaptă plaiurile strămoșești;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 6-lea

De puterea Duhului Sfânt umbrit fiind, Sfinte, cu îndrăzneală te-ai ridicat împotriva începătoriilor și stăpânitorilor răutăților celor din lume; și, izgonind vicleșugurile lor, toate faptele tale cele bune le-ai săvârșit cântând Atotputernicului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Voind Preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toți cei ce împlinesc voia Lui, a împodobit, aici pe pământ, pe Cuviosul Antipa cu smerită cugetare și darul înainte-vederii, ca să se preamărească numele Lui între prietenii Săi, iar nouă, tărie să zicem:
Bucură-te, cel ce-n tine chipul Lui s-a împlinit;
Bucură-te, că Acela pe tine te-a preamărit;
Bucură-te, cel ce-n dar primești și dărui;
Bucură-te, c-ai dat totul tuturor și fiecărui;
Bucură-te, rugăciune răsucită pe mătănii;
Bucură-te, văzătorul de dumnezeiești vedenii;
Bucură-te, cel ce-n taină glasul Domnului asculți;
Bucură-te, că viața ți-a fost plină de virtuți;
Bucură-te, fântână cea cu apă cristalină;
Bucură-te, focul sacru din a Duhului lumină;
Bucură-te, cel ce trupul cu rugăciune îl saturi;
Bucură-te, că Scriptura ți-a fost pravilă și sfaturi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 7-lea

Nici frigul, nici aspra viețuire, nici primejdiile ținutului auster al Novgorodului înghețat nu te-au despărțit de dragostea lui Hristos, Care ți-a încălzit sufletul prin energia Duhului Sfânt. Preasfânta Treime te-a păzit în viața aceasta, ca să folosești multora și să înveți pe toți a cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dumnezeu Cel negrăit și necuprins de gând și de cuvânt, nevăzut, neajuns, pururea fiind și Același fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca lumea viață să aibă și s-o aibă din belșug, te-a ales pe tine, Părinte Antipa, să-I slujești cu bună cuviință. Drept aceea, numele tău, Sfinte, a rămas în memoria celor ce ți-au urmărit viața ta îmbunătățită, dar și nouă, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, cuvioase și dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, paravanul vânturilor și furtunii;
Bucură-te, fericite uns cu mir dumnezeiesc;
Bucură-te, floare rară cu miros duhovnicesc;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume pașnic și frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă în slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulcești mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele de sfinți;
Bucură-te, că și nouă multă milă ne trimiți;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne ești pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 8-lea

Voind Hristos să arate lumii că nu în zadar se ostenesc cei ce fac voia Lui aici, pe pământ, ci mare plată se gătește lor întru Împărăția Cerurilor, a preamărit pe alesul Său, Antipa, la săvârșirea din viața aceasta cu așezarea în ceata prietenilor Lui, cu care împreună cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credința cea dreaptă păzind, calea săvârșind, încărcat de fapte bune, când Bunul Dumnezeu a voit, te-a chemat pe tine, Părinte Antipa, de la cele vremelnice la cele nepieritoare, primind cununa cea nevestejită a slavei Lui. Pentru aceasta, îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce-n pace lumea o ai părăsit;
Bucură-te, că în ceruri Hristos-Domnul te-a primit;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume pașnic și frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă în slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulcești mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele de sfinți;
Bucură-te, că și nouă multă milă ne trimiți;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne ești pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 9-lea

Trupul tău plin de mireasma ostenelilor a fost îngropat în Mănăstirea Valaam, alături de ale acelor cuvioși părinți nevoitori, iar sufletul tău sălășluiește pururea în locașurile cerești, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nu după multă vreme trupul tău s-a dovedit a fi sălaș al Duhului Sfânt, Părinte Antipa. De aceea, cu evlavie sfintele tale oseminte au fost scoase și puse cu cinste, ca o comoară de mult preț, spre închinare credincioșilor. Iar vestea preamăririi tale de către Dumnezeu s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, dar mai curând în patria și neamul tău din care ai plecat. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că în chinuri ți-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câștigi raiul;
Bucură-te, că de-a pururi vezi fața Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în juru-ți cresc mulțime de lumini;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit pământ;
Bucură-te, podoabă scumpă care cerul împodobești;
Bucură-te, cămară-n care pururi cu Hristos vorbești;
Bucură-te, chip de înger, în văzduhul necuprins;
Bucură-te, rază sfântă, lumină și foc nestins;
Bucură-te, că din slavă har pogoară să ne adape;
Bucură-te, îndepărtare care totuși ești aproape;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 10-lea

În ceata aleșilor Tăi ai așezat pe Cuviosul Antipa, cel mult nevoitor. Căci acesta a știut pe pământ să preamărească numele Tău, iar în ceruri Te laudă neîncetat împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca un zid tare împotriva ispitelor ești pentru noi, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa; roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru neamul românesc, ca întru bucuria inimii să-ți cântăm:
Bucură-te, stea cerească în lumină negrăită;
Bucură-te, dătătorule de energie nenăscută;
Bucură-te, știutorul neștiutelor mistere;
Bucură-te, dătătorul de știință și putere;
Bucură-te, trandafirul înflorit pe veșnicie;
Bucură-te, sfeșnic sacru care-n alte zări învie;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine Hristos milă ne trimite;
Bucură-te, lecuirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de puteri și sănătate;
Bucură-te, hrănitorul cel cu pâinea mântuirii;
Bucură-te, purtătorul de balsamul lecuirii;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, Părinte Antipa, că luminezi toată Biserica Ortodoxă, de la o margine la alta, izvorând bună mireasmă și revărsând tămăduiri celor ce cinstesc cu dragoste și se închină sfintelor tale moaște. Pentru aceasta, lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lăudăm nevoințele tale, Cuvioase Părinte, cinstim sfintele tale moaște, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri și te rugăm, cu osârdie, să ne ajuți pe noi în vremea ispitelor și necazurilor, care ne împresoară, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creștinii se luminează;
Bucură-te, biruință, în a lumii osteneală;
Bucură-te, îndrăznire, în a noastră îndoială;
Bucură-te, vindecare bolilor nevindecate;
Bucură-te, că ești baie spălătoare de păcate;
Bucură-te, cort de aur și ancoră a nădejdii;
Bucură-te, apărare celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, mângâiere celor slabi de suferință;
Bucură-te, alinare celor ce vin cu credință;
Bucură-te, scară tare și putere nevăzută;
Bucură-te, izbăvirea celor ce cad în ispită;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 12-lea

Dăruiește, Părinte, și nouă din darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, ca să putem birui uneltirile vrăjmașilor, să mergem pe calea Adevărului și a dreptății, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce vezi pururea fața Treimii Celei de o ființă și nedespărțită, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, primește lauda și cântarea noastră:
Bucură-te, păzitorul sihaștrilor din munți;
Bucură-te, zi de pace și alesul între sfinți;
Bucură-te, ușurință în ale noastre mari necazuri;
Bucură-te, biruință și-ajutor în negre ceasuri;
Bucură-te, săturarea celor care îți cer hrană;
Bucură-te, încălzirea celor goi fără de haină;
Bucură-te, cale bună și podoaba fecioriei;
Bucură-te, crin de aur și sadul cuvioșiei;
Bucură-te, scut tare și sabie nedreptății;
Bucură-te, adevărul și solia demnității;
Bucură-te, miluirea celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, ajutorul celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Părinte Antipa, omul rugăciunii și podoaba cuvioșilor, cel ce ai câștigat moștenirea veșnicelor bunătăți, primește această cântare de laudă și, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, cere nouă iertare păcatelor și izbăvire de chinurile veșnice, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt…, Condacul 1: Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești…,

Icosul 1

Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în lucrarea faptelor bune și în râvna către viața cea pustnicească, plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, că a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldovenești;
Bucură-te, că ieșit-ai din satul Calapodești;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că pruncia ți-a fost cale către sfinți;
Bucură-te, că Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că Domnul ți-a pus sufletu-n lumină;
Bucură-te, că de Duhul, toată inima ți-e plină;
Bucură-te, bunătate, și a ochilor lumină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul simțitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul 1

Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuților și lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria și neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

și se face otpustul.f7cbf3b6a2f512a367c41f1aa821a4a21

Icoana Maicii Domnului a Sfântului Antipa de la Calapodeşti (Athonitul)

Icoana Maicii Domnului a Cuviosului Antipa de la Calapodești are o istorie minunată. La începutul nevoințelor sale la Schitul Lacu de la Muntele Athos (unde sfântul a viețuit timp de 15 ani, pentru ca apoi să plece către mănăstirea Valaam – trăind acolo ultimii 17 ani ai vieții sale), așadar în chilia care i-a fost rânduită în Muntele Athos a găsit într-un colț, prăfuită, o icoană a Maicii Domnului, de care nu s-a mai despărțit niciodată și care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. După trecerea la Domnul a Sf. Cuvios Antipa, la mutarea viețuitorilor Mănăstirii Valaam din Rusia în Finlanda (prigoniți fiind de noua putere sovietică), monahii au făcut un inventar al tuturor obiectelor bisericești transmutate; în acest inventar se regăsește și icoana Maicii Domnului aparținând Sf. Antipa. Dar în Mănăstirea Valaamo (Noul Valaam) din Finlanda nu s-a știut până acum 5-6 ani unde este sau care este această Icoană! De puțină vreme, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, aflată și restaurată, se află expusă spre închinare, la loc de mare cinste în biserica Mănăstirii Valaamo, iar noi românii pelerini ajunși acolo i ne închinăm cu mare evlavie, ca mijlocitoarei noastre către Domnul, pentru rugăciunile Sfântului român (băcăuan) Antipa de la Calapodești.