Bătrânul Ambrozie de la Mănăstirea Dadiou

1Arhimandritul Ambrozie Lázaris (1912-2006), duhovnic al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Gavriótissa Dadíou, precum și a mii de creștini de prin toate părțile Greciei, a fost una din cele mai sfinte figuri ale vremurilor noastre. Ajuns la adânci bătrâneți, a fost îngrijit în ultimii ani ai vieții de către mica comunitate a mănăstirii, până pe 2 decembrie 2006, când s-a mutat la Domnul.
O mulțime de oameni veniți din toate părțile țării au luat cu asalt mănăstirea Dadíou, zeci de clerici și monahi, precum și înalți demnitari de stat au participat, cu toții, la slujba înmormântării, pentru a-și exprima respectul și iubirea față de Gheronda. Cu toții erau pătrunși de lumina pe care o împrăștia în jurul său sfântul și de sentimentul «tristei bucurii», care îi caracterizează pe creștinii adevărați în aceste clipe amare ale morții. Părintele Ambrosie a fost izvor de mireasmă aghioritică a lui Hristos în lume, care a izvorât «apa cea vie» a Duhului, răcorind sufletele celor înfometați și însetați de dreptate. Mănăstirea istorică a Maicii Domnului Dadíou din Amfíkleia a ajuns renumită tocmai datorită lui, iar Sfânta Mitropolie de Fthiótida, nu numai în regiunea Lokrída, ci pe întregul cuprinsul ei, a fost stropită cu izvorul spiritualității sale simple și autentice.
Fericitul părinte Ambrosie Lázaris s-a născut în satul Lazaráta din Lefkáda, pe 21 decembrie 1912, din părinți evlavioși: Panaghiótis Lázaris, care era profesor, și Louíza, fiind al al patrulea copil al familiei sale. Încă din frageda sa pruncie, micuțul Spiridon se distingea datorită firii sale liniștite și iubirii sincere pe care o nutrea pentru Biserică. Noblețea firii sale se datorează mamei, care, din cauza faptului că bărbatul ei era dus la război, s-a dedicat educării copiilor ei. Spiridon a absolvit numai două clase din Școala primară, pentru că în paralel trebuia s-o ajute pe mama sa la muncile agricole. Când a împlinit vârsta adecvată, s-a înrolat în armată, unde a slujit timp de trei ani la Palat ca evzon*, întrucât era un tânăr frumos, înalt și zvelt.
Imediat ce s-a eliberat din armată, a simțit chemarea lui Dumnezeu către viața monahală. Împreună cu un prieten din părțile sale, a pornit spre Sfântul Munte pentru a se închina la locurile sfinte de acolo și pentru a o ruga pe Maica Domnului să-i arate drumul pe care să-l urmeze. Acolo, fiind fascinat de monahismul aghioritic, a intrat în Sfânta Mănăstire Koutloumousíou, unde s-a dedicat întru totul ascultării, ascezei și rugăciunii.
Referitor la anii petrecuți în Sfântul Munte, spunea adesea: «M-am dus în Sfântul Munte pentru puține zile și am rămas acolo douăzeci de ani». După ce a fost frate de mănăstire timp de trei ani, a fost tuns în monahism de către Igumenul Damaschin, primind numele Haríton. Dăruirea tânărului monah la ascultările monahale era ireproșabilă. A trăit în ascultare desăvârșită viața dură, dar extrem de educativă și sfințitoare din interiorul mănăstirii. Păzind cu sfințenie jurămintele monahale, a cultivat rugăciunea neîntreruptă, ascultarea desăvârșită, postul aspru, simplitatea și puritatea copilărească, participarea zilnică la privegheri și la celelalte slujbe ale cultului divin, hărnicia neprefăcută, ajungând curând la înălțimile virtuții.
Așa cum s-a văzut mai târziu, Pronia dumnezeiască i-a rezervat misiunea în lume, spre mântuirea multor suflete. Căci viața dură din Sfântul Munte și grelele nevoințe duhovnicești la care s-a supus de bună voie au avut repercusiuni nefaste asupra sănătății sale, fapt care l-a determinat să meargă în Atena, la îndemnul lui Gheronda Porfirie.

1Împreună cu Gheronda Porfirie

La propunerea aceluiași Gheronda Porfirie, care pe atunci slujea la Policlinica din Atena, s-a atașat de stareța Sfintei Mănăstiri Dadíou, Parthenía. La scurt timp, a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Ambrosie, mitropolit de Fthiótida, care i-a schimbat și numele din Haríton în Ambrosie. După ce a slujit timp de șase ani în parohii din Atikkí (Gliká Nerá și Sfinții Trei Ierarhi din Kesarianí), pentru a ajuta financiar mănăstirea Dadíou, care întâmpina mari dificultăți economice, s-a retras în mănăstirea aceasta, unde a rămas până la moartea sa.

1Împreună cu Gheronda Iakov Tsalikis

Fericitul părinte Ambrosie a păstrat «neprihănită, autentică și nealterată credința Sfinților Părinți». Nu avea cunoștințe sau titluri științifice. Înțelepciunea i-a fost dată de sus, ca roadă a Sfântului Duh. Evlavia sa către Dumnezeu l-a modelat duhovnicește, după sintagma scripturistică «începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și priceperea este știința Celui Sfânt» (Pilde 9, 10). Prezența sa era totdeauna și pretutindeni ziditoare. Iubirea sa părintească și povețele sale inspirate de Duhul Sfânt a ajutat o mulțime de credincioși, care alergau sub epitrahilul său, căutând întărire și sprijin în încercările vieții. Priceperea și clarviziunea sa i-a adus pe mulți mai aproape de viața în Hristos și a atras mulți înțelepți și oameni de știință spre Biserică.

1Împreună cu Mitropolul Sisaniei şi Siatistei, Antonios

Trăind în duhul lui Dumnezeu, nu ezita să-i sfătuiască pe cei deznădăjduiți să invoce harul dumnezeiesc în rezolvarea problemelor lor. Stilul său, modul în care învăța, puritatea cu care povestea descoperiri dumnezeiești, certitudinea credinței sale, blândețea feței sale și liniștea prezenței sale, toate acestea împodobeau chipul unui avva al pustiei, pe care lumea nu l-a schimbat, ci l-a ajutat să se transforme într-o figură angelică. Atât mănăstirea din Amfíkleia, cât și Metohul mănăstirii din Pangráti erau asaltate zilnic de multă lume, în special de tineri, care doreau să-l cunoască și să primească binecuvântarea sa. Cei care stăteau de vorbă cu el constatau imediat că vorbea «din inimă», și nu din rațiune, și că purta înăuntrul său o altă lume, din care primea și transmitea mesaje purtătoare de speranță și mântuire. Se vorbește mult și despre darul clarviziunii sale, despre semnele și descoperirile dumnezeiești care s-au înfăptuit prin persoana sa. Referitor la acestea, el le considera lucruri firești, subliniind faptul că spațiul Bisericii este locul unde se înfăptuiesc multe minuni, pe care credincioșii le trăiesc zi de zi. Nu accepta nici o formă de cinste, iar la laude răspundea cu tăcere. Întotdeauna dădea un exemplu viu prin viața sa smerită și prin comportamentul său duhovnicesc.

1Împreună cu Arhimandritul Efrem

Părintele Ambrosie reprezintă un exemplu al prezenței vii a lui Dumnezeu în lume. După adormirea sa în Domnul, a fost cinstit de toți, lăsând în urma sa amintirea unui ieromonah sfânt. A fost slăvit de Dumnezeu cu darurile Preasfântului Duh, fiindcă și el la rândul său a cinstit Biserica Sa prin slujirea și devotamentul său preoțesc și monahal. Pe bună dreptate, poporul îl numără în rândul celor aleși, considerându-l una dintre cele mai sfinte figuri ale secolului nostru. În încheiere, îl rugăm ca, din înălțimea cerului, să se roage pentru Sfânta Mănăstire a Maicii lui Dumnezeu, pentru fii săi duhovnicești și pentru noi toți.

Sursa: Revista Efimerios nr. 2/2007

sursa

Reclame
Acest articol a fost publicat în Canonizari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.