Micul Dejun cu Rugaciune s-a mutat din Parlament la Manastirea Putna

Staretul Melchisedec Velnic de la mănăstirea Putna 
adoptă erezia ecumenistă

Evenimentul prezentat mai sus a avut loc în anul 2014 şi arată că pentru monahii din mănăstirea Putna aplicarea deciziilor din Creta va fi un lucru uşor de acceptat.

Aprobarea sinodului din Creta, de catre mănăstirea Putna, a fost făcută public de către ieromonahul Teofan Popescu în predica din Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci. Vezi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/reactii-la-redica-parintelui-teofan.html
Deşi canoanele Bisericii Ortodoxe nu aprobă rugăciunile în comun cu ereticii, pentru staretul Melchisedec Velnic de la Putna, aceasta este puţin important. Nu contează ce spun canoanele sau Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ci doar ceea ce spun organizaţiile internaţionale laice şi de ce nu, organizaţia protestantă numită „Consiliul Mondial al Bisericilor” CMB-ul.
Cateva mărturii canonice, patristice şi scripturistice despre erezia stareţului de la Putna pot fi gasite mai jos:

Un sinod ortodox a anatemizat ecumenismul: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html

Parintele Arsenie Papacioc ne indeamna sa luptam impotriva ecumenismului:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/parintele-arsenie-papacioc-indemn-la.html

Canoanele 10, 45, 47 ale Sfintilor Apostoli interzic comuniunea cu ereticii.
Canonul 33 din Laodiceea opreşte comuniunea cu ereticii şi schismaticii.

„Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.” (II Ioan 1, 9-11)

„Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţi-i şi-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducând la cunoştinţă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu şi porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune, căci ei sunt potrivnici şi duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos şi batjocoresc moştenirea credinţei.”

Despre părtăşia cu ereticii, Sfântul Theodor Studitul spune: „În legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci ‹‹Vai!›› se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau simplă relaţie.”[2]

Iar Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune: „Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii, hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.”[3]

„Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 9)

„Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” (Romani 16, 17)

Unul dintre marii sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, anume Sfântul Iustin Popovici spunea clar si limpede că „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”. În acest context explica:
„Protestantismul? Este copilul loial al papalităţii. A mers dintr-o erezie într-alta de-a lungul secolelor şi se îneacă încontinuu în feluritele otrăvuri ale erorilor sale eretice. În plus, semeţia papală şi neghiobia “infailibilă” domnesc în chip absolut înlăuntrul ei, ruinând sufletele credincioşilor săi. Mai presus de orice, fiecare protestant este un papă independent atunci când se ajunge la probleme de credinţă. Acest lucru conduce de la o moarte spirituală la alta; şi nu există nici un sfârşit al acestei stări “muribunde”, întrucât o persoană poate suferi nenumărate morţi spirituale (pe parcursul unei vieţi). Întrucât aşa se prezintă lucrurile, nu există nici o ieşire din acest impas pentru ecumenismul catolico-protestant dimpreună cu pseudo- Biserica sa şi pseudo-creştinismul său fără o pocăinţă pornită din adâncul inimii făcută dinaintea Dumnezeu-omului Hristos şi a Bisericii Sale Ortodoxe.”[4]

Încheiem cu mărturia Cuviosului Paisie Aghioritul care spune ca „Cei ce se roagă cu ereticii (catolici si protestanţi -n.n.) sunt zdrenţele diavolului”[5]

prof. Ilie Ion Apetrei
[1] Hotărâre canonică, Const. Ap. VI, 18, în Pravila Bisericească, Valea Plopului, 1999, p. 172.
[2] Dreapta Credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Amfilohie de Iconium, vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, p.153.
[3] ibidem, p. 170.
[4] http://www.apologeticum.ro/2012/02/a-aparut-nr-21-al-revistei-atitudini-numar-inchinat-sfantului-iustin-popovici/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/04/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/
[5] Nicolae Zurnazoglu, “Mărturii ale închinătorilor”, ed. Evanghelismos, Bucuresti 2006.

sursa

Reclame

Cu voce tare spui rugaciunea lui Iisus

1

Imi scrii că rosteşti rugăciunea mult timp cu voce tare. Dar simţi nevoia să te interiorizezi, să închizi gura şi să rosteşti rugăciunea cu mintea. Acesta este semn că ai sporit puţin. Când rostim rugăciunea mult timp cu gura, silindu-ne să înţelegem cele rostite, încet-încet rugăciunea intră în inimă, vine această interiorizare, iar gura nu mai poate rosti rugă­ciunea. Atunci ne silim mintea să nu se împrăştie, ne ţinem respiraţia atât cât putem şi rostim rugăciunea cât se poate mai curat. Când vei ajunge la rugăciunea curată şi vei dobândi acele lacrimi dulci care izvorăsc din ea, atunci îţi voi spune şi altele.
Dar ia aminte şi la aceasta: o interiorizare falsă îţi poate aduce şi ispititorul. Uneori începem să spunem rugăciunea cu gura. Deodată vine satana şi ne astupă gura ca şi cu o piatră. Tu crezi că este interiorizare, încerci să te rogi lăuntric, dar nimic. Mintea se răspândeşte în toate părţile. Aceasta este o cursă ca să-ţi astupe gura. Dacă vezi că nu poţi să-ţi aduni mintea, atunci sileşte-te pe tine să-ţi destupi gura.
Eu am pătimit aceasta o dată pe când eram înce­pător, în timp ce rosteam necontenit „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, vrăjmaşul mi-a astupat gura. Am încercat să-mi adun puţin mintea, dar pentru că atunci lucram şi mă răspândeam, rugăciunea se făcea cu întreruperi. Când i-am mărturisit aceasta stareţu­lui, el mi-a spus: „Sileşte-te pe tine însuţi să rosteşti necontenit rugăciunea cu gura!” După puţină stăru­inţă, gura, ca un motoraş, a început să rostească mereu rugăciunea. După o vreme am simţit în gură o dulceaţă foarte mare, de parcă aş fi mâncat ciocolată.
Toată ziua rosteam rugăciunea cu gura şi lucram, dar nu simțeam nici foame, nici sete, pentru că mă hrăneam cu această dulceaţă. Cu cât aude urechea mai des rugăciunea, atunci când lucrezi în timpul zilei, cu atât mai uşor noaptea rugăciunea curge, iar mintea se adună mai uşor.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 206-207)

44

Este un dar pentru fiecare dintre noi iubirea Maicii Domnului

656

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, eu aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.
Cu adevărat, ea este ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în Ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă! Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 174)

1

Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii

936533_370075649768925_678597462_n

Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni:

„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi,

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”.

Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii.
Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.

Interviu cu Stareţul Efrem Filotheitul

sursa http://ortodoxiatinerilor.ro/

1

BALAURUL Homo-European s-a TREZIT…Războiul nu este între Dodon sau Sandu, ci între credință și necredință…Și nu atît DODON, cît valorile creștine ce stau în spatele lui…

1

Vezi intoleranța și agresivitatea ”bolnavilor” care nu numai că nu recunosc că sînt bolnavi , dar și mai grav că-și impun obraznic boala lor majorității, AMENINȚÎNDU-O. Și asta pentru ce?, pentru că dorește un candidat DECLARAT PRO-ORTODOX prin fapte? Dorește ceva firesc!

Doar problema nu e DODON, ci valorile creștine și ideile comune ce stau în spatele lui…
După 7 ani de pederastizare și megafraudare a țării, oare cine dacă nu BISERICA să-și ridice glasul…
Și aici s-au răsculat balaurii cu conceptele lor de baricade, chiar și printre creștini, zicînd într-un fel că a fi moral sau real un pro-pederast european e modern și mai bine decît un ortodox tradițional, sau pro-rus…Și au început atacurile la adresa Bisericii…
Dar cine are dreptul să ne închidă gura, voi neocomuniștilor europeni, care spumegați la dreapta și la stînga despre drepturile la libera exprimare? Cine sînteți voi, VENETICILOR netradiționali, să ne închideți gura și să ne judecați? Rușine vouă pentru ceea ce faceți! Oricum lupta pentru credință va continua, fiindcă după noi, războiul nu este între Dodon sau Sandu, ci între credință și necredință…Cu iertare dacă am jignit pe cineva!

Diac. Ghenadie Valuța

sursa

Omul dobândeşte iertare cât zice Psalmul 50 de la un capăt la altul, dacă are nădejde

2

Eu cred că fiecare om se poate vindeca de patima lui, dacă va înţelege că atâta vreme cât mai trăim în această viaţă, este vreme de luptă. Să nu ne uităm la păcat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Să ştii că nu este un păcat mai spurcat ca altul – toate sunt spurcate. Diavolul desenează păcatele trupeşti ca fiind cele mai ruşinoase, dar nu e aşa. Câţi suferă de iubire de avere şi de stăpânire şi nu deznădăjduiesc? Dar acesta este un păcat foarte urât. Nu suferă pentru ele pentru că nu şi le văd ca fiind păcate. Eu cred că omul, dacă va avea nădejde, dobândeşte iertare în timpul cât zice Psalmul 50 de la un capăt la altul. Sunt o mulţime de psalmi pe care David îi începe ca păcătos, dar îi termină ca sfânt. Aşa să ne rugăm şi noi, că aceşti psalmi s-au lăsat şi nouă, ca mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu.

Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 147-148o

1