Batjocura la adresa Ortodoxiei, filmul romanesc „Gabriel și serafimii”

Nu mai stiu nemernicii astia cum sa arunce cu rahat in ortodoxie si in tot ce inseamna identitate romaneasca! Cu cat un film batjocoreste mai tare romanii si ne umileste intregul neam, cu atat are sanse mai mari sa fie premiat pe plan international de ovreii care conduc cinematografia la nivel mondial. Aceasta este reteta aplicata cu succes de cei doi JIDANI autohtoni, regizorii Cristian Mungiu si Nae Caranfil, care s-au găinățat pe poporul român și au obținut numeroase premii pentru niște filme plictisitoare și ridicole (singura excepție a fost filmul „Filantropica”, salvat de interpretarea magistrală a actorilor), care ruleaza cu salile goale sau sunt urmarite doar de snobii semidocti, aia de dorm cu Cartarescu la cap, dar nu au fost capabili sa citeasca macar o pagina intreaga.

***

Aricolul mai jos:

Cu Ștefan Iancu, despre Gabriel și serafimii

Drame reale din seminarii ortodoxe într-un film românesc

1

1A jucat în filme alături de actori străini celebri precum Steven Segal, Oscar Isaac, Abraham Murray, Ben Kinsley sau Keira Knightley, dar și de actori români, precum Dragoș Bucur, Cătălina Grama și Daniel Busuioc. „Un pas în urma serafimilor“ îi va aduce însă consacrarea. Este filmul în care va debuta ca protagonist în rolul lui Gabriel, anul acesta, cu premiera pe 22 septembrie.
În interviul pe care ni l-a acordat, Ștefan Iancu ne oferă în premieră câteva amănunte și ne vorbește despre speranța sa ca „Un pas în urma serafimilor“ să schimbe în bine viziunea publicului despre filmele realizate aici, acasă, despre tinerii români. Un film românesc după model american.

Cotidianul: Un pas în urma serafimilor, primul lungmetraj în care ești protagonistul poveștii. Ce înseamnă acest film pentru tine?

Ștefan Iancu: A fost o experiență prin care am reușit să cunosc oameni care m-au ajutat atât pe plan profesional, cât și personal. Cred mult în succesul acestui film.

Pentru ce personaj ai dat probă la casting și de ce crezi că ai fost ales să-l interpretezi pe Gabriel?

– Am dat casting pentru aproape fiecare personaj dintre seminariști, iar pentru Gabriel am dat la final. Nu pot să-mi dau seama exact ce a văzut directorul de casting în mine, dar probabil a văzut o potrivire și ca aspect, dar și ca interpretare.

– Synopsisul spune: „elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar“. Ce determină un grup de seminariști să-și însușească niște comportamente considerate de seminar ca fiind păcate?

– Contextul în care se află. Intră în seminar cu o anumită părere și, treptat, realizează că dacă vor să rămână în seminar și dacă vor să continue pe calea asta, trebuie să se adapteze situațiilor din seminar și de asta ajung să mintă, să manipuleze.

Chiar atât de grele sunt situațiile respective, încât să ajungă să mintă, să manipuleze?

– Cam este care pe care. Dacă vrei să rămâi în seminar, trebuie să minți, să trădezi, astfel încât chiar cel mai bun prieten să fie dat afară din seminar. Este ca o junglă.

Povestea din seminar este singurul caz real pe care-l cunoști?

– Povestea este veche. De prin anii ’90. Este singurul caz pe care-l cunosc. Daniel Sandu a trăit-o, dar poate alții au avut o experiență diferită la alte seminarii.

– Care este povestea lui Gabriel?

– Gabriel este un tânăr de 16 ani care intră în seminar cu anumite gânduri și cu un anumit nivel de puritate, cu anumite valori. Nu are gânduri pătate. Ulterior, realizează că dacă vrea să rămână în seminar, trebuie să se schimbe. Nu-i place chestia asta și tocmai de asta tinde cumva spre a se îndepărta de tot ce este asociat bisericii. Nu e neapărat vina lui că se întâmplă asta, dar a simțit pe pielea lui tot ce s-a întâmplat acolo. E un băiat foarte curios. Știi cum e atunci când schimbi mediul, intri într-un loc nou, îți faci prieteni, îți faci dușmani. Și vrei să experimentezi lucruri noi.

Tu și personajul Gabriel v-ați întâlnit cumva în aceeași perioadă a vârstei: adolescența. Care sunt diferențele dintre voi doi și cât te regăsești în el?

– Gabriel în scenariu este scris așa cum a fost Daniel în adolescență. Având în vedere că mi-a dat cumva frâu liber la conturarea personajului, am reușit să-l aduc aproape de mine. Este trei sferturi parte din mine. Felul în care acționează sau reacționează e similar cu al meu. Mai este o bucată din personaj pe care nu am putut și nici nu am vrut să o schimb, care este o bucată din Daniel.

A fost greu să-l joci?

– El are un proces în timpul seminarului în care evoluează și se schimbă foarte mult. Nefilmând cronologic, erau secvențe în care Gabriel era într-un anumit fel și următoarea secvență trebuia să fie cum era acum un an de zile. Era dificil să fac trecerea de la Gabriel în punctul „x“ și Gabriel în punctul „y“. Eu mi-am creat personajul în așa fel încât să aibă un parcurs.

Ai putea să ne dai un spoiler și să ne spui scena ta preferată din film?

– Secvența cu Vlad Ivanov, când eram doar noi doi. Era prima oară când în scenă eram doar noi doi. Eram reticent, aveam emoții. Nu știam cum să mă raportez, să nu fac ceva greșit. Dar asta era doar în mintea mea. El m-a ajutat foarte mult. În momentul în care repetam textul, se crea un fel de energie pe care, după, o transpuneam în secvența respectivă. Chiar dacă secvența vorbea despre o confruntare, Vlad Ivanov m-a ajutat.

Ce ți-a plăcut cel mai mult când ai jucat cu Vlad Ivanov?

– Am cunoscut profesionalismul în persoană. Am avut de la cine învăța. E un om blând, care emană siguranță și eleganță în felul în care se raportează la felul în care joacă. Pe lângă faptul că mai interacționam în secvențe, a fost foarte important că îl urmăream de pe margine când juca, sau chiar când se ducea la masă. Este important să cunoști omul și dinainte. Este foarte important cum se raportează la tine în contextul scenei respective.

Cum a fost experiența acestui film față de celelalte în care ai jucat?

– Sunt foarte recunoscător pentru ocazia asta. Mai mult decât orice, mă bucur că Daniel a avut încredere în mine, că mi-a încredințat persoana lui mie. În contextul carierei mele, bineînțeles că este un pas enorm pentru evoluția mea ca actor în devenire. E copleșitor să fii mereu acolo, să fii în fiecare zi, să știi că apari în fiecare moment, e greu. Dar nu m-am plâns. M-am bucurat foarte mult de fiecare moment.

– Cu ce ne va surprinde, în toamnă, de pe 22 septembrie, gașca de seminariști?

– Îmi place să cred că va aduce ceva nou filmului românesc. Nu putem spune că au fost făcute foarte multe filme românești cu și despre tineri. Mi-aș dori să schimbe viziunea filmului românesc. Ăsta a fost unul dintre scopurile filmului: să facem un film românesc, să facem un film bun, foarte bun, să-ți placă să-l vezi și să fie cu tineri. Cum sunt și filmele americane.

„Un pas în urma serafimilor“ spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial, încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv. Nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar. Povestea este un caz real și este inspirată din experiența regizorului Daniel Sandu în seminarul ortodox din Roman, poveste cu care își face și debutul în filmul de lungmetraj.

CARTE DE VIZITĂ

Nume și prenume: Ștefan Iancu
Vârsta: 19 ani
Studii: Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc“
Experiență în cinematografie: Kira Lina, Walking with the enemy, Tatăl meu e cel mai tare, The Godmother, Born to Raise Hell, Amintiri din epoca de aur, Against the Dark, Skins, The Half Life of Timofey Berezin, The Wonderful World of Disney.
Pasiuni: Călătoriile, filmele, mersul la teatru, fotbalul, ping-pong, cititul
Ideal în viață: Să ajungă actor

Evelina Chirica

cotidianul.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în S.O.S.. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.