Mitropolitul Cosma de Etolia: Preasfanta noastra este Maica Ortodoxiei noastre

1

1Cu mirul Ei duhovnicesc se bine-înmiresmează nu doar Biserica noastră, ci şi întreaga noastră viaţă. Astăzi, la sărbătoarea adormirii Ei, a mutării Ei, prăznuieşte şi se bine-înmiresmează îndeosebi patria noastră cea iubitoare de Hristos, iar noi toţi, cântăreţii Ei, respirăm aroma dumnezeiescului har şi a virtuţilor Ei.

„Astăzicum scrie Sfântul Ioan DamaschinFecioara se urcă la cer. Astăzi, porumbiţa cea neîntinată zboară în lumea cea înţelegătoare. Astăzi, comoara vieţii şi adâncul harului se înalţă deasupra celor pământeşti”.

Când Domnul Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru a vrut să o cheme pe Preasfânta Sa Maică alături de El, i-a arătat voia Sa cu trei zile înainte de adormirea Ei.

Preasfânta noastră a primit cu bucurie mesajul Fiului Ei, s-a rugat cu căldură, s-a pregătit, iar când Domnul a venit, şi-a încredinţat în Preacuratele Lui mâini Preasfântul şi Preaneprihănitul Ei suflet, care era lipsit de orice pată a răului.
Atunci, au venit de la marginile lumii, unde erau împrăştiaţi, Sfinţii Apostoli, Sfântul Dionisie Areopagitul, Apostolul Timotei, Apostolul Pavel.

“Norii au purtat pe Apostoli prin văzduh şi i-au adunat înaintea preacuratului trup…”.

Sfinţii Apostoli, înşişi-văzătorii Cuvântului şi slujitorii Duhului, împreună cu toată lumea văzută şi nevăzută, înconjurau cu frică şi cu dragoste chipul Ei cel înveselit de Preasfântul Duh .

Au cântat laudele de îngropare şi au îngropat cu onoruri cereşti trupul cel de-Dumnezeu-primitor al Preasfintei noastre în Ghetsimani.

Preasfânta noastră nu a rămas în mormânt decât trei zile. Nu a luat-o pe drumul stricăciunii. A primit moartea fizică, nu însă şi stricăciunea. După trei zile, trupul Ei cel preaneprihănit, nestricat şi neatins s-a mutat la cer. Sfântul Andrei Criteanul scrie: “Preasfânta mea, aşa cum atunci când L-ai născut (pe Domnul cel întrupat), n-ai suferit stricăciune, aşa şi acum, când ai murit, trupul tău nu s-a topit, nu s-a nimicit. Ce mormânt te va acoperi? Şi ce pământ te va primi pe tine, care ai întrecut în sfinţenie chiar şi firea cerului?”

Şi Sfântul Ioan Damaschin completează: “Tu, copilă preafericită, ai dezlegat epitimiile fărădelegii noastre. Tu, moştenind de la noi un trup stricăcios, ai purtat în pântece noul veşmânt al nestricăciunii. Noi am închis raiul, dar Tu ai deschis larg intrarea în el. Tu eşti podul către viaţă şi scara către cer”.
Aşadar, sărbătorim astăzi Adormirea Preasfintei noastre şi mutarea Ei, adică trecerea Preacuratului Ei trup din mormântul întunecos în sălaşele cele cu totul luminoase ale Cerului, învierea Preasfântului Ei trup din mormânt, unirea lui cu Preasfântul Ei suflet şi înălţarea Ei cu trupul pentru a şedea de-a dreapta Dumnezeului nostru Treimic, împodobită cu dumnezeiască slavă.

Şi adormirea şi mutarea Preasfintei noastre demonstrează că întruparea, răstignirea şi învierea Fiului Ei şi Domnului nostru Iisus Hristos au nimicit stăpânirea morţii, au zdrobit puterea ei, i-au eliberat pe toţi oamenii din legăturile ei, le-au dăruit nestricăciunea şi slava cea veşnică.

Iubiţilor, astăzi ne aducem aminte de moartea Preasfintei noastre, dar avem bucuria nemuririi pentru că mormântul Ei “scară către cer se face”.

Adormirea şi mutarea Preasfintei noastre, învierea Ei, confirmă şi învierea şi nestricăciunea noastră personală. De aceea, astăzi, toate prăznuiesc.
Elada noastră, înveşmântată de sfinte biserici, de sfinte şi slăvite mănăstiri, de paraclise pustniceşti ale Preasfintei, palate duhovniceşti ale smeritei Împărătese a Cerului şi a Pământului, se află astăzi în prăznuire, în mobilizare duhovnicească.
În toate acestea se află cinstita Ei icoană cu frumuseţea Preasfintei noastre, frumuseţe duhovnicească, nu trupească, care naşte umilinţă, cinstire, dragoste, pace, bucurie, nădejdea vieţii şi a nemuririi. În Biserica noastră Ortodoxă să lăudăm astăzi cu cântări sfinte pe Marea noastră Mamă. Şi în această atmosferă sfinţită să luăm mântuitoarele noastre hotărâri personale. Să vrem să “facem din inima noastră o comoară şi un sălaş al virtuţilor Născătoarei de Dumnezeu”, cum ne învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul.

Îndeosebi prin înţelepciune, modestie şi trezvie, dar şi prin pocăinţa noastră sinceră, să cultivăm curăţia sufletului şi a trupului.

“Dacă avem nu numai trupul curat de orice păcat trupesc, dar şi dacă amintirea, mintea noastră, este curată de gânduri ruşinoase şi necurate, vom dobândi pentru noi înşine harul Preacuratei Fecioare” – subliniază Sfântul Nicodim Aghioritul.

Să imităm şi înflăcărata şi curata credinţă a Preasfintei noastre şi desăvârşita Ei ascultare faţă de voia Domnului nostru Iisus Hristos.
În zilele noastre, Elada şi Adevărul Ortodox sunt mult încercate de amestecăturile ereticilor, catolici, penticostali, ecumenişti, martori ai lui Iehova şi ale altor forme obscure şi străine, cu urmarea ca purul adevăr evanghelic şi Unica noastră Biserică Apostolică Ortodoxă să fie invadate de puterile antihristice, care caută să submineze persoana şi demnitatea umană şi idolatrizează persoane hulitoare. Îl hulesc pe Hristosul nostru şi Biserica noastră, iar cu un egoism luciferic înfiază puncte de vedere pur materialiste, ateiste şi sarcolatre.
Tuturor acestora să le răspundem, imitând neclintita credinţă a Preasfintei noastre şi ascultarea Ei faţă de glasul Dumnezeului nostru Treimic. Iar pe Hristosul nostru să-L iubim ca şi Preasfânta. Să-L întronizăm în inimile noastre, aşa cum a făcut Ea, prin apropierea noastră vrednică şi regulată de Preasfânta Taină a Dumnezeieştii Euharistii.
În acest fel, imitând-o pe Preasfânta noastră, o vom cinsti cu adevărat, o vom bucura, dar ne vom şi sfinţi pe noi înşine, ca să ajungem şi noi la îndumnezeirea după har şi la viaţa veşnicei nestricăciuni în Preafrumosul Rai.
O doresc din tot sufletul prin mijlocirile Preasfintei Maicii noastre.

+ COSMA, MITROPOLIT DE ETOLIA ŞI AKARNANIA

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

acvila30.ro

Reclame

Predica a Mitropolitului Augustin de Florina la Adormirea Maicii Domnului (Luca 10, 38 – 42; 11, 27-28)

1

1

O gospodina si o misionara

“Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte”
(Luca 10, 41 – 42)

Astăzi, iubiţii mei, în toate bisericile Ortodoxiei se prăznuieşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu şi se citeşte Evanghelia pe care aţi auzit-o. În aceasta, Evanghelistul Luca descrie în culori vii un episod din viaţa lui Iisus Hristos, prin care ne oferă o imagine a două femei deosebite. Sunt surorile lui Lazăr: Marta şi Maria. Amândouă Îl iubeau pe Hristos. Dar potrivit caracterului fiecăreia, îşi arătau iubirea lor într-un fel una, într-un fel alta. Dar amândouă sunt vrednice de urmare. Măcar de-am avea în epoca noastră femei care să semene, dacă nu Preasfintei (Maicii Domnului), care este de neajuns şi irepetabilă, cel puţin acestora. Dar să vedem pericopa.

***

La o mică distanţă, în afara Ierusalimului, era un sat, Betania. Hristos mergea acolo adesea, pentru că exista familia aceasta cu care avea o legătură. Deci şi acum vine în casa lor. Marta, doar ce L-a văzut, a alergat să-L primească şi imediat s-a suflecat ca să aibă grijă de El. S-a dus la bucătarie, a aprins focul şi-a început să gătească. Ca să-I mulţumească a pregătit o masă aleasă, folosindu-se de toată arta ei.

Ce ziceţi voi, a făcut rău? Cine o va acuza pentru asta? Bine a făcut. Mai întâi şi întâi, pentru că Hristos avea nevoie de hrană. “Dumnezeirea nu are trebuinţe sau nevoi”, zice Sfântul Ioan Damaschinul. Hristos însă nu era doar Dumnezeu. Era şi Om, avea trup şi flămânzea. De altfel, El însuşi în pericopa celei de-a Doua Veniri a învăţat ospitalitatea. “Străin am fost şi M-aţi primit”, n-am avut unde să rămân – a zis – şi Mi-aţi oferit ospitalitate (Matei 25, 35).

Prin urmare, nu putem s-o acuzăm pe Marta, că a pregătit de mâncare. Altundeva trebuie căutată greşeala ei. Adică: deşi ea face ceea ce crede că este bine, pretinde să facă acelaşi lucru şi sora ei.

Dar Maria, doar ce a venit Hristos, a luat un scaun, s-a aşezat lângă picioarele Lui şi asculta învăţătura Sa. Şi era atât de mulţumită! Ca o albină pe-o floare, ca o oaie la iarbă, ca un prunc la sânul mamei, aşa sorbea cuvintele lui Dumnezeu. Nu mai era pe pământ, se afla în altă lume. Acest lucru îl simt doar cei care cred. Spune filosoful Platon: Dacă iei o chitară şi mergi în grajd, unde sunt măgarii, şi începi să le cânţi, nu vor înţelege nimic. Aşa sunt şi unii oameni. De aceea, Domnul a vorbit pentru cei care au urechi, dar nu aud (vezi Marcu 8, 18). Aşadar, în timp ce Maria era ataşată de învăţătura lui Hristos, vine Marta şi zice: Doamne, nu te gândeşti la mine, că sora mea m-a lăsat singură să pregătesc? Spune-I dar să vină să mă ajute. Şi atunci Hristos i-a răspuns cu acele renumite cuvinte, care sunt explicate în mod diferit şi răstălmăcite:

“Marto Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru este de trebuinţă” (Luca 10, 41-42).

Ce vrea să spună Hristos prin cuvintele acestea? O acuză pe Marta? Nu. Doar că-i face o uşoară observaţie. Zice: Preţuiesc dragostea şi ospitalitatea ta, dar de ce te osteneşti atât? Eu nu sunt din aceia care îşi găsesc plăcerea în ele. Îmi ajunge o mâncare simplă, aşa încât să-ţi rămână vreme să vii şi tu aici să asculţi. Maria însă şi-a ales partea cea bună, adică să asculte cuvintele Mele, care sunt hrană duhovnicească şi dumnezeiască.
În aceste cuvinte a lui Hristos se văd însuşirile pozitive ale celor două surori, şi asupra acestora vreau să ne îndreptăm acum atenţia.

***

Marta este simbolul gospodinei. Astăzi, gospodina care se îngrijeşte de familie şi de casă, găteşte etc., a devenit un lucru rar. Mai demult, femeile, îndeosebi de la sat se osteneau foarte mult – şi mureau devreme – în timp ce bărbaţii stăteau la cafenele. Acum, femeile, îndeosebi de la oraşe, au desfiinţat gospodina. Multe lucruri nu ştiu. Nu spală, nu gătesc. Se vopsesc, se îngrijesc ore întregi de ele însele. Şi dacă le vine vreun străin, nu-i oferă o masă în casă. Îl duc la restaurante. S-a schimbat mentalitatea, a devenit americană, de unde şi mii de rele.

Fericit bărbatul care o are pe femeia lui gospodină. Ne spunea un profesor universitar: Slavă lui Dumnezeu!, că n-am făcut greşeala de a-mi lua o femeie funcţionar, angajată. M-am dus în satul meu, am căutat şi am găsit o gospodină… Acum, din nefericire, şi în cadrul tratativelor de căsătorie, la peţire, scopul este “cât îi dai”! Caută femeie care să lucreze, să aibă o poziţie şi să câştige salariu. Nu-i interesează consecinţele. De multe ori o pereche de funcţionari se desparte. Şi atunci când nu se despart, soţii se abat de la rolul lor. Pentru că gospodina este în casă regina, care ţine familia. Şi dacă ea nu stă acasă, adeseori este nevoit bărbatul să facă treburile femeieşti. Un exemplu: Un funcţionar, şeful unui birou ministerial, a cărui femeie îl obligă să spele farfuriile. Cu siguranţă asta nu e rău, dar este schimbarea poziţiilor. Însă lucrul cel mai grav este că pruncii sunt părăsiţi şi nesupravegheaţi şi se învaţă rău, devin obraznici. De aceea, Scriptura zice că cei care şi-au găsit o femeie gospodină, şi-au găsit comoara (vezi Pilde 31,10).

Femeia creştină, după modelul Martei, trebuie să fie gospodină. Să ia aminte însă la un alt lucru: să nu fie absorbită cu totul de gospodărie. Pentru că, iarăşi, asta este un alt rău. Nici una, nici alta. Într-un sat, m-am supărat când am ieşit de la Liturghie. În biserică erau doar bărbaţi şi nişte copii. Dar nicio femeie. Bărbaţii le obligau la muncă şi de dimineaţă făceau grătar ca să urmeze cheful, chiolhaua. În anii de demult, cei binecuvântaţi, în care creştinii se îngrijeau şi de femeile lor, vorbeau ca Hristos: “Marto, fă mâncăruri simple”. Citind, am aflat că în Macedonia, în duminici şi sărbători, femeia nu găteau. Pregătea mâncarea de sâmbătă, ca să poată să meargă şi ea la Liturghie. Acum, sărmana femeie, nici în duminici şi sărbători nu poate să se bucure. Sărbătoare şi nelucrare este şi pentru femeie.

“Marto, Marto, te îngrijeşti şi te sileşti spre multe; dar un singur lucru trebuieşte”.

Acum, cealaltă soră, Maria. Este femeia credincioasă şi duhovnicească, a cărui poziţie Domnul o laudă. “Iar Maria partea cea bună şi-a ales care nu se va lua de la ea.” Este un simbol al misionarului. Femei de acestea sunt şi mai greu de găsit. Dacă astăzi este greu să găseşti o gospodină, apoi şi mai greu este să găseşti o femeie misionar, dedicată lucrărilor Bisericii, lucrărilor iubirii. Tot oraşul să-l cerni, nu vei afla astfel de persoane, persoane dedicate nu doar copilului, bărbatului şi casei, ci lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui. Slujesc în spitale şi în alte aşezăminte filantropice fără salariu! Şi ceea ce este mai trist este faptul că, în loc de salariu şi recunoaştere, de multe ori se aleg din partea unora cu dispreţul şi caracterizarea persiflantă de “fete pentru bătrâni”. Nu, domnilor! Aceste persoane sunt eroice şi sfinte, ideologi. Sunt Mariile epocii noastre. La Azilul Bisericesc din Florina există bătrâni pe care ai lor i-au părăsit, dar îi îngrijesc femei misionare.
Femeile afierosite, dedicate, nu-şi consideră viaţa irosită, nici anii pierduţi. Timpul pe care oamenii îl închină lui Dumnezeu nu este timp pierdut. Timpul rugăciunii, al mersului la biserică, al studiului Scripturii, al participării la Taine, al Mărturisirii păcatelor, al vizitării bolnavilor, al slujirii – în general – în faptele iubirii. De aceea, aceste rare femei au o mare valoare.

***

Lumea, iubiţii mei, nu are nevoie de femei moderne. Are nevoie de Marte şi de Marii, de gospodine şi de misionari, care vor reclădi familia şi vor readuce în Biserică Lumina lui Hristos şi omenia.
O, patria noastră, când vei câştia astfel de femei? Din nefericire, a intrat duhul modei, dintr-o parte al depravării şi al corupţiei, iar din alta al materialismului şi ateismului, şi a deformat caracterul elinidelor, le-a făcut de nerecunoscut.
Fie ca Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să le lumineze pe elinide să devină din nou gospodine şi misionare, spre slava şi cinstea Sfintei Treimi. Amin.

†Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis în Sfânta Mănăstire a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din Kladorrahis – Florina, 15.08.1976)

acvila30.ro

Sfantul Nicolae Velimirovici – Predica la Adormirea Maicii Domnului

1

Prăznuirea Adormirii Preasfintei măritei Stăpînei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.
Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.
Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă.
Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.
Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii.
Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfintul Ignatie Teoforul; de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi.
Ea a mai cercetat şi Sfmtul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.
La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă.
Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei.
După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strîns cu toţii în Muntele Sion.
Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului.
Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspîndit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărtursit credinţa în Iisus Hristos Mîntuitorul şi Domnul.
De la această înmormîntare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate.
Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în mormînt! In acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrsta fiind de peste şaizeci de ani.

Proloagele de la Ohrida – Volumul 2

 

Adormirea Maicii Domnului. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac

“Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

1

Arhim. Chiril Pavlov: Cuvant la inaintepraznuirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

“Astazi, iubiti frati si surori, praznuind odovania Schimbarii la Fata, am coborat de pe Tabor, si tot astazi, intrand in inaintepraznuirea Adormirii, trebuie sa mergem in Ghetsimani – la mormantul Maicii Domnului, sa vedem cea din urma taina, ce s-a petrecut cu ea. Minunat este Taborul, incantatoare este si gra­dina Ghetsimani. Sfanta Biserica numeste Adormirea Maicii Domnului cea din urma taina ce s-a petrecut cu ea, cea din urma dintre toate, cate au insotit toata viata ei cea pamanteasca. Toata viata Preasfintei Fecioare, prin felul si continutul ei, a fost ceva tainic si minunat, care a purtat in sine pecetea dumnezeiasca. Spre lauda Maicii Domnului si spre zidirea noastra, cu credinta si cu dragoste sa ne amintim care au fost tainele ce s-au savarsit prin Pronia lui Dumnezeu asupra ei.

1Cea dintai taina din viata Maicii Domnului s-a aratat chiar la nasterea ei, la venirea ei pe lume. Din cine s-a nascut ea? Din niste parinti batrani – in urma rugaciunii deosebite si a unui legamant. Intelepciunea lui Dumnezeu a binevoit ca aceea, care trebuia sa-L nasca pe Dumnezeu-Omul, sa fie ea insasi rodul, nu atat al puterilor firesti ale naturii omenesti, cat al um­bririi Harului dumnezeiesc. Si, iata, Ioachim si Ana, ajunsi la adanci batraneti, cand oamenii nu mai au nicio nadejde de a deveni parinti, multumita credintei si nadejdii lor staruitoare in atotputernicia lui Dumnezeu, pentru rugaciunile lor primesc un adevarat dar ceresc – pe Preabinecuvantata Maria, astfel savarsindu-se cea dintai taina asupra ei.

Cea de-a doua taina s-a petrecut cu ea la intrarea ei, ca prunca de trei ani, in biserica.1 Insasi intrarea ei in biserica la aceasta varsta a fost ceva neobisnuit, ca urmare a legamantului deosebit al dreptilor Ioachim si Ana de a inchina Domnului rodul rugaciunilor lor. Astfel, inca din pruncie ea s-a putut inrudi cu duhul si cu inima cu toti sfintii. Aflandu-se in biserica, ea tre­buia, ca si celelalte fecioare, sa petreaca numai in prid­vorul ei, dar, printre altele, vedem cum marele preot, in urma unei descoperiri deosebite, o introduce pe Prunca cea sfanta in Sfanta Sfintelor, unde putea sa intre numai el si numai o data pe an. Dumnezeiasca intelepciune a binevoit ca viitoarea Maica a lui Dumnezeu, Chivotul cel insufletit al Domnului, sa pe­treaca acolo unde se pastra prototipul ei – chivotul Legamantului cu mana si cu tablele de piatra, pe care erau scrise cele zece porunci. Astfel s-a savarsit cea de-a doua taina asupra Fecioarei – in vremea intrarii ei in biserica.

Cea de-a treia taina ce s-a petrecut cu Maica Domnului s-a descoperit cand aceasta a atins varsta cea desavarsita. Vechiul Testament, precum se stie, nu cunostea starea fecioriei inchinate lui Dumnezeu si sfintite prin Lege, asa cum o cunoaste si o intelege Biserica nou-testamentara, de aceea Preasfanta Fecioara Maria, atingand varsta randuita, dupa exemplul celor­lalte fecioare, trebuia sa-si aleaga un sot. Insa Fecioara Maria a adus la cunostinta ca ea a hotarat cu tarie ca toata viata sa nu apartina nimanui decat numai lui Dumnezeu.

Mai-marii preotilor au cazut in nedumerire, nestiind ce sa faca; dupa consfaruiri si rugaciuni au ho­tarat s-o logodeasca cu un asemenea om, care sa se invoiasca a purta numele de sot, fara insa a se folosi de drepturile lui. Sortii au cazut pe batranul si dreptul Iosif, si astfel Preacurata a devenit sotie, fara a inceta sa fie fecioara, intrunind astfel in sine fecioria si casatoria, binecuvantarea Vechiului Testament si harul Noului Testament. Aceasta taina a logodirii a fost pana la un moment dat un acoperamant necesar pentru savarsirea marii taine a intruparii Fiului lui Dumnezeu.
1Cum s-a savarsit insasi taina dumnezeiestii intrupari, se stie din Evanghelie. Fecioara a spus: Iata roaba Domnului (Luca 1, 38) si puterea Celui Preainalt a umbrit-o, iar Cuvantul S-a facut trup. Aceasta a fost taina tainelor, insa cu ea nu s-au sfarsit tainele, ce se cuve­neau sa se savarseasca asupra ei. Ele doar s-au adancit, au devenit mai ascunse nevazute, ramanand totodata foarte ziditoare si mangaietoare pentru noi.

Dupa tainele acestea urmeaza si taina Rastignirii; pe Cruce nu a fost numai Fiul, ci si Maica Lui. In toata vremea vietii sale ea a fost pe cruce, dar mai ales atunci – pe Golgota; 1.jpgsi altfel nici nu putea fi. Caci Insusi Fiul ei dumnezeiesc a spus:

Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).

Cine, dar, a fost mai vrednic de Domnul decat Maica Lui? De aceea, nimeni niciodata nu a purtat o aseme­nea cruce in toata viata sa, ca Preabinecuvantata fecioara Maria.

Crucea ei a fost alcatuita nu din lemn sau din ma­terie, ci din acele necazuri si umilinte, in care Maica Domnului a trait pana la moartea ei. Pregatita sa devina Maica Facatorului cerului si al pamantului si nu­mita de Arhanghel binecuvantata intre femei, ea a trebuit inselasi timp sa sufere din partea pazitorului fecioriei ei banuiala cum ca ar fi tradat casnicia. Oare nu a fost aceasta o cruce?
Apoi s-a apropiat vremea sa-L nasca pe Acela a Carui Imparatie nu va avea sfarsit, insa pentru familia lor nu s-a gasit loc in casele de oaspeti ale Betleemului si L-a nascut intr-o pestera, punandu-L intr-o iesle. Nu a fost o cruce aceasta? Ingerii cantau: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu (Luca 2,14), pastorii si magii se inchiriau si aduceau daruri, iar dusmanosul Irod cauta sa-L ucida pe Prunc; si au fost nevoiti sa fuga noaptea in Egipt. Oare aceasta nu a fost o cruce?

Iar pe Golgota ce a simtit inima ei curata cand Fiul ei in chinuri a stri­gat:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).

Aici, fara indoiala, s-a implinit in toata puterea cuvantului cumplita prevestire a lui Simeon:

Si prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

1Dupa taina rastignirii, au urmat infierea de catre Nascatoarea de Dumnezeu a ucenicului lui Hristos, Ioan, si intrarea in casa acestui Apostol, ca maica a lui. Astfel, in toata viata ei i-a fost dat sa ramana o necu­noscuta, purtand crucea unei crestine simple si sme­rite. Si intru aceasta s-a aflat marea taina lui Dumnezeu, caci nu fara insemnatate au fost spuse aceste minunate cuvinte de pe Cruce:

Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26);

ele au determinat caracterul intregii vieti ulterioare a Maicii Domnului. Cand Dumnezeirea Fiului, odata cu Invierea si Inaltarea Lui la Cer, s-a des­coperit in toata puterea ei, cand lumea a inceput sa se inchine inaintea numelui Celui Rastignit, atunci Maicii lui Iisus i-a revenit in chip firesc cea mai mare cinste si slava, ce se cuveneau Maicii Fiului lui Dumnezeu, a Mantuitorului tuturor oamenilor. Nimeni, fara indo­iala, nu putea fi mai vrednic decat Maria, de toata lauda, de toata cinstirea; totusi, slava si cinstea, daruite Preasfintei Fecioare in toata vremea vietii ei celei pa­mantesti, ar fi lipsit-o pe Maica de asemanarea desavarsita cu dumnezeiescul ei Fiu, Care pana la sfarsitul vietii sale nu a avut unde sa-Si plece capul; iar aceasta proslavire a ei ar fi fost insotita si de unele greutati in lucrarea raspandirii Evangheliei.

Iubiti frati si surori, Sfanta Biserica ne porunceste sa nu ne intristam in ziua Adormirii 1Maicii Domnului, ci sa ne bucuram, pentru ca in acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare s-a aratat spre mangaierea tuturor, cu deosebita solemnitate, puterea Domnului, Care prin moartea si Invierea Sa a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai urmatori aducatoare de bucurie si fe­ricire. Aici este cel dintai temei al bucuriei noastre.

In al doilea rand, ne bucuram pentru cea Preacurata, deoarece dupa necazurile si suferintele de care, dupa prezicerea dreptului Simeon, a fost plina toata viata ei, ea a primit, in cele din urma, rasplata cuvenita virtutii ei. Preacurata Fecioara pana la fericitul ei sfarsit s-a micsorat pe sine, s-a smerit si a rabdat; dar din acel moment, din ziua Adormirii ei, au inceput si marirea si proslavirea ei. Astfel, la mormantul Maicii Domnului s-a descoperit noua semnificatie a mortii, daruita de Cel ce a inviat din mormant: ceea ce fusese pana atunci pedeapsa a pacatului, a devenit acum martora a virtutii, rasplata pentru nevointele savarsite in tim­pul vietii.

1A treia pricina a bucuriei o lamureste cantarea bi­sericeasca:

Pe Nascatoarea de Dumnezeu, Ceea ce este in rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o[1].

Daca in viata ei a fost mijlocitoare pentru cei sarmani inaintea Fiului ei, dupa Adormirea si inaltarea ei la cer au inceput sa se implineasca in toata puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre mangaierea celor ce sufereau din pri­cina plecarii ei:

„Nu va voi lasa orfani dupa plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toata lumea o voi cerceta si pe cei sarmani ii voi ajuta”.

Dupa adormirea ei, Preasfanta Fecioara a devenit cea mai puternica Mijlocitoare si Ocrotitoare a tuturor, cu adevarat Maica intregii lumi crestine.

Amintindu-ne, iubiti frati si surori, de fericitul sfarsit al Maicii Domnului, trebuie sa avem grija sa ne pregatim si noi cum se cuvine pentru moarte, ca sa o intampinam nu cu frica, ci cu bucurie; iar pentru aceasta trebuie sa ne aducem mereu aminte de ea. Aceasta amintire va pregati treptat sufletul nostru pentru trecerea in viata vesnica, va dezlega inima noastra de toate legaturile cele pamantesti, trupesti si patimase. Sfintii Parinti spun:

“Cine a dobandit aducerea-aminte de moarte, acela niciodata nu va putea gresi”.

Al doilea mijloc impotriva temerii de moarte este constiinta curata. Omul care are constiinta curata va putea trece linistit pragul vesniciei – moartea trupeasca. Un asemenea om va putea spune linistit impreuna cu dreptul Simeon:

Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace (Luca 2, 29).

Dar a cui constiinta poate fi cu adevarat linistita? – A celui ce s-a straduit sa vietuiasca cu 1adevarat crestineste, a fost fiu ascultator al Bisericii, s-a impacat cu Dumnezeu si cu oamenii, s-a pregatit de moarte prin taina Pocaintei, care inlatura povara pacatelor, ce apasa constiinta, si a gustat in Taina Impartasaniei, Trupul si Sangele lui Hristos.
Urmatorul mijloc, care-i da putere omului impo­triva temerii de moarte, este credinta lui in nemurirea sufletului. Trupul se descompune si putrezeste, iar duhul, creat de Dumnezeu pentru nemurire, ramane viu in veci.
Iar cel din urma si cel mai puternic mijloc este cre­dinta nu numai in faptul ca sufletul este nemuritor, ci si in faptul ca va veni candva momentul ca el sa se uneasca cu trupul sau cel inviat si proslavit pentru viata vesnica de dincolo de moarte – fericita pentru drepti si chinuitoare pentru pacatosi. Avand credinta vie in acest adevar, crestinul nu numai ca nu se va teme de moarte, dar o va intampina chiar cu bucurie atunci cand ea va veni la el. Aceasta credinta vie in existenta dupa moarte a vietii vesnice si fericite a insufletit multimea nenumarata a mucenicilor in primele veacuri ale crestinismului, si a facut ca moartea sa fie pentru ei cel mai imbucurator fapt, in ciuda chinurilor lor cumplite.
Iubiti frati si surori, luand aminte la fericita ador­mire a Maicii Domnului, sa staruim si noi cu osardie pe calea vietii presarate cu virtuti, si prin dispretul fata de pacat sa dobandim sfarsit bun si cu pace. Cum a ajuns Preasfanta Fecioara la un sfarsit atat de fericit? – Prin curatia fecioriei, prin asprimea infranarii, prin sta­ruinta in rugaciune, prin smerenie si rabdare in impre­jurarile grele, prin nadejdea in Pronia lui Dumnezeu. Asadar, urmand exemplul Maicii Domnului, mergeti pe calea cea stramta, care duce la viata vesnica.

Da, intr-adevar, pe aceasta cale este nevoie de rabdare. Si, intarindu-va cu nadejdea in Dumnezeu, rabdati si in bucurie, spre a nu cadea in inselare, rabdati si in nenorocire, spre a nu cadea in deznadejde printre grelele ispite. Rabdati toate necazurile si bolile si toate greutatile, pe care se cuvine a le rabda, spre a ramane pe calea cea dreapta. Caci

cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 10,22).

Procedand astfel, fie­care dintre noi va avea in suflet pace adevarata si na­dejdea unui sfarsit fericit, cu pace; ceasul cel din urma nu ne va infricosa si sfarsitul vietii acesteia va fi pentru noi inceputul vietii vesnice, iar mormantul – scara catre cer. Amin.

Anul 1960

***

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori, astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei ador­miri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.
Cu cateva zile inainte de adormirea Preasfintei Fecioare s-a aratat Arhanghelul Gavriil cu vestea despre plecarea ei din viata aceasta. Adormirea MD_5Plina de credinta adanca in viata viitoare, viata vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cu cea mai mare multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, puterea cea mare a lui Dumnezeu i-a adunat din toata lumea pe Apostoli in Ierusalim, ca acestia sa-i dea Maicii Domnului cinstirea cuvenita si s-o inmormanteze. Chiar in ceasul adormirii, o lumina neobisnuita a luminat casuta Preasfintei Fecioare, si pe cerul deschis cei prezenti L-au vazut pe Insusi Domnul Slavei cu ingerii si sfintii, venind in intampinarea Maicii Sale. Apostolul Toma, prin iconomia deosebita a lui Dumnezeu, a ajuns dupa ingroparea Preacuratei, si a dorit sa i se inchine acesteia, si au deschis mormantul pentru el, insa trupul Maicii Domnului nu l-au mai gasit acolo.
In acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare Maria s-au aratat spre mangaierea tuturor crestinilor cu deosebita solemnitate puterea si maretia Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin moartea si Invierea Sa, a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai ucenici aducatoare de bucurie si fericire.
Pana la venirea lui Hristos pe pamant moartea era foarte infricosatoare pentru om, caci ea il rapea, cum isi rapeste fiara salbatica prada, fara putinta de intoar­cere si nu exista niciun mijloc prin care sa se izbaveasca de ea, caci pacatul domnea peste oameni. Dar, dupa aratarea Domnului in trup si biruinta dobandita de El asupra pacatului si a mortii, grozavia mortii a dispa­rut, si aceasta a devenit ca un somn linistit, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii celei de obste. In masura in care fiecare dintre noi biruieste pacatul ce inca mai locuieste in el, piere si frica mortii, astfel incat biruitorii pacatului o intampina cu bucurie si nu mai mor, ci doar se cufunda intr-un somn linistit.
Cel mai graitor exemplu al biruintei asupra mortii il vedem astazi in Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusa in mormant doar pentru odihna de scurta vreme. Dupa Maica Domnului ii vedem pe Apostoli, pe mucenici si pe toti sfintii, intampinand moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, in schimbul bunatatilor celor grabnic-trecatoare ale acestei lumi, al necazurilor si nenorocirilor ei, le daruieste fericirea vesnica.
Sfanta Biserica se straduieste sa sadeasca si in noi aceeasi neinfricare fata de moarte, indemnandu-ne sa alungam frica prin dezradacinarea treptata a pacatelor din noi si pe mortii ei numindu-i adormiti, pentru ca viata cea fara de moarte este un adevar neindoielnic pentru crestin, astfel incat el priveste moartea doar ca pe un somn. Amin.

Anul 1961

1

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvintele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea 1careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea fericita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.
Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propovaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

1Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.
S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ceruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.
Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedumeriti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica1 Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijlocirea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.
Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il incredinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.
Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noastra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.
Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mormantul nostri va deveni scara catre cer.
Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i strigam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962

[1] Condacul Adormirii.

(Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

***

1

Arhim. Iachint Unciuleac (fostul staret al Putnei): Panegiric la Adormirea Maicii Domnului

“Apostoli de la mar­gini, adunati-va aici in satul Ghetsimani, ingropati trupul Meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeste duhul Meu”.

(Svetilna praznicului)

“[…]

Iubiti credinciosi,

Astazi s-a mutat de pe pamant cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astazi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru, Mama intregii omenirii. Astazi s-a despartit de cele pamantesti cea mai sfanta fiinta omeneasca, cea mai binecuvantata intre femei, cea mai devotata mama!
Astazi s-au inchis ochii cei mai limpezi, care au vazut atatea taine si au slobozit atatea izvoare de lacrimi. Astazi a tacut limba cea mai neobosita in rugaciuni, care a vorbit de atatea ori cu ingerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu si a descoperit taine negraite. Astazi s-au asezat pe piept mainile cele mai nevinovate: de Fecioara si de Maica, care au leganat cu sarguinta pe Hristos, care s-au inaltat de atatea ori la rugaciune, care s-au binecuvantat cu atatea minuni si milostenii. Astazi a incetat sa bata inima celei mai desavarsite mame, in care au incaput atatea taine, atatea bucurii si lacrimi, atatea saltari de veselie si lovituri de sabie!
Astazi s-a invaluit cu giulgiu fata aceleia care a umbrit cu mila fata intregii omeniri. Astazi s-a mutat cu pace aceea care a impacat prin Hristos pe om cu preamilostivul Dumnezeu. Astazi a intrat intru odihna aceea care a linistit inimile si sufletele omenesti. Astazi s-a rupt o floare – cea mai frumoasa din cate au fost pe pamantul acesta. Astazi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeiestii feciorii. Astazi s-a luat dintre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mantuirii noastre, acoperamantul sufletelor noastre, candela cea vesnic aprinsa, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurata, rugul cel nemistuit de foc, lana cea plina de roua Duhului Sfant.
Astazi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogatia Bisericii, Aparatoarea crestinatatii, Biserica cea mai de taina, chivotul Dumnezeirii, camara cea incuiata, usa cea nedeschisa de minte de om, muntele cel netaiat de intelepciunea cuvantului. Astazi s-a innoit casa lui Dumnezeu, astazi s-a inchis cartea cea scrisa cu slove de foc, astazi s-a luat de pe pamant vasul Duhului Sfant, in care nu apa, nu hrana, nici mana cereasca s-a pus, ci insasi vapaia Dumnezeirii s-a odihnit, fara a se arde, fara a se mistui. Astazi a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor crestinilor, imbarbatarea Apostolilor, nadejdea cea buna a preotilor, Acoperitoarea calugarilor, hranitoarea sarmanilor, Mangaietoarea vaduvelor, primitoarea strainilor, alinarea bolnavilor, incununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.
Astazi s-a mutat de pe pamant la cer Maica Domnului si mama sufletelor noastre, aceea care va ramane in veci si Maica si Fecioara si pentru toti mijlocitoare. Pe aceasta o lauda cu lacrimi Petru, pentru aceasta graieste Pavel, pentru mutarea ei suspina Apostolii, pentru adormirea ei se tanguieste Ierusalimul, suspina micul Nazaret, plang sarmanii si orfanii, mamele si fecioarele si toti saracii pamantului. Dar in acelasi timp, pe aceasta o lauda ingerii in ceruri, o cinstesc heruvimii si serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slavesc crestinii de jos, o preamareste Biserica cu alese rugaciuni si cantari de lauda. Aceasta intelegand-o toata zidirea lui Dumnezeu, in decursul celor douazeci de veacuri, s-a silit sa cinsteasca pe Maica Domnului cu tot ce pastreaza in ea mai curat, mai sfant, mai de pret.
Florile si-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Pasarile si-au adus cantecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingasia ei, cerul – zarile albastre, codrii – tacerea lor, muntii – singuratatea, vaile – murmurul izvoarelor, campiile – aroma florilor, iar marea – freamatul valurilor. Culorile si-au adaugat si ele frumusetea, iar oamenii – darurile lor. Cantaretii, dregandu-si glasul, au cantat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecandu-si vopselele, au impodobit sfintele ei icoane si biserici cu cele mai miscatoare culori. Preotii i-au inaltat cele mai alese rugaciuni, cele mai Inimoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Caci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cantari, cele mai de pret podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de crestini.
Se cade, dar, ca nici noi credinciosii sa nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. Veniti deci, frati crestini de pretutindeni, nu in satul Ghetsimani, ci in Biserica lui Hristos, ca sa impodobim praznicul Stapanei noastre cu smerite cuvinte de lauda si cantari duhovnicesti. Veniti, ravnitorilor apostoli care inca va truditi pentru Evanghelia lui Hristos, ca sa petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniti, smeritilor calugari, ca sa petrecem impreuna la mormant pe Aparatoarea sufletelor noastre. Veniti, cinstitelor femei, si voi, adevarate mame, care v-ati sfintit mainile cu nasterea de fii si v-ati impodobit casa cu zambet de copii, ca intr-un cuget sa laudam adormirea celei mai sfinte femei. Veniti si voi, neintinatelor fecioare si toti cei ce traiti in sfanta curatenie, ca sa sarutam cu lacrimi pe aceea care a fost si Maica si a ramas de-a pururea Fecioara.
Veniti toti si toate, mici si mari, tineri si batrani, simpli si invatati, cu totii siliti-va, sa impodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem in sufletele noastre mai bun, mai sfant, mai luminat. Si cei fierbinti la suflet si cei caldicei la un loc adunati-va. Si cei sanatosi si cei suferinzi impreuna intalniti-va. Si cei indestulati si cei flamanzi la aceeasi masa asezati-va. Si cei ce ati postit, ca si cei ce nu ati putut posti in Postul Maicii Domnului, din acelasi ospat duhovnicesc gustati. Si cei mingaiati, si cei intristati, si cei multumiti, si cei necajiti, si cei ce simtiti bucurii in suflet, ca si cei ce purtati lacrimi in ochi, cu totii veniti, ca impreuna sa ne rugam, sa laudam si sa praznuim Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Nici unul din fiii Bisericii sa nu lipseasca. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici pacatos, nici vrednic. Si impreuna cu voi aduceti Stapanei noastre daruri alese si de pret – nu aur, nici argint, nu podoabe de margaritar, nici haine scumpe, nici feţe impodobite, nici inimi pline de ingamfare. Ci aduceti impreuna cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stapanite de dragostea lui Hristos, cugete imbracate in vesmant de smerenie, ganduri ingradite cu sfanta rugaciune, ochi senini impodobiti cu lacrimi, maini sfintite prin milostenie, brate binecuvantate cu nasterea de fii, limbi daruite cu cantari duhovnicesti, trupuri impodobite cu neintinata feciorie, feţe senine de crestine. Caci acestea sunt podoabele noastre. La acestea adaugati inca credinta cea vie ce va stapaneste, dragostea care va calauzeste, ravna mantuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinta, caldura Duhului Sfant. Fiecare din noi sa aduca cate ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce impodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i daruiasca macar o mica rugaciune, o metanie, un cuvant bun sau cel putin un singur fir de floare sa aseze sub icoane ei, si acest mic dar poate face mai mult decat cei doi banuti ai vaduvei.

Iubiti credinciosi,
Sunt mai bine de douasprezece ore de cand clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de cand usile bisericii sunt deschise si sanii ei plini de credinciosi, de cand stranele rasuna duioase cantari ale Prohodului, insotite de rugaciuni si cuvinte de lauda. Dar pentru a dobandi intotdeauna ajutorul si mijlocirea Preasfintei Stapane de Dumnezeu Nascatoare, ce se roaga neincetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de-ajuns numai atat. Este neaparata nevoie sa urmam dupa putere si pilda vietii ei. Altminteri, fara folos vor ramane rugaciunile noastre, fara ecou cantarile, fara valoare cuvintele noastre de lauda, fara sens buchetele de flori pe care le asezam cu grija sub icoana Maicii Domnului.
De altfel, ne este cunoscut ca omul in toate imprejurarile vietii sale simte nevoia unor mijlocitori care sa-l sprijine, sa-l imbarbateze, sa vorbeasca pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost manati de nevoie sa batem la usa cuiva care ne-ar putea face bine. Stiti ce fior ne stapaneste atunci, cu cata greutate urcam treptele casei, cu cata emotie batem la usa, cu cata infrigurare asteptam dinauntru un raspuns si, daca ni se deschide usa, cu cata incetineala pasim pragul si incepem a ne spune pasul inimii. Ba de multe ori iesim de acolo fara sa aflam ceea ce cautam. Daca am avea un prieten sa mijloceasca la usa si la inima aceea, de multe sudori, emotii si lacrimi am fi scutiti si mult mai degraba ni s-ar indeplini cererile noastre! Tot asa si in viata crestina. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem impartasi din bucuria slavei Lui dincolo de mormant fara sa avem mijlocitori care sa se roage pentru noi, care sa vorbeasca in locul nostru, care sa bata pentru noi la usa milostivirii lui Dumnezeu. Si acestia sunt toti sfintii din cer, incepand cu Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. Asadar, pentru a dobandi ajutorul ei cel puternic in necazuri, in boala, in suparari, in tot felul de ispite, trebuie sa urmam cu multa evlavie pilda vietii ei.
Maica Domnului este adevarata pilda de smerenie, de rugaciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mama devotata. Sa urmam deci in toate Maicii Domnului nostru. In rugaciune cat mai mult staruiti, de Biserica niciodata nu va departati, cu toti oamenii, fara deosebire, traiti in dragoste si pace. De saraci nu va ingretosati, de milostenie nu va feriti, de bolnavi nu va ingreuiati, de nastere de fii niciodata nu va lepadati, fecioria si curatenia ca pe cele mai alese flori sa le paziti. De ura, de razbunare, de judecati si cearta in toata viata sa fugiti. In boli fiind, nu slabiti; in ispite cazand, nu va pierdeti; in saracii ajungand, nu cartiti; pe patul de moarte zacand, nu va deznadajduiti, ci, neincetat rugandu-va, cereti mila si ajutorul Maicii Domnului. Sanatosi fiind, cercetati pe cei din suferinta. Indestulati de paine, nu uitati de saracii lui Hristos. Pace in suflet avand si in casa dumneavoastra, impacati pe cei certati, linistiti pe cei tulburati si mare plata in cer veti dobandi prin mijlocirea Stapanei noastre.
Pe langa toate acestea, nu uitati ca inaintea noastra se afla o usa incuiata, pe care, vrand noi sau nevrand, va trebui odata sa o deschidem. Este usa mortii. Si numai Dumnezeu stie ce ni s-a gatit dincolo. Dar de vom urma vetii celei curate a Aparatoarei noastre, vom dobandi si in ceasul acela infricosator mijlocirea ei, si asa vom trece pragul acestei vieti cu multa nadejde si pace in suflet.
Cu niste indemnuri ca acestea intoarceti-va la casele dumneavoastra, acolo unde va asteapta toti cei dragi, acolo unde va asteapta bucuriile si lacrimile vietii, suferintele si incercarile familiei, acolo unde va asteapta sapa, furca sau condeiul cu care va castigati painea cea de toate zilele, si nu uitati de pilda vietii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Si pentru ca sa ne aratam recunostinta fata de Stapana noastra, sa facem inceput de fapte bune chiar din ziua aceasta. Sa incepem cu sfanta rugaciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atat de mult. Intorcandu-ne asadar pe cale, sa zicem fiecare din noi in cugetul nostru o mica rugaciune catre Aparatoarea noastra, dupa ravna si putere. Un acatist, un paraclis, o cantare de lauda sau macar sa rostim de mai multe ori cuvintele acestea:

“Bucura-te cea plina de Dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Amin”.

(Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

1

Adormirea si inaltarea Maicii Domnului

1

Dupa Invierea si Inaltarea lui Hristos la cer, Maica Domnului a ramas mangaierea si alinarea intregii Biserici. Ea se afla in mijlocul Bisericii, daruind tuturor ajutorul ei. Sfantul Grigorie Palama mentioneaza trei slujiri si lucrari specifice ale Preasfintei noastre Nascatoare de Dumnezeu.

In primul rand, cunoastem ca marirea ei, care s-a implinit prin Nasterea Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, era mai presus de „nevointa cea mai plina de ravna si care se putea lucra in multe chipuri”. Dar Preasfanta Fecioara, cu toate ca dobandise mare har de la Dumnezeu, a dus o viata de aspra nevointa dupa Inaltarea lui Hristos la ceruri.

In al doilea rand, se ruga pentru toata lumea si se ingrijea de feluritele nevoi ale acesteia. Mentioneaza in acest sens Sfantul Grigorie: „… prin rugaciunile ei grabnice pentru toata lumea deopotriva”.

In al treilea rand, Maica Domnului era sprijinul si mangaierea Sfintilor Apostoli care propovaduiau Evanghelia la toata zidirea. Este foarte insemnat acest aspect al ajutorului dat de Maica Domnului, la care, in mod obisnuit, nu se face referire, deoarece este vadit lucru ca isihia si tacerea pe care le-a ales Maica Domnului pentru restul vietii sale in Biserica reprezentau sprijin pentru „lucrarea” duhovniceasca si pentru propovaduirea Evangheliei. Si scrie Sfantul Grigorie: „prin indemnurile si povetele ei catre dumnezeiestii propovaduitori care mergeau pana la marginile lumii, Maica Domnului era sprijin si mangaiere pentru toti, fiind vazuta, si auzita, si impreuna-lucrand in orice chip la propovaduirea Evangheliei” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 5).
Evenimentul Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este binecunoscut. Adormirea ei a fost slavita si preamarita, asa cum i-a fost si viata. Pentru ca, pe cat de slavita este viata pamanteasca a omului, pe atat va fi si sfarsitul lui.
Sfantul Grigorie Palama, la inceputul cuvantului lui despre Adormirea Maicii Domnului spune ca mai mult decat orice iubeste si este dator „sa binevesteasca Bisericii marirea si pururea-fecioria Maicii Domnului” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 1), iar apoi ne cere sa luam aminte la faptul ca, daca moartea cuviosilor este cinstita si pomenirea dreptilor cu laude se savarseste, mult mai mult trebuie sa se implineasca acest lucru pentru Maica Domnului care este Sfanta Sfintelor si prin care vine sfintirea Sfintilor.

Sfantul Grigorie Palama, vorbind despre Adormirea Nascatoarei de Dumnezeu, nu doar ca o numeste „slavita”, ci arata ca este „mutare la viata”: „… praznuind astazi aceasta adormire, mutarea ei la viata”. Moartea ei este purtatoare-de-viata „in ceruri si calauzitoare catre viata nemuritoare”.

Aceasta „mutare la viata” este invierea si inaltarea cu trupul la cer a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Potrivit invataturii Sfantului Grigorie Palama, dar si a altor Sfinti, nu praznuim doar ridicarea la cer a sufletului Maicii Domnului, ci si a trupului ei. Sfantul Grigorie scrie ca Nascatoarea de Dumnezeu s-a mutat la cer in „Imparatia ce i se cuvenea” si a sezut de-a dreapta Imparatului a toate „in haina aurita si prea infrumusetata” (Ps. 44, 11). „Haina aurita” inseamna „trupul ei luminat de lumina dumnezeiasca”, iar „prea infrumusetata” arata impodobirea ei „prin toate virtutile”. Astfel, cu trupul s-a suit la Cer si este singura care si cu trupul se afla la cer alaturi de Fiul ei. „Singura, ea, acum cu trupul proslavit de Dumnezeu se afla in cer impreuna cu Fiul ei”.

Talcuind acest pasaj, spune ca mormantul si moartea nu au putut sa tina trupul ei incepator-de-viata si datator-de-viata, care este este iubit salas al cerului cerurilor. Daca un suflet care a primit dumnezeiescul har, dupa iesirea din trup se ridica la cer, cu atat mai mult Maica Domnului s-a ridicat la cer si cu trupul, ea, care a primit in trupul ei pe Fiul lui Dumnezeu cel mai-inainte-de-veci si Unul Nascut, Care este izvorul vesnic al harului, si nu doar ca L-a primit inlauntrul ei, dar L-a si nascut.

Astfel, vorbim despre invierea si inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se afla cu trupul in ceruri. Si Sfantul scrie: „Pentru aceasta, trupul care [L-]a nascut [pe Dumnezeu] este cu indreptatire impreuna-slavit cu o slava vrednica de Dumnezeu” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 9). Intocmai cum Fiul ei, Care a luat trup din ea, nu a putut ramane pe pamant, ci S-a inaltat la cer, la fel s-a petrecut si cu Maica Domnului. „Pentru aceasta, a fost inaltata din mormant de-a dreptul mai presus de ceruri” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 9).

Astfel, prin inaltarea ei, le-a unit pe cele de jos cu cele de sus. Trebuia ca si Nascatoarea de Dumnezeu, care a incaput intru sine pe Cel Ce toate le umple, sa fie mai presus de toate si sa le depaseasca pe toate prin virtutile ei. Faptul ca este mai presus de toate si mai inalta decat toti Sfintii si decat toti ingerii se vadeste in faptul inaltarii ei cu trupul la ceruri. Se vadeste, adica, din faptul ca „dupa moarte a devenit nemuritoare si ca ea singura salasluieste cu trupul in ceruri alaturi de Fiul si Dumnezeul ei, si de acolo revarsa din belsug harul celor care sunt vrednici de el…” (Sfantul Grigorie Palama, Omilia 37, 11).
Invatatura aceasta a Sfantului Grigorie Palama despre invierea si inaltarea Nascatoarei de Dumnezeu cu trupul la cer – care s-a petrecut prin harul si lucrarea Fiului ei – reprezinta invatatura Bisericii. Sfantul Nicodim Aghioritul a selectat pasaje din scrierile Sfintilor Parinti, atat din invatatura lor, cat si din troparele pe care le-au compus – din cele ale Sfantului Cosma Melodul, ale Sfantului Andrei Criteanul, ale Sfantului Marcu Eugenicul –, precum si alte tropare in care se pune in lumina invatatura Bisericii ca mutarea la ceruri a Nascatoarei de Dumnezeu inseamna ridicarea sufletului la cer, dar si invierea si inaltarea trupului ei, prin urmare, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se afla deplin cu trupul la cer”.
Poate parea provocator acest cuvant al Sfantului Grigorie Palama ca doar Maica Domnului se afla in cer cu trupul alaturi de Hristos, daca ne gandim la faptul ca Prorocul Ilie a fost rapit cu trupul la cer, fapt cunoscut din Sfanta Scriptura. Insa Sfantul Grigorie Palama talcuieste minunat si acest lucru. Vorbind despre Inaltarea lui Hristos si mai ales despre faptul ca, desi exista mai multe inaltari, totusi Inaltarea lui Hristos este unica, Sfantul Grigorie Palama se refera si la cazul Prorocului Ilie. Si scrie: „Dar [Prorocul Ilie] nu a depasit hotarele intinderii care inconjoara pamantul; inaltarea fiecaruia dintre acestia a fost o ridicare de la pamant fara insa a iesi din imprejurimile pamantului”. Din aceasta talcuire se arata ca inaltarea Prorocului Ilie a fost, intr-un anume fel, o mutare din loc, am putea spune ca a fost un fel de moarte, si, fireste, prin inaltarea lui nu a depasit limitele atmosferei din jurul pamantului. De aceea, [dintre oameni,] doar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a inviat si s-a inaltat cu trupul la cer si este proslavita dimpreuna cu Fiul ei, ca Maica a Lui dupa firea omeneasca.

Inaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos

Sfantul Maxim Marturisitorul – Adormirea Maicii Domnului

1

Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnica; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i vestească slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire. Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de palmier care era semnul biruinţei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de palmier în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus: „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou ţie, cea binecuvântată între femei! Şi aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, tot aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată, care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! aşa cum ţi-am strigat odinioară, căci numele plin de har îl ai ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi aceasta lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fi alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!” Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Măria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat.
Atunci Preabinecuvântata şi slăvită Născătoare de Dumnezeu Măria s-a ridicat, şi plină de bucurie s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în linişte şi în lucrarea harului mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi Pentru lumea întreagă. Urcându-se în munte, şi-a înălţat mâinile şi şi-a închinat rugăciunile şi mulţumirile lui Hristos, Fiul său. Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au Ştiut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoştinţă, şi acest lucru a ajuns prin ei până la noi. în timp ce se ruga şi îşi aducea cererea ei Domnului într-o închinare, toţi pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o [cf. îs 55,12]. Când şi-a sfârşit rugăciunea şi mulţumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion şi de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul şi Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii. Cea binecuvântată între femei l-a văzut şi s-a bucurat încă şi mai mult, şi a poruncit rugăciunea. Şi sfânta împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, şi le-a arătat ramura de palmier pe care i-o adusese îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele şi căţuia cu tămâie, căci ea şi-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că îl aştepta cu o nădejde neclintită. Când acestea au fost săvârşite, ea a făcut cunoscut tovarăşelor şi cunoştinţelor ei taina mutării ei, iar ele s-au adunat la ea. Plângeau şi se tânguiau de despărţirea sa de ei, căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept nădejde şi ajutor.
Or sora lor, împărăteasa şi Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul şi pe toţi împreună, le-a dat o salutare mişcătoare şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii binecuvântaţi, şi nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veşnică, şi harul şi mila Domnului să fie cu voi pururea!” Apoi a privit la Ioan Evanghelistul şi i-a spus să dea cele două veşminte ale ei celor două văduve care o slujeau. Ea le-a descoperit tainele sărăciei şi blândeţii ei, adevărate preînchipuiri. După aceasta, a rânduit şi a poruncit cum anume să fie îmbălsămat şi unde să fie păstrat trupul ei preasfânt şi preacurat. Şi aşa el a aşezat-o pe slăvită Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcuşul care până atunci noapte de noapte fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos şi fusese luminat de rugăciunile şi cererile ei. Şi ea a cerut din nou să se aprindă sfeşnicele. Iar credincioşii strânşi acolo suspinau din nou încă şi mai mult pentru că au aflat de mutarea Sfintei Fecioare, Maica lor. Cădeau la picioarele ei şi o rugau să nu-i lase orfani, iar dacă pleca din această lume, să-i însoţească cu harul şi mijlocirile ei.
Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a deschis gura nestricăcioasă şi preacurată şi le-a spus: „Voia Fiului şi Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, şi îl slăvesc şi înalţ pe Dumnezeul părinţilor mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale. De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor fiinţă şi viaţă. Şi când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii şi să-i întoarcă pe necredincioşi şi să facă din toţi o singură turmă a Bunului Păstor Care Şi-a dat sufletul Său pentru oile Sale şi le cunoaşte, şi ai Săi îl cunosc!” Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea aşa şi-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Şi iată că din norul strălucitor au căzut ca nişte picături de rouă înmiresmată sfinţii ucenici şi apostoli ai lui Hristos care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Evanghelistul şi Teologul Ioan i-a primit şi i-a salutat în linişte şi i-a adus la sfânta şi fericita Fecioară. Nu erau numai Cei Doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apos-toliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scri soarea sa către Timotei, că el însuşi Dionisie şi Timotei şi Ierotei şi alţi prieteni au venit acolo împreună cu apostolii la moartea împărătesei. Au intrat înaintea ei şi au salutat-o cu frică şi respect.

Iar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a înştiinţat de plecarea ei din această lume. Le-a povestit şi moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger şi le-a arătat semnul morţii ei, ramura de palmier dată ei de căpetenia îngerilor, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat. I-a întărit şi încurajat în săvârşirea bunei propovăduiri. I-a salutat pe Petru şi pe Pavel şi pe toţi ceilalţi şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii, tovarăşi şi ucenici ai Fiului şi Dumnezeului meu. Fericiţi sunteţi voi care aţi fost socotiţi vrednici să fiţi ucenicii milostivului şi slăvitului Domn şi învăţător, şi El v-a încredinţat slujirea atâtor taine şi v-a ales pentru a avea părtăşie la prigoanele şi patima Sa, ca să vă învredniciţi să fiţi uniţi cu slava şi împărăţia Lui, după cum v-a făgăduit şi v-a poruncit însuşi Domnul slavei!” Le-a rostit apoi o binecuvântare şi o învăţătură pe măsura slavei ei şi poruncind rânduiala îmbălsămării şi îngropării sale, şi-a ridicat mâinile şi a început să mulţumească Domnului şi să spună:

„Te binecuvântez, împărate şi Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printr-o nemăsurată iubire de oameni şi să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt!
Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, şi pe Tine Cel ce reverşi lumina!
Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viaţa de bine şi pace, care ne-ai adus cunoaşterea Ta şi a Tatălui Tău Cel fără de început şi a Duhului Sfânt Celui împreună-veşnic şi de viaţă făcător!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălăşluieşti în pântecele meu mai înalt decât cuvântul!
Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea şi moartea, iar prin învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile iadului şi ai adus-o la cer şi ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită!

Te binecuvântez şi laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, şi cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!”.

Când Sfânta şi Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu a tăcut după lauda şi rugăciunea ei, Sfinţii Apostoli au început să vorbească la porunca Duhului Sfânt şi au lăudat şi slăvit fiecare după puterea sa şi după cum îi dădea Duhul Sfânt. Au lăudat şi au înălţat nemăsurata bunătate a puterii dumnezeieşti şi prin teologia lor minunată au cântat corul slăvitei Maici a lui Hristos, cum spune Sfântul Dionisie, mai sus-pomenit, în capitolul în care arată care e puterea rugăciunii, şi teologia scrisă cu hotărâre de fericitul Ieroteis. Cuvântul său către Timotei pomeneşte în acest capitol adunarea Sfinţilor Apostoli la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cum prin porunca şi harul Duhului Sfânt fiecare a rostit elogiul şi lauda nemăsuratei puteri şi bunătăţi a lui Hristos Dumnezeul nostru, Care a socotit bun să vină pe pământ fără a se despărţi de sânul Tatălui Său şi să se întrupeze din Fecioara neprihănită; El, Care a plecat cerurile şi S-a pogorât, a găsit-o pe Sfânta şi Preavestita Măria supusă şi mai adâncă decât întreaga fire a oamenilor şi a binevoit să locuiască întru ea, şi din ea a îmbrăcat firea omenească şi S-a milostivit şi a mântuit firea oamenilor prin slăvită şi negrăita Sa pronie, har şi slavă, în bunătatea şi milostivirea Sa nemăsurate. Şi iată ce stă scris în cuvântul fericitului Dionisie: „îţi voi povesti apoi tot cuvântul teologiei pe care Sfinţii Apostoli şi căpeteniile preoţilor noştri l-au rostit, căci e mai presus de orice cuvânt, cum o ştii tu însuţi, frate Timotei. Şi tot ce a spus apoi marilor apostoli fericitul Ierotei, filozoful şi ucenicul marelui Pavel, Apostol prin harul Duhului Sfânt, lauda lui Hristos Dumnezeu, şi cântul şi slava Maicii Sale preacurate şi fericite, cum o ştiau apostolii şi teologii înşişi: Duhul Sfânt a deschis gura Sa ca să rostească asemenea cuvinte de preamărire”. După aceasta, din nou, Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a binecuvântat şi inima sa s-a umplut de o mângâiere dumnezeiască.
Şi atunci s-a întâmplat, iată, măreaţa şi minunata venire a lui Hristos, Dumnezeul şi Fiul ei, şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor şi alte oştiri ale serafimilor, heruvimilor, scaunelor; toţi stăteau cu frică înaintea Domnului, căci unde va fi împăratul acolo îl vor însoţi şi oştirile38. Sfânta Fecioară ştia toate acestea încă de la început şi aştepta cu nădejde tare. De aceea spunea: Cred că se vor împlini toate cuvintele spuse mie39. După care sfinţii apostoli au văzut limpede, şi fiecare a văzut slava după puterea lui. Şi venirea de acum a Domnului era mai măreaţă şi mai înfricoşătoare decât cea dintâi, căci S-a arătat mai strălucitor decât fulgerul şi decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor, deşi a fost mai puţin decât slava firii Lui, căci aceasta e nepătrunsa şi nevăzută. Atunci apostolii au tremurat şi au căzut la pământ ca nişte morţi [cf. Mt 17, 6]; iar Domnul le-a spus: Pace vouă! [In 20, 21], cum le-a spus odinioară când a intrat prin uşile încuiate, căci erau în aceeaşi casă a lui Ioan adunaţi tot acolo, atunci de frica iudeilor, iar acum pentru mutarea Maicii Domnului. Când apostolii au auzit glasul dulce şi dorit al Domnului, au fost învioraţi şi întăriţi la suflet şi la trup, şi au început să privească cu evlavie strălucirea slavei şi faţa Lui dumnezeiesc de frumoasă. Iar Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata Maică a lui Hristos s-a umplut de bucurie, şi faţa sa strălucea de strălucirea slavei dumnezeieşti40. Şi privea cu frică şi evlavie slava şi strălucirea ce scânteiau din împăratul şi Fiul ei Iisus Hristos, şi a slăvit încă şi mai mult Dumnezeirea Sa, rugându-se pentru apostoli şi pentru toţi cei ce se găseau acolo. A făcut mijlocire pentru toţi credincioşii oriunde erau ei, pentru lumea întreagă şi pentru tot sufletul care cheamă pe Domnul şi îşi aduce aminte de numele Maicii Sale, oriunde l-ar pomeni, a cerut ca acolo să se reverse binecuvântarea. Atunci, din nou, Sfânta Fecioară Măria a privit şi văzut slava Fiului ei pe care nici o limbă omenească n-o poate tâlcui.
Şi a spus: „Binecuvântează-mă, Doamne, cu dreapta Ta şi binecuvântează pe toţi cei ce Te slăvesc şi pomenesc Numele Tău şi îţi aduc toate rugăciunile şi cererile lor!” Atunci Domnul a întins dreapta Sa, a binecuvântat-o pe Maica Sa şi i-a zis: „Fericită să fii şi să se bucure inima ta, binecuvântată între femei, Mărie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi în veacul viitor. Iar tu, intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie şi în comorile nesfârşite ale Tatălui Meu, ca să vezi slava Mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt!” Şi, de îndată, la porunca Domnului, îngerii au început să laude cu voce dulce, cu glas auzit şi dorit, iar sfinţii apostoli s-au închinat în Duhul Sfânt şi lăudau cu laudă îngerească. Şi aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Domnului, împăratului şi Fiului ei, şi a adormit un somn dulce şi mult dorit. Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere negrăită, tot aşa nici durerile morţii n-au atins-o în vremea morţii sale, căci împăratul şi Domnul firilor a fost şi atunci şi acum Strămutătorul firi lor. Mulţimile îngerilor şi-au întins mâinile lor nevăzute la trecerea sufletului ei sfânt. Casa şi împrejurimile s-au umplut cu o mireasmă negrăită. Iar deasupra trupului ei sfânt plutea o lumină nevăzută de ochi. Şi aşa, învăţătorul şi ucenicii, cerul şi pământul au condus-o pe Sfânta Fecioară învăţătorul şi Domnul milostiv şi slăvit a dus sfântul suflet ai Maicii Sale preacurate în ceruri, iar ucenicii au aşezat trupul ei neprihănit pe pământ ca să-l ungă cu miresme şi să-l ducă acolo unde voia ea, ca după puţină vreme să fie dus în rai sau în locul pe care l-ar voi Fiul şi Dumnezeu ei. Apostolii au scos sicriul pe care era culcat trupul cel mai desăvârşit decât bolta cerească al Sfintei Născătoare de Dumnezeu. L-au cinstit cu laude şi cântări, l-au sărutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei.
De îndată însă ce s-a auzit de moartea Sfintei împărătese, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo. Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat. Văzduhurile şi cerurile cerurilor se sfinţiseră prin înălţarea sufletului sfânt, iar pământul se făcuse cinstit cu sfinţire prin trupul ei neprihănit. Atunci apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării. Petru i-a silit pe Pavel şi Ioan să se roage. Ei însă n-au ascultat, ci s-au închinat înaintea lui ca înaintea căpeteniei apostolilor. Fericitul Petru a ascultat cuvintelor lor cum se cuvenea în ceasul tainei, s-a rugat, după care au înfăşat în fâşii sfinte şi au uns trupul ce cuprinsese pe Cel Necuprins, pe împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute, şi l-au aşezat pe sicriu. Şi iarăşi Petru a început o laudă şi toată mulţimea apostolilor a răspuns, şi puterile cerurile psalmodiau nevăzut împreună cu ei, iar din pricina lămpilor, sfeşnicelor şi căţuilor, aerul strălucea înmiresmat. După care sfinţii apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi, la porunca Duhului Sfânt, au plecat în ţarina Gheţimanilor, cum le fusese poruncit dinainte de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar îngerii mergeau înainte, străjuiau de jur-împrejur şi încheiau mersul picioarelor lor. Apostolii psalmodiau şi toţi credincioşii o conduceau cu credinţă, iar convoiul Fericitei şi Preamăritei era slăvit şi solemn. Toţi neputincioşii şi bolnavii erau vindecaţi, şi nu erau doar şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel în jurul lecticii împăratului [Cânt 3, 7], cum spune Scriptura, ci în chip văzut numeroşii apostoli şi următorii lor şi toţi credincioşii, iar în chip nevăzut nenumăratele puteri ale îngerilor.
Atunci, potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea. A îmboldit din nou pe ticăloşii iudei la pizmă şi atac, căci atunci când au văzut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul Sfinţilor Apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenumăratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei împărătese, şi au auzit glasul laudelor dumnezeieşti de frumoase, atunci ticăloasa pizmă a năpădit poporul nechibzuit şi neînţelept, neamul care cugetă pierzania, la care nu este cunoştinţă [Dt 32, 6 şi 32, 28], ca odinioară când mulţimile copiilor nevinovaţi mergeau înaintea lui Hristos împăratul a toate cu ramuri definic şi spuneau: Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Dumnezeului Israel [Mt 21, 9 şi 16]. Atunci căpeteniile preoţilor necredincioşi şi cărturarii s-au înfuriat şi au pornit cu pizmă ticăloasă pe milostivul Dăruitor a toate ca să-L osândească la moarte şi încă la moarte pe cruce. Iar acum, văzând convoiul Maicii Sale slăvite şi neprihănite, ei s-au adunat la luptă ca să strice câmpia armonioasă şi împodobită a apos- tolilor şi credincioşilor, şi cu strigăte necuviincioase s-au pornit să împrăştie adunarea dumnezeiască.
Atunci unul dintre necredincioşi cu statura mai înaltă decât ceilalţi, ticălos şi neruşinat, a străbătut cu îndrăzneală poporul credincioşilor ce urma chivotul sfinţeniei. A ajuns la sfinţii apostoli ce purtau comoara cerească ce cuprinsese pe Cel Necuprins şi firea cea necuprinsă, şi-a întins mâinile sale necurate şi a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprihănit al Preabinecuvântatei împără-tese, înaintea căruia tremurau chiar şi îngerii, şi chiar şi heruvimii îl priveau cu evlavie. Cutezătorul şi smintitul a apucat sicriul ca să-l arunce la pământ, o, suflet de fiară şi gând nesăbuit! Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate de la coate fiindcă a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească nici măcar cu ochii. Mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui şi el striga şi urla. Plâns şi deznădejde au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se adunaseră împreună cu el, căci mâna îngerului mânios se pornise asupra lor cu furie şi indignare. Ei s-au tras înapoi şi au fost ruşinaţi, şi îngerul Domnului i-a urmărit. Această minune a avut loc pentru ruşinarea iudeilor şi a-i face să se teamă, dar pentru credincioşi a fost pricină de mândrie şi slavă. Iar cel care fusese cuprins de o nebunie extremă numărându-se împreună cu atacatorii şi hulitorii lui Dumnezeu, când a fost lovit după fapta sa, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a preschimbat dispreţul său în credinţă, iar pizma sa ticăloasă în frică şi zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimi arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei.
Iar Cel care este pricina a toate este şi pricina oricărei bucurii, n-a socotit bun să aducă asupra celui vinovat suferinţe, dureri, lacrimi şi chinuri veşnice, ci doar o scurtă vătămare trupească. El îi vindecă pe cei răniţi fără vindecare în sufletul lor şi îi învredniceşte să se facă creştini şi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu prin harul botezului. El i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, căci iudeul pe drept lovit şi-a recunoscut greşeala, a început să se căiască şi să ceară cu lacrimi arzătoare şi a chemat cu durere numele lui Hristos şi al Sfintei Sale Maici Măria. Sfântul Apostol Petru a poruncit să se oprească sicriul sfânt şi ei au strigat chemând cu rugăciuni şi cereri pe Născătoarea de Dumnezeu, şi au adus înaintea ei pe vinovatul rănit, zdrobit de căinţă prin sângele vărsat şi udat cu lacrimile ochilor săi. Atunci, el a atins sfântul sicriu nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu frică şi cutremur, şi fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor, şi de îndată, prin harul lui Hristos şi al Preasfintei Sale Maici, mâinile tăiate din cot s-au lipit din nou de trupul lor, şi nu numai că au pierit junghiurile durerii, dar chiar şi urma rănii nu s-a mai văzut. Din clipa aceea omul acela a crezut în Hristos, a fost botezat şi s-a alăturat numărului credincioşilor, şi slăvea pe Hristos şi pe Preasfânta şi Slăvită Sa Maică. Această minune, rana năprasnică şi tămăduirea ei numaidecât, a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă pe mulţi dintre iudei, iar ei au mărturisit pe Dumnezeu pe care-L răstigniseră, pe Domnul Iisus Hristos, şi au vestit-o pe Sfânta Sa Maică drept Născătoare de Dumnezeu.
Şi aşa, cu o slavă şi o laudă încă şi mai strălucitoare, apostolii au luat din nou pe umerii lor vrednici sicriul şi chivotul locuit de lumină şi slăvit al Sfintei împărătese, păzit prin porunca cerului şi a pământului, nevăzut împodobit de oştirile îngerilor şi arhanghelilor, şi de laudele şi cântările văzute şi recunoscute. Şi l-au adus la Gheţimani, şi au aşezat în mormânt trupul fără prihană, sfântul tron trupesc al lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor, izbăvirea firii noastre, taina înfricoşătoare ce mijloceşte unirea dintre Dumnezeu şi omenire, cetatea lui Dumnezeu cea slăvită din neam în neam, muntele în care i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască, în care s-au arătat venirile Dumnezeuh şi împăratului nostru care este întru sfinţi, uşa cea închisă prin care nimeni nu a trecut fără numai Domnul singuij păzind-o închisă: Fecioara cea singură printre maici, sirn gura fără prihană Născătoare de Dumnezeu. Nu este de mirare că Maica vieţii a fost pusă în mormânt, căci şi Fiul ei, Care e însăşi viaţa şi nemurirea, a suferit moartea trupească şi punerea în mormânt, dar prin moartea Sa a ni-j micit moartea şi a dăruit lumii viaţă. Nu se cuvine însă sa trecem sub tăcere felul în care a fost aşezat trupul Fecioarei cum l-au purtat în mormânt şi au aşezat sicriul încărcatj de comoară nepreţuită. Căci atunci când a trebuit să ridice trupul fericit din sicriu şi să-l aşeze în mormânt, toţi Sfinţii Apostoli şi ceilalţi care-1 însoţeau au fost înfricoşaţi şi n-au îndrăznit să atingă cu mâinile lor trupul sfânt cu totulj binecuvântat, căci vedeau lumina care-l acoperea şi harulj lui Dumnezeu ce era peste el.
Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al împărătesei, şi îl umplea de lacrimi. Atunci Petri: şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt] apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său şi în chil asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cur a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură [cf. Lc 1, 48]. Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabine-cuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria a fostl pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune prorocul David: Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare [Ps 41, 5], glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi împăratului păcii.
Iar martori vrednici de crezare şi nemincinoşi ne-au înştiinţat şi acest lucru, şi el este vrednic de crezare şi sigur, că din adunarea sfinţilor apostoli la moartea împărătesei unul dintre apostoli, prin voia proniei, n-a putut fi înştiinţat împreună cu ceilalţi. Şi sfinţii apostoli l-au aşteptat ca să dobândească şi el binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat şi fericit. A treia zi însă a sosit şi apostolul acesta şi i-a găsit pe ceilalţi prieteni ai săi gata să cânte psalmi în faţa mormântului sfânt. A auzit şi el psalmodia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă mormântul cinstit ca să vadă trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fericiţii Apostoli au ascultat cererea fratelui lor şi prin porunca Duhului Sfânt au deschis mormântul cu frică. Iar când l-au deschis, n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde voise Fiul şi Dumnezeul ei. Căci aşa cum Acesta S-a supus mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea noastră şi a înviat a treia zi, tot aşa i-a plăcut să fie pus în mormânt şi trupul fără prihană al Preasfintei Maici şi ea să fie mutată în nestricăciunea cea veşnică după cum a voit, sau ca cele două materii să fie unite din nou una cu alta, căci aşa i-a plăcut Ziditorului a toate să cinstească pe Născătoarea Lui, după cum ştie El, singurul împărat al slavei şi Domn al vieţii şi aj morţii. Aşadar, mormântul a fost găsit gol. Fâşiile şi giulgiul în care au aşezat-o le-au aflat, dar trupul Fecioarei ni mai era, ci fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărătească împreună cu El şî aşa a făcut să urce firea noastră în împărăţia cea veşnică nu numai prin Fiul său, ci şi prin Maica Sa.
Atunci, fericiţii apostoli s-au umplut de uimire şi] bucurie şi au ştiut că întârzierea unuia dintre apostoli s-a întâmplat prin voia proniei pentru descoperirea acesteij taine, ca să se deschidă pentru el mormântul şi aşa să vestească mutarea sfântului trup. Şi au lăudat pe Hristc Care a cinstit-o pe Preasfânta şi Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumina şi mireasma mormântului sfânt în care fusese aşezat trupul Sfintei Fecioare cel mai desăvârşit decât cerurile. Şi-n tot ţinutul Gheţimanilor s-a revărsafl strălucirea şi mireasma. Au închis deci din nou sfântul mod mânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de Dumnezeu a fost propovăduită în lumea întreagă. S-a spus şi a ajuns până la urechile noastre cuvântul că apostolul care a venit a treia zi era Toma sosit din India, pentru că aşa cum odinioară învierea lui Hristos s-a făcut şi mai vrednică de crezare prin Toma, atunci când Domnul a intrat prin uşile încuiate în ziua a opta şi i-a arătat lui toate rănile şi coasta Sa sfântă, tot aşa şi acum datorită lui Toma să se cunoască mutarea trupului în chip nestricăcios fără prihană al Sfintei şi Pururea Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria. Atunci Sfinţii Apostoli, după rugăciune şi salutări întreolaltă, s-au împrăştiat iarăşi fiecare în ţara propovăduirii lui şi-i învăţau pe toţi păgânii în credinţa cea dreaptă după porunca şi cu ajutorul Domnului şi cu lucrarea minunilor. Astfel, deci, cerurile şi oştirile îngerilor s-au cutremurat prin urcuşul sufletului, iar mai apoi al trupului Preasfintei şi Fericitei Fecioare, iar pământul a fost sfinţit prin purtarea ei pe pământ şi prin punerea în mormânt şi prin sfintele veşminte ale trupului său. Toate văzduhurile şi toate făpturile au primit har prin vederea ei şi bunătatea ei nevăzută şi neîncetată, şi tot pământul şi toate cetăţile şi toate sufletele credincioşilor s-au umplut şi au sporit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei şi prin vindecările şi bunătăţile nenumărate pe care Sfânta Maica lui Hristos le arată peste fiecare. Şi cine ar fi în stare să povestească ajutoarele ei şi grija ei pentru noi toţi sau ce limbă va rosti cum se cuvine mulţimea bunătăţilor sale?

Sfantul Maxim Marturisitorul
Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine, de Epifanie Monahul, Maxim Marturisitorul, Simeon Metafrasul; Editura Deisis

Adormirea Maicii Domnului

1

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Astazi vom spune putine lucruri in cinstea Maicii Domnului, pe care Biserica noastra ortodoxa o ridica deasupra heruvimilor si serafimilor, in timp ce ereticii o coboara la treapta de necinste.
Cand Maica Domnului s-a intalnit cu Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, i-a zis printre altele: de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48), adica, de acum inainte toate neamurile, oamenii care vor crede in Domnul ma vor ferici pentru vrednicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu Tatal, ca sa devin mama Fiului Lui. Ce cinste nemaiintalnita pentru o femeie!
In zilele noastre se vorbeste mult despre diferenta dintre genuri, barbat si femeie. Luptele acestea pentru egalitate si asa zisele miscari feministe au venit foarte tarziu.
Crestinismul a rezolvat aceasta problema de doua mii de ani, desfiintand diferentele si cinstind-o pe femeie, ca fiind egala cu barbatul. Nu doar atat, dar i-a daruit femeii o cinste pe care n-a avut-o, n-o are si n-o va avea nici un barbat. Femeia aceasta este Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. In crestinism, in Biserica, oamenii nu se masoara, nu sunt randuiti dupa criterii de neam, conditie sociala, instruire, situatie economica, inteligenta si altele. Singurul criteriu care ii defineste este sfintenia. Inaintea ochilor lui Dumnezeu nu exista barbati si femei, ci pacatosi si pocaiti, evlaviosi si lipsiti de evlavie, sfinti si mai putini sfinti.
La Adormirea Maicii Domnului se cinsteste omul cel mai sfant in chipul Maicii Domnului. Ea a ramas fara stricaciune atat in viata, cat si in moarte. Nasterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, pacatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a ramas nestricacios prin moartea pe cruce, asa a ramas si trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat.
Deoarece in Biserica Ortodoxa avem trupurile nestricacioase ale sfintilor pe care le cinstim, cu atat mai firesc era sa ramana nestricacios cortul purtator de Dumnezeu al Maicii Domnului si Dumnezeului nostru. Şi era oare posibil sa ramana pentru totdeauna pe pamant? Nu, ci a fost mutat la cer. Maica Domnului, adusa la templu, a intrat in Sfanta Sfintelor din templul lui Solomon, in timp ce, prin adormire, sufletul ei atotcurat si minunat impreuna cu trupul ei slavit si nestricacios, au intrat in Sfanta Sfintelor din ceruri.

Daca pentru ceilalti oameni moartea inseamna distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtatoare de viata.

Desigur, la invierea obsteasca se va intampla preschimbarea tuturor credinciosilor, dar la Maica Domnului s-a intamplat la trei zile dupa inmormantarea ei. Pentru Nascatoarea de Dumnezeu, moartea este inceputul celei de-a doua existente, a celei vesnice, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu era posibil ca moartea s-o tina pe cea „unita in intregime cu Dumnezeu”.

Cinstirea Maicii Domnului o manifestam puternic la sarbatoarea Adormirii. Cine a cinstit-o? Fiul ei si Dumnezeu si Mantuitorul lumii. Daca, pentru calea pamanteasca a lui Iisus Hristos, inaintemergator a fost Sfantul Ioan Botezatorul, pentru calea cereasca a Nascatoarei de Dumnezeu, Inaintemergator a fost Hristos. El, primul, a biruit moartea si cu trupul Sau nestricacios, asa cum se cade unui Dumnezeu, S-a inaltat si S-a facut Inaintemergatorul Maicii Domnului la ceruri. Hristos este primul nascut din morti care S-a inaltat ca sa pregateasca calea pe care credinciosii vor merge la ceruri. Sfantul Apostol Pavel spune: Unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20).

Maica Domnului a primit in pantecele ei pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, care a luat firea omeneasca din ea si a unit-o cu firea Lui divina, in Persoana lui Hristos, Care o primeste in ceruri deplina, cu trupul si cu sufletul. Iar Maica Domnului, prin primirea lui Hristos in pantecele ei, a devenit Platitera cerurilor (mai incapatoare decat cerurile).

O vedem in aceasta ipostaza si in picturile din Biserica. Ea L-a primit pe Hristos, L-a purtat in pantece si L-a nascut. Acum El primeste in palmele Lui sufletul sfant al Maicii, Nascatoarea de Dumnezeu.

Sa ascultam acum pe Sfantul Ioan Damaschinul: „Cum Cuvantul lui Dumnezeu, devenit Fiul, primeste in mod negrait pe palmele imparatesti pe Maica Sa cea sfanta, acest suflet sfintit (Cuvantul intai de lauda la Adormirea Maicii Domnului).

Maica Domnului a avut grija, L-a ocrotit pe Iisus Hristos de cand era copil, iar acum Fiul o primeste pe mama Lui, ca Imparateasa a cerurilor: Şezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata (Psalmul 44, 11).

Şi apostolii au cinstit-o pe Maica Domnului, s-au adunat cu totii la Ierusalim, ca sa inmormanteze trupul Nascatoarei de Dumnezeu si Maicii Invatatorului lor. Sfanta Traditie consemneaza: „Apostoli de la margini, adunandu-va, ingropati trupul meu…”.
Nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca apostolii s-au adunat de la marginile lumii, caci ei sunt vulturii Duhului Sfant. Cum s-au raspandit ei in toata lumea? Cine le-a dat „aripi la picioare” ca sa alerge pretutindeni? Puterea lui Dumnezeu. Aceasta putere ii aduce pe apostoli si acum, de la marginile lumii, si ii aduna la Ierusalim. Cel care i-a dat car de foc lui Ilie Tesviteanul si l-a urcat in inaltimi, cel care l-a luat pe Apostolul Filip din Gaza si l-a dus la Azot, asa cum citim in Faptele Apostolilor, Acela a trimis pentru fiecare apostol un car special, nu ca cele pe care le avem noi ci de nor luminos, ce i-a adus la Ierusalim.
Apostolii au cinstit pe Maica Domnului si, uimiti, plini de admiratie, au vazut ca a treia zi trupul ei lipseste din mormantul aflat in Gradina Ghetsimani. Maica Domnului a fost cinstita si de ingerii cerului care au primit-o la adormirea ei, au insotit-o si au ridicat-o la lacasurile, la corturile ceresti. Uimiti, au vazut-o urcand mai presus decat heruvimii si serafimii, asa cum se spune in Marimuri: „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.

Ingerii sunt uimiti sa vada primul trup omenesc inaltandu-se si preamarindu-se in Imparatia Cerurilor.

Asa cum au inmarmurit la Inaltarea lui Hristos, pentru ca au vazut pe Dumnezeu Cel unit cu omul inaltandu-Se ca persoana divino-umana, in timp ce, atunci cand coborase pentru intrupare, era doar Dumnezeu, asa si acum sunt uimiti de mutarea Nascatoarei de Dumnezeu. Ingerii se obisnuisera sa primeasca doar sufletele sfintilor, mantuite si izbavite, acum, insa, primesc si trupul preacurat al Nascatoarei de Dumnezeu, pe care „mormantul si putrejunea nu l-au tinut”. Asa cum noi ne-am mirat cand l-am vazut pe primul astronaut urcand la inaltime si pasind pe luna, asa si ingerii au inmarmurit cand au vazut picior omenesc pasind in Sfanta Sfintelor din ceruri. Maica Domnului este prima femeie „astronaut” care s-a inaltat mai presus decat ingerii.
Maicii Domnului ii sunt inchinate cele mai multe biserici si cele mai multe manastiri o au drept ocrotitoare. Pictura bizantina, prin icoanele ei, exprima pozitia Bisericii noastre, dogmatica, fata de Maica Domnului, in fata careia se aprind cele mai multe lumanari. Pe Nascatoarea de Dumnezeu o chemam in momentele cele mai dureroase si grele ale vietii, si inaintea icoanei ei varsam rauri de lacrimi. Chipul ei este adanc inradacinat in constiinta poporului nostru ortodox.
Crestinii mei binecuvantati, v-am aratat pe cei care cinstesc pe Maica Domnului, sunt insa si din ceilalti, care necinstesc persoana ei. S-a intamplat un incident la evenimentul Adormirii, consemnat de Sfantul Ioan Damaschin. Asa cum stiti, acesta a fost un mare ascet a carui pestera este in Manastirea Sfantului Sava cel sfintit din Palestina. Sfantul Ioan ne spune ca, in vremea cand apostolii si credinciosii primei Biserici au purtat trupul Maicii Domnului pe baldachin ca sa-l inmormanteze, un evreu a navalit si a smuls trupul ei ca sa-l arunce jos, dar n-a apucat. Mainile lui, in chip nevazut, au fost taiate de ingerii lui Dumnezeu si au ramas lipite de nasalie. La acest eveniment, infricosat de durere, evreul s-a pocait si a cerut iertare de la Maica Domnului si minunea s-a intamplat: mainile au revenit la locul lor.
Atunci, unul a necinstit-o pe Maica Domnului, astazi, sunt multi cei care o necinstesc printre care antihristii hiliasti. Ei vorbesc despre Maria, ca si cum ar fi doamna Maria, vecina lor, intr-asa hal de umilinta au coborat-o.
Ereticii protestanti accepta denumirea de Nascatoare de Dumnezeu, dar nu si pururea fecioria Maicii Domnului, si acesta este un alt mod de blasfemie. Ei arunca, astfel, diamantul cerului in noroiul iubirii si poftelor, trupesti prin credintele lor blestemate.
Auzim si vedem, anumiti paranoici ortodocsi spunand ca o vad, chipurile, pe Maica Domnului, care le dicteaza scrieri si epistole. Este vorba de asa numitii „luminati”, nemintosii care pun in gura Maicii Domnului tampeniile lor. Ar trebui sa plangem mult si pentru un alt lucru. Sute de mii de guri ale grecilor se deschid ca iadul in fiecare zi si blesteama in mod hidos pe fecioara curata din Nazaret. Voi face un mic bilant pentru ca stiu faptele: din zece barbati, opt blesteama cu certitudine pe Maica Domnului si pe Hristos. Ganditi-va acum la milioanele de barbati, separat de femei, care sunt atat de lipsiti de evlavie fata de persoana Preacuratei Maici a lui Dumnezeu.
Mai vedem si un alt lucru: femeile necinstesc pe Maica Domnului prin infatisarea lor provocatoare si prin goliciunea lor. Pe de o parte, saruta icoana smeritei Nascatoare de Dumnezeu si pe de alta scandalizeaza, darama si chinuiesc prin atitudinea lor provocatoare. Şi nu-si dau seama ca acest lucru este pacat.

Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului, deci, cati suntem credinciosi sa ne pocaim, s-o cinstim cu adevarat si sa spunem cu durere, cu dor si cu iubire pentru noi insine si pentru aproapele: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi, fiii tai.” Amin.

Staretul Efrem Filotheitul

[1] Cuvantare tinuta inaintea preotilor din acelasi neam din Canada