Arhiva zilnică: 6 Aprilie 2017

Cum ne împărtăşim? Împotriva curentului care a transformat deasa Împărtăşanie într-o modă.

Că Sfintele se cade totdeauna să fie [date] numai celor Sfinţi. Aceste cuvinte: Sfintele Sfinţilor, unii le propovăduiesc şi le strigă tare, şi o, măcar de le-ar auzi şi ei, iar alţii când le aud zic: Ce? Cel ce nu … Continuă lectura

Publicat în Sfanta impartasanie

Prigoană la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi. Măicuţe evacuate cu forţa pentru că sunt împotriva „sinodului” din Creta

Două maici sechestrate în baie, iar o măicuță a fost lovită. Toate lucrurile au fost luate din chilii şi li se vor înapoia după plecarea din Mănăstire. „În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa … Continuă lectura

Publicat în Sinodul Pan-Ortodox

Rezolutia Sinaxei din 4 aprilie, prin care sunt condamnate ecumenismul și pseudo-sinodul din Creta

REZOLUȚIA ”URMĂTORI SFINȚILOR PĂRINȚI” A ADUNĂRII INTERORTODOXE A CLERULUI ȘI POPORULUI PRIN CARE ESTE CONDAMNAT ECUMENISMUL ȘI SINODUL DIN CRETA Poporul credincios al lui Dumnezeu este acela care, de-a lungul timpului, păstrează integritatea credinței și a dogmelor. Este acela care … Continuă lectura

Publicat în Sinodul Pan-Ortodox