Sinod: Liturghia interortodoxa din Hania (26/6/16)

pelerinortodox

Reclame

La Sinodul din Creta au participat 156 de ierarhi si nu 290!

În total 156 de Episcopi și nu 290 – cum au comunicat Reprezentanții în cadrul conferințelor de presă – au participat la Sfântul și Marele Sinod de la Kolymbari – Creta.
Această diferență rezultă din faptul că fiecare din cele zece Biserici participante avea dreptul să aibă 25 de episcopi, dar Polonia, Cehia și Cipru nu au dispus de un asemenea număr de ierarhi care să participe la sinod.
Apoi, ierarhi din Biserica Eladei, Biserica Ciprului și Patriarhia Serbiei, care au participat la Sfântul și Marele Sinod, nu au semnat unele documente finale.
Biserica Rusă, comentând documentele finale, a declarat că le așteaptă și că va hotărî asupra acestora în urma analizei lor.
În încheiere, amintim că Bisericile care nu au participat la Sfântul Sinod constituie cea mai mare parte a ortodocșilor din lume.

Traducere: http://acvila30.ro/ , sursa: http://www.romfea.gr/diafora/9089-stin-agia-sunodo-summeteixan-156-ierarxes-kai-oxi-290
Γραφείο ειδήσεων Romfea.gr

Συνολικά 156 Επίσκοποι και όχι 290 όπως ανακοίνωσαν οι Εκπρόσωποι στις συνεντεύξεις τύπου, συμμετείχαν στην Αγία και Μεγάλη Σύνοδο στο Κολυμπάρι της Κρήτης.
Ο λόγος της διαφορά αυτής προέρχεται από το γεγονός ότι κάθε μια από τις δέκα συμμετέχουσες Εκκλησίες είχε το δικαίωμα να έχει 25 Επισκόπους, αλλά η Πολωνία, η Τσεχία και η Κύπρος δεν είχαν τόσους Ιεράρχες να συμμετάσχουν.
Σύμφωνα με πληροφορίες Ιεράρχες από την (Εκκλησία της Ελλάδος, την Εκκλησία της Κύπρου και του Πατριαρχείου Σερβίας) που συμμετείχαν στην Αγία και Μεγάλη Σύνοδο δεν υπέγραψαν σε κάποια τελικά κείμενα.
Επίσης οι πληροφορίες αναφέρουν ότι η Ρωσική Εκκλησία σχολιάζοντας τα τελικά κείμενα, δήλωσε ότι τα περιμένει και θα αποφασίσει μετά από ενδελεχή έλεγχο.
Τέλος αξίζει να σημειωθεί ότι οι Εκκλησίες που δεν συμμετείχαν στην Αγία Σύνοδο, αποτελούν το μεγαλύτερο μέρος των Ορθοδόξων στο κόσμο.

sursa: pelerinortodox

Cuvinte de folos

01

ˇ Deci toti cei ce lupta mintal sunt datori sa culeaga cu toata silinta puteri duhovnicesti din dumnezeiestile Scripturi si sa le puna pe minte ca niste plasturi de însanatosire. Si de dimineata, zice, sa stea cu barbatie si hotarâre în poarta inimii, cu pomenirea strânsa a lui Dumnezeu si cu rugaciunea neîntrerupta a lui Iisus Hristos în suflet si sa omoare prin strajuirea mintii pe toti pacatosii pamântului, iar prin staruinta în pomenirea credincioasa a lui Dumnezeu, sa taie capetele celor puternici, pentru Domnul, si începuturile gândurilor ce ne razboiesc.

ˇ Însa foarte rar se gasesc cei ce se linistesc cu cugetul. Si aceasta o pot numai cei ce se silesc sa-si apropie harul si mângâierea dumnezeiasca prin aceasta lucrare. Deci daca vrem sa umblam întru filozofia cea dupa Hristos, întru lucrarea cugetatoare pentru pazirea mintii si cu trezvie, sa începem aceasta cale prin înfrânare de la mâncarile cele multe, primind mâncarile si bauturile cu masura, pe cât e cu putinta.

ˇ Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa, si nimic nu e mai rau ca vorba neînfrânata, care poate sa strice starea sufletului. Caci cele ce le zidim în fiecare zi ea le surpa, si cele ce le adunam cu osteneala, sufletul le risipeste prin mâncarimea de limba. Ce e mai rau decât ea? E un râu fara frâu. Deci trebuie sa-i punem hotar, sa o tinem cu sila, sa o sugrumam, ca sa zic asa, ca sa slujeasca numai spre cele de trebuinta. Dar cine ar putea povesti toata paguba sufleteasca ce poate veni la limba.

ˇ Cea dintâi poarta care duce la Ierusalimul mintal (inteligibil), la atentia mintii, este tacerea gurii întru cunostinta, chiar daca mintea înca nu s-a linistit. A doua este înfrânarea cu masura de la mâncari si bauturi. A treia, care curateste mintea si trupul, este amintirea si gândul neîncetat al mortii. Eu, vazând o data, pentru o clipa, frumusetea acesteia, si ranindu-ma si desfatându-ma cu duhul, nu cu privirea, am voit sa mi-o câstig sotie pentru toata viata, îndragostit de frumusetea si de cuviinta ei: cât este de smerita, cu câta bucurie se mâhneste, cât e de gânditoare, câta frica are de dreapta cercetare viitoare, temându-se de sorocul vietii; din ochii ei sensibili obisnuieste sa curga apa vie cea vindecatoare, din ochii cugetatori (inteligibili) un izvor de gânduri prea întelepte, care curgând si saltând veseleste cugetul. Pe aceasta fiica a lui Adam, adica pomenirea mortii, însetam, cum am zis, pururi sa mi-o câstig sotie, sa dorm cu ea si sa vorbesc cu ea si sa discut ce se va întâmpla dupa lepadarea trupului? Dar adeseori nu m-a lasat blestemata uitare, fiica întunecata a diavolului.

ˇ Este un razboi întru ascunsul nostru, sustinut de duhurile rautatii, care se poarta prin gânduri cu sufletul. Caci aceasta fiind nevazut, puterile acelea rauvoitoare, fiind asemenea cu fiinta lui, se apropie de el prin razboiul nevazut. Astfel se pot vedea între ele si suflet: arme, rânduire de bataie, înselaciuni viclene, razboi înfricosat, ciocniri de lupta si biruinte si înfrângeri din amândoua partile. Numai un lucru nu îl are acest razboi al mintii (inteligibil), pe care-l are razboiul vazut (sensibil): vremea hotarâta a razboiului. Caci razboiul vazut îsi hotaraste o vreme si o rânduiala, pe când celalalt ataca fara veste si tintind dintr-o data în cele mai dinauntru parti ale inimii, omoara sufletul prin pacat. Pentru ce se porneste împotriva noastra lupta si batalia aceasta? Ca sa nu se faca prin noi voia lui Dumnezeu, precum ne rugam zicând: „Faca-se în noi voia ta”. Iar aceasta sta în poruncile lui Dumnezeu. Daca cineva si-a hotarât (si-a fixat) cu trezvie mintea sa în Domnul împotriva amagirii dracilor si urmareste cu dinadinsul intrarile ce se nasc din naluciri, va dobândi cunostinta lor prin experienta. De aceea si Domnul, îndreptându-si atentia împotriva blestematilor dracii si vazând de mai înainte, ca un Dumnezeu, gândurile lor, a rânduit poruncile Sale împotriva scopului lor, înfricosând pe cei ce le vor calca.

ˇ Vorbirile fara rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne asculta, alteori batjocuri si râs, defaimând prostia cuvintelor. Altele întinarea cunostintei si iarasi altele osânda de la Dumnezeu si întristarea duhului Sfânt, ceea ce este mai înfricosat decât toate celelalte.

ˇ Si sa vezi ca e tocmai asa. Toate poruncile dumnezeiestii Evanghelii urmareste sa îndrepte cele trei parti ale sufletului si sa le faca sanatoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmaresc, ci le si însanatoseaza cu adevarat. Deci aceste trei parti ale sufletului le razboieste si diavolul ziua si noaptea. Iar daca Satana razboieste cele trei parti, este vadit ca razboieste poruncile lui Hristos. Caci prin porunci Hristos pune legi celor trei parti ale sufletului, adica inimii si ratiunii. Priveste: „Cel ce se mânie pe fratele sau în desert, vinovat va fi judecatii” si celelalte porunci ale lui care urmeaza. Prin aceasta tamaduieste iutimea. Iar vrajmasul încearca sa strice porunca aceasta si cele în legatura cu ea înauntru, prin gânduri de vrajba, de pomenirea raului si prin gânduri de pizma. Caci stie vrajmasul si el ca povatuirea iutimii este partea rationala, si de aceea sagetând, precum am spus, ratiunea prin gânduri de banuieli, de pizma, de vrajba, de cearta, de viclenie, de slava desarta, o îndupleca sa-si paraseasca rolul de stapânitoare si sa predea iutimii frânele fara cârmaci. Iar iutimea, lepadând pe cârmaci, scoate prin gura, în cuvinte, cele ce i-au fost asezate mai-nainte în inima, îngramadite acolo în inima, îngramadite acolo prin gândurile vrajmasului si prin nepurtarea de grija a mintii, lasând sa se vada atunci ca inima, în loc sa fie plina de Duhul dumnezeiesc si de gânduri dumnezeiesti, e plina de pacat, precum a zis Domnul; „Din plinatatea inimii vorbeste gura”. Caci daca va izbuti vicleanul sa scoata afara în cuvinte cele cugetate înauntru, fratele chinuit de ura nu-i va zice fratelui numai „raca” si numai „nebun”, ci de la cuvinte de batjocura va cadea adesea si la ucidere. Iar de aceasta se foloseste vicleanul, fiindca Dumnezeu a dat porunca sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi putut sa nu ne mâniem în desert. Si s-ar fi putut sa nu se ajunga la cuvinte de batjocura si la cele ce urmeaza lor, daca îndata de la momeala s-ar fi alungat acelea din inima, prin rugaciune si atentia cea dinauntru. Astfel îsi ajunge blestematul scopul sau, daca cele furisate de el prin gânduri în inima gasesc pe unul care nesocoteste porunca dumnezeiasca.

ˇ Dar care sunt cele rânduite pe seama partii poftitoare, prin dumnezeiasca porunca a Domnului? „Cel ce cauta la femeie spre a o pofti pe ea, a si curvit cu ea în inima sa”. Vazând vicleanul si aceasta porunca, arunca în om ca un fel de mreaja împotriva poruncii. Caci departând aceasta pe om de materia care îl aprinde, vicleanul face sa nasca razboiul înauntru. Si astfel se pot vedea în minte, zugravite de el, figuri si întipariri curvesti si se pot auzi cuvinte care aprind spre patima si alte lucruri pe care cei ce au cercarea mintii le stiu.

ˇ Care este acum porunca ce îndeamna partea rationala? „Iar eu va zic voua sa nu va jurati nicidecum, ci sa fie cuvântul vostru: da si nu”; sau: „Cel ce nu se leapada de toate ca sa-mi urmeze mie nu este vrednic de mine”; sau: „Intrati pe poarta strâmta”. Acestea sunt poruncile pe seama partii rationale. Deci vrajmasul iarasi, vrând sa prinda pe generalul cel mai bun, care este ratiunea, îl scoate din minti si de la conducere prin gânduri de lacomie a pântecelui si de nepasare. Si râzând de el ca de un general beat, dracul se foloseste, prin mânie si pofta, de voile lui, ca de niste slugi ale sale. Iar aceste puteri, adica partea poftitoare si iutimea, lasate slobode de ratiune, se folosesc de cele cinci simturi ale noastre, ca de niste slugi, pentru a pacatui la aratare. Acestea sunt caderile. Atunci si ochii sunt iscoditori, neavând mintea care sa-i lege înauntru si auzul iubeste sa auda lucruri desarte, si mirosul se moleseste, si gura e neînfrânata, si mâinile ating ce nu trebuie. Acestora le urmeaza nedreptatea în loc de dreptate, nebunia în loc de întelepciune, necumpatarea în loc de cumpatare, robia în loc de barbatie. Caci acestea sunt cele patru virtuti generale: dreptatea, întelepciunea, cumpatarea si barbatia, care cârmuiesc cele trei parti ale sufletului, însanatosindu-le. Iar cele trei parti bine cârmuite opresc simturi de la cele necuvenite. Si astfel mintea având liniste, o data cu puterile ei sunt cârmuite dupa Dumnezeu si i se spun, lupta cu barbatie în razboiul mintal (inteligibil). Daca i se tulbura puterile, din neatentie, fiind biruita de atacurile celui viclean, calca poruncile dumnezeiesti. Iar calcarii îi urmeaza în chip sigur, sau pocainta pe masura ei, sau osânda în veacul ce va sa vie. Bine este deci ca mintea sa fie pururi treaza, prin ceea ce, statornicindu-se în rânduiala ei cea dupa fire, se face pazitoarea adevarata a poruncilor dumnezeiesti.

ˇ Cel ce-si rascumpara viata sa bine, îndeletnicindu-se cu gândul si cu pomenirea mortii, si furându-si cu întelepciune mintea de la patimi, obisnuieste sa vada îndata venirea momelilor dracesti, mai ager decât acela care s-a hotarât sa petreaca fara gândul mortii. Acesta vrând sa-si curateasca inima numai de dragul cunostintei si nemântuind-o printr-un gând întristator, închipuindu-si uneori ca-si stapâneste prin dibacie toate patimile pierzatoare, este legat, fara sa stie, de cea mai rea decât toate si cade adeseori, neavând pe Dumnezeu, în mândrie. Aceasta trebuie sa vegheze cu tarie, ca nu cumva, înfumurându-se, sa-si piarda mintile. Caci, precum zice Pavel, sufletele care aduna cunostintele de ici de colo obisnuiesc sa se trufeasca fata de cei pe care îi socotesc mai mici. În sufletele acestea cred ca nu se afla nici macar scânteie din dragostea ziditoare. Iar cel ce cugeta cu zabovire la moarte, vazând navalirile dracilor mai ager decât cel ce face altfel, le arunca izgonindu-le.

ˇ Deci sa pazim cu toata strajuirea inima noastra în tot ceasul, chiar si în clipa cea mai mica, dinspre gândurile care întuneca oglinda sufletului, în care obisnuieste sa se întipareasca si sa se zugraveasca luminos Iisus Hristos, întelepciunea si puterea lui Dumnezeu Tatal. Si sa cautam neîncetat înlauntrul inimii Împaratia Cerurilor, grauntele de mustar, margaritarul si aluatul, si toate celelalte le vom afla în chip tainic, de ne vom curata ochiul mintii. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Împaratia Cerurilor este înlauntrul vostru”, aratând dumnezeirea care se afla înlauntrul inimii.

ˇ Fericitul Apostol, vasul alegerii, care graieste în Hristos, având o mare experienta a razboiului launtric si mintal (inteligibil), care ne este noua însine nevazut, scrie Efesenilor: „Nu este lupta noastra împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începatoriilor, a stapâniilor, a capeteniilor întunericului veacului acestuia, a duhurilor rautatii întru cele ceresti”. Iar Apostolul Petru zice: „Stati treji, privegheati, ca potrivnicul nostru diavolul umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita, caruia stati împotriva, tari în credinta”. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind despre feluritele dispozitii ale celor ce asculta cuvintele Evanghelie, zice: „Apoi vine diavolul si ia cuvântul din inima”, savârsind adica furtul prin uitarea cea rea, „ca nu cumva, crezând, sa se mântuiasca”. Iar Apostolul zice iarasi; „Caci ma veselesc întru omul dinauntru cu legea lui Dumnezeu, dar vad o alta lege ostindu-se împotriva legii mintii mele si robindu-ma”. Toate acestea le-au spus ca sa ne învete si sa ne faca cunoscuta uitarea.

ˇ Atacul spun ca este gândul simplu, sau chipul lucrului nascut de curând în inima, ce se arata mintii. Însotirea sta în convorbirea cu ceea ce s-a aratat, fie cu patima, fie fara patima. Consimtirea este învoirea bucuroasa a sufletului cu ceea ce s-a aratat, robirea este ducerea fara voie a inimii, sau amestecarea hotarâta si nimicitoare a celei mai bune stari a noastre, cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se afla cuibarit de multa vreme cu împatimire în suflet. Dintre toate, cea dintâi e fara pacat; a doua nu totdeauna; a treia dupa starea celui ce lupta. Iar lupta e pricina sau de cununi sau de pedepse.

ˇ Robirea se face în alt chip în vremea rugaciunii, si în alt chip când ne rugam. Iar patima supusa, fara îndoiala, sau pocaintei potrivnice, sau muncilor viitoare. Prin urmare, cel ce se împotriveste, sau nu se supune începutului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele ce urmeaza. Aceasta e lupta dracilor vicleni împotriva monahilor si a celor ce nu sunt monahi. Aceasta e înfrângerea si biruinta, precum am zis. Si din biruinta vin sau cununile sau pedepsele pentru cei ce au gresit si nu s-au pocait. Sa luptam deci cu mintea împotriva lor, ca sa nu aducem la fapte sensibile pacatoase voile lor rele, ci, taind pacatul din inima, sa aflam înlauntrul nostru Împaratia Cerurilor. Sa pazim curatia inimii noastre si cainta (strapungerea) statornica fata de Dumnezeu, prin aceasta prea frumoasa lucrare.

ˇ Multi dintre monahi nu cunosc amagirea mintii ce le vine de la draci. Se îndeletnicesc cu faptuirea, neavând grija de minte. Fiind simpli si neformati, plutesc în viata fara sa guste, socot, curatia inimii, ignorând nu totul întunericul patimilor dinauntru. Drept aceea toti câti nu cunosc lupta de care vorbeste Pavel, si nu sunt îmbibati de bine prin cercare, socotesc caderi numai pacatele cu lucrul, neluând în seama înfrângerile si biruintele cu gândul. Deoarece nici privirea nu le poate vedea, fiind tainuite si cunoscute numai de Dumnezeu, Conducatorul luptei si constiintei celui ce lupta. Acestora socot ca li s-a spus cuvântul din Scriptura: „Si au spus pace, dar nu era pace”. Deci sunt între frati, din simplitate, unii de felul acesta. Ei doresc si se silesc cât pot sa se fereasca de faptele rele cu lucrul. Dar în cei ce au dorinta sa-si curete vederea sufletului e o alta lucrare a lui Hristos si o alta taina.

ˇ Pomenirea limpede a mortii cuprinde cu adevarat multe virtuti. Ea naste plânsul, îndeamna la înfrânarea de la toate, aduce aminte de gheena, neîmpatimirea de tarâna, tâsnire de întelegere si dreapta socoteala, ale caror roade sunt frica îndoita de Dumnezeu si curatirea gândurilor patimeste din inima. Ea deci cuprinde multe porunci ale Domnului. Prin ea a vazut razboiul cel greu de fiecare ceas, care face grija multora dintre luptatorii lui Hristos.

ˇ O întâmplare sau o suparare ce vine pe neasteptate întineaza nu putin atentia cugetarii. Scotând mintea din preocuparea cea înalta, virtuoasa si buna, ea o abate spre gâlcevi si certuri pacatoase. Iar pricina acestei pierderi a noastre sta în aceea ca nu suntem cu grija la cele ce ni se întâmpla.

ˇ Nu ne va întina si nu ne va întrista nici una din supararile ce ne vin în fiecare zi, odata ce vom sti si vom cugeta aceasta întotdeauna. De aceea zice dumnezeiescul Apostol Pavel: „Sunt multumit întru neputinte, întru batjocuri si întru nevoi” si: „Toti cei ce vor sa vietuiasca cu buna cinstire întru Hristos Iisus vor fi prigoniti”. A lui sa fie slava, în veci, Amin.

Filotei Sinaitul

sursa

Minciuna oficială a unui sinod ce ține neapărat să pară Mare și Sfânt și panortodox, in ciuda tuturor evidențelor

Oficialitatile dezbaterilor din aceste zile din Creta au publicat pe siteul lor oficial 8 documente, rezolutii oficiale, cu lista tuturor episcopilor drept semnatari. Cel putin 3 din aceste 8 rezolutii au probleme grave de continut si formulare, probleme multiple de la ambiguitati la erezii, una din ele fiind cu totul si pe de-a-ntregul de neacceptat. Toti cei ce am urmarit desfasurarea dezbaterilor am fost consternati afland ca documentele cu pricina au fost semnate in unanimitate, conform siteului oficial. Totul s-a dovedit a fi o minciuna nerusinata spusa de stafful de organizare a pseudo-sinodului cretan, surse independente au comunicat ca mitropolitul Hieroteos Vlahos alaturi de alti 7 nu au semnat.
Se pare ca ceea ce se dorea a fi Sfantul si Marele Sinod panortodox este in realitate un demers al unor oameni marunti sufleteste, plini de patimi si interese spurcate si nesfinte, dispusi sa strice sinodalitatea prin presiuni, prin regulamente totalitare inventate si chiar prin minciuna.
Fericim pe cei ce au facut o marturisire prin absenta argumentata teologic si fericim de doua ori pe cei ce au facut o marturisire prin opozitia si nesemnarea argumentata, fata de documentele nedemne. (notă Bucovina Profundă)

8 MITROPOLIȚI PARTICIPANȚI LA SINODUL DIN CRETA NU AU SEMNAT DOCUMENTUL FINAL INTITULAT „RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE”

1

Conform unor informații credibile, cel puțin 8 mitropoliți au refuzat să semneze documentul final “RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE”.
Din delegația Bisericii Eladei nu a semnat Mitropolitul Ierotei de Navpaktos, care a formulat rezerva sa clară și față de documentele „MISIUNEA BISERICII ORTODOXE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ” și „TAINA CUNUNIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”.
Documentul final „RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE” nu a fost semnat nici de Mitropoliții Atanasie de Lemesou, Neofit de Morfos, Vasilie de Konstantia și Ammohostos, Nicolae de Amatunda, Epifanie de Lidra și Porfirie de Neapole (din delegația Bisericii Ciprului), nici de Mitropolitul Irineu de Bașka (din delegația Bisericii Serbiei)
Se vede că Regulamentul de Funcționare al Marelui Sinod, de altfel o inovație pentru Ortodoxie, care nu a dat drept de vot episcopilor, ci doar Primaților, a avut tocmai acest scop: reducerea la tăcere a episcopilor și regizarea unui consens artificial, rezultate care oricum nu au nicio valoare din cauza absenței de la Sinod a patru Biserici Ortodoxe Locale.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; SURSA: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.ro/2016/06/blog-post_24.html

GREEK

Σύμφωνα με έγκυρες πληροφορίες αρνήθηκαν να υπογράψουν το τελικό κείμενο «ΣΧΕΣΕΙΣ ΤΗΣ ΟΡΘΟΔΟΞΟΥ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣ ΠΡΟΣ ΤΟΝ ΛΟΙΠΟΝ ΧΡΙΣΤΙΑΝΙΚΟΝ ΚΟΣΜΟΝ» τουλάχιστον οκτώ Μητροπολίτες.
Από την αντιπροσωπεία της Εκκλησίας της Ελλάδος δεν υπέγραψε ο Μητροπολίτης Ναυπάκτου κ. Ιερόθεος, ο οποίος διετύπωσε την ρητή επιφύλαξή του και στα κείμενα «H AΠΟΣΤΟΛΗ ΤΗΣ ΟΡΘΟΔΟΞΟΥ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣ ΕΙΣ ΤΟΝ ΣΥΓΧΡΟΝΟΝ ΚΟΣΜΟΝ» και «ΤΟ ΜΥΣΤΗΡΙΟΝ ΤΟΥ ΓΑΜΟΥ ΚΑΙ ΤΑ ΚΩΛΥΜΑΤΑ ΑΥΤΟΥ».
Το τελικό Κείμενο «ΣΧΕΣΕΙΣ ΤΗΣ ΟΡΘΟΔΟΞΟΥ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣ ΠΡΟΣ ΤΟΝ ΛΟΙΠΟΝ ΧΡΙΣΤΙΑΝΙΚΟΝ ΚΟΣΜΟΝ» δεν υπέγραψαν, επίσης, οι Μητροπολίτες Λεμεσού κ. Αθανάσιος, Μόρφου κ. Νεόφυτος, Κωνσταντίας και Αμμοχώστου κ. Βασίλειος, Αμαθούντος κ. Νικόλαος, Λήδρας κ. Επιφάνιος και Νεαπόλεως κ. Πορφύριος (από την αντιπροσωπεία της Εκκλησίας της Κύπρου), καθώς και ο Μητροπολίτης Μπάτσκας κ. Ειρηναίος (από την αντιπροσωπεία της Εκκλησίας της Σερβίας).
Αποδεικνύεται, έτσι εκ των πραγμάτων, πως ο καινοφανής, για τα ορθόδοξα δεδομένα, Κανονισμός Λειτουργίας της Μεγάλης Συνόδου, που δεν έδινε δικαίωμα ψήφου στους Επισκόπους, αλλά μόνο στους Προκαθημένους, είχε ακριβώς αυτό τον σκοπό, την φίμωση, δηλαδή, των Επισκόπων και την κατασκευή μια τεχνητής ομοφωνίας, που έτσι κι αλλιώς δεν υφίσταται λόγω της αποχής τεσσάρων τοπικών Εκκλησιών από την Σύνοδο.

pelerinortodox

Se discuta noi posibilități de apropiere între „bisericile surori”.

1

Dupa cum stim, textul FINAL al documentului “Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” a fost aprobat de toți patriarhii de la sinodul pan-ecumenist, prin care se recunoaște ca biserici, confesiunile eterodoxe
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe documente, ca baietii au trecut la treaba. Iata ce putem citi pe site-ul Patriarhiei:

În perioada 23 – 24 iunie 2016 a avut loc la Genova (Italia) congresul cu tema Cristianesimo d’Occidente e d’Oriente tra Scisma e Unità. Congresul a propus o întâlnire de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano – Catolică.
Timp de 2 zile, ierarhi, preoți și profesori ortodocși și catolici, din România și Italia, au prezentat noi posibilități de apropiere între cele două Biserici.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române, la congres au participat: Preasfințitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Spaniei şi Portugaliei, Pr. prof. dr. Holbea Gheorghe, Pr. prof. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie din București şi Pr. Sorin Constantin Filip, Protoiereul Protopopiatului ortodox român din Liguria, Italia.
A fost o întâlnire de dialog între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, a afirmat părintele protopop Sorin Constantin Filip pentru Radio TRINITAS

sursa

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta

1

“Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul Sfântului si Marelui Sinod, pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari “, mentioneaza, printre altele, Biroul privind studiul ereziilor și ecumenismului al manastirii Piraeus.

Va transmitem mai jos detaliat:

Cu multă tristețe și durere sufleteasca am urmarit in mass-media începutul sinodului panortodox pornind de la liturghia Rusaliilor de duminica și supunem atentiei cu celeritate, în rândurile care urmează, poporului credincios al lui Dumnezeu, primele noastre constatari.

1. Prima constatare dureroasa o reprezinta prezența și rugăciunea in comun in cadrul Utreniei și Sfintei Liturghii a aceastei mari sărbători Domnesti la Biserica Sf. Mina a Papistasilor, protestanților și monofiziților eretici, fapt care, după cum este cunoscut tuturor, este interzis de Sfintele Canoane. Intaistatatorii ortodocși și ceilalți ierarhi participanți au călcat Sfintele Canoane Apostolice și Sinodale, dorind astfel sa transmita de la inceput un mesaj intregii lumi, cât de mult respecta deciziile luate in Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, instituția sinodala fata de care dau declarații răsunătoare.

2. A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic. Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu ca invitati de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

3. O altă constatare tristă este inceperea în sine a sinodului panortodox. Sinodul si-a început activitatea în contradicție cu Regulamentul de organizare și funcționare, semnat în timpul Sinaxei Intaistatatorilor din ianuarie 2016. Prezentul regulament prevede, printre altele, că Sinodul „se convoaca de catre Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, de comun acord cu Preafericitii Intaistatatori ai Bisericilor Autocefale Ortodoxe.“(art.1). Astfel că, deoarece patru biserici autocefale (Rusia, Bulgaria, Georgia și Antiohia), nu au fost de acord in mod justificat cu privire la convocarea sesiunii Sinodului și au facut apel ca acesta sa se amâne, nu s-a indeplinit conditia de „comun acord a Preafericitilor Intaistatatori”. Prin urmare, nu sunt in masura, în temeiul acestui regulament, nici Patriarhul și nici celelalte biserici locale sa organizeze un Sinod, în cazul în care, desigur, doresc să respecte regulamentul pe care l-au semnat. In rest, Intaistatatorii si membrii Sinodului se lauda ca respecte cu acrivie regulamentul.

4. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început activitatea fără sa ratifice in prealabil toti termenii si Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât si acest Sinod sa aiba o continuitate organică cu cele precedente. Este de retinut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fos o practica respectata în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin aceasta practica Părinții au vrut să proclame că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca si dogme și ca doresc să continue aceasta lucrare. Un exemplu tipic o reprezinta recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic in cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.
[Nu stim de ce Biroul afirma asa ceva, devreme ce in Encliclica Sinodului Panortodox aceste Sinoade chiar au fost evocate si recunoscute ca avand autoritate universala – N.N.]

5. O altă concluzie tristă este faptul ca Sinodul si-a început lucrarile pe baza unui Regulament de organizare și funcționare, care nu a fost unanim acceptat de către toți Intaistatatorii in cadrul Sinaxei acestora din ianuarie 2016, dat fiind faptul ca Biserica din Antiohia nu a semnat. Principiul unanimității a fost, asadar, o condiție necesară și prealabilă pentru convocarea Sinodului, prevăzuta în prezentul regulament.

6. De asemenea, si-a început activitatea pe baza textelor unanim acceptate in cadrul Conferinței Presinodale. Dar aceasta baza nu s-a dovedit sigura, solidă și fermă așa cum s-a vazut ulterior. Acest lucru se datorează faptului că cele șase texte pre-sinodale, cu toate ca au fost acceptate unanim de către reprezentanții care au participat la intalnirile presinodale prin Sinaxa Intaistatatorilor (în ianuarie 2016), dar nu si de ierarhiile Bisericilor locale autocefale. Aceste biserici, atunci când au primit textele de la Intaistatatorii lor, asa cum au fost ele compuse in cadrul intalnirilor pre-sinodale, le-au studiat in sinoadele locale. Multe dintre acestea, cum ar fi Biserica din Bulgaria, Grecia, Georgia si altele, in timpul cercetarii textelor conciliare au constatat lacune, ambiguități, cacodoxii etc., prin urmare au facut modificări și corecturi dupa cum se impunea.
Pentru aceste biserici care au adus corecturi și modificări în urma discutiilor sinodale, este evident că nu mai erau valabile textele pre-sinodale în forma pe care o aveau atunci, ci in noua forma modificata. Faptul că Intâistătătorii au semnat textele pre-siodale în unanimitate, (la fel ca în Regulamentul Siodului), aceasta nu înseamnă că ierarhiile bisericilor locale erau obligate de semnăturile Intaistatatorilor ca să accepte aceste texte . Opinia personală a unui Intaistatator în orice caz nu poate angaja și obliga Sinodul local sau orice Ierarh, altfel Intaistatatorii s-ar transforma in Papa care ar decide si si-ar impune suveranitatea. Cel mai înalt organ de conducere al Bisericilor Ortodoxe locale, conform tradiției ortodoxe, nu este reprezentat de Întâistătător ci de Sinodul Ierarhiei.
După toate cele mentionate anterior este devine evident că este total greșit ca Patriarhul Ecumenic să revendice în discursul său de deschidere:. “Putem, prin urmare, sa ne incepem lucrarile noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de catre Biserici”. Aici Patriarhul Ecumenic vrea sa spuna prin “texte aprobate în unanimitate” evident, textele presinodale, semnate de Sinaxa Întâistătătorilor (ianuarie 2016), care nu se aplică insa anumitor biserici, după corecțiile și modificările care s-au facut in mod sinodal. Desigur, ar trebui mentionat că nu există cu adevarat unanimitatea despre care vorbește Patriarhul Ecumenic, deoarece unele biserici s-au diferentiat. Inutil să mai spunem, de asemenea, că, în ciuda falselor pretentii de unanimitate, Patriarhul a mai avut si alte greseli in discursul sau introductiv. Mai există și alte locuri în acest discurs, care necesita sa fie analizate in mod critic, pe care cu siguranta le vor evidenția alți frați în Hristos.

7. O altă constatare tristă este faptul că cele patru biserici care nu au participat la Sinod, au fost ocărâte pe plan internațional. Absența lor a fost prezentata atat de catre Patriarhul Ecumenic cat și de alti Intâistătători, în discursurile introductive, ca fiind complet nejustificată și condamnabila. Și nici mai mult, nici mai puțin aceste biserici care au absentat au aparut ca vinovate și responsabile de crearea de schisme și diviziuni. Cu toate acestea, aceste biserici în cele din urmă nu au participat, nu pentru că asa li s-a nazarit lor, ci pentru că, așa cum am explicat mai sus, au constatat in timpul cercetarii sinodale ca textele au probleme. Și, așa cum era foarte firesc, au cerut amânarea Sinodului, pentru a le aprofunda, pentru a face corecțiile necesare, și pentru a produce astfel noi texte care sa poata fi acceptate unanim de către toate Bisericile locale. Dar, pentru că nu a fost acceptat propunerea lor de a amâna Sindoul, acestea au ales sa nu participe.

8. O altă concluzie tristă, probabil, cea mai trista dintre toate celelalte o reprezinta o nouă formulare întunecată și nociva introdusa in text: “Legaturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine” este o recunoaștere in termeni reali a eclesialitatii ereticilor eterodocsi. Iată care este versiunea acceptată în unanimitate de Sinod: “Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorica a altor biserici creștine eterodoxe și confesiuni”, în loc de formula: “Biserica Ortodoxă recunoaște existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine”. Adica cuvântul “existența” se înlocuiește cu cuvântul “numele” și sintagmei “Bisericilor și confesiuni creștine” i se adauga “heterodoxe”. Această modificare este o formulare propusă de Preafericitul Arhiepiscop al Greciei, Ieronim, după îndelungi discuții și consultări în timpul cărora au fost exprimate mai multe puncte de vedere contradictorii. Cu noua exprimare spune Preafericitul Arhiepiscop al Greciei că “reusim sa ajungem la o decizie sinodala pentru prima dată în istorie care sa delimiteze contextul istoric al relațiilor cu eterodocșii, nu în existență, ci numai în denumirea istorică a acestor Biserici creștine eterodoxe si confesiuni.”
Aici ar trebui sa ne punem urmatoarea intrebare logică: Cum este posibil să numeasca cineva ceva, în timp ce, in acelasi timp, respinge existența acelui fapt, pe care il numește? Inacceptabil si contradictoriu din punct de vedere doctrinar este si acceptarea denumirii de “Biserici crestine eterodoxe si confesiuni”. Confesiunile eterodoxe nu pot fi numite „Biserici” deoarece exact de aceea le denumim „etero” (terțe, altele), dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite „Biserici”.

9. De asemenea, foarte trist este si faptul că delegația Bisericii din Grecia nu a rămas credincioasa și ferma fata de deciziile Sinodului Ierarhiei din 24 și 25 mai așa cum ar fi trebuit sa facă. Sinodul decisese să înlocuiască cuvintele “existenta istorica a altor Biserici și confesiuni creștine” cu expresia “existenta istorica a altor Confesiuni si comunități creștine”.

10. În cele din urmă o altă concluzie tristă este legata de ceea ce a declarat caustic Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sfârșitul lucrarilor. Printre altele, el a proclamat că “Patriarhia Ecumenică a facut pionierat in cadrul mișcărilor ecumenice.” De asemenea, el s-a referit la Enciclica pan-eretica din 1920, „care este caracterizată de mulți ca fondatoarea statutului pentru CMB” și că “Patriarhia Ecumenică a fost unul dintre membrii fondatori ai CMB la Amsterdam … “.
Ne-am oprit doar asupra acestor aspecte pentru moment, fără ca acest lucru să însemne că se termina aici lista constatărilor dureroase. Este normal că, după cele menționate mai sus, se naște întrebarea: De la un Sinod care a început și s-a finalizat în acest fel, ce se poate aștepta? Așa cum a spus și Domnul: “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44)

Fiecare să traga singur concluziile.

sursa

1

Mântuirea părinților depinde de educația copiiilor

1

În multe locuri, Sfânta Scriptură mărturiseşte despre responsabilitatea părinţilor faţă de copii. În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt pedepsiţi părinţii din cauza necredinţei copiilor.
Aşa a fost pedepsit preotul Eli, despre care Dumnezeu a vorbit prorocului Samuel: „Eu i-am spus că am să pedepsesc casa lui în veci pentru vina pe care el a ştiut-o, şi anume că fiii lui fac nelegiuiri, dar nu i-a înfrânat” (I Regi 3, 13).
Femeii căsătorite Apostolul Pavel îi spune că: „se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (I Timotei 2,15). De aceea, prin porunca naşterii de prunci trebuie să înţelegem şi obligaţiile femeii căsătorite de a-şi dedica viaţa educaţiei copiilor. Dumnezeu trimite copii nu ca povară sau pedeapsă, ci ca o cale binecuvântată pentru femeia căsătorită şi ca o mângâiere.
„Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplată rodului pântecelui”, spune psalmistul şi prorocul David (Psalmi 126, 3). Iar, dacă părinţii sau mama se simt împovăraţi sau cârtesc împotriva copiilor, săvârşesc un mare păcat înaintea lui Dumnezeu.

Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia

2