Duminica a 8-a după Rusalii – Comentarii Patristice

1

Duminica a 8-a după Rusalii (Ev. Matei 14, 14-22;) – Comentarii Patristice

(Mt. 13, 14) Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.

De multe ori, Îl vedem îndepărtându-Se. Îl vedem atunci când a fost închis și ucis Ioan (Mt. 4, 12) și Îl vedem atunci când evreii au auzit că-Și face mai mulți ucenici (In. 4, 1-3). Deoarece era dorința Sa să trăiască într-un ritm obișnuit de interacțiune și singurătate. Încă nu venise vremea să-și dezvăluie pe deplin slava Sa. De aceea, Iisus a spus ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristos (Mt. 16, 20). Voia Sa era ca acest lucru să se facă cunoscut după Învierea Sa. În acest timp, nu a fost prea aspru cu cei care rămâneau împietriți în necredința lor, ci mai degrabă, era înclinat a fi îngăduitor cu ei.

Când s-a îndepărtat, nu a făcut-o într-o cetate, ci în pustie, și pleacă cu o barcă pentru ca nimeni să nu-L urmeze.

Dar luați seama că ucenicii lui Ioan ajunseseră deja apropiați de Iisus. Pentru că ei I-au spus despre cele ce se petrecuseră. De fapt, ei lăsaseră toate și și-au găsit adăpost în Iisus.

Dar de ce nu S-a retras înainte ca ei să-I aducă vestea? Nu știa oare Iisus că Ioan a murit înainte ca ei să-I spună? Iisus încă nu vroia să Se arate cine este. Iconomia divină nu avea nevoie de aceasta. Căci nu prin înfățișarea Sa avea Iisus să se arate cine este, ci prin faptele Sale. El cunoștea viclenia diavolului și știa că acesta nu se va abține de la nimic pentru a strica revelația lui Hristos.

Pentru aceasta S-a retras Iisus. Dar mulțimea nu s-a îndepărtat de la El. Ea încerca să-L urmeze, de parcă ar fi fost lipită de El. Nici măcar sfârșitul crunt suferit de Ioan nu i-a înspăimântat sau clintit. Întra-atât de mare este dorința înflăcărată, un lucru așa de mare este dragostea care biruiește și împrăștie toate primejdiile.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 14) Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.

Aceștia i-au vestit Mântuitorului moartea Botezătorului, iar când El a auzit aceasta, s-a îndepărtat singur într-un loc pustiu, dar nu așa cum cred unii, de frica morții. S-a îndepărtat pentru a cruța pe vrăjmașii Săi de a pune la cale un alt omor și ca să-Și amâne moartea până de ziua Paștelui când mielul este jertfit, iar tocul ușii este stropit cu sângele celui credincios. Un alt motiv pentru care s-a retras este ca să ne dea o pildă de ocolire a nesăbuinței celor care L-au trădat, pentru că nu oricine continuă în mijlocul chinurilor în același fel în care o făcea când s-a oferit să fie chinuit. De aceea, într-un alt loc a dat acest sfat: Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă (Mt. 10, 23). Cu înțelepciune a spus evanghelistul că Iisus s-a dus și nu a fugit într-un loc pustiu, pentru că Iisus nu s-a temut de prigonitorii Săi, ci i-a ocolit.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 15) Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare.

Luați seama la talentul Învățătorului. Vezi cu ce delicatețe îi conduce ca să creadă și cu câtă atenție le descoperă. Căci nu le-a spus doar: Îi voi hrăni Eu. Astfel, înțelesul mai adânc nu ar fi fost pătruns cu ușurință. Deci, ce le spune? N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.

Nu le-a spus le voi da Eu, ci dați-le voi. Căci în acest moment, ei încă Îl priveau ca fiind un simplu om și I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. La acestea, Marcu mai adaugă cănu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată (Mc. 6, 52) și continuau să fie precum pruncii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 16) Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.

Să privim cu atenție despre ce este vorba în această slobozire a mulțimii. Unii dintre cei care L-au urmat pe Hristos erau chinuiți de duhuri rele și cereau să fie izbăviți de ele. Alții erau apăsați de felurite boli și căutau ușurare de ele. De aceea, pentru că ucenicii știau că Iisus va lua în calcul cerința celor aflați în suferință și va plini dorința lor, i-au trimis. Nu au făcut aceasta crezând că timpul lui Iisus era prea prețios, cât pentru dragostea pe care aveau pentru mulțime și, ca și cum deja ar ști nevoințele lor, au început să le poarte de grijă oamenilor.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 175, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 17) Iar ei I-au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”

Când ucenicii L-au sfătuit să trimită mulțimea în satul vecin să cumpere de mâncare, El le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă. Aceasta a transmis că acești oameni pe care i-a vindecat cu hrana învățăturii, învățătură care nu poate fi cumpărată, nu aveau nevoie ca să se întoarcă în Iudeea să cumpere mâncare. El le-a poruncit apostolilor să le dea ceva de mâncare.

Însă nu era oare Iisus conștient că nu era nimic acolo? Nu știa El oare că ucenicii aveau mâncare puțină cu ei? Putea să citească gândul lor, deci sigur știa. Suntem chemați să explicăm lucrurile judecând simbolic. Încă nu li se oferise apostolilor puterea să săvârșească și să împărtășească pâinea cerească drept merinde pentru viața veșnică. Deci, răspunsul lor a oglindit o providențială judecată despre simboluri: aveau doar cinci pâini și doi pești, ceea ce înseamnă că până atunci ei au depins de cinci pâin,i adică de cele cinci cărți ale legii. Iar cei doi pești din care s-au hrănit sunt propovăduirea proorocilor și cea făcută de Ioan. Pentru că în faptele legii era viață precum este viață și din pâine, însă predica lui Ioan și a proorocilor a readus nădejdea în viața omului prin virtutea apei (botezului). Așadar, apostolii au oferit aceste lucruri mai întâi pentru că la acea vreme aceasta era puterea lor de a înțelege. Din aceste începuturi smerite ale propovăduirii evangheliei s-a născut, din aceiași apostoli, și a crescut până ce a ajuns o putere covârșitoare.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 18) Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici.

În final, le-a spus: Aduceţi-Mi-le aici. Deși era un loc pustiu, Cel care se afla cu ei acolo era gata să dea de mâncare lumii. Cel care îți vorbește nu este supus timpului, deși vremea a trecut.

În evanghelia după Ioan se mai spune și că erau pâini de orz (In. 6, 9). Nu întâmplător se spune și aceasta, ci pentru ca să ne învețe să zdrobim în picioare (precum este zdrobit orzul) mândria vieții scumpe. La fel ca aceasta era și masa proorocilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 19) Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Luând pâinea și peștele, Domnul a privit la cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. A mulțumit Tatălui că după vremea legii și a proorocilor, El însuși se va schimba în hrana veștii celei bune. După aceasta, mulțimii i s-a poruncit să se așeze pe iarbă, dar nu să se întindă. Sprijiniți de lege, fiecare dintre noi a fost acoperit ca și cu roadele faptelor, precum este acoperit pământul de iarbă.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 19) Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Li se poruncește să se așeze pe iarbă și, după un alt evanghelist, să se adune în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. În felul acesta, de la pocăința celor cincizeci (un număr care simbolizează pocăința, cu referință la jubileul iudeilor care se petrecea o dată la cincizeci de anim și când se ștergeau toate datoriile) să urce către starea desăvârșită a celor în număr de o sută (număr al perfecțiunii).

A privit la cer ca să-i învețe ca și ei să-și țină atenția ațintită către același loc. A luat în mână cinci pâini și doi pești; a frânt pâinile și a dat de mâncare ucenicilor. Frângând pâinea așeză un răsad de mâncare, pentru că, dacă pâinea ar fi fost lăsată întreagă și nu ar fi fost frântă în bucăți mici, nu ar fi putut hrăni mulțimea mare de bărbați, femei și de copii. Așadar, legea și proorocii sunt luați și frânți în bucățele. Tainele sunt arătate, ca ceea ce nu a hrănit mulțime de oameni când era dintr-o singură bucată să o facă acum în starea a fărâmițată.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 19) Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Prin această minune, Hristos voia să-i învețe smerenia, cumpătarea, dragostea, și să se vadă ca fiind la fel cei asemenea lor și să-și împartă toate lucrurile unii cu alții. A făcut așa din cauza locului în care se aflau, dându-le nimic mai mult decât cinci pâini și doi pești, aceeași mâncare făcându-i s-o împartă între ei și fără a da unuia mai mult decât celuilalt.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 20) Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.

Pâinile au fost date apostolilor, căci prin ei aveau să fie împărțit darul harului divin. Apoi, mulțimile au fost hrănite cu cele cinci pâini și doi pești și s-au săturat. Rămășițele de firimituri de la pâine și de la pește, după ce oamenii mâncaseră pe săturate, s-au adunat cât pentru a umple douăsprezece coșuri. Astfel, prin cuvântul lui Dumnezeu care vine din învățătura legii și a proorocilor, mulțimea s-a săturat; și o putere din preaplinul dumnezeiesc, păstrată deoparte din slujirea Pâinii celei veșnice pentru neamuri, a rămas pentru cei doisprezece apostoli.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 20) Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.

Dar Hristos nu se mulțumește doar să săvârșească minunea, ci continuă cu fărâmiturile din pâine. Ele poartă înțelesul că din acele pâini, unele au rămas nemâncate și asta pentru ca cei care nu au fost de față să afle de cele ce s-au petrecut.

Acesta a fost motivul pentru care Iisus a lăsat mulțimile să înfometeze, ca nimeni să nu creadă că ceea ce s-a întâmplat a fost o nălucă.

Și tot pentru a asta a făcut și să rămână doar douăsprezece coșuri: ca și Iuda să poarte unul. A vrut puterea Sa să fie cunoscută de toți ucenicii . Le-a săturat foamea. Și în cazul lui Ilie s-a petrecut ceva asemănător (3 Reg. 17,16).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 19) Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.

Ca Hristos să fie cunoscut prin orice chip posibil drept Dumnezeu după natură, înmulțește puținul și privește către cer ca și cum ar cere binecuvântare de sus. Pentru noi face asta, prin iconomie divină. Căci El însuși este Cel care le umple pe toate și adevărata binecuvântare de sus și de la Tatăl. Hristos a devenit pentru noi început, pildă și cale, ca să învățăm că atunci când suntem stăpânii mesei și ne pregătim să frângem pâinea, trebuie mai întâi să le aducem înaintea lui Dumnezeu cu mâinile ridicate și să coborâm asupra lor binecuvântare de sus.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 177, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 20) Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.

Aceste minuni pot fi considerate ca unele ce sunt în legătură cu altele mai vechi,fiind fapte ale uneia și aceleiași puteri. Demult, mana a rămas în pustie pentru cei ai lui Israel. Iată, acum, din nou în pustie, a săturat cu mărinimie pe cei ce flămânziseră, ca și cum ar fi coborât pâine din cer. Căci a înmulți puținul și a hrăni pemulțimea din nimic nu poate decât să fie în legătura cu minunea de dinainte. La vremea aceea, Israel a luat parte la minunea după nevoia lor de atunci; nu primiseră mâncare pentru a o lua cu ei, deși le rămăseseră multe firimituri. Este din nou un simbol potrivit pentru cântări după nevoie și pentru a nu adăuga nici o fărâmă de lăcomie pentru ceea ce este de prisos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 178, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 20) Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.

Minunea înmulțirii pâinilor L-a descoperit pe Cel prin care rodește pământul însămânțat. Ceea ce s-a făcut într-ascuns, o dată ce a fost adus la lumină, mărturisește pe Cel care le lucrează toate în taină. Înmulțirea pâinilor nu este singurul moment când Hristos săvârșește lucruri mărețe. În lume, El nu a stat deoparte și pasiv, ci tot timpul a lucrat, săturând pe toți fără a agonisi nimic pentru El. Pentru că era necunoscut, a venit săturând, mâncând și săturând, ca prin cele ce sunt văzute, să se facă văzut, El, Cel care era nevăzut.

(Eusebiu de Emesa, Omilia 8.12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Mt. 14, 21) Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

Numărul celor care au crezut s-a dovedit a fi același cu cei care au mâncat. Precum este scris în cartea Faptele Apostolilor, din mulțimea nenumărată a lui Israel, au crezut ca la cinci mii de bărbați (Fp. 4, 4). După ce oamenii s-au săturat, când au strâns pâinea și peștele rupt în bucățele, erau atâtea bucățele câți credincioși s-au săturat, iar apostolii au fost pliniți cu har ceresc. Așadar, măsura pâinilor a fost întocmai cu numărul oamenilor, precum și numărul a fost întocmai cu măsura. Între hotarele sale, calculul a fost făcut pentru a sătura mulțimea și a fost călăuzit de puterea divină.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.