Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor, Kostroma – 16 August (14 martie)

2

1

Icoana Maicii Domnului „Teodorovskaia” de la Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită pe 14 martie și 16 august.

Conform tradiției, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și seamănă cu celebra icoană a Maicii Domnului din Vladimir.
Această icoană și-a primit numele de la Marele Cneaz Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).
Conform tradiției, icoana a fost găsită de fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit o biserică pe locul vechii capele, în jurul căreia s-a format Mănăstirea Sfântul Teodor – Gorodeț.
Cneazul Iaroslav (Teodor) a devenit Mare Cneaz de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a fost ucis în lupta cu mongolii de la râul Sita. În anul 1239, el a transferat în mod solemn moaștele fratele său de la Rostov, la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir. El i-a oferit Sfântului Alexandru Nevski (fiul său) icoana pe care a moștenit-o de la fratele său.
Marele Cneaz Iaroslav (Teodor) este renumit în istoria Rusiei. El a continuat cu tradițiile glorioase ale unchiului său Sfântul Andrei Bogoliubski (4 iulie), și ale tatălui său, Vsevolod al III-lea. A fost conectat la aproape toate evenimentele importante din istoria Rusiei din prima jumătate a secolului al XIII-lea.
În perioada 1237-1238, Rusia a fost arsă și sfâșiată de mongoli. Iaroslav a ridicat-o din cenușă, a reconstruit și împodobit orașele, mănăstirile și bisericile. El a rezidit orașele devastate de inamici, aflate de-a lungul fluviului Volga: Kashin, Uglich , Yaroslavl, Kostroma, Gorodeț.
El a ctitorit biserica cu hramul Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma, precum și Mănăstirea Teodorov de lângă Gorodeț, în onoarea patronului său spiritual. Timp de opt ani a condus țara din scaunul de mare cneaz, timp în care a trebuit să o ghideze printr-un traseu deosebit de dificil, menținând-o în echilibru militar-politic, deși la est se învecina cu Hoarda de Aur. Cel mai apropiat companion i-a fost fiul său, Sfântul Alexandru Nevski, care a continuat, de asemenea, politicile sale.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântului Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei. După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit, pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea ctitorită de tatăl său, icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile.
Vasile Yaroslavici a fost cel mai mic fiu a lui Iaroslav Vsevolodovici (al optulea copil). În 1246, după moartea tatălui său (Prințul Iaroslav a fost otrăvit în capitala Imperiului Mongol, Karakorum, când Vasile avea numai cinci ani), Vasile a devenit cneaz de Kostroma. În anul 1272 , el a devenit mare cneaz de Vladimir.
Deși a domnit doar patru ani ca mare cneaz, Vasile nu a fost scutit de intrigi, certuri și lupte. În 1272 a apărat Rusia de dușmanii externi, ieșind cu armata rusească și apărând Kostroma de incursiunile tătare. Urmând exemplul bunicului său, Sfântul Andrei Bogoliubski (care a luat cu el pe câmpul de luptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vladimir), cneazul Vasile a intrat pe câmpul de luptă cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”. O lumină orbitoare a ieșit din sfânta icoană. Văzând aceasta, tătarii s-au dispersat și au fugit din Rusia.
Cronicile spun că marele cneaz Vasile a avut o dragoste deosebită pentru Biserică și cler. După moartea martirică a Episcopului Mitrofan de Vladimir în timpul asaltului de la Vladimir din 4 februarie 1238, eparhia a rămas văduvă mai mulți ani. Aceasta l-a întristat pe marele cneaz Vasile. Cu ajutorul său a fost zidită o catedrală mare în Vladimir, sfințită în anul 1274. Acest lucru a fost aparent în legătură cu sfințirea ca episcop de Vladimir a fostului egumen de la Mănăstirea Peșterilor, Sfântul Serapion (12 iulie).

În anul 1276, marele cneaz Vasile și-a terminat călătoria vieții pe acest pământ. Cele mai multe evenimente importante din viața sa au avut loc cu binecuvântarea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia”. El a adormit în Domnul la Kostroma, aici aflându-se și mormântul său. Din acel moment, sfânta icoană se află în Catedrala Sfântului Teodor Stratilat din Kostroma.

În ziua de 14 martie 1613, noul țar Mihail Romanov a fost proclamat suveran în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Teodorovskaia” din Kostroma. În memoria acestui eveniment istoric, 14 martie a fost stabilită ca zi de prăznuire a icoanei.

S-au făcut numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor, iar una dintre primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria icoanei făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor este pictată față-verso. Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-un veșmânt superb de prințesă. Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele icoanei are legătură cu soția Sfântului Alexandru Nevski.

Reclame

Sfânta Mahramă a Domnului: Acatistul si Canonul de rugăciune la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 august)

4

Condac la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 2

Pe cea întru rugăciuni…

Negrăită şi Dumnezeiască este orânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui; iar Chipul Cel Nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinos arată Întruparea Ta. Pentru aceea Icoana Ta o cinstim, sărutând-o.

*

Condac la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.

*

Tropar la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Glasul 2

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea.

***

82

In acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos arătându-se pe pământ şi petrecând cu oamenii, a cercetat cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea cealaltă a râului Eufrat, un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vânătă, iar pe dinăuntru de sfărâmarea oaselor, şi era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.
Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos şi de acele minuni pe care le făcea, căci cu cuvântul tămăduia stricăciunile şi slăbănogirile şi toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca acelea, nădăjduind că va câştiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce lui îi era cu neputinţă să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dânsul, în Edesa. Dar îndoindu-se şi de aceasta, că nu va voi să vină la dânsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i închipuiască faţa Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feţei Lui să o vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste câştigase către El, încredinţân-du-se din auzire.
Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: „Avgar, domnul Edesei, lui Iisus Mântuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusalimului în trup, să se bucure! Eu am auzit despre Tine şi despre preaslavitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii şi fără de buruieni tămăduieşti bolile; orbilor le dai vedere; şchiopilor, umblare; pe cei leproşi îi curăţeşti şi izgoneşti din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulţi ani zac pe pat, îi tămăduieşti cu cuvântul, şi pe cei morţi îi înviezi. Deci unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gândesc despre Tine: că eşti ori Dumnezeu coborât din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi nişte minuni ca acestea de mirare.
De aceea scriu către Tine această smerită „a mea rugăminte, ca să Te osteneşti a veni la mine şi să-mi vindeci bolile mele cele netămăduite, de care pătimesc de mulţi ani. Aud încă şi aceasta, că evreii Te urăsc şi voiesc să-Ţi facă şi oarecare rău. Iar eu am o cetate care, deşi nu este foarte mare, însă este preafrumoasă şi îndestulată cu toate bunătăţile; deci vino la mine şi locuieşte în cetatea mea, care ne va fi nouă amândurora îndestulată cu toate cele de trebuinţă”.
Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, ajungând zugravul Anania la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulţimii poporului, stând la arătare şi spunând cuvânt de învăţătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din pricina înghesuirii şi strâmtorării poporului. De aceea, aşteptând o vreme până ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puţin mai sus de la pământ şi, privind cu dinadinsul spre faţa Mântuitorului, se căznea să o închipu-iască pe dânsa, dar nu putea; astfel voind Atotvăzătorul şi Preasfânta Sa faţă schimbând-o cu darul şi cu slava dumnezeiască neînchipuită şi neajunsă. Deci Anania ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.
Atunci Domnul a poruncit Apostolului Toma să meargă şi să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră şi închipuia faţa Lui. Iar acela fiind adus şi neîncepând a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume şi după meşteşug, numindu-l Anania zugravul. Deci, spunându-i pricina venirii lui, i-a zis: „Unde este scrisoarea stăpânului tău, Avgar, pe care ai adus-o din Edesa?” Iar Anania, uimindu-se de mirare şi de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sân scrisoarea domnului său şi cu cutremur a dat-o în mâinile Mântuitorului. Iar Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: „Fericit eşti Avgare, cela ce nu m-ai văzut şi ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Imi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvârşesc aceea pentru care sunt trimis şi după săvârşire să Mă întorc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălţa, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvârşit de bolile cele ce te-au cuprins pe tine şi prin botez îţi va da viaţa cea veşnică ţie şi celor ce sunt cu tine”.
Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreieşti aceasta: „A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!” Iar după scrierea şi pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorinţă a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit ca să-i aducă apa şi Şi-a spălat Preasfânta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele şi preasfânta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dând-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: „Du-o şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!” Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pământ a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.
Şi s-a întors Anania în Edesa la domnul său şi i-a dat lui acea închipuire a feţei lui Hristos nefăcută de mână pe mahramă şi epistola cea scrisă. Iar Avgar, luând-o, s-a umplut de mare bucurie şi, sărutându-le pe amândouă cu dragoste şi închinându-se chipului lui Hristos, îndată a câştigat schimbare de durerile sale, fără numai puţină parte de stricăciune rămăsese pe faţa lui, până la acea vreme în care avea să vină la dânsul ucenicul cel trimis de Domnul.
Iar după pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după înviere şi după Inălţarea Lui la cer, a mers la Edesa Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Acesta, învăţându-l destul pe Avgar sfânta credinţă cea întru Hristos, l-a adus la botez. Şi când a intrat Avgar în sfânta scăldătoare şi s-a botezat, îndată s-a tămăduit şi de acea parte de lepră ce mai rămăsese, şi a ieşit curat şi sănătos cu trupul şi cu sufletul. Cu dânsul s-a botezat şi toată casa lui, apoi şi toată cetatea şi se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos/ al Unuia adevăratului Dumnezeu.
La porţile cetăţii Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulţi ani acolo, şi căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncându-l de acolo şi sfărâmându-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porţilor, un loc rotund şi adânc încât să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scândură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefâcut de mână, punându-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preţ şi împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porţilor, făcând încă şi o scrisoare de aur în acest fel: „Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduieşte spre Tine nu se va ruşina!”
Şi a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate şi va ieşi, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos şi a întărit şi prin lege aceea, ca şi în neamurile cele mai de pe urmă, cu neschimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea evlavioasă poruncă şi aşezare de lege s-a păzit în toate zilele vieţii lui şi în zilele fiului lui, care a domnit după dânsul în Edesa, asemenea şi în zilele nepotului său, vreme de mulţi ani. După aceea, unul din strănepoţii lui Avgar luând domnia acelei cetăţi, iar s-a înnoit păgânătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se şi depărtându-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzând pe porţile cetăţii chipul lui Hristos, care se cinstea de toţi cei ce intrau şi ieşeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaş al lui Hristos, şi a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pună un idol diavolesc.
Iar episcopul cetăţii, înştiinţându-se de acest lucru şi fâcându-i-se lui vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porţile acelea şi, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn şi, aprinzând-o, a pus-o înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi şi cu var, a zidit locul şi l-a netezit, pentru că aşa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. Şi după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mână, a încetat păgânul stăpânitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din pomenirea omenească chipul acela şi s-a uitat locul unde se zidise, încât nimeni nu ştia de el, până la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulţi ani.
În zilele binecredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împăratul Persiei, ducându-se cu multă putere de oaste împotriva cetăţii Edesei, a înconjurat-o şi cu vitejie s-a bătut multă vreme, iar în urmă, cei din cetate slăbind, s-au aflat în mare frică şi nepricepere şi s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătându-i cu degetul porţile cetăţii şi locul din zid, zicându-i: „Deasupra acestor porţi este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid şi vei face bine!” Iar episcopul s-a dus cu sârguinţă la porţile acelea şi, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupând-o şi luând cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit şi preasfânt al lui Hristos întreg şi nevătămat, şi candela nestinsă de atâţia ani şi plină de untdelemn. Incă şi pe cărămida cu care era astupat chipul, se închipuise altă asemănare a feţei lui Hristos, nefăcută de mână.
Deci luând episcopul din locul acela acea sfântă mahramă pe care era închipuirea Mântuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Şi toţi au avut bucurie mare şi îndrăzneală, nădăjduind spre Domnul. Iar episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetăţii şi a arătat faţa Mântuitorului oştirilor persieneşti care tăbărâseră asupra cetăţii. Deci îndată toată puterea perşilor s-a tulburat de frică mare şi a început să fugă, gonită fiind de puterea dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru şi prin arătarea preasfântului Său chip, cel nefăcut de mână.
După aceea, trecând iarăşi mulţi ani, a fost la greci împăratul Roman Lecapenul, care se mai numea şi Porfirogenet, cel ce a împărăţit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înţelept. Atunci acea sfântă mahramă, care avea pe dânsa închipuirea cea nefacută de mână a dumnezeieştii feţe a lui Hristos, a fost adusă din Edesa, care era stăpânită de saracini, în Constantinopol, căci în vremea aceea, toată Siria, în care era şi cetatea Edesa, era sub stăpânirea saracinilor. Acea aducere s-a făcut astfel:
Împăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împărătească acea vistierie fără de preţ, a trimis rugăminte de multe ori emirului saracinilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mână. Dar emirul, fiind rugat de creştinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci a făcut război, căci împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei şi a strâmtorat-o, oştindu-se împrejurul laturii Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată şi să nu le pustiască pământul. Iar împăratul cerea de la dânşii chipul lui Hristos, însă emirul saracinilor, în a cărui stăpânire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creştinesc, fiind cuprins de mare dorinţă să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mână, a dat emirului douăsprezece mii de arginţi şi două sute de saracini vestiţi, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă şi o scrisoare a sa cu pecete împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei şi asupra cetăţilor celor dimprejurul ei.
Astfel şi-a câştigat dorinţa, luând chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos şi împreună cu dânsul şi scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci l-a adus cu slavă pe mâinile arhiereilor şi ale celorlalţi cinstiţi bărbaţi ai rânduielii duhovniceşti, în cetatea împărătească. Şi se făceau în cale şi în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, şchiopii umblau şi diavolii se izgoneau. Iar un oarecare om îndrăcit striga, zicând: „Primeşte, Constantinopole, slava şi veselia ta, şi tu, Porfirogenete, cinstea împărăţiei tale!” Astfel strigând omul acela, s-a tămăduit de îndrăcire.
Deci s-a aşezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mână al lui Hristos, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste şi prăznuire, şi l-a pus în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Fare, spre apărarea cetăţii şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă. Chipul cel nefăcut de mână al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii – după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos -, adică în anul 944 de la întruparea lui Dumnezeu.

ganduridinortodoxie

2

Acatistul Chipului nefăcut de mână al Domnului Nostru Iisus Hristos sau al Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Troparul Sfintei Mahrame, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 2-lea

Văzând dragostea şi credinţa lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: „Eşti fericit, Avgar, că nu M-ai văzut şi ai crezut. Eu îţi trimit pe ucenicul Meu, care te va vindeca şi-ţi va hărăzi viaţa veşnică, ţie şi celor împreună cu tine”. Trimite-ne şi nouă, Doamne, mila Ta, celor ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea nu pricepe cum Domnul, ştergându-Şi preacurata Sa Faţă, a lăsat întipărit pe mahramă chipul Său cel sfânt şi i l-a trimis lui Avgar, împlinindu-i dorinţa. Acesta a avut mare bucurie, privind şi sărutând Chipul lui Hristos. Şi noi, închinându-ne cu credinţă şi evlavie, ne rugăm:
Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va vesti lauda Ta;
Doamne, redă-ne bucuria mântuirii şi Duh stăpânitor a avea;
Doamne, Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, dar iartă-ne, ca un Îndurător;
Doamne, Mântuitorul nostru, vezi necazurile sufletelor noastre şi vino în ajutor;
Doamne, auzi-ne, că din necazuri doar Tu ne izbăveşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 3-lea

Plin de puterea dragostei şi a bucuriei, Avgar s-a închinat chipului nefăcut al Mântuitorului lumii şi, căpătând vindecare, cu credinţă a strigat: „Hristoase Dumnezeule, cel ce se încrede în Tine nu se va ruşina în veac”; învaţă-ne şi pe noi să nădăjduim în mila Domnului şi să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având dragoste pentru neamul omenesc, prin ucenicul Tău ai chemat pe Avgar din bezna păcatului, luminându-i sufletul cu lumina adevărului Tău; cheamă-ne şi pe noi din adâncul păcatelor, ca şi noi, plângând, să-ţi strigăm aşa:
Doamne, dă-ne lacrimi de umilinţă ca, rugându-ne, să ne cureţi fărădelegile noastre;
Doamne, pătrunde-ne cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi condu-ne spre Împărăţia Ta;
Doamne, dă-ne pricepere şi goneşte de la noi toate ispitele, şi pe calea mântuirii vom umbla;
Doamne, nu ne întoarce rugăciunea, auzi-ne şi cu frica Ta să ne întăreşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 4-lea

Viforul patimilor şi grijile vieţii ne tulbură, iar inima ne este cuprinsă de frica morţii, de aceea strigăm: Doamne, n-avem pe nimeni aici să ne ajute, scapă-ne, ca odinioară pe Avgar, şi fă ca împreună cu dânsul să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Auzind că iudeii Te urăsc şi vor să-Ţi facă rău, scria Avgar, Doamne, vino aici şi vei locui cu mine.” Şi noi, urmând dragostea lui, din adâncul căderii noastre, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, astfel:
Doamne, Dumnezeul nostru, intră în inima noastră şi rămâi pentru totdeauna cu noi, păcătoşii;
Doamne, Dumnezeul sufletelor noastre, vino şi ne uneşte pe vecie cu Tine pe noi, ticăloşii;
Doamne, Doamne, de Tine se lipesc sufletele noastre, umple-ne inima de bucurie;
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi nu ne părăsi în a credinţei noastre sărăcie;
Doamne, caută spre noi cu mila Ta, inimile să ni le veseleşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 5-lea

„Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, au cântat pruncii evreilor, întâmpinând pe Domnul în Ierusalim; şi noi, acum, deschizând uşile noastre, Celui ce vine la noi, cu umilinţă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ce minunate cuvinte ai spus, Doamne, celor în necazuri: „Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine, şi veţi moşteni Împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii”. Noi însă, gândind la fărădelegile noastre, Te rugăm, Bunule, luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim în somnul morţii, ci treji să-ţi strigăm:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, credem în Tine, ajută necredinţei noastre;
Doamne, Împărate Preaputernic, trimite-ne tăria credinţei şi deplină încredere;
Doamne, Cel ce ai scos pe Israel din robia lui Faraon, arată-ne calea şi adevărul Tău;
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi şi nu ne părăsi în păcatele noastre;
Doamne, rugăciunile bolnavilor Te rugăm din suflet să le primeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 6-lea

Nu îndrăznim, Doamne, să ne uităm la chipul Tău, căci suntem ticăloşi şi nevrednici; ci, ca vameşul suspinând, ne rugăm: Curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, izbăveşte-ne de făţărnicia fariseică şi învaţă-ne cu inimă curată să cântăm milostivirii Tale: Aliluia!

Icosul al 6-lea

În necazuri, Mântuitorule, ne-ai strălucit mângâietoarele Tale cuvinte pe care le-ai spus: „Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi”. De aceea şi noi, ieşind din bezna deznădejdii, nădăjduim în iubirea Ta de oameni şi ne rugăm aşa:
Doamne, Doamne, ni se topesc sufletele de durere, înţelepţeşte-ne şi poruncile Tale vom păzi;
Doamne, Doamne, Adăpostul nostru, în necazuri nu ne părăsi;
Doamne al nostru, Doamne, nevinovat fiind, ai fost socotit de cei răi, izbăveşte-ne de cei ce ne prigonesc;
Doamne al nostru, Doamne, iartă-ne şi ne primeşte, ca pe fiul cel rătăcit, în braţele Tale când ne pocăim;
Doamne al meu, Doamne, din necazul de acum Te rog să ne mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 7-lea

Minunile Tale ni le-ai arătat, în preacuratul Tău chip, căci prin El ai dăruit mângâiere tuturor pământenilor, învăţându-i ca în toate necazurile şi împrejurările vieţii să alerge la milostivirea Ta şi cu dragoste să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Purtând trupuri, suntem întinaţi de mulţimea faptelor cele rele, ne înfioară înfricoşătoarea zi a Judecăţii şi Te rugăm: uşile pocăinţei deschide-le nouă, Dătătorule de viaţă, ca să-Ţi strigăm cu David:
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi îndură-Te de noi;
Doamne, ai Tăi suntem, înţelepţeşte-ne ca să venim să Te cinstim pe Tine;
Doamne, Dumnezeule, Păstorul nostru, rătăcim ca oaia cea pierdută, caută-ne şi ne mântuieşte;
Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi, pleacă-ţi urechea, auzi-ne şi ne miluieşte;
Doamne, îndură-Te şi vindecă sufletele noastre că am greşit Ţie, căci iubitor de oameni eşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 8-lea

De ziua cea înfricoşătoare a venirii Tale ne temem, Hristoase, ne cutremurăm şi ne înfiorăm noi, cei plini de păcate, dar Tu, mai înainte de sfârşit întoarce-ne, Mântuitorule, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iubire ai, o, Iisuse, spre lumea căzută şi ai dăruit chipul Tău cel sfânt, zicând duios tuturor celor în necazuri şi în supărări: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi”. De aceea şi noi, cei căzuţi, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, zicând acestea:
Doamne, Păzitorul nostru, fereşte-ne de vrăjmaşii care ne fac supărare;
Doamne, Mântuitorul nostru, scapă-ne, căci ne afundăm în ispite ca-n mare;
Doamne, Cel ce locuieşti întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşti, caută spre noi şi ne mântuieşte;
Doamne, să nu se tulbure inimile noastre, ci să mărturisim că în numele Tău nădăjduim;
Doamne, Doctorul cel mare, credem că orice boală poţi să lecuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 9-lea

Veniţi cu dragoste şi frică, toate neamurile, să ne închinăm preacuratului chip al Mântuitorului lumii, Cel ce ne-a izbăvit de robia vrăjmaşului, Biruitorul morţii şi al iadului, şi cu mulţumire să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fiind atinşi de lepra păcatului, nu ne pricepem cum să Te slăvim mai bine, o, Milostive Stăpâne; mărturisim cu toată inima că eşti cu adevărat Fiul Dumnezeului Celui viu, cu umilinţă privim chipul Tău cel sfânt, zicând acestea:
Doamne Iisuse, bucuria noastră, dă-ne să ne bucurăm de milostivirea Ta;
Doamne, Mântuitorul nostru cel bun, mântuieşte pe robii Tăi de toată necredinţa şi fărădelegea;
Doamne, Mântuitorule, Tu eşti scăparea noastră, la cine vom merge;
Doamne, Îndurate, nimiceşte cu harul Tău mânia inimilor noastre;
Doamne al nostru, Curăţie sfântă, curăţeşte-ne inimile şi minţile de rele;
Doamne, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, luminează-ne pe noi, cei împresuraţi de grijile pământeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 10-lea

Doamne, Mântuitorul nostru Cel milostiv, ridică-ne sufletele cele căzute în fapte de ruşine şi trupurile noastre slăbănogite de boli, ca oarecând pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor, şi îndreptează-ne pe calea mântuirii, ca să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate, veşnice Mângâietor, Hristoase adevărate, curăţă-ne de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi vindecă-ne, precum ai vindecat sufletul cel iubitor de arginţi al lui Zaheu vameşul, ca să-Ţi cântăm Ţie astfel:
Doamne al nostru, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte-ne rănile sufletelor noastre;
Doamne, Cel ce ai purtat neputinţele şi suferinţele noastre, vindecă-ne bolile trupurilor noastre;
Doamne Iisuse, Ajutorul nostru, ajută-ne, că ni se stinge sufletul de atâta tristeţe;
Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, dă-ne să vedem a Ta răbdare şi blândeţe;
Doamne, Îndelung-răbdătorule, sufletele noastre de toată nenorocirea Te rugăm să le mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă aducându-Ţi, cu inimă zdrobită Te rugăm: nu ne trece cu vederea, Preabunule Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la păcatele noastre, auzi-ne, căci şi în necazurile noastre Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Hristoase, Lumina cea adevărată Care luminezi pe tot omul ce vine în lume, ia aminte la rugăciunea nevrednicilor Tăi robi şi îndreptează viaţa noastră după poruncile Tale, sfinţeşte-ne sufletele ca să-Ţi aducem rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumii, luminează-ne cu strălucirea Ta;
Doamne, Izvorul vieţii, dă-ne viaţă veşnică şi ne întăreşte în legea Ta;
Doamne Iisuse Hristoase, Soarele dreptăţii, cu dreptatea Ta străluceşte mintea noastră;
Doamne, povăţuitorul lumii, învaţă-ne să Te iubim din suflet şi să facem voia Ta;
Doamne, Cel ce ai dat vedere orbilor, deschide-ne uşile pocăinţei şi de păcatele mele să ne curăţeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 12-lea

Atotputernice Doamne, cu harul Tău, întăreşte-ne inimile în credinţă, nădejde şi dragoste, ca întru adâncă pocăinţă şi împlinirea poruncilor Tale să ne învrednicim de Împărăţia Ta, unde cu cetele sfinţilor îngeri să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Doamne, Păstorul cel Bun, Tu ai zis: „Mă duc să vă gătesc loc… şi iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Ştiind această frumoasă făgăduinţă, îndrăznim şi noi, cei cufundaţi în întristări, să ne apropiem şi să ne rugăm aşa:
Doamne al nostru, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi, cei ce pierim;
Doamne, depărtează norii necredinţei, zavistiei şi duşmăniei, căci Duhul Tău cel bun Îl cerem;
Doamne, mângâierea sufletelor noastre, scapă-ne de supărare;
Doamne, scapă-ne din necaz şi din boală şi redă-ne înviorare;
Doamne, Împărate Preaputernic, întru Împărăţia Ta să ne pomeneşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 13-lea

Mântuitorul nostru cel milostiv, caută spre robii Tăi, care ne afundăm în marea încercărilor şi a necazurilor, şi precum oarecând pe Petru cel care se îneca L-ai izbăvit, scapă-ne şi pe noi cu harul Tău cel sfânt, sfinţeşte-ne sufletele şi ne întăreşte pe calea mântuirii, ca, având inimi şi buze curate, cu dragoste să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: „Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar…, Condacul 1: Preacuratului Tău chip ne închinăm…,

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Rugăciune

O, Preabunule, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cândva, sfânta Ta faţă, chipul omenesc, ai spălat-o cu apă şi ai şters-o cu mahramă, pe care minunat s-a închipuit chipul Tău, şi l-ai trimis lui Avgar, guvernatorul Edesei, spre vindecarea bolii lui, pentru că aşa ai binevoit Tu. Iată, şi noi, păcătoşii robii Tăi, cuprinşi de neputinţe trupeşti şi sufleteşti, căutăm faţa Ta, Doamne, şi cu David întru umilinţă strigăm: Nu-Ţi întoarce faţa Ta, Doamne, de la noi, ci abate-Ţi mânia Ta de la noi, robii Tăi. Fii-ne ajutor, nu ne respinge şi nu ne părăsi. Atotmilostive Doamne, Mântuitorul nostru, întipăreşte-Te în sufletele noastre ca, trăind în sfinţenie şi dreptate, să-Ţi fim fii şi moştenitori Împărăţiei Tale celei fără de început şi neîncetat să Te slăvim în vecii nesfârşiţi. Amin.

Şi se face otpustul.

ganduridinortodoxie

3

Canon de rugăciune la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului (16 August)

Tropar la Praznicul Sfinte Mahrame a Domnului, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce era fără de trup, mai înainte a luat, cu bunăvoinţa Tatălui, Chip Trupesc, precum suntem noi. Şi netăgăduindu-şi chipul, ne-a dăruit nouă Dumnezeiasca însemnare a Icoanei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea Cea Neschimbată şi cu adevărat Chipul Tatălui venind pe pământ în Trup omenesc şi apoi la cer suindu-Se, ne-a lăsat nouă pe pământ Chipul Său Cel trupesc în Preacinstita Sa Icoană.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Moştenirea Ta cea clătinată de amăgirea vrăjmaşului ai îndreptat-o, Hristoase, cu Cinstitele Tale Patimi şi cu Închipuirea Feţei Tale ai întărit-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din Curat pântecele tău a luat trup în chip mai presus de fire, Cel care dă tuturor oamenilor viaţă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, în chip lămurit nu S-a depărtat de Ceea ce a fost mai înainte.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu îmbrăcămintea faptelor bune, ai îmbrăcat, Mântuitorule, cinstita Biserică, îndemnând inima împărătească să caute în asemănarea Ta acoperământ.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Roditorul de zavistie vrând să jefuiască bunătăţile şi să le împuţineze după vremuri, în mâinile cele necurate le-a dat fără ruşine, dar a fost biruit, în deşert gândind.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Luminat s-a bucurat oarecând David, dănţuind înaintea Sicriului Celui Sfânt. Iar acum cel ce a luat spre îndreptare sceptrurile cele împărăteşti mai mult se bucură de Dumnezeiescul Chip.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vrând Fiul tău, Fecioară, să taie din rădăcină toată neascultarea strămoşului cea crescută, a luat din pântecele tău, Curată, toată firea omenească.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dulce cu adevărat este soarele ce luminează ochii, dar mai dulce este vederea asemănării Tale, Hristoase. Pentru că acela luminează simţirile trupeşti, iar acesta pe cele duhovniceşti.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria ismaelitenească a slăbit, că, prin arma Dreptei Cruci, înţelepţeşte, toată îngrădirea acelora a surpat-o la pământ, stăpânitorul împărat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi domnii şi judecătorii pământului, care v-aţi învrednicit de vederea lui Hristos, Binecuvântaţi-L pe EI, împreună cu arhiereii şi cu preoţii astăzi şi cu tot poporul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă-te, Preacurată, ca să fie păzită cetatea ta de năvălirea vrăjmaşilor; că iată cât meşteşugesc pizmăreţii asupra ei.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cetate mică ţi-a gătit ţie locaş de demult oarecând Hristos, în care venirea lui Tadeu a izbăvit bolile şi scrisoarea mâinii tale şi Dumnezeiasca însemnare a Feţei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Darurile harurilor Tale s-au înmulţit, Hristoase; că acelea avându-le în sân mai înainte de Edesa, se lăuda; iar acum Roma cea nouă, primindu-le, se bucură.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ochii Domnului spre împăraţii cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea împăraţilor celor binecredincioşi, care cu bună credinţă cinstesc Chipul Lui Cel Nezugrăvit de mână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Potoleşte, Fecioară, desele întăriri ale vrăjmaşilor şi strică sfaturile lor şi ajută moştenirii tale, că am slăbit în răutăţi.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Prins a fost dar nu s-a…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Împodobit eşti cu Frumuseţea, Mântuitorule, mai mult decât toţi fiii omeneşti. Căci măcar că în vremea Patimii n-ai avut, nici chip nici frumuseţe, dar ca Cel Ce este, toate le-ai luminat şi ai arătat Chipul Feţei Tale. A cărei asemănare închipuită în Sfânta Mahramă, ca o vistierie s-a dat nouă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria Feţei Tale fiind adusă de la mulţimea agarenilor, ca şi Arca Alianţei de la cei de alt neam, a fost dată acum noului Israel Icoana Ta, Hristoase şi slava pe care a câştigat-o; că nu se cădea să se arunce câinilor cele sfinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De la tăria mâniei Tale, Mântuitorule, eu am lipsit şi bătăile Tale le-ai depărtat de la mine, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără ispită bărbătească, Cuvinte. Nu mă lăsa pe mine să înot cumplit şi să mă înec în viforul păcatului, Unule, Mântuitorule.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Negrăită şi Dumnezeiască este orânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui; iar Chipul Cel Nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinos arată Întruparea Ta. Pentru aceea Icoana Ta o cinstim, sărutând-o.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Tinerii în Babilon…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu cuvântul toată boala ai gonit, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe pământ umblând; şi suindu-Te la Scaunul Părintesc, cu Chipul Tău vindeci toate bolile noastre.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce cu cuvântul toate le-ai zidit şi Te-ai Închipuit întru cei străin, nouă ne-ai lăsat însemnările Feţei Tale, pe care primindu-le, cu bucurie ne veselim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Din tot sufletul căutând însemnarea Chipului Tău, credinciosul împărat precum a căutat aşa a şi dobândit, Doamne, cu cuviinţă aflând împlinirea Dumnezeiescului dor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dezlegatu-s-a din osânda cea de demult omenirea prin naşterea ta; că pe tine Singură mai desfătată decât cerurile aflându-te Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, S-a sălăşluit întru tine.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pentru Legile părinteşti…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Nădăjduind că vei veni ca de faţă, Doamne, tot poporul cetăţii Ţi-a făcut Ţie întâmpinare minunată. Şi mergând Dumnezeiasca ceată a arhiereilor, care Te purta pe umeri şi în moştenirea Ta intrând, Îndurate, în biserica Maicii Tale Te-ai odihnit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Gurile pruncilor celor fără răutate Te-au lăudat pe Tine mergând Tu de demult la cetatea cea ucigătoare de prooroci. Dar adunarea iudeilor sălbătăcindu-se, mână ucigaşă a întrarmat asupra Ta. Iar acum cetatea cea legiuitoare de obşte, strângându-se şi pe Tine ca pe un Făcător văzându-Te, se bucură primind Chipul Feţei Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Voind a purta Trup, Îngerul Sfatului Celui mare al Tatălui, în pântecele tău, Preacurată, desăvârşit S-a lucrat şi pe tine Maică te-a Însemnat, Curată şi firea omenească cea stricată a înnoit-o. Pe Acela Îl Binecuvântăm toţi ca pe un Făcător şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Din ospăţul Stăpânului…

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu nebunie s-a pornit asupra Ta poporul cel fără minte, Mântuitorule şi în locul facerii de bine lucruri necuvioase cu îndrăzneală a pornit asupra Ta. Dar noi, cei ce stăm departe, cu Patimile Tale, Mântuitorule, fii ne-am făcut.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ajutor împotriva vrăjmaşilor dăruieşte binecredincioşilor Tăi, ca, agonisindu-şi semnele trupului Tău, ca o îngrădire nebiruită, Stăpâne, prin ele să vadă mântuirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzut a fost de cei de pe pământ Cuvântul purtător de Trup, îndoit după Fire din tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, prin săvârşirea Dumnezeirii, într-un Ipostas, fără amestecare, Unit fiind cu amestecarea. Pe Acela Îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Împăratul Edesei cunoscându-Te pe Tine, Împăratul tutu­ror, Cel Ce nu porţi nici sceptruri, nici oaste, ci mulţime de minuni, Te-a rugat ca să dobândească pentru sine Dumnezeiasca Ta Fire omenească. Şi în Icoană, dacă Te-a văzut pe Tine, a stigat: Dumnezeu eşti Tu şi Domn.

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

Ceata cea Dumnezeiască a Apostolilor s-a adunat să te îngroape pe tine, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Cu aceia şi cetele îngerilor au cântat mutarea ta, strigând, Prealăudată. Împreună cu care şi noi, credincioşii, cu dragoste prăznuim, Curată, laudă ţie aducând cu glasuri de cântări şi strigăm: Bucură-te, Folositoarea celor ce pururea te fericesc pe tine.

Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache

1

*

sf_brancoveni2

Viata

Acest binecredincios şi de Hristos iubitor Voievod al Ţării Româneşti s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.
Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe.
După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul şi de mitropolitul Teodosie. împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit ţara cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere, cu blândeţe şi răbdare creştinească.
Luând în ajutor pe Hristos, Impăratul veacurilor, şi având pildă pe vrednicii săi înaintaşi, Constantin voievod îşi începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile şi mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti.
Dărnicia şi purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu cunoşteau margini. Ele nu se vor opri la hotarele Ţării Româneşti, ci se vor revărsa şi la fraţii români din Moldova şi din Transilvania, la toate patriarhiile ortodoxe, la dreptcredincioşii creştini aflaţi în suferinţă pe meleagurile siriene, caucaziene şi arabe, la Locurile Sfinte ale Răsăritului: la Ierusalim, la Athos, la Sinai şi la mănăstirile din Grecia şi din insulele greceşti.
Iar după aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache, să fie părtaşi patimilor lui Hristos şi să fie încununaţi cu coroana sfântă a muceniciei. Aceasta s-a petrecut astfel:
În Săptămâna Patimilor din anul 1714, în urma trădării unor boieri, care l-au clevetit că unelteşte împotriva turcilor, la Bucureşti a sosit o mulţime de ostaşi trimişi de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi l-au dus la Inalta Poartă, în jalea tuturor locuitorilor oraşului. Luându-şi rămas bun, Constantin a zis noului domnitor şi celor din apropierea lui: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei”.
La Constantinopol, creştinul voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puţine. Deci au fost supuşi la amarnice munci: întinderea pe roată, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. La sfârşit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se aşteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism şi moarte. Dar Constantin şi fiii săi au rămas neclintiţi în credinţa lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul împlinea 60 de ani şi era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din temniţă împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârşitul mucenicesc.
Mărturisitorii lui Hristos au fost duşi pe străzile oraşului lui Constantin, îmbrăcaţi numai în cămăşi, desculţi, cu capetele descoperite şi legaţi în lanţuri, întocmai ca răufăcătorii. La locul de tăiere aştepta mulţime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul său şi ambasadorii marilor puteri europene. Acolo mucenicii fiind puşi în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: „Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa ortodoxă pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos; că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”.
Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ştefan şi al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaş, care avea numai 12 ani, şi călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat şi a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăţie, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să-ţi lepezi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit şi, întinzându-şi liniştit gâtul pe tăietor, a zis călăului: „Vreau să mor creştin. Loveşte!”
Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului, care fusese ajutată înainte de domnul Constantin. Credincioasa sa soţie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii – patru fii şi şapte fete -, a fost surghiunită cu fetele sale şi cu ginerii pentru mai mulţi ani. In 1720, ea a reuşit să aducă în ţară sfintele moaşte ale domnitorului şi le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi până în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului mucenic.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brânco-veanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august. Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August)

Troparul, glasul al 3-lea

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.

Condac 1:

Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Icos 1:

Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 2:

Luminați fiind dintru înălțime, ați primit a pătimi și a muri pentru Ziditorul tuturor, ca de El să fiți și proslăviți; iar mai dorită decât toată lumea văzută v-a fost cununa mucenicească, pentru care ați mers la jertfă având pe buze cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Din fragedă pruncie ai înțeles, voievodule Constantin, că „frica Domnului este începutul înțelepciunii” și te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al dumnezeieștilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasă învrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domnești Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care de asemenea în frică și în certarea Lui crescându-i, patru au ajuns mucenici măriți. De aceea de la noi acum auziți:
Bucurați-vă, că dumnezeiasca pronie din neființă în această lume v-a adus;
Bucurați-vă, că începutul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu toții l-ați pus;
Bucurați-vă, căci dulceața cea negrăită a Sfintelor Scripturi ați aflat;
Bucurați-vă, căci cu osârdie, ziua și noaptea, din izvoarele lor v-ați adăpat;
Bucurați-vă, căci cunoștiinței faptă cea bună ați adus;
Bucurați-vă, căci râvna voastră nu v-a dat clipă de repaos;
Bucurați-vă, căci zilele cele rele ale acestei vieți bine le-ați chivernisit;
Bucurați-vă, căci călătoria ați săvârșit și la limanul ceresc ați sosit;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 3:

Nu ai voit domnie și stăpânire pământească, fericite Constantine, știindu-te domn în casa și pe moșia ta, ci mai vârtos ai dorit să domnești, prin sfinte nevoințe și sfinte virtuți, peste patimi. Iubit-ai puterea cerească a harului Sfântului Duh mai vârtos decât pe cea lumească, și acum Domnului strigi împreună cu pruncii tăi și cu sfetnicul Ianache: Aliluia!

Icos 3:

Silit ai fost de sfatul cel mare al Țării Românești să primești a fi domnitor, căci în vremuri mult tulburate prin înconjurări de oști și de vrăjmași, blândețea și înțelepciunea ta au adus bună ocârmuire. Fericiți suntem noi că ți-ai tăiat voia ta și ai primit greul sceptru domnesc, căci spunând și tu întru sine-ți: „eu și neamul meu vom sluji lui Dumnezeu”, ne îndemnați pe toți cu dorire a vă striga:
Bucură-te, noule Moise al Țării Valahiei și a ei propășire;
Bucură-te, că împreună cu tainicul Ianache îi urzești bună sporire;
Bucură-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz oștean;
Bucură-te, bine urmându-l, tu, minunatule Ștefan;
Bucură-te, Radule, cel vrednic de laude multe;
Bucură-te, micule Matei, dar desăvârșitule la minte;
Bucurați-vă, podoabe neprețuite ale Țării Românești;
Bucurați-vă, mărgăritare și binecuvântari ale orașului București;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 4:

Lăcașuri ale Sfântului Duh ați ajuns prin mucenicie, căci și voi mult ați ajutat poporul lui Dumnezeu să se zidească în duh, ridicând mănăstiri, biserici, și tipărind cărți cu aleasă hrană duhovnicească. Cum dar nu vom cânta Stăpânului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Întunericul necredinței și al neștiinței ai izgonit, și lumina cunoștiinței dumnezeiești a strălucit peste țară, căci, ca și Solomon, ai iubit, mărite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparnițe au ieșit sfinte cărți, comori de vindecări, bucuria creștinilor evlavioși, pentru care vă bucurăm pe voi zicând:
Bucurați-vă, iubitorilor de sfinte lăcașuri și altare;
Bucurați-vă, ctitori de mănăstiri și dăruitori de odoare;
Bucurați-vă, căci tipăriturile voastre din popor întunericul risipesc;
Bucurați-vă, cărțile Sfântului Ierarh Antim în țară lumina sporesc;
Bucurați-vă, căci voi tipărirea primei Biblii în română ați continuat;
Bucurați-vă, căci apoi Psaltirea, cărți de slujbă și zidire sufletească ne-ați dat;
Bucurați-vă, căci cărțile voastre și până astăzi se doresc;
Bucurați-vă, Treimea Sfântă în ctitoriile voastre toți o blagoslovesc.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 5:

Făclii luminătoare pentru Țările Române și pentru toată Ortodoxia s-au arătat tiparnițele înființate sau restaurate de voi la Snagov și Bucuresti, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște, Buzău, Tiflis, și Alep, făcând pe creștinii romani și greci, iviri și arabi, să cânte cu toții într-un glas: Aliluia!

Icos 5:

Slavă nepieritoare ți-ai dobândit, evlaviosule domn Constantin, și după dreptate ai fost socotit în vremea ta apărătorul întregii creștinătăți ortodoxe, căci cine a năzuit către tine și l-ai trecut cu vederea sau către cine nu s-a revărsat milostivirea ta mai presus de nădejde? Iată pentru ce limbi, seminții, și popoare îți cântă ție, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, și împreună pătimitorilor tăi, unele ca acestea:
Bucurați-vă, vajnici apărători a toată Ortodoxia;
Bucurați-vă, căci ne sunteți tăria, slava și bucuria;
Bucurați-vă, stâlpi de foc ceresc, voi cerul și pământul uniți;
Bucurați-vă, că pentru țara voastră și întreaga lume mijlociți;
Bucurați-vă, că romani și greci cu graiuri alese vă heretisesc;
Bucurați-vă, că iviri și arabi din inimi recunoscătoare vă mulțumesc;
Bucurați-vă, că lucrarea voastră mană cerească pentru multe țări a însemnat;
Bucurați-vă, că roade cerești ați cules după ce cu lacrimi ați semănat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 6:

Dar cum oare vom putea lăuda noi, nevrednicii, râvna voastră pentru Sfintele lui Dumnezeu lăcașuri? Căci unde nu ați zidit sau reînnoit biserici, mănăstiri, paraclise, schituri, bolnițe, trapeze? Pentru toate acestea, din toate părțile miluite de voi, orașe și sate Românești, mănăstiri din Sfântul Munte al Athonului, ca și din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, din ostroavele mării grecești și de peste tot Răsăritul Ortodox, până la muntele Sinai și Ierusalim răsună cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Precum Binecredinciosul voievod Ștefan cel Sfânt în Moldova, și voi multe și alese lăcașuri de închinăciune ați ridicat, preafericiților, iar daniile voastre pretutindeni au ajuns. Bine ați înmulțit talanții voștri, turnul faptelor voastre cele bune desăvârșit l-ați înălțat, pentru care auziți:
Bucurați-vă, că Marelui Mucenic Gheorghe, lăcaș luminat în Bucuresti i-ați clădit;
Bucurați-vă, că și Mitropoliei muntene frumoasă clopotniță i-ați zidit;
Bucurați-vă, strigă vouă mănăstirile de la Sâmbăta de Sus, Râmnicu Sărat, și Viforita;
Bucurați-vă și vă veseliți, vă spun cele de la Brâncoveni, Bistrița-Vâlcea, și Arnota;
Bucurați-vă, tainic șoptesc cele de la Gura Motrului, Strehaia și Sadova;
Bucurați-vă, auziți dinspre Govora, Dintr-un lemn, Mamul și Tismana;
Bucurați-vă, vă spun bisericile voastre din Făgăraș, Șcheilor din Brașov și Ocna Sibiului;
Bucurați-vă, vi se cântă în cea a Sfântului Mucenic Dumitru din Târgoviște, de la Mogoșoaia și Potlogi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 7:

Crăiasa ctitoriilor tale, sfânta mănăstire Hurezi-Vâlcea, menită să fie lăcaș de îngropare pentru tine și tot neamul tău, minunatule voievod Constantin, dă măsura dărniciei și râvnei de care ai fost și tu mistuit pentru înfrumusețarea casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, pentru care niciodată n-ai socotit a fi ceva prea scump. Neasemuita ei frumusețe și armonie ne îndeamnă a cânta cu glas de prăznuire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Piatra cea mare a mormântului ce ți-ai gătit în biserica cea mare de aici și azi suspină după moaștele voastre sfinte, căci mănăstirea din Halki și biserica Sfântului Gheorghe din București au primit această comoară de neprețuit. Dar duhul, rugăciunea, și urmele pașilor voștri sunt pretutindeni la Hurezi și în schiturile ce ați ridicat închipuindu-le în semnul crucii dimprejur, drept care cu smerenie vă lăudăm, grăind:
Bucurați-vă, ai marilor împărați bizantini adevărați următori;
Bucurați-vă, ctitoria voastră nu are pereche, e ca luceafărul între luminători;
Bucurați-vă, că șapte ani la dânsa, cu osteneală și fără preget s-a trudit;
Bucurați-vă, căci meșterul Manea, iscusit urzitor, bijuterie în piatra v-a izvodit;
Bucurați-vă, v-a strigat dintru înălțime schitul ocrotit de Botezătorul Ioan;
Bucurați-vă, vă șoptește Arhidiaconul întâi mucenic, din schitul închinat lui de coconul Ștefan;
Bucurați-vă, auziți și de la schitul patronat de Apostolii Sfinți;
Bucurați-vă, fericiți sunteți voi, feciori domnești și ai voștri părinți;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 8:

Nu a răbdat mai mult vrăjmașul neamului omenesc, tatăl minciunii și ucigașul de oameni, multa voastră lucrare săvârsită spre slava lui Dumnezeu Cel închinat în Treime și spre folosul întregii creștinătăți dreptslăvitoare, ci împotriviri a pus în calea voastră cea luminoasă. Dar voi, prin rugăciuni stăruitoare, postiri, milostenii, și vegheri, vă găteați pentru ziua încununării, și să primiți întâi paharul pătimirii, Domnului cântând: Aliluia!

Icos 8:

Mulți vrăjmași văzuți și nevăzuți a stârnit satana asupra voastră, ploaie de pâre, minciuni, și viclenii învolburând mințile hainului sultan Ahmet și sălbaticului său vizir Gin Ali pașa. Voi însă, îmbrăcându-vă în platoșa dreptății și într-armându-vă cu armele luminii, prin smerită pocăință vă întăreați, pentru care auziți de la noi așa:
Bucurați-vă, că iadul cu slugile lui asupra voastră se pornește;
Bucurați-vă, că oastea cerească spre ajutorul vostru grăbește;
Bucurați-vă, iconomi buni ai Domnului, ce fapte bune pururea râvneați;
Bucurați-vă, căci pentru aceasta veți fi și mărturisitori neînfricați;
Bucurați-vă, că înaintea crudului sultan fiind aduși, l-ați înfruntat;
Bucurați-vă, că pe băutorul de sânge vizir în nedumerire l-ați aruncat;
Bucurați-vă, că puterea cea nebiruită a Sfintei Cruci este cu voi;
Bucurați-vă, viteji netemători de ai semilunii puhoi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 9:

Ritorii cei mult grăitori nu pot să spună cum voi, de neam domnesc fiind și crescuți în desfătări, ați putut merge cu neclintită hotărâre și pe calea cea strâmtă cu inimi pline de bărbăție. Acestea sunt minunile credinței noastre săvârșite în fiii luminii, ascultării, și jertfei! Lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi pentru aceasta împreună să-I cântăm: Aliluia!

Icos 9:

În Sfânta și Marea Vineri a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a îngăduit Iubitorul de oameni, cu judecățile Sale înfricoșate și neajunse minților noastre întunecate, să se abată mânia urgiei păgânești asupra casei voastre celei blagoslovite. Plângeau cu amar și jale neostoită toți locuitorii Bucureștiului, ba chiar și pietrele din drumul vostru, văzându-vă urcați în care și duși spre Țarigrad, sub pază aspră, spre înfricoșata cercetare. Pentru aceasta nici noi nu vom tăcea, ci vom grăi către voi:
Bucurați-vă, că pe Domnul domnitorilor în pătimire Îl urmați;
Bucurați-vă, că de Împaratul împăraților ați hotărât să nu vă lepădați;
Bucurați-vă, cu toții, domn, feciori, și gineri, că spre mărturisirea lui Hristos ați pornit;
Bucurați-vă, că dintre voi, șase cununa și slava mucenicească au dobândit;
Bucurați-vă și pentru mult îndurerata doamnă Maria, care pe voi vă însoțește;
Bucurați-vă, că mărita doamnă, pe Hecuba din vechime în slavă cu neasemănare o covârșește;
Bucurați-vă, căci călătoria voastră, cu a Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie s-a asemănat;
Bucurați-vă, că veșnica răsplătire cerească, precum acela, de la Domnul slavei ați luat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 10:

Ajunși în cetatea Sfântului Împărat Constantin, ați fost aruncați în înfricoșata temniță Șapte Turnuri. În bezna și frigul ce îndurați înlănțuiți, Duhul Cel Preasfânt se ruga întru voi cu suspine negrăite, harul Lui vă lumina, vă încălzea și vă întărea, învățându-vă să multumiți fierbinte lui Dumnezeu pentru toate și să-I cântați: Aliluia!

Icos 10:

Cine va putea spune mulțimea caznelor și a chinurilor la care ați fost supuși vreme de aproape patru luni, prin care ați covârșit chiar și pe mulți dintre mucenicii cei din vechime. Îngerilor și oamenilor v-ați făcut priveliște înfricoșată și de mirare, lămurindu-vă ca aurul cel curățit de șapte ori în foc; iar noi, lăudând pe Cel Ce v-a slăvit în viață și după moarte, vă fericim zicând:
Bucurați-vă, că în temnița întunecată și umedă ați fost închiși;
Bucurați-vă, că în lanțuri și cătușe v-au dat ai voștri pârâși;
Bucurați-vă, că ați sângerat cumplit, strujiți ca mucenicii de odinioară;
Bucurați-vă, căci cu clește roșit în foc v-au ars pe piept și la subțioară;
Bucurați-vă, că tari ca diamantul ați rămas voi în ortodoxie;
Bucurați-vă, că ați crezut cu neclintire în viața veacului ce va să fie;
Bucurați-vă, că Mântuitorul Hristos și Preacurata Sa Maică din înălțime vă priveau;
Bucurați-vă, că toți sfinții și toate puterile cerești pentru voi se rugau;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 11:

Ziua împărătescului praznic al Adormirii Maicii lui Dumnezeu, când împlineai 60 de ani de viață, slăvite voievod, iar doamna Maria ar fi trebuit să o cinstească pe Preasfânta ei ocrotitoare, a fost aleasă de păgâni spre mărirea nenumăratelor tale dureri. Căci porțile cele grele ale temniței deschizându-le, ați fost aduși înaintea cruntului sultan, a curții sale, și a călăului cu iataganul scos, pentru ultima și cea mai grea înfruntare. Către care îndreptându-vă cu toții, cântați în inimile voastre: Aliluia!

Icos 11:

Istoviți de chinuri și suferințe, în grele lanțuri ferecați, cu capete descoperite, cu picioare goale și numai în cămăși, au stat vitejii mărturisitori în fața păgânului tiran, care cu îngrozire vicleană le făgădui viața dacă se vor lăsa de legea lor și vor trece la legea turcească. Răspunsu-i-a Vodă Brâncoveanu: „Noi de legea creștinească nu ne lăsăm; în ea ne-am născut și am trăit, în ea voim să murim”. Apoi către copiii săi zise: „Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământească. Nu ne-au mai ramas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”. De aceea drept este ca acum să auziți:
Bucurați-vă, căci cuvintelor amăgitoare ale vicleanului sultan nu v-ați plecat;
Bucurați-vă, căci îngerii cu cununi cerești de voi s-au apropiat;
Bucurați-vă, că la botezul cel dintâi acum pe cel al sângelui îl adăugati;
Bucurați-vă, căci astfel toate păcatele voastre cu desăvârșire le spălați;
Bucurați-vă, oșteni viteji și nebiruiți ai Împăratului Ceresc;
Bucurați-vă, că vicleanul șarpe nu v-a putut amăgi cu nimic pământesc;
Bucurați-vă, că la momiri și îngroziri neplecându-vă, legea păgânului Mahomed ați defăimat;
Bucurați-vă, că pentru legea cea nouă, a darului și a iubirii lui Hristos ați răbdat și de El v-ați încununat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 12:

De a și șovăit Mateiaș pentru o clipă, ca un prunc, înaintea fiorosului gâde, dar mai apoi, îmbărbătându-se, prin cuvintele domnescului său părinte, singur mergând și-a așezat capul pe butuc, râvnind cu dorire prealuminatei cete a sfinților mucenici, în care va cânta în veci de veci Sfintei, Celei de o ființă, și nedespărțitei Treimi: Aliluia!

Icos 12:

Cădeau ca spicele sub secera capetele copiilor domnești și al credinciosului Ianache sub ochii voievodului, din care curgeau pârâiașe de lacrimi pentru nespusă durere vremelnică și apropiata fericire veșnică. Dar în inima lui vitează răsunau cu putere cuvintele proorocești: „Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Pentru aceasta, după vrednicie, aducem vouă aceste cântări de laudă:
Bucurați-vă, căci prin tare hotărâre păcatul, moartea, și iadul ați biruit;
Bucurați-vă, că puitorul de nevoințe Hristos întru cele cerești v-a primit;
Bucurați-vă, că se îngrozesc tiranii și răucredincioșii privindu-vă sau amintindu-și de voi;
Bucurați-vă, rugători bineprimiți pentru țară, neam, Ortodoxie, și sărmanii de noi;
Bucurați-vă, ocrotitori ai Bucureștiului și mijlocitori pentru toată suflarea românească;
Bucurați-vă, solitori pentru ea, ca înțelepciune de sus și milă bogată să dobândească;
Bucurați-vă, și nu ne lăsați să ne lepădăm de sfânta credință prin viața păgână;
Bucurați-vă, învingătorilor, și cereți îndurare pentru noi de la Preacurata Stăpână;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 13:

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care ați biruit și v-ați încununat, căutați dintru înălțimea fericitei și nesfârșitei vieți cerești către noi, cei împovărați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și primind puțina noastră rugăciune ca pe o gângurire pruncească, mijlociți de la Dumnezeul milei și al îndurărilor să ne izbăvească de chinurile cele veșnice ca, mântuiți fiind, pururea să-I cântăm împreună cu voi în negrăită bucurie a Împărăției Sale: Aliluia!

Apoi se zice iarași Icosul întâi: Întregind lanțul de aur al noilor martiri… și Condacul întâi: Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude…

Icos 1:

Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condac 1:

Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.
O, fericiților, sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiti și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine ca de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinte către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.
Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.