Prin exerciţiu se maturizează duhul

1

Pravila de care trebuie să se ţină seama în aplicarea canoanelor este măsura, potrivirea sub toate aspectele cu puterile persoanei în cauză. Iată lauda generală, adusă de toţi: lucrul făcut cu măsură este nepreţuit. Trebuie să le tocmeşti astfel încât să nu încapă loc nici de vreo slăbire, nici de vreo severitate peste măsură. Ultima epuizează, fără să aducă folos, iar prima leneveşte şi stinge duhul râvnitor. Pravila stabilită cu măsură cuprinde duhul într-o ardere bine temperată.
Din această pravilă decurge de la sine o alta, şi anume trecerea treptată. Duhul se maturizează prin exerciţiu, se întăreşte şi cere sarcini mai grele; în aceeaşi măsură trebuie să crească şi nivelul pravilelor. Postirea, rugăciunea, nevoinţa cresc, treptat, din putere în putere. O dată cu ele trebuie ridicată şi exigenţa pravilei. A bate pasul pe loc este aproape la fel de primejdios cu a merge înapoi, care este primejdia cea mai mare.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, București, 2000

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.