Un preot ortodox român din Italia a refuzat să boteze un copil după ce părinții i-au ales un naș catolic și au făcut scandal. Teologul Marian Maricaru: Preotul a avut dreptate: canoanele sunt clare! Nașul trebuie să fie ortodox. Botezul nu e un act magic.

Sarut mana parintelui! Respect!

1

Că românii care trăiesc în țară și în străinătate nu cunosc credința în care sunt botezați sau cununați nu mai este o noutate. Din păcate, din această stare de fapt rezultă o atitudine conform căreia în Biserică este voie să se facă orice, oricum, oricând. Această atitudine este încurajată și de atitudinea delăsătoare a unor preoți, care nu știu sau nu vor să explice enoriașilor regulile pentru cei care vor să se considere ortodocși.
Un astfel de caz s-a petrecut zilele trecute în Italia, în cadrul Parohiei Sf. Ilie Tesviteanu de lângă Roma. La ușa preoților s-a prezentat un cuplu de români care au dorit să-și boteze fiul în credința ortodoxă, dar căruia i-au ales ca naș o persoană catolică.
Preotul Gabriel Andriuță (FOTO) le-a explicat acestora că nașul copilului nu este o persoană oarecare, ci chiar garantul credinței ortodoxe a copilului și că nu poate fi catolic sau orice altceva decât ortodox, pentru că astfel s-ar încălca chiar sensul botezului.
Reacția familiei în cauză a fost de tip feudal: argumentând că au dat bani pentru construcția schitului, au afirmat că preoții trebuie să le facă pe plac. Părintele Andriuță nu a cedat și i-a rugat să renunțe la nașul catolic și să aleagă un creștin-ortodox, ba chiar l-a lăsat și pe italianul respectiv să asiste de aproape la slujbă – fără să participe, dar fără folos.

 

„Canoanele sunt clare! Nașul trebuie să fie ortodox. Este garantul credinței, nu <<martorul evenimentului>>, cum greșit spun unii. Preotul a avut dreptate să refuze astfel de nași. Problema pleacă de la faptul că pruncul nu este conștient. Nașul este garantul credintei ortodoxe in care va fi răsădit și educat copilul.
Oricum, ca să fie nași eretici înseamnă că s-a făcut in cadrul tainei păcatul împreună rugăciunii cu eretici.
Și arată relativism eclesiologic, lipsă de conștiință dogmatică și de înțelegere duhovnicească a sensului Botezului. Botezul nu e prilej de inrudire cu eretici, ci gest de lepădare de erezie.
Cf Sf. Părinți, catolicii trebuie să se boteze dacă se convertesc la Ortodoxie. Botezul lor, în sine, nu este lucrător sau valid.
Prin urmare, nașul însuși are nevoie a primi Taina Sf. Botez, nu inainte de a se lepăda liturgic de ereziile romano-catolice.
Botezul nu e un act magic: botezat în ortodoxie sau botezat în catolicism, că tot aia e. Preotul de mir a avut mai multă conștiință ortodoxă. Ieromonahul a închis ochii, fără să se gândească teologic. Nășiile nu se pun pe bază de calități financiare și relații sus, ci pe calitățile spirituale ale părinților spirituali. Preoții ar trebui să facă mai multă cateheză înainte de a boteza și de a cununa, pentru că poporul duce lipsă de așa ceva”, ne-a declarat Marian Maricaru.

activenews.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Erezia catolica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.