Un prim comentariu al hotărârii ierarhiei grecești din 23-24 noiembrie 2016

1

Arhimandritul Athanasie Anastasiou, fost stareț al Mănăstirii Marea Meteoră

În 23 și 24 noiembrie 2016 s-a întrunit de urgență Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, având exclusiv ca temă evaluarea Sinodului din Creta. Această întrunire a ierarhiei a fost așteptată cu mare interes și nerăbdare de poporul lui Dumnezeu, care își pusese în ea ultimele speranțe pentru schimbarea atitudinii ierarhiei care a condus la luarea unor hotărâri și alegeri greșite în cadrul Sinodului din Creta.
Din păcate, însă, aceste așteptări au fost înșelate, fapt care ne-a produs cea mai profundă durere și cea mai mare dezamăgire. Simțim cum conștiința noastră preoțească și monahală reacționează puternic și se împotrivește, neputând să înțeleagă și să accepte hotărârile luate.
Simțim că ne conduce în mod imperios porunca evanghelică de a-L mărturisi pe Domnul nostru Iisus Hristos. Simțim că aceasta ne cere să nu tăcem, ci să punem înaintea Bisericii conștiința noastră monahală dogmatică cu sinceritate și cu onestitate, fără vreo dispoziție acuzatoare, ci cu iubire plină de durere față de Sfânta noastră Biserică și față de adevărul credinței noastre ortodoxe.
Ne îndeamnă la aceasta exemplul luminos al Sfinților noștri, mai vechi și contemporani cu noi, precum și îndemnul Sfântului Teodor Studitul: ”Porunca Domnului este să nu tăcem atunci când credința se află în primejdie… Când este vorba de credință nu putem să spunem: Cine sunt eu? Sunt preot? Nu. Sunt conducător? Nu. Sunt ostaș, țăran? Nici asta. Sunt un sărac, care îmi asigur doar hrana de zi cu zi. Nu am cuvânt, nici vreun interes față de acest subiect. Vai de tine! Pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și indiferent? Chiar și săracul nu va avea în ziua judecății nici o îndreptățire dacă nu vorbește acum, pentru că va fi judecat și numai pentru acest lucru.” (în Epistola a 81-a, în Filocalia, p. 77).
Din păcate, în pofida gravității problemei care s-a discutat, ierarhii noștri nu s-au ridicat la înălțimea situației și nu au luat hotărârea potrivită. Într-o exprimare mai precisă, putem spune că de fapt este vorba de ne-hotărâre, nu de vreo hotărâre în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba de o hotărâre în mod deliberat șovăitoare, care oferă posibilitatea unor înțelegeri diverse și a unor interpretări variate.
Este o hotărâre diplomatică și unilaterală, fără sinceritate și fără o poziție clară, care are ca unic scop numai a potoli reacțiile potrivnice și a păstra un echilibru între reacționari (episcopi, clerici, monahi și credincioși mireni) și apărătorii Sinodului din Creta și ai patriarhului ecumenic, trimițând în fond problema în viitor. Această hotărâre provoacă tulburare sufletească și confuzie și înșeală turma, și aceasta pentru că pe de o parte dă posibilitatea apărătorilor Sinodului din Creta să invoce faptul că nu au fost condamnate textele din Creta, iar pe de alta, cei care pe bună dreptate sunt împotriva hotărârilor din Creta invocă faptul că ierarhia într-adevăr nu a condamnat Sinodul din Creta, dar nici nu a confirmat și nu a acceptat textele lui.
Este vorba în realitate de acțiuni pregătite sistematic, care nu sunt oneste și drepte și nu se potrivesc în nici un caz cu niște ierarhi ortodocși. Mai mult, ele denotă faptul că nu izvorăsc și nu sunt rod al Duhului Sfânt, Care se exprimă direct și clar.
De fapt se acceptă Sinodul din Creta și este tolerată, chiar și numai indirect, toată patologia după care el s-a desfășurat.

Se acceptă și se oferă și o legitimitate indirectă metodelor noi lipsite de transparență, de alcătuire și de impunere a unor hotărâri pregătite dinainte, care au dominat de-a lungul întregii perioade de pregătire a Sinodului.
Se acceptă și se legitimează excluderea poporului credincios al Bisericii, care nu a știut absolut nimic nici despre conținutul, nici despre tematica acestui sinod; el nu a fost informat niciodată referitor la acest sinod, nu a participat niciodată la pregătirea lui și nu a acceptat subiectele puse în discuție.
Se acceptă și se legitimează înlăturarea și reducerea la tăcere a episcopilor și participarea selectivă a unui grup de aleși, fără ca nici măcar aceștia să aibă drept de vot. Este vorba de fapt de o viclenie nemaiauzită, care constituie un fenomen universal unic în istoria bisericească.
Se acceptă și se legitimează acordarea caracterului de eclesialitate ereziilor, participarea noastră la CMB (Consiliul Mondial al bisericilor), la adunătura de erezii și de învățături greșite, evoluția de până acum și participarea la dialogurile teologice și textele inacceptabile care au fost date în urma acestora.
Se acceptă și se legitimează teologia eretică baptismală, recunoașterea tainelor papistașilor, căsătoriile mixte și atâtea alte abateri de la eclesiologia ortodoxă.

Însă, pe baza eclesiologiei ortodoxe, poporul credincios al lui Dumnezeu, în totalitatea lui – și nu numai Sinodul episcopilor – care împreună cu episcopii, cu preoții și cu monahii alcătuiesc Trupul Bisericii, este cel care are nu numai dreptul, ci și datoria de a judeca și a confirma sau nu hotărârile sinoadelor, chiar și ale celor ecumenice.
Așa cum subliniază în acest sens părintele Gheorghe Florovsky: ”Întregul trup al Bisericii are dreptul de a adeveri sau, ca să fie mai exacți, are nu numai dreptul, ci și datoria ”adeveririi”. În acest sens Patriarhii Răsăritului au scris în cunoscuta Enciclică din anul 1848 că doar poporul însuși a fost apărătorul credinței” (Teme de teologie ortodoxă, Editura Pâinea Vieții, Atena, 1989, p. 207).
Și în alt loc el completează că: ” episcopul nu a primit puterea deplină de a învăța de la turma sa, ci de la Hristos, prin succesiunea apostolică. Însă această putere deplină, care i s-a dat lui, este puterea de a purta mărturia experienței sobornicești a Bisericii. Ea se limitează la această experiență. Prin urmare, în probleme despre credință poporul trebuie să îl judece în funcție de învățătura lui. Datoria ascultării încetează să mai fie valabilă atunci când episcopul se abate de la modelul sobornicesc, deci poporul are atunci dreptul să îl condamne, chiar și să îl caterisească” (părintele Gheorghe Florovsky, Trupul lui Dumnezeu Cel Viu, O tâlcuire ortodoxă a Bisericii, Editura Armos, Atena, 1999, pp. 80-83).
Următoare a Sfinților Părinți, conștiința dogmatică a poporului lui Dumnezeu judecă, evaluează și respinge ca inacceptabile atât hotărârile Sinodului din Creta, cât și cea a întrunirii sinodale recente a ierarhiei Bisericii Greciei.
Ne simțim foarte îndurerați și cu totul dezamăgiți de ierarhii noștri, care în momente atât de critice pentru Biserica și pentru țara noastră, zdruncină prin asemenea hotărâri inacceptabile încrederea poporului în persoanele lor și creează motive pentru dezbinări și schisme în Biserică.
Din păcate, ierarhii noștri preferă pentru încă o dată iubirea între ei decât iubirea de Dumnezeu. Ei aleg o înțelegere prefăcută în dauna adevărului și sub pretextul așa-zisei unități a Sinodului Bisericii Greciei și al bunei înțelegeri din cadrul lui ei ajung în final la o hotărâre anormală și la o parodie.
De altfel, invocând aceeași falsă dilemă, adică cea a unității, care a fost menționată până la saturație înaintea, în timpul și după Sinodul din Creta, delegația Bisericii Greciei – cu excepția unui membru al ei, mitropolitul Ierothei al Nafpaktului – s-a dezis de hotărârile și de mandatul clar pe care l-a primit din partea ierarhiei și într-o singură noapte a încălcat-o și drept rezultat a anulat-o.
Unitatea mult lăudată care era considerată ca fiind așa-zisul scop al Sinodului din Creta a fost pierdută chiar înainte de a se întruni acesta. Și s-a întâmplat aceasta pentru că nu au fost prezente la sinod patru Biserici locale (Patriarhiile Antiohiei, Rusiei, Georgiei și Bulgariei), care reprezintă chiar mai mult de jumătate din pliroma ortodoxă din întreaga lume. Desigur, aceste Biserici, în majoritatea lor, deja au respins toate textele acestui Sinod, pe care nu îl recunosc ca fiind un sinod panortodox, sfânt sau mare.
Prin urmare, ce unitate invocă arhiereii? Acest argument al așa-zisei unități deja a fost dovedit a fi o iluzie și ceva neadevărat și deja nu mai convinge pe nimeni. De aceea și simțim că suntem înșelați de fiecare dată când se repetă iar și iar același argument fals.
De altfel, este o unitate bazată pe asigurarea unor echilibre greșit înțelese și pe o diplomație nepermisă pentru niște hotărâri sinodale, care chiar privesc subiecte dogmatice; este o unitate care nu este fundamentată pe credința cea adevărată, o unitate superficială și nu una adevărată și esențială, o unitate aparentă, impusă și cu caracter constrângător, care nu poate să fie în nici un caz sfântă și duhovnicească, după voia lui Dumnezeu.
De aceea și Sfântul Grigorie Teologul ne învață că ”este mai bun dezacordul și despărțirea de dragul credinței adevărate decât buna înțelegere care este plină de patimi” (Cuvântul al șaselea, în EPE 1, 246; BEPES 59, 17; PG 35, 736 C).

traducere din limba greacă:
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

sursa

Reclame