Tradarea Ortodoxiei. Vânzarea dreptului de întâi născut pe un blid de linte.

cititi mai mult, clic pe poza:

1

”O altă încercare, cel puţin la fel de păguboasă, dacă nu chiar mai dăunătoare prin efectele ei mai subtile, este aceea de a se găsi un liant al unirii ce trece dincolo de credinţă, şi anume cultura umanistă cu „binele, frumosul şi adevărul (dreptatea)”, continuare contemporană a iluminismului deist, importată din apus odată cu revoluţia din 1848. O parte a intelectualilor ce se reclamă, cu bună credinţă sau din oportunism, de la caz la caz, anticomunişti, demască neo şi cripto comunismul cu faţă mai mult sau mai puţin umană, dar nu observă pe ce se sprijină atacul lor.
Păcatele poporului nostru pentru care suferă consecinţele resimţite în prezent ar putea fi socotite, lenea, visarea, invidia, hoţia. Nu zicem nu, dar dincolo de acestea cu caracter prea general uman, îndrăznim a atrage atenţia asupra unora ce decurg din acestea, păcate ale ultimilor 200 de ani,aderarea la sisteme ideologice specifice apusului, fără darul deosebirii duhurilor. Acestea au fost pe rând: iluminism, naţionalism democratic burghez paşoptist, franc-masonerie şi liberă cugetare, secularism, liberalism parlamentar, socialism, fascism, comunism iar în zilele noastre globalism. După prima perioadă de euforie în care lucrurile păreau a merge bine, au urmat fel de fel de reculuri, puse de obicei pe seama unor conjuncturi defavorabile.
Revenind la „oile noastre”, să aducem la lumină două atitudini reflectate în cele două proverbe tipice şi arhicunoscute: „Capul plecat, sabia nu-l taie” şi „Fă-te frate cu dracul până treci lacul”. Proverbele în general fac parte din fondul sapienţial al fiecărui neam, dar la o cercetare mai atentă, parcă nu toate zicătorile au statut şi valoare egală. Prima, credem că exprimă, contrar acuzaţiei de laşitate mioritică, o atitudine eminamente creştină, având chiar temei scripturistic: „Întoarce sabia ta lalocul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Matei XXVI, 52) Atitudinea opusă laşităţii este aici smerenia creştină, spre care îndeamnă pe cei ce au urechi de auzit, acest binecuvântat proverb.
Nu acelaşi lucru poate fi spus despre celălalt. Tactica aceasta pierzătoare este condamnată în Scriptură de însuşi Mântuitorul: „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.” (Matei XVI, 25) Înţelesul duhovnicesc este tocmai zădărnicia supravieţuirii (biologice) cu orice preţ, chiar al înfrăţirii cu ne-fârtatul. Biserica nu a învăţat nicicând aşa ceva, dimpotrivă începând cu Sfântul Botez, au loc diferite exorcizări, întreita lepădare de Satana. Un alt lucru gingaş ce se aude printre cei plecaţi în Occident, în special la cei mai în vârstă: sublinierea mulţumirii faţă de avantajele oferite pe aici ca ajutor social, pensie, ajutor de şomaj etc. Recunoştinţa este o virtute, ea trebuie desigur cultivată şi încurajată. Dar aici vicleanul Satana poate strecura ispita lui Esau: vânzarea dreptului de întâi născut pe un blid de linte. Sigur că foamea trebuie astâmpărată, dar păcatul l-a costat pe Esau scump de tot. Dar poate veţi întreba: „Care este acest drept de întâi născut pe care-l vindem noi (şi cui)?” Răspunsul e acesta: ortodoxia pe care o lepădăm noi, unii de dragul uşurelei credinţe protestante şi a vieţii comode! Ne facem astfel un dublu păcat: lepădarea treptată a credinţei străbune faţă de noi şi în al doilea rând păcat şi faţă de gazdele noastre! Cum aşa? veţi întreba poate din nou. Iată cum: oamenii de bun simţ din Occident (că slavă Domnului mai există şi aici) îşi dau seama de nimicnicia lor sufletească şi rătăcirea în care ajung orbii conduşi de alţi orbi şi caută disperaţi leacuri ca secte, new age şi altele. Important este sentimentul difuz ce se manifestă mai timid sau mai pregnant (mai ales în America de Nord) că adevărata credinţă creştină este cea ortodoxă. Aceasta implică pentru noi toţi ortodocşii din diaspora responsabilitatea de a ne comporta ortodox, fără a transforma aceasta în prozelitism de tip apusean, ci doar de a îndemna pe ceilalţi la întoarcerea la dreapta credinţă. Pentru aceasta avem modelul exemplar, de adevărată misiune ortodoxă al diasporei ruse din secolul XX, cu nume ca Sf. Ioan Maximovici, preoţi ca Arhimandritul Sofronie, Alexander Schmemann, laici ca Vladimir Lossky, şi mulţi alţii, ce au dus la convertirea unor occidentali îmbunătăţiţi cum sunt Episcopul Kallistos Ware şi Ierom. Serafim Rose.
Cum vom putea însă noi să facem aceasta dacă în rândurile noastre mai auzim vorbindu-se de ideea că „toţi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu”, de „tradiţionala sală de cafea”, de a începe slujba mai târziu şi de a o scurta după modelul de aici, şi altele. Nu de asemenea nimicuri au nevoie cei din Apus!
La Faptele Apostolilor se spune despre ologul care cerea de pomană şi a fost miluit de Sf. Apostol Petru astfel: „Argint şi aur nu am; dar ceea ce am aceea îţi dau. În numele lui Iisus Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte III, 6). Aşa ne vom manifesta recunoştinţa, dând din prinosul nostru celui olog în cele duhovniceşti, cât am fi noi de amărâţi material. Să ne rugăm deci la Dumnezeu să ne întărească în a duce la îndeplinire poruncile Lui ca să putem da o mână de ajutor şi celor ce se îneacă. Totodată să ne silim a umple marile lacune din catehizarea ce lasă mult de dorit chiar şi la cei cu părul alb, ce să mai vorbim de tineret! Secularizarea a început cu 100 de ani înainte de comunişti, aceştia doar au finalizat în mod logic acest proces. Să luăm aminte, şi Dumnezeu să ne ajute!”

”Şi noi să ne rugăm pentru poporul român”
Articol scris de Pr.Dan Bădulescu. Apărut în „Vestitorul Ortodoxiei” 15 febr. 1994.(fragment)

s.o.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în S.O.S.. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.