„Vindecarea memoriei” sau despre dubla-gândire sau despre spălarea creierelor

1

La adunarea Conferinţei Bisericilor Europene, 25 iunie-2 iulie 2003, Trondheim, Norvegia, s-a discutat şi despre „vindecarea memoriei”. Câţi dintre participanţii ortodocşi au realizat, oare, despre ce este vorba? Oare câţi au înţeles că sunt manipulaţi? Vom încerca în cele ce urmează să explicăm despre ce este vorba.
„Vindecarea memoriei” sau despre dubla-gândire sau despre spălarea creierelor. Fiind vorba de vindecare, gândul ni se duce la vreo boală sau tulburare. Care să fie? Despre ce boală să fie vorba, atunci când se foloseşte sintagma „vindecarea memoriei”? Şi care este simptomul acestei boli? Amnezia? Nu. Dimpotrivă, amintirea. Amintirea trebuie „vindecată”, aflăm din prezentarea lucrărilor adunării.[1]
Ce este memoria? Ca să nu greşim, vom apela la dicţionare. În DEX, găsim următoarea explicaţie: memorie – 1. proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut; 2. păstrarea în amintire, reprezentare mintală, aducere aminte, amintire; 3. parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucţiuni, cuvinte, valori numerice etc. Aceeaşi explicaţie găsim atât în Dicţionar de neologisme, cât şi în Dicţionarul enciclopedic de psihiatrie. Adăugăm că din punct de vedere teologic, sediul memoriei este sufletul şi nu creierul.
Se pare, însă, că pentru Conferinţa Bisericilor Europene, această capacitate de memorare este considerată „patologică” şi în consecinţă ar trebui „vindecată”. Dar cum? Prin uitare – propun membrii Conferinţei. Printr-o uitare deliberată. Ni se recomandă să uităm, la comandă, ceea ce deranjează pe cei de la putere, şi ceea ce deranjează planul de instaurare a noii ordini mondiale.
Această logică ecumenistă parcă este desprinsă din romanul „1984” al lui Orwell. El numeşte acest proces dublagândire. «Partidul afirmă că Oceania n-a fost nicicând aliata Eurasiei. Pe când Winston Smith ştie că acum patru ani Oceania a fost aliata Eurasiei. De unde, însă, venea acea cunoştinţă, cine putea proba faptul? Doar propria sa conştiinţă, care mai devreme sau mai târziu, va fi anihilată. Şi dacă toată lumea acceptă minciuna impusă de Partid şi dacă toate documentele şi mărturiile afirmă acelaşi lucru, atunci minciuna trece în Istorie şi se preschimbă în adevăr. „Cel care controlează trecutul, zice sloganul Partidului, acela controlează şi viitorul. Cel care controlează prezentul, acela controlează trecutul.” Totuşi, trecutul, alterabil prin însăşi natura sa, nu a fost schimbat niciodată. Tot ce-i adevărat astăzi, adevărat va fi de-a pururea. Este cât se poate de simplu. Ceea ce se cere e doar un şir nesfârşit de victorii, pe care orice individ trebuie să i le smulgă propriei memorii. Este ceea ce se cheamă „stăpânirea realităţii”. În neolimbă există un cuvânt special dubla-gândire […]. Mintea sa se rătăci în labirintul dublei-gândiri. Să ştii fără a şti; să te crezi cu dreptate în timp ce promovezi o minciună minuţios elaborată; să susţii simultan două opinii, conştient că sunt contradictorii, şi să crezi totodată în ambele; să apelezi la logică împotriva logicii; să renegi morala şi totodată să recurgi la ea; să consideri că democraţia e cu neputinţă şi în acelaşi timp, că Partidul e apărătorul ei; să uiţi ceea ce e necesar a uita, dar cu toate acestea să-ţi reaminteşti tot atunci când e nevoie, ca mai apoi să uiţi din nou; şi mai presus de toate, să aplici procedeul dublei-gândiri la procesul propriu-zis. Tocmai în aceasta constă subtilitatea sistemului: în a-ţi înăbuşi, treaz fiind, cugetul şi în acelaşi timp, a nu-ţi da seama că faci, de fapt, un act de autosugestie. Astfel, nici chiar cuvântul dubla-gândire nu poate fi înţeles fără a recurge la dubla-gândire.» Să revenim la tema noastră şi să observăm ce ni se cere să uităm? Să uităm „amintirea unor dureroase evenimente din trecut” (suferinţele martirizărilor, distrugerile) care ne-au fost provocate de înaintaşii celor ce astăzi ne îndeamnă la unire.
Dar de ce au suferit străbunii noştri ortodocşi? Pentru că au iubit adevărul mai mult decât viaţa în apostazie şi erezie. Li s-a cerut unirea cu ereticii şi pentru că s-au opus lepădării dreptei credinţe, au fost bătuţi, chinuiţi, izgoniţi, omorâţi şi li s-au distrus bisericile.
Acum ce ni se cere? Să acceptăm unirea pe care strămoşii noştri au refuzat-o. Ni se cere să acceptăm unirea cu aceiaşi eretici în numele „dragostei” creştine şi să uităm trecutul dureros. Câtă perfidie şi viclenie!
Şi ce fac ortodocşii participanţi la Conferinţa Bisericilor Europene? Calcă, se pare, pe urmele apostaţilor care la 1700 au acceptat unirea cu Roma pentru privilegii materiale.[2] Ce este mai grav constă în faptul că vor să tragă în rătăcirea lor şi pe creştinii ortodocşi. „Trecutul înseamnă legitimare şi justificare. Fără trecut nu mai putem fi siguri de nimic.”[3] Ni se cere să uităm trecutul? Nu. Nici nu s-ar putea.[4] Ni se cere să uităm doar o parte din trecut, selectiv, doar ceea ce îi deranjează pe arhitecţii noii ordini mondiale, pe cei de la Putere. De pildă, trebuie să ne reamintim, la comandă, de suferinţele evreilor, reale sau închipuite; biserica romano-catolică trebuie să-şi amintească cu umilinţă că i-a persecutat pe evrei, dar nu trebuie să-şi amintească nimic de nelegiuirile şi crimele săvârşite de unii evrei contra neevreilor. Tot aşa şi noi, românii ortodocşi, suntem îndemnaţi să nu ne mai amintim de suferinţele îndurate de ortodocşi din partea iezuiţilor şi a stăpânirii catolice din Transilvania, în perioada 1700 1948. Nu trebuie să ne mai amintim de atrocităţile săvârşite de hortyştii din Transilvania asupra românilor şi evreilor, în perioada 1940-1944. La fel, nu trebuie să ne mai amintim de suferinţele creştinilor în perioada regimului comunist şi nici de colaborarea unor clerici cu regimul comunist de la putere. Noi, însă, ni le vom aminti mereu şi le vom transmite şi urmaşilor noştri, cu calm şi pace. Suntem creştini! Aşa cum evreii îşi aduc aminte de suferinţele lor, tot aşa ne aducem şi noi aminte de suferinţele îndurate de creştini pentru apărarea dreptei credinţe. Noi nu cerem, ca ei, nici despăgubiri şi nici răzbunare, căci ne amintim de porunca Domnului nostru Iisus Hristos, care zice: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă fac rău şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc” (Matei 5, 44).
Cine ne poate condamna pentru această atitudine de pace? Nimeni. Însă, altceva deranjează. Ce anume? Faptul că nu acceptăm să ne lepădăm de credinţă şi nu acceptăm unirea cu ereticii, în numele unei dragoste făţarnice.
Mântuitorul ne-a învăţat ca să mărturisim adevărul şi dreapta credinţă în pace şi fără violenţă. Nimeni nu ne poate acuza de răzvrătire şi instigare la violenţă, de vreme ce noi îi iertăm şi ne rugăm pentru întoarcerea celor rătăciţi şi pentru ca Dumnezeu să nu le socotească păcatul, că ne urăsc pentru că iubim adevărul. După cum evoluează lucrurile, se pare că nu mai este mult până când mărturisirea adevărului şi a dreptei credinţe să devină un delict împotriva noii ordini mondiale şi a guvernului mondial.
Ecumeniştii în cârdăşie cu arhitecţii francmasoni ai noii ordini mondiale ne îndreaptă spre o societate totalitară, care va întrece cu mult cele închipuite de Orwell în romanul „1984”.
Despre noua ordine mondială şi guvernul mondial s-au scris numeroase cărţi, însă, din păcate, prea puţini ortodocşi le acordă atenţia ce li s-ar cuveni. Noua ordine mondială ne va aduce sclavia; nu va aduce nici siguranţă, nici bunăstare, nici pace, nici linişte sufletească, nici libertate. Se va ajunge aici prin controlul total.[5]
Să mai dăm câteva citate din cartea lui Zbigniev Brezinski, „Între două ere”, fost consilier pentru securitate sub cinci preşedinţi. „Omenirea trece prin mari stagii de evoluţie. Primul a fost stagiul primitiv, care gravita în jurul religiei. În acea vreme, omul credea că destinul lui este în mâna lui Dumnezeu.” Al patrulea stadiu este numit de Brezinski era tehnotronică. „Era tehnotronică include apariţia graduală a unei societăţi din ce în ce mai controlată şi
supravegheată. O astfel de societate va fi dominată de o elită nefundamentată pe valori tradiţionale.”[6] În ediţia din luna ianuarie 1968 a revistei „The Encounter”, Brezinski scrie: „Va fi posibil să se menţină o supraveghere aproape permanentă asupra fiecărui cetăţean şi să se păstreze la zi o evidenţă care să conţină chiar şi cele mai personale informaţii despre sănătate şi comportament, pe lângă altele. Aceste informaţii vor fi oricând la dispoziţia autorităţilor.”[7] Istoria se rescrie după directivele noii ordini mondiale, care a pătruns minţile multor ierarhi şi teologi din Biserica Ortodoxă. Exagerăm? Credem că nu. Iată câteva argumente.
În 1937, Sf. Sinod lua atitudine şi condamna francmasoneria. În 1940, Teodor M. Popescu publica cartea Biserica mărturisitoare,[8] combătând erorile papiştilor şi uniatismul. În 1952, se mai amintea încă de două lucrări ale teologului francez Vladimir Guettée, Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică, traduse şi în limba română.[9] În 1973, părintele D. Stăniloaie publică Uniatismul din Transilvania. Încercare de dezmembrare a poporului român. În 1985, Biserica Ortodoxă Română publică mai multe cărţi despre teroarea hortysto-fascistă din Transilvania, în perioada 1940- 1944. În 1992, Valeriu Anania, publică lucrarea Pro Memoria, în care arată erorile uniatismului promovat până astăzi de Vatican.
Astăzi ierarhii ecumenişti vor să rescrie istoria încercând să ascundă adevărul despre erezia papistaşă şi ecumenistă, promovând unirea făţarnică şi sincretistă, alături de integrarea în Uniunea Europeană satanistă şi evreiască, ca etapă spre instaurarea noii ordini mondiale şi a guvernului mondial.
Prigoane au fost şi vor mai fi, însă adevărul nu va înceta a fi mărturisit până la sfârşitul veacurilor, chiar dacă aceasta va cere în continuare jertfe.

1 În revista „Candela Moldovei”, nr. 7-8/2003, p. 3, articolul Iisus Hristos vindecă şi reconciliază.
2 Vaticanul „a schimbat unele dintre metodele din trecut, adaptându-le timpului de astăzi, dar scopul a rămas acelaşi. Sub masca ecumenismului, oferă burse numeroase tinerilor ortodocşi şi tot felul de ajutoare şi alte avantaje unor fruntaşi ortodocşi, mai ales din unele biserici mai strâmtorate financiar, deprinzându-i în schimb, cu un vocabular ecumenist relativ, pentru a-i dezarma în faţa forţelor de intercomuniune, în faţa teoriei că, cu toate diferenţele existente, cele două Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor, una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunţă cu nici un preţ.
Bursele în şcolile de teologie catolică se ofereau şi odinioară cu efecte păgubitoare, pe care le cunoaştem, pentru ortodoxie, dar argumentul că diferenţele între ortodocşi şi catolici sunt fără însemnătate era folosit de propaganda catolică ca mijloc de adormire a conştiinţelor ortodocşilor” (Pr. D. Stăniloaie, Uniatismul din Transilvania. Încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973, p. 8.)
3 Lucian Boia, Jocul cu trecutul, ed. cit., p. 7.
4 „De uitat, nu putem chiar dacă am vrea! Uitarea sau memoria nu stau în puterea voinţei noastre. Acestea sunt însuşiri ale intelectului omenesc care lucrează independent de noi, încât a spune că uităm, putem spune teoretic, dar, în fond, nu uităm. Dar a te răzbuna pe răul din trecut, aceasta deja depinde de voinţa noastră.” (Dragoş Şeuleac, Carmen Dumitriu, op. cit., p. 271.)
5 Despre controlul total mai multe amănunte la Texe Marrs, Project L.U.C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System (224 pagini) şi Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, Ed. AXIOMA EDIT, Bucureşti, 1999; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertăţii, Ed. Sofia, Bucureşti, 1999.
6 Z. Brezinski, Între două ere, citat după Cristian Negureanu, Intratereştrii şi noua ordine mondială, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p. 74.
7 Cristian Negureanu, op. cit., p. 74.
8 Teodor M. Popescu, Biserica mărturisitoare, ed. cit.
9 Istoria bisericească universală, EIBMO, Bucureşti, 1956, p. 457.

| Ieromonah Agapit Popovici ECUMENISMUL ÎNCOTRO? pag.93-99

g.s.

2

Reclame

Revoluție homosexuală în țara unde catolicismul este religie de stat, iar avortul este ilegal. Parlamentul a adoptat legea ce permite căsătoria cuplurilor de același sex și adopția copiilor de către acestea.

1

Parlamentul Maltei a votat aproape în unanimitate, o lege ce deschide calea căsătoriilor cuplurilor de același sex, la trei ani după crearea unei uniuni civile, transmite AFP.
Este vorba, după cum remarcă agenția menționată, de o revoluție în această țară cu 430.000 de locuitori, unde catolicismul este religie de stat, divorțul nu a fost autorizat decât în 2011 și unde avortul rămâne ilegal.
Cel mai mic stat al Uniunii Europene, Malta devine astfel cea de-a 25-a țară care va permite căsătoria cuplurilor homosexuale și a 15-a din Europa.
Premierul laburist maltez, Joseph Muscat, promisese că această lege va fi prima din noul său mandat, recâștigat în urma alegerilor legislative din iunie în ciuda acuzațiilor de corupție la adresa anturajului său.
Principala forță de opoziție, Partidul Naționalist (PN), s-a pronunțat în favoarea noii legi. Un singur membru al acestei formațiuni a votat împotriva, explicând că, în ciuda separării bisericii de stat, conștiința nu-i permite să o susțină.
În urmă cu trei ani, PN s-a abținut asupra uniunii civile, pe motiv că aceasta autoriza adopția. Noua reglementare permite adopția de către toate cuplurile.
Biserica Catolică s-a opus ferm textului, dar dezbaterile din Parlament s-au axat în principal pe probleme de semantică.
Din 2014, 141 de cupluri au încheiat o uniune civilă în Malta.

activenews.ro

Viaţa, Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul (14 iulie)

1

Viata

Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Părinţii săi, evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu – mama sa s-a săvârşit din viaţă ca şi călugăriţă i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae şi l-auîncredinţat preotului satului pentru a-l învăţa să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenţă vie, ci, de asemenea, şi cu o memorie excepţională, care-i permitea să reţină şi să repete fără greşeală tot ceea ce citea. La şcoală a avut ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.
La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a deprinde învăţătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toţi, atât de învăţători, cât şi de elevi, pentru bunătatea şi sensibilitatea sa. în afară de cultura laică şi studiul cărţilor sfinte, a învăţat latina şi franceza şi a devenit iscusit cunoscător al limbii eline vechi, ceea ce l-a învrednicit să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzi­t-o: să facă cunoscute poporului grec asuprit comorile tradiţiei Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon şi Arsenie, care fuseseră alungaţi din Sfântul Munte pentru că sprijineau pe cei care susţineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului. Aceştia, porecliţi de adversarii lor „colivari”, i-au aprins dragostea pentru viaţa monahală şi l-au iniţiat în practica ascezei şi a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hydra trăia un om cu virtuţi deosebite, cunoscător adânc al Sfinţilor Părinţi, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, şi în apropierea acestui sfânt ierarh a înţeles nevoia urgentă de a edita şi traduce cărţi din izvoarele Sfintei Tradiţii.
Acolo s-a întâlnit şi cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanţă de oraş. Acest sihastru sfânt i-a zugrăvit atât de luminos bucuriile vieţii ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să ia îndată jugul lui Hristos şi, luând scrisori de recomandare de la Silvestru, s-a întors în Naxos, ca să se pregătească de plecare înSfântul Munte.
În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obştea Mănăstirii Dionisiu şi, la puţin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Primind ascultarea de secretar şi citeţ, el devine curând un model pentru toţi fraţii, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere fără murmur şi cu râvnă, cât şi în râvna pentru rugăciune şi nevoinţă. El sporea în fiecare zi, supunând carnea duhului şi pregătindu-se pentru luptele vieţii isihaste. După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte şi l-a însărcinat să diortosească şi să pregătească pentru tipar „Filocalia”, acest manual ortodox al rugăciunii şi vieţii duhovniceşti.
Tânărul călugăr s-a retras într-o chilie la Careia, pentru a săvârşi această lucrare vrednică de cei mai înaintaţi părinţi ai isihasmului şi care cerea o profundă cunoaştere a ştiinţei sufletului. La fel a făcut şi pentru alte scrieri, cum sunt „Everghetinos” şi „Tratatul despre deasa împărtăşire” redactat de Sfântul Macarie, dar pe care l-a îmbunătăţit mult. După terminarea acestei lucrări, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinţilor filocalici şi lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamţ, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minţii în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providenţa dumnezeiască, o furtună l-a împiedi­cat să-şi atingă acest scop.
Întorcându-se la Athos şi arzând de dorinţa de a se dărui total rugăciunii în linişte, nu s-a mai dus la Mănăstirea Dionisiu, ci s-a retras la o chilie aproape de Careia, apoi la schitul Capsala, care ţinea de Mănăstirea Pantocrator, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-şi câştiga cele de trebuinţă. Acolo putând să se consacre zi şi noapte neîncetatei rugăciuni şi cugetării la scrierile Sfinţilor Părinţi, el a urcat repede treptele scării duhovniceşti. După puţin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, a putut să se reîntoarcă în Muntele Athos şi s-a aşezat în schitul Capsala. Nicodim a renunţat atunci de bună voie la singurătatea sa, pentrua profita de binefacerile ascultării, şi i-a devenit ucenic bătrânului. însă abia au terminat construcţia unei chilii când, tulburaţi în liniştea lor, au hotărât să se retragă în insula pustie şi aridă Skyropoula, în faţa Eubeii, în anul 1782.
Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale – „Manualul sfaturilor bune” sau „Paza celor cinci simţiri”, despre păzirea simţurilor şi a gândurilor şi despre activitatea minţii. În vârstă de numai 32 de ani, lipsit de cărţi şi notiţe, neavând ca resurse decât bogăţia imensei sale memorii şi dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a întregii învăţături duhovniceşti a Sfinţilor Părinţi, ilustrată printr-un mare număr de citate însoţite de referinţe exacte. El învaţă cum se poate dezrobi mintea de înlănţuirea plăcerilor simţurilor, pentru a-i permite înălţarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovniceşti ale contemplaţiei. In timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l alunge; dar el îşi păzea mintea şi nu-şi ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut în Skyropoula, el s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă şi s-a aşezat în chilia Sfântului Teonas dinCapsala.Aacceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, şi s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii şi cercetării fraţilor care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înţelepciunea sa. Cu prilejul unei noi şederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie i-a încredinţat grija traducerii şi editării operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. în introducerea acestei opere, care conţine analize atât de profunde asupra contemplaţiei, Sfântul Nicodim precizează că astfel de cărţi nu sunt scrise doar pentru călugări, ci şi pentru laici, pentru că toţi creştinii sunt chemaţi să trăiască desăvârşirea evanghelică.
El a redactat apoi un „Manual al duhovnicului” care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi şi a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri şi fiecărei zile a săptămânii, „Canoanele Maicii Domnului” cântate la sfârşitul Vecerniei sau la Pavecerniţe în mănăstiri. în afara altor numeroase cântări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după faimoase cărţi duhovniceşti din Apus: „Războiul nevăzut” de Lorenzo Scuppoli şi „Deprinderile duhovniceşti” de J.P.Pinamonti. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost cu totul refăcute şi transformate de sfântul isihast, care prezintă în ele o învăţătură desăvârşită despre pocăinţă, asceză şi rugăciunea lui Iisus.
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia şi să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogăţind-o cu comentarii. Sfântul, pentru care viaţa şi disciplina Bisericii erau mai preţioase decât propria sa viaţă, s-a apucat de muncă cu sârguinţă, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o „Pidalion”, adică „Cârma”. El a muncit zi şi noapte, timp de peste doi ani, compilând şi corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinţilor Părinţi şi cu decretele legislaţiei bizantine, şi îmbogăţind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viaţa Bisericii. Odată terminată şi trimisă la Constantinopol, lucrarea a aşteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, care se găsea în România, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripţii a tuturor călugărilor atoniţi. Dar acesta din urmă, adversar al „colivazilor” şi al împărtăşirii dese, a introdus în Pidalion corecţi născocite de el însuşi, trădând astfel concepţia autorului şi tradiţia Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul l800, a ajuns la cunoştinţa sfântului, el a fost profund îndurerat şi a scris: „Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte”.
Cam în aceeaşi vreme a fost înştiinţat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama – pe care, la cererea Sfântului Atanasie din Păros şi a mitropolitului Leon al Eliopolei, Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă şi le adnotase a fost reţinut la tipograful său din Viena şi a fost distrus de austrieci, aflaţi în căuta­rea mesajelor de propagandă revoluţionară adresate grecilor de Napo­leon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferinţa sa şi l-a făcut să verse izvoare de lacrimi, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar şi pentru pierderea unei astfel de comori.
După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, unde vieţuise odinioară Sfântul Teofil izvorâtorul de mir, Cuviosul Nicodim şi a reluat viaţa de pustnic şi şi-a continuat lucrarea sa apostolică. îmbrăcat în zdrenţe şi încălţat cu saboţi grosolani, el se considera cel mai de pe urmă decât toţi. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline şi fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuţii, cuviosul uita să mănânce. Nu cunoştea decât două activităţi: rugăciunea şi studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărţi sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune şi prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Când scria, era aşa de absorbit, încât nu simţea nimic în jurul lui. într-o zi, un călugăr venind la el şi găsindu-l lucrând, i-a pus o bucată de pâine proaspătă în gură. Seara, când a trecut din nou, l-a găsit pe sfânt în aceeaşi poziţie, cu bucata de pâine în gură, ca şi când n-ar fi observat nimic.
El a redactat apoi un vast comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca şi al Epistolelor Soborniceşti. De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cântări ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat „Grădina Harului” şi a tradus comentariul Psalmilor scris de Eftimie Zigabenul.
Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfântul Nicodim depăşea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate in mărturii ale altor Sfinţi Părinţi ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o selecţie de vieţi de sfinţi din vechime, precum şi „Noul martirologiu”, adică o culegere a vieţilor noilor martiri, menită să sprijine credinţa creştinilor oprimaţi sub jugul otoman. Mereu preocupat de educaţia poporului lui Dumnezeu, a mai compus şi un „Manual al bunelor obiceiuri creştine” (Hristoitia), un rezumat deosebit al învăţăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Zi de zi, toţi cei care fuseseră răniţi de păcate sau de apostazie, lăsând episcopii şi duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare şi mângâiere sufletelor. Şi veneau nu numai călugări, ci şi mireni sosiţi de departe, astfel încât sfântul se plângea că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să plece în pustie. Dar boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vârsta de 57 de ani, însă era epuizat de asceză şi de munca editării de cărţi, care puteau să umple o bibliotecă.
El era atins de o aşa slăbiciune, că nici o mâncare nu-l putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în chilia prietenilor săi Skourtaios din Careia. Aici a redactat, timp de doi ani, „Sinaxarul”, care cuprinde toţi sfinţii Bisericii. întorcându-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sărbătorilor şi ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă operă în care apare întreaga sa ştiinţă teologică şi seva sa duhovnicească, chiar dacă era foarte bolnav în anul 1808. Noi calomnii reuşind să ducă la condam­narea pe nedrept a lui Atanasie din Păros şi a altor trei colivari, de către Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfântul Nicodim nu a putut să le ia apărarea, ci s-a mulţumit să redacteze oMărturisire de credinţă.
Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit mult. Revăzând pentru ultima oară comentariul său la Octoih, a zis: „Doamne, ia-mă! Suntsătul de această lume!” Din zi în zi, boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în faţa fraţilor că nu putea să o ţină în taină. După ce s-a spovedit şi a primit Sfânta împărtăşanie, a luat în mâinile sale moaştele Sfântului Macarie din Corint şi cele ale lui Partenie Skourtaios şi, sărutându-le cu lacrimi, a zis: „Voi aţi plecat spre cer şi vă odihniţi pentru virtuţilepe care le-aţi câştigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care aţi fost părinţii mei, vă rog să stăruiţi pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine şi să mă aducă unde sunteţi şi voi”. în timpul nopţii, a spus: „Mor! Mor! Aduceţi-mi Sfânta împărtăşanie!”După ce a primit Sfânta împărtăşanie, a dobândit o linişte deosebită şi, încrucişând mâinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor care îl întrebau dacă are odihnă: „Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?” în zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenţi a strigat: „Era mai bine dacă ar fi murit astăzi mii de creştini, decât Nicodim!” Dar chiar dacă astrul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărţile sale rămân un izvor permanent de învăţătură, de mângâiere şi de încurajare pentru plină­tatea vieţii în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne miluiască şi să ne mântuiască în veci. Amin.

Notă- Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris şi a tradus peste 20 de cărţi, dintre care amintim următoarele, menţionând şi anul apariţiei for:
1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcuşul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu – anul l782;
2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice şi fapte ale unor sfinţi – anul 1783;
3. Din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog – anul 1790;
4. Carte foarte folositoare de suflet – anul 1794;
Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion – anul 1796;
l. Războiul nevăzut – anul 1796;
2. Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului şi împăratului David, anul 1799;
3. Noul martirologiu – anul 1799;
4. Pidalionul – anul 1800;
5. Deprinderi duhovniceşti – anul 1800;
6. Paza celor cinci simţiri – anul 1801;
7. Culegere nouă (Sinaxar) – anul 1803;
8. Hristoitia – Cartea bunelor moravuri creştine;
9. Tâlcuire la cele şapte Epistole soborniceşti ale sfinţilor şi prealăudaţilor apostoli Iacob, Petru, Ioan şi Iuda – anul 1806;
10. Cartea Sfinţilor Varsanufie şi Ioan – anul 1816;
11. Sinaxar – anul 1819;
12. Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei – anul 1819;
13. Grădina harurilor – anul 1819;
14. Mărturisire de credinţă – anul 1819;
15. Tâlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului şi regelui David – anii 1819-1821;
16. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor – anul 1836;
17. Scara cea nouă, adică „Tâlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiţi scriitori bisericeşti” – anul l844;
18. Introducerea Sfântului Nicodim la scrierile Sfântului Grigorie Palama – anul 1883;
19. Despre dumnezeiasca împărtăşanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;
20. Opera poetică a Sfântului Nicodim.

ganduridinortodoxie

1

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul (14 Iulie)

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, glasul 1:

Săltaţi şi vă veseliţi, popoare, că, iată, în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul şi mângâietorul nostru, blândul Nicodim. Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate şi părăsite prin nebăgare de seamă şi trecerea cu vederea, iar acum înaintea Sfintei Treimi neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.

Condacul 1

Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul 1

În pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 2-lea

Ca o albină învăţăturile dascălilor din Naxos şi Smyrna le-ai strâns, Sfinte Nicodim, le-ai lămurit în focul dreptei credinţe şi le-ai pus în slujba izbăvirii de patimi. Neobosit te sârguiai să cercetezi pe cuvioşii luminaţi cu duhul întru aflarea liniştii şi vederii celei duhovniceşti, iar împreună cu ei cântai: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Îngrăditu-te-ai, Sfinte, cu povăţuirile Mitropolitului Macarie al Corintului şi, dorind a te face monah, ai fost de dânsul îndrumat spre Cuviosul Silvestru, care pustnicea împreună cu alţi doi monahi isihaşti în insula Hydra. Aşa ai lepădat împilarea grijii celei deşarte şi ai învăţat rugăciunea minţii, culegând virtuţile îngereştii vieţuiri.
Bucură-te, aşezare prin răbdarea cea bună în lumina Chipului lui Hristos;
Bucură-te, trezvie, ce păzeşti cugetul de împrăpăstuire;
Bucură-te, rugăciune, piatră de hotar a Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtare a crucii ascultării ce descuie cerurile;
Bucură-te, primire printr-însa a celor din afară în trupul de taină al iubirii;
Bucură-te, cunoaştere însuşită de chipul iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, că şi mama ta a primit chipul monahicesc;
Bucură-te, inimă-chivot al Numelui mântuitor;
Bucură-te, inimă-icoană a Chipului de viaţă dătător;
Bucură-te, inimă în închinare;
Bucură-te, înaltă smerită cugetare;
Bucură-te, postire întru îndulcirea de duhovniceasca hrană;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 3-lea

Hrănit cu mierea liniştirii şi duhovniceştii suiri râvnitor, te-ai întărit în nevoinţele isihaste, purtat fiind în Sfântul Munte de dumnezeiescul dor. Iar tuns curând monah, sub acoperământul Preacuratei Fecioare, desăvârşit ţi-ai închinat viaţa lui Hristos, veselindu-te a cânta cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Preaiubitor al sfinţeniei te-ai arătat, Cuvioase Nicodim, sârguindu-te să dezgropi din ţarina uitării filocalicele scrieri ale dumnezeieştilor Părinţi, prin care Însuşi Hristos a revărsat în inimi focul cereştii chemări.
Bucură-te, chemare la ospăţul cereştii vieţuiri;
Bucură-te, înmulţire prin credinţă a sfintei moşteniri;
Bucură-te, rugăciune strălucind de slava Numelui mântuitor;
Bucură-te, nesăturată sete de mântuirea tuturor;
Bucură-te, povăţuitor al povăţuitorilor;
Bucură-te, al marilor Părinţi râvnitor;
Bucură-te, smerenie roditoare a sfintelor deprinderi;
Bucură-te, nepătimire ce odrăsleşti cunoaşterea spre viaţă;
Bucură-te, călăuză în nevăzutul război spre Schimbarea la Faţă;
Bucură-te, dascăl al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, vas desăvârşit al ştiinţelor bisericeşti;
Bucură-te, dor nepotolit după împărtăşirea cu Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 4-lea

Pe Sfântul Paisie Velicikovski, care călăuzea în Moldova peste o mie de fraţi şi îi învăţa rugăciunea minţii, ai râvnit a-l întâlni şi de dânsul a fi povăţuit întru dumnezeiasca lucrare. Pentru aceea te-ai îmbarcat într-o corabie, dar din pricina unei furtuni nu ţi-ai putut atinge ţelul. Mişcat de semnul cereştii Pronii, te-ai hotărât să nu mai părăseşti Sfântul Munte şi cu viaţa cea sihăstrească însoţindu-te, neîncetat cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Înaintea Domnului zi şi noapte privegheai, sub ascultarea bătrânului Arsenie curăţindu-ţi mintea întru neîncetată rugăciune şi înfrânare, cu chipul luminat de contemplaţia Sfintelor Scripturi şi Predanii. În acelea, ca într-un rai cuvântător sălăşluit, de închinarea în duh a inimii ca dintr-un pom al vieţii te împărtăşeai, Sfinte Nicodim.
Bucură-te, privighetoare a pustiei;
Bucură-te, fântână a cuvintelor Duhului;
Bucură-te, întoarcere a minţii spre Izvorul şi Ţinta cuvintelor;
Bucură-te, privire mai presus de vedere a locului inimii;
Bucură-te, auzire mai presus de auzire a cuvintelor rugăciunii;
Bucură-te, iubire a libertăţii Duhului, celei neîngrădite de patimi;
Bucură-te, tăcere cuvântătoare ce odrăsleşti rodul înţelepciunii;
Bucură-te, chip luminat şi păzit de sabia de foc a Numelui lui Iisus;
Bucură-te, inimă învăpăiată de credinţă şi întipărită cu Numele lui Hristos;
Bucură-te, liniştire mai presus de fire întru Numele mântuitor;
Bucură-te, purtare a crucii, altar al iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, iubire smerită, ce îmbrăţişezi voia Tatălui ceresc;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 5-lea

Prin mântuitoarea călăuzire şi întregimea cuvântătoare a frumoaselor tale alcătuiri, ne păzim cu putere simţurile de toată pofta şi ne izbăvim de toată intrarea demonilor care se furişează ascuns prin simţuri, strălucind în sfintele încăperi ale minţii icoana de pururea închinare a Cuvântului: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Urmându-ţi povăţuitorul în insula pustie Skyropoulla în căutarea unei singurătăţi şi linişti mai mari, iar în viaţa cea cu multă osteneală sporind, ţi-ai făcut inima vistierie a Numelui lui Iisus Hristos şi darurilor suprafireşti ale harului, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, liniştire, altar al vorbirii cu Dumnezeu;
Bucură-te, veghere şi atenţie, chip al stării înaintea Domnului;
Bucură-te, ascultare ce odihneşti chipul de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, lepădare de sine ce străbaţi cărarea cea strâmtă a mântuirii;
Bucură-te, smerenie mulţumitoare, vas al credinţei;
Bucură-te, întreagă înţelepciune ce închini lui Hristos pământul inimii;
Bucură-te, nemâniere şi nejudecare păzind senin cerul minţii;
Bucură-te, dispreţuire a seminţelor diavolului;
Bucură-te, tăcere de icoană, ce nu bagi în seamă lătrăturile lui;
Bucură-te, necontenită cugetare la preadulcele Nume al lui Iisus;
Bucură-te, inimă în asemănare cu chipul Preacuratei Fecioare;
Bucură-te, iubire nevoitoare ce alungi frica de moarte;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 6-lea

Plecând din pricina unei boli părintele tău, ai trăit câteva luni singur, după care te-ai întors la Athos, fiind tuns şi îmbrăcat de către bătrânul Damaschin în schima cea mare. Iar cuvintele tale îndulcite de harul neîncetatei rugăciuni au adunat mulţi fraţi în chiliile dimprejur, dornici a se împărtăşi din izvorul curat al învăţăturilor tale şi împreună cu tine să cânte: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Îndemnat de binecuvântatul Macarie al Corintului, te nevoiai, Cuvioase Nicodim, să dăruieşti tuturor prin traduceri şi tâlcuiri preaînfrumuseţate scrierile Sfinţilor, ca pe nişte izvoare ale Vieţii celei veşnice. Iar mistuit de dumnezeiasca râvnă pentru Biserica lui Hristos, te-ai arătat cârmaci de Sus luminat al Sfintei Corăbii a mântuirii.
Bucură-te, far al Bisericii şi mare povăţuitor al creştinătăţii;
Bucură-te, râvnă apostolică pentru unirea cu Hristos ce şterge păcatul;
Bucură-te, cântăreţ iscusit al măririi Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, doctor de suflete şi călăuză spre mărturisirea curată;
Bucură-te, evlavie pentru canoanele Bisericii cele dezlegătoare de patimi;
Bucură-te, învăţătorule al durerii lucrătoare a pocăinţei;
Bucură-te, că ai arătat că aceasta te face monah, chiar şi în lume fiind;
Bucură-te, cuvânt cu putere, ce smulgi relele rădăcini ale păcatului;
Bucură-te, trezvitoare aducere-aminte de chipurile cuielor lui;
Bucură-te, sădire în inimă a pomilor de rai ai virtuţilor;
Bucură-te, simţire a nevredniciei proprii ce te răsădeşti în iubirea Sfintei Treimi;
Bucură-te, păzire cu toată fiinţa a frumuseţii recâştigate a Chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 7-lea

Cu cuvântul viu al harului aprindeai în inimi râvna după îndreptarea vieţii prin pocăinţă, către mai deasa împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hristos, spre tămăduire, luminare şi sfinţire, spre îndreptare, întărire şi pază de diavoleasca lucrare, spre îndrăznirea şi dragostea cea către Domnul, înmulţirea faptei celei bune şi desăvârşirii, spre plinirea poruncilor şi împărtăşirea cu Sfântul Duh, nu spre judecată şi osândă, ci întru odihna şi bucuria Sfintei Treimi, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Multe neînţelegeri şi răstălmăciri, multe acuze, calomnii şi chiar condamnări s-au abătut asupra ta când împreună cu Mitropolitul Macarie al Corintului ai publicat cartea despre deasa împărtăşire. Însă de sus întărit, şi crucea ţi-ai purtat nepărăsind locul virtuţii, şi ca o gură a Cuvântului Biserica o ai luminat cu mărturisirea evlaviei şi credinţei tale celei drepte, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, năvod care scoţi din marea uitării mărgăritarele Sfintei Tradiţii;
Bucură-te, cerească şi înfricoşată chemare la Cina de Taină a Împărăţiei;
Bucură-te, chemare întărită pe mărturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor şi Părinţilor;
Bucură-te, călăuză spre Izvorul vieţii celei veşnice;
Bucură-te, sfântă îndemnare spre paharul mântuirii şi cereasca hrană;
Bucură-te, iubire de vrăjmaşi îndelung răbdătoare ce birui răul cu binele;
Bucură-te, viaţă şi mărturisire apărate de însăşi Sfânta Comunitate a Athosului;
Bucură-te, hrănitor al dogmelor Bisericii de către ea numit;
Bucură-te, apărător al binecuvântatului obicei al vechilor creştini;
Bucură-te, că însuşi Patriarhul Grigorie al V-lea a primit mărturisirea ta în privinţa Sfintei Împărtăşanii;
Bucură-te, nevoinţă a înnoirii duhovniceşti încununată de Hristos;
Bucură-te, râvnă a plămădirii Bisericii în Trupul lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 8-lea

Prin mâhnirea şi amărăciunea încercărilor ca printr-un foc lămuritor trecând, mai tare străluceau pe chipul tău pacea şi iubirea lui Hristos. Atât erai de viteaz în isihie, încât acolo unde privegheai şi scriai, demonii şuşoteau în afara uşii chiliei şi tu scriai fără să te înfricoşezi, iar uneori râdeai chiar de feţele lor pământii, netulburat cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ruşinând cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, harul lui Dumnezeu lucra în tine spre desăvârşire prin neputinţele trupului. Iar tu, ca pe un altar de închinare răstignit, nu încetai a liturghisi iubirea lui Hristos.
Bucură-te, om mare în lumea cea mică;
Bucură-te, strajă neadormită a dreptei socoteli;
Bucură-te, uitare de cele fireşti întru dăruirea duhovnicească;
Bucură-te, iubire de pătimire pentru Hristos;
Bucură-te, răbdare a suferinţei ce te umpli de mirul mângâierii dumnezeieşti;
Bucură-te, liman de mângâiere şi vindecare a celor răniţi de păcate;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor în îngereasca slujire;
Bucură-te, dar şi mirenilor chemare la duhovniceasca prefacere;
Bucură-te, hrănire a poporului însetat după Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă întru care Însuşi Duhul Se roagă cu negrăite suspine;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 9-lea

Sub jugul otoman, mulţi credincioşi plăteau cu viaţa mărturisirea lor, iar tu, Sfinte Nicodim, neîncetat te rugai să nu piară în focul urgiei credinţa creştinilor. Pe cei ce slăbeau cu duhul îi întăreai, pe cei căzuţi care se pocăiau îi pregăteai pentru martiriu, celor biruitori le alcătuiai slujbe de pururea pomenire, iar Biserica strălucea de slava Crucii şi Învierii lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Luminat de Sfântul Duh, arătai că Pronia dumnezeiască binevoia întru noii martiri spre slava Bisericii Ortodoxe şi înnoirea dreptei credinţe, dar şi spre mustrarea celor de alte credinţe, ce vor rămâne fără cuvânt de apărare în Ziua Judecăţii. Apoi celor robiţi pildă de răbdare, ba chiar îndrăzneală şi îndemn spre a-i imita cu fapta pentru toţi creştinii siliţi după împrejurări la martiriu şi mai cu seamă câţi au ajuns să lepede credinţa ortodoxă.
Bucură-te, chip îngeresc ce găteşti calea Domnului;
Bucură-te, cuvânt ce întorci inimile spre Chipul lui Hristos;
Bucură-te, doctor de suflete şi povăţuitor de mucenici;
Bucură-te, adânc al smereniei ce izbăveşti din iadul deznădejdii;
Bucură-te, povăţuitor Sfântului Mucenic Constantin din Hydra;
Bucură-te, că cel ce trecuse la islam desăvârşit s-a pocăit de lepădarea sa;
Bucură-te, că s-a hotărât să şi-o retracteze public, înfruntând moartea;
Bucură-te, că cinci luni l-ai pregătit la Iviron pentru martiriu;
Bucură-te, neobosită căutare a oii rătăcite;
Bucură-te, că şi dintre musulmani se converteau şi pătimeau pentru Hristos;
Bucură-te, pană a Duhului Sfânt, zugrăvind vieţile Noilor Martiri;
Bucură-te, stâlp de foc al Bisericii, ce uneşti pământul cu cerul;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 10-lea

Cine ar putea spune minunile săvârşite prin tine de Cuvântul dumnezeiesc, Sfinte Nicodim? Căci întru slăbiciuni din ce în ce mai mari sporeai în duhovniceasca slujire, liturghisind în raiul smereniei şi ascultării voia lui Dumnezeu, prin care scară nouă către cer întinzi, celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu neclintită blândeţe şi dragoste ţi-ai pecetluit până în sfârşit mărturisirea dreptei credinţe, chemând pe cei ce pe nedrept te acuzau să înlocuiască ura cu iubirea, pentru ca ostenelile ascetice şi dragostea faţă de Hristos să nu fie zadarnice.
Bucură-te, micşorare de sine întru preamărirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, slujire pe crucea bolilor şi neputinţei;
Bucură-te, slujire pe crucea acuzelor şi calomniilor;
Bucură-te, purtare a Crucii la hotarul dintre viaţă şi moarte;
Bucură-te, privire întărită de Duhul în Cartea Vieţii;
Bucură-te, smerenie, carte a Cuvântului ipostatic;
Bucură-te, cuvânt mântuitor, icoană de veşnică închinare;
Bucură-te, vedere de icoană, ce naşti cuvintele vii ale harului;
Bucură-te, tresăltare a inimii sub lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, prăznuire prin rugăciunea lui Iisus a Întrupării dumnezeieşti;
Bucură-te, negrăită simţire a harului Botezului la primirea Sfintelor Taine;
Bucură-te, netâlcuită bucurie întru pomenirea Sfintei Fecioare şi a tuturor Sfinţilor;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 11-lea

Toate ceasurile zilei şi ale nopţii le închinai acestor două lucrări: fie ca să explici vreun înţeles al dumnezeieştii Scripturi, fie ca să-ţi pleci capul în partea stângă a pieptului, să-ţi cobori mintea în inimă şi să strigi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Şi deşi doreai să petreci neîncetat în dumnezeiasca rugăciune a minţii, neobosit slujeai pe cei ce veneau să te vadă şi să fie mângâiaţi, cântând împreună cu ei: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre sfârşit, de o mare neputinţă copleşit, adeseori te rugai lui Dumnezeu să te primească la Dânsul. Aşa, între viaţă şi moarte, ai ajuns la Karyes, şi aproape paralizat te-ai pregătit de înfricoşata trecere în Veşnicie, prin Mărturisire generală, Maslu şi zilnică Împărtăşire cu Preacuratele Taine. Iar din pricina oboselii, nu mai puteai spune cu mintea rugăciunea lui Iisus, ci mai întâi cu glas tare, iar apoi doar cu starea nemişcată de închinare.
Bucură-te, stâlp ce călăuzeşti pe noul Israel spre evlavie;
Bucură-te, nor răcoritor celor încinşi în cuptorul păcatelor;
Bucură-te, însetare după vederea faţă către faţă a lui Hristos;
Bucură-te, nevoinţă peste fire în via Lui tainică;
Bucură-te, rugăciune pentru plinirea de Sus a ostenelii iubirii;
Bucură-te, îmbrăţişare ultimă a moaştelor Sfinţilor Macarie al Corintului şi Partenie;
Bucură-te, sărutare a moaştelor Părinţilor duhovniceşti în nădejdea învierii;
Bucură-te, chemare cu umilinţă a rugăciunilor lor mijlocitoare;
Bucură-te, înainte-păşire prin credinţă în odihna Domnului;
Bucură-te, icoană vie a lui Hristos răstignit;
Bucură-te, sfinţenie, ce nu încetezi a purta vălul smereniei;
Bucură-te, fericită vedere a nevredniciei proprii, ce poţi purta strălucirea dumnezeirii;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 12-lea

Privegheat fiind toată noaptea de fraţi, în ceasul al şaselea, după întrebarea lor, le-ai vestit grabnicul tău sfârşit şi, rugându-i să te împărtăşească, ai primit Preacuratele Taine. După puţin te-au găsit cu mâinile încrucişate şi picioarele întinse şi te-au întrebat: „Învăţătorule, ce faci? Te linişteşti?”. „Pe Hristos L-am vârât înlăuntrul meu”, ai răspuns, „şi cum nu mă voi linişti?”: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Până astăzi, în chilia iconarilor Skurtei se păstrează ca o binecuvântare pentru lume sfântul tău craniu. Iar noi din adâncul patimilor alergăm către razele învăţăturilor şi rugăciunilor tale, prin care pururea ne mângâi, ca un ucenic iubit al lui Hristos.
Bucură-te, îndoită nepătimire şi desăvârşitoare ascultare;
Bucură-te, atotvirtuoasă smerenie şi mulţumitoare răbdare;
Bucură-te, discernământ cu dumnezeiască scânteiere;
Bucură-te, de Dumnezeu imitatoare îndurare;
Bucură-te, milostenie mântuitoare de suflete;
Bucură-te, rugăciune necontenită şi zdrobită căinţă;
Bucură-te, adevărată mărturisire şi neînvinuitoare conştiinţă;
Bucură-te, pătimire a Iubirii îndumnezeitoare a Sfintei Treimi;
Bucură-te, pătimire cu Hristos şi pentru Hristos spre care îngerii doresc să se plece;
Bucură-te, chip învăluit de strălucirea frumuseţii dumnezeieşti;
Bucură-te, neobosit zugrav al chipului Maicii Domnului şi al vieţuirii monahiceşti;
Bucură-te, chemare şi a mirenilor în rugul aprins al isihiei;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 13-lea

Ca un vestitor înflăcărat al Sfintei Treimi şi apărător al cereştilor dogme, râvnitor al Sfintelor Scripturi şi Tradiţii te-ai arătat, Cuvioase Nicodim, spre împărtăşirea lumii de viaţa cea dumnezeiască. Pentru aceasta, smereniei Maicii Domnului urmând, te-ai făcut părtaş bucuriei veşnicei uniri cu Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte, să o dobândim şi noi nevrednicii, cei ce cu umilinţă strigăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: În pământul dragostei smerite…, Condacul 1: Pe tine, moştenitorul raiului…,

Icosul 1

În pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul 1

Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

şi se face otpustul.

ganduridinortodoxie

15492177_1879124548970440_8774779446040804397_n

Canon de bucurie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (14 Iulie)

Cântat în Sâmbăta Imnului Acatist (Facere a Sfântului Iosif Imnograful

Al căreia acrostih este:

«Vasul bucuriei, ție uneia se cuvine: bucură-te».

Cântarea 1. Glasul al 4-lea

Irmosul: «Deschide-voi gura mea și se va umplea de Duhul, și cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei, bucurându-mă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi

Carte însuflețită a lui Hristos, pecetluită în Duhul, pe tine marele Arhanghel văzându-te, Curată, strigă ție, bucură-te vasul bucuriei prin care blestemul strămoașei este dezlegat.

Îndreptarea lui Adam, bucură-te Fecioară, Mireasa lui Dumnezeu, omorârea iadului, Preanevinovată, palatul singurului Împărat, bucură-te tron de foc al Atotțiitorului.

Slavă…

Bucură-te, ceea ce singură ai odrăslit trandafirul cel neveștejit, mărul cel înmiresmat, bucură-te, ceea ce ai născut buchetul Împăratului tuturor, bucură-te, nenuntită, mântuirea lumii.

Și acum…

Vistieria curăției, bucură-te, ceea prin care ne-am ridicat din căderea noastră, bucură-te, crin plăcut mirositor, Stăpână, ceea ce îi umpli de bună mireasmă pe cei credincioși, tămâiere înmiresmată și mir de mult preț.

Cântarea a 3-a

Irmosul: «Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i».

Ceea ce ai odrăslit spicul cel dumnezeiesc, ca o țarină nearată, bucură-te, masă însuflețită care porți pâinea vieții, bucură-te, izvor nedeșertat al apei vieții, Stăpână.

Juncă ce ai născut credincioșilor vițelul cel fără prihană, bucură-te, mielușea care ai născut pe mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele a toată lumea, bucură-te, jertfelnic cald.

Slavă…

Dreaptă strălucire, bucură-te, ceea ce singură ai purtat pe soarele Hristos, locașul luminii, bucură-te, ceea ce ai risipit întunericul și pe întunecații demoni desăvârșit i-ai nimicit.

Și acum…

Bucură-te, singură ușă prin care a umblat singur Cuvântul, ceea ce ai zdrobit încuietorile și ușile iadului cu nașterea ta, Stăpână, bucură-te, dumnezeiască intrare a celor mântuiți, Prealăudată.

Cântarea a 4-a

Irmosul: «Cel ce șade întru slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe norul cel ușor a venit Iisus, cel cu totul dumnezeiesc, prin Preacurata Fecioară și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă puterii Tale, Hristoase».

În glasuri de cântări, cu credință ție îți strigăm, Prealăudată, bucură-te, munte gras și închegat cu Duhul, bucură-te, sfeșnic și vas care ai purtat mana cea dulce.

Împăcarea lumii, bucură-te, fără prihană Stăpână, bucură-te, scară care pe toți îi înalți de pe pământ cu harul, bucură-te pod care cu adevărat îi treci pe toți cei ce te laudă pe tine de la moarte la viață.

Slavă…

Mai înaltă decât cerurile, bucură-te, ceea ce ai purtat în pântecele tău fără osteneală temelia pământului, bucură-te scoică, care din sângiurile tale ai țesut porfiră Împăratului Puterilor.

Și acum…

Bucură-te, Stăpână, ceea ce ai născut cu adevărat pe Dătătorul de lege, pe Cel ce șterge în dar fărădelegile tuturor, adânc nepătruns, înălțime negrăită, prin care noi am fost îndumnezeiți.

Pe tine ceea ce ai împletit lumii cunună neîmpletită de mână, te lăudăm, strigându-ți ție, Fecioară, bucură-te, păzirea tuturor și îngrădirea, întărire și scăpare sfântă.

Cântarea a 5-a

Irmosul: «Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu, Cel peste toate și ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine».

Ceea ce ai născut calea vieții, bucură-te, Preanevinovată, ceea ce ai mântuit lumea din potopul păcatului, bucură-te, Mireasa lui Dumnezeu, auzire și grăire înfricoșată, bucură-te sălașul Stăpânului făpturii.

Tărie și putere a oamenilor, bucură-te, fără prihană, locașul sfințirii slavei, omorârea iadului, cămară de nuntă cu totul luminoasă, bucură-te, bucuria îngerilor, bucură-te, ajutorul celor ce se roagă ție cu credință.

Căruță în chipul focului a Cuvântului, bucură-te, Stăpână, rai însuflețit care ai în mijloc pomul vieții, pe Domnul a Cărui dulceață înviază pe cei ce se împărtășesc cu credință și pe cei ce sunt supuși stricăciunii.

Slavă…

Întăriți cu puterea ta, strigăm ție cu credință, bucură-te, cetatea Împăratului a toate, slăvită și vrednică de auzire, despre care au vorbit limpede proorocii, munte netăiat, bucură-te, adânc nemăsurat.

Și acum…

Cort larg al Cuvântului, bucură-te, fără prihană, scoică ce ai adus mărgăritarul cel dumnezeiesc, bucură-te, Preaminunată, împăcarea cu Dumnezeu a tuturor celor ce te fericesc pe tine pururea, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a

Irmosul: «Înțelepții lui Dumnezeu, care faceți acest praznic dumnezeiesc și cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniți să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa».

Pat de nuntă al Cuvântului, Nepătată, pricina îndumnezeirii tuturor, bucură-te, cu totul fără de prihană, răsunarea proorocilor, bucură-te, podoaba Apostolilor.

Din tine a picurat roua care a stins văpaia cinstirii zeilor, pentru aceasta strigăm ție: bucură-te, lâna cea rourată, pe care mai dinainte a văzut-o Ghedeon.

Slavă…

Iată, ție strigăm fii nouă liman celor învăluiți și port pe marea întristărilor și a tuturor smintelilor vrăjmașului.

Și acum…

Pricina bucuriei, umple de har cugetul nostru, ca să strigăm ție: bucură-te, rugul cel nears, nor cu totul luminos, ceea ce fără de încetare îi umbrești pe credincioși.

Cântarea a 7-a

Irmosul: «N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbătește înfruntându-o se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinților noștri și Doamne, binecuvântat ești».

Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, căruță a soarelui celui înțelegător, vița cea adevărată care ai lucrat strugurele cel copt care picură vinul ce veselește sufletele celor ce cu credință te slăvesc pe tine.

Ceea ce ai născut pe doctorul oamenilor, bucură-te, Mireasa lui Dumnezeu, toiagul cel tainic care ai înflorit floarea cea neveștejită, bucură-te, Stăpână, prin care ne umplem de bucurie și moștenim viața.

Nu poate, Stăpână, limba cea ritoricească să te laude pe tine, căci înălțându-te mai presus de Serafimi ai născut pe Împăratul Hristos pe Care roagă-L să ne izbăvească acum de toată vătămarea pe cei ce cu credință se închină ție.

Slavă…

Te laudă pe tine toate marginile și strigă ție: bucură-te, cartea întru care este scris Cuvântul cu degetul Tatălui, Curată, pe Care roagă-L să scrie în cartea vieții pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu.

Și acum…

Te rugăm noi, robii tăi și plecăm genunchiul inimii noastre: pleacă urechea ta, Curată, și mântuiește-ne pe noi cei cufundați în necazuri și păzește turma ta de toată năvălirea vrăjmașilor, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a

Irmosul: «Pe tinerii cei binecredincioși …

Ai primit în pântecele tău pe Cuvântul și ai purtat pe Cel ce poartă toate, cu lapte L-ai hrănit pe Cel ce hrănește cu voia toată lumea, Curată, Căruia Îi strigăm: Pe Domnul toate lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Moise a văzut în rug marea taină a nașterii tale, tinerii mai dinainte au închipuit-o lămurit stând în mijlocul focului și fiind nearși, fără de pată Sfântă Fecioară, pentru aceasta te lăudăm întru toți vecii.

Cei ce mai înainte am fost dezbrăcați de înșelare, veșmântul nestricăciunii l-am îmbrăcat prin nașterea ta și cei ce ședeam în întunericul păcatelor lumină am văzut, pe tine, locașul luminii, Fecioară, pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Morții prin tine înviază, căci ai născut viața cea ipostatnică, cei ce mai înainte erau muți, acum bine grăiesc, leproșii se curățesc, bolile se alungă, mulțimea duhurilor celor din văzduhuri se biruiește, Fecioară, mântuirea muritorilor.

Și acum…

Ceea ce ai născut mântuirea lumii prin care de pe pământ la cer suntem înălțați, bucură-te, cu totul binecuvântată, acoperământ și întărire, zid și cetate a celor ce cântă, Curată: Pe Domnul toate lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Să lăudăm…Irmosul

«Pe tinerii cei binecredincioși, în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați pe Dânsul întru toți vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul: «Tot neamul omenesc să salte cu duhul, fiind luminat; și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu și să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară».

Ca să-ți strigăm ție credincioșii, cei ce prin tine ne-am făcut părtași bucuriei celei veșnice, izbăvește-ne pe noi din ispită, de năvălirea barbarilor, și de orice altă plagă adusă asupra muritorilor păcătoși pentru mulțimea fărădelegilor, Fecioară.

Ai fost văzută luminarea noastră și întărirea pentru aceea strigăm ție: bucură-te, stea neapusă, care ai adus lumii pe marele soare. Bucură-te, ceea ce ai deschis raiul cel închis, Curată, bucură-te, stâlp de foc care ai dus neamul omenesc la viața cea de sus.

Să stăm cu evlavie în casa Dumnezeului nostru și să strigăm: Bucură-te, Stăpâna lumii, bucură-te, Marie, Doamna noastră a tuturor, bucură-te, ceea ce singură ești fără prihană între femei și frumoasă, bucură-te, vas care ai primit deșertându-Se întru tine mirul cel nedeșertat.

Slavă…

Porumbița care ai născut pe Cel milostiv, bucură-te, pururea Fecioară, bucură-te, lauda tuturor cuvioșilor, bucură-te, încununarea nevoitorilor, bucură-te, dumnezeiască podoabă a tuturor drepților și mântuirea noastră, a credincioșilor.

Și acum…

Cruță Dumnezeu moștenirea ta, trecând acum cu vederea toate păcatele noastre, spre aceasta avându-te pe tine rugătoare, ceea ce L-ai născut pe pământ fără de sămânță pe Cel ce a voit pentru mare mila Lui să fie plăsmuit ceea ce era străin.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, traducere Laura Enache, Editura Doxologia, 2011)

1