Ce forţe armate au Statele Unite în jurul Siriei

1

Armata americană, care a ripostat în noaptea de joi spre vineri cu 50 de rachete de croazieră la atacul cu arme chimice imputat regimului Bashar al-Assad, dispune de puternice mijloace militare în jurul Siriei, relatează AFP.
În total, comandamentul forţelor americane în Orientul Mijlociu dispune de cel puţin 35.000 de militari, potrivit unei estimări făcute de centrul de studii american Heritage, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În operaţiunile împotriva regimului lui Bashar al-Assad, Statele Unite pot conta pe navele Flotei a VI-a, cu baza la Napoli (Italia), capabile să lanseze rachete Tomahawk asupra unor obiective terestre situate la peste 1.000 de kilometri.
Distrugătoarele USS Porter şi USS Ross, ambele echipate cu acest tip de rachete de croazieră, sunt mobilizate în estul Mediteranei, potrivit unui responsabil din marina americană.
În septembrie 2014, navele americane au lansat 47 de rachete Tomahawk în cursul primei sale nopţi de atacuri aeriene împotriva unor poziţii deţinute în Siria de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).
Nava de transport amfibie USS Mesa Verde se află de asemenea în estul Mediteranei.

Armata americană, care a ripostat în noaptea de joi spre vineri cu 50 de rachete de croazieră la atacul cu arme chimice imputat regimului Bashar al-Assad, dispune de puternice mijloace militare în jurul Siriei, relatează AFP.
În total, comandamentul forţelor americane în Orientul Mijlociu dispune de cel puţin 35.000 de militari, potrivit unei estimări făcute de centrul de studii american Heritage, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În operaţiunile împotriva regimului lui Bashar al-Assad, Statele Unite pot conta pe navele Flotei a VI-a, cu baza la Napoli (Italia), capabile să lanseze rachete Tomahawk asupra unor obiective terestre situate la peste 1.000 de kilometri.
Distrugătoarele USS Porter şi USS Ross, ambele echipate cu acest tip de rachete de croazieră, sunt mobilizate în estul Mediteranei, potrivit unui responsabil din marina americană.
În septembrie 2014, navele americane au lansat 47 de rachete Tomahawk în cursul primei sale nopţi de atacuri aeriene împotriva unor poziţii deţinute în Siria de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Nava de transport amfibie USS Mesa Verde se află de asemenea în estul Mediteranei.

1USS Mesa Verde 

 Navele Flotei a V-a, cu baza în Bahrein, în Golful Persic, întăresc de asemenea prezenţa militară navală americană în Orientul Mijlociu, în Golf şi în Marea Roşie.
Portavionul George H.W. Bush se află în prezent în Golf, în misiune de sprijin pentru operaţiunile împotriva Statului Islamic.
1
USS George H.W. Bush 
De asemenea, Statele Unite utilizează mai multe baze aeriene în Orientul Mijlociu, dintre care cea mai apropiată de Siria este cea de la Incirlik, în sudul Turciei, situată la 100 kilometri de frontieră.1
Baza Incirlik

Armata americană mai utilizează şi o bază în Iordania şi dispune de baze aeriene importante în Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Statele Unite au desfăşurat în regiune cele mai performante avioane de care dispun, avioanele de luptă F-15, F-16, F-22, avioane de realimentare KC-135, avioane radar Awacs şi bombardiere strategice B-52.
1
Avion radar Awacs
Avionul invizibil F-22 Raptor a cunoscut botezul focului în Siria, în septembrie 2014, notează AFP, potrivit Agerpres. Extrem de dificil de detectat, acest avion – a cărui fabricare s-a ridicat la preţul astronomic de 360 milioane de dolari – este capabil să zboare cu o viteză care depăşeşte Mach 2 (680.58 m/s) şi să-şi lanseze bombele ghidate prin laser de la 25 de kilometri de ţintă.
1
F-22 Raptor
Dronele Reaper şi Predator patrulează permanent pe cerul Irakului şi al Siriei, supraveghind situaţia la sol, unde ameninţă cu atacuri cu rachete Hellfire.
1
Drone Reaper
Pe teren, în Siria, Statele Unite au desfăşurat în nord-estul acestei ţări aproape 900 de consilieri militari, membri ai forţelor speciale şi artilerişti.
Tunuri ale puşcaşilor marini ajută alianţa arabo-kurdă să-şi desfăşoare ofensiva asupra Rakka, capitala Statului Islamic în Siria.
Ei au amenajat o pistă de aterizare la Kobane, în apropiere de frontiera turcă, pentru a putea primi avioane cargo militare C-17, capabile să aducă la faţa locului vehicule blindate.
În Irak, americanii au desfăşurat peste 5.000 de militari cu misiuni de formare, consiliere şi asistenţă armatei irakiene.
1
Elicopter Apache
Tunuri americane şi elicoptere de atac Apache sunt utilizate, de asemenea, pentru susţinerea trupelor irakiene.
Reclame

Cluj, 26-28 aprilie 2017: Conferință Internationalo-Ecumenista pe tema PSEUDO-SINODULUI din Creta, manifestare binecuvântată de IPS Andrei

2

1

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Centrul de Studii Nomocanonice ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca organizează în perioada 26-28 aprilie 2017 Conferința internațională Sfântul și Marele Sinod – eveniment eshatologic sau normalitate canonică?

Manifestarea, care va avea loc cu binecuvântarea IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sătmarului, își propune următoarele realizări:

  • Dezbaterea întrunirii, condițiilor, aspectelor complexe legate de convocare;
  • Întrunirea și adoptarea documentelor Sfântului și Marelui Sinod din Creta;
  • Dezbaterea deciziilor Sinodului;
  • Conturarea viziunii teologice generale și încadrarea textelor în Tradiția dogmatică și canonică a Bisericii și receptarea lor;
  • Noutatea și importanța textelor Sfântului și Marelui Sinod;
  • Posibile îmbunătățiri care pot fi aduse într-o altă etapă de manifestare a sinodalității la nivel panortodox;
  • Perspectivele care se întrevăd după Sfântul și Marele Sinod.

Participanții vor avea alocat un timp de treizeci minute în care își vor prezenta viziunea teologică cu privire la tema propusă. Lucrările, redactate în limba engleză, vor apărea într-un volum colectiv al conferinței.

sursa

Iar ii pupam in cur pe homosexualii din NATO?

Iata si prima reactie oficială a României: ,,SUA au acţionat corect!”

1

România condamnă atacul cu arme chimice care a avut loc în Siria, a declarat vineri, la Craiova, premierul Sorin Grindeanu.Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că Statele Unite au acționat corect atunci când au atacat baza aeriană siriană, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad.

Premierul a afirmat că Ministerul de Externe va trimite un punct de vedere oficial.

stiripesurse.ro

Opozitia siriana acuza din nou guvernul de la Damasc ca a folosit arme chimice. Care este insa adevarul?

1

Cel putin 58 de persoane au murit in aceasta dimineata in orasul Khan Shaykhun, situat in provincia siriana idlib, in urma unui oribil atac chimic. Cu toate acestea, inainte ca investigatiile sa inceapa si probele sa fie adunate, mai multe personaje politice internationale ca Federica Mogherini-politician italian, responsabil cu afacerile externe si securitatea Uniunii Europene , au condamnat guvernul sirian declarand ca:”regimul Assad este responsabil pentru ingrozitorul atac chimic” Imediata acuzatie adusa de catre un inalt diplomat european creeaza un precedent periculos, precedent care va duce la o reactie emotionala inainte ca adevarul, despre aceasta tragedie, sa iasa la iveala. Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, si presedintele Turciei Recep Tayyp Erdogan, au condamnat de asemenea guvernul sirian , la fel si organizatia neguvernamentala Amnesty International. Cu toate acestea la cateva ore dupa presupusul atac chimic care ar fi fost comis de catre aviatia siriana in orasul Khan Shaykhun, controlat de catre gruparea jihadista Jabhat Al Nusra (Al Qaeda) mai multe detalii au inceput sa iasa la iveala. Un prim exemplu vizibil, in poza de mai jos, voluntarii din White Helmets (Castile Albe) , organizatie umanitara ce are legaturi cu Al-Qaeda, sositi la fata locului, manevreaza cadavrele oamenilor ucisi fara suficient echipament de protectie, in mod particular, fara mastile si manusile pe care ar fi trebuit sa le aiba in urma unui astfel de atac.

1

Acest aspect poate parea neinsemnat, dar intelegand felul in care actioneaza gazul sarin, lipsa echipamentului ridica mari semne de intrabare La un interval de cateva secunde de la expunerea la gazul sarin, acesta incepe sa afecteze sistemul nervos si muscular. Imediat victima isi goleste vezica si intestinele (defecand) iar senzatia de voma isi face aparitia .Cu toate astea, voluntarii White Helmets (Castile Albe) ating corpurile dezbracate ale oamenilor ucisi fara nici un fel de ingrijorare ca se pot contamina. Acest lucru ridica din nou semne de intrebare. Este binecunoscut faptul ca 250 de civili au fost rapiti din localitatile Majdal si Khattab, situate in nordul provinciei Hama, saptamana trecuta in urma ofensivei teroristilor islamisti si jihadisti din gruparile afiliate Opozitiei Siriene, acestia fiind transportati in orasul Khan Shaykhun. Surse locale afirma ca majoritatea victimelor ucise in urma atacului de astazi ar fi civili rapiti din cele 2 localitati mentionate mai sus. Comandamentul armatei siriene a negat utilizarea armelor chimice astazi la Khan Shaykhun, afirmand ca „Gruparile teroriste acuza de fiecare data ca armata siriana foloseste arme chimice impotriva lor si civililor atunci cand ofensivele lor esueaza sau nu reusesc sa isi atinga obiectivele si scopurile stabilite. Aceasta incercare disperata se face pentru a-si justifica esecul in fata finatatorilor lor in scopul de a pastra sprijinul acestora”. Corespondentii „Sirianul” aflati pe teren in nordul provinciei Hama, la sud de Khan Shaykhun, in armata siriana Majood Mido si Naser Najar au negat de asemenea acuzatiile, potrivit carora aviatia siriana ar fi folosit arme chimice, declarand ca toate orasele controlate de teroristi in provinciile Hama si Idlib, sunt bombardate zilnic de catre avioanele ruse si siriene si ca daca Siria ar mai fi dispus de armament chimic acesta nu ar fi fost in nici un caz folosit atunci cand armata siriana se afla in avantaj, ca si in cazul de fata. La randul sau, un ofiter de la aerobaza Hama, a declarat ca aviatia siriana a bombardat de mai multe ori Khan Shaykhun, in aceasta dimineata, fara sa foloseasca bombe chimice, lovind insa un depozit de armament al teroristilor in care erau depozitate substante chimice utilizate pentru fabricarea de explozibil. Dat fiind faptul ca majoritatea civililor ucisi proveneau din localitatile Majdal si Khattab, fiind rapiti de catre teroristi, exista varianta ca acestia sa-i fi gazat pentru ca ulterior sa acuze guvernul sirian de folosirea armelor chimice, in incercarea de a perturba negocierile de pace care incep saptamana viitoare si din care sunt constienti ca nu mai pot obtine ceva concret. Timp de mai multi ani gruparile islamiste si jihadiste afiliate Opozitiei Siriene, au acuzat guvernul sirian ca foloseste arme chimice impotriva civililor in incercarea de a determina administratia Obama sa actioneze militar impotriva acestuia. Cu toate acestea, asociatia pentru interzicerea armelor chimice (OPCW), care a efectuat mai multe investigatii pe teren la solicitarea presedintelui sirian Bashar Al Assad, a confirmat in urma mai multor rapoarte ca armamentul chimic al Siriei a fost distrus in totalitate in urma unui acord dintre Rusia, Siria si Statele Unite in anul 2014 pe teritoriul Norvegiei si ca de asemenea gazul sarin examinat la fata locului in urma mai multor atacuri purta caracteristici diferite față de cel deținut anterior de guvernul sirian, aratand clar ca acesta este cel mai probabil de provenienta straina, fiind livrat Opozitiei Siriene, care a acuzat fortele pro-guvernamentale siriene de cel putin 11 atacuri chimice comise de catre propriile forte, in decursul acestor ani, cele din Ghouta de Est (Damasc) soldat cu 1400 de morti si Khan Al-Assal (Alep) soldat cu 26 inregistrand numarul cel mai mare de victime. La vremea respectiva varul fostului lider libian, Muammar Gaddafi, al-Qahsi Gaddafi, declara ca majoritatea armelor chimice ajunse in mainile gruparilor din Siria provin din fostele depozite ale armatei libiene, fiind vandute militantilor islamisti si jihadisti prin Turcia.

Imagini realizate la fata locului in urma presupusului atac:

http://sirianul-videos.com/84.mp4?_=1

Poze realizate de catre voluntarii White Helmets (Castile Albe) la fata locului:

1

2

3

Un cunoscut jurnalist pro-Opozitie anunta cu cateva ore inainte ca presupusul atac sa aiba loc nceperea unei campanii mediatice de amploare menita sa discrediteze regimul sirian:

1

Video regizat dar prezentat ca fiind real care prezinta o operatiune de salvare  a White Helmets (Castile Albe) in urma unui raid rusesc: https://www.facebook.com/Sirianul/videos/385187431835055/

Voluntar White Helmets (Castile Albe) ce s-a predat armatei siriene la Alep recunoscand ca a fabricat materiale video in care erau prezentati copii ucisi de catre fortele pro-guvernamentale siriene:

1

sirianul

Noi detalii despre masacrul chimic din provincia siriana Idlib incep sa iasa la iveala

7

La 2 zile dupa atacul chimic care a avut loc in orasul Khan Shaykhun din sudul provinciei siriene Idlib, controlat de gruparea jihadista Jabhat Al Nusra (Al Qaeda), Rusia a anuntat in timpul unei conferinte planificate pentru discutarea incidentului la ONU ca va prezenta informatii care vor dovedi ca acesta a fost rezultat in urma unui raid al aviatiei siriene care a distrus un depozit unde teroristii depozitasera substante chimice, cel mai probabil utilizate pentru fabricarea explozibililor. Tragicul incident a provocat moartea a peste 100 de persoane si ranirea a 300–557 si desi a fost demascat ca acuzatiile aduse regimului de la Damasc sunt false, liderii din vest s-au grabit sa il acuze pe presedintele sirian Bashar Al Assad, in ciuda faptului ca nici o investigatie nu a fost realizata la fata locului. De asemenea datele detinute de ministerul de aparare rus pot dovedi ca avioanele siriene au lovit si o fabrica unde teroristii depozitau si foloseau agenti chimici in fabricarea armamentului. ”Rusia va prezenta intr-o maniera amanuntita aceste date despre care minsitrul de aparare rus a vorbit in timpul conferintei ONU” a declarat purtatorul de cuvant al presedentiei ruse. La randul sau, purtatorul de cuvant al ministrului de aparare rus, generalul-maior Igor Konashenkov a confirmat ca aviatia siriana a efectuat un raid asupra unui depozit de armament in care erau stocate substante chimice. Conform spuselor lui Konashenkov, raidul a avut loc intre orele 11.30 si 12.30 ora locala si a vizat un depozit de armament localizat in partea de est a orasului Khan Sheikhun El a declarat: „Fabrica pentru productia de mine terestre umplute cu acid sulfuric era in perimetrul depozitului.” Adaugand ca aceste arme au fost uzual transportate in Iraq si folosite acolo, asa cum si guvernul irakian a confirmat. Generalul-maior Igor Konashenkov a mai sustinut ca: „acest tip de armament chimic a fost folosit de catre teroristi si in timpul bataliei pentru orasul Alep ,simptome asemanatoare celor din Khan Sheikhun fiind observate” Intre timp, numarul personajelor politice care l-au acuzat pe presedintele sirian Bashar Al Assad de comiterea acestui masacru odios a crescut, presedintele american Donald Trump condamnand guvernul sirian si acuzandu-l direct pe liderul de la Damasc. „Acest atac groaznic a vizat femei, copii mici şi chiar bebeluşi frumoşi”, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă alături de regele Abdullah al Iordaniei. „Din punctul meu de vedere, acest atac a depăşit o serie de limite. Astfel de acţiuni odioase ale regimului Assad nu vor fi tolerate”, a spus Donald Trump, citat de cotidianul USA Today. In ciuda acuzatiilor venite din toate partile, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitry Peskove,a declarat miercuri reporterilor ca Rusia va continua sa sprijine armata siriana in lupta contra terorismului. Declaratia lui Dmitry Peskov a venit dupa ce un jurnalist l-a intrebat daca opinia presidentiei ruse s-a schimbat datorita atacului chimic. ”Ati auzit declaratia ministerului de aparare rus iar eu nu mai am nimic de adaugat. Federatia rusa si forta militara a acesteia vor continua lupta impotriva terorismului si de eliberare a tarii, lupta dusa de armata siriana”a declarat acesta, citat de agentia de presa Russia today. Purtatorul de cuvant al ministerului afacerilor externe rus, Maria Zakharova a sugerat miercuri ca consiliul de securitate al ONU ar trebui sa urgenteze organizatia pentru interzicerea armelor chimice (OPCW) sa lanseze o misiune de aflare a adevarului,avand acces in totalitate la locul atacului. „Este crucial sa cerem o misiune a OPCW pentru a afla adevarul si pentru a investiga folosirea armelor chimice in Siria,sa adune dovezi ale incidentului,respectand urmatoarele conditii:echipa care va lucra in zona sa fie supusa unui vot de aprobare la ONU si sa reprezinte o balanta geografica.” a declarat Zakharova,conform Interfax. Se cunoaste faptul ca in anii precedenti, rapoartele realizate de Organizatia pentru interzicerea armelor chimice (OPCW) in urma mai multor investigatii efectuate pe teren la cererea presedintelui sirian Bashar Al Assad au confirmat in mod evident ca armata siriana nu a folosit arme chimice. De asemenea, OPCW a monitorizat si confirmat, alaturi de catre Statele Unite si Rusia procesul de distrugere a stocului de armament chimic al Siriei care s-a desfasurat pe teritoriul Norvegiei in urma unei intelegeri realizate in perioada 2013-2014. Tot rapoartele OPCW au adus la cunostinta faptul ca gazul sarin examinat la fata locului in urma mai multor atacuri purta caracteristici diferite față de cel deținut anterior de guvernul sirian, aratand clar ca acesta este cel mai probabil de provenienta straina, fiind livrat Opozitiei Siriene, care a acuzat fortele pro-guvernamentale siriene de cel putin 11 atacuri chimice comise de catre propriile forte, in decursul acestor ani, cele din Ghouta de Est (Damasc) soldat cu 1400 de morti si Khan Al-Assal (Alep) soldat cu 26 inregistrand numarul cel mai mare de victime. La vremea respectiva varul fostului lider libian, Muammar Gaddafi, al-Qahsi Gaddafi, declara ca majoritatea armelor chimice ajunse in mainile gruparilor din Siria provin din fostele depozite ale armatei libiene, fiind vandute militantilor islamisti si jihadisti prin Turcia. Intre timp, declaratiile continua sa curga, iar detaliile despre falsificarea atacului chimic, incat sa para ca acesta a fost comis in mod intentionat de catre fortele siriene, inclusiv faptul ca majoritatea civililor ucisi au fost rapiti de catre teroristi din localitatile Majdal (unde acestia au executat alti 30 de civili, majoritatea femei si copii) si Khattab in timpul ofensivei lor desfasurate in nordul provinciei Hama, lansate pe data de 21 martie, incep sa iasa la iveala. Daca fostul ambasador al Marii Britanii in Siria, Peter Ford ,descrie pe cei care doresc o interventie militara impotriva regimului de la Damasc ca fiind ”niste catei care se intorc la propria voma”, lideri de stat ca presedintele Turciei Recep Tayyp Erdogan sustin o eventuala astfel de actiune impotriva Damascului. Peter Ford crede ca este aproape imposibil ca Rusia si Assad sa fie responsabili de atacul din provincia Idlib.

cititi AICI

Clor de provenienta saudita utilizat de catre jihadistii din Jabhat Al Nusra (Al Qaeda) ca arma chimica in timpul bataliei pentru orasul Alep:

1

2

3

4

Voluntarii White Helmets (Castile Albe) in timpul unor exercitii care simulau un atac chimic desfasurate chiar la locul producerii incidentului real:

5

Imagini din statelit care confirma distrugerea depozitului din Khan Shaykhun de catre aviatia siriana:

6

Cetateanul britanic, mediul Shajul Islam in varsta de 26 de ani care a fost de altfel principala sursa de informare despre atacul chimic este cunoscut in Marea Britanie pentru convingerile sale radicale islamice, avand propriul rol in rapirea jurnalistului britanic John Cantlie si a colegului sau in 2013 in zona granitei turco-siriene. Ulterior John Cantlie a fost vandut gruparii Statul Islamic (ISIS) in prizonieratul careia se afla si in prezent:

1

12

1

sirianul

SUA a atacat SIRIA. Homosexualii din NATO au inceput al Treilea Razboi Mondial?

Statele Unite au atacat armata siriana cu peste 50 de rachete Tomahawk

1

In aceasta noapte un vas de razboi aflat in largul coastei siriene, apartinand marinei americane a tras peste 50 de rachete Tomahawk bombardand aerobaza militara Al-Shayrat din provincia Homs si provocand pagube insemnate fortelor pro-guvernamentale siriene. Potrivit informatiilor, cel putin 15 avioane apartinand aviatiei siriene au fost avariate sau distruse, 4 soldati si piloti , printre care si generalul de brigadă Khalil Ibrahim Issa fiind ucisi, in timp ce alte cateva zeci au fost raniti, pistele aerobazei fiind de asemenea distruse scotand – o, astfel pe aceasta din functiune in acest moment. In momentul atacului, personalul militar rus se afla la aerobaza Shayrat, insa nu s-au raportat pana in prezent victime in randul acestuia, un convoi masiv de trupe ruse fiind acum in drum catre provinciile Hama si Homs, ca urmare a acestui incident. Arabia Saudita, Marea Britanie si Israel si-au exprimat sprijinul pentru acest atac asupra aerobazei armatei siriene care vine ca urmare a acuzatiilor , potrivit carora, aviatia siriana a bombardat cu arme chimice orasul Khan Shaykhun, important bastion al gruparii jihadiste Jabhat Al Nusra (Al Qaeda), omorand mai multi civili, lucru care nu poate fi insa si dovedit, neexistand in acest moment rapoarte sau cercetari efectuate la fata locului de catre organele abilitate. Bazandu-se pe atacul marinei americane, gruparea jihadista Statul Islamic (ISIS) a lansat o ofensiva surpriza in apropiere de aerobaza Al-Shayrat in zona localitatii Al-Furqalas, aceasta fiind in curs de desfasurare in acest moment. Este cunoscut faptul ca aceasta aerobaza este una dintre cele mai importante si folosite de catre aviatia siriana pentru bombardarea pozitiilor gruparilor teroriste in estul provinciei Homs (Palmyra), Deir Ez Zor, Hama, Homs si alte zone ale Siriei.
#UPDATE: 9:30 – Kremlinul a declarat ca atacul Statelor Unite este o agresiune asupra unui stat suveran si o violare a legii internationale.

#UPDATE: 9:40 – Presedintele rus Vladimir Putin considera ca atacul american poate crea un obstacol serios in formarea unei coalitii internationale pentru combaterea terorismului. Australia si-a exprimat sprijinul pentru acest atac. #UPDATE: 10:49 – Ca urmare a atacului american, Statul Islamic (ISIS) a lansat 2 ofensive separate in estul provinciei Homs, una in directia aerobazei atacate si alta la vest de orasul antic Palmyra, cea din urma fiind respinsa dupa ultimele informatii de catre fortele pro-guvernamentale siriene. #UPDATE: 11:27 – Noua avioane din cele 15 distruse ar fi apartinut aviatiei ruse. (Neconfirmat). #UPDATE: 11:37 – Ambele ofensive lansate de catre Statul Islamic (ISIS) la scurt timp dupa atacul american asupra aerobazei Al-Shayrat , una la est de orasul antic Palmyra si alta la est de aerobaza atacata au fost respinse de catre fortele pro-guvernamentale siriene.

Aerobaza  Al-Shayrat in urma atacului:

1

Poze din momentul atacului:

1

1

Fum deasupra aerobazei vazut din orasul Homs:

2

Mai multe avioane siriene si hangare au ramas intacte in urma atacului:

3

4

5

/ sirianul

***

lansare_rachete_sua_siria

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citaţi de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad. Unul dintre oficiali a precizat că mai mult de 50 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase de pe distrugătoare ale marinei americane din estul Mediteranei împotriva mai multor ţinte din baza “Shayrat”.

Lovitura a fost efectuată cu “59 de rachete”, a arătat un repsonsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este “asociată programului” sirian de arme chimice şi “direct legată” de evenimentele “oribile” de marţi. Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac. “Ceea ce a făcut Assad este teribil”, a declarat joi preşedintele american, apreciind că ” asta nu ar trebui să se poată petrece”.

“Ce s-a petrecut în Siria este o ruşine pentru umanitate iar el este la putere, deci cred că ceva ar trebui se se întâmple”, a adăugat Trump, refuzând să dea detalii despre ce intenţionează să întreprindă, conform Agerpres. Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a promis joi un “răspuns adecvat” prezumtivului atac chimic de marţi din Siria, fără a evoca totuşi o acţiune precisă.

Reacţie furibundă a Rusiei după atacul american masiv din Rusia. Mai mulţi oficiali ruşi anunţă că este vorba despre un atac iresponsabil şi cer convocarea imediată a Consiliului de Securitate al ONU. În urma atacului american, autorităţile anunţă patru morţi.Atacurile SUA la baza aeriană siriană sunt „acțiuni necugetate și iresponsabile“, care risca să destabilizeze și mai mult situația din Orientul Mijlociu și să conducă la apariția unor noi conflicte militare și extinderea celor existente deja, a spus Andrey Krasnov.„Statele Unite ale Americii vrea să stârnească un război imens în Orientul Mijlociu prin lansarea a 59 rachete de croazieră tactice“, a adăugat el, citat de RIA Novosti.

Mai mult, un alt oficial important al Rusiei spune că atacul SUA asupra Siriei este „un act de agresiune împotriva unui membru al ONU“, a spus președintele comisiei de securitate și apărare a Senatului rus, Viktor Ozerov pentru RIA Novosti. El a adăugat că Moscova va convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU de urgență pentru a discuta situația.

Situaţia din Siria devine din ce în ce mai complicată după ce americanii au atacat cu 50 de rachete de croazieră. Totul se precipită, iar acum se cere convocarea Consiliului de Securitate.Bolivia a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU care ar putea avea loc în spatele ușilor închise în următoarele ore. Totul pentru a discuta despre atacul rachetelor balistice al SUA împotriva Siriei. Anunţul a fost făcut de un înalt diplomat al Consiliului de Securitate a declarat pentru Reuters.

| OrtodoxINFO.ro

Să ne amintim de profeţia „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

Profeția ar fi fost inițial spusă de părintele Antonie din Sietista, care, potrivit surselor care circula pe internet, ar fi afirmat despre războiul mondial cu puțin timp înainte de cuvioasa lui adormire: „Când va începe din Siria … se va generaliza”. Totuși adevărul s-a restabilit, se pare că această profeție aparține aceluiași Părinte Paisie, căruia îi este atribuită încă o frază care afirmă categoric: „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

glasulstramosesc

Gheron Sava, despre asemănările și diferențele de viziune ale părinților atoniți față de poziția părintelui Theodoros Zisis în problema nepomenirii

cats

Părintele Theodoros Zisis și Gheron Sava au avut amabilitatea să îi acorde câte un interviu teologului Mihai-Silviu Chirilă pentru portalul OrtodoxINFO, în care îşi expun poziţia cu privire la acrivie şi iconomie în privința nepomenirii şi a modului în care credincioșii trebuie îndrumaţi să se poziţioneze faţă de sinodul din Creta şi de comuniunea cu ierarhii ce îl susțin, deschis sau prin neluarea unei poziţii tranșante contra acestuia.