Inmultirea milei lucratoare

1

“Astazi, unora le este greu sa asculte o predica; casca, se ocupa cu alte lucruri. Iar pe vremea aceea o mare multime de oameni asculta atent toata ziua… Dar cuvantul predicii este paine pentru sufletul nostru. Pedeapsa oamenilor in vremurile din urma va fi lipsirea de cuvantul lui Dumnezeu”

1

Sa nu-l lasam flamand pe aproapele nostru

Mila imi este de multime, ca trei zile sunt de cand asteapta langa Mine si n-au ce sa manance. (Marcu 8, 2)

“Cata grija pentru poporul neputincios si flamand! Sa fim atenti la amanunte. Oamenii erau istoviti de foame, unii dintre ei locuiau departe, puteau cadea pe drum la intoar­cere acasa. Acestea le vedea si le lua in calcul Domnul. Nu era vorba de o facere de bine oarecare, care nu merge la concret si care aproape nu ia in seama suferinta celor pe ca­re pretinde ca-i ajuta. Domnul se arata mai mult decat com­patimitor fata de acei oameni istoviti de foame, vede dinco­lo de ceea ce sare in ochi. Nu accepta ideea ca oamenii sa cada pe drum, daca vor merge mai departe, sau sa sufere, fiindca s-au hotarat sa ramana peste noapte acolo. El ii va hrani cu mainile acelorasi oameni care, cu putin timp in ur­ma, fusesera asaltati de multimea care cerea sa fie lasata sa plece, fiindca n-avea ce manca.
1Atunci ucenicii erau doborati de oboseala si cam mirati, dar, cand Domnul le-a pus in mana painea, spunandu-le sa o imparta, L-au ascultat si au inceput sa imparta. Luand putere de la El, s-au inviorat, au iesit din starea de uimire, au devenit partasi si impartitori ai darniciei dumnezeiesti.

Domnul sa ne invete sa putem arata sincera si adanca compasiune semenilor nostri aflati in suferinta si sa nu ui­tam ca, daca noi nu avem ce le da ca sa le nutreasca tru­pul sau sufletul, ii va nutri in locul nostru Domnul. Sa-I incredintam modestele noastre rezerve, stiind ca El le va in­multi cu prisosinta.

Sa-I multumim pentru aceste cuvinte: “Dati-le voi sa manance” (Marcu 6, 37). El, Datatorul a toate, apeleaza la noi ca la niste instrumente ale Sale, prin care sa se aduca mangaiere si indestulare in toate.

***

Despre ajutorul lui Dumnezeu

Dar pe aceasta i-o spunea ca sa-L incerce, ca El stia ce avea sa faca. (Ioan 6, 6)

Domnul ne incearca mereu pe toti, prin diferite mijloace, ca sa ne trezeasca credinta. Ne da ocazia sa vedem nevoile, necazurile, nefericirile din jurul nostru, ca sa trezeasca in noi sentimentul compasiunii si iubirii fata de semeni si ca sa ne invete sa le slujim lor atat timp cat El ne va tine pe pamant. Ucenicii Sai au considerat ca nu este cu putinta sa se dea hrana la o multime atat de mare de popor, dar Iisus voia ca oamenilor sa li se dea sa manance. Iar putinul pe care il aveau s-a dovedit a fi, cu binecuvantarea Sa, indestulator.
Adesea ni se pare ca nu putem usura cu nimic grijile celor din preajma noastra, dar, daca dorim sa o facem, acest lucru devine posibil. Domnul vrea ca noi sa intampinam orice suferinta pe care o vom intalni in cale in numele lui Hristos, si prin numele Sau sa incercam sa o usuram. In aparenta, nu suntem in stare sa facem mai nimic; dar si putinul care ne sta in putere Domnul il va intoarce spre folosul unor nefericiti. Orice cuvant de alinare pe care il vom spune, orice gest de compatimire fata de un om aflat in suferinta, orice raspuns iubitor pe care il vom da poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-l sustina si sa-l intareasca pe un deznadajduit, sa-i ridice moralul intr-un moment de deznadejde, sa aduca o cat de mica roada.
De aceea sa nu spuna nimeni: „in cazul acesta nu pot face nimic”. Fiindca Domnul ne va spune intotdeauna: „Dati-le sa manance” si noi vom fi datori sa-i hranim cu ceea ce avem, chiar daca e o coaja de paine sau un pahar cu apa.

***

1

Indoieli de prisos

Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul, si nu uita toate rasplatirile Lui; pe Cel ce Se milostiveste de toate faradelegile tale, pe cel ce vindeca toate bolile tale. (Psalmi 102, 2-3)

Daca am tine minte nenumaratele faceri de bine de care noi, nevrednicii, ne-am putut bucura de la Dumnezeu, n-ar mai fi in noi deloc carteala si nemultumire. Dar inclinam sa tinem minte mai mult greutatile din tot ce ni s-a intamplat in trecut. Iar deseori, facand socoteala necazurilor si esecuri­lor din viata noastra, uitam sa le comparam cu acele nu putine cazuri cand am simtit asupra noastra o vadita si perceptibila lucrare a milostivirii si ajutorului lui Dumnezeu.
Cata lipsa de recunostinta fata de Tatal nostru ceresc si cat de putina credinta se arata in acest caz! Ce-am zice da­ca, in ciuda numeroaselor servicii pe care i le-am facut unui prieten, acesta ne-ar privi cu neincredere si s-ar indoi de prietenia noastra? Fireste ca ne-am revolta de o asemenea atitudine. Cu atat mai mult gresim inaintea lui Dumnezeu cu cat, dupa ce ne-am bucurat in repetate randuri de ajutorul Sau marinimos, de indelungata Sa rabdare, ne indoim totusi ca rugaciunea ne va fi ascultata si privim cu spaima viitorul. Nu asa ceva asteapta de la noi Dumnezeu. Indoiala noastra nu poate sa-I placa! Cu mult mai bine ar fi daca, recunoscandu-ne mereu nevrednicia, am pastra cu recunostinta in inima amintirea atator si atator dovezi de milostivire, de care ne-am bucurat de la Mantuitorul nostru, si ne-am arata gata sa-I dam fara cracnire tot ce ne-ar cere.

Sa fie iubirea noastra fata de Domnul atat de firava incat cand vine clipa de a ne supune vointei Lui, noi sa ezitam a repeta cu absoluta supunere cuvintele lui Iov:
„Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvantat” ?

(“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

***

1

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!

In Evanghelie ni se spune ca Domnul binevestea si invata in pustie, iar poporul Il asculta toata ziua. Nici arsita, nici frigul, nici foamea nu-l distragea. Si, la sfarsit, Domnul a facut minunea inmultirii celor cinci paini.

Astazi, unora le este greu sa asculte o predica; casca, se ocupa cu alte lucruri. Iar pe vremea aceea o mare multime de oameni asculta atent toata ziua. Unii cred ca acest lucru este un chin: predicatorul se chinuie pe sine si pe altii. Dar cuvantul predicii este paine pentru sufletul nostru. Oame­nii primesc intotdeauna folos ascultand sau citind cuvantul sfant. Chiar daca nu-l inteleg, fiind luminati si avand frica de Dumnezeu, invata sa-l asculte. Ascultarea si citirea sunt lucrari duhovnicesti de capatai. Ele ne tin gandul la Dumnezeu, inmoaie inima, indrepteaza firea, alunga diavolii, ne invata teama de pedeapsa care urmeaza incalcarii voii divine.

Intelegand cuvantul, trebuie sa-l duci celor insetati. Pedeapsa oamenilor in vremurile din urma va fi lipsirea de cuvantul lui Dumnezeu! Oamenii aceia simpli ascultau cu­vantul de dimineata pana seara, asemenea Mariei. Acesta este sensul vietii, fapta faptelor: Ascultand de voi, de Mine asculta. Cei care au auzit cuvantul si au gustat painea Domnului au strans cu atentie 12 cosuri de firimituri. Iata, si noi trebuie sa strangem in “cosurile” noastre mancare nestricacioasa, prin citirea Evangheliei, a Psaltirii, a rugaciunii.
Primind hrana trupeasca, nu uita de suflet: roaga-te ina­inte de masa, in timpul mesei (atunci nu vei manca peste masura) si dupa masa. Este bine sa nu mananci nimic fara semnul crucii si rugaciune. Diavolul poate intra in mancare. Sa nu uiti niciodata ca prin semnul crucii mancarea se curata de duhuri. Acest lucru ni s-a descoperit, din mila lui Dumnezeu, prin cuvintele demonizatilor.
Ia aminte la mancarea inmultita de Domnul: este mancare simpla, paine si peste, nu fructe exotice, prajituri, ciocolata, cu care ne satisfacem poftele, dar de la care avem putin folos. Satisfacerea placerii gustului prin imbuibarea cu di­ferite delicatese este pacat. Nu te imbuiba cu mancare, lasa loc Duhului Sfant. Nu uita sa spui in timpul mesei: “Doamne, iti multumesc pentru mancarea acesta, de care unii sunt lipsiti.” Imparatul care a gustat pesmetul unui sfant nevoitor a ramas uimit de gustul lui minunat. Dar de ce avea acel gust? Pesmetul era „condimentat” cu rugaciune si cu har. Fii infranat la bautura, la mancare, la imbracaminte. Iata un exemplu: pusculita lui Dumnezeu. Cand sotia cerea sotului o suma oarecare pentru cumparaturi, el ii dadea un pic mai putin, iar restul ii punea in pusculita. Si toata viata a facut astfel, de cate ori s-a putut. Inainte sa moara, barbatul l-a chemat pe preot si i-a dat pusculita. Cu banii adunati s-a construit un spital. Iata, trebuie sa chibzuim si sa jertfim din avutul nostru acolo unde este mare nevoie.

[…]”

(Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.