Cunoşti, oare, la ce sfârşit vei ajunge? Ştii, oare, când te-a zămislit maica ta în pântece?

1

Nu ai, omule, cu ce să te mândreşti, căci nu ai nimic de la tine – nu ai nimic al tău. Ai fost, oare, mai înainte, în acest veac? Nu ai fost. Ştii, oare, când te-a zămislit maica ta în pântece? Sau după puterea ta şi după gândurile tale ai fost născut astfel? Ştii, oare, cum, în timp, ai crescut astfel şi ai dobândit această înfăţişare? Cunoşti, oare, la ce sfârşit vei ajunge? Dacă nu cunoşti toate acestea şi nu le pricepi, atunci de ce te mândreşti fără rost cu cele care nu sunt ale tale, ci ale lui Dumnezeu?!
Fii smerit şi cu dreaptă cugetare. Dacă oamenii îţi atribuie ceva, tu atribuie toate acestea lui Dumnezeu. Căci toate sunt de la El: pe toate El le-a zidit. Nu te mira că unii nu pricep şi nu ştiu ce este al lui Dumnezeu. Însă tu, ştiind aceasta, nu fi fără de minte: atribuie acolo unde se cuvine, atribuie acolo de unde toate îşi iau obârşia. Toate sunt de la Dumnezeu, iar tu toate le socoteşte ale lui Dumnezeu. El este începutul a toate, tu toate i le atribuie Lui. El pe toate le cuprinde, către El le îndreaptă pe toate.

Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.