Călugăr al lavrei Alexandru Nevskii speră la “un dialog practic” cu papistaşii

1

Ieromonahul Pimen într-un veşmînt modern lîngă pristolul la fel de modern în catedrala Sf. Teodor, oraşul St. Petersburg.

Radio Vatican anunţă că în data de 13 iulie moaştele Sf. Nicolae au fost aduse din Moscova în St. Petersburg, în catedrala Sfintei Treimi, lavra Alexandru Nevskii. Amintit faptul că moaştele Sf. Nicolae făcătorul de minuni se află în oraşul italian Bari, în biserica unei mănăstiri dominicane. Acordul privitor pelerinajul la moaştele sf. Nicolae a fost semnat în timpul întrevederii dintre papa Francisc şi patriarhul Chiril în Cuba.

Relatează ieromonahul Pimen (Şevchenko) – unul din preoţii care slujesc în lavra Alexandru Nevskii:

“Suntem foarte recunoscători catolicilor, îndeosebi arhiepiscopului Francisc din oraşul Bari, pentru că ne-a dat posibilitatea închinării la sfintele moaşte ale Sf. Nicolae. Faţa de creştinii occidentali ne leagă foarte mulţi sfinţi pînă la schisma din 1054, şi desigur că unul din cei mai cinstiţi sfinţi este Sf. Nicolae făcătorul de minuni, pe care ambele biserici îl cinstim în mod egal. Desigur, noi suntem foarte recunoscători catolicilor pentru că ne primesc întotdeauna cu dragoste la acei sfinţi moaştele cărora se află la ei. Iar faptul că aceste moaşte acum sunt aduse şi în Rusia, reprezintă un gest al unor relaţii bune, un dialog sănătos, pe care noi sperăm să îl continuăm, să îl îmbunătăţim şi să îl punem în practică.”

aparatorul.md

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ecumenism. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.