Potirul comun este o mare minciună!

1

Potirul comun este o mare minciună! O folosesc preoții care nu vor să întrerupă pomenirea. Toate canoanele vorbesc despre rugăciunea în comun cu ereticii ca motiv de despărțire de Biserică;

-Cei morți pot fi duși la preoții pomenitori pentru slujba înmormântării, dacă acolo s-au îmbisericit. Pot merge și cei care s-au îngrădit de aceștia (precizăm că la slujba de înmormântare nu este pomenit ierarhul). Adevărata problemă este: ce facem înainte de moarte?!;

-Este adevărat că Biserica fără episcop nu poate fi înțeleasă. De aceea, prin îngrădirea de erezie și apărarea Ortodoxiei, Biserica se îngrijește să aibă episcopi (ortodocși, nu falși sau mincinoși);

Puțin spus, Biserica deja a pierdut din grație, înaintea lui Dumnezeu, datorita renovărilor sau adăugarea altor lucrări in Biserică cu bani europeni, bani spurcați de la ECUMENIȘTI. La mine s-a intâmplat acest lucru și s-a șters Sfânta Icoană cu Adam și Eva, Protopărinții noștri, pe care este fondată Biserica. Știu că ecumeniștii zic despre acest lucru, „că este o metaforă… utopie…!”

*

1

De ce Mănăstirea Paltin Petru Voda a fost aleasă ca acțiunea de „albire” a lui Teofan Savu?

Iată cum conducerea Mănăstirii Paltin Petru Vodă distrug ctitoria antiecumenistă a părintelui Iustin Pârvu.

Părintele Justin a spus următoarele despre arhiereii romani:

” Din ăștia nu mai faci oameni.”

– despre Teofan: ”Din asta mai bun nu poți face, dar mai rău, da.”
– este eretic ecumenist, filopapist si filomonofozit. Niciodată nu a retractat in public la cele doua erezii:

1 – ”Același Hristos se afla pe sfintele mese ale Bisericii Ortodoxe si ale bisericii romano-catolice.”

2 – ”Este o absurditate sa susțină cineva ca este deținătorul adevărului absolut.”

A semnat in ascuns recunoașterea monofiziților ca Biserica mântuitoare, argumentând cu următoarea hula: ”Sf. Părinți nu au avut suficienta dragoste când au dat anatemei pe monofiziți.”

*

1

Acum este trimis ca sa reeduce mai mult obștile de călugări si maici de la Petru-Voda si Paltin. Sa se asigure ca nimeni nu va face probleme in marșul triumfal al ecumeniștilor spre intronizare lui antihrist.
Minciuno-episcopul teofan te executa pe la spate, amăgind multa lume cu masca evlaviei.Nici un călugăr sau maica nu va mișca in front. Care mișca…Afara. Cei mai mari vrăjmași ai lui Hristos sunt acest soi de arhierei ecumeniști. Cel mai bun pentru stilul fățarnic si fals al antihristului ( afișat la început pentru cucerirea puterii mondiale ) este domnul Teofan Savu. Il depășește pe Daniel in vicleșug si fățărnicie. Nici nu m-am dus la slujbele lui, nu mai iau binecuvântare de la el si nici nu-l mai pomenesc datorita ereziei ecumenismului , nici pe el si nici pe un arhiereu ecumenist pana la ieșirea lor publica din CMB si din toate organismele ecumeniste. Doamne, scăpa Biserica de ecumeniști.

*

1

Cum este cu putinţă pentru ecumenişti să fie în comuniune cu noi, de vreme ce ei participă din plin în mişcarea ecumenistă, deţin funcţii şi sunt membrii ai structurilor ei instituţionale, dinlăuntrul cărora vedem cultivarea necontenită a unui minimalism dogmatic, canonic şi moral ce este protivnic Orthodoxiei?
Dacă Sfântul Vasilie cel Mare ar trăi astăzi, s-ar afla în comuniune cu “ortodocşii” ecumenişti? Categoric nu; şi asta pentru că ceea ce el a propovăduit este veşnic valabil: “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate“.
Un teolog ca Ierotheos Vlachos nu cunoaste viața si lucrările sfântului Vasile cel Mare. Ce urmareste acest CAL TROIAN pregatit special pentru aceste timpuri.

*

1

Mitropolitul Ierotheos Vlachos calul troian pregatit pentru a sparge rezistența antiecumenistă din România

Suspiciunea este că Ierotheos Vlachos este în ograda apostaziei şi doar pozează în anticretan şi antiecumenist, spre păcălirea unor reali antiecumenişti şi anticretani. Adică, e omul pregătit pentru rolul de a-i duce în derivă pe cei care se preconiza că nu vor înghiţi gogoşile pentru proştii învederaţi– a căror înecare în marea apostaziei cretane a fost plănuită pe două căi principale:

În Creta nu s-a întâmplat nimic, nu s-a schimbat nimic, deci nici nu are rost să vă informaţi sau să vă informăm;

„Sfântul şi Marele Sinod”, la care totul a fost ortodox, iar cine se opune este ultraortodox şi trebuie eliminat.

Previzibil, nu chiar toţi oamenii puteau fi amăgiţi prin variantele facile, adică 1 şi 2, ci era evident că va exista şi o grupare refractară la ortodoxia sinodului şi suspicioasă la adresa bunelor intenţii ale ierarhilor adunaţi acolo. Este vorba tocmai de cei pentru care a fost conceput punctul 22, acela cu represaliile şi osândirea celor care se vor opune sinodului, deci e clar că artizanii apostaziei au ştiut la ce să se aştepte.

*

1

O singura intrebare ar trebui pusa lui minciuno-mitropolitului Ierotheos Vlachos: De ce esti sarlatan si umbli a prostii oamenii?

Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

*

1

Dacă Sfântul Vasilie cel Mare ar trăi astăzi, s-ar afla în comuniune cu “ortodocşii” ecumenişti? Categoric nu; şi asta pentru că ceea ce el a propovăduit este veşnic valabil: “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate“.

Cum este cu putinţă pentru [pseudo]ierarhii cei de o împreună-cugetare cu acesta, care clar, constant şi cu convingere – ceea ce nu este făcut deloc din slăbiciune de caracter – tăgăduiesc exclusivitatea ecleziologică şi soteriologică a Bisericii celei Una (şi Singura), anume, cea Ortodoxă, să fie altcumva decât caterisiţi?
Mai mult, cum este cu putinţă pentru ecumenişti să fie în comuniune cu noi, de vreme ce ei participă din plin în mişcarea ecumenistă, deţin funcţii şi sunt membrii ai structurilor ei instituţionale, dinlăuntrul cărora vedem cultivarea necontenită a unui minimalism dogmatic, canonic şi moral ce este protivnic Orthodoxiei?

În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii.
Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.
Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare?
Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).

*

1

”Pâinea Euharistiei (=Sfintei Împărtășanii) nu este simplă pâine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-însa curățindu-ne, ne unim cu trupul Domnului și cu Duhul Lui și ne facem trup al lui Hristos” (Biserica)…

Taina Euharistiei ”se numește Împărtășanie fiindcă printr-însa ne împărtășim de Dumnezeirea lui Iisus. Și se numește cuminecare și cu adevărat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos și părtașia la Trupul și la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm și ne unim și unii cu alții prin ea. Căci pentru că ne împărtășim dintr-o singura pâine, ne facem cu toții un trup și un sânge al lui Hristos, și unii altora mădulare, ajungând de un trup cu Hristos. Pentru aceea cu toată puterea să ne păzim a nu lua împărtășanie de la eretici, nici să le-o dăm. Nu dați cele sfinte câinilor, zice Domnul, și nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca să nu ne facem părtași relei slăviri și osândei lor.”

Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor dumnezeiești-omenești al ortodocșilor (Sfântul Teodor Studitul) vestește tuturor oamenilor:

a) ”Împărtășania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului”.

b) În Euharistie, ”pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos“.

c) ”După măsura deosebirii dintre lumină și întuneric, așa este și deosebirea dintre împărtășania drept-slăvitoare (ortodoxă) și cea eretică: cea drept-slăvitoare luminează, cea eretică întunecă; una îl unește cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viață sufletului, cealaltă îl ucide“.

d) ”Împărtășania din mâna eretică este otravă, nu simplă pâine“.

*

1

Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserica, neunit cu ea prin pocăință, unul ca acesta este pentru Biserica eretic și, în chip de neocolit, se găsește în afara împreună-unirii mântuitoare: fiindcă ce părtășie poate fi între dreptate și nelegiuire? Ce părtășie poate să fie între lumină și întuneric? (II Corinteni 6:14).

Întâiul vârf și Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, dă porunca: ”De omul eretic, după prima și a doua sfătuire, desparte-te” (Tit 3:10). Acela, deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic“, ci-i dă acestuia și pe Domnul Însuși, în Sfânta Împărtășire, se mai găsește oare în sfânta credință Apostolică și Dumnezeu-omenească? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, dă următoarea poruncă: pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos și nu primește învățătura evanghelică cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, ”să nu-l primiți în casă” (II Ioan 1:10).

Ereziile nu sunt Biserică și nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine și mai cu seamă Taina Împărtășirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtășire este totul și toate în Biserică: Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, și Biserica însăși, ca trup al Lui, și îndeobște tot ce este dumnezeiesc-omenesc.

„Intercommunio” – între-unirea, între-împărtășirea cu ereticii în Sfintele Taine și îndeosebi în Sfânta Împărtășire – este cea mai rușinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iuda; și, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii dumnezeiești-omenești, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinților Părinți, a Bisericii Sfintei Tradiții, a Bisericii celei Una.

*

1

In învățătura ortodoxă despre Biserică și Sfintele Taine, singura și neasemănata Taină este Biserica însăși – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în așa fel că ea este și singurul izvor și conținutul tuturor Sfintelor Taine. În afara de Taina aceasta Dumnezeu-omeneasca și atotcuprinzătoare a Bisericii care este a-tot-taina, nu exista și nici nu pot să existe “Taine”; așadar, nu poate exista nici o “între-împărtășire” (“inter-communio”) în ceea ce privește Tainele. De aici, numai în Biserică – în această neasemuită a-tot-taină a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca Trup al lui Hristos, este izvorul și criteriul Tainelor și nu invers.
Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii și nici nu pot fi gândite în afară de Trupul Bisericii. Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii Sobornicești a lui Hristos și cu întreaga Predanie Ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existența altor taine în afară de ea, nici nu le socotește taine, până la venirea prin pocăință din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserica, neunit cu ea prin pocăință, unul ca acesta este pentru Biserica eretic și, în chip de neocolit, se găsește în afara împreună-unirii mântuitoare: fiindcă ce părtășie poate fi între dreptate și nelegiuire? Ce părtășie poate să fie între lumină și întuneric? (II Corinteni 6:14).

Reclame

Sf Ioan din Kronstadt: Cât de sfântă este credinţa şi Biserica ortodoxă! Papistaşii, recunoscându-l pe papă drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron în locul lui Hristos

146093_corabia

Cât de sfântă este credinţa şi Biserica ortodoxă! Cât de dreaptă este, cât de plină de pacea lui Dumnezeu, cât de plină de frumuseţe nesfârşită şi nedescrisă (aminteş-te-ţi chipul fiecărui sfânt, aşa cum l-ai văzut în icoană, aminteşte-ţi viaţa lui, plină de toată fapta bună şi de minuni în timpul vieţii şi după moarte)

Biserica îndeplineşte toate cerinţele duhului omenesc şi îl mântuieşte pe orice om care sa dăruit ei şi a rămas credincios până la sfârşitul vieţii sale. Slavă sfintei credinţei Tale ortodoxe, Doamne . Papistaşii, recunoscându-l pe papă drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron în locul lui Hristos, făcându-şi dumnezeu din el, iar pe Hristos l-au pus pe planul al doilea. Pe papă l-au făcut vicar al lui Hristos, deşi Hristos rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28,20).

Dar uitaţi-vă câte rătăciri au fost îngăduite în credinţa papei (care nu este a lui Hristos), câte ciudate rătăciri hulitoare, şi întoarceţi spatele acestei credinţe cu nemulţumire şi groază! O, trufie omenească! O, trufie satanicească! Papa – infailibil ! O, iezuitism! Dacă papa Romei ar fi întru totul de un cuget şi de un suflet şi de o învăţătură cu Domnul, ar putea – deşi nu în deplinul înţeles al cuvântului – să îşi dea numele de „Cap al Bisericii”.

Dar întrucât este de alt cuget şi de altă învăţătură decât Hristos, este eretic şi nu poate fi numit „Cap al Bisericii”, pentru că ea e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15), iar papa şi papistaşii sunt trestie clătinată de vânt şi au schimonosit cu desăvârşire adevărul lui Hristos şi în învăţătură, şi în slujbe (azime, lipsa proscomidiei), şi în cârmuire, făcând întregul catolicism rob ereziei lor şi făcându-l de neîndreptat Iar fariseul, stând, aşa se ruga întru sine…

Ce citeşte în sufletul fariseului Ochiul atotvăzător, atotdrept, înfricoşător, drept judecător? Căci fariseul se ruga nu în auzul lumii, ci în taină, în sinea sa…

Dumnezeule, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitori, nedrepţi, 1preacurvari (Lc. 18, 11). Prin fariseu putem înţelege toată omenirea mândră, îngâmfată de ştiinţa, de rangul şi mintea sa, de cărturăria deşartă, de bogăţie, de frumuseţe, de putere, de reuşite, care priveşte cu trufie omenirea ce păcătuieşte, dar se smereşte şi se pocăieşte în sufletul său, al cărei ochi lăuntric, luminat de lumina harului, este întors înlăuntru, spre adâncurile inimii, şi vede întreaga prăpastie a păcatului, întreaga stricăciune pe care a vârât-o păcatul în firea noastră, întreaga vinovăţie faţă de dreapta judecată dumnezeiască, întreaga pedeapsă pe care o merită de la judecata lui Dumnezeu, şi, cu smerenie dându şi seama de păcatele sale, strigă din adâncul inimii smerite, cerând să fie miluită: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (Lc. 18,13).

Iată ce a văzut, iată ce a citit Ochiul Cel drept: El a văzut, El a citit în inima fariseului trufie şi îngâmfare neştiutoare, iar în inima vameşului – smerita recunoaştere a mulţimii păcatelor şi a lipsei de răspuns a păcătosului înaintea dreptăţii preaînalte.

Ce mulţimi nenumărate de farisei îngâmfaţi vede Ochiul Dumnezeiesc, mai ales în vremea de acum, care este vreme de ateism, vreme de închinare în faţa propriei raţiuni, în faţa propriului talent scriitoricesc, vreme de închinare în faţa idolului aurului şi argintului, vreme de abuz de putere a mai-marilor faţă de cei supuşi lor!

Jalnici, nătângi, miopi, orbi oameni sunteţi voi, nu vă daţi seama şi nu gândiţi că toate judecăţile voastre sunt uşuratice, răutăcioase, că toate patimile voastre sunt încrestate pe un răboj de neşters în cer, în cartea veşnicelor judecăţi ale lui Dumnezeu, precum şi în conştiinţele voastre, şi toate vor fi date în vileag la Judecata cea de obşte, şi vă vor aduce ruşine de nesuferit şi osândă veşnică.

Acum vă ascundeţi de judecata omenească şi de conştiinţa voastră, şi faceţi nepedepsiţi fapte nelegiuite, petrecându-vă vremea în jocuri, în plăceri trupeşti, sau în lenevie şi caraghioslâcuri. Dincolo nu va rămâne ascuns niciun gând. Incheiaţi-vă socotelile cu păcatele voastre aici, până când mai este vreme de pocăinţă. Curând va fi zăvorâtă uşa, şi în zadar veţi bate şi veţi grăi: Doamne, Doamne, deschide nouă! Veţi primi răspunsul: nu vă cunosc pre voi (Mt. 25,11).

Aici sunteţi peste tot cei dintâi – dincolo veţi fi cei de pe urmă, adică în iad, iar cei de pe urmă -adică vameşii ce se pocăiesc – vor fi cei dintâi. în acea treierătoare a toată lumea vor fi scoase afară toate neghinele, iar grâul va fi adunat în hambarul ceresc.

Aşadar, cine e nedrept, să nedreptăţească înainte; cine e spurcat, să se spurce încă; cine este drept, să facădreptate mai departe; cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând, şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui (Apoc. 22, 11-12).

Ce veţi face voi, cei necredincioşi, nepregătiţi, slăbănogiţi, stricaţi până în măduva oaselor, când vă va ajunge înfricoşătoarea judecată dumnezeiască fără de veste, ca războiul cu japonezii, ca revoluţia ! Atunci nu vă vor lăsa timp nici măcar să intraţi în casă ca să luaţi vreun lucru de trebuinţă: unul va fi luat, iar altul va fi lăsat (Mt. 24,20).

Trebuie să vă siliţi, rugându-vă lui Dumnezeu şi sfinţilor, a lepăda toate împătimirile lumeşti faţă de oameni şi de lucruri, altfel spus orice părtinire faţă de oameni şi de lucruri, şi a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată bunăvoinţa, ca pe voi înşivă.
1Tu, preote al lui Dumnezeu, slujitorule al Preaînaltului Făcător, slujeşte liturghia cu frică şi cu pregătirea cea cuvenită, mai ales dacă slujeşti zilnic; ia seama ce faci din pântecele tău, care se face zilnic biserică a lui Dumnezeu prin împărtăşirea sfintelor şi de viaţă făcătoarelor lui Hristos Taine. Nu cumva îl faci unealtă a lăcomiei, unealtă a diavolului, care prin pântece a tras în iad neamul omenesc şi 1-a supus blestemului? Ţine-te cu tărie de postul pe care 1-a poruncit Mântuitorul, ia aminte la tine însuţi şi la ceilalţi, mântuieşte-te pe tine şi mântuieşte poporul cel încredinţat ţie.

Ai devenit, preotule, al lui Hristos cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău şi cu toată inima ta, ca şi El să devină al tău şi să Se sălăşluiască întru tine şi să îşi facă locaş în tine?

Să nu iubeşti darurile mai mult decât pe Dăruitor, să nu iubeşti hrana stricăcioasă mai mult decât pe cea nestricăcioasă, care este preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, pentru că unii îşi iubesc delicatesele mai mult decât iubesc această hrană cerească, nestricăcioasă şi de viaţă făcătoare. “Recunoscându-l drept Cap al Bisericii pe papa, au pierdut adevăratul Cap al Bisericii – pe Hristos – şi au rămas fără Cap.
Toată istoria papismului dă mărturie că romano-catolicii nu au Cap, pentru că ei afirmă lucruri necuviincioase, luptă împotriva Bisericii Ortodoxe – şi nu numai duhovniceşte, ci şi trupeşte: prin ură, prin răutate, prin răzbunare, prin ocări de tot felul, prin omoruri mişeleşti, prin incendii, răzvrătiri, nesupunere, separatism, în ciuda faptului că polonezii trăiesc în Rusia nestingheriţi, neasupriţi, în toată îndestularea, ca şi celelalte popoare.
Ura catolicilor faţă de ortodocşi este istorică şi cât se poate de turbată: mulţi dintre preoţii şi episcopii catolici, ca şi dintre intelectualii catolici, sunt gata să ne înghită de vii. Lumi-nează-i, înţelepţeşte-i şi mântuieşte-i, Doamne! Unde este la ei Capul Bisericii – Hristos? El este dragoste, bunătate, blândeţe, milostivire, îndelungă răbdare – iar la catolici nu vezi nimic de acest fel. Iar în dogmele lor câte erezii, câte inovaţii, câte abateri de la adevăr!

O, pierzător sistem papist! Toţi sfinţii se recunoşteau şi se simţeau păcătoşi, şi toţi, fără făţărnicie, plângeau, se pocăiau, făceau dovadă că îşi dau seama – pe cât e cu putinţă omului – de păcatele lor cele cu voie şi fără voie; urcau pe treptele pocăinţei, ale îndreptării, se căleau în toate virtuţile – şi au ajuns Ia sfinţenie, la asemănarea cu Dumnezeu şi la starea de casnici ai Lui. In fiecare zi le citim rugăciunile, ne umilim împreună cu ei, plângem împreună cu ei şi primim milă de la Domnul.

Slavă milostivirii Lui, îndelungii Lui răbdări, Care ascultă şi răspunde cu bunătate.

Cât de fericiţi suntem având asemenea Dumnezeu, puternic întru milă şi bun întru tărie ca să-i ajute şi să îi mângâie pe toţi cei ce nădăjduiesc în milostivirea Lui! O, dumnezeiască, preasfântă, mai presus de ceruri, atotcuprinzătoare liturghie ortodoxă, unde se află concentrate cerul şi pământul ! Cât eşti de minunată, de dorită, de plină de nesfârşită bunătate, înţelepciune, dreptate, sfinţenie dumnezeiască, de mărire neapropiată ! Partea ta pregătitoare, proscomidia, zugrăveşte deja pe scurt şi în linii mari dumnezeiasca ta măreţie, putere mântuitoare şi frumuseţe cerească. Acolo, în părticelele inegale din pâine de grâu sunt închipuiţi:

1) Insuşi Mielul (Agneţul ) lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel ce ridică păcatele lumii;

2) Maica lui Dumnezeu, în cinstea căreia se scoate o părticică triunghiulară dintr-o prescură aparte şi se pune de-a dreapta Agneţului;

3) cetele tuturor sfinţilor: Înainte-Mergătorului, prorocilor, apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioşilor, doctorilor fără de arginţi, sfinţilor drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana, sfinţilor zilei şi sfântului al cărui nume îl poartă liturghia. Aceasta este Biserica cerească, triumfătoare, ce are unire cu Biserica pământească;

4) este închipuită prin părticele toată Biserica pământească: tot episcopatul bisericesc de pe pământ, cinstita preoţime, cea întru Hristos diaconime, ca cin care slujeşte săvârşind tainele, rugându-se şi dând învăţătură poporului;

5) în fine, este închipuită şi cea de-a treia parte a Bisericii: fiii Bisericii care au murit în credinţă şi pocăinţă!

Vedeţi ce minunată, atotcuprinzătoare este dumnezeiasca unire dintre cei cereşti, cei pământeşti şi cei ce s-au săvârşit!

Imbucurător, măreţ, dumnezeieşte stă în mijlocul discului Mielul (Agneţul) lui Dumnezeu, Cel junghiat şi străpuns, adică părticica mare, dreptunghiulară de pâine ce se va preschimba în Trupul lui Hristos, iar alături de disc stă Sfântul Potir, chip al minunatului pahar cu vin despre care Domnul a vestit la Cina cea de Taină: beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi (Mt. 26, 22).
Dar ascultaţi ce citeşte preotul, cu ce rugăciune încheie proscomidia: Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul şi Dumnezeu nostru Iisus Hristos L-ai trimis mântuitor şi izbăvitor şi binefăcător, Care ne binecuvântează şi ne sfinţeşte pe noi, însuţi binecuvântează această punere înainte şi o primeşte pe dânsa întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomeneşte, ca un bun şi de oameni iubitor, pe cei ce au adus-o şi pe cei pentru care s-a adus, iar pe noi ne păzeşte neosândiţi întru sfinţita lucrare a Dumnezeieştilor Tale Taine…
Ce mişcătoare dragoste dumnezeiască este zugrăvită în această rugăciune către Tatăl Ceresc, ce dragoste a lui Dumnezeu faţă de lume, pe care nu numai gurile omeneşti, ci nici măcar gurile duhovniceşti ale îngerilor nu o pot povesti! El nu ne-a dat spre mâncare şi băutură vreo hrană pământească, vreo mană din cer, ci Trupul şi Sângele însuşi Fiului Său, spre cea mai strânsă împărtăşire şi unire cu noi!
O, dragoste negrăită, o, cinste preaînaltă ! O, pogorământ care uluieşte toate minţile îngereşti, de heruvimi şi de serafimi! O, înţelepciunea lui Dumnezeu! O, dreptatea lui Dumnezeu, mila, frumuseţea şi măreţia tainei de nedescris ! Şi noi, preoţi nevrednici sau arhierei, săvârşim această liturghie atât de des, ne împărtăşim de Sfintele Taine – uneori chiar zilnic! O, triumf al iubirii dumnezeieşti! O, fericire! O, întărire, îndumnezeire pe care o primim atât de des ! Dar noi ce simţăminte nutrim faţă de liturghie ? Dragoste, recunoştinţă şi frică neîncetată? Ne schimbăm mereu cu schimbarea cea bună?

Ne facem oameni cereşti, dumnezeieşti, sfinţi? Purcezând la săvârşirea proscomidiei, preotul, însemnând de trei ori cu copia prescura din care se ia Agneţul, spune: întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar după aceea, pregătind o parte pătrată de prescură – viitorul Agneţ, viitorul Trup Preacurat al lui Hristos – rosteşte cuvintele prorocului Isaia: ca un miel spre junghiere S-a adus şi aşa mai departe, iar când zice: că s-a luat de pe pământ viaţa Lui ia partea dreptunghiulară din mijlocul prescurii şi o pune pe disc, după care, junghiind cruciş, grăieşte: junghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii. Impungându-l în partea dreaptă, zice: şi unul dintre ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns, şi îndată a ieşit sânge şi apă: şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturisirea lui (In. 19, 34).

O, nedescrisă iubire dumnezeiască! O, negrăită minune a minunilor, liturghie ortodoxă!1 slujba-invieriiCazi înaintea ei, omenire, şi varsă lacrimi de pocăinţă, căci pentru păcatele tale se săvârşeşte. Oamenilor lumii dintâi, dinainte de potop, li s-a dat vreme de pocăinţă 120 de ani, şi au fost preîntâmpinaţi că pentru păcatele lor va veni pedeapsă de la Dumnezeu -potopul. Vremea a trecut, iar oamenii îi dădeau înainte cu dezmăţul, şi nu se gândeau la pocăinţă şi nu-l credeau pe propovăduitorul pocăinţei, pe dreptul Noe – şi cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit până la ultimul amănunt. Evreii nu i-au crezut pe proroci că vor fi robiţi de împăratul Babilonului, şi au continuat să se închine la idoli – şi au ajuns în robie, şi Ierusalimul a fost pustiit, şi toată bogăţia lui a fost dusă în Babilon.
Iudeii din vremea lui Iisus Hristos nu credeau în Hristos ca în Mesia şi l-au omorât cu moarte de cruce, şi proorocia lui Hristos despre căderea Ierusalimului s-a împlinit după scurtă vreme – pe iudei i-au nimicit romanii fără cruţare.
Aşa e şi în vremea de acum: poporul a înnebunit, nu ia aminte la voia Sfintei Biserici, spune: „Poveşti, ne înşală popii ca să îşi umple ei buzunarele”. O, orbilor! O, tarilor de cerbice şi netăiaţilor împrejur la inimă ! Au nu sub ochii voştri se împlinesc şi acum toate cele prezise de Evanghelie?

Iată război nimicitor, iată foamete, iată molime. Oare nici acum nu credeţi în dreapta judecată dumnezeiască? Dar să ştiţi că judecata bate la uşă şi Domnul va veni degrab, cu slavă, să judece viii şi morţii (2 Tim. 4,1).

Ca un Doctor milostiv, Dumnezeu ne-a dăruit nouă, păcătoşilor, care bolim de nenumărate patimi, doctoria duhovnicească a pocăinţei, ca să trăim prin ea. Orice suflet nefăţarnic însetează de pocăinţă ca de o băutură de viaţă dătătoare, ca de o mâncare ce întăreşte sufletul şi trupul, cum însetează orbul de lumină. Darul pocăinţei ne-a fost mijlocit la Tatăl Ceresc de Iisus Hristos şi doar de El, pentru că El singur a plinit pentru noi toată dreptatea, toată legea lui Dumnezeu, pe care nimeni dintre oameni nu a putut singur să o plinească, pentru că El singur a luat asupra Sa blestemul cu care pe bună dreptate a blestemat Tatăl Ceresc omenirea cea nesupusă;

El singur a răbdat pentru noi toate chinurile şi a gustat pentru noi moartea, pe care ne-o dobândisem noi înşine ca pe o plată cu neputinţă de ocolit a păcatului. Dacă Domnul Iisus Hristos nu S-ar fi adus pe Sine de bunăvoie jertfă pentru noi, nu ne-ar fi fost dată pocăinţa: dar pentru jertfa Lui ea a fost dată tuturor credincioşilor, şi toţi cei înţelepţi cu adevărat se folosesc de ea cu osârdie, se schimbă cu schimbarea dumnezeiască, se fac oameni noi, cu gânduri, dorinţe, planuri, fapte noi, şi se mântuiesc, se luminează şi devin ai lui Dumnezeu. Numai necredincioşii sunt vicleni, trufaşi, încăpăţânaţi şi leneşi: ei pier.
Ce jalnic, bolnav, sărman este poporul Tău, Doamne ! Câtă sărăcie, câte nevoi, câte supărări are de îndurat de la oameni! Cât de jalnic este poporul Tău, Doamne, moştenirea Ta, pe care Tu o ai câştigat cu Sângele Tău! ÎI iubesc pe marele Inainte-Mergător şi Botezător al Domnului, Ioan, pentru propovăduirea blândă, însă ameninţătoare şi hotărâtă, pe care a ţinut-o fariseilor şi saducheilor: a Cărui lopată este în mâna Lui, şi va curaţi aria Sa, şi va aduna grâul în jitniţa Sa, iar plevele le va arde cu focul nestins (Mt. 3,12).

Citiţi sau ascultaţi mai des aceste cuvinte ameninţătoare ale Domnului şi pocăiţi-vă, farisei şi saduchei ai vremii noastre şi toţi intelectualii şi cei ce nu ştiţi Legea lui Dumnezeu. Aşteptaţi cumplita împlinire a celor din urmă cuvinte, iar toţi cei ce vă nevoiţi – aşteptaţi fericita făgăduinţă a Domnului. Amin.

ioan-de-kronstadt

Sfântul Nectarie de Eghina, Făcătorul de minuni: Despre Dreapta Credinta Ortodoxa, schisma, si ratacirile papistasilor. Imposibilitatea unirii cu ei.

1

Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească şi Biserica papistasa

Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească, constituită din Bisericile locale unite în credinţă, nădejde, dragoste şi slujire a fost dintotdeauna liberă şi neatîrnată, n-a fost niciodată supusă Papei de la Roma, nici nu i-a recunoscut vreodată acestuia o slujire ierarhică superioară, nici harisme duhovniceşti şi superioritate duhovnicească, ci l-a considerat un episcop ca toţi ceilalţi episcopi, de vreme ce şi el a primit de la Apostoli hirotonia pe care au primit-o şi ceilalţi episcopi, Apostolii nefiind trimişi de Mîntuitorul ca episcopi de tronuri, ci ca vestitori ai Sfintei Sale Evanghelii, avînd puterea de a înfiinţa Biserici. Apostolii erau precum Moise de-Dumnezeu-văzătorul, care a clădit jertfelnic şi a construit cortul mărturiei şi a poruncit rînduielile de închinare şi toate slujbele sfinte, şi, totodată, pe căpeteniile jertfitorilor, precum Aaron. Asemeni unora ca aceştia trebuia să fie ei, de vreme ce slujirea veche era chip şi umbră a slujirii celei noi, cea făcută cunoscută neamurilor prin Sfinţii Apostoli. În fiecare din Apostoli exista plinătatea harismelor şi nu putea fi altfel, de vreme ce toţi au fost trimişi în chip egal:

„Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20).

Cum era posibil ca Apostolii să depindă de Petru, care a fost trimis la propovăduire deopotrivă cu ceilalţi, pentru a întemeia Biserici şi a învăţa între neamuri închinarea la Hristos, de vreme ce fiecare urma să‑şi împlinească lucrarea separat de restul celorlalţi? Şi care era rostul primatului lui Petru, de vreme ce, din cauza răspîndirii Apostolilor, nu era posibilă existenţa unei poziţii de rangul al doilea? Care era rostul superiorităţii lui Petru, de vreme ce fiecare Apostol avea aceeaşi misiune? Care era rostul gradaţiei ierarhice dintre Apostoli, de vreme ce urma ca ei, în împrăştierea lor prin lume, să moară departe unul de altul? Care era rostul puterii lui Petru, odată ce Domnul le-a făgăduit Apostolilor că va fi cu ei în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului?
Desigur că nu au nici un rost toate aceste calităţi imaginare ale Apostolului Petru, care ar protesta el însuşi, fiind cu totul împotriva unei asemenea superiorităţi. Dacă însuşirile lui Petru pe care le pretinde Biserica romană erau adevărate, duhul Evangheliei ar fi devenit foarte problematic şi de neînţeles, fiindcă ar fi prezentat o confuzie a sensurilor şi un conflict de principii: ar fi de neînţeles principiul egalităţii, al egalităţii duse pînă la smerenie, şi principiul inegalităţii duse pînă la hegemonie şi dispreţ. Dacă o astfel de superioritate ar fi fost poruncită de Mîntuitorul, cum vom putea înţelege următorul citat al Evangheliei:„Ştiţi că cei se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai tari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10, 42-45), lăsînd la o parte multe alte citate, pe care nu ne-ar ajunge timpul să le adăugăm aici? Cum s-a împlinit scopul misiunii Apostolilor neavînd ei comuniune cu Apostolul suprem, de la care propovăduirea lor misionară şi-ar fi luat autoritatea? Iar dacă Domnul a alcătuit o ierarhie între Apostoli şi l-a scos în evidenţă pe Petru ca Apostol suprem de ce nu a adus acest lucru la cunoştinţa celorlalţi ucenici, zicîndu-le: „iată, îl aşez pe acest Petru păstor al vostru şi principe şi ighemon; el vă păstoreşte pe voi, de el să ascultaţi; şi oricine nu ascultă de el va fi nimicit”? Acest lucru ar fi trebuit să-l facă cunoscut Mîntuitorul ucenicilor Săi, dacă într-adevăr îl aşeza pe el ca păstor al păstorilor şi conducător al Apostolilor.
Dar, din nefericire pentru latini – sau din fericire – nu s-a rostit aşa ceva şi, prin urmare, nu a fost constituită nici o ierarhie a Apostolilor; de aceea nu există nici o teamă că acela care nu se supune succesorului lui Petru, fie el şi episcop al Romei, se va pierde.
Unimea Bisericii nu-şi are temeliile şi nu stă în persoana unică a unuia dintre Apostoli, ci în persoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care este capul Bisericii într-un Duh, într-o credinţă, nădejde, dragoste şi slujire. În acest fel a înţeles Biserica ecumenică unitatea în Biserică şi pe aceasta a căutat-o şi a urmărit s-o împlinească, mărturie limpede stînd primele zece veacuri. Din Biserica ecumenică doar ”Biserica” romană concepea în mod diferit duhul unităţii, pe care-l căuta şi urmărea să-l atingă prin mijloace străine.
Această concepere diferită a modului unităţii a provocat schisma, care, avîndu-şi începutul în primele veacuri, s-a agravat cu timpul şi avansa pe măsura aplicării principiilor ‘Bisericii’ romane, pînă a ajuns la ruptura totală din cauza pretenţiei Papilor ca Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească să se supună episcopiei Romei. În aceasta stă cauza schismei, cauză cu adevărat foarte mare, fiindcă răstoarnă duhul Evangheliei, şi o cauză teologică deosebit de importantă întrucît înseamnă negarea principiilor Evangheliei. Celelalte cauze de natură teologică, deşi deosebit de importante, pot fi considerate secundare şi decurgînd din această cauză primară. Să vedem aşadar care sînt principiile şi cum era păstrată unitatea în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.

Unitatea Bisericilor

Potrivit Sfintelor Scripturi unitatea Bisericii este sfînta legătură tainică a celor ce cred în Hristos, prin mărturisirea comună a credinţei, a nădejdii, a dragostei pentru mirele Hristos şi prin închinarea comună către El. Caracterul acestei unităţi îl găsim în Sfînta Scriptură. În rugăciunea Mîntuitorului nostru către Tatăl Său ceresc se arată unitatea Bisericii. Urmînd a merge spre patima Sa cea de voie, Iisus înalţă către Tatăl Său rugăciune stăruitoare şi plină de dragoste şi cere de la El ca să-i păzească pe toţi cei care cred şi care vor crede în El în legătura păcii:

„Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvîntul Tău este adevărul… Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvîntul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvîrşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei” (Ioan 17, 17-26).

Deci unitatea Bisericii stă în unirea membrilor acesteia cu Hristos. Toţi cei care au crezut în Hristos prin Sfinţii Apostoli s-au unit cu Iisus şi s-au sfinţit în adevărul lui Dumnezeu-Tatăl.

Deci unirea este lăuntrică, tainică, directă, dumnezeiască, desăvîrşită, împlinită prin bunăvoinţa şi dragostea dumnezeiască şi nimeni nu se leagă prin legătură exterioară pentru a constitui unitatea.

Cei care au crezut au primit harul şi adevărul, lumina şi viaţa prin Iisus Hristos şi s-au unit cu El. Ce îi poate despărţi pe aceştia de unirea cea cu Hristos? Dacă această legătură este desăvîrşită, care este rostul unor alte legături, al unei alte credinţe?

Cei ce au crezut au fost traşi către Mîntuitorul de către Tatăl Cel ce L-a trimis pe El (Ioan 6, 44) şi au primit harul răscumpărării; iar dacă adevărul i-a eliberat pe ei din robia păcatului, cine-i mai poate lipsi pe ei de libertatea cea în Hristos?

Cei care au crezut au devenit fii ai luminii şi părtaşi slavei celei veşnice, cine dar le poate lua luminarea şi slava?

Cei care au crezut au fost înfiaţi de Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, cine dar poate nega sau înlătura această înfiere?

Cei care au crezut s-au făcut, prin dumnezeiasca Împărtăşanie, părtaşi Trupului şi Sîngelui Domnului, rămînînd în Hristos şi Hristos în ei, cine dar are puterea să rupă aceste legături dumnezeieşti ale unităţii?

Cei care cred primesc Duhul Sfînt, Care constituie totdeauna aşezămîntul Bisericii, înfăţişînd-o pe ea Una, Sfîntă şi Sobornicească; cine dar poate sparge această unitate?

Este zadarnică aşadar pretenţia unei legături exterioare şi a unei alte credinţe, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mîntuirea celor ce cred în Domnul Iisus Hristos.

Sursa: Sfântul Nectarie de Eghina, Făcătorul de minuni, De ce papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos. Studiu istoric despre cauzele Schismei, despre perpetuarea acesteia și despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor două Biserici, Răsăritene și Apusene, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 83-88.

Pseudo-preotii care au tradat in Creta sunt in acelasi duh si au aceeasi lucrare ca si arhiereii si carturarii din timpul intrarii Mantuitorului in Ierusalim / Profetia Sf Nil Athonitul de acum 600 ani despre duhul vremurilor din urma : ”Pastorii crestinilor arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga … Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei.

1

Motto: ”Multimea toată de cărturari si arhierei, văzând, Iisuse, minunile pe care le-ai săvârşit în templu şi pe copii cântând: Osana, Fiul lui David!, s-au tulburat şi Ţi-au zis: Auzi ce spun aceştia? Tu, însă, le-ai zis: Au niciodata nu aţi auzit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit Lauda? Noi, însă, mirându-ne de împietrirea si cruzimea inimilor lor, cântăm, precum copiii întru nevinovăţia inimii, cântarea îngerească: Aliluia!” – Condacul 9 – Acatistul Intrarii Domnului in Ierusalim

Arhiereii si carturarii din timpul intrarii Mantuitorului in Ierusalim sunt pseudo-popimea din timpurile noastre. Facand lucrarea celui rau, practic nu vor sa-L recunosca pe Iisus ca Mesia cel adevarat ducand in eroare tot poporul.

Asa cum la intrarea in Ierusalim a Mantuitorului multimea toată de cărturari si arhierei s-au tulburat si n-au vrut sa admita ca Iisus este Mesia cel Adevarat, tot asa si pseudo – popimea actuala carteste acum la legile Lui, spunand ca sunt invechite … Sf Parinti -depasiti de vremuri…Canoanele date de acestia, care sunt in concordanta cu Sf Scriptura – gresite … Ignorand , practic, toata jertfa Mantuitorului…

Nu vor sa-L recunoasca ca Dumnezeu pe cel ce a venit si s-a jertfit pentru noi… Inchinandu-se astfel la antihrist… Dorind, in marea lor inselare, sa ”inlocuiasca” tot ce avem mai sfant : ADEVARUL, care este INSUSI DUMNEZEU….cu MINCIUNA, care este de fapt antihristul … facand astfel lucrarea nebunesca si prosteasca a acestuia..

1Despre aceste vremuri apostate pe care le traim noi acum cand nu mai putem intra in biserici, pentru ca sunt guvernate spre antihrist de catre acesti pseudo-preoti, ne vorbeste si Sf Nil Athonitul care a profetit de acum 600 de ani ca acestia ” vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Pastorii crestinilor arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga … Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei.

Pe larg aveti mai jos:

”Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii,1 acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut. Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea.
Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri.
Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii.
Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile.
Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei.
Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli.
Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).
Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist.
Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.”

Dumnezeu sa ne pazesca de acesti lupi ca sa ne putem indeparta de acestia dupa cuvantul Lui

”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” ( Tit 3, 10 )

De ce s-a tinut spurcaciunea din ianuarie in Biserica Sfantul Silvestru

1

Pentru ca are o activitate inca din 1970, prin Pr Bordasiu Nicolae, profund ecumenista

Acest parinte a fost, si este, un sustinator al ereticilor, ducand tineri la intalniri ecumeniste, de rugaciune in comun ( Taize ) inca din 1990.

Ce se intampla acolo, ce scop au

Comunitatea Taizé este o comunitate monastică creștină de bărbați în Taize, inițiat de fratele Roger în 1940. Comunitatea este formată din mai mult de o sută de bărbați din multe națiuni care reprezintă în principal ramurile creștine romano-catolice și protestant.

Viața lor se concentrează pe rugăciune și muncă.Taizé a creat un stil unic de muzică religioasă care reflectă natura meditativă a comunității. Muzica Taizé dezvoltă fraze simple, de obicei versete din Psalmi sau alte părți din Scriptură, repetate sau cântate în canon. Repetiția dorește să ajute meditația și rugăciunea. Instrumentația este formată în jurul chitarei, vioarei și a altor instrumente de tip string.

Comunitatea, deși ca origine vest europeană, caută să primească persoane și tradiții de pe întregul glob. Internaționalizarea este vizibilă chiar și în muzica și rugaciune. Sunt incluse chiar și cântece și icoane din tradiția est-ortodoxă. ( sursa wiki )

1

La Taizé, oameni de origini confesionale, etnice, culturale, lingvistice diferite şi uneori opuse, se roagă şi muncesc împreună

1Pr Bordasiu alaturi de ereticul ”frate” al sau…in biserica Sf Silvestru dand vanat lupilor

Citam de site-ul fratelui Alois si fratelui Roger

”În ianuarie 1990, fratele Roger a reuşit să facă o scurtă vizită la Bucureşti unde i‑a întâlnit pe părintele Constantin Galeriu şi pe părintele Dumitru Stăniloae*. Fratele Alois a avut prilejul de a se întoarce la biserica părintelui Galeriu, Sf. Silvestru, pentru o celebrare a vecerniilor, care a adus laolaltă tineri din tot Bucureştiul şi din împrejurimi.

Se simţea că această vizită a fost pregătită de mai mulţi oameni de-a lungul mai multor decenii. Părintele Bordasiu, paroh, la acea vreme, al bisericii Sf. Silvestru, care a început să trimită la Taizé grupuri din Bucureşti încă din 1990, a amintit de vizitele fratelui Grégoire încă din 1970. Acele vremuri erau periculoase şi ei trebuiau să fie atenţi pentru a se asigura că aveau aceeaşi versiune pentru Poliţie despre ceea ce fratele făcea acolo. Un preot de la Patriarhie ne-a povestit cum, la începutul anilor 1980, student fiind a întâlnit din întâmplare doi fraţi din Taizé în plină stradă. Erau puţin dezorientaţi căutând o mănăstire pe care doreau să o viziteze. El le-a arătat drumul şi mai apoi ei i-au dăruit o cruce Taizé în formă de porumbel pe care o mai are şi acum.”

Probabil ca aceasta din dreapta… Vai de preotul acela daca pastreaza cruci eretice ca1 pe sfinte moaste…

CRUCE ERETICA Taizé

Alta CRUCE ERETICA ….

1

*Deci acest frate se lauda ca i‑a întâlnit pe:

1.Părintele Constantin Galeriu ( din pacate, era receptiv …)

2. Părintele Dumitru Stăniloae ( se folosesc de numele si imaginea lui ca sa pacaleasca pe cat mai multi… )

 1       Pr Bordeiasu

                                                               Pr catolic             Pr Calciu si Pr Justin Parvu

Nu trebuie decat sa te uiti la poza ca sa-ti dai seama in ce duh este… Nu arata deloc ca un preot ortodox – ca cei din dreapta care sunt din aceeasi generatie dar in duh diferit … Seamana mai mult cu colegul din mijloc… catolic… sunt in acelasi duh… se poate observa cu ochiul liber…

Sustinatorul cel mai puternic al celor de la Taize, este, si a fost, Pr Nicolae Bordasiu, cel din imagine ( stg ). El a reusit sa pacaleasca pe multi tineri care frecventau biserica, ca-i va ajuta sa vada Franta, cu bani putini, organizand pentru ei pelerinaje… Saracutii !!! Si cu banii luati, si cu pacate !!!! … Au avut incredere in duhovnicul/ profesorul lor… De aceea trebuie mereu sa facem ascultare de Sf Scriptura care ne invata sa cercetam duhurile sa vedem de unde sunt…

”Să cercetăm, ca să nu fim înşelaţi şi purtaţi de orice vânt” (cf. Ef. 4, 14)

Si i-a dus vantul spre iad…

1.jpg

Au ”Cantate” pe aici… si i-a cazat, pe unde nici nu te astepti…sali de sport etc….. Deci scopul principal fiind altul de fapt… aceste intalniri ecumenice…nu grija lui pentru vizitarea unei tari straine pe bani putini…

Ce au auzit copii nostri pe acolo

Citam din meditatiile ”fratelui” Alois de pe site-ul Taize:

În meditaţia sa, fratele Alois a încercat să-i încurajeze pe cei prezenţi:

„Într-un timp în care mulţi sunt tentaţi de descurajare sau scepticism, am vrea să ne lăsăm purtaţi de dinamismul Învierii! Învierea lui Hristos este asemeni unei lumini care ne arată sensul vieţii noastre şi care aprinde o speranţă pentru lume. Hristos cel Înviat însoţeşte fiecare fiinţă umană şi nu încetează niciodată de a căuta prietenia noastră. Tuturor ne este dat să trăim o prietenie cu El. Nu în zadar ne-a spus în Biblie: „Nu vă voi mai numi servitori, vă voi numi prieteni”.

Această prietenie o trăim şi unii cu alţii. Hristos ne uneşte într-o singură comuniune, aceea a Bisericii. El ne aşează alături de persoane atât de diferite la prima vedere încât ne este greu să-i numim prieteni. Şi totuşi, prin Hristos, se creează o prietenie mai profundă decât afinităţile spontane.

Toţi împreună alcătuim Biserica. Avem nevoie să descoperim că împreună ca şi Biserică putem ajuta societatea noastră să îşi găsească o faţă mai umană, care să fie marcată mai mult de încredere decât de neîncredere. Dacă parohiile noastre, grupurile noastre de tineri, ar putea fi mai înainte de toate sălaşuri ale bunătăţii inimii şi ale încrederii! Locuri primitoare, unde să încercăm a ne susţine reciproc, locuri în care să fim atenţi la cei sărmani din jurul nostru.”

Acolo i-a dus duhovnicul / profesorul / Bordasiu Nicolae !!! …. Cu binecuvantarea celor ” mari ” din deal … iata mai jos cu ce se mai lauda ereticii pe site-ul lor:

”Timp de 25 de ani tineri din România au venit la Taizé și au participat la Întâlnirile Europene. Și de asemenea frați din Taizé au mers în România de multe ori pentru a-i vizita pe creștinii de acolo, unui dintre ei chiar în timpul comunismului, în 1960. Dar acum a fost pentru prima dată când am mers împreună cu un grup de tineri din alte țări.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a primit în audiență la dânsul. Mi-a spus cât de mult îl respecta pe fratele Roger, pe care îl cunoștea personal. A apreciat, de asemenea, darul pe care i l-am oferit: un șal pe care fratele Roger obișnuia să-l poarte. Fratele Roger devenise foarte sensibil la frig și, din cauza aceasta, avea mai multe șaluri pe care le purta, ceea ce mi-a permis să pot oferi câte unul Papei Benedict al XVI-lea, Patriarhului Constantinopolului cât și celui al Moscovei.”

1

Dracul ia chip de lumina ca sa pacaleasca , slujitorii lui – deasemenea…

Ce aflam din CV-ul postat pe site-ul bisericii Sf Silvestru despre acest ”parinte” Bordasiu:

Ca Patriarhul Justinian şi ministrul Mircea Maliţa ( oare ce rol a avut acest comunist care era președinte al UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România), organizație de masă a Partidului Comunist, până la reunirea tuturor organizațiilor de tineret în UTM, membru în CC al PCR din iulie 1972 , fost director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 – 1972), ambasador în Elveția (1980 – 1982), iar apoi în SUA (până în 1984) in accesiunea lui, de ce a staruit oare sa ajunga profesor la copii ???? Ganditi-va putin… diplomatie…exteriorul tarii…Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Mali%C8%9Ba ) din august 1968 până în februarie 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti.

Patriarhul Justinian l-a hirotonit diacon și apoi preot, de sărbătoarea Sf. Andrei, în 30 noiembrie 1969 , iar in 1970 predica in biserica pentru Taize :). În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe părintele Stăniloae. ( transfer de imagine – asa se numeste in marketing. ). În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 1 oct. 1974). ( aici a fost scolit pentru spurcaciune )….În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită păr. Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut şi pe preotul Virgil Gheorghiu. ( Iarasi transfer de imagine pentru naivi… ca la pescuit – nada… )

Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Saint-Serge: Clement Olivier şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou profesor la seminar (1975) până în octombrie 1981, când este transferat la Biserica Sf. Silvestru, unde este şi acum. (Ca sa puna in practica spurcaciunile pentru care a fost scolit…) Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie 1989. (Ca sa aduca adepti tineri, sa-i indoctrineze cu spurcaciuni … ) Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa.

Deci sub masca fostului detinut politic se ascunde un ecumenist – tradator al lui Hristos , al Credintei celei Drepte !

Deci , atentie mare ! Nu toti care au facut puscarie in timpul comunistilor sunt sfinti ! Conteaza duhul in care sunt…daca sunt in duhul lui Hristos, sau in duhul spurcaciunii dracului – al ereziei…Dupa roadele lor ii veti cunoaste ( Matei 7, 16 ) – zice Domnul…

Ce spunea Pr Gheorghe Calciu despre Taize si ”Fratele Roger” pe care il promova Bordasiu Nicolae inca din 1970 in biserica :

”… eu m-as gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare 1pacatos. El a fost un cuib al diavolilor. Si toata Biserica plange, si se lamenteaza, si vai, ce ne facem, ca nu o sa mai fie acolo, ca sa mai trimitem tinerii astia din Romania, din ortodoxie sa ii trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El isi facuse asa, o chestie demonica, un fel de administrator al tainelor, aparea in alb… Cel mai mare pacatos a fost el. Era pur si simplu un new age-ist. Toata chestia asta era New Age. Si bisericile de aici isi trimiteau copii lor la pierzare.– Deci este o mare greseala…

– O mare greseala, este un mare pacat! Este un pacat de 1neiertat. Ce cautau aia acolo? Se duceau sa stea cu genunchii incrucisati sub ei si sa se legene ca niste oameni cuprinsi de nebunie? Asta a fost un pacat care, cred ca Dumnezeu a lovit… Adica, diavolul a vrut sa faca din acest Roger, ca nu ii spun frate, sa faca din el un martir al New-Age-ismului, trimitand tot o indracita sa il omoare. Lucrurile cred ca s-au schimbat in cele din urma pentru ca diavolul nu are perspectiva si el nu si-a dat seama ca prin asta isi taie firul acolo la…

Si sper ca Taize-ul va disparea asa cum se intampla cu toate actiunile diavolesti. ” –

Spunem si noi Amin!

Nu mai huliti biserica! Nu-l mai huliti pe Dumnezeu!

81

14. Iar de nu Mă veţi asculta şi de nu veti păzi aceste porunci ale Mele,
15. De veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, şi călcând legământul Meu,
16. Atunci şi Eu am să Mă port cu voi aşa: Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea şi frigurile, de care vi se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul; veţi semăna seminţele în zadar şi vrăjmaşii voştri le vor mânca.
17. Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi cădea înaintea vrăjmaşilor voştri; vor domni peste voi duşmanii voştri şi veţi fugi când nimeni nu vă va alunga.
18. Dacă nici după toate acestea nu Mă veţi asculta, atunci înşeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre.
19. Voi frânge îndărătnicia voastră cea mândră şi cerul vostru îl voi face ca fierul, iar pământul vostru ca arama.
20. În zadar vă veţi cheltui puterile voastre, că pământul vostru nu-şi va da roadele sale, nici pomii din ţara voastră nu-şi vor da poamele lor.

Leviticul: cartea a treia a lui Moise

Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om

1

El nu a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât! Nici slăbănogului: cât eşti de slab! Nici celui lepros: miroşi urât! Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, în aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca şi ridica sufletele.
A vorbi despre trupurile oamenilor prezenţi, Hristos a considerat la fel de nepotrivit ca şi oamenii serioşi care consideră nepotrivit a vorbi despre hainele oamenilor prezenţi.
De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, ci priveşte în sufletul său, cercetează sufletul său, desfătează-te cu sufletul său şi atunci îl vei înţelege.
Iar când vorbeşti cu un om, nu cugeta la trupul tău sau al lui, ci cugetă la sufletul tău şi al lui, repetând în sine-ţi cuvintele: acum vorbeşte sufletul către suflet, şi sufletul comunică cu un suflet.
Atunci vei simţi prezenţa lui Dumnezeu între voi doi. Vei fi înţelegător şi vei înţelege.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, pp. 202-203

1.jpg