Ce s-a schimbat în Marea Britanie de la căsătoria între persoane de același sex?

1

Acum patru ani, pe fondul incertitudinii, 400 de parlamentari britanici au votat pentru a redefini căsătoria în Regatul Unit.
Apoi, premierul David Cameron a anunțat că, în ciuda faptului că nu a făcut nicio referire la această problemă în manifestarea preelectorală a partidului său, ar fi MP care a decis soarta căsătoriei.

Acum, este rândul Australiei să aleagă. Există o diferență cheie. Spre deosebire de Marea Britanie, oamenii vor decide.

Toți sunt de acord, indiferent dacă o recunosc sau nu. Aceasta este o decizie de o semnificație enormă.
Prin urmare, pare rezonabil să analizăm consecințele unei schimbări potențiale, în cadrul națiunilor în care sa efectuat anterior o redefinire.
În Regatul Unit, a devenit din ce în ce mai clar că redefinirea a afectat multe persoane, în multe domenii. La prima vedere, aceste sfere au apărut distinct de redefinirea căsătoriei. Cu toate acestea, schimbările ulterioare au demonstrat că ele sunt în întregime interconectate.

Gen: Actualul prim ministru conservator, Theresa May, a dezvăluit propuneri de eliminare a necesității consultării medicale înainte de schimbarea de gen. Este suficientă completarea unui formular oficial. Un comunicat de presă al „Ministerului Egalității”, anunțat în mod explicit, că propunerile au fost proiectate pentru a „construi pe progresul” căsătoriei între persoane de același sex. Jurnalistul pazitor Roz Kaveney sa lăudat că schimbarea genului este acum: „Aproape la fel de simplu ca schimbarea numelui dvs. prin declarație legală”.

Manifestările revoluției britanice de gen nu sunt greu de găsit. Transportul pentru Londra a interzis utilizarea cuvintelor „heteronormative”, cum ar fi doamnelor și domnilor. Între timp, universitățile din întreaga națiune amenință să „marcheze” studenții, care continuă să folosească cuvintele „el” și „ea”. În schimb, „pronumele neutre din punct de vedere al genului”, cum ar fi „ze”, trebuie aplicate uniform.

Acest radicalism al teoriei de gen a încântat Stonewall, cel mai mare lobby LGBT din Regatul Unit. Lingvista lor Orwellian: „Acceptarea fără excepție”, poate fi văzută tencuită pe postere și anunțuri. Politicienii încearcă să se „rătăcească” unul pe altul, în cursa de a fi un campion original, în următorul front emancipator al „Trans-drepturi”.

Libertatea religioasă: În Marea Britanie, s-au făcut multe lucruri despre presupusele scutiri, menite să asigure credincioșilor întotdeauna să li se permită să rămână veritabile convingerilor lor.

spectator.com.au

Reclame

Scrisoarea deschisă trimisă de societatea civilă Ministerului Educației. Fără slujbe religioase la deschiderea noului an școlar.

1

Fără slujbe religioase la deschiderea noului an școlar. Asta au cerut reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale Ministerului Educației, într-o scrisoare deschisă.
Semnatarii scrisorii deschise, trimise la Ministerul Educației, susțin că aprobarea de către directorii unităților de învățământ a oficierii slujbelor religioase încalcă drepturile fundamentale ale copiilor la libertatea de gândire, de conștiință, de religie și de educație. Toate aceste fapte sunt sancționate prin prevederile Codului Penal.

„Școlile din România sunt frecventate de copii de care provin din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Prin urmare, organizarea unor slujbe religioase, preponderent ortodoxe, la debutul anului școlar nu doar că este o faptă discriminatorie, dar este și ilegală. Iar dacă în prima zi de școală copiii sunt întâmpinați cu slujbe religioase, nu e de mirare că pe parcursul anului școlar sunt duși în timpul orelor la împărtășanie sau spovedire, de cele mai multe ori fără ca părinții să fie notificați sau să li se ceară acordul.” a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.

Reprezentanții societății civile susțin că „pentru Ministrul Educației, ar trebui să primeze interesul superior al copiilor și nu interesul Bisericii Ortodoxe sau a altor culte”.

Scrisoarea a fost semnată de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația Umanistă Română, Asociația ACCEPT, Ateliere Fără Frontiere, ActiveWatch, Grupul CARE, Asociația Viitorul Tinerilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Asociația Sens Pozitiv, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, ACTEDO – Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului, APADOR-CH, Societatea de Analize Feministe AnA, Fundatia United Way, Miliția Spirituală și CPE – Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

libertatea.ro

Sfintii parinti Ioachim și Ana: Viata, Acatistul si Canonul de rugăciune (9 Septembrie)

1

Condacul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie

Glasul 4

Căutând cele de sus…

Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

*

Troparul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Glasul 2

Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

1

Viata

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintâi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfânta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pământul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblând în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atât au plăcut lui Dumnezeu, încât i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.

Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiică cea mai sfântă decât toţi sfinţii şi decât heruvimii mai cinstită, care mai mult decât toţi a plăcut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pământ, între oameni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decât aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decât a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfânta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pânzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maică Să cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrânate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită prin sfântul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorât, roşu şi din vison, întrucât cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. „Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dânşii” (Apoc. 21, 3).

Deci, materialul mohorât şi roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrânare s-a născut.
Dumnezeiasca voinţă, mai întâi, a ţinut multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pântecele cel neroditor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sârguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrânaţi, fiind ei la bătrâneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavând fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfântului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sară, care la bătrâneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decât Avraam este aici, că pe cât este mai mare Fecioara Maria decât Isaac, pe atât mai mare este vrednicia lui Ioachim şi a Anei, decât a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns până ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mâhnirea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mâhnirea şi apoi vine bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre câştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.

Când se mâhneau ei mult şi se tânguiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel aduceau darurile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi l-a defăimat când le-a adus, ocărându-l pentru nerodire: „Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavând dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducând darurile sale cu ceilalţi oa-meni, a ocărât pe Ioachim, zicându-i: „De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”

Acestea auzindu-le Ioachim s-a mâhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi i s-a întors lui praznicul acela în plângere şi bucuria praznicului aceluia în tânguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mâhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfântul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrânise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvântare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrâneţe, precum oarecând lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrând să guste pâine. „Nu voi da – zicea – gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile mele să-mi fie mie hrană şi pustia această casă, până ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel”.

Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezând şi înştiinţându-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărându-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mâhnire, lăsând-o pe ea, s-a dus în pustie, plângea cu nemângâiate lacrimi. „Acum – zicea – sunt mai ticăloasă decât toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întâi voi plânge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?” Şi se tânguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dânsa?!

Odată, tânguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezând sub un co-pac de dafin, a suspinat din adâncul inimii. Şi ridicându-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre având pui mici. Şi de acolo, luând pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: „Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sunt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decât toate mai defăimată între femei. Toate îşi poartă rodul pântecelui pe mâinile lor, toate de fiii lor se mângâie, iar eu singură sunt străină de acea mângâiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sunt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pământului, pentru că acelea sunt roditoare înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pământului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducând, Te binecuvântează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sunt singură şi fără de fii pe pământ. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrâneţele cele prea adânci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pântecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pântecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută în dar să o aducem Ţie, binecuvântând, cântând, şi cu un gând slăvind milostivirea Ta”.

Unele ca acestea cu plângere şi cu tânguire grăindu-le, iată îngerul Domnului i s-a arătat ei, zicându-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria”.

Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudând nu-mele Lui cel sfânt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale”. Apoi, umplându-se de negrăită bucurie, Sfânta Ana a alergat la Ierusalim cu sârguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.

În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicându-i: „Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pământ la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit”. Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurându-se şi veselindu-se, la biserica Domnului şi, precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de aur rugându-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunându-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dânşii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfânta biserică, s-au întors la casa lor. Şi a zămislit Sfânta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi binecuvântată Fecioara Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mântuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi pământul s-au bucurat.

Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe şi arderi de tot şi s-a binecuvântat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăţ mare în casa sa şi toţi se veseleau, lăudând pe Dumnezeu.

Apoi, crescând Fecioara Maria, o păzeau părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mântuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpână a lor, pentru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dânsa. Pentru că Fecioară, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încât erau plini de duhul lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.
Apoi, când era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecând-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecând câţiva ani, Sfântul Ioachim a trecut din aceste de aici, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecând în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, având şaptezeci şi nouă de ani.

Deci, o, cât de binecuvântaţi sunteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, pentru cea prea binecuvântată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teţi binecuvântaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvântat toate neamurile şi toate seminţiile pământului. Cu drept cuvânt v-au numit pe voi Sfânta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din fiica voastră cea prea sfântă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea cerească îna-inte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.

Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana şi moşul după ma-mă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greşeală, care mi se pare a fi ieşit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomeneşte Mathan, tatăl lui Iacov, aşa: Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că acelaşi Mathan este tatăl lui Iacov şi tatăl ce-lor trei fiice – Maria, Sovia şi Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov şi pe cele trei fiice; ci altul este acesta şi altul acela. Pentru că acesta a fost din seminţia lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminţia lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci şi treilea de la neamul lui David şi al lui Solomon, pe care Sfântul Epifanie, în cuvântul la naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Sfântul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credinţă, în cap. 15, scriu aşa: „Din seminţia lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, şi a murit, şi a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminţia lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir şi moş lui Ioachim, iar strămoş era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Şi a născut Melhi, din mamă lui Iacov pe Ili, şi era Iacov din sămânţa lui Solomon, iar Ili era din sămânţa lui Natan. Deci, şi-a luat femeie şi a murit fără de fii. Iar după dânsul Iacov, care era fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavând fii, să ia fratele lui pe femeia lui şi să ridice sămânţa fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său şi a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; şi era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru aceasta, Sfântul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelistul în neamul lui Hristos îl pomeneşte, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfântul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, aşa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, şi femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul şi era Mathan moş Elisavetei după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul şi acelaşi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, „femeia lui din fiicele lui Aaron”, ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea naşterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din sămânţa lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea naşterii, nu din David, ci din Aaron trăgându-şi seminţia sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfânta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: „Femeia lui era din fiicele lui Aaron!”

De aici se dovedeşte că altul este Mathan cel din cartea naş-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, şi altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înştiinţează şi de Sfântul Mucenic Ipolit, pe care Nichi-for Calist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomeneşte pe Mathan preotul, moşul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomeneşte că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Şi încă să mai ştim şi aceasta, că seminţia lui Iuda şi casa lui David nu erau preoţi, ci numai seminţia lui Levi şi casa lui Aaron.

Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, şi altul, tatăl celor trei fiice.

Nu fără trebuinţă mi se pare să ştim şi aceasta că în aşezământul cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-şi ia lor femei din altă seminţie, nici femeile să nu se mărite în altă seminţie, ci fiecare în moştenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul şi-a luat femeie din altă seminţie, din seminţia Iudei? Asemenea şi Sfântul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfânta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greşit, calcând porunca Domnului? N-a greşit! Că deşi altor seminţii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare şi să se mărite, însă, precum Sfântul Epifanie mărturiseşte, nu era oprită seminţia Iudei că să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea preoţească, la care lucru începător a fost cel mai dintii arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn în Iudeea. Asemenea şi Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.

Aceasta s-a făcut cu rânduiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică şi împărătească şi arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul şi arhiereul.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Troparul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, ca cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, Părinţi de trei ori fericiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 2-lea

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câştigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Sfatul cel mai înainte de veci venind să se plinească, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul cel mai întâistătător să vestească bucurie Sfintei şi Dreptei Ana, zicând: „Ana, Ana, s-a auzit rugăciunea ta; şi iată, vei naşte pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, prin care lumea se va mântui”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ana, aşteptarea cea mult dorită de strămoaşa Eva;
Bucură-te, lună care ai risipit negura întristării;
Bucură-te, grădină de Dumnezeu sădită;
Bucură-te, că ai odrăslit floarea cea neveştejită;
Bucură-te, că de naşterea ta lumea s-a bucurat;
Bucură-te, că prin tine stârpiciunea s-a dezlegat;
Bucură-te, ceea ce ai hrănit pe hrănitoarea Vieţii;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, că prin tine s-a făcut începătura darului;
Bucură-te, că prin naşterea ta s-a stins datoria păcatului;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 3-lea

Văzându-se pe sine Sfânta şi Dreapta Ana întru întristarea nenaşterii de prunci, plângând cu amar în grădina sa, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne al Puterilor, Cel ce ştii ocara nerodirii, dezleagă-mi stârpiciunea, că roada pântecelui meu în dar o aduc ţie”, lăudându-Te şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Alergat-a Ioachim în Ierusalim la Biserica Domnului, după ce i-a grăit lui Arhanghelul, şi aflând pe soţia sa, i-a spus vestirea cea de bucurie; şi au mulţumit împreună lui Dumnezeu pentru mila aceasta, pentru care şi noi îl lăudăm pe dânsul, zicând:
Bucură-te, bătrânule de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, Prealăudate Părinte al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, sfeşnicul lui Dumnezeu cel în fapte bune îmbătrânit;
Bucură-te, cel ce din coapsele tale ai îmbogăţit lumea;
Bucură-te, pomul psalmistului ale cărui frunze nu au căzut;
Bucură-te, că întru tine s-a plinit proorocirea;
Bucură-te, cu tu pe toţi părinţii ai întrecut;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părinte Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina sadului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai odrăslit din neamul împărătesc;
Bucură-te, că ai bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, că ai împodobit Ierusalimul cel de sus cu odrasla ta;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 4-lea

Înţelegând bătrânul sfatul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc, intrând în biserică împreună cu soţia sa, cea de Dumnezeu înţelepţită, şi închinându-se, a cântat laudă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind rudeniile Dumnezeieştilor Părinţi că a mărit Domnul mila Sa faţă de dânşii, au alergat lăudând într-un glas pe preaînţeleapta Ana, zicând:
Bucură-te, ceea ce ai prefăcut în bucurie lacrimile Evei;
Bucură-te, că întru naşterea ta îngerii dănţuiesc întru veselie;
Bucură-te, corabia care porţi pe porumbiţa ce vesteşte încetarea potopului;
Bucură-te, măslin plin de roadă în casa Domnului;
Bucură-te, ceea ce porţi scaunul împăratului;
Bucură-te, că prin naşterea ta se surpă împărăţia iadului;
Bucură-te, ţarină bine roditoare;
Bucură-te, holdă hrănitoare a săracilor;
Bucură-te, podoaba şi lauda maicilor;
Bucură-te, ajutătoarea şi mângâierea celor sterpe;
Bucură-te, cămara împărătesei îngerilor;
Bucură-te, vistieria mângâierii celor păcătoşi;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 5-lea

Steaua cea cu strălucire dumnezeiască răsărind din pântecele tău cel preafericit, Ana de Dumnezeu iubită, vesteşte bucurie la toată lumea şi pe toţi îi îndeamnă a cânta cu un glas: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând Dumnezeu-Cuvântul zidirea Sa chinuită de tiranul diavol şi voind a-Şi pregăti pe pământ cămară însufleţită, pe tine, Ioachim, te-a chemat la o vrednicie ca aceasta, ca din coapsele tale să răsară Mireasa cea Preacurată; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, sadul creştinătăţii cel preastrălucit;
Bucură-te, începătorul darului cel preamărit;
Bucură-te, că din sămânţa ta s-a lucrat cortul cel însufleţit;
Bucură-te, că acesta mai desfătat decât cerurile s-a arătat;
Bucură-te, meşter înţelept care ai întrecut pe Solomon;
Bucură-te, că fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina pomului vieţii;
Bucură-te, temelia turnului credinţei;
Bucură-te, râu care ai adus pe mărgăritarul cel de mult preţ;
Bucură-te, că pe acesta în Sfânta Sfintelor l-ai pus;
Bucură-te, cel ce ai primit făgăduinţa prin arhanghel;
Bucură-te, că prin aceasta s-a plinit sfatul cel mai înainte de veci;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 6-lea

După zilele acelea, încredinţându-se Ioachim că făgăduinţa cea dată lui prin arhanghel s-a plinit, aducând jertfă şi arderi de tot, a fost binecuvântat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de un dar mare că acesta şi împreună au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Apropiindu-se zorile mântuirii neamului omenesc, născut-ai, Sfântă şi Preafericită Ana, pe prunca cea făgăduită ţie de la Dumnezeu, pe pururea Fecioara Maria; pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Împărăteasa cerului;
Bucură-te, lâna cea preacurată din care s-a ţesut cortul împăratului;
Bucură-te, mijlocitoarea iertării şi a darului;
Bucură-te, steaua Nazaretului cea mult luminoasă;
Bucură-te, podoaba Bisericii cea preafrumoasă;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a drepţilor;
Bucură-te, maica nădejdii creştinilor;
Bucură-te, chivot purtător de tăbliţa darului;
Bucură-te, cuibul porumbiţei raiului;
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii;
Bucură-te, reazemul cel nemărginit al credincioşilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe cea făgăduită lumii;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 7-lea

Vrând dumnezeiasca Ana să-şi plinească făgăduinţa, a adus pe prunca cea dăruită ei de Dumnezeu în Biserica Domnului şi în Sfânta Sfintelor a aşezat-o pe ea, ca ziua şi noaptea să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, din dreptul Ioachim răsărind pe înnoitoarea Evei şi mieluşeaua cea mai înainte vestită de prooroci; pentru aceea auzi de la noi aşa:
Bucură-te, păstrătorul tainelor celor nespuse ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinitorul sfaturilor Lui celor nepătrunse;
Bucură-te, lucrătorul cămării de mire celei preacurate;
Bucură-te, părintele miresei celei cu totul neîntinate;
Bucură-te, că fiica ta a născut pe Hristos Domnul;
Bucură-te, că tu pentru aceasta de toată lumea eşti lăudat;
Bucură-te, plinitorule al Legii;
Bucură-te, începătorule al darului;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor neroditori;
Bucură-te, călduros mijlocitor al păcătoşilor;
Bucură-te, temelia cea neclintită a Bisericii;
Bucură-te, pavăza cea nebiruită a credinţei;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 8-lea

Văzând naşterea din făgăduinţă dăruită de Dumnezeu lui Ioachim şi Anei, să ne ridicăm mintea la cer şi să cântăm cu bucurie laudă Celui care a arătat cele preaslăvite, zicând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul după legile firii a fost naşterea ta, Ana Prealăudată; dar fiica ta, născând pe Dumnezeu-Cuvântul, a rămas fecioară; pentru aceasta te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ceea ce ai născut pe lauda fecioriei;
Bucură-te, că prin fiica ta s-a plătit datoria strămoaşei;
Bucură-te, că ai purtat în braţele tale pe fiica Părintelui ceresc;
Bucură-te, că printr-însa s-a făcut mântuirea neamului omenesc;
Bucură-te, că din sânii tăi ai hrănit pe Împărăteasa făpturii;
Bucură-te, ceea ce ai născut după făgăduinţă pe Maica luminii;
Bucură-te, liman de scăpare a celor credincioşi;
Bucură-te, grabnică tămăduire a celor neputincioşi;
Bucură-te, lauda cea preamărită a dreptcredincioşilor;
Bucură-te, podoaba preastrălucită a arhiereilor;
Bucură-te, munte înalt care nu te ascunzi de la năzuinţa noastră;
Bucură-te, acoperământul celor ce se roagă ţie cu credinţă;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 9-lea

Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, maică preafericită, sau cu ce cununi te vom încununa pe tine, care ai născut pe Împărăteasa cerului şi a pământului; numai să lăudăm cu umilinţă pe Dumnezeul minunilor, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Zicerile sfinţilor prooroci cele din descoperire dumnezeiască văzându-le plinite şi stând lângă scaunul Dumnezeirii, preafericite Ioachim, auzi-ne pe noi, care grăim ţie:
Bucură-te, că te desfătezi cu heruvimii în lumina cea necuprinsă;
Bucură-te, că vezi scaunul cel preaînalt dăruit fiicei tale;
Bucură-te, că dânsa a fost învrednicită a şedea de-a dreapta Fiului său;
Bucură-te, locuitorul Ierusalimului celui de sus;
Bucură-te, cel ce nu ne uiţi pe noi, rudele tale cele de jos;
Bucură-te, cel ce petreci cu arhanghelii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu apostolii;
Bucură-te, veselia mucenicilor şi a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a proorocilor;
Bucură-te, luminătorul Legii şi al darului;
Bucură-te, vestitorule de bucurie celor din ascunzătorile iadului;
Bucură-te, cel prin care începe plinirea făgăduinţei de mântuire;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea împodobitorul tuturor, în lume, căreia fusese făgăduit, a venit; şi întrupându-Se din sângiuirile cele preacurate ale fiicei tale celei cu totul nevinovate, Preafericite Ioachime, ne-a răscumpărat pe noi din robia diavolului; pentru aceasta cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de apărare eşti credincioşilor şi turn de scăpare tuturor celor ce aleargă la tine, Ana, cea cu nume de împărăteasă; că prin mijlocirea ta se mântuiesc cei ce te laudă pe tine, zicând:
Bucură-te, ceea ce în chip nemijlocit vezi frumuseţea Dumnezeirii;
Bucură-te, ceea ce necontenit sădeşti pentru noi darul mântuirii;
Bucură-te, că de naşterea ta s-au îngrozit puterile iadului;
Bucură-te, că printr-însa s-au deschis nouă uşile raiului;
Bucură-te, că vezi întru veselie pe fiica ta cea preabinecuvântată;
Bucură-te, că, născând-o pe ea, de toată lumea eşti prealăudată;
Bucură-te, ceea ce ai crescut pe viţa cea adevărată;
Bucură-te, că aceasta a odrăslit pe strugurele vieţii;
Bucură-te, fântână de daruri izvorâtoare;
Bucură-te, rază aducătoare de bucurie;
Bucură-te, ceea ce ai născut căruţa cea purtătoare de fulger;
Bucură-te, că ai purtat scaunul cel împodobit cu chipul Soarelui;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 11-lea

Pereche preafrumoasă şi însoţire de Dumnezeu aleasă, Ioachim şi Ana, cei ce sunteţi acum străluciţi cu dumnezeiască lumină şi vă veseliţi cu îngerii şi împreună cu fiica voastră cea de Dumnezeu dăruită, aduceţi-vă aminte de noi cei de pe pământ, care cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Sfeşnic purtător de lumină te are Biserica pe tine, dumnezeiescule Părinte Ioachim, care îndreptezi spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi cei ce cu dor te laudă pe tine, zicând:
Bucură-te, luminătorul celor ce sunt în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun al celor ce înoată în marea vieţii;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, dulce mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, cel ce uşurezi necazurile vieţii celei grele de purtat;
Bucură-te, ajutătorul cel preaînalt al mântuirii;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, îndemnătorul celor însoţiţi către fapte bune;
Bucură-te, temelia însoţirii celei de Dumnezeu rânduite;
Bucură-te, rădăcina mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, iertarea celor ce mult au greşit;
Bucură-te, ridicarea strămoşilor;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 12-lea

Podoabă de mare cuviinţă a câştigat Biserica prin pomenirea voastră, prealăudaţilor părinţi; pentru aceea vă rugăm, pomeniţi-ne pe noi înaintea lui Dumnezeu, şi din toate nevoile izbăviţi-ne pe noi, cei ce cu dragoste vă lăudăm pe voi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudând naşterea ta cu cântări de Dumnezeu insuflate, Ana, de trei ori fericită, slăvim pe Cel ce cu un dar ca acesta te-a învrednicit pe tine şi cu dragoste grăim ţie:
Bucură-te, ceea ce ai odrăslit pe viţa mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, că ai născut pe Maica Luminii celei de negrăit;
Bucură-te, ceea ce mijloceşti nouă bunătăţile cereşti;
Bucură-te, ceea ce eşti dăruitoare îmbelşugată şi de cele pământeşti;
Bucură-te, lauda cea mult-strălucită a femeilor;
Bucură-te, cununa cea neveştejită a maicilor;
Bucură-te, născătoarea prealăudată a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, soţie bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, cea care împlineşti cererile cele bune ale credincioşilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor şi a văduvelor;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecare a neputincioşilor şi a bolnavilor;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 13-lea

O, preafericită însoţire a dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, cei ce staţi lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviţi-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veşnice şi de toată ispita, ca împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerul cel mai întâistătător din cer…, Condacul 1: Însoţirii celei de Dumnezeu alese…,

Icosul 1

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie Dreptului Ioachim, zicând: „Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura”, lăudându-te pe tine şi zicând:
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia, de asemenea, i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul 1

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!

şi se face otpustul.

1

Canon de rugăciune către Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana (9 Septembrie)

Troparul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, glasul al 2-lea:

Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Făclia Care a strălucit pe Soarele Cel Înţelegător, Cel Ce trupeşte a Răsărit dintr-însa, cu strălucirea faptelor bune fiind împodobiţi, v-aţi învrednicit a o naşte, Sfântă Ana, ceea ce eşti de Dumnezeu Înţelepţită şi Sfinte Ioachim Preamărite.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privire nemişcată, în tot chipul către Dumnezeu, Dumnezeiescul Ioachim şi Fericita Ana, rugându-se au născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care covârşeşte toată făptura cu sfinţenia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuind cu fericită petrecere, mai cinstiţi decât toţi părinţii pământeşti v-aţi arătat şi Dumnezeieşti părinţi printr-însa v-aţi făcut; ca unii care aţi născut pe Fecioara cea fără de prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preafericitul Ioachim şi Mărita Ana au născut Începătura mântuirii tuturor, pe cea fără prihană şi Preacinstită, de Dumnezeu Născătoarea; care, pentru buna cinstire, ca o răsplătire de la Dumnezeu dăruită le-a fost.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stearpă fiind şi de fii lipsită şi cu lacrimi pe Ziditorul rugând, pe Singura cea Binecuvântată te-ai învrednicit a o naşte, de Dumnezeu primită Sfântă Ana, strigând: nu este Sfânt fără numai Tu, Doamne.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Ioachim, cel însoţit cu bogăţia Dumnezeiescului bun dar, s-a învrednicit a naşte pe Solitoarea mântuirii omeneşti; către care strigăm: nu este fără prihană, fără numai tu, Stăpână.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să lăudăm preacinstita însoţire din care ne-a strălucit nouă Fecioara cea mai Sfântă decât toate făpturile; că pe Dumnezeu a născut, către Care strigăm: nu este Sfânt fără numai Tu, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din defăimarea nerodirii mântuindu-se Sfânta Ana, a născut pe Născătoarea de Dumnezeu, care cu preamărire a făcut să înceteze defăimarea Evei; către ea strigăm: nu este fără prihană, fără numai tu, Stăpână.

Irmosul: Pe piatra credinţei întărindu-mă, deschis-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este Drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-se Sfântul Ioachim, de Dumnezeu Înţelepţitul, primeşte pe Fecioara din cea stearpă, prin care nerodirea cea lumească s-a dezlegat cu naşterea cea Feciorească.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preafericitul strămoş al lui Hristos Sfântul Ioachim, acum ne pune nouă înainte ospăţ duhovnicesc, căci a născut pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea cu totul fără de prihană.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din dar odrăsleşte cea care a mântuit de moarte şi de stricăciune pe oameni, ca o Maică a lui Dumnezeu; din care Cuvântul Cel pururea Veşnic, în chip de negrăit, S-a Întrupat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din rădăcina lui Iesei a odrăslit Toiagul, ce a purtat Floarea, care a umplut pe tot omul de mirosul cu buna mireasmă a Dumnezeirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptează viaţa mea, Născătoare de Dumnezeu, cu Dumnezeieştile porunci ale Cuvântului ce S-a Întrupat din tine; şi la lumină mă întrupează, Fecioară Maică Marie, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut..

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţeleaptă însoţire, Sfinţii Ioachim şi Ana, cu raza curăţiei fiind luminaţi, au născut nouă pe cea care, cu Dumnezeiasca strălucire a Fecioriei, a împodobit firea omenească cea neroditoare.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstita căsătorie şi însoţirea cea de Dumnezeu înţelepţită, Sfinţii Ana şi Ioachim cei Prealăudaţi, au născut pe Ceea ce s-a arătat Scaun Dumnezeiesc prin Feciorie, Celui Ce ţine toate cu Palma Sa cea Atotputernică.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Drepţii Ioachim şi Ana, cu Dumnezeiesc gând vieţuind, s-au învrednicit a naşte în chip luminat Uşa cea Purtătoare de Lumină, ce a Răsărit de sus spre îndreptarea celor rătăciţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Tăbliţa Legii celei noi cea de Dumnezeu scrisă, în care dezlegarea păcatelor Legii vechi Dumnezeiescul Cuvânt de demult mai înainte a însemnat-o, ca dintr-o piatră acum a tăiat-o din cea stearpă, cu voinţa Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu raza ta, Maica lui Dumnezeu, mintea mea cea întunecată cu păcatul, binevoieşte, Fecioară, a o lumina, risipind negura necunoştinţei şi a greşelilor mele; că nu ştim afară de tine pe altă Păzitoare.

Cântarea a 6-a.

Irmos: În adâncul greşelilor…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfânta Ana cea mai înainte stearpă, din Dumnezeiesc Dar primind în pântece ca o Sămânţă Prearoditoare, s-a învrednicit a naşte pe Prunca, ce toată făptura covârşeşte cu sfinţenia.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Acum cea stearpă născând cu voia lui Dumnezeu, ne învaţă a crede că Fecioara a născut fără poftă trupească pe Însuşi Dumnezeu, Cel Ce aşa a binevoit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-se Proorocul Isaia cu Duhul, a văzut de demult pe Fecioara ce s-a născut din Sfinţii Ioachim şi Ana, Carte Nouă Închipuită, în care s-a scris Cuvântul Întrupat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înaintea minunii merge minunea, căci cu darul Dumnezeiesc cea stearpă mai înainte a născut Fecioară, pe Ceea ce prin naşterea sa, s-a arătat nouă Solitoare mântuirii.

Irmosul: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din rădăcina lui David cel de Dumnezeu înţelepţit, odrăslind sfânta însoţire, Toiagul cel Preasfinţit, lumii a născut pe Fecioara cea Preacurată, pe Floarea cea Preasfinţită, care a Răsărit nouă pe Hristos fără de sămânţă.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Făclia mea Mult Luminoasă, Dumnezeiasca Ana, ca un Sfeşnic Strălucitor, ca aurul purtând-o, a luminat toată lumea prin Dumnezeiasca Lumină, cu Razele Fecioriei celei Strălucitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măriţilor strămoşi ai lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Care S-a Întrupat pentru mila Sa Cea negrăită din Fiica voastră cea de Dumnezeu Înţelepţită, acum mie celui ce năzuiesc spre voi, cereţi dezlegare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca cei ce sunteţi mai presus decât alţi părinţi, aţi născut pe Ceea ce stăpâneşte toate făpturile, pe Preacurata Maria, care a născut pe Dumnezeu Întrupat, Cel Ce S-a făcut asemenea nouă din milostivirea Sa cea multă.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstitul Ioachim şi Sfânta Ana, cea de Dumnezeu Înţelepţită, prin bogăţia faptelor bune, s-au învrednicit a naşte pe Împărăteasa Fecioara, cea Împodobită cu Mărire Dumnezeiască, pe care toată făptura o laudă, ca pe Născătoarea de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toiag de putere prin voi, iubitorilor de Dumnezeu, a fost trimis nouă Mireasa cea Preacurată, prin care în mijlocul vrăjmaşilor celor fără de lege biruim, meşteşugirile lor călcându-le.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin preasfinţita voastră însoţire ni s-a dăruit nouă Armă de biruinţă de la Dumnezeu; cu care acum noi, credincioşii, ne încununăm, biruind pe cei potrivnici, pururea lăudând pe Ceea ce a născut pe Dumnezeu, pe Curata Fecioara Maică.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Părinţii tăi cei străluciţi, cu vărsările de lumină ale Celui Ce S-a Întrupat din tine pentru noi, să ne fie nouă solitori de bunătăţile cele cereşti, o, Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu puterea lui Dumnezeu, deschizându-se pântecele cel sterp, rodeşte nouă pe Fecioreasca Uşă, cea cu totul luminată prin care a venit la cei de pe pământ Cuvântul, Întrupându-Se în chip de negrăit.

Irmosul: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînâlţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui…

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu un cuget şi cu un suflet la faptele cele bune fiind, o, preacinstiţi părinţi ai Preacuratei Fecioare, rugaţi-vă, ca să se mântuiască cei ce cu osârdie săvârşesc mărită pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stricăciunea morţii aţi oprit, măriţilor, născând pe Maica Vieţii, Ceea ce ne-a scăpat de osândă şi Solitoare de nădejdea Vieţii celei fără de moarte, prin credinţă, s-a arătat nouă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel frumos ca soarele, Dreptul Ioachim, împreunându-se cu Sfânta Ana cea de lumină purtătoare ca o lună, a născut Lumina Fecioriei, prin care Raza Dumnezeieştii Fiinţe, cu Trupul după Ipostas unindu-se, ne-a strălucit nouă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu întreagă înţelepciune şi cu dreaptă credinţă vieţuind, fericiţilor, desfătării celei negrăite părtaşi v-aţi făcut, învrednicindu-vă a vedea pe Dumnezeu care S-a arătat prin voi lumii. Pe Acela rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Irmosul: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana prăznuind lui Dumnezeu, vrednic Dar au aflat şi au născut Rod Biserica cea de Dumnezeu Primitoare, pe Fecioara şi Maica lui Dumnezeu; pe cea Singură Binecuvântată; care se roagă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

***

1

Rugăciune către Sfinții Părinți ai Maicii Domnului (9 Septembrie)

Cei ce ați născut pe Maica Vieții noastre, de Dumnezeu Năcătoarea și Pururea Fecioara Maria, păziți-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile! Luați aminte la sărăcia noastră sufletească și trupească și îmbogățiți-ne pe noi în Dumnezeu.
Sfântă Ana, ridică sfintele tale mâini, cu care ai îmbrățișat pe Împărăteasa Cerului și a pământului, către Părintele îndurărilor și a toată mângâierea! Ca astfel, trecând cu vederea mulțimea păcatelor noastre, să ne păzească pe noi de foamete, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Așează, Sfântă Ana, în inimile conducătorilor țării acesteia cele bune pentru sfintele lui Dumnezeu biserici!
Păzește pe cei ce te cheamă pe tine de moartea cea fără de veste. Apără-ne de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți. Împacă neînțelegerile din familii, fii sprijin celor neputincioși. Celor căzuți în adâncul păcatelor, luminează-le mintea, ca să se întoarcă la pocăință. Iar în vremea plecării noastre din viața aceasta, să ne aperi pe noi de cei ce se silesc a vâna sufletele noastre.

Bucură-te, Ioachime, sfeșnicul lui Dumnezeu, cel în fapte bune îmbătrânit, prin care întristarea nerodirii s-a pierdut. Veselește-te, că Fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu, născând pe Hristos Domnul. Luminează-ne și pe noi spre fapte bune, cel ce ești luminătorul celor din întunericul necunoștinței, dulce mângâietor al celor întristați și îndemnătorul celor însoțiți în Sfânta Taină a Cununiei.

Bucură-te, Sfântă Ana, ceea ce ești dăruitoare îmbelșugată și de cele pământești. Veselește-te, lauda femeilor și cununa maicilor, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine, ceea ce ne împlinești cererile cele bune, bogăția săracilor și a văduvelor!

Ne bucurăm și noi, văzând că prin nașterea ta s-a stins datoria păcatului. Fii și de acum înainte, Sfântă Ana, ajutătoarea și mângâierea celor care-și doresc copilași, grabnică tămăduire a celor neputincioși. Căci niciodată nu te-ai ascuns de la năzuința noastră! Ceea ce în chip nemijlocit vezi frumusețea Dumnezeirii, ai răsărit crinul fecioriei și ai hrănit pe Hrănitoarea Vieții. Oamenii au primit atâta mângâiere și încredințarea că vor fi răscumpărați atunci când te-au văzut pe tine alăptând pe Maica Izbăvitorului!
Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, statornicia și răbdarea voastră să ne-o împărtășiți și nouă, celor nevrednici și păcătoși. Ca văzând dragostea voastră, Dumnezeu să ne dea timp de pocăință și de întoarcere. Bucurați-vă și ajutați-ne și pe noi să ne bucurăm împreună cu voi, în Împărăția Cerurilor! Amin.

Erezie si monahism

1

După ce voi mulțumi cu căldură Sfintei Mănăstiri care m-a invitat și o voi felicita pentru călătoria ei progresivă de 20 de ani, voi începe expunerea mea cu cunoscuta, dar însemnata, povestire despre Avva Agaton:

„Auzind unii că are mare discernământ, au vrut să-l încerce să vadă dacă se va mânia. Și i-au zis:

– Tu ești Agaton? Am auzit despre tine că ești curvar și mândru.

Iar el a răspuns:

– Da, așa este.

Și i-au zis lui iarăși:

– Tu ești Agaton bârfitorul și clevetitorul?

– Eu sunt, a zis acela.

Și i-au zis iarăși:

– Tu ești Agaton ereticul?

Iar el a răspuns:

– Nu sunt eretic.

Și l-au rugat pe el, zicând:

– Spune-ne nouă: De ce atâtea câte ți-am spus le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai primit?

Și le-a zis lor:

– Cele dintâi asupra mea le iau, pentru că sunt spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta „eretic” este despărțire de Dumnezeu și eu nu vreau să mă despart de Dumnezeu.

Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și au plecat zidiți, adică folosiți.”

Nu ne vom referi aici la începutul evanghelic al monahismului în istorie, nici la rânduielile și prinosul adus de el. Nu vom combate polemica întreținută a multora împotriva lui, răstălmăcirea, necunoașterea scopului lui, chiar de către oamenii Bisericii, care vor să-i transforme pe monahi în niște simpli lucrători sociali, să-i folosească și să-i exploateze. Și astfel se naște ironia: în timp ce unii îi acuză pe monahi că fug de lume și de osteneală și nu contribuie la lucrarea variată a Bisericii, de pildă, împotriva ereziilor, alții sau chiar aceiași „cu aceeași acuitate și critică condamnă aparițiile monahilor în arena luptelor teologice sau, în general, a celor pentru apărarea sfintelor tradiții, ca lucrare îndelungată a misiunii lor, ca expresie a dispoziției plină de mândrie și a purtării lor iubitoare de tulburare”. Dar îndată vom spune că aceste critici descoperă o ignoranță grosolană a Evangheliei, a învățăturii patristice, a istoriei bisericești și a vieților Sfinților. Oare nu sunt valabile pentru monahi cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (2 Tes. 2, 15) și: „De vorbirile lumești ferește-te” ( 2 Timotei 2, 16)?

Desigur va trebui să accentuăm unora dintre celor care ne critică că altceva este teologia, pe care părinții asceți n-o îngăduie oricărui monah, și altceva este păstrarea absolut necesară a dogmelor, adică a Credinței ortodoxe. Sensibilitatea cea bună a monahilor nu-i face dogmatologi, ci luptători smeriți pentru păstrarea celor pe care Sfinții Părinți, prin îndelungate lupte, corect le-au dogmatizat, și … Sfântul Simeon Noul Teolog spune în acest sens: „Nici celui ce teologhisește nu i se potrivește pocăința, nici celui ce se pocăiește teologia. Căci precum sunt departe răsăriturile de apusuri, cu atât mai înaltă este teologia decât pocăința…”. La fel și Sfântul Ioan Scărarul: „Nu vom fi învinuiți, ο, prieteni, la ieșirea sufletului, că nu am săvârșit minuni, nici că n-am teologhisit, nici că n-am fost văzători, dar vom da negreșit socoteală lui Dumnezeu că n-am plâns”.[1] De asemenea, un argument obișnuit și mai degrabă ipocrit îl constituie spusele cum că monahii trebuie să fie cu desăvârșire dăruiți îndatoririlor lor și mai ales celei a rugăciunii. Nimeni nu va contesta asta vreodată. Însă lucrarea cea mare, frumoasă și cu adevărat puternică a rugăciunii nu anulează mărturisirea cu fapta în lupta cea bună împotriva învățăturii greșite. Aceste obiecții abile aparent serioase dovedesc lipsa luminii discernământului și o vădită încălcare a ortopraxiei. Evanghelia și Sfinții Părinți ne obligă la o mărturisire fără tulburare și conștientă atunci când credința se primejduiește. Sunt pline sinaxarele de Cuvioși mărturisitori și este bogată lauda Bisericii mame pentru răbdătorii, silitorii, curajoșii, neînfricații și vitejii fii ai pustiului.

1Sfântul Teodor Studitul spune nenumăraților săi monahi: „Lucrarea monahului este să nu se îngăduie cumva să se facă tâlcuiri la întâmplare la Evanghelie, pentru ca nu cumva, făcându-vă pildă mirenilor de erezie și de comuniune cu erezia, să deveniți pricină de pierzare pentru ei”.
În felul acesta monahii devin lumina mirenilor, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, și nu-L trădează pe Dumnezeu, stând liniștiți atunci când ceea ce se primejduiește este Credința ortodoxă, ci asceții pașnici și blânzi devin luptători, potrivit Sfântului Grigorie Teologul. Toți Cuvioșii mărturisitori au fost totdeauna și asceți și rugători, fii credincioși ai Bisericii, ascultători și râvnitori până la sânge. Luptători „pentru proprietatea de obște a comorii Credinței sănătoase”, după Sfântul Vasilie cel Mare, nu erau stăpâniți de un fanatism sec, de o alipire la formă lipsită de conținut, la un zelotism irațional, la o pizmă călugărească, la un fundamentalism bolnav. Cuvioșii mărturisitori și următorii lor nu au fost obraznici, neiubitori de frați, neiubitori de străini, pentru că, din păcate, și aceste numiri s-au auzit recent din buze oficiale. Stăruința Cuvioșilor este considerată intransigență de către raționaliști, tăcerea lor drept lipsă de dragoste, cuvântul lor reacționar, învechit, sclerozat, incompatibil cu zâmbetele politicoase ale ecumeniștilor contemporani.
De asemenea, considerăm absolut necesar să menționăm că în lupta antieretică a monahilor au existat și destule lipsuri, frecvente exagerări, râvniri întru necunoștință, samavolnicii, răstălmăciri și lipsă de evlavie, care, din păcate, se continuă până astăzi și constituie istorii întunecate ale monahismului. Deraierea, tocirea și denaturarea lui. Dumnezeu să ne păzească de multele înșelări, așa cum frumos se spune în Sfântul Munte: „Ușor este a te înșela, însă greu este a te îndrepta”. Dar cel mai dureros lucru este să suferim naufragii la liman. Fiind cu teamă și luptându-ne să le evităm, îi fericim și le suntem recunoscători Cuvioșilor care sunt Dascăli ai lumii, profesori ai pustiului, Cuvioși Mucenici mărturisitori, scriitori niptici dătători de lumină, adoratori ai Adevărului.
Erezia constituie denaturarea Adevărului, tălmăcirea subiectivă și egoistă a oamenilor lipsiți de smerenie, iubitori de slavă deșartă, bolnavi, confuzi și chinuiți. Sfântul Antonie cel Mare i-a văzut în vedenie pe arieni ca pe niște fiare care loveau Sfânta Masă. În minunata sa viață, pe care a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, este prezentat ca unul întocmai cu Apostolii și propovăduitor, care a lăsat liniștea pustiului și a coborât în Alexandria ca să întărească poporul lui Dumnezeu în lupta sa împotriva arianismului. Se arată că „ereticilor le-a vorbit prietenește, numai atât cât să-i sfătuiască să se întoarcă la dreapta cinstire de Dumnezeu, învățând și considerând prietenia și vorbirea cu ei drept vătămare și pierzare de suflet”. Acestea le-a spus ucenicilor săi cu puțin înainte de fericitul său sfârșit și aceasta era poziția tuturor monahilor din vremea sa față de eretici. Monahii îl urmau pe Sfântul Atanasie cel Mare și erau întăriți de el. Poziția pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare față de eretici, au avut-o și Sfinții Pahomie și Macarie Egipteanul împreună cu ucenicii lor.
Cuviosul Iulian, prin rugăciuni și învățături, i-a însuflețit pe ortodocși împotriva învățăturilor străine, Cuviosul Afraate și-a părăsit viața sa zăvorâtă pentru a propovădui credincioșilor învățăturile ortodoxe, pe care le răstălmăceau arienii, iar Cuviosul Isaac de la Mănăstirea Dalmaților nu a ezitat să-l mustre pe împăratul Valent pentru că a fost influențat de arianism. Sfântul Efrem Sirul a fost un ascet sever, care i-a mustrat pe ereticii Apolinarie, Manitos, Bardisani și Marcion.
Dintre primii care s-au împotrivit bolii eretice a nestorianismului a fost egumenul Mănăstirii lui Rufin din Constantinopol, Cuviosul Ipatie, care nu a șovăit să se opună violentelor amenințări și pedepse ale liderilor politici și bisericești. Monofizitismul a fost condamnat la momentul potrivit de către neînfricații Cuvioși: Eftimie cel Mare, Ghelasie, Simeon Stâlpnicul, Ioan al Coloniei, Sava cel Sfințit și Teodosie cel Mare, fără să se înfricoșeze de amenințări, făcând călătorii și discuții îndelungate cu cei responsabili, urmați fiind de mii de monahi.
Origenismul a fost condamnat de către Sfinții: Pahomie cel Mare, Sava cel Sfințit, Ioan al Coloniei, Chiriac Sihastrul, Avva Varsanufie și Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a arătat și un deosebit luptător împotriva monotelismului, însoțit fiind de mulți monahi, suferind multe rele pătimiri, chinuri și exiluri. Hristologia ortodoxă a depins de statornicia neînduplecată a unui monah, Cuviosul Maxim, căruia i-au tăiat limba și mâna, ca să nu mai vorbească și să nu mai scrie despre libertate, dragoste și sfințenie.

Modernismul și secularismul au fost se pare cauzele îndelungatei tulburări a1.pngiconoclasmului. Printre reformele făcute menționăm scurtarea Dumnezeieștii Liturghii, desființarea privegherilor și a altor slujbe sfinte, a posturilor și sărbătorilor, simplificarea dietei monahilor, confiscarea proprietății monahale, limitarea tunderilor în monahism și hirotoniilor, alegerea episcopilor să fie validată de consiliul imperial. Iconomahii îi aveau drept adversari pe monahi, care devreme și cu curaj au înfierat inovația. Printre primii luptători au fost Cuvioșii, Ioan Damaschin și Teodor Studitul, care au suferit neînfricați chinuri înfricoșătoare.

Împăratul Constantin V Copronim cunoscând lucrarea mănăstirilor, a poruncit să fie desființate și alungați cei care locuiau permanent în ele, silindu-i să urmeze viața în căsătorie. Pe bună dreptate istoricii numesc aceasta perioadă monahomahia (lupta împotriva monahilor). În prima perioadă a iconomahiei, Cuvioșii Ștefan cel Nou, Ștefan Savaitul, Andrei din Krisi, Teofil, Procopie și Vasilie au susținut dreapta cinstire și închinare a sfintelor icoane cu multe peripeții și mari chinuri. În a doua perioadă a iconomahiei mulțime de egumeni și monahi au fost izgoniți și au murit mucenicește pentru dreapta Credință.

Al doilea mileniu al Creștinismului, după săvârșirea Schismei din 1054, este pentru monahismul ortodox cu desăvârșire anti-latin, datorită expansiunii suspecte și perfide a papismului. Occidentul falsifică continuu tradiția ortodoxă și cutreieră Răsăritul Ortodox prin cruciade. Dintre primii cuvioșii mucenici ai bestialității papale au fost cel 13 cuvioși din Mănăstirea Kantaras din Cipru. Papistașii menționează că în planurile lor pentru mincinoasa unire a Bisericilor și supunerea Ortodoxiei Papismului, în ultimele secole ale Bizanțului, au fost monahii, care au influențat puternic poporul. Cugetătorilor de cele latinești din Constantinopol, monahii athoniți le-au răspuns cu curaj, iar după Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-au opus cu tărie doctrinelor latine și cu sângele lor și-au pecetluit credința monahii din Karyes, Iviron, Vatoped, Zografu și Xenofon. Un mare adversar al mincinosului Sinod din Lyon a fost și Cuviosul Meletie din Muntele Galisiului, care și-a lăsat liniștea și a mers în Constantinopol să înfiereze noile dogme ale latinilor. Pentru acesta a fost exilat i-au tăiat limba. În temniță a scris însemnata sa lucrare anti-latină: „Alfavitalfavitos”.
În secolul XIV, un monah înșelat, Varlaam Calabrianul, s-a dovedit a fi un luptător împotriva isihasmului. Sfântul Grigorie Palama, în fața primejdiei, lasă liniștea Athonului și cu armamentul său duhovnicesc greu zdrobește învățătura cea rea a aceluia și-i astupă gura lui și următorilor lui, care ajung până în zilele noastre. Și ceea ce este mai rău, unii ca aceștia se află și înlăuntrul zidurilor Ortodoxiei, de vreme ce nu pot sau nu vor să înțeleagă că nevoitorul care se roagă participă la energiile necreate ale lui Dumnezeu. Teologul athonit, văzător de Dumnezeu, Sfântul Grigorie Palama, formulând cu măiestrie tradiția athonită despre lumina necreată, i-a biruit definitiv pe cei cu cugetare apuseană, pe scolastici, umaniști și raționaliști, iar lucrarea sa constituie o prețioasă moștenire. Contribuția i-a surprins pe unii și nu a fost înțeleasă de către toți, astfel încât chiar și episcopii contemporani lui l-au băgat în temniță, influențați fiind de eretici. Încheiem acest paragraf spunând că de nu am fi avut pe Sfântul Grigorie, poate am fi fost astăzi toți uniți (greco-catolici). De aceea latinii îl urăsc atât de mult pe Sfânt. Toată mulțimea monahilor a fost palamistă.
În perioada stăpânirii turcești, monahii s-au ostenit din greu să susțină picioarele națiunii: limba și credința, și să-i înfrunte pe vătămătorii eretici, mai ales pe papistași. Mișcarea athonită de renaștere duhovnicească, a Colivazilor, dovedită a fi autentică, a lucrat pentru însuflețirea poporului și respingerea învățăturilor străine. Astăzi panerezia ecumenismului, după Sfântul Iustin Popovici, și valurile modernismului, care sunt numite secularizare, potrivit Starețului Gheorghie Kapsanis Grigoriatul, amenință Ortodoxia de la temelii. Numai monahismul consolidat pe vechile rânduieli monahale și monahul curat, neagonisitor, ascultător și devotat neîncetatei lucrări a rugăciunii și ascezei, va avea panoplia Duhului, pentru a păstra monahismul curat și necălcat de obiceiuri străine, pentru a fi piatra neclintită a credinței în tradiția hrănitoare de Sfinți, mucenicească și mărturisitoare. Pentru că de vom fi atrași și noi de cuvinte plăcute, cedări, măguliri și sponsorizări, zâmbete, sincretisme, vinovății tolerate și plăsmuiri, primejdia va fi mare. Rezistența nu va trebui să fie împotrivire, cuvântul va trebui să fie pe cât de puternic, pe atât de temperat, tăcerea cu discernământ, neliniștea bună, iar nu stresantă, altfel ne vom închide într-un zelotism nervos, superficial, tulburător, neechilibrat, care va fi greșit, de vreme ce nu va avea elementele păcii și a binecuvântării celor credincioși și smeriți, chiar dacă sunt puțini cei disprețuiți, acuzați și neaplaudați. Monahismul va lupta din nou, chemat fiind să rabde în rugăciune și pregătindu-și cu bărbăție armele puternice ale Duhului. Ceea ce lipsește mai ales este sfințenia și tocmai aceasta va mântui lumea de pierzare. Rugați-vă pentru mine!

Monahul Moisi Aghioritu

[1] Scara, Cuv. VII.

1

 

Staretii de la Optina

1

Dacă faceți bine, faceți-o numai pentru Dumnezeu. Din acest motiv, nu acordați atenție ingratitudinii oamenilor. Nu sperați pentru o recompensă, o veți avea de la Dumnezeu în Cer. Dacă vă așteptați să o primiți mai jos, va fi în zadar și veți simți numai privarea.(Sfântul Ambrozie de la Optina)

*

1

Faceți-o cu atenție, ca și cum ați fi făcut-o înaintea feței lui Dumnezeu. Amintiți-vă că Dumnezeu vede totul. (Sfântul Nikon de la Optina)

***

1

Profeția Sfântului Ambrozie de la Optina

Sfantul Ambrozie al Optinei (cunoscut și sub numele de staretul Ambrozie) este unul dintre cele mai cunoscute dintre începuturile lui Optino. Biserica Ortodoxă Rusă a declarat-o sfântă în 1988 și memoria sa este sărbătorită la 10 octombrie.

+

Copilul meu, știți că în zilele din urmă vor veni momente dificile și, așa cum spune apostolul, iată că din pricina micutei pietăți, ereziile și schismele vor apărea în biserici și apoi, ca și sfinții Părinții l-au prezis, pe tronurile ierarhilor și în mănăstiri, nu va mai fi posibil să găsim oameni care sunt fermi și cu experiență în viața spirituală.
De aceea, ereziile se vor răspândi peste tot în lume și vor înșela mulți oameni. Inamicul omenirii va acționa cu pricepere și, ori de câte ori este posibil, va conduce pe cei aleși la erezie. Nu va începe cu respingerea dogmelor Sfintei Treimi, a divinității lui Isus Hristos sau a respingerii Maicii Domnului, dar va începe în mod imperceptibil să denatureze învățăturile Sfinților Părinți, cu alte cuvinte, învățăturile Bisericii însăși.

Vrăjitoria Inamicului și căile sale de a acționa vor fi observate de un număr foarte mic – dar numai de cei care au cea mai mare experiență în viața spirituală. Ereticii vor profita din ce în ce mai mult de Biserică, oriunde în lume, și își vor numi slujitorii, iar spiritualitatea va fi neglijată.

Dar Domnul nu va lăsa slujitorii Săi neprotejați. Într-adevăr, datoria lor adevărată față de demoni este o persecuție a adevăraților păstori și închisoarea lor, căci altfel turma spirituală nu va fi capturată de eretici. De aceea, fiul meu, când vedeți în biserici că unul batjocoresc faptele divine, învățătura Sfinților Părinți și ordinea stabilită a lui Dumnezeu, știu că ereticii sunt deja prezenți. Fiți de asemenea conștienți de faptul că pentru o vreme ei își pot ascunde intențiile rele, altfel pot denatura credința divină într-o manieră ascunsă, pentru a reuși mai bine să-i îndepărteze și să înșele pe oameni neexperimentați.
Ei vor persecuta păstorii și slujitorii lui Dumnezeu în același fel, căci Diavolul, care dirijează erezia, nu poate suporta ordinea divină. La fel ca lupii în pielea oilor, ei vor fi recunoscuți de gloria lor naturală, de dragostea de poftă și de setea de putere. Toți aceștia vor fi trădători, care vor provoca ură și răutate peste tot, de aceea Domnul a spus că ei pot fi ușor recunoscuți prin roadele lor. Slujitorii adevărați ai lui Dumnezeu sunt blânzi, îi iubesc pe fratele lor și se supun Bisericii (în ordine și tradiții).
În acel moment, călugării ar fi fost supuși unor presiuni severe de eretici, iar viața monahală ar fi ridiculizată. Familiile monahale vor fi sărace, numărul călugărilor va scădea. Cei care rămân vor fi supuși violenței. Acești contemplați ai vieții monahale, care au doar aparența pietății, se vor strădui să atragă călugări de partea lor, promițând protecție și bunuri (id este mângâiere), dar amenință exilul pe cei care nu nu va prezenta. Din cauza acestor amenințări, cei slabi ai inimii vor fi foarte chinuiți.
Dacă trăiți până atunci, bucurați-vă, pentru că în acel moment credincioșii care nu posedă alte virtuți vor primi coroane pur și simplu rămânând ferm în credința lor, potrivit Cuvântului Domnului, care mă mărturisesc înaintea oamenilor, îi voi mărturisi înaintea Tatălui Meu ceresc. „Sa va temiti de Domnul, fiul meu, și sa nu pierdeti această coroană pentru a nu fi respinsă de Hristos în întunericul exterior și suferința veșnică. Stați cu curaj în credință și, dacă este necesar, bucurați-vă de persecuții și de alte încercări, căci atunci numai Domnul va sta lângă voi… și sfintii martiri și mărturisitori vă vor vedea cu bucurie lupta.

Dar, în acele zile, vai de călugării atașați de posesiuni și de bogății și care, din dragul mângâierii, vor accepta să se supună ereticilor. Ei își vor liniști conștiința spunând: „Vom mântui mănăstirea și Domnul ne va ierta”. Nefericiti si orbi, ei nici macar nu cred ca prin ereziile si eretici diavolul va intra in manastire si nu va mai fi o manastire sfanta, ci pereti goi din care Grace va pleca pentru totdeauna!

Acum Dumnezeu este mai puternic decât Diavolul și El nu va părăsi niciodată slujitorii Săi. Întotdeauna vor exista adevărați creștini, până la sfârșitul timpului, dar ei vor alege locurile solitare și pustii.
Nu vă temeți de încercări, dar vă temeți de erezia pernicioasă, deoarece ea îndepărtează harul și ne separă de Hristos, de aceea Hristos ne-a poruncit să vedem ereticul ca păgân și public.

Fiul meu, întăriți-vă în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie, grăbiți-vă.

Decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea, mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste

1

Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum şi bogăţia cea mai de preţ pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celălalt. Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea. Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva, aveţi tot ceea ce vă trebuie.
Vor urma zile negre şi vremuri grele. Generaţia de acum, căreia îi aparţinem şi noi, este o generaţie pervertită (stricată). E nevoie de multă atenţie, de rugăciune continuă, de credinţă adâncă şi de dragoste deplină ca să ne mântuim în vremurile acestea tulburi.
Pocăinţa, nu doar că dă iertare de păcate celui ce a greşit, dar chiar îl transformă din păcătos, într-o clipă, într-un om drept, din potrivnic, prieten şi casnic al Lui Dumnezeu. Ori de câte ori păcătuim, trebuie să facem pocăinţă adevărată pentru a primi iertare de la Dumnezeu.
Toată omenirea trăieşte într-o mare confuzie şi neorânduială. Pe zi ce trece, se scufundă tot mai mult în întuneric şi abis. Se scufundă tot mai mult în întuneric şi este tot mai debusolată. Unde o să ajungă, oare? Acolo unde au ajuns toţi păcătoşii şi toţi cei care au încălcat poruncile Lui Dumnezeu. Generaţia aceasta de acum este vicleană şi făţarnică, iar celor vicleni Domnul le trimite pedepse pe măsură, pentru a se pocăi…
Toate mijloacele de îndreptare pe care Pronia Dumnezeiască le foloseşte (războaie, foamete, epidemii, cutremure, revărsări de ape) pentru îndreptarea, pocăinţa şi întoarcerea oamenilor de pe drumul păcatului şi al pieirii, pe drumul virtuţii şi al mântuirii, toate, dar absolut toate, cu foarte puţine excepţii, şi bărbaţi, şi femei, şi laici, dar şi clerici, şi bogaţi, dar şi săraci, şi mari, dar şi mici, pe toate le dispreţuiesc, şi, precum caii cei nărăvaşi, galopând, aleargă în calea pierzaniei. Preferă păcatul în locul virtuţii, pe diavol în locul Lui Hristos, pedeapsa veşnică în locul Împărăţiei Veşnice în ceruri…Această stare de plâns se datorează, în principal, lipsei virtuţilor şi a dragostei celei adevărate. Păcatul, cel atât de mult urât de Dumnezeu, pe toate le dărâmă, pe toate le face să dispară, pe toate le surpă.
Astăzi, oamenii nu se mai sfinţesc pentru că nu doresc, nu se silesc pe ei înşişi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti, şi nu păzesc poruncile Lui…Cauza tuturor acestor lucruri se găseşte în noi înşine. Provine din dorinţele noastre deşarte, din nepăsarea noastră, din puţina credinţă în Dumnezeu şi în cele cereşti, din importanţa pe care noi o acordăm celor materiale şi celor lumeşti…

Gheronda Filótheos Zervákos

pemptousia.ro

1

A avut momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă, Maica Domnului

21317756_1589998317718777_2051775781996483621_n

În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă.
La nici o mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naştere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngereşti; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite şi să se închine noului născut.

Tot bucurie i-au adus Maicii Domnului toate binefacerile şi minunile săvârşite de Iisus Hristos, vindecarea tuturor celor ce i-au ieşit în cale şi i-au cerut ajutorul. Ce bucurie simţea Maica Domnului când vedea bolnavii vindecaţi! Cu câtă bucurie asculta Maica Domnului frumoasele lui învăţături, văzând că şi alţii le ascultă!

Dar clipele de fericire ale Maicii Domnului au fost scurte şi au venit marile ei suferinţe, începând cu durerea ei de mamă când Irod, voind să-l piardă pe Iisus, a omorât toţi pruncii, iar pentru a-L apăra pe Iisus, sfânta familie a trebuit să fugă în Egipt. Toate suferinţele Maicii Domnului au fost îndoite.

Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut Maica Domnului suferi când Fiul ei a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?

Dar Maica Domnului a suferit şi sufleteşte pentru că ştia că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, adică Mesia cel aşteptat şi că „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

Arhimandrit Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 111-112