Trupă suedeză satanistă concertează la Cetatea sfântului Ștefan. Protestul asociațiilor din Suceava

Sucevenii se opun satanismului desfășurat pe locuri sfințite de sânge de eroi și susținut din bani publici

cross-bishops-staffMai multe asociații culturale și religioase sucevene protestează şi solicită anularea concertului pe care formaţia satanistă Dark Funeral din Suedia, urmează să-l susţină joi seara (18 august 2016), în prima zi a festivalului rock ce se desfășoară în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei. Trupa suedeză este satanistă in mod explicit, iar în descrierea lor oficială se precizează că temele pe care această trupă se promovează prin muzica lor sunt satanismul şi anticreştinismului.
Președinte al Asociației Culturale Sfântul Mitropolit Dosoftei Suceava, pr.prof. Justinian Cojocar a făcut public un memoriu care este susținut de unsprezece asociații culturale și religioase sucevene: Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni – Suceava, Bucovina Profundă, Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou, Fundația Culturală IPAMIA, Fundaţia Pentru Oameni, Asociaţia ProVita Bucovina, Asociația Psaltichia, APOR Suceava, Asociaţia Familia Ortodoxă, Asociația Mereu Tineri, ASCOR Suceava.

Vă prezentăm conţinutul memoriului:

„Printre trupele invitate se află şi Dark Funeral din Suedia. Pe pagina lor de internet: http://www.darkfuneral.se se află clipul de prezentare al trupei in care ard cruci, pentagrame, tin in maini cranii şi capete de porci, beau sange de animal.
Ţinuta lor este înspăimântătoare şi respingătoare.
Temele pe care ei le promovează prin muzica lor sunt Satanismul şi respingerea Creştinismului. Dăm exemple de câteva nume ale albumelor: Vobiscum Satanas, Teach children to Worship Satan, Diabolis interium.
Apreciem munca organizatorilor şi ştim că intenţia şi scopul este de a oferi un festival variat şi reuşit sucevenilor şi turiştilor care vin în Suceava.
Pe pagina de prezentare a festivalului Bucovina Rock Castle se menţionează că banul public se mai cheltuie şi pe acte de cultură, că muzica este o legătură puternică între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.
Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral este o imensă greşeală. Nu vrem din banul public să fie plătită trupa Dark Funeral! Concertarea acestei trupe nu este act de cultură, şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase.
Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău.
Chiar dacă nu vor arde cruci şi nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi vor bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor, ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!
Suntem un popor creştin şi credincios. Avem tradiţii sănătoase şi frumoase creştine. Să ne apărăm monumentele istorice de poluarea fonică agitătoare pentru Diavol!
Nu ne putem bate joc de înaintaşii noştri aducând sataniştii să cânte. Nu există niciun loc potrivit să cânţi diavolului. La Cetatea de Scaun este un paraclis unde oamenii în istorie s-au rugat lui Dumnezeu şi unde şi de acum înainte se vor ruga lui Dumnezeu.
Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti? Să avem evlavie la ocrotitorul orașului nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, la Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare care a apărat țara și cetatea de cotropitorii păgâni și s-a luptat pentru ca noi astăzi să fim creștini.
Venim cu rugămintea de a acționa cu mult calm și înțelepciune și să opriți concertarea trupei Dark Funeral la Festivalul Bucovina Rock Castle!
Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!”

Cu stimă,
pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar

Miercuri, 17 August 2016

Susținători:

Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, președinte pr.prof. Justinian Cojocar
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni – Suceava, președinte dr. Mircea Pușcașu
Bucovina Profundă, vicepreședinte Constnatin Barariu
Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou, președinte arhim. Vartolomeu Chira
Fundația Culturală IPAMIA, președinte conf.univ.dr. Florin PintescuFundaţia Pentru Oameni, președinte Cornel Constantin
Asociaţia ProVita Bucovina, președinte av. Marcel Balațchi
Asociația Psaltichia, președinte pr. Dan Constantin Magdalena
APOR Suceava, președinte dr. Valeriu Gavrilovici
Asociaţia Familia Ortodoxă, președinte Lucian Mihalea
Asociația Mereu Tineri, președinte prof. Ramona Husarciuc
ASCOR Suceava, președinte Florin Lazăr

Pentru cei ce pun la indoială satanismul acestei trupe suedeze prezentăm mai jos câteva imagini și versuri reprezentative despre ce inseamnă trupa Dark Funeral și promovarea explicită a satanismului. ATENȚIE, urmează imagini ce pot produce șocuri psihologice!

Videoclip al trupei Dark Funeral:

Pentru cine îl tine inima și stomacul, iată o piesă cântată și in seara trecută (18 spre 19 august 2016, la ora 00:15, pe luna plină) la Suceava in șanțul Cetății lui Ștefan cel Sfânt, piesă care se numește Open The Gates și reprezintă un imn de adorare și de invocare a demonilor, conform versurilor:

Open The Gates

Oh, mighty lord of the evil realm
Open the gates to your dominion
Save me from this holy light
That makes me suffer like a pig
Satan lead me to your throne
And make me one with hell
I kneel before you dark lord
And swear the unholy oath
Unholy master Satan – make my wish come true

Open wide your kingdom-where all the evil rule
Lord of hell possess my soul
With thousand mad and insane demons
Lock up, the seven gates
And bring out your infernal legions

Lucifer – lead me to your throne
Satan – bless my damned soul
Belial – baptize me in blood
Leviathan – take me to the depths

Open the gates – Satan
Open the gates – Satan
Open the gates – Satan
Open the gates – Satan

Master-cast your spell on earth
Curse the waek disciples, their holy soul must burn
Lord of fire – consume the holy lord
Your black flame of damnation shall purify the world

Lucifer – let the cursed soul burn
Satan – make fire consume the world
Belial – sacrifice thy holy blood
Leviathan – show their lord your wrath

Open the gates – Satan
Open the gates – Satan
Open the gates – Satan
Open the gates – Satan

Prezentăm mai jos discografia trupei sataniste suedeze pentru a sublinia caracterul satanist explicit manifestat in titlurile pieselor:

„Dark Funeral” (1994)

Open The Gates
Shadows Over Transylvania
My Dark Desires
In The Sign Of The Horns

album: „The Secrets Of The Black Arts” (1996)

The Dark Age Has Arrived
The Secrets Of The Black Arts
My Dark Desires
The Dawn No More Rises
When Angels Forever Die
The Fire Eternal
Satans Mayhem
Shadows Over Transylvania
Bloodfrozen
Satanic Blood
Dark Are The Path’s To Eternity

album: „Vobiscum Satanas” (1998)

Ravenna Strigoi Mortii
Enriched By Evil
Thy Legions Come
Evil Prevail
Slava Satan
The Black Winged Horde
Vobiscum Satanas
Ineffable King Of Darkness

album: „Teach Children To Worship Satan” (2000)

An Apprentice Of Satan
The Trial
Dead Skin Mask
Remember The Fallen
Pagan Fears

album: „Diabolis Interium” (2001)

The Arrival Of Satan’s Empire
Hail Murder
The Goddess Of Sodomy
Diabolis Interium
An Apprentice Of Satan
Thus I Have Spoken
Armageddon Finally Comes
Heart Of Ice

EP: „In The Sign…” (2001)

Open The Gates
Shadows Over Transylvania
My Dark Desires
In The Sign Of The Horns
Equimanthorn
Call From The Grave

album: „De Profundis Clamavi Ad Te Domine” (2004)Intro

The Arrival Of Satan’s Empire
An Apprentice Of Satan
The Dawn No More Rises
Thy Legions Come
Hail Murder
Goddess Of Sodomy
The Secrets Of The Black Arts
Vobiscum Satanas
Shadows Over Transylvania
Open The Gates
Ineffable King Of Darkness
Thus I Have Spoken
My Dark Desires
Armageddon Finally Comes

album: „Attera Totus Sanctus” (2005)

King Antichrist
666 Voices Inside
Attera Totus Sanctus
Godhate
Atrum Regina
Angel Flesh Impaled
Feed On The Mortals
Final Ritual

album: „Angelus Exuro Pro Eternus” (2009)

The End Of Human Race
The Birth Of The Vampiir
Stigmata
My Funeral
Angelus Exuro Pro Eternus
Demons Of Five
Declaration Of Hate
In My Dreams
My Latex Queen

album: „Where Shadows Forever Reign” (2016)

Unchain My Soul
As One We Shall Conquer
Beast Above Man
As I Ascend
Temple Of Ahriman
The Eternal Eclipse
To Carve Another Wound
Nail Them To The Cross
Where Shadows Forever Reign

sursa

1

2

3

4

5